monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cele mai haioase denumiri de străzi din Cluj-Napoca. Viață de cinci stele pe strada Veseliei!

Cele mai amuzante denumiri de străzi din Cluj-Napoca ne descrețesc frunțile în minivacanța stricată de pandemia de COVID-19.

cele-mai-haioase-denumiri-de-strazi-din-cluj-napoca-viata-de-cinci-stele-pe-strada-veseliei

 

 


Lista celor peste 1.200 de alei, străzi, bulevarde și piețe din Cluj-Napoca cuprinde câteva denumiri amuzante, care stârnesc zâmbetul pe buzele celor parcurg aceste artere.

 


Pe lângă denumirile clasice în onoarea marilor înaintași, denumirile derivate din poziții geografice sau străzi botezate „gingaș”, după flori, animale sau anotimpuri, nomenclatorul stradal al municipiului Cluj-Napoca „ascunde” câteva denumiri ieșite din comun.

Cele mai haioase denumiri de străzi din Cluj-Napoca. Un oraș de cinci stele, mai multe „galaxii”!

Sistemul Solar se împarte pe bucăți pe străzile din Cluj-Napoca.


Mai întâi, în cartierul Zorilor, localnicii pot face o călătorie la bordul Sputnicului, explorând străzile Jupiter sau Lunii. Pe geam, „călătorii în spațiu” pot arunca o geană pe Meteorul care trece prin fața Cometei, dar pot observa și dâra Luceafărului eminescian.

O altă „bucățică” a Sistemului Solar este pe Colonia Borhanci, unde cu alinierea Astrelor poți observa frumusețea Eclipsei. În „pachet” sunt incluse scurte vizite pe Pluto, Mercur, Neptun și, dacă stai blând pe șezut, pe Aleea Uranus.


Străzile din Cluj-Napoca, o mare galaxie. Dar Marte cu ce a greșit?

La ce îți trebuie un oraș de cinci stele când, în cartierul Andrei Mureșanu, ai o privire mirifică asupra Galaxiei?

Bineînțeles, cu ajutorul Lunetei poți arunca o privire și spre mărețul Saturn. La mare-mare depărtare, clujenii de pe Soarelui privesc spre localnicii de pe Venusul din Gheorgheni. Cu picioarele pe pământ – și la propriu, și la figurat – sunt clujenii de pe Terra, de pe Colonia Chinteni.


Ne pare rău, clujeni pe Marte nu avem (deocamdată) în Cluj-Napoca. OZN-uri și marțieni poate mai găsim în Pădurea Hoia-Baciu, dar ne întrebăm: Marte cu ce a greșit?

O petrecere continuă pe strada Veseliei din Cluj-Napoca!

Se spune că banii nu aduc fericirea. O știu cel mai bine clujenii de pe strada Banilor, a căror viață nu este îndulcită nici măcar de intersecția cu Fabricii de Zahăr. Se uită cu jind la localnicii de pe strada Veseliei, care o țin într-o continuă chermeză pe Colonia Borhanci.

Tot o mare bucurie și în apropierea Gării CFR, unde clujenii de pe strada Fericirii savurează parfumul european al orașului. Fără gust de prenadez, sperăm noi, și fără legături dubioase cu strada Ierbii din cartierul Bulgaria.

Bărbații din Cluj care visează la o Frumoasă și primesc un Făt Frumos!

Nu doar tare veseli, ci și extrem de muncitori clujenii! Pe Tractoriștilor sunt depănate amintiri din vremurile de mult apuse, când se lua coada Hârlețului și se lua exemplul Secerătorilor, sub bătăile puternice ale Ciocanului. Puțini mai supărați sunt cei de pe Batozei, căci lumea nu îi mai asociază cu spicele aurii și spune că s-au îngrășat de la traiul de cinci stele pe care îl duc.

Vara, localnicii de pe Brizei fac scandal că nu au aer condiționat așa cum au concetățenii de pe Vântului. Nemulțumiți și bărbații care visează la o Frumoasă, căci ar da la schimb în orice clipită Făt Frumosul pe care trebuie să-l suporte zilnic în Baciu.

În fine, legenda spune că strada Ficusului și-a primit denumirea în memoria miilor de plante uriașe și prăfuite, aruncate fără milă în scările de bloc. Cert este că strada Strâmbă este cea mai mincinoasă stradă din Cluj-Napoca! Nici măcar nu e strâmbă, e mai dreaptă decât coarda Parașutiștilor!

Acest articol este un pamflet și trebuie savurat ca atare, într-o atmosferă tihnită, de cinci stele.

CITEȘTE ȘI:

Știi după cine a fost denumită strada ta? Să cunoaștem 10 personalități străine omagiate cu nume de străzi în Cluj-Napoca! – EPISODUL 1

 

Știi după cine a fost denumită strada ta? Să cunoaștem 10 personalități străine omagiate cu nume de străzi în Cluj-Napoca – EPISODUL 2