Pompierii clujeni au intervenit în noaptea de sâmbătă spre duminică la un incendiu puternic în localitatea Căşeiu.
75% din totalul cazurilor de cancer pulmonar sunt diagnosticate în stadiu inoperabil, a afirmat vineri preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia.
Clujul este pe locul 2 în ţară la nivelul salariului mediu net, singurul oraş care depăşeşte oraşul transilvănean fiind capitala Bucureşti.
O femeie este acuzată că și-ar fi omorât în bătaie copilul de 9 ani.
Sute de persoane așteaptă nerăbdătoare să aibă parte de o alergare la lumina frontalelor.
Aproximativ 500 de persoane sunt pregătite să alerge, în noaptea de sâmbătă spre duminică, prin pădurea Hoia-Baciu, care este considerată cea mai misterioasă pădure din România.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a afirmat sâmbătă, că "mai devreme sau mai târziu" se va renunţa la pensiile speciale, întrucât sistemul de pensii nu îşi va putea permite să le plătească.
Curtea de Apel Cluj a decis vineri, 5 iulie, să respingă toate solicitările formulate de urmașii Veturiei Goga și a readus în proprietatea statului român domeniul de la Ciucea al lui Octavian Goga.