monitorulcj.ro Menu
Actualitate

O colonie de lilieci, din două specii protejate, descoperită într-o biserică de lemn

O colonie cu aproximativ 200 de lilieci din două specii protejate în România, liliacul mare cu potcoavă şi liliacul cărămiziu, a fost descoperită recent într-o bisericuţă de lemn din localitatea Zalnoc județul Sălaj.

Liliac mare cu potcoava

Descoperirea a fost făcută cu ocazia unor lucrări de restaurare la acoperişul lăcaşului de cult, monument istoric, realizată de „Ambulanța pentru Monumente Sălaj”.

Lucrările de restaurare la biserica din Zalnoc, mai exact realizarea unei noi învelitori de șindrilă, au demarat la începutul lunii iunie, iar recent, în cursul acestei săptămâni, a fost descoperită de către meșterii voluntari colonia de lilieci.


După cum a explicat Bogdan Ilieș, vicepreședintele programului Asociației „Ambulanța pentru Monumente”, în momentul în care echipa de voluntari s-a apucat să schimbe învelitoarea bisericii au găsit deasupra bolții o cantitate mare de mizerie făcută de lilieci.

S-au scos în jur de trei saci  și nu a fost acordată  prea mare importanţă acestui fapt, mai ales că voluntarii nu au văzut  decât unul sau doi lilieci zburând prin biserică. După câteva zile de pauză, echipa de voluntari a revenit în biserică și a observat, agăţaţi de boltă, mai mulţi lilieci.


„Am luat legătura cu cei de Centrul pentru Cercetarea şi Conservarea Liliecilor, ca să vedem ce ar fi recomandat să facem. Ni s-a confirmat faptul că este vorba de circa 200 de lilieci, speciile mare cu potcoavă şi cărămiziu. Acum așteptăm să treacă vara și după ce vor pleca spre casa lor pentru hibernare o să le lăsăm acces doar spre podul bisericii. Cel puțin asta este intenția. Biserica este aproape gata, doar la turn se mai lucrează”, a declarat Bogdan Ilieş, potrivit magazinsalajean.ro.

Reprezentanții Centrului pentru Cercetarea şi Conservarea Liliecilor spun că liliecii din România formează una dintre cele mai importante populaţii din Europa, datorită numărului mare de specii de la noi din ţară. Pe teritoriul României au fost identificate până în momentul de faţă 32 de specii de lilieci.


CITEȘTE ȘI:

Berzele din întreaga țară, monitorizate de ornitologi cu ajutorul unei aplicații