Judecătorul Dana Gîrbovan, propusă de premierul Viorica Dăncilă pentru postul de ministru al Justiţiei, a anunțat, luni, pe o rețea socială, că demisionează din magistratură.
ANM informează că vremea se menține caniculară şi luni în mare parte din țară, iar la Cluj, pe lângă temperaturile ridicate, vor apărea și fenomene de instabilitate atmosferică.
Printre cele 12 obiective propuse de judecătorul Dana Gîrbovan, nominalizată de PSD ca ministru al Justiției, se numără măsuri împotriva criminalităţii organizate şi, în special, împotriva traficului de persoane.
Titi Aur, fost pilot de raliuri și unul dintre cei mai experimentați specialiști auto din România, spune că miturile despre „cei mai proști” șoferi, mituri care circulă în fiecare mare oraș al țării, sunt de fapt niște idei preconcepute.