monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Boc vrea la Cluj un concert ca în Barcelona: „Aș face un concert-test, să vedem dacă putem relua festivalurile”

Emil Boc este un susținător al festivalurilor, el fiind dispus să facă un experiment în Cluj-Napoca, după modelul celor din Barcelona, pentru a analiza cât de mare este riscul de infectare cu COVID-19 la un asemenea eveniment.

Boc vrea la Cluj un concert ca în Barcelona: „Susțin să facem un concert-test, să vedem dacă putem relua festivalurile”

 

 


Primarul municipiului Cluj-Napoca este un susținător al deschiderii evenimentelor și a festivalurilor. Emil Boc dorește să facă un experiment la Cluj, după modelul celor din Barcelona, unde 5.000 de participanți au participat la un eveniment pentru a se analiza dacă riscul de infectare cu COVID-19 este atât de mare.

 


Primarul spune că orașul are infrastructura necesară pentru un asemnea eveniment, iar dacă autortățile locale sunt de acord, el ar dori să se facă un asemenea experiment.

„Sunt un susținător al deschiderii evenimentelor și a festivalurilor. În acest moment, proritatea noastră este starea de sănătate a populației. Un experiment interesant a fost cel din Barcelona, unde 5.000 de oameni au putut participa la un eveniment pentru a se observa dacă riscurile sunt atât de mari. În costul biletului a fost inclus și un test antigen. Din toți participanții au fost opriți doar 8 pentru că erau infectați cu noul coronavirus. Acum sunt urmărite efectele și se va constata cât de periculos sau nu este un eveniment de genul.


Este un experiment care va permite sa se tragă concluzii la nivel European. Susțin, dacă autoritățile centrale sunt de acord, să facem la Cluj un astfel de experiment, să vedem dacă, respectând toate normele, putem redeschide evenimentele. Un concert-test, pentru a da autorităților posibilitatea să  găsească o soluție unitară. Avem infrastructura - stadion, sală polivalentă - pentru a testa modalitatea în care putem redeschide în siguranță evenimentele”, a declarat Emil Boc la Digi24.

Experimentul din Barcelona - concert cu 5.000 de oameni

Aproximativ 5.000 de fani spanioli au participat sâmbătă seara la un concert, fără să fie respectată distanțarea socială, dar cu obligativitatea purtării măștii de protecție. Toți participanți au avut parte de teste COVID-19 rapide la intrarea în Palau Sant Jordi Arena din Barcelona.


Concertul organizat în Catalunya a fost aprobat de Guvern ca un test pentru a vedea dacă evenimente similare pot avea loc în următoarea perioadă în Spania.

Din toate persoanele care au participat la eveniment, 8 au fost testate pozitiv înainte de concert. În prețul biletului s-a inclus un test antigen și o mască de protecție.


Boc a propus și niște idei pentru organizarea festivalurilor în maximă siguranță

Săptămâna trecută, Emil Boc a vorbit la radio despre desfășurarea festivalurilor în acest an. Edilul a susținut că festivalurile trebuie să aibă loc, iar autoritățile statului trebuie să găsească soluții pentru a se putea organiza astfel de evenimente.

Primarul a venit și cu câteva „propuneri”, care să ajute la buna organizare a festivalurilor: vaccin, testare rapidă și PCR, obligatorii pentru participare.

„Și atunci trebuie să existe condiții pe care autoritățile să le stabilească - vaccin, testare rapidă, testare PCR pentru a putea să participi. Viața nu mai poate rămâne încremenită, la un an de zile de pandemie, așa cum nu a încremenit nici acum 100 de ani când a fost gripa spaniolă. Așa și acum trebuie să gândim soluții ca să suținem componenta aceasta”, a explicat Emil Boc.

CITEȘTE ȘI:

Raze de speranță pentru fanii UNTOLD. Peste 5.000 de spectatori au participat la un concert în Spania organizat legal