Sapte minori aflati in stare de detentie la Penitenciarul de Maxima Siguranta Gherla, sectia externa Cluj-Napoca, au pus in scena o piesa de teatru chiar in detentie. “Toata lumea sta la geam” reprezinta lucrarea de diploma a unui student al Universitatii “Babes-Bolyai”. Prin aceasta piesa, regizorul Ionut Bodea a incercat sa-I puna pe tinerii aflati in detentie in pielea proprilor victime. Nu pierdeti luni un amplu material in paginile monitorului despre prima piesa jucata de tineri aflati in detentie.
Organizarea finalului apoteotic al FITS sufera modificari. Potrivit unui comunicat de presa remis de Asociația Sibiu 2007 aseara, dupa închiderea ediției, locația pentru spectacolul clopotelor a fost mutata, la Sala Transilvania. "Spectacolul Maudits Sonnants al companiei franceze Transe Express, programat in cadrul Festivalului International de Teatru de la Sibiu, va avea loc vineri, 1 iunie 2007, incepand cu ora 23.00, in parcarea de la Sala Transilvania. Locatia a fost schimbata din cauza precipitatiilor din ultimele zile care nu ne permit desfasurarea evenimentului in parcul din cartierul Strand, asa cum era stabilit initial", se arata în comunicat.Reprezentanții Asociației susțin ca hotarîrea le-a fost comunicata în ultimul moment de cei de la Teatrul National "Radu Stanca".
„Be An Angel Romania“ (BA AR), organizatie clujeana care lupta pentru drepturile minoritatii LGBT (lesbi/gay/bisexuali/ transsexuali), a sesizat autoritatile asupra unor discriminari cuprinse in noul proiect de ordin al Ministerului Sanatatii Publice. Demersul lor se numeste „Mi-e interzis sa salvez vieti!“ si atrage atentia ca respectiva lege ii va obliga pe donatori sa raspunda unui chestionar la care se cer, printre altele, raspunsuri in privinta intretinerii de relatii sexuale cu persoane de acelasi sex. Potrivit reprezentantilor BAAR, aceasta intrebare este explicit referitoare la barbati, femeile care intretin relatii sexuale cu parteneri de acelasi sex fiind scutite sa raspunda. Trebuie sa mentioneze, insa, daca partenerul a avut relatii sexuale cu un barbat. „Daca raspunsul la una din aceste intrebari va fi afirmativ, respondentului i se va interzice sa doneze singe“, atrag atentia semnatarii demersului. „Consideram ca Directiva 2004/33/CE a fost transpusa in mod eronat in legislatia actuala, lasind loc pentru interpretari“, mai arata acestia. De asemenea, se atrage atentia ca nu a fost luate in vedere categoriile de populatie care, conform unor sondaje oficiale, nu folosesc prezervativ. „Am reusit sa miscam intreaga comunitate gay din Romania si am luat legatura cu ILGA Europe (Asociatia Internationala a Organizatiilor Gay). In prima instanta, conform legii 52/ 2003, cerem o dezbatere publica pe tema proiectului. Daca nu se va accepta, atunci vom cere o intrevedere la ministru“, a precizat Lucian Dunareanu, director executiv al BAAR.
O echipa de jurnalisti reuniti sub numele de acTIFF a prezentat azi, in premiera pentru monitorul, blog-ul oficial TIFF, creat pentru a descrie si pentru a povesti pas cu pas ce se intimpla la festivalul international de film. Blog-ul, abia inaugurat, dispune de mai multe sectiuni: galerie foto, chat, dar si imagini live din Cluj-Napoca, surprinse cu ajutorul unei camere video amplasate pe o cladire din centrul Clujului. Sinziana Jurau, redactor-sef al acTIFF, declara: „Am dorit sa avem anul acesta o prezentare mai buna a festivalului pe partea de online, sa prezentam TIFF-ul altfel, astfel incit cititorul sa fie in tema cu fiecare minut desfasurat, de la filme, opinii, idei, divertisment, poze, filmulete si multe altele“. Conform acesteia, blog-ul urmeaza sa fie adaugat in „meniul“ site-ului oficial TIFF.In urma unui studiu de caz, persoanele intervievate au aratat un mare entuziasm in urma prezentarii blog-ului. „In sfirsit pot urmari si eu TIFF fara sa ma ridic de la calculator si nu doar asa, pe sarite, ci intreg evenimentul, deoarece nu-mi pot permite sa merg la toate filmele“, sustine un pasionat al festivalului. Diana, o tinara impatimita de blog-uri si de Internet, declara ca „blog-ul a reusit sa ma faca sa citesc tot ce tine de TIFF si de evenimentele pe care se bazeaza festivalul, plus, din cite vad, blog-ul este bine lucrat, in detaliu, si puncteaza ceea ce intereseaza, iar in felul acesta ne dezvaluie ce inseamna TIFF si cum decurge festivalul“. Echipa, formata din studenti la Jurnalism si Litere, dar si masteranzi si jurnalisti profesionisti, va aduce in fata publicului atit critica fiecarui film, cit si „miezul“ festivalului si lucrurile amuzante sau mai putin amuzante intimplate la TIFF. Blog-ul poate fi accesat la adresa www.actiff.net.tf.
De la Cannes in competitia TIFFCristi Mungiu vine la Cluj cu un film de Palm d’OrAstazi debuteaza cea de-a sasea editie TIFF. Gala de inaugurare va incepe la ora 19, la Cinema Republica, unde sint asteptati peste 1.000 de spectatori. Amfitrionii serii vor fi presedintele onorific al festivalului, Tudor Giurgiu, directorul festivalului, Mihai Chirilov, si primarul Emil Boc. Evenimentul va fi transmis in direct de postul de televiziune Realitatea TV. Va fi prezentat, in premiera in Romania, filmul „4 luni, 3 saptamini si 2 zile“ al regizorului Cristian Mungiu, cistigatorul Palme d’Or-ului de la Cannes. Vor fi prezenti membrii echipei filmului, regizorul Cristian Mungiu, actritele Anamaria Marinca si Laura Vasiliu, actorul Vlad Ivanov, directorul de imagine Oleg Mutu, producatorul asociat Dan Burlac, precum si echipa Casei de Productie Mobra Film. Productia reprezinta Romania in Competitia TIFF, unde se va lupta cu alte 11 filme pentru a obtine Trofeul Transilvania.Premiere mondialePublicul prezent la Cluj va avea parte in zilele urmatoare de 160 de filme din 39 de tari, 14 sectiuni, proiectii in premiera mondiala, peste 300 de invitati de marca si zeci de mii de spectatori. Invitatul de onoare al editiei este celebrul actor italian Franco Nero, care va primi Premiul pentru intreaga cariera in seara Galei de inchidere a festivalului. Din cinematografia autohtona va fi omagiata la Cluj actrita Irina Petrescu, iar la Sibiu Ioana Bulca. Dintre filmele care vor fi prezentate in premiera mondiala de la festival, miine va putea fi urmarit „I Really Hate my Job“, al regizorului Oliver Parker, in prezenta Oanei Pellea si a Alexandrei Maria Lara, care joaca aici roluri principale. Asalt la bileteUn numar-record de 1.666 de bilete si abonamente au fost deja cumparate la Cluj in primele 2 zile de cind au fost puse in vinzare. Fanii TIFF au achizitionat deja 130 de abonamente, dintre care 20 de carduri TIFF, 78 de abonamente pentru opt filme si 42 de abonamente care permit accesul la cinci filme. Biletele pentru Gala de deschidere din aceasta seara a festivalului au fost deja epuizate inca din prima zi in care au fost puse in vinzare.
Prima plataAmenintata cu excluderea din campionat, Corvinul Hunedoara a platit o parte din datoria fata de Universitatea Cluj. Hunedorenii au fost obligati sa plateasca despagubiri in valoare de 200.000.000 de lei vechi, in urma meciului din etapa a XII-a, la finalul careia suporterii Corvinului au vandalizat autocarul clujenilor. Conform oficialilor de pe „Moina“, litigiul este aproape rezolvat: „Ei au achitat o parte din datorie. Interesul nostru nu este ca Hunedoara sa fie exclusa din campionat, pentru ca este o echipa de traditie a fotbalului romanesc“, a precizat directorul general al „studentilor“, Alin Banceu. „Totul este ca si rezolvat. Nu mai avem nici o problema cu Hunedoara“, a declarat si Sorin Vadana, directorul sportiv de pe „Moina“. C. S.Diadora, pentru Liga 1„Studentii“ au toate sansele sa primeasca echipamente produse de firma italiana Diadora, care furnizeaza printre altele echipamente de joc clubului AS Roma. „Este foarte posibil sa colaboram cu Diadora. Am studiat cataloage de la cinci companii, dar cel mai aproape sintem de aceasta firma. Noul echipament va fi in dungi alb-negru“, a afirmat Alin Banceu, directorul general al Universitatii Cluj. C. S.Sageti spre „Moina“O data cu campania de achizitii intreprinsa de CFR, in urma careia lotul „visiniu“ s-a marit substantial, mai multi jucatori vor parasi formatia din Gruia. O posibila destinatie ar fi Universitatea Cluj. Iuliu Muresan, presedintele clubului „CFR“-ist, nu s-ar opune unor transferuri spre rivali, in cazul in care gruparea „studenteasca“ ar veni cu oferte concrete, insa nu a ezitat sa-i atace pe conducatorii de pe „Moina“: „Noi nu avem nici o restrictie in a transfera jucatori la Universitatea. Nu facem ca ei, cind ne-am dus la un meci si ne-au cerut triplul pretului la biletele de intrare. Noi sintem altfel. Sper ca si ei au mai invatat si s-au schimbat intre timp“. C. S.Raspuns aminatOficialii de pe „Moina“ incearca in aceste zile inregimentarea fotbalistilor Gabriel Caramarin si Adrian Olah. „Noi am inaintat o oferta ferma pentru cei doi timisoreni, dar n-am primit inca nici un raspuns din partea Timisoarei. Asteptam sa vorbim si cu jucatorii“, a declarat Alin Banceu. In momentul de fata, Adi Olah este plecat in Italia si este asteptat sa revina in tara zilele urmatoare. C. S.Burca, in GermaniaDupa despartirea de „gemenii golului“, cum au fost supranumiti Vlad Munteanu si Sergiu Radu, transferati la Wolfsburg, Energie Cottbus continua sa se axeze pe fotbalisti romani. Ultima gaselnita a nemtilor, Ovidiu Burca, este capitanul retrogradatei FC National. Urmarit inca de anul trecut, de la finala cupei dintre Rapid si „bancari“, Burca a ajuns la o intelegere cu Cottbus, pentru care a semnat un contract valabil pentru 3 sezoane. C. S.Olaru, in turul IIITinara tenismana Raluca Olaru s-a calificat in turul al treilea al celui mai prestigios turneu de tenis pe zgura din lume, Rolland Garros, dupa ce a trecut cu scorul de 6-3/6-2 de bielorusa Tatiana Potchek. In turul al treilea, Raluca Olaru o va intilni pe favorita numarul 7 a competitiei, Ana Ivanovici. Cu aceasta performanta, romanca are asigurat un cec de 39.400 de euro si o zestre de 121 de puncte WTA, cu care cel mai probabil va intra in topul 100 al celor mai bune jucatoare de tenis. In aceeasi competitie, Edina Galovitz a fost eliminata de israelianca Shahar Peer, scor 4-6/1-6, insa va ramine cu 60 de puncte WTA si un cec de 23.760 de euro. C. S.
Coreeanul Kim, primul plecatFalub a renuntat la primul jucatorCu toate ca „U“ Cluj este promovata, tehnicianul Adrian Falub va folosi din nou cel mai bun „11“ de care dispune la ora actuala. Cu obiectivul atins, „Sepcile rosii“ vor juca pentru spectatori si onoare. „Mi-as dori foarte mult sa cistigam acest meci pentru ca este ultimul acasa. Emotiile au trecut, dar vom juca pentru suporterii nostri. Trebuie sa terminam campionatul, la fel cum l-am inceput, cu o victorie“, a declarat antrenorul clujenilor, care nu va miza azi pe Ungurusan si Villand, accidentati, Cordos, convocat la nationala sub 19 ani a Romaniei, in timp ce coereenii Park si Kim au primit vacanta mai repede, datorita distantei mari ce ii separa de casa. Probleme sint si cu Suller, care a suferit o interventie chirurgicala usoara. Daca Park este asteptat sa revina din Coreea, pentru Kim drumul nu are cale de intoarcere. Evolutiile neconvingatoare au cintarit decisiv in despartirea de „U“: „Am decis impreuna cu Adi Falub sa renuntam la serviciile sale. Park are bilet dus-intors, Kim doar dus“, a precizat directorul general al clubului, Alin Banceu, completat de antrenorul clujean: „Kim este un jucator bun, insa, din pacate, nu s-a acomodat. Nu este ceea ce ne dorim in momentul de fata si vom cauta pe altcineva pe acest post“, a precizat Falub. In aceste conditii, garnitura de start in meciul cu Poli II ar putea fi urmatoarea: Szolomajer – Taut, Somcherechi, Iodi, Ghindaru – Vadana, Dolha, Savu – Sabo, Negrean, Goga.Vacanta dupa meciul cu Poli IIDupa intilnirea cu formatia a doua a Politehnicii Timisoara, mai multi titulari ai Universitatii vor primi o vacanta meritata dupa un sezon muncit, incununat cu titlul de campioni ai seriei a doua. In locul lor, Falub va deplasa la Lupeni in ultima etapa un lot in care isi vor face aparitia mai multi juniori. „Dupa partida cu Poli II, voi lasa in vacanta jucatorii care au evoluat mai mult in acest sezon. In locul lor, vor face deplasarea citiva juniori de perspectiva, care s-au mai antrenat cu echipa mare“, precizat Falub, nominalizindu-i pe Neicu si Ionitiu. Crusoveanu, o variantaCosmin Crusoveanu a devenit o tinta pentru conducerea Universitatii Cluj, care il vede drept inlocuitorul perfect pentru Kim. Problemele pe benzile terenului nu sint recente, iar pentru meciul cu Poli II, Falub nu va avea nici un fotbalist care sa evolueze pe partea stinga a defensivei. Astfel, aducerea fotbalistului de la Corvinul ar fi cit se poate de binevenita pentru Adi Falub. „Crusoveanu este un fotbalist interesant, tinar, dar pina in momentul de fata nici un jucator nu a ajuns la vreo intelegere cu Universitatea Cluj“, a precizat Alin Banceu.
In ultimul weekend al lunii mai, localitatea italiana Casale Monferrato a fost gazda Campionatelor Internationale de karate traditional dotate cu Cupa „Topolino“. Organizat in colaborare cu „The Walt Disney Company Italia“, concursul a fost rezervat copiilor, permanent supravegheati de Mickey Mouse, care le-a si acordat in final premiile celor mai buni.Sub bagheta foarte tinerei antrenoare Monika Ferenczi, delegatia clujeana a micilor karatisti de la clubul Vointa s-a numarat printre protagonisti, cucerind nu mai putin de opt medalii. Ambele echipe de kata ale Vointei au urcat pe cea mai inalta treapta a podiumului, cei care au reusit aceasta performanta fiind Bogdan Veres, Petru Gribincea si Horea Sechel, respectiv Miruna Andrasoni, Corina Cuibus si Diana Corpadean. Medalii de argint au cucerit Bogdan Veres, Horea Sechel si Paula Barzu, toti la kata individual, respectiv echipa de kata formata din Ernest Grosz, Ionut Buksa si Alin Zirbo.In fine, Andreea Boie si Diana Corpadean au urcat pe treapta a treia a podiumului de premiere la kata individual.O parte din sportivi au fost sponsorizati de Mol Romania, banii provenind din campania „Mol, pot ajuta!“. Multumiri se cuvin parintilor si conducerii Scolii „Liviu Rebreanu“, reprezentata de directorul Ioan Muresan.
La CFR Cluj sint sanse sa revina si bolivianul Mojica, actualmente in Portugalia. Presedintele Iuliu Muresan a vorbit despre situatia mijlocasului imprumutat la formatia portugheza Pacos Ferreira: „Ioan Andone ne-a spus ca vrea sa-l vada la lucru pe Mojica in primul stagiul de pregatire pe care-l vom efectua luna viitoare in Austria. Andone va hotari apoi daca jucatorul ramine la noi sau se intoarce din nou in Portugalia“. Pe de alta parte, desi presa lusitana l-a dat ca si transferat pe fundasul Geraldo de la Pacos Ferreira la CFR Cluj, presedintele clubului lusitan, Fernando Sequeira, a infirmat aceste zvonuri: „Nu e adevarat ca Geraldo va pleca la Cluj. Am avut ceva discutii in urma cu 3 saptamini, insa nu am trecut la negocieri. Mai mult ca sigur, jucatorul nu ne va parasi“.
Pe baza notelor acordate de redactorii prestigiosului cotidian italian „Gazzetta dello Sport“, Adrian Mutu a fost desemnat cel mai bun jucator al sezonului in campionatul 2006-2007 al Seriei A. Atacantul echipei AC Fiorentina a incheiat sezonul cu o medie a notelor de 6,58, devansindu-l pe mijlocasul sirb al campioanei Internazionale Milano, Dejan Stankovic, care a avut o medie de 6,55.Publicatia din peninsula a alcatuit si echipa ideala a campionatului, de fapt o „combinata“ a echipelor clasate pe primele doua locuri in actuala editie de campionat, Internazionale Milano si AS Roma, alaturi de Fiorentina, care a incheiat doar pe pozitia a 6-a, fiind penalizata cu nu mai putin de 15 puncte. Spune multe faptul ca doi dintre cei trei atacanti sint de la Fiorentina, Mutu si Toni. Dupa parerea celor de la „Gazzetta dello Sport“, „11“-le de vis ar avea urmatoarea componenta: Frey (Fiorentina) – Panucci (AS Roma), Materazzi (Internazionale Milano), J. Zanetti (Internazionale) – Stankovici (Internazionale), Totti (AS Roma), Cambiasso (Internazionale), Mancini (AS Roma) – Ibrahimovici (Internazionale), Luca Toni (Fiorentina), Adi Mutu (Fiorentina).„Briliantul“ ocupa pozitia a treia in topul celor mai folositi jucatori de la echipa din Firenze, cu 2.820 de minute jucate in acest sezon. Internationalul roman este devansat doar de portarul francez Sebastien Frey (3.420 de minute) si de fundasul Manuel Pasqual (3.041 de minute). Locul 3 il ocupa Mutu si intr-un top al eficacitatii aparut pe site-ul echipei sale, www.fiorentina.it. In aceasta ierarhie, primul loc este ocupat de Luca Toni (un gol la 145 de minute), urmat de Gianpaolo Pazzini (un gol la 155 de minute) si Mutu (un gol la 176 de minute). MEDIE6.58a fost media calculata pe baza notelor acordate atacantului Adrian Mutu de catre jurnalistii cotidianului italian „Gazzetta dello Sport“, in cursul ultimei editii de campionat.
Vrea titlul!Muresan, incintat ca l-a convins pe Sandberg sa joace in RomaniaUltima achizitie a CFR-ului, fundasul central suedez Niklas Sandberg, a fost prezentat oficial la sediul central al clubului „feroviar“. Venit de la AIK Stockholm, din prima liga suedeza, Sandberg a semnat un contract valabil pe 4 ani cu gruparea din Gruia, alaturindu-se, astfel, celorlalte nume transferate in acest intersezon: Andre Leao, Eugen Trica, Ibezito Ogbonna si Gabi Muresan. „N-am reusit inca sa vad tot orasul, insa am iesit putin miercuri seara si ce am vazut mi-a lasat o impresie foarte buna. In concluzie, sint foarte fericit sa ma aflu la Cluj, cred ca voi reusi sa fac o treaba buna aici“, au fost primele vorbe ale nordicului la intilnirea cu presa. De asemenea, fundasul suedez si-a aratat intentiile cu care a venit la CFR Cluj: „Este clar, am venit la Cluj sa joc in grupele Cupei UEFA si sa cistig titlul de campion al Romaniei“. Sandberg a recunoscut ca despartirea de formatia AIK a fost dificila si a produs un soc printre suporterii echipei, insa argumentele expuse de conducerea „feroviara“ au cintarit decisiv in luarea deciziei: „Fanii din Stockholm au fost socati de vestea plecarii mele in Romania, primesc mereu mesaje de la ei pe telefonul mobil. M-am simtit extraordinar la AIK, unde eram capitanul secund al echipei, dar a trebuit sa plec si sper sa fac o treaba minunata aici“.Monitorizat din iarnaPresedintele lui CFR Cluj, Iuliu Muresan, cel care s-a ocupat personal de aducerea lui Sandberg la Cluj, a marturisit ca acesta era in vizorul „feroviarilor“ de mai mult timp si ca perfectarea acestui transferul este o mare reusita pentru clubul sau: „Am reusit sa transferam un fundas central foarte bun, poate cel mai bun din Suedia. Pe Niklas l-am urmarit inca din iarna, am vazut mai multe meciuri ale lui si am ramas impresionati de jocul sau. Personal, sint foarte fericit ca am reusit sa-l aducem la Cluj si, mai ales, ca i-am demonstrat ca sintem foarte ambitiosi, ca intr-un timp scurt am obtinut performanta aici la Cluj“.Vasile Jula, pe farasPrin venirea lui Sandberg la CFR Cluj, numarul fundasilor centrali din echipa lui Ioan Andone s-a ridicat la cinci, ceilalti stoperi din lotul „feroviar“ fiind Jula, Cadu, Galiassi si Muresan. Totusi, Iuliu Muresan a dezvaluit ca Jula va parasi corabia lui CFR in aceasta perioada, o posibila destinatie a veteranului fiind chiar rivala Universitatea: „Probabil ca-l vom transfera pe Jula la o alta echipa. Ofertele sint din prima liga, nu de la Steaua si Rapid, dar de la echipe bune ale campionatului nostru. Pina in acest moment nu am primit nici un semnal ca Universitatea Cluj ar fi interesata de serviciile vreunui jucator de-al nostru. Dar daca se va intimpla si ne vor da suma pe care noi o vom cere, nu va fi nici o problema in acest sens“, a precizat Muresan. Plecari in corporePresedintele lui CFR a declarat ca echipa se va desparti de mai multi fotbalisti in aceasta perioada: „Avem, la aceasta ora, cinci sau sase jucatori transferabili, printre care se afla si portarul Martin Tudor“. Ceilalti jucatori care ar putea pleca din Gruia sint atacantul Adi Anca, mijlocasii Alin Minteuan si Radu Marginean, precum si fundasii Casian Miclaus si Vasile Jula. Iuliu Muresan:„Am transferat cel mai bun fundas central din Suedia.“
Normal, „listacii“ aciuati in Parlament continua sa faca gargara politicianista dupa discursul tinut de catre presedinte in fata lor. Ei, impreuna cu Guvernul Tradatoriceanu, se cred, in continuare, „legitimi“. Asta in timp ce peste jumatate dintre romani considera ca „cei 322“ (care-au tras cu referendumu-n noi) trebuie sa demisioneze (potrivit unui sondaj recent, realizat intre 10 si 17 mai a.c., 54% dintre romani sint de parere ca cei 322 de parlamentari care au votat in favoarea suspendarii presedintelui Basescu ar trebui sa demisioneze, sa plece, sa ne lase-n pace, poate au lucruri mai importante de facut), iar CE se gindeste sa activeze clauza de salvgardare la adresa Romaniei si Bulgariei.Nu stam deloc pe roze si nici stolul de cocori nu ne mai poate duce pe culmi de extaz post-aderare. Intr-un interviu acordat publicatiei franceze „Le Figaro“, Comisarul european pentru Extindere, Ollie Rehn, a declarat ca, „daca are motive obiective, Comisia Europeana trebuie sa decida activarea unor clauze de salvgardare la adresa Romaniei si Bulgariei“. Rehn a dat raspuns unei intrebari privind sanctionarea Romaniei si Bulgariei pentru „bilantul lor deplorabil in materie de lupta contra coruptiei“ – in plus, a precizat ca problema activarii clauzelor de salvgardare tine de „credibilitatea procesului de extindere a UE“. Adica, traduc pentru cei ce nu prea au: este vorba despre onoare.Separat, comisarul european pe Justitie, Franco Frattini, a avertizat, intr-un interviu pentru „European Voice“ ca este gata sa activeze clauza de salvgardare, daca cele doua tari nu au facut suficiente progrese in lupta impotriva coruptiei si intarirea sistemului judiciar.Or, in Romania, cu ajutorul petro-liberalilor lui Patriciu si al capitalistilor de cumetrie din PSD, ni s-a dat justitie Chiuara – sa scape verestoii, patricienii si alti fenechii de rigorile legii – in timp ce Macovei, ministrul cu credibilitate in fata CE, a fost scos pe tusa si umplut de laturi si latraturi de catre analistii ipochimenilor. In viziunea celor ce scriu in functie de cum le zornaie ceva maruntis prin buzunare sponsorii, Macovei nu a realizat nimic. Atit de „nimic“ „nu a realizat“, incit guvernantii macedoneni spera ca tara lor (FYROM) sa fie mai bine apreciata in negocierile cu UE, prin cooptarea unei figuri atit de emblematice cum e fostul nostru ministru al Justitiei in echipa de consultanti in lupta pentru combaterea coruptiei…„Listacii“ din Parlament si stapinii lor ne cred prosti, se fac ca nu realizeaza ce decont tragic platesc prin aventura politica in care s-au antrenat de dragul banilor unui Patriciu sau orgoliilor unui Iliescu.Daca nu ar fi patronati de propria lor ceafa groasa, parlamentarii romani si-ar uni eforturile in interesul poporului si nu si-ar justifica public mirlania prin „ori una, ori alta, nu se pot amindoua“ – adica nu se pot mobiliza sa voteze intr-o luna, pina la vacanta, legea votului uninominal si legea lustratiei, apoi sa lase libere locurile in care au stat degeaba, sa vina altii mai competenti.
CFR Calatori anunta ca, incepind de azi, tarifele la transportul feroviar de calatori vor fi mai mari cu 7,67%. CFR urmareste ca, pina la sfirsitul anului 2007, pretul unui bilet de tren sa se majoreze cu pina la 60% fata de pretul din 2006. Cum credeti ca vor fi afectate buzunarele romanilor?
Emil C., de 55 ani, paznic„Merg si eu daca nu ploua si daca am bani. Daca nu am bani, pentru ce sa ma duc? De la ban porneste tot si cum noi, romanii, nu avem atitia bani nu prea ne gindim la asa evenimente. Spun asta deoarece eu am trecut de o anumita virsta, nu ma mai tenteaza sa merg pentru formatii si spectacol, nu mai am acea virsta la care pot dansa si fluiera. Daca merg, merg pentru mici si bere, insa, cum spuneam, daca am bani. Ramine de vazut.“Vlad Bondor, 21 de ani, student„Nu stiu daca voi merge la Festivalul Ursus, deoarece anul trecut a fost aiurea, fiindca cei de la OSUBB au fost prostiti si mintiti de catre organizatori. Mai bine merg la Luna studentului clujean, in acel eveniment poti avea incredere si nu te insala nimeni.“Eni S., 24 de ani, agent comercial„Voi merge la festival cu gasca, mergem sa ne distram, e weekend, trebuie sa facem ceva interactiv. Mergem sa mincam mici si sa bem multa multa bere. De aceea e Ursus Fest, de aceea e bere Ursus, ieftina, buna... multa.“Liviu C., 52 de ani, pensionar„Am fost anii trecuti, anul acesta nu voi mai merge deoarece nu am timp. Oricum, sint de parere ca festivalul s-a schimbat foarte mult, in acelasi timp cu Clujul. Sint sigur ca lumea se va distra si ca se va bea foarte multa bere, asa cum obisnuiam sa fac si eu in anii trecuti, atunci cind eram prezent la eveniment.“F. S., 30 de ani, educatoare„Obisnuiam sa merg cu familia in anii precedenti, insa la ce se intimpla acolo in ultimul timp, am decis sa renuntam. Cei mai multi se imbata, vorbesc urit, dorm pe iarba, fac fel de fel de lucruri urite. La asa ceva eu nu imi duc copiii. Mai bine mergem la un film sau pur si simplu la o plimbare in parc sau la padure. Spun asta deoarece e weekend si obisnuim sa iesim, sa ne relaxam, altfel stateam acasa si invatam sa fim civilizati, asa cum ar trebui sa o faca toti.Corina D., 18 ani, eleva„Eu sint tinara, iar pentru noi, tinerii, orice eveniment, festival, spectacol este bine venit. Cu cit mai multe, cu atit mai bine. Din punctul meu de vedere, sincer, nu prea conteaza daca e Ursus Fest sau orice alt festival, conteaza ca e si ca ne distram. Asa ne-a invatat Clujul, asa facem.“
TIFF, la Sibiu, intre 4 si 10 iuniePrintre productiile de top prezentate la Sibiu, una cu siguranta nu trebuie ratata: „4 luni, 3 saptamini, 2 zile“, marele cistigator al premiului de „Palme D’Or“ de la Cannes. Filmul prezinta o saptamina din viata a doua fete, dintre care una este insarcinata si se gindeste sa faca avort, intr-o perioada in care acest lucru era ilegal, sfirsitul ultimilor ani ai comunismului. Pelicula, vinduta deja in peste 30 de tari, a impresionat juriul prin simplitatea stilului cinematografic. O revelatie pentru toti cei care l-au vazut la Cannes, lungmetrajul lui Cristian Mungiu va deschide Festivalul International de Film Transilvania de la Cluj, pe 1 iunie, urmind ca pe 6 iunie Sibiul sa fie spectator la filmul care a cistigat cea mai mare distinctie din istoria cinematografiei romanesti. In perioada 4-10 iunie, publicul este asteptat la un numar impresionant de filme grupate in 14 sectiuni si insotite de diverse evenimente speciale: seminarii, expozitii de fotografie si pictura, lansari de carte sau proiectii neconventionale video-audio. Printre invitatii din tara si strainatate se numara Franco Nero, Nicolas Roeg, Armand Assante, Irina Petrescu, Ioana Bulca, Oana Pellea si Alexandra Maria Lara.Istoria se repeta: MTV DJ AWARDS9 ore de concert live in aer liber, 5 ore de transmisie live, 10.000 de participanti, mii de wati, ecrane LED de 80 metri patrati, ecrane pentru retroproiectii, jocuri de lasere, lumini si focuri de artificii, la care se adauga premierea celor mai buni DJ-i si prestatia live a altor 20 dintre cei mai buni DJ-i romani si straini. La nici o luna dupa ce Sibiul, Capitala Culturala Europeana 2007, a fost gazda premiilor MTV Romanian Music Awards, impatimitii muzicii de club si, de ce nu, cei care doresc sa „incerce“ muzica noii generatii vor avea parte de o noua surpriza. Blank&Jones, Outwork, Mr. Sam, Camille Jones, Moguai, Santos&Madox, Andro, Jjoy, Krafty Kuts, Lordz of Fitness sint numai citiva dintre cei mai buni DJ-i din lume, care vor transforma din nou Piata Mare din Sibiu intr-o adevarata petrecere in aer liber. DJ-ii romani nu se vor lasa mai prejos. Suie Paparude, Adrian Eftimie, Marika, Dj Pagal, Vania, Raresh, Haute Culture, DJ Optik sau The Model sint doar citeva din numele autohtone care pe 7 iunie vor anima Sibiul.„Language of Walls“Abia atingind podeaua cu virful degetelor, sase balerine ale Teatrului National de Balet din Novisad vor aduce pe 9 iunie la Sibiu un spectacol plin de poezie si trairi dramatice. „The Language of Walls“ este creatia cunoscutilor coregrafi israelieni Guy Waizman si Roni Haver’s, un spectacol in care domina dansul, ca mijloc primordial de exprimare. Balerinele, Maja Grnja, Andreja Kulesevic, Jelena Markovic, Frosina Dimovska, Ana Lecic, Jelena Lecic si Daniela Vojnovski va vor incinta cu un nou stil de dans, cu elemente teatrale, de pantomima si dialog. Ele vor innobila spectacolul cu detalii sclipitoare pline de verva si virtuozitate, fiecare nuantat cu umor, teatralitate si farmec. „The Language of Walls“ face parte dintr-un proiect mai mare al Teatrului National de Balet din Novisad ce incearca de citiva ani sa experimenteze combinarea baletului traditional cu dansul contemporan. Balerinilor sirbi li s-a oferit posibilitatea de a colabora cu coregrafi straini, iar rezultatul imbinarii a doua scoli de dans, aparent fara nimic in comun, este unul cu totul original. Fiti spectatorii unui show de muzica live si balet simbata, incepind cu ora 19, la Casa de Cultura a Sindicatelor din Sibiu.FITS pe final...Mai sint 2 zile pina la terminarea celei mai grandioase editii a Festivalului International de Teatru, o editie ce a transformat Sibiul intr-o scena imensa pe care au fost montate de la traditionalele spectacole de teatru la impresionante spectacole de instalatii. Daca Pan Optikum au fost cei care au dat tonul evenimentelor din cadrul festivalului, Teatrul Titanick va fi cel care va incheia editia din acest an. Catastrofa binecunoscutului vapor va fi prezentata in fata celor prezenti in Piata Mare cu umor negru si, evident, cu multa apa. Publicului i se povesteste despre aroganta proprietarului vasului si despre ambivalenta decadenta a pasagerilor instariti. Veti vedea reproduse imagini si stari apocaliptice, dezastrul vasului istoric fiind transformat intr-o alegorie a unei decaderi si mai mari pe care lumea tot mai puternic tehnologizata o poate provoca.Tot pe final de festival au fost pastrate reprezentatiile Companiei Transe Express, cunoscuta in intreaga lume a artelor de strada pentru realizarile ei in „format mare“, ca de pilda „Les Maudits Humains“, care a inaugurat Jocurile Olimpice de la Albertville. Spectacolul ce va avea loc in cartierul Strand, din Sibiu, are la baza un ansamblu de clopote ce formeaza orologiul, plasat la inaltime, deasupra orasului, pe o macara de 160 de tone!! Orchestra de clopote este ridicata spre cer de catre „orologiul celest“, iar evenimentul poate fi auzit de citeva mii de persoane fara a fi necesara amplificarea. Candelabrul muzical isi schimba forma, ghidind miscarile muzicienilor suspendati. Toata instalatia orologiului, pusa in valoare de un sistem de lumini integrat in structura, evoca surpriza bucuriei copilaresti de a deschide o cutie muzicala.
Sentinta pentru Omar Hayssam, saptamina viitoareDupa 15 luni de judecata, procesul în care Omar Hayssam (foto) este acuzat de acte de terorism în dosarul rapirii jurnalistilor s-a încheiat. Magistratii Curtii de Apel din Bucuresti vor lua o decizie peste o saptamina. Instanta a luat act, ieri, de o scrisoare trimisa de Omar Hayssam, în care sirianul solicita judecatorului sa fie audiat în libertate si promite sa faca dezvaluiri incendiare. Aparatorii lui Omar Hayssam au cerut achitarea clientului lor pe motiv ca nu exista probe care sa îl incrimineze pentru savirsirea faptei de terorism. În scrisoarea trimisa, Hayssam solicita sa fie audiat alaturi de alti martori din Irak. El spune ca declaratiile acestora ar urma sa schimbe cursul procesului. Mesajul a fost trimis din Tripoli, Liban, pe adresa Curtii de Apel Bucuresti printr-o societate internationala de curierat. C. J.Grav accident de muncaO persoana a murit, iar alte patru au fost ranite dupa ce o bucata din plafonul unei hale de la fosta fabrica Vulcan din Capitala s-a prabusit. Autoritatile sustin ca muncitorii care lucrau la dezafectarea halei au taiat o parte dintre stilpii de sustinere. Persoanele ranite au fost duse de urgenta la Spitalul Universitar. Medicii spun ca acestea au contuzii toracice, dar ca situatia lor nu este grava. Ministrul Muncii, Paul Pacuraru, care s-a deplasat la locul accidentului, a precizat ca hala apartine acum unei firme din Sibiu. El a constatat ca autoritatile nu au utilaje care sa îndeparteze darimaturile. „Este o situatie cu consecinte penale evidente“, a spus ministrul. Acesta s-a declarat nemultumit si de faptul ca procurorii nu ar fi ajuns la timp la locul incidentului. C. J.
Partidul Democrat a depus, ieri, la Senat si la Camera Deputatilor motiunea de cenzura pe care o pregatea de citeva zile. Motiunea cuprinde 50 de pagini de acuze si critici la adresa actualului Guvern si este intitulata „Guvernul Tariceanu trebuie sa plece!“. Aceasta, insa, a fost respinsa de catre Camere, a anuntat presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, pe motiv ca una dintre semnaturi se repeta, ceea ce facea sa existe doar 115 semnaturi valide, nu 116, cite cere legea pentru inregistrarea unei motiuni de cenzura. „Am primit motiunea de cenzura la adresa Guvernului Tariceanu, dar am decis sa restituim aceasta motiune de cenzura, pentru ca nu s-a întrunit numarul de semnaturi necesare“, a declarat Olteanu. Motiunea era semnata de parlamentari PD, PLD si de independenti, intre care si reprezentanti ai grupului minoritatilor. Motiunea a fost semnata si de reprezentantul PC, deputatul Petru Calian, cu acordul si imputernicirea Biroului Executiv Judetean al PC Cluj. „Guvernul Tariceanu II a realizat într-adevar o performanta: cea de a se umple de ridicol, în numai o luna de la investitura, prin actiunile sale care denota unele perfidie politica, altele amatorism, iar altele amindoua. (...) Este imperios necesar în acest moment sa realizam o demarcatie fara echivoc a liniei frontului: cine este la putere si cine este în Opozitie. Acum Guvernul este sustinut de numai 20% din Parlament, în timp ce 80% se revendica a face parte din Opozitie. În ce tara din lume Opozitia este de patru ori mai puternica decit Guvernul? Aceasta situatie nu poate sa continue“ – sint citeva dintre frazele din motiunea PD. Liderii PD convocasera o conferinta de presa pentru ieri dupa-amiaza, dar aceasta a fost anulata, deoarece se aflase de respingerea motiunii pe motivul procedural al absentei unei semnaturi. Ulterior, printr-un comunicat de presa, ei au anuntat ca aparitia unei semnaturi de doua ori este „o eroare care va fi corectata de indata, iar motiunea va fi depusa din nou“. Numele care aparea de doua ori era chiar cel al vicepresedintelui PLD, Gheorghe Flutur, insa cele doua semnaturi erau diferite.
„Matusa Tamara“ – un dosar indelung analizat Marirea si decaderea lui Nastase – de la premier si presedinte de partid la boxa acuzatilorProcurorii DNA sustin ca, in anul 2000, Ioan Melinescu, membru al Oficiului National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor, l-a contactat pe Adrian Nastase prin intermediul fostului consilier al acestuia, Ristea Priboi. Melinescu i-ar fi spus lui Nastase ca pe numele sotiei sale exista o sesizare a Parchetului General cu privire la suma de 400.000 de dolari, depusa pe numele ei la o banca, bani pe care Dana Nastase nu ii putea justifica. Anchetatorii sustin ca Melinescu i-ar fi spus lui Nastase ca va bloca sesizarea pina la alegerile din decembrie 2000, iar Nastase ar fi cazut de acord si i-ar fi promis ca, in schimb, il va numi in functia de presedinte al Oficiului. Dupa ce a ajuns premier, in prima sedinta de Guvern, Adrian Nastase l-a numit pe Melinescu presedintele Oficiului. Procurorii anticoruptie mai sustin ca Melinescu ar fi sustras, apoi, sesizarea care o viza pe sotia lui Nastase si i-ar fi dat-o lui Ristea Priboi, consilier guvernamental la acea data.Boierica de la Craiova, denuntatorul lui NastaseVerificarile pentru suma de 400.000 de dolari au aratat ca veniturile Danei Nastase nu justificau suma depusa, iar banii fusesera virati de catre matuta acesteia, Tamara Cernasov. Conform unui contract de vinzare-cumparare depus la dosar, banii proveneau din vinzarea unor bijuterii, tablouri si a altor bunuri de valoare. Anchetatorii sustin ca nu exista, insa, dovezi ca aceste valori s-au aflat in proprietatea matusii Tamara, pe atunci in virsta de 91 de ani. In dosarul denumit de presa „Matusa Tamara“, Nastase este acuzat de dare de mita, iar Ioan Melinescu, de sustragere de inscrisuri, luare de mita si divulgare de informatii. Potrivit unor surse judiciare, denuntatorul celor doi a fost Genica Boierica – un om de afaceri craiovean retinut pentru afaceri cu deturnari de TVA. Acesta a fost condamnat anul trecut la 8 ani de inchisoare pentru infractiuni economice, dar se afla in libertate, apelul sau la sentinta primita fiind in curs de judecare. Boierica a facut mai multe denunturi impotriva unor oameni politici din PSD, printre care si Ristea Priboi.Cariera politica a fostului premierAdrian Nastase s-a inscris in FSN in iunie 1990 si a devenit deputat, apoi ministru de Externe. Dupa alegerile din 2000, Nastase a fost numit premier si a fost ales presedinte al PSD. El s-a impus in fruntea social-democratilor ca un presedinte de tip dictatorial. Criticile la adresa lui s-au accentuat dupa ce a pierdut alegerile prezidentiale in 2004 si, mai ales, dupa ce PSD a iesit de la guvernare. Declinul lui Adrian Nastase a inceput in 2005. Atunci a renuntat sa mai candideze la sefia partidului impotriva lui Ion Iliescu, multumindu-se cu postul-marioneta de presedinte executiv. A pierdut, insa, si aceasta pozitie, fiind silit sa se retraga din functie din cauza scandalului legat de mostenirea de 1 milion de dolari de la matusa Tamara. Nastase nu a reusit sa isi pastreze nici functia de presedinte al Camerei Deputatilor, din care s-a retras in martie 2006, din cauza aceluiasi scandal.
Cifra de 250.000 de euro ar putea sa nu-i spuna mare lucru unui om de afaceri cu resurse economice puternice. Totusi, acesti bani au fost strinsi, 220.000 de euro de angajatii bancii, iar restul de la terte persoane si companii. Motivul este lansarea unui proiect in parteneriat cu Fundatia Româna pentru Copii, Comunitate si Familie Cluj (FRCCF), proiect care isi propune ca 300 dintre tinerii clujeni cu virste cuprinse intre 14 si 18 ani si care provin in principal din familii defavorizate sa primeasca nu doar sprijin financiar, ci si suport educational pentru a putea avea o viata normala la maturitate. „Ne dorim sa deschidem un centru de zi, iar FRCCF contribuie cu know-how-ul in domeniu si cu personalul experimentat. Nu exista acest centru de zi pentru copii inca. Urmeaza sa gasim locul. In primul rind, ne intereseaza ca clujenii sa inteleaga si sa ne sustina prin semnaturi. Ulterior, vom apela la mediul de afaceri pentru a-i cere sustinere. Am creat si o noua fundatie, Fundatia «Clujul are Suflet» (FCS), care apartine BT si care va derula acest proiect“, a declarat Ionut Patrahau, directorul general adjunct al BT. Vor fi derulate programe de educatie, formare profesionala, asistenta sociala si pedagogica. Proiectul se doreste a deveni unul national, iar oficialii FCS estimeaza ca in acest an vor obtine din donatii 1 milion de euro care sa le permita sa schimbe in bine viata celor 300 de tineri clujeni. Potrivit listelor ONG-urilor clujene, acesta este aproape numarul total existent al tinerilor defavorizati cu virste intre 14-18 ani din judet, insa numarul lor ar putea fi mai mare, pentru ca nu toti cei din aceasta categorie de virsta au contactat vreun ONG.
In acest context, media zilnica a tranzactiilor ar putea ajunge la 38 de milioane de euro. Scenariul estimativ include varianta in care este luata in calcul cresterea „free-float“-ului unor companii listate, dar si listarea la BVB a unor noi companii. Studiul este in fapt raportul de tara elaborat de catre Erste Bank si Banca Comerciala Româna si facut public. Astfel, au concluzionat specialistii in urma studiului, daca numarul emitentilor, dar si numarul de actiuni tranzactionate pentru fiecare dintre companiile listate ramin cele actuale, cresterea valorilor tranzactiilor de pe bursa in acest an nu va fi mai mare de 35%, iar in urmatorii 2 ani, cresterea este estimata la 20%. Analistii Erste Bank spun ca evolutiile estimate ar fi doar rezultatul cresterii generale a preturilor per actiune, dar si interesul investitorilor. Investitorii locali pe bursa spun, la fel ca analistii care au elaborat studiul, ca acesti parametri depind foarte mult de succesul reformei sistemului de pensii, iesirea fondurilor de investitii din actionariatul companiilor listate pe BVB, dar nu in ultima instanta va depinde foarte mult si de expansiunea fondurilor mutuale in aceasta perioada.Specialistii clujeni, brokeri si analisti, spun la unison ca foarte multe date legate de evolutia bursei depind de listarea la BVB a Fondului Proprietatea si de listarea unor noi companii. „Ca bursa sa creasca si sa aduca investitori noi si sa atraga mai multi bani, ar trebui sa aiba noi listari la un nivel cel putin dublu fata de cel care a existat pina acum“, spune Mihai T., analist financiar. In scenariul alcatuit de specialistii care au elaborat studiul se estimeaza ca daca „free-float“-ul, adica actiunile tranzactionate pentru fiecare companie, ar creste cu 8% pentru Petrom in partea a doua a anului 2008 si cu minim 2% pentru Transelectrica, in plus Fondul Proprietatea, Transgaz si alte companii vizate daca ar fi listate, valoarea medie a tranzactiilor zilnice ar creste cu 46% in 2008 si cu 62% in 2009.Adrian A. - investitor pe bursa:„Este extrem de important sa cunosti incotro se indreapta piata. Acest studiu are sanse sa fie pus in aplicare, dar are tot atitea sanse, cred, sa nu ajunga la materializare daca situatia va trena ca pina acum. De aceea, cred ca relatia dintre broker si investitor trebuie sa fie una strinsa pentru randamente bune si, mai ales, investitia pe bursa sa nu se faca decit din fonduri de bani de care nu depinde traiul investitorului sau al familiei sale.“
Guvernul a aprobat inceperea lucrarilor de constructie, in luna octombrie, a unor spitale regionale si universitare noi, dar si a lucrarilor de reabilitare a 15 unitati sanitare cu paturi. Potrivit directorului executiv al Autoritatii de Sanatate Publica (ASP) Cluj, dr. Nicolae Deleanu, la Floresti se va construi un spital regional de urgenta, care va deservi sase judete din regiunea de Nord-Vest a Romaniei. „Spitalul se va construi in localitatea Floresti pe amplasamentul actualei Unitati Militare. Toate avizele de trecere a terenului din proprietatea Ministerului Apararii Nationale in cea a Consiliului Judetean au fost obtinute si s-a realizat si un studiu de prefezabilitate“, a declarat dr. Nicolae Deleanu.Urmatoarea etapa este efectuarea unui studiu de fezabilitate, conducerea ASP Cluj avind programata saptamina viitoare o intilnire in acest sens.Dr. Nicolae Deleanu a precizat ca spitalul va avea 800 de paturi pentru chirurgie, interne, pediatrie sau traumatologie. „Nu vor fi mai multe paturi, ci vor fi redistribuite cele existente in spitalele din judet in momentul de fata“, a precizat dr. Nicolae Deleanu. Premierul Calin Popescu Tariceanu a anuntat ca pina la 31 mai vor trebui finalizate toate proiectele de fezabilitate, iar lucrarile de constructie la toate cele 28 de spitale vor demara in luna octombrie. Procedura de licitatie pentru atribuirea contractului de proiectare si constructie va fi finalizata pina la sfirsitul lunii august, iar contractele cu agentii economici desemnati cistigatori vor putea fi încheiate pina la finele lunii septembrie. Lucrarile de constructie vor demara în luna octombrie, acestea urmind sa fie finalizate în 18 luni. Sumele necesare pentru construirea unitatilor sanitare vor fi asigurate de la bugetul de stat.
Izbiti in plin de TIRAccidentul s-a produs pe raza comunei Capusu Mare, pe Drumul National 1. Cei doi agenti ai unitatii 0215 se aflau in misiune oficiala, autoritatile refuzind sa faca, insa, orice comentariu pe marginea acestui subiect, mai ales ca primele informatii speculate indicau doi studenti drept victimele accidentului. Cert e ca, in dimineata zilei de ieri, soferul Fordului Focus cu care cei doi se deplasau spre Huedin a pierdut controlul masinii la iesirea dintr-o curba, din cauza vitezei. Masina a intrat pe contrasens, unde s-a agatat de un Peugeot 307, condus de Ion Boros. „Avea viteza foarte mare si a intrat pur si simplu in partea stinga a mea, noroc ca am tras dreapta si nu m-a izbit decit in lateral“, explica Ion Boros, care ieri dimineata se deplasa alaturi de sotia lui catre Institutul Oncologic din Cluj-Napoca pentru tratament. Focusul a ricosat din Peugeot si a ajuns de-a curmezisul pe sensul opus de mers, chiar in fata unui TIR care circula regulamentar. Impactul nu a mai fi putut fi evitat, masina fiind spulberata pur si simplu de cap-tractorul camionului. CarnagiuSoferul Fordului, B. C., de 27 de ani, impreuna cu P. L., de 28 de ani, pasagera in autoturism, au decedat pe loc in urma impactului. Cei doi lucrau de mai putin de 2 ani in structurile operative ale IGPR. Din cauza fiarelor contorsionate, pompierii au zabovit mai bine de o ora si jumatate pina au reusit sa le scoata trupurile din masina. Toate celelalte persoane implicate in carnagiu, respectiv cei doi ocupanti ai Peugeotului si soferul autocamionului, sint in afara oricarui pericol. Traficul in zona a fost blocat pentru circa o jumatate de ora, iar timp de alte 2 ore s-a circulat pe un singur sens pe DN 1. AICI VETI GASI MAI MULTE IMAGINI DE LA ACCIDENTUL PRODUS LA CAPUSU MARESaptamina neagra pe soseleAccidentul de ieri dimineata este cel de-al patrulea incident rutier cu urmari tragice din aceasta saptamina. In total, opt persoane si-au gasit sfirsitul in doar 4 zile pe drumurile din judetul Cluj. Marti, o femeie a fost lovita de un autoturism pe Drumul European 576, dupa ce s-a angajat in traversarea strazii fara sa se asigure. A murit pe loc. In cel mai recent accident rutier, un tinar de 20 de ani a murit miercuri dimineata dupa ce motocicleta pe care o conducea s-a izbit de o bordura inalta, iar el a fost proiectat intr-un stilp de beton. Olimpiu Stanca isi cumparase cu doar o zi inainte de tragedie un adevarat bolid, de 600 de centimetri cubi. Din cauza vitezei si a lipsei totale de experienta, mai ales ca tinarul nu detinea permis de conducere, a pierdut controlul motocicletei si a dat intr-o bordura. A murit pe loc in urma impactului frontal cu stilpul de beton, din cauza ca nu purta nici casca de protectie. Miercuri seara, peste 50 de cunoscuti si prieteni de-ai lui Olimpiu s-au strins la locul tragediei si au aprins luminari in memoria lui.Tragedia de la ApahidaSeria dramelor rutiere ale acestei saptamini a fost deschisa de dezastrul de luni dimineata, cind o Dacie 1300 a fost facuta una cu pamintul de conducatoarea unui Renault Clio care a pierdut controlul si a intrat pe contrasens, unde s-a izbit frontal de autoturismul care circula regulamentar. Toti cei patru ocupanti ai Daciei, respectiv un bucurestean de 63 de ani si trei tineri autostopisti din Jucu, au murit pe loc, in timp ce Maria Claudia Harangus, soferita vinovata de producerea dezastrului, a fost supusa in aceste zile mai multor interventii chirurgicale.