Urmează trei zile pline de evenimente în cadrul Zilelor Culturale Maghiare 2019, organizatorii selectând câteva dintre acestea astfel încât publicul vorbitor de limbă română să poată decide mai ușor la ce participă.
Cea de-a 5-a ediție a Galei Premiilor „Rada Mihalcea pentru Tineri Cercetători în Știință și Inginerie” a avut loc vineri, 16 august 2019, de la ora 18:00, la Centrul de Cultură Urbană Casino.
Salvamontiştii sibieni au reuşit în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică să recupereze din zona Vârfului Negoiu din Munţii Făgăraş trupul alpinistului Zsolt Torok, decedat sâmbătă.
În urma unui accident rutier, polițiștii au reținut un bărbat care conducea o motocicletă prin centrul Clujului, deși nu avea permis, era băut și sub influența drogurilor.
Alpinistul a cărui dispariţie a fost anunţată sâmbătă dimineaţa la 112 a fost găsit mort în zona Vârfului Negoiu, au anunţat reprezentanţii salvamont Sibiu. Potrivit acestora, este vorba de celebrul Torok Zsolt, care a doborât mai multe recorduri în alpinismul românesc şi mondial.
O autospecială pentru stins incendii a fost alertată astăzi, în jurul orei 11.30, ca urmare a fumului dens care ieșea dintr-un apartament situat într-un imobil de apartamente de pe strada Zorilor din municipiul Turda.