Actualitate
Podul de beton s-a dărâmat. „Doreii l-au distrus, ploaia și Crișul Repede vor fi de vină!” Pe unde se circulă spre Valea Drăganului?
Podul peste Crișul Repede, care leagă localitățile clujene Valea Drăganului și Poieni, s-a prăbușit. Cine va fi scos țap ispășitor?
Podul ce traversează Crișul Repede și totodată leagă drumul european E60 de localitățile Valea Drăganului, Tranișu, respectiv Lunca Vișagului, s-a surpat, luni după-amiază. Potrivit informațiilor furnizate de primarul comunei Poieni, Gheorghe Boca, podul era în ample lucrări de reabilitare, în proiectul Drumul Apusenilor.
CITEȘTE ȘI:
Lucrări la Drumul Apusenilor, pe bani europeni
„Podul era în lucrări de consolidare și reparații, lucrarea fiind parte a proiectului Drumul Apusenilor. Încă de la ultimele inundații, acesta risca să se prăbușească, fiind foarte deteriorat. Din păcate, acesta a cedat tocmai când se încerca o suprabetonare a structurii. În acest moment, circulația pe pod este oprită, iar legătura între cele două localități, Valea Drăganului și Poieni, este posibilă pe o rută alternativă”, a precizat edilul.
Pod „de avarie”, amenajat de urgență lângă podul avariat. Pe unde se circulă?
Varianta alternativă se realizează pe un drum forestier, prin zona pe unde trecea vechea mocăniță, pe o singură bandă de circulație, drumul fiind prevăzut cu refugii. Gheorghe Boca afirmă că s-a propus construirea unui pod provizoriu din tuburi, care va putea fi folosit până în momentul în care podul vechi va fi reabilitat.
Drumul județean 764B Valea Drăganului – Baraj a fost redeschis în zorii zilei de marți, în jurul orei 03:30, pe podul provizoriu construit de urgență în amonte de cel avariat. Momentan, circulația se face semaforizat, alternativ, pe o singură bandă. De asemenea, pentru tonaj greu, mai ales pentru camioanele cu o singură axă sau tractoare, se recomandă varianta Bulz – Munteni – Remeți – Baraj Drăgan – Valea Drăganului. De asemenea, se vor face reparații și la drumul forestier alternativ Poieni – Valea Drăganului.
„Podul, cu tot drumul acesta județean, este în reparație capitală. Au venit zilele acestea tone de tiruri, camioane cu piatră. Podul a fost cam șubreduț un pic, a fost și mare apa. Pilonul de la mijloc s-a lăsat în jos circa un metru. Nu mai putem lăsa pe nimeni, au trecut deja doi-trei deștepți cu mașinile, dar nu mai lăsăm, nu știm când se împătură podul cu totul”, a precizat edilul, pentru Radio România Cluj.
Deputatul PSD de Cluj Horia Nasra cere de urgență o comisie de anchetă
Deputatul PSD de Cluj Horia Nasra spune că „Doreii au distrus” podul peste râul Crișul Repede în Valea Drăganului. Parlamentarul solicită de urgență o comisie de anchetă și afirmă că, pe timp de pandemie COVID-19, „Doreii” au reușit „o performanță unică în ultimii treizeci de ani în Cluj” – să distrugă un pod.
„Cu siguranță că locuitorii din zonă nu se așteptau ca atunci când a fost anunțată începerea lucrărilor la reabilitarea și modernizarea Drumului Apusenilor, să rămână fără podul de peste Criș, care face legătura între Valea Drăganului și E60. Sper ca societatea care a câștigat contractul de execuție și conducerea Consiliului Județean Cluj să nu vină cu explicații stupide, care să găsească responsabili «ploaia» și «Crișul»”, afirmă parlamentarul clujean.
„Reparația acelui pod este foarte costisitoare, iar cei care l-au distrus trebuie să răspundă! În acest context, îi solicit lui Alin Tișe și consilierilor județeni să organizeze de urgență o comisie de anchetă, din care să facă parte și consilierii județeni ai opoziției și care să ofere răspunsuri coerente și rapide, dar și soluții urgente, luând în considerare importanța socială și economică a podului care face legătura între Valea Drăganului și E60”, se mai arată într-un mesaj al lui Horia Nasra.
Deputatul susține că a constatat că Prefectura „este inexistentă”. Dacă „poate înțelege” că prefectul Mircea Abrudean este axat pe criza generată de coronavirus, cei doi subprefecți – Irina Munteanu și Budai Béla – sunt „inexistenți”, spune Nasra, declarând că ar fi trebuit să fie de urgență la fața locului, nu „să numere gropile din Câmpia Turzii”. Totodată, Nasra le cere președintelui și vicepreședinților Consiliului Județean Cluj „să se trezească din concediul instituțional” și „să facă teren acolo unde sunt probleme”.
Eroare de proiectare sau eroare de execuție? Trafic cu gabarit depășit, acuză CJ Cluj
„Consiliul Județean a solicitat încă de ieri (luni – n.r.) intervenția Inspectoratului de Stat în Construcții, pentru a fi demarate procedurile de urgență care se impun în acest moment. Astăzi (marți – n.r.), CJ a solicitat prefectului constituirea Comisiei speciale care va constata situația de urgență creată, Comisie care, stabilind această situație de urgență, ne va permite să facem intervențiile și achizițiile necesare în acest regim de urgență”, a declarat Valentin Jucan, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Cluj.
„Aceste achiziții se referă strict la remedierea pe moment a circulației și predarea tronsonului de drum traficului rutier. Deja este în funcțiune un pod mobil, care este chiar lângă podul care s-a surpat, iar acest pod deja este funcțional, inclusiv pentru traficul rutier, astfel încât locuitorii din cele trei localități afectate să nu trebuiască să mai folosească ruta alternativă”, a completat Jucan.
„Va fi stabilit în regim de urgență printr-o expertiză, fiindcă trebuie stabilit dacă a fost o eroare de proiectare sau o eroare de execuție, acești factori putând fi influențați și de traficul rutier cu gabarit depășit care s-a înregistrat inclusiv astăzi (marți – n.r.), când presă era de față. Aici, autoritatea rutieră va trebui să monitorizeze zona sau de ce nu s-a sesizat depășirea tonajului admis. Aceasta poate fi una dintre cauzele surpării podului”, a conchis acesta.
Drumul Apusenilor, proiect pe bani europeni în valoare de peste 33 milioane de euro
Lucrările de reabilitare și modenizare derulate de pe Drumul Apusenilor, în cadrul proiectului cu finanțare europeană, au demarat și „se desfășoară în ritm susținut”, anunța Consiliul Județean Cluj, în urmă cu doar două săptămâni. Lucrările sunt executate de Antrepriza de Reparații și Lucrări (ARL) Cluj SA, valoarea acestora fiind de 159.811.640,26 (TVA inclus). Termenul maxim de execuție este de 24 de luni.
Proiectul urmărește reabilitarea și modernizarea sectoarelor cuprinse în Drumul Apusenilor, respectiv DJ 764B (DN1 – Valea Drăganului – Lunca Vișagului – Baraj de acumulare Drăgan – DJ 108K) de la km 0+000 la km 22+164,5 și DJ 108K (limită cu județul Bihor – Baraj de acumulare Drăgan) de la km 26+455 la km la 29+495.
CITEȘTE ȘI:
Consiliul Județean Cluj dă unde verde pentru execuția lucrărilor la „Drumul Apusenilor”