Clujul primește puțin peste 10.000 de doze de vaccin anti COVID-19, fiind unul dintre județele cu cel mai mic număr.
O ambulanță care transporta un organ pentru un transplant a fost lovită, sâmbătă seara, la intrare în Cluj-Napoca.
Primăria Cluj-Napoca a relansat licitația pentru modernizarea străzii Mihail Kogălniceanu și a celor adiacente, după ce la prima licitație a participat doar firma Diferit SRL, care a fost descalificată.
Un accident rutier a fost produs în Observator, în jurul orei 13:00, duminică, 31 ianuarie.
Suporterii „U” Cluj s-au strâns în fața Prefecturii pentru a protesta, după tragedia de la Spitalul Matei Balș din București, unde șapte oameni au murit.
Digitalizarea administrației locale clujene continuă în 2021. De la finalul lunii martie, toate autorizațiile vor putea fi emise online, iar funcționarul public virtual, Antonia, va fi 100% operațional, până la finalul anului.
Se întorc ninsorile puternice în Cluj, dar la munte. Cod galben de ninsori și vânt.
În primele zile de relaxare în Capitală, tinerii au umplut cluburile, de parcă pandemia ar fi dispărut. Au uitat de mască și distanțare socială.