monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Promenada in Peugeotul de epoca al lui Cupidon

Pasesc tacuti pe Bulevardul Eroilor, privind spre doua fete in spatele unei inimi rosii de carton, care zimbesc larg in fata aparatului foto. Vocea unui cavaler pletos, imbracat intr-o armura de zale si piele, cu o sabie stralucitoare prinsa la briu, strapunge frigul, anuntind ceremonia casatoriei pentru o zi a doi tineri care s-au rupt emotionati din multime. Ei doi se iau de mina si hotarasc sa se apropie. Ajung si ei in fata cavalerului, a domnitelor, in fata curiosilor. Cavalerul isi rosteste povestea. Raspicat, la microfon, cit sa auda toata suflarea. Ecoul vocii i se izbeste de peretii cladirilor batrine, urmat mai apoi de un „Da“ suav rostit de ea. El insa incearca sa para mai hotarit. Dar glasul il tradeaza. O fi ziua indragostitilor, cu gesturi simbolice si diplome din partea lui Cupidon insusi, o fi vorba de o casatorie de o zi si de fata a carui mina a tinut-o de atitea ori intr-a sa, dar totusi „Da“ nu e o vorba in vint. E un cuvint care trebuie sa fie rostit cu o tremurare in glas, chiar daca nu da bine. Il cheama Bogdan. Pe ea o cheama Alexandra. Cu flori in mina din partea domnitelor sint indrumati catre o masina mica, de epoca, parcata in apropiere. Soferul, imbracat si el in hainele altui veac, cu o palarie rotunda pe cap, ii invita inauntru. Privesc scurt catre limuzina care tocmai parcase in spate. Apoi se saruta. Masina se urneste lenes, inainte pe Bulevard, incercind sa se amestece printre surorile ei mai tinere, mai nervoase. Poarta pe bancheta din spate doi indragostiti, doi liceeni dintr-un oras nu foarte departe de Cluj. Se tin strins in brate si nu se obosesc prea mult cu vorbele. Se multumesc sa priveasca. „Sintem din Gherla. Am venit, asa, de Ziua Indragostitilor, sa ne plimbam putin prin Cluj, sa vedem ce se mai petrece pe aici. E draguta povestea cu masina. A fost chiar simpatic. Cam scurt, dar simpatic“, spune Alexandra. E impreuna cu Bogdan de 10 luni.

Donati pentru bolnavii de cancer!

Societatea Romana de Cancer (SRC) a primit un grant din partea Asociatiei pentru Relatii Comunitare cu sprijinul Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe pentru proiectul „Donatii salariale pentru bolnavii de cancer“. Prin acest proiect, SRC isi propune sa gaseasca donatori. Potrivit directorului executiv al SRC, Marlene Farcas, proiectul incurajeaza implicarea in comunitate a persoanelor cu venituri care le permit efectuarea unei contributii lunare de 5-10 lei. „Prin programul de asistenta sociala, aflat in pericol de a fi suspendat din cauza lipsei fondurilor, 50 de bolnavi de cancer cu situatie materiala precara primesc lunar alimente de baza, materiale medicale sau decont la transportul pentru control“, a precizat Marlene Farcas.     Incepind din luna ianuarie 2007, SRC, societate infiintata in 1993, a inceput sa ofere servicii de asistenta sociala pacientilor bolnavi de cancer cu o situatie materiala precara, servicii foarte necesare, care includ, pe linga furnizarea de alimente si materiale medicale, si consiliere juridica si sociala. „Numarul de locuri este limitat si, in ciuda numeroaselor solicitari, nu ii putem include in program pe toti cei care ne cer ajutorul“, spune Marlene Farcas. Pentru a acoperi necesarul de fonduri in proiect, SRC incurajeaza persoanele individuale sa intre in sistemul de donatii lunare. Procedura este simpla si presupune completatea unui formular pentru virarea unei anumite sume din salariu prin contabilitatea firmei, cu aprobarea directorului sau prin ordin de plata programat lunar.

Dispecerat modernizat la RAT Cluj

Directorul tehnic Dan Cupsa este convins ca modernizarea va duce la scaderea timpilor de interventieRegia Autonoma de Termoficare (RAT) Cluj a finalizat investitia la noul dispecerat din cadrul institutiei, cu ajutorul caruia sint monitorizate cele 109 centrale termice din municipiu. Reprezentantii RAT sustin ca noul sistem, care va fi implementat intr-o luna, va eficientiza durata de interventie in cazul unor defectiuni. Practic, dispecerii pot vedea online tot ce se intimpla in centrala respectiva, iar in caz de nevoie echipele sint trimise pe teren pentru a remedia situatia. „Sistemul supravegheaza in timp real toate cele 109 centrale si puncte termice din municipiul Cluj-Napoca. Prin implementarea acestui dispecerat se scurteaza de circa zece ori durata interventiilor care se pot face din cadrul dispeceratului. De asemenea, se scurteaza si timpii de interventie din partea echipelor, care sint alertate in mod operativ si elimina orice tip de avarie aparuta, cu consecinte in functionarea centralelor si a punctelor termice“, a declarat directorul tehnic din cadrul RAT Cluj, Dan Cupsa.     Prin noul sistem se pot citi si contoarele de energie termica si de gaz din centrale si puncte termice. „Asta inseamna ca in orice moment vom sti cum producem si care este consumul atit la gaz, cit si la energie termica“, a adaugat Cupsa. Regia Autonoma de Termoficare Cluj intentioneaza ca, pe viitor, sa monitorizeze si toate cele 5.000 de contoare ale asociatiilor de locatari in cadrul aceluiasi sistem, de telecitire la distanta. „Acest lucru ne va permite sa vedem ce se intimpla in cadrul fiecarui imobil: consumuri, starea contoarelor, urmind sa putem astfel intocmi bilanturi energetice si sa intervenim operativ asupra aparatelor de masura“, a conchis Dan Cupsa.     Investitia totala in noul dispecerat, dotat cu aparatura electronica si softuri IT, se ridica la 3 miliarde de lei vechi. Banii au fost alocati anul trecut, printr-o Hotarire de Guvern. Firma care a cistigat licitatia pentru lucrare este ETA Automatizari Timisoara, care a avut cea mai buna oferta de pret, dupa cum sustine directorul tehnic al RAT Cluj, Dan Cupsa.

Copiii se tem sa mai mearga la scoala!

Un studiu al Autoritatii de Protectie a Drepturilor Copilului din Romania arata ca numarul copiilor romani abuzati, exploatati sau neglijati creste de la an la an. Potrivit acestuia, doar in prima jumatate a anului trecut peste 5.000 de minori au fost in astfel de situatii. Statisticile arata ca, în prima parte a anului 2007, peste 500 de copii au fost abuzati fizic, alti 200 au fost abuzati sexual si aproape 3.000 au fost neglijati de parinti. Cele mai multe abuzuri se petrec in familie, dar exista si situatii in care copiii sint agresati in incinta scolilor. Copiii cu virsta intre 10 si 13 ani cad cel mai des victime abuzurilor, potrivit Institutului pentru Cercetarea si Prevenirea Criminalitatii.O alta problema grava a Romaniei in privinta copiilor este traficul si exploatarea sexuala a acestora. Anul trecut, peste 270 de copii au fost traficati peste hotare, iar 103 au fost obligati sa se prostitueze in tara. Un studiu realizat de Organizatia „Salvati Copiii“ arata ca 9% dintre elevele de scoala generala sau liceu au fost acostate, pe strada, pentru intretinerea de relatii sexuale pe bani, 7% sustin ca li s-a cerut sa se dezbrace in fata cuiva, 2% au fost victimele unei tentative de viol si tot atitea au fost chiar violate.Totodata, Romania se afla pe unul din primele locuri la capitolul violenta in scoli. Mai bine de jumatate dintre profesori raporteaza acte de huliganism la orele lor sau au nevoie de protectie pentru securitatea lor si a altor elevi, relateaza Realitatea TV. Elevii fie se bat intre ei, fie sint batuti in curtea scolii de huligani sau se bat, uneori, cu profesorii. Situatia nu poate fi tinuta sub control nici de parinti, nici de profesori, nici de autoritati. Studiul Organizatiei Mondiale a Sanatatii arata ca, in Romania, 70% dintre tineri se tem sa se duca la ore din cauza actelor de huliganism, care, conform statisticilor, se petrec cel putin o data pe saptamina. Ca tacimul sa fie complet, agresorii isi posteaza deseori „ispravile“ pe Internet. Sociologii si psihologii explica violenta din scoli prin faptul ca elevii se uita foarte mult la filme violente,  iar parintii nu se mai ocupa de educatia lor. La nivel mondial, studiile spun ca, in fiecare an, 40 de milioane de copii sub 15 ani sint batuti sau violati. Iar in peste o suta de tari pedeapsa corporala in incinta scolii este permisa, in vreme ce in alte 140 de tari copiii pot fi pedepsiti prin batai in centrele alternative de ingrijire.

Tariceanu si Geoana, se sfatuiesc in taina

 Geoana ar vrea anticipatePresedintele PSD, Mircea Geoana, a confirmat faptul ca s-a intilnit cu premierul Calin Popescu Tariceanu in taina, dar nu a dat nici un detaliu despre ce a discutat cu liderul PNL. El a motivat refuzul de a dezvalui discutia prin faptul ca reuniunea nu a fost „una publica“. Insa, potrivit agentiei de presa NewsIn, presedintii PSD si PNL ar fi discutat despre alegeri anticipate care sa aiba loc dupa summitul NATO din aprilie ce va avea loc la Bucuresti. Se pare ca PSD nu s-a aratat dispus sa depuna o motiune de cenzura in acest moment, dat fiind ca nu crede ca ar avea suficienta sustinere, dar nici premierul nu intentioneaza sa demisioneze pentru a provoca organizarea alegerilor anticipate.Tariceanu pune conditiiAgentia NewsIn a relatat ca Mircea Geoana ar fi incercat sa il convinga pe primul-ministru ca solutia, în acest moment, este declansarea alegerilor parlamentare inainte de termen, mai exact o data cu alegerile locale. In caz contrar, Geoana ar fi amenintat ca PSD va face „opozitie la singe“, fapt care ar insemna blocarea, in Parlament, a tuturor initiativelor Executivului. Tariceanu ar fi conditionat alegerile anticipate de adoptarea votului uninominal in varianta dorita de liberali, care nu este aceeasi cu varianta preferata de PSD, mai spune NewsIn. Conform agentiei citate, o noua runda de negocieri ar urma sa aiba loc dupa ce liderii celor doua partide se vor consulta si cu analistii lor, pentru a evalua avantajele si dezavantajele alegerilor anticipate.Iliescu saluta revenirea lui Nastase si MitreaIn vreme ce liderul oficial al PSD, Mircea Geoana, purta negocieri secrete cu liderul PNL, presedintele de onoare al social-democratilor, Ion Iliescu, a iesit la rampa cu declaratii in sprijinul lui Adrian Nastase si Miron Mitrea. Cei doi se numara printre membrii PSD cu „tinichele legate de coada“, dat fiind ca amindoi sint cercetati penal. Totusi, Iliescu este de parere ca „reactivarea lui Miron Mitrea si a lui Adrian Nastase este o decizie constructiva a partidului, care are nevoie sa stringa rindurile intr-un an electoral. Si unul, si celalalt au acumulat o experienta utila“, a comentat Iliescu. Afirmatiile sale vin dupa ce, acum 2 zile, presedintele PSD a anuntat revenirea lui Adrian Nastase si a lui Miron Mitrea in echipa de campanie a partidului. El a numit aceasta miscare drept „un lucru firesc intr-o etapa de stringere a rindurilor“ si a spus ca spera ca acest lucru sa duca la „succesul PSD in campanie“. Fostului premier Adrian Nastase i s-a propus, deocamdata, sa coordoneze, alaturi de Dan Mircea Popescu, o structura de lucru pentru scrierea ofertei electorale a partidului. Nastase a acceptat oferta.

S-au iubit pe pirtii

Pentru cei care au ales sa se iubeasca pe pirtii de Sfintul Valentin si sa isi petreaca Ziua Iubirii in Muntii Apuseni, oferta a fost greu de refuzat. Asta cu atit mai mult cu cit totul a fost asigurat pentru “pachetul de doi”. Cuplurile au avut reduceri la cazare, mincarea a fost mai buna si special aranjata, iar suprizele s-au tinut lant. Oferta lui CupidonChiar si specificul local a fost adaptat astfel incit sa fie pe placul Valentinilor. “Am imprumutat si noi aceasta sarbatoare si oferim specialitati. Avem totul la pachet pentru cei care sarbatoresc aici. Patul este dublu, camera este spatioasa, mincarea este romantica si decorul la fel. Am pregatit surprize placute pentru indragostiti, iar pretul este la jumatate. Ei, doua jumatati, noi, una singura”, glumeste O. Cornel, proprietarul unei pensiuni din Arieseni. “Gatim special pentru Valentine’s Day. Facem traditionalii papansi din branza dulce de vacuta, doar ca pentru o asemenea zi vor fi in forma de inimioara si sint doi la pret de unul. Totul este asezonat cu dulceata rosie ca focul pentru iubirea dintre doi tineri”, se prinde in hora bucatarul unei alte pensiuni. Iubire ca-n filmeConditia lui Cupidon de Apuseni a fost una singura, dar legata in mod obligatoriu de sentimentele dintre doi iubareti. “Am venit sa ne simtim bine pe pirtie si ne bucuram ca avem parte de astfel de surprize. Mi se pare foarte frumos din partea lor si ne simtim bine. Am venit special de Valentine’s Day. Nu ne suparam daca o facem din nou si de Dragobete. Noi nu sintem nici nationalisti si nici anti traditii, dar ne iubim mult si de aceea ne sarbatorim cit mai des. O sa dorimim in patul special, mincam papanasii iubirii si ii multumim lui Cupidon”, au declarat intr-un glas Mioara si Ionel, doi dintre cei pe care sagetile personajului mitic i-au atins din plin. In ceea ce ii priveste pe investitorii locali, acestia au dat asigurari ca nu il vor uita nici pe Dragobete si vor pregati suprize si in data de 24 februarie. 

Romanii isi sarbatoresc iubirea

Valentine’s day sau ziua indragostitilor, sarbatorita astazi in intreaga lume, este o traditie occidentala, adoptata de ceva timp si in tara noastra. Odata cu acest moment, romanii au devenit cei mai iubareti paminteni pastrind si traditia zilei de 24 februarie, cind se sarbatoreste Dragobetele - ziua iubirii la romani. Este o zi speciala pentru toti cei ce cred in iubire si sper ca, cel putin o zi pe an, sa ne putem gindi la ceva frumos legat de persoana iubita.M. M., Alba IuliaIndragostiti-va, indiferent de virsta. Este cel mai frumos lucru de pe pamint. Dragostea va ajuta sa treceti peste toate greutatile si va da putere sa mergeti mai departe.D. L., Alba IuliaDragostea ne da putere, incredere si speranta. Iubiti-va in fiecare zi, minut, secunda, iubiti tot ce va inconjoara, burati-va de fiecare clipa.A. A., Alba Iulia Ne trebuie o zi speciala ca “VALENTINE’S DAY”, zi in care sa ne gindim doar la persoana iubita, sa iubim persoana iubita si sa uitam pentru o zi toate problemele care ne inconjoara.F. O., Alba IuliaCe frumoasa zi! Ce speciala zi! Pentru toata lume, cred eu. Macar o zi pe an sa ne aratam iubirea fata de cel drag.S. N., Alba IuliaNu ne trebuie neaparat o zi speciala cum este “Valentine’s day” sa ne indragostim. Ar fi bine sa fim indragostiti tot timpul, atunci sufletul nostrul va ramine tinar.T. A., Alba IuliaDa, astazi este o zi speciala, ziua indragostitilor. Ce frumos! Chiar daca noi mai avem o zi a iubirii, “Dragobetele”, speram ca aceasta zi sa ne faca mai buni si mai calzi.L. M., Alba IuliaAceasta zi speciala ce reprezinta iubirea ne face sa nu uitam ca trebuie sa mai si iubim. Le doresc tuturor indragostitilor multa fericire si multa iubire.G. H., Alba IuliaEste o zi dedicata iubirii si ne bucuram ca putem sa o sarbatorim. Este o traditie occidentala ce se sarbatoreste in toata lumea.A. I., Alba Iulia 

Un primar si 2 consilieri exclusi din PC Alba

Presedintele PC Alba, Ulise Toader, ne-a declarat in cursul zilei de ieri ca analiza va continua si asupra altor organizatii locale de partid si, punctual, asupra unor membri ai partidului, principala unitate de masura a muncii acestora fiind numarul de voturi obtinute de partid la alegerile pentru Parlamentul European. Nu s-au implicat la noi, i-au ajutat pe altiiLa aceasta prima analiza, a fost luata in discutie activitatea organizatiilor din localitatile Ciuruleasa - consilier local ales - Ioan Simina, Metes - consilier local Trifon Man si Rosia de Secas - primar Gheorghe Wagner. Voturile obtinute aici sint dupa cum urmeaza: Ciuruleasa - 6 voturi, Metes - 15 voturi si Rosia de Secas - 5 voturi. Presedintele PC Alba ne-a relatat ca Biroul Executiv Judetean a ajuns la concluzia ca alesii locali din localitatile respective nu numai ca nu s-au implicat in campania electorala, dar unii au participat in procesul electoral ca observator la sectiile de votare din partea altor partide. De asemenea, cei mai sus nominalizati nu si-au platit cotizatia de luni de zile, iar  primarul Gheorghe Wagner si consilierul Trifon Man s-au afisat in mai multe rinduri in compania liberalilor. Ulise Toader ne-a declarat in cursul zilei de ieri ca va face in continuare demersurile necesare pentru inlocuirea acestora in consiliile locale cu urmatorii candidati de pe listele electorale locale ale partidului. Dezvaluiri grave la adresa prefectului Cosmin CovaciuIn incercarea noastra de a afla pozitia primarului si a celor 2 consilieri vizati, am reusit sa luam legatura telefonic doar cu Trifon Man, consilier local la Metes, cu domiciliul in Ampoita. Unul singur, dar de la care am obtinut informatii relevante despre “ce-i mina in lupta politica” pe unii alesi ai neamului. Intrebat, pentru inceput, ce partid reprezinta in Consiliul local Metes, Trifon Man a pronuntat direct - PNL. Ulterior, acesta a recunoscut ca nu a depus inca adeziune la respectivul partid si nici demisia din PC. Despre excluderea din PC el nu stia, dar la aflarea vestii a spus scurt: “Nu-i nici o problema!”Intrebat despre legatura sa cu PNL Alba si despre conjunctura in care a intrat in legatura cu acest partid, raspunsul a fost unul stupefiant:rAspuns“Stiti, eu sint si presedintele composesoratului pe satul Ampoita. Am primit promisiunea din partea domnului prefect Cosmin Covaciu ca o sa ma ajute cu o expertiza si la instanta sa cistig un proces pentru un finat pentru composesorat”. Trifon Man spune ca ultimele discutii pe aceasta tema le-ar fi avut cu prefectul Covaciu acum circa 3 saptamini. Atunci, el ar fi primit asigurari ca va fi sprijinit cu o expertiza “mai ieftina, caci suprafata este foarte mare, de 500 hectare si, in mod obisnuit, aceasta costa foarte mult”, se mai confesa consilierul fost conservator. Ma inscriu la liberali doar daca voi fi ajutatReferitor la sprijinul la instanta de judecata din partea prefectului Covaciu, Trifon Man ne explica faptul ca procesul este deja pe rol, “pe data de 21 avem infatisare”. El mai mentiona ca, la liberali se va inscrie, dar numai daca va fi cu adevarat ajutat, nu asa, doar pe povesti. “Daca-i pentru sat, fac orice!” mai spunea sateanul plin de promisiuni. Afirmatiile consilierului de Metes, daca sint bazate pe fapte reale, dezvaluie o implicare abuziva din partea prefectului Covaciu. Este vorba, in primul rind, despre promisiuni ca va face interventiile mentionate, dar si ca, din postura sa de prefect cu statut de independent politic, poarta astfel de dialoguri pentru atragerea oamenilor la partidul din care el a facut parte.Mentionam ca, la circa o jumatate de ora de la prima noastra convorbire cu Trifon Man, acesta a revenit cu un telefon, ocazie cu care a tinut sa precizeze ca “Eu am fost recrutat la Partidul Conservator de domnul Popa, drumul l-am facut impreuna cu dinsul si il voi urma”. 

CFR-istii vin acasa

Astazi, CFR-istii se intorc in tara. Dupa aproape o luna de cantonamente si meciuri amicale, fotbalistii lui Ioan Andone se pregatesc pentru cel mai important episod din cariera lor la echipa „feroviara“: lupta pentru cistigarea primului titlu de campioni. In putinul timp ramas pina la debutul returului Ligii 1, „visiniii“ vor trebui sa puna la punct ultimele detalii ramase nerezolvate in perioada pregatirilor, pentru a putea face fata ofensivei „granzilor“ din Bucuresti, dispusi sa incerce orice pentru a acapara primele doua locuri „europene“ ale clasamentului. Iar problemele nu sint putine pentru tehnicianul Ioan Andone. Desi s-a intarit cu 9 jucatori in aceasta iarna, echipa sa a afisat multe puncte slabe in cele 8 teste din cantonamentele din Turcia si Cipru, in special in compartimentul defensiv. Nici atacul nu a functionat la parametrii pe care ii asteptau sefii din Gruia, Fabbiani, spre exemplu, unul dintre golgheterii echipei in campionat, nereusind nici un gol in pregatiri. Astfel ca in saptamina premergatoare primului meci din retur, cel cu Universitatea Craiova, Ando si fotbalistii sai vor avea un program incarcat, in care vor analiza la „rece“ lacunele care i-ar putea impiedica sa-si adjudece campionatul din acest sezon.    Amicalele CFR-ului din cantonamenteTurciaCFR Cluj - Energie Cottbus    0-0CFR Cluj - Arsenal Kiev    0-2     CipruCFR Cluj - Geyongnam    2-0 CFR Cluj - Slovan Liberec    2-2 CFR Cluj - Dnepr Dnepropetrovsk    2-1CFR Cluj - Otelul Galati    3-3CFR Cluj - Banants Erevan    3-0 CFR Cluj - Vihren    1-1

Nou proiect international de cercetare

In curind, Muzeul National al Unirii din Alba Iulia va demara un proiect international de cercetare, singurul cu incepere din acest an. “Este un proiect de cercetare internationala avind ca parteneri muzeul din Alba Iulia si Departamentul Eurasia al Institutului de Arheologie Germana. Va fi practic o misiune arheologica a Institutului Arheologic German in Romania, continuindu-se o traditie a scolii arheologice germane care are citeva antecedente ilustre, de pilda primele cercetari in asezarea de la Cucuteni (...) acum mai bine de un secol, care au marcat inceputul acestei traditii”, a declarat conf.univ. dr. Horia Ciugudean, arheolog la Muzeul National al Unirii din Alba Iulia.Aspecte vizateHoria Ciugudean“Plecind de la aceste descoperiri, la Panade, se va face o cercetare de suprafata pe toata Valea Ocnisoarei. Ea pleaca dintr-un izvor sarat care este folosit si la ora actuala de localnici pentru conservarea alimentelor in saramura, pentru carne, pentru muraturi... ori este aproape sigur ca acest izvor ar fi determinat concentrarea unor populatii preistoricein zona si e posibil ca depozitul sa reprezinte o ofranda adusa unor zeitati necunoscute care protejau - sa spunem - aceste izvoare sarate” Proiectul care debuteaza in acest an vizeaza mai multe aspecte si se axeaza pe descoperirile facute linga Blaj, la Panade. Pe de o parte, este vorba despre studierea metalurgiei bronzului, din acest punct de vedere Transilvania fiind considerata o regiune de maxim interes pentru arheologia europeana. “Aici au fost descoperite cele mai mari depozite de bronzuri din Europa. E vorba, de pilda, de depozitul de la Uioara de Sus, de peste o tona, de depozitul de la Aiud, de la Gusterita sau cel recent publicat de la Dipsa. Si in cazul proiectului de la Panade, el pleaca de la descoperirea unui depozit de obiecte de bronz, pe care personal l-am achizitionat pentru Muzeul Unirii in anii 2002-2003, de la un localnic din localitatea Panade, care in timpul araturii a recuperat citeva zeci de obiecte din bronz, bratari, topoare din bronz si lingouri. Dupa cum se pare, acest depozit nu este in intregime recuperat, in mod cert sub pamint mai exista inca obiecte din bronz. Deci sapaturile vor urmari recuperarea acestor obiecte si, in paralel, studierea relatiei dintre depozitul de bronzuri si piriul sarat, Piriul Ocnisoarei, aflat la citiva zeci de metri de locul descoperirii depozitului”, a precizat Horia Ciugudean.Sare exploatata din preistorieCercetarile facute in ultimii ani au aratat ca inceputurile exploatarii sarii, documentate arheologic, in Transilvania se plaseaza la nivelul Epocii Bronzului. “Ele erau cunoscute pentru Epoca Romana, banuite, sigur, pentru Epoca Dacica, dar acum avem dovada ca erau deja in plina exploatare in jurul anului 1200 i. Hr. Este vorba despre analiza cu metoda radio-carbon a unor unelte de lemn descoperite la Valea Florilor si la Baile Figa”, a mentionat arheologul.In cursul anului trecut, muzeul albaiulian a gazduit o inedita expozitie dedicata exploatarii sarii in spatiul transilvan, cu obiecte vechi legate de aceasta activitate, dar si cu fotografii care ajutau vizitatorul sa patrunda in atmosfera comunitatilor “inchegate in jurul sarii”.  Mai valoroasa decit aurul Horia Ciugudean“Se vor face, pe de o parte, cercetari de prospectiune geomagnetica, cu un magnetometru cu protoni, acesta practic efectueaza un soi de scanare in adincime a solului si vom putea sa vedem daca pe acel loc se afla cumva si o asezare din perioada respectiva, sa vedem daca mai exista, poate, alte depozite (...) In afara de aceasta se vor face analize metalografice, din fiecare piesa se va lua pentru analiza spectografica o proba si vom cunoaste pe linga cupru ce alte elemente sint prezente in metal. Acest lucru va permite treptat identificarea cu exactitate a atelierelor care produceau aceste obiecte, pentru ca fiecare atelier are o anumita compozitie de aliaj. In afara de analizele respective, se va incerca - in premiera in Transilvania pe perioada epocii bronzului si in general pentru perioada preistorica - sa se faca o reconstituire a paleomediului, adica a elementelor de vegetatie, tipul de culturi care existau. Toate sint posibile printr-un proces de selectare din sol a resturilor de plante preistorice. Si ulterior, sigur, un studiu de geobotanica”.“Interesant ca, din aceeasi zona, la citiva kilometri a fost decoperit in secolul trecut un vas de aur, la Sona, o piesa deosebita si apoi exista ceasca de aur de la Biia. Zona a fost, in mod cert, totdeauna locuita intens si a avut un statut special. Sarea era o valoare mai mare decit aurul, pentru ca populatiile (...) aveau nevoie de sare. Or zona Romaniei concentreaza cele mai mari rezerve de sare din Europa sud-estica”, a precizat arheologul.Metode ultramoderneCercetarea in baza acestui proiect se va face cu metode urltramoderne. De altfel, dupa afirmatiile specialistului, acest contract de cercetare a fost incheiat tocmai pentru a se reusi efectuarea unor analize care pina acum costau mult prea mult si nu puteau fi efectuate la noi in tara. Proiectul va debuta in jurul datei de 1 aprilie si este prevazut, intr-o prima faza, sa dureze trei ani, cu posibilitatea de prelungire in functie de rezultatele cercetarii. “Drumuri” reconstituite“La sfirsit, practic, se va stabili sau se va confirma pentru o zona, care este aria de colectare, de utilizare a resurselor naturale, in principal sare si metal, pentru ca este aproape cert faptul ca aceste comunitati exploatau in egala masura si metalul si sarea. Si plecind de la analizele metalografice, este de vazut pina unde ajungeau aceste produse pe calea schimbului, pentru ca la ora actuala exista piese de bronz, care sint considerate a fi de origine transilvaneana, in zona Scandinaviei. Analizele facute acum ne vor permite sa stabilim cu exactitate acest lucru si sa identificam calea pe care este au ajuns acolo, pentru ca sigur exista un drum al metalului, al cuprului, al bronzului dinspre Transilvania, pina in Europa nordica. In acelasi timp, se va stabili, probabil, ce metode de exploatare a sarii erau utilizate. Daca la ora actuala, descoperirea de la Valea Florilor sau cea de la Figa, ca si cea de la Ocna Mures, indica o exploatare a sarii in subteran, s-ar putea ca la Panade sa avem de-a face cu alt tip de exploatare, de asemenea cunoscut in priestorie si anume exploatarea prin evaporarea apei sarate”, a sintetizat arheologul o parte a rezultatelor asteptate de la acest proiect.  Se mai fac si greseliUn aspect inedit scos in evidenta de Horia Ciugudean este ca, pe fondul informatiilor insuficiente sau, mai precis, la nivelul la care acestea existau inaintea cercetarilor din ultimii ani, s-au mai facut si greseli legate de “amplasarea” in timp a unor obiecte. “Mai e un lot (n. r. - de obiecte legate de exploatarea sarii) de la Ocna Mures, pe care urmeaza sa il datam. El a fost presupus a fi roman. A stat in expozitie, prezentat, in Epoca Romana. Cercetind mai atent lotul, dupa aceste noi descoperiri, am constatat ca nu exista nici o dovada privind asocierea lui cu obiecte romane, iar forma uneltelor este caracteristica perioadei preistorice. Vom face datari (...) Din lipsa de documentatie suficienta (n.r - a aparut confuzia). Ceea ce se stia pina atunci era, cind au fost ele gasite inainte de al doilea Razboi Mondial, ca exista o asezare Saline la Ocna Mures, o asezare romana, si atunci toata lumea s-a gindit ca sint romane. Desi poate ca mai multa atentie ar fi indicat deja un lucru, si anume ca exista un corn de bovideu in care se afla pastrat un capat de lemn. Deci el a fost folosit pe post de tirnacop. Sigur ca in perioada romana nu mai foloseau asemenea unelte, foloseau unelte de metal, de fier... Era un indiciu care ar fi trebuit sa puna semne de intrebare privind datarea romana”, a declarat Horia Ciugudean. 

Judetul Alba are 40 de ani

 Dupa cum au anuntat reprezentantii institutiei, la eveniment sint asteptate sa participe circa 350 de persoane, fosti si actuali angajati ai CJ Alba, consilieri judeteni, fosti si actuali primari din judet, vicepresedinti si presedinti aflati in fruntea judetului pe parcursul anilor. “Dintre cei trei presedinti de Comitet Executiv ai Consiliului Popular Judetean, aflati in fruntea judetului inainte de 1989, si-au confirmat participarea George Homosteanu si Ion Savu, cel de-al treilea - Nicolae Hurbean, nemaifiind in viata. De asemenea, intre invitati  sint si presedintii care s-au aflat in fruntea Consiliului Judetean Alba dupa Revolutie: Petru Fleser, Mihai Ciorobitca, Augustin Mindroc, Augustin Presecan, Eugen Popa si Teodor Atanasiu”, a precizat purtatorul de cuvint al institutiei, George Sinca. Programul manifestarii va debuta duminica, la ora 11.00, cu discursurile primului sef al judetului - George Homosteanu si actualului presedinte - Ion Dumitrel, urmate de un program artistic sustinut de artistii Centrului de Cultura “Augustin Bena”. Cu aceasta ocazie, portretele presedintilor aflati in fruntea judetului Alba in ultimii 40 de ani vor fi expuse pe holul Consiliului Judetean Alba, dupa modelul altor institutii din tara.“Aniversam 40 de ani de la infiintarea judetului Alba in aceasta luna si, cu aceasta ocazie, vrem sa le multumim tuturor celor care au pus umarul la constructia judetului, inainte si dupa 1989. Chiar daca unii dintre ei au activat pe vremea comunismului cred ca merita sa ne amintim de ei si sa-i felicitam pentru ceea ce au facut bun pentru judet”, a declarat Ion Dumitrel, presedintele al Consiliului Judetean Alba.   

Nou vicepresedinte la RMGC

Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) a anuntat ca Dragos Tanase este noul vicepresedinte in Finante si Administratie al companiei, incepind cu data de 18 februarie.Dragos Tanase a lucrat anterior in cadrul companiei UPC, unde a ocupat pozitia de director financiar din 2001 si a supravegheat fuziunile de succes a 17 companii din 200 locatii, cu peste 3.200 angajati. Dragos Tanase este absolvent de master in Audit si Management Financiar in cadrul Academiei de Studii Economice, unde a obtinut si diploma de licenta in Contabilitate, Analiza Financiara si IT.           

Seceta

O parte dintre locuitorii municipiului Alba Iulia au experimentat, ieri, o situatie mai putin placuta. Din cauza lucrarilor ce se efectueaza in aceste zile pe Bulevardul Transilvaniei, furnizarea apei potabile a fost oprita timp de 11 ore, intre 8.00 si 19.00, in toata zona cuprinsa in proiect. Problema, obisnuita in ultimul timp in municipiul resedinta de judet, a fost cu atit mai neplacuta cu cit anuntul privind sistarea alimentarii a ajuns la urechile localnicilor prea tirziu, astfel incit majoritatea oamenilor au fost luati pe nepregatite. Pusi in fata faptului implinit, responsabilii au dat vina unul pe celalalt, localnicii fiind invitati sa aleaga intre echipele care au intervenit pe Bulevardul Transilvaniei si reprezentantii Asociatiei de proprietari.                      

Dupa trei zile

Timp de 3 zile, inspectorii veterinari din cadrul Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Alba au muncit pentru a controla conditiile in care se desfasoara activitatea de alimentatie publica la unitatile de profil din Muntii Apuseni. Cu aceasta ocazie, au fost verificate actele de provenienta, documentele însotitoare si conditiile de transport, pastrare si depozitare a produselor de origine animala. In aceeasi perioada, inspectorii din cadrul departamentului de siguranta alimentara au luat la ochi unitatile de vinzare cu amanuntul. Desi activitatea a fost deosebit de serioasa si minutioasa, angajatii DSVSA Alba nu au descoperit decit doua cazuri de nereguli majore, ceea ce se poate traduce printr-un simt de responsabilitate al agentilor economici din zona controlata.                            

Tariceanu apara taxa auto

Premierul Calin Popescu Tariceanu considera ca dezbaterile pe tema taxei auto „au depasit limitele unei dezbateri firesti si s-au transformat intr-o campanie violenta de instigare la nesupunere civica". El a declarat aceasta in cadrul unei intrevederi cu reprezentantii organizatiilor civice la Palatul Victoria. Premierul a mai spus ca, in opinia sa, subiectul taxei auto a fost dezbatut intr-un mod „ingust" si a afirmat ca aceasta taxa nu este „o modalitate de a aduce bani la buget, ci este o taxa de mediu". „S-a avut in vedere un singur aspect, care de la inceput vreau sa va spun ca este gresit, si anume acela ca taxa de prima inmatriculare este o modalitate de a aduce bani la buget. Gresit!", a subliniat premierul.  C. J.

CNSAS ramine in aer

Partidele politice s-au aratat indiferente fata de soarta CNSAS. Cel putin aceasta s-a putut deduce din faptul ca ieri, la consultarile referitoare la ce se va intimpla cu acest for, nu au venit decit reprezentantii UDMR si PRM. Intilnirea era programata intre reprezentantii Ministerului Justitiei si cei ai formatiunilor politice. Cu totii ar fi trebuit sa gaseasca o formula legislativa care sa permita CNSAS sa isi continue activitatea. Insa, din cauza absentei partidelor politice, nu s-a putut ajunge la nici o concluzie. Mai mult chiar, subiectul CNSAS a devenit gluma pentru unii. „CNSAS-ul a murit si aici se aplica principiul juridic: mortul de la groapa nu se mai intoarce. Trebuiesc luate masurile de conservare", a spus Lucian Bolcas, vicepresedinte PRM. „Acum se propune ca toti membrii Colegiului sa devina niste conserve, institutia sa devina o mare conserva si totul sa fie o mare industrie de conservare", a ironizat Cazimir Ionescu, membru al CNSAS.  C. J.

Copiii se tem sa mai mearga la scoala!

Un studiu al Autoritatii de Protectie a Drepturilor Copilului din Romania arata ca numarul copiilor romani abuzati, exploatati sau neglijati creste de la an la an. Potrivit acestuia, doar in prima jumatate a anului trecut peste 5.000 de minori au fost in astfel de situatii. Statisticile arata ca, in prima parte a anului 2007, peste 500 de copii au fost abuzati fizic, alti 200 au fost abuzati sexual si aproape 3.000 au fost neglijati de parinti. Cele mai multe abuzuri se petrec in familie, dar exista si situatii in care copiii sint agresati in incinta scolilor. Copiii cu virsta intre 10 si 13 ani cad cel mai des victime abuzurilor, potrivit Institutului pentru Cercetarea si Prevenirea Criminalitatii.O alta problema grava a Romaniei in privinta copiilor este traficul si exploatarea sexuala a acestora. Anul trecut, peste 270 de copii au fost traficati peste hotare, iar 103 au fost obligati sa se prostitueze in tara. Un studiu realizat de Organizatia „Salvati Copiii" arata ca 9% dintre elevele de scoala generala sau liceu au fost acostate, pe strada, pentru intretinerea de relatii sexuale pe bani, 7% sustin ca li s-a cerut sa se dezbrace in fata cuiva, 2% au fost victimele unei tentative de viol si tot atitea au fost chiar violate.Totodata, Romania se afla pe unul din primele locuri la capitolul violenta in scoli. Mai bine de jumatate dintre profesori raporteaza acte de huliganism la orele lor sau au nevoie de protectie pentru securitatea lor si a altor elevi, relateaza Realitatea TV. Elevii fie se bat intre ei, fie sint batuti in curtea scolii de huligani sau se bat, uneori, cu profesorii. Situatia nu poate fi tinuta sub control nici de parinti, nici de profesori, nici de autoritati. Studiul Organizatiei Mondiale a Sanatatii arata ca, in Romania, 70% dintre tineri se tem sa se duca la ore din cauza actelor de huliganism, care, conform statisticilor, se petrec cel putin o data pe saptamina. Ca tacimul sa fie complet, agresorii isi posteaza deseori „ispravile" pe Internet. Sociologii si psihologii explica violenta din scoli prin faptul ca elevii se uita foarte mult la filme violente, iar parintii nu se mai ocupa de educatia lor. La nivel mondial, studiile spun ca, in fiecare an, 40 de milioane de copii sub 15 ani sint batuti sau violati. Iar in peste o suta de tari pedeapsa corporala in incinta scolii este permisa, in vreme ce in alte 140 de tari copiii pot fi pedepsiti prin batai in centrele alternative de ingrijire.

Tariceanu si Geoana, se sfatuiesc in taina

Geoana si Tariceanu au dezbatut in secret ideea unei fratii intru alegeri anticipateGeoana ar vrea anticipatePresedintele PSD, Mircea Geoana, a confirmat faptul ca s-a intilnit cu premierul Calin Popescu Tariceanu in taina, dar nu a dat nici un detaliu despre ce a discutat cu liderul PNL. El a motivat refuzul de a dezvalui discutia prin faptul ca reuniunea nu a fost „una publica". Insa, potrivit agentiei de presa NewsIn, presedintii PSD si PNL ar fi discutat despre alegeri anticipate care sa aiba loc dupa summitul NATO din aprilie ce va avea loc la Bucuresti. Se pare ca PSD nu s-a aratat dispus sa depuna o motiune de cenzura in acest moment, dat fiind ca nu crede ca ar avea suficienta sustinere, dar nici premierul nu intentioneaza sa demisioneze pentru a provoca organizarea alegerilor anticipate.Tariceanu pune conditiiAgentia NewsIn a relatat ca Mircea Geoana ar fi incercat sa il convinga pe primul-ministru ca solutia, in acest moment, este declansarea alegerilor parlamentare inainte de termen, mai exact o data cu alegerile locale. In caz contrar, Geoana ar fi amenintat ca PSD va face „opozitie la singe", fapt care ar insemna blocarea, in Parlament, a tuturor initiativelor Executivului. Tariceanu ar fi conditionat alegerile anticipate de adoptarea votului uninominal in varianta dorita de liberali, care nu este aceeasi cu varianta preferata de PSD, mai spune NewsIn. Conform agentiei citate, o noua runda de negocieri ar urma sa aiba loc dupa ce liderii celor doua partide se vor consulta si cu analistii lor, pentru a evalua avantajele si dezavantajele alegerilor anticipate.Iliescu saluta revenirea lui Nastase si MitreaIn vreme ce liderul oficial al PSD, Mircea Geoana, purta negocieri secrete cu liderul PNL, presedintele de onoare al social-democratilor, Ion Iliescu, a iesit la rampa cu declaratii in sprijinul lui Adrian Nastase si Miron Mitrea. Cei doi se numara printre membrii PSD cu „tinichele legate de coada", dat fiind ca amindoi sint cercetati penal. Totusi, Iliescu este de parere ca „reactivarea lui Miron Mitrea si a lui Adrian Nastase este o decizie constructiva a partidului, care are nevoie sa stringa rindurile intr-un an electoral. Si unul, si celalalt au acumulat o experienta utila", a comentat Iliescu. Afirmatiile sale vin dupa ce, acum 2 zile, presedintele PSD a anuntat revenirea lui Adrian Nastase si a lui Miron Mitrea in echipa de campanie a partidului. El a numit aceasta miscare drept „un lucru firesc intr-o etapa de stringere a rindurilor" si a spus ca spera ca acest lucru sa duca la „succesul PSD in campanie". Fostului premier Adrian Nastase i s-a propus, deocamdata, sa coordoneze, alaturi de Dan Mircea Popescu, o structura de lucru pentru scrierea ofertei electorale a partidului. Nastase a acceptat oferta.

?Nationalele? Romaniei, desfasurate in Germania

Performante laudabileAscensiunea Anamariei Parv este remarcabilaIn perioada 3-8 februarie, sportivii clujeni au participat la intrecerile Campionatelor Nationale de patinaj viteza, care s-au desfasurat la Inzell, in Germania. Se intimpla a doua oara ca CN se desfasoara in strainatate. Anul trecut, „nationalele“ de patinaj viteza ale Romaniei au avut loc in Italia, pe pista de la Collalbo. Motivele acestor premiere din Italia si Germania sint cit se poate de simple: pista naturala de 400 m de la Miercurea-Ciuc nu a putut fi inghetata anul trecut, iar anul acesta s-a trecut la artificializarea ei, lucrarile fiind in derulare. Pista va fi functionala abia din decembrie.     Chiar daca in aceste conditii s-au antrenat pe pista de role de la Cora (in toamna) si pe patinoarul „Ice Dream“ de la Iulius Mall (pe timpul iernii), sportivii clujeni au obtinut rezultate de invidiat. Pe linga clasarile meritorii de la CN, ei s-au remarcat si in concursuri internationale din calendarul ISU.Ploaie de medaliiConcurind pentru Skating Club Cortina, club sustinut si finantat de fostul mare patinator clujean Jenei Miklós, senioara Daniela Oltean s-a clasat prima la 5.000 (7:44,26 min), respectiv a doua la 500 m (41.78/ 41.79 sec), 1.000 m (1:22,44), 1.500 m (2:08,64), 3.000 m (4:36,57) si poliatlon.     Comportari remarcabile au avut si sportivii de la CSS Viitorul Cluj (director Alin Giurgiu), care au adunat 15 clasari pe podium. Elev al profesorului Horia Timis, Mugurel Socaciu s-a clasat al treilea atit la 500 m (41.11), cit si la 1.500 m (2:11,14). Antrenati de Gheorghe Parv, cei mai tineri au obtinut rezultate bune. La junioare III, Raluca Stef a cistigat tot: 47.14/46.22 la 500 m, 1:33,28 la 1000 m, 2:28,00 la 1.500 m si 189,33 la poliatlon. Cu un timp de 1:45,02 Antonia Ionutiu s-a clasat a treia la 1000 m.     La categoria copii I, Anamaria Parv a adunat trei locuri I, la 500 m (47.42/47.29), 1000 m (1:36,39/ 1:38,35) si poliatlon (192,080). La copii II Andreea Mateut a fost prima la 300 m (32,47/ 33,44) si a treia la poliatlon (186,710), in timp ce Tudor Racolta a obtinut doua locuri secunde (34,15 si 33,71 sec. la 300 m, respectiv 184,010 poliatlon) si un loc trei (57,04 si 58,40 sec. la 500 m). Anamaria Parv a participat la doua concursuri gazduite de pista de la Collalbo (Italia). Clujeanca a fost a treia atit la competitia Trofeo Grand Prix (1:41,03 min. la 1000 m), cit si la Sportman Mondini Trophy (46,92 sec. la 500 m). La rindul ei, Daniela Oltean a participat la intrecerile Campionatelor Europene gazduite de localitatea rusa Kolomna. Intr-o companie selecta a fost a 15-a la 1.500 m (cu timpul de 2:03,00) si a 16-a la 3.000 m (4:18,66). O contributie deosebita la aceste rezultate au avut inimosul patinator Jenei Miklós si directorul CSS Viitorul, Alin Giurgiu.Program incarcatIn viitorul apropiat, sportivii clujeni urmeaza sa participe la Campionatele Mondiale pe probe de la Nagano (Japonia), unde se spera la o clasare printre primele sase locuri la echipe din partea Danielei Oltean. Juniorii se vor alinia la startul concursurilor internationale de la Varsovia (Polonia) si la Heerenveen (Olanda). Cei de la CSS Viitorul vor participa si la Campionatele Nationale de patinaj pe pista redusa (shorttrack), care se vor desfasura la Miercurea Ciuc in perioada 22-23 februarie.

Cu bateriile incarcate

La un pas de victorieBilica a inscris in ultimul amical un gol de senzatie de la 60 de metri.Universitatea Cluj a incheiat perioada centralizata de pregatire. Astazi, fotbalistii „universitari“ sint asteptati acasa, urmind ca apoi sa primeasca 2 zile libere, revenirea la antrenamente fiind prevazuta luni, pe Stadionul „Ion Moina“. Sase jocuri: doua victorii, doua egaluri si doua insuccese. Patru goluri marcate si patru primite. Acesta este bilantul ardelenilor in partidele de verificare din Antalya. Ieri, formatia „universitara“ a disputat ultimul meci amical de pe tarim turcesc, in compania echipei Pakhtakor Tashkent, din Uzbekistan. Meciul s-a incheiat la egalitate, cu scorul de 2-2, punctele gruparii pregatite de Alpar Meszaros fiind semnate de Fabio Bilica si Zeno Bundea, primul inscriind un gol de la 60 de metri. Desi la pauza „U“ Cluj a condus cu 2-0, mitanul secund a readus in scena  vechile metehne „studentesti“, fotbalistii ardeleni „reusind“ sa incaseze golul egalizator in ultimele secvente de joc. „Sepcile rosii“ au inceput meciul in urmatoarea garnitura: Merlier – Ungurusan, Bilica, Soltuz, Coman – Bundea, Radoi, Soporan, Budeanu – Silvasan, Goga. In partea a doua, staff-ul tehnic a rulat intreg efectivul, singurii fotbalisti neutilizati fiind Milan Jovanovic, Alin Savu si Andre Astorga.Au convinsMijlocasul brazilian Baiano si portarul belgian Pieter Merlier au sanse mari sa ramina la Universitatea Cluj pentru a doua parte a campionatului. Ambii au sustinut probe de joc la trupa antrenata de Meszaros, reusind sa-l convinga pe tehnician de calitatile lor. La finalul partidei de aseara cu Pakhtakor Tashkent, tehnicianul echipei clujene a putut trage concluziile asupra evolutiei acestora, ambii primind aprecieri din partea lui Meszaros: „Portarul va ramine pentru ca are valoare certa. Astazi (n.r., ieri) s-a observat acest lucru. Se vede ca stie fotbal. Baiano mi-a placut si el, nu este un jucator deloc rau. Ambii ne pot ajuta foarte mult. Acuma trebuie sa discutam si cu conducerea, sa vedem conditiile in care acestia ar putea semna cu Universitatea Cluj“, a precizat Meszaros.

Pe scurt

Program competitionalBaschet Sala Sporturilor „Horia Demian“vineri, ora 19: „U“ Mobitelco II Cluj - B. D. West Petrom Arad (div. B, masculin)simbata: ora 11. C. S. UBU Artimex Gladiator Cluj - B. D. West Petrom Arad (div. B, masc.); ora 14.30: „U“ Trustul CRE Cluj - CET Govora (div. A, feminin); ora 17: „U“ Mobitelco Cluj - BCMUS Arges Pitesti (div. A, masc.); ora 19: „U“ Mobitelco II - CAS Magic Sibiu (div. A)Scoala de Arte si Meserii, simbata ora 16.30 si duminica ora 8.30: M. C. Sport - C. S. S. Satu Mare (junioare III)Atletismsimbata, ora 10, sala de atletism, Parcul Sportiv „Dr. Iuliu Hatieganu“: CN de sala, juniori II, masculin si feminin - etapa judeteanaHandbal simbata, ora 9, Sala Sp.: LPS Cluj - Marta Baia Mare (juniori I);duminica: ora 9, Sala Sp.: CSS. Viitorul Cluj - Rom Sport Oradea (junioare I); ora 11: „U“ Hasit Cluj - CSM Sebes (div. A, masculin); ora 13: HC Napoca - HC Minaur II Baia Mare (div. A, masculin) Halteresimbata, ora 10, sala de haltere din incinta Stadionului „Ion Moina“: CN de seniori si senioare, etapa judeteanaGreu la NisHandbalistele de la „U“ Jolidon sustin duminica, la Nis, meciul-revansa cu HC Naisa, din optimile de finala ale Cupei Cupelor. In efectiv complet, fara jucatoare accidentate, echipa pregatita de Gheorghe Covaciu are dificila misiune de a apara avantajul de 5 goluri, partida de la Cluj incheindu-se cu scorul de 33-28 pentru gazde. Transmisa in direct de sport.ro (duminica, ora 19.30), intilnirea HC Naisa - „U“ Jolidon va fi arbitrata de cehii Vaclav Horacek si Jiri Novotny, delegat EHF fiind grecul Fotis Bavas.     G. G.Rapidul continua sa se intareascaDirectorul general al Rapidului, Constantin Zotta, a declarat in cadrul unei conferinte de presa ca gruparea giulesteana a rezolvat in proportie de 99% transferul jucatorului portughez Vasco Miguel Lopes Matos: „Unul dintre transferuri este ca si facut, e vorba de portughezul Matos, 99% este realizat, mai trebuie sa asteptam si noi ca jucatorul sa efectueze testele medicale“. Matos, in virsta de 27 de ani, a mai evoluat la formatiile Lourinhanense, Sporting Lisabona, Campomaiorense, Vitoria Setubal, in prezent fiind legitimat la echipa din Liga a II-a portugheza Beira Mar. Zotta a mai precizat ca atacantul ghanez Ibrahim Salou este si el aproape de a veni la Rapid. „Mircea Rednic tine legatura cu Salou. Inca asteptam, sint sanse mari sa semneze cu Rapid, dar as gresi sa dau un raspuns favorabil 100%. Nu pot inca sa afirm daca acestea sint ultimele achizitii, dar cu siguranta acestea doua, pentru posturile de mijlocas si atacant, vor fi facute“, a explicat Zotta.    G. G.

Timp liber

Refacere „la saptaminA“Cine are dare de mina si chef de iesit sa faca o pauza, dar nu prea departe de casa, poate incerca „saptamina de refacere“ propusa de agentia de voiaj apartinind Carrefour. In schimbul a doar 270 de lei pentru o persoana, cazare in hotel de doua stele, 6 nopti si proceduri de tratament sau pentru aceleasi servicii la 330 de lei, dar intr-un hotel de trei stele, amatorii de o binemeritata pauza „primavaratica“ pot incerca statiuni ca Moneasa, Pucioasa, Slanic Moldova, Baile Olanesti, Tusnad, Lacu Sarat, Felix, Covasna, Singeorz-Bai sau Govora. Pentru clujenii mai pretentiosi poate suna usor demodat, insa cele mai multe dintre aceste statiuni au adus imbunatatiri aspectului lor si mai ales serviciilor, iar perioada de trista amintire in care mincarea nu era tocmai placuta a trecut de mult.Ia-ti putere din cuvinteLiteratura motivationala, chiar daca nu are meritul de a fi spectaculoasa, poate fi de folos. Aduce adeseori un bagaj de cunostinte pe care putini dintre noi l-au dobindit la modul serios in scoala, fie si pentru motivul ca materiile „de supravietuire personala“ nu se predau in scoala la noi, asa cum se intimpla in Occident. O carte care poate fi un instrument util a fost de curind publicata de grupul Amaltea. „Puterea Cuvintelor“, semnata de Hal Urban, este un instrument prin care invatam sa folosim cuvintele rational pentru a obtine cit mai mult de la viata. Chiar daca nu ne schimba viata instantaneu, cel putin aduce idei noi si care ne pot fi de folos. Pretul cartii este de 25 de lei si poate fi gasita in toate librariile din oras, dar si pe Internet la http://www.amaltea.ro .

Cadouri din inima marilor reduceri

Original si ieftinDoamnele sau domnii mai pot beneficia inca de reduceri de pina la 63%Desi regulile de bun comportament si manierele elegante spun ca nu e cazul sa aplicam regula asta in cazul nimanui si cu atit mai putin a doamnelor, totusi se intimpla. Valentine’s Day e doar un preambul al Dragobetelui, care va avea loc in 24 februarie, care mai nou este si el sarbatorit si care, la rindul lui, este o avanpremiera a zilei de 1 martie si 8 martie. Asadar, aceste zile pot fi folosite din plin pentru a pregati din timp cadourile pentru urmatoarele „date“ speciale. Beauty&Colors din Polus Center are promotii care reduc preturile cu pina la 63% in aceste zile, ceea ce inseamna ca palarioarele, esarfele, chiar si accesoriile vestimentare au acum preturi numai potrivite pentru un cadou „de marca“. Preturi bune sint tot in Polus Center la standurile „Cleopatra“, unde bijuteriile purtind aceasta „marca de Cluj“ au preturi cuprinse intre 10 si 30 de lei, iar modelele sint cit se poate de originale.Idei de cadouri primavaraticeCei care vor sa fie originali pot cumpara mici medalioane din magazinele de bijuterii pe care pot fi gasite peste tot in oras. Astfel de medalioane din argint au preturi care pornesc de la 15 lei si pot ajunge la 100 de lei lejer. Pot fi folosite in scopul in care au fost create sau, cu putina imaginatie, pot fi transformate chiar in magazine, in mici bijuterii care pot fi atasate telefoanelor mobile ale doamnelor, de pilda. Daca nu aveti timp si chef sa faceti un asemenea cadou, puteti incerca direct in magazinele Meli Melo, in Sora Shopping Center, mai precis in magazinele de telefonie mobila pe care le gasiti aici si din care puteti achizitiona bijuterii special confectionate in acest scop. O astfel de bijuterie la reducere costa 5-6 lei, dar la pret integral costa nu mai mult de 15 lei. Ii puteti atasa o mica „poseta“ de seara, plina de paiete, din Meli Melo, poseta destinata a „ascunde“ telefonul mobil intr-un mod cit se poate de decorativ atunci cind este purtata o tinuta de seara, fie chiar si intr-un club. Asemenea accesorii costa pina la 30 de lei. Atasat unui buchet de trandafiri sau, de ce nu, de frezii si ghiocei de sezon, un astfel de cadou ar costa nu mai mult de 70 de lei. Da, dar ce nu face omul pentru dragoste? Ideal ar fi sa renuntam totusi la banalele dulciuri, pe care le-am putea oferi cu succes prietenelor pe care nu am vrea sa le ignoram in astfel de momente.

Aproape un milion de retete prescrise in 2007

Valoarea retetelor prescrise de medicii de familie, de doctorii din ambulatoriul spitalelor sau de cei din spitale este de peste 45 milioane de lei. Deoarece medicii de familie sint primii la care se adreseaza pacientii, acestia sint si cei care au scris cele mai multe retete. Numarul de retete raportate la un medic este insa dictat de numarul de pacienti si, in mare masura, de virsta acestora. Batrinii au cele mai scumpe si mai multe reteteNu toti medicii au prescris un numar egal de retete, deoarece nu toti au acelasi tip de pacienti. Doctorii de familie care au inscrise persoane virstnice au facut mai multe prescriptii. Batrinii sint cei care au nevoie de cele mai multe si cele mai costisitoare medicamente, patologia acestora fiind mult mai complexa si, de cele mai multe ori, cronica. “Medicii care prescriu cele mai multe retete sint cei care au numarul cel mai mare de pacienti sau cel mai mare numar de persoane virstnice inscrise. Cei care au inscrise persoane mai tinere, active au un numar mai mic de retete, deoarece acestia pot sa treaca doar o data pe an pe la medic, pentru un control de rutina. Cu toate ca numarul retetelor pare a fi foarte mare, judetul Alba se inscrie in media pe tara. Un numar apropiat de retete si pentru aproximativ aceleasi afectiuni, s-a inregistrat si in alte judete din Ardeal”, a explicat medicul sef al Casei de Asigurari de Sanatate Alba, Alexandrina Andone.Cele mai multe retete pentru croniciCele mai multe retete au fost eliberate anul trecut pentru bolnavii cronici, care beneficiaza de gratuitate. Pentru cele 31 de afectiuni cronice pentru care Casa de Asigurari de Sanatate suporta cheltuiala in totalitate, printre care diabet, dementa senila, epilepsie si leucemie, au fost eliberate 583.454 de retete. Valoarea totala a acestora este de 26 milioane lei. Au fost eliberate si retete compensate de aproape 20 milioane lei. Acestea pot beneficia de compensare in diverse procente. “Cele mai multe retete eliberate au fost cele gratuite. Retetele pentru bolnavii cronici, atit cele gratuite, cit si cele compensate, se pot elibera o data pe luna, dar si o data la trei luni, in functie de dorinta pacientului”, a spus Alexandrina Andone.

Tragic accident de munca la Rosia Montana

Agentii Postului de Politie Rosia Montana au fost sesizati miercuri în jurul orei 16.45, în legatura cu faptul ca un muncitor de la S.C. Electrica S.A. a decedat în timp ce efectua lucrari de reparatii la reteaua electrica de medie tensiune, pe raza comunei Rosia Montana. La fata locului s-au deplasat politistii din comuna, împreuna cu procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe linga Judecatoria Cîmpeni si reprezentanti de la Inspectoratul Teritorial de Munca Alba. In urma verificarilor efectuate, comisia de ancheta a constatat faptul ca Sicoe Gheorghe, de 50 ani, din comuna Ciuruleasa, în timp ce efectua lucrari de reparatii la reteaua electrica de medie tensiune, a cazut de pe un stilp din beton, decedind. Potrivit conducerii Inspectoratului Teritorial de Munca Alba, la ora si la data amintita, echipa operativa Abrud, formata din seful de tura Stefan Sicoe si ajutorii Gheorghe Sicoe si Dorel Fulea, urmau sa execute legarea unor corzi pe un stilp al LEA 20Kv Cimpeni - Gura Rosiei. Conform celor stabilite de inspectorii ITM, lucrarea se executa in baza unei autorizatii de lucru, urmind ca linia sa fie pusa la pamint prin scurtcircuitoare mobile. “In timp ce Gheorghe Sicoe se urca cu ajutorul unei scari pe stilpul unde trebuia intevenit, iar o parte a liniei aflindu-se sub tensiune, victima a ajuns in raza de influenta a liniei, s-a electrocutat si a cazut de la o inaltime de aproximativ 14 metri”, au declarat, in cursul zilei de ieri, reprezentantii ITM Alba. Cercetarile in cazul acestui accident sint continuate de reprezentantii aceleiasi institutii, precum si de Parchetul de pe linga Judecatoria Cîmpeni.     

Copiii se tem sa mai mearga la scoala!

Un studiu al Autoritatii de Protectie a Drepturilor Copilului din Romania arata ca numarul copiilor romani abuzati, exploatati sau neglijati creste de la an la an. Potrivit acestuia, doar in prima jumatate a anului trecut peste 5.000 de minori au fost in astfel de situatii. Statisticile arata ca, în prima parte a anului 2007, peste 500 de copii au fost abuzati fizic, alti 200 au fost abuzati sexual si aproape 3.000 au fost neglijati de parinti. Cele mai multe abuzuri se petrec in familie, dar exista si situatii in care copiii sint agresati in incinta scolilor. Copiii cu virsta intre 10 si 13 ani cad cel mai des victime abuzurilor, potrivit Institutului pentru Cercetarea si Prevenirea Criminalitatii.     O alta problema grava a Romaniei in privinta copiilor este traficul si exploatarea sexuala a acestora. Anul trecut, peste 270 de copii au fost traficati peste hotare, iar 103 au fost obligati sa se prostitueze in tara. Un studiu realizat de Organizatia „Salvati Copiii“ arata ca 9% dintre elevele de scoala generala sau liceu au fost acostate, pe strada, pentru intretinerea de relatii sexuale pe bani, 7% sustin ca li s-a cerut sa se dezbrace in fata cuiva, 2% au fost victimele unei tentative de viol si tot atitea au fost chiar violate.     Totodata, Romania se afla pe unul din primele locuri la capitolul violenta in scoli. Mai bine de jumatate dintre profesori raporteaza acte de huliganism la orele lor sau au nevoie de protectie pentru securitatea lor si a altor elevi, relateaza Realitatea TV. Elevii fie se bat intre ei, fie sint batuti in curtea scolii de huligani sau se bat, uneori, cu profesorii. Situatia nu poate fi tinuta sub control nici de parinti, nici de profesori, nici de autoritati. Studiul Organizatiei Mondiale a Sanatatii arata ca, in Romania, 70% dintre tineri se tem sa se duca la ore din cauza actelor de huliganism, care, conform statisticilor, se petrec cel putin o data pe saptamina. Ca tacimul sa fie complet, agresorii isi posteaza deseori „ispravile“ pe Internet. Sociologii si psihologii explica violenta din scoli prin faptul ca elevii se uita foarte mult la filme violente,  iar parintii nu se mai ocupa de educatia lor.      La nivel mondial, studiile spun ca, in fiecare an, 40 de milioane de copii sub 15 ani sint batuti sau violati. Iar in peste o suta de tari pedeapsa corporala in incinta scolii este permisa, in vreme ce in alte 140 de tari copiii pot fi pedepsiti prin batai in centrele alternative de ingrijire.

Tariceanu si Geoana se sfatuiesc in taina

Geoana ar vrea anticipateGeoana a dezbatut cu Tariceanu in secret ideea unei fratii intru alegeri anticipatePresedintele PSD, Mircea Geoana, a confirmat faptul ca s-a intilnit cu premierul Calin Popescu Tariceanu in taina, dar nu a dat nici un detaliu despre ce a discutat cu liderul PNL. El a motivat refuzul de a dezvalui discutia prin faptul ca reuniunea nu a fost „una publica“. Insa, potrivit agentiei de presa NewsIn, presedintii PSD si PNL ar fi discutat despre alegeri anticipate care sa aiba loc dupa summitul NATO din aprilie ce va avea loc la Bucuresti. Se pare ca PSD nu s-a aratat dispus sa depuna o motiune de cenzura acum, fiindca nu crede ca ar avea suficienta sustinere, dar nici premierul nu intentioneaza sa demisioneze pentru a provoca organizarea alegerilor anticipate. Tariceanu pune conditiiAgentia NewsIn a relatat ca Mircea Geoana ar fi incercat sa il convinga pe primul-ministru ca solutia, in acest moment, este declansarea alegerilor parlamentare inainte de termen, mai exact o data cu alegerile locale. In caz contrar, Geoana ar fi amenintat ca PSD va face „opozitie la singe“, fapt care ar insemna blocarea, in Parlament, a tuturor initiativelor Executivului. Tariceanu ar fi conditionat alegerile anticipate de adoptarea votului uninominal in varianta dorita de liberali, care nu este aceeasi cu varianta preferata de PSD, mai spune NewsIn. Conform agentiei citate, o noua runda de negocieri ar urma sa aiba loc dupa ce liderii celor doua partide se vor consulta si cu analistii lor, pentru a evalua avantajele si dezavantajele alegerilor anticipate.Iliescu saluta revenirea lui Nastase si MitreaIn vreme ce liderul oficial al PSD, Mircea Geoana, purta negocieri secrete cu liderul PNL, presedintele de onoare al social-democratilor, Ion Iliescu, a iesit la rampa cu declaratii in sprijinul lui Adrian Nastase si Miron Mitrea. Cei doi se numara printre membrii PSD cu „tinichele legate de coada“, dat fiind ca amindoi sint cercetati penal. Totusi, Iliescu este de parere ca „reactivarea lui Miron Mitrea si a lui Adrian Nastase este o decizie constructiva a partidului, care are nevoie sa stringa rindurile intr-un an electoral. Si unul, si celalalt au acumulat o experienta utila“, a comentat Iliescu. Afirmatiile sale vin dupa ce, acum 2 zile, presedintele PSD a anuntat revenirea lui Adrian Nastase si a lui Miron Mitrea in echipa de campanie a partidului. El a numit aceasta miscare drept „un lucru firesc intr-o etapa de stringere a rindurilor“ si a spus ca spera ca acest lucru sa duca la „succesul PSD in campanie“. Fostului premier Adrian Nastase i s-a propus, deocamdata, sa coordoneze, alaturi de Dan Mircea Popescu, o structura de lucru pentru scrierea ofertei electorale a partidului. Nastase a acceptat oferta.

Dotari corespunzatoare pentru ...nevoi comunitare

Asigurarea nevoilor comunitare ale unei localitati implica, fara doar si poate, pentru administratia locala, un minim de dotari in acest sens. Potrivit declaratiilor primarului Tiberiu Ratiu, Primaria Abrud a acumulat in ultima vreme, in conditiile unui buget local destul de auster, o serie de utilaje care sa-i permita acoperirea in conditii corespunzatoare a unor astfel de servicii. “Desi veniturile primariei sint destul de reduse, s-au achizitionat, datorita gestionarii in mod corespunzator de catre compartimentul economico-financiar al primariei, o containiera de 6,5 tone, un tractor cu remorca de 5 tone pentru asigurarea serviciilor de salubrizare a orasului. De asemenea, am mai cumparat un incarcator frontal 4x4 tip FAI si cea mai buna achizitie a fost un buldoexcavator nou, multifunctional, care a fost baza in saparea santului de 5 km, pentru conducta de apa Abrud-Buninginea. Am mai achizitionat o motocositoare care ne-a ajutat sa mentinem spatiile verzi, un motoatomizor pentru dezinfectii la tirgul de animale, la parterul blocurilor si  la rampa de gunoi. Printre achizitiile facute se mai numara si o motopompa pentru incendii. As vrea sa mai mentionez ca la masina de pompieri s-au facut reparatii capitale, in asa fel in cit in cazul unor nedorite incendii sa se poata intevenii in conditii corespunzatoare”, a declarat primarul Ratiu.   

Pe scurt

CNSAS ramine in aerPartidele politice s-au aratat indiferente fata de soarta CNSAS. Cel putin aceasta s-a putut deduce din faptul ca ieri, la consultarile referitoare la ce se va intimpla cu acest for, nu au venit decit reprezentantii UDMR si PRM. Intilnirea era programata intre reprezentantii Ministerului Justitiei si cei ai formatiunilor politice. Cu totii ar fi trebuit sa gaseasca o formula legislativa care sa permita CNSAS sa isi continue activitatea. Insa, din cauza absentei partidelor politice, nu s-a putut ajunge la nici o concluzie. Mai mult chiar, subiectul CNSAS a devenit gluma pentru unii. „CNSAS-ul a murit si aici se aplica principiul juridic: mortul de la groapa nu se mai intoarce. Trebuiesc luate masurile de conservare“, a spus Lucian Bolcas, vicepresedinte PRM. „Acum se propune ca toti membrii Colegiului sa devina niste conserve, institutia sa devina o mare conserva si totul sa fie o mare industrie de conservare“, a ironizat Cazimir Ionescu, membru al CNSAS.        C. J.Tariceanu apara taxa autoPremierul Calin Popescu Tariceanu (foto) considera ca dezbaterile pe tema taxei auto „au depasit limitele unei dezbateri firesti si s-au transformat intr-o campanie violenta de instigare la nesupunere civica“. El a declarat aceasta in cadrul unei intrevederi cu reprezentantii organizatiilor civice la Palatul Victoria. Premierul a mai spus ca, in opinia sa, subiectul taxei auto a fost dezbatut intr-un mod „ingust“ si a afirmat ca aceasta taxa nu este „o modalitate de a aduce bani la buget, ci este o taxa de mediu“. „S-a avut in vedere un singur aspect, care de la inceput vreau sa va spun ca este gresit, si anume acela ca taxa de prima inmatriculare este o modalitate de a aduce bani la buget. Gresit!“, a subliniat premierul.        C. J.

Un alt fel de uninominal

“Hai sa ne complicam!”. Acesta pare sa fie motto-ul politicienilor nostri, indiferent de “culoarea” lor. Lucruri care ar trebui sa fie extrem de simple sint interpretate in fel si chip si sint facute exact ca sa poata fi interpretate si folosite in functie de cum o cere “situatia din tara”. Cred ca tot romanul si-a dat seama de acest lucru, asa ca nu este cazul sa insistam. Scriu aceste rinduri, pentru ca mi se pare ca o noua “ceata” ni se pregateste, daca nu exista deja, in privinta votului uninominal. Recunosc ca mie nu mi-e clar nici unul din sistemele propuse, cu toate ca fiecare dintre cei care le-au avansat ne spun ca sistemul lor este cel mai corect si cel mai simplu. Si ma intreb citi dintre dumneavoastra au o viziune clara asupra a ceea ce ar urma sa se intimple in fiecare din sistemele propuse si cine stie exact ce se va intimpla cu votul lui? Si asta in ciuda explicatiilor care ar fi trebuit sa ne lamureasca si care, cel putin in cazul meu, nu au reusit.Pentru mine, un sistem simplu de vot uninominal ar fi “ca la admitere”, ca sa ii dau si un nume. Mai precis ca la examenul de admitere, pentru ca admiterea se mai face si altfel. Adica mergem la vot si votam omul, pentru ca de aceea se numeste vot uninominal. Inchidem urnele, numaram voturile si tragem linie. De exemplu, Alba are doua posturi de senatori, ceea ce inseamna ca dupa primii doi clasati se trage linie. Restul, pa. Bineinteles, trebuie sa existe si cinciul. La suta in cazul alegerilor. Doar daca nu au obtinut toti candidatii clasati pe primele X locuri (depinde de camera legislativa si de judet) 5%, organizam un al doilea tur. Tot ca la admitere. Altfel, mai bine economisim banii si mai peticim vreun colt de economie care se duce de ripa. Mai simplu de atit nu se poate. Insa nu am auzit pe nimeni sa propuna o varianta atit de simpla. Ba ne complicam cu reimpartiri care nu mai au nici o legatura cu votul UNINOMINAL, dar au legatura cu partidele care mai trebuie sa aiba si ele macar o bucatica de ciolan sa o arate propriilor “contribuabili” care le tin in viata. O asemenea varianta nu este benefica decit pentru partide, pentru ca mentine in sinul acestora acea coeziune, care in opinia mea este prost inteleasa. Coeziunea ar trebui sa vina in jurul unei doctrine - dar ce mai inseamna doctrinele in zilele noastre? - si in jurul unui program cu obiective pe care oamenii respectivi isi propun sa le atinga in echipa. Votul uninominal “ca la admitere” ar face sa existe concurenta reala inclusiv in sinul partidelor politice, care vor fi obligate sa isi scoata in fata cei mai buni oameni care, e drept, trebuie sa aiba si o anumita popularitate, ca nu votezi un nume de care nu ai auzit. Dar pentru a-si face cunoscuti acesti oameni au patru ani la dispozitie, asa ca nu ar trebui sa fie o problema. Un calcul “din ochi” va arata ca mie mi-a ajuns mai putin de jumatate din acest text sa va prezint o varianta de vot uninominal, pe care cred ca ati inteles-o. Asta inteleg eu prin simplu!Cit despre corectitudine, este la fel de corecta ca si orice examen de admitere.

Pe scurt

„Teparii imobiliari“, in libertateMedicul dentist Mihai Potra si partenerul sau de afaceri, Iulian Cojoleanca, cercetati pentru ca ar fi inselat noua persoane cu peste 250.000 de euro promitindu-le apartamente fictive pe strada Aurel Vlaicu din Cluj-Napoca, au fost pusi ieri in libertate. Curtea de Apel Cluj a mentinut hotarirea Tribunalului Cluj din 11 februarie 2008 prin care s-a dispus înlocuirea masurii arestarii preventive fata de inculpatii Mihai Potra si Iulian Cojoleanca cu obligatia de a nu parasi localitatea. Potrivit anchetatorilor, in perioada mai-iulie 2007, Mihai Potra si Iulian Cojoleanca au incheiat noua contracte de vinzare-cumparare a unor locuinte. Cei doi le-au aratat clientilor si o copie xerox a unei autorizatii de construire, dar aceasta era falsa. Ei le explicau pagubitilor ca blocurile vor fi gata in cursul anului 2008. Procurorii au depistat noua persoane vatamate, fiecare dintre acestea platind un avans de citeva mii de euro, dar se presupune ca numarul celor inselati este mai mare. Cei doi au fost arestati in octombrie 2007 de catre judecatorii Tribunalului Cluj, la propunerea procurorilor, sub acuzatiile de inselaciune cu consecinte foarte grave, fals material in inscrisuri oficiale si uz de fals. De asemenea, agentia Imobiliara Cristal, care s-a ocupat de intermedierea apartamentelor, a fost amendata de inspectorii Oficiului de Protectia Consumatorului (OPC) Cluj cu 30.000 de lei si a fost obligata la restituirea comisioanelor percepute pentru vinzarea apartamentelor care nu exista. In acest moment, OPC Cluj este in proces cu agentia pentru recuperarea banilor.        I. O. 39 de divorturi de Ziua Indragostitilor Pe cind alte cupluri isi declarau iubire nepieritoare si erau casatorite chiar de primarul Emil Boc in centrul Clujului sau in mall-urile din oras, alte perechi isi spuneau adio in fata unui magistrat de la Judecatoria Cluj-Napoca. Potrivit reprezentantilor institutiei, 39 de cupluri au divortat de Ziua Indragostitilor. Vicepresedintele Judecatoriei Cluj-Napoca, Vasile Grunea, sustine ca aceste cifre nu depasesc media zilnica a divorturilor. Anul trecut, 17 cupluri au divortat tot pe 14 februarie, in timp ce alte cinci s-au prezentat in fata judecatorului pentru ca bunurile lor sa fie impartite. Alte cinci s-au intilnit la bara pentru partajul averilor. Daca cele doua parti cad de acord cu privire la bunurile detinute in comun, procesul de separare prin divort decurge foarte rapid. „Cred ca tot divortul a durat aproximativ 5 minute. Ne-am dus la judecator, ne-a pus citeva intrebari si dupa ce s-a uitat peste hirtii a zis ca ne declara divortati“, explica L. G., de 32 de ani, fericita ca de Ziua Indragostitilor si-a recuperat numele de fata. Totodata, divorturile s-ar putea sa nu se mai deruleze in salile de judecata. Potrivit Noului Cod de Procedura Civila prezentat de Tudor Chiurariu, cuplurile care au cazut de acord cu privire la termenii divortului se vor prezenta la Serviciile de stare civila, unde s-au si casatorit, loc in care va fi invocat consimtamintul mutual. Procedura are rolul de a usura activitatea magistratilor.                  A. D. Licitatie pentru terasele de linga SomesPrimaria incearca astazi din nou sa concesioneze cele trei spatii de pe malul Somesului amplasate in amonte de podul Calvaria, pe care le-au rezervat pentru amenajarea unor terase pentru alimentatie publica. Aceasta este a treia incercare a autoritatilor de a concesiona cele trei parcele de cite o mie de metri patrati situate pe malul sting al Somesului. Municipalitatea incearca inca din vara anului trecut amenajarea unor terase care sa deserveasca zona de agrement. Garantia de participare este de 2.000 de euro, iar pretul de pornire pentru concesionarea suprafetelor de teren din apropierea zonei de promenada va fi de 20 de euro pe metrul patrat.        A. M. P.Puscas pune taxa pe „proasta guvernare“Deputatul clujean PSD Vasile Puscas (foto) propune sanctionarea politicienilor care sustin fiscalitatea excesiva si nu se intereseaza de problemele cetatenilor. Solutia ar fi instituirea unei „taxe de proasta guvernare“ care sa penalizeze faptul ca nu exista responsabilitate politica si juridica la cei aflati la guvernare. Puscas a dat exemple in acest sens domeniul agricol si justitia. Deputatul afirma ca propunerea sa vine in contextul in care Romania conduce într-un top international al tarilor cu fiscalitate excesiva. Puscas mai propune si o taxa pentru „vicii politice“, aplicata politicienilor care nu critica masurile fiscale luate de guvernanti.    A. M. P. Tirg international de carte la UBBUniversitatea „Babes-Bolyai“ propune realizarea anuala a unui tirg international de carte al universitatii. Evenimentul, la care vor fi invitate editurile universitare din tara si strainatate, va fi organizat, in 2008, in perioada 15-30 octombrie, in prezenta studentilor. Hotarirea a fost luata ieri de Consiliul de Administratie al UBB, care, pe de alta parte, a propus si realizarea unei retele de presa universitara romaneasca. Realizarea acestei retele vizeaza vinzari reciproce de carte, participari la programe comune de formare, vizite la edituri si altele. Un proiect asemanator al UBB presupune realizarea de parteneriate cu presa internationala din cadrul universitatilor. Acest parteneriat vizeaza realizarea unor proiecte europene comune, schimburi de experienta, crearea unui centru comun de resurse si vinzarea reciproca de carte, prin livrarii proprii, prin retele de vinzare a celor doua edituri partenere sau prin sistem online.    R. N.Investitii azere la Cluj-NapocaAmbasadorul Azerbaidjanului in Romania, Eldar Hasanov, s-a intilnit ieri, la Cluj-Napoca, cu primarul municipiului, Emil Boc (foto). Vizita oficialului a avut ca scop consolidarea relatiilor economice dintre municipiul nostru si orase din tara pe care o reprezinta in vederea dezvoltarii unor investitii din Azerbaidjan de peste 100 de milioane de euro. In cadrul intilnirii, Hasanov si-a exprimat intentia de a construi la Cluj-Napoca un centru pentru copiii fara adapost, prin intermediul Fundatiei Heydar Aliyev in Romania. Cei doi oficiali au vizitat ieri si Centrul de Ingrijire si Asistenta Cluj de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989.    A. M. P.

Dezastru national

Sute de gropi au aparut ca ciupercile dupa ploaie in cursul acestei ierni pe Drumul National 7, intre judetele Hunedoara si Alba. Portiunea dintre municipiile Deva si Alba Iulia este atit de rea, incit pare sa fi fost supusa bombardamentelor. Explicatiile angajatilor de la drumuri care spun ca gropile au aparut deoarece, din cauza vremii nefavorabie, nu au reusit sa termine lucrarile de reabilitare, nu ii incalzesc cu nimic pe soferi. De groazaSoferii care circula pe drumul care leaga Deva de Alba Iulia, spun ca, de la zi la zi, apar tot mai multe gropi. Asfaltul stricat le provoaca acestora daune serioase la masini, dar si intirzieri importante. Practic, un drum care dureaza in mod normal aproximativ o ora se parcurge acum in doua sau chiar trei ore. “In alte tari europene ca Ungaria, Croatia sau Austria faci 700-800 de kilometrii in noua ore, aici iti trebuie tot atita pentru a acoperi vreo 300 sau maxim 400. Pentru noi asta inseamna o dublare a programului si a cheltuielilor. Nu ne intreaba nimeni nimic. Platim roviniete, taxe de drum, alte taxe si impozite, dar pierderile nu avem cui le imputa”, se plinge, pe buna dreptate, unul dintre transportatorii care acopera aceasta portiune.Sofer“E de groaza. Criminal nu altceva. Am ocolit pe la Sebes ca cealalta varianta e in lucru. Am facut pina aici cam o ora si daca stau sa calculez mai fac cam o ora si jumatate pina in Deva. E enorm dar nu am ce sa fac. Norocul meu ca am plecat intr-un fel de plimbare. Daca ma grabeam, cred ca faceam cu capul”,spune un alt sofer oprit in coloana care incearca sa se strecoare printre craterele de pe sosea. ExplicatiiDesi pare intemeiata, explicatia responsabililor de la Drumuri Nationale nu indulceste cu nimic situatia. “Sint intr-adevar probleme de DN7, dar sint si in rest. Gropile au aparut datorita faptului ca lucrarile incepute in cursul anului trecut in luna august nu au fost terminate. Nu am reusit sa ne incadram in timp din cauza precipitatiilor cazute si a vremii deosebit de reci care nu ne-a permis sa efectuam lucrarile in parametri”, a explicat Mariana David, unul dintre sefii regionali ai Directiei de Drumuri Nationale. Drumarii mai spun ca totul va fi remediat din vara.“Vom turna un strat consistent de asfalt, astfel incit sa poata suporta traficul. Oricum, problemele vor aparea in mod constant pentru ca soseaua nu a fost proiectata pentru volumul de acum al traficului”, se explica drumarii.Lucrarile de reabilitare a carosabilului vor reincepe in aceasta primavara, dar sint programate sa fie terminate abia in cursul anului viitor. De adaugat ca ultimele reparatii in zona au fost realizate in urma cu aproximativ 10 ani, iar in 24 de ore soseaua suporta o medie de 30.000 de masini. 

Final de cariera?

Steaua lui Ronaldo apune prematur din cauza accidentarilorMiercuri seara, meciul dintre Livorno si AC Milan, contind pentru o restanta din campionatul italian. Era minutul 55, Livorno conducea cu 1-0, iar Ancelloti l-a trimis in teren pe Ronaldo. Dupa numai trei minute, faza periculoasa la buturile gazdelor. Oddo centreaza, Ronaldo ii ia fata aparatorului advers, dar calca gresit si cade. Din acel moment, pe gazon se instaureaza panica. Ronaldo se tavalea de durere. Era clar ca e vorba de o accidentare foarte serioasa. A fost scos de urgenta cu targa de pe teren. Verdict durEvacuat de pe teren, Ronaldo a plecat in scurt timp la spital. Verdictul a fost unul foarte dur: ruptura a tendonului rotulian al genunchiului sting. Ca si cind n-a avut ghinion in ultima perioada, acum, fostul cistigator al balonului de aur a fost nevoit sa treaca din nou pe la sala de operatii. Interventia a avut loc aseara, la Paris, fiind condusa de profesorul Gerard Saillant, specialist in medicina sportiva, acelasi medic care l-a mai avut pacient si-n urma cu opt ani. „ Ronaldo a fost cel care a cerut sa fie operat la Paris, de echipa care i-a reconstruit genunchiul in urma cu opt ani", a declarat Jean-Pierre Meersseman, seful echipei medicale de la AC Milan.Accidentare cu golChiar daca s-a accidentat la acea faza, Ronaldo a avut un mare merit la stabilirea scorului final. In faza in care s-a accidentat, atacantul brazilian l-a obligat pe Vidigal, de la Livorno, sa comita hent, iar centralul intilnirii a dictat, fara dubii, penalti. Lovitura de pedeapsa a fost transformata de Pirlo, care a restabilit egalitatea, dupa ce gazdele preluasera conducerea, in minutul 50, prin reusita lui Pilzetti. In urma aceste remize, in clasament, AC Milan ocupa locul cinci, cu 37 de puncte, fiind devansata de Fiorentina (locul 4), Juventus (locul trei), AS Roma (locul doi) si Internazionale Milano (locul 1).Recuperare dificilaPotrivit medicilor, perioada minima de recuperare dupa o astfel de accidentare dureaza intre 9 luni si un an, doar ca o leziune similara petrecuta in 2000 l-a scos din circuit aproape 2 ani. Din vara anului trecut, de pe 31 iulie, brazilianul  a suferit o serie de accidentari, care i-au aminat debutul in sezonul 2007-2008 atit de mult incit n-a apucat sa joace, per total, decit 6 meciuri pina acum. Ca urmare a acestei noi accidentari, ziarele  au speculat pe seama faptului ca ar putea insemna finalul carierei. Marca a iesit chiar pe prima pagina, joi, cu Il Fenomeno la pamint, titrind „Finalul lui Ronaldo". Totusi, Adriano Galliani, vicepresedintele Milanului, a indemnat la calm: „Sa asteptam sa vedem cum decurge operatia si ce vor spune medicii si apoi vom mai vedea", spune milanezul. Sprijin milanezPatronul clubului AC Milan, Silvio Berlusconi, a declarat, ieri, ca este alaturi de brazilianul Ronaldo, considerind ca atacantul poate reveni in citeva luni pe gazon. „Are un fizic extraordinar si sint increzator ca in citeva luni poate reveni pe gazon asa cum l-am cunoscut pina acum", a declarat Silvio Berlusconi pentru RAI, televiziunea publica italiana. La rindul sau, tehnicianul rossonerilor, Carlo Ancelotti, a declarat, la rindul sau ca este foarte trist din cauza accidentarii lui Ronaldo si ca spera in revenirea acestuia. „Cu totii am fost tristi si ingrijorati din cauza acestei accidentari. Nu vreau sa afirm ca Ronaldo a terminat cariera fotbalistica, pentru ca numai timpul poate hotari acest lucru", a declarat Ancelotti.

Aproape de tragedie

Dupa Puerta, decedat anul trecut, dupa un infarct pe terenul de joc, Spania a fost aproape de a fi zguduita din nou. Miercuri seara, la Atena, in timpul meciului de Cupa UEFA dintre AEK si Getafe, Jaime Gavilan a cazut in cap in urma unui duel si a zacut pe gazon citeva minute. Fotbalistul echipei Getafe, Cosmin Contra, a declarat ca Jaime Gavilan, coechipierul sau care a cazut in cap pe teren dupa ce a sarit la minge, „parea ca va ramine paralizat", informeaza presa spaniola.Salvatorul ContraCotidianul AS noteaza ca jucatorul roman a fost primul care a ajuns linga Gavilan dupa incident. „Parea ca va ramine paralizat. Eram aproape de el si am vazut ca avea convulsii. I-am intors capul pentru ca am vazut ca ar putea sa isi inghita limba. De la moartea lui Puerta am fost cu totii foarte speriati", a spus Contra. Jaime Gavilan a suferit o lovitura puternica in minutul 60 al meciului de miercuri, cind a sarit la minge. Jucatorul si-a pierdut echilibrul dupa ce s-a ciocnit de un adversar si a cazut in cap pe gazon. El a fost scos de pe teren cu targa si avind gitul imobilizat. A fost transportat imediat la un spital din Atena, unde a petrecut noaptea sub observatie, el suferind, conform primelor teste, o contuzie si o mica hemoragie cervicala. Cind a plecat de la stadion, Gavilan era constient si se putea misca.EgaliFundasul Cosmin Contra a fost integralist in partida pe care formatia sa, Getafe, a terminat-o, la egalitate, miercuri, in deplasare, scor 1-1, in compania echipei AEK Atena, in prima mansa a saisprezecimilor de finala ale Cupei UEFA. Pentru Getafe a marcat De la Red, in minutul 86, in timp ce pentru AEK a inscris Blanco 90. Partida retur va avea loc la 21 februarie.

Pe viata la Real

Atacantul Raul si portarul Iker Casillas vor juca la Real Madrid pina la finalul carierelor, informeaza, cotidianul Marca. Oficialii madrileni au anuntat deja prelungirea contractelor celor doi jucatori emblematici pentru Real. Raul, in virsta de 30 de ani, avea contract cu Real Madrid pina in iunie 2010, iar portarul Casillas, in virsta de 26 de ani, pina in 2011. Cotidianul AS subliniaza ca acordul lui Raul se va prelungi automat cite un sezon dupa anul 2011, iar in cazul lui Casillas acest lucru devine valabil dupa sezonul 2016-2017. (S. P.)

Victorie pentru Dinamo

Dinamo  a invins, ieri, cu scorul de scor 3-1 (0-1), formatia din Coreea de Sud Pohang Steelers, inregistrind a doua victorie din cadrul turneului de pregatire din Antalya, Turcia. Golurile dinamovistilor au fost marcate de Anoh Attoukura '54, Vojislav Vranjkovici '82 si Florin Bratu '86 din penalti, in timp ce pentru Pohang a marcat Clodoaldo in minutul 23. Antrenorul Cornel Talnar a trimis in teren urmatorii jucatori: Romanovs - Galliquio, Moti, Diabate, Musat - Alexe, Ropotan, Vranjkovici, Zicu - Bratu, Ganea. In repriza a doua au mai intrat: Blay, Nitu, Attoukura, Bucsa. (S. P.)

Pele divorteaza

Fostul mare fotbalist brazilian Pele a anuntat ca va divorta, dupa 13 ani de casnicie, de actuala sa sotie, Assiria Lemos. In virsta de 67 de ani, Pele, pe numele sau real Edson Arantes do Nascimento, este casatorit cu cintareata de gospel Assiria Lemos de 13 ani, cei doi avind impreuna doi gemeni in virsta de 11 ani, Joshua si Celeste. Conform presei din Brazilia, divortul celor doi vine in urma unei crize ce dureaza de citeva luni. (S. P.)

Final de cantonament

Gazistii medieseni sint asteptati, in cursul zilei de miine, sa revina in tara, dupa ce in ultimele trei saptamini s-au aflat in Antalya, unde au efectuat al doilea cantonament al iernii. La finalul perioadei de pregatire, staff-ul tehnic al formatiei n-a avut decit cuvinte de lauda despre conditiile pe care le-au avut la dispozitie. „A fost perfect. Cred ca nici daca am fi rauvoitori nu ne-am putea plinge de ceva. Totul a fost foarte bine pus la punct. De la mincare, la terenuri, la conditii de refacere, la tot. Este foarte important ca in aceasta perioada a anului sa ne putem pregati in strainatate. Daca eram acasa si jucam pe terenurile noastre desfundate si inghetate, era un mare risc sa ne accidentam. Asa totul a decurs conform planului", spune  Cristi Pustai. Ultimul amicalGazistii au efectuat ieri ultimul meci de verificare din turneul turcesc. Au jucat cu Forex Brasov, partida incheiata dupa ora inchiderii editiei. Cu doua zile in urma, au avut de infruntat o echipa din Rusia. „Am intilnit formatii destul de bune, dar si altele foarte slabe. Din acest punct de vedere nu am fost foarte multumit. Daca erau echipe mai puternice, ne-ar fi prins mai bine. Oricum, si asa ne-am atins scopul si mi-am putut face o imagine clara asupra potentialului fiecarui jucator. Chiar daca au mai fost plusuri si minusuri, una peste alta sint multumit", spune Pustai. Partea a treiaDupa o zi de relaxare, gazistii vor reveni, de luni, din nou la antrenamente. Pentru finalul saptaminii, Pustai vrea sa perfecteze un nou amical. Cel mai probabil, adversarul gazistilor va fi, ca si-n vara, FC Brasov. „Acum nu vom mai face decit doua meciuri de verificare, probabil cu cei din Brasov. Vrem sa ne mai testam valoarea si pe terenurile noastre, dupa care sa asteptam reluarea campionatului, pentru ca se anunta un retur foarte dificil", spune Pustai.

Victorie la Blaj

FC Cisnadie incepe sa-si intre in ritm si sa bifeze rezultate din ce in ce mai bune. Dupa ce, marti, au terminat la egalitate meciul cu Transil Tg. Mures, ieri, elevii pregatiti de Jan Gavrila s-au impus clar, cu 3-1, in disputa cu Inter Blaj. Desi, initial, s-a stabilit ca meciul sa aiba loc la Cisnadie, din lipsa unui teren practicabil, s-a decis sa se joace pe gazonul celor din Blaj. „Este foarte greu sa joci pe astfel de terenuri. La inceput a fost acceptabil, dar dupa aceea deasupra s-a inmuiat, dar dedesubt a fost inghetat, astfel ca a fost un adevarat patinoar. Pina la urma ne-am descurcat", spune Ovidiu Tilvan. Repriza perfectaInter a deschis scorul in prima repriza, avantaj pe care si l-a mentinut pina la pauza. In partea a doua, insa, jucatorii din Cisnadie au fost mult mai pragmatici. Au reusit sa puncteze de trei ori. Ganuci a egalat, pentru ca apoi, in ordine, Corfaru si Chirila sa semneze golurile victoriei. Pentru FC Cisnadie au evoluat: Pitigoi - Csaszar, Cotora, Dragan - Sergiu Cristea, Corneanu, Chirila, Marin - Corfaru si Cazacu. Singura modificare operata de Jan Gavrila a fost intrarea lui Ganuci, la pauza, in locul lui Cristea. Urmatorul meci de verificare al formatiei din Cisnadie va fi simbata, cind primeste replica sibienilor de la Interstar.

Antrenor nemultumit

Prezent la Straja, la doua competitii rezervate copiilor, schiorul sibian Alex Mitea n-a rupt gura tirgului. Chiar daca a terminat primul concurs pe pozitia a doua, iar cel de-al doilea pe patru, antrenorul Sebastian Barbu nu este multumit. Spune ca diferenta lui Mitea fata de primul clasat a fost prea mare. „Am sperat foarte multe de la acest concurs. Veneam dupa o perioada buna, in care trebuia sa confirmam. Din pacate, Alex a mers slab, pentru ca astfel nu se explica diferenta de aproape 4 secunde fata de primul clasat. Sper doar sa fie un simplu accident", spune Barbu. (C. F.)

Boicot la Medias

Criza rezultatelor din ultima perioada isi pune amprenta, din ce in ce mai mult, asupra atmosferei din sinul echipei de baschet masculin Gaz Metan Medias. Miercuri seara, Bubanja si Vajda au refuzat sa se pregateasca alaturi de ceilalti coechipieri, manifestindu-si intentia de a parasi echipa. Pina la urma, la sala au sosit presedintele formatiei Corin Cindrea, precum si Florin Munteanu, membru in Comitetul Executiv al formatiei, iar situatia s-a detensionat. „E adevarat ca au fost discutii si ca baietii si-au exprimat nemultumirile. Din pacate, atmosfera este destul de proasta, iar pe noi ne asteapta meciuri foarte dificile. Daca nu vom stringe acum rindurile, va fi foarte greu, pentru ca o sa picam tare", spune un oficial al gruparii. In aceasta seara, Gaz Metan, joaca, de la ora 18,30, la Tg. Mures, contra celor de la Muresul, intr-o partida ce va fi transmisa in direct de postul de televiziune Telesport. (C. F.)

Derbi de traditie

Echipa tehnica a sibienilor mizeaza pe o victorie in meciul de duminicaSeria de foc pentru CSU Atlassib incepe duminica, de la 16,30, cu eternul derbi contra celor de la Dinamo. O confruntare intre cele mai vechi echipe cu prezenta neintrerupta pe scena primului esalon al Diviziei A la baschet masculin. „Intotdeauna meciurile cu Dinamo au reprezentat ceva aparte pentru fiecare formatie. Ne-am intilnit de foarte multe ori. Nu mai putin de trei ori, in lupta pentru titlu. In astfel de meciuri nu se poate spune ca o echipa este in forma si alta nu. Fiecare va da tot ce poate mai bun pe teren. Va fi un meci foarte greu, dar pe care sper sa-l cistigam", spune Mircea Vulc. Schomers avertizeazaChiar daca CSU Atlassib trece printr-o perioada foarte buna, in timp ce Dinamo a alternat evolutiile, Peter Schomers crede ca meciul va fi foarte dificil. „Nu ma astept sa avem un meci usor pentru ca Dinamo ramine o echipa buna. Chiar daca au jucat slab in ultima etapa, sint convins ca impotriva noastra vor face un joc foarte bun. Oricum, indiferent ce va fi, noi trebuie sa cistigam. Ne asteapta o perioada foarte dificila, peste care trebuie sa trecem cu bine. Vom avea meciuri foarte dificile in aceasta perioada si daca trecem cu bine de ele va fi excelent", spune Schomers. Mici problemeInaintea confruntarii de duminica, citiva sibieni au probleme de sanatate. Smith acuza dureri la spate, iar Triplett la umar. Oricum, Schomers spune ca amindoi vor fi prezenti pe teren. „Vor juca cu siguranta. Simbata, Triplett va face o infiltratie, dar va fi prezent. Nu e ceva foarte grav cu nici unul dintre ei. Speram numai sa nu se agraveze aceste probleme, pentru ca avem nevoie de ei valizi in urmatoarea perioada", spune tehnicianul sibienilor. Spectacolul fanilorCa de fiecare data inaintea unui meci considerat derbi, suporterii formatiei CSU pregatesc un spectacol special. Nici acum nu se face exceptie, iar fanii promit o atmosfera de vis. „Sintem pregatiti cu confeti, role si multe alte surprize. La un astfel de meci trebuie sa facem o atmosfera senzationala, pentru a fi al saselea jucator", sustine unul dintre liderii galeriei sibiene. Apel la faniMeciul de duminica, va fi primul de dupa intrarea in vigoarea a Legii pentru combaterea violentei in sport. Tocmai de aceea, conducerea formatiei face apel la suporteri, pentru a respecta normele care se vor afla inscrise pe holurile salii. „Trebuie sa dovedim ca avem cel mai civilizat public si, tocmai de aceea, rugam spectatori sa respecte intocmai indicatiile primite", spune Horatiu Floca, directorul organizatoric al clubului. Intilnirile etapeiIn aceasta etapa se vor desfasura partidele: U „Mobitelco" Cluj Napoca  -  BCMUS Arges Pitesti, CSU Ploiesti  -  BC Rm. Vilcea, Elba Timisoara  -  BC Tirgoviste, CS Otopeni  -  Rapid Bucuresti, CSM Leonardo Oradea  -  CSU Cuadripol Brasov   Clasament1. CSU Ploiesti 15  14 1  1287:1059  29 2. CSU Atlassib 16  13 3  1382:1223  29 3. Rapid 16  11 5  1290:1222  27 4. Gaz Metan 16  10 6  1356:1314  26 5. Dinamo 16  10 6  1298:1237  26 6. U Cluj  16  9 7  1349:1281  25 7. Muresul Tg. Mures 16  9 7  1402:1385  25 8. Elba Timisoara 16  8 8  1271:1232  24 9. BC Otopeni 16  7 9  1351:1321  23 10. BCMUS Pitesti 15  8 7  1293:1297  23 11. CSU Brasov 16  4 12  1188:1346  20 12. BC Tirgoviste 16  3 13  1139:1397  19 13. BC Vilcea 16  3 13  1146:1291  19 14. CSM Oradea 16  2 14  1166:1313  18

Oferta turistica a Cisnadiei

Cisnadia si zona inconjuratoare se prezinta vizitatorului atit printr-o serie de obiective turistice de o importanta deosebita, cit si prin peisaje naturale de o frumusete incredibila. Spatiile verzi si in special zonele de agrement, ocupa suprafete reduse in cadrul orasului, important de amintit fiind Parcul Magura, aflat in extremitatea sud-vestica a orasului, in imediata apropiere a cartierului Piata Noua. Aceasta suprafata redusa a zonelor de agrement este compensata de peisajul natural oferit de zona montana invecinata: Masivul Magura, Valea Cisnadioarei, Valea Sadului, zone foarte pitoresti, ce ofera conditii naturale deosebite, insa dotarile turistice sint insuficiente. In Cisnadie sint de vizitat Biserica Fortificata si Muzeul Industriei Textile, unic in Romania. Biserica Evanghelica din Cisnadie, cu hramul Sfintei Walpurga, a fost ridicata la inceputul secolului al XII-lea, ca o bazilica romanica cu trei nave. Prin numeroase transformari, a pierdut aspectul ei romanic, numai baza raminind nemodificata. Cladirea este monument de arhitectura. Expozitia este amplasata deasupra unui complex comercial, cladire ce este integrata in cadrul cetatii sasesti cu Biserica Evanghelica. Sint expuse steagurile breslei postavarilor, darac cu discuri pentru scarmanat lina, dispozitiv de scarmanat lina, tip leagan, selfactor, razboi de tesut original, urzitor cu stelaj, dispozitiv de rasucit pe tevi, documente, utilaje manuale folosite la prelucrarea linii in perioada 1700 - 1900, precum si exponate ale intreprinderii cu profil textil din oras. Cladirea este monument de arhitectura.Johann Krech, primar Cisnadie

Plecati dupa apa

Gurenii au facut o vizita de documentare la vecinii din sud-estCinci instalatii hidraulice traditionale din Gura Riului urmeaza sa fie reabilitate, incepind cu acest an. Pentru a-i convinge pe consilierii locali de importanta unui astfel de demers, primarul Ioan Dutu i-a dus pe acestia tocmai pina in Brasov, unde au putut vedea functionarea unui sistem pus la punct din fonduri europene. „Am fost la Brasov, in localitatea Lisa. Aici am vazut reabilitarea instalatiilor din zona. Ei au avut un proiect, prin care au primit 30.000 de euro doar pentru reabilitarea instalatiilor, nu si pentru celelalte lucrari. Vrem si noi sa reabilitam cele cinci instalatii hidraulice de pe strada principala. Am ramas impresionati de ceea ce am vazut acolo, acesta fiind si scopul. Sa vedem un model pozitiv", a explicat edilul. In parteneriat cu Ecomuzeul RegionalPentru a obtine sprijinul european, Primaria Gura Riului isi va uni fortele cu Asociatia „Ecomuzeul Regional" Sibiu, condusa de Marius Halmaghi. Potrivit primarului, in sarcina asociatiei intra elaborarea proiectului propriu-zis si depunerea tuturor eforturilor pentru obtinerea unei finantari cit mai avantajoase. Primaria localitatii va contribui cu o cofinantare de 10%. Iar, in cel mai rau caz, tot pe banii primariei ar urma sa se achizitioneze si unele terenuri, daca va fi nevoie. Dutu recunoaste ca reabilitarea instalatiilor hidraulice traditionale nu se poate face „peste noapte", insa afirma ca va face tot posibilul. „Pentru noi, acesta este un proiect vital. Chiar am ajuns, dupa intilnirea de la Brasov, la concluzia ca «daca apa nu este, nimic nu este». O sa ne apucam de lucrari indata ce primim banii. Oricum, nu cred ca vom apuca sa finalizam totul anul acesta. Adica, noi vrem sa fim rapizi, dar, totusi, o asemenea lucrare nu se poate face in citeva luni", recunoaste edilul. ReciprocitateLa vizita facuta in Lisa, comuna condusa de Gheorghe Gavrila, au participat si Ligia Fulga, directorul Muzeului de Etnografie din Brasov, Ovidiu Calborean, seful serviciului de monumente istorice din cadrul Directiei Judetene de Cultura Sibiu, Aurel Rozor, specialist in instalatii traditionale, dar si familia mesterului Viorel Greavu. Discutiile au avut in prim-plan dezvoltarea infrastructurii de apa si canalizare, dar schimbul de experienta a inclus si alte aspecte. Colaborarea va continua si in lunile urmatoare. In mai, brasovenii sint invitati sa participe la simpozionul „Civilizatia apei la Gura Riului".Ioan Dutu l primar Gura Riului„Acum trebuie sa profitam de fondurile europene, care pot fi accesate atit de primarii, cit si de anumite asociatii"

Dragoste la zid

Liderul PNL Medias, George Petrescu, i-a facut o surpriza extrem de placuta sotiei sale. A comandat un banner de 15 metri patrati, pe care l-a afisat, ieri, in Piata Corneliu Coposu, cu un mesaj cit se poate de simplu si sugestiv: „Te iubesc, Corina. George". Desi cei doi sint casatoriti de 17 ani, sotia omului de afaceri a spus ca n-a mai avut parte de o asemenea surpriza. „Am avut emotii, nu m-am asteptat. Mi s-a intimplat pentru prima data asa ceva, o surpriza atit de mare. Cind l-am vazut, am simtit multa dragoste si multa emotie", a marturisit  Corina Petrescu.

Rabia, cota 25

Vulpile vor fi atrase cu ajutorul pulpelor de iepure injectate cu vaccin antirabicLa doar o zi dupa ce au fost descoperite alte trei cazuri de rabie, boala a lovit din nou. Ieri, alte trei focare de rabie au fost semnalate. De aceasta data, este vorba despre un ciine comunitar si de doua vulpi. In Arpasu de Jos, linga Apold, a fost desoperit cadavrul unui ciine, alaturi de cel al unei vulpi. Animalele zaceau, fara suflare, pe un cimp izolat. Gospodarul care a dat peste ele a urmat procedura deja cunoscuta: a anuntat medicul veterinar, care a dus probele la laborator. Analizele au confirmat prezenta virusului. Cel de-al treilea caz identificat ieri a aparut in apropiere de Ocna Sibiului. Mai exact, intr-o gospodarie din Topircea. In acest caz, o vulpe turbata a fost ucisa de o haita de ciini. Medicii din cadrul Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Sibiu mai au in laborator, la aceasta ora, cadavrul unei pisici si patru vulpi moarte, pe care le testeaza. Momeli cu vaccinReprezentantii DSVSA vor lua, in curind, masuri suplimentare de siguranta. Desi, initial, judetul nu era inclus in programul national prin care se primesc „remedii" impotriva turbarii, se pare ca, pina la urma, situatia impune ajutor. Astfel, saptamina viitoare ar urma sa soseasca, in judet, momeli pentru animalele salbatice. Momeala va consta in pulpe de iepure injectate cu un vaccin. Acestea vor fi puse in paduri de vinatori sau de padurari sau vor fi lansate pe teren direct din elicopter. „La inceput, noi nu eram cuprinsi in program, dar acum s-a schimbat treaba. Urmeaza, in maxim zece zile, sa primim momeli cu vaccin antirabic. Am mai pus astfel de momeli si acum doi ani si au dat rezultate. Anul acesta nu am mai facut la fel si am ajuns unde am ajuns", recunoaste Ioan Pentea, purtatorul de cuvint al DSVSA Sibiu. Rabie in scoliIn vederea unei cit mai bune informari a populatiei in legatura cu focarele de rabie din judet si cu masurile de prevenire recomandate, Autoritatea de Sanatate Publica (ASP) Sibiu a pus la dispozitia Inspectoratului Scolar Judetean 2.000 de fluturasi, care vor fi distribuiti in toate unitatile de invatamint preuniversitar, iar actiunea de editare a materialelor va continua in zilele urmatoare. „De asemenea, avem in vedere organizarea unei intilniri cu directorii acestor unitati de invatamint, precum si intilniri directe cu elevii din unele scoli, conform acordurilor perfectate cu conducerea ISJ Sibiu", se arata intr-un comunicat emis de ASP Sibiu. Ioan Pentea l purtator de cuvint DSVSA Sibiu„Vinatorii vor pune momelile pe unde stiu ei ca circula mai mult animalele. O metoda noua ar putea fi cea prin care momelile ar fi aruncate din elicopter. Acestea vor fi imprastiate peste tot, pentru a atrage vulpile. Nu stim exact cite momeli vom primi sau care va fi modul de folosire, dar vom afla cit de curind"

Ziarist versus primar

Lovitura de imagine din partea taranistilor sibieni. Printre cei nominalizati pentru candidatura la Primaria Sibiu se numara nu doar fostul primar Dan Condurat, ci si ziaristul de investigatie Marius Albin Marinescu, al carui ziar, „Justitiarul", duce o campanie neintrerupta impotriva lui Klaus Johannis. „Eu nu am fost multumit de Condurat. Nu a avut realizari conform asteptarilor. In 1997, noi i-am pus in posesia sediului pe care il au ei acum la FDGR. Noi l-am ajutat pe Johannis sa ajunga primar, l-am promovat. Despre Marinescu stiu de la domnul Sandru, din Selimbar, si de la doamna Minerva Grama. Dar nu poate candida din partea PNTCD daca nu e membru al organizatiei municipale Sibiu. Acum nu e membru, dar trebuie sa se inscrie in partid, sa primeasca acceptul biroului judetean si sa sustina un test, un fel de interviu prin care vor trece toti cei care vor sa candideze la aceste alegeri", a anuntat, ieri, Dumitru Rosu, liderul organizatiei PNTCD Medias si presedinte interimar al filialei judetene, dupa demisia Minervei Grama.Dusman declaratPina la inchiderea editiei, Marinescu nu a putut fi contactat pentru a comenta declaratiile presedintelui PNTCD Sibiu. In orice caz, candidatura sa ar insemna un atu important pentru taranisti, in conditiile in care ziaristul este cunoscut pentru criticile dure aduse actualului primar. „Il acuz public si imi asum responsabilitatea pentru afirmatiile mele, pe numitul Iohannis Werner Klaus de urmatoarele: 1) trafic international de fiinte umane; 2) trafic de influenta si luare de mita; 3) evaziune fiscala; 4) rapt imobiliar; 5) abuz de putere si coruptie in gestionarea banului public; 6) atentat la siguranta nationala. Pentru toate acuzele mele detin probe materiale si, de asemenea, exista martori dispusi sa dea declaratii, desi nimeni nu crede, la Sibiu, ca aceasta persoana va fi pedepsita cindva pentru ticalosiile sale, deoarece este sustinuta de Germania, tara care practic conduce Uniunea Europeana", arata Marinescu, intr-o scrisoare deschisa adresata presedintelui Traian Basescu.Candidat cu talentIoan Ivan, cantautorul imnului PNTCD din campania pentru europarlamentare, este candidatul PNTCD pentru Primaria Medias. Taranistii isi mai doresc mandate de viceprimari in Poplaca, Selimbar, Bazna, Blajel, Dirlos, Seica Mare si Apoldu de Jos, si de consilieri mai ales in Sibiu, Medias, Avrig, Dumbraveni, Miercurea Sibiului si Copsa Mica. „Vrem sa obtinem dublu fata de cit am obtinut la localele din 2004", a afirmat Rosu.

Alegerea Patriarhului. 41 zile ale dezinformarii

Volumul acesta este unul al curajului marturisirii oamenilor din Biserica in situatiile factuale ale provocarilor media. Perioada 41 - cum va fi numit intervalul dintre trecerea la cele vesnice a Prea Fericitului Teoctist si numirea Prea Fericitului Daniel - a fost normata, mediatic, de abordari dintre cele mai spectaculare, unele dintre ele la limita bunului-simt si a deontologiei profesionale. Cei trei autori - Pr. Conf. Univ Dr. Constantin Necula, Florian Bichir si Romeo Petrasciuc -, ei insisi oameni de presa, au preluat, cu concursul unei organizatii de monitorizare a presei, tot ce s-a scris pe acest subiect in cotidienele centrale, incercind sa gaseasca monadele care au gestionat acest eveniment. „Alegerea noului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romine - se arata in prefata acestui volum - s-a petrecut sub o presiune mediatica teribila. Spunem teribila, pentru ca aceste alegeri pentru intiistatatorul Bisericii au fost cu adevarat primele libere din istoria mult zbuciumata a Patriarhiei Romane. Cum la mijloc a fost vorba de alegeri libere, inevitabil inaintea acestui procedeu democratic al Bisericii - fara vreo implicare politica sau presiuni - am avut parte de adevarate campanii. Campanii de promovare a unui candidat, de compromitere a altuia, campanii aproape electorale... Dar si autentice campanii de manipulare si dezinformare in perioada care a durat de la trecerea la cele vesnice a Prea Fericitului Teoctist si pina la alegerea Prea Fericitului Patriarh Daniel. In decurs de 41 de zile, in mass-media am avut de-a face cu tot spectrul manipularilor si dezinformarilor: o multitudine de zvonuri (daca iese X, ne vinde catolicilor, masonilor etc.), o lipsa de informatii care a produs implicit dezinformare - prin omisiune, reactii amplificate prin tehnica citarii incrucisate, limbaj orientat, cuvinte magice (urmasul lui Teoctist, calugar autentic, element sclipitor) etc."   Cartea se axeaza, in abordarea sa, in principal asupra celor cinci mari diversiuni de care a avut parte aceasta perioada: moartea suspecta a Patriarhului Teoctist, implicarea masoneriei, implicarea politicului, CNSAS si dosarele Securitatii si implicarea mass-media. 256 de pagini de carte care te fascineaza cu fiecare capitol in parte, intr-o analiza inedita si cu elemente tulburatoare. (R. P.)

Despre darul indreptatirii

Cintarea Utreniei - cea care, sa nu uitam, pregateste, in fond, intelegerea Evangheliei - ne spune: „Smerenia a inaltat pe cel rusinat de rele, pe vamesul care a suspinat si a strigat catre Ziditorul: Milostiveste-Te! Iar semetia a surpat din dreptate pe ticalosul fariseu ce a grait cu trufie. Deci sa urmam celor bune, departindu-ne de rele". (Sedealna, glas 4). Si aceasta, pentru ca „trufia s-a aratat pricinuitoare de saracie pentru bogatia virtutilor, iar smerenia, din saracie desavirsita, s-a aratat indestulatoare indreptarii; pe aceasta s-o cistigam" (Cintarea a 4-a, III). Iar teologia aceasta a smereniei este fundamentala in descoperirea valorilor, legate de desavirsitul exercitiu spiritual, care este cautarea si aflarea lui Hristos Cel Inviat, transferarea Lui in inima ta, a vietii tale atit de imprastiate in orgolii, de altfel. „Scurtimea rugaciunii...?"Ca este vorba de o „calatorie a virtutilor", spre Postul Mare, tot textul Utreniei ne-o arata. In genere, exegeza duminicala, omilia, cuvintul amvonului in aceasta Duminica pare orientata mereu s-arate un exemplu in vames si un contra-exemplu in fariseu. Si totusi... Cintarea a 5-a a Utreniei zice: „Sa ne sirguim a urma virtutilor fariseului si a rivni smerenia vamesului, urind ceea ce este nepotrivit la amindoi, adica trufia si pierderea". Poate ca de aici ar trebui sa reanalizam taina vamesului. Si calitatea rugaciunii pe care o inaltam dinaintea lui Dumnezeu. Caci, iata, chiar model vamesul nu este decit o treapta, un fustei la scara duhovniceasca a modelului Hristos, cea de la care incepe urcusul. Scurtimea rugaciunii sa fie valoarea pentru care parintii au ales aceasta evanghelie de inceput de cale a virtutilor? Sau constiinta pacatoseniei, adica parte din om, care mereu si mereu i-aduce-aminte ca este chipul slavei lui Dumnezeu. Ca viata lui ca om este darul al carui Daruitor tine toate. Taina vamesuluiLamuritoare-n tilcuirea „tainei vamesului" ne par a fi cuvintele imnografului care ne pun dinainte icoana celor doi: „Vaditu-s-a desarta calatoria dreptatii, deoarece fariseul a insotit cu ea trufia, in timp ce vamesul, cu virtutea cea facatoare de inaltime, a dobindit-o, avind impreuna-mergatoare smerenia", iar, ceva mai jos, „intru virtuti, ca un sezator in caruta, se parea fariseului ca alearga; iar vamesul pedestru alergind, ca pe linga o caruta, bine a intrecut-o, injugind plingerea cu umilinta" (Cintarea a 5-a, II si III). Lectia este data. „Prin mijlocirea smereniei", vamesul se inalta pe aripile vulturesti ale pocaintei prea usor dinaintea lui Dumnezeu. De cealalta parte, fariseul, cuprins de „putreda usurime a trufiei", se inalta pre aceasta, cazind in cele mai adinci ale iadului.Cu duhul smerenieiCeea ce ni se cere - ca persoana si ca Biserica - este transfuzionarea aceasta cu duhul smereniei, a gindului smereniei „cel de Dumnezeu bine-primit". „Cuvintele vamesului, credinciosii sa le graim in sfinta Biserica. Dumnezeule, milostiveste-Te, ca, impreuna cu el, sa aflam iertarea, scapind de pieirea fariseului celui mult laudaros". „Suspinarii vamesului sa urmam toti si cu Dumnezeu vorbind, toti sa strigam catre Dinsul cu lacrimi fierbinti: Iubitorule de oameni, gresit-am! Milostive, Indurate, milostiveste-Te si ma mintuieste!" (Cintarea a 8-a, III si IV). Poarta de intrare spre HristosVedeti cum textul liturgic al Duminicii acesteia vine sa faca exegeza, sa nasca predica pe care avem s-o rostim? Caci este important sa intelegem aceasta taina a vamesului, atit fiecare in parte, cit si comunitatea credinciosilor (pleroma ecclesiala si sinaxa liturgica), numita Biserica. Numai o biserica smerita, mereu pusa pe a recunoste neputinta ei in a lucra desavirsit cu tezaurul pe care Biserica (trupul mistic al Domnului Celui Inviat) i l-a pus la dispozitie in Duhul Sfint. O parohie de farisei, de ingimfati, cirtitori si mincinosi, in ceea ce priveste credinta, este una care numai pe Hristos nu-L vesteste. De aceea evanghelia aceasta se face poarta de intrare spre Hristos. Caci taina aceasta poarta in sine pecete adinca, taina smeritei cugetari si a rugaciunii curate.Cheia, in exprimarea rugaciuniiCind spunem a „rugaciunii curate", iarasi ne ajuta inspiratul facator de imn liturgic. Caci zice acesta: „Sa aducem cu osirdie rugaciuni de umilinta Ziditorului, ca vamesul, lepadindu-ne de nerecunoscatoarele rugi ale fariseului; de glasurile cele cu lauda mare, care aduc deformare impotriva aproapelui, ca sa cistigam pe Domnul milostiv si lumina" (Cintarea a 9-a,  III). Si poate n-ar strica sa tinem cont mereu de aceasta, atunci cind ne implinim pravila de rugaciune personala (ritmul liturgic intern), ca si atunci cind punem in lucru rugaciunea publica a Bisericii (ritmul liturgic extern). Caci aici este aceasta cheie a modelului-vames si contra-modelului-fariseu. In exprimarea rugaciunii. Vamesul s-a indreptatModelul oferit de vames poarta si el treptele rugaciunii curate, dupa cum cintarea Triodului o si consemneaza. „Vamesul, suindu-se la templu cu credinta oarecind si rugindu-se lui Dumnezeu, s-a indreptat, caci cu suspinuri a venit si cu lacrimi si cu zdrobire de inima, toata povara pacatelor a lepadat-o prin ispasire" (Slava..., cintarea a 9-a). De aici si sensul pe care traducerea I. P. S. Bartolomeu a Noului Testament o da textului atunci cind spune: „Va spun Eu voua: Acesta s-a coborit la casa lui mai indreptatit decit acela..." (Luca 18, 14a), nota din subsol consemnind: „indreptatit in dublu inteles: mai indreptat din starea pacatului si, prin aceasta, mai indreptatit la indurarea lui Dumnezeu".Postirea, topitoarea pacatului si lacrima pocainteiOr exercitiul de smerenie cel mai adinc si grabnic la indemina ne este postul, postirea, topitoarea pacatului si lacrima pocaintei (cf. Sf. Ioan Gura de Aur). De-aceea zicem cu cea din urma cintare a Utreniei: „Pe fariseul ce se indreptatea pe sine, laudindu-si faptele, l-ai osindit, Doamne, si pe vamesul, ce s-a smerit si cu suspinuri a cerut iertare, l-ai indreptat. Ca nu primesti gindurile cele inaltate, si inimile cele zdrobite nu le defaimezi. Pentru aceasta si noi, cu smerenie, cadem inaintea Ta. Cel ce ai patimit pentru noi, da-ne iertare si mare mila!" (Slava..., laude).Sa cerem dar sa lumineze-n noi Hristos taina adincii smerenii.Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Cuvint despre smerenie

Evanghelia de azi ne arata ca rugaciunea trebuie sa fie facuta cu smerenie, nu cu mindrie. Daca noi existam, daca avem sanatate, daca avem libertate, daca avem minte, daca avem toate aceste daruri, de unde sint ele? De la noi? Cine a contribuit la nasterea sa? De aceea nici nu avem voie sa ne gindim ca am dispune de viata; cine poate dispune de sanatatea lui, decit sa si-o ingrijeasca? Cine isi da siesi minte? Poate sa spuna cineva: eu sint inteligent, eu am minte? Da! Asa spunem de fapt cind Dumnezeu ne da niste daruri, cind ne da bunatatile pamintului din care sa traim. Slabi la rugaciuneIata, sintem chemati astazi la o reformulare a gindirii noastre, sa avem incredere ca daca noi ne rugam cu umilinta, rugaciunea noastra este primita si nu poate fi rupta de legatura aceasta care se creaza cu Dumnezeu. Dar sa observam cit sintem noi de slabi la rugaciune: dimineata si seara obositi, ne facem semnul Sfintei Cruci, zicem o rugaciune, de parca Dumnezeu ar fi obligat sa-ti dea toate. Are grija Dumnezeu sa primeasca toata truda, osteneala, pentru ca si munca poate fi o rugaciune daca o faci cu credinta. Tot ceea ce faci spre bine, spre binele altora, spre binele tau, spre binele societatii, spre binele Bisericii, toate lucrurile acestea sint o ofranda, iar ofranda este rugaciune; totusi la sfirsitul zilei trebuie sa tragem o linie si sa spunem: „Doamne, Te slavesc, Te laud, Iti multumesc pentru tot ce mi-ai dat".Lipsa de concentrareVedem insa ca ori de cite ori incercam sa ne rugam, sa citim dintr-o carte de rugaciuni, gindul fuge intr-o parte si ne intrebam: oare ce este aceasta? Sintem noi chiar asa de slabi, incit nu putem sa ne concentram cinci minute la o rugaciune? E vrajmasul care vine asupra ta cu ispite ca sa te rupa de la rugaciune, care incearca sa te sustraga catre lucruri amagitoare, lumesti. Atunci trebuie neaparat sa intorci gindul, caci vrajmasul vine cu ginduri urite, cu ginduri spurcate, ca sa-ti spurce rugaciunea ta. IspitaO sa va spun  o intimplare din viata Sfintului Antonie cel Mare. Sfintul Antonie a fost chemat episcopul sau sa vina din pustie spre oras. Trecind el pe linga o cetate inconjurata de zid si avind el puterea de a vedea duhurile necurate, datorita vietii lui dumnezeiesti, l-a vazut pe diavol in chip de demon. Acesta dormea pe zidul cetatii, la poarta, si sforaia. Atunci il intreaba: Ce faci, necuratule? Iar el ii raspunde: Pazesc cetatea. Si cum pazesti cetatea, ca tu dormi! Nici o grija, toti sint ai mei; dimineata ma mai uit asa sa vad daca vreunul vrea sa faca ceva, am eu grija de restul, toti sint ai mei, fac numai ce vreau eu. Atunci s-a intristat sfintul. Mergind mai departe, pina la locul unde trebuia sa se duca, a trecut printr-o strimtoare, prin niste munti, si deasupra unei pesteri a vazut o legiune intreaga de demoni, o multime de demoni care faceau galagie si strigau urit, cu strigate infioratoare. Si atunci a intrebat ingerul: Ce faceti, spurcatilor? Si ei au raspuns: De ani de zile ne luptam cu nemernicul acesta de calugar sa-l ispitim de la rugaciune, si n-am putut, n-am reusit; si am adus atitea intarituri si mai aducem, pentru ca si noi avem rabdare, ca poate il ispitim vreodata. Si atunci a vazut sfintul cit de mare este puterea rugaciunii; diavolul nu te poate ispiti decit numai daca vrei tu. Nu-i pomeniti numeleVa indemn, asadar, in primul rind sa nu-i pomeniti numele. Nu va dati seama ca atunci cind rostiti numele diavolului, cind ii dati un obiect sau un animal diavolului, el vine si-l ia. El vine si-ti da de toate, iti pune in cale lucruri pe care crezi ca-s tare frumoase, ca-s tare ocrotitoare.SmereniaO arma puternica impotriva diavolului este smerenia. Despre ea se spune in Pateric: „Zis-a avva Antonie: am vazut toate cursele vrajmasului intinse pe pamint si am zis: Oare cine poate sa le treaca pe acestea? Si am auzit glas zicindu-mi: smerenia" (p. 6). Iata, smerenia e mai presus de toate un fundament al vietii noastre spirituale. Sa spunem deci asa: „Doamne, sintem pacatosi, n-avem dreptul sa spunem cum spun toti ceilalti care au plecat din Biserica, pentru ca sa se deosebeasca de noi, «noi sintem mintuiti»". Nu putem sa spunem lucrul acesta, ci trebuie sa spunem: Doamne, avem nevoie de dragostea ta. Ea e asa de mare, incit ne va ajuta si va colesi pacatele noastre pentru ca stim ca atunci cind ne apropiem de Trupul si Singele Tau la altar sintem dintre pacatosii cei dintii. IPS Laurentiu, Mitropolitul Ardealului

Vosganian: Daca taxa auto dispare, Ford nu mai vine in Romania

In cazul in care Romania renunta la taxa de prima inmatriculare, compania americana Ford nu mai investeste in fabrica de la Craiova, iar Renault isi va tranfera “inspre rasarit” mare parte din productia de la Mioveni, a spus ieri ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian. “Speram ca in curind vom avea forma finala a Ordonantei si Camera Deputatilor sa respinga motiunea pe baza argumentelor prezentate de minister”, a declarat Vosganian. Ministrul a mentionat ca inainte de intrarea in Uniunea Europeana, Romania avea o taxa pentru masinile noi de 20% din valoare, iar prin noua lege, taxa a coborit la 3-4%.  “Uniunea Europeana nu ne-a solicitat decit sa ne adaptam la taxele pentru autoturisme existente in toate statele comunitare”, a mai spus Vosganian.  “Guvernul actual vrea ca Romania sa fie o tara de masini first hand, nu second hand”, a adaugat el. 

Politisti pe Valea Oltului

Soferii care au astazi drum pe Valea Oltului, ar fi bine sa stea cu ochii pe vitezometru, pentru a nu depasi limitele legale de viteza. Intaritati de numarul mare de accidente grave care s-au petrecut in ultima vreme pe soselele din judet, oamenii legii vor desfasura o ampla actiune in cadrul careia vor urmari, cu prioritate, combaterea excesului de viteza, dar si respectarea normelor rutiere de transport al copiilor. Politistii din cadrul Serviciului politiei rutiere Sibiu vor fi ajutati de colegii lor din cadrul IPJ Vilcea, dar si de cei de la Compartimentul Analiza si Prevenirea Criminalitatii. Actiunea se va desfasura intre orele 11 si 13, intre localitatea Talmaciu si limita cu judetul Vilcea. (M. L.) 

Chemati la asigurare

Sibienii sint chemati sa isi inregistreze declaratia de asigurare, la sediul Casei Judetene de Pensii Sibiu sau, pentru cei din judet, la Medias. In cazul in care sibienii care trebuie sa se asigure nu o fac cit mai repede, acestia se pot alege cu amenzi deloc de neglijat. Sanctiunile pornesc de la 300 si pot ajunge pina la 600 de lei. Nu toate persoanele au nevoie insa de aceasta asigurare, dupa cum explica Dorel Aldea, directorul CJPS. „Sint asigurate obligatoriu persoanele care se afla in una sau mai multe dintre situatiile: asociat unic, asociati, comanditari sau actionari, administratori sau manageri care au incheiat contract de administrare sau de management, persoane autorizate sa desfasoare activitati independente, persoane angajate in institutii internationale, daca nu sint asiguratii acestora sau persoane care realizeaza venituri din activitati profesionale", spune Dorel Aldea. Aceste persoane, care sint si majore, sint obligate sa se asigure pe baza declaratiei de asigurare. Declaratia se depune in 30 de zile de la data incadrarii in situatia respectiva, la casa teritoriala de pensii din raza de domiciliu sau de resedinta. (A. C.)

Pe drumul cel bun

Autoritatile locale din România sint pe calea cea buna spre descentralizare, sustin analistii de la Fitch Ratings.Desi cadrul institutional al administratiei românesti este inca destul de centralizat, unele initiative legislative recente, cum ar fi legea 195/2006 si legea 273/ 2006, si aderarea la Uniunea Europeana ar putea incuraja o descentralizare pe termen mediu, arata un raport al Fitch Ratings. Autoritatile locale românesti au trecut prin schimbari semnificative in perioada ultimilor 10-15 ani, prin care a crescut raspunderea lor fata de electorat, scriu analistii de la agentia de evaluare financiara Fitch Ratings. Cu toate acestea, numarul mare de reglementari care afecteaza cadrul institutional si frecventa cu care legislatia a fost amendata, inlocuita sau abrogata reprezinta obstacole majore in calea fixarii unor acorduri clare cu privire la venituri si cheltuieli intre diferitele niveluri de guvernare.Implicarea Guvernului de la Bucuresti in problemele autoritatilor locale este in continuare semnificativa, limitind, astfel, flexibilitatea financiara a autoritatilor locale, in contextul in care statul controleaza principalele surse de venituri si de cheltuieli, cum ar fi salariile. Gradul de implicare a autoritatilor centrale la nivel local mai furnizeaza, totodata, control/supraveghere directa de catre stat asupra conturilor si datoriilor autoritatilor locale, prin intermediul unor analize si bilanturi, dar pune la dispozitia lor si sustinere financiara centrala semnificativa. Cheltuielile din sectoare ca transporturi, infrastructura, companii de utilitati si renovare a oraselor de catre autoritatile locale au fost foarte mici sau au fost neglijate multi ani, in pofida ajutorului banesc oferit de institutii cum ar fi Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare sau Banca Europeana de Investitii, atrag atentia analistii de la agentia de evaluare financiara Fitch Ratings.In contextul in care creste raspunderea autoritatilor locale, se accentueaza si presiunile pentru investitii la nivel local. “Din acest punct de vedere, aderarea României la Uniunea Europeana (UE) reprezinta o oportunitate importanta de imbunatatire a infrastructurii locale, fie direct, prin bugete locale, fie indirect prin companii detinute de autoritatile locale”, observa seful echipei de finante publice internationale de la Fitch, Romolo Isaia. “Astfel, autoritatile locale vor fi impinse de la spate, probabil, sa foloseasca tot mai mult fonduri externe, pentru co-finantarea proiectelor importante, nu doar local, ci si pe plan international”, a spus Isaia.

FC Unirea Alba Iulia - Minerul Lupeni

Meciul se va disputa miine, cu începere de la ora 11.00, pe terenul al doilea al complexului “Cetate” din Alba Iulia. Elevii lui Aurel Sunda au revenit joi seara din Turcia si de azi îsi vor continua  antrenamentele. Statistica...Bilantul întilnirilor în campionat, dintre cele doua formatii este favorabil echipei din Valea Jiului, care a obtinut patru victorii si un rezultat de egalitate.Editia 2005 - 2006n Minerul Lupeni – FC Unirea 3-1(1-1) 29 octombrie 2005, au marcat: C. Luca (min.34), Elisei (min.86), H. Popa (min.89)/ respectiv Opriceana (min.24)n FC Unirea – Minerul Lupeni 1-1 (0-0) 13 mai 2006, au marcat: C. Cristea (min.85)/ respectiv Lucian Itu (min.52)Editia 2006-2007n FC Unirea Alba Iulia – Minerul Lupeni 0-2 (0-1) 30 septembrie 2006, au marcat: G. Neagu (min. 2), Daj (min. 47)n Minerul Lupeni – FC Unirea 1-0 (0-0) 25 aprilie 2007, au marcat: M. Niculescu (min.90A1)Editia 2007-2008n FC Unirea Alba Iulia – Minerul 1-2 (0-2) 10 noiembrie 2008, au marcat : Foro (74)/ Daj (32), C. Luca (40).

Dinamo a invins coreenii

Dinamo a invins cu scorul de 3-1 formatia sud-coreeana Pohang Steelers, intr-o partida amicala disputata joi, in cantonamentul din Turcia. Brazilianul Clodoaldo a deschis scorul pentru Pohang (‘26), dar dinamovistii au egalat in minutul 56 prin Attoukura, dupa un sut trimis de Bratu si respins in fata de portarul advers. Dinamo a preluat conducerea in minutul 80, in urma unui sut la vinclu al lui Vranjkovic, iar trei minute mai tirziu alb-rosii au majorat diferenta, prin Bratu, dintr-un penalty obtinut tot de el. Dinamo a jucat in formula de start: Romanovs - Galliquio, Moti, Diabaté, Musat - Zicu, Vranjkovic, Ropotan, Alexe - Fl. Bratu, L. Ganea. Au mai jucat: Blay, Nitu, Musat, Attoukura si Bucsa.

Pekaric sta doar doua saptamini

Fundasul sirb al lui Dinamo, Nino Pekaric, a declarat joi ca este bucuros ca va absenta doar doua saptamini de pe gazon, dar regreta faptul ca nu va debuta in fata suporterilor contra Ceahlaului, in etapa a XX-a a Ligii I. “Ma bucur totusi ca nu este o accidentare foarte grava! Mi-as fi dorit din tot sufletul sa debutez saptamina viitoare in fata suporterilor dinamovisti. Sper sa revin cit mai repede, pentru ca e foarte dificil sa stai departe de fotbal”, a declarat, pentru site-ul oficial al lui Dinamo, Pekaric. Sirbul Nino Pekaric a efectuat un RMN la spitalul din Antalya, dupa accidentarea la genunchiul drept, si va sta departe de gazon doar doua saptamini, desi initial oficialii estimasera ca va absenta o luna. Accidentarea suferita de Pekaric a avut loc in meciul amical cu Zalaegerszeg, scor 2-1.

Curtati de Venetia

Ministrul pentru pentru intreprinderi mici si mijlocii, comert, turism si profesii liberale, Ovidiu Silaghi a anuntat, ieri, ca Sibiul ar putea deveni urmatorul membru al asociatiei din Venetia. „Primarul orasului Venetia a venit cu aceasta propunere catre mine, in urma cu doua saptamini, cind am participat la carnavalul de la Venetia. Mi-a propus  Bucurestiul, dar eu i-am recomandat Sibiul. A ramas ca va invita Sibiul sa faca parte din   aceasta asociatie, dar deocamdata este la stadiul de proiect", a spus Silaghi. Ministrul liberal a adaugat ca Sibiul va putea intra, astfel, intr-un circuit permanent de turism cultural, mai ales in conditiile in care, in 2007, imaginea orasului a fost promovata de programul Sibiu, Capitala Culturala Europeana. Pledoarie pentru fondurile UEInainte de conferinta de presa sustinuta la sediul PNL Sibiu, Ovidiu Silaghi a avut o intilnire cu circa o suta de directori sibieni, cu care a discutat despre accesarea fondurilor europene destinate IMM-urilor. Desi ghidul solicitantului nu a fost inca lansat, ministrul a precizat ca acesta va putea fi utilizat pina la sfirsitul acestei luni. „Noi incurajam oamenii de afaceri sa acceseze fonduri europene. Cred ca anul acesta vom atrage peste o suta de milioane de euro, iar pina in 2009, un miliard de euro. Exista si o perioada de pina la doi ani, banii pot fi reportati, dar ma astept ca aceste fonduri sa fie cosumate la termen", a spus Silaghi. Acesta a marturisit ca unul din impedimentele accesarii fondurilor de la Uniunea Europeana este „birocratia stufoasa", insa fondurile UE sint „o gura de oxigen pentru IMM-uri". In vizita la OcnaDin programul ministrului nu au lipsit nici vizitele in judet. La propunerea Consiliului Judetean, Silaghi a anuntat ca se va opri, in cursul zilei de ieri, la Ocna Sibiului. „Merg la Ocna pentru ca vreau sa vad cum s-a dezvoltat statiunea turistica", a spus Silaghi. Ministru linistitDesi a recunoscut ca deplasarea sa la Sibiu implica si chestiuni de ordin politic, ministrul liberal a declarat ca, la Bucuresti isi face treaba in liniste. „Eu nu simt nicio presiune de la Cotroceni. Eu imi fac treaba", a spus Ovidiu Silaghi. Prezent la conferinta, Gheorghe Dicu, vicepresedintele liberal al Consiliului Judetean, a declarat ca va discuta cu ministrul probleme legate de alegeri si de dezvoltarea economica a orasului.

In vizorul comunitarilor

Politistii comunitari sint pusi pe ordine si curatenie. La propriu. De la inceputul lunii, acestia au aplicat 12 amenzi, in valoare de 4.700 de lei, constructorilor de mansarde care inca nu au invatat ca deseurile se arunca la gunoi si nu pe la colturile blocurilor. Deocamdata, astfel de controale au fost realizate in cartierele Terezian, Hipodrom, Valea Aurie, Vasile Aaron si pe unele strazi limitrofe. Ele vor continua. „Prin aceasta actiune municipalitatea doreste sa vina in sprijinul cetatenilor care sint afectati de deseurile rezultate in urma lucrarilor de mansardare si sa descurajeze fenomenul depozitarii deseurilor de diferite proveniente pe spatiile verzi sau pe domeniul public", arata Daniela Costa, consilier al Serviciului de Relatii cu Presa din cadrul Primariei. Colaborare cu proprietariiTot in cadrul acestei actiuni de pastrare a curateniei orasului, politistii comunitari au realizat o serie de controale a agentilor economici pentru verificarea contractelor de salubritate menajera. Acestia sint obligati, prin HCL 210/2001, sa incheie contracte de salubritate menajera cu o firma de specialitate, care sa asigure ridicarea si transportul intr-o zona special amenajata a deseurilor menajere. Potrivit reprezentantilor Primariei, una dintre masurile de prevenire a acestui gen de situatii este pastrarea unui contact permanent cu presedintii asociatiilor de proprietari din zonele respective. Astfel, politistii comunitari iau legatura cu presedintii si le aduc la cunostinta faptul ca pot semnala neregulile aparute Servciului Public de Politie Comunitara.

Amor ca-n filme in centrul Clujului

„Am asteptat o ora in frig pentru asta“Click pentru imagine maritaTrecatorii care s-au nimerit de Ziua Indragostitilor pe Bulevardul Eroilor la orele prinzului au avut parte de un spectacol cum rar poti intilni. Primarul Emil Boc a oficiat casatorii de o zi pentru cuplurile de pe strada, inconjurat de cavaleri si domnite, in timp ce acorduri medievale rasunau pina departe din boxele amplasate chiar linga Monumentul Eroilor. Un clujean s-a casatorit cu iubita lui din Spania, insotiti de zimbetele asistentei si de un discurs al primarului in romaneste, presarat cu expresii spaniole. La final, au fost anuntati ca vor avea parte de o cina romantica si un apartament nuptial. „Am plecat la munca in Italia si apoi in Spania, in orasul Burgos. Acolo lucrez ca macelar, iar iubita mea, Yolanda Censano Diez, are un bar pe care l-a inchiriat“, a marturisit Mihai Hurdusan imediat dupa casatorie. Nu a programat ceremonia, dar a dorit-o imediat ce a aflat ca vine si Boc. „Am asteptat o ora in frig pentru asta“, adauga tinarul. Mireasa lui de o zi s-a aratat foarte incintata de viata de noapte a orasului, de cladirea teatrului si a catedralei. In rest „nu e rau, dar se vede ca mai sint multe de facut“. Legaminte medievale s-au oficiat apoi pe Bulevardul Eroilor dupa ce primarul a plecat sa oficieze casatorii si la mall-uri. In vintul taios si frigul aspru care a cuprins Clujul de Ziua Indragostitilor, frumoase domnite si bravi cavaleri au fost facuti oficial soti pentru o zi de catre unul din membrii asociatiei Cavalerii Cetatilor Birsei.Deano si George, proaspat casatoritiEmil Boc a declarat ca in cazul in care ar fi fost pus sa casatoreasca doi homosexuali nu ar fi stiut ce sa faca. „Nu stiu ce as fi facut daca ar fi venit un cuplu de homosexuali. Bine ca nu au venit, ca nu m-am gindit la asta“, a declarat edilul sef al orasului. Spre surprinderea publicului, Deano si George, doi baieti studenti in Londra, s-au casatorit pentru o zi. Faptul nu a apucat, insa, sa il surprinda si pe Boc, deoarece acesta plecase cu citeva minute inainte, iar in slujba celui care oficia casatoriile a ramas unul dintre cavalerii prezenti la spectacolul de Valentine’s Day. Desi erau destul de emotionati in timpul ceremoniei, cei doi tineri au spus apoi sub bliturile presei ca nu sint homosexuali, ci ca iau parte la manifestatia de pe Bulevardul Eroilor doar pentru a se amuza. Ca sa intareasca acest lucru, George a subliniat chiar ca „am venit in Cluj-Napoca in vacanta si ne-am casatorit astazi aici pentru distractie“.Casatoriti „pe bune“In timp ce linga Monumentul Eroilor indragostitii se casatoreau de zor in fata primarului Emil Boc sau a cavalerilor, se fotografiau in inimioara si isi indesau apoi in buzunare prezervativele impartite de-a lungul trotuarelor de membrii unui partid de opozitie, peste drum, la Casa Casatoriilor, se oficiau la modul cel mai serios si cununii „pe bune“. Patru cupluri au ales sa isi lege destinele in fata ofiterului Starii Civile chiar pe 14 februarie. „Nu credem neaparat in Valentine’s Day. Totusi, nu pot spune ca s-a nimerit sa ne casatorim in aceasta zi. Ne-am gindit ca asa nu vom avea trei sarbatori in aceeasi luna, ci vor fi toate o data: ziua sotului meu Marius, care s-a nascut in 10 februarie, Ziua Indragostitilor si casatoria noastra“, a marturisit Ligia Popa, una dintre mirese. Click pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine marita

Bauti la volan

Doi barbati din Agnita au ajuns pe mina politistilor, dupa ce s-au urcat bauti la volan, iar unul dintre ei chiar a provocat un accident usor. Acesta din urma a baut citeva pahare, iar apoi s-a urcat la volanul unui tractor neinmatriculat. Alcoolul l-a facut sa uite si faptul ca, de fapt, nu are permis de conducere. Lipsa de experienta la volan si aburii alcoolului si-au spus repede cuvintul. Barbatul a „parcat" tractorul in poarta unui vecin. Politistii i-au gasit o alcoolemie de 0,92 mg/l alcool pur in aerul expirat. Barbatul este cercetat acum pentru savirsirea a trei infractiuni. La scurt timp, in aceeasi zi, politistii din Agnita au „pescuit" un alt agnitean baut. De aceasta data, etilotestul a aratat o concentratie de 0,85 mg/l alcool pur in aerul expirat. (M. L.)

Inter Blaj - FC Cisnadie 1-3 (1-0)

 Inter Blaj a pierdut, cu scorul de 1-3 (1-0), meciul de verificare sustinut ieri, pe propriul teren, cu FC Cisnadie. Golurile au fost marcate de Szabo (12), respectiv Chirila (59), Corneanu (64) si Corfar (89).Tehnicienii celor doua echipe, Alin Hancas, respectiv Jan Gavrila au trimis în teren urmatoarele formatii: Inter Blaj: Ov. Ceclan - Cl. Tatar, E. Halalae, Portic, Duroi - M. Micu, S. Gabor, Cl. Oara, Musca - Szabo, Ov. Lazar. Au mai intrat: Ardelean, Boitor, Benchea, Mihaltan, R. Popa, Tiutiu, Prodea si Ov. Munteanu - Gaz Metan Medias, în probe. Absenti: Mara, Bogdan, Fântâna, Tofanescu - accidentati si A. Gabor (la care s-a renuntat).FC Cisnadie: Pitigoi - Cazacu, L. Cotora, Cristea, Tâlvan - Chirila, Corneanu, Marin, Cazacu - Corfar, Dragan Au main intrat: Ganuci, Greavu, Atodiresei, Draghici. Formatia din „Mica Roma“ va mai juca miine, de la ora 11.00, la Blaj, cu CSM Sebes.

Spargeri in parcare

Soferii neatenti cad din nou prada hotilor. Numai in cursul zilei de miercuri au fost sesizate alte doua furturi din autoturisme. Hotii au spart geamurile vehiculelor si au sustras sume de bani si un sistem GPS, valoarea prejudiciilor ridicindu-se la suma de 2.500 de lei. In aceste conditii, politistii revin la actiunile de prevenire. Pentru a depista autoturismele in pericol de a fi pradate, oamenii legii au desfasurat ieri o noua actiune pe strazile din oras. Au luat parcarile la rind si au verificat usile autoturismelor, iar soferii care aveau lasate bunuri la vedere au gasit pe parbriz un pliant cu o atentionare, si recomandari. Oameni legii promit ca vor desfasura astfel de actiuni si in zilele urmatoare. (M. L.)

Romania, tot mai indatorata

In crestereDatoria externa a Romaniei pe termen mediu si lung a crescut anul trecut cu 8,1 miliarde de euro (28,3%) fata de finalul anului precedent, pina la 36,7 miliarde de euro, pe seama majorarii datoriei sectorului privat si a depozitelor strainilor in bancile romanesti, a anuntat, ieri, Banca Nationala a Romaniei. La sfirsitul lui 2006, datoria externa pe termen mediu si lung era de 28,628 de miliarde de euro, potrivit datelor revizuite ale BNR. Nivelul datoriei externe de la finalul anului trecut echivala cu 31,1% din produsul intern brut (PIB) al Romaniei, estimat de biroul statistic european Eurostat la 117,99 de miliarde de euro pentru anul 2007.Datoria externa negarantata public insuma 23,14 miliarde de euro la 31 decembrie 2007, mai mare cu 39,8% fata de sfirsitul anului anterior.Datoria negarantata a sectorului privat a crescut cu 39,7% (5,2 miliarde euro) in intervalul decembrie 2006 – decembrie 2007, pina la 22,7 miliarde de euro, iar depozitele pe termen mediu si lung ale nerezidentilor in Romania erau la finalul anului trecut de 3,3 ori mai mari decit la 31 decembrie 2006 si insumau 3,219 miliarde de euro, in usoara scadere insa fata de noiembrie 2007.Datoria negarantata public a sectorului de stat a crescut anul trecut cu 42,5%, la 463 de milioane de euro, mai arata datele BNR.Plusuri si minusuriDatoria externa publica directa a scazut anul trecut cu 115 milioane de euro, pina la 7,256 de miliarde de euro, iar datoria public garantata a coborit cu 625 de milioane de euro pina la 3,11 miliarde de euro. Serviciul datoriei externe a insumat anul trecut 7,516 miliarde de euro, din care peste doua treimi (69,2%) a revenit datoriei negarantate public a sectorului privat.Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu si lung a fost de 20,4% in 2007, comparativ cu 20,7% in anul 2006, iar gradul de acoperire a rezervei oficiale de valute si aur a Romaniei a scazut la 6 luni de import la 31 decembrie 2007, de la 6,4 luni de import la finalul anului anterior. 31,1%din PIB este echivalentul datoriei externe a Romaniei la sfirsitul anului 2007

Tirgul de sentimente

Vinzatorul de cadouri de la Piata Cibin a vindut ieri cit intr-un an intregPrin urmare, ziua inregistreaza recorduri de vinzari. Magazinele de suveniruri, produse cosmetice sau imbracaminte, florariile si localurile au fost asaltate de clienti. Valentine's Day inseamna profit. Fiecare sibian care are o persoana la care tine a alergat dupa un cadou, cit de mic. Cheltuiala unora, cistigul altora. Daca anul acesta, comerciantii nu au avut voie sa isi expuna marfa pe bulevardul Balcescu sau in Piata Mica, asa cum se intimpla anii trecuti, ei s-au descurcat si si-au gasit alte vaduri. De pilda, George Mandachi, din Ocna Sibiului, si-a inchiriat un spatiu in Piata Cibin. Si a fost singurul care a vindut cadouri pentru Valentine's aici. „Am facut astazi cam 300-400 de milioane. Nu vindeam atit nici intr-un an de zile. Daca nu m-au lasat pe centru, m-am descurcat cum am putut. Am avut noroc ca am fost singurul din Piata care a vindut asa ceva", a marturisit vinzatorul, fericit.Florile nu mai sint la modaLa standul lui Mandachi a fost tot timpul coada. Tinerii s-au dat in vint dupa pernite rosii, in forma de inima, ursuleti sau alte amintiri simpatice si cu tenta de kitsch. Toate aveau, obligatoriu, o inimioara rosie, iar declaratia „I love you" nu putea lipsi de pe niciuna. La preturi care variau intre 10 si 50 de lei, fiecare s-a inghesuit sa-i cumpere o mica atentie de Valentine's Day sufletului pereche. Mai putin fericiti au fost insa comerciantii de flori, carora se pare ca nu le-a mers atit de bine anul acesta. „Nu e ca in alti ani. Oamenii nu mai prea cumpara flori. Sint scumpe, si nu tin cit un alt cadou. Nimeni nu da de la trei lei in sus pe un fir de floare. E din ce in ce mai slab in fiecare an. Cei care vin sa cumpere nu iau mai mult decit un trandafir. Rar vezi unul care sa ia vreo trei fire", a explicat, dezamagit, un florar. Tot din Piata Cibin.Depinde de buzunarLa mare cautare au fost si magazinele care comercializeaza obiecte decorative. O sabie de atirnat pe perete, o cutie muzicala „fermecata", un tablou modern, o cutie cu pipa si tutun, o vaza ciudata, au fost doar citeva dintre numeroasele optiuni ale celor care au considerat ca persoana iubita merita un cadou mai scump de 50 de lei. Cu toate ca multi clienti au venit doar „in vizita" si nu au cumparat nimic, vinzatoarele s-au declarat multumite: veniturile au fost rotunjite considerabil, in comparatie cu zilele obisnuite de lucru. Pentru sibienii a caror generozitate nu este limitata de marimea portofelului, singura dificultate a fost doar aceea de a strabate magazinele cu produse de firma. Cit mai „de firma" si cit mai scumpe. Pentru Ea, cei dispusi sa cheltuiasca peste 200 de lei au luat o pereche de cercei de aur sau argint, un lantisor, o bratara sau o lenjerie intima foarte sexy. Iar Ea a putut alege pentru El un ceas, un parfum, o cravata sau o tabachera.  „Criza" de restaurante Marea problema a indragostitilor a fost, ieri, alegerea restaurantului sau a clubului in care sa petreaca o seara romantica, de neuitat. Deja, cu o zi inainte, mai toate cluburile, localurile sau restaurantele au avut toate locurile rezervate. Totusi, dupa miezul noptii, intirziatii si-au putut gasi usor un loc oriunde, fiindca primii clienti se retrasesera de mult spre casa. Doar si vineri e o zi de lucru.

Atacuri democrat-liberale

Inainte de petrecerea romantica de aseara, din Chill Out, deputatul Raluca Turcan s-a oprit la sediul PD-L, pentru discutii politice. Unul dintre subiecte a fost relatia dintre PNL si PSD. „PNL e detergentul PSD. Avem un guvern intretinut suta la suta de PSD", este de parere viceprepresedintele PD-L. Potrivit Ralucai Turcan, pentru a fi ministru in cabinetul Tariceanu trebuiesc indeplinite doua criterii: „Trebuie sa fii obedient lui Tariceanu si sa-l ataci pe Traian Basescu". Cit despre planurile pentru alegerile generale, Raluca Turcan a refuzat sa comenteze daca va candida pentru un alt mandat de parlamentar si a pus decizia pe seama adoptarii sau nu a legii votului uninominal. Asteapta rezultateleSondajul PD-L pentru desemnarea candidatilor la primariile din judet se va incheia la sfirsitul acestei saptamini. Anuntul a fost facut de Ion Ariton, presedintele filialei PD-L Sibiu. El a adaugat ca, in conditiile in care Corneliu Bucur a declarat ca nu il interesaza administratia locala, acesta nu ar mai fi un posibil candidat al PD-L pentru Primaria Sibiu. „Daca asa a declarat dinsul, nu mai e o optiune. Nu putem sa fortam pe nimeni sa candideze, daca nu vrea", a motivat liderul PD-L Sibiu. Raluca Turcan a completat ca lista candidatilor PD-L pentru primariile din judet, dar si listele pentru consiliile locale si cel judetean vor fi facute publice „cind PD-L va considera de cuviinta". Deocamdata, se stie ca in Selimbar PD-L va avea un candidat propriu la Primarie.

Bataie intre frati

La numai o zi dupa ce un minor si-a injunghiat fratele, in Medias, o isprava similara s-a produs in localitatea Buia. De aceasta data, un barbat de 27 de ani a ajuns in spital, dupa ce a fost taiat de fratele mai mare. Indidentul s-a consumat in noaptea de miercuri spre joi. Cei doi s-au luat la cearta, iar scandalul a degenerat rapid. Fratele mai mare, in virsta de 32 de ani, nu a acceptat ca mezinul sa ridice tonul la el, si s-a gindit sa-i dea o lectie. Intr-un exces de furie, a pus mina pe un cutit si l-a lovit. Victima a fost transportata de urgenta la Spitalul Clinic Judetean Sibiu, unde a ramas sub supraveghere. Politistii din Seica Mare continua cercetarile in vederea stabilirii cu exactitate a imprejurarilor in care s-a produs altercatia, urmind ca in functie de numarul de zile de ingrijiri medicale sa se faca incadrarea juridica a faptei. (M. L.)

Cinci burse in 2008

Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Sibiu organizeaza, in acest an, cinci burse ale locurilor de munca. Potrivit unui calendar anuntat ieri, primul eveniment de acest gen va fi bursa generala de pe 18 aprilie. Vor urma bursa pentru studenti, pe 23 mai, bursa pentru tinerii care parasesc sistemul de protectie a copilului, pe 6 iunie, bursa pentru persoane de etnie roma, pe 9 mai, si bursa pentru absolventii de invatamint, pe 26 septembrie. Potrivit purtatoarei de cuvint a AJOFM Sibiu, Aniela Corlateanu, scopul acestor actiuni este diminuarea somajului in judet, prin intermedierea intilnirii directe, fata in fata, a cererii cu oferta de forta de munca. Aceasta, in conditiile unei concurente loiale si transparente, care sa permita realizarea unui echilibru intre cele doua, in cel mai scurt timp. (A. C.)

Derivatele pe Erste, la Bursa de la Sibiu

Investitorii vor putea juca, incepind de luni, la Bursa de la Sibiu, pe derivatele actiunilor Erste Bank, dupa ce Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a aprobat tranzactionarea contractelor la termen de tip futures si a optiunilor pe activul suport al actiunilor bancii austriece. Actiunile Erste Bank (EBS) au debutat ieri la tranzactionare pe Bursa de la Bucuresti, a treia piata pe care sint listate (dupa Wiener Borse si Burza Cennych Papiru Praha), si au avut ca pret de referinta cotatia de inchidere din 13 februarie de la Bursa de la Viena, calculata in lei la 139,10 lei.Noile instrumente ce vor fi introduse pe Bursa Monetar-Financiara si de Marfuri Sibiu (BMFMS) sint contractele la termen de tip futures pe activul suport al actiunilor Erste, cu simbolul DEEBS, respectiv optiunile, cu simbolul OPDEEBS. Marimea contractelor la termen pe Erste Bank va fi de 10 actiuni, iar pasul de tranzactionare de 10 lei/contract. Scadentele disponibile sint la 3 respectiv 6 luni, data scadentei fiind a treia zi de vineri din luna de scadenta. „Avind in vedere contextul actual de pe pietele financiare si faptul ca actiunile Erste vor fi tranzactionate in Romania in lei, consideram ca, cel putin pentru speculatori, derivatele pe Erste vor fi deosebit de atractive intrucit inglobeaza simultan doua componente de risc: cel al actiunii propriu zise si cel valutar. Astfel, ne asteptam ca volatilitatea acestui simbol sa fie una foarte atractiva pentru acestia", a spus Teodor Ancuta, presedintele Bursei de la Sibiu.In 2008, derivatele pe actiunile Erste se vor tranzactiona la Sibiu cu un comision de numai 0,35 lei/contract.

Pe drumul cel bun

Modificari legislativeDesi cadrul institutional al administratiei romanesti este inca destul de centralizat, unele initiative legislative recente, cum ar fi legea 195/2006 si legea 273/2006, si aderarea la Uniunea Europeana ar putea incuraja o descentralizare pe termen mediu, arata un raport al Fitch Ratings. Autoritatile locale romanesti au trecut prin schimbari semnificative in perioada ultimilor 10-15 ani, prin care a crescut raspunderea lor fata de electorat, scriu analistii de la agentia de evaluare financiara Fitch Ratings. Cu toate acestea, numarul mare de reglementari care afecteaza cadrul institutional si frecventa cu care legislatia a fost amendata, inlocuita sau abrogata reprezinta obstacole majore in calea fixarii unor acorduri clare cu privire la venituri si cheltuieli intre diferitele niveluri de guvernare.Banii europeni, ignoratiImplicarea Guvernului de la Bucuresti in problemele autoritatilor locale este in continuare semnificativa, limitind, astfel, flexibilitatea financiara a autoritatilor locale, in contextul in care statul controleaza principalele surse de venituri si de cheltuieli, cum ar fi salariile. Gradul de implicare a autoritatilor centrale la nivel local mai furnizeaza, totodata, control/supraveghere directa de catre stat asupra conturilor si datoriilor autoritatilor locale, prin intermediul unor analize si bilanturi, dar pune la dispozitia lor si sustinere financiara centrala semnificativa. Cheltuielile din sectoare ca transporturi, infrastructura, companii de utilitati si renovare a oraselor de catre autoritatile locale au fost foarte mici sau au fost neglijate multi ani, in pofida ajutorului banesc oferit de institutii cum ar fi Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) sau Banca Europeana de Investitii (BEI), atrag atentia analistii de la agentia de evaluare financiara Fitch Ratings.Presiuni pentru autoritatile localeIn contextul in care creste raspunderea autoritatilor locale, se accentueaza si presiunile pentru investitii la nivel local. „Din acest punct de vedere, aderarea Romaniei la Uniunea Europeana (UE) reprezinta o oportunitate importanta de imbunatatire a infrastructurii locale, fie direct, prin bugete locale, fie indirect prin companii detinute de autoritatile locale", observa seful echipei de finante publice internationale de la Fitch Ratings, Romolo Isaia. „Astfel, autoritatile locale vor fi impinse de la spate, probabil, sa foloseasca tot mai mult fonduri externe, pentru co-finantarea proiectelor importante, nu doar local, ci si pe plan international", a adaugat Isaia.

Romania, tot mai indatorata extern

Pe viitor, Romania va trebui sa scoata mult aur din vistierie pentru a-si plati datoriileIn crestereDatoria externa a Romaniei pe termen mediu si lung a crescut anul trecut cu 8,1 miliarde de euro (28,3%) fata de finalul anului precedent, pina la 36,7 miliarde de euro, pe seama majorarii datoriei sectorului privat si a depozitelor strainilor in bancile romanesti, a anuntat, ieri, Banca Nationala a Romaniei. La sfirsitul lui 2006, datoria externa pe termen mediu si lung era de 28,628 de miliarde de euro, potrivit datelor revizuite ale BNR. Nivelul datoriei externe de la finalul anului trecut echivala cu 31,1% din produsul intern brut (PIB) al Romaniei, estimat de biroul statistic european Eurostat la 117,99 de miliarde de euro pentru anul 2007.Datoria externa negarantata public insuma 23,14 miliarde de euro la 31 decembrie 2007, mai mare cu 39,8% fata de sfirsitul anului anterior.Datoria negarantata a sectorului privat a crescut cu 39,7% (5,2 miliarde euro) in intervalul decembrie 2006 - decembrie 2007, pina la 22,7 miliarde de euro, iar depozitele pe termen mediu si lung ale nerezidentilor in Romania erau la finalul anului trecut de 3,3 ori mai mari decit la 31 decembrie 2006 si insumau 3,219 miliarde de euro, in usoara scadere insa fata de noiembrie 2007.Datoria negarantata public a sectorului de stat a crescut anul trecut cu 42,5%, la 463 de milioane de euro, mai arata datele BNR.Plusuri si minusuriDatoria externa publica directa a scazut anul trecut cu 115 milioane de euro, pina la 7,256 de miliarde de euro, iar datoria public garantata a coborit cu 625 de milioane de euro pina la 3,11 miliarde de euro. Serviciul datoriei externe a insumat anul trecut 7,516 miliarde de euro, din care peste doua treimi (69,2%) a revenit datoriei negarantate public a sectorului privat.Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu si lung a fost de 20,4% in 2007, comparativ cu 20,7% in anul 2006, iar gradul de acoperire a rezervei oficiale de valute si aur a Romaniei a scazut la 6 luni de import la 31 decembrie 2007, de la 6,4 luni de import la finalul anului anterior.

Sibienii au cucerit Franta

Aprecierile primite cu ocazia tirgului de turism din Bretania vor aduce un numar mare de turisti in Sibiu si in anul 2008Tirgul International de Turism de la Nantes, desfasurat in perioada 8 - 10 februarie, a fost un adevarat succes pentru sibieni si pentru Romania. Inaugurat de Martin Bottesch, presedintele Consiliului Judetean Sibiu, tirgul a scos la iveala tot ce este mai frumos in traditia populara romaneasca. Nu au lipsit spectacolele folclorice si nici bucatele traditionale romanesti: sarmalele, cozonacul si tuica de prune. Romania a reusit, pe deplin, sa-si onoreze statul de invitata de onoare la cea de-a noua editie a evenimentului. „Campania de afisaj stradal, reportajele TV si radio, articolele din presa locala au adus Romania in centrul atentiei, crescind astfel vizibilitatea unei destinatii turistice in plina ascensiune", considera Alin Chipaila, presedintele Asociatiei Judetene de Turism. La rindul sau, Bottesch a explicat ca Romania isi datoreaza statutul de invitat de onoare bunei colaborari dintre AJT Sibiu si Asociatia de Prietenie «Ille et Villaine».Lauri in presa francezaSibiul a fost pilonul de baza al acestui proiect de promovare a ofertei turistice romanesti in Franta, prin implicarea Consiliului Judetean si a Asociatiei Judetene de Turism. Cele doua institutii au pregatit, special pentru aceasta manifestare, un set de materiale promotionale adresate publicului francez, ca de pilda, pliantul „Destinatia Sibiu: Posibilitati de cazare in judetul Sibiu", prin care s-a promovat varietatea formelor de turism, dar si oferta de cazare. Prin intermediul acestora, strainii se vor familiariza cu ceea ce are de oferit in continuare fosta Capitala Culturala a Europei. De asemenea, dosarul de presa a reprezentat un instrument important de informare pentru jurnalistii francezi si pentru operatorii turistici interesati de oferta turistica sibiana. „Cel mai important cotidian francez, «Ouest France», numea tara noastra «un sirag de perle rare»", se mindreste Chipaila, care a amintit ca atuuri calitatea de Capitala Culturala Europeana detinuta de Sibiu in 2007 si aeroportul recent modernizat, care permite sosiri in centrul Transilvaniei. Alin Chipaila l presedinte Asociatia Judeteana de Turism„Pentru cele trei zile de tirg, 8 - 10 februarie, standul Romaniei a devenit reper pentru cei 413 expozanti si scena unui spectacol memorabil: muzica si dansul tinerilor de la ansamblul Ghiocelul din Cluj, abilitatea olarului din Horezu si a sculptorului din orasul lui Brincusi, migala de a impleti margele, rafinamentul picturii pe oua sau arta de a modela sticla. Tabloul Romaniei a fost intregit de produse gastronomice traditionale, de la sarmale si salata de vinete, la cozonac si tuica de prune. Spiritul lui Dracula a facut deliciul celor mici care au luat infatisarea personajului lui Bram Stoker"

Recomandarea zilei

La muzeul „Emil Sigerus", din Piata Mica, puteti vizita astazi expozitia „Comunitatea armenilor din Dumbraveni. Istorie si cultura". Potrivit organizatorilor, CNM „Astra", expozitia are un caracter de recuperare a valorilor culturale si a traditiilor armene, in conditiile unor pierderi treptate a „depozitelor" conservatoare ale identitatii acestei minoritati mult incercate. Continutul de inedit al expozitiei rezida, prioritar, in piesele reunite in urma investigatiilor de teren. Este vorba de vesminte preotesti, obiecte de cult, dar si de uz casnic, edificatoare in a reda pulsul specific al unei comunitati, dar si in a schita configuratia ei spirituala complexa. Expozitia cuprinde si documentele de arhiva ce demonstreaza relatiile economice si administrative privilegiate ale orasului cu imparateasa Maria Tereza. La fel de relevante sint si fotografiile ce surprind aspecte de arhitectura, secvente de viata privata, caracteristici antropologice, tipologia lacaselor de cult. Toate acestea devin marturii ale soliditatii si perenitatii armenilor, dar si un factor ce motiveaza investigatia si contribuie la conturarea unei imagini obiective asupra dominantelor materiale si spirituale ale comunitatii armene din micul burg de pe Tirnava.

Hoposcop

Berbec Aveti toate motivele sa fiti fericit, pentru ca unele aspecte incep sa se aseze pe un fagas normal. Mai ales planul sentimental pare sa cunoasca rezolvari benefice, readucindu-va bucuria in suflet si zimbetul pe buze. Ati putea face o noua cucerire sau restabili armonia in cuplu, dar numai increderea in sarmul personal si in iubire poate sa va aduca satisfactii.TaurAveti o idee geniala de a iesi dintr-un impas, iar solutia descoperita va incarca de entuziasm. Este o idee care nu va priveste doar pe dv., ci si pe altii care sint in aceeasi situatie, de aceea toti va vor privi ca pe salvatorul lor si va vor stimula sa va duceti ideea la indeplinire spre binele tuturor.GemeniUn eveniment pe care l-ati asteptat cu infrigurare multa vreme iese cu totul altfel decit ati visat. Dati piept cu o deceptie, pentru ca una ati sperat si alta ati primit dupa atita asteptare. Poate se amina inca o data rezolvarea unei situatii demult promise, si acest lucru va face din nou sa priviti totul ca pe un esec personal, luind toata vina asupra dv. RacVa simtiti bine in anturajul in care va aflati, va bucurati de sprijin si cooperare eficienta, incit ajunge doar sa va prezentati eventualele dorinte ca cineva sa sara deja in ajutorul dv. Colegii sau familia va sint aproape pentru rezolvarea unei situatii si principala sustinere este de ordin moral, pentru ca toti va stimuleaza sa mergeti mai departeLeu Este o zi plina de treburi marunte pe care ori le-ati tot aminat pina acum, ori s-au aglomerat toate in aceeasi zi. Va fi greu sa le rezolvati pe toate, pentru ca necesita multa atentie si energie fizica, de aceea nu trebuie sa va implicati in prea multe deodata. Cereti ajutor, la nevoie, pentru ca la un moment dat va veti incurca in atitea sarcini si va veti obosi peste masura. FecioaraVi se face o propunere interesanta, dar pentru a o fructifica, ar trebui sa treceti printr-un fel de concurs in urma caruia sa ajungeti la telul propus. Nu va fi usor sa valorificati ocazia, dar daca este ii avantajul dv. veti face tot posibilul sa ajungeti la scop. Apelati la cei care va pot fi de ajutor.BalantaSinteti foarte suspicios fata de partener, pentru ca va da unele motive de indoiala. V-ati pierdut increderea in el, ii urmariti micarile si intentiile ca si cum v-ar fi teama ca va pregateste o surpriza neplacuta, dar s-ar putea ca acest balaur sa fie doar in mintea dv. El are giduri bune, numai dv. sinteti cel care i le puneti sub semnul intrebarii.ScorpionFiti extrem de atent la vorbe astazi, pentru ca aveti un anume stil mai agresiv de comunicare ce poate strica relatiile cu ceilalti. Ori dv. sinteti acid si critic si intrati in conflict cu un colaborator, ori altii sar pe dv. si incearca sa va reduca la tacere cu rautate. SagetatorRudele si amintirile din trecut au un loc aparte in atentia dv., poate datorita unui eveniment de familie care va pune in legatura cu emotii de altadata. Simtiti nevoia sa vorbiti cu cei de acelasi singe, cu verisori, unchi, bunici, si nostalgia vremurilor cind erati o mare familie pune stapinire pe dv.CapricornMultumirea dv. creste datorita unei vesti care poate schimba, practic, viitorul unor planuri incepute. Ajungeti la un rezultat demult sperat sau faceti o modificare de sens care va va duce mult mai usor la succesul visat. Increderea in fortele proprii si optimismul sint esentiale in reusita finala, deci ginditi pozitiv si continuati cu capul sus.VarsatorPrimiti o veste neplacuta care arata ca un plan in care v-ati pus mari sperante pe viitor se indreapta intr-o directie periculoasa sau incorecta. Deschideti bine ochii inainte de a merge mai departe in acelasi stil, pentru ca riscurile pot aparea de unde nici nu va asteptati. Luati-va niste masuri de precautie.PestiBanii va enerveaza ori pentru ca se aduna prea greu, desi ati avea nevoie imediat de o suma mai mare, ori pentru ca nu primiti atit cit credeti ca vi s-ar cuveni. Daca aveti argumente pentru a cistiga banii cuveniti, luptati-va pentru drepturile dv., dar nu ridicati tonul, pentru ca veti tensiona si mai mult atmosfera.

Lobby la Senat

Aflat in postura de presedinte al Fundatiei Gojdu, cu sediul la Sibiu, mitropolitul Ardealului precizeaza ca vorbeste „in numele celor 15 ierarhi ortodocsi din Transilvania, Banat si Ungaria si a celor peste 4.500.000 de romani ortodocsi". „Din punct de vedere legal si moral, de mostenirea Gojdu nu poate dispune nici statul roman, nici statul maghiar, aceasta nefiind proprietate de stat, ci proprietate privata. De aceea, nici noi, Biserica din Transilvania, care recunoastem tratatul bilateral cu vecinii nostri, nu avem dreptul sa renuntam la un bun care nu este al nostru, ci apartine credinciosilor nostri", subliniaza IPS Laurentiu.In contradictie cu testamentulIerarhul se declara surprins ca in Acordul dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Ungare, prin infiintarea unei noi fundatii, care va dispune de intreaga mostenire a lui Emanuil Gojdu, din Ungaria si Romania, „s-a exclus mostenitorul testamentar, prevazut in art. 7 din Testament, adica acea parte «a natiunii romane din Ungaria si Transilvania, care tine de legea rasariteana ortodoxa». Constatam cu regret ca acest Acord anuleaza practic Acordul dintre Romania si Ungaria din 1937, ratificat de Parlamentele ambelor tari, care este in vigoare si care la ora actuala este temeiul juridic in virtutea caruia Fundatia Gojdu poate intra in posesia mostenirii testamentare", sustine mitropolitul Ardealului. Bunurile sint estimate la o valoare cuprinsa intre 812 milioane de dolari si 1,1 miliarde de dolari.Fundatia, sustinuta de BisericaPotrivit hotaririi Sf. Sinod al B.O.R. din 4 aprilie 2003, Fundatia Gojdu este recunoscuta de catre Biserica Ortodoxa Romana ca singura mostenitoare legala a bunurilor patrimoniale nationalizate de Ungaria si Romania in 1952. In decembrie 2007 membrii comisiei juridice a Senatului au luat in dezbatere ordonanta Gojdu. Presedintele Comisiei juridice a Senatului, Peter Eckstein Kovacs, a explicat ca s-a decis respingerea ordonantei Gojdu, cu mentiunea ca, pe acelasi proiect, co-raportor este si comisia de cultura. Eckstein a afirmat ca i se va trimite comisiei de cultura raportul comisiei juridice. In votul din Comisie, impotrivirile si abtinerile s-au inregistrat de la UDMR si PNL, in timp ce restul senatorilor juristi au votat respingerea ordonantei. „De aprobarea Comisiei parlamentare si de votul Senatului Romaniei atirna acum soarta acestei importante mosteniri si sansa viitorilor beneficiari", conchide inaltul ierarh. Ordonanta Gojdu a fost deja respinsa de Camera Deputatilor, astfel ca Senatul este camera decizionala.

Curtea Constitutionala la remorca Politicului?

In numarul sau din 13 lcrt. Monitorul publica o notita scurta titrata: „CSM sesizeaza Curtea". Adica noua presedinta a CSM se plinge ca disputele dintre Ministerul Public si Parlament pe tema urmaririi penale a ministrilor care sint parlamentari blocheaza cursul unor procese penale si ca ar obstructiona indeplinirea menirei Justitiei.Cuiul lui Pepelea vitriolat de CSM este avizul care in viziunea Parlamentului este obligatoriu a fi cerut si legislativului. Este picatura care umple paharul unei rabdari normale, obligindu-i pe cei mai multi care gusta spectacolul de pe tusa sa faca un exercitiu de logica dar si de bun simt elementar pentru a deslusi ce interese politice majore se ascund...transparent in dosul unor atitudini si demersuri care se dezvaluie cu usurinta ca avind o coloratura discretionara. Intirzierea intrarii in actiune a Justitiei invocata de CSM, ne incita la o riposta neintirziata, caci ce poate fi mai ridicol decit o ipocrizie calificata.In 12 februarie, Ilie Nastase isi anunsa prin televiziune demisia din functia suprema a institutiei supreme a tenisului romanesc, in chip de protest profund amar in ipostaza de perdant intr-un proces, care a durat exasperant de mult - vreo 10 ani.Ce ar deranja pe presedinta CSM sa se dea curs cererii Parlamentului daca nu dorinta de a se face utila, placuta si... suportabila in ochii Presedintelui...? Curtea Constitutionala se pare ca a ajuns o simpla pirghie banala, de uz curent, la care se recurge - apasind un anume punct nevralgic, cum spunea Ticu Dumitrescu invocind un fior care ar fi putut trece printre judecatorii C.C. de natura sa-i impinga la scoaterea CNSAS in afara legii pentru a preveni viitoarele stinjeneli ale „micilor interese si a marilor ambitii" ale Capitanului Ahab in lupta pe viata si pe moarte  cu Moby Dick.Functia C.C. a dobindit o valenta noua, aceea de cleste patent paspartout, bun la toate si la orice, mult mai la indemana decit greioiul referendum devenit si el ridicol. Si cum sa interpretam comportamentul C.C. care nici pina astazi n-a dat publicitatii motivarea respingerii candidaturii Monicai Nicolai la functia de ministru al Justitiei? Asistam la o procedura fara precedent , cu totul inexplicabila(?), logic si deontologic.Tinind seama de specificul sau de instanta special-suprema, de oficianta la altarul Mamei legilor, cum poti sa enunti o decizie fara o motivare prealabila, fundamentata ireprosabil pina in cele mai mici detalii, cristalizata in ultima forma?Este suficient „argumentul" arbitrar ca intocmai ca si Papa de la Roma, C.C este infailibila, ca s-a bucurat de impunitate, ca nu da seama nimanui fara putinta de a fi contestata? Sintem siguri ca asa cum ni se infatiseaza in momentul de fata C.C. mai indeplineste rolul care i se atribuie si se pretinde sau o vedem sub incidenta unei intelepciuni potrivit careia chiar si in Justitie „pestele de la cap se altereaza"?Ion Brici, Sibiu

Cum va inscrieti pentru o licitatie

Inscrierea unui obiect la o licitatie, fie el piesa de mobilier, bijuterie, sculptura sau carte, nu va mai constitui o problema pentru dumneavoastra.Pasi spre licitatie...Trebuie sa stiti ca depunerea obiectelor in vederea participarii la licitatie nu este un lucru imposibil de realizat. Depunerea se face in baza unui contract legal de licitatie, care constituie un titlu executoriu.Casa de licitatie garanteaza pastrarea obiectelor in conditii de maxima siguranta. De                      asemenea se asigura si confidentialitatea identitatii deponentilor, in limitele legii. Dupa depunerea si semnarea contractului, obiectele ramin in custodia casei de Licitatie apoi sint evaluate gratuit de catre experti specialisti. Fisele de evaluare au caracter intern. Ele sint date deponentilor doar la cererea acestora si sint intermediate contra cost.In cazul obiectelor care necesita evaluarea la domiciliu, Casa de Licitatie asigura deplasarea expertilor in baza unei programari prealabile facuta in functie de ordinea solicitarii acestui lucru la sediul firmei sau telefonic.Dupa ce obiectele depuse sunt evaluate Casa stabileste pretul pentru obiectelor si apoi il trece in catalog. Preturile sint estimative si sint exprimate in valuta.Pretul minim al obiectelor este stabilit de comun acord intre deponent si Casa de Licitatie.Indatoririle deponentuluiDeponentul trebuie sa depuna obiectele care urmeaza a fi licitate la sediul Casei de Licitatie. Daca obiectele ramin in custodia lui, deponentul are obligatia de a le pune la dispozitia casei in termen de maxim 24 de ore de la solicitare.In cazul in care deponentul nu mai vrea sa scoata la licitatie obiectele, acesta trebuie sa retraga obiectul cu cel putin 10 zile inaintea inceperii licitatiei. De asemenea obiectul nu poate fi ridicat inaintea implinirii a 30 de zile de la incheierea licitatiei.In cazul in care obiectul nu este vindut in licitatie, deponentul are obligatia de a ridica obiectul in maxim doua saptamini de la expirarea celor 30 de zile. Nerespectarea acestor clauze vor duce la anularea contractului si la plata unor penalitati de 30% din valoarea obiectului, inscrisa in contract. In situatia in care obiectul este vindut in cadrul licitatiei, deponentului nu i se perecepe nici o taxa. Comisionul si TVA-ul sint incluse in pretul de vinzare.

Programul Teatrului National ?Radu Stanca" Sibiu

Vineri, 15 februarie, ora 19.00 - „Faust", de Goethe, scenariul si regia Silviu Purcarete. Centrala Simerom. Pret bilet: 20 lei, 10 de lei - redusSimbata, 16 februarie, ora 19.00 - „Nora", de de Henrik Ibsen, regia Radu-Alexandru Nica. Sediul Teatrului National „Radu Stanca". Pret bilet: 10 lei, 5 de lei - redusMiercuri, 20 februarie, ora 19.00 - „das Kalte Kind", de Marius von Mayenburg, regia Szabó K. István. Sediul Teatrului National „Radu Stanca". Pret bilet: 10 lei, 5 de lei - redusVineri, 22 februarie, ora 17.00 si 19.00 - „Experimentul Iov", dupa Cartea lui Iov (Vechiul Testament), regia Mihai Maniutiu. Sediul Teatrului National „Radu Stanca". Pret bilet: 10 lei, 5 de lei - redusSimbata, 23 februarie, ora 17.00 si 19.00 - „Shoah. Versiunea Primo Levi", dramatizare de Mihai Maniutiu dupaainterviuri cu Primo Levi, regia Mihai Maniutiu. Sediul Teatrului National „Radu Stanca". Pret bilet: 10 lei, 5 de lei - redusDuminica 24 februarie, ora 17.00 si 19.00 - „Ecleziastul", scenariu de Mihai Maniutiu, dupa Biblie.  Sediul Teatrului National „Radu Stanca". Pret bilet: 10 lei, 5 de lei - redusExpozitii la CNM  „Astra" „Din cultura si arta popoarelor lumii"Functioneaza ca expozitie de baza a Muzeului de Etnografie Universala „Franz Binder" si prezinta, intr-un format antropologic modern - pornind de la bogatul material ilustrativ si patrimonial pe care muzeul il detine - citeva din gesturile fundamental umane care definesc trairea sociala, istorica, economica, culturala si spirituala a omului. Aceasta expozitie pot fi  vizitata, in cadrul Muzeului de Etnografie Universala „Franz Binder" din Piata Mica nr. 11, de Marti pina Duminica intre orele 9.00 - 17. 00. „Comunitatea armenilor din Dumbraveni. Istorie si cultura" La debutul lui 2008, declarat de UNESCO „Anul European al Dialogului Intercultural", Complexul National Muzeal „Astra" realizeaza un prim demers de readucere in centrul atentiei publicului a valorilor materiale si imateriale definitorii pentru minoritatea armeana din Dumbraveni, cu amprente  esentiale  in procesul complex de evolutie socio-culturala  si istorica  a Transilvaniei. Continutul de inedit al expozitiei rezida, prioritar, in piesele reunite in urma investigatiilor de teren. Este vorba de vesminte preotesti, tipic armene, obiecte de cult, dar si de uz casnic, edificatoare in a reda pulsul specific al unei comunitati, dar si in a schita configuratia  ei spirituala complexa. Expozitia cuprinde si documentele de arhiva ce demonstreaza relatiile economice si administrative privilegiate ale orasului cu imparateasa Maria Tereza. La fel de relevante sint si fotografiile ce surprind aspecte de arhitectura, secvente de viata  privata, caracteristici antropologice, tipologia  lacaselor de cult. Expozitie TARA Galeria Atrium prezinta expozitia „Normal Tara". portrete ale unor oameni obisnuiti"  Noua expozitie semnata TARA von NEUDORF se vrea, cu oarecare modestie din partea autorului, o selectie a unor (in principal) portrete executate in ultimii 10 ani, selectie concentrata doar asupra reprezentarii unor „oameni obisnuiti". Ceea ce vrea sa-nsemne ca, spre deosebire de atitea alte manifestari mai mult sau mai putin artistice made by TARA, nu vor fi aruncate in ochiul eventualului privitor portretele violente ale unor personalitati/persoane contestate/controversate/celebre/politice/militare/etc., ci, de data asta... (si poate doar de data asta...) doar portretele unor oameni anonimi sau, in ultima instanta, cvasianonimi, oameni obisnuiti. Oameni intilniti de TARA o data sau dimpotriva, de prea multe ori. Expozitia va fi deschisa publicului in perioada 18 ianuarie - 18 februarie 2008.

Stadion á la Boavista

 Constantin Zotta“Am facut o propunere Ministerului Transporturilor ca stadionul Giulesti sa ne fie concesionat, demolat si pe acelasi loc sa se construiasca o alta arena. Am gasit sursa de finantare necesara pentru construirea unui stadion de 30.000 de locuri. Toata investitia ar costa 45 de milioane de euro”Se gindesc si la mutare...Zotta si-a manifestat dezamagirea fata de reactia Ministerului Transporturilor si a Clubului Sportiv Rapid, care impiedica clubul de fotbal sa demareze noul proiect: “Noi am prezentat acest proiect si ni s-a raspuns ca Rapid trebuie sa investeasca trei milioane de euro pentru a fi prelungit contractul existent, nu pentru ca stadionul sa ne fie concesionat. Sintem de parere ca aceasta investitie ar reprezenta doar niste bani aruncati. Noi vrem un stadion nou, compact, construit in etape, astfel echipa sa poata juca in continuare in Giulesti”. Oficialul giulestean nu a exclus posibilitatea ca Rapid sa isi construiasca un stadion in alta zona a Bucurestiului: “Desi ni se pare normal ca Rapid sa continue in Giulesti, loc cu care clubul se confunda, ne gindim si la solutia extrema, construirea unei arene, dar in alta parte”. Zotta a incheiat spunind ca Rapid va juca, cel mai probabil, la Piatra Neamt daca echipa va accede in Liga Campionilor: “Probabil ne vom indrepta spre Piatra Neamt. In Ghencea este exclus sa jucam, poate doar daca vom intilni Steaua in grupe vom juca acolo”. 

Sfirsit de cariera?

AC Milan a terminat la egalitate, miercuri seara, partida sustinuta in compania formatiei Livorno, scor 1-1, intr-o restanta din etapa a XIV-a a campionatului Italiei. Pulzetti a deschis scorul pentru oaspeti in minutul 50, iar pentru AC Milan a egalat Pirlo (‘61-penalty). In urma acestui rezultat, AC Milan ramine pe locul 5 in clasament, cu 37 de puncte, unul mai putin decit Fiorentina, aflata pe in prezent pe ultimul loc ce asigura participarea in Liga Campionilor. Pe primul loc in clasament se afla Inter, 56 de puncte, urmata de AS Roma, 48 de puncte si Juventus, 44 de puncte.Indisponibil pentru 9 luni Evenimentul acestui meci a fost accidentarea grava a lui Ronaldo, brazilianul de la AC Milan suferind o ruptura a tendonului rotulian al genunchiului sting, care il face indisponibil pentru intreg sezonul. Ronaldo s-a accidentat la trei minute de la intrarea pe teren, dupa un contact cu mijlocasul Vidigal. “Tuturor ne pare foarte rau de ceea ce i s-a intimplat lui Ronaldo. Nu pot spune daca s-a incheiat cariera lui, pentru ca doar timpul ne va spune acest lucru. Tot ce putem face noi pentru moment este sa fim alaturi de el. Imediat dupa meci, jucatorii s-au grabit sa plece de la stadion pentru a ajunge la spital la el. A fi alaturi de el este modul in care poti ajuta un jucator in astfel de momente”, a declarat antrenorul lui AC Milan, Carlo Ancelotti. In virsta de 31 de ani, Ronaldo se afla la AC Milan din ianuarie 2007, cind a fost transferat de la Real Madrid. Din cauza mai multor accidentari atacantul brazilian a jucat doar in sase meciuri de campionat. Ronaldo a mai suferit doua accidentari grave la genunchiul drept in 1999 si 2000, in timp ce juca pentru Inter Milano. Ronaldo a ales sa se opereze la Paris, la clinica in care s-a operat si in urma cu opt ani. Cel mai probabil, fostul cistigator al Balonului de Aur va sta in afara gazonului noua luni. 

Arbitri in caciula

Presedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, ieri, ca delegarea arbitrilor la partidele din Liga I trebuie facuta prin tragere la sorti, din retur, deoarece i-ar impiedica pe oficialii cluburilor sa mai declare ca exista interese ca anumite echipe sa fie favorizate de arbitraj.Presedintele LPF a precizat apoi ca nu a dorit niciodata ca arbitrii sa treaca la Liga Profesionista de Fotbal, ci sa ramina sub tutela FRF, dar sa fie trasi la sorti atunci cind sint facute delegarile pentru meciurile din campionat. Dragomir a adaugat ca are si acceptul majoritatii cluburilor, iar din informatiile sale, doar doua grupari din Liga I, CFR Cluj si Poli Iasi, ar dori ca directorul general al FRF, Ionut Lupescu, sa se ocupe in continuare de delegari. “La Adunarea Generala a LPF, la care au participat Mircea Sandu si Ionut Lupescu, unii dintre conducatorii de cluburi s-au ridicat si i-au cerut lui Mircea Sandu sa desemneze arbitrii prin tragere la sorti in fata presei si a lor. Sandu, ca sa-i tempereze, probabil, mi-a spus sa fac un inscris cu propunerea lor si vom vedea ce va fi. Eu am facut o hirtie, adica exact ce au vrut conducatorii”, a afirmat Dragomir. Presedintele LPF a expus si procedura pe care o vede atunci cind arbitrii vor fi trasi la sorti: “Numele arbitrilor vor fi bagate in bile de plastic, ca sa nu poata fi incalzite, si Federatia va face tragerea in prezenta presei si a presedintilor de cluburi. Asa, nu mai iese nici o discutie”.

Tunurile pe Rotaru

Rotaru a preluat Gaz Metan in urma cu un sezon si jumatateEchipa de baschet masculin Gaz Metan Medias nu-si mai regaseste cadenta din turul campionatului. In 2008, echipa n-a bifat decit un singur succes, in deplasarea de la Oradea, cu lanterna CSM. In rest, doar infringeri. Ultimul insucces, cel cu Elba, i-a facut pe oficialii formatiei sa convoace, pentru inceputul saptaminii, o sedinta de analiza. „Nu se mai poate continua asa. Am inceput foarte slab. Acum am luat bataie de la o echipa aflata pe locul noua. Mai deranjant este ca nu jucam mai nimic. O sa trecem la actiune. O sa discutam inclusiv situatia antrenorului", spune Corin Cindrea, presedintele formatiei. Asteapta deciziaHoria Rotaru spune ca daca i se va cere sa paraseasca echipa o va face, dar ca pentru moment nu se gindeste la demisie. „Eu nu-mi voi da demisia. Daca conducerea va considera insa ca eu sint cel vinovat de jocul formatiei si-mi va cere sa plec, nu voi avea ce face, decit sa ma retrag. Decizia apartine conducerii formatiei. Totusi, eu nu cred ca se va ajunge pina la a mi se cere sa plec de la echipa, dar vom vedea", spune Rotaru. Criza la echipaRotaru spune ca echipa trece printr-o perioada de criza, cauzata, in primul rind, de plecarea lui Mojica. „Putem vorbi si de o criza, care s-a instalat de cind l-am pierdut pe Mojica. Sa pierzi conducatorul de joc in mijlocul sezonului, acela care, totodata, a fost si cel mai bun om al tau in turul campionatului, este foarte dificil. E normal ca dupa aceea sa te confrunti cu probleme. Nu stiu acum ce am putea face. Situatia este foarte incurcata. Sper sa iesim numai la liman", spustine Rotaru. AvertismentSedinta conducerii formatiei Gaz Metan Medias a trecut cu bine pentru antrenorul Horia Rotaru, caruia i s-a acordat credit in continuare. Totusi, atit antrenorul, cit si jucatorii au primit un ultim avertisment, urmind ca, in cazul in care rezultatele negative vor continua, sa se treaca si masuri severe. Jucatorii vor fi amendati, iar conducerea risca sa-si piarda postul. „Am decis ca, pentru moment, sa nu luam nicio decizie. Am discutat cu ei, le-am spus ca noi vrem sa facem performanta si sa nu ne oprim la mijlocul sezonului. Nu prea inteleg ce se intimpla acum. Si anul trecut, in tur, am mers foarte bine, iar in retur am cam schiopatat. Nu vreau sa mai ajungem in aceeasi situatie. Daca se continua tot asa, vom lua decizii mai ferme. Oricum, cu totii stiu ca sumele pe care trebuie sa le primeasca sint conditionate de performanta lor la finele sezonului", spune Cindrea. Sperante la Tg. MuresUrmatorul test pentru formatia pregatita de Horia Rotaru este programat, astazi, in deplasare, la Tg. Mures, meci care va fi transmis, in direct, de la ora 18,30, pe Telesport. Atit conducerea tehnica, cit si jucatorii vad in aceasta confruntare un prilej perfect pentru a-si reveni in clasament. „E drept ca trecem printr-o perioada mai proasta, dar trebuie sa o depasim. Intotdeauna, meciurile cu cei din Tg. Mures au fost disputate. Eu sper sa facem o partida mult mai buna si sa bifam victoria. Ar fi o adevarata gura de oxigen, pe care, daca o dublam cu o victorie, in etapa viitoare, contra celor de la Cluj, inseamna ca ne-am revenit si totul o sa reintre in normal", spune capitanul Tudor Dumitrescu. Greu de atinsDupa ultimele rezultate negative, antrenorul mediesenilor crede ca obiectivul fixat la inceputul sezonului, locul trei, va fi greu de atins. „Nu stiu cit de viabil mai este acum acest obiectiv. Vom juca toate meciurile importante, cu echipe din fruntea clasamentului, pe propriul teren, si orice greseala va atirna greu. Mai mult, in deplasare vom intilni formatii care trag sa intre in play-off", mai spune Rotaru. Horia Rotaru l antrenor„Decizia apartine conducerii formatiei. Totusi, eu nu cred ca se va ajunge pina la a mi se cere sa plec de la echipa, dar vom vedea"

Final de cantonament

Gazistii medieseni sint asteptati, in cursul zilei de miine sa revina in tara, dupa ce in ultimele trei saptamini s-au aflat in Antalya, unde au efectuat al doilea cantonament al iernii. La finalul perioadei de pregatire, staff-ul tehnic al formatiei n-a avut decit cuvinte de lauda despre conditiile pe care le-au avut la dispozitie. „A fost perfect. Cred ca nici daca am fi rauvoitori nu ne-am putea plange de ceva. Totul a fost foarte bine pus la punct. De la mincare, la terenuri, la conditii de refacere, la tot. Este foarte important ca in aceasta perioada a anului sa ne putem pregati in strainatate. Daca eram acasa si jucam pe terenurile noastre desfundate si inghetate, era un mare risc sa ne accidentam. Asa totul a decurs conform planului", spune  Cristi Pustai. Ultimul amicalGazistii au efectuat ieri ultimul meci de verificare din turneul turces. Gazistii au jucat contra celor de la Forex Brasov, partida incheiata dupa ora inchiderii editiei, dupa ce cu doua zile in urma au evoluat contra unei formatii rusesti. „Am intilnit formatii destul de bune, dar si altele foarte slabe. Din acest punct de vedere nu am fost foarte multumit. Daca erau echipe mai puternice ne-ar fi prins mai bine. Oricum, si asa ne-am atins scopul si mi-am putut face o imagine clara asupra potentialului fiecarui jucator. Chiar daca au mai fost plusuri si minusuri, una peste alta sint multumit", spune Pustai. Partea a treiaDupa o zi de relaxare, gazistii vor reveni, de luni, din nou la antrenamente. Pentru finalul saptaminii, Pustai vrea sa perfecteze un nou amical. Cel mai probabil adversarul gazistilor va fi, ca si-n vara, FC Brasov. „Acum nu vom mai face decit doua meciuri de verificare, probabil cu cei din Brasov. Vrem sa ne mai testam valoarea si pe terenurile noastre, dupa care sa asteptam reluarea campionatului, pentru ca se anunta un retur foarte dificil", spune Pustai.

Obiective minimale la Olimpiada

Federatia Romana de Canotaj si-a stabilit ca obiectiv obtinerea a doua medalii, una de aur si una de argint. Presedintele federatiei de canotaj, Ioan Dospinescu, se bazeaza pentru medalia de aur, in principal, pe echipajul feminin de 8 plus 1, proba dominata de romance la ultimele trei editii ale JO (Atlanta 1996, Sydney 2000, Atena 2004), si pe cel de doua rame fara cirmaci, in componenta Georgeta Andrunache-Viorica Susanu, campioane olimpice la Atena.Obiectiv indraznetObiectivul federatiei de lupte este trei medalii, unul foarte indranet, in conditiile in care ultimul titlu olimpic la aceasta disciplina l-a obtinut, in urma cu 20 de ani, la JO de la Seul, chiar actualul secretar general al FRL, Vasile Puscasu. In plus, ultima medalie olimpica adusa de un luptator roman a fost cea de bronz a lui Ioan Grigoras, la lupte greco-romane, la JO de la Barcelona, din 1992. „Noi avem ca obiectiv cistigarea a trei medalii, dintre care una de aur, prin campionul european Eusebiu Diaconu. Pina acum avem trei sportivi calificati, dar speram ca, dupa Campionatele Europene de la Tampere, din luna aprilie, numarul acestora sa creasca", a spus Puscasu. In stand-byAlte federatii cu traditie in obtinerea de titluri olimpice, cum ar fi cele de gimnastica, kaiac-canoe, natatie sau scrima, prefera sa ramina rezervate si se feresc sa mentioneze aurul printre posibilele medalii. „Noi avem obiectiv o medalie. De ce culoare va fi, vom vedea, nu putem spune de pe acum", afirma secretarul general al FR de Natatie, Stefan Iamandi, pe aceeasi linie inscriindu-se si presedintele FR de Kaiac-Kanoe, Ioan Birladeanu: „Avem ca obiectiv cistigarea a una-doua medalii. Noi preferam sa fie de aur, dar vom vedea ce va fi posibil". Presedintele Federatiei Romane de Gimnastica, Adrian Stoica, afirma ca forul pe care il conduce si-a stabilit un obiectiv minimal pentru Beijing, una-doua medalii in total, pentru ambele loturi, feminin si masculin. „Obiectivul nostru pentru JO-2008, cel stipulat in contractul cu COSR, este obtinerea a una-doua medalii. Este un obiectiv minimal, pentru ca nu este cazul sa ne aruncam si apoi sa dezamagim", este de parere Stoica, desi gimnastica a adus Romaniei cele mai multe medalii la ultimele editii ale JO.Atletismul, in picajUna dintre Federatiile care a adus medalii la ultimele editii ale JO, dar nu a reusit in 2007 sa aiba niciun sportiv pe podium la Mondiale, cea de atletism, are drept obiectiv una-doua medalii, bazindu-se pe un grup de cinci-sase atleti care s-ar putea numara printre medaliati. Dintre acestia nu lipsesc vicecampionul olimpic de la Atena la triplusalt, Marian Oprea, sau maratonista Constantina Dita Tomescu. Cumulind toate pronosticurile, Romania ar putea obtine la JO-2008 cel putin 13 medalii si cel mult 16, dintre care macar doua ar trebui sa fie de aur. Secretarul general al Comitetului Olimpic si Sportiv Roman, Ioan Dobrescu, spune ca aceste calcule sint realiste. „Trebuie sa ne raportam intotdeauna la realitate si la forta competitiei. Realitatea din sportul romanesc este ca sintem intr-un moment nu neaparat de criza, ci de evaluare, de reasezare a federatiilor. In aceste conditii cred ca orice numar de doua cifre, 11, 12, 13 medalii, se apropie de realitate. Eu personal cred ca vom lua 14 medalii, ceea ce nu ar fi deloc putin", a afirmat Dobrescu.

Parcari la policlinica

Grupul de consilieri locali ai Partidului Democrat-Liberal, a depus recent la Primaria Medias, un referat prin care solicita majorarea numarului locurilor de parcare in zona policlinicii municipale. Practic, consilierii PD-L vor sa se creeze locuri noi de parcare in dreapta intrarii in policlinica, acolo unde exista actualmente un spatiu nefolosit. Democrat-liberalii sustin ca in parcarea de la policlinica este o aglomeratie de nedescris, si ca nu exista niciun fel regula. Parcari pentru mediciIn referatul inregistrat la Primaria Medias se propune ca locurile nou create sa fie atribuite personalului medical ce isi desfasoara activitatea in cadrul cabinetelor medicale din policlinica. Totodata, se propune ca cele sapte locuri existente pentru taximetre sa aiba aceeasi destinatie. „Propunem ca noile locuri de parcare sa fie atribuite personalului medical din policlinica, prin abonament anual, caz in care exista posibilitatea rezervarii locului de parcare", explica Floarea Taropa, consilier local PD-L. Proiectul de hotarire va face obiectul discutiilor in cadrul sedintelor celor trei comisii de specialitate, programate pe parcursul saptaminii viitoare la Primaria Medias.

Mirajul dansului

Federatia Romana de Dans Sportiv, Asociatia Mirajul Dansului Sibiu, si filiala locala a Partidului Democrat - Liberal, au organizat duminica in municipiul Medias, concursul national „Cupa Mirajul Dansului", editia a doua. Citeva sute de dansatori din intreaga tara, amatori si profesionisti s-au aliniat la startul concursului. Manifestarea s-a bucurat de participarea dansatorului Mihai Petre. Acesta ar fi trebuit sa sustina un recital alaturi de partenera sa Elwira Duda, lucru care nu s-a mai intimplat insa. In aceste conditii, Mihai Petre a arbitrat mai multe probe din concurs. „Din pacate nu am reusit sa respectam programul. In ceea ce priveste concursul pot sa va spun ca a fost o reusita, s-a vazut ca sunt oameni pasionati de dans aici", a explicat Mihai Petre. (A. P.)

Casatorii pe bani

Mirii au explicat ca s-au casatorit pentru a intra in posesia banilor oferiti de stat.Etnicii rromii s-au inghesuit sa se casatoreasca in 2007. Prima de 200 de Euro, oferita de stat pentru cei aflati la prima casatorie, i-a motivat sa isi oficializeze relatiile. Astfel, zeci de cupluri s-au casatorit, si au depus cerere pentru a intra in posesia banilor. „Cu banii astia ne mai platim din datorii, ne luam mincare la copii, iar restul, gaz, lumina. Daca i-o dat statul, sint bine primiti. Trebuia sa ne cununam si noi, ca sint de doisprezece ani cu sotia, sa nu zica lumea ca astia de culoare numai ei nu-s cu acte si cu tot ce trebuie", a explicat unul dintre beneficiarii primei de casatorie. Multi rromiDintre cuplurile care s-au casatorit anul trecut, mai mult de jumatate au fost rromi, atrasi de prima de casatorie, in valoare de 200 Euro. „Sigur ca in anul 2007 numarul de casatorii a scazut fata de 2006. Totusi a fost o oarecare revigorare a numarului de casatorii, si asta datorita ajutorului financiar acordat de catre stat. Practic au fost multe cupluri care s-au casatorit legal pentru a intra in posesia ajutorului banesc in valoare de 200 Euro", precizeaza comisarul sef Stefan Florea, seful SPCLEP Medias. Casatorie economaPentru a face economii, majoritatea cuplurilor s-au casatorit in zilele lucratoare, de luni pina vineri. In aceasta perioada a saptaminii, taxa de oficiere a casatoriei este de 25 lei. Simbata, cuplurile trebuie sa plateasca 120 de lei, iar duminica taxa stabilita prin hotarire de Consiliul Local Medias este de 170 lei.In scadereTot mai putine cupluri din municipiul Medias aleg sa spuna DA in fata ofiterului starii civile. Numarul de casatorii oficiate in 2007 a fost cu 10% mai putin decit in 2006.  Pina la ora actuala, Serviciul Public Comunitar Local de Evidenta Persoanei a inregistrat doar 18 casatorii. „Tendinta in ceea ce priveste divorturile este de scadere. Daca in 2006 au fost oficiate 511 casatorii, anul trecut am avut 461", mai spune Stefan Florea. Daca numarul de casatorii este in scadere, a crescut in schimb numarul de divorturi. Numai anul trecut s-au inregistrat 316 divorturi.Divorteaza tineriiMajoritatea cererilor de divort inregistrate la Judecatoria Medias vin de la cupluri casatorite de putin timp. Cel mai des femeile invoca faptul ca au fost victimele violentei in familie, si ca au fost lovite de sot pe fondul consumului exagerat de alcool. De asemenea, in multe cazuri, divortul se solicita pe motiv ca unul dintre soti este plecat la munca in strainatate, si nu a mai pastrat legatura cu familia. Totodata, un alt motiv invocat des este acela al relatiilor extraconjugale. Stefan Florea l seful SPCLEP Medias„A fost o oarecare revigorare a numarului de casatorii, si asta datorita ajutorului financiar acordat de catre stat. Practic au fost multe cupluri care s-au casatorit legal pentru a intra in posesia ajutorului banesc in valoare de 200 Euro"

Sectie noua de martisor

Din 1 martie, Biblioteca Municipala Medias va deschide pentru public, o sectie noua de limbi straine. Situata in Piata Regele Ferdinand I numarul 1, aceasta dispune de circa 8.000 volume in limbile franceza, engleza, germana si maghiara, majoritatea provenite din donatii. Noua sectie este amenajata in prezent in locatia fostului Centru de Informare Turistica. „Sectia noua vine practic la aproximativ un an de la inaugurarea sediului nou al bibliotecii municipale. Avem circa 8.000 de volume, in limbile engleza, franceza, germana si maghiara. Aceste carti provin cele mai multe din donatii", precizeaza Antonela Sofia Barbu, sef Serviciu Cultura si Spectacol. Sectia de limbi straine se va deschide pentru public pe data de 1 martie. (A. P.)

Politist judecat la Sibiu

Cazul agentului sef de politie Lucian Hategan, acuzat ca a pretins si luat mita de la un sofer, a ajuns in Tribunal. „Procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe linga Tribunalul Sibiu a intocmit rechizitoriul prin care a dispus trimiterea in judecata a inculpatului H. L.  din Copsa Mica, pentru comiterea a doua infractiuni de luare de mita, fapta prevazuta si pedepsita de art. 254 Cod penal, raportat la art. 7 lin Legea 78/2000, cu aplicarea art. 33, 34 Cod penal", a declarat Daniela Tarnu, ofiter de prevenire si relatii publice in cadrul DGA - Biroul Sibiu. L-a mituitLuna trecuta, un cetatean din Copsa Mica sesiza DGA-ul asupra faptului ca politistul i-a pretins suma de 250 lei pentru a nu aplica masurile legale impotriva lui. Denuntatorul, conducator auto, a fost identificat in zona unei societati comerciale din zona Copsa Mica incarcind intr-un autoturism, impreuna cu alte doua persoane, fier vechi recuperat din deseuri. Speriat de masurile pe care politistul urma sa i le aplice, respectiv retinerea documentelor autoturismului, a permisului auto si confiscarea autoturismului, omul i-a dat politistului suma de 150 lei, urmind ca diferenta sa o predea la o data ulterioara.FlagrantulPentru a-l prinde pe politist asupra faptului, procurorii si ofiterii DGA au pus la cale un flagrant. Politistul a primit de la sofer, printr-un intermediar, suma de 100 lei. Pentru a se asigura ca inminarea banilor nu este o capcana, omul legii l-a determinat pe denuntator sa schimbe suma ce urma sa o primeasca la o unitate comerciala, iar dupa ce a intrat in posesia acesteia, a mai schimbat-o si el inca o data. Suma a fost identificata si recuperata de catre organele de urmarire penala. In cursul cercetarilor, impotriva politistului a mai fost depus un denunt de catre alte patru persoane din Copsa Mica, care afirma ca si lor agentul le-a pretins suma de 20 lei pentru a  nu le sanctiona contraventional.

Dubla lansare

Poetul si jurnalistul Laurentiu Oprea a lansat la mijlocul acestei saptamini la biblioteca municipala doua volume de poezii. „Nu stiu" si „Anotimpurile din vitralii" sint rodul unei munci de un an si jumatate, iar autorul spune ca isi doreste ca volumele sale sa treaca dincolo de timp. O parte dintre poezii au fost premiate de catre filiala Cluj Napoca a Uniunii Scriitorilor din Romania. „As vrea ca volumele sa fie percepute ca niste repere culturale, care sa depaseasca granita timpului", a explicat poetul mediesean. Laurentiu Oprea lucreaza in prezent la o monografie a Mediasului in mai multe limbi, un scenariu de film si un roman SF. Poetul mediesean nu se afla la primele incercari de acest gen. Pina la ora actuala au vazut lumina tiparului 11 volume de poezie si proza care poarta semnatura lui Laurentiu Oprea. (A. P.)

Injunghiat de fratele sau

Un copil de numai 14 ani, din Medias, si-a bagat fratele mai mare in spital, dupa ce l-a injunghiat cu un cutit. Ambii sint in abandon scolar si se aflau, in momentul incidentului, acasa. S-au luat la cearta, iar cel mai mic a apucat cutitul si si-a injunghiat fratele cu cinci ani mai mare. Mama lor a fost cea care a alertat politia si salvarea. Copilul ranit a fost transportat de urgenta la spital, unde i s-au acordat de urgenta ingrijirile medicale, starea lui fiind, in prezent, in afara oricarui pericol. Fratele mai mic in schimb a ajuns pe mina politistilor. Cei doi tineri se afla in atentia Politiei Municipiului Medias, Biroul de Investigatii Criminale, si pentru comiterea de fapte cu violenta si furturi.

Rabie in scoli

In vederea unei cit mai bune informari a populatiei in legatura cu focarele de rabie din judet si cu masurile de prevenire recomandate, Autoritatea de Sanatate Publica Sibiu a pus la dispozitia Inspectoratului Scolar Judetean 2000 de fluturasi, care vor fi distribuiti in toate unitatile de invatamint preuniversitar, iar actiunea de editare a materialelor va continua in zilele urmatoare). „De asemenea, avem in vedere organizarea unei intilniri cu directorii acestor unitati de invatamint, precum si intilniri directe cu elevii din unele scoli, conform acordurilor perfectate cu conducerea ISJ Sibiu", se arata intr-un comunicat emis de ASP Sibiu. Pentru a evita posibilitatea transmiterii acestei afectiuni mortale la om, medicii recomanda parintilor sa-si supravegheze cu atentie copiii, dar si animalele de casa (mai ales ciinii si pisicile), limitindu-le deplasarile necontrolate. Sa-si vaccineze animalele domestice impotriva rabiei, sa anunte orice caz suspect (animale cu semne de boala, persoane muscate, etc.) medicului uman si medicului veterinar din localitate. (L. B.)

Intilnire intre profesori

Profesorii de matematica din Sibiu si din judet se vor aduna in resedinta de judet pentru a dezbate problemele din invatamint. Foarte probabil, un subiect „fierbinte" de discutie va fi si absenteismul ridicat in rindul elevilor, la tezele cu subiect unic. Intilnirea cadrelor didactice va avea loc astazi, la ora 17.30, si va fi gazduita de Colegiul Economic „George Baritiu" din Sibiu. In amfiteatru, vor avea loc consfatuirile profesorilor de matematica din gimnaziu. La adunare vor participa sefii de catedra din toate scolile care au elevi de clasele a VII-a si a VIII-a, din Sibiu si din judet, iar din scolile cu mai mult de patru clase de gimnaziu va mai participa inca un reprezentant. Zonele Agnita si Medias vor fi reprezentate de cadre didactice de la Scoala „G. D. Teutsch" Agnita si, respectiv  scoala generala nr. 2 Medias. (A. C.)

Bancomate nesigure

Politistii sibieni s-au alarmat dupa ce, la sfirsitul lunii trecute, un bancomat din Medias a fost spart si golit de hoti, iar anul trecut alte bancomate din Miercurea Sibiului si Arpasu de Jos au fost fortate. Oamenii legii au demarat o actiune de verificare a modului de asigurare al ATM-urilor, atit a celor amplasate in incinta unitatilor bancare, cit si a celor amplasate in alte locatii decit sediile acestor unitati. Concluziile lor au fost ingrijoratoare. Daca bancomatele amplasate in incinta unitatilor bancare sint asigurate corespunzator, cele amplasate in afara acestopra sint absolut vulnerabile. Lipsa sistemelor de alarmare sau supraveghere sau a grilajelor imprejmuitoare si a sistemelor de iluminare le face tinte sigure pentru hoti. Politistii au sfatuit din nou firmele detinatoare de astfel de ATM-uri sa-si ia masurile de siguranta corespunzatoare. (M. L.)

Autorizatie pentru Sometra

Sometra a mai cistigat o batalie in lupta cu oamenii care vor sa respire aer curatSometra are autorizatie integrata de mediu pentru depozitul de deseuri nepericuloase. Un alt pas obligatoriu de facut, pentru a putea continua activitatea. Reabilitarea trebuie sa se faca treptat, pentru ca, la finele anului 2013 sa fie totul pus la punct. Deocamdata, autorizatia s-a dat pentru depozitul de zgura, urmind si alte autorizatii, in timp. „Autorizatia a fost emisa pentru depozitul de zgura. Ei vor sa faca o modificare a spatiului unde se depoziteaza zgura, iar noi le-am dat autorizatia. De asemenea, au mai facut o cerere tot pentru un depozit de zgura. In acest caz urmeaza sa verificam situatia si sa decidem in 30 de zile daca dam sau nu autorizatia", spune Dumitru Ungureanu, directorul ARPM Sibiu. La comunARPM Sibiu nu a acordat autorizatia integrata de mediu, fara a se consulta, in prealabil, cu alte organe competente. Astfel, un punct de vedere au avut si institutii solide precum Consiliul Judetean Sibiu, Autoritatea de Sanatate Publica a Judetului Sibiu, Inspectoratul Judetean pentru Situatii de Urgenta Sibiu, Inspectoratul Teritorial de Munca Sibiu, Directia Sanitar Veterinara Sibiu, Administratia Nationala „Apele Romane" - Directia Apelor Mures, Directia Silvica Sibiu, Directia Agricola Sibiu, Comisariatul Judetean Sibiu al Garzii Nationale de Mediu, Agentia pentru Protectia Mediului Sibiu, dar si primariile din zona. Toate au fost consultate si au prezentat opinii in scris sau in cadrul sedintelor Colectivului de Analiza Tehnica. In plus, cei de la protectia mediului au garantat oamenilor accesul liber la informatie, dar si participarea la luarea deciziilor in activitatea de autorizare din punct de vedere al protectiei mediului. Ofera garantiiPractic, prin aceasta autorizatie, Sometra este obligata sa asigure ca ia toate masurile preventive, adecvate impotriva poluarii, prin aplicarea celor mai bune tehnici disponibile. „Autorizatia include conditiile necesare pentru asigurarea ca nu este cauzata poluare semnificativa, este evitata generarea deseurilor, iar acolo unde deseurile sint produse, ele sint recuperate sau, in cazul in care recuperarea este imposibila din punct de vedere tehnic si economic, deseurile sint eliminate evitind sau reducind orice impact asupra mediului. Mai este asigurat si faptul ca sint luate masuri necesare pentru a preveni accidentele si a limita consecintele lor si este minimizat impactul semnificativ de mediu produs de conditiile anormale de functionare", se arata in proiectul „Autorizatia integrata de Mediu" al SC Sometra SA Copsa Mica.  Fara putere de deciziePrimarul din Copsa Mica, Tudor Mihalache, este de parere ca Sometra face tot posibilul pentru a mai reduce din poluare si spune ca puterea de decizie o are ARPM Sibiu, de care depinde totul. „Cei de la protectia mediului din Sibiu au toate pirghiile, ei decid daca dau sau nu autorizatiile, indiferent de ce ar face Sometra. Oricum, Sometra trebuie sa se puna la punct pentru ca nu are incotro. Le-a ajuns cutitul la os si acum trebuie sa intre in normalitate, altfel se inchid portile".Politicienii iau masuriDeputatul Marcel Piteiu va depune un material la Parlamentul Romaniei, prin care va cere Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor un raport asupra strategiei in ceea ce priveste orasul Copsa Mica. Piteiu spune ca nu se doreste inchiderea Sometrei, ci doar respectarea programului de investitii. „Problema poluarii de la Copsa Mica ii doare pe medieseni. Majoritatea problemelor ridicate de mediesenii care au venit in audienta se refera la poluatorul din Copsa Mica. Prea usor se trece peste faptul ca orasul Copsa Mica este cea mai poluata localitate din Europa", explica Marcel Piteiu.

Dragobete de Medias

Cei doi soti si-au declarat iubirea in Piata Corneliu Coposu14 februarie este Ziua Indragostitilor din lumea intreaga. Este ziua in care este celebrat Sfintul Valentin. Sarbatoarea isi are originea intr-o traditie care a inceput cu multi ani in urma in Roma antica. Toti cei care au o persoana iubita, au cautat un mic dar, un mod de a-si arata dragostea. Un trandafir, o inimioara, o jucarie de plus, sint citeva dintre simbolurile dragostei. Mediesenii nu au facut nici ei exceptie, decisi sa sarbatoreasca Valentine's Day asa cum se cuvine. Cel mai original a fost, cu siguranta, omul de afaceri George Petrescu. A ramas fara cuvinteIeri in jurul amiezii, George Petrescu si-a chemat sotia sub un pretext oarecare, pentru a-i arata surpriza. „In fiecare an am incercat sa ii fac o surpriza sotiei. Anul acesta m-am gindit la un banner, si am dus ideea la indeplinire. Va dati seama ca am avut emotii cind l-am vazut pus acolo", a marturisit George Petrescu. Corina Petrescu a venit in zona centrala sub pretextul ca trebuie sa cumpere ceva de la un magazin. A ramas fara cuvinte cind a vazut un banner de 15 metri patrati pe Casa de Cultura a Sindicatelor, prin care sotul ei a dorit sa ii arate cit de mult o iubeste. „Am avut emotii, nu m-am asteptat. Mi s-a intimplat pentru prima data asa ceva, o surpriza atit de mare. Cind l-am vazut, am simtit multa dragoste si multa emotie", a explicat Corina Petrescu.O casnicie fericitaGeorge si Corina Petrescu s-au cunoscut in 1990 la Oravita, acolo unde omul de afaceri mediesean era stagiar. George a placut-o din prima clipa. A fost dragoste la prima vedere spune el. La scurt timp dupa prima intilnire, a inceput sa isi sune viitoarea sotie, si sa ii trimita carti postale. Asa a reusit sa o cucereasca cu sapte carti postale intr-un interval scurt de timp. In 1991 s-au casatorit, si au impreuna doua fete, Silvia Teodora si Andra Georgeta.Mariajul perfectCasatorim baieti si fete pin la Sfintul Dragobete. Sub acest generic, filiala locala a Partidului National Liberal organizeaza in perioada 15-24 februarie o campanie dedicata indragostitilor din municipiul Medias. Acestia se vor intrece in cadrul unei campanii intitulata „Mariajul perfect". Marele premiu al concursului organizat de PNL Medias va fi desemnat pe 24 februarie, si va fi o suma de 500 lei. Totodata, vor fi acordate mai multe premii surpriza.Concert ImpactDe ziua indragostitilor, municipalitatea le-a pregatit mai multe surprize tinerilor. Trupa Impact a concertat aseara in municipiul Medias, iar tinerii au fost invitati sa se casatoreasca pentru o zi. Totodata, au fost concursuri, muzica, surprize, si un mare premiu, o excursie la munte pentru o pereche. Manifestarile dedicate zilei indragostitilor au avut loc timp de mai bine de sase ore in Piata Regele Ferdinand I.Casatorii la PSDTinerii social-democrati au gasit si ei un mod original de a celebra aceasta zi. Toti indragostitii care au trecut pragul filialei locale a PSD, au avut ocazia sa fie casatoriti pentru o zi, si asta cu acte in regula. Practic, ceremonia s-a facut ca la carte, in prezenta unui ofiter de stare civila. Cuplurile care s-au casatorit pentru o zi la sediul filialei locale a PSD vor primi prin tragere la sorti mai multe premii surpriza.

?Dragobetele saruta fetele!"

Iata cum se celebra Dragobetele: in dimineata acelei zile, tinerii, imbracati in cele mai bune haine, se intilneau in centrul satului sau in fata bisericii. Daca timpul era favorabil, mergeau, cintind, in padure sau prin luncile din apropiere. Acolo baietii adunau lemne pentru foc, iar fetele culegeau flori de primavara si plante „miraculoase" pe care le foloseau apoi la descintecele de dragoste. Daca vremea era urita, se stringeau in casa unuia din ei, unde stateau la povesti si se distrau cu tot felul de jocuri. In unele parti, fetele mari obisnuiau sa stringa apa din zapada netopita sau de pe florile de fragi, aceasta apa, despre care se spunea ca e nascuta din surisul zinelor, pastrata cu grija, avea proprietati magice, facind fetele mai frumoase si mai dragastoase. Cind Dragobetele se sarbatorea in martie, daca nu era zapada si fragi, fetele adunau apa de ploaie sau de izvor.Sarutul ZburatoruluiPe dealurile din jurul satelor, strinsi in jurul focurilor aprinse, fetele si baietii discutau cite in luna si-n stele, glumele cu substrat erotic fiind intens practicate. La prinz, fetele incepeau sa fuga spre sat, obicei numit in sudul Romaniei „zburatorit". Fiecare flacau urmarea fata care ii placea. Daca baiatul era iute de picior si fetei ii placea, alergatura se lasa cu un sarut prelungit, in vazul intregii asistente. Sarutul simboliza logodna ludica a celor doi pentru cel putin un an de zile si, de multe ori, aceste logodne precedau logodnele adevarate.Stiau cine se va casatoriComunitatea era interesata de ce se intimpla, fiindca puteau ghici chiar din acel moment la ce nunti urma sa mearga toamna. Dupa-amiaza, toata lumea, atit cei care faceau parte dintr-un cuplu, cit si cei singurei - petrecea, dansa, cinta, fiindca se spunea ca tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care n-au vazut in ziua aceea nici macar o persoana de sex opus nu-si vor mai gasi pereche tot restul anului. Uneori, flacaii petreceau Dragobetele si prin satele vecine, ca sa le mearga bine peste vara.O zi plina de iubire si veselieIn credinta populara, in ziua aceasta, oamenii aveau incredere in apropierea de orice fel. Femeile trebuia sa atinga barbati straini, iar fetele, ca sa se poata marita bine, sa fie fericite si sanatoase - sa mearga cu baietii la padure, sa culeaga ghiocei, sa adune apa din zapada netopita si sa rida impreuna. Asadar, conform traditiei, de Dragobete trebuie sa mergem la cimp, la padure, sa ne bucuram, sa ridem, sa dansam, sa ne distram, sa intimpinam primavara, sa ne intilnim cu iubitul sau cu iubita, sa petrecem si, neaparat, sa culegem flori. In concluzie, avem atitea motive sa sarbatorim Dragobetele. La urma urmei, de ce sa ne multumim cu occidentalul Valentine's Day, cind putem avea, in februarie, in prag de primavara, doua sarbatori ale dragostei! Sa fiti iubiti!

Bataie pe terenuri

Pentru terenurile scoase la licitatie, s-au primit deja 17 cereri, din partea unor societati din tara si strainatate. Printre acestea se numara societatea olandeza Nooteboom Netherlands, care intetioneaza sa construiasca trailere de mare tonaj, Zaas Proteus, care ar vrea sa construiasca un depozit de electrocasnice, Granit Medias cu o fabrica de poliestiren expandat, Aldona S.A. Medias, o statie de betoane,  MORA I.P.R. cu o fabrica de mase plastice pentru industria auto, si Kengott S.C.S. cu productie de scari interioare. Celule solarePrintre cei care si-au manifestat intentia de a concesiona un teren pe strada Aurel Vlaicu se numara si o firma belgiana, care doreste sa construiasca prima fabrica de celule solare cu metale rare din judetul Sibiu. „Agentia Romana pentru Investitii Straine ne-a transmis o adresa prin care ne informeaza ca o companie din Belgia vrea sa realizeze doua proiecte de investitii, o fabrica de celule solare cu metale rare si o fabrica de convertizoare catalitice", a precizat Corina Minciuna, purtatoarea de cuvint a Pimariei Medias, pentru Rompress. Aceasta a adaugat ca sint interesate sa investeasca la Medias si alte societati, dintre care doua germane si una olandeza, cu profiluri diferite, de la trailere de mare tonaj, pana la electrocasnice sau scari interioare.Sume bunePrimaria Municipiului Medias va concesiona terenurile care au apartinut unitatii de aviatie, pentru o redeventa anuala de 1,5 milioane de lei. Terenurile destinate concesionarii constau din 14 parcele, dintre care 12 sint prevazute pentru productia si industria nepoluanta, iar doua pentru servicii si comert. „Intentia noastra este de a gasi investitori seriosi, care sa contribuie la ascensiunea economica a Mediasului prin investitii durabile, care sa atraga forta de munca. Astfel, intr-o prima faza, vom concesiona terenurile de la aviatie pe o perioada de cinci ani tocmai pentru a evita specula si a ne asigura ca investitiile intreprinse vor fi sigure si vor duce, totodata, la crearea de noi locuri de munca", a declarat primarul Municipiului Medias, Daniel Thellmann.Zona industrialaDupa modelul Sibiu, Thelmann vrea sa creeze in zona Aviatiei o adevarata zona industriala, care va atrage forta de munca dar va duce si la dezvoltarea zonei.  „Crearea unei zone industriale puternice reprezinta principalul meu obiectiv. Intentia noastra este de a gasi investitori seriosi care vor sa isi aduca aportul la ascensiunea economica a orasului" explica primarul Daniel Thellmann. Licitatii publicePrima licitatie de vinzare va avea loc pe 21 februarie la Primaria Medias. Vor fi vindute doua loturi in suprafata de 14.400 metri patrati, pentru condustruirea si exploatarea unui complex multifunctional cu destinatie comert, servicii si birouri. Pretul de pornire al licitatiei este de 2,6 milioane de lei plus TVA pentru un lot.  Cea de-a doua licitatie, in urma careia vor fi concesionate primele sase loturi de teren este programata pe 27 februarie, in timp ce urmatoarele sase loturi vor fi scoase la licitatie pe 28 februarie. Acestea vor fi concesionate in scopul construirii unor obiective pentru desfasurarea de activitati industriale nepoluante.

Jakob Alexa replica

Conducerea Romgaz apreciaza ca decizia privind privatizarea companiei trebuie sa apartina statului, proprietarul producatorului de gaze naturale, si leaga afirmatiile lui Dinu Patriciu de interesul grupului Rompetrol de a prelua perimetre de exploatare a gazului detinute de Romgaz. „Declaratiile domnului Patriciu nu sint noi si sint de inteles, pentru ca el vrea sa obtina niste perimetre care il intereseaza, dar nu poate sa cumpere Romgaz. Problema e ca proprietarul (Romgaz, respectiv Ministerul Economiei si Finantelor - n.r.) nu reactioneaza. Problema energiei este a tarii, nu a companiei, iar decizia (de vanzare a companiei - n.r.) trebuie sa o ia Ministerul Economiei si Finantelor, Guvernul, nu stiu cine", a declarat, miercuri, directorul general al companiei din Medias, Alexa Iakob.Acuzele lui PatriciuPresedintele si directorul general al Rompetrol a declarat, miercuri, la Sibiu, ca Romgaz ar trebui desfiintata pentru este cauza cresterii pretului la gaze, iar statul este un administrator ineficient. „Statul nu are cum sa administreze afaceri economice, se demonstreza in toata lumea chestia asta", a afirmat omul de afaceri. Compania de stat din Kazakhstan KazMunaiGaz a preluat anul trecut un pachet de 75% din actiunile grupului Rompetrol inregistrat in Olanda. „Sa i se ia licentele, sa fie scoase la licitatie si trimisi la plimbare deoarece consuma banul public. Este o intreprindere care de 18 ani traieste pe spinarea contribuabilului, pentru ca nu e al lor gazul pe care il exploateaza, e al contribuabilului, al cetateanului roman. (...) Mare parte din pretul enorm pe care cetateanul roman il plateste pentru gazele consumate astazi si pentru faptul ca importam asa de scump, o mare parte din vina o poarta Romgazul, dar asta nu se spune la televizor. (...) Si atunci, in loc sa pastram o astfel de paguba ar trebui sa renuntam la ea", a spus Patriciu.Afiliere europeanaPentru a combate declaratiile lui patriciu, Alexa spune ca societatea este pe plus, iar pretul crescut vine ca urmare a afilierii romaniei la standardele europene. „Momentan, probabil ca este bine sa castigam 100.000 de euro, doua milioane de euro sau 30 milioane de euro in plus, dar care sint urmarile?", a replicat directorul Romgaz. Acesta a afirmat ca Romgaz nu a solicitat autoritatilor, in ultimii ani, cresterea pretului gazelor din productia interna, iar pretul este urmare a obligatiilor politice asumate de Romania in relatia cu Uniunea Europeana. „Legat de afirmatia ca Romgaz este o paguba la care trebuie sa renuntam, i-as propune o analiza, sa vedem daca noi sintem paguba, sau altii", a adaugat Iakob, fara sa detalieze.Sprijin guvernamentalCompania Romgaz Medias este profitabila si are o importanta strategica pentru economia Romaniei, afirma, intr-un comunicat, ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, in replica la declaratiile sefului Rompetrol, Dinu Patriciu, care sustine desfiintarea companiei. „Romgaz a avut in 2006 o cifra de afaceri de peste 850 milioane de euro si un profit brut considerabil, de 204 milioane euro. Societatea a ocupat, in 2006, locul 12 in topul celor mai puternice companii din Romania. Romgaz este o companie strategica pentru economia romaneasca", a afirmat Vosganian.

Dafora pe BVB

Actiunile Dafora Medias vor fi transferate, la 28 februarie, de pe Rasdaq la categoria a II-a a Bursei de Valori Bucuresti (BVB), a declarat, miercuri, directorul general al firmei, Gheorghe Calburean. Transferul de pe Rasdaq la BVB a fost deja avizat de Consiliul BVB si de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare. Dafora a inaugurat, miercuri, in judetul Suceava, o sonda de foraj in valoare de sase milioane de euro, beneficiarul exploatarii fiind compania de stat Romgaz. Firma a anuntat ca intentioneaza sa dezvolte proiecte de exploatare a unor cimpuri gazeifere in Germania, Italia si Franta, pentru care a comandat deja doua instalatii de foraj, in valoare cumulata de 22 de milioane de euro.Companie profitabilaIn primele noua luni ale anului trecut, Dafora a obtinut un profit de 7,75 milioane lei (2,34 milioane de euro), de 2,5 ori mai mare decit cel de 3,38 milioane lei din aceeasi perioada a anului 2006. Veniturile au crescut la 208,15 milioane de lei (63,08 milioane euro), de doua ori mai mari decit cele din intervalul ianuarie-septembrie 2006, iar cheltuielile s-au dublat la 199,45 milioane lei (60,45 milioane euro). In acelasi interval, afacerile au avansat cu 187%, de la 95,03 milioane lei la 178,52 milioane lei (54,1 milioane euro).Piata externaDafora Medias intentioneaza sa dezvolte proiecte de exploatare a unor cimpuri gazeifere in strainatate, pentru care a comandat deja doua instalatii de foraj, in valoare cumulata de 22 de milioane de euro, a declarat directorul general, Gheorghe Calburean. Pentru proiectele din strainatate, Dafora va cumpara, in vara acestui an, o sonda similara cu cea instalata la Suceava, iar a doua instalatie, in valoare de 16 milioane de euro, va fi livrata in 2009. Anul trecut, firma din Medias a cistigat contracte de exploatare, estimate la sase milioane de euro pe an, in Ucraina.Actiunile firmei de foraj si constructii sunt listate pe Rasdaq, iar Dafora urmareste se se transfere la Bursa de Valori Bucuresti.

Thellmann la PD-L ?

Primarul Daniel Thellmann nu a vrut sa comenteze zvonurile cum ca ar trece in PD-LEcuatia electorala din municipiul Medias este departe de a fi solutionata. Cu mai putin de trei luni pina la startul campaniei electorale, doar doi candidati si-au anuntat intentia de a obtine mandatul de primar. Primul a fost chiar actualul edil, Daniel Thellmann, care a spus ca va mai candida pentru inca un mandat. Saptamina trecuta a intrat in cursa si cel de-al doilea candidat, taranistul Ioan Ivan. Mutarea surpriza ar putea fi insa trecerea primarului Daniel Thellmann la PD-L. In aceste conditii, practic democrat-liberalii ar merge pe acelasi tandem, Thellmann primar, Neamtu viceprimar.PD-L infirmaConform unor surse de incredere, intre conducerea PD-L Medias si primarul Daniel Thellmann au loc negocieri, in urma carora edilul-sef ar putea intra in formatiunea condusa de Florin Muntean, si ar putea candida pentru un nou mandat. Varianta trecerii actualului primar in partidul condus de Emil Boc este infirmata de conducerea filialei locale a democrat-liberalilor, care spune ca inca nu a fost desemnat un candidat. Purtatorul de cuvint al PD-L Medias, Teodor Neamtu, spune ca nu poate raspunde la intrebare, si ca nu stie de asa ceva. „Aceste probleme asa cum a explicat si domnul Muntean, nu ca se negocieaza, se pun intr-o balanta, se cintaresc. Cind se va ajunge la o concluzie veti afla si dumneavoastra. Eu zilnic ma intilnesc cu primarul Thellmann, dar nu stiu de asa ceva", a explicat Teodor Neamtu. Victorie cu orice pretTeodor Neamtu este completat de catre deputatul Marcel Piteiu. Acesta a explicat ca formatiunea din care face parte poate face orice alianta doreste. „Am avut o intilnire la Poiana Brasov, la care secretarul executiv al PD-L Vasile Blaga a spus clar ca nu s-a interzis nici unei organizatii sa faca aliante inainte de alegerile locale. Este la latitudinea noastra daca o facem sau nu. Nimeni nu poate insa sa isi asume o infringere in alegeri. Fiti siguri insa ca vom avea un candidat la Primaria Medias membru PD-L", a spus Marcel Piteiu. Una peste alta, democrat-liberalii intirzie anuntarea candidatului. In aceste conditii, pentru fotoliul de primar se lupta deocamdata Daniel Thellmann si taranistul Ioan Ivan.Thellmann nu comenteazaEdilul-sef al Mediasului nu a dorit sa comenteze eventuala trecere la PD-L. Daniel Thellmann nu a raspuns in niciun fel la intrebarea daca negociaza cu democrat-liberalii. Totusi, cu o alta ocazie, primarul municipiului de pe Tirnava Mare declarase ca FDGR este deschis la orice alianta cu exceptia municipiului Sibiu.

Lobby pentru sport

Lasat de izbeliste de edilii orasului sportul este un fel de fata morgana a Mediasului. Chiar daca la ultimele Campionate Nationale, echipa de pe Tirnava Mare s-a clasat pe podium, acum are mari probleme financiare. „Din pacate, la noi in oras sportul nu este apreciat. Nu stiu cum de oamenii care sint la conducere nu inteleg ca acest domeniu trebuie sprijinit. Sportul de performanta nu se face cu promisiuni, sau cu burta goala. Acesti copii au nevoie de ajutor. cum din partea Primariei vad ca nu exista nici o sansa sa fie ajutati m-am gindit ca noi, Partidul National Liberal sa facem un demers in acest sens pentru a sprijini sportul de performanta", spune George Petrescu, liderul PNL Medias. Lobby la firmeIn opinia lui Petrescu singura varianta pentru ca sportivii sa beneficieze de conditii mai bune este ca mai multe firme din oras sa cedeze o parte din impozitul pe venit catre echipele de handbal. „Incet, incet, vrem sa ajutam toate ramurile din sport. eu m-am gindit la un proiect, prin care urmeaza sa facem un adevarat lobby si programe prin care sa ajutam sportul. Daca mai multe firme ne punem de acord sa cedam sume, nu foarte mari, catre echipe, atunci si ele se vor putea dezvolta mai usor. Vor avea bani de deplasari, de echipament si de tot ce mai au ei nevoie. Altfel riscam ca toti sportivii de valoare fie sa plece din oras, fie sa renunte", sustine Petrescu. Groapa ecologicaUn alt proiect pe care George Petrescu vrea sa-l porneasca cu ajutorul partidului intr-un termen foarte scurt este amenajarea unei gropi ecologice, care urmeaza sa se faca doar cu fonduri europene. „Am gasit varianta sa putem accesa doar fonduri europene si sa construim aceasta groapa. am vazut ca in aceasta idee s-au facut ceva lucrari, dar cred ca nu are rost sa ne concentram sa facem lucruri de cirpeala, cind am putea sa facem ceva nou, care sa fie benefic nu doar noua, orasului, ci si localitatilor invecinate. Am beneficia de o investitie noua ultramoderna, fara sa ne coste ceva", spune Petrescu.

Final de cariera?

Miercuri seara, meciul dintre Livorno si Ac Milan, contind pentru o restanta din campionatul italian. Era minutul 55, Livorno conducea cu 1-0, iar Ancelloti l-a trimis in teren pe Ronaldo. Dupa numai trei minute, faza periculoasa la buturile gazdelor. Oddo centreaza, Ronaldo ii ia fata aparatorului advers, dar calca gresit si cade pe gazon. Din acel moment, pe gazon se instaureaza panica. Ronaldo ramine nemiscat, care se tavalea de durere. Era clar ca e vorba de o accidentare foarte serioasa. A fost scos de urgenta cu targa de pe teren. Verdict durEvacuat de pe teren, Ronaldo a plecat in scurt timp la spital. Verdictul a fost unul foarte dur. „ruptura a tendonului rotulian al genunchiului sting". Ca si cind n-a avut ghinion in ultima perioada, acum, fostul cistigator al balonului de aur, trebuie sa se opereze din nou. A facut-o deja in cursul serii de ieri, cind a fost operat de profesorul Gerard Saillant, specialist in medicina sportiva, la spitalul din Paris, de acelasi medic care l-a mai avut pacient si-n urma cu opt ani. „ Ronaldo a fost cel care a cerut sa fie operat la Paris, de echipa care i-a reconstruit genunchiul in urma cu opt ani", a declarat Jean-Pierre Meersseman, seful echipei medicale de la AC MilanAccidentare cu golChiar daca s-a accidenta la aceea faza, Ronaldo a avut un mare merit la stabilirea scorului final. In faza in care s-a accidentat, atacantul brazilian l-a obligat pe Vidigal, de la Livorno sa comita hent, iar centralul intilnirii a dictat, fara dubii, penalti. Lovitura de pedeapsa a fost transformata de Pirlo, care a restabilit egalitatea, dupa ce gazdele preluasera conducerea, in minutul 50, prin reusita lui Pilzetti. In urma aceste remize, in clasament, AC Milan ocupa locul cinci, cu 37 de puncte, fiind devansata de Fiorentina (locul 4), Juventus (locul trei), AS Roma (locul doi) si Internazionale Milano (locul 1).Recuperare dificilaPotrivit medicilor, perioada minima de recuperare dupa o astfel de accidentare dureaza intre 9 luni si un an, doar ca o leziune similara petrecuta in 2000 l-a scos din circuit aproape 2 ani. Din vara anului trecut, de pe 31 iulie, brazilianul  a suferit o serie de accidentari care i-au aminat debutul in sezonul 2007-2008 atit de mult incit n-a apucat sa joace, per total, decit 6 meciuri pina acum. Ca urmare a acestei noi accidentari, ziarele  au speculat pe seama faptului ca aceasta noua accidentare ar putea insemna finalul carierei. Marca a iesit chiar pe prima pagina, joi, cu Il Fenomeno la pamint, titrind „Finalul lui Ronaldo". Totusi, Adriano Galliani, vicepresedintele Milanului, a indemnat la calm: „Sa asteptam sa vedem cum decurge operatia si ce vor spune medicii si apoi vom mai vedea", spune milanezul. Sprijin milanezPatronul clubului AC Milan, Silvio Berlusconi, a declarat, ieri, ca este alaturi de brazilianul Ronaldo dupa accidentarea suferita, miercuri seara, in meciul cu Livorno, considerind ca atacantul brazilian poate reveni in citeva luni pe gazon. „Are un fizic extraordinar si sint increzator ca in citeva luni poate reveni pe gazon asa cum l-am cunoscut pina acum", a declarat Silvio Berlusconi pentru RAI, televiziunea publica italiana. La rindul sau, tehnicianul rossonerilor, Carlo Ancelotti, a declarat, la rindul sau ca este foarte trist din cauza accidentarii lui Ronaldo si ca spera in revenirea acestuia. „Cu totii am fost tristi si ingrijorati din cauza acestei accidentari. Nu vreau sa afirm ca Ronaldo a terminat cariera fotbalistica, pentru ca numai timpul poate hotari acest lucru", a declarat Ancelotti.

Pe viata la Real

Atacantul Raul si portarul Iker Casillas vor juca la Real Madrid pina la finalul carierelor, informeaza, cotidianul Marca,. Oficialii madrileni au anuntat deja prelungirea contractelor celor doi jucatori emblematici pentru Real. Raul, in virsta de 30 de ani, avea contract cu Real Madrid pina in iunie 2010, iar portarul Casillas, in virsta de 26 de ani, pina in 2011. Cotidianul AS subliniaza ca acordul lui Raul se va prelungi automat cite un sezon dupa anul 2011, iar in cazul lui Casillas acest lucru devine valabil dupa sezonul 2016-2017. (S. P.)

Victorie pentru Dinamo

Dinamo  a invins, ieri, cu scorul de scor 3-1 (0-1), formatia din Coreea de Sud Pohang Steelers, inregistrand a doua victorie din cadrul turneului de pregatire din Antalya, Turcia. Golurile dinamovistilor au fost marcate de Anoh Attoukura '54, Vojislav Vranjkovici '82 si Florin Bratu '86 din penalti, in timp ce pentru Pohang a marcat Clodoaldo in minutul 23. Antrenorul Cornel Talnar a trimis in teren urmatorii jucatori: Romanovs - Galliquio, Moti, Diabate, Musat - Alexe, Ropotan, Vranjkovici, Zicu - Bratu, Ganea. In repriza a doua au mai intrat: Blay, Nitu, Attoukura, Bucsa. (S. P.)

Pele divorteaza

Fostul mare fotbalist brazilian Pele a anuntat  ca va divorta, dupa 13 ani de casnicie, de actuala sa sotie, Assiria Lemos. In virsta de 67 de ani, Pele, pe numele sau real Edson Arantes do Nascimento, este casatorit cu cantareata de gospel Assiria Lemos de 13 ani, cei doi avind impreuna doi gemeni in virsta de 11 ani, Joshua si Celeste. Conform presei din Brazilia, divortul celor doi vine in urma unei crize ce dureaza de citeva luni. (S. P.)

Britney s-a maritat din nou?

Publicatia Star a citat o sursa apropiata cuplului: “În timp ce erau în Mexic, s-au casatorit”. Daca stirea este adevarata, înseamna ca Britney s-a casatorit doar la citeva zile dupa ce, la începutul lunii ianuarie, aceasta a fost transportata la spital cu o ambulanta, pentru o evaluare psihiatrica, în urma unei dispute legate de custodia copiilor rezolvate cu ajutorul politiei. Spears a petrecut atunci o zi si jumatate în spital. Publicatia Star adauga, însa, ca aceasta casatorie nu ar fi legala, pentru ca Adnan ar fi înca însurat cu AzLynn Berry. Dupa ce si-a dat seama de acest lucru, Britney mai întii l-a parasit pe Adnan si apoi i-a dat acestuia suma de 250.000 de dolari pentru a grabi procedurile de divort. Dintr-o “groapa” in alta...Din cauza problemelor personale cu care Spears s-a confruntat în ultima vreme, cintareata a mai fost internata înca o data, pentru citeva zile, la începutul lunii februarie, în sectia de psihiatrie a spitalului UCLA, la cererea psihiatrului sau. Pe 1 februarie, un judecator din Los Angeles a pus-o pe Britney Spears sub curatela tatalui sau, Jamie Spears, care a devenit si administratorul averii cintaretei. Decizia judecatoreasca îi da lui Jamie Spears autoritate aproape totala pentru a se ocupa cum crede de cuviinta de fiica sa si pentru a-i administra averea. Acest tip de procedura are loc atunci cind un tribunal stabileste ca un individ major nu este capabil sa se îngrijeasca singur. Toate aceste scandaluri au avut loc pe fondul bataliei judiciare pentru stabilirea custodiei celor doi copii pe care cintareata îi are cu fostul sau sot, Kevin Federline. În prezent, Federline detine tutela copiilor, Sean Preston, în virsta de 2 ani, si Jayden James, în virsta de 1 an, iar Spears nu are nici macar dreptul sa-si viziteze copiii.

Felicitare dulce pentru David

Este casatorita cu David Beckham de mai bine de zece ani, dar Victoria Beckham nu si-a pierdut spiritul romantic si, de „Ziua Îndragostitilor”, cintareata din Spice Girls a gasit ocazia perfecta pentru a-si demonstra dragostea. Diva a fost surprinsa de curind într-un magazin din New York cautind cadoul potrivit pentru partenerul ei de viata. Dupa ce a verificat citeva felicitari cu mesaje siropoase, Posh Spice s-a hotarit asupra unei surprize dulci. Vedeta în virsta de 34 de ani a cumparat o felicitare inscriptionata astfel: „I can’t (bear) to be without you (nu suport sa fiu fara tine)”, cuvintul „bear”, tradus prin „a suporta”, dar si prin „urs”, fiind înlocuit de jeleuri în forma de ursuleti. Pe parcursul plimbarii sale, Victoria a fost însotita de fiul sau cel mai mic, Cruz, si ca orice mama atenta cu progenitura sa, diva a avut grija sa verfice si noile aparitii din magazinele cu jucarii. 

Ultimii sase pentru finala Eurovision

Publicul si juriul vor desemna ultimii sase finalisti ai selectiei nationale a Eurovision care va avea loc simbata în cadrul unei emisiuni în direct la TVR, informeaza biroul de presa al televiziunii publice. Nico, artista care s-a calificat în finala si cu piesa “Pe o margine de lume”, pe care o interpreteaza împreuna cu Vlad Mirita, în urma primei semifinale, care a avut loc saptamina trecuta, concureaza în cea de-a doua semifinala cu “Fight for Life”. De asemenea, si cistigatoarea festivalului Mamaia în 2007, Lucia Dumitrescu, va concura pentru un loc în finala cu “Dragostea mea”. Un alt finalist al selectiei nationale, Catalin Josan, concureaza cu piesa “Run Away”. Printre cei 12 semifinalisti se numara si Paula Seling si Provincialii cu “Seven Days” si  trupa VH2 cu “Follow Me”. Gazdele spectacolului vor fi basistul trupei Holograf, Iulian Vrabete, si actrita Daniela Nane. Primii sase finalisi ai selectiei nationale, care au fost alesi simbata, sint Nico si Vlad Mirita cu “Pe o margine de lume”, Catalin Josan cu “When We’re Together”, Leo Iorga si Pacifica cu “Prea mici sunt cuvintele”, Simona Nae cu “The Key of Life”, La Gaylia Frazier din Suedia cu “Dr Frankenstein” si Tabasco cu “Love Is All I Need”. Din juriul semifinalei au facut parte Madalin Voicu, secretar al Comisiei pentru cultura al Camerei Deputatilor, cintareata Dida Dragan, membra în Consiliul de administratie al TVR si Victor Socaciu, membru al Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania. Finala selectiei nationale va avea loc pe 23 februarie într-un show difuzat în direct de TVR, va fi desemnata piesa care va reprezenta Romania la Belgrad, în semifinala internationala Eurovision din 20 mai. 

Criza de medicamente

Doar 20 din 80Putine farmacii din Cluj-Napoca mai pot elibera medicamente gratuite si compensateClujenii sint nevoiti sa strabata ore intregi orasul ca sa gaseasca o farmacie care sa mai dispuna de fonduri pentru medicamentele gratuite si compensate. Potrivit datelor de la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS) Cluj, in municipiu numai un sfert dintre farmacii mai dipuneau ieri de fonduri pentru onorarea retetelor de acest tip. Directorul CJAS Cluj, Mircea Morosan, a declarat ca din cele 80 de farmacii din municipiu care au contract cu Casa numai 21 mai aveau ieri bani. La nivelul intregului judet, 63 de farmacii din totalul de 170 mai aveau fonduri pentru medicamentele gratuite si compensate. "Mai sint citeva farmacii care mai au bani, dar si la acestea fondurile alocate de Casa de Asigurari se vor epuiza in curind", a declarat Speranta Iacob, presedinta Colegiului Farmacistilor din Cluj.Pe drumuriSperanta Iacob spune ca, in aceste conditii, bolnavii trebuie sa scoata bani din buzunar ca sa isi cumpere tratamentele de care au nevoie. Multi dintre clujeni au inceput sa mearga dintr-o farmacie in alta in cautarea medicamentelor necesare. Seful CJAS recunoaste ca fondurile se vor epuiza in citeva zile, dar spune ca nu poate, la fel ca anul trecut, sa faca suplimentari de fonduri. "Bolnavii cronici isi iau medicamentele la inceputul lunii, mai ramin acum cei acuti", a declarat Morosan. Aceasta este si cauza faptului ca, desi judetul este in fata unei crize, nu sint cozi in fata farmaciilor, asa cum erau in urma cu 2 ani.Buget istoricIn luna februarie, CJAS Cluj a alocat pentru medicamente compensate si gratuite 57,7 miliarde de lei vechi, suma ce reprezinta a 12-a parte din bugetul anului 2007, fara a se lua in calcul suplimentarile facute pe parcursul anului trecut. "Bugetul alocat pentru acest an este mai mare cu 10% decit cel de anul trecut, dar el va intra in vigoare abia in aprilie sau, in cel mai fericit caz, in martie", a spus Mircea Morosan. Cu toate ca bugetul a fost aprobat la nivelul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, banii nu pot fi utilizati pentru ca, la nivel central, nu a fost semnat contractul cadru dintre autoritatile sanitare si furnizorii de servicii medicale. Presedinta Colegiului Farmacistilor sustine ca unele dintre cauzele epuizarii rapide a fondurilor sint cresterea numarului de tratamente, ca urmare a descoperirii unor noi bolnavi dupa efectuarea analizelor medicale obligatorii, dar si faptul ca medicii prescriu pentru bolnavii cronici medicamente pentru 3 luni.

"Inapoi la feminitate"

     Reporter: Cum definiti creatiile din aceasta prezentare?     Adrian Oianu: Colectia lu' Oianu. Simpla si la fel de sincera, mult mai personala, pentru ca deja am prins foarte mult curaj in strategia mea de promovare si atunci nu mai urmaresc nimic. Fac exact ceea ce simt si asta ma scoate din plutonul de alergatori in design. Ma simt intr-o zona care-i a mea, unica, pe care eu mi-o cresc, e propria mea casa, pe care mi-o decorez cum vreau eu, imi pun in fata ce flori vreau eu si ma reprezinta pe mine, total independent de ce se intimpla in jur. Ce ati vazut in seara asta au fost volume noi, un joc si o propunere de noi viziuni asupra rochiei: materiale neconventionale, taieturi neconventionale. Ati vazut un pic tendinte din anii '20 care au fost foarte slefuite si integrate in moda contemporana, ati vazut rochii taiate batic, dar care subliniau silueta si fetele aratau sexy si frumoase si se vedea feminitate, ideea de feminitate continua. O femeie trebuie sa fie foarte frumoasa, atractiva, dar in nici un caz agresiv-vulgara, ci subtila, pentru ca e puternica si confidenta. In momentul cind esti asa, nu mai treci prin situatia de a fi agresiva, de a dori sa arati ceva valoros din corpul tau. Poti sa fii doar tu.       De ce considerati important sa va prezentati de fiecare data colectia si la Cluj?     Pentru ca am nevoie sa simt ca tara asta creste o data cu mine. Mi se pare important pentru ca aici am gasit intotdeauna un public extraordinar de prietenos, de cald, chiar daca neinitiat neaparat in zona in care lucrez eu, insa deschis si interesat, curios sa vada si sa inteleaga, si asta ma atrage foarte mult. Aici am aplauze. In Bucuresti nimeni nu mai aplauda, nu pentru ca nu le-ar veni, ci pentru ca sint tot felul de snobi carora li se pare atit de cool sa nu faca nimic... Am inca nevoie sa gasesc oameni cu un spirit deschis, cu o inocenta tipica unor oameni curiosi si care inca n-au vazut chiar totul pe pamint si nu sint total plictisiti de lume si de viata si care au mai mult o atitudine ca de fapt habar n-au. E un alt suflet in Ardeal. Clujul intotdeauna m-a surprins prin onestitatea si modul direct in care oamenii vorbesc. Asta ma atrage, nu stiu, bunicii mei sint din Ardeal, poate si de asta. Cum credeti ca va ramine anul 2008 in istoria modei?     E un an in care se intoarce femeia, se intoarce feminitatea. Deja ma uit ca sint designeri mari care pina anul trecut faceau o colectie completa si acum fac mai mult rochii, la fel ca mine (zimbeste). Nu pot sa nu vad ca datorita libertatii pe care am avut-o in Romania am putut sa ma duc inaintea lor, sa fiu un pic vizionar si acum sa ii vad pe toti din industrie urmarind tendintele de rupere a proportiilor, de schimbare a formelor, a volumelor, degajarea femeii din corset, din decolteu sau mulat pe fund, din tot circul asta. Ma bucur sa vad asta. Cred ca anul 2008 va fi si mai mult asa si, incet-incet, vom incepe sa vedem femei pline de feminitate, delicate, gratioase, ca modelele mele, si in curind barbatii vor fi din nou fermecati.    Clujul, primul dupa Bucuresti in targetPrezentarea de moda de miercuri seara din Obsession a fost urmata de un show-room, unde au fost vindute "patru-cincii rochii" la preturi intre 250 si 500 de euro, dupa cum a precizat Catrinel Chiriac, PR agent Adrian Oianu. "Sintem foarte multumiti. Nu aceasta vinzare era scopul principal, noi sintem intr-o campanie de promovare a brand-ului, iar patru-cinci rochii intr-un oras in afara Capitalei este chiar mult pentru zona de nisa careia ne adresam", a precizat aceasta. Publicul acestui brand este unul "sofisticat, care gusta lucruri de foarte buna calitate". "Nu avem magazine la strada pentru ca nu avem produse pentru publicul larg, totul este discret, lumea suna si apoi vine sa cumpere. Avem planuri sa deschidem magazine, insa peste citiva ani, iar atunci, cu siguranta, Clujul va fi primul dupa Bucuresti unde vom inaugura", a dezvaluit aceasta.

?Seria olteana? continua

Campionatul National Volkswagen la baschet feminin continua in weekend cu meciurile etapei a XV-a. Clujencele de la „U“ Trustul CRE continua „seria olteana“: dupa ce in saptamina care a trecut au jucat la Rimnicu Vilcea, in cadrul Cupei Romaniei, de data aceasta vor fi gazde ale jocului de campionat cu CET Govora.     Pregatite de Simona Musat si Calin Pop, clujencele au ascendentul celor doua victorii din acest sezon, ambele in deplasare: 67-46 in campionat si 85-80 in prima mansa a sferurilor de finala ale Cupei Romaniei. Ele nu au alta alternativa decit victoria, care sa le mentina in cursa pentru realizarea unui obiectiv indraznet, clasarea pe unul dintre locurile trei sau patru la finele campionatului 2007-2008. Pentru partida de simbata nu se poate conta pe aportul pivotului sirb Tatjana Goranovic, care nu este refacuta in urma entorsei la glezna dreapta. Avind rana la picior, Claudia Pop este si ea incerta, dar recuperarea ei pina la ora meciului este posibila.     Meciul „U“ Trustul CRE – CET Govora va incepe la ora 14.30 si va fi arbitrat de Mihai Sandulache (Bucuresti) si Amalia Cosmina Pop (Nagy), comisar FRB fiind delegat bucuresteanul Petre Branisteanu.     In programul rundei mai figureaza meciurile: CSS-LMK Sfintu Gheorghe – BC Teleorman Alexandria (in tur: 68-73), Sportul Studentesc Bucuresti – BC ICIM Arad (51-72), Olimpia Bucuresti – Rapid CFR Marfa Bucuresti (52-73), National Iasi – CSM U Oradea (61-76), Municipal Tirgoviste – Unirea Dej (43-57). Partida de la Sfintu Gheorghe va incepe simbata, la ora 15, si va fi transmisa in direct de Telesport.    CLASAMENT 1. BC ICIM Arad    14    13    1    1111-715    27      2. CSS LMK Sf. Gheorghe    14    12    2    1046-680    26      3. BC Teleorman Alexandria    14    10    4    985-826    24      4. CET Govora    14    10    4    968-719    24      6. Rapid CFR Marfa    14    9    5    884-865    23      5. Sportul Studentesc    14    8    6    938-803    22      7. “U” Trustul CRE    14    8    6    1030-843    22      8. CSM U Oradea    14    5    9    850-938    19      9. BC National Iasi    14    4    10    778-977    18    10. Olimpia Bucuresti    14    3    11    660-1027    17    11. CS Unirea Dej    14    1    13    557-1029    15    12. Municipal Tirgoviste    14    1    13    588-973    15

Victorie vitala

Foto Marius Rus"Studentii" sint pregatiti sa-si schimbe norocul in meciul cu BCMUS ArgesCampionatul National de baschet masculin continua in weekend cu meciurile etapei a XVII-a. Cu doar 4 puncte acumulate in cele trei etape ale returului, clujenii de la „U“ Mobitelco tintesc victoria in fata vicecampioanei, BCMUS Arges Pitesti. In tur, ardelenii au scapat printre degete victoria, dupa ce Helcioiu a egalat pentru pitesteni in ultimele secunde de joc. Dupa 92-92 la sfirsitul timpului regulamentar de joc, BCMUS Arges s-a impus in prelungiri, scor 102-96. Avind deja doua meciuri aminate, unul in campionat (cu CSU Ploiesti) si un altul in Cupa Romaniei (cu Rapid Dromeas Bucuresti), pitestenii vin evident mai odihniti la Cluj. Si in efectiv complet, chiar daca in mod normal Paul Helcioiu si Costica Ziguli ar trebui sa fie pe tusa. Conducatorul de joc si antrenorul se fac vinovati de lovire, respectiv proteste repetate, toate intimplate pe 2 februarie, cu ocazia partidei de la Otopeni (88-118). Iata insa ca distinsa Comisie de Disciplina a federatiei nu si-a gasit inca timp pentru judecarea celor doi. Pe data de 13 februarie a fost o tentativa, dar judecarea cazurilor s-a aminat pentru ca nu s-a reunit cvorumul necesar in comisie, un singur membru prezentindu-se la convocare! Iar cum pina la discutarea cazurilor functioneaza prezumtia de nevinovatie, Helcioiu va juca simbata, iar Ziguli isi va putea conduce echipa de pe banca.     Pentru partida cu pitestenii „Tab“ Baldwin are intreg lotul disponibil. Antrenamentele din aceasta saptamina au fost „tari“ si au servit pregatirii la intensitate mare a partidei de simbata. Inainte de toate, Baldwin isi doreste un joc bun din partea elevilor sai, dar recunoaste ca de aici incolo vor fi la fel de importante si rezultatele. Meciul „U“ Mobitelco – BCMUS Arges va incepe simbata la ora 17 si va fi transmis in direct de TV Cluj. Vor arbitra Stelian Banica (Bucuresti), Marius Udrica (Craiova), si Alin Faur (Timisoara), comisar FRB fiind Ion Olaru (Bucuresti).     Iata si celelalte partide ale etapei a XVII-a: BC Mures Tirgu-Mures – Gaz Metan Medias (in tur: 85-101), CSU Ploiesti – BC Rimnicu Vilcea (82-56), ELBA Timisoara – BC Tirgoviste (72-60), CS Otopeni – Rapid Dromeas Bucuresti (86-92), CSM Leonardo Oradea – CSU Cuadripol Brasov (69-75), CSU Atlassib Sibiu – Dinamo Bucuresti (74-80).      Telesport va transmite in direct meciurile de la Tirgu-Mures (vineri, ora 18.30) si Sibiu (duminica, ora 16).

scrieti-ne la redactia@monitorulcj.ro

Andrei Gusa, fiul lui Ioan Gusa, cel care a fost ranit in octombrie intr-un accident de munca, sustine ca din dosarul intocmit de comisia de ancheta au fost scoase chiar declaratiile tatalui sau. Familia a cerut consilierea unei case de avocatura. Ce parere aveti despre acest nou scandal?

Fractura deschisa la PNL

Unii au intrat in PNL Cluj din convingere, imediat dupa Revolutie. Proveneau din familii vechi de liberali din perioada interbelica si aveau ascunse in poduri, de comunisti, portretele Bratienilor. Altii au intrat cu gindul de a construi un capitalism adevarat, asa cum este cel promovat de ideologia liberala. Au facut afaceri, au strins bani, dupa care au intrat in partid. Au fost unii care au impletit traditia liberala cu spiritul intreprinzator iar, in timp, membrii i-au recompensat cu functii de conducere pentru activitatea depusa. Au fost si unii, vinituri, aterizati in PNL din diverse partide, dupa ce au lins dosuri si au pupat ghiulurile altor lideri politici si pentru care liberalismul nu inseamna decit un mijloc de a parveni. Si care profita, acum, de situatie.     In PNL Cluj nu se mai pune, azi, problema unitatii in jurul ideii liberalismului autentic, ci al spiritului de gasca. S-a ajuns la „care pe care“, la „cine nu e cu noi e impotriva noastra“. Se uita chioris unii la altii, membrii vechi nu se mai saluta intre ei, ba se ocolesc si se vorbesc pe la spate prin bisericute. Toti sint suspiciosi sa nu scape o vorba buna despre gruparea cealalta si sa fie, astfel, sanctionati, pentru ca taberele s-au delimitat ca uleiul de apa. Dupa cum par de incrincenati unii impotriva celorlalti, zici ca e aproape ura. De la colegi de partid au devenit „dizolvati“, iar „dizolvatii“ au contestat decizia ca fiind ilegala, invocind nerespectarea Statutului partidului. Cearta e in toi si nimeni nu mai stie care e adevarul. Culmea e ca ambele tabere sustin ca au dreptate si nu ar ceda in ruptul capului nici un milimetru. Indiferent de consecinte.     Cei din gruparea Adrian Popa si prietenii lui au devenit, automat, dusmanii gruparii Nicoara. Si invers. Cu orice risc, chiar cu riscul de a duce filiala de ripa. Nici nu se mai stie de la ce a pornit totul. Nu mai conteaza nici unde s-a ajuns, la un pas de prapastie. Trebuie sa ai cel putin un dram de inconstienta sa porti un asemenea razboi intern cu 3 luni inainte de alegerile locale.     Daca Marius Nicoara si Adrian Popa nu se vor intilni astazi, pentru ca poate miine va fi prea tirziu, sa stea la masa dialogului, inseamna ca nu au vazut rinjetele de satisfactie si multumire de pe fetele lui Boc, Buda, Dincu, Rus, Funar, care au sters, deja, PNL de pe lista partidelor care vor conta in alegerile locale...

CUVINTUL EVANGHELIEI

                                                Adevarata rugaciune                                            (Pilda vamesului si fariseului)                                                         Luca 18, 10-14                                             Duminica a 33-a dupa RusaliiZis-a Domnul pilda aceasta: „Doi oameni s’au suit la templu sa se roage: unul fariseu si celalalt vames. Fariseul, stind drept, se ruga in sine: Dumnezeule, multumescu-Ti ca nu sint ca ceilalti oameni, rapitori, nedrepti, adulteri, sau chiar ca acest vames; postesc de doua ori pe saptamina, dau zeciuiala din toate cite cistig. Iar vamesul, departe stind, nici ochii nu voia sa si-i ridice spre cer, ci-si batea pieptul, zicind: Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului! Va spun eu voua: Acesta s’a coborit la casa sa mai indreptatit decit acela. Ca tot cel ce se inalta pe sine va fi smerit, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta”.                                                                    *** Am putea numi “pilda” orice pericopa evanghelica ce se citeste duminica de duminica la Sfinta Liturghie, pentru ca orice cuvint al Domnului Hristos, viu si de viata datator, are un mesaj special pentru fiecare dintre noi. Cu alte cuvinte, orice pericopa evanghelica ni se adreseaza in mod direct.     Pe de alta parte, vorbirea in pilde este specifica vorbirii si gindirii semite. Domnul Hristos a folosit adeseori acest gen de adresare. Despre aceasta citim in Evanghelia dupa Matei, in capitolul 13, capitol care cuprinde nu mai putin de 7 pilde despre Imparatia cerurilor. Spune evanghelistul Matei: „Pe toate acestea le-a grait Iisus multimilor in parabole, si fara parabole nimic nu le graia, ca sa se plineasca ceea ce s’a spus prin profetul care zice: In parabole imi voi deschide gura, spune-voi pe cele ascunse de la’ntemeierea lumii”. (Mt 13, 34 - 35).     Spre deosebire de alte pilde, pilda vamesului si fariseului are un specific anume. Nu ne spune cum este Dumnezeu sau cum este Imparatia cerurilor, ci cum este omul si cum trebuie omul sa se raporteze la Dumnezeu: „Doi oameni s’au suit la templu sa se roage”. Asadar ne raportam la Dumnezeu in special prin rugaciune: cine nu se roaga „uita” de Dumnezeu. Dar depinde de fiecare dintre noi si ce spunem in rugaciune. Dumnezeu nu ne cere „cartea de vizita”, pentru ca stie cine sintem si ce facem. Inaintea Lui nu trebuie sa ne facem bilantul faptelor noastre bune, ca nu cumva sa cadem in ispita mindriei. Cel mai potrivit cuvint pe care putem sa-l spunem atunci cind ne intilnim cu Dumnezeu este tocmai cuvintul vamesului: „Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului!”. Atit de profund este acest cuvint incit spiritualitatea rasaritului crestin a facut din el rugaciunea prin care se mintuiesc calugarii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul”. Daca calugarii sint obligati sa rosteasca aceasta rugaciune, laicii – cei care traiesc in lume – sint indemnati. Este un exercitiu, o pregatire a noastra a tuturor pentru intimpinarea Domnului Hristos. Ce i-am spune lui Dumnezeu daca l-am vedea miine? Cu siguranta: „Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului!”.

Religia in scoala: atentie fata de valori si fundamente

In spiritul solidaritatii inter-confesionale, in ziua de 1 februarie 2008 a avut loc la Cluj-Napoca, la sediul Episcopiei Unitariene, in prezenta domnului Vasile Timis, inspector general in cadrul Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului, consfatuirea reprezentantilor cultelor religioase recunoscute si ai corpului didactic din orasul de pe Somes. Concluziile dezbaterii pot fi sintetizate in urmatoarele puncte, care reprezinta pozitia solidara a mediului didactic si confesional deopotriva.     1. Reintroducerea religiei in scoala publica imediat dupa caderea comunismului nu a fost un gest de simpla concesie fata de cerintele cultelor religioase, ci recunoasterea necesitatii asanarii morale si valorice a unei societati profund marcate de deceniile ateismului comunist. Cu mult inaintea restituirii proprietatilor sau a consolidarii exercitiului democratic pluri-partinic, revenirea lui Hristos in scoala romaneasca a fost primul mare pas inainte pe drumul trecerii de la dictatura la libertate. In acelasi context reparator si normalizant a revenit in Universitatea de stat Teologia si a fost posibila integrarea invatamintului vocational in cel general. Asa cum o arata experienta celor aproape doua decenii de prezenta a religiei in scoala publica, efectele sint pozitive in majoritatea covirsitoare a unitatilor de invatamint. Acest fapt nu inseamna ca existenta unor probleme, la nivel de didactica religioasa sau de evaluare a cunostintelor, sint trecute cu vederea. Tinem insa sa precizam ca aceste puncte slabe sint exceptiile, iar in nici un caz regula. Atit elevii, cit si parintii acestora arata o deschidere constanta fata de o disciplina pe care o considera profund formativa, aflata in raport complementar cu caracterul informativ al celorlalte discipline. Parte indispensabila a unei culturi generale solide, definitorie pentru identitatea cetateanului Romaniei europene de azi, cultura religioasa reprezinta, indiferent de confesiunea prin mijlocirea careia este data mai departe tinerelor generatii, fundamentul valorilor sociale prezente si al optiunilor etice viitoare.     2. Relativizarea locului si importantei orei de religie in programa scolara – prin formulari ambigue sau prevederi exprese din proiectul Legii invatamintului preuniversitar – este de natura sa ingrijoreze liderii religiosi, corpul didactic si partenerii sociali ai actului educativ. Declarat prioritate nationala, invatamintul nu poate fi lipsit tocmai de dimensiunea sa orientativa. In consecinta, noua Lege a invatamintului preuniversitar ar trebui sa aiba menirea, in intentia legiuitorului si in modul ulterior de aplicare, sa reduca efectele negative in rindurile tinerilor a consumului fara discernamint de televiziune si Internet, sa motiveze excelenta, sa incurajeze formarea unor caractere tari, sa ofere puncte de sprijin si repere, sa promoveze adevaratele valori puse astazi sub semnul intrebarii de falsele modele si goana dupa cistigul material. Este motivul pentru care participantii la consfatuirea de la Cluj doresc sa se pronunte ferm impotriva relativismului valoric si sa atraga atentia asupra efectelor civice benefice pe care invatarea si respectarea normelor religioase le are in cadrul societatii romanesti. Pledoaria pentru mentinerea statutului orei de religie in scoala publica nu este motivata asadar de apararea unor interese confesionale, ci exprima responsabilitatea cultelor si a corpului didactic al acestora fata de calitatea si destinul comunitatii in slujba careia se afla.     3. Invocarea de catre unele grupuri de presiune a normelor europene in sprijinul demersului lor de a reduce pina la eliminare relevanta pedagogica a religiei reprezinta un act constient de manipulare a opiniei publice si a factorilor politici decizionali. Asa cum se stie, domeniul cultural si cel religios intra in competenta exclusiva a statelor membre ale Uniunii Europene, ceea ce explica de ce nu exista un sistem educational unic la nivelul UE sau de ce nu avem o metodologie unica europeana de predare a religiei in scolile publice sau un model general de relatie intre autoritatea de stat si instantele religioase locale. Aceasta diversitate, expresie a unor dezvoltari istorice diferentiate de la o tara la alta sau chiar de la o regiune la alta, reprezinta o bogatie majora a Europei.      Insasi constructia politica de reunificare a continentului nostru a plecat de la premisa unei diversitati legitime, total contrare unitatii prin simplificare si aliniere. Caracterul pozitiv al diversitatii si al faptului ca unitatea reprezinta o armonie dinamica intre identitati bine precizate se regaseste pe deplin in proclamarea la nivelul tuturor institutiilor europene a lui 2008 ca anul dialogului inter-cultural. Din acest punct de vedere, religia ca materie didactica isi aduce un aport considerabil la concretizarea dimensiunii inter-culturale si cei care ii pun sub semnul intrebarii locul in scoala publica atenteaza la caracterul european al invatamintului romanesc.     4. Participantii la consfatuirea de la Cluj, reprezentanti ai cultelor religioase si ai corpului didactic, isi exprima convingerea ca innoirea sistemului educational, adaptarea acestuia la cerintele timpului de azi si la noile realitati sociale. reclama mai mult decit in primii ani de dupa caderea comunismului o atentie sporita fata de valori si fundamente. In deplin respect fata de cei care nu cred sau care au alte convingeri, reprezentantii cultelor religioase si ai corpului didactic apeleaza la maturitatea si discernamintul clasei politice romanesti. Avind fara indoiala si prevederi menite sa aduca imbunatatiri reale procesului educativ, proiectul Legii invatamintului preuniversitar trebuie sa evite discriminarea pe motive religioase a elevilor si a parintilor acestora prin refuzul de a asigura orei de religie locul si statutul pe care si le-a cistigat in cele aproape doua decenii de libertate.

Pe scurt

Mitropolitul Bartolomeu, 15 ani de pastorire la Cluj  Pe data de 7 februarie 2008 s-au implinit 15 ani de la hirotonia si instalarea Inaltpreasfintitului Bartolomeu ca Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului. In cei 15 ani de pastorire ai Arhiepiscopului si Mitropolitului Bartolomeu, Arhiepiscopia Clujului a fost angajata intr-un amplu proces de modernizare institutionala, de refacere a legaturii dintre cult si cultura si de intensificare a prezentei si activitatii filantropice in societate. Astfel a fost restaurata viata monahala in aceasta parte a Transilvaniei prin infiintarea a 22 de minastiri si schituri, cu peste 250 de vietuitori, s-a marit numarul parohiilor, in paralel cu cresterea nivelului de pregatire a preotilor in cele doua institutii de invatamint teologic clujean si s-a raspuns astfel cerintelor pastorale ale credinciosilor. Catedrala mitropolitana din Cluj si minastirea Nicula au intrat intr-un amplu proces de rectitorire. Misiunea sociala s-a dezvoltat prin organizarea primului sector misionar social din Patriarhia Romana, condus de PS Episcop vicar Vasile Somesanul si prin dezvoltarea a nu mai putin de 11 programe si asezaminte sociale, destinate copiilor, elevilor cu abandon scolar, batrinilor si bolnavilor.     In anul 2006, a fost infiintata Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, structura canonica ce cuprinde 4 eparhii ardelene cu peste 2.500.000 de credinciosi, ca o confirmare a rolului de metropola ortodoxa transilvana a Clujului, alaturi de vechiul centru ortodox din Sibiu. Pe plan cultural, cei 15 ani de pastorire a Mitropolitului Bartolomeu au dat culturii o noua versiune a Bibliei, adusa la virsta de azi a limbii romane, un radio ortodox de autentica valoare si o revista TABOR de inalta tinuta, un dialog mai apropiat si sincer cu intelectualitatea si o Fundatie destinata sprijinirii tinerelor elite prin oferirea de burse. Candidatii pentru scaunul de episcop al Salajului Sinodul Mitropoliei Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, in sedinta sa de lucru din 12 februarie 2008, reunit la resedinta mitropolitana din Cluj-Napoca, sub presedintia Inaltpreasfintitului Arhiepiscop si Mitropolit Bartolomeu, impreuna cu membrii Adunarii Eparhiale a Salajului i-a desemnat candidati pentru scaunul vacant de episcop pe: PS PETRONIU SALAJANUL, Arhiereu vicar al Episcopiei Oradiei si pe PS IRINEU BISTRITEANUL, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului. Ambii ierarhi desemnati sint doctori in teologie si au o bogata activitate misionara si culturala, PS Petroniu fiind reprezentantul Sfintului Sinod in comisia de dialog dintre Biserica Ortodoxa si Biserica Romano-Catolica, iar PS Irineu profesor de Teologie Morala la Facultatea din Cluj si vicar al Arhiepiscopiei. Numele celor doi ierarhi desemnati au fost inaintate Sfintului Sinod, care il va alege pe noul Episcop al Salajului, la inceputul lunii martie. Procedura de desemnare s-a facut in conformitate cu prevederile noului Statut de Organizare al BOR, care inlocuieste procedura alegerii ierarhilor de catre Colegiul Electoral bisericesc, format din ierarhi, mireni si delegati ai Eparhiei vacante, cu mai multe consultari la nivel eparhial, mitropolitan, votul electiv revenind exclusiv Sfintului Sinod. Episcopia Salajului, cu sediul in municipiul Zalau, a fost infiintata prin hotarirea Sfintului Sinod din toamna anului trecut. 

PSD crede in demisia lui Basescu

Dorin Moncea, 29 de ani, sef raionMircea Geoana se amageste cu gindul ca Traian Basescu ar lasa liber fotoliul de la Cotroceni"Mi se pare o prostie. Un astfel de gest n-ar avea nici o logica, daca tinem cont de cita «drama» s-a folosit acesta atunci cind a fost demis de Parlament. Astea sint niste inventii ale PSD-ului cu care, dupa parerea mea, nu reuseste decit sa se faca de ris. Imi pare rau de Geoana pentru ce a ajuns. L-am admirat foarte mult cit timp a fost ministru de Externe".D. F., 36 de ani, instructor fitness"In opinia mea, avind in vedere ca este an electoral, impunsaturile de genul acesta erau de asteptat sa apara. Mi se pare ca astea se doresc a fi siretlicuri politice, dar ma abtin sa zic ce impresie fac in realitate. Basescu nu mi se pare genul care sa faca astfel de lucruri".Denisa Ungurean, 30 de ani, secretara"Mie nu mi se pare ca ar fi lucru iesit din comun. Traian Basescu este un om ca oricare altul, fiind supus si el la tot felul de presiuni, asa cum, probabil, n-a fost supus nici un alt presedinte in ultimii 18 ani. Cu toate acestea, nu cred ca se gindeste sa demisioneze. Oricum, la cum il stiu, va iesi foarte repede cu o declaratie de raspuns".Grigore Vendea, 58 de ani, pensionar"Eh. Probabil ca celor din PSD li se pare ca circul politic din Romania a devenit anost in ultimul timp, ca este prea tern si lipsit de interes din partea opiniei publice. Asa ca s-or fi gindit sa anime toata treaba, aruncind o bomba cum ca presedintele Basescu ar dori sa demisioneze. Acuma, treaba asta cred eu ca va fi importanta pentru majoritatea talk-show-rilor politice, nicidecum pentru romanul de rind".Georgiana Vlas, 26 de ani, educatoare"Eu zic ca treaba asta este posibila, dar putin probabila. Mie nu-mi vin in minte nici un fel de argumente care sa justifice o astfel de decizie, dar cine sint eu sa-mi dau seama de jocurile astea de-a puterea? Mie imi vine de multe ori sa-i compar pe oamenii astia cu niste copii: sint obraznici, fac mofturi, se cearta din orice nimic, arunca tot felul de «pastile» din astea ca sa faca pe grozavii si tot asa".

Pe drumul cel bun

Modificari legislativeDesi cadrul institutional al administratiei românesti este inca destul de centralizat, unele initiative legislative recente, cum ar fi legea 195/2006 si legea 273/2006, si aderarea la Uniunea Europeana ar putea incuraja o descentralizare pe termen mediu, arata un raport al Fitch Ratings. Autoritatile locale românesti au trecut prin schimbari semnificative in perioada ultimilor 10-15 ani, prin care a crescut raspunderea lor fata de electorat, scriu analistii de la agentia de evaluare financiara Fitch Ratings. Cu toate acestea, numarul mare de reglementari care afecteaza cadrul institutional si frecventa cu care legislatia a fost amendata, inlocuita sau abrogata reprezinta obstacole majore in calea fixarii unor acorduri clare cu privire la venituri si cheltuieli intre diferitele niveluri de guvernare.Banii europeni, ignoratiImplicarea Guvernului de la Bucuresti in problemele autoritatilor locale este in continuare semnificativa, limitind, astfel, flexibilitatea financiara a autoritatilor locale, in contextul in care statul controleaza principalele surse de venituri si de cheltuieli, cum ar fi salariile. Gradul de implicare a autoritatilor centrale la nivel local mai furnizeaza, totodata, control/supraveghere directa de catre stat asupra conturilor si datoriilor autoritatilor locale, prin intermediul unor analize si bilanturi, dar pune la dispozitia lor si sustinere financiara centrala semnificativa. Cheltuielile din sectoare ca transporturi, infrastructura, companii de utilitati si renovare a oraselor de catre autoritatile locale au fost foarte mici sau au fost neglijate multi ani, in pofida ajutorului banesc oferit de institutii cum ar fi Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) sau Banca Europeana de Investitii (BEI), atrag atentia analistii de la agentia de evaluare financiara Fitch Ratings.Presiuni pentru autoritatile localeIn contextul in care creste raspunderea autoritatilor locale, se accentueaza si presiunile pentru investitii la nivel local. "Din acest punct de vedere, aderarea României la Uniunea Europeana (UE) reprezinta o oportunitate importanta de imbunatatire a infrastructurii locale, fie direct, prin bugete locale, fie indirect prin companii detinute de autoritatile locale", observa seful echipei de finante publice internationale de la Fitch, Romolo Isaia. "Astfel, autoritatile locale vor fi impinse de la spate, probabil, sa foloseasca tot mai mult fonduri externe, pentru co-finantarea proiectelor importante, nu doar local, ci si pe plan international", a adaugat Isaia.

Romania, tot mai indatorata

In cresterePe viitor, Romania va trebui sa scoata mult aur din vistierie pentru a-si plati datoriileDatoria externa a Romaniei pe termen mediu si lung a crescut anul trecut cu 8,1 miliarde de euro (28,3%) fata de finalul anului precedent, pina la 36,7 miliarde de euro, pe seama majorarii datoriei sectorului privat si a depozitelor strainilor in bancile romanesti, a anuntat, ieri, Banca Nationala a Romaniei. La sfirsitul lui 2006, datoria externa pe termen mediu si lung era de 28,628 de miliarde de euro, potrivit datelor revizuite ale BNR. Nivelul datoriei externe de la finalul anului trecut echivala cu 31,1% din produsul intern brut (PIB) al Romaniei, estimat de biroul statistic european Eurostat la 117,99 de miliarde de euro pentru anul 2007.     Datoria externa negarantata public insuma 23,14 miliarde de euro la 31 decembrie 2007, mai mare cu 39,8% fata de sfirsitul anului anterior.Datoria negarantata a sectorului privat a crescut cu 39,7% (5,2 miliarde euro) in intervalul decembrie 2006 – decembrie 2007, pina la 22,7 miliarde de euro, iar depozitele pe termen mediu si lung ale nerezidentilor in Romania erau la finalul anului trecut de 3,3 ori mai mari decit la 31 decembrie 2006 si insumau 3,219 miliarde de euro, in usoara scadere insa fata de noiembrie 2007. Datoria negarantata public a sectorului de stat a crescut anul trecut cu 42,5%, la 463 de milioane de euro, mai arata datele BNR.Plusuri si minusuriDatoria externa publica directa a scazut anul trecut cu 115 milioane de euro, pina la 7,256 de miliarde de euro, iar datoria public garantata a coborit cu 625 de milioane de euro pina la 3,11 miliarde de euro. Serviciul datoriei externe a insumat anul trecut 7,516 miliarde de euro, din care peste doua treimi (69,2%) a revenit datoriei negarantate public a sectorului privat. Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu si lung a fost de 20,4% in 2007, comparativ cu 20,7% in anul 2006, iar gradul de acoperire a rezervei oficiale de valute si aur a Romaniei a scazut la 6 luni de import la 31 decembrie 2007, de la 6,4 luni de import la finalul anului anterior.

Agenda zilei

Expozitie15-17 februarie • Casa de Cultura a StudentilorLa Casa de Cultura a Studentilor, va avea loc, intre 15 si 17 februarie, a IV-a editie a "Expomariage" – expozitie nationala si internationala in domeniul nuntilor. Programul de vizitare este: vineri, intre orele 12-20, simbata, intre orele 10-20, si duminica, intre orele 10-18.Operavineri • ora 18.30 • Opera NationalaOpera Nationala prezinta, cu incepere de la ora 18.30, spectacolul "Cenusareasa", de Gioacchino Rossini. Dirijor: Adrian Morar, regizor: Emil Strugaru, scenograf: Grigore Gorduz. Duminica, de la ora 18.30, se va desfasura spectacolul "Vaduva vesela", de Lehar. Dirijor: Horvath Jozsef, regizor: Mona Chirila, scenografia: Carmencita Brojboiu, coregrafia: Livia Tulbure Guna.Concertvineri • ora 19 • Casa de Cultura a StudentilorIn Sala de spectacole a Casei de Cultura a Studentilor, incepind cu ora 19, va avea loc un concert simfonic. Dirijor: Theo Wolters (Olanda). Solisti: Liviu Prunaru, Audrey Michael (Elvetia), Liliana Mattei Ciuca, Cristian Mogosan, Marius Manyov.Teatruvineri • ora 20 • Teatrul MaghiarLa Teatrul Maghiar, de la ora 20, va avea loc spectacolul "Unchiul Vania", A. P. Cehov. Simbata, de la aceeasi ora, se va desfasura piesa "Vinerea Lunga", de Viski Andras, iar duminica, tot de la ora 20, spectacolul "Discipolii", de Viski Andras.Teatrusimbata-duminica • Teatrul PuckLa Teatrul de papusi Puck va fi pusa in scena piesa "Hansel si Gretel", simbata, de la ora 12, si duminica, de la 11 si 12.30. Regia: Varga Ibolya.Baschetsimbata • ora 17 • Sala Sporturilor "Horia Demian"La Sala Sporturilor "Horia Demian", incepind cu ora 17, formatia clujeana de baschet baieti "U" Mobitelco va juca impotriva campioanei en titre BCMUS Arges Pitesti, intr-o partida contind pentru etapa a IV-a a returului Diviziei A la baschet. Tot simbata, de la ora 14.30, echipa de baschet fete "U" Trustul CRE va intilni pe teren propriu formatia CET Govora, intr-o partida contind pentru etapa a IV-a returului Diviziei A la baschet.Teatrusimbata • ora 19 • Teatrul NationalLa Teatrul National, de la ora 19, va fi pusa in scena piesa "Don Juan in Soho", de Patrick Marber. Regia: Andrei Serban. Duminica, de la ora 19, in Studio Euphorion, se va desfasura piesa "Pasarea Ibis", dupa texte de Dumitru Cerna. Directia de scena: Sorin Misiriantu.

CISTIGATORII CONCURSULUI DE 14 FEBRUARIE

Cistigatoarea unei cine romantice la restaurantul Fellini este VLAD MIRELA, din Sibiu, str. Lucian Blaga, nr. 16.Alti 13 participanti vor primi cadouri surpriza din partea Monitorului de Sibiu si a librariei Polsib:Chitea IoanaSeician AdrianSomeiu SimionConstantinescu CostelLutic FlorianToader Cristina-MariaComan CorvinLatcu RaMONABaiasu CristinaMorariu Mihaela-RamonaSasu Rodica-LiviaFloca Sorin-ConstantinDragota IoanIi asteptam pe toti la sediul redactiei, din str. Andrei Saguna nr. 9, pentru a-si ridica premiul, intre orele 14 si 17.Felicitari!