Clujenii vor putea participa sâmbătă la slujba de Înviere, circulația fiind permisă între orele 20.00 și 5.00. Magazinele rămân deschise până la ora 20.00 în vinerea Mare. Peste 1.000 de polițiști vor „împânzi” atât străzile, cât și bisericile din județ.
Un gard metalic a apărut lângă Hotelul Cristian din Piața Mihai Vitezul din Cluj-Napoca. Trecătorii sunt nevoiți momentan să ocolească zona pe carosabil. Un consilier USR PLUS a precizat că nu se cunoaște încă dacă gardul a primit autorizație de construire.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat vineri că în luna mai va fi organizat la cluj un spectacol-test de operă. Condiția de participare este vaccinarea ori prezentarea unui test PCR negativ.
Rata incidenței cazurilor COVID-19 în municipiul Cluj-Napoca a scăzut la 2.62 la mia de locuitori, conform ultimelor date publicate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Cluj. Restaurantele rămân în continuare deschise în interior.
Reprezentanții Primăriei Constanța au anunțat că turiștii din țară care vor ajunge pe litoral de 1 Mai au ocazia să se vaccineze, fără a fi nevoie de programare. Cei care doresc să se vaccineze se vor prezenta la centru doar cu buletinul, tipul de ser utilizat fiind Pfizer.
A avut loc un accident în apropierea Clujului, din care două persoane au fost rănite și transportate imediat la spital.
În Florești, un bloc riscă să se prăbușească de câteva luni încoace. Primarul Bogdan Pivariu a precizat că s-a constatat de către specialiști necesitatea construirii unui zid de consolidare.
Primarul Clujului, Emil Boc, a anunțat azi, în cadrul unei discuții la un post local de radio, faptul că taximetriștii au voie să circule doar pe banda dedicată acestora, în cazul străzii Titulescu. Acest lucru i-a nemulțumit pe șoferi.