monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Plesan, „suflat" de Steaua

Plesan a mai lucrat cu Hagi, pe vremea cind „regele" antrena Poli TimisoaraBecali a organizat, ieri, o conferinta de presa, in cadrul careia Plesan a semnat contractul cu cu formatia din Ghencea. „Plesan este jucatorul Stelei pentru urmatorii 5 ani. Ne-am inteles deja cu Iancu si urmeaza sa semnam actele", a declarat Becali. Acesta a recunoscut ca a decis achizitionarea lui Plesan dupa ce a aflat, duminica seara, de la televizor, ca Dinamo este interesata de serviciile sale. „Am vrut sa-l iau mai demult pe Plesan, dar atunci nu a vrut Dumnezeu. A dat si el niste declaratii atunci, am fost si eu orgolios... Aseara, cind am vazut la televizor scris pe o banda «Mihaita Plesan la Dinamo» am zis ca trebuie sa-l aduc la Steaua", a povestit, ieri, Gigi Becali, la scurt timp dupa ce Plesan a semnat contractul cu vicecampioana. Incintat de evolutiePatronul stelist s-a declarat convins ca a facut o afacere buna „L-am vazut in meciul de aseara (n.r. - in meciul CFR Cluj - Poli Stiinta Timisoara, scor 2-2, in care Plesan a marcat ambele goluri ale echipei sale) si am zis ca asta este momentul cind Plesan trebuie sa devina acel fotbalist pe care il asteapta toata tara. Mihaita Plesan, care nu a confirmat pina acum, va confirma de acum incolo", a spus Becali.Cum l-a „suflat"Finantatorul echipei din Ghencea a povestit si cum au decurs tratativele cu fotbalistul oltean. „Mi-a placut foarte mult cum a jucat ieri. Am zis ca ne trebuie un mijlocas de valoare, creativ, si am zis ca nu are rost sa iau unul strain, cind am unul la mine in tara. L-am sunat, am negociat... s-a sucit (n.r. - dupa tratativele lui Plesan cu Dinamo), l-am chemat astazi la palat, a venit, a semnat, si cu asta basta!", a povestit Becali. „I-am spus lui Plesan ca ii dau salariu cit i-a oferit Dinamo, plus 20.000 de euro. El mi-a spus ca la oferta egala alege Steaua. Asta a fost placerea mea, pentru ca asa ii promisesem, desi lui nu i-a convenit", a mai dezvaluit patronul Stelei.Renunta la CamusTotodata, Becali a anuntat ca prin achizitionarea lui Plesan, Steaua renunta la aducerea lui Fabian Camus. „Mihaita Plesan va fi o piesa importanta pentru Steaua. El este mijlocas puternic, cu forta mai mare decit Camus si cel mai mult a contat modul in care a evoluat aseara. El poate fi ceea ce vreau eu la Steaua, depinde numai de el", a spus Becali.Patronul Stelei a mai dezvaluit ca, pentru intarirea liniei mediene a echipei ros-albastre, a avut de ales intre Plesan si Ljubinkovic, de la FC Vaslui. „Ljubinkovic imi place. A fost o alegere intre Mihaita Plesan si Ljubinkovic. Am vorbit cu Mirel Radoi si cu Gica Hagi si am ajuns la concluzia ca Plesan ne poate ajuta mai mult. Daca nu venea Mihaita Plesan il luam pe Ljubinkovic. S-ar putea inca sa il luam totusi de la Vaslui", a dezvaluit Becali.Cu sufletulPlesan a declarat, ieri, ca a ales cu sufletul venirea in Ghencea si ca este convins ca va reusi sa confirme increderea acordata de oficialii vicecampioanei. „Am ales cu sufletul sa vin la Steaua. Sint sigur ca o sa multumesc pe toata lumea. Ma bucur ca am venit aici, pentru ca Steaua este o echipa mare. Hagi este un antrenor care ma cunoaste foarte bine si doresc sa facem treaba buna impreuna. Vreau tot ce vrea si Steaua, sa accedem in grupele Ligii Campionilor, sa cistigam campionatul si Cupa Romaniei. Despre Dinamo nu vreau sa mai discut", a declarat noul transfer al Stelei, Mihaita Plesan.„Pe bani multi"Patronul lui Poli Stiinta Timisoara, Marian Iancu, a declarat ca transferul lui Plesan la Steaua s-a facut pe bani multi, iar Dinamo va urma sa incaseze 650.000 de dolari. „Noi il aveam in coproprietate pe Plesan si asa a trebuit sa procedam. Sa-i aducem la cunostinta toate ofertele pe care le are. A avut de ales intre Poli, Dinamo, clubul cu care il avem in coproprietate, si Steaua, unde cred ca s-a dus pentru perspectiva Champions League. L-am dat pe bani, nu la schimb cu nimeni, cum am auzit ca se vorbeste. Dinamo va incasa in jur de 650.000 de dolari din transferul lui Plesan la Steaua", a declarat, ieri, pentru NewsIn, Marian Iancu.Gigi Becali l patron Steaua„O sa le dau tun dupa tun celor de la Dinamo. Cum or sa vrea un jucator, pac, o sa-l iau. Plesan era piesa de care aveau ei nevoie, dar si noi, si cum sa-l ratez eu"

Otelul debuteaza la Sofia

Astfel, mansa intii dintre Otelul si Lokomotiv Sofia nu va mai avea loc la Galati, cum era programat initial, ci la Sofia, pe 16 august, pentru ca returul sa se desfasoare pe stadionul Otelul, la 30 august.Stadion fara licentaDecizia UEFA se justifica prin faptul ca TSKA Sofia si Lokomotiv isi vor disputa meciurile din Cupa UEFA pe arena primei formatii, care, conform programarii initiale, are nevoie de terenul propriu in mansa de pe 30 august. De asemenea, stadionul lui Lokomotiv Sofia nu a primit licenta UEFA. „Nu stiu daca este un avantaj ca vom juca primul meci in deplasare si ca vom disputa calificarea in fata propriilor suporteri. Depinde doar de jocul nostru. Sper sa ne calificam indiferent de conditii", a declarat directorul general al Otelului, Marius Stan. 

PAOK Salonic joaca la Cluj

Echipa clujeana de baschet masculin „U" Mobitelco Cluj va intilni, in turul doi al FIBA EuroCup, formatia elena PAOK BC Marfin Salonic, meciul tur disputindu-se in Grecia, pe 20 noiembrie, iar returul la Cluj, pe 27 noiembrie.Adversar puternicPresedintele executiv al formatiei clujene, Mircea Cristescu, a declarat ieri, intr-o conferinta de presa, ca PAOK este una dintre cele mai puternice adversare pe care gruparea clujeana o putea intilni in aceasta faza a competitiei. „Daca putem vorbi de un mic avantaj ar fi acela ca jucam meciul tur in Grecia, iar returul la noi acasa. Baschetul grecesc este foarte puternic, iar PAOK este o echipa de top. Eu sint increzator in sansele noastre, dar in acest moment nu pot vorbi de ce procente am avea la calificarea mai departe". La rindul sau, antrenorul Miodrag Perisic a afirmat ca nu stie nimic despre echipa elena. „PAOK este un nume mare in Europa, care trebuie respectat pe masura. Din cite stiu, inca nu au format echipa, dar sint sigur ca vor avea un lot de valoare, pentru ca este un club cu o mare istorie si traditie, pe care in mod sigur vor s-o continue".Lotul clujenilorTot ieri a fost prezentat si lotul de jucatori, care are ca obiective clasarea pe unul dintre locurile 1-4 in campionatul intern, final-four-ul Cupei Romaniei si calificarea in grupele FIBA EuroCup. Baschetbalistii pe care antrenorul Miodrag Perisic se va baza in acest sezon sint Milan Medvedj, Mihai Popa, Branko Cuic, LeVar Seals, Paul Chetreanu, Uce Iheadindu, Mihai Silvasan, Razvan Cenean, Flavius Lapuste, Sasa Vukas, Zoran Krstanovic si Ionut Mocanu.Alaturi de ElbaPe linga „U" Mobitelco Cluj, Romania va mai fi reprezentata, in acest an, in FIBA EuroCup, de Elba Timisoara, care va intilni in turul intii preliminar formatia ucrainiana BC Dnipro. 

Vitamina B6 si beneficiile ei

Vitamina B6 este importanta pentru numeroase functii vitale ale organismului. Numai o alimentatie echilibrata iti poate asigura necesarul zilnic. Este foarte important sa stii de cita vitamina B6 ai nevoie si care sint sursele care o contin.Vitamina B6, una dintre multele vitamine ce fac parte din complexul B-urilor, se mai numeste si piridoxina. Este o vitamina foarte sensibila la lumina, dar rezista destul de bine la caldura si la procesul de oxidare. Rolul acesteia in organism este multiplu. In primul rind, vitamina B6 este indispensabila metabolismului, deoarece ajuta la transformarea proteinelor, lipidelor si glucidelor. Intervine in formarea globulelor rosii si este un antioxidant foarte puternic, ajutind organismul sa elimine unele substante toxice. „Vegheaza" la buna functionare a creierului, fiind implicata in producerea mesagerilor chimici ai acestuia (dopamina, serotonina etc.), esentiali in coordonarea nervoasa, formarea gindurilor si declansarea emotiilor. Dar vitamina B6 este indispensabila si pentru multe alte procese ale organismului:- favorizeaza formarea anticorpilor si creste rezistenta la infectii; - combate tulburarile nervoase si previne spasmele musculare; - trateaza sindromul premenstrual; - diminueaza riscul aparitiei calculilor renali; - reduce numarul si intensitatea crizelor la astmatici. O cantitate insuficienta de vitamina B6 in organism duce la tulburari precum depresia, nervozitatea, insomniea, scaderea imunitatii, modificari ale pielii si ale mucoaselor. Carenta de vitamina B6 la copii poate conduce la convulsii, anemie, varsaturi si dureri abdominale. Aceste simptome apoar in lipsa piridoxinei si la fumatorii, femeile care iau pilule anticonceptionale, sportivii, persoanele in virsta sau marii consumatori de alcool. Surse bogate de vitamina B6 gasim atit in regnul animal, cit si in cel vegetal. Bogate in vitamina B6 sint soia, drojdia, bananele, nucile, cartofii, orezul, polenul, spanacul, germenii de cereale, cacoa, ficatul de vita sau carnea de peste. Alte surse de vitamina B6 - in 100 g germeni de griu se gasesc 3,5 mg vitamina B6 - 100 g de ficat de vaca (sau de vitel) prajit acopera aproape jumatate din necesarul zilnic - o banana de marime medie furnizeaza aproximativ 1 mg de vitamina - nucile sint o sursa bogata, caci 100 g ofera 0,90 mg vitamina B6 - nici alunele nu sint de neglijat: 100 g iti aduc 0,45 mg vitamina - o cantitate de 0,20 - 0,25 mg de vitamina B6 poti lua din 100 g de: telina, spanac, cartofi, patrunjel sau fasole boabe - orezul brun fiert furnizeaza 0,60 mg vitamina la100 g - 100 g de sardine iti ofera 1 mg din aceasta vitamina. Necesarul zilnic de vitamina B6 este de 2 mg la femei si 2,2 mg la barbati.   

Programul Sibiu CCE 2007 Marti, 7 august

ora 00.00, Avrig, Nocrich si Sibiu - Calatorind intre Culturi - traseul cultural Brukenthalora 00.00, Parcul Tineretului - expunere in aer liber - Puntea, sculpturaora 00.00, Piata Mare - expunere in aer liber - Gradina Dumaine. Lucon territoire contemporain - Lucon teritoriu contemporan.ora 00.00, Skate Park - Punct de colectare a artei - Street debate public artora 00.01, Parcul Bulevard - expozitie de sculptura GRADINA - sculptor Liviu Mocan.ora 08.00, Cafeneaua Artistilor ART CAFE - Noptiora 08.00, Diverse locatii - Istoria la pas. Faceti cunostinta cu Hermannora 08:00, Holul mare al Primariei Sibiu - Expozitie de acuarele: Pitorescul unui oras european - Sibiu/Hermannstadtora 09.00, Biserica Evanghelica - Ferula - Expozitie de Plastica in bronzora 09.00, Cetatea Cisnadie, Biserica (2), - Expozitie Bible Art: Salvador Dali si Gustav Doré, cetatea ta pentru un an ora 09.00, Drumul de straja al Cetatii Cisnadie - Chipurile Transilvaniei, Biserica Fortificata din Cisnadie, cetatea ta pentru un anora 09.00, Galeria de Arta a Primariei Sibiu - Expozitia de grup a artistilor plastici. UAP Sibiu - Expozitii ale artistilor plastici sibieni   ora 09.00, Risnov, Cetate - Ateliere inchise- etapa I, Risnovora 10.00, Biblioateca Astra, Corp B - Bibliotecile publice ale Capitalelor Culturale Europeneora 10.00, Casa Artelor - Galeria de arta populara - Expozitia „Icoana din sufletul copilului"ora 10.00, Casa Calfelor - Calfe calatoare - Animatie culturala. Expozitie ora 10.00, Sibiu - Crossroads of Cultures-Ateliere, Sibiuora 10.00, Turnul de nord al Bisericii din incinta Cetatii Cisnadie - Arhitectura fortificata saseasca din Transilvaniaora 10.00, Galeria Art-VO - A Personal Territory - Dionisis Christofilogiannis si Eva Mithal ora 10.00, Teatrul Gong - Spectacol 2. Radacini si Aripiora 10.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal - Petresti - Cucuteni. Zbor in trecut. Descoperiri arheologice in imagini aeriene.ora 10.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal - Expozitie Sultan & Stafide. Perceptia sinelui si identitatea alteritatii. ora 10.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal - Expozitie Michael Janssen Gallery ora 11.00, Centrul de Cultura si Dialog Friedrich Teutsch - Expozitie. Drumul- Intilnirea. ora 14.00, Cinemateca Astra Film -  „365 de ferestre spre lume- Satul elevilor", un film de Wei Xing, Chinaora 19.00, Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice - Concert de gala. Drumul- Intilnirea. Expozitie de pictura Christian Lucian Hamseaora 19.00, Teatrul Gong - Spectacol teatru de papusi- „Vrajitorul si Cioara"ora 22.00, Imperium Pub - Piano Bar. Imperium Nightsora 22.00, Muzeul de Istorie - Curtea interioara - Spectacolul de opera

Cu ochii pe directori

Roberto Dietrich, inspectorul scolar general adjunct, a cerut directorilor tuturor unitatilor de invatamint sa ii predea saptaminal o evidenta a sumelor cheltuite in saptamina respectiva. Banii primiti de la Guvern nu au fost cheltuiti pina acum decit in proportie de 7,22%. „Problema este ca banii nu sint trimisi direct catre scoli, ci ajung la administratiile publice locale, iar consiliile locale fac licitatiile si decid cum sa fie investiti banii. Pe foarte multi directori i-a speriat procedura, practic, birocratia e de vina, dar, din experienta anilor trecuti, eu cred ca ii vom cheltui cum trebuie si la timp", explica Dietrich. Nu stiu sa profiteFondurile guvernamentale au sosit in trei transe, in urma a trei hotariri de Guvern emise anul acesta. „In mod normal banii ar fi trebuit sa fie investiti de mult, din moment ce hotaririle de Guvern sint date din martie si din mai. Mai ales pentru ca este vorba de sume mari de bani, de exemplu hotarirea 300 este de vreo 50 de miliarde de lei vechi, iar hotarirea 617, de aproximativ 19 miliarde", recunoaste adjunctul Christinei Klemens. Sansa unor investitii importante pentru viitor s-ar putea pierde, daca atitudinea conducerii scolilor ramine aceeasi, in conditiile in care sumele alocate trebuie folosite pina cel tirziu pe 31 decembrie, anul acesta. Pina atunci, Dietrich a promis sa discute personal cu directorii de scoli, pentru a le prezenta situatia si a-i ajuta sa inteleaga procedura birocratica.

Bursa pentru cameriste

Cameristele si ingrijitorii care sint in cautatea unui loc de munca sau vor sa-l schimbe pe cel actual au o sansa la sfirsitul acestei saptamini. Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Sibiu (AJOFM) ii asteapta vineri, cu peste 30 de locuri de munca vacante, si chiar a organizat o saptamina a ocuparii fortei de munca special pentru ei. Cei interesati se pot inscrie pina joi, la sediul AJOFM din strada Morilor nr. 51A, zilnic incepind cu ora 09:00. „Patru firme specializate in domeniul menaj isi vor prezenta activitatea in ansamblu si respectiv locurile de munca disponibile in acest domeniu. Modul de desfasurare al activitatii consta in organizarea unui stand, cu participarea nemijlocita a reprezentantilor firmelor ofertante de locuri de munca, la care vor fi prezentate materiale promotionale si informatii utile pentru cei care cauta un loc de munca in domeniul menaj, dar si avantajele si dezavantajele acestui domeniu. Cele patru firme participante in cadrul actiunii Saptamina ocuparii fortei de munca in domeniul menaj vor oferi vineri, in cadrul unei mini-burse, peste 30 de locuri de munca pentru meseriile: ingrijitor curatenie si camerista", arata Aniela Corlateanu, purtator de cuvint in cadrul AJOFM Sibiu.  

Apa pentru melci

Omul care „vede" prin pamint a ajuns cunoscut, dupa articolul publicat in Monitorul de Sibiu. Joita Muntean a fost contactat de administratorul unei ferme de melci din Vurpar, care spune ca, din cauza temperaturilor caniculare din aceasta vara, melcii mureau de sete, mai ales ca toate fintinile din apropiere erau secate. Dumitru Marasanu l-a adus la ferma pe Joita Muntean. Batrinul spune ca a „simtit" cu ansa si raportorul cam unde ar trebui sa fie izvorul de apa si asteapta ca proprietarul fermei sa sape fintina pentru a vedea daca a avut dreptate. „Tind sa-i dau dreptate, deoarece oamenii mai batrini din sat si-au amintit ca in locul marcat de acest om au mai existat fintini. Acum astept o echipa sa sape fintina", a spus Dumitru Marasanu.

Constructiile iau avint

1.517 locuinte au fost construite, in judet, in 15 luni de zileTerenurile din afara orasului sint cele mai rivnite de sibieni, dar si de investitori.Volumul constructiilor din judet creste de la an la an. La fel si cel al investitiilor in noile cladiri. Cifrele Directiei Judetene de Statistica vorbesc despre o mini-explozie a volumului lucrarilor de constructii din judet. De exemplu, de la inceputul acestui an si pina in 31 mai, volumul constructiilor a crescut cu 16 procente, fata de aceeasi perioada a anului trecut. Insa cel mai mare avint s-a inregistrat in iulie 2006, cind volumul constructiilor a crescut cu aproape 95 de procente fata de luna iulie 2005. De cind Sibiul e Capitala Culturala a Europei, cresterile se invirt undeva in jur de 12-13 la suta. Cu toate acestea, inspectorul sef Sorin Serbu crede ca si anul de gratie 2007 va lasa in urma anul precedent. „Dupa pulsul pe care-l simt, 2007 creste. Nu m-as grabi sa afirm ca procentele s-ar dubla, dar ar creste cu siguranta. In 2007 au rabufnit investitile straine. De exemplu, se construiesc hale noi. Strainii care vin aici nu le demoleaza pe cele vechi, prefera sa construiasca ei", afirma Sorin Serbu, inspectorul sef al Inspectoratului Judetean in Constructii Sibiu (IJCS). Selimbarul, in topPeste 1.500 de locuinte din intreg judetul au fost finalizate, in total, anul trecut si in primul trimestru al acestui an. Desi Selimbarul e un adevarat santier de citiva ani de zile, in ansamblu, lucrarile din mediul rural sint mai putine decit cele din interiorul orasului. Mai exact, 1.319 locuinte noi au fost ridicate in municipiul Sibiu, in timp ce restul judetului nu se poate lauda decit cu 198. Dintre comunele sibiene, Selimbarul tinde sa devina polul autorizatiilor pentru locuinte. „In Selimbar s-au eliberat, pina acum, peste 200 de autorizatii pentru vile si in jur de 1.000 de autorizatii pentru apartamente. Selimbarul e un cuvint prea mic pentru atitia investitori, dar e loc pentru fiecare", a apreciat primarul Daniel Maricuta, la jumatatea lunii iulie. Lux da, mansarde nuNumai in primele cinci luni ale acestui an, in judetul Sibiu s-au eliberat 521 de autorizatii de constructii, in timp ce, anul trecut, numarul total nu a depasit 762. Destul de multe autorizatii au primit firmele constructoare de ansambluri rezidentiale, care au ridicat sute de locuinte in cartierele marginase, dar si in afara orasului. Astfel de ansambluri de locuinte se construiesc in Selimbar, Sura Mare si Sura Mica. „Ansamblurile rezidentiale rezolva, in mare masura, solicitarile de locuinte. Insa preturile sint destul de neaccesibile, se adreseza doar unei anumite categorii", subliniaza Serbu. In schimb, mansardele de pe blocuri nu sint vazute cu ochi prea buni de seful Inspectiei in Constructii. „Eu nu prea «imbratisez» constructiile de mansarde, dar ele sint, inca, foarte cautate. Tinerii le cumpara chiar si fara finisaje, platesc 25.000 de euro, in timp ce constructorul nu investeste decit 15.000", explica Serbu. Sorin Serbu l inspector sef IJCS„Deja Sibiul a depasit judetul Brasov in ceea ce priveste numarul de constructii noi ridicate. La noi au venit mai multi investitori. Sintem in centrul tarii, sintem Capitala Culturala Europeana, avem si noi avantajele noastre"

In memoriam „Motu"

Mediesenii ii vor putea aduce un ultim omagiu lui Florian Pittis miine, in cadrul unei manifestari organizate la Sala de lectura a Bibliotecii municipale. Cu aceasta ocazie, vor fi vizionate o expozitie de fotografie si un film realizat de Andi Vilhelem dupa ultimul concert sustinut de artist, pe 14 iulie, alaturi de Ducu Bertzi si Marius Batu. „Se simtea foarte rau si nu a putut minca decat piine prajita si ceai. S-a odihnit, dupa care, la ora 22.00, a urcat pe scena Festivalului Medias-Cetate Medievala, impreuna cu Ducu Bertzi si Marius Batu, realizind un concert extraordinar, pe care multi medieseni il vor pastra mult timp intiparit in minte. Avea sa fie pentru ultima data cind urca pe o scena, lasind un gol imens prin plecarea sa prematura", isi aminteste Antonela Sofia Barbu, de la Directia Municipala pentru Cultura, Sport,Turism si Tineret Medias.

Drum inchis pentru reparatii

Traficul rutier in comuna Cristian va avea de suferit in perioada urmatoare, din cauza unor lucrari de reparatii planificate de S.C. Drumuri si Poduri la podul situat pe DJ 106E, la km 0A500 m. Circulatia va fi inchisa intre 13 si 16 august, au anuntat ieri reprezentantii Consiliului Judetean. „Pentru buna desfasurare a traficului rutier se vor folosi rutele ocolitoare DN1 Sacel - halta Sibiel - Orlat - Gura Riului sau DN 1 - Sacel - Halta Sibiel - Orlat - Cristian. Totodata, mai poate fi utilizata si ruta DJ 106D - Sibiu - Poplaca - Orlat, cu precizarea ca drumul este pietruit", arata Ioana Capatina, purtatoarea de cuvint a Consiliului Judetean Sibiu.

A trecut pe rosu

O femeie a ajuns in spital cu rani usoare, dupa ce autoturismul in care se afla a fost lovit de o alta masina. Accidentul a fost unul usor si s-a produs duminica seara, la intersectia strazii Malului cu strada Turnului. Soferul unui autoturism marca Mercedes nu a observat ca semaforul era rosu si a patruns in intersectie, fara sa ia in calcul nici macar semnul „stop". S-a izbit usor intr-un autoturism marca Dacia, care circula regulamenztar. Din fericire, impactul nu a fost unul violent, astfel incit, in urma accidentului, doar pasagera din Dacie a suferit rani usoare. Soferul vinovat de producerea accidentului este acum cercetat de politisti, care vor stabili imprejurarile in care s-a produs evenimentul si incadrarea juridica a faptei.

Vinzatorul electronic

„Angajatul model" din Piata Garii a vindut cam 7.000 de bilete in ultimele doua saptamini„Ce doriti?" intreaba automatul de bilete Tursib din Piata Garii, pe micul ecran monocrom. Accepta bancnote de 1 si 5 lei sau monede de 10 si 50 de bani si elibereaza, in schimb, unul, doua, trei sau patru bilete. Nu are program de opt ore, da restul corect si are intotdeauna maruntis. Aparatul produs de firma bihoreana Alien Concept S.R.L. a avut, totusi, in scurta sa cariera, doua „concedii medicale". Oricum, pentru comoditatea pe care o ofera, conducerea Tursib il considera una dintre cele mai reusite investitii din acest an. „Automatul din Piata Garii are succes. De vreo doua saptamini i-am dat drumul si am vindut cam 7.000 de bilete pina acum. Odata cu deschiderea statiei din Piata Garii cred ca o sa fie si mai bine, dar chiar si asa, si in zilele in care nu prea a fost circulatie s-au vindut cam 150 de bilete pe zi", marturiseste directorul general Adrian Popa, adaugind ca are in vedere punerea in functiune a unor asemenea automate si in alte zone din oras.Programul ramine acelasiDe ieri dimineata, de la ora 5, statia Tursib de la gara a inceput sa functioneze la capacitate normala. Autobuzele si-au reluat itinerariul normal, intrerupt luni de zile din cauza lucrarilor contractate de municipalitate in zona. Iar programul mijloacelor de transport nu se va modifica in perioada urmatoare, desi sibienii s-au plins in nenumarate rinduri ca unele autobuze circula prea rar. „Autobuzele noi intra in acelasi program. Acum mergem pe imbunatatirea calitatii transportului, si asa vara nu sint atit de multi calatori", motiveaza Popa, adaugind ca noi autobuze ar putea fi introduse pe trasee in urmatoarele doua saptamini, insa un program nou nu va intra in vigoare inainte de 1 septembrie. Adrian Popa l director general Tursib„Am afisat informatiile si in romana, si in engleza, si cred ca e foarte bine, pentru ca vin si strainii si pot sa ia bilete. Dar au fost doua defectiuni, din cauza ca s-au introdus bancnote indoite. Oamenii inca nu stiu foarte bine sa lucreze cu el"

Furtuna in judet

Pompierii sibieni au avut de luptat, la sfirsitul saptaminii trecute, cu incendii, dar si inundatii. Problemele au inceput inca de simbata, cind lucratorii din cadrul Serviciului Voluntar din Cristian au fost solicitati sa intervina pentru a scoate apa din subsolul unui restaurant de pe DN 1, dintre localitatile Cristian si Sacel. Subsolul a fost inundat din cauza ploilor abundente din ziua respectiva. In aceeasi zi, in jurul orei 17, detasamentul Sibiu a intervenit in Dealul Daii, unde o cabana a fost cuprinsa de flacari. Totul a pornit de la un trasnet, care a lovit imobilul. In cele din urma, flacarile au fost potolite, dar nu inainte de a distruge mare parte din cabana. O ora mai tirziu, Serviciul Voluntar Selimbar a intervenit in localitatea Bungard, unde, tot din cauza ploilor, anumite zone din sat, situate in vale, au fost inundate de ape. In cele din urma, cu ceva ajutor din partea pompierilor, furia apelor a fost potolita. Copac peste masinaLucrurile au intrat apoi in fagasul normal, cel putin pina duminica seara, cind pompierii au avut din nou de lucru, de aceasta data din cauza vintului. Oamenii focului au fost chemati sa intervina pe strada Lucian Blaga din Sibiu, unde vintul a doborit un copac. Din fericire, arborele nu a ranit pe nimeni, sprijinindu-se in cadere pe un autoturism parcat. Zona a fost curatata de angajatii de la Spati Verzi.

Se intrerupe curentul

Pentru efectuarea unor lucrari programate in reteaua de energie electrica, astazi, 7 august, intre orele 8 si 15, se va intrerupe furnizarea curentului electric in localitatea Sibiu, pe strazile: Saliste, N. Copernic, Calea Poplacii - partial, Gen. D. Praporgescu si Al. Donici. De asemenea, miine, 8 august, intre orele 8 si 15, se va sista curentul pe strazile Matei Millo, Anton Pann, Dr. Barcianu, Calea Cisnadiei - partial, Lamiitei, Calea Dumbravii - partial (intre Mihai Viteazu si Anton Pann), Anghel Saligny si Marius Sturza, iar intre orele 16 si 20, tot in Sibiu, pe strada Gladiolelor, la blocul nr. 3 si la blocul de nefamilisti (strada Independentei).

Scandal intre rude

Mai multi membri ai unei familii din Porumbacu de Jos au fost cit pe ce sa se ia la bataie, duminica la prinz. Totul a inceput atunci cind un barbat a fost amenintat cu bataia, in plina strada, de propiul cumnat si membrii familiei acestuia. Omul si-a crezut rudele pe cuvint si a chemat politia. La fata locului au ajuns imediat seful Postului de Politie din Porumbacu de Jos si mai multi lucratori din cadrul politiei orasului Avrig. Pe cind oamenii legii se straduiau sa-i impace pe certareti, in scena a mai aparut o familie, care era de partea cumnatului scandalagiu. Lucrurile au fost cit pe ce sa degenereze intr-o bataie in toata regula, astfel incit oameni legii s-au vazut nevoiti sa-i duca la sectie pe certareti. Sapte persoane cu virste cuprinse intre 25 si 35 de ani au ajuns la sediul Politiei orasului Avrig, si s-au trezit si cu amenzi, pentru provocare de scandal.

Ancheta finalizata

Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sibiu a tras concuziile in cazul fetitei de numai cinci ani care a ars de vie, joi seara, din cauza neatentiei parintilor. „DGASPC Sibiu propune pentru G.B.M. luarea unei masuri de protectie speciala, atunci cind starea de sanatate a acesteia o va permite, deoarece mama copilului, care are responsabilitatea cresterii, ingrijirii si educarii copiilor, nu a luat masuri subordonate acestei responsabilitati, fapt care a pus in pericol viata, integritatea corporala si sanatatea fizica a acestora, precum si analizarea si monitorizarea situatiei copilului G.H., fratele victimei, de catre DGASPC Sibiu impreuna cu SPAS local al comunei Bazna si luarea unei masuri de protectie speciala fata de acesta, daca situatia o va impune", a declarat Laura Camelia Vilsan, director general adjunct. Cu alte cuvinte, fetita arsa va fi luata de la parinti de indata ce isi va reveni si va iesi din spital, iar fratele ei este in continuare monitorizat, urmind ca si acesta sa aiba aceeasi soarta. Ancheta rapidaImediat dupa producerea nenorocirii, atit Politia cit si Directia pentru Protectia Copilului au demarat anchete in acest caz. Desi s-a luat hotarirea separarii fetitei de parintii neglijenti, Protectia Copilului vrea sa le mai acorde acestora o sansa. „Echipa DGASPC Sibiu a inaintat o adresa Primariei comunei Bazna, pentru implementarea planului de servicii in vederea prevenirii separarii copiilor de familie, solicitind de asemenea rapoartele de monitorizare a cazului, precum si ancheta sociala de la domiciliu", continua  Laura Camelia Vilsan.Joaca fatalaAccidentul in urma caruia o fetita de numai cinci a fost cit pe ce sa-si piarda viata, arsa de vie, s-a produs joi dupa-amiaza, in localitatea Boian. Fetita, impreuna cu fratele ei si inca un copil de numai doi ani si jumatate, din vecini, scapati de sub supravegherea parintilor, au dat foc unei plase de rafie si unor haine vechi aruncate pe cimp. Fiind cu spatele si foarte aproape de foc, rochita fetitei a fost cuprinsa de flacari, focul extinzindu-se destul de repede pe tot corpul. In prezent, copila este internata la terapie intensiva, la Spitalul „Grigore Alexandrescu" din Bucuresti. 

„Seinfeld", la Chill Out

Un actor maghiar va prezenta sibienilor o monodrama inspirata din romanul lui Dostoievski „Crima si pedeapsa". Kocsardi Levente nu va tine spectacolul la Teatru, ci in clubul Chill Out, duminica, incepind cu orele 21.00. Spectacolul care va fi prezentat sibienilor este in premiera pentru Sibiu, dar si pentru actor, care isi va rosti monologul in limba romana, pina acum fiind in maghiara. „Cind am citit cartea lui Dostoievschi si ajuns la pasajul in care Raskolnikov intra in circiuma, si-l intilneste pe Marmeladov, am retrait o intimplare din copilarie. Trimis de bunica pentru a-l supraveghea pe unchiul meu alcoolic, am ajuns prin circiumi, unde am asistat la povestirile lui tragice pentru care s-a refugiat in bautura. Traind acele clipe de injosire, si avind un model real, mai tirziu, in ultimul an de actorie, m-am simtit atras de rolul lui Marmeladov, si m-am hotarit sa prelucrez romanul si sa fac o monodrama", povesteste Kocsardi Levente.Pe baniCei care vor sa vada acest tip de spectacol nonconformist trebuie doar sa mearga pina la clubul Chill Out si sa-si cumpere bilet. Pretul unui astfel de bilet este 5 lei, iar actorul promite un spectacol pe cinste. „Ii astept pe toti cei care sint deschisi la nou sa fie alaturi de mine la acest experiment. Timp de 7 ani l-am jucat in teatru, in limba maghiara. Sper sa prinda la publicul sibian acest tip de spectacol si as vrea ca partenerii de joc sa fie chiar musafirii barului, publicul", mai spune actorul.

Minunea de la Paltinis

La slujba au luat parte circa 200 de credinciosi, unii imbracati in straie populareMarea sarbatoare religioasa de ieri a adunat la Schitul din Paltinis, desi a fost zi de lucru, peste 200 de credinciosi. De la mic la mare, unii imbracati in costume traditionale, au venit sa sarbatoreasca 80 de ani de la sfintirea bisericii, dar mai ales au venit sa se inchine la una din cele mai importante dovezi ale crestinatatii: o bucatica din Sfanta Cruce pe care a fost rastignit Mintuitorul Iisus Hristos.Bucata din crucea lui IisusPentru a bucura inimile credinciosilor si pentru binecuvintare, bucatica din crucea pe care a fost rastignit Mintuitorul a fost scoasa din Schit,  in fata mormintului filosofului Constantin Noica. Slujba a fost oficiata chiar in fata mormintului filosofului Constantin Noica, preotul Valeriu Sebastian Luca precizind ca ziua de luni marcheaza nu doar sarbatorirea hramului bisericii, ci si aniversarea a 80 de ani de la sfintirea acesteia. Preotul care slujeste de 20 de ani la Schitul din Paltinis, parintele Valeriu, a martusit ca a primit in dar, la biserica, pretioasa relicva, in toamna anului trecut, prin bunavointa mitropolitului Ardealului, IPS Laurentiu Streza. Bucatica din cruce a fost adusa de pelerini in urma cu 1.000 de ani la Catedrala Sfantului Gertrudis din Olanda si a facut parte din tezaurul de relicve al bisericii catolice. De ziua Sintului Nicolae, in 2004, preotii olandezi au donat relicva Manastirii din Poiana Marului, de unde, dupa doi ani, mitropolitul Ardealului, IPS Laurentiu Streza, a donat la rindul sau bucata din cruce Schitului din Paltinis. De cind a fost adusa bucata de cruce, preotul martusiseste ca a simtit o minune. Dovada, ieri, ploaia a stat la Paltinis, pe durata slujbei. Schit valorosSchitul din Paltinis cu biserica „Schimbarea la fata" este unul din cele mai cautate locuri  din judetul Sibiu. Pina acum, aici s-au oficiat, numai in ultimii 20 de ani, peste 100 de cununii si alte 50 de botezuri pentru credinciosi din toate colturile tarii. Situata la intrarea in statiunea Paltinis, biserica de la Schit, situata la o altitudine de 1.350 de metri, a fost ctitorita in urma cu 80 de ani de Mitropolitul Ardealului, Nicolae Balan. La restaurarea ei a contribuit si fostul mitropolit, Antonie Plamadeala, lucrarile fiind continuate de IPS Laurentiu Streza. Schitul de lemn imita stilul vechilor biserici transilvanene. La biserica din Paltinis, zilnic, au loc rugaciuni si in fiecare duminica se tine Sfanta Liturghie. Singura problema se inregistreaza la vechea casa de odihna a fostilor calugari, care acum este mincata de o ciuperca ce ataca lemnul. Viata la Schitul din Paltinis nu este nici acum foarte usoara, insa la inceput calugarii munceau in padure, cu care trase de boi, iar iarna, faceau plicuri pentru turistii statiunii.Noica, aproape de cerBucatica din crucea de care se leaga patimile lui Iisus se afla la citiva metri de mormintul filosofului Constantin Noica. Unul din cei care au avut sansa sa il cunoasca pe marele filosof este si parintele Valeriu, caruia Noica i-a marturisit credinta in Dumnezeu, in 1987, inainte sa moara. Tot ieri, la slujba a fost prezent si unul din prietenii filosofului, Nicolae Octavian, cel care, de 20 de ani, se ingrijeste de mormantul lui Noica, aducindu-i in permanenta flori. „Parinte, si eu sint credincios. La biserica vin mai rar, dar il am pe Dumnezeu in inima permanent", a declarat ieri, preotului Valeriu de la Schit.

Idei de amenajare

Observatorul Urban din Sibiu propune tuturor locuitorilor si comerciantilor din Piata Unirii si Piata Cibin o expozitie interactiva cu idei de amenajare a celor doua zone. Astfel, pina pe 10 septembrie, sibienii isi pot exprima parerea in scris despre expozitia care va se afla  la sediul Obervatorului Urban din Piata Mica 22, pina pe 10 septembrie. Potrivit organizatorilor, ideile de amenajare apartin unor studenti de la arhitectura, arte plastice si peisagistica, care au participat, la sfirsitul lunii iulie, la Universitatea de Vara organizata la Sibiu de Asociatia pentru Tranzitie Urbana. „Toti sibienii sint invitati sa viziteze expozitia cu ideile de proiecte de amenajare urbana pentru Piata Unirii si Cibin. Ineditul acestei expozitii este ca, pentru prima oara, punem la dispozitia privitorilor nu doar sa comenteze expozitia de proiecte verbal, ci si in scris. De altfel, toate parerile acestora vor fi remise la final Primariei Municipiului Sibiu, dar si catre studentii care au realizat ideile de proiecte", spune Calin Blaga, coordonator Observatorul Urban Sibiu.

Licitatie Sotheby's cu pictori romani

Un reprezentant al prestigioasei case Sotheby's va veni in octombrie la Bucuresti pentru a conduce o licitatie cu lucrarile a zece artisti romani contemporani, realizate in august la Avrig, intr-un proiect inclus in programul „Sibiu - Capitala Culturala", anunta organizatorii. Lucrarile realizate intre 1 si 10 august, la Resedinta de Vara „Samuel von Brukenthal" din Avrig, de artistii Marius Bercea (Cluj), Dumitru Gorzo (Ieud), Dan Maciuca (Craiova), Gili Mocanu (Constanta), Sebastian Moldovan (Baia Mare), Kristina Ratiu (Biertan), Mircea Suciu (Baia Mare), Veres Szabolcz (Satu Mare), Mirela Traistaru (Bistrita) si Bogdan Tucudean (Cluj), in cadrul proiectului „REHAU ARTCampus Romania 2007", vor putea fi admirate de public pe 7 si 8 august. 

Radio3Net „Florian Pittis"

Societatea Romana de Radiodifuziune (SRR) a hotarit ieri ca, in memoria lui Florian Pittis, postul public de radio online pe care acesta l-a fondat, www.radio3net.ro, sa se numeasca Radio3Net „Florian Pittis", a declarat presedintele-director general al SRR, Maria Toghina. „Consiliul de Administratie a fost convocat de urgenta, telefonic, si si-a dat acordul pentru aceasta initiativa", a mai declarat Maria Toghina.Propunerea de redenumire a postului a fost facuta de Bogdan Ghiu, membru in Consiliul de Administratie (CA) al SRR. „I-am dat duminica, dupa aflarea vestii, doamnei presedinte-director general al SRR, Maria Toghina, un SMS prin care i-am propus schimbarea numelui radioului, dar, dupa viteza cu care s-a luat decizia, cred ca ideea asta le-a venit mai multor persoane", a declarat, pentru NewsIn, Bogdan Ghiu. 

Profesoara Corina Vasile, nevinovata

Parchetul de pe linga Tribunalul Bucuresti a dispus neinceperea urmaririi penale, deoarece din cercetarile efectuate nu au rezultat date sau indicii care sa duca la concluzia ca moartea lui Bogdan Costache ar fi fost urmarea savirsirii unei fapte de natura penala, se precizeaza intr-un comunicat preluat de NewsIn. Procurorul care a facut ancheta in acest caz a dat solutia de neincepere a urmaririi penale fata de profesoara Corina Vasile pentru savirsirea infractiunii de determinare sau inlesnire a sinuciderii, constatind ca din probele adunate la dosar nu a rezultat ca aceasta l-ar fi indemnat, convins sau sprijinit in mod intentionat pe Bogdan Costache sa se sinucida sau ca ar fi dorit sau acceptat aceasta posibilitate. Aceeasi solutie de neincepere a urmaririi penale a fost data in cazul Corinei Vasile si in privinta acuzatiei de insusire pe nedrept a unor bunuri. De asemenea, prin aceeasi rezolutie s-a dispus neinceperea urmaririi penale fata de Corina Vasile si pentru savirsirea infractiunilor de distrugere si de incercare de a determina marturia mincinoasa.Elevul Bogdan Costache, in virsta de 18 ani, s-a sinucis, in 24 mai, aruncindu-se de la etajul IX al blocului in care locuia profesoara cu care avea o relatie intima. Elevul se afla la o sedinta de meditatii pentru Bacalaureat cu profesoara de Romana Corina Vasile. Presa sustine, printr-o serie de dovezi suspectate ca au fost divulgate de organele de ancheta, ca elevul avea o relatie intima cu profesoara Corina Vasile.

Declaratia lui Vladescu face valuri in Capitala

Flutur: „Sesiune parlamentara extraordinara"Sebastian Vladescu a declarat, intr-un interviu difuzat duminica de NewsIn, ca majorarea pensiilor si constructia bugetara pe 2008 au facut obiectul unor divergente intre el si ministrul de Finante, Varujan Vosganian, motiv pentru care a decis sa renunte, pina la sfirsitul anului, la functia de secretar de stat din Finante. Reactiile din lumea politica nu au intirziat sa apara.Presedintele executiv al PLD, Gheorghe Flutur, considera ingrijoratoare reactia secretarului de stat in Finante. Flutur a reluat o tema anuntata inca de la mijlocul lunii iulie, si anume cererea PLD pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului in care sa se discute bugetul pe anul 2008, inainte de luna septembrie, cind deja ar trebui majorate anumite categorii de pensii. Presedintele executiv al liberal-democratilor a afirmat ca, si in contextul celor afirmate de catre Vladescu, convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare in partea a doua a lunii august reprezinta o „urgenta de grad 0".Videanu: „Ingrijorare!"Presedintele executiv al PD, Adriean Videanu, a declarat, la rindu-i, ieri, ca PD impartaseste ingrijorarile lui Sebastian Vladescu pe tema majorarii pensiilor, sustinind ca actualul secretar de stat a avut o performanta foarte buna ca ministru. Videanu a cerut din nou Guvernului sa se „aplice foarte riguros" asupra resurselor din care va fi finantata cresterea pensiilor asupra carora au convenit PSD si PNL si pe care Parlamentul a votat-o in unanimitate: „Am sustinut si sustinem ca PD este de acord cu majorarea pensiilor, dar vrem sa fim siguri ca pensionarul nu este mintit si folosit ca masa de manevra electorala".Geoana: „Ministrii, la raport!"Nici PSD nu a ezitat sa comenteze iesirea lui Vladescu. Presedintele Mircea Geoana a afirmat ca este anormal ca Sebastian Vladescu sa spuna ca nu exista surse de finantare pentru pensii in timp ce Guvernul sustine contrariul si i-a cerut premierului Tariceanu sa-si cheme la ordine ministrii sa confirme sursele de finantare a legii pensiilor. Geoana i-a cerut lui Tariceanu sa intervina pentru a media divergentele dintre ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, si secretarul de stat, fostul ministru de Finante Sebastian Vladescu pe tema asigurarii resurselor necesare cresterii pensiilor. „Nu stiu daca e vorba de o  nemultumire a lui Sebastian Vladescu fata de pozitia in care se afla acum in Ministerul Finantelor si e doar vorba de o nemultumire personala, avind in vedere ca a pierdut functia de ministru", a spus Mircea Geoana, presedintele PSD.

Profesoara Corina Vasile, nevinovata

Parchetul de pe linga Tribunalul Bucuresti a dispus neinceperea urmaririi penale, deoarece din cercetarile efectuate nu au rezultat date sau indicii care sa duca la concluzia ca moartea lui Bogdan Costache ar fi fost urmarea savirsirii unei fapte de natura penala, se precizeaza intr-un comunicat preluat de NewsIn. Procurorul care a facut ancheta in acest caz a dat solutia de neincepere a urmaririi penale fata de profesoara Corina Vasile pentru savirsirea infractiunii de determinare sau inlesnire a sinuciderii, constatind ca din probele adunate la dosar nu a rezultat ca aceasta l-ar fi indemnat, convins sau sprijinit in mod intentionat pe Bogdan Costache sa se sinucida sau ca ar fi dorit sau acceptat aceasta posibilitate. Aceeasi solutie de neincepere a urmaririi penale a fost data in cazul Corinei Vasile si in privinta acuzatiei de insusire pe nedrept a unor bunuri. De asemenea, prin aceeasi rezolutie s-a dispus neinceperea urmaririi penale fata de Corina Vasile si pentru savirsirea infractiunilor de distrugere si de incercare de a determina marturia mincinoasa.Elevul Bogdan Costache, in virsta de 18 ani, s-a sinucis, in 24 mai, aruncindu-se de la etajul IX al blocului in care locuia profesoara cu care avea o relatie intima. Elevul se afla la o sedinta de meditatii pentru Bacalaureat cu profesoara de Romana Corina Vasile. Presa sustine, printr-o serie de dovezi suspectate ca au fost divulgate de organele de ancheta, ca elevul avea o relatie intima cu profesoara Corina Vasile.

Declaratia lui Vladescu face valuri in Capitala

Flutur: „Sesiune parlamentara extraordinara“Sebastian Vladescu a declarat, intr-un interviu difuzat duminica de NewsIn, ca majorarea pensiilor si constructia bugetara pe 2008 au facut obiectul unor divergente intre el si ministrul de Finante, Varujan Vosganian, motiv pentru care a decis sa renunte, pina la sfirsitul anului, la functia de secretar de stat din Finante. Reactiile din lumea politica nu au intirziat sa apara.Presedintele executiv al PLD, Gheorghe Flutur, considera ingrijoratoare reactia secretarului de stat in Finante. Flutur a reluat o tema anuntata inca de la mijlocul lunii iulie, si anume cererea PLD pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului in care sa se discute bugetul pe anul 2008, inainte de luna septembrie, cind deja ar trebui majorate anumite categorii de pensii. Presedintele executiv al liberal-democratilor a afirmat ca, si in contextul celor afirmate de catre Vladescu, convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare in partea a doua a lunii august reprezinta o „urgenta de grad 0“.Videanu: „Ingrijorare!“Presedintele executiv al PD, Adriean Videanu, a declarat, la rindu-i, ieri, ca PD impartaseste ingrijorarile lui Sebastian Vladescu pe tema majorarii pensiilor, sustinind ca actualul secretar de stat a avut o performanta foarte buna ca ministru. Videanu a cerut din nou Guvernului sa se „aplice foarte riguros“ asupra resurselor din care va fi finantata cresterea pensiilor asupra carora au convenit PSD si PNL si pe care Parlamentul a votat-o in unanimitate: „Am sustinut si sustinem ca PD este de acord cu majorarea pensiilor, dar vrem sa fim siguri ca pensionarul nu este mintit si folosit ca masa de manevra electorala“.Geoana: „Ministrii, la raport!“Nici PSD nu a ezitat sa comenteze iesirea lui Vladescu. Presedintele Mircea Geoana a afirmat ca este anormal ca Sebastian Vladescu sa spuna ca nu exista surse de finantare pentru pensii in timp ce Guvernul sustine contrariul si i-a cerut premierului Tariceanu sa-si cheme la ordine ministrii sa confirme sursele de finantare a legii pensiilor. Geoana i-a cerut lui Tariceanu sa intervina pentru a media divergentele dintre ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, si secretarul de stat, fostul ministru de Finante Sebastian Vladescu pe tema asigurarii resurselor necesare cresterii pensiilor. „Nu stiu daca e vorba de o  nemultumire a lui Sebastian Vladescu fata de pozitia in care se afla acum in Ministerul Finantelor si e doar vorba de o nemultumire personala, avind in vedere ca a pierdut functia de ministru“, a spus Mircea Geoana, presedintele PSD.

Rezultatele Openului municipiului Alba Iulia

Punct final în editia a 35-a a Openului municipiului Alba Iulia, turneu organizat de Clubul Municipal de Sah în parteneriat cu Primaria si Consiliul Local Alba Iulia. Asa cum ne-au obisnuit în ultima perioada, Mihnea Costachi (7 ani) si Adrian Secheres (9 ani), elevii antrenorilor Mihail Breaz si Marius Ceteras, s-au aflat din nou în centrul atentiei, jucind fara trac împotriva unor adversari mult mai experimentati. La capatul unei evolutii care a impresionat asistenta, Mihnea Costachi s-a clasat pe locul 2 în clasamentul general al juniorilor sub 12 ani, la egalitate de puncte cu primul clasat, ploiesteanul Stefan Manole (12 ani), fiind de altfel si singurul participant care a reusit sa-l învinga pe cistigatorul turneului. Cu rezultatul obtinut, 6,5 puncte din 9 partide, Mihnea s-a clasat primul în clasamentul copiilor sub 10 ani, devansindu-l pe colegul sau de club, Adrian Secheres. Dupa ce simbata s-a întilnit cu participantii la turneu la Traseul celor trei fortificatii, viceprimarul Paul Voicu a fost, din nou, prezent în mijlocul sahistilor la festivitatea de premiere, unde primii clasati au primit cupe, diplome, medalii si premii în bani. În turneul seniorilor maestru FIDE Dan Bondoc (Bucuresti) s-a impus fara mari emotii, fiind urmat în clasament de Francisc Torok (Sibiu), Radu Muresan (Cluj Napoca), Ionel Miron (Aiud), Gheorghe Pepene (Ploiesti) si Vasile Georgescu (Alba Iulia). Premiile speciale au fost cistigate de Mihaela Popa (Alba Iulia) la feminin, Gheorghe Pepene (Ploiesti) la veterani si Dan Horvat (Cluj Napoca) la juniori. Turneul a fost arbitrat de Marius Ceteras si Mihail Breaz. “Cred ca editia din acest an a Openului albaiulian a fost una din cele mai reusite de pina acum. Ideea de a introduce un tur turistic al municipiului în programul turneului a fost deosebit de apreciata de participanti si, în mod sigur, vom continua pe aceasta linie si la actiunile viitoare pe care le vom organiza la Alba Iulia. Trebuie sa facem tot posibilul ca oaspetii nostri sa plece multumiti din Alba Iulia chiar daca îi batem rau la sah“, a spus Marius Ceteras.

Echipa Marianei Bucerzan, medaliata cu aur

Ani de zile, aceste sportive au fost campioane la categoria Juniori I, în proba de 10 km - mars si medaliate la Campionatul Balcanic de la Silavri (Turcia) în 2006, Simona Suciu – Locul II si Istrate Madalina – Locul III, iar în anul 2005, în Grecia, Laura Londroman a obtinut Locul III.Echipa de Tineret, antrenata de Mariana Bucerzan, a confirmat din nou valoarea în proba de 20 km mars (la Campionatul national desfasurat recent, la Bucuresti), obtinind medalia de aur, prin echipa formata din Laura Londroman, Suciu Simona si Istrate Madalina Anul 2007 a fost un an greu pentru sportivele uniriste, cu multe probleme de sanatate, pierzind la Campionatele Nationale de Iarna (10 km –mars) medalia de aur la Tineret, echipa clasindu-se pe pozitia a doua, din cauza unei caderi de calciu a sportivei Suciu Simona. Aceasta a lesinat înainte cu 200 m de sosire, pierzind de asemenea si o medalie la Seniori, cu echipa.Atletele albaiuliene s-au pregatit pentru Campionatul National (20 km – mars), în conditii de canicula, muncind foarte mult pentru tehnica si pentru reglarea respiratiei, avind foarte multe sufocari din cauza caldurii.„Am plecat la acest concurs fara o sportiva de rezerva, care era accidentata, cu gindul ca toate cele trei participante sa termine proba, pentru a putea urca pe podium. Am luptat cu caldura din Bucuresti, cu arbitrajul sever, facind o cursa tehnica fara advertismente, existind doar unele probleme de sufocare a Madalinei Istrate, la km al 16-lea. Ma bucur pentru rezultatele foarte bune obtinute, sportivele înbunatatindu-si recordul cu aproape 10 minute”, ne-a declarat antrenoarea Mariana Bucerzan În timpul cursei, atleta Istrate Madalina a fost felicitata de arbitri, acestia considerind-o cea mai tehnica concurenta. La Campionatul National de Juniori I, care se va desfasura pe 18-19 august, la Bucuresti, CS Unirea va fi reprezentat de Simona Suciu, la 10 km mars-pista.

Surpriza in “Stefan cel Mare”, meci de zile mari in Ardeal!

Vineri, 3 august 2007 n Farul Constanta - Steaua Bucuresti 0-1 (0-0)Au marcat: 0-1 Nicolae Dica (‘62) Stadion: “Farul” Constanta, ora: 20:30Arbitru: Alexandru Tudor (Bucuresti)n Ceahlaul Piatra-Neamt - Gloria Buzau 4-0 (1-0)Au marcat: 1-0 Eugeniu Cebotaru (‘37), 2-0 Dejan Rusmir (‘67), 3-0 Viorel Frunza (‘85), 4-0 Roberto Ayza (‘90)Eliminat: Alexandru Tudose (‘45 – Gloria Buzau) Stadion: “Ceahlaul” Piatra Neamt, ora: 21:15Arbitru: Sorin Corpodean (Cluj Napoca)Simbata, 4 august 2007 n FCM UTA Arad - Dacia Mioveni 1–0 (0-0)A marcat: 1-0 Alexandru Baltoi (‘68)Eliminat: Radovanovic (‘47 - UTA) Stadion: “UTA” Arad, ora: 18:00Arbitru: Stefan Erdei n Politehnica Iasi - Universitatea Craiova 2–1 (1-0)Au marcat: 1-0 Svetozar Mijin (‘44), 1-1 Madalin Ciuca (67), 2-1 Ionut Bilba (‘71) Stadion: “Emil Alexandrescu” Iasi, ora: 18:00Arbitru: Marius Avram (Bucuresti)n Dinamo Bucuresti  - FC Vaslui 0–2 (0-0)Au marcat: 0-1 Silviu Balace (‘47), 0-2 Adrian Gheorghiu (‘51) Stadion: “Dinamo” Bucuresti, ora: 20:45Arbitru: Tiberiu Lajos (Timisoara)Duminica, 5 august 2007 n Unirea Urziceni - Universitatea Cluj 3–2 (0-2)Au marcat: 0-1 Adrian Olah (‘29), 0-2 Dorin Goga (‘42), 1-2 Cristian Danalache (‘76), 2-2 Bogdan Stancu (‘84 p), 3-2 Cristian Danalache (‘86) Stadion: “Unirea Valahorum” Urziceni, ora: 18:00Arbitru: Aurelian Bogaciu (Bucuresti)n Pandurii Tirgu-Jiu - Otelul Galati 1–0 (0-0)A marcat: 1-0 Liviu Mihai (‘55)Eliminat: Ratnikov (‘45A1 – Otelul) Stadion: “Municipal Tudor Vladimirescu” Tg. Jiu, ora: 18:30Arbitru: Andrei Ionita (Bucuresti)n Rapid Bucuresti - Gloria Bistrita 2–2 (1-0)Au marcat: 1-0 Mugurel Buga (‘26), 1-1 Cosmin Tilinca (‘54), 2-1 Ionut Mazilu (‘75), 2-2 Cristian Coroian (‘90) Stadion: “Giulesti - Valentin Stanescu”, ora: 20:00Arbitru: Teodor Craciunescu (Rimnicu-Vilcea)n CFR 1907 Cluj Napoca - Politehnica Stiinta Timisoara 2–2 (2-1)Au marcat: 1-0 Antonio Semedo (‘3), 1-1 Mihaita Plesan (‘13), 2-1 Eugen Trica (‘30), 2-2 Mihaita Plesan (‘66)Eliminat: McKain (‘65 - Timisoara) Stadion: “Dr. Constantin Radulescu” Cluj  Napoca, ora: 21:30Arbitru: Cristian Balaj (Baia Mare) Televizarile etapelor III-V Etapa a III-a (10-12 august)Ziua        Ora    Meci            TVVineri        19,30    Mioveni - Vaslui        TelesportVineri        20,30    Ceahlaul - Dinamo        Kanal DSimbata    17,00    Otelul - Urziceni        TVRSimbata    18,00    Bistrita - UTA        TelesportSimbata    18,45    Timisoara - Pandurii    National TVSimbata    20,45    Steaua - Poli Iasi        Antena 1Duminica    18,00    Buzau    - Farul        TelesportDuminica    18,15    “U” Cluj - Rapid        Kanal DDuminica    20,15    Craiova - CFR Cluj        National TVEtapa a IV-a (17-19 august)Ziua        Ora    Meci            TVVineri        18,00    Urziceni - Timisoara    Kanal DVineri        19,30    Poli Iasi - Buzau        TelesportSimbata    17,00    Vaslui - Bistrita        TelesportSimbata    18,00    Pandurii - Craiova        National TVSimbata    20,45    Dinamo - Mioveni        Antena 1Duminica    17,00    UTA - “U” Cluj        TVRDuminica    18,45    Rapid - Otelul        National TVDuminica    19,00    Farul - Ceahlaul        TelesportDuminica    20,30    CFR Cluj - Steaua        Kanal DEtapa a V-a (24-26 august)Ziua        Ora    Meci            TVVineri        19,30    Ceahlaul - Poli Iasi        TelesportVineri        20,15    Farul - Dinamo        National TVVineri        20,30    Craiova - Urziceni        Kanal DSimbata    17,00    Otelul - UTA        TVRSimbata    18,00    “U” Cluj - Vaslui        TelesportSimbata    18,00    Buzau - CFR Cluj        National TVSimbata    20,45    Steaua - Pandurii        Antena 1Duminica    17,00    Bistrita - Mioveni        TelesportDuminica    20,30    Timisoara - Rapid        Kanal D 1. Steaua    2    2    0    0    3-1    6 A3 2. Poli TM    2    1    1    0    5-3    4 A1 3. Vaslui    2    1    1    0    4-2    4 A1 4. Urziceni    2    1    1    0    5-4    4 A1 5. Rapid    2    1    1    0    4-3    4 A1 6. CFR Cluj    2    1    1    0    3-2    4 A1 7. UTA Arad    2    1    1    0    3-2    4 A1 8. Pandurii    2    1    1    0    2-1    4 A1 9. Ceahlaul    2    1    0    1    5-2    3 0 10. Craiova    2    1    0    1    5-2    3 0 11. Poli Iasi    2    1    0    1    3-4    3 0 12. Dinamo    2    1    0    1    2-3    3 0 13. Gloria    2    0    2    0    4-4    2 -1 14. U Cluj    2    0    1    1    3-4    1 -2 15. Dacia M.    2    0    0    2    1-3    0 -3 16. Otelul    2    0    0    2    0-2    0 -3 17. Gloria BZ    2    0    0    2    1-6    0 -3 18. Farul CT    2    0    0    2    0-5    0 -3  

Mihaita Plesan - Tunul lui Gigi Becali

Duminica seara, la Telesport, patronul clubului Poli Timisoara, Marian Iancu, a aruncat bomba: Poli si Dinamo s-au inteles pentru transferul jucatorilor Mihaita Plesan si Jonathan McKain, in Soseaua Stefan cel Mare, raminind doar acceptul jucatorilor. Ieri dupa amiaza, situatia s-a schimbat total: McKain ramine la Timisoara, iar Plesan se transfera la Steaua. In privinta lui McKain, impresarul Marcel Popescu a spus, ieri, ca australianul va evolua in continuare pentru Poli Stiinta Timisoara si ca transferul sau la Dinamo nu se va realiza pentru ca fundasul nu a dorit sa evolueze la echipa campioana. In privinta lui Plesan, jucator detinut in coproprietate de Poli Timisoara si Dinamo, a fost transferat de la Dinamo pe Bega pentru suma de 1,5 milioane de euro, in urma cu un an si jumatate. La aflarea vestii ca Dinamo s-a inteles cu Iancu, Gigi Becali a actionat prompt, stiind ca este vorba de un jucator dorit foarte mult de antrenorul Gica Hagi si ca ar putea intari linia de mijloc a echipei rivale. In prezenta presei, Plesan a semnat ieri cu Steaua pe o perioada de cinci ani. Conducatorii stelisti, Gigi Becali si managerul Adrian Ilie au tinut sa mai precizeze ca, in aceste conditii, gruparea din Ghencea renunta la achizitionarea jucatorilor Ovidiu Herea (Progresul) si Fabien Camus (Charleroi). “Am vrut sa-l iau mai demult pe Plesan, dar atunci nu a vrut Dumnezeu. A dat si el niste declaratii atunci, am fost si eu orgolios... Aseara, cind am vazut la televizor scris pe o banda «Mihaita Plesan la Dinamo» am zis ca trebuie sa-l aduc la Steaua”, a povestit, ieri, Gigi Becali, la scurt timp dupa ce mijlocasul a semnat un contract pe cinci ani cu echipa ros-albastra. “O sa le dau tun dupa tun celor de la Dinamo. Cum or sa vrea un jucator, pac, o sa-l iau. Plesan era piesa de care aveau ei nevoie, dar si noi, si cum sa-l ratez eu?”, a mai adaugat satisfacut Becali. Finantatorul echipei din Ghencea a povestit si cum au decurs tratativele cu fotbalistul oltean: “I-am spus lui Plesan ca ii dau salariu cit i-a oferit Dinamo, plus 20 000 de euro. El mi-a spus ca la oferta egala alege Steaua”, a spus Becali.Patronul Stelei a mai dezvaluit ca pentru intarirea liniei mediane a echipei ros-albastre a avut de ales intre Plesan si Ljubinkovic, de la FC Vaslui. “Ljubinkovic imi place. A fost o alegere intre Mihaita Plesan si Ljubinkovic. Am vorbit cu Mirel Radoi si cu Gica Hagi si am ajuns la concluzia ca Plesan ne poate ajuta mai mult. Daca nu venea Mihaita Plesan il luam pe Ljubinkovic. S-ar putea inca sa il luam totusi de la Vaslui”, a dezvaluit Becali.Cistiga si DinamoMarian Iancu a declarat ieri, ca transferul lui Plesan la Steaua s-a facut pe bani multi, iar Dinamo va urma sa incaseze 650.000 de dolari, pentru ca jucatorul era detinut de in coproprietate cu echipa campioana. “Noi il aveam in coproprietate pe Plesan si asa a trebuit sa procedam. Sa-i aducem la cunostinta toate ofertele pe care le are. A avut de ales intre Poli, Dinamo, clubul cu care il avem in coproprietate, si Steaua, unde cred ca s-a dus pentru perspectiva Champions League. L-am dat pe bani, nu la schimb cu nimeni cum am auzit ca se vorbeste. Dinamo va incasa in jur de 650.000 de dolari din transferul lui Plesan la Steaua”, a declarat Marian Iancu.Mijlocasul Mihaita Plesan a semnat luni un contract valabil pentru 5 ani cu echipa Steaua Bucuresti, jucatorul semnind in fata presei cu formatia din Ghencea. In privinta lui McKain, Iancu a precizat ca i-a facut o oferta mult mai tentanta decit cea de la Dinamo. “McKain se intoarce la Timisoara si urmeaza sa vedem daca va semna cu Poli prelungirea contractului. L-am fi putut pierde in iarna, cind puteau sa-l ia gratis, fiind in ultimele sase luni de contract”

TIR polonez cuprins de flacari

Pompierii militari din Alba Iulia au fost solicitati duminica noaptea, la ora 00,10, pentru a interveni la lichidarea unui incendiu izbucnit pe DN1, pe raza localitatii Cut. Este vorba de un autotren ce apartine unei firme private din Polonia, care transporta calorifere din aluminiu. Conform purtatorului de cuvint al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta “Unirea” al judetului Alba, lt. Ovidiu Costea, incendiul care a fost stins dupa aproximativ o jumatate de ora s-a datorat supraincalzirii unei anvelope a remorcii autotrenului. Potrivit aceleiasi surse, focul a distrus 3 anvelope, aproximativ 20 m.p. din podeaua semiremorcii si circa  20% din prelata, pompierii reusind sa evite propagarea incendiului la restul autotrenului. Valoarea bunurilor salvate si protejate a fost estimata la aproximativ 120.000 lei, iar cea a bunurilor distruse la 20.000 lei. 

Caravana verde in Alba Iulia

Populatia din Alba Iulia va beneficia de realizarile unui proiect educational pe teme ecologice ce va fi derulat prin intermediul Fundatiei PAEM. Ideea beneficiaza de o finantare consistenta din partea Administratiei Fondului pentru Mediu care asigura suma de 177.887 de lei noi, diferenta de 25.000 de lei provenind de la bugetul local al municipiului.Proiectul, intitulat “Caravana Verde”, face parte din planul local de actiune pentru protectia mediului al judetului Alba si incearca sa realizeze o educatie ecologica, necesara din cauza lipsei cunostintelor privind legislatia in vigoare in acest domeniu. O componenta de baza a implementarii acestei idei este informarea asupra drepturilor, obligatiilor si responsabilitatilor pe care le au persoanele fizice si grupurilor care fomeaza comunitatea, iar tinta proiectului o reprezinta dezvoltarea unui spirit comunitar in ceea ce priveste importanta protectiei mediului. Scopul declarat al derularii acestei caravane verzi este acela de sprijinire a conservarii si a managementului durabil in ceea ce priveste resursele naturale din bazinul inferior al riului Ampoi. Derulare Pentru atingerea obiectivelor propuse, responsabilii din cadrul Fundatiei PAEM vor derula campanii de sensibilizare a publicului privind protectia mediului, precum si de educare in acest sens. Pentru ca scopul ideii sa fie mai usor de atins, administratia locala din Alba Iulia a fost cooptata ca partener in acest proiect astfel incit sa poata fi derulate cu succes campaniile initiate. In acest sens vor fi amplasate panouri in zonele de interes si vor fi editate si tiparite publicatii, pliante, brosuri si fluturasi. Tot in acelasi scop, vor fi organizate manifestari si tabere ecologice precum si seminarii privind educatia de mediu. In fine, partenerii acestei idei se vor ingriji de tiparirea unui asa numit ghid de educatie ecologica, astfel incit scopul proiectului sa poata fi transmis mai departe. 

Drumul spre ghetar a intrat in reparatii

De fapt, de o buna perioada de timp, aceasta este ruta preferata de soferi, deoarece drumul judetean este aproape impracticabil, dupa ce nu s-a investit nimic in acesta timp de cel putin 10 ani. Investitie importantaDirectorul Directiei Tehnice a Consiliului Judetean Alba, Dan Popescu, a declarat ca drumul care duce la ghetarul de la Scarisoara este unul din cele mai greu de administrat drumuri judetene din judetul Alba, mai ales pe perioada de iarna, cind se semnaleza avalanse si drumul ramine blocat saptamini intregi. Asa se face ca drumul a “mincat” destul de multi bani pentru deblocarile repetate si pentru mici interventii de intretinere, dar o refacere serioasa nu a fost facuta pina acum. “De zece ani de cind lucrez eu in Consiliul Judetean Alba nu s-a facut o astfel de investitie. Dar, probabil ca nu s-a facut din 1990 incoace”, a declarat Dan Popescu. Referitor la ultimii ani, el a spus ca drumul nu a fost reparat deoarece nu au fost bani. Acum, Consiliul Judetean Alba a luat un credit important pentru repararea drumurilor si chiar daca acest drum nu este reparat cu banii din credit, a beneficiat indirect, in sensul ca banii care ar fi fost cheltuiti pe alte drumuri ajung aici. “Nu numai ca refacem ce este stricat, ci si dezvoltam drumul. Il mai largim pe unde se poate si este necesar, punem ziduri de sprijin... Nu va fi asfaltat. Va fi un drum betonat. Drumurile betonate se intretin mai usor si asigura un trafic bun”, a preciat Dan Popescu. Practic, in momentul in care drumul va fi gata, turistii vor mai avea de parcurs doar vreo 5 minute pe jos, deoarece ultima portiune este un drum comunal, iar CJ Alba nu are dreptul sa intervina pe acesta. Fiind vorba de o refacere “din temelii”, durata de executie a lucrarii este estimata la un an si jumatate, ceea ce inseamna ca, la inceputul lui 2009, turistilor le va fi mult mai usor sa ajunga la renumitul ghetar. Valoarea totala a investitiei va fi de 13 milioane lei, numai pentru “bucata de drum” de la Girda la ghetarul de la Scarisoara. “Drumul nu va fi blocat continuu, doar in anumite perioade. Noi vom incerca sa gestionam cit mai bine reparatiile, astfel incit perioadele de inchidere sa fie minime”, a mai precizat Dan Popescu.Turismul va creste exponential“Drumul este foarte important pentru noi. Ghetarul de la Scarisoara este o valoare pentru judetul Alba si nu numai. Constituie in sine un brand local si atrage multi turisti. Viabilizarea accesului catre ghetar va face ca turismul sa creasca exponential. Am vazut turisti care au facut cale intoarsa cind au vazut cit de prost e drumul. Am vazut si altii cu masini bune care au riscat orice numai sa ajunga pina acolo”, a spus directorul Directiei Tehnice a CJ Alba. El a subliniat si faptul ca de afluenta turistica ar beneficia enorm si proprietarii de pensiuni turistice din zona. Si este vorba de cel putin trei comune mari - Girda, Albac si Arieseni - care stau deja bine din punctul de vedere al capacitatilor de cazare pentru turisti. “Social, acest drum nu are o foarte mare importanta, deoarece nu deserveste multi locuitori, dar din punctul de vedere al punerii in valoare a patrimoniului natural si al atragerii turistilor este extrem de important. De aceea, l-am prioritizat fata de alte drumuri care deservesc mai multi locuitori”, a conchis Dan Popescu. 

Somajul de vara

La sfirsitul lunii iulie a.c., rata somajului la nivelul judetului Alba era de 5,14 la suta. Fata de luna anterioara, acest indicator a inregistrat o crestere usoara, la finele lunii iunie fiind sub 5 la suta. Cresterea este nesemnificativa, dar este oarecum nefireasca, in conditiile in care sintem in plina vara, iar disponibilizari masive nu au existat in judet. Specialistii in domeniu pun asemenea cresteri pe ceea ce poate fi denumit somajul de vara, adica trecerile in somaj la cerere pentru scurte plecari in strainatate sau la munci agricole la tara. In cifre absolute, la 31 iulie 2007 existau in total 9460 persoane inregistrate la AJOFM Alba, din care 4599 erau in evidenta si plata, 83 in perioada de ajutor pentru integrare profesionala, iar 4778 persoane in somaj, fara a mai beneficia de indemnizatie. Dintre cei in plata, cei mai multi sint muncitorii, in numar de 3185, in timp ce cu studii superioare erau 196 persoane

“Batalie” pentru “Corn si lapte”

“Batalia” pentru aprovizionarea in anul scolar viitor cu produse lactate si de panificatie in cadrul programului guvernamental “Cornul si laptele” este la ora actuala, in judetul Alba, in plina desfasurare. Nu mai putin de sapte firme de panificatie din Alba, dar si din alte judete au venit, pina in prezent, cu oferte in cadrul acestui program, in timp ce trei firme cunoscute de lactate, “se lupta” pentru a cistiga dreptul de aprovizionare a scolilor din judet. De mentionat faptul ca, in aceasta perioada, o echipa mixta formata din reprezentanti ai Directiei Sanitar Veterinare si Siguranta Alimentelor Alba, Directiei Agricole si de Dezvoltare Rurala si Autoritatii de Sanatate Publica Alba fac verificari pentru a stabili daca firmele care si-au depus ofertele indeplinesc cerintele prevazute de reglementarile in vigoare, urmind ca acestea sa fie sau nu inscrise la licitatia electronica. Firmele care au depus oferte pentru lapte sint: “Albalact” SA Alba Iulia, “Prodlacta” Brasov si “Dorna” SA Vatra Dornei. Societatile comerciale de panificatie dornice sa distribuie “cornul” sint: “Bamm Impex” SRL Turda, “Corusanu Impex” SRL, “Mida Pan” SRL Alba Iulia, “Albapam” SA Alba Iulia, “Prestpam” SA Alba Iulia, “Vel Pitar” SA Rimnicu Vilcea si “Vial” Vintu de Jos. La nivelul judetului, programul “Cornul si Laptele” va costa, in anul scolar 2007-2008, nu mai putin de 50 de miliarde de lei vechi, suma prevazuta in bugetul Consiliului Judetean Alba. 

Alimentare cu gaz intrerupta

Intr-un comunicat oficial, reprezentantii E.ON Gaz au confirmat faptul ca deflagratia s-a produs din cauza acumularii de gaze in imobil, dupa ce conducta a fost fisurata ca urmare a formarii unui arc electric intre instalatia de impamintare a unui stilp de inalta tensiune lovit de fulger si conducta de distributie a gazului metan. Ca urmare a nefericitului eveniment, alimentarea cu gaz metan pe intreaga strada a fost intrerupta, reprezentantii societatii de distributie dind asigurari ca furnizarea gazului avea sa fie reluata pina la sfirsitul zilei de ieri.                                                         

Telna - clipe de cosmar

Au urmat citeva ore de acumulari de gaze in imobilul invecinat iar, de dimineata, proprietarii casei au aprins becul. Explozia foarte puternica a cauzat arsuri grave unui barbat care a ajuns la spital, iar casa a fost distrusa in proportie de 80 la suta.Desi pare greu de crezut, toate legile fizicii au functionat perfect inlantuit pentru a soca o localitate linistita si a trimite la spital doua persoane. Oamenii nu prea inteleg ce s-a intimplat dar ii multumesc lui Dumnezeu ca au scapat atit de usor. “O fost o furtuna foarte puternica si cu fulgere si trasnete. Or lovit impamintarea de la stilp si s-o facut un arc electric care o lovit si o fisurat teava de gaz. Din cauza asta, gazul s-o acumulat pina dimineata. Cind s-o trezit omul si o aprins lumina s-o produs explozia. Este o familie formata din doua persoane in virsta de aproximativ 60 de ani. Din cite am aflat femeia e in afara de orice pericol dar barbatul e mai grav”, a declarat Traian Rusu, primarul comunei Ighiu, sosit la fata locului pentru a da o mina de ajutor si a evalua situatia.  Ca in infernSatenii din Telna au trecut printr-o noapte de cosmar. Furtuna puternica din timpul noptii i-a speriat, iar explozia de dimineata i-a socat cu totul. “Ieri seara si noaptea o plouat. Am auzit bubuituri prin tot satul. N-am priceput ce o fost ca o fost furtuna puternica. Azi dimineata, o fost o alta bubuitura puternica. Cind am iesit in drum, am vazut foc la vecini. Pina au venit pompierii noi am mai stins focul. O bubuit de s-o miscat pamintul”, povestea speriat Mirel Lupu. Venit la fata locului sa dea o mina de ajutor, Ioan Borea era si el socat. “S-o auzit o bubuitura puternica, dar nu ne-am dat seama ce se intimpla. Am iesit afara si am vazut fum si flacara, aici, la vecinu’. Au venit apoi pompierii si salvarea. Probabil ca pe el l-o aruncat afara suflul exploziei. Dupa aia, or venit si cei de la gaz”, a povestit el. Sansa divinaIn scurt timp, toti oamenii din Telna au aflat de tragedie si s-au adunat sa dea o mina de ajutor. In tot acest timp victimele au primit asistenta si au fost trimise la spital. “Puteam sa murim amindoi, aici, in casa. N-am mai vazut asa ceva de cind is si is batrina. Cind am iesit am zbierat ca sa vie oamenii ca ardem tati. Salvarea o vinit, da’ o vinit tirziu. Si toalele din casa or zburat afara”, spunea speriata una dintre femeile ce locuieste in vecini. Ajunsa intr-un suflet sa vada ce s-a intimplat, sora victimei a povestit: “Am primit un telefon ca arde casa si ca frate-meu ii tat ars si nu stiu ca sa spun altceva”. Abia tinindu-se pe picioare si tremurind de frica, sotia barbatului a reusit sa le povesteasca celor de afara cum s-a intimplat totul. “Barbatu’ meu a iesit afara. Am auzit o bubuitura puternica. Pe el l-a trintit jos si io am sarit din pat ca o venit flacara pina sus, la mine, in casa. Pe mine m-o ars la mina si pe el l-o ars mai rau. I-o aprins tate hainele”.Medicii sint rezervatiBarbatul a fost dus la Spitalul de Urgente din Alba Iulia unde se afla sub ingrijire medicala. Deocamdata, starea sa este stabila dar medicii sint rezervati. “A fost un eveniment de dimineata. O explozie, din cite am inteles, si au fost aduse doua victime, un barbat si o femeie. Barbatul care a fost adus avea arsuri pe 85 % din suprafata corpului, era in stare de soc. Femeia avea arsuri la membrele superioare, dar fara probleme. La barbat sint arsuri de gradul II, III si chiar IV. Acum se afla la recuperare este stabil, il curatam si incercam sa il desocam. Pina atunci nu putem spune nimic”, a declarat Ioan Mucea, medic la serviciul de urgente al Spitalului Judetean Alba. Din casa ce a explodat nu a mai ramas mare lucru. Autoritatile locale, echipele de la sucursala de furnizare a gazului metan si politia desfasoara acum o ancheta pentru a stabili cu exactitate cauzele si imprejurarile evenimentului. 

Incendiu “pe baza” de alcool

Agentii Postului de Politie Ciugud au fost sesizati, duminica, în legatura cu faptul ca la locuinta numitei G. Silvia, din Hapria, a izbucnit un incendiu. Incendiul a fost localizat si stins cu ajutorul cetatenilor din localitate, pagubele materiale produse fiind neînsemnate. Din primele cercetari, s-a stabilit ca, în jurul orelor 19,40, G. Silvia, de 55 de ani, dupa ce a consumat bauturi alcoolice, a aprins, într-o soba din locuinta sa, mai multe haine, o parte din ele cazind pe podeaua casei.  

I-a dat cu sticla in cap

Politistii din Posaga au intervenit duminica, în jurul orelor 23,30, pentru aplanarea unui scandal izbucnit într-un bar din localitatea Segagea. Dupa ce au consumat bauturi alcoolice P. Felician, din Segagea, i-a aplicat o lovitura cu o sticla, în zona capului, numitului B. Nicolae, din Segagea. Oamenii legii au transportat victima la Spitalul Municipal Turda, unde i-a fost pus diagnosticul de plaga contuza vertex si parieto-occipitala prin agresiune, nefiind necesara internarea. Postul de Politie Posaga efectueaza cercetari pentru stabilirea împrejurarilor în care s-a produs scandalul. 

Accident usor la Carpinis

Viteza neadaptata la conditiile de drum a fost cauza unui accident de circulatie produs simbata, la ora 21,50, pe D.N. 74 A, în localitatea Carpinis. Roxana B., de 20 de ani, din Abrud, conducind un autoturism VW Bora, în directia Abrud Cimpeni, în conditii de carosabil acoperit cu apa si pe timp de ploaie, într-o curba la dreapta, a intrat în derapaj si a patruns pe contrasens, unde a intrat in coliziune cu autoturismul VW Golf, condus regulamentar de G. Voicu, de 35 de ani, din Girda de Sus. Din accident a rezultat avarierea celor doua autoturisme, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 700 lei.    

Teapa la amenajarea ornamentala cu tuia

Plantarea cu arbusti de tuia s-a facut pe circa un kilometru lungime, în cote aproximativ egale pe terenul cu destinatie actuala pasune al comunei Ciugud si a municipiului Alba Iulia. Conform unor declaratii din perioada respectiva ale primarului comunei, Gheorghe Damian, investitia a costat în jur de 40.000 euro. Aceasta urma sa fie recuperata din contributia celor care concesioneaza terenul. Ideea a facut, în general, o impresie buna la început. Aducea un element de noutate. Plantatie de tuia compromisaLa scurt timp, au început sa apara problemele. În primul rînd s-a facut simtita tentatia de “transfer” a arbustilor de la locul respectiv înspre curtile proprii ale unora. Pe româneste spus – unii au început sa îi fure. Ideea salvatoare a fost asigurarea lor cu lanturi, legate de tarusi metalici, zdravan înfipti în pamînt. Efectul a fost pozitiv. Grijulii, precum pentru un copil drag, cei de la primarie au întreprins mai multe actiuni de udare a micii plantatii, iar vegetatia din preajma a fost în mod repetat cosita.În prezent, ceea ce trebuia sa fie mîndria initiatorilor acesteia, respectiva plantatie este în buna parte compromisa. Daca prin sustrageri nu au fost produse pagube sesizabile privind aspectul general, în prezent, imaginea investitiei este una dezolanta. La o apreciere sumara, circa un sfert din arbustii de tuia sînt uscati. Au devenit o veritabila natura moarta în plin sezon de vara. Destul de multi dintre arbusti sînt culcati la pamînt. De altfel, la scurt timp de la plantare, pe multi arbusti au început sa apara semne de ofilire, iar în timp s-a istalat culoarea maro pe tot mai multi dintre ei. Evaluarea pagubei L-am întrebat pe primarul Damian ce se întîmpla cu cheltuiala, în conditiile în care investitia este în mare parte un esec. Acesta ne-a declarat ca urmeaza sa solicite firmei care a livrat materialul, respctiv Toskana Garten, care are gradina de expozitie pe soseaua de la Prefectura spre Gara Alba Iulia, sa trimita un delegat pentru a evalua numarul de arbusti compromisi din punctul de vedere al vegetatiei. Primarul sustine ca acestia vor fi înlocuiti, dar operatiunea ar urma sa se faca doar în toamna, pentru a se evita perioada caniculara. Ramîne de vazut în ce conditii si daca contractul cu furnizorul prevede înlocuirea lor pe cheltuiale furnizorului, mai ales ca, din informatii neoficiale, rezulta ca acesta nici nu vrea sa auda de suportarea pagubelor. …si asumarea vinovatieiContactati de noi, unii specialisti în domenii ce au legatura cu astfel de culturi afirmau ca, într-o oarecare masura, s-a gresit din start în privinta perioadei de plantare, recomandabil pentru asa ceva fiind sezonul de toamna. Liviu Fenesan, seful fermei pomicole si de material saditor din Aiud, ne-a declarat ca ferma pe care o conduce a vindut tuia, dar niciodata nu a recomandat ca aceasta specie de arbusti ornamentali sa fie plantata primavara. El mai spunea ca tuia este si o specie foarte scumpa pentru plantat in cimp. In timp ce pretul la care a vindut el tuia era de 150, pina la aproape 300 euro bucata, el recomanda specii precum Spineea, Ligustrum, Forstitia sau Deucea, la preturi de circa un euro pe fir, dar care au o vegetatie foarte buna si aspect placut la maturitate. Daca asa este, întrebarea se pune, furnizorul materialului, care ar trebui sa fie firma specializata si nu un comerciant oarecare, nu stia cind se planteaza tuia? Tot din rîndul acestor specilaisti este lansata ideea ca pastrarea pe stoc a unui numar atît de mare de arbusti pe perioada verii este destul de costisitoare, motiv pentru care firma ar fi fost foarte interesata sa se scape de ei. De altfel, un oarecare Moldovan, prezentat noua drept patronul gradinii Toskana Garten, a devenit foarte irascibil, chiar violent, atunci cînd am încercat sa abordam subiectul privind respectiva plantatie. Nu am înteles atunci atitudinea sa, dar acum parca este limpede ca ceva avea pe suflet. Oricum, Primaria Ciugud va trebui sa gaseasca mijloacele pentru ca proiectul sa fie unul viu si nu ciuntit, cu atît mai mult ca a depus eforturi si pentru întretinerea arbustilor, cu rezultat doar partial. Trebuie vazut daca nu cumva acestia erau compromisi înca de la livrare si daca alte elemente ce tin de specialitate, precum plantarea sau tratamentele, au fost corect aplicate.  În lupta cu vacileDaca tentatia oamenilor de a decima plantatia a fost oarecum potolita cu ajutorul lanturilor, “dusmani de moarte” ai arbustilor au devenit vacile din ciurda albaiulienilor. S-a constatat ca acestea au o placere deosebita în a-si scarmana coarnele în crengile arborilor, dar ele nu se opresc decît atunci cînd arbustii sînt culcati la pamînt, din radacina. Primarul Damian ne-a declarat ca personal a stat de vorba cu cei care pazesc animalele si i-a rugat sa nu le lase sa-i distruga, dar fara rezultat, caci în continuare arbustii sînt distrusi. Evident, asupra ciurdarilor de la vacile celor din Alba Iulia, primarul din Ciugud nu poate exercita nici un fel de autoritate.

PC Alba are liste complete pentru alegerile locale

Conducerea filialei Alba a Partidului Conservator a prezentat simbata trecuta, in cadrul sedintei de la Poiana Brasov a Biroului Permanent, listele cu candidatii pentru alegerile locale din 2008. Toader Ulise ne-a declarat ca filiala Alba a prezentat propuneri pentru toate localitatile judetului. In unele localitati, acolo unde exista mai multi candidati pentru functia de primar, nominalizarile vor fi definitivate abia dupa ce vor fi facute sondaje de opinie la nivel local, pentru a se vedea care dintre ei beneficiaza de credibilitatea cea mai mare in rindul electoratului. Din pregatirile pentru alegerile locale mai face parte si nominalizarea membrilor din comisiile pentru sectiile de vot. Si pentru acestea filiala Alba prezentind liste complete pe fiecare localitate din judet. In cadrul intilnirii pe care conducerea PC Alba a avut-o cu liderul partidului, Dan Voiculescu, s-a stabilit ca acesta va efectua o vizita in judetul Alba, eveniment ce va avea loc in perioada 15–20 august a.c. 

Inter-art Aiud, la editia a XII-a

In perioada 11 - 25 august, la Aiud, va avea loc Tabara internationala de arta plastica, Inter-art, manifestare ce a ajuns la editia a Xll-a. Organizatorii au anuntat urmatorul program: simbata, 11 august, ora 18,00, deschiderea festiva a taberei, ce va avea loc in Sala Primariei Municipiului Aiud; la ora 19,00, la Muzeul de  Istorie Aiud, va avea loc vernisajul expozitiei internationale de Mail Art; marti, 21 august, la ora 18,00, vernisaj expozitia de arta Stefan Balog, la Muzeul Unirii - Alba Iulia; joi, 23 august, ora 18,00 -Expozitia de arta Chemao Mountassir (Maroc), la Galeria d’Art Aiud; simbata, 25 august, ora 18,00, expozitia de închidere a taberei - Galeriile “Inter-Art” Aiud. Manifestarea se bucura de o popularitate crescinda de la an la an, devenind astfel una cu adevarat prestigiu international.  

“Energie verde” pentru Apuseni

Mai multe firme, constituite in Asociatia Patronala “Muntii Apuseni”, au organizat zilele trecute, la Rosia Montana, un seminar cu tema “Energie verde”, actiune la care au fost invitati reprezentanti ai autoritatilor locale precum si ai intreprinzatorilor privati din zona. Potrivit organizatorilor, in cadrul seminarului au fost luate in dezbatere o serie de probleme, respectiv: surse de energie verde in zone izolate, accesarea de finantari pentru programe comunitare si tratarea apelor menajere. Conform acelorasi surse, discutiile pe marginea acestor probleme au avut ca principal scop responsabilizarea autoritatilor locale si a populatiei in ce priveste protejarea mediului inconjurator dar si identificarea unor solutii tehnice moderne  pentru rezolvarea problemelor de interes pentru comunitatile din zona Apusenilor. In cadrul acestui seminar au avut loc prezentari sustinute de firme specializate in producerea de energie verde prin folosirea unor micro-centrale electrice montate pe cursuri de apa, firme specializate in atragerea de fonduri structurale in baza unor programe de dezvoltare comunitara, precum si firme cu experienta in ce priveste tratarea apelor uzate. De mentionat insa ca interesul reprezentantilor administratiilor locale vis-a-vis de aceaste probleme nu a fost pe masura asteptarilor organizatorilor. Desi acestia au trimis invitatii tuturor primariilor din zona, la seminar au fost prezenti doar reprezentantii celor din Abrud si Bucium. 

Promisiuni nerespectate

La aproape trei saptamini de cind podul de la Miraslau s-a surpat partial, acesta este in aceeasi stare, cu toate ca atit seful sectiei Alba a societatii de Drumuri Nationale, Ovidiu Serbu, cit si prefectul Cosmin Covaciu au promis ca portiunea afectata va fi reparata in aproximativ 10 zile, iar circulatia se va putea desfasura din nou normal. Nici unul dintre ei nu a raspuns, ieri, la telefon pentru a explica de ce, dupa atita timp, situatia este aceeasi. E drept, prefectul are o scuza, fiind in concediu. Intre timp, oamenii au inceput sa devina agitati, mai ales ca vad ca nici nu se lucreaza la pod. Cel putin asa s-a semnalat intr-o sesizare trimisa pe adresa Prefecturii Alba, preluata de subprefectul Clement Negrut. Acesta a declarat ca, pe baza sesizarii, l-a convocat pe Ovidiu Serbu pentru aceasta dimineata, impreuna urmind sa mearga la podul de la Miraslau pentru a vedea, la fata locului, care este situatia. “Vreau sa vad care este situatia din teren si daca au un grafic de lucrari. Pe linga acest lucru, voi solicita o situatie si un grafic de lucrari pentru toate drumurile nationale pe care avem probleme. In special pe Apuseni avem foarte multe rupturi pe drumurile nationale si vreau sa aflu ce au de gind sa faca”, a declarat Clement Negrut.

Ulise Toader, pe lista de candidati pentru P.E.

Partidul Conservator si-a definitivat lista cu candidatii pentru Parlamentul European. Daca Maria Grapini - liderul PC Timis, doctorul Irinel Popescu si Codrut Seres deschid lista conservatorilor care intra in competitia pentru obtinerea unui loc in Parlamentul European, pe aceasta, undeva in prima jumatate, se afla si conjudeteanul nostru, Ulise Toader.„Cap de lista este Maria Grapini care cunoaste foarte bine problematica europeana prin prisma intereselor românesti”, a precizat presedintele Dan Voiculescu. La rindul sau, Maria Grapini aprecia ca PC are o lista de candidati ce fac parte din personalitatile Romaniei, alaturi de Codrut Seres, Florin Anghel, Silvia Ciornei, Mihai Leu, Bogdan Pascu, Sabin Cutas si Lia Ardelean enumerindu-l si pe Ulise Toader. Reamintim ca PC si-a propus ca tinta electorala pentru europarlamentare pragul de 7 la suta din voturi. In Alba, Toader Ulise mizeaza pe obtinerea a 12.000 de voturi.  

S-a terminat cu fericirea. Nu sint bani de pensii!

Secretarul de stat din Ministerul Finantelor, Sebastian Vladescu, a declarat ca intentioneaza sa-si inainteze demisia deoarece nu cunoaste sursele necesare pentru marirea pensiilor si nu crede ca acest proiect este viabil.Vladescu a precizat ca va renunta la post dupa ce Comisia Europeana va aproba ultimele doua Programe Operationale Sectoriale, respectiv in luna septembrie. Socul produs de declaratiile fostului ministru de finante destabilizeaza oarecum pozitia Guvernului care, in ultima perioada, devenise mai linistita. De cealalta parte, insa situatia ii sperie de cei care isi facusera deja planuri privind marirea pensiilor. Nu in ultimul rind, pozitia lui Vladescu da apa la moara celor care au contestat masura anuntata de ministerul de resort si care a fost catalogata drept una populista. Alba neagra la alegeri“Eram sigur. Nu credeam ca va ajunge unul de al lor sa plece acuzind treaba asta dar ma asteptam sa caute si sa gaseasca o cale de scapare dupa ce au facut anuntul cu marirea pensiilor. Acuma sa ii vad pe unde scot camasa. Nu stiu cum se face, dar de fiecare data cei care se cearta cu Basescu sfirsesc prost”, este de parere N. Adrian. “Si astia ca si ceilalti. Toti se joaca cu noi. Nu ii intereseaza daca avem ce minca, medicamente sau daca mai traim. Chiar asteptam sa vad daca se vor tine de promisiune. Se pare ca nu”, spune cu amaraciune T. Cristina. “Se joaca cu noi. De 18 ani ani joaca alba neagra. Asta este. Oricum, e bine ca am aflat dinainte sa nu ne amagim aiurea. Sa vedem insa cum e cind va fi tot alba neagra si la alegeri”, incheie sec F. Traian. 

Scormonitorul

A murit Patriarhul Teoctist. Dar asta o stiti deja, cu siguranta. Ce nu prea stiti este fariseismul de care dau dovada politicienii nostri, in special atunci cind e vorba sa fie vazuti sau bagati in seama de catre alegatori, la evenimente cum ar fi inmormintarea unui cap al Bisericii sau la orice fel de evenimente asemanatoare. Vineri, dupa cum iarasi cred ca stiti, a fost zi de doliu national, decretata astfel de catre guvern. Tot vineri, intr-un ziar local, nenea prefectul Cosmin Covaciu publica un text in care il preaslavea pe Patriarhul Teoctist. Acelasi articol despre care v-am scris si ieri, care avea titlul “Un simbol al Romaniei a plecat dintre noi”, iar in poza ce insotea textul aparea prefectul Cosmin Covaciu... De parca el ar fi fost “simbolul Romaniei plecat dintre noi”... In fine... Va spuneam ca, in text, prefectul il preaslavea pe Patriarh intr-un mod in care ar fi trebuit sa o faca in timp ce traia... Patriarhul. Dar, pe linga textul respectiv, mai exista un element care dovedeste cit de pretuit a fost Patriarhul Teoctist de catre prefect: desi a fost declarata zi de doliu national, Prefectura Alba n-a avut nici macar bunul simt sa arboreze drapelul in berna, dupa cum puteti vedea si in poza alaturata, facuta vineri dimineata, in jurul orei 11,00. Pe de o parte, declaratii sforaitoare, pe de alta, nici macar un doliu, decretat de Guvernul Romaniei, al carui reprezentant in teritoriu este nenea Covaciu. Telefonul Scormonitorului 0728-828750Acest text va fi considerat pamflet

Camilla nedorita la comemorarea printesei Diana

Mai mult de jumatate dintre britanici considera ca ar fi “nepotrivit” ca actuala sotie a printului Charles, Camilla, sa participe la ceremonia de comemorare a printesei Diana, care va avea loc pe 31 august, la zece ani de la decesul acesteia în urma unui accident rutier, informeaza dailymail.co.uk. Rezultatele sondajului i-ar putea alarma pe fanii cuplului regal format din printul Charles si ducesa de Cornwall, Camilla. Pentru prima data multi britanici si-au exprimat dorinta ca succesorul reginei Elisabeta a II-a sa fie printul William si nu tatal acestuia. 

Radio3Net isi va schimba numele in Radio3Net - Florian Pittis

“Consiliul de Administratie a fost convocat de urgenta, telefonic, si si-a dat acordul pentru aceasta initiativa”, a mai declarat Maria Toghina. Propunerea de redenumire a postului a fost facuta de Bogdan Ghiu, membru în Consiliul de Administratie (CA) al SRR. “I-am dat duminica, dupa aflarea vestii, doamnei presedinte-director general al SRR, Maria Toghina, un SMS prin care i-am propus schimbarea numelui radioului, dar, dupa viteza cu care s-a luat decizia, cred ca ideea asta a venit mai multor persoane”, a declarat, pentru NewsIn, Bogdan Ghiu. “Eu am propus sa se numeasca Radio <<Florian Pittis>>, dar este mai bine în forma actuala, deoarece Pittis a creat un brand din Radio3Net”, a declarat Bogdan Ghiu. Florian Pittis a vazut în Radio 3Net un vis de-al sau devenit realitate. “Florian Pittis a însemnat totul pentru Radio3Net. El a avut ideea radioului, conceptul, designul site-ului, stream-ul audio. Este un radio pe care îl visa si noaptea”, a declarat luni, pentru NewsIn, Geri Svart, redactor-sef adjunct la Radio3Net. Postul Radio3Net a fost înfiintat, la propunerea lui Florian Pittis, prin trecerea pe internet si rebotezarea canalului Radio România Tineret, care a înlocuit postul Program III. Florian Pittis a venit la conducerea postului Radio România Tineret în data de 1 decembrie 1998. Acesta a dorit sa apropie tot mai mult postul public de radio de ascultatorii tineri si astfel, la 16 noiembrie 2004, Radio România Tineret se transforma în Radio3Net, un post care emite exclusiv pe internet. Potrivit SRR, Florian Pittis a fost principalul artizan al acestui post de radio. 

Colaborare intre Nokia si Microsoft

Principalul producator de telefoane mobile din lume, Nokia, va folosi sistemul de protectie al grupului Microsoft pentru a creste utilizarea serviciilor de amuzament wireless, precum melodiile si videoclipurile, au anuntat luni cele doua companii. Nokia va achizitiona licenta tehnologiei PlayReady detinute de Microsoft, urmind a integra aceasta tehnologie in cadrul softului propriu S60, care este cea mai utilizata platforma de pe piata telefoanelor mobile din lume. Tehnologia Microsoft permite utilizatorilor sa efectueze schimburi de continut protejat prin legea drepturilor de autor, precum muzica, jocuri sau videoclipuri, intre telefoanele mobile, calculatoare personale sau alte dispozitive. Software-ul S60 al Nokia este folosit mai ales in linia de produse a Nokia insa si de catre telefoanele de model mai avansat produse de LG Electronics si Samsung Electronics. 

Actiunile listate la Bursa se ieftinesc, in continuare

Valoarea schimburilor Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a coborit luni cu 9,5% fata de sedinta anterioara, pina la 36,35 milioane lei (11,48 milioane euro) si toti indicii bursieri au scazut, pe fondul apatiei investitorilor, care asteapta rezultatele semestriale, spun brokerii. In sedinta anterioara, valoarea totala a schimburilor a fost de 40,15 milioane lei (12,64 milioane euro). “Sedinta de luni a fost una caracterizata de apatie, ceea ce a condus si la scaderi ale cotatiilor, in piata volumele tranzactionate fiind destul de reduse. Mici tresariri au avut titlurile Oltchim Rimnicu Vilcea (OLT), care s-au apreciat pina la 1 leu pe actiune si unde s-au afisat la vinzare peste 6 milioane de actiuni, la pretul de 1,12 lei pe titlu. Pe viitor apatia si scaderile s-ar putea mentine, revigorarea putind aparea in urma rezultatelor semestriale ale companiilor sau a altor stiri cu impact asupra rezultatelor financiare, precum si in urma inversarii tendintei de scadere din marile piete”, a comentat Gigi Uleia, broker la Prime Transanction.

Seceta a urcat rata inflatiei

Inflatia din ultimele luni a depasit anticiparile bancii centrale ca urmare a majorarii neasteptate a chiriilor de stat, a efectelor secetei si a evolutiei pretului petrolului, care a contrabalansat aprecierea cursului de schimb al leului, a spus, luni, guvernatorul bancii centrale, Mugur Isarescu. “Avem insa si eternele preturi administrate, unde vom mai avea corectii”, a mentionat Isarescu. Totusi, guvernatorul BNR a mentionat ca, desi ne aflam intr-un proces de convergenta inclusiv la nivelul preturilor cu Uniunea Europeana, inflatia se va mentine in lunile urmatoare in jurul tintei anuntate de banca centrala pentru acest an - de 4% plus sau minus 1%. El a amintit ca, in prezent, pretul piinii este, in Romania, de 5 sau 6 ori mai mic decit in Uniunea Europeana. 

Preturile conservelor de legume si fructe va urca cu 50%

Preturile la conservele de legume si fructe vor creste, in acest an, cu 30-50%, ca urmare a majorarii preturilor la materia prima, a declarat, luni, presedintele patronatului din industria conservelor de legume si fructe Romconserv, Aurel Tanase. “Seceta excesiva prelungita a avut efect dramatic asupra productiei de legume. Oferta redusa a facut ca preturile sa explodeze, ajungind fata de perioada anului trecut sa creasca de patru-cinci ori la varza, de trei ori la castraveti, de trei ori la rosii, la fel la ceapa, radacinoase si ardeioase”, a spus Tanase. Productia foarte scazuta de materii prime a facut ca fabricile de conserve sa lucreze mult sub capacitate, estimindu-se o productie de conserve la circa 30% din program, pentru acest an. “Spre comparatie, capacitatea de lucru a fabricilor de conserve a fost anul trecut de 65-70% din program”, a precizat Tanase. In 1989, in Romania fabricile produceau peste 400.000 de tone de conserve, aceasta cifra fiind in prezent de sub 100.000 de tone. Pentru anul acesta, Romconserv estimeaza o productie de 30.000-40.000 de tone de conserve, in timp ce anul trecut productia a fost de 160.000 de tone. Potrivit lui Tanse, cel mai mult s-a redus productia de pasta de tomate, care, in 2006, a fost de doar 500-1.000 de tone, spre deosebire de 1989, cind productia insuma 80.000 de tone, din care 30.000 de tone erau comercializate in tara, restul la export. In prezent, consumul de pasta de tomate produsa in Romania este aproape inexistent, piata romaneasca fiind invadata de produse din China. 

Reducerea TVA nu va impiedica scumpirea piinii

“Propunerea Rompan de reducere a TVA la piine s-a facut pentru scaderea fiscalitatii si, implicit, a evaziunii fiscale. Interpretarea ca diminuarea TVA duce la reducerea pretului la piine a fost data de Ministerul de Finante. Indiferent ce se va intimpla cu TVA, producatorii vor scumpi piinea in continuare, pentru ca pretul griului s-a dublat in ultima perioada”, a explicat Popescu.Pretul piinii a crescut si in EuropaPotrivit lui Popescu, pretul griului a inregistrat o “crestere spectaculoasa”, nu numai in Romania, ci si in tari precum Franta, Germania sau Anglia. “In prezent, tona de griu se vinde cu 220 de euro in tarile europene si cu 240 de dolari in Statele Unite ale Americii. Totusi, s-ar putea sa asistam la o stabilizare a pretului in urmatoarea perioada”, a mentionat Popescu. Acesta a precizat ca Romania va fi nevoita sa achizitioneze griu, pentru a acoperi necesarul pentru panificatie, insa va avea probleme deoarece multe tari au oprit livrarile de griu. “Deja Ungaria nu mai are griu pentru export. Romania va mai putea sa achizitioneze griu doar din Franta si, posibil, din Rusia”, a spus Popescu. Presedintele Agentiei pentru Administrare Fiscala, Daniel Chitoiu, a declarat, ieri, ca in ultimele cinci zile au fost verificate 1.484 de companii din sectorul morarit si panificatie carora li s-au aplicat amenzi de peste trei milioane de lei.Remes spune ca majorarea pretului nu este justificataMinistrul agriculturii Decebal Traian Remes a declarat, saptamina trecuta, ca in urma sedintei de Guvern s-a decis ca autoritatile competente sa verifice producatorii de piine pentru reducerea evaziunii, dupa finalizarea acestor controale urmind sa se discute despre o eventuala reducere a TVA la piine. Potrivit lui Remes, rezultatele acestor controale vor duce la inchiderea unui numar de producatori “care au fugit de fiscalitate”. In ceea ce priveste scumpirea piinii, Remes a subliniat ca “aceasta majorare de pret nu este justificata”. Producatorul de piine Vel Pitar a majorat pretul piinii in medie cu 10% , incepind cu 1 august, aceasta crestere fiind valabila pentru toate produsele de panificatie comercializate. Ministerul Finantelor, Varujan Vosganian, a declarat, recent, ca bugetul pentru 2008 nu include o cota redusa de TVA la piine. 

Premiera "Roots and Wings"

In aceasta seara, la Teatrul pentru copii si tineret "Gong", este programata prima reprezentatie a spectacolului "Roots and Wings", rezultat al unei tabere de creatie organizata de Asociatia “Tinerii Federalisti Europeni", Liceul Athenee de Luxembourg si Young Theatre Network.Spectacolul va avea loc incepind cu ora 19. 

Oferte pentru cameriste si ingrijitori

Sibienii dispusi sa lucreze in domeniul menajului vor avea, vineri, o bursa a locurilor de munca dedicata acestui domeniu. Patru firme si-au anuntat deja participarea si ofera, pina acum, un total de 30 de locuri de munca. Cei interesati se pot inscrie la sediul AJOFM zilnic, incepind cu ora 9. 

Copii veniti din diaspora

Prefectul Ion Ariton s-a intilnit astazi cu elevii romani din Republica Moldova, Transnistria, Ucraina, Ungaria si Serbia care participa la tabara internationala "Tabara, acasa la noi", de la Paltinis.Tabara este organizata de Asociatiunea ASTRA in cadrul programului Sibiu - Capitala Culturala Europeana 2007 si se va incheia simbata.

Super derbi

Click aici pentru a vedea cele mai spectaculoase momente ale meciului.  Inceput furibundPartida a prezentat la start doua formatii care si-au anuntat intentia de a cuceri titlul de campioana. Investitiile facute in aceasta vara si ambitiile europene ale ambelor formatii promiteau un spectacol de zile mari. Partida a inceput cum nu se putea mai bine pentru elevii tehnicianului Ioan Andone, care au deschis scorul inca din minutul '2, prin Semedo, lansat excelent in adincime de Dani. Timisorenii au replicat imediat prin Gigel Bucur, golgheterul redescoperit in era Urhin, care a tras periculos de la marginea careului, insa portarul Stancioiu a retinut. Banatenii au continuat sa fie periculosi si Ganea a incercat sa marcheze de la 25 de metri, dar balonul a trecut alaturi. Egalitatea a fost restabilita 5 minute mai tirziu de Plesan, insa scorul nu a ramas neshimbat pina la pauza. Pe fondul unui joc combinativ, in viteza, CFR-ul a preluat din nou conducerea la capatul unei reusite ce poarta semnatura lui Eugen Trica. Dupa o combinatie cu Semedo, decarul clujean a tras de la marginea careului, invingindul-l pe Popa. CFR-istii s-ar fi putut desprinde daca Fabbiani nu rata in postura de 1-1 goalkeaper-ul oaspetilor ('35). Egalare nesperataIn ciuda faptului ca s-au aflat in avantaj, clujenii nu au redus motoarele nici la reluare. Astfel, in debutul mitanului secund Didi a creat panica in apararea adversa, reusind doua curse periculoase. Mustruluiti de pe margine de Urhin Jr., fotbalistii de pe Bega au trecut la timona jocului, insa fara sa-si creeze mari oportunitati de a marca. In minutul '64, Cinu l-a faultat pe Didi si Balaj a acordat al doilea galben. Astfel, Timisoreana a ramas in 10 oameni, cu 25 de minute inainte de fluierul final. Lovitura libera executata ulterior de Trica a trecut milimetric peste vinclul din dreapta portii timisorene. Si cum ocaziile se razbuna,  Plesan a redus la tacere tribunele, reusind al doilea sau gol si o egalare nesperata. Cu un fotbalist mai putin, gruparea banateana a inchis jocul, dar Stancu l-a impins in careu pe Didi, cu doar 15 minute inainte de ultimul fluier. Balaj a acordat penalty fara dubii, insa brazilianul CFR-ului a sutat telefonat si i-a permis lui Popa sa respinga. CFR-ul a trecut pe linga victorie la torpila de la 30 de metri, expediata de nou intratul Muresan, in minutele de prelungiri. Final, 2-2 si doua puncte mari pierdute de feroviari pe teren propriu.CASETA MECIULUIAu marcat: Semedo ('2), Trica ('29) / Plesan ('12, '65)CFR: Stancioiu - Tony, Cadu, Sandberg, Panin - Dani, Trica - Semedo (Manuel Jose, '73), Didi, Culio (Ogbonna, '83) - Fabbiani(Muresan, '73) Antrenor: Ioan AndonePOLI: Popa - Stancu, Cinu, McKain, Dancia - Abiodun (Torje, '52), Alexa(Vrsic, '62), Plesan(Srhoy, '83), Karamian -Ganea, Bucur Antrenor: Dusan Urhin jr.Cartonase galbene: Tony ('21), Culio ('40), Fabbiani ('66), Trica ('73), Dani ('89, '90^4) / McKain ('10, '64) , Ganea ('33), Cinu ('57), Stancu ('75), Bucur ('87)Cartonase rosii: Cinu ('64), Dani ('90^4)Arbitru: Cristian Balaj (Baia-Mare) Asistenti: Zoltan Szekely (Baia-Mare), Ionel Popa (Pascani)Stadion: "Dr. Constantin Radulescu", spectatori: 10 000 Dusan Uhrin Jr: “A fost un meci foarte bun, a avut tempo de la inceput, dar a fost stricat de eliminarea lui McKain. Poate a fost decisiv faptul ca am primit rapid primul gol. Ii laud pe jucatori pentru felul in care au evoluat. Am crezut pina la sfirsit ca putem sa mai dam un gol, chiar cu un om in minus. Sint primele doua etape, inca nu putem vb de lupta pentru titlu. Sint foarte multumit de rezultat”Ioan Andone: “Am intilnit o echipa extrem de agresiva pentru a doua etapa. Am dat doua goluri dar nu am dat ceea ce trebuie. Rezultatul ne dezavanajeaza in aceasta lupta. Este un semiesec care trebuie analizat indeaproape. Am luat doua goluri identice, cu capul de la Plesan. Edi (n.r. Stancioiu) ar fi putut retine a doua minge. Asta este, se mai intimpla. Trebuie sa ne analizam pe noi mai bine. Didi a jucat bine. El a obtinut penaltiul, le bate bine dar a avut nesansa. Fabbiani mai are de dat citeva kilograme jos. Trebuie sa-si dea drumul. Greseli colective mari. Astazi am fost prea nervosi in opinia mea. In multe momente ne-am pierdut capul. O echipa mare nu-si pierde capul.”Iuliu Muresan: “A fost un meci de mare lupta, cu citeva faze discutabile. Este abia a doua etapa. In continuare, trebuie sa adunam cit mai multe puncte, sa ajungem pe primele locuri. M-a surprins ca a executat Didi penalty-ul si nu Trica”.