monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Cea mai ?moata? dintre arhitecti

Membrii juriului, toti arhitecti cu experienta, au considerat ca viziunea ei asupra a cum ar trebui sa arate un centru multifunctional, care va indeplini si rolul de camin cultural, pe Platoul Ghetari, in apropierea Pesterii Scarisoara, este cea mai potrivita. Proiectul se va solda si cu propunerea ca unele constructii traditionale, in special suri, sa fie declarate monumente, dat fiind faptul ca sint unice in lume, prin planimetrie, prin modul de constructie si de acoperire, cu cetina. Premii importante“Concursul are doua categorii: arhitecti si studenti. In ce priveste arhitectii, discutam de un complex multifunctional in comuna Girda de Sus. Au fost un numar de opt lucrari la aceasta categorie. Una din lucrari, din pacate, a fost desaclificata pentru ca este o lucrare anonima (...) Din cele 7 proiecte concurente s-au detasat doua, chiar s-au detasat cu un pas inaintea celorlaltor proiecte, atit in ceea ce priveste conceptia cit si in ceea ce priveste realizarea panstica si volumetrica. Acestea sint de fapt si cele care au luat premiul I si II. In urma lor au venit celelalte, fata de care au existat rezerve legate fie de lipsa de subtilitate in abordarea acestei teme, fie de banalitatea solutiei si alte elemente”, a declarat arhitectul Dan Manea, presedintele juriului, precizind ca locul al treilea nu a fost acordat. Premiile pentru arhitecti sint de 7.000 lei - locul I, 4.000 lei locul II si 1.600 lei mentiune. La concursul destinat studentilor, care se referea la idei pentru realizarea de pensiuni incadrate in zona, nu a fost acordat locul I, arhitectii considerind ca nici unul dintre cei 15 studenti care au depus proiecte nu s-a ridicat la strandardele dorite. Principalul repros a fost ca proiectele nu erau originale. In schimb au fost acordate doua premii II - 1.500 lei fiecare, un premiu III - 1.200 lei si o mentiune de 1.000 lei. In privinta arhitectilor, Dan Manea a tinut sa remarce cu un gust amar ca nici unul dintre arhitectii din zona nu s-a implicat, proiectele intrate in concurs venind din Bucuresti (trei dintre ele), Brasov, Pitesti si... Franta. Curaj rasplatitArhitectii au tinut sa laude proiectul derulat in judetul Alba, mai ales modul complex in care acesta a fost conceput, deoarece inclusiv partea de etnografie le ofera lor elemente foarte importante pentru proiectele de arhitectura derulate. “Acest proiect este, de fapt, fara sfirsit si isi doreste sa actioneze prin sistemul acesta al unor exemple fericite, al unor lucruri de succes care sa influenteze, sa nasca replici si sa fie continuate. Lucrurile bune pot fi si lucruri mici sau modeste. Vorbim despre o posibila pensiune undeva la munte si despre un centru comunitar care este si camin cultural, o casa in care se intimpla ceva (...) Vorbim de curaj si primul curaj in acest sens l-a avut domnul primar, Marin Virciu, care a acceptat provocarea noastra si anume de a organiza un astfel de concurs si a pune in joc eforturile administratiei locale pentru ca undeva pe Platoul Ghetari sa existe o piesa de arhitectura valoroasa. Lucrul acesta nu are foarte mult precedent in Romania”, a declarat Serban Tiganas, presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania - filiala Transilvania.Primarul comunei Girda de Sus, Marin Virciu, a tinut sa multumeasca realizatorilor proiectului si tuturor celor implicati in acesta pentru ca va avea un centru comunitar atit de frumos pentru comunitatea pe care o “pastoreste” si a cerut public sprijinul Consiliului Judetean Alba sa il ajute financiar la ridicarea constructiei, deoarece costurile nu vor putea fi suportate de bugetul local.

Galerie foto - Ziua Europeana a Sigurantei Rutiere

Click pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine marita

Pregatiri pentru derbiul Clujului

Cele doua galerii vor fi luate in vizor inca de dinainte de a ajunge la locurile de adunare. Chiar daca initial suporterii "Sepcilor Rosii" au anuntat ca se vor intilni pe Bulevardul Eroilor in jurul orei 12, primaria le-a aprobat ca locatie de adunare Platoul Salii Sporturilor "Horia Demian", de la aceeasi ora. In schimb, feroviarii au anuntat ca vor marsalui catre "Ion Moina" din preajma arenei din Gruia, insa autoritatile locale le-a aprobat ca loc de intilnire parcarea hotelului "Napoca".     "Ne asteptam ca lucrurile sa nu mai degenereze precum in primavara. Suporterii «Universitatii» mi-au zis ca daca pentru evenimentele din mai au primit un 4 la purtare din partea Jandarmeriei, acum vor sa demonstreze si ei ca sint oameni civilizati", a declarat pentru monitorul generalul de brigada Aurel Litan, seful Inspectoratului Judetean de Jandarmerie (IJJ) Cluj. Totodata, Litan a dat asigurari ca aproximativ 150 de unitati ale IJJ-ului ii vor asista pe cei 250 de luptatori ai Brigazii Mobile de Jandarmi Cluj.     "Sper ca suporterii sa inteleaga ca disputa se da doar pe teren, intre jucatori", a fost mesajul transmis si de cameramanul jandarmeriei, Gabriel Osan, spitalizat in urma loviturilor primite din partea suporterilor "alb-negri" inainte de fluierul de start al partidei.     De cealalta parte, 230 de agenti de politie vor fi mobilizati in zona stadionului, precum si pe arterele din imprejurimi. Dintre acestia, 25 de agenti de la Rutiera vor ajuta la fluidizarea traficului in zona centrala si in apropierea Stadionului "Ion Moina". Circulatia pe aleea Stadionului va fi suspendata de la ora 12.

Astazi: pasiune si orgoliu

Cupa sau evadarea din negura campionatuluiTrombetta si Munteanu vor face cunostinta in cel mai "tare" meci al Ardealului14 octombrie 2008 - Cluj-Napoca sta din nou sub semnul sportului "Rege". Cupa Romaniei aduce in orasul de pe Somes un regal fotbalistic, disputat intre echipele-fanion ale "casei": "U" si CFR. Un plus de extravaganta: oaspetii din Gruia sint chiar detinatorii ultimului trofeu de acest fel. Totusi, confruntarea de pe "Ion Moina" vine intr-o perioada destul de dificila pentru cele doua combatante. In campionat, cel putin, nici una dintre ele nu se regaseste in obiectivul fixat de conducere. Cel mai rau se prezinta "studentii", care, dupa ce la instalarea lui Dorinel Munteanu ca antrenor, vorbeau de promovare, acum se afla pe prima pozitie retrogradabila din Liga 2. Nici in Gruia situatia nu este roz. Desi si-au exprimat in dese rinduri intentia de a cistiga titlul si in acest an, "feroviarii" se gasesc la o distanta de 9 puncte de prima pozitie dupa primele 10 etape. Desigur, in Liga Campionilor, cealalta competitie in care sint angrenati, fotbalistii lui Trombetta au facut fata cu brio primelor doua teste, cu Roma si Chelsea, figurind printre surprizele placute ale inceputului de sezon european.Reintilnire cu trecutul, pentru "Munti"Derbiul cu CFR este unul special pentru tehnicianul Universitatii, Dorinel Munteanu. "Neamtul" si-a inceput, practic, cariera de tehnician in Gruia, acolo unde, timp de aproape un an si jumatate, a cunoscut deopotriva satisfactii si esecuri. In orice caz, despartirea de "feroviari" nu a fost una tocmai amicala, iar tehnicianul stie acest lucru: "Nu ma astept sa fiu aplaudat de fanii lui CFR, asa cum nu am fost nici in alte parti, pentru ca suporterii uita repede lucrurile bune pe care le faci". In vederea meciului de azi, Munteanu spera ca dorinta de revansa a fotbalistilor sai dupa ultimele rezultate sa constituie principala arma cu care sa contracareze forta superioara a echipei adverse: "Vom intilni o formatie de Champions League, mai puternica, dar avem si noi sansa noastra. Un meci se poate cistiga prin determinare, angajament si vointa. Presiunea este mare, dar jucatorii mei nu au de ce sa se plinga, este sansa lor de a salva intreg sezonul. Fotbalistii trebuie sa se gindeasca doar la acest meci si fotbalul ar trebui sa fie principala lor preocupare". Pentru a-si potenta elevii, Munteanu va fi prezent, foarte probabil, inca din primul minut pe gazon, mutare oarecum fortata de numeroasele probleme din lotul "Sepcilor". Astfel, Dolha, Tene, Vascan sint accidentati, Bad si Matis - suspendati, in timp ce Milan Jovanovic nu s-a intors inca de la echipa nationala a Muntenegrului.Trombetta, impresionat de adversarul sauInaintea primului sau derbi local, Maurizio Trombetta, magicianul care a insuflat viata in muribunda echipa de inceput de sezon a CFR-ului, este constient de faptul ca va avea parte de un meci deloc usor pe arena rivalei traditionale: "Partida cu «U» Cluj va fi un derbi din toate punctele de vedere.Trebuie sa tratam meciul cu maxima seriozitate, sintem favoriti, dar sa nu uitam ca si Chelsea a fost favorita impotriva noastra. Meciul cu Universitatea nu este cistigat dinainte. Universitatea Cluj sta bine in teren, dar are probleme in ultima vreme cu rezultatele. Acest lucru ar putea fi un stimul in plus pentru ei". De asemenea, italianul nu-l uita pe omologul sau, despre care are doar cuvinte de lauda: "L-am urmarit pe Dorinel Munteanu si este cel mai bun din toata echipa. Il invidiez pentru conditia sa fizica, la virsta pe care o are, este un exemplu pentru jucatorii sai si pentru toata lumea". Fara mari probleme in lot, Trombetta ar putea, totusi, sacrifica o serie de titulari de drept pentru a-i odihni in vederea meciului de vineri cu Dinamo, hotaritor in perspectiva cuceririi titlul.1este numarul intilnirilor precedente dintre "U" si CFR in Cupa. S-a intimplat in 1959, tot in saisprezecimi, "studentii" impunindu-se cu 4-2

REZULTATE LIGA 3, SERIA A VI-A, ETAPA A IX-A

CSM Sebes - Liberty II Oradea    2-0     Gloria II Bistrita - FC Zalau    3-1     CFR II Cluj - Sanatatea Cluj    3-1     CS SESO Iara - FC Baia Mare    0-0     FC Silvania - Avintul reghin    2-1     Marmatia Sighetul Marmatiei - FC Cisnadie    1-2     Inter Fagaras - Bihorul Beius    0-1     Gaz Metan Tirgu-Mures - Unirea Ungheni    2-0     Unirea Dej - FC Bihor II    5-2CLASAMENT1. FC Baia Mare    9    7    2    0    16-3    23     2. Gloria II Bistrita    9    7    0    2    29-10    21     3. FC Silvania    9    6    2    1    23-10    20     4. Unirea Ungheni    9    6    1    2    14-10    19     5. CFR II Cuj    9    6    0    3    17-11    18     6. CSM Sebes    9    6    0    3    13-7    18     7. CS SESO Iara    9    4    4    1    15-8    16     8. FC Cisnadie    9    4    2    3    15-12    14     9. Bihorul Beius    9    4    2    3    12-12    14   10. Avintul Reghin    9    3    3    3    15-13    12   11. Gaz Metan Tirgu Mures    9    4    0    5    16-17    12   12. FC Zalau    9    3    2    4    12-15    11   13. Unirea Dej    9    3    0    6    11-17    9   14. Marmatia Sighetul Marmatiei    9    2    2    5    11-19    8   15. FC Bihor II    9    2    2    5    12-21    8   16. Liberty II Oradea        9    1    2    6    4-15    5   17. Inter Fagaras    9    1    0    8    6-21    3   18. Sanatatea Cluj    9    0    0    9    9-29    0

Zdrobiti de campioni

Turul Superligii la polo a continuat in weekend cu "dublele" rundei a patra, in sfirsit una completa. In Complexul de Natatie "Politehnica", clujenii de la CSU Poli au primit vizita celor de la CSM Leonardo Oradea, pierzind ambele jocuri: 3-22 (0-6, 2-4, 0-6, 1-6) simbata si 4-17 (0-5, 2-3, 0-6, 2-3) duminica. Antrenorul echipei campioane, Cornel Gordan, a jucat mai mult cu tinerele rezerve, in timp ce de partea cealalta lui Radu Sabau i-a lipsit experimentatul Baloga István. Golurile echipei clujene au fost marcate de Dragomir (1 plus 3), Tocan (1 plus 0), Chiorean (1 plus 0) si Tecar (0 plus 1).     Iata si celelalte rezultate ale rundei: Sportul Studentesc Bucuresti - Dinamo Bucuresti 5-22 si 3-26, Rapid Bucuresti - Astra Arad 7-7 si 12-8, Steaua Stirom Bucuresti - Crisul Dinamo Oradea 25-4 si 25-2.     Campionatul intra intr-o scurta pauza, motivata de prezenta echipelor CSM Leonardo Oradea si Dinamo Bucuresti in turul doi preliminar al Euroligii, meciurile urmind sa se dispute la sfirsitul acestei saptamini.     In zilele de 25 si 26 octombrie sint programate jocurile etapei a V-a din Superliga: CSM Leonardo - Rapid, Crisul Dinamo - Sportul Studentesc, Astra - CSU Poli si Dinamo - Steaua. Inaintea acestor partide clasamentul se prezinta astfel: 1. Dinamo    8    8    0    0    162-26    16     2. CSM Leonardo    8    8    0    0    155-43    16     3. Steaua    8    6    0    2    127-40    12     4. Rapid    8    5    1    2    96-64    11     5. Astra    8    2    1    5    59-107    5     6. CSU Poli    8    1    0    7    47-118    2     7. Crisul Dinamo    8    1    0    6    35-164    2     8. Sportul St.    8    0    0    8    40-159    0

Birocratia incurca Romania

Proprietarii, invinsi de chiriasiFoto Teodor DumitruProprietarii de drept ai caselor confiscate de comunisti ramin cu amintirea lor; chiriasii care le-au cumparat la pret "de protectie sociala" ramin cu locuinteleClujenii care au ramas fara proprietati in urma confiscarii abuzive de catre stat a imobilelor ramin cu amintirea lor. Desi au fost aduse amendamente Legii 10/2001, noile reglementari le dau cistig de cauza chiriasilor si ii incurca si mai mult pe proprietarii de drept ai cladirilor.     "Nu e respectat dreptul la proprietate. Proprietarii de drept ai cladirilor ramin cu dreptatea in mina si chiriasii care au achizitionat intre timp imobilele la un pret de protectie sociala sint despagubiti din buzunarele noastre la pretul pietei. E incorect, deoarece ei si-au cumparat case la valoarea unei usi", a explicat pentru monitorul Stanca Gidro, decanul Baroului de avocati Cluj.     Desi Legea 10 instituie principiul restituirii in natura a imobilelor sau despagubirea proprietarilor, clujenii sint blocati in hatisuri birocratice si nu-si pot recupera proprietatile. In cazurile in care restituirea in natura nu este posibila, sint prevazute masuri reparatorii prin echivalent, care pot consta in compensare cu alte bunuri sau servicii, acordarea de actiuni la societati comerciale tranzactionate pe piata de capital ori de titluri de valoare nominala folosite in procesul de privatizare, acordarea de despagubiri banesti.     "Pina in acest moment nu am auzit de vreun proprietar care sa fi primit astfel de titluri", a declarat Gidro.Birocratia ii incurca pe clujeni"Potrivit Legii 10, municipalitatile ar fi trebuit sa se miste mult mai usor si fie sa retrocedeze cladirile, fie sa stabileasca restituirea compensatorie a valorii proprietatilor. Ceea ce in alte tari a fost solutionat in maximum 2 ani la noi treneaza pentru ca oamenii din administratiile locale nu stiu sau nu vor sa-i ajute pe proprietari sa-si recupereze bunurile", a explicat pentru monitorul Georgiana Iorgulescu, directoarea executiva a Centrului pentru Resurse Juridice.     "La noi nu se poate trece nicicum de o faza administrativa. Proprietarii au fost nevoiti sa depuna o notificare la Primarii, in baza Legii 10, urmind ca mai apoi municipalitatile sa decida, prin intermediul comisiilor de retrocedare, daca bunul respectiv poate fi retrocedat sau daca vor primi despagubiri. Totusi acestea se misca foarte incet si nu solutioneaza cazurile", spune Iorgulescu.     monitorul a incercat sa afle citi clujeni si-au depus in cursul celor 7 ani dosare de retrocedare la Primaria Cluj-Napoca, dar purtatoarea de cuvint a institutiei, Raimonda Boian, nu s-a aratat deloc impresionata de interesul locuitorilor municipiului pentru aceste informatii. Desi monitorul a cerut aceste informatii inca de saptamina trecuta si a depus chiar si o cerere in baza legii 544 privind informatiile de interes public, purtatoarea de cuvint a Primariei nu ne-a oferit datele solicitate.     "Exista comisia de reconstituire a dreptului la proprietate care functioneaza in Primaria Cluj-Napoca", s-a limitat sa declare Raimonda Boian.

Motivati in meciul cu Timisoara

Pe urmele echipei mariFoto Diana SandorDupa FC Bihor, Bujor si compania se pregatesc sa infrunte un adversar mult mai valorosCFR II va incerca sa produca surpriza saisprezecimilor Cupei Romaniei in partida cu FC Timisoara. Aflati in fata celui mai important meci din cariera, fotbalistii lui Ciorceri tintesc calificarea in faza urmatoare a competitiei, mai ales ca cei din conducerea clubului "feroviar" viseaza la o finala CFR - CFR II. Echipa secunda a campioanei va fi lipsita, dupa cum a recunoscut si presedintele clubului, Iuliu Muresan, de aportul unor jucatori de la prima echipa, insa nu se va da la o parte din fata uneia dintre aspirantele la acest trofeu. "Nu stiu daca va reusi sa se califice si CFR II, pentru ca nu vom putea trimite prea multi jucatori de la prima echipa acolo. Avem mare nevoie de toti fotbalistii, pentru ca urmeaza o saptamina grea pentru noi. Totusi, sper sa ajungem in optimi cu ambele, chiar daca Timisoara este o echipa buna", a spus oficialul din Gruia.Fara intariri de la CFRAbsenta jucatorilor de la prima echipa in garnitura CFR-ista va fi suplinita, insa, de prezenta unor jucatori talentati si ambitiosi precum Curileac, Borostean sau Bujor. Primul 11 pe care antrenorul Ciorceri il va alinia in acest joc ar putea avea urmatoarea configuratie: Curileac - Bucur, Hotico, Fesnic, Vitinha – Sucala, Ambrus, Borostean, Ronea – Bujor, Traore. In ceea ce priveste sansele echipei sale, tehnicianul Ciorceri a declarat: "Sintem foarte motivati, ramine sa putem face o treaba buna si in teren. Nu e nici o tragedie daca vom fi eliminati, intilnim o echipa de prima liga, cu un lot foarte valoros si care-si doreste cistigarea trofeului. Pentru multi dintre jucatorii mei acest meci este cel mai important al carierei, tinind cont ca vor juca pe terenul echipei mari si impotriva unui adversar foarte valoros.    Iuliu Muresan "Nu stiu daca va reusi sa se califice si CFR II, pentru ca nu vom putea trimite prea multi jucatori de la prima echipa acolo. Totusi, sper sa ajungem in optimi cu ambele echipe."

Ceaiuri pentru anotimpul rece

raluca@monitorulcj.ro Cine a baut ceai prima data?Planta de ceai este originara din sud-estul Asiei si primii care au folosit aceasta planta, atit pentru prepararea bauturilor, cit si pentru prepararea mincarurilor, au fost locuitorii provinciei Yunnan (China). Avind o mare importanta pentru civilizatiile asiatice, planta de ceai este invaluita in numeroase legende. Potrivit unei vechi legende populare chinezesti, imparatul Shennong a descoperit planta miraculoasa in timp ce sorbea apa fierbinte dintr-un bol, meditind la umbra unui copac. Se spune ca s-au scuturat citeva frunze din copac si au cazut exact in bolul imparatului. O alta legenda, din vremea dinastiei Tang, spune ca cel care a raspindit ceaiul este tocmai Bodhidharma, fondatorul scolii budiste Zen. Legenda mai spune ca acesta a meditat timp de 9 ani in fata unui zid, insa rapus de oboseala a adormit. Cind s-a trezit, de furie ca nu a reusit sa ramina treaz, marele invatat s-a pedepsit taindu-si pleoapele, care au cazut pe pamint si au prins radacini, crescind din ele citeva tufe de ceai.     Dovezile materiale ale descoperirii plantei de ceai sint recipientele de ceai care au fost descoperite in mormintele dinastiei Han. Ulterior, ceaiul a patruns in Japonia si apoi pe continentul european. Prima lada cu ceai a fost inregistrata intr-un port din Amsterdam in anul 1606, cistigind treptat o popularitate tot mai mare. Britanicii au imbratisat cu placere obiceiul ceaiului pe la mijlocul secolului XVII cind acest obicei a fost introdus de catre printesa lusitana Ecaterina de Braganza, cu ocazia casatoriei acesteia cu viitorul rege Carol al II-lea al Angliei.Ceaiul, planta medicinalaPlanta de ceai este recunoscuta pentru efectele benefice asupra sanatatii. Ceaiul contine flavonoizi, aminoacizi, teina, polizaharide si vitaminele C, E si K. Consumul de ceai este benefic sistemului cardiovascular, imbunatatind elasticitatea vaselor de singe si prevenind aparitia bolilor cardiovasculare. Ultimele cercetari in domeniu arata faptul ca ceaiul verde ajuta sistemul imunitar in lupta impotriva bolilor canceroase, contracareaza efectele tutunului, combate obezitatea prin arderea grasimilor si cresterea metabolismului si ajuta organismul sa lupte impotriva infectiilor. Tot cercetatorii sint cei care au descoperit ca adaugarea laptelui in ceai ii scade beneficiile.Principalele tipuri de ceaiPlantatie de ceai, China• Ceaiul alb provine din recoltarea mugurilor si frunzelor de ceai care sint foarte tinere si pe care se distinge inca puful alb. Ceaiul alb este limpede, de culoare foarte deschisa si are o savoare delicata.     • Ceaiul verde se obtine prin oxidarea frunzelor de ceai, prin uscarea acestora imediat dupa recoltare; are o nuanta verde-galbuie, o aroma specifica si este cel mai consumat tip de ceai din tarile asiatice.     • Ceaiul oolong este un ceai traditional chinezesc, semioxidat, de culoare albastru-verzui. Aroma ceaiului oolong poate fi ierboasa, florala sau fructata, lasind un gust dulceag.     • Ceaiul negru, numit de chinezi si „ceai rosu“, se obtine prin oxidarea totala a frunzelor, in mod natural, inainte de a fi uscate. Infuzia are culoare rosiatica si gust mult mai intens decit ceaiurile mai putin oxidate. In Europa, ceaiul negru este cel mai consumat tip de ceai chinezesc.     • Ceaiul pu-erh este un tip de ceai care se imbunatateste pe masura ce se invecheste; este originar din provincia Yunnan.

Pe scurt

Biciclistii au iesit la aerIn acest sfirsit de saptamina, Clubul de Cicloturism NAPOCA (CCN) a organizat doua excursii pentru biciclistii clujeni. Tura de simbata, care s-a desfasurat urmind culmea dintre Somes si Nadas pina la capatul strazii Donath, a fost una recreativa si de initiere in mountain biking. A doua zi, duminica, excursia a durat toata ziua, incepind cu un traseu pe asfalt prin Popesti si Corusu pina in Salistea Veche, cu retur pe drumuri de caruta, prin finete si paduri, pe culmea dintre Valea Nadas si Popesti, prin Padurea Mindra si Padurea Baciului.     Cele doua excursii cu caracter promotional s-au adresat celor cu nivel mediu si avansat de experienta si fac parte din programele PROCICLOTUR si CLUJBIKETOUR derulate de CCN de mai bine de un deceniu. Programul PROCICLOTUR vizeaza promovarea turismului biciclistic in rindurile publicului, iar programul CLUJBIKETOUR se axeaza pe documentarea cicloturistica in ceea ce priveste imprejurimile Clujului. Acest al doilea program include si testarea traseelor, realizarea de descrieri, colectarea de date GPS in vederea editarii unor ghiduri si harti de profil.    R. A.Energia verde, ultima gaselnita a romanilor bogatiCei mai bogati oameni de afaceri romani au descoperit profitul pe care il poate genera energia provenita din surse neconventionale. Un numar foarte mare de investitii vizeaza proiecte de centrale si parcuri eoliene. Citiva dintre magnatii lumii financiare - finantatorul Stelei, Gigi Becali, petrolistul Dinu Patriciu si omul de afaceri Dorinel Umbrarescu - au „imbratisat“ energia verde, investind sume considerabile in proiecte de energie alternativa. Becali detine in Dobrogea aproximativ 10.000 ha de pamint potrivite pentru amplasarea unor centrale eoliene, iar deseurile care provin de la Avicola Iasi - companie controlata tot de Becali - vor fi transformate in sursa de energie.     R. A. Caravana Verde MichelinCaravana Verde este un eveniment anual cu ocazia caruia reprezentantii companiei Michelin – furnizor de anvelope – se intilnesc cu principalii clienti pentru a le prezenta ultimele produse si tehnologii Michelin. In lunile septembrie si octombrie 2008, Caravana Verde viziteaza 20 de orase si 27 de locatii din Romania, Bulgaria, Serbia, Croatia, Macedonia si Muntenegru. Anul acesta, Caravana aduce un aer inedit – colaborarea cu Rompetrol. Noul concept creeaza o legatura strinsa intre valorile Michelin – grija fata de mediul inconjurator si sustinerea unei mobilitati durabile – si beneficiile pe care companiile de transport le pot obtine folosind produsele si tehnologiile marca Michelin – economia de combustibil si, implicit, reducerea costurilor. Traseul Caravanei prin Romania incepe la Constanta, urmind Bucuresti, Pitesti, Bacau, Sibiu, Cluj-Napoca, Timisoara si Oradea.Renault promite masina 100% electricaProducatorul de automobile Renault va lansa din 2011, in parteneriat cu compania franceza de utilitati EDF, mijloace de transport electrice.Intentia Renault-Nissan este de a aduce solutii de transport cit mai atractive pentru clienti si de a deveni principalul producator de vehicule fara emisii de dioxid de carbon pe piata mondiala. Primele automobile 100% electrice vor fi puse la dispozitia publicului in Franta, Portugalia, Israel, Danemarca si in statul american Tennessee. Renault a anuntat ca scopul este de a atinge o productie anuala de 100.000 de vehicule electrice anual, incepind cu 2015.    R. A.

Curatenie in Gradina Botanica

raluca@monitorulcj.ro La sfirsitul saptaminii viitoare va avea loc „Curatenia de Toamna“, o actiune cu caracter civic de ecologizare a Gradinii Botanice din Cluj-Napoca. Evenimentul se inscrie in programul „Gradina Botanica – Gradina orasului meu“, alaturi de alte doua actiuni de ecologizare – „Curatenia de Primavara“ si „Gradina Copilului si a Parintelui“, si este organizat de ONG-ul Team Work, care inseamna munca voluntara a 350 de elevi si studenti din cele trei orase incluse in proiect. La „Curatenia de Toamna“ din gradina Botanica clujeana vor participa aproximativ 100 de elevi si studenti care vor fi indrumati de personal specializat in pregatirea gradinilor pentru anotimpul rece. Organizatorii evenimentului spera la o crestere a gradului de constientizare a importantei care trebuie acordata naturii si, in special, protejarii acesteia.     Participarea la eveniment se face pe baza de inscrieri, intre 17-22 octombrie pe site-ul www.teamwork.org.ro.

Conferinta internationala cu nuante verzi

raluca@monitorulcj.ro In perioada 20-21 octombrie 2008, Bucurestiul va gazdui cea de-a treia editie a Conferintei Internationale de Responsabilitate Sociala CSR‘08 – „Living the Green“, unde specialisti in marketing, resurse umane, mediu, comunicare si dezvoltare durabila vor afla de la experti veniti din toate colturile lumii solutiile oferite de responsabilitatea sociala a unei economii in declin. 20 de specialisti internationali, impreuna cu 15 vorbitori locali vor discuta oportunitatile create de responsabilitatea sociala la momentul cind companiile trebuie sa-si justifice propriile actiuni in fata societatii si in fata consumatorilor.     In cadrul Conferintei CSR‘08 vor fi prezentate studii de caz privind metodele cele mai bune de a face fata disponibilizarilor, reducerilor drastice de cheltuieli si scaderii nivelului de trai.

InfoBULETIN de Cluj

raluca@monitorulcj.ro Planuri romanesti mareteAgentia pentru Protectia Mediului Cluj  a lansat noul numar al InfoBULETINULUI. Gestionarea deseurilor de echipamente electrice si electronice (DEEE) este unul dintre punctele atinse in numarul 5 al Buletinului.     Romania intentioneaza sa recicleze, pina in anul 2012, 50% din totalul deseurilor colectate, mai precis, din totalul materialelor reciclabile, trebuie sa se recicleze 14% din deseurile de plastic, 12% din materialele lemnoase si 44% din masele plastice. Tara noastra mai trebuie sa ajunga si la cifra de 4 kg de deseuri de echipamente electrice si electronice colectate pe persoana. Aceste deseuri EEE sint impartite in 10 categorii: aparate de uz casnic de mari dimensiuni, aparate de uz casnic de mici dimensiuni, echipamente informatice si de telecomunicatii, echipamente de larg consum, echipamente de iluminat, unelte electrice si electronice (exceptie facind uneltele industriale fixe de mari dimensiuni), jucarii, echipamente sportive si de agrement, dispozitive medicale (cu exceptia produselor implantate si infectate), instrumente de monitorizare si control si distribuitoare automate.     Pentru o cit mai mare stimulare a populatiei de a colecta DEEE, Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile a initiat in 3 noiembrie 2007 o serie de campanii nationale de colectare a deseurilor, actiuni la care au fost invitate sa-si acorde sprijinul toate primariile oraselor cu peste 20.000 de locuitori. Campaniile, desfasurate sub titlul de „Marea Debarasare“, au ajuns in aceasta luna la editia cu numarul 3. Incepind cu luna in curs, campaniile de colectare DEEE se vor desfasura lunar, pe o perioada de un an, in fiecare prima simbata din luna.Finantarile asteapta proiecteIncepind cu vinerea trecuta, 10 octombrie 2008, pina luna viitoare in 28 noiembrie 2008, la Administratia Fondului pentru Mediu, pot fi depuse cereri de finantare pentru proiecte. Conform art. 3, alin. 2 din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, aprobata prin Legea nr.105/2006, modificata si completata de Ordonanta nr. 25/2008 în sesiunea 10.10.2008 – 28.11.2008, categoriile de proiecte eligibile finantarii pot fi din domeniile: prevenirea poluarii, reducerea impactului asupra atmosferei, apei si solului, reducerea nivelurilor de zgomot, utilizarea de tehnologii curate, gestionarea deseurilor (inclusiv a deseurilor periculoase) – pentru aceasta sesiune nu se pot depune proiecte privind reciclarea anvelopelor uzate, a sticlei si pentru incineratoare de deseuri medicale si periculoase – protectia resurselor de apa, statiile de tratare, statiile de epurare pentru comunitati locale, gospodarirea integrata a zonei costiere, conservarea biodiversitatii, administrarea ariilor naturale protejate, educatia si constientizarea publicului privind protectia mediului, cresterea productiei de energie din surse regenerabile, reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera, reconstructia ecologica si gospodarirea durabila a padurilor, împadurirea terenurilor degradate situate în zonele deficitare în paduri, stabilite în conditiile legii, închiderea iazurilor de decantare din sectorul minier, lucrari destinate prevenirii, înlaturarii si diminuarii efectelor produse de fenomenele meteorologice periculoase la lucrarile de gospodarire a apelor aferente obiectivelor din domeniul public al statului.

Tinerii inventivi din Alba, invitati la ?intrecere?

Reprezentantii Directiei Judetene pentru Tineret Alba ii invita pe toti tinerii din judet sa participe in perioada 19-23 noiembrie la cea de-a saptea editie a „Salonului  National de Creatie si Inventica pentru Tineret”. Manifestarea amintita, ce va avea loc la Complexul Expozitional „Romexpo”, se  adreseaza tinerilor cu virsta cuprinsa între 16 si 30 de ani si îsi propune sa promoveze latura de creatie si inventica a lucrarilor în cadrul sectiunilor de stiinte aplicate si informatica aplicata. „Aceasta manifestare va cuprinde expozitii de inventii si idei, ateliere de creatie, conferinte pe diferite domenii ale culturii, artei, stiintei si tehnologiei, mese rotunde si dezbateri. Tinerii interesati de participarea la concurs sau la atelierele de creatie vor trimite pe adresa de e-mail: saloninventica2008@gmail.com, urmatoarele: Curriculum Vitae, Descrierea lucrarii si, dupa caz, poza lucrarii în format COREL (doar pentru participantii la concurs). Termenul limita de inscriere este data de 10 noiembrie 2008, orele 16.00. Creatiile care vor fi expuse în cadrul Salonului National de Creatie si Inventica pentru Tineret vor fi selectate printr-un concurs”, a aratat reprezentanta DJT Alba, Liliana Sandru.  

Renta viagera agricola pentru pensionari de boala

Pensionarii de boala de gradul I si II vor putea beneficia de acum de renta viagera agricola pentru terenurile pe care le vind, le doneaza sau le dau in arenda. Si asta, ca urmare a modificarii legii rentei care, potrivit reprezentantilor Casei Judetene de Pensii Alba, oferea pina acum astfel de facilitati doar pentru posesorii de terenuri agricole vindute sau date în arenda care au împlinit virsta de 62 de ani. Aceleasi surse au precizat ca modificarile aduse respectivei legi au extins aria beneficiarilor pentru acest sprijin financiar venit din partea statului. Pot astfel solicita renta viagera agricola si pensionarii de boala gradul I sau II care detin teren agricol în proprietate, cu mentiunea ca aceasta se poate solicita în cazul vinzarii, donarii sau darii în arenda a suprafetelor detinute.Renta nu afecteaza pensiaConform noilor modificari, persoanele care au donat sau au dat în arenda terenurile vor primi echivalentul în lei a 50 euro/hectar/an, iar cei care vind vor primi echivalentul în lei a 100 euro/hectar/an. Un lucru bine de stiut este, de asemenea, acela ca pensionarul de boala care va solicita acordarea acestei forme de sprijin nu va fi privat in nici un fel de drepturile banesti obtinute cu titlu de pensie de boala. 

Ultimul gong

Finalul festivalului a fost de-a dreptul electrizant. Spectacolul de flamenco “A flor de piel” a reusit sa-i lase fara replica pe cei prezenti in sala, care i-ar fi aplaudat ore in sir daca ar fi putut sa-i tina atit de mult pe scena pe cei doi dansatori si cei cinci interpreti si instrumentisti ai trupei “Cie Flamenco Vivo”. Ca si in urma cu un an, va spunem doar ca un asemenea spectacol nu poate fi descris in cuvinte si ca trebuie vazut. Multi ne-au crezut, pentru ca sala Casei de Cultura a Studentilor s-a dovedit aproape neincapatoare de aceasta data si, mai in gluma mai in serios, organizatorilor li s-a sugerat ca anul viitor sa aleaga Casa de Cultura a Sindicatelor pentru un astfel de spectacol. Cei care au fost anul trecut au venit si anul acesta si au remarcat ca spectacolul de anul acesta a fost chiar mai bun decit cel de anul trecut, precum si anul de experinta cistigat de El Kuky, starul masculin al spectacolului. Prestatia starului feminin, Melinda, a fost la fel de impresionanta ca si anul trecut, doar ca ea a dansat ceva mai putin de aceasta data, insa va dezvaluim ca ea fost bolnava si a facut un efort foarte mare sa vina in Romania si sa danseze flamenco pentru publicul albaiulian. Spaniolii nu au fost singurii straini care au facut senzatie la Alba Iulia. Si francezii de la compania Arlequins en Nord/ Viva la Commedia au avut o reprezentatie care a facut senzatie. Ei sint cei care au prezentat pentru prima data pe o scena din Alba Iulia un spectacol din genul commedia dell’arte, aratind ca un gen care poate parea invechit poate fi modern, spontan, pigmentat cu elemente din zilele noastre si, in consecinta, bine gustat si apreciat, chiar si de cei care nu cunosteau franceza, principala limba a spectacolului, sau italiana, ca limba secundara. Actorii si-au dat silinta sa invete si citeva cuvinte in limba romana, provocind astfel o surpriza placuta publicului. Placut au fost surprinsi si ei, dupa cum au marturisit, cind, dupa citeva scene jucate, si-au dat seama ca sint intelesi foarte bine de publicul roman si si-au dat drumul sa joace ca pentru francezi. S-au bucurat sa afle ca sint deschizatori de drumuri pentru commedia dell’arte in Alba Iulia si au declarat in cor ca ar reveni cu mare placere sa joace aici. Dansul ca expresie teatralaTeatru nu mai inseamna doar text si mimica, dansul si-a gasit, in ultimul timp, un loc in tehnica teatrala, iar acest lucru a fost demonstrat si in spectacolele de dans prezentate in cadrul festivalului “Povesti pentru copii si oameni mari”. Un spectacol, care a reusit sa surprinda prin imaginile create doar prin miscare, a fost “Nos limites” al companiei teatrale franceze “Assoc Compagnie”. Cei sase dansatori, fiecare cu personalitatea lui artistica, bine definita, au pus in scena o poveste contemporana, urbana, in care depasirea limitelor sociale este dificila, iar conflictele, doar arareori se rezolva la modul pasnic. Cele mai clare imagini au fost cele prin care a fost exprimata metafora mortii, transpusa in citeva tablouri statice, care au potentat tensiunea, fiind in contra pondere cu dansul. Finalul spectacolului care, desi fara nici un text, a spus tot ce trebuia sa spuna, a fost insa unul foarte trist, depresiv chiar pentru unii, deoarece nu a fost gasit un resort, o consolare, o cale prin care sa pastram inca speranta ca viata merita traita. La un cu totul alt nivel a fost, insa, spectacolul de dans si pantomima “Don Quijote” al lui Dan Puric. A fost un adevarat regal pentru Festivalul albaiulian si pentru publicul care a aplaudat fiecare secventa.  Elemente de comedie, legate cu momente de dans, de la tango la step, si momente lirice au dat consistenta unei povesti care, desi spusa de mii de ori, a reusit sa fie alta, mai intensa si mai actuala. O poveste retrospectiva care a purtat spectatorii prezenti in sala neincapatoare de la Casa de Cultura a Sindicatelor din Alba Iulia in epoci si spatii diferite, din Rusia pina in America, de la hanuri de tara in mijlocul unui concurs de dans sportiv. Imaginile proiectate pe fundal, balaurul si morile de vint, transpuse prin animatie grafica in rachete de lupta, au incintat si ele. Iar dupa toate acestea, un lucru e clar, spectacolul lui Dan Puric are de toate, la fel ca si Festivalul de la Alba Iulia, care si in acest an a fost un succes.

Toamna se numara silvicultorii

Regenerarea plaminului verdeIn activitatea de regenerare a padurilor se pun bazele producerii puietilor forestieri necesari in anii urmatori la regenerarea suprafetelor exploatate sau a terenurilor care necesita a fi impadurite. Astfel, cele mai importante actiuni sint recoltarea semintelor pentru toate speciile care se folosesc in grupele ecologice specifice directiei si executarea semanaturilor in pepiniere in asa fel incit fiecare ocol sa-si produca toti puietii necesari si sa existe un stoc de 25% pentru valorificare.     Recoltarea semintelor se face din arborete foarte valoroase, din rezervatii de seminte sau plantatii semicere (plantaje), cu care se vor infiinta in jur de 150 de ari de semanaturi. Tot in aceasta perioada, se efectueaza controlul anual al regenerarilor, ocazie cu care se stabileste procentul de reusita al plantatiilor executate in acest an si in anii anteriori. Pe linga procentul de reusita al regenerarilor naturale se stabilesc si lucrarile necesare a se executa in anii urmatori in asa fel incit sa se realizeze o dezvoltare corespunzatoare si un procent maxim de reusita. Suprafata totala supusa controlului anual este de 1.693 ha, din care 698 ha sint regenerari naturale si 995 ha sint regenerari artificiale – impaduriri.In toate plantatiile se executa lucrarile de intretinere, in special descoplesirile de specii ierboase si lemnoase (salcie capreasca, plop tremurator, mesteacan, jugastru etc.) care sint inlaturate prin taiere mecanizata, cu motounelte sau manual, cu secera sau cosorul. In pepiniere incep livrarile de puieti ornamentali, perioada de toamna fiind o perioada propice plantarii spatiilor verzi putind fi folositi atit puieti cu balot de pamint, dar si puieti cu radacina nuda. In activitatea de fond forestier se definitiveaza borderoul de masa lemnoasa pentru anul urmator si se incep exploatarile in suprafetele in care s-au impus restrictii de exploatare a masei lemnoase, pentru protejarea semintisului natural existent. Se vor exploata pina la finele anului 30.000 mc de masa lemnoasa – produse principale si secundare; de asemenea, se vor parcurge arboretele cu taieri de ingrijire – 9 ha degajari, 73 ha curatiri si 304 ha rarituri.Protejare si conservare pe toate planurileActivitatea de vinatoare inseamna in primul rind protejarea efectivelor de vinat, dar si mentinerea lor la un nivel optim stabilit de bonitatea fondului de vinatoare. Directia Silvica Cluj asigura cantitatile de hrana complementara ce se vor distribui in teren in perioada de iarna, si anume 100 de tone de fin si frunzare si 70 de tone de porumb, si asigura si aprovizionarea cu sare a sarariilor, distribuindu-se in teren o cantitate de 25 de tone de sare.     In Pastravaria Gilau se executa inventarul puietului de pastrav din acest an si se continua valorificarea pastravului de consum, existind un stoc vandabil de 43 de tone.     O activitate care poate fi socotita in „foc continuu“ este activitatea de paza a padurilor. In aceasta perioada se executa inspectiile de fond in toate cantoanele, actiune care trebuie incheiata inainte de caderea zapezii. Activitatea principala consta in patrulari pentru stoparea taierilor ilegale de arbori, datorita faptului ca este perioada de aprovizionare cu lemn de foc a populatiei si tentatia unui cistig din valorificarea lemnului sustras ilegal este foarte mare. Pina in prezent s-au incheiat 66 de infractiuni la taieri ilegale de arbori cu un volum de 662 mc si o valoare de 85.950 de lei, 449 de contraventii la circulatia materialelor lemnoase si la taieri ilegale de arbori, confiscindu-se un volum de 1.198 mc si aplicindu-se amenzi in valoare de 230.900 de lei. La verificarea instalatiilor de debitat s-au incheiat 56 de contraventii, s-au confiscat 205 mc si s-au aplicat amenzi in valoare de 8.320 de lei.Ing. Aurel Pepine      Directia Silvica Cluj     Responsabil relatii cu mass-mediaRaluca APOLZAN     raluca@monitorulcj.ro

Vor reduceri la transport

Cei peste 2.000 de elevi care invata in institutii de invatamint particular nu beneficiaza de aceleasi reduceri pe care le au cei care invata in scolile de stat. Parintii sint nemultumiti deoarece copiii lor nu sint tratati la fel ca ceilalti.Asociatia pentru Promovarea Invatamintului Particular Preuniversitar (APIPP) din Cluj solicita Primariei Cluj respectarea legii care confera drepturi egale elevilor indiferent daca acestia frecventeaza cursurile unor institutii private sau de stat.     APIPP solicita Consiliului Local, printr-un document semnat de presedinta Marcela Pop, facilitatile la care au dreptul si cei inscrisi la scolile particulare "referitoare la reducerea pentru transportul in comun si pentru accesul la muzee, concerte, spectacole de teatru, opera si film".     Legea care prevede, inca din anul scolar 2007-2008, tratamentul egal al elevilor nu se respecta nici in ziua de astazi.     Raspunsul pe care l-a primit Carmen Costina, director adjunct al scolii particulare Elf, este ca nu se precizeaza in lege din ce linie bugetara se vor acoperi aceste drepturi. "Pentru ca elevii sa beneficieze de abonamente la transportul in comun cu reducere de 50% trebuie sa se elibereze pentru fiecare scoala un numar de cod care trebuie inscris pe carnetele acestora", a declarat Carmen Costina. Clujul nu este singurul judet in care exista aceasta problema. "Am primit multe telefoane de la scoli private din tara care ne-au spus ca au aceeasi problema", a adaugat Carmen Costina. Aceasta a mai declarat ca asteapta cu incredere rezolvarea problemei cu ajutorul autoritatilor locale.

Primii pasi pentru stadion si polivalenta

Adio batrinul "Ion Moina"!Consiliul Judetean a demarat ieri procedura de licitatie in vederea demolarii Stadionului "Ion Moina". Licitatia va avea loc in 11 noiembrie, iar cistigatorul va trebui sa demoleze intregul stadion in 6 luni de la incheierea contractului. Valoarea estimata de autoritati pentru contractul de demolare a stadionului este intre 1,2 si 1,3 milioane de lei. Firmele interesate pot achizitiona caietul de sarcini incepind de miine, de la sediul CJ.     Saptamina trecuta, presedintele CJ, Alin Tise, a declarat ca doreste ca lucrarile de demolare a actualei arene sa inceapa pina la finele acestui an si sa fie finalizate pina in luna mai a anului viitor, urmind ca, in scurt timp, sa inceapa lucrarile propriu-zise de construire a noului stadion. Arena proiectata de UTCN va avea 30.000 de locuri, sistem de nocturna, iar turnul de servicii ce va fi amplasat linga stadion va avea 25 de etaje si, pe linga functiunile administrative pentru club, va cuprinde un hotel, restaurant, sali de conferinte si birouri. Termenul estimat de autoritati pentru finalizarea constructiei intregului complex este sfirsitul anului 2010.Doua oferte pentru "polivalenta"Tot ieri a avut loc si licitatia organizata de municipalitate pentru proiectarea salii polivalente ce va fi construita in apopierea noului stadion. Pentru aceasta au fost depuse doua oferte. UTCN a oferit un pret de 219.995 de lei, fara TVA, si un termen de executie de 120 de zile. Cel de-al doilea participant, firma AllBiz Proiect din Sibiu, a oferit un pret de 351.766 de lei si un termen de executie de 81 de zile. Comisia analizeaza ofertele si urmeaza sa desemneze un cistigator in zilele urmatoare. Cistigatorul licitatiei va trebui sa se ocupe atit de realizarea studiului de fezabilitate, cit si de obtinerea autorizatiei de construire a salii ce va fi situata pe Aleea Stadionului.

Dan Brudascu vrea sa candideze

 Dan Brudascu, fost deputat al Partidului Romania Mare (PRM), director al Casei Municipale de Cultura Cluj-Napoca, vrea sa candideze ca independent pentru un mandat la Camera Deputatilor in Colegiul numarul 3 din Cluj-Napoca. Pentru a-si putea depune candidatura, Brudascu are nevoie de 750 de semnaturi. El a declarat, ieri, pentru NewsIn, ca a decis sa candideze deoarece considera ca are experienta politica si profesionala pentru a contribui la dezvoltarea unor proiecte comunitare. "Avind in vedere experienta mea, cred ca nu pot sa ma dau la o parte de la aceasta activitate", a spus Dan Brudascu. Fostul deputat PRM are 57 de ani, a facut politica inainte de 1989, dupa care, potrivit propriei declaratii, a stat departe de aceasta sfera timp de 10 ani. In august 2000, s-a inscris in PRM, pe listele caruia a obtinut un mandat de parlamentar. In 2004 nu a obtinut un loc eligibil pe listele PRM Cluj pentru Camera Deputatilor si si-a dat demisia din partid un an mai tirziu. Brudascu sustine ca, momentan, nu este membru in nici un partid. (NewsIn)

PD-L a contestat modificarile la legea caselor nationalizate

"PD-L a sesizat astazi (luni - n.r) Curtea Constitutionala cu privire la legea caselor nationalizate. Este o lege care realizeaza o noua nationalizare, este contrara textului Constitutiei, principiilor fundamentale ale statului de drept si contrara pozitiei PD-L ca partid de centru-dreapta. Proprietatea e garantata de lege. Este interzisa nationalizarea unor bunuri", a declarat, ieri, liderul PD-L Emil Boc, la finalul sedintei conducerii partidului.     Si liberalii si-au anuntat duminica intentia de a contesta modificarile aduse legii caselor nationalizate la Curtea Constitutionala, iar ieri, in timp ce democrat-liberalii faceau anuntul, vicepresedintele PNL, Teodor Melescanu, sustinea ca sesizarea va fi gata in 2 zile.     "In legatura cu legea caselor nationalizate s-a decis ca grupul parlamentar PNL de la Camera Deputatilor sa depuna o plingere la CCR, care va fi in urmatoarele 2 zile prezentata", a precizat Melescanu.     Emil Boc a declarat insa ca nu stia de intentia liberalilor. "Nu stiu de initiativa liberala, nu stiu nici care sint argumentele lor. Argumentele noastre se fundamenteaza pe textul Constitutiei. Daca au sesizat sau vor sesiza si ei, foarte bine. Curtea va avea de analizat mai multe argumente. Nu ne-am consultat cu liberalii pe marginea acestui subiect", a aratat liderul PD-L.     Casele nationalizate care au fost cumparate cu buna-credinta nu mai pot fi restituite in natura catre proprietarii de drept, a decis miercurea trecuta Camera Deputatilor, for decizional, care a respins solicitarea de reexaminare a presedintelui referitoare la modificarea Legii 10/2001, demersul fiind considerat de seful statului o alta nationalizare.     Urmare a acestei modificari, proprietarii deposedati de imobilele lor de catre regimul comunist nu vor mai beneficia de acum inainte de restituirea lor in natura, ci doar in echivalent la pretul pietei, daca respectiva proprietate a fost cumparata cu buna-credinta. (NewsIn)

Dejul se innoieste

Parc de 26 de miliardeFoto Teodor DumitruDejenii se bucura de un parc in care au fost investiti 800.000 de euroLocuitorii din Dej se pot relaxa din aceasta luna in "noul" Parc Central din oras, ale carui lucrari de amenajare vor fi finalizate la sfirsitul lunii octombrie.     Lucrarile efectuate au necesitat suma de 300.000 de euro, care a fost platita de Primaria Dej, printr-un proiect european. Pavajul aleilor si bancile din parc au fost schimbate, iar pe linga asta au fost realizate locuri de joaca pentru copii. Reamenajarea Parcului Central a inclus, de asemenea, si lucrarile de curatenie si plantarea de arbusti. Cota de finantare din partea Uniunii Europene a insumat aproximativ 500.000 de euro si a ajuns la Dej in luna august a acestui an.     "Dejenii se pot bucura de un parc nou-nout, pe care am reusit sa-l amenajam printr-un proiect european de cofinantare. Lucrarile au fost finalizate, insa la sfirsitul lunii se vor termina si retusurile la parcul din centrul orasului", a declarat pentru monitorul Costan Morar, primarul Dejului.Noi statii de reciclare a deseurilorModernizarea Parcului Central din Dej face parte dintr-un proiect complex, care include si amenajarea unei statii de reciclare a deseurilor provenite din constructii si a unei statii de compost. Ambele se afla in zona Obor din Dej si vor fi finalizate la sfirsitul anului 2008, de cind vor putea prelua deseurile din zona. "Pina in decembrie vom termina cele doua puncte si vom putea incepe, efectiv, munca. Toate deseurile din zona vor fi aduse la reciclat la Dej, unde vor fi casate si utilizate la constructia de drumuri. Statia de compost va deservi, de asemenea, intreaga zona. Aici se vor prelua resturile vegetale - lemn, frunze -, care vor fi macinate si puse la fermentat", a adaugat edilul dejean. Ridicarea celor doua statii costa 300.000 de euro.Lacul Toroc, viitor paradis pentru turistiUn alt important proiect al Primariei Dej este amenajarea lacului Toroc, care a costat 2 milioane de euro si se va incheia in 30 iunie 2009. In vecinatatea lacului vor fi construite doua bazine cu apa dulce, unul neacoperit si unul interior, dar si o baza sportiva care sa ii atraga pe turisti si sa acopere, astfel, cheltuielile pentru lucrari.     "Daca acum Toroc este doar un lac parasit, noi avem in plan citeva terenuri de tenis, un teren de fotbal, unul de baschet, pe care le vom deschide aici si unde vizitatorii se vor putea relaxa, in apropierea lacului", a conchis Morar. Cei 400.000 de euro alocati de Primaria Dej pentru amenajarea lacului Toroc s-au adaugat cotei de cofinantare de 1,6 milioane de euro, din partea UE. Apa sarata a lacului Toroc poate vindeca boli ale aparatului locomotor, ale sistemului nervos, dar si diferite boli ginecologice.

Mari personalitati la Europa Artium

Herman Nitsch, DHC la UADRene Burri se intoarce la Cluj la o noua editie a Academiei de Toamna "Europa Artium"Universitatea de Arte si Design (UAD) din Cluj-Napoca organizeaza intre 15 si 18 octombrie cea de-a saptea editie a Academiei de Toamna "Europa Artium". Tema editiei este "Arta in miscare". Intre oaspeti se va afla, pentru a doua oara consecutiv, faimosul fotograf Rene Burri.  De asemenea, se va afla la Cluj si Julien Chapsal, reprezentant al Agentiei Magnum Photos Paris, prezenta in Romania in premiera, precum si controversatul artist Herman Nitsch. Acesta din urma este fondatorul Teatrului de Orgii si Mistere si este recunoscut ca membru al grupului de "actionisti" din Viena. El va primi titlul de Doctor Honoris Causa al UAD. La finalul ceremoniei, care va avea loc joi, 16 octombrie, de la ora 16, artistul va prezenta videoproiectia intitulata "Herman Nitsch: Das Orgien Mysterrien Theater"."Un concept educational si cultural""Ne-am propus sa aducem in fata publicului figuri importante din lumea artistica mondiala, sa sustinem un concept educational si cultural, care ii are in vedere in primul rind pe studentii si profesorii de la UAD, dar si pe cei care iau parte la viata culturala clujeana", a declarat Bogdan Iacob, cancelarul universitatii. Vor mai avea loc in cadrul manifestarilor workshop-ul "Ochiul antrenat", sustinut miine, de la ora 17, la Casa Matei Corvin, de fotograful Ferrante Ferranti, istoricul de arta Frederic Boyer si jurnalistul Jean-Michel Charbonnier, precum si conferinta "Experienta Magnum Photos" a lui Rene Burri si Julien Chapsal, joi, de la 12, in aceeasi locatie. La Muzeul de Arta va fi vernisata de la ora 13 expozitia "Rene Burri: Fotografien von Jean Tinguely & Co". Se vor mai organiza si conferinte precum "Schimbarea in cultura vizuala moderna" si "Zgura de aur", sustinute de Gulyas Gabor, directorul de la EST Modem din Debrecen, cel mai important centru de arta contemporana din Europa de Est.Personalitate a modei "ratata""Am avut si niste promisiuni ca vom putea aduce la Europa Artium o personalitate din lumea modei, insa am fost nevoiti sa renuntam, din motive obiective ce tin de bani", a marturisit Ioan Sbirciu, presedintele Consiliului Academic al UAD. S-a reusit insa organizarea expozitiei itinerante "Filme de animatie din Germania", eveniment in colaborare cu Centrul Cultural German din Cluj-Napoca.

Profesorii clujeni protesteaza la Bucuresti

 Circa 70 de profesori clujeni vor participa miine la manifestari de protest in Capitala. Ei sint nemultumiti de neacordarea cresterilor salariale pentru cadrele didactice votata in Parlament. "Sintem nemultumiti ca nu se tine seama de maririle salariale aprobate in Parlament. Reprezentantii tuturor celor trei federatii sindicale din Cluj, Federatia Sindicatelor Libere din Invatamint, "Spiru Haret" si "Alma Mater", vom participa miercuri la actiunile de protest de la Bucuresti. Timp de o ora ne vom manifesta nemultumirea in Piata Constitutiei, actiune care va fi urmata de un mars de protest pina la Guvern", a declarat Lucia Cojocaru, lidera Sindicatului Liber pentru Invatamintul Preuniversitar din Cluj. Potrivit estimarilor, la actiunile de protest din capitala sint asteptati peste 15.000 de profesori.

Bingo cu medicamente

 Distribuitorii de medicamente continua greva inceputa saptamina trecuta, deoarece Ministerul Sanatatii refuza actualizarea preturilor de import a medicamentelor. Deoarece ei au sistat aprovizionarea farmaciilor din Cluj pina la solutionarea cererilor, pacientii clujeni ramin din nou fara medicamente, cu toate ca exista fonduri de la Casa Judeteana a Asigurarilor de Sanatate Cluj."CJAS Cluj a alocat 14 milioane de lei, fonduri suplimentare, care vor asigura asistenta cu medicamente compensate si gratuite pina la sfirsitul anului", a declarat Crina Grozav, purtatoarea de cuvint a institutiei.      "Ministrul le cere, practic, pacientilor ignorati sa se trateze pentru boli grave cu aspirina. Vom ajunge în situatia în care vom avea preturile înghetate, dar medicamentele vor lipsi cu desavirsire. În mod natural, nici un operator nu va mai fi interesat sa distribuie medicamente la care înregistreaza pierderi", a declarat Viorel Vasile, presedintele Asociatiei Distribuitorilor de Medicamente din Romania.     "Pacientii din Cluj sint cei care au de suferit, deoarece farmaciile si-au epuizat in mare parte stocurile si nu mai pot elibera medicamente de provenienta straina. E ca la bingo: unele farmacii au unele medicamente, dar nu pot elibera retete, deoarece nu au alte medicamente, asa ca pacientii clujeni ajung sa umble, din nou, din farmacie in farmacie", a spus Speranta Iacob, presedinta colegiului Farmacistilor Cluj.

Wass Albert, comemorat in Ardeal

Asociatia Tinerilor Maghiari (ATM) din Ardeal organizeaza in perioada 13-20 octombrie serate literare bazate pe opera controversatului scriitor maghiar Wass Albert, condamnat la moarte in anul 1946 pentru crime impotriva umanitatii.     Seratele literare inchinate memoriei scriitorului maghiar se vor desfasura in orasele Gheorgheni, Tirgu Mures, Cluj-Napoca, Oradea, Miercurea Ciuc, Tirgu Secuiesc si Sfintu Gheorghe.     Pe linga seratele literare muzicale bazate pe operele lui Wass Albert si recitalurile de poezie din opera lui, evenimentele organizate de ATM vor cuprinde si un concurs literar pentru elevi.     Nobilul Wass Albert s-a nascut in judetul Cluj in anul 1908 si este considerat unul dintre cei mai importanti scriitori maghiari. In 1946, Wass Albert si tatal sau, Wass Endre, au fost condamnati la moarte de Tribunalul Cluj, fiind gasiti vinovati de evenimentele din septembrie 1940, cind sase locuitori din localitatea Sucutard au fost arestati de un locotenent ungur, patru dintre acestia fiind executati. Dupa condamnarea din Romania, Wass Albert s-a refugiat in SUA, unde a decedat in anul 1998.

"Villa rustica" intre blocuri

"Vile romane" Aceasta este "villa rustica" descoperita pe Dealul LombEchipa de arheologi clujeni care se ocupa de descarcarea de sarcina arheologica a terenului de pe Dealul Lomb, unde urmeaza sa fie construit un cartier de blocuri, au descoperit o asezare romana care dateaza din secolele I-III. Cel mai reprezentativ ansamblu este o "villa rustica" (ferma romana).     "Villa rustica descoperita pe Dealul Lomb este o marturie a urbanismului din Dacia Romana. S-au gasit fundatiile, precum si citeva materiale de constructie: tigle, caramizi, olane, cuie, obiecte de uz casnic, ceramica stampilata, precum si un denar de argint avind pe avers efigia imparatului Severus Alexander (anul 222)", a spus Sorin Cocis, cercetator stiintific al Institutului de Arheologie si Istoria Artei.     Reprezentantii companiei care va construi cartierul cu pricina spun ca cele 267 de hectare pe care urmeaza sa fie ridicat cel mai nou cartier al Clujului au fost descarcate integral de sarcina arheologica.Istorie integrataConstructorii spun ca descoperirea va face parte din viitorul cartier.  "Se va amplasa un Parc Roman in cadrul dezvoltarii urbane Dealul Lomb, care va cuprinde case, vile si edificii in stil roman si mediteranean. De asemenea, in Parcul Roman se va regasi o "villa rustica" descoperita recent pe Dealul Lomb", explica reprezentantii dezvoltatorului imobiliar.     "Compania Impact Developer & Contractor lucreaza impreuna cu echipa de arheologi pentru a gasi cele mai bune optiuni prin care, in viitor, vestigiile romane descoperite sa fie puse cit mai bine in valoare in cadrul viitorului pol urban Dealul Lomb. Tocmai de aceea, am hotarit amplasarea Parcului Roman in cadrul dezvoltarii urbane din Dealul Lomb, care va cuprinde, alaturi de vestigii arheologice, case, vile si edificii publice in stil roman si mediteranean. Vestigiile apartin comunitatii si trebuie redate ei, pentru a deveni o parte integranta a vietii acesteia, zi de zi", a spus Dan Ioan Popp, presedinte Impact.

BNR gireaza pentru BT

Bancile sint solideGuvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a subliniat increderea bancii centrale in Banca Transilvania si in sistemul bancar romanescSolvabilitatea si lichiditatea bancilor din Romania sint unele dintre cele mai bune din lume, a declarat ieri Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei.     "In Romania, fara a fi ferita in totalitate de criza, nu putem vorbi de efecte directe", a precizat Isarescu, care a dorit astfel sa dezminta zvonurile despre o eventuala criza a sistemului bancar romanesc. Totodata, Isarescu a precizat ca nici zvonurile potrivit carora Banca Transilvania ar avea probleme financiare nu au sustinere.     "Bancile romanesti sint capitalizate. Avem capitalizari per media sistemului bancar de peste 13% si sint banci dintre cele care sint privite ca avind potentiale probleme (...) care au capitalizari de peste 14-15%. Ceea ce inseamna ca sint extrem de solide pe baza de fapte", a asigurat guvernatorul.Fara cordon ombilicalEl a mai aratat ca bancile-mama au un control limitat asupra bancilor din Romania, care se afla sub reglementarile BNR. "Totalul liniilor de creditare atrase de bancile romanesti din strainatate este de 23 de miliarde de euro si este imposibil juridic, bancar si faptic ca acesti bani sa fie retrasi in cazul unor probleme majore ale bancilor-mama", a punctat Isarescu.Facem ce face UEGuvernatorul BNR a precizat, tot ieri, ca Romania nu are neaparat nevoie de majorarea plafonului de garantare a depozitelor, deoarece 99,2% din acestea sint sub 20.000 de euro. "Sintem gata sa majoram si noi nivelul, ca sa nu cream concurenta neloiala. Pozitia BNR este sa facem exact ce face si Uniunea Europeana", a spus Isarescu.     Saptamina trecuta, premierul Calin Popescu Tariceanu a anuntat ca Ministerul Economiei si Finantelor pregateste un act normativ prin care depozitele bancare vor fi garantate in limita a 50.000 de euro, fata de 20.000 de euro in prezent. Decizia autoritatilor romane a venit dupa ce ministrii europeni de Finante au decis majorarea acestui plafon la 50.000 de euro in cazul in care bancile dau faliment.    Robert C. Rekkers * Director General Banca Transilvania"Saptamina trecuta au existat zvonuri lansate impotriva Bancii Transilvania. Informatiile au circulat pe mai multe suporturi: mail, sms, telefon. Am anuntat, bineinteles, BNR si autoritatile. Efectele acestor informatii nefondate au fost nesemnificative. Sintem o banca solida, cu un portofoliu de credite de calitate, solvabilitate ridicata si lichiditate buna."

Alianta "D.A." fara Traian Basescu

Liderul PD-L Emil Boc a declarat, ieri, ca "PNL si Crin Antonescu nu sint in masura sa puna conditii" partidului pe care il conduce, raspunzind astfel declaratiilor liberalilor potrivit carora prefera o alianta cu PD-L, dar in conditiile in care pedelistii renunta la subordonarea fata de Traian Basescu.     "PNL si Crin Antonescu nu sint in masura sa puna conditii PD-L. Rezultatele alegerilor vor demonstra acest lucru. PD-L va cistiga alegerile astfel incit sa nu mai fie nevoit sa accepte sau sa discute conditii cu nimeni, nici cu Crin Antonescu, nici cu ceilalti", a declarat, ieri, liderul PD-L, Emil Boc.     Vicepresedintele PNL, Crin Antonescu, a spus ieri ca, din punctul sau de vedere, o alianta post-electorala cu PD-L ar fi mai convenabila pentru liberali, dar a criticat implicarea presedintelui Basescu, sustinind ca democrat-liberalii se afla intr-o relatie de subordonare fata de seful statului.     "Eu am spus ca, din punctul meu de vedere, strict personal, ar exista mai multe compatibilitati cu PD daca... Numai ca la PD exista citeva impedimente majore care nu cred sa dispara pina atunci si, in principal, este vorba despre legatura de subordonare totala dintre PD si Traian Basescu, corelata cu linia politica, cu atitudinea, cu intentia permanenta a presedintelui de a instaura in scena politica romaneasca un tip de partid prezidential in care sa dizolve PNL", a spus Antonescu. El a adaugat ca acest lucru este si va ramine "inacceptabil" pentru liberali.     Liderul PNL a afirmat ca, din aceasta cauza, o alianta post-electorala a PNL cu PD-L "ramine destul de putin probabila", fiind "greu de crezut". Antonescu a declarat ca discutiile despre aliante post-electorale au loc dupa scrutin. (NewsIn)

Pe scurt

Sprijin pentru scolile stiintificeScolile stiintifice din cadrul Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca (stabilite prin selectia operata dupa o prezentare publica a programelor, personalitatilor si realizarilor din palmares) vor fi sprijinite printr-o serie de masuri, conform unei hotariri aprobate de conducerea universitatii. Intr-o prima etapa, vor fi angajati cercetatori stiintifici pe granturile scolii respective si se vor aloca spatii si facilitati corespunzatoare functionarii cu performante competitive. In acest scop, UBB va aloca suma de 2.500 de euro respectivei scoli, pentru finantarea de activitati profesionale.    F. T.Conferinte despre cancerul de sinMiine incepe seria conferintelor dedicate prevenirii cancerului de sin. Clujenii pot participa gratuit la evenimentul organizat de specialisti din cadrul Societatii Romane de Cancer. Conferinta "Cancerul de sin - tratamente si sperante", va avea loc la biblioteca Central Universitara "Lucian Blaga", in sala "Ion Muslea", cu incepere de la ora 18, si va fi sustinuta de dr. Corina Itu.    A.-D. S. UBB investeste in cladiri noiOficialii Universitatii "Babes-Bolyai" au anuntat continuarea investitiilor in infrastructura, mai exact in "noi cladiri de importanta majora, care au intrat in faza de proiectare". Se numara aici cladirea Universitas XXI (strada Teodor Mihali nr. 58-60), cladirea Psihopedagogia (strada Republicii nr. 37), cladirea Geografia XXI (strada Ciresilor nr. 19), precum si caminul studentesc Sport XXI (in Parcul Iuliu Hatieganu). Finantarea proiectarii si constructiilor se face din alocatii bugetare, finantari din partea unor firme si din resurse ale facultatilor.    F. T.Rezidentii clujeni protesteazaMedicii rezidenti clujeni vor protesta miine in fata Prefecturii timp de 2 ore. Tinerii doctori spun ca lucreaza in conditii economice degradante si ca s-au saturat sa fie ignorati. Manifestarea nemultumirii rezidentilor programata pentru miercuri nu e singulara. Saptamina trecuta, zeci de medici rezidenti din Cluj au initiat o petitie online prin care cer autoritatilor centrale imbunatatirea conditiilor de munca, suplimentarea locurilor pentru rezidentiat si cresteri salariale. In urma cu 2 saptamini, ei au protestat fara nici un rezultat in fata sediului Autoritatii de Sanatate Publica din Cluj.    A.-D. S.Tipografia clujeana, in expozitiePina in data de 30 octombrie, clujenii pot viziona la Biblioteca Centrala Universitara (BCU) "Lucian Blaga" expozitia "Tipografia clujeana si umanismul". Evenimentul este organizat cu prilejul aniversarii a 550 de ani de la inscaunarea lui Matei Corvin ca rege al Ungariei. Organizatorii isi propun "prezentarea publicatiilor tipografiei clujene a secolului al 16-lea reflectind rolul tiparului in difuzarea ideilor Umanismului si Renasterii". Sint expuse 57 de carti aparute intre 1551 si 1599, cu tematica religioasa, promovind ideile luteranismului, calvinismului si unitarianismului, precum si cronici versificate si romantate, literatura moralizatoare si didactica. Intrarea este libera.    F. T. BT imprumuta 102,5 milioane de euroIFC, divizia de investitii a Bancii Mondiale, va acorda Bancii Transilvania o facilitate de credit in valoare de 102,5 milioane de euro. Din aceasta suma, 30 de milioane de euro vor fi suportate direct de IFC si vor fi folosite pentru finantarea de credite ipotecare si credite pentru microintreprinderi si IMM-uri. Restul sumei, respectiv 72,5 milioane de euro, va fi acoperita prin sindicalizare, impreuna cu banci private.    A. D. Parteneriat Comenius la GherlaLiceul Teoretic "Petru Maior" din Gherla gazduieste in perioada 11-16 octombrie, reuniunea de proiect "Crestinismul - sursa inestimabila de modele de viata". Aceasta face parte dintr-un program de parteneriat scolar Comenius cu titlul "Teaching Tolerance in One Europe", realizat in parteneriat cu "Aluksine Secondary School", Aluksne (Letonia), Istituto Tehnico Industriale E. Fermi", Lecce (Italia), "Kauno Jono Basanavicius Vidurine Mokykla", Kaunas (Lituania), "Stenstorps Skolan", Halmstad, Suedia.   B. P.

Opt raniti intr-un accident teribil

Nu mai putin de opt persoane au avut nevoie de ingrijiri medicale, patru fiind transportate in stare critica la unitatile de primire a urgentelor din Cluj in urma unui accident rutier produs ieri dimineata in comuna Caianu Mare.     Din primele cercetari rezulta ca un autoturism Honda CR-V, condus de Mihail Burduja (37 de ani), cetatean moldovean cu resedinta in Cluj-Napoca, a intrat pe contrasens intr-o curba usoara dreapta si s-a izbit frontal de o Skoda Octavia condusa regulamentar de Florentin Silviu Petrovici (34 de ani) din Botosani. Una dintre ipoteze este ca soferul vinovat a adormit la volan. In urma impactului, autoturismul Honda a fost proiectat inapoi pe sensul de mers, unde a fost lovit puternic de o alta masina care venea din spate. Din accident a rezultat ranirea grava a patru persoane, starea lor fiind critica, in ciuda interventiei prompte a echipajelor de descarcerare. Traficul in zona a fost blocat pentru circa 40 de minute pe ambele sensuri.

Atac la Tariceanu

Liderii PD-L Emil Boc si Theodor Stolojan l-au acuzat, ieri, pe premierul Tariceanu ca " isi recompenseaza clientela politica cu banii publici", iar o analiza a agentiilor guvenamentale "e prea mult" pentru seful Executivului, "intre doua plimbari prin Turcia si Monaco".     "Este o dovada foarte clara ca acest Guvern, acest prim-ministru isi recompenseaza clientela politica cu banii publici ai cetateanului", a fost reactia liderului PD-L, Emil Boc, la informatiile privind salariile directorilor din companiile de stat. El a afirmat ca masura eliminarii plafoanelor maxime ale salariilor directorilor din companiile de stat este un act normativ fara precedent dupa 1989, "cu unicul scop de a se mentine la putere, de a-si proteja scaunul prin acolitii lui care beneficiaza de salarii de zeci de mii de euro".     "Despre domnul Tariceanu, sigur ca nu este o mirare pentru noi. Intre doua plimbari prin Turcia, prin Monaco, cu motocicleta, sa te ocupi si de analiza agentiilor guvernamentale de care raspunzi e mult prea mult pentru dinsul", a spus, la rindul sau, prim-vicepresedintele PD-L, Theodor Stolojan. (NewsIn)

Berea aduce milioane la bugetul de stat

 In 2007, membrii Asociatiei Berarii Romaniei (BR) au investit 210 milioane de euro in facilitatile de productie si au contribuit la bugetul de stat cu 264 de milioane de euro, prin taxe directe, TVA si accize. Potrivit unui raport al BR, romanii au consumat in 2007, in medie, 89 de litri de bere pe cap de locuitor, cu aproape 10% mai mult fata de anul precedent, dar mult mai putin decit cehii (160 de litri/an) sau nemtii (116 litri/an). In total, in 2007 au fost consumati 19,4 milioane de hectrolitri de bere, din care circa 15 milioane de hectrolitri au reprezentat vinzarile membrilor BR.     Totodata, statisticile arata ca romanii consuma aproape toata productia interna de bere, ponderea importurilor fiind de sub 1%. In paralel, anul trecut, exporturile de bere au scazut la nivelul celor din 2004, la 26.000 de hectolitri. Potrivit statisticilor, romanii au preferat anul trecut bererea la PET, care reprezinta 45,6% din totalul vinzarilor de bere, dupa ce, in 2006, in topul preferintelor era berea la sticla.     Berarii Romaniei este cea mai mare asociatie de profil din tara, infiintata in 2004 la initiativa celor mai importanti producatori de bere de pe piata romaneasca: Heineken Romania, InBev Romania, United Romanian Breweries Bereprod si Ursus Breweries. Membrii BR reprezinta peste 80% din piata berii din tara.

Muzica baroca la Opera

 Iubitorii muzicii sint asteptati in aceasta seara la Opera Nationala din Cluj-Napoca, la o "seara a muzicii baroce transilvane, asa cum era ea cintata acum 400 de ani", dupa cum anunta Centrul Cultural Francez (CCF), organizator al evenimentului. Interpreteaza ansamblul "Le Baroque nomade", condus de Jean-Cristophe Frish, care aduce pentru a doua oara in Romania spectacolul franco-roman de muzica si dans "Codex Caioni - Muzica baroca din Transilvania". Descoperita in urma cu doua decenii in zidul unei manastiri din Ardeal, Codex Caioni este o culegere de texte muzicale din secolul XVII si poarta numele organistului franciscan Ioan Caianu, care a transcris timp de 30 de ani muzicile sacre si profane, savante sau populare din Transilvania acelor vremuri. "La fel ca si manuscrisul, concertul este un exemplu al diversitatii transilvanene, imbinind muzica si dansurile de la inaltele curti europene cu muzica traditionala romaneasca, maghiara, germana si chiar tiganeasca din acea perioada", precizeaza reprezentantii CCF. Intrarea este libera.

Celelalte Cuvinte i-a emotionat pe clujeni

Foto Diana SandorFani de toate virstele ai muzicienilor de la Celelalte Cuvinte au tinut sa fie prezenti duminica seara la CCS la asteptatul concert de lansare a albumului "Stem", cea mai recenta inregistrare a acestora. Numarul spectatorilor a fost estimat la 600 de catre organizatori, cei de la Promusic Prod si de la revista "Maximum Rock". "Ne face o mare placere si onoare sa fim aici, pe aceasta scena, in fata clujenilor", a rostit Calin Pop, liderul formatiei, in fata multimii de tineri cu plete, blugi, echipament de motociclist sau doar cu chef de rock adevarat. Artistii au interpretat timp de mai bine de 2 ore melodii precum "Iarba prin par", "Daca vrei", "La ceas tirziu", "Fintina suspinelor", "Asa e viata mea", "Lupii", dar si mai noile "Zmeie" sau "Stem", de pe noul lor album, care pot fi ascultate si online pe site-ul oficial al formatiei. Majoritatea pieselor au fost cintate alaturi de publicul din sala. La final, desi au fost ovationati indelung si chemati insistent la scena, artistii nu s-au mai intors la cel de-al doilea "bis". Albumul a fost lansat si la Filarmonica de Stat din Oradea, cu o saptamina in urma. Data concertului de pe scena CCS Cluj a fost decalata cu o zi, pentru a nu se suprapune cu meciul Romania - Franta.

Pe scurt

Premiera aminata la NationalPremiera spectacolului-studio "Un caz clinic" de Dino Buzzati programata la Teatrul National "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca pentru joi, 16 octombrie, se amina pe simbata, 18 octombrie, de la ora 19. Distributia este alcatuita din: Cornel Raileanu, Ionut Caras, Anton Tauf, Melania Ursu, Elena Ivanca, Petre Bacioiu, Irina Wintze, Ramona Dumitrean, Catalin Herlo, Miriam Cuibus, Cristian Grosu, Anca Hanu, Dan Chiorean, Silvius Iorga, Patricia Boaru, Ruslan Bîrlea, Ion Marian si Catalin Codreanu. Directia de scena este semnata de Claudiu Goga, iar scenografia de Cristian Rusu.    F. T.Viitorul jurnalismului la UBBJurnalisti din strainatate si din Romania dezbat astazi viitorul jurnalismului la Cluj-Napoca. Centrul Media al Universitatii "Babes-Bolyai" organizeaza dezbaterea "Viitorul Jurnalismului", care se va derula la sediul de pe strada Universitatii nr. 5-7, etajul II, sala 31, de la ora 17. La eveniment participa prof. Wilfried Koepke, jurnalist la postul german de televiziune Sat1, dr. Renate Nimtz-Koster, jurnalist la saptaminalul "Der Spiegel", si dr. Andrei Marga, rectorul UBB. Actiunea debuteaza cu cele zece teze despre viitorul jurnalismului ale prof. W. Koepke, respectiv cu prezentarea "Ziarul a murit! Traiasca ziarul!", a Renatei Nimtz-Koster.    A.-D. S.Integrare prin voluntariatCentrul pentru Voluntariat Cluj-Napoca a derulat, in perioada iunie-septembrie, proiectul "Integrare sociala prin voluntariat". 10 tineri delincventi cu virste cuprinse intre 14 si 18 ani au facut primul pas spre integrarea in societate. Ei au participat timp de 3 luni la program si la o tabara de voluntariat care a avut loc la Felix in luna iulie. "Voluntariatul reprezinta o solutie pentru integrare sociala si autodeterminare. Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca lupta pentru respectarea drepturilor fiecarui membru al comunitatii", a spus Nicoleta Racolta, directoarea CVCN.    A.-D. S.

Disponibilizari in masa

Aceste disponibilizãri ar avea loc nu atât din cauza înfiinþãrii companiei, cât din cauzã cã existã oameni cu probleme care nu mai pot sã îºi exercite profesia, vor fi foarte multe investiþii în producþie, informatizare, modernizarea termocentralelor, e nevoie de tehnologie nouã, a explicat Chiriþã. Federaþia sindicalã Univers numãrã cu totul aproape 40.000 membri din activitãþile de producere hidro ºi nuclearã, transport, distribuþie ºi furnizare energie electricã, precum ºi din societãþile de servicii energetice, potrivit datelor sindicatului. De asemenea, Electrica are 18.000 angajaþi.  Hidroelectrica are peste 5.000 angajaþi. Complexul Energetic Rovinari are aproximativ 3.900 angajaþi, iar Complexul Energetic Turceni numãrã circa 4.000 de angajaþi. Înfiinþarea Companiei Energetice (CE)  a fost aprobatã, prin Ordonanþã de Urgenþã, miercuri, 8 octombrie 2008, la iniþiativa AVAS. Numele ei va fi Electrica, urmând ca ulterior sã fie schimbat. Din Compania Energeticã vor face parte Hidroelectrica, Electrica, Complexele Energetice Rovinari ºi Turceni, regrupând aproape 50% din capacitãþile de producþie de energie electricã.PrivatizareNoua societate, creatã sub coordonarea Electrica, va fi privatizatã cu investitori de portofoliu, nu cu un investitor strategic, potrivit primului ministru, Cãlin Popescu Tãriceanu. Compania va deþine o capacitate instalatã de aproximativ 10.000 MW, ceea ce îi asigurã capacitãþi de producþie comparabile cu marile companii energetice din Europa Centralã ºi de Est. Cu toate acestea, concentrarea pieþei în România  va fi sub media Europeanã (de 74%). Valoarea estimatã a Companiei Energetice Naþionale este de circa 20 - 24 miliarde euro, iar cifra sa de afaceri va fi de aproape 2,5-3 miliarde euro ºi profitul operaþional de 800 milioane euro, în 2012, potrivit estimãrilor AVAS. Fonduri suplimentareCompania va fi listatã cu circa 25% din acþiuni în urmãtorii 2-3 ani, listare ce va asigura fonduri suplimentare de dezvoltare de 4 - 5 miliarde euro, precizeazã reprezentanþii AVAS. De asemenea, investiþiile în reþelele de distribuþie în cadrul companiei vor depãºi douã miliarde de lei pânã în 2012. Compania Energeticã Naþionalã va fi manageriatã de un Consiliu de Administraþie (CA) ºi de un director executiv numit de CA, a anunþat preºedintele AVAS, Teodor Atanasiu.

Fara comisioane majorate

În cazul în care furnizorii de servicii financiare aduc orice modificare la contractele de credit, acestea se vor face prin încheierea unui act adiþional, care va fi transmis clienþilor cu 30 de zile înainte de intrarea lui în vigoare. Dacã nu sunt de acord cu noile clauze, consumatorii vor avea dreptul sã rezilieze contractul cu banca, fãrã plata comisionului de rambursare anticipatã. Potrivit proiectului de lege, bãncile vor fi obligate la transparenþã totalã în calcularea dobânzilor de creditare, astfel cã, în perioada precontractualã, consumatorul trebuie sã afle costul total al creditului ºi sã primeascã o simulare de credit ºi un exemplar al contractului. Mai mult, publicitatea la contractele de credit trebuie sã conþinã informaþii despre orice dobânzi ºi costuri incluse în credit, valoarea totalã a creditului, dobânda anualã efectivã, durata contractului ºi eventualele contracte obligatorii de asigurare.Amenzi mariÎn cazul în care aceste prevederi nu vor fi respectate, furnizorii de servicii financiare vor plati amenzi cuprinse între 5.000 ºi 50.000. Propunerea legislativã a ANPC vine ca urmare a unui control, în ultimele luni, la peste 20 de instituþii bancare, dintre care 14 au fost sancþionate. Cuantumul total al amenzilor aplicate este de 150.000 lei. În 2008, ANPC a primit aproape 700 de reclamaþii de la consumatori nemulþumiþi de diferite servicii financiar-bancare. Principalele abateri constatate de inspectorii ANPC sunt comisioanele introduse pe parcursul derulãrii contractelor, care nu erau menþionate la momentul încheierii acestora, tarifele mari pentru eliberarea unor adeverinþe, modificarea dobânzilor ºi a comisioanelor fãrã notificare, tranzacþii bancare eronate, înregistrarea consumatorilor la biroul de credit pentru datorii pe care aceºtia nu le aveau, deficienþe în funcþionarea cardurilor bancare, nerespectarea ofertelor publicitare ºi comportamentul grosolan al angajaþilor bãncii.

Ministrul Muncii propune pensii sociale

„Voi propune PNL instituirea unei pensii sociale, mãsurã care sã fie inclusã în programul de guvernare. Voi începe sã lucrez la bazele acestei legi, care poate constitui ºi o propunere legislativã independentã. Consider cã existã persoane, de exemplu femeile casnice, care au crescut unul sau mai mulþi copii, deci au contribuit în societatea româneascã, ºi ar trebui sã aibã o pensie socialã. De asemenea, persoanele din zonele necooperativizate care ºi-au lucrat pur ºi simplu pãmântul ºi nu au lucrat într-un C.A.P. sau altã unitate de stat ar trebui sã primeascã o pensie socialã pentru cã ºi ele au contribuit la bunãstarea României ºi au avut efectiv o muncã prestatã, dar nerecunoscutã de nimeni. Sunt propunerile mele, dar nu ºtiu dacã vor prinde viaþã, pentru cã nu depind numai de mine“, a declarat  ministrul Muncii.BeneficiariCâmpeanu a precizat cã pensia socialã nu va fi în niciun caz egalã cu pensia medie din sistemul public de asigurãri sociale de stat, care este rezultatul unor raporturi de muncã ºi al unor contribuþii, dar ar putea fi eventual corelatã cu salariul minim pe economie sau cu venitul minim garantat. În ceea ce priveºte numãrul beneficiarilor potenþiali ai pensiei sociale, oficialul MMFES a spus cã va avea o discuþie cu Institutul Naþional de Statisticã (INS) ºi, de asemenea, va fi demaratã o acþiune de control împreunã cu direcþiile de muncã judeþene ºi cu Inspecþia Socialã pentru a determina numãrul persoanelor care s-ar putea afla în aceastã situaþie, ce ajutoare sociale primesc ºi care ar fi posibilitãþile de ajutorare a lor.Acþiuni de control„Vom demara o acþiune de control a modului cum se dau toate ajutoarele pentru a constata dacã se dau tuturor persoanelor îndreptãþite ºi în cuantumul legal. Casa Naþionalã de Pensii va colabora cu direcþiile de muncã cu Inspecþia Socialã pentru a inventaria ºi verifica toate fondurile unor astfel de persoane care primesc diverse ajutoare de la MMFES“, a declarat ministrul Mariana Câmpeanu. În prezent, în sistemul public de pensii existã 5,525 milioane pensionari, iar pensia medie este de 515 lei, din care 4,669 milioane de pensionari de asigurãri sociale de stat, cu pensia medie de 565 lei, ºi 856.600 pensionari agricultori, cu pensia medie de 241 lei.

Iliescu scapa basma curata

Procurorii susþin cã nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracþiunilor pentru care s-au fãcut cercetãri. Anchetatorii susþin cã din actele premergãtoare a rezultat faptul cã a existat o iniþiativã a preºedintelui la acea datã, Ion Iliescu, agreatã de primul ministru, cu privire la necesitatea eliberãrii Pieþei Universitãþii, care era ocupatã de manifestanþi. Aceastã iniþiativã s-a materializat printr-o ºedinþã, organizatã la data de 12 iunie 1990, la care au participat alãturi de cei doi ºi miniºtrii internelor, ai apãrãrii naþionale, Procurorul General al României, precum ºi reprezentantul Serviciului Român de Informaþii, în care s-a luat hotãrârea de eliberare a pieþei.Iniþiativã personalã„Raportat la cele douã intervale de timp, din ziua de 13 iunie 1990 ºi noaptea de 13/14 iunie 1990, în cadrul cãrora au fost ucise cele patru persoane ºi rãnite celelalte trei, s-a constatat faptul cã, de fiecare datã, a fost vorba de o iniþiativã personalã, ce a aparþinut militarilor, care au participat la aceste evenimente, în ceea ce priveºte deschiderea focului cu muniþie de rãzboi asupra manifestanþilor“, se aratã în comunicat. Curtea Supremã de Justiþie – Secþia Penalã, prin sentinþa nr. 69 din 30 iunie 2003, constatând cã urmãrirea penalã nu este completã, lipsind probele semnificative, a restituit cauza Secþiei Parchetelor Militare în vederea completãrii urmãririi penale.DeciziiParchetul General afirmã cã, pe 19 iunie 2007, adjunctul ºefului Secþiei Parchetelor Militare a dispus începerea urmãririi penale împotriva lui Ion Iliescu, pentru sãvârºirea infracþiunii de omor, iar prin decizia din 20 iunie 2007 Curtea Constituþionalã a statuat asupra competenþei magistraþilor militari ºi civili. Dosarul a ajuns la procurorii civili, iar, pe 7 decembrie 2007, procurorul general Laura Codruþa Kovesi a admis plângerea învinuitului ºi a dispus infirmarea rezoluþiei din data de 19 iulie 2007, prin care a fost începutã urmãrirea penalã a acestuia ºi continuarea cercetãrilor de cãtre procurorii desemnaþi din cadrul Secþiei de urmãrire penalã ºi criminalisticã. Procurorul general, Laura Kovesi, a declarat, pe 9 octombrie, cã sperã sã fie datã o soluþie cât mai rapidã în dosarul mineriadei din 13-15 iulie 1990, dupã ce procurorii au refãcut toate actele din dosar, ea afirmând cã persoanele care au tergiversat dosarele mineriadei trebuie sã suporte consecinþele. Comunicat l Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaþie ºi Justiþie„Activitatea fostului Preºedinte al României nu întruneºte condiþiile legale pentru a putea fi apreciatã ca o determinare la sãvârºirea unei infracþiuni ºi nu are legãturã de cauzalitate de naturã penalã cu ceea ce s-a întâmplat în dupã-amiaza zilei de 13 iunie 1990 ºi în noaptea de 13/14 iunie 1990, respectiv cu evenimentele în cadrul cãrora au decedat patru persoane ºi au fost rãnite alte trei, prin împuºcare“.

Iliescu scapa basma curata

Cum argumenteaza procurorii NUP-ulProcurorii sustin ca nu sint intrunite elementele constitutive ale infractiunilor pentru care s-au facut cercetari. Anchetatorii spun ca din actele premergatoare a rezultat faptul ca a existat o initiativa a presedintelui la acea data, Ion Iliescu, agreata de primul ministru, cu privire la necesitatea eliberarii Pietei Universitatii, care era ocupata de manifestanti. Aceasta initiativa s-a materializat printr-o sedinta, organizata la data de 12 iunie 1990, la care au participat alaturi de cei doi si ministrii Internelor, ai Apararii Nationale, Procurorul General al Romaniei, precum si reprezentantul Serviciului Roman de Informatii, in care s-a luat hotarirea de eliberare a pietei.Initiativa personala"Raportat la cele doua intervale de timp, din ziua de 13 iunie 1990 si noaptea de 13/14 iunie 1990, in cadrul carora au fost ucise cele patru persoane si ranite celelalte trei, s-a constatat faptul ca, de fiecare data, a fost vorba de o initiativa personala, ce a apartinut militarilor, care au participat la aceste evenimente, in ceea ce priveste deschiderea focului cu munitie de razboi asupra manifestantilor", se arata in comunicat.     Curtea Suprema de Justitie - Sectia Penala, prin sentinta nr. 69 din 30 iunie 2003, constatind ca urmarirea penala nu este completa, lipsind probele semnificative, a restituit cauza Sectiei Parchetelor Militare in vederea completarii urmaririi penale.DeciziiProcurorii sustin ca nu sint intrunite elementele constitutive ale infractiunilor pentru care s-au facut cercetari in cazul lui Ion IliescuParchetul General afirma ca, pe 19 iunie 2007, adjunctul sefului Sectiei Parchetelor Militare a dispus inceperea urmaririi penale impotriva lui Ion Iliescu, pentru savirsirea infractiunii de omor, iar prin decizia din 20 iunie 2007 Curtea Constitutionala a statuat asupra competentei magistratilor militari si civili. Dosarul a ajuns la procurorii civili, iar pe 7 decembrie 2007 procurorul general Laura Codruta Kovesi a admis plingerea invinuitului si a dispus infirmarea rezolutiei din data de 19 iulie 2007 prin care a fost inceputa urmarirea penala a acestuia si continuarea cercetarilor de catre procurorii desemnati din cadrul Sectiei de urmarire penala si criminalistica. Procurorul general, Laura Kovesi, a declarat, pe 9 octombrie, ca spera sa fie data o solutie cit mai rapida in dosarul mineriadei din 13-15 iulie 1990, dupa ce procurorii au refacut toate actele din dosar, ea afirmind ca persoanele care au tergiversat dosarele mineriadei trebuie sa suporte consecintele.    Comunicat * Parchetul de pe linga inalta Curte de Casatie si Justitie"Activitatea fostului Presedinte al Romaniei nu intruneste conditiile legale pentru a putea fi apreciata ca o determinare la savirsirea unei infractiuni si nu are legatura de cauzalitate de natura penala cu ceea ce s-a intimplat in dupa-amiaza zilei de 13 iunie 1990 si in noaptea de 13/14 iunie 1990, respectiv cu evenimentele in cadrul carora au decedat patru persoane si au fost ranite alte trei, prin impuscare".

Ministrul Muncii propune pensii sociale

Pensie pentru munca nerecunoscutaMariana Cimpeanu nu stie daca propunerile sale vor prinde viata, deoarece spune ca nu depind numai de ea"Voi propune instituirea unei pensii sociale, masura care sa fie inclusa in programul de guvernare. Voi incepe sa lucrez la bazele acestei legi, care poate constitui si o propunere legislativa independenta. Consider ca exista persoane, de exemplu femeile casnice, care au crescut unul sau mai multi copii, deci au contribuit in societatea romaneasca, si ar trebui sa aiba o pensie sociala. De asemenea, persoanele din zonele necooperativizate care si-au lucrat pur si simplu pamintul si nu au lucrat intr-un CAP sau alta unitate de stat ar trebui sa primeasca o pensie sociala, pentru ca si ele au contribuit la bunastarea Romaniei si au avut efectiv o munca prestata, dar nerecunoscuta de nimeni. Sint propunerile mele, dar nu stiu daca vor prinde viata, pentru ca nu depind numai de mine", a declarat  ministrul Muncii.BeneficiariCimpeanu a precizat ca pensia sociala nu va fi in nici un caz egala cu pensia medie din sistemul public de asigurari sociale de stat, care este rezultatul unor raporturi de munca si al unor contributii, dar ar putea fi eventual corelata cu salariul minim pe economie sau cu venitul minim garantat. In ceea ce priveste numarul beneficiarilor potentiali ai pensiei sociale, oficialul MMFES a spus ca va avea o discutie cu Institutul National de Statistica si, de asemenea, va fi demarata o actiune de control impreuna cu Directiile de Munca Judetene si cu Inspectia Sociala pentru a determina numarul persoanelor care s-ar putea afla in aceasta situatie, ce ajutoare sociale primesc si care ar fi posibilitatile de ajutorare a lor.Actiuni de control"Vom demara o actiune de control al modului cum se dau toate ajutoarele, pentru a constata daca se dau tuturor persoanelor indreptatite si in cuantumul legal. Casa Nationala de Pensii va colabora cu directiile de munca si cu Inspectia Sociala pentru a inventaria si verifica toate fondurile unor astfel de persoane care primesc diverse ajutoare de la MMFES", a declarat ministrul Mariana Cimpeanu.     In prezent, in sistemul public de pensii exista 5,525 de milioane pensionari, iar pensia medie este de 515 lei, din care 4,669 de milioane de pensionari de asigurari sociale de stat, cu pensia medie de 565 de lei, si 856.600 de pensionari agricultori, cu pensia medie de 241 de lei.

Pe scurt

Se cere revizuirea ConstitutieiAvocatul Poporului, Ioan Muraru, fost membru al Curtii Constitutionale, a pledat, ieri, pentru o revizuire a Constitutiei, cerindu-le celor care fac propuneri de revizuire a legii fundamentale sa prezinte argumente concrete in acest sens si bine fundamentate, unele propuneri fiind "prea generale". Totodata, Avocatul Poporului le-a cerut tuturor sa respecte, atit cit este in vigoare, actuala Constitutie. "Imi permit sa spun ca mi se pare nedemn sa imputam Constitutiei nereusitele noastre. Haideti sa cautam adevaratele cauze si, ca atare, sa luam din Constitutie ceea ce este bun si s-o aplicam in practica noastra de zi cu zi. Eu, personal, cred in Constitutia Romaniei, cred in viabilitatea si eficienta sa. Am fost si ramin un aparator al Constitutiei", a mai spus Ioan Muraru. L. P.Traficul de droguri, in crestereIn primele 9 luni ale acestui an s-au inregistrat cresteri semnificative in ceea ce priveste traficul ilegal de stupefiante, a declarat ieri comandantul Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Arad, comisar-sef Ioan Handra. El a precizat ca, in aceasta perioada, politistii de frontiera aradeni au depistat 147 kg de stupefiante la iesirea din tara, in cea mai mare parte heroina - 143 kg, in timp ce anul trecut au descoperit 54 kg. "Precizez ca marea majoritate a controalelor care au condus la descoperirea drogurilor au fost facute pe baza flerului politistilor de frontiera, nu pe baza unor informatii obtinute prin mijloace specifice", a adaugat comisar-sef Ioan Handra.    L. P.Tariceanu vrea modernizarePrimul-ministru Calin Popescu Tariceanu a pledat, ieri, in deschiderea conferintei "Regimuri constitutionale in Uniunea Europeana", pentru continuarea procesului de modernizare institutionala a Romaniei, astfel incit aceasta sa se indrepte spre modelul parlamentar european. Potrivit sefului Guvernului, raspunsul la intrebarea care sistem institutional le ofera cetatenilor mai multe libertati si sanse de a-si lua viata in propriile miini poate fi gasit numai din perspectiva arhitecturii institutionale si constitutionale europene, adica un sistem de institutii echilibrat, in care exista un control reciproc intre puteri, precum si canale si modalitati de comunicare. "Sistemul constitutional european este legat de formula de control si echilibrul reciproc al puterilor in stat", a afirmat premierul.    L. P.PD-L cere demisia lui NicolaescuEuroparlamentarii PD-L Rares Niculescu, Marian Zlotea si Calin Rus solicita Politiei si Parchetului sa demareze o ancheta pentru stabilirea vinovatilor in cazul lui Carmen Ghita, femeia din Arges care a murit in urma unei operatii la care s-a utilizat ata chirurgicala nesterila. Totodata, ei solicita si demiterea ministrului Nicolaescu. "In urma prezentarii concluziilor comisiei de ancheta a Ministerului Sanatatii, care a recunoscut fara echivoc faptul ca ata chirurgicala importata din China de firma Pansiprod Medical SRL nu purta marcajele de calitate CE, solicitam premierului Calin Popescu Tariceanu demiterea ministrului Sanatatii pentru incompetenta si dezinformare", arata europarlamentarii romani.    M. O.

S-a inaugurat ?cartierul? Habitat

 Asociatia „Habitat pentru umanitate“ Cluj a inaugurat simbata cel mai mare proiect-cartier din istoria sa de 9 ani, cel de pe strada Nadasel. Nu mai putin de 1.000 de voluntari, intre care 30 de echipe de voluntari internationali din toate colturile lumii, au lucrat pentru cele 32 de locuinte de care au parte 110 clujeni nevoiasi. Au mai trudit pe santier in acesti ani 17 echipe de voluntari autohtoni de la diverse companii, organizatii nonguvernamentale, partide politice si biserici locale. Echipa asociatiei clujene se va muta in Vilcele.

Miron Mitrea, urmarit de DNA

Potrivit DNA, invinuirile ii fusesera prezentate lui Miron Mitrea, initial, in cursul lunii februarie 2006. „Avind in vedere ca procedurile legale au fost indeplinite, la data de 10 octombrie 2008, procurorii DNA i-au adus la cunostinta lui Miron Tudor Mitrea invinuirile in dosarul numarul 49/P/2006, in conformitate cu art. 6 alin. 3 din Codul de procedura penala. Acestea sint luare de mita, instigare la fals in inscrisuri oficiale si uz de fals, ultimele doua in legatura directa cu infractiuni de coruptie“, se arata in raspunsul DNA. Din cauza modificarilor legislative si deciziilor Curtii Constitutionale intervenite in materia raspunderii ministeriale, dupa initierea cercetarilor penale, parcursul acestor cercetari a fost intirziat sau chiar intrerupt, sustine Directia Nationala Anticoruptie, dupa ce Mitrea a afirmat, vineri, la DNA, ca ancheta in cazul sau ar dura de 4 ani, pentru ca asa s-ar fi dorit.     Astfel, DNA precizeaza ca ancheta in cazul Mitrea a fost intrerupta dupa decizia Curtii Constitutionale din iulie 2007, potrivit careia procedura speciala de incepere a urmaririi penale, aplicabila in cazul ministrilor in functie, este aplicabila si fostilor ministri. In aceste conditii, DNA a cerut aviz de la presedinte in cazul Mitrea. Incuviintarea de la seful statului a permis reluarea investigatiilor, sustin procurorii, cu inceperea din nou a urmaririi penale si prezentarea acelorasi invinuiri in ianuarie 2008. Ulterior, in martie 2008, Curtea Constitutionala a stabilit ca procurorii trebuie sa indrepte cererea de urmarire penala catre Parlament, in situatia in care persoana cercetata – ministru sau fost ministru – are si calitatea de senator sau deputat. Prin urmare, efectuarea actelor de urmarire penala a fost din nou intrerupta, precizeaza DNA. La data de 21 aprilie, Camera Deputatilor a fost sesizata in cazul Mitrea, dar a respins aceasta cerere in 13 august. Dupa demisia social-demoratului din Parlament, „la data de 1 octombrie 2008 procurorii DNA au inceput, pentru a treia oara, urmarirea penala impotriva lui Mitrea Miron pentru aceleasi invinuiri, iar la data de 10 octombrie i s-au prezentat invinuirile“, se arata in comunicatul dat de DNA.

Control la salarii

Marti se prezinta concluziileScandalul salariilor din agentiile guvernamentale l-a facut pe Tariceanu sa ceara o ancheta internaDorin Marian, seful Cancelariei, trebuie sa prezinte, in sedinta de marti a Executivului, nota privind salariile, sporurile si primele incasate in agentiile aflate in coordonarea Guvernului. De asemenea, se arata in comunicatul Guvernului, veniturile directorilor ANRE vehiculate de presa nu corespund realitatii, precizarea fiind facuta in contextul unui comunicat remis vineri de ANRE, in care institutia prezinta veniturile cistigate de directori, conform fisei fiscale. Purtatoarea de Cuvint al Guvernului, Camelia Spataru, precizeaza ca, in acest context, este de neinteles vehicularea in continuare a unor sume fara a tine cont de datele prezentate oficial. „Singura explicatie ar fi ori lipsa de informare, ori o campanie de denigrare a acestor institutii“, se arata in comunicatul remis, simbata, de Executiv.Basescu ia atitudineSeful statului a declarat vineri ca agentiile guvernamentale au devenit „mosia financiara a clientilor politici“. „Este expresia lacomiei si a nesimtirii politicului, pentru ca toate aceste agentii sint in subordinea Guvernului, dar sint lasate pentru ca toata clientela politicului trebuie sa-si ia bani de acolo“, a afirmat Traian Basescu.      Presedintele a dat exemplul ANRE si a aratat ca aceste institutii „asa-zis autofinantate“ sint de fapt finantate din taxele pe care le platesc agentii economici.      Basescu a mai dat exemplul sefei de la Fondul Proprietatea, Daniela Lulache, sustinind ca, desi fostii proprietari n-au primit nici un ban, aceasta are un „salariu urias“.Sporurile si diurnele umfla salariulPremierul Tariceanu a declarat, vineri, ca „mai taie“ uneori din salariile pe care le primesc sefii agentiilor guvernamentale, dar ca acestea sint completate ulterior de sporuri si prime. „Si eu ma uit citeodata si tai din ele, dar apar pe margine frumusel sporuri care se adauga si care fac in final ca veniturile sa fie cu mult mai mari decit salariile“, a declarat premierul. El a dat un raspuns si declaratiei sefului statului, care a spus ca salariile foarte mari ale sefilor de agentii guvernamentale reprezinta „expresia lacomiei si a nesimtirii politicului“ si a acuzat Executivul ca tolereaza aceasta situatie pentru a satisface clientela politica. „Gresit, nu se recompenseaza nimeni. Astea sint salarile care functioneaza in Romania nu de astazi, nu de ieri, functionau si acum 4 ani“, a replicat Tariceanu.Sefi bugetari cu salarii fabuloasePotrivit ziarului „Gardianul“, cistigurile sefului ANRE ajung la circa 50.000-55.000 de euro pe luna, majoritatea banilor provenind nu din salariu, ci din prime trimestriale si diurne. „Gardianul“ arata ca bugetul de salarii al echipei manageriale de la ANRE se ridica la aproape 7 milioane de euro pe an. Aceeasi sursa sustine ca sefa Fondului Proprietatea, Daniela Lulache, cistiga aproape 17.000 de euro lunar. Presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), Gergely Olosz, validat miercuri ca deputat, a declarat ca nu va renunta la nici una dintre demnitati si-si va ridica salariul atit de la Autoritate, cit si de la Parlament. In ceea ce priveste veniturile anuale incasate de presedintele ANRE, acestea au fost de 137.530 de lei, dintre care 115.449 de lei salariul de presedinte al ANRE, potrivit declaratiilo sale de avere publicate pe portalul companiei. Indemnizatia lunara neta pe care o primeste un deputat este 4.300 de lei.

Pe scurt

Politist in flagrantMai multe persoane, printre care si un agent al Politiei de Frontiera Timis, care cultivau canabis pe un cimp la marginea localitatii Mosnita, judetul Timis, au fost prinse de catre politistii antidrog, vineri, in urma unei actiuni cu trupele de interventie ale Jandarmeriei. Culturile de canabis pe care le aveau cei prinsi se aflau la citiva kilometri de Timisoara, in zona localitatii Mosnita Noua, si se aflau in zone necirculate. Acestea erau monitorizate de politistii antidrog din cadrul Brigazii de Combatere a Crimei Organizate si de trupele de interventie ale Jandarmeriei. Printre cei trei prinsi la cules de canabis s-a aflat si Alexandru Ursu, agent al Politiei de Frontiera Timis, care lucreaza in punctul de frontiera Stamora-Moravita.     L. P.Dispusi la colaborareLiderul PNL Bogdan Olteanu (foto) a declarat, duminica, intr-o conferinta de presa, ca liberalii nu exclud nici un partid pentru o eventuala alianta la guvernare, precizind ca ar vrea ca formatiunea cu care sa colaboreze post-electoral liberalii sa fie UDMR. „Nu excludem nici un partid pentru o viitoare alianta la guvernare, insa, mai intii, sa vedem care vor fi rezultatele alegerilor. As prefera, insa, ca partidul ales sa fie UDMR“, a declarat, ieri, Bogdan Olteanu, care este si coordonatorul campaniei electorale a PNL. Pe de alta parte, Olteanu a criticat programul de guvernare propus de social-democrati si a spus ca „se pare ca PSD isi schimba politica in functie dupa cum este pozitionat: la guvernare sau in opozitie“.    L. P.Gratierea lui BasescuO femeie din Bistrita, care in ultimul deceniu a ramas de mai multe ori insarcinata pentru a scapa de inchisoare, pedeapsa primita pentru furtul unui sac de cartofi, a fost gratiata vineri de presedintele Traian Basescu. Seful statului a semnat, vineri, decretul de gratiere a lui Lungu Irina-Maria pentru restul ramas neexecutat din pedeapsa de 1 an de inchisoare aplicata pentru savirsirea infractiunii de furt calificat. Aceasta este mama a sase copii minori, iar familia sa are o situatie materiala precara.    L. P.

Servicii medicale acasa

CAPUSU MARE * Cei 700 de locuitori ai satelor Agirbiciu si Balcesti, din comuna Capusu Mare, vor putea primi de acum ingrijire la domiciliu. Ieri, in cele doua localitati au fost inaugurate doua unitati Spitex, dupa modelul elvetian.     Costurile pentru renovarea si dotarea cu mobilier si consumabile medicale a celor doua centre au fost suportate de Asociatia Umanitara „Hilf-Ro“ si s-au ridicat la peste 7.000 de lei. De asemenea, cele doua infirmiere angajate pentru a-i ingriji pe pacienti la domiciliu vor primi salariile din acelasi fonduri elvetiene, ale Asociatiei „Hilf-Ro“, conduse de Hansepter Adank.     Spitex-ul din Balcesti a fost inaugurat in fosta scoala din sat si va deservi atit populatia din Balcesti, cit si pe cei 600 de sateni din Dingau Mare si din Dingau Mic.     Asociatia Umanitara „Hilf-Ro“ are o intreaga retea de Spitex-uri in satele din Muntii Apuseni. Cele mai multe, patru la numar, se afla in comuna Calatele, acolo unde este si depozitul central, care astazi va primi o Dacia Logan si noi materiale de urgenta. Alte unitati de acest gen au fost deschise si in Gilau si Ciuleni.

Istorie si folcor la Vultureni

VULTURENI * Lume multa, duminica, la Scoala din Vultureni, cladire proaspat renovata, vopsita intr-un albastru nou. La citeva zeci de kilometri de Cluj-Napoca, pilcuri de copii, tineri si batrini, oameni obisnuiti si politicieni cunoscuti ai judetului au participat ieri la „Fiii satului“ Vultureni. Discursurile rostite de cei din urma au avut o voalata tenta electorala, asa, cit sa nu zica nimeni ca s-a facut campanie.     Dar cele citeva sute de suflete din Vultureni s-au adunat acolo, la 694 de ani de cind localitatea lor a fost atestata documentar, sa vada altceva: dezvelirea statuii lui Alexandru Bohatiel, bunic al lui Alexandru Vaida-Voevod, fiu al satului, unul dintre „marii patrioti, slujitori ai revolutiei de la 1848, alaturi de mitropolitii Ioan Lemeni si Andrei Saguna“. Numele lui Alexandru Bohatiel il poarta incepind de ieri si Scoala Generala din Vultureni, la care invata copii din cele sase sate ale comunei: Vultureni, Babutiu, Badesti, Chidea, Faureni si Soimeni.     „Ma bucur ca a venit azi aici atit de multa lume si ca am trezit atentia unor persoane importante ale judetului. Incercam, pe cit putem sa subliniem importanta pe care viata culturala o are si in comunitatea noastra. Unul dintre obiectivele cele mai importante ale localitatii, pe aceasta ramura, este muzeul din Vultureni, mutat intr-un nou sediu, unde in momentul de fata se lucreaza la amenajare si modernizare“, a spus ieri primarul localitatii, Eugen Muresan.Alaturi de dezvelirea bustului cunoscutului politician roman, printre evenimentele de ieri s-au numarat si un simpozion in care s-au invocat personalitatile de marca ale comunei, ale caror nume au fost consemnate intr-o brosura de 20 de pagini realizata de Consiliul Local al comunei Vultureni.     Spre seara cei prezenti au avut parte de muzica folclorica si un spectacol de dansuri traditionale.

Show canin pentru copii la Dej

Click pentru imagine maritaDEJ * Cei mici s-au inghesuit sa ia parte la evenimentul organizat vineri dimineata la Sala Sporturilor din Dej, bucurindu-se de demonstratii de dresaj canin si proiectii cu animale, care le-au smuls micutilor risete si ropote de aplauze. De asemenea, cei 800 de scolari prezenti au putut vedea rezultatul muncii la care au contribuit: o expozitie de colaje. „Sint foarte multumit ca am reusit sa organizam acest spectacol unic pentru cei mici. Copiii au o dragoste mare fata de animale, de aceea ne-am gindit ca prezentarea de astazi ii va bucura pe copii, ceea ce s-a si intimplat“, a declarat pentru monitorul primarul Dejului, Costan Morar.Click pentru imagine maritaDupa spectacolul de la Sala Sporturilor, cei 800 de elevi au primit din partea „Vier Pfoten“ baloane si brelocuri cu inscriptiile fundatiei. „Cel mai mult mi-a placut cind i-a pus pe catei sa sara pe sub lesa. Si eu am acasa un catel si toata ziua ma joc cu el“, au fost cuvintele lui Ionut Cimpean, elev in clasa a IV-a.     Cei 14 voluntari ai „Vier Pfoten“ au sustinut la Dej si un exercitiu de cautare-salvare, pe santierul din locul fostei piete agroalimentare, avindu-i ca protagonisti pe cateii fundatiei, alaturi de care cutreiera tara in lung si in lat. „Unul din noi ii da ciinelui sa miroasa mina in care tine mincarea, apoi se ascunde printre mormanele de pamint, iar ciinele trebuie sa-l gaseasca. Voluntarul trebuie sa il faca sa latre, altfel catelul nu primeste recompensa“, a explicat lidera din Romania a organizatiei „Vier Pfoten“.

Tirgul ?Fechetau? ? furnicar viu

Parcari cu gazonColoana kilometrica de masini stationate inca de la intrarea in Ciucea, dinspre Cluj-Napoca, ii anunta pe soferi din timp de furnicarul din Negreni. Dupa inca 40 de minute de mers, marginea soselei se umplea de oameni. Sateni, turisti straini cu aparatele foto la git, toti misunau cu plasele pline sau carind obiectele in spate, printre masinile ce inaintau greoi. Pregatiti pentru tirg, localnicii din Negreni zimbeau rezemati cu barbiile in gardurile curtilor. „Puteti lasa masina aici chiar si la noapte. Nu cer mult“, ii invitau satenii pe soferii care calcau imediat sub roti iarba proaspat cosita din parcarile improvizate. „Aici am o livada mica in care mai tin si finul, dar acuma facem si noi un ban, daca tot avem casa la sosea“, erau vorbele doamnei Ana din Negreni, afacerista de ocazie, care ii ghida imediat pe vizitatori spre tirg: „O mai luat on pic inainte s-apoi la stinga, da’ nu mai ii mult“.„Moda din Jermania, domnisoara“De-o parte si de alta a cursului linistit de apa al Crisului Repede, zarva Tirgului „Fechetau“ isi gasea ecoul in padurea ruginita de toamna nemiloasa. Daca acum 400 de ani tirgul de la Negreni era animat de citiva mestesugari din zona, acum „Fechetaul“ a devenit raiul produselor de mina a doua, intinse pe sute de metri. Haine, mobilier, pielarii, vase de portelan, covoare, electronice, toate stateau intinse pe paturile de pe iarba. „Haideti, doamna, sa va dau pantaloni de bluj. O jaca frumoasa am pentru dumneata, am pus-o deoparte deja“, isi racola clientii unul din sutele de vinzatori de haine vechi. „Nu-i bine 10 lei? Atunci cit dai? Stai, doamna. Saru’mina. Hai, 80, sa nu fie nici cum zic eu“, continua, luind-o in urma clientei. La nici 3 metri, un altul isi prezenta „colectia“ de incaltaminte „asezate“ in gramezi colorate: „Domnisoara, va dau 2 perechi de cizme la 70 de lei, da’ haidati mai imediat, ca va stiu, sa nu vada femeia, ca n-oi mai ave’ tara de trait cu ea. Is ultima moda din Jermania, domnisoara, haidati, numa’, dupa ele!“.Porturile parintilorInca trei pasi si cimpul se peticea acoperit cu tarabe de turta dulce, pe care tronau „inimioarele cu oglinda“. Pe dealul de linga calea ferata, femeile din Sic, imbracate de sarbatoare, stilceau cuvintele in romaneste. „Avem rotie vechi, porturi popular, cojocuri... Cojoc asta l-a purtat mama cind era mic. Amu are 85 de ani el. Numa’ 30 de lei pentru cojoc“, incerca tanti Rozalia Filep, din Sic, sa „scape“ de porturile populare pe care le-a adus la tirgul din Negreni.     Seara, imbatati de mirosul prajelilor, turistii ce coborau din masinile cu numere straine se stringeau in fata scenei de la marginea padurii, cu berea in mina, incercind sa cinte in romaneste „imnul“ tirgului de la Negreni, „Pusca si cureaua lata“, cot la cot cu Traian Ilea.