Actualitate
UPDATE - Moașele de la Universitatea din Târgu-Jiu au făcut cursuri cu ofițeri SRI și cu Andrei Marga. Punctul de vedere al Universității „Constantin Brâncuși”.
În semestrul II din anul universitar 2019-2020, studenților înscriși la Facultatea de Stiințe Medicale și Comportamentale, specializarea Moașe, din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, li s-a predat cursul „Amenințări de securitate în domeniul medical”.
UPDATE: Punctul de vedere al Universității „Constantin Brâncuși”
În urma articolului, Universitatea „Constantin Brâncuși” a trimis un comunicat cu următorul Drept la replică, pe care îl publicăm mai jos, integral:
„În urma articolelor apărute în presă conducerea Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu face următoarele prezizări:
1. Conducerea UCB și studenții s-au bucurat să împărtășească din experiența profesională a domnului Prof. Univ. Dr. Andrei Marga în perioada în care acesta a fost cadru didactic activ al instituției de învățământ superior.
În momentul de față, singurele relații de colaborare sunt cele ce privesc desfășurarea de conferințe și manifestări științifie.
2. Disciplina „Etică și Deontologie” exista în planul de învățământ al specializării „Moașe”, anul IV, aprobat în anul universitar 2016-2017.
3. Disciplina a fost repartizată domnului Prof. Univ. Dr. Nicolae Brînzan, care a predat materia studenților și a susținut examenul, nu domului Prof. Univ. Dr. Andrei Marga, așa cum apare eronat în material.
4. Andrei Marga a fost cadru titular al UCB până în anul 2016, iar după această dată nu a mai fost plătit pentru nicio activitate didactică.”
Unele întrebări rămân fără răspuns. Ce caută numele lui Marga pe orar? Unde e declarația de avere?
Nu știm dacă studenții s-au bucurat într-adevăr să „împărtășească din experiența profesională a domnului Prof. Univ. Dr. Andrei Marga”, afirmație pe care o primim ca atare, căci nu o putem verifica. Putem doar să-l credem pe cuvânt pe rectorul Vasile Purec. O fi vorbit el personal cu toți studenții Universității din Târgu Jiu.
Faptul că disciplina „Etică și Deontologie” exista în planul de învățământ al specializării „Moașe”, anul IV, aprobat în anul universitar 2016-2017 nu a fost contestat în articolul preluat de pe presshub.ro. Cert este că nu mai figurează în orar în anul 2020-2021. (Site verificat în 02.02.2021)
Dacă disciplina „Etică și Deontologie” a fost repartizată prof. Nicolae Brînzan și, potrivit dreptului la replică al UCB, acesta „a predat materia studenților și a susținut examenul, nu domnului Prof. Univ. Dr. Andrei Marga, așa cum apare eronat în material”, cum se explică prezența numelui lui Andrei Marga pe orar? (vezi foto 2).
Referitor la faptul că Andrei Marga a fost cadru titular la Universitatea „Constantin Brâncuși” până în anul 2016, cum se explică faptul că ultima declarație de avere postată pe siteul UCB este cea aferentă anului 2015? În anul 2016 a fost sau nu plătit Andrei Marga de UCB? Dacă da, de ce nu a depus o declarație de avere la încetarea relației contractuale?
Articolul inițial:
Moașele de la Universitatea din Târgu-Jiu au făcut cursuri cu ofițeri SRI și cu Andrei Marga
În semestrul II din anul universitar 2019-2020, studenților înscriși la Facultatea de Stiințe Medicale și Comportamentale, specializarea Moașe, din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, li s-a predat cursul „Amenințări de securitate în domeniul medical”, scrie Presshub.ro
Conform orarului publicat pe website-ul universității, cursul a fost predat de col. Cătălin Peptan, fost șef al SRI Gorj, Timiș și Iași.
Tot pentru studenții de la specializarea Moașe din cadrul UCB Târgu Jiu a predat și fostul ministru al Învățământului, Andrei Marga. Acesta i-a învățat despre Etică și deontologie, disciplină ce nu era prevăzută în planul de învățământ.
Profesoara de fizică preda igienă
Conform Raportului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior ( A.R.A.C.I.S), mai multe cadre didactice predau materii în domenii pentru care nu au pregătire de specialitate necesară.
„Unele cadre au activități didactice (cursuri, lucrări practice, seminarii) în domenii pentru care nu au pregătire de specialitate necesară:
- lector Guță Natalia, specialist de medicină internă, gastroenterologie, are activități didactice la disciplinele: Îngrijirea si supravegherea nou-nascutului, Analgezie, Anestezie și resuscitare, Nutriție și dietetică la nou născuți și sugari, Oncologie ginecologică, Urologie, Pediatrie, Puericultură, Farmacologie Clinică”;
- Dr. Șarapatin Grigore – medic de familie, are activități de predare la disciplinele Obstetrică patologică, Imunologie;
- Dr. Țîstea-Marcoci Oana – Diana – specialist psihiatrie, predă la disciplinele Farmacologie clinică, acteriologie, Virusologie, Parazitologie;
- dr. Neață Gheorghe, specialist Chirurgie generală, are activități didactice la disciplina Morfopatologie;
- Nica Badea Delia, profesor de fizică – chimie, predă Igienă” .(Sursa: Raport A.R.A.C.I.S.)
Nicio altă universitate din țară, acolo unde au astfel de specializări, nu are în planul de învățământ disciplinele regăsite la Universitatea din Târgu Jiu. Pentru a verifica dacă situația de la Universitatea din Târgu Jiu este izolată, reporterii presshub.ro cercetat planul de învățământ al Facultății de Moașe din cadrul UMF „Carol Davila” București, dar și din alte centre universitare din țară. Nicăieri nu există o situație ca cea întâlnită la Târgu Jiu.