Vasile Brezaie a decis sa inceapa lucrarea, cu bani de la Consiliul JudeteanComuna Altina nu are sistem de canalizare. Cu toate ca proiectul de finantare a fost aprobat inca din anul 1997. Sprijinul ar fi trebuit sa vina de la Guvernul Romaniei, insa asteptarea continua si acum. Fiind vorba despre o suma considerabila, Primaria Altina nu si-ar permite, in mod normal, sa inceapa lucrarile la canalizare, din fonduri proprii. Singurul ajutor a venit din partea Consiliului Judetean Sibiu care a contribuit in limita posibilitatilor. Cu o parte infima din suma. Mai exact, 300.000 de lei, din totalul de 1.200.000 euro necesari finalizarii investitiei. „Problema noastra de la canalizare este atit de veche incit chiar ne-am saturat sa mai vorbim despre ea. In plus, nu mai sintem dispusi nici sa asteptam, pentru ca am vazut ca speram degeaba. Avem proiectul acceptat de atitia ani, dar nu ne-am ales cu niciun ban. Nici noi nu stim motivul, mai ales ca proiectul a fost acceptat, a primit acordul de la Ministerul de Finante, impreuna cu avizul. Stim doar ca nu avem bani de canalizare", afirma Vasile Brezaie, primarul din Altina. 63 de punctePrefectura Sibiu are un raspuns pentru problema de la Altina. Gabriela Roman, purtatoarea de cuvint a institutiei, arata ca punctajul oferit proiectului a fost hotaritor. „S-a intocmit o lista in functie de punctajul obtinut in baza criteriilor stabilite de Ghidul de eligibilitate. Proiectul din localitatea Altina a obtinut un punctaj de 63 de puncte, din 100, situindu-se la pozitia 1.364, din 1.733, cite au fost inregistrate la nivel national". De asemenea, Prefectura mai asigura si ca toate proiectele vor primi finantare in functie de alocarile bugetare si in transe, in functie de punctaj.Se apuca de lucruNumai ca, la Altina, dezamagirea nu a venit numai din partea Guvernului. Nici cu fondurile SAPARD n-a avut mai mult succes. Si de aceasta data proiectul a fost declarat eligibil, insa banii nu au mai ajuns pina in Altina. Singura speranta a primariei este Fondul European pentru Dezvoltare Rurala, prin masura 322. Pina atunci, insa, conducerea comunei nu va sta cu miinile in sin. Edilul spune ca se vor apuca sa lucreze la canalizare, desi nu au depus, inca, proiectul pe FEADR. „Desi nu avem banii necesari, noi tot ne apucam de lucru, nu putem sta degeaba. Vom incepe cu cei 300.000 de lei si vedem cum facem rost de alte fonduri. Oricum, e mai mult ca sigur ca primim finantare prin FEADR. Zile acestea vom depune proiectul. De treaba ne apucam cit mai repde, numai ca mai dureaza putin, cu toata birocratia. Chiar acum citeva zile am postat anuntul pe internet pentru licitatie", explica Brezaie. Proiecte finantateGabriela Roman, purtator de cuvint al Prefecturii Sibiu, spune ca, pina acum, „din judetul Sibiu au fost selectate 41 de proiecte, dintre care 29 au primit pina in prezent finantare pentru faza de proiectare, in totalitate, si pentru faza de executie, partial, iar 12 au primit finantare pentru faza de proiectare"
Albumul, realizat in limbile romana si germana, are un pret de 150 de leiConsiliul Judetean Sibiu a lansat, ieri dupa-amiaza, in foaierul corpului B al Bibliotecii Judetene „Astra", un album intitulat „Judetul Sibiu. Istorie si imagini de epoca". Acesta cuprinde fotografii inedite din judetul Sibiu, unele mai vechi de 150 de ani, harti si informatii despre fiecare localitate a judetului, prezentate in premiera publicului larg, cu ocazia implinirii a 40 de ani de la infiintarea judetului Sibiu in limitele sale teritoriale actuale. Albumul a fost realizat de o echipa de 12 istorici si arhivisti, din judetele Sibiu si Brasov, printre care se numara Dan Nanu, Nicolae Pepene, Gernot Nussbacher si Bogdan-Florin Popovici.12 autoriLa lansarea albumului au participat atit primari din localitatile judetului Sibiu, cit si simpli curiosi, care au trecut pragul bibliotecii pentru a urmari imagini istorice in premiera. Doi dintre autori, Dan Nanu si Nicolae Pepene, precum si Martin Bottesch, presedintele Consiliului Judetean Sibiu, au fost prezenti la eveniment. Nanu a vorbit despre munca laborioasa pe care autorii albumului au dus-o, apoi si-a exprimat dorinta ca fiecare sibian sa aiba un asemenea album. „Sper ca acest album sa ajunga in casa fiecarui sibian si nu numai", a marturisit Nanu.Gratis, pentru primariConceptul initial al albumului a fost modificat de mai multe ori, intrucit a trebuit respectata o anumita cronologie. S-a renuntat la o serie de harti, care datau inca din timpul lui Iosif al II-lea (sec. XVIII). Albumul are 220 de pagini, care evoca repere din istorie. Relatarea reiese atit din fotografii, cit si din textele care le insotesc pe acestea. Volumul a fost tiparit in limbile romana si germana, intr-un tiraj de 2.000 de exemplare, insa la un pret destul de piperat: 150 de lei. „Consiliul Judetean nu are voie sa scoata spre vinzare aceste exemplare, intrucit acesta este realizat din bugetul Sibiului. Editura si-a pastrat insa dreptul de a pune in vinzare citeva exemplare, realizate din bugetul propriu. Fiecare primar va primi cite un exemplar, atit in limba romana, cit si in germana", a explicat Bottesch. Unic in taraSibiul este singurul judet din tara care are un astfel de album-document. De altfel, „Judetul Sibiu. Istorie si imagini de epoca" nu este primul album creat de cei 12 autori. Anul trecut, pe 17 decembrie, ei au mai lansat un volum dedicat Sibiului. De asemenea, autorii au in plan sa lanseze un nou album de fotografii, care va contine descrierile geografice si hartile topografice ale localitatilor din judetul Sibiu. Volumul se va numi „Transilvania. Izvoare geografice si istorice". Toate aceste albume continua programul de promovare a Sibiului, inceput in anul Capitalei Culturale. Onuc Nemes l director Biblioteca „Astra"„Sint foarte bucuros ca acest album va ajunge in biblioteca noastra si, prin intermediul nostru, la cititori. Este o carte de referinta pentru istoria judetului"
BerbecCeea ce altadata te-ar fi pus pe ginduri sau ar fi declansat o stare depresiva, de data aceasta te face sa rizi. Se vede ca ai invatat multe din lectiile vietii si nu mai renunti atit de repede cind vezi ca lucrurile nu ies bine din prima. Mai incerci o data si nu iti pierzi optimismul indiferent ce ar fi. Reusesti sa depasesti impasul cu umor, cu capul sus, numai datorita gindirii pozitive. Zimbeste si mergi mai departe!TaurO confruntare cu sefii sau profesorii, o competitie intelectuala dificila, alaturi de concurenti redutabili, genereaza o stare psihica oscilanta. Se vede ca ai emotii, aproape ca fugi de momentul decisiv, pentru ca ai impresia ca nu te vei descurca asa cum ai dori sau cum s-ar astepta ceilalti de la tine. Ca sa nu-i dezamagesti, incerci totusi sa-ti tii sub control starea emotionala extrem de sensibila si sa te prezinti intr-o lumina buna. Partial iti iese...GemeniPrivesti spre viitor cu multa incredere, sigur ca lucrurile vor merge in directia visata. Depinde numai de tine cum vei ajunge la scopul propus, dar simti ca poti realiza ce ai acum in minte. E un plan maret, indraznet, pe care il construiesti cu maxima incredere atit in fortele proprii, cit si in sansele de materializare. Primesti cumva o garantie ca vei ajunge acolo intr-o zi, deci ai toate motivele sa pedalezi spre destinatie.RacEsti in fata unei rascruci de drumuri si ar trebui sa te decizi asupra unei singure directii, dar ti-e teama de alegeri definitive. Nu esti in deplina cunostinta de cauza cu privire la alternativele ce ti se ofera, de aceea eziti daca sa alegi acum o cale sau sa amini pe altadata. Ar fi bine sa nu faci azi alegeri categorice, definitive, deoarece esti influentabil si miine s-ar putea sa regreti ca nu te-ai informat mai bine inainte. Mai asteapta, mai aduna detalii!LeuNu-ti place directia in care merge o actiune in care ai pus mult suflet si ai investit energie si pasiune. Acum, cind vezi ca toate aceste investitii nu au ajuns la rezultatele scontate, esti dezamagit si decizi ca este mai bine sa-i pui punct aici, inainte de a te implica mai mult decit e cazul. Spune „stop" si ia o pauza! Nu mai analiza ce ai oferit si ce ai primit, pentru ca balanta va fi dezechilibrata. Uita si concentreaza-te la altceva mai frumos!FecioaraEste o zi ca pentru sufletul tau, in care ai parte de bucurii si mici recompense pentru eforturile pe care le-ai depus in ultima perioada. Adu-ti aminte de tot ceea ce are nevoie inima ta si acorda-ti o clipa de relaxare. Daca nu ai mai fost demult la coafor sau la shopping - este timpul sa redescoperi bucuria clipelor de rasfat. Daca tocmai ai auzit de vreun Spa deschis in zona sau de un telefon ultimul racnet, de fite, ar trebui sa ti le permiti acum. Le meriti!BalantaPrivesti spre viitor cu un ochi extrem de realist si de critic, pentru ca se anuntta evenimente importante pentru cariera ta. Nu vrei sa lasi nimic la voia intimplarii si daca tot stii ce te asteapta, pregatesti terenul cu maxima seriozitate. Ca este un curs de specializare sau un master, ca este vorba de o diploma la scoli inalte, iata ca veni si vremea sa arati ce stii, ce ai acumulat in acesti ani. Profita de ragazul ramas ca sa studiezi intens si sa te prezinti ireprosabil.ScorpionAi luat o decizie nu demult si cind analizezi urmarile care ies deja la iveala, parca nu mai esti la fel de sigur cu privire la alegerea ta. Dai inapoi, regreti ca nu ai mai asteptat sau nu ai intrebat si pe altii daca e bine ce faci, dar daca tot este o decizie definitiva, trebuie sa-ti asumi propriile fapte. Cel mai mult te doare ca nu ai fost atent si te-ai grabit sa alegi aceasta cale doar din orgoliu, ca sa demonstrezi cuiva ca stii ce faci...SagetatorNu inaintezi deloc in ce ti-ai propus pentru azi, parca tot bati pasul pe loc, ceea ce devine stresant in cazul in care esti impins de la spate de sarcini urgente si termene-limita. Nu dai randamentul dorit, deci ar fi bine sa nu te agiti prea tare daca vezi ca lucrurile stau pe loc. Meriti si tu o pauza, amina treburile pe altadata pentru ca azi, iata, nimic nu se urneste. Nici starea ta fizica sau psihica nu e tocmai la virf si, cind nu ai energie, este si firesc sa resimti blocaje.CapricornTe incinta calmul acestei zile, nu apare nimic care sa te rupa de starea de relaxare care te cuprinde. Vestile care vin sint bune, persoanele pe care le intilnesti sint simpatice, iar momentele de care ai parte iti ofera acel confort interior de care ai nevoie. Ai motive sa zimbesti, fericit de vremea buna de afara sau de perspectivele bune ce se intrevad la finalul acestei saptamini. Te bucura chiar si lucrurile marunte, carora nu le acorzi de obicei atentie.VarsatorO zi mai ciudata nu ai mai avut demult, pentru ca poti trece de la plus la minus fara sa-ti dai seama. Ai parte ori de un eveniment de zile mari, de un noroc chior, de o sansa deosebita, ori de un ghinion fantastic, oricum nu de mijloc! Poate le intilnesti pe amindoua, astfel incit nu poti spune ca daca ai cunoscut acum dezastrul, asa va ramine pina la finalul zilei, pentru ca apare imediat ceva sa contrabalanseze totul diametral opus. Esti la voia hazardului!PestiAi un scop de atins si cind vezi ca lucrurile nu merg de la sine, usor, ca altadata, incepi sa te gindesti ce semnificatie au toate aceste piedici. Ele sint pretul pe care trebuie sa-l platesti pe parcurs, pina ce-ti vei atinge telul, o proba de incercare pentru tine, pentru a demonstra ca esti capabil sa oferi ce ti se cere, ca esti gata sa faci si sacrificii la nevoie, acel tribut necesar pentru a-ti asigura reusita finala.
Anul acesta, in competitia internationala a festivalului au participat 27 de filme documentare, selectionate dintr-un numar de peste 2.000 de productii. „Podul de flori" prezinta un fenomen social de amploare: migratia economica masiva, care afecteaza profund structura familiei in anumite zone ale Romaniei. Intr-un sat din Moldova, Costica isi creste singur cei trei copii a caror mama este plecata la munca in Italia. Telefoanele si pachetele trimise familiei nu reusesc sa suplineasca dureroasa absenta. „Podul de flori" este o coproductie romano-germana intre Europolis Film, Studioul de Creatie Cinematografica a Ministerului Culturii si Ciulei Films Germania si a cistigat concursul Centrului National al Cinematografiei in 2005. „Filmindu-i pe cei care au ramas, putem vorbi mai bine despre cei care au plecat. Acest argument, derulat de-a lungul anotimpurilor, ne arunca in intimitatea unei familii ramase fara mama, din cauza nevoilor economice stringente. Tatal isi asuma rolul, in timp ce ne impartaseste grijile si bucuriile sale. Adulti si copii isi au fiecare locul lor, contribuind la pastrarea universului comun. Acest pod de flori schiteaza o legatura fragila, dar palpabila, intre fiinte", a argumentat juriul.Participari importanteTurnat intre ianuarie si aprilie 2007, documentarul, la care Thomas Ciulei a semnat scenariul, imaginea si regia, foloseste elemente fictionale in naratiune, punind in scena personaje reale care isi interpreteaza propria lor poveste. In cursul lunii aprilie, documentarul va participa la festivalul de film „Go East" de la Wiesbaden si la festivalul „Mediawave" de la Gyor (Ungaria). La Bucuresti, pe 9 mai, la Cinema Studio, „Podul de flori" va deschide Festivalul Filmului European.Eveniment de traditieDe 30 de ani, „Cinéma du Reel" este una dintre cele mai importante platforme internationale de promovare a filmului documentar. Infiintat in 1978, festivalul international de film documentar „Cinéma du Réel" reprezinta o intilnire internationala de referinta, unde publicul si profesionistii descopera filme ale unor autori consacrati sau ale tinerelor talente.
Anul acesta, Unkle revine in Romania, pentru a sustine un spectacol in cadrul B'estfest 2008, au anuntat organizatorii, Emag!c Entertainment. Unkle vor oferi un show de zile mari chiar pe 4 iulie, prima zi a festivalului. Infiintata in 1994 de catre James Lavelle si Tim Goldsworthy, trupa britanica Unkle a debutat discografic chiar in acelasi an, cu albumul „The Time Has Come". Unkle a devenit, cu timpul, unul dintre numele preferate ale festivalurilor internationale. A sustinut show-uri in fata a zeci de mii de oameni la Sziget (Ungaria), Melt (Germania), Benicassim (Spania), Reading (Marea Britanie), Summer Sonic (Japonia) sau Pukkelpop (Belgia). Trupe de renumeFestivalul va avea loc in cadrul complexului Romexpo din Bucuresti, in zilele de 4, 5, 6 iulie, iar pe 11 iulie este programat B'estfest Aftershock. Alaturi de Unkle, line-up-ul festivalului ii cuprinde si pe Cypress Hill, Manic Street Preachers, Kaiser Chiefs, Roisin Murphy (Moloko), Nelly Furtado si Judas Priest. Biletele de o zi au fost deja puse in vinzare. Acestea costa 90 de lei in presale, urmind ca in zilele de festival, la intrare, sa coste 110 lei. Biletele de o zi, abonamentele pentru toate cele trei zile de B'estfest (240 de lei), precum si biletele pentru B'estfest Aftershock (75 de lei) pot fi achizitionate de pe www.myticket.ro si din reteaua magazinelor Diverta.
Show incendiar si nume cu adevarat „grele" ale genului drum & bass din Europa ajung, astazi, la Sibiu. Fanilor genului li se promite, in club Nadine, distractie pe cinste. In aceasta seara, incepind cu ora 22.00, este programat cel mai important show de drum & bass al anului 2008. Organizatorii, Centrul Cultural German si Subindustrial, au anuntat prezenta unor adevarati profesionisti ai genului: MC Soultrain din Germania, Ben XO (foto) din Marea Britanie si DJ Addo, din Tirgu Mures promit publicului sibian un spectacol deosebit. MC Soultrain este unul dintre cei mai renumiti MC ai Germaniei. A inceput sa faca muzica inca din copilarie. Stilurile de muzica abordate de el sint dintre cele mai diverse, artistul motivindu-si stilul prin faptul ca ii plac schimbarile. Astfel, de la rap la jungle poti ajunge imediat daca asculti muzica lui. Ben XO este moderatorul unui un show drum&bass la BassDrive Radio de sapte ani, iar de muzica s-a apucat acum mai bine de un deceniu. In cluburile din Londra si Bristol el este unul dintre constantele care apar la platane. DJ Addo a infiintat, impreuna cu Dan Bazix, baMSe. TMBASE si 48h se numara printre artistii cunoscuti atit pe plan national cit si international, alaturi de care Addo a organizat diferite evenimente.
Sibienii care vor plati integral impozitele pe cladiri, terenuri sau autovehicule pina in 31 martie vor beneficia, ca in fiecare an, de o bonificatie de cinci la suta. Majorarile percepute pentru neplata impozitelor pentru semestrul I, pina la data scadenta, este de 0,1 la suta din suma datorata pentru fiecare zi de intirziere. Potrivit Biroului de Presa al Primariei, pina in 18 martie, Directia Fiscala Sibiu a incasat de la persoane fizice si juridice suma totala de 12.832.470 lei. In cazul persoanelor fizice, a fost incasata suma de 8.700.636 lei, in urma realizarii unui numar de 74.133 de plati, reprezentind taxe locale si impozite pe teren, casa sau vehicule. Persoanele juridice au efectuat 4.274 de plati catre Directia Fiscala in suma totala de 4.132.470 lei. In comparatie cu anul trecut, pina in 13 martie 2007, Directia Fiscala a incasat de la persoane fizice suma totala de 6.785.183,75 lei, iar de la persoane juridice, suma de 2.292.911,77 lei.
Contestarile din ce in ce mai vehemente care s-au adus in acest sezon arbitrajelor din Liga 1 fac primele victime in rindul celor considerati responsabili de aceasta situatie. Ieri, presedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Gheorghe Constantin, a declarat pentru Mediafax ca intentioneaza sa renunte la functie la finele sezonului: „E posibil sa renunt la finalul campionatului, e o posibilitate pe care o iau in calcul. Nu vreau sa comentez motivele, dar toate au o limita. Nu stiu cine ar putea veni in locul meu, nu ma priveste. Deocamdata sint eu si, atit cit mai sint, vreau sa-mi duc treaba pina la capat“. Anuntul facut de Constantin nu pare sa fi generat prea multe regrete printre conducatorii cluburilor romanesti. Aproape la unison, acestia considera ca prea multe nu se vor schimba prin demisia lui. „Functia de presedinte al CCA este mai mult decorativa, probabil de-asta pleaca. Oricine ar veni in fruntea CCA mare lucru nu va schimba, exista acum un lot de arbitri tineri si fara experienta. Vom mai avea de suportat 2-3 ani pina cind vor capata experienta“, a declarat presedintele lui CFR Cluj, Iuliu Muresan. De aceeasi parere a fost si George Copos, patronul Rapidului, care, pe deasupra, a indicat in alta parte vina pentru haosul din arbitraj: „Demisia domnului Constantin nu rezolva cu nimic problema arbitrajului din Romania. Dinsul este un om de onoare, care n-a fost lasat sa munceasca. Nu i-a fost data autoritate si responsabilitate. Aceste atributiuni i-au fost date insa unei persoane din Federatie care nu are nici cea mai mica legatura cu ce se intimpla la LPF. Problema arbitrajului este Ionut Lupescu“.
Odata cu incalzirea vremii, drumurile au fost invadate de vehicule pe doua roti. Din nefericire, insa, a crescut si numarul accidentelor in care acestea sint implicate. Un astfel de eveniment rutier s-a petrecut miercuri seara, in jurul orei 20.30, in municipiul Medias. Soferul unui autorism marca Volkwagen nu s-a asigurat la schimbarea directiei de mers si a izbit un motoscuter care circula regulamentar. In urma accidentului, conducatorul scuterului a fost ranit usor. Politistii continua cercetarile pentru a stabili cine se face vinovat de producerea accidentului.
La Sibiu, ministrul Agriculturii a cazut la pace cu ciobaniiMinistrul Dacian Ciolos a fost primit cu multa caldura de agricultorii reuniti la Cornatel. Vizita a durat aproape doua ore, desi fusese programata doar pentru o ora. Demnitarul a vrut sa vada oile si conditiile in care sint tinute acestea. „L-am primit ca pe un ministru ce este. El a vrut sa stam in aer liber, ca sa putem vedea animalele. Chiar m-a surprins faptul ca s-a apropiat asa mult de animale. Eu am cunoscut multi politicieni, pe care i-am primit si la ferma, ca de exemplu ministrul Flutur, dar nu am mai vazut unul ca el. E foarte popular si chiar m-a rugat sa il las sa vada unde dorm oile", a marturisit Ioan Cirstea, ciobanul care l-a gazduit pe demnitar.Banii sint pe drumPe linga oierii din Sibiu, au mai venit sa discute cu Ciolos si agricultori din Bistrita, sau Arad, dar si din Moldova. Acestia au reusit sa „smulga" promisiuni multumitoare. Dacian Ciolos i-a asigurat pe ciobani ca isi vor primi diferenta de 10 lei pentru fiecare oaie, in doar citeva zile. Potrivit ministrului, ciobanii din Sibiu ar urma sa isi primeasca suplimentul pina joia viitoare. „Ministrul ne-a spus ca ne vom primi, in sfirsit, diferenta de subventie. A zis ca banii au plecat de la APIA Bucuresti de doua zile. Ne-a mai spus si ca am ajuns in situatia asta pentru ca nu a prea avut timp sa se ocupe personal de problema asta, ca a fost mai tot timpul plecat la Bruxelles", a explicat Andrei Marcel, presedintele Asociatiei Crescatorilor de Bovine si Ovine din Sibiu. Subventie de 12,5 euroLuni si marti, agricultorii se vor intilni cu reprezentantul Guvernului chiar la Ministerul Agriculturii, pentru a mai purta negocieri pe tema subventiilor, dupa ce oierii i-au cerut ministrului o subventie majorata pentru anul 2008. Daca, anul trecut, valoarea acesteai a fost de 10,5 euro pentru o oaie, anul acesta, agricultorii isi doresc cel putin 12,5 euro, iar Ciolos nu a respins propunerea. A motivat doar ca subventia trebuie discutata la Bruxelles, dar ca este convins ca pretentiile oierilor vor putea fi onorate.
Revine „Capcaunul“Trica este unul dintre jucatorii care ar putea fi decisivi in meciul cu Poli IasiInaintea seriei „de foc“ ce se prognozeaza pentru ei, CFR-istii vor disputa, la Iasi, un ultim test din seria „rezonabila“, constituita, pina acum, din meciurile cu Gloria Buzau, Ceahlaul Piatra-Neamt si Farul Constanta. O intilnire foarte dificila pentru trupa lui Andone, chiar daca o privire aruncata pe clasamentul Ligii 1 ar spune altceva, date fiind cele 29 de puncte care separa echipele. Cei mai in masura sa confirme faptul ca pe terenul din Copou punctele nu se ofera ca ofranda sint stelistii, care au plecat invinsi cu 2-1 in urma cu cinci etape. Daca adaugam acestui aspect criza prelungita de forma a „feroviarilor“, avem motive intemeiate sa ne asteptam la un meci incrincenat si fara concesii simbata. Pentru tehnicianul liderului, Ioan Andone, exista, totusi, si prognoze optimiste. Astfel, ii va avea din nou la dispozitie pe Fabbiani si Panin, absenti din partida precedenta cu Farul din cauza suspendarilor, in timp ce pentru capitanul Cadu exista sanse mari de recuperare pina la ora meciului de la Iasi. In aceste conditii, echipa CFR-ului care va da piept cu „plaiesii“ lui Ionut Popa ar putea arata in felul urmator: Nuno Claro – Tony, Sandberg, Cadu, Panin – Semedo, Dani, Trica, Culio – Dubarbier, Fabbiani.Popa: „Victoria nu e imposibila“Click pentru imagine maritaDaca pentru „feroviari“ confruntarea de la Iasi reprezinta un alt pas ce trebuie trecut in vederea apropierii de titlul, gazdele de miine urmaresc un final de campionat linistit, scutit de grijile retrogradarii: „Vine liderul in Copou si nu avem voie sa pierdem acest meci. Chiar daca avem doar un esec in primele cinci meciuri, situatia la «adevar» nu este tocmai roza si nu ne permitem sa facem prea multi pasi gresiti pe teren propriu. Nu conteaza ca jucam cu CFR Cluj, cu Unirea Urziceni sau cu echipe aflate in zona retrogradarii, trebuie sa luam cit mai multe puncte, daca se poate maximum“, avertizeaza tehnicianul Ionut Popa, cel care, cu putin timp in urma, declara ca CFR-ul va fi noua campioana a Romaniei. Chiar daca joaca impotriva formatiei aflate pe primul loc, „Popica“ mizeaza pe faptul ca trupa din Gruia traverseaza o perioada nu tocmai favorabila, ceea ce le ofera elevilor sai oportunitatea producerii unei noi surprize: „Va fi foarte greu sa cistigam, CFR este o trupa solida, dar nu cred ca este imposibil de batut. Daca a fost tinuta in sah acasa de Farul, inseamna ca are si slabiciuni“, a conchis tehnicianul.PROGRAM LIGA 1, ETAPA A XXV-ASimbata"U" Cluj - Dinamo, ora 16, Kanal DPoli Iasi - CFR Cluj, ora 20.45, Antena 1 DuminicaUniversitatea Craiova - FC Vaslui, ora 15, TVR 1Otelul Galati - Gloria Bistrita, ora 15.30, TelesportGloria Buzau - Rapid, ora 16.00, National TVPoli Timisoara - Dacia Mioveni, ora 19, TelesportSteaua - UTA Arad, ora 20.30, Kanal D LuniCeahlaul Piatra-Neamt - Unirea Urziceni, ora 18, National TVFarul Constanta - Pandurii Tirgu-Jiu, ora 19, Telesport
Politistii sibieni au reusit sa prinda un constantean suspectat de comiterea mai multor furturi din locuinte, in municipiul Rimnicu Vilcea. In locuinta din Sibiu a barbatului, politistii au gasit bijuterii din aur, bani, doua camere foto digitate si o camera video, dar si sculele folosite la comiterea infractiunilor, probe concludente pentru oamenii legii. Hotul va fi predat Politiei municipiului Rimnicu Vilcea si va fi cercetat pentru comiterea infractiunilor de furt calificat in dauna avutului privat. Tot dupa gratii va sta, pentru cel putin 29 de zile, tinarul din Mosna suspectat ca la sfirsitul lunii decembrie a anului trecut a spart mai multe locuinte din Medias. El a fost retinut in urma cu doua zile.
Cu o alcoolemie de 0,68 mg/l, Soferul unui BMW a bagat in spital un alt conducator auto. Accidentul s-a produs miercuri seara, in jurul orei 22, pe Calea Dumbravii. BMW-ul venea dinspre Hotel Palace si a efectuat virajul la stinga, cu intentia de a intra pe strada Lomonosov. Barbatul de la volan era baut si nici nu s-a asigurat corespunzator la efectuarea manevrei. S-a izbit intr-un Ford Focus, care circula regulamentar din contrasens. Desi cele doua autoturisme au fost grav avariate, soferul vinovat a scapat teafar, iar celalalt sofer s-a ales cu citeva rani usoare. Cercetarile continua.
In Zona Industriala Vest, primul teren s-a vindut in 2000 pentru echivalentul a 3 euro/mp, iar acum preturile depasesc 100 euro/mpMarile companii interesate sa investeasca la Sibiu se vor trezi, de la jumatatea anului, cu usa in nas. Din simplul motiv ca municipalitatea nu prea mai are terenuri de vinzare, cel putin pina la finalizarea noului Plan Urbanistic General (PUG). „In noul PUG, care se afla in acest moment in faza de licitatie, se incearca identificarea unei noi suprafete de teren, ce va putea fi viabilizata si transformata in timp intr-o zona industriala. In prezent, in Zona Industriala Vest mai exista doar cinci loturi, de aproximativ 6.000 de metri patrati fiecare", arata Sergiu Olteanu, purtator de cuvint al Primariei Municipiului Sibiu. Cele mai recente licitatii organizate in Zona Industriala Vest s-au perfectat la preturi mai mari de echivalentul a 100 de euro pe metrul patrat.Interes diminuatDe curind, Sibiul a „picat" si un test desfasurat de Departamentul pentru Politici Economice Generale, aflat in subordinea Cancelariei primului-ministru. Municipalitatea n-a putut da curs solicitarii unui teren de 400 de hectare, in perspectiva unui nou parc industrial. De asemenea, au fost facute publice discutii purtate cu reprezentantii concernului Daimler-Mitsubishi, care nu s-au concretizat. Ultimele parcele vor fi licitate in a doua jumatate a anului. Prin urmare, in viitorul apropiat, singurele solutii ar fi ca potentialii investitori sa achizitioneze terenuri de la proprietari particulari - persoane fizice sau alte firme - la preturi mult mai mari, ori sa se reorienteze catre parcuri industriale emergente, cum ar fi cele din Selimbar, Ocna Sibiului si Sura Mica. „Pina in momentul in care PUG-ul va fi finalizat, aceste terenuri, dar si terenurile private, pot suplini nevoile investitorilor interesati", arata Sergiu Olteanu. Pentru unul dintre loturile ramase s-a organizat deja o licitatie, la care nu s-a prezentat insa nimeni. Idei multe, solutii putineCa sa trezeasca din nou atentia investitorilor si afluxul fortei de munca, primarul Klaus Johannis, care a anuntat ca promisiune electorala continuarea dezvoltarii industriale, vede drept oportuna amenajarea unei noi zone industriale. Desi primarul nu a oferit detalii, surse din Primarie au afirmat ca ar fi vorba de un teren situat in zona Gusterita, in apropierea traseului soselei de centura. Planurile sint, deocamdata, zadarnicite de Agentia Domeniilor Statului (ADS). „Nu am gasit o zona care sa poata sa treaca in proprietatea Primariei, pentru a fi dezvoltata. Nu am gasit intelegere la ADS. Sint multe zone in care ADS nu are ce cauta", a afirmat Johannis. La rindul sau, viceprimarul Virgil Popa nu exclude posibilitatea aparitiei unor parcuri industriale private. Sergiu Olteanu l purtator de cuvint Primarie„Interesul aratat pentru ZIV s-a datorat in principal lucrarilor mari de infrastructura derulate la nivelul municipiului in ultimii ani, a proiectelor demarate pentru imbunatatirea cailor de acces si a notorietatii pe care Sibiul a dobindit-o anul trecut, datorita Programului «Sibiu CCE 2007»"
Tribune arhipline de nu puteai sa arunci jos nici macar un ac: Clujul i-a primit cum se cuvine pe cei de la Harlem Globetrotters, care au revenit pe aceste meleaguri dupa mai bine de 4 decenii. Spectacolul baschetbalistic a fost prefatat de meciul unor admirabili iubitori ai sportului, persoane cu dizabilitati condamnate la vieti in scaune cu rotile. Campioni nationali en-titre, aradenii i-au invins pe clujenii de la Centrul Lamont (10-6), dar scorul dintre „Temerarii“ si „Tigrii“ a fost mai putin important in comparatie cu splendida demonstratie de vointa a unor sportivi cu care soarta a fost cruda. Urmarind fidel o reteta americana de succes, pe parchetul Salii Sporturilor „Horia Demian“ si-a facut aparitia mascota Globie, care a incintat prin usurinta miscarilor intr-un echipament deloc usor de purtat. Acelasi acrobat desavirsit a imbracat mai tirziu si costumul gonflabil al lui „Big G“, ale carui simpatice giumbuslucuri au smuls ropote de aplauze. Imbracati in traditionalul echipament, acelasi in care incinta lumea de mai bine de 8 decenii, actualii reprezentanti ai celebrului brand de baschet Harlem Globetrotters i-au ales ca parteneri de joc pe cei de la Washington Generals, aceiasi care i-au insotit si la recentele reprezentatii din Ungaria. Nathaniel Nathan Lofton (pe tricou Big Easy), Robert Whallen Turner (Hollywood), Anthony T. Greenup (Airport), Derick Grant (General), Christian Franklin (Handles), Willie Shaw (Slick) si Harold Jermaine Williams (Lefty), impreuna cu elegantul lor antrenor, Barry Lamar Hardy, s-au intrecut in poante si gag-uri. Regia show-ului s-a dovedit a fi una de succes si la Cluj, unde spectatorii alesi sa participe la glume au avut atitudini potrivite. Principalul responsabil cu glumele a fost Big Easy, care a avut permanent „dispute“ cu arbitrul, pe care l-a si facut, de altfel, KO. Uriasul baschetbalist a fost pus mereu pe sotii, a „furat“ o poseta de la o spectatoare, i-a tras jos sortul unui jucator advers, pe care l-a incurcat si cu „blesteme voo-doo“. „Accidentat“ inaintea pauzei mari, Big Easy a revenit la mijlocul celui de-al doilea mitan, intr-un moment in care Hollywood, Handles si General ii preluasera deja prerogativele de clovn. Mai multi spectatori au fost stropiti „fara voie“, iar, spre deliciul spectatorilor, jucatorii s-au apucat sa stearga de apa panourile publicitare, si nicidecum pe cei udati. Excelent a fost si momentul cosului inscris prin procedee de fotbal american, un intermezzo care s-a derulat si invers. Cel mai fericit spectator a fost insa Alex: baietelul ales de Big Easy sa marcheze a reusit un cos spectaculos si s-a ales cu tricoul cu numarul 82 al Harlemului. Desigur s-a jucat si baschet, cei sapte „harlemisti“ dovedind siguranta in aruncari, o viteza debordanta, o minuire perfecta a mingii si calitati atletice remarcabile. Toate bine garnisite cu momente de umor sanatos. Dupa fluierul final, regretul ca s-a incheiat a mai fost atenuat de sedinta de autografe cu ocazia caruia sute pe fani s-au ales cu amintiri de pus in vitrine. Pentru amatorii de statistici, Harlem a cistigat meciul deloc serios impotriva celor de la Generals cu scorul de 65-47 (24-20, 15-10, 16-8, 10-9).
Inspectorii sanitari-veterinari au anuntat inceperea controalelor la produsele specifice de Pasti, in piete si oboare, si ameninta cu amenzi de pina la 10.000 de lei. Vor avea in vedere comercializarea carnii de miel, a lactatelor, oualor, dar si a cozonacilor si a altor produse de panificatie. Controalele sint realizate in strinsa colaborare cu Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, Autoritatea de Sanatate Publica, Politia si Oficiul pentru Protectia Consumatorilor. „Comerciantii trebuie sa respecte normele de sanatate si igiena. Mai trebuie sa aiba carnet de sanatate a animalului, certificat de producator eliberat de primarie si carnet de sanatate a producatorului cu viza medicului uman. In plus, trebuie sa respecte conditiile de igiena privind transportul, depozitarea si comercializarea acestor produse", a explicat Ioan Pentea, purtatorul de cuvint al DSVSA Sibiu.
Campionatul National Volkswagen la baschet feminin continua in weekend, cind sint programate meciurile etapei a XXII-a, ultima a returului. Venind dupa cinci victorii consecutive, clujencele de la „U“ Trustul CRE primesc vizita tirgovistencelor de la Municipal. In tur, sub Cetatea Chindiei, echipa pregatita de Simona Musat si Calin Pop s-a impus cu 87-54 si nu avem nici un dubiu ca o va face si in Sala Sporturilor „Horia Demian“. Daca va fi asa, „U“ Trustul CRE va termina sezonul regulat „in grafic“, adica pe locul 4. Clujencele isi vor afla adversara din primul tur al play-off-ului la terminarea meciurilor de la Alexandria si din Sala Rapid. Daca le vor invinge pe vicecampioanele de la Arad, baschetbalistele de la BC Teleorman isi vor pastra pozitia a treia, daca nu vor face rocada cu Rapid, care are un meci mai usor cu oradencele. Cum ele vor intilni echipa de pe locul 5, clujencele de la „U“ Trustul CRE le vor avea ca adversare pe perdantele acestui duel la distanta dintre BC Teleorman si Rapid CFR Marfa. Partida de simbata dintre „U“ Trustul CRE si Municipal Tirgoviste va incepe la ora 14.30 si va fi arbitrata de Ionut Harhas (Iasi) si Gabriela Istvan (Timisoara). Comisar FRB a fost delegat oradeanul Radu Vaida. Iata si programul celorlalte partide de final de sezon regulat: BC Teleorman Alexandria – BC ICIM Arad (in tur: 56-89), Rapid CFR Marfa Bucuresti – CSM U Oradea (83-69), Unirea Dej – CET Govora (20-85), Sportul Studentesc – CSS-LMK Sfintu Gheorghe (52-64), National Iasi – Olimpia Bucuresti (64-50). Meciul de la Arad se va disputa simbata, de la ora 16.30 si va fi transmis in direct de Telesport.
Returul Campionatului National Volkswagen la baschet masculin se apropie de sfirsit, iar ultimele trei etape se anunta „de foc“ prin prisma unor cit mai bune clasari pentru play-off. Pe val, avind sapte victorii consecutive, clujenii de la „U“ Mobitelco intilnesc in Capitala pe Dinamo. Un examen dificil, daca avem in vedere ca doar Rapid, ELBA si Gaz Metan au reusit sa se impuna in fieful „ciinilor rosii“. In tur, la Cluj, gazdele s-au impus cu scorul de 96-89, la capatul unui meci pe care l-au controlat aproape tot timpul. Transmis in direct de Telesport, meciul din Sala „Lucian Grigorescu“ va incepe la ora 19. Cotata cu patru stele, partida va fi arbitrata de o brigada formata din Alexandru Olaru (Bucuresti), Mircea Serban (Pitesti) si Radu Bucerzan (Timisoara), comisar FRB fiind Mihai Aldea (Ploiesti). Iata si celelalte partide ale rundei: CSM Leonardo Oradea – CSU Atlassib Sibiu (in tur: 83-92), CS Otopeni – CSU Cuadripol Brasov (91-87), ELBA Timisoara – Rapid Dromeas (64-75), CSU Asesoft Ploiesti – BC Tirgoviste (81-97), BC Rimnicu Vilcea – BC Mures Tirgu-Mures (84-97), BCMUS Arges – Gaz Metan Medias (78-108). Meciul de la Oradea se va disputa astazi de la ora 18.30 si va transmis in direct de Telesport.
Antrenorul echipei nationale B a Romaniei, Stefan Iovan, a convocat, miercuri, 19 jucatori pentru partida din deplasare cu echipa similara a Turciei, programata pe 25 martie, informeaza FRF. Secundul lui Victor Piturca de la prima reprezentativa i-a convocat pe urmatorii jucatori: Portari - Cristian Haisan (Sporting Club Vaslui), Marius Popa (FC Politehnica 1921 Stiinta Timisoara); Fundasi: Dan Matei (CF Gloria 1922 Bistrita), Cristian Sapunaru, Marius Constantin (ambii, FC Rapid Bucuresti), Gabriel Cinu (FC Politehnica 1921 Stiinta Timisoara), Cosmin Moti, Cristian Pulhac (ambii, FC Dinamo Bucuresti), Sorin Ghionea, Mihai Nesu (ambii, FC Steaua Bucuresti); Mijlocasi: Nicolae Grigore (FC Rapid Bucuresti), Andrei Margaritescu, Adrian Cristea (ambii, FC Dinamo Bucuresti), Andrei Prepelita (FC Universitatea Craiova), Janos Szekely (FC Otelul Galati), Marian Aliuta (FC Politehnica 1921 Stiinta Timisoara); Atacanti: Emil Jula (FC Otelul Galati), Florin Costea (FC Universitatea Craiova) si Dorin Goga (CFM Universitatea Cluj). Posibile modificariPotrivit declaratiei oficialilor Federatiei Romane de Fotbal, exista posibilitatea renuntarii la unii dintre jucatorii mentionati si, implicit, inlocuirea lor, in cazul in care, pina la ora convocarii, vor suferi accidentari sau daca vor fi convocati la prima reprezentativa, in vederea meciului amical contra Rusiei, programat pentru 26 martie. Jucatorii convocati de Stefan Iovan se vor reuni duminica, 23 martie, la ora 22:00, la Centrul de Fotbal Mogosoaia. Decolarea spre Istanbul este prevazuta luni, 24 martie, la ora 10:45, de pe aeroportul Henri Coanda. Partida amicala dintre echipele secunde nationale ale Romaniei si Turciei se va disputa marti, 25 martie, la Kocaeli, de la ora 20:00.
Lot cu problemeMeszaros si elevii lui sint constienti ca o noua infringere i-ar condamna la retrogradarePartidele cu echipele bucurestene s-au dovedit a fi de bun augur pentru echipa Universitatii Cluj. De altfel, singurele victorii „studentesti“ din acest campionat au survenit in urma confruntarilor cu Steaua si Rapid Bucuresti. Daca se va respecta traditia, Universitatea Cluj va reusi a treia mare surpriza a campionatului. Cu toatea acestea, misiunea „Sepcilor rosii“ este extrem de dificila, din cauza indisponibilitatilor. Pentru aceasta partida, Meszaros nu va putea conta pe Astorga, accidentat, in timp ce Silvasan si N. Jovanovic sint suspendati. Toti trei au facut parte din primul unsprezece al singurei victorii din acest an, cea impotriva Rapidului. O alta problema de luat in seama la „U“ Cluj este lipsa de eficacitate in faza ofensiva. In cele cinci partide disputate de la reluarea campionatului, fotbalistii „universitari“ au un bilant ingrijorator, reusind sa inscrie doar patru goluri, doua cu Rapid si doua cu UTA Arad, spre ingrijorarea lui Alpar Meszaros: „Este pacat ca nu reusim sa bagam mingea in poarta. Daca ne uitam pe casetele jocurilor cu UTA, Mioveni, Vaslui sau Gloria Bistrita se pot observa o sumedenie de sanse irosite. Este, intr-adevar, ingrijorator“, a precizat principalul bancii tehnice ardelene. De altfel, fotbalistul considerat drept cel mai valoros din lotul „Sepcilor“, Dorin Goga, se afla intr-o eclipsa de forma, lucru dovedit si in meciul cu Bistrita. Ramine de vazut daca „perla“ Clujului isi va recapata stralucirea in meciul de simbata.Multescu: „Moment dificil“Click pentru imagine maritaDe partea cealalta, Dinamo nu traverseaza nici pe departe cea mai buna forma. In acest sezon, „ciinii rosii“ au ratat, pe rind, toate obiectivele majore. Au fost eliminati de Lazio din Liga Campionilior, de Dacia Mioveni in Cupa Romaniei, iar cistigarea campionatului pare mai degraba o „utopie“, dinamovistii situindu-se in prezent pe pozitia a sasea in Liga 1. In acest sezon, echipa din „Stefan cel Mare“ a schimbat doi antrenori, Multescu fiind al treilea instalat pentru a redresa „corabia“ dinamovista. Partida cu Universitatea Cluj are o insemnatate deosebita pentru antrenorul echipei din „Groapa“, care a pregatit echipa de pe „Moina“ in prima parte a sezonului: „Imi pare rau ca ne intilnim in situatia asta. Mi-ar fi facut placere ca Universitatea Cluj sa fie scapata de grijile retrogradarii si noi sa fim aproape de indeplinirea obiectivului. Doresc mereu sa evit asemenea situatii. Am patit-o si cind am fost la «U» si am jucat impotriva fiului meu. Oricum, nu va fi un meci usor, pentru ca ei au mare nevoie de puncte. Contracandidatele Universitatii Cluj, Pandurii sau Dacia Mioveni, au cistigat in ultima etapa“, a declarat Multescu, agentiei de presa NewsIn. In alta ordine de idei, Dinamo nu ii va putea utiliza in partida de simbata pe Stoican si Moti, suspendati.
Ferrari a fost marea deziluzie a startului de sezon. Echipa campioana mondiala a obtinut un singur punct, desi niciunul dintre cei doi piloti n-a trecut linia de sosire. Doar Kimi Raikkonen a primit un punct, dupa ce a avut probleme cu motorul in ultimele tururi. Tocmai de aceea, scuderia de la Maranello vrea revansa. „A fost o cursa nebuneasca, nu doar pentru mine, sau echipa. Noul regulament nu este de vina, ci doar a fost o cursa slaba pentru noi, dar sint sigur ca nu se va mai intimpla", a spus pilotul lui Ferrari. Hamilton, increzatorDupa o prima victorie in debutul sezonului, marele ghinionist de anul trecut, britanicul Lewis Hamilton, este increzator inaintea Marelui Premiu al Maleziei, dar stie ca vremea va avea un rol hotaritor. „Mergem la Sepang cu dorinta de a obtine un alt rezultat bun, dar este posibil sa fie, din nou, foarte cald, iar asta va reprezenta o mare provocare. Nu putem face foarte mult in privinta masinilor intre Australia si Malaezia pentru ca avem foarte putin timp la dispozitie, dar vom da totul", a declarat britanicul.Cursa dificilaCursa de anul trecut, cind a terminat pe doi, in spatele lui Fernando Alonso, l-a incintat pe pilot, care a declarat ca aceea a fost cea mai buna, dar si cea mai dificila cursa din cariera sa. „Pentru MP al Malaeziei este foarte greu sa te pregatesti din punct de vedere fizic, chiar mai dificil in acest an, si nici nu va puteti imagina cum este in masina. Anul trecut am avut citeva saptamini la dispozitie si am putut merge acolo pentru a ne antrena si aclimatiza. Anul acesta mergem la Sepang direct de la Melbourne si avem doar citeva zile pentru a ne obisnui cu caldura extrema. Trebuie sa ne concentram si sa ne hidratam. Anul trecut am baut chiar si patru litri pe zi. A fost cea mai grea cursa la care am participat anul trecut", a mai spus pilotul de la McLaren.Toyota are problemeEchipa Toyota se confrunta cu noi probleme inaintea cursei din Malaezia. Pilotul Timo Glock ar putea sa rateze participarea in cursa din Asia din cauza unei accidentari la incheietura miinii stingi. Acesta a avut un accident spectaculos in cursa precedenta, din Australia. Din cauza numeroaselor vizite medicale, germanul n-a plecat, inca, spre Malaezia si prezenta sa pe circuitul de la Sepang este incerta. In cazul in care pilotul neamt nu va putea lua startul, locul sau va fi luat de Kamui Kobayashi.
Farul va depune memoriuClubul Farul Constanta a anuntat ca va depune memoriu împotriva arbitrajului de la meciul cu CFR Cluj, pierdut cu scorul de 1-2. Oficialii „marinarilor“ au contestat dur prestatia brigazii si în special a centralului Berbecaru si a asistentului Szekely. „Singura cale oficiala de a protesta este sa facem memoriu catre comisiile abilitate. Din pacate, asta nu mai schimba nimic pentru noi, rezultatul ramine“, a declarat tehnicianul Ion Marin, completat de presedintele Gheorghe Bosinceanu: „Arbitrii au viciat rezultatul la meciul cu CFR Cluj. Nu stiu ce a fost în mintea lui Szekely, e un tusier cu experienta si ar fi trebuit sa vada ceea ce a fost evident: ofsaid de un metru la Dorsin. A fost însa clar din primul minut ca luptam si împotriva asistentului. Prin modul cum si-a facut datoria se poate trage concluzia ca a fost intentie de a frauda echipa Farul“, a incheiat seful Farului. G. G.Primaria se implica la PoliRelatiile dintre patronul Politehnicii Timisoara, Marian Iancu, si oficialitatile orasului par sa se indrepte spre un fagas normal. Dupa ce seful „violetilor“ a acuzat in dese rinduri lipsa de interes a Primariei din Timisoara pentru soarta formatiei sale, ieri s-a facut primul pas spre reconciliere. Astfel, Consiliul Local a aprobat asocierea cu SC Politehnica 1921 Stiinta Timisoara & Invest SA, prin care municipiul aloca din bugetul local 2,5 milioane de euro anual pentru sprijinirea echipei de fotbal, timp de 3 ani, începind din acest an. G. G. „Ma asteptam sa fiu demis“Fostul antrenor al echipei UTA, Marin Barbu, a declarat ca se astepta sa fie demis din functie, date fiind rezultatele inregistrate de echipa: „Stiam ca sint sanse mari sa fiu demis, pentru ca m-au dat afara si atunci cind aveam rezultate. Nu mai e timp de regrete, sper ca cel care m-a înlocuit sa faca o treaba buna. Eu am facut tot ce am putut, dar asa e cind stai la mina unei ratari sau a unui penalti, asa cum a fost în meciul cu Otelul“. Tehnicianul a mai precizat ca UTA ar putea sa se salveze de la retrogradare daca fostii sai elevi se vor concentra de doua ori mai bine fata de cum au facut-o pina acum. „Echipa se vede ca are potential, dar nu s-a concentrat. Daca ne uitam pe clasament, chiar sint sanse, eu sper sa se salveze. Pe mine nesansa nu m-a ocolit deloc în acest sezon“. Marin Barbu a fost demis, marti, din functia de antrenor principal al echipei UTA, motivul fiind rezultatele slabe înregistrate de formatia aradeana în ultimele meciuri, iar în locul acestuia va fi numit Gabi Stan. In 13 partide la cirma „Batrinei Doamne“, Barbu a obtinut doua victorii, patru rezultate de egalitate si sapte înfringeri. G. G.Bruckner va renunta la nationalaActualul selectioner al nationalei de fotbal a Cehiei, Karel Bruckner, si-a anuntat retragerea din functie dupa EURO 2008. „Dupa 34 de ani de antrenorat am decis sa abordez alt stil de viata“, si-a motivat antrenorul decizia pe site-ul oficial al Federatiei Cehe de Fotbal. Bruckner a preluat prima reprezentativa în 2002 si a mai pregatit si nationala de tineret în perioada 1998-2001. Reamintim ca Cehia va evolua în Grupa A la EURO 2008, alaturi de Portugalia, Elvetia si Turcia. G. G.
Tehnicianul Karel Bruckner, in virsta de 68 de ani, a anuntat, ieri, la Praga, ca va renunta la postul de selectioner al Cehiei si se va retrage din activitate dupa Campionatul European din Elvetia si Austria. „Dupa 34 de ani de antrenorat, am optat pentru alt mod de viata", a spus tehnicianul, intr-o conferinta de presa ce a avut loc la sediul Federatiei Cehe de Fotbal (CMFS). Karel Bruckner a reusit, cu nationala Cehiei, sa acceada pina in semifinalele Campionatului European din 2006, insa la Cupa Mondiala din 2006 a fost eliminata inca din primul tur. La Campionatul European din aceasta vara, Cehia va evolua in grupa A, unde va avea ca adversare Elvetia, Portugalia si Turcia. Inainte de a fi numit selectionerul Cehiei, in 2002, Bruckner a antrenat, in perioada 1998-2001, nationala ceha de tineret, dar si mai multe echipe din Cehia (Sigma Olomouc, Banik Ostrava, FK Drnovice) si formatia slovaca Inter Bratislava. Presa de la Praga il considera un posibil succesor al lui Bruckner pe secundul acestuia, Karel Rada, dar mentioneaza ca variante si numele antrenorilor Karel Jarolim (Slavia Praga) si Ivan Hasek (Al Ahly).
Selectionerul echipei nationale a Italiei, Roberto Donadoni, va discuta prelungirea contractului cu oficialii Federatiei Italiene de Fotbal (FIGC), dupa terminarea turneului final al Campionatului European din Austria si Elvetia. Conducatorii FIGC au anuntat ca urmatoarele discutii cu Donadoni vor avea loc dupa 18 iulie, atunci cind expira actuala intelegere. Presa italiana a scris, saptamina trecuta, ca Roberto Donadoni a refuzat oferta de prelungire a contractului pina in 2010 facuta de Giancarlo Abete, presedintele FIGC, deoarece aceasta a fost conditionata de calificarea Italiei in semifinalele Euro-2008. Echipa nationala a Italiei va fi adversara reprezentativei Romaniei in grupa C la turneul final al Campionatului European, grupa din care mai fac parte selectionatele Frantei si Olandei.
Clubul Atletico Madrid a fost amendat cu 30.000 de franci elvetieni (19.206 euro), in timp ce gruparea Bolton Wanderers va trebui sa plateasca 10.000 de franci elvetieni (6.401 euro), ca urmare a incidentelor de la meciul direct disputat la 21 februarie, in mansa secunda a 16-imilor Cupei UEFA. Potrivit site-ului uefa.com, cele doua cluburi pot face apel in trei zile de la primirea deciziei. Meciul disputat la Madrid s-a incheiat cu scorul de 0-0, iar echipa Bolton Wanderers s-a calificat datorita victoriei din tur, scor 1-0. Dupa partida din 16-imile Cupei UEFA, oficialii clubului Bolton s-au plins de reactia „disproportionata" si „excesul de zel" al politiei spaniole fata de suporterii englezi, denuntind „mai multe atacuri si lovituri neprovocate cu bastoane inaintea, in timpul si dupa incheierea meciului". Potrivit gruparii engleze, doi dintre suporterii sai au necesitat spitalizare pentru rani la cap.
De citeva zile asist siderat la marele bilci al presei nationale. La nici 24 de ore dupa declaratiile deloc confortabile facute de presedintele Basescu, o serie de uvrieri ai presei nationale (veti vedea si de ce nu ii pot numi jurnalisti) au inceput sa se inflameze. Prima etapa a avut, as fi inclinat a spune, si o tiruca de logica. Erau fanii lui Basescu care il injurau pe Tariceanu si suporterii lui Tariceanu care mursecau la jugulara prezidentiala. Zic „cit de cit logica“ pentru ca, oricum, nu este normal ca un jurnalist sa aiba pozitii partizane. Nici macar cronicarul sportiv nu poate lasa sa transpara din rindurile sale ca tine cu UTA sau cu FC Tuzla. De aia si ezit a-i numi pe respectivii „jurnalisti“. Mai aberanta este insa etapa a doua, cind au inceput sa sara unul la gitul altuia. Asa ca de vreo doua zile-ncoace ma uit la maidanul cu injuraturi unde protagonisti sint nu mai stiu ce autointitulati analisti, deontologi, mesii mass-media. Si stiti ce mi se pare cu adevarat relevant? Nu reactia „tonomatelor pe euro“ si nici a antibasescienilor. Relevanta este conduita jurnalistilor autentici. A celor care, in pofida scandalului lansat de o mina de autointitulati soguni de presa, si-au vazut mai departe de treaba lor, in slujba comunitatii, in slujba dreptului cetateanului de a fi prompt si corect informat cu ceea ce tine de interesul general. Nu as fi spus cele de mai sus daca nu mi-as fi amintit citeva din vorbele bunicii mele, femeie dirza, de la munte. „Hotul striga cel mai tare: prinde hotul!“, ar fi una dintre ele. Sau aia cu „daca intri in cocina te minca porcii“. Iar intelepciunea populara nu prea greseste in verdictele pe care le da. Este adevarat, tot ce se poate, ca indivizii astia sa si aiba dreptate cind se numesc unii pe altii „tonomate pe euro“. Tot ce se poate. Nu de alta, dar prea au sarit ca arsi si numai citiva dintre ei. Prea au inceput sa isi traga cu sirg suturi in fund o mina de insi cu rubrici permanente prin presa nationala. Partea proasta este ca astia, tonomate ori nu, scad, prin ricoseu, credibilitatea intregii prese. Si o aduc, in ochii opiniei publice, la nivelul lor. Adica la cel de cirpa d-aia de sters zoaiele de pe jos. Iar o tara cu o presa fara credibilitate este o tara in care cetateanul devine tot mai izolat, tot mai instrainat, o tara in care lui, cetateanului, i se poate pune, oricind, pumnul in gura.
Ambii jurnalisti clujeni care au fost agresati duminica de angajatii firmei de paza si protectie Scutul Negru si-au retras plingerile penale. Politistii se vad cu miinile legate in incercarea de a face dreptate, in timp ce prefectul ameninta agentiile de paza cu controale. Cum comentati aceasta situatie?
Infringerea din meciul de ieri, de pe propriul teren, scor 0-1, cu Universitatea Craiova, a redus simtitor sansele formatiei UTA de mentinere pe prima scena a fotbalului romanesc. Antrenorul Gabi Stan a declarat, ieri, ca, avind in vedere numarul de ocazii avute de UTA Arad, rezultatul meciului cu Universitatea Craiova este nedrept si nu mai crede in salvare. „Dupa parerea mea, raportind la numarul de ocazii, rezultatul este nedrept. Ei au avut golul si inca o ocazie. Golul a plecat tot dintr-o greseala de-a noastra. Eu nu m-am dezumflat, insa ma tem ca situatia sa nu-i apese pe jucatori. Nenorocirea este ca se joaca cu sabia deasupra capului", a spus Stan.
Calin Damian, 28 de ani, laborantPrimarul se teme sa nu piarda investitori din pricina scandalurilor legate de cercetarile facute de DNA la Jucu„Daca luam in considerare faptul ca la noi, la romani, exista o traditie veche de a distruge ceea ce se face bine si de calitate, lucruri realizate in special de catre straini, indiferent din ce arie face parte acel proiect, ceea ce imi spuneti nu mi se pare anormal. Eu cred ca tare multi ani vor mai trece pina vom atinge gradul acela de civilizatie cu care ne dau peste nas cei din Vest care vin in Romania: fie ca vin ca investitori sau ca simpli turisti.“Ana B., 30 de ani, director executiv„Se poate ca Boc sa exagereze, ca, deh, e un politician ca oricare altul si pentru toti se apropie campania electorala, dar ramine totusi clujean, deci nu cred ca ar vrea sa faca rau orasului natal. In schimb, cred si eu ca modul cum au explodat investitiile la Cluj deranjeaza pe multi si nu mi se pare mare lucru sa existe interesul ca astfel de viitoare proiecte sa fie blocate. La noi se poate orice.“M. R., 45 de ani, brutar„Bineinteles ca exista invidie si rica pentru investitiile astea cum e Nokia, sint de acord. Si cred ca nu e nevoie sa ne uitam dincolo de ograda proprie pentru a-i cauta pe cei care fac asa ceva. Daca exista astfel de oameni, mie mi se face scirba de ei: cum pot sa puna interesul politic in fata dezvoltarii orasului in care vietuiesc?“Florin Damsa, 35 de ani, sofer„Parerea mea este ca nu e bine ce se intimpla, daca e asa cum spuneti. Si stau si ma gindesc ca ma contraziceam odata cu cineva si nu-mi venea sa cred cind imi spunea de dispretul si desconsiderarea cu care este privita provincia, in orice domeniu. Uite, domnule, ca nu numai in fotbal sint evidente astfel de lucruri.“Alexandru T., 65 de ani, pensionar„Ce pot sa va spun? Noi, cei de rind, la care li cere parerea si votul o data la nu stiu citi ani, ce putem sa facem? Ca daca e sa ne luam dupa cele care au fost, ar trebui sa nu credem pe nimeni, ca toti ne mint si ne prostesc. Sa faca cum i-a indrepta Dumnezeu. Nu cred ca are rost sa ne batem noi capul cu asta.“
Seful arbitrilor ar vrea sa dedice mai mult timp familieiPresedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Gheorghe Constantin, a declarat, ieri, ca se gindeste serios sa renunte la functie dupa incheierea acestei editii de campionat. „E posibil sa renunt la finalul campionatului. E o posibilitate pe care o iau in calcul. Nu vreau sa comentez motivele, dar toate au o limita. Nu stiu cine ar putea veni in loc, nu e problema mea. Deocamdata inca sint eu, si atit cit mai sint, vreau sa-mi duc treaba pina la capat", a spus Constantin, care a fost numit presedinte al CCA in decembrie 2005, inaintea sa functia fiind ocupata de Ion Craciunescu.Motive personaleOficialul FRF a afirmat pe site-ul Federatiei Romane de Fotbal ca decizia de a renunta la functia pe care o ocupa are legatura cu faptul ca, in ultima perioada, si-a neglijat familia. Activitatea pe care am depus-o, si o depun, in calitate de presedinte al CCA, una deosebit de complexa si de solicitanta, m-a adus in situatia de a-mi neglija aproape in totalitate familia, aflata la Rimnicu Valcea. Indatoririle pe care le am au impus, si impun, efectuarea a nenumarate deplasari succesive in tara si in strainatate, fapt care a condus la aparitia unei inerente stari de oboseala accentuata. Probleme apar la toate locurile de munca, oricare ar fi domeniul de activitate", a spus Constantin.Se mai gindesteGheorghe Constantin a precizat ca a luat in calcul varianta renuntarii la functia pe care o ocupa, mentionind ca nu a luat nicio decizie definitiva pina in acest moment. „In acest context, al surmenarii si al dorintei de a fi mai mult alaturi de familie, pe care daca o vad o zi pe saptamina, am luat in calcul ca, dupa incheierea sezonului competitional 2007-2008, sa renunt la functia pe care o ocup. Comitetul Executiv al FRF m-a mandatat sa indeplinesc atributiile de presedinte al CCA si, la vara, vom lua o hotarire in legatura cu cele de mai sus. Cu alte cuvinte, nu am luat nicio decizie definitiva si irevocabila de a demisiona din functie, ci mi-am expus doar ginduri care, ce-i drept, exista. Pina atunci, imi voi continua munca, iar orice alte variante, care se vehiculeaza si vor fi vehiculate, nu vor reprezenta altceva decit speculatii", a adaugat Constantin pe site-ul frf.ro. Fara rezolvarePresedintele gruparii CFR Cluj, Iuliu Muresan, a declarat ca functia de presedinte al CCA este mai mult decorativa si, probabil, din aceasta cauza va renunta la finalul campionatului Gheorghe Constantin. „Functia de presedinte al CCA este mai mult decorativa, probabil de-asta pleaca. Oricine ar veni in fruntea CCA mare lucru nu se schimba, exista acum un lot de arbitri tineri si fara experienta. Vom mai avea de suportat doi-trei ani pina cind vor capata experienta. Oricine ar veni in fruntea CCA nu se va schimba nimic, nu le poate turna cu pilnia arbitrilor valoare si experienta", a spus Muresan. La rindul sau, finantatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat ca nu il intereseaza acest subiect. „Nu ma intereseaza, sa fie sanatos, treaba lui", a spus Becali.
Infrinta in etapa trecuta, pe propriul teren, de FC Atletic, echipa din Cisnadie spera sa-si refaca moralul in meciul de astazi cu Turris Turnu Magurele. Fata de vinerea trecuta, Jan Gavrila trebuie sa opereze cel putin o modificare in echipa de start. Nu poate conta pe serviciile lui Marin Sorin, suspendat in urma cartonasului rosu primit, locul sau urmind a fi luat, cel mai probabil de Atodiresei. Tot la absente este trecut si Ovidiu Tilvan, nerefacut inca dupa accidentarea suferita in vacanta de iarna. „Marti o sa merg la un nou control si sper sa primesc verdict pozitiv", spune jucatorul. Cotora vrea victorieInaintea partidei de astazi, unul dintre cei mai optimisti jucatori din echipa lui Jan Gavrila este capitanul Luci Cotora. Acesta spune ca meciul cu Atleticul a fost ca un vis urit, iar acum jucatorii sint datori sa-si ia revansa. „Trebuie neaparat sa invingem. Nu avem voie sa facem vreo greseala. In meciul cu Atleticul am jucat foarte slab. Nu stiu ce a fost cu noi. Acum, cred ca toti am inteles ca daca nu punem osul sa muncim, vom avea viata grea. Trebuie sa facem un joc bun", spune Cotora. Maxim in doua etapeCealalta reprezentanta a Sibiului, FC Atletic, va juca, tot de la ora 15,30, pe stadionul Compa, cu Chimia Craiova. In opinia managerului Cornel Stanila, o victorie in acest meci, coroborata cu inca una in etapa de marti, i-ar salva pe sibieni, intr-o mare masura, de la retrogradare. „Daca obtinem victorii in ambele meciuri, nu cred ca mai trebuie sa ne temem. Cel mai greu va fi astazi, dar ar trebui sa continuam prestatia buna inceputa la Cisnadie. Daca facem egal, sau, Doamne Fereste o sa pierdem, inseamna ca am dat cu piciorul la victoria din deplasare", spune Stanila. Intilnirile etapeiRunda cu numarul 22, din seria a patra a ligii a treia, programeaza partidele: Progresul Corabia - Oltchim Rm. Vilcea, Armata Craiova - FC Arges Pitesti II, FC Bals - Building Vinju Mare, Dunarea Calafat - Gaz Metan Craiova, Unirea Costesti - CFR Craiova, Alro Slatina - International Curtea de Arges. CSM Rova Rosiori de Vede sta. Clasament1. Curtea de Arges 20 16 1 3 48-10 492. Gaz Metan Podari 19 12 4 3 34-17 403. Rova Rosiori de Vede 19 12 4 3 29-13 404. Alro Slatina 20 11 4 5 34-18 375. Oltchim Rm. Vilcea 19 10 1 8 28-19 316. Unirea Costesti 20 9 4 7 23-21 317. FC Arges II Pitesti 20 8 4 8 28-30 288. Building Vinju-Mare 19 7 5 7 16-15 269. Chimia Craiova 20 5 8 7 18-31 2310. FC Cisnadie 20 5 7 8 25-25 2211. Atletic Sibiu 20 7 1 12 24-37 2212. Progresul Corabia 20 4 9 7 23-22 2113. Armata Craiova 19 6 3 10 21-30 2114. FC Bals 20 5 5 10 25-31 2015. Turris Tr. Magurele 20 6 2 12 27-47 2016. Stiinta CFR Craiova 19 5 4 10 19-25 1917. Dunarea Calafat 20 4 4 12 19-50 16
Patriciu, „un arogant“Cel mai bogat roman nu este deloc simpatizat in mediul de afaceri din RomaniaUniunea Nationala a Patronatului Roman (UNPR), prin vocea presedintelui sau, Marian Petre Milut, a cerut Comisiei Nationale de Valori Mobiliare (CNVM) sa se pronunte daca declaratiile recente facute de Dinu Patriciu sint de natura sa influenteze sau nu piata bursiera in acest moment. Potrivit lui Milut, un singur investitor, oricit de important ar fi, nu are dreptul sa influenteze evolutia pietei prin simple speculatii. „Aroganta de care da dovada omul de afaceri Dinu Patriciu prin impunerea unui punct de vedere total opus celui enuntat deja de BVB si brokerii care activeaza in piata trebuie penalizata. Nu ne amintim ca domnul Patriciu sa fi construit o rafinarie si nici nu cunoastem o regiune pe glob unde sa fi sapat dupa petrol. Reamintim domnului Patriciu ca are antecedente penale pentru influentarea pietei bursiere, iar cistigurile sale sint realizate in mare parte si ca urmare a speculatiilor pe care le-a practicat cu succes pina in prezent“, a mai spus presedintele UNPR.Neincrederea in piata de capitalOmul de afaceri Dinu Patriciu a declarat miercuri ca piata imobiliara cade in fiecare zi si ca nu este normal ca pretul locuintelor sa creasca in conditiile in care densitatea medie a oraselor din Romania este de trei ori mai mica decit densitatea medie a marilor orase europene. Directorul executiv al Rompetrol a mai spus ca nu vrea sa investeasca in piata imobiliara din Romania si ca investeste si va continua sa investeasca in mass-media, in pietele de capital si in Fundatia „Dinu Patriciu“. Omul de afaceri a mai declarat in februarie ca prevede o cadere a sectorului imobiliar, care „urmeaza sa se confrunte cu o criza fara precedent“ si „e normal ca acesta sa cada“. „Nu investesc in piata de capital romaneasca. Cind a cincea banca din State (n.r, Bear Stearns) se prabuseste, eu vreti sa am incredere in piata romaneasca? Prefer sa investesc in hedge fund-uri, instrumente derivative si in tot felul de actiuni pe alte piete de capital, care pot oferi randamente bune pe termen mediu si lung in conditiile unei piete in criza“, a mai spus Dinu Patriciu, presedintele si directorul executiv al grupului petrolier Rompetrol.Pierderi masive pe BVBIndicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au inregistrat ieri scaderi puternice, de peste 7% in cazul BET si ROTX, ca urma a corectiei generale a titlurilor listate, pe o lichiditate peste media de la inceputul anului. Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri (blue-chips) listate la Bursa de Valori Bucuresti, a inchis sedinta de joi cu o pierdere de 7,29%, la 6.762,74 de puncte – minim al ultimului an si 9 luni, in vreme ce indicele compozit al pietei, BET-C, a scazut cu 6,72%, pina la 4.784,55 de puncte. Indicele BET nu a mai suferit de 3 ani o corectie atit de puternica intr-o singura zi, respectiv din 28 martie 2005, cind a pierdut 11,22%. Indicele BET-FI, al celor cinci societati financiare (SIF) a avut scaderea cea mai mica dintre toti indicii, de 4,10%, ajungind la 52.375,41 de puncte. Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, s-a depreciat cel mai mult, cu 7,83%, pina la 14.819,79 de puncte. Cele mai importante pierderi din piata au fost suferite de titlurile Alumil Rom Industry (ALU), care s-au depreciat cu 12,93%, la 5,05 lei, urmate de Compa Sibiu (CMP) si Turism Felix (TUFE).
Sapunul „funny“Cu citiva ani in urma ne miram atunci cind in cadourile de Craciun sau de Paste primeam de la rudele si amicii „de afara“ mici sapunuri transparente sau colorate inauntru. De citva timp si la noi le gasiti in mai toate zonele comerciale posibile. Cele mai deosebite sint in centrele Sabon, din Iulius Mall. Preturile sint pe masura si in functie de ceea ce comandati. Cind dai un asemenea sapun cuiva in cadou, nu-i spui ca de fapt ar fi nevoie sa se mai spele din cind in cind, ci ii daruiti ceva util si foarte fin, ba chiar foarte natural. Cele de import pot costa si 20 de lei, poate chiar mai mult, in functie de tipul si de gramajul pe care il are sapunul. Insa, in aceste zile, in Expo Transilvania gasiti astfel de sapunuri produse de Centrul de Cercetari al Facultatii de Agronomie si pretul unei bucati este de 5 lei, mirosul e foarte placut si apropiat de cel al plantelor naturale din care sint preparate, iar aspectul nu difera prea mult de cel al sapunurilor de import. Diversitatea nu e defel aceeasi, insa merita sa dati o sansa spiritului de initiativa autohton.Da o fuga pina la AquaticumNu, nu e chiar in Cluj, desi numele seamana cu cel al unei afaceri. Aquaticum e una dintre ofertele Iuve Travel din Cluj, care de Paste si 1 Mai are o oferta speciala pentru Debrecen. Hotelul unde urmeaza sa fiti cazati pare un vis pentru o vacanta de citeva zile, cu jacuzzi, tobogane de apa, piscine, inclusiv pentru copii, restaurante, baruri, saloane SPA, terasa pentru plaja si camere de joaca pentru copii. Putine resorturi din România ar putea oferi asa ceva, inclusiv baie termala si centru de tratament, plus gimnastica medicala, in caz de nevoie la 424 de euro, 7 nopti, in apartament de patru persoane, demipensiune, cu cina de gala si intimpinari cu un pahar de sampanie. Mai sint citeva taxe care se adauga, cum ar fi cea de statiune de 300 de forinti de persoana pe zi. Debrecen este un oras linistit si placut in esenta, iar pentru cei care nu pot lipsi prea mult de la serviciu, oferta ar trebui sa sune foarte bine, tocmai pentru ca orasul maghiar este suficient de aproape de Cluj.
Sibieni vor trebui sa se descurce in lanternei fara Smith si TriplletNorii negri se abat asupra formatiei CSU Atlassib, in acest final de campionat. Dupa ce, etapa trecuta au cedat, pentru prima data, dupa 18 succese consecutive, jucatorii pregatiti de germanul Peter Schomers vor trebui sa faca fata cei mai buni aparatori ai sai, Triplett si Smith. Ambii au fost sanctionati dur pentru incidentele din finalul intilnirii cu Mobitelco Cluj. „S-au judecat cazurile lui Jason Smith pentru lovirea unui adversar in timpul meciului si al jucatorului Keith Triplett, ambii de la CSU Sibiu, pentru injurii aduse arbitrilor. In cazul lui Smith s-a decis sa fie suspendat pentru 3 luni si la plata unei amenzi de 500 de euro, iar in cazul lui Keith Triplett s-a decis la suspendare pe doua etape si amenda de 150 de euro. Conform regulamentului FR Baschet, Smith putea fi suspendat intre 3 si 6 luni, dar aflindu-se la prima abatere a primit minim de suspendare", a declarat Adrian Miclescu, membru in cadrul Comisiei de Disciplina a FR Baschet. Fac apelVestea a picat ca un traznet in sinul formatiei sibiene. Conducerea gruparii spera inca ca aceste suspendari sa fie reduse in urma apelului. „Este mult prea mult pentru ceea ce s-a petrecut pe teren. E adevarat ca nu trebuia sa se intimple asa, dar asta nu inseamna ca trebuie sa fim pedepsiti atit de aspru. O sa facem apel si speram sa se reduca pedeapsa lui Smith, pentru ca, altfel, ar insemna sa fie suspendat pentru tot restul campionatului. Avem incredere ca aceasta comisie poate fi mai blajina", spune Cristi Bicher, presedintele sectiei de baschet a formatiei sibiene. Vor victoriaChiar daca, teoretic, sibienii au prima sansa, diferenta din clasament fiind net favorabila jucatorilor de pe Cibin, noua situatie creata face ca meciul sa fie dificil. Peter Schomers nu se pierde insa cu firea. „Trebuie sa stringem rindurile, sa ne mobilizam si sa invingem. Va fi foarte greu, pentru ca nu-i vom avea in echipa pe cei mai buni jucatori defensivi. Oricum, sper ca cei care vor fi pe teren sa demonstreze ca pot fi utili echipei in momentele grele si sa ne impunem, pentru a fi siguri, de pe acum, de locul secund", spune germanul. Intilnirile etapeiIn runda cu numarul 24 a Diviziei A vor mai avea loc partidele: Dinamo Bucuresti - U Mobitelco Cluj Napoca, CS Otopeni - CSU Cuadripol Brasov, Elba Timisoara - Rapid Bucuresti, CSU Ploiesti - BC Tirgoviste, BC Rm. Vilcea - BC Tg. Mures, BCMUS Arges Pitesti - Gaz Metan Medias. Clasament1. CSU Asesoft Ploiesti 23 21 2 2004-1649 442. CSU Atlassib Sibiu 23 19 4 2025-1822 423. U Mobitelco Cluj-Napoca 23 16 7 2001-1775 394. CS Rapid Dromeas Bucuresti 23 15 8 1882-1806 385. CS Dinamo - Gealan Bucuresti 23 14 9 1943-1807 376. CS Gaz Metan Medias 23 13 10 1945-1888 367. BC Mures Tirgu Mures 22 13 9 1970-1906 358. BCM ELBA Timisoara 22 13 9 1807-1719 359. BC Arges Pitesti 22 10 12 1833-1902 3210. CS Otopeni 23 8 15 1929-1960 3111. CSU Cuadripol Municipal Brasov 23 6 17 1720-1978 2912. BC CS Gresiloft Tirgoviste 23 4 19 1646-2012 2713. BC Rimnicu Vilcea 22 4 18 1591-1797 2614. CSM Leonardo Oradea 23 3 20 1700-1975 26
Sibienii care vor plati integral impozitele pe cladiri, terenuri sau autovehicule pina in 31 martie vor beneficia, ca in fiecare an, de o bonificatie de cinci la suta. Majorarile percepute pentru neplata impozitelor pentru semestrul I, pina la data scadenta, este de 0,1 la suta din suma datorata pentru fiecare zi de intirziere. Potrivit Biroului de Presa al Primariei, pina in 18 martie, Directia Fiscala Sibiu a incasat de la persoane fizice si juridice suma totala de 12.832.470 lei. In cazul persoanelor fizice, a fost incasata suma de 8.700.636 lei, in urma realizarii unui numar de 74.133 de plati, reprezentind taxe locale si impozite pe teren, casa sau vehicule. Persoanele juridice au efectuat 4.274 de plati catre Directia Fiscala in suma totala de 4.132.470 lei. In comparatie cu anul trecut, pina in 13 martie 2007, Directia Fiscala a incasat de la persoane fizice suma totala de 6.785.183,75 lei, iar de la persoane juridice, suma de 2.292.911,77 lei.
Saptamina viitoare, soferii care au drum prin judet ar trebui sa stie ca exista citeva zone care ar trebui ocolite, fie din cauza unor lucrari de reabilitare, fie a unor restrictii temporare impuse pe anumite tronsoane. Astfel, pe DN 1, in zona Aciliu, a cedat terasamentul, astfel incit a fost impusa o limita de gabarit si de viteza, de 40 de kilometri pe ora. Tot pe DN 1, de aceasta data in apropierea localitatii Apoldu de Sus, intre kilometrii 337A100 si 337A250, a fost impusa o limita de viteza de 10 km/h, deoarece carosabilul a cedat. De asemenea, la limita cu judetul Brasov, in zonele Arpasu de Jos, Scoreiu, Porumbacu de Jos, Avrig si Bradu la intersectia cu Vestem se efectueaza unele lucrari de reabilitare, iar soferii sint obligati sa circule cu maxim 40 km/h. Drumuri dificile Probleme sint si pe DN 7, DN 14 sau DN 14 B. Astfel, pe DN 7, in zona Boita, intre kilometrii 246A230 si 246A400, terasamentul a cedat, motiv pentru care a fost impusa o limita de viteza de 40 km/h. Pe DN 14, la Agirbiciu, circulatia se desfasoara pe podetul provizoriu peste piriul Soala, limita de viteza fiind de 40 km/h, din cauza constructiei unui nou pod. Pe DN 14B, in zona Copsa Mica, terasamentul a cedat intre kilometrii 51A50 si 51A150, iar drumarii au impus o limita de viteza de 50 km/h.
Odata cu incalzirea vremii, drumurile au fost invadate de vehicule pe doua roti. Din nefericire, insa, a crescut si numarul accidentelor in care acestea sint implicate. Un astfel de eveniment rutier s-a petrecut miercuri seara, in jurul orei 20.30, in municipiul Medias. Soferul unui autorism marca Volkwagen nu s-a asigurat la schimbarea directiei de mers si a izbit un motoscuter care circula regulamentar. In urma accidentului, conducatorul scuterului a fost ranit usor. Politistii continua cercetarile pentru a stabili cine se face vinovat de producerea accidentului.
Cadouri mai specialePastele, inca un prilej pentru a face cadouriDe la foarte ieftin la foarte scump, fiecare alege in functie de buget. Daca sinteti invitati sa luati masa cu prietenii care sarbatoresc Pastele in acest weekend, nu se cade sa mergeti cu mina goala. Norocul tuturor este acela ca magazinele au program normal. Deci au mai ramas 2 zile in care se pot face citeva cumparaturi care sa ne scoata din incurcatura atunci cind ne vom vizita rudele ori prietenii care sarbatoresc acum Pastele. Cel mai bine se iese cu un cadou gen o sticla de vin mai pretentios bine „plasat“ intr-o cutie speciala. Vinul il gasiti in oricare dintre hipermarketuri, dar si in magazinele specializate din mall-uri. Pretul lui pleaca de la citeva zeci de lei si poate ajunge la peste 200 de lei, in functie de tara de origine, soi, vechime, daca este sau nu un vin de colectie. La capitolul ambalaj, nu se cade sa punem o sticla de vin intr-o punga, fie ea si una mai scumpa, destinata cadourilor. Daca treceti prin King Art, in incinta Iulius Mall, de exemplu, pentru putin peste 8 lei gasiti cutii speciale pentru a pune vinul pe care il oferiti. Din lemn, decorate special, arata bine si oricum sint mai potrivite pentru a „ascunde“ un asemenea cadou. Daca vi se pare ca nu e tocmai potrivit pentru un dar, treceti prin Sora Shopping Center si la parter gasiti asemenea ambalaje din lemn pretios, capitonate cu catifea rosie si care contin un set de desfacut sticlele de vin. Pretul se ridica la aproximativ 60 de lei, in functie de dimensiunea cutiei si de continutul ei ori daca are sau nu setul de desfacut sticlele de vin.Si pentru casaDe exemplu, Bam Boo, in Iulius Mall, are tot felul de oferte de primavara. De regula, primavara si sarbatorile ei vin si cu momente in care inlocuim mobila deteriorata din locuinte sau pur si simplu schimbam anumite lucruri pentru a da un aer proaspat, mai inovator dupa curatenia generala de primavara. Preturile pleaca de la 20-30 de lei si pot ajunge la 200 de lei, in functie de piesa de mobilier sau de decoratiunea aleasa. Nu sint oferte speciale, dar preturile nu sint rele si propun tendinte care se poarta si in afara tarii. De exemplu, propunerea pentru primavara 2008 in materie de decoratiuni interioare ramine lemnul masiv, sau lemnul cu patina de „vechi“ si decoratiuni de un verde crud, verde fosforescent, foarte proaspat.De lux, daca se poatePentru cine isi poate permite un cadou de lux pentru el insusi sau pentru a-l oferi, primavara 2008 aduce tot felul de lucruri interesante. Magazinul Splend’or de la parterul Iulius Mall propune un ceas barbatesc, marca Police, cu un design foarte trendy, la 946 de lei. Avind in vedere ca se poarta hainele de piele si decoratiunile in stil army, ceasul ar fi tocmai potrivit la o astfel de tinuta. Dar daca sinteti mai „clasici“, un ceas Tommy Hilfiger la 746 de lei n-ar fi o alegere rea, desi Dolce&Gabanna sau Kalvin Clein sint alegeri la fel de reusite pentru ceasurile-bijuterii.
Presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, va propune oficial candidatura Zinaidei Greceanii pentru functia de premier, in urma consultarilor pe care le-a avut ieri cu grupurile parlamentare, informeaza un comunicat al presedintiei de la Chisinau, citat de corespondentul NewsIn. Seful statului s-a consultat cu membrii grupurilor parlamentare privind desemnarea Zinaidei Greceanii, vicepremier si ministru de Finante, in calitate de candidat pentru functia de prim-ministru al Republicii Moldova. Candidatura Zinaidei Greceanii pentru postul de prim-ministru va fi propusa oficial in cadrul sedintei plenare de vineri a Parlamentului, cind ar putea fi si supusa la vot. Potrivit Constitutiei, Zinaida Greceanii urmeaza, in termen de 15 zile de la desemnarea oficiala, sa inainteze Parlamentului spre adoptare programul de activitate al noului Guvern si intreaga lista a Executivului. Parlamentul acorda incredere Guvernului cu votul a cel putin 52 de deputati din 101. Zinaida Greceanii, in virsta de 52 de ani, este apreciata ca specialist. Ea a purtat ultimele negocieri cu Gazprom si este considerata loiala presedintelui Voronin. Are o experienta de 8 ani in cadrul guvernului, ocupindu-se de domeniul finantelor. Premierul in exercitiu Vasile Tarlev, care ocupa aceasta functie din 2001, demisionase miercuri, argumentind prin nevoia unei reinnoiri in conducerea statului. Candidatura lui Greceanii fusese anticipata de politicienii de la Chisinau, desi nu era singurul nume vehiculat pentru aceasta functie. „Nu sint profet, dar sint suficiente elemente care ma fac sa cred ca va fi o doamna“, declarase pentru UNIMEDIA Vlad Cubreacov, deputat PPCD. Pe de alta parte, Leonid Bujor, deputat AMN, s-a declarat sigur in proportie de „70% ca va fi Zinaida Greceanii, pentru ca inainte de alegeri arata mai bine o femeie in aceasta functie“. Ministrul Economiei, Igor Dodon, al carui nume fusese de asemenea vehiculat, „este mai bun, dar nu va fi propus, pentru ca a avut probleme cu detinatorii de patente“ (n.r., cei care vind diverse produse la tarabe in piete pe baza unei autorizatii speciale) , a adaugat Bujor.
Anunt oficialMarian Vanghelie viseaza la postul ocupat in prezent de Adriean VideanuLiderul PSD Bucuresti, Marian Vanghelie, va fi candidatul PSD pentru Primaria Capitalei, a anuntat ieri presedintele social-democratilor Mircea Geoana. Geoana a precizat ca Vanghelie beneficiaza de sprijinul sau si al conducerii centrale a partidului, candidatura acestuia urmind sa fie validata, conform statutului, de catre Biroul Permanent National de luni. La primaria Sectorului 2 va candida actualul primar Nicolae Ontanu, iar la Primaria Sectorului 4 va candida Vasile Mihalache. Marian Vanghelie a declarat ca este convins ca Sorin Oprescu il va sprijini in alegeri, iar senatorul va fi propus pentru alte functii cum ar fi aceea de ministru al Sanatatii. Vanghelie a evitat sa spuna ce se va intimpla daca Oprescu va decide sa candideze independent si a subliniat ca nu il intereseaza care sint contracandidatii sai. „Sint sigur ca domnul Oprescu va fi alaturi de mine. Am incredere ca Sorin Oprescu vrea sa-si ia revansa si sa cistigam Bucurestiul, pentru ca, din pacate, partidul nostru nu a dorit foarte multi ani sa cistigam Bucurestiul“, a spus liderul PSD Bucuresti. Marian Vanghelie a subliniat ca Oprescu ramine in continuare prietenul sau si impreuna vor avea de realizat proiecte foarte mari. „Oprescu este propus pentru alte pozitii pe care trebuie sa le ocupe. Oprescu va avea sprijinul organizatiei Bucuresti pentru alte functii. Oprescu poate fi ministrul Sanatatii“, a completat el.Geoana, sigur ca PSD intra in turul doiLiderul PSD, Mircea Geoana, a precizat, ieri, ca, din discutiile pe care le-a avut cu Sorin Oprescu, a reiesit ca acesta intentioneaza sa candideze la Primaria Capitalei ca independent, insa spera sa nu recurga la un astfel de gest, intrucit ar duce la „canibalizarea“ voturilor PSD. „Este o decizie pe care fiecare poate sa o ia. Eu cred ca nu ar fi un lucru bun si ar fi un risc de canibalizare al votului PSD. Pe de alta parte, si Sorin Oprescu este un om cu reputatie buna, un politician cu multa experienta, nu sta rau in sondaje“, a comentat Mircea Geoana. Liderul PSD a precizat ca a vorbit cu Sorin Oprescu si ca, intr-adevar, se pare ca are intentia de a candida independent, dar crede ca „se va gindi de doua ori inainte sa ia o decizie finala“. Mircea Geoana a mai declarat ca social-democratii sint deja in intirziere cu nominalizarile pentru candidatii la alegerile locale si de aceea PSD doreste sa finalizeze cit mai rapid procedura de desemnare a candidatilor. Geoana s-a aratat convins ca la Bucuresti PSD va intra in turul doi. „Sint absolut convins ca vom cistiga numarul cel mai mare de presedinti de Consilii Judetene la nivel national si numarul cel mai mare de primari si consilieri“, a sustinut liderul PSD. Senatorul PSD Sorin Oprescu a declarat ca nu a discutat cu liderii partidului posibilitatea candidaturii sale ca independent la Primaria Capitalei, insa sustine ca nici in privinta desemnarii sale drept candidat al formatiunii nu a fost intrebat. „Nu am discutat aspectul asta niciodata, nu stiu de unde a aparut ideea asta. N-am discutat nici despre Primaria Capitalei. Nu m-a intrebat nimeni, eu mi-am aratat disponibilitatea si astept validarea definitiva a hotaririi partidului, dupa care voi hotari“, a spus Oprescu, intrebat daca urmeaza sa candideze ca independent pentru postul de edil bucurestean. Invitat intr-o emisiune la Radio Romania Actualitati, senatorul PSD a refuzat sa comenteze desemnarea lui Marian Vanghelie drept candidat al formatiunii pentru Primaria Bucuresti, spunind ca va face declaratii dupa hotarirea din cadrul Biroului Permanent de luni.Un an la sefia PSD BucurestiMarian Vanghelie s-a nascut in 28 februarie 1968 in Bucuresti. Este casatorit de la virsta de 18 ani cu Charlotte, pe care a cunoscut-o in adolescenta, si au un baiat pe nume Alexandru. S-a nascut in Ferentari, intr-o familie modesta, iar parintii sai s-au despartit cind acesta era elev. Tatal, de origine evreu, a plecat in Israel pentru a se ocupa de afaceri, iar mama lui, Elena, a ramas sa lucreze la o cantina. Vanghelie are un frate de mama, Paul, care este tot om de afaceri. Miron Mitrea este nasul de botez al fiului sau. In copilarie a jucat fotbal la Clubul Steaua si Metalul Bucuresti, insa a fost nevoit sa renunte la acest sport din motive financiare. Marian Vanghelie este, din 28 februarie 2007, presedinte al Organizatiei PSD Bucuresti si primar al Sectorului 5 Bucuresti, mandat cistigat prima data in 2000 si recistigat in 2004.
Un militar român a fost ucis in AfganistanUn militar român a fost ucis si altul a fost ranit, ieri, in Afganistan, la nord de Qalat, dupa ce autovehiculul cu care se deplasau a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat, informeaza un comunicat al Ministerului Aparari Nationale. Cei doi militari faceau parte din Batalionul 300 Infanterie „Sfintul Andrei“, dislocat in Afganistan. Fruntasul Ionut Cosmin Sandu a decedat, iar caporalul Silviu Atanasiu a fost ranit la piciorul sting, cind autovehiculul Humvee in care se aflau a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. La momentul producerii exploziei, militarii efectuau o misiune de patrulare in provincia Zabul. Dupa incident, zona a fost securizata, iar militarul ranit a fost trimis de urgenta la spitalul din baza Langman, unde beneficiaza de asistenta medicala specializata. Fruntasul ucis, in virsta de 29 de ani, era casatorit si avea doi copii. Caporalul Silviu Atanasiu are 26 de ani si este necasatorit. Ambii, incadrati la Batalionul 300 Infanterie „Sfintul Andrei“ din Galati, erau la a doua misiune in Afganistan. Imprejurarile producerii evenimentului sint cercetate de o comisie condusa de comandantul batalionului. G. G. Lipsa de personal, dar nu crizaMinistrul Justitiei, Catalin Predoiu, a declarat, ieri, dupa sedinta Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), ca lipsa de personal nu poate fi calificata drept o criza a sistemului judiciar, el fiind insa de acord ca lipsa procurorilor si judecatorilor este o problema serioasa a justitiei. „Nu as vorbi atit de usor despre o criza. E un cuvint destul de sever, dupa parerea mea. Sint evident disfunctii care s-au acumulat in timp, in primul rind, din cauza unor incoerente legislative care s-au suprapus, sint probleme care apar astazi avind cauze in trecut si pe care sint chemati sa le rezolve cei prezenti“, a declarat ministrul Justitiei. Printre solutiile acestei probleme, Predoiu a mentionat si incetarea detasarii magistratilor, solutie identificata si de Procurorul general si de presedintele României. G. G.Mischie, condamnat la inchisoare cu suspendareLiderul PNG Gorj, Nicolae Mischie, a fost condamnat de Judecatoria Deva la 3 ani de inchisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru savirsirea infractiunii de folosire de acte falsificate la autoritatea vamala, inselaciune in forma continuata si fals in declaratii. Nicolae Mischie este acuzat ca, in perioada in care a fost presedintele Consiliului Judetean Gorj si lider al PSD Gorj, a introdus ilegal in tara doua autoturisme pe care le-a inregistrat pe o firma care nu exista la acea vreme. Sentinta il obliga pe Nicolae Mischie si la plata unor despagubiri catre statul român, in suma de 32.659,60 de lei, si la plata sumei de 1.000 de lei reprezentind cheltuieli judiciare. Decizia a fost luata de Judecatoria Deva pe data de 18 martie, comunicata ieri Tribunalului Gorj, cu drept de apel in termen de 10 zile de la pronuntare. G. G.
La Sibiu, ministrul Agriculturii a cazut la pace cu ciobaniiMinistrul Dacian Ciolos a fost primit cu multa caldura de agricultorii reuniti la Cornatel. Vizita a durat aproape doua ore, desi fusese programata doar pentru o ora. Demnitarul a vrut sa vada oile si conditiile in care sint tinute acestea. „L-am primit ca pe un ministru ce este. El a vrut sa stam in aer liber, ca sa putem vedea animalele. Chiar m-a surprins faptul ca s-a apropiat asa mult de animale. Eu am cunoscut multi politicieni, pe care i-am primit si la ferma, ca de exemplu ministrul Flutur, dar nu am mai vazut unul ca el. E foarte popular si chiar m-a rugat sa il las sa vada unde dorm oile", a marturisit Ioan Cirstea, ciobanul care l-a gazduit pe demnitar.Banii sint pe drumPe linga oierii din Sibiu, au mai venit sa discute cu Ciolos si agricultori din Bistrita, sau Arad, dar si din Moldova. Acestia au reusit sa „smulga" promisiuni multumitoare. Dacian Ciolos i-a asigurat pe ciobani ca isi vor primi diferenta de 10 lei pentru fiecare oaie, in doar citeva zile. Potrivit ministrului, ciobanii din Sibiu ar urma sa isi primeasca suplimentul pina joia viitoare. „Ministrul ne-a spus ca ne vom primi, in sfirsit, diferenta de subventie. A zis ca banii au plecat de la APIA Bucuresti de doua zile. Ne-a mai spus si ca am ajuns in situatia asta pentru ca nu a prea avut timp sa se ocupe personal de problema asta, ca a fost mai tot timpul plecat la Bruxelles", a explicat Andrei Marcel, presedintele Asociatiei Crescatorilor de Bovine si Ovine din Sibiu. Subventie de 12,5 euroLuni si marti, agricultorii se vor intilni cu reprezentantul Guvernului chiar la Ministerul Agriculturii, pentru a mai purta negocieri pe tema subventiilor, dupa ce oierii i-au cerut ministrului o subventie majorata pentru anul 2008. Daca, anul trecut, valoarea acesteai a fost de 10,5 euro pentru o oaie, anul acesta, agricultorii isi doresc cel putin 12,5 euro, iar Ciolos nu a respins propunerea. A motivat doar ca subventia trebuie discutata la Bruxelles, dar ca este convins ca pretentiile oierilor vor putea fi onorate.
Politistii sibieni au reusit sa prinda un constantean suspectat de comiterea mai multor furturi din locuinte, in municipiul Rimnicu Vilcea. In locuinta din Sibiu a barbatului, politistii au gasit bijuterii din aur, bani, doua camere foto digitate si o camera video, dar si sculele folosite la comiterea infractiunilor, probe concludente pentru oamenii legii. Hotul va fi predat Politiei municipiului Rimnicu Vilcea si va fi cercetat pentru comiterea infractiunilor de furt calificat in dauna avutului privat. Tot dupa gratii va sta, pentru cel putin 29 de zile, tinarul din Mosna suspectat ca la sfirsitul lunii decembrie a anului trecut a spart mai multe locuinte din Medias. El a fost retinut in urma cu doua zile.
Pastorul cel bun (In 10, 9 - 16) Duminica a 2-a din PostZis’a Domnul: Eu sint usa. De va intra cineva prin Mine, se va mintui; si va intra si va iesi si pasune va afla. Furul nu vine decit sa fure si sa’njunghie si sa piarda. Eu am venit ca viata sa aiba si din belsug s’o aiba. Eu sint pastorul cel bun. Pastorul cel bun sufletul si-l pune pentru oi. Dar simbriasul si cel ce nu este pastor, si cel ce nu e stapin al oilor, vede lupul venind si lasa oile si fuge; si lupul le rapeste si le risipeste. Iar simbriasul fuge, fiindca simbrias este si nu de oi ii este lui aminte. Eu sint pastorul cel bun si Mi le cunosc pe ale Mele si ale Mele Ma cunosc pe Mine. Asa cum Tatal Ma cunoaste pe Mine, tot asa Il cunosc Eu pe Tatal. Si viata Mea Mi-o pun pentru oi. Si alte oi am, care nu sint din staulul acesta. Si pe acelea trebuie sa le aduc; si glasul Mi-l vor auzi si va fi o turma si un pastor. ***Duminica a doua din Postul Mare ne pune in atentie doua pericope evanghelice (Mc 2, 1- 12; In 10, 9 - 16). Noi vom avea in vedere pericopa de la Ioan, numita si Evanghelia sfintului pentru ca face trimitere directa la Sfintul Ierarh Grigorie Palama praznuit astazi, un mare aparator al ortodoxiei, un bun pastor al turmei incredintate. Modelul suprem al fiecarui cleric este Domnul Hristos - Pastorul cel bun. Numindu-se „Pastorul cel bun“, Mintuitorul arata o intimitate intre El si noi - oile Sale cuvintatoare. Aceasta intimitate este mai presus de timp; ea se continua si astazi in Biserica. Hristos apare in Biserica in chip de Pantocrator, Atottiitor, Cel ce toate le tine. Spune Mintuitorul: „Oile Mele glasul Meu il asculta, si Eu le cunosc pe ele, si ele Ma urmeaza. Si Eu le dau viata vesnica si ele’n veac nu vor pieri, si din mina Mea nimeni nu le va rapi“ (In 10, 27 - 28). Intelesul acestor cuvintele este ca Pastorul cel Bun recunoaste, respectiv, cunoaste oile Sale. Din aceasta cunoastere se naste constiinta. Un sens al cuvintului „constiinta“ este si acesta: a sti impreuna. Spunea Par. Arsenie Boca in „Cararea Imparatiei“ ca: „Glasul constiintei este un grai tacut, o chemare lina, pe care o auzi sau intelegi ca vine dinauntru, dar totusi de dincolo de tine, de la Dumnezeu. Constiinta e ochiul cu care vede Dumnezeu pe om si acelasi ochi cu care vede omul pe Dumnezeu. Cum Il vad, asa ma vede - asa simt ca ma vede - vedere deodata dinspre doua parti“. Dovada unora ca sint oile lui Hristos sta in faptul ca asculta si sint gata spre supunere. Iar prin „a asculta“ intelegem „a crede“ in cele auzite. Cei ce cred vin dupa Hristos: „ele Ma urmeaza“ (In 10, 27). A urma lui Hristos inseamna a pasi pe urmele Lui. Sfintul Grigorie de Nyssa, in lucrarea sa „Viata lui Moise“, spunea la un moment dat ca Moise a cerut lui Dumnezeu sa-i vada fata. Dumnezeu insa a ingaduit sa-i vada numai spatele, pentru ca asa se intimpla, oarecum, cu toti cei care accepta sa-i urmeze lui Hristos: Ii vad numai spatele. De fapt aceasta inseamna a urma pe cineva, a te duce dupa cineva, a fi povatuit de cineva. Prin urmare cel care-I urmeaza lui Hristos merge pe urmele Lui, iar cel care refuza sa-I urmeze, acela ii vine oarecum impotriva, dar nu-i poate sta impotriva. Demonizatul din tinutul Gherghesenilor a alergat impotriva lui Iisus, dar nu i-a putut sta impotriva, ci i-a cazut in genunchi. Asa se intimpla cu tot ceea ce a luat fiinta prin lucrarea diavolului, si numesc aici suferintele, bolile si moartea. Cel care-L urmeaza lui Hristos a biruit necazurile si suferintele din lume. De ce? Pentru ca este impreuna cu Hristos, iar Hristos patimeste impreuna cu el.
Cu o alcoolemie de 0,68 mg/l, Soferul unui BMW a bagat in spital un alt conducator auto. Accidentul s-a produs miercuri seara, in jurul orei 22, pe Calea Dumbravii. BMW-ul venea dinspre Hotel Palace si a efectuat virajul la stinga, cu intentia de a intra pe strada Lomonosov. Barbatul de la volan era baut si nici nu s-a asigurat corespunzator la efectuarea manevrei. S-a izbit intr-un Ford Focus, care circula regulamentar din contrasens. Desi cele doua autoturisme au fost grav avariate, soferul vinovat a scapat teafar, iar celalalt sofer s-a ales cu citeva rani usoare. Cercetarile continua.
Mi-am propus sa va tilcuiesc Sfinta Liturghie in plinatatea ei, atit in ceea ce vedeti si auziti, cit si in ceea ce nu vedeti si nu auziti. Cind v’am infatisat locasul in care ne aflam si ne inchinam, am omis intentionat sa va prezint un spatiu pe care nu-l vedeti niciodata. In peretele de miazanoapte al absidei altarului se afla o firida, adica o incapere mica, in care nu incape decit un singur om stind in picioare, cu o masuta adapostita intr’o bolta si cu o lumina de ceara aprinsa la intrare. Se numeste proscomidiar si in ea se savirseste proscomidia. Cuvintul e grecesc, de la verbul proskomízo, care inseamna a aduce ceva pe palme, a oferi ceva in dar, a aduce cuiva o ofranda (asa cum ii vedem in icoana pe cei trei magi aducindu-I Pruncului Iisus daruri de aur, smirna si tamiie). Firida simbolizeaza pestera in care S’a nascut Mintuitorul si, in acelasi timp, mormintul din care Acesta a inviat. Teologia acestui dublu simbol se afla in iconografia ortodoxa, unde Nou-Nascutul Iisus nu este niciodata infatisat gol sau invelit in camasuta, ci infasat in scutece, acestea prefigurind giulgiurile in care va fi infasat trupul Aceluiasi Iisus, coborit de pe cruce si asezat in mormint. Nascut intr’o pestera si inviat dintr’o groapa, Fiul lui Dumnezeu S’a pogorit nu numai pe pamint, ci si in pamint, sfintindu-l atit in larguri, cit si in adincuri. Pe masuta se afla vasele liturgice, in numar de doua: Discul este o tipsie rotunda, cu diametrul de aproximativ 15 centimetri, cu sau fara picior, care va purta viitorul Trup al Domnului. Potirul este un pahar de metal, cu picior, (pe care il vedeti atunci cind se impartasesc credinciosii), cu launtrul aurit, care va purta viitorul Singe al Domnului. Alaturi se afla citeva obiecte de serviciu liturgic: copia este un cutitas in doua taisuri, cu lama triunghiulara, in forma unui virf de sulita; o lingurita de argint, cu cupa aurita, pentru cuminecarea mirenilor; o steluta, adica doua arcuri de metal incrucisate si prinse la mijloc, menite sa alcatuiasca o bolta ocrotitoare pentru ceea ce va fi pe disc; si trei procovete, cu care vor fi acoperite sfintele vase. Tot in firida proscomidiarului se afla spalatorul, cu stergarul alaturi. Aici isi face preotul spalarea rituala a miinilor, inainte de a incepe proscomidia, rostind o rugaciune extrasa dintr’un psalm: „Spala-voi intru nevinovatie miinile mele si voi inconjura jertfelnicul Tau, Doamne, ca sa aud glasul laudei Tale si sa povestesc toate minunile Tale. Doamne, iubit-am frumusetea casei Tale si locul unde salasluieste slava Ta. Sa nu-mi nimicesti sufletul impreuna cu cei necredinciosi, si nici viata mea cu varsatorii de singe, in ale caror miini e faradelege si-a caror dreapta e plina de mita. Dar eu intru nerautatea mea am umblat, mintuieste-ma, Doamne, si ma miluieste. Ca piciorul meu a stat intru dreptate; in biserici Te voi binecuvinta, Doamne (Ps 25, 6-12)“. In aceasta firida ajung darurile de piine si vin pe care credinciosii I le aduc lui Dumnezeu pentru Sfinta Liturghie, precum si pomelnicele cu numele viilor si ale mortilor. Un astfel de dar are valoare de jertfa. Jertfa este actul prin care tu, renuntind la un bun al tau, i-l daruiesti cuiva drag. A-i darui ceva cuiva face parte din insasi natura omului cu bun simt, care a izbutit sa-si infringa egoismul si sa simta nevoia de a-si bucura aproapele. Ginditi-va doar la bucuria festiva a sarbatorilor, fie religioase, fie de familie, cind oamenii se intrec in a-si face daruri cit mai frumoase si mai bineprimite.Darul poate fi si semnul admiratiei fata de o persoana sau personalitate celebra prin dimensiunea ei culturala, sociala sau politica. El poate fi si semnul unei pure afectiuni. In foarte multe cazuri, darul este expresia recunostintei, gestul prin care cineva ii multumeste cuiva pentru o binefacere primita. Amintiti-va de emotionanta fapta a femeii pacatoase care, venind la Iisus, I-a uns capul si picioarele cu mir de mare pret, drept recunostinta pentru iertare. Dumnezeu insa este Fiinta fata de care omul dintotdeauna a simtit nevoia de a-si exprima recunostinta. In istoria Vechiului Testament, primele jertfe de multumire au fost aduse de catre Abel si Cain, fiii lui Adam (desigur, fiecare in felul sau), dar purcese din constiinta ca omul datoreaza totul, absolut totul, lui Dumnezeu. Legea Veche prevedea cu minutiozitate jertfele singeroase, de animale si pasari, ce trebuiau aduse la cortul marturiei si, mai apoi, la templul din Ierusalim, dar Legea cea Noua, instituita prin unica jertfa singeroasa a lui Iisus Hristos pe cruce, le-a inlocuit cu jertfele nesingeroase din darurile pamintului. Forma cea mai simpla a ofrandei recunoscatoare este pirga. Prin pirga se inteleg primele roade vegetale care dau semne ca au inceput sa se coaca si pe care oamenii de la tara le duc la biserica pentru binecuvintare si daruire. In satul meu natal, ca si in foarte multe altele, se pastreaza pina astazi traditia ofrandelor de pirga, dupa calendarul agricol al regiunii: in luna mai, pirga de cirese; in iunie, de caise; la Sinpetru, de pere timpurii; la Sfintul Ilie, de porumb; la Sfinta Maria, de struguri. E o expresie delicata a multumirii, dar si a rugaciunii: intre pirga si recolta se pot intimpla multe, iar Dumnezeu e implorat sa vegheze. In firida proscomidiarului se aduc darurile de piine si vin. De ce piine si vin? Pentru ca acestea sint alimentele indispensabile vietii omului, cele care nu pot fi inlocuite cu nimic altceva. Pe de alta parte, asa cum tilcuieste marele liturgist bizantin Nicolae Cabasila, ele sint produsul specific al priceperii si indeminarii omului, insusiri care sint tot un dar al lui Dumnezeu; animalele si pasarile consuma griul ca griu, strugurele ca strugure, dar numai omul e in stare sa obtina piine si vin.
Zeci de mii de credinciosiLa 25 martie, de praznicul Bunei Vestiri se implinesc 2 ani de la proclamarea publica a Mitropoliei Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, structura canonica ce cuprinde cinci eparhii ardelene: Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului, Arhiepiscopia Alba-Iuliei, Episcopia Oradiei, Episcopia Maramuresului si Satmarului si nou infiintata Episcopie a Salajului. Evenimentul trait intens de comunitatea clujeana, precum si de toti cei prezenti, acum 2 ani, la slujba din fata Catedralei, a fost perceput ca o normalizare a structurilor administrative ale Bisericii, precum si ca o restaurare a Clujului in calitatea lui de metropola ortodoxa. Mai mult, evenimentul din martie 2006 a primit recunoasterea si confirmarea publica a zeci de mii de credinciosi si preoti prezenti, a unui mare sobor de ierarhi in frunte cu vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, precum si a personalitatilor din lumea politica si academica, reprezentate la cel mai inalt nivel, intr-o atmosfera desfasurata sub suflarea innoitoare a Duhului.Viziunea inaintasilorNu este lipsit de importanta nici faptul ca ridicarea Clujului la rang de Mitropolie s-a implinit la 85 de ani de cind a fost reactivata Episcopia Clujului, ca o restaurare a demnitatii Ortodoxiei ardelene. Din acest moment, ortodoxia transilvana a intrat intr-o noua etapa istorica, Clujul asumindu-si rolul de iradiere a unei noi viziuni misionare si pastorale in Biserica. Drumul parcurs de aceasta noua mitropolie ardeleana, de la hotaririle Sfintului Sinod din 4 noiembrie 2005, 18 ianuarie si 1 martie 2006 la evenimentul din 25 martie 2006, a confirmat ca reasezarea administrativa a structurilor de conducere, precum si innoirea si normalizarea eclesiala a raporturilor din Biserica nu sint ferite de obstacole, inertii si mistificari rauvoitoare. Dar, dincolo de marasmul mediatic al celor citeva luni, evenimentul nasterii noii Mitropolii, ancorat in viziunea si vointa istorica exprimata de Mitropolitul Andrei Saguna, Octavian Goga si Patriarhul Miron, ramine o confirmare a implinirii unor vechi si noi asteptari in orizontul Ortodoxiei romanesti.Program pastoral innoitorInca din programul pastoral anuntat de Mitropolitul Bartolomeu in cuvintarea de instalare, noua structura mitropolitana a urmarit redinamizarea vietii bisericesti, sub toate aspectele ei, precum si revenirea la „starea de normalitate eclesiala“. Acest lucru este evidentiat de cele opt intruniri de lucru ale Sinodului Mitropolitan, precum si de atitudinile pe care ierarhii ardeleni le-au luat fata de problemele actuale ale Bisericii si societatii: problema dosarelor clerului, prezenta religiei si a icoanelor in scoli, modul cum trebuie facute si acceptate donatiile, relatiile cu Biserica Unita, mostenirea Gojdu, Rosia Montana, o mai buna comunicare intre eparhii si intensificarea misiunii in parohii, prin implicarea in parohii a grupelor de elevi si studenti teologi. Un aspect major l-a constituit pastoratia copiilor ai caror parinti sint plecati la munca in strainatate, prin elaborarea unei strategii pastorale si de implicare a preotilor in prevenirea eventualelor crize prin care acesti copii pot trece. Una din prioritatile anuntate de Mitropolitul Bartolomeu a fost construirea unui dialog solid al Bisericii cu postmodernitatea si cultura prin infiintarea revistei mitropolitane „TABOR“, care se bucura de un larg ecou in cultura romana, care in luna aprilie implineste un an de aparitie.Dialogul cu vechea Mitropolie de la SibiuNoua structura mitropolitana, complementara celei de la Sibiu, are ca scop dinamizarea pastoratiei in Biserica, intarirea si mai mult a ortodoxiei in spatiul transilvan extins geografic si complex din punct de vedere etnic si confesional. In acest context de dialog s-au reasezat si raporturile dintre vechea Mitropolie de la Sibiu si noua Mitropolie a Clujului, ambele centre eclesiastice avind misiunea de a contribui la o mai buna pastorire si reprezentare a intereselor credinciosilor ardeleni. Interesul comun in problema mostenirii Gojdu, precum si in asigurarea unui cadru legislativ echitabil, care sa garanteze o stabilitate patrimoniala intre confesiunile din Transilvania si o atmosfera de pace interconfesionala au fost temele majore abordate in cele doua sedinte comune ale celor doua sinoade mitropolitane, de la Izvorul Muresului din 19 septembrie 2006 si Minastirea Recea din 20 august 2007. Actul infiintarii Mitropoliei Clujului a trecut dincolo de importanta si relevanta unui eveniment strict bisericesc, el fiind perceput de credinciosii din cele opt judete, precum si de cetatenii Clujului ca un eveniment al tuturor, ca o recunoastere a unui statut de mult meritat.
Episcopul Ioan Mihaltan a trecut la Domnul Preasfintitul Ioan Mihaltan, Episcopul Oradiei in perioada 1992-2007, a trecut la cele vesnice, in data de 17 martie 2008, la virsta de 81 de ani, in casa parohiala din Ohaba, satul sau natal, unde s-a retras dupa pensionare. El a fost inmormintat miercuri, 19 martie, in curtea bi-sericii din Ohaba, fiind condus pe ultimul drumde un sobor de arhierei si preoti in frunte cu Mitropolitul Bartolomeu al Clujului. Doctor in Teologie, preasfintitul Ioan s-a remarcat ca un teolog cu simt pastoral si un foarte bun pedagog, exemplu fiind generatiile de studenti de la Sibiu, Cluj si Oradea care l-au avut profesor si duhovnic.Colecta pentru Fondul Central MisionarBiserica Ortodoxa Romana a hotarit, inca din vremea Patriarhului Justinian (1948-1977), ca Duminica Ortodoxiei sa fie ziua in care se face colecta pentru completarea Fondului Central Misionar. Acest Fond este destinat in exclusivitate ajutorarii semenilor nostri aflati in lipsuri, in nevoi sau in suferinte. Colecta se va derula in bisericile, minastirile din Arhiepiscopia Clujului si la Catedrala Mitropolitana, pe toata perioada cuprinsa intre 16 si 25 martie 2008. Valoarea Fondului Misionar adunat in Arhiepiscopia Clujului in anul 2007 a fost de 128.745 de lei, din care au fost acordate 118 ajutoare financiare, iar o parte a fost virata Patriarhiei Romane.
Inspectorii sanitari-veterinari au anuntat inceperea controalelor la produsele specifice de Pasti, in piete si oboare, si ameninta cu amenzi de pina la 10.000 de lei. Vor avea in vedere comercializarea carnii de miel, a lactatelor, oualor, dar si a cozonacilor si a altor produse de panificatie. Controalele sint realizate in strinsa colaborare cu Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, Autoritatea de Sanatate Publica, Politia si Oficiul pentru Protectia Consumatorilor. „Comerciantii trebuie sa respecte normele de sanatate si igiena. Mai trebuie sa aiba carnet de sanatate a animalului, certificat de producator eliberat de primarie si carnet de sanatate a producatorului cu viza medicului uman. In plus, trebuie sa respecte conditiile de igiena privind transportul, depozitarea si comercializarea acestor produse", a explicat Ioan Pentea, purtatorul de cuvint al DSVSA Sibiu.
Conducerea Politiei municipiului Aiud si politistul de proximitate au participat, miercuri, la o întilnire organizata de autoritatile locale la care au participat circa 80 de cetatenii din localitatile Gimbas si Pagida. În cadrul întilnirii au fost dezbatute probleme pe linie de administratie publica locala, pe linie de ordine publica si siguranta cetatenilor, pregatirea antiinfractionala a populatiei. Alaturi de politisti, au participat reprezentanti ai Primariei municipiului Aiud si seful Sectiei de Jandarmi Aiud.
Serviciul Politiei Rutiere din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Alba a continuat actiunile pentru siguranta participantilor la trafic astfel ca, la data de 19 martie, a fost monitorizat traficul rutier pe raza municipiului Sebes, urmarindu-se respectarea regimului legal de viteza. Au fost aplicate 56 de sanctiuni contraventionale, în valoare de 7.000 lei, si a fost retinut, în vederea suspendarii, un permis de conducere.
Majoritatea deficientelor constatate de inspectorii tehnici se refera la nerespectarea prevederilor autorizatiei de constructieIn sedinta Consiliului Local din februarie, consilierul FDGR Kurt Klemens a acuzat mari neregului privind lipsa locurilor de parcare si amplasamentul scarilor secundare, la hotelul construit de Ioan Ghise. „Mi-e jena sa recunosc ca sint consilier", a acuzat Klemens. „S-a considerat tehnica posibilitatea amplasamentului scarii pe domeniul public, insa constructia acestuia pe Justitiei s-a facut fara autorizatie. Exista posibilitatea sa fie demolata. Trebuie sa se intruneasca comisia de urbanism, sa hotarasca", a replicat arhitectul sef Szabolcs Guttmann. Insa, ieri, primarul Iohannis a explicat ca lucrarile efectuate pina acum la cladirea de pe Scoala de Inot nu incalca nicio prevedere din autorizatia de constructie. „Se lucreaza conform autorizatiei de constructie. Lucrarea se incadreaza in PUZ. Nu cred ca circulatia va fi blocata, in acea zona. Noi am gindit sa modificam geometria spatiilor verzi. Am renuntat doar la jumatate de metru de zona verde", a explicat primarul. Constructii sanctionateDe la jumatatea lunii ianuarie, sibienii au sesizat Primariei peste 100 de constructii dubioase. Inspectorii tehnici au constatat 12 contraventii, iar doua sesizari au fost inaintate catre Inspectoratul Judetean de Politie, in cazul lucrarilor care se desfasoara in centrul istoric. Potrivit primarului, cele 12 procese verbale au fost incheiate in special pentru nerespectarea prevederilor autorizatiei de construire sau lipsa acesteia. In primul caz, cele mai frecvente abateri sint cele privind nerespectarea regimului de inaltime stabilit prin autorizatia de construire, nerespectarea suprafetei si volumului specificat de autorizatie pentru constructia respectiva, nerespectarea prevederilor Codului Civil referitoare la deschiderile cu vedere spre vecini si nerespectarea procentului de ocupare a terenului aprobat prin autorizatie. „Noi vom continua controalele, spre disperarea unor sibieni care au impresia ca legea in constructii e pentru unii da, pentru altii nu", a avertizat Iohannis.
Teatrul de Papusi “Prichindel” Alba Iulia va participa la minifestivalul international “Primavara Marionetelor”, organizat de catre Teatrul pentru Copii si Tineret “Colibri”, Craiova.“Concentrate pe parcursul a doua zile, intr-un adevarat maraton teatral, spectacolele vor induce atmosfera sarbatorii, de care cei mici si cei mari se vor bucura deopotriva, prilejuind o evadare din timpul obisnuit si intrarea intr-un timp special, in care jocul, fantezia si bucuria isi vor da mina. Teatrul de Papusi <<Prichindel>> va fi prezent cu spectacolul <<Robin Hood>> in regia lui Cristian Pepino, scenografia Cristina Pepino, muzica Dan Balan. Pentru Teatrul de Papusi <<Prichindel>> Alba Iulia aceasta invitatie onoranta reprezinta atit o recunoastere a valorii artistice la nivel national in rindul teatrelor de profil si, totodata, o dovada ca politica managerial-artistica este una corecta”, a aratat secretarul literar al teatrului, Silvan Stancel.
Candidatura ziaristului Albin Marinescu la Primaria Sibiu pe listele PNTCD nu a fost anuntata oficial. Insa conducerea filialei judetene sustine ca este aproape sigura. „In proportie de 80 la suta, domnul Marinescu va fi candidatul. Majoritatea din Biroul Judetean al partidului au acceptat candidatura sa, dar mai trebuie sa-si dea acceptul si Biroul Municipal, care trebuie sa valideze candidatura. Cel mai probabil, el va fi", a declarat Doru Sandru, vicepresedintele organizatiei judetene. Jurnalistul va fi cu siguranta unul dintre contracandidatii lui Klaus Iohannis, indiferent daca va candida pe listele PNTCD sau ca independent.
Duminica, 30 martie, la Teatrul de Papusi “Prichindel” din Alba Iulia, va avea loc premiera spectacolului “Elefantelul curios”. Spectacolul va avea loc incepind cu ora 17. Potrivit reprezentantilor teatrului, “Elefantelul curios” se doreste a fi un spectacol plin de culoare, muzica si haz care are drept erou principal un personaj aflat la virsta intrebarilor. “Impreuna cu Eugenia Tarasescu Jianu, scenograf cu multe premii nationale, Levente Szöcs - muzica si sonorizare, Hani Sasu - constructie papusi, pictura, Mirela Tamasan - croitorie, Marin Goia - timplarie, Ilie Petrescu, Horia Oarga - tehnicieni scena, Ovidiu Tamasan - lumini, Elena Scorteanu - regia tehnica, si cu jocul exceptional al actorilor: Dan Felix Purcelean, Ioan Pompiliu Cristea, Dorin Bordeu, Ramona Mincu Benchea, Mariana Szabo, spectacolul “Elefantelul curios” se intregeste intr-o bijuterie artistica care nu trebuie ratata de micii spectatori si care, cu siguranta, ii va incinta si pe cei mari”, a declarat secretarul literar al teatrului, Silvan Stancel.
Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Alba organizeaza in perioada martie - aprilie mai multe cursuri de calificare. Cei care doresc sa se recalifice in una dintre meseriile de operator introducere, validare si prelucrare date, vinzator de marfuri nealimentare, asistent de gestiune - contabil, bucatar, zidar-pietrar-tencuitor, dulgher, timplar sau parchetar, precum si instalator instalatii tehnico - sanitare si de gaze, dar si frizer, coafor, manichiurist sau pedichiurist, se pot adresa pentru mai multe informatii la AJOFM Alba. Pentru toti somerii indemnizati sau neindemnizati, cursurile de formare profesionala sint gratuite. Pe linga gratuitatea cursului, aceste persoane beneficiaza si de abonament gratuit pe mijloacele de transport pentru cel mult patru deplasari, in cursul unei luni si de consultatie medicala, analize medicale si testele necesare frecventarii cursului.Actele necesare pentru inscrierea de formare profesionala sint buletin de identitate sau carte de identitate, certificat de nastere, cretificat de casatorie, diploma de studii, certificat sau adeverinta din care sa rezulte ca este persoana in cautarea unui loc de munca. Toate aceste acte trebuie prezentate in original si copie. Pe linga acestea mai este necesara si adeverinta medicala.
Conducerea societatii locale de salubritate nu renunta la razboiul cu autoritatile privind inmatricularea autoutilitarelor folosite in activitatile de curatenie. Lupta Salprest cu Prefectura, Primaria Alba Iulia si celelalte institutii ale statului a capatat insa noi dimensiuni, dupa ce managerul Petre Constantinescu a declarat ca, din cauza pozitiei sale in aceasta problema, au fost comandate controale ale inspectorilor statului. Situatia este complicata atit pentru cei de la Salprest, cit si pentru populatia orasului care necesita serviciile societatii. Noi, ca cetateni, nu avem putere sa facem nimic. Situatia se poate rezolva daca cei implicati dau dovada de intelegere si intelepciune.F. L., Alba IuliaCompromisurile trebuie sa le faca cei care sint implicati in aceasta situatie. Toti trebuie sa lase de la ei si sa cada de acord. Orasul are nevoie de aceasta firma de curatenie daca alta nu exista si nu se poate sa nu se rezove problema.D. N., Alba IuliaEste o rusine acest gen de discutii care le au aceste institutii. Ei sint in masura sa le rezolve, au putere si au bani. De ce trebuie sa isi complice existenta cu astfel de nimicuri?I. T., Alba IuliaToate au rezolvare, eu asa vad situatia. Sa li se aprobe inmatricularea autoutilitarelor si asa se rezolva problema. Nu mai sint discutii si fiecare isi vede de treburi.H. C., Alba IuliaEste de stiut ca la noi cind ai o firma nici nu o deschizi bine si sint controalele pe tine sau, in alt caz, cind cineva are ciuda pe tine iti trimite astfel de controale. Nici nu ma mira situatia cu controalele de la Salprest. Managerul societatii trebuie sa se obisnuiasca cu ele. Cind se va schimba stilul de conducere din tara noastra, atunci se va scapa de aceste controale si nu vor mai exista atitia inspectori. Eu sincer va spun ca nu le vad rostul.G. C., Alba IuliaSituatia nu este placuta, dar ce putem face noi, cetatenii de rind, cind ei cei pusi in functii de conducere nu stiu sa si le rezolve. Nu inteleg, pentru o inmatriculare se ajunge la discutii de genul acesta?! As intelege daca inmatricularea ar fi pentru o masina personala, dar, domnilor, este pentru societatea de salubritate a orasului!E. C., Alba IuliaCred ca s-a intrecut orice masura cu discutii de genul acesta. De ce nu se poate rezolva situatia in mod pasnic, fara rautati si cu intelegere? Sint oameni cu studii si sper sa se ridice la nivelul asteptarilor. Nu vreau sa cred ca zicala este valabila in cazul respectiv “Unde este scoala multa, exista si prostie multa”.S. O., Alba Iulia
Sistemul medical romanesc s-a confruntat in ultima perioada cu mai multe probleme, iar una dintre cele mai grave dintre ele, migratia cadrelor medicale in strainatate, a fost dezbatuta pe larg la ultima intilnire a Colegiului National al Medicilor. Reprezentantii pentru judetul Alba, care “a pierdut” in 2007, sase medici si mai multi asistenti, in favoarea unor spitale din strainatate, spun ca, la intilnire, au fost identificate problemele majore care ii determina pe doctori sa plece. Medici din ce in ce mai putiniDintr-o analiza a densitatii medicilor in tarile europene, raportata la numarul de locuitori ai fiecarui stat in parte, reiese ca Romania se afla pe locul 31 din 33 de tari, cu o densitate de 1,9 medici la mia de locuitori, in acest clasament doar Albania si Bosnia - Hertegovina inregistrind o densitate mai mica decit tara noastra. Situatia este critica si in ceea ce priveste numarul de asistenti medicali, dentisti si farmacisti. Sint 3,8 asistenti medicali la mia de locuitori, 0,2 dentisti la o mie de locuitori si 0,06 farmacisti la o mie de romani. Acest numar, si asa foarte mic de cadre medicale in fiecare an, de la Revolutie, pina acum, pierde un numar considerabil de cadre medicale specializate. Dupa aderarea la Uniunea Europeana, diplomele medicilor au fost recunoscute in spatiul european si medicii care au dorit recunoasterea acestei diplome au solicitat Ministerului Sanatatii Publice eliberarea unui certificat de excelenta. Incepind cu 15 ianuarie 2007, la minister au fost depuse de medicii cu drept de practica din Romania 5.860 de solicitari si au fost eliberate 4.025 de certificate, 3.750 de asistentii medicali au solicitat recunoaserea diplomelor de studii, dintre acestia primind raspuns favorabil 2.669 de persoane. In judetul Alba, sase medici au solicitat certificatul de excelenta si au plecat la munca in strainatate. Acestia au preferat sa lucreze in tari din Uniunea Europeana, in Anglia, Italia, Franta sau Germania. “La noi, situatia nu este la fel de grava ca in unele judete din Romania, avem o destul de buna acoperire in teritoriu, dar ne confruntam si noi cu probleme grave. Spre exemplu, avem foarte putini anestezisti, la Cimpeni, Cugir, Abrud chirurgii sau ginecologii nu pot opera deoarece nu exista anestezist. Situatia asistentilor in judetul Alba este si ea foarte grava, iar asistentii medicali pleaca in numar mai mare decit medicii”, a explicat presedintele Colegiului Medicilor din Alba, Gheorghe Vieru. Criza asistentilor in judetul Alba a fost evidentiata si prin situatia Substatiei de Salvare de la Sebes, unde s-a organizat de sapte ori concurs pentru ocuparea a trei posturi de asistenti. Salarii de citeva ori mai mici decit in strainatate La intilnirea Colegiului National al Medicilor, la care au participat si reprezentantii din judetul Alba, s-au identificat si problemele cele mai grave care determina migratia personalului medical din Romania in statele Uniunii Europene. Datele analizate la intilnirea care s-a desfasurat zilele trecute au fost luate dintr-un studiu recent realizat de Colegiul Medicilor din Iasi, din care reiese ca 54% dintre medicii respondenti si-ar dori sa lucreze in strainatate. Din acest studiu, reiese ca principalele cauze ale migratiei internationale a medicilor din Romania sint veniturile mici, din datele Institutului National de Statistica salariul mediu brut in sectorul de sanatate este de 1.174 de lei, aproximativ 364 euro, iar pentru un medic rezident de aproximativ 200 euro pe luna. O alta problema o constituie lipsa oportunitatilor de dezvoltare in cariera, urmata de “agresiunea constanta a mass-mediei si autoritatilor asupra medicilor”. “Sint mai multe nemultumiri exprimete de medici, cea mai serioasa dintre ele se refera la salarizare, deoarece in strainatate o asistenta poate cistiga si doua - trei mii de euro pe luna, in timp ce aici un medic rezident ia aproximativ 200 de euro, iar unele dintre manuale costa cit salariul pe luna. O alta nemultumire este felul in care este privit medicul, medicii sint o categorie vulnerabila care sint considerati de presa prezumtivi vinovati, nu nevinovati. Spre exemplu, daca un procuror este destituit in ziar apare intr-un colt, dar daca un medic este reclamat, chiar inainte de a se dovedi daca a gresit sau nu, este pe prima pagina a ziarelor. Astfel de cazuri s-au putut vedea si la Alba Iulia”, a explicat Gheorghe Vieru.Oportunitatile pentru medicii care pleaca in strainatate sint si ele destul de numeroase si ofertante, iar acest lucru ar putea sa fie si o cauza a migratiei medicilor. “Din datele pe care le am eu, toti cei sase medici care au plecat din judetul Alba au mers la un loc de munca sigur, lucreaza in spitale sau clinici din Uniunea Europeana. Acum, nu mai este o problema sa obtii un contract de munca in strainatate, spre exemplu, sint site-uri franceze pe internet unde sint oferte pentru chirurgi, trebuie doar sa ai certificatul de excelenta si sa faci fata la interviu de acolo. Medicii care pleaca sint examinati serios, dar, de obicei, sint foarte bine pregatiti, iar ceea ce este mai trist este ca, in felul acesta, sintem privati de cei mai buni specialisti ai nostri si, in felul acesta, scade stacheta actului medical din tara”, a explicat presedintele Colegiului Medicilor din Alba.
Alte 12 strazi se vor transforma in mici santiere, in cursul acestui an. Este vorba despre Siretului, Turda - prelungire pina la Zona Vest, Turnisorului, Bieltz, Movilei si Iorga, strazi al caror studiu de fezabilitate va fi realizat de SC Via Procons SRL din Alba Iulia. Valoarea contractului este de 53.550 lei, cu TVA inclus, iar documentatiile urmeaza a fi predate pina in 31 martie. Studiile vor fi apoi supuse aprobarii Consiliului Local. Aceleasi studii vor fi intocmite si pentru strazile Rusciorului, Aleea Calaretilor, General Dragalina, Litovoi Voda, Xenopol si Viitorului. Contractul pe partea de proiectare a fost adjudecat de firma sibiana All Plan Proiect SRL. Valoarea contractului este de aproximativ 41.000 de lei, cu tot cu TVA, iar termenul de predare a documentatiei este 14 aprilie. Lucrari in cartierePe strada Ostirii, circulatia va fi inchisa intre 24 si 28 martie. Pe strada Vasile Aaron, pina in prezent, Sistem Yapi a finalizat canalul pluvial, iar SC Energie Termica a reabilitat reteaua de apa. Cei de la DPC se vor ocupa de reasfaltarea carosabilului si a trotuarelor si de amenajarea a aproximativ 200 de locuri de parcare. Pe Aleea Calarasilor, constructorul a finalizat montarea bordurilor, urmind sa demareze reabilitarea trotuarelor, asternerea noului strat asfaltic si marcajele stradale si de parcare, iar pe Negoiu, lucrarile vor fi finalizate saptamina viitoare. Se lucreaza si pe strada Islazului, din cartierul Tilisca, dar si pe Alpinismului, unde lucrarile vor fi terminate in luna iulie. Curatenia de primavaraIn ultima perioada, angajatii Primariei si cele sase firme de curatenie au colectat nu mai putin de 2.000 de metri cubi de deseuri. „Actiunea este una din cele mai ample lucrari de acest gen realizate in ultimii ani de municipalitate si va fi continuata, astfel incit tot mai multe zone sa fie igienizate", a anuntat primarul Klaus Johannis. In acelasi timp, politistii au amendat cu cite 200 de lei, in ultimele trei saptamini, sase sibieni care au aruncat deseurile la intimplare. Amenzile pentru deseurile rezultate din constructii, care nu sint transportate in Dealul Daii, pot ajunge pina la 500 de lei pentru persoane fizice, respectiv 2.500 de lei pentru persoane juridice.
Inspectoratul de Politie al Judetului Alba a anuntat ca s-a pregatit sa actioneze pentru asigurarea bunei desfasurari a manifestarilor prilejuite de Sarbatorile Pascale Catolice, prin mobilizarea a 112 politisti, atit in mediul urban, cit si in mediul rural. “Actiunile intreprinse au drept scop asigurarea climatului de ordine si siguranta publica, pentru desfasurarea in conditii optime a activitatilor specifice acestei perioade si preintimpinarea unor evenimente grave. Se vor lua masuri specifice de mentinere a ordinii publice in locurile aglomerate (piete, tirguri, oboare, gari, etc.), pentru combaterea tilhariilor si a furturilor din locuinte, din societati comerciale, din bagaje si din buzunare etc. Serviciul Politiei Rutiere va actiona pentru fluidizarea traficului rutier si prevenirea comiterii de accidente sau blocaje rutiere, in special, in zona lacaselor de cult si a obiectivelor in care urmeaza a se desfasura manifestari religioase, cultural-artistice sau sportive. Se va asigura prezenta activa a agentilor de circulatie rutiera, la orele de virf, pe principalele artere din zonele turistice, precum si pe traseele de acces catre aceste zone”, se arata intr-un comunicat al IPJ Alba.
Senatorul PD-L de Alba, Alexandru Peres, a solicitat public viitorului prefect de Alba, in ideea ca actualul prefect va demisiona si va pleca adjunct la Garda Nationala de Mediu, sa ia masuri pentru ca activitatea din institutie sa fie mai putin politizata. “As avea o solicitate pentru noul prefect, daca va fi, cei care fac dupa-amiaza de serviciu la cabinetul prefectului, pe cit posibil sa fie angajati ai prefecturii si nu ai PNL. Sint acolo oameni care nu au nimic cu institutia prefectului. (...) Nu putem lasa institutia prefectului si problemele judetului in mina unei anumite persoane nominalizate sa stea la telefon. Este o sesizare foarte serioasa pentru viitorul prefect sau, daca nu va fi viitorul prefect, pentru cei doi subprefecti, sa vada cine face de servici in aceasta perioada”, a declarat Alexandru Peres, precizind ca solicitarea este cu atit mai importanta, cu cit este vorba despre o perioada electorala.
Monitorizarea activitatii desfasurate de fiecare consilier local din Sibiu a constituit unul din proiectele realizate de Institutul pentru Politici Publice (IPP) Bucuresti in perioada 2004-2007. Conform analizei, consilierii nu au prea avut activitate. Pe o scara de la 1 la 5, doar social-democratul Ioan Stroie a primit nota 4, pentru un numar de 19 proiecte de hotarire initiate, la fel de multe ca si Mariana Fritzmann, din partea FDGR. PSD ocupa primul loc privind proiectele initiate, acesta fiind urmat de FDGR si PNL. Urmeaza apoi PD-L, cu patru proiecte, si PNL, cu doar doua initiative legislative. Din numarul total de 22 de consilieri locali, FDGR are 16 reprezentanti, PSD are trei, PD-L, doi, iar PNL, unul singur. Consilierii care pe perioada mandatului au initiat un singur proiect sint: Anca Sirghie (PSD), Constantin Sovaiala (PD-L), Marga Johana Grau, Herman Gerold, Helmut Mathes si Paul Niedermaier (toti FDGR).O doza de optimismTransparenta in administratie este, insa, un aspect pe care analistii l-au apreciat drept pozitiv. „In general, Sibiul sta bine la transparenta in administratie, desi din analiza reiese ca primarul Klaus Johannis concentreaza aproape toata forta din Consiliul Local. Este o discrepanta foarte mare intre numarul proiectelor adoptate si numarul proiectelor initiate de catre consilieri. Oricum, fata de alte primarii, cum sint cele ale sectorului 2 si 5 din Bucuresti si cea din Alba Iulia, pe care le-am dat in judecata pentru ca au refuzat sa ne furnizeze informatii, Sibiul sta bine", este de parere Razvan Miron, reprezentantul IPP, care a prezentat, ieri, studiul. Luna viitoare, Institutul va elabora un raport national cu privire la rezultatele acestor monitorizari, potrivit lui Miron. Pina atunci, el propune societatii civile sibiene „sa isi sustina alesii pentru ca altfel, eficienta lor se va atomiza. Ghidindu-va alesii veti obtine un oras mai bun".
Reprezentanti ai Institutiei Prefectului judetul Alba împreuna cu inspectori din cadrul Serviciului judetean de Metrologie Legala Alba au efectuat, recent, in teritoriu, o serie de controale metrologice, fiind verificate inopinat un numar de 26 P.F.-uri din pietele agroalimentare din Alba Iulia, Aiud, Sebes, Teius, Ocna Mures, precum si un numar de 33 societati comerciale. Potrivit reprezentantilor Executivului judetean, obiectivele controlului au fost: controlul legalitatii mijloacelor de masurare utilizate în tranzactii comerciale, controlul documentelor specifice si anume: buletine de verificare metrologica, certificate de aprobare de model, declaratii de conformitate, controlul integritatii marcajelor metrologice aplicate sub forma de sigilii. În urma controlului efectuat la persoanele fizice din pietele agroalimentare, s-a constatat ca acestea detineau buletine de verificare metrologica, sigiliile metrologice erau aplicate corect si erau intacte. De asemenea, în urma testelor asupra mijloacelor de masurare aflate în utilizare în domeniul de interes public s-a constatat ca se încadreaza în erorile admise de Norma de Metrologie Legala nr. 056/2005. “În ceea ce priveste controlul la cele 33 societati comerciale s-a constatat ca unele dintre acestea nu respecta prevederile OG nr.20/1992 (pentru unele aparate de masurare nu era asigurata legalitatea prin verificare metrologica, iar altele prezentau termenul de verificare depasit). Valoarea amenzilor aplicate în urma controlului a fost de 20.500 lei”, au declarat conducerile celor doua institutii.
Doamnelor, domnisoarelor si domnilor politicieni, va invit sa intelegeti rindurile de fata ca pe un avertisment serios la adresa activitatii dumneavoastra! Ati ajuns sa conduceti o tara de oameni disperati, iar asta se va intoarce impotriva dumneavoastra. Daca nu va imaginati ce se poate intimpla incercati sa vizionati documentare despre comportamentul animalelor ranite sau despre gesturile inexplicabile ale parintilor atunci cind copiii le sint in pericol. Nu am innebunit si nici nu scriu la comanda cuiva. Este doar avertismentul meu pentru dumneavoastra, cei care credeti ca puteti continua sa va jucati cu noi. Ati aplicat principiul “Dezbina si cucereste”. Ati transformat forta unei societati in unelte la indemina dumneavoastra. Studentii i-ati impartit in ligi politice, muncitorii i-ati divizat in sindicate politice, romanii i-ati rupt in bucati si bucatele in functie de interesele politice. De-a lungul timpului, ati aplicat fel si fel de metode. Ne-ati dus cu zaharelul promisiunilor populiste si ne-ati adormit. Ne-ati speriat cu tot felul de legi si ordonante. Ne-ati subjugat preturilor, ne-ati redus cultura si ne-ati adus la stadiul de animale care primesc o firmitura gustoasa daca se lasa conduse si fac ce porunceste stapinul. Asta a fost de fapt greseala dumneavoastra. Ne-ati transformat in animale, iar animalele disperate sint dispuse sa faca orice. Imi este destul de greu sa continui pentru ca ideile care imi circula prin cap sint atit de multe, atit de dure si atit de disperate incit nu apuc sa cristalizez mare lucru. Incerc sa imi aduc aminte de principiul de baza al jurnalismului care se leaga parca de obiectivitate. Incerc sa inteleg ce s-a intimplat cu bruma de umor pe care o foloseam ca sa linistesc furia care se acumula din cind in cind. Incerc sa inteleg cum ar reactiona un om matur cu experienta de viata atunci cind s-ar afla intr-o situatie disperata. Sint insa lucruri mult prea grele pentru un animal. La situatia generala se adauga faptul ca am si un “pui” pe care trebuie sa il apar. Realizez ca Romania este plina de “pui” si de animale disperate. Asa ca aveti mare grija!As vrea sa va transmit in incheiere ca nu voi uita aceste rinduri dupa ce imi trece furia. Nu merita nici sa incercati sa ma initimidati si nici sa ma platiti. Ghinionul este ca in creierul romanilor exista momente de luciditate si atunci s-ar putea sa aveti surpiza sa va iau si banii si sa va rup si coada. Pentru toata lumea ecuatia este simpla. Indiferent ca sinteti sub umbrela PD-L, PNL, PSD sau a oricarui alt partid de buzunar, aveti grija sa nu gresiti! Ar putea fi ultima greseala! Pina cind superiorii ierarhici vor considera ca trebuie sa plec acasa, pina cind nu imi va cadea ceva in cap sau pina cind Dumnezeu imi va trage scara pentru o rautate, o sa va pindesc, o sa va musc si o sa mor cu voi de git.
Desi senatorul Nicolae Neagu anuntase ca a fost desemnata firma cistigatoare pentru executarea lucrarilor la centura ocolitoare, reprezentantii Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR) sustin ca firma care se va ocupa de lucrari va fi stabilita in cursul saptaminii viitoare. „Nu s-a desemnat inca firma cistigatoare. A fost respinsa contestatia depusa de firma Todini", a spus, ieri, Stefan Szobotka, directorul de comunicare al CNADNR. Todini are zece zile in care poate contesta, din nou, raspunsul dat. Contractul cu italienii a fost reziliat in 5 octombrie 2006, insa compania mai are de primit in jur de 25 de milioane de euro pentru lucrarile deja executate, plus despagubiri. Termen pesimistPotrivit ministrului Transportului, Ludovic Orban, ultimul termen de finalizare a centurii a fost stabilit pentru iunie 2010. Acesta este ultimul termen dat de reprezentantii ministerului, in urma unei interpelari depusa de senatorul Nicoale Neagu. „In prezent este in curs de derulare procedura de licitatie pentru executia lucrarilor pe sectiunea 1, semnarea contractului fiind estimata pentru luna mai 2008. Executia lucrarilor pentru sectiunea 1 va fi reluata in mai 2008, finalizarea fiind estimata pentru luna iunie 2010", se arata in raspunsul ministerului. De altfel, pentru sectiunea 2, anuntul de licitatie urmeaza sa fie dat in aprilie, iar semnarea contractului este estimata pentru luna mai. Primarul Johannis a apreciat ca ar fi bine daca lucrarile s-ar finaliza in 2009, asa cum promisese Orban. Sapte ofertePentru continuarea lucrarilor la centura au fost depuse sapte oferte. Printre cei interesati de contract se numara omul de afaceri Ilie Carabulea. Oferte au depus si Strabag AG, Societa Italiana per Condotte D'acqua SpA, Asociere Swietelsky Baugesellshaft mbH & Euro Construct Trading '98 SRL, Mochlos SA, J V Ashtrom International LTD & Shapir Structures 1991 LTD si Colas Romania SRL.
Conducerea UBB a anuntat ieri ca va lua masuri pentru ca Tratatul de la Bologna sa ofere acelasi nivel de calificare si pentru extensiunile din teritoriu ale institutiei. Printre acestea se numara oferirea autonomiei pentru completarea personalului, modernizarea cladirilor, echiparea electronica, precum si dotarea bibliotecilor, astfel incit studentii „sa se poata sprijini exclusiv pe literatura de la fata locului“. „Daca luam studentii in extensiuni, ei nu mai vin atit de mult la Cluj. Daca facem conditii bune la extensiuni, la Cluj vin in vizita“, a adaugat Andrei Marga, rectorul UBB. De asemenea, a fost confirmata introducerea masteratului pentru formele de IDD. O alta noutate este evaluarea la care UBB va fi supusa intre 2009-2010, despre care rectorul a dezvaluit ca „se incearca aducerea unei echipe competente din afara, de preferat britanica, dar care sa includa si specialisti francezi si germani“. La manifestarea „Zilele culturii italiene“, pe care UBB o va organiza in luna iunie, au fost invitate personalitati ale culturii din Pisa si Bucuresti. „Vom avea 40 de universitati partenere si patru rectori prezenti. Vor mai avea loc si expozitii de gravura“,a mai spus Marga, adaugind la toate acestea noi colaborari cu universitati din Rusia, Asia Centrala, Republica Moldova sau Coreea de Sud. La final, Marga a afirmat ca UBB va continua sa sprijine echipa de fotbal „U“ Cluj, dar ca nu vor cumpara actiuni, deoarece nu li se permite.
Pe de o parte cercetatorii din domeniul agricol au pichetat, zilele trecute, mai multe prefecturi in semn de protest fata de “retrocedarile abuzive” ale terenurilor destinate institutelor de cercetare si ale statiunilor. De cealalta parte, in judetul Alba, astfel de terenuri au trecut in posesia persoanelor private fara a se efectua retrocedarile cerute de fostii proprietari, iar cazul din Girbova - Aiud este cel mai graitor in acest sens. Exemple de retrocedari abuzive se regasesc la institutele de la Balotesti, Fundulea si Baneasa, unde prefectii si institutiile statului au facut tot ce le-a stat in putinta pentru a scoate zeci de hectare din folosinta statiunilor de cercetare si a le reda vechilor proprietari, desi legea prevede contrariul. Indignarea cercetatorilor este normala avind in vedere ca alte citeva sute de hectare sint folosite abuziv de societati fantoma, urmase ale vechilor statiuni desfiintate, iar adevaratii proprietari isi pierd vremea prin instante. Tensiuni localeAcelasi subiect este cel care creeaza in continuare tensiuni in zona Aiudului. Aproximativ 100 de cetateni din satele apartinatoare au solicitat, in urma cu mai multi ani, retrocedari de terenuri agricole, dar au fost intorsi din drum tocmai de prevederile legale referitoare la statiunile de cercetare. Intre timp, din societatea de la Blaj care administra pepinierele cu pricina au mai ramas doar amintirile, activele fiind preluate de catre diversi oameni de afaceri locali. Incurajati de situatie, oamenii s-au intors in fata administratiei locale pentru a-si primi paminturile, dar fantoma statiunii nu ii lasa in pace, iar legea este invocata in continuare. Singura solutie pe care au avut-o la indemina a fost instanta care trebuie sa judece acum cauza pamintului pe care se mai cerceteaza doar tehnici de poluare cu gunoi menajer si cresterea dezordonata a buruienilor. Oamenii spun ca, pentru a tine dreptatea de partea lui, actualul administrator mai ara din cind in cind citeva brazde si planteaza doua - trei rinduri de puieti, motiv pentru autoritati de a “suspecta” activitatea de cercetare care s-ar desfasura in zona. ParadoxuriCu siguranta ca situatia din zona Aiudului nu este singulara in Romania, dar reprezinta un bun exemplu al paradoxurilor care se petrec in fosta republica comunista. Probabil amplasarea strategica a terenurilor ar fi un bun motiv pentru o situatie aparent incilcita, dar care nu lasa loc de interpretari articolului 16 din Constitutia Romaniei care spune ca: “Nimeni nu este mai presus de lege”. Cert este ca, la aceasta ora, Statul are mari probleme de pe urma retrocedarii unor cladiri de patrimoniu cum ar fi domeniile regale, a imobilelor in care functionau scoli, spitale sau institutii publice sau a terenurilor destinate cercetarii. In tot acest timp, la adapostul legilor incilcite si a buna-vointei unor functionari ai statului, personaje dubioase beneficiaza de pe urma unor retrocedari cu valori imense.
Criza in invatamintMulti maghiari au lasat Clujul pentru BudapestaCei mai multi cetateni romani de etnie maghiara plecati din tara sint din Cluj. Aceasta este doar una dintre concluziile unui studiu despre evolutia pe regiuni a populatiei maghiare din Romania, realizat de curind de ISPMN din Cluj-Napoca. „Chiar dupa ’89 a avut loc cea mai intensiva emigratie de la Cluj. Cel putin in Ungaria au ajuns foarte multi maghiari de origine romana, insa cel mai mare numar al acestora vin din Cluj-Napoca, Oradea si Tirgu-Mures si mult mai putini din Secuime“, a precizat Kiss Tamas, reprezentant al Institutului pentru Studierea Problemelor Minoritatilor Nationale (ISPMN) din Cluj-Napoca. Studiul pe care institutia l-a efectuat pe parcursul unui an si-a propus prezentarea pe regiuni a populatiei maghiare din Romania. Astfel, la fel ca la populatia majoritara, numarul cel mai mare de nou-nascuti de etnie maghiara s-a inregistrat in 1967 si 1968, anii de dupa interzicerea avortului, cu o cifra de 37.000 de copii. In anii ’70, numarul nasterilor a ajuns la 30.000, in ’80 ajunsese la 23.000-27.000, iar intre ’89 si ’93 a scazut cu aproape 40%, astfel ca in 1993 s-au nascut doar 14.000 de copii de etnie maghiara. Scaderile au afectat scolile primare in perioada 1996-1997, in vreme ce la liceu criza a survenit in 2004-2005. La rindul lor, universitatile vor fi afectate de acest fenomen, potrivit studiului, in 2009-2013, cind populatia de 19 ani va scadea cu 37%.Imbatrinirea populatieiPopulatia Romaniei, estimata in 2002 la 21.680.968 de locuitori, va scadea la 19.433.700 in 2022, respectiv la 18.136.724 in 2032. Astfel, in 30 de ani, numarul romanilor sub 19 ani va scadea cu 36%, a celor cu virste cuprinse intre 20 si 59 de ani cu 22%, timp in care numarul celor de peste 60 de ani va creste cu 25%. Maghiarii vor scadea de la 1,4 milioane, citi erau in 2002, la 1 milion in 2032. Perspectivele demografice ale acestora sint mai favorabile in zonele rurale si in cele cu comunitati maghiare dezvoltate. „Din punctul de vedere al elitei maghiare, scaderea numarului de etnici este intr-adevar ingrijoratoare, insa problema cea mai mare ramine, la fel ca la romani, imbatrinirea populatiei“, a punctat Kiss.
Partidul Social Democrat propune organizarea unui concurs de idei pentru stabilirea unui steag al municipiului Cluj-Napoca, acesta urmind sa fie arborat pe cladirea Primariei si pe alte institutii publice locale de interes. Presedintele PSD Cluj-Napoca, Remus Lapusan, a declarat ieri ca noul steag ar putea avea, printre altele, si culorile rosu si verde. „Vom depune la Consiliul Local un proiect de hotarire prin care cerem organizarea unui concurs de idei pentru a avea la Cluj-Napoca un steag al municipiului. Ar fi un semn distinct pentru noi, acum cind globalizarea vine peste noi, si, poate, ne-ar face mai uniti“, a afirmat Lapusan. El propune ca printre viitoarele culori ale steagului sa figureze verdele, pentru ca denumirea Transilvaniei vine de la „tara de dincolo de paduri“, dar si rosu sau galben, preluate de pe tricolorul national. Potrivit lui Lapusan, steagul ar urma sa fie arborat pe cladirea Primariei, pe alte institutii publice locale, dar si la momente festive, cum ar fi ziua municipiului, cind se va stabili una. „Si mie mi-ar placea sa am la birou sau acasa un steag al municipiului“, a spus liderul PSD Cluj-Napoca.
Cursantii clasei de canto si cei ai celei de dansuri populare de la Centrul de cultura “Augustin Bena” din Alba Iulia au fost invitati sa participe la emisiunea “Hora prichindeilor” realizata de TVR 2. Elevii au fost prezenti la filmarile de la Bucuresti, insotiti de consilierul educativ al Scolii “Lucian Blaga” din Ocna Mures. Copiii talentati din judetul Alba vor fi prezenti in doua emisiuni care vor fi transmise in 6 si respectiv 13 aprilie. Elevii din ansamblul folcloric “Izvorasul” au primit la Bucuresti aprecieri din partea realizatorilor emisiunii, cu care parintii si profesorii se pot mindri.
La doar 24 de ani, Ciprian Francisc Berchi este cercetat pentru mai multe infractiuni comise pe raza comunei Bontida. Astfel, in perioada ianuarie-februarie 2007, Berchi i-a facut mai multe „vizite“ unui consatean, caruia a ajuns sa-i distruga casa. A spart geamurile si tiglele de pe acoperis aruncind cu mai multe pietre, iar de citeva ori s-a autoinvitat in imobil fara voia vecinului. Din cauza manifestarilor agresive, de fiecare data reusea sa trezeasca toti vecinii, care era nevoiti sa asiste la un show demn de filmele de actiune. Cea mai recenta isprava, care a pus capac faptelor lui Berchi, a avut loc in 9 decembrie anul trecut. Atunci, "vedeta" satului s-a deplasat la discoteca, unde a facut din nou ravagii. A distrus o masa si a inceput un taraboi de nedescris. Martorii pun cele intimplate pe seama teribilismului. Scandalul a fost aplanat de administratorul discotecii, care a incercat sa il calmeze pe clientul „problema“. Nu a reusit. Berchi s-a dezbracat la bustul gol in prezenta mai multor tinere carora le-a adus jigniri, a facut mai multe gesturi obscene pe ringul de dans, dupa care si-a indreptat atentia in directia mai multor persoane care se aflau la mesele de linga. A mai rupt o masa, a spart mai multe sticle de bere si pahare, a impins barul, spargind mai multe sticle de pe raft. Intreaga scena s-a derulat timp de 2 ore, autoritatile fiind anuntate abia ulterior. Administratorul discotecii s-a vazut nevoit sa inchida localul din cauza faptelor lui Berchi. Tinarul de 24 de ani a fost prezentat ieri Parchetului de pe linga Judecatoria Gherla, dupa ce si-a petrecut noaptea in arestul Postului de Politie Bontida. Ciprian Francisc Berchi este acuzat de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii si linistii publice, violare de domiciliu, distrugere si amenintare. Instanta a decis punerea in miscare a actiunii penale impotriva sa.
Persoanele din judetul Alba care doresc sa lucreze in Germania pot sa aplice pentru un contract de munca ca sezonier, la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca, pina in data de 26 martie. Locurile de munca oferite sint in agricultura, 10 locuri, in industria hoteliera si gastronomie, 13 locuri, si in menaj, unde se ofera 14 locuri. Doritorii pot aplica si pentru 7 locuri de expozant. Informatii se pot obtine la sediul AJOFM Alba sau la punctele de lucru din judet, de la Aiud, Blaj, Cimpeni, Cugir sau Sebes.
Liderul PNG Gorj, Nicolae Mischie, a fost condamnat de Judecatoria Deva la 3 ani de inchisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru savirsirea infractiunii de folosire de acte falsificate la autoritatea vamala, inselaciune in forma continuata si fals in declaratii. Nicolae Mischie este acuzat ca, in perioada in care a fost presedintele Consiliului Judetean Gorj si lider al PSD Gorj, a introdus ilegal in tara doua autoturisme pe care le-a inregistrat pe o firma care nu exista la acea vreme. Sentinta il obliga pe Nicolae Mischie si la plata unor despagubiri catre statul roman, in suma de 32.659,60 de lei, si la plata sumei de 1.000 de lei reprezentind cheltuieli judiciare. Decizia a fost luata de Judecatoria Deva pe data de 18 martie, comunicata ieri Tribunalului Gorj, cu drept de apel in termen de 10 zile de la pronuntare.
La momentul bilantului. medicii din Statele Unite si Anglia s-au aratat foarte multumiti de experienta pe care au avut-o la Alba Iulia. Intr-o conferinta de presa, la care a participat intreaga echipa din strainatate, dar si ortopezii Spitalului Judetean Alba, Iuliu Cadar si Calin Patrascanu, a fost prezentata fundatia umanitara si activitatea pe care echipa medicala a intreprins-o la Alba Iulia. Au schimbat vietiIn urma operatiilor intreprinse la Spitalul Judetean Alba, 13 copii, cu virste cuprinse intre trei si 13 ani au fost operati si au primit sansa unei vieti mai bune. Desi recuperarea tinerilor va mai dura un timp bun, copiii si familiile acestora pot spera la o ameliorarea a conditiei de sanatate.Bruce Bowman“Am incercat, pe cit posibil sa rezolvam problemele de ordin motoriu ale copiilor care au fost operati. Am dorit sa amelioram sau chiar sa rezolvam problemele ortopedice, ale tinerilor”,a spus liderul echipei de la FRODO Kids.Copiii care au fost supusi interventiei medicale vor primi si sprijinul unei echipe de specialisti in proteze si orteze, care sint necesare in perioada de recuperare si convalescenta. La fel ca si operatia, protezele si ortezele pentru copii, vor fi suportate de Casa de Asigurari de Sanatate Alba, fara ca familiile sa suporte vreun cost. Colaborare de succesParteneriatul dintre fundatia FRODO Kids si Spitalul Judetean Alba a fost apreciat ca un sucees de catre medicii implicati, care s-au aratat foarte multumiti de realizarile pe care le-au avut la Alba Iulia si de colaborarea cu medicii romani. “Noi am privit aceasta actiune si ca pe un schimb de experienta, am reusit sa ne armonizam cu echipa medicilor de la Spitalul Judetean Alba si sa colaboram foarte bine. Vom pastra legatura cu ei si, cel mai probabil, vom reveni la Alba Iulia”, a declarat Bruce Bowman. In urma acestei actiuni a fundatiei FRODO Kids, s-a vorbit si de un schimb de studenti si cadre medicale tinere sau specialisti. CAlin Potor“Au fost foarte multumiti de ceea ce s-a intimplat la Alba Iulia, a fost o colaborare care a insemnat mult si pentru noi si pentru ei, un schimb de experienta pe care il vom intretine pe palierul schimbului de studenti si cadre medicale”, a precizat managerul Spitalului Judetean Alba.
Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a declarat, ieri, dupa sedinta Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), ca lipsa de personal nu poate fi calificata drept o criza a sistemului judiciar, el fiind insa de acord ca lipsa procurorilor si judecatorilor este o problema serioasa a justitiei. „Nu as vorbi atit de usor despre o criza. E un cuvint destul de sever, dupa parerea mea. Sint evident disfunctii care s-au acumulat in timp, in primul rind, din cauza unor incoerente legislative care s-au suprapus, sint probleme care apar astazi avind cauze in trecut si pe care sint chemati sa le rezolve cei prezenti", a declarat ministrul Justitiei. Printre solutiile acestei probleme, Predoiu a mentionat si incetarea detasarii magistratilor, solutie identificata si de Procurorul general si de presedintele Romaniei.
„Phising“ pe InternetTrei dintre tinerii infractori au fost prinsi in flagrant de politistiInca din 2004, un tinar de 24 de ani din Zalau a inceput sa se specializeze in tehnici de obtinere a detaliilor de identificare ale unui card, pentru devalizarea ulterioara a conturilor bancare. Folosind metoda „phising“-ului, Dan Ion Nedelcu a creat pagini de Internet care imitau site-uri ale unor institutii bancare sau de plati online de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii (SUA), dar si din Europa. In noiembrie 2006, Biroul Federal de Investigatii a SUA a sesizat organele romanesti de ancheta asupra faptului ca acesta a fost depistat avind acces neautorizat la sisteme informatice. Ulterior, Dan Ion Nedelcu a atras in anturajul sau alte noua persoane din Zalau, Simleu Silvaniei si Satu Mare, fiecare avind atributii precise in activitatea infractionala. Datele de identificare ale cardurilor astfel obtinute sau cumparate de la alte persoane cu preocupari similare erau reinscriptionate pe carduri de fidelitate sau emise pentru clienti ai unor magazine si benzinarii. Persoanele care faceau parte din grupul infractional, cu virste cuprinse intre 19 si 43 de ani, se deplasau la diferite ATM-uri din Cluj, Salaj, Bihor sau Satu Mare, de unde extrageau sume de bani cu ajutorul „clonelor“. O tranzactie nu depasea niciodata 2.000 de lei.Transfer de baniO alta metoda practicata de tineri a fost cea a transferurilor de bani. O parte din datele de identificare ale cardurilor erau folosite pentru transferuri de bani online, prin sistemul Western Union, transferurile fiind operate fraudulos, direct din conturile bancare ale posesorilor reali ai cardurilor, pe numele fictive ale unor complici ai gruparii. Acestia se aflau in Spania, Franta, Olanda, Italia sau Maroc. „In tarile respective, banii erau ridicati cu documente de identitate false si redirectionati in Romania catre membrii gruparii, intermediarii retinindu-si un comision“, a declarat inspectorul principal Dragos Ghiorghiu, seful Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate (BCCO) Cluj. In cei peste 3 ani de activitate, tinerii au reusit sa fraudeze peste 20.000 de conturi de carduri, din care au clonat 135. Peste 30 de unitati bancare, majoritatea din SUA, au fost prejudiciate, furindu-se in jur de 300.000 de dolari.Risca pina la 15 ani de inchisoareMarti, trei dintre membrii gruparii au fost prinsi in flagrant la un ATM din Zalau, in timp ce efectuau extrageri de numerar cu carduri false. In acelasi timp, au fost efectuate 10 descinderi urmate de perchezitii la locuintele acestora. Cu aceasta ocazie a fost identificata si ridicata o impresionanta cantitate de tehnica folosita: calculatoare, laptop-uri, dispozitive de criptare sau pentru reinscriptionat carduri. Dan Ion Nedelcu, Patrik Karanda, Marius Gheorghiu, Marian Coltis si Vasile Macavei au fost arestati miercuri preventiv pentru 29 de zile de catre judecatorii Tribunalului Salaj, iar alte trei persoane sint cercetate in stare de libertate. Inculpatii sint cercetati pentru cinci capete de acuzare si risca inchisoare de la 3 la 15 ani.
Presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, va propune oficial candidatura Zinaidei Greceanii pentru functia de premier, in urma consultarilor pe care le-a avut ieri cu grupurile parlamentare, informeaza un comunicat al presedintiei de la Chisinau, citat de corespondentul NewsIn. Seful statului s-a consultat cu membrii grupurilor parlamentare privind desemnarea Zinaidei Greceanii, vicepremier si ministru de Finante, in calitate de candidat pentru functia de prim-ministru al Republicii Moldova. Candidatura Zinaidei Greceanii pentru postul de prim-ministru va fi propusa oficial in cadrul sedintei plenare de vineri a Parlamentului, cind ar putea fi si supusa la vot. Potrivit Constitutiei, Zinaida Greceanii urmeaza, in termen de 15 zile de la desemnarea oficiala, sa inainteze Parlamentului spre adoptare programul de activitate al noului Guvern si intreaga lista a Executivului. Parlamentul acorda incredere Guvernului cu votul a cel putin 52 de deputati din 101.Zinaida Greaceanii, in virsta de 52 de ani, este apreciata ca specialist. Ea a purtat ultimele negocieri cu Gazprom si este considerata loiala presedintelui Voronin. Are o experienta de 8 ani in cadrul guvernului, ocupindu-se de domeniul finantelor. Premierul in exercitiu Vasile Tarlev, care ocupa aceasta functie din 2001, demisionase miercuri, argumentind prin nevoia unei reinnoiri in conducerea statului. Candidatura lui Greceanii fusese anticipata de politicienii de la Chisinau, desi nu era singurul nume vehiculat pentru aceasta functie. „Nu sint profet, dar sint suficiente elemente care ma fac sa cred ca va fi o doamna", declarase pentru UNIMEDIA Vlad Cubreacov, deputat PPCD. Pe de alta parte, Leonid Bujor, deputat AMN, s-a declarat sigur in proportie de „70% ca va fi Zinaida Greceanii, pentru ca inainte de alegeri arata mai bine o femeie in aceasta functie". Ministrul Economiei, Igor Dodon, al carui nume fusese de asemenea vehiculat, „este mai bun, dar nu va fi propus, pentru ca a avut probleme cu detinatorii de patente" (n.r., cei care vind diverse produse la tarabe in piete pe baza unei autorizatii speciale), a adaugat Bujor.
Nici un preot nu vrea sa candidezeMitropolitul Bartolomeu al Clujului nu este autorul propunerii din martie 2008 prin care li se permite preotilor sa candideze pentru consiliile locale sau judetene, asa cum in repetate rinduri a insinuat public purtatorul de cuvint al Patriarhiei, se arata intr-un comunicat la Mitropoliei clujene. IPS Bartolomeu recunoaste ca este autorul propunerii din 2004 in urma careia Sfintul Sinod le-a interzis preotilor sa se implice in politica partinica. „Adaugam precizarea ca in urma Scrisorii Circulare emise recent de catre Sinodul Mitropolitan al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, pina in momentul de fata nu s-a inregistrat nici o cerere in acest sens din partea vreunui preot, inclusiv din partea singurului care se declara deschis in favoarea militantismului politic al clerului si care i-a declarat personal Mitropolitului ca intelege sa-si vada doar de misiunea preoteasca“, se mai arata in comunicatul Mitropoliei. G. G. Hot dupa gratiiUn barbat de 52 de ani a fost retinut de politistii gherleni miercuri seara, fiind acuzat de 11 furturi comise pe raza municipiului. Astfel, in perioada 2004-2008, Petru M., de 52 de ani, a spart mai multe locuinte si sedii de societati comerciale, cauzind un prejudiciu total de aproape 4.000 de lei. El a fost prezentat instantei de judecata cu propunerea de arest preventiv. Judecatoria Gherla a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventiva pe 29 de zile pentru savirsirea infractiunii de furt calificat. In prezent, barbatul se afla in arestul Inspectoratului de Politie al Judetului Cluj. A. D.Accident grav pe Calea FlorestiDoua persoane au fost ranite grav, iar alte patru au suferit rani usoare, dupa ce masinile in care se aflau au fost implicate miercuri dimineata intr-un incident rutier pe strada Calea Floresti, la intersectia cu strada Bucium. Iulian, V., de 45 de ani, aflat la volanul unui autocamion marca Roman, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului Renault Laguna, condus regulamentar de un tinar de 19 ani, intrind in coliziune cu acesta. Masina afost proiectata intr-o Dacie Papuc la volanul careia se afla Iosif Petre R., de 35 de ani. Din accident a rezultat ranirea grava a doua persoane, pasageri in Dacie, in timp ce un pasager din Renault si alti trei din Dacie au scapat doar cu zgirieturi. Conducatorul vinovat de producerea incidentului se afla sub influenta alcoolului. A. D.
Despre cine este vorba? Evident despre cei doi copilasi aparuti pe lume „sub semna-tura” Jennifer Lopez-Marc Anthony. Datorita „eforturilor” depuse de angajatii reviste People, lumea întreaga are onoare de a face cunostinta cu perechea de gemeni a cintaretei „I’m Glad”. Maxx si Emme, aparuti pe lume pe data de 22 februarie a anului curent în New York, au „muncit” cu drag si spor pentru realizarea unui pictorial asteptat cu sufletul la gura de milioane de admiratori.Ambii s-au vazut nevoiti sa suporte bliztul aparatelor de fotografiat si au învatat sa doarma exact în pozitia în care a vrut fotograful. Alaturi de ei în poze au aparut evident si fericitii parinti, însotiti de zimbetele largi si de sclipirile din ochi. Revista People a dedicat nici mai mult nici mai putin de 12 pagini noului pictorial cu bebelusii rasfatati de soarta. Potrivit zvonurilor, Jennifer si Marc au primit între patru si sase milioane de dolari pentru a-si lasa micutii fotografiati.
Fratilor, de multa vreme nu am mai luat plasa... Pina alaltaieri. Alaltaieri seara am luat o plasa... E drept, goala... Nici nu aveam asteptari mai mari. Alaltaieri dimineata, prin tot centrul municipiului, o sumedenie de juniori imparteau plase la toti trecatorii. Plase dintr-astea, simple. Pungi de nylon. Evident, actiunea juniorilor e parte din strategia de campanie electorala a PNL Alba. Domn’le, pe cuvintul meu ca merita toata admiratia! Citi dintre politicieni, in afara de liberali, au mai spus pina acum ca ne vor da plasa? Nici unul. Fiecare a venit cu promisiuni, ca ne umple frigideru’, ca o sa fie insiropata pina si coada ciinelui pe care va sta covrigul, etc., etc. Liberalii macar ne spun din start ca ne dau plasa. Sinceri. Poate mai tineti minte secventele cu Grigore Vasiliu – Birlic, pe post de candidat fara voie, strigind de la balcon catre multime: “Nu ma votati!”. Cam asa e si cu liberalii. Parca cer sa nu fie votati. Pe plasa scrie frumos, cu albastru pe fond galben, “Alba Iulia trezeste-te!”. Fratilor, eu chiar m-am trezit. Sa ne spuna liberalii, care conduc la ora actuala tara, prin guvernul lor, cit ma costa pe mine, cetatean de rind, sa umplu plasa respectiva cu mincare... Stie vreunul dintre ei? M-as mira. Tariceanu declara la Bacau ca Romania va fi cea de a doua putere agricola din Europa, dupa Franta. Exact in aceiasi zi, la aceiasi ora, in fata ministerului Agriculturii avea loc o manifestatie de protest, in cadrul careia producatorii agricoli reclamau bataia de joc din agricultura. Asta-i dovada cunoasterii realitatii... Ca sa nu mai vorbesc de scumpirile la curent, gaz, gigacalorie, etc, etc. Albaiulieni, v-ati trezit? Faceti socotelile, ginditi-va cine e responsabil pentru toate aceste scumpiri, si dup-aia mergeti si faceti ceea ce scrie pe cealalta fata a plasei. Votati uninominal. Va spun eu... O sa-i cam ia somnul pe cei care ne indeamna sa ne trezim. Cel putin opt ani vor “doarma” in afara parlamentului... Ce sa le faci? Daca ei te indeamna sa te trezesti... Eu va dau un alt indemn: albaiulieni, ginditi-va bine!Telefonul Scormonitorului 0728-828750Acest text va fi considerat pamflet
Gheorghe Popa, liderul Sindicatului Libertatea CF Cluj si presedintele Federatiei Independente a Sindicatelor Miscare-Comercial din Transportul Feroviar, a declarat ieri pentru monitorul ca 5.000 de oameni sint asteptati la protestul din data de 26 martie. Primaria Capitalei a aprobat ieri organizarea unui mi-ting in fata Ministerului Transporturilor si a unui mars de protest de la minister pina la sediul Guvernului si inapoi. „Asteptam salariati de la toate regionalele de Cale Ferata din tara. De la Regionala Cluj, la protest vor participa citeva sute de salariati. Revendicarile noastre nu sint doar de ordin salarial. Noi protestam si impotriva conditiilor in care muncim, dar si impotriva intentiei de privatizare a Societatii CFR Marfa. Consideram ca este o greseala ca aceasta societate sa fie privatizata, avind in vedere ca aduce profit an de an“, a declarat Gheorghe Popa. CFR Marfa are 19.900 de salariati, dintre care aproape 3.000 la Cluj. De la greva de avertisment din data de 5 martie, liderii sindicali nu au mai fost invitati la negocieri de ministrul Transporturilor, Ludovic Orban. Angajatii cer ca salariul minim sa fie majorat de la 450 de lei, cit este acum, la 500 de lei incepind cu luna ianuarie si la 570 de lei din luna mai. Ultima oferta a reprezentantilor Ministerului Transporturilor a fost, insa, o majorare a salariilor cu 5% din luna aprilie si cu inca 5% din octombrie. Gheorghe Popa a declarat ieri ca daca nici in urma protestului din 26 martie revendicarile salariatilor nu vor fi satisfacute, va fi declansata greva generala pe o perioada nedeterminata. In acest caz, spune presedintele Federatiei Independente a Sindicatelor Miscare-Comercial din Transportul Feroviar, circulatia trenurilor va fi oprita in fiecare zi de greva pentru 4 ore.
Marian Vanghelie viseaza la postul ocupat in prezent de Adriean VideanuAnunt oficialLiderul PSD Bucuresti, Marian Vanghelie, va fi candidatul PSD pentru Primaria Capitalei, a anuntat ieri presedintele social-democratilor Mircea Geoana. Geoana a precizat ca Vanghelie beneficiaza de sprijinul sau si al conducerii centrale a partidului, candidatura acestuia urmind sa fie validata, conform statutului, de catre Biroul Permanent National de luni. La primaria Sectorului 2 va candida actualul primar Nicolae Ontanu, iar la Primaria Sectorului 4 va candida Vasile Mihalache. Marian Vanghelie a declarat ca este convins ca Sorin Oprescu il va sprijini in alegeri, iar senatorul va fi propus pentru alte functii cum ar fi aceea de ministru al Sanatatii. Vanghelie a evitat sa spuna ce se va intimpla daca Oprescu va decide sa candideze independent si a subliniat ca nu il intereseaza care sint contracandidatii sai. „Sint sigur ca domnul Oprescu va fi alaturi de mine. Am incredere ca Sorin Oprescu vrea sa-si ia revansa si sa cistigam Bucurestiul, pentru ca, din pacate, partidul nostru nu a dorit foarte multi ani sa cistigam Bucurestiul", a spus liderul PSD Bucuresti. Marian Vanghelie a subliniat ca Oprescu ramine in continuare prietenul sau si impreuna vor avea de realizat proiecte foarte mari. „Oprescu este propus pentru alte pozitii pe care trebuie sa le ocupe. Oprescu va avea sprijinul organizatiei Bucuresti pentru alte functii. Oprescu poate fi ministrul Sanatatii", a completat el.Geoana, sigur ca PSD intra in turul doiLiderul PSD, Mircea Geoana, a precizat, ieri, ca, din discutiile pe care le-a avut cu Sorin Oprescu, a reiesit ca acesta intentioneaza sa candideze la Primaria Capitalei ca independent, insa spera sa nu recurga la un astfel de gest, intrucit ar duce la „canibalizarea" voturilor PSD. „Este o decizie pe care fiecare poate sa o ia. Eu cred ca nu ar fi un lucru bun si ar fi un risc de canibalizare al votului PSD. Pe de alta parte, si Sorin Oprescu este un om cu reputatie buna, un politician cu multa experienta, nu sta rau in sondaje", a comentat Mircea Geoana. Liderul PSD a precizat ca a vorbit cu Sorin Oprescu si ca, intr-adevar, se pare ca are intentia de a candida independent, dar crede ca „se va gindi de doua ori inainte sa ia o decizie finala". Mircea Geoana a mai declarat ca social-democratii sint deja in intirziere cu nominalizarile pentru candidatii la alegerile locale si de aceea PSD doreste sa finalizeze cit mai rapid procedura de desemnare a candidatilor. Geoana s-a aratat convins ca la Bucuresti PSD va intra in turul doi. „Sint absolut convins ca vom cistiga numarul cel mai mare de presedinti de Consilii Judetene la nivel national si numarul cel mai mare de primari si consilieri", a sustinut liderul PSD.Senatorul PSD Sorin Oprescu a declarat ca nu a discutat cu liderii partidului posibilitatea candidaturii sale ca independent la Primaria Capitalei, insa sustine ca nici in privinta desemnarii sale drept candidat al formatiunii nu a fost intrebat. „Nu am discutat aspectul asta niciodata, nu stiu de unde a aparut ideea asta. N-am discutat nici despre Primaria Capitalei. Nu m-a intrebat nimeni, eu mi-am aratat disponibilitatea si astept validarea definitiva a hotaririi partidului, dupa care voi hotari", a spus Oprescu, intrebat daca urmeaza sa candideze ca independent pentru postul de edil bucurestean. Invitat intr-o emisiune la Radio Romania Actualitati, senatorul PSD a refuzat sa comenteze desemnarea lui Marian Vanghelie drept candidat al formatiunii pentru Primaria Bucuresti, spunind ca va face declaratii dupa hotarirea din cadrul Biroului Permanent de luni.Un an la sefia PSD BucurestiMarian Vanghelie s-a nascut in 28 februarie 1968 in Bucuresti. Este casatorit de la virsta de 18 ani cu Charlotte, pe care a cunoscut-o in adolescenta, si au un baiat pe nume Alexandru. S-a nascut in Ferentari, intr-o familie modesta, iar parintii sai s-au despartit cind acesta era elev. Tatal, de origine evreu, a plecat in Israel pentru a se ocupa de afaceri, iar mama lui, Elena, a ramas sa lucreze la o cantina. Vanghelie are un frate de mama, Paul, care este tot om de afaceri. Miron Mitrea este nasul de botez al fiului sau. In copilarie a jucat fotbal la Clubul Steaua si Metalul Bucuresti, insa a fost nevoit sa renunte la acest sport din motive financiare. Marian Vanghelie este, din 28 februarie 2007, presedinte al Organizatiei PSD Bucuresti si primar al Sectorului 5 Bucuresti, mandat cistigat prima data in 2000 si recistigat in 2004.
Foto Raul StefOamenilor din Cheia le vine greu sa-si lase balta animalele si gradinile si sa se mute in containereCasa a luat-o aproape de tot la vale. Pe toate laturile peretii s-au crapat, iar in bucatarie abia mai poti sta din cauza pantei. Tot aici, o crapatura in perete, lata de 10 centimetri, a facut ca intreaga iarna bucataria sa fie cea mai friguroasa parte a casei. O casa construita abia in 1973, din caramida. Fekete Anamaria spune ca acolo locuieste cu sotul ei, cei patru copii, cel mai mic dintre ei in virsta de doar 2 ani, si mama femeii. „Ne e frica, ca uite acolo, bucata aia a cazut intr-o noapte si ne-am speriat“, spune ea, aratind spre un colt din partea de sus a peretelui exterior. Veniturile familiei sint mici, iar reparatiile prea dese pentru bugetul lor. „Nu prea ne convine sa ne mutam in containere. Trebuie sa ne lasam aici gradina. Cine face toata ziua naveta pina aici?“, spune femeia cu gindul la cei aproape 2 kilometri care despart casa ei de locul in care autoritatile au decis sa o stramute. Situatia e si mai grava la doar citiva pasi pe aceeasi strada ce duce spre cariera de piatra. Una dintre camerele vechii case de chirpici a devenit inutilizabila, dupa ce pamintul de sub ea a luat-o la vale si a lasat-o practic in bataia vintului. Din aceasta cauza, Kereki Zina, sotul ei si cei trei copii dorm acum in aceeasi incapere. „Ce sa fac cu animalele si gradina daca ma mut in container? Si fara ele acolo ce o sa mincam, ca aici e ca la tara, ce lucram aia si mincam?“, spune suparata Kereki Zina. In aceeasi situatie disperata se afla alte sapte familii din sat, dar alunecarile de teren afecteaza in total 59 de imobile. Primele sase containere destinate familiilor sinistrate au sosit ieri in satul Cheia. Autoritatile spera ca in cel mai scurt timp sa le monteze si sa le dea in folosinta. Primarul comunei Mihai Viteazu, Zeng Ioan, nu stia ieri ca membrii familiilor sinistrate nu sint de acord sa se mute in locuintele modulare. „Cine vrea sa ramina o sa o faca pe propria raspundere, o sa dea declaratie scrisa, cu atit mai mult cu cit acolo sint si copii“, a spus primarul. Prezent la fata locului, prefectul Calin Platon a spus ca in acest moment se face un studiu care va stabili cauzele alunecarilor de teren, in urma caruia se va stabili daca este necesara mutarea tuturor caselor afectate. In total, in cele 59 de case traiesc aproape 150 de persoane.
Se spune ca femeia la menopauza are stari care trec de la furie la depresie si crize, aparent fara niciun motiv. Acesta este doar un mit. Menopauza iti poate chiar imbunatati sanatatea mentala asa ca nu trebuie asociata cu un lucru negativ. Un studiu recent facut pe femei avind menstruatie, femei la menopauza si femei la menopauza cu tratament hormonal, a aratat ca: Femeile la menopauza sufera mai putin de anxietate, depresie sau stres fata de cele la menstruatie n De asemenea, sanatatea mentala este mai buna decit la celelalte grupuri, Femeile care iau hormoni sint mai ingrijorate de corpul lor si sint mai predispuse la depresie. Acest lucru este cauzat, de regula, chiar de administrarea hormonilor n Femeile intre 20 si 35 de ani, care au copii mici tind sa aiba mai multe probleme emotionale decit cele de alta virsta, Femeile care, din motive medicale, au suferit o anexectomie si ajung astfel, subit, la menopauza sint mai depresive decit cele care ajung in mod natural la menopauza. Studiile au aratat ca depresia se intilneste, mai degraba, la femeile stresate sau la cele aflate la criza virstei a doua decit la femeile care ajung la menopauza. Stresul poate fi cauzat de inversarea rolurilor ca atunci cind copilul tau creste si pleaca de acasa, in urma unui divort, daca incetezi sa socializezi cu prietenii din partea sotului, in urma unui deces in familie sau din cauza imbatrinirii.
Trupa Queen lanseaza un nou album de studio pe 1 septembrie, primul din ultimii 13 ani, pe care îl va promova în cadrul unui turneu cu 28 de concerte în 14 tari, timp de sapte saptamini, potrivit site-ului oficial al formatiei. La producerea noului album participa Paul Rodgers, care s-a alaturat vechilor membri ai trupei, chitaristul Brian May si tobosarul Roger Taylor, în 2005. Albumul, care nu are înca un nume, va fi lansat pe 1 septembrie, cu doua saptamini înaintea turneului “Rock The Cosmos 2008 Concert Tour”. Este primul album de studio al trupei, dupa “Made in Heaven” lansat în 1995, la patru ani de la moartea lui Freddy Mercury, de May, Taylor si basistul John Deacon, care nu participa însa la actualul proiect al trupei. Trupa a anuntat deja destinatiile din cadrul turneului european, ce se va deschide pe 16 septembrie la Moscova, si va include concerte în Polonia, Germania, Belgia, Franta, Italia, Elvetia, Olanda, Marea Britanie, Spania, Ungaria, Serbia, Cehia si Austria. Queen ar putea merge apoi în turneu în America Latina.
Cei 300 de elevi si studenti cazati in caminul de la Liceul Energetic vor sa fie scutiti de la plata taxelor pentru patru zile in care nu au avut apa calda, dar si pentru ieri, cind a fost oprita apa din cauza unor lucrari efectuate in cartierul Vasile Aaron. In acest sens, au inceput sa stringa semnaturi si vor sa mearga la conducerea Universitatii „Lucian Blaga", respectiv a Liceului Energetic. „Macar atit sa meritam. Numai noi stim cit de greu a fost, mai ales in week-end", sustine Alex, studentul care a venit cu initiativa. Tinerii au ramas fara apa calda din cauza unei defectiuni a noii centrale, termice, montata de doar doua saptamini, s-a defectat. Nimeni nu a venit sa o repare pina miercuri, cind studentii au anuntat presa. Studentii spun ca o reducere le-ar prinde bine. Sint multumiti de conditiile din camin, pentru care platesc pina la 130 de lei lunar, dar le-ar placea sa le ramina mai multi bani in buzunar. „Nu am mai avut probleme pina nu s-a montat noua centrala. Acum ne bucuram ca s-a reparat, chiar daca am fost nevoiti sa chemam presa, pina sa vina cei responsabili sa repare sistemul de incalzire", a explicat Stefan, reprezentantul studentilor.
Teatruvineri • ora 19 • Teatrul NationalLa Teatrul National (Studioul Euphorion) va avea loc piesa "Chemarea lui Matei", de Florina Ilis. Dramatizare de Ozana Budau. Directia de scena: Andreea Iacob. Scenografia: Bianca Imelda.Teatruvineri • ora 20 • Teatrul MaghiarLa Teatrul Maghiar, de la ora 20, va avea loc spectacolul "Peer Gynt", de Henrik Ibsen. Regia: David Zinder; Decor: Miriam Guretzky; Costume: Carmencita Brojboiu.Handbalvineri-simbata • Sala Sporturilor "Horia Demian"Vineri si simbata, la Sala Sporturilor "Horia Demian", va avea loc Cupa Transilvania la handbal masculin. Vineri se vor desfasura partidele "U" Transilvania - Bucovina Suceava, ora 10, Minaur Baia Mare - Extrem Baia Mare, ora 11.30, "U" Transilvania - Efxtrem Baia Mare, ora 17.30, Bucovina Suceava - Minaur Baia Mare, ora 19. Simbata vor avea loc meciurile Bucovina Suceava - Extrem Baia Mare, ora 9, si "U" Transilvania - Minaur Baia Mare, de la ora 13.Mecisimbata • ora 16 • Stadion "Ion Moina"Pe Stadionul "Ion Moina" se va disputa partida Universitatea Cluj – Dinamo Bucuresti, intr-un meci contind pentru etapa a XXV-a a Ligii 1 la fotbal.Teatruduminica • ora 12 • Teatrul "Puck"La Teatrul de Papusi "Puck", de la ora 12, va fi pusa in scena piesa "Micul Porcar", sectia maghiara. Regia: Szabo Attila. Duminica, de la orele 11 si 12.30, va fi prezentata piesa "Harap Alb", dupa Ion Creanga. Regia: Bogdan Ulmu.Teatruduminica • ora 19 • Teatrul NationalLa Teatrul National va fi jucata piesa "Regele Lear", de William Shakespeare. Regia: Tompa Gabor; Dramaturgia: Visky Andras; Scenografia: Andrei Both; Costumele: Carmencita Brojboiu; Masti: Ilona Varga Jaro; Muzica: Iosif Hertea.
Alb-negrii vor avea ocazia sa-si ia revansa dupa meciul din tur, cind feroviarii, antrenati pe atunci de Alin Artimon, le-a provocat albaiulienilor (antrenor George Ciorceri), primul esec din campionat, scor 0-1, chiar în fata propriilor suporteri. Aurel Sunda, antrenor FC Unirea: “Întilnim un adversar care se afla cu cutitul la os, iar de multe ori cei aflati în aceasta situatie au energii nebanuite. Ne aflam pe o curba ascendenta si va trebui sa ne mobilizam pentru a obtine un rezultat bun la Timisoara, pentru ca jocul si forma buna în care ne aflam ne permite acest lucru. Chiar daca formatia din Timisoara se afla într-o situatie mai delicata, noi speram sa cistigam pentru ca valoarea noatra este peste cea a CFR-ului” Elevii lui Aurel Sunda spera sa continue seria evolutiilor bune din aceasta primavara si sa reuseasca sa obtina un nou succes în disputa de la Timisoara. Uniristii vor avea viata grea cu banatenii, clasati pe o pozitie nu tocmai linistitoare, apele retrogradarii învolburindu-se pe linga sinele CFR-ului. Antrenorul gazdelor, Gheorghe Chimiuc, acuza probleme majore în defensiva, deoarece nu poate conta pe aportul a trei jucatori de baza, aparatorii Aldana si Gosa (ambii suspendati) si mijlocasul C. Straut.La conferinta de presa de ieri au participat fundasul unirist Lucian Oroian si antrenorul principal Aurel Sunda, originar din Timisoara.Lucian Oroian, fundas FC Unirea: “Mergem la Timisoara sa recuperam punctele pierdute în tur pe teren propriu. Cred ca de la acel meci au pornit toate necazurile noastre. Daca repetam jocurile bune care le-am facut pina acum, cred ca vom obtine un rezultat bun. Nu ne-am multumi cu un egal. Ar fi ideal sa încheiem luna martie fara înfringere, din cinci meciuri sa obtinem cinci victorii. Este foarte greu sa ne mai gindim la promovare. Pentru noi este foarte important sa cistigam cit mai multe meciuri. Sint bucuros ca mi-am revenit dupa acidentare si ca nu mai am probleme cu piciorul. Echipa probabila: Rotaru – Oroian, Marincean, Goia, B. Bucurica – Foro, Dâlbea, Selagea, C. Cristea – S. Costea, GaldeanuArbitri: Stefanuti Claudiu (Bistrita) - Tripa Claudiu (Arad) si Neagu Carmen (Oradea), rezerva: Dumuta Daniel (Stancesti); Observator FRF: Gaman Sergiu (Tg. Jiu)
La inaugurarea de ieri a fost prezenta inspectoarea generala, Christine Manta Klemens, alaturi de numeroase cadre didactice din SibiuSali de clasa viu colorate, incalzire centrala, cabinet de informatica si profesori bine pregatiti. Acestea sint doar o parte dintre facilitatile de care se vor bucura, incepind de luni, peste 300 de copii de elevi de clasele a IX-a, a X*a, a XII-a si a XIII-a, ruta progresiva, de la Colegiul Tehnic „Independenta". Pentru ca totul sa mearga bine, conducerea scolii a chemat, ieri, un preot, ca sa sfinteasca locul. „In urma cu un an, o echipa de profesori ai liceului, indrumati de dl. director Ioan Pop au realizat un proiect indraznet inscris in programul «Campusuri scolare/Scoala de arte si meserii». Proiectul liceului nostru a fost admis, alaturi de alte doua proiecte din Sibiu: cel de la Liceul Economic si de la Liceul Energetic. Va pot spune cu mina pe inima ca nimic nu se compara cu bucuria si satisfactia pe care o ai ca si dascal, atunci cind pasesti intr-o scoala moderna", a marturisit Mirela Hanea, directoarea Colegiului „Independenta".Inca o inaugurareLucrarile de la sediul Independenta de pe Gladiolelor au debutat in luna octombrie a anului trecut. Ieri au fost inaugurate primele lucrari finalizate, printre care si zece sali de clasa unde se vor muta elevii de pe Ocnei. Pentru ca elevii sint cei care trebuie sa se bucure de modernizari, inspectorul scolar general Christine Manta Klemens a sugerat ca ar fi trebuit invitati la eveniment si elevii care vor invata aici. La inaugurare a participat si Sorin Volosciuc, directorul Grupului Scolar Energetic, care a promis o apropiata inaugurare si la liceul pe care-l conduce. „Cu banii primiti pentru campusul scolar am pus geamuri termopan, am schimbat sistemul de incalzire si am facut lucrari la cantina. Am consolidat podeaua, mai ales ca se mai faceau nunti si nu era prea rezistenta. Asteptam acum sa mai vina si restul de bani", a precizat Volosciuc. Bani in transe Guvernul a alocat Colegiului „Independenta" suma de 2,84 milioane de lei. Pina acum, conducerea a primit doar prima transa, pentru reabilitarea partiala a cladirilor de pe strada Gladiolelor nr. 2, care au fost date in folosinta in anul 1953. Din acesti bani, s-a refacut in intregime acoperisul cantinei si al scolii, s-au montat geamuri termopan la cantina, internat si scoala, s-a refacut instalatia electrica si incalzirea centrala. Acum, directoarea Hanea asteapta sa primeasca diferenta, pentru a construi o sala de sport si citeva ateliere, dar si pentru modernizarea cantinei, a internatului si reabilitarea cladirii de pe Ocnei. Christine Manta Klemens l inspector scolar general„M-as fi bucurat sa fie si elevii aici si nu vreau ca cei din conducerea scolii sa ia asta ca pe un repros. Sper ca acest iz de modernitate sa se regaseasca si in progresul elevilor"
Astazi, de la ora 15.30, se vor desfasura partidele din Liga a III-a, contind pentru etapa a XXII-a. Ambele reprezentative ale judetului nostru vor avea adverasare puternice în meciurile din deplasare. Sebesenii, antrenati de Fane Fogorosi, vor avea de înfruntat formatia UM Timisoara, în vreme ce blajenii, antrenati de Alin Hancas, vor juca, în „Dealul Florilor”, cu FC Baia Mare. PROF UM Timisoara - CSM Sebes (azi, ora 15.30, în tur 0-1)Arbitri: Balaci Marian (Turnu Severin) - Cheregi Calin (Oradea) si Tatar Ioana (Oradea), rezerva: Ghiciulescu Ion (Turnu Severin); Observator FRF: Tatar Vasile (Hunedoara).SERIA A V-AEtapa a 22-a (vineri, 21 martie, ora 15.30): UM Timisoara - CSM SEBES (în tur 0-1); CS Vulcan - Marmosim Simeria (1-2); Unirea S. Mare - Victoria Nadlac (2-1); Alto Albina - Energia Rovinari (4-0); ACU Arad - Fortuna Covaci (1-0); Minerul Mehedinti - Minerul Motru (2-0); CS Ineu - Mama Mia B. Mic (0-1); Minerul Matasari - Gloria Arad (2-2); Calor Timisoara – sta.FC Baia Mare - Inter Blaj (azi, ora 15.30, în tur 0-3)Arbitri: Monea Dan (Cluj) - Tamas Paul (Bistrita) si Danci Maria (Bistrita), rezerva: Brasoveanu Cristian (Cluj); Observator FRF: Tarcan Ion (Tg. Mures).SERIA A VI-AEtapa a 22-a (vineri, 21 martie, ora 15.30): FC Baia Mare - Inter Blaj (in tur 0-3); Lacul Ursu Sovata - Unirea Ungheni; “U” 1919 Cluj - Avintul Reghin; Trans-Sil Tg. Mures - Bihorul Beius; Turul Micula - Lotus Felix; Marmatia Sighet - FC Bihor II Oradea; Unirea Dej - Sanatatea Cluj; Gloria II Bistrita - Gaz Metan Tg. Mures; Olimpia Satu Mare - Somesul Satu Mare.
Fostul jucator dinamovist Alexandru Custov a incetat din viata, ieri, in localitatea Fundeni Frunzanesti (linga Bucuresti), la virsta de 53 de ani. Mijlocasul Alexandru Custov a adunat 319 meciuri in tricoul lui Dinamo, o performanta depasita doar de actualul administrator delegat al clubului, Cornel Dinu (454 jocuri). Momentul de glorie al lui Custov ramine golul marcat pe “San Siro”, in poarta lui Inter Milano. Pe 21 octombrie 1981, in turul II al Cupei UEFA, pe stadionul “San Siro” din Milano, Alexandru Custov a marcat in poarta lui Inter, aparata atunci de Ivanno Bordon. Custov a punctat ulterior pentru 1-1, iar peste doua saptamini, la Bucuresti, Dinamo s-a calificat dupa prelungiri, 3-2. Pe linga reusita de pe “San Siro”, Custov a mai marcat in meciurile FC Köln-Dinamo 3-2 (Cupa UEFA, 1974) si Vålerenga-Dinamo 2-1 (Cupa Campionilor Europeni, 1982).
Candidatul PD-L la primaria Sibiu, Constantin Trihenea, a fost lansat, ieri, oficial, de catre conducerea filialei. Trihenea promite o oferta politica pe gustul sibienilor, dar nu si-a ascuns nici disponibilitatea de a fi viceprimar. Presedintele Ion Ariton va candida pentru Consiliul Judetean, Nicolae Neagu la Senat, iar Cornel Stirbet la Camera Deputatilor. „Tintim calitatea de primar, de viceprimar si un numar suficient de consilieri locali si judeteni, incit sa avem un cuvint de spus", a precizat Trihenea, care a adaugat ca a acceptat sa candideze pentru electoratul democrat liberal, dar si pentru a intretine spiritul de competitie. Scenariul in care Trihenea ar ajunge viceprimar nu il deranjeaza nici pe Iohannis. Incredere in programeCandidatul PD-L a vorbit si despre proiectele sale. „Nu sint mai mari decit Capitala Culturala Europeana, dar sint similare si vor avea un efect benefic asupra societatii sibiene. In mod sigur voi trezi interesul sibienilor si in mod sigur vom miza si pe sport. Fotbalul cred ca place tuturor. Cred ca ne-am dori cu totii sa mergem din nou pe stadion", a afirmat Trihenea. Ariton a lansat, mai in gluma, mai in serios, ideea ca Sala Transilvania sa intre in administrarea Primariei, iar stadionul sa revina Consiliului Judetean. Programul politic al PD-L va fi lansat in perioada campaniei electorale.
Finantatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat la Sport.ro ca i-a transmis antrenorului echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, ca va fi urmatorul tehnician al formatiei “ros-albastre”, dupa ce va pleca Marius Lacatus. “Nu il voi readuce la Steaua pe Mihai Stoica. I-am spus lui Dan Petrescu la un botez ca urmatorul antrenor dupa Lacatus la Steaua va fi el. I-am zis, apoi, in gluma, sa o lase mai moale si el in meciul cu Steaua. Lacatus a avut intelepciunea sa nu vorbeasca rau de mine si de Steaua, si-a dorit sa ajunga aici. Vreau ca atunci cind va veni la Steaua, peste cinci-sapte ani, cind va pleca Lacatus in strainatate, Dan sa fie impacat cu suporterii. A facut primul pas, la anul sa o lase si el mai moale cu Steaua, sa vorbeasca frumos de echipa, si se impaca. Sau vorbesc eu cu suporterii. E un antrenor foarte bun, a facut din rahat bici, face echipa cu Bordeanu, Galamaz, jucatori refuzati, sau Mara, despre care se spunea ca e terminat”, a spus Becali, la Sport.ro. (MEDIAFAX)
Echipa nationala a Angliei, care nu s-a calificat la Euro 2008, va intilni la 28 mai, pe stadionul Wembley, reprezentativa similara a Statelor Unite, intr-o partida de pregatire pentru preliminariile CM din 2010. Nationala Statelor Unite va vizita pentru prima data Anglia dupa 1994. “Am spus ca unul dintre scopurile nostre este acela de a juca partide impotriva unor adversari puternici si intr-un mediu care sa fie o adevarata provocare pentru echipa noastra”, a afirmat antrenorul primei reprezentative a SUA, Bob Bradley. “Pe linga acest lucru se adauga si calitatile nationalei Angliei, traditia si pasiunea pentru sport in aceasta tara, atentia presei si intensitatea fanilor, ceea ce este o oportunitate fantastica pentru noi”, a mai afirmat selectionerul. Reprezentativa Statelor Unite mai are programate partide amicale la 26 martie, impotriva Poloniei, si cu Spania, la 4 iunie.
n Pandurii Tirgu-Jiu - Ceahlaul Piatra Neamt 1-0 (0-0). Pacurar (’57). O disputa aspra intre avintul “pandurilor” si apararea bine legata de Viorel Hizo. Golul victoriei a venit la trei minute dupa eliminarea stupida a nemteanului Rusmir (care a aplaudat, ironic, arbitrul si a primit al doilea galben), acelasi lucru patindu-l si gorjeanul Vasilache, in minutul 3 al prelungirilor, pentru proteste. n CFR Cluj - Farul Constanta 2-1 (0-1). Dorsin (’60), Trica (’79) / Todoran (‘7). Liderul a tremurat o ora din meci, dupa ce Todoran a zgiltiit poarta lui Nuno Claro. Constanta, care a avut o singura mare ocazie, s-a cantonat timpuriu in aparare si a platit, chiar daca golul egalizator este, pe buna dreptate, suspect de ofsaid.n UTA - Universitatea Craiova 0-1 (0-0). Costea (’75). La primul meci pe banca tehnica a aradenilor, Gabriel Stan n-a simtit gustul victoriei, deoarece o prima repriza buna n-a fost urmata de o a doua pe masura. Golul care ingroapa in mare parte sperantele “Batrinei Doamne” a fost marcat de Florin Costea, insa o mare parte din “vina” o are Michael Baird, care a dansat cum a vrut pe partea dreapta a defensivei aradene. Aseara, au avut loc partidele Unirea Urziceni – Gloria Buzau si Rapid – Steaua.Etapa viitoare (22-24 martie): “U” Cluj – Dinamo, Poli Iasi – CFR Cluj (simbata), Universitatea Craiova – FC Vaslui, Otelul Galati – Gloria Bistrita, Gloria Buzau – Rapid, Poli Timisoara – Dacia Mioveni, Steaua – UTA (duminica), Ceahlaul Piatra Neamt – Unirea Urziceni, Farul Constanta – Pandurii Tirgu Jiu (luni). 1. CFR 24 17 5 2 41-17 56 (^17)2. Steaua 23 14 5 4 26-13 47 (^11)3. Rapid 23 13 6 4 35-18 45 (^12)4. Timisoara 24 13 6 5 43-31 45 (^12)5. Dinamo 24 12 7 5 37-22 43 (^7)6. Urziceni 23 11 8 4 27-17 41 (^5)7. Vaslui 24 10 10 4 36-21 40 (^4)8. Bistrita 24 9 7 8 27-29 34 (-2)9. Otelul 24 9 3 12 31-41 30 (-3)10. Craiova 24 8 4 2 25-32 28 (-8)11. Iasi 24 7 6 11 26-31 27 (-9)12. Mioveni 24 6 7 11 20-29 25 (-11)13. Farul 24 5 8 11 14-26 23 (-13)14. Buzau 23 6 5 12 23-40 23 (-13)15. Pandurii 24 5 6 13 24-33 21 (-18)16. Ceahlaul 24 6 3 15 20-31 21 (-15)17. UTA 24 4 7 13 19-31 19 (-17)18. “U” Cluj 24 2 11 11 25-37 17 (-16)
Presedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, a declarat, ieri, pentru NewsIn, ca la sfirsitul acestui campionat va renunta la functia pe care o detine si va lasa pe altcineva mai tinar sa continue munca pe care el a inceput-o. “Sint obosit si las pe altii in locul meu, nu s-a intimplat nimic. Mai multe vom vorbi la vara pentru ca atunci voi renunta, pina atunci nu vreau sa mai spun nimic. Oricum, exista lucruri pe care nu le voi spune niciodata”, a declarat Gheorghe Constantin. Costica “Vilcea” a fost investit ca presedinte al arbitrilor in noiembrie 2005 si mai avea mandat pina la finalul anului 2009. Constantin a fost numit la in fruntea Comisiei Centrale a Arbitrilor in locul lui Ion Craciunescu.Fostul presedinte al CCA, Ion Craciunescu, a catalogat drept normala demisia lui Gheorghe Constantin, pentru ca, in opinia sa, acest for nu mai exista, dupa ce directorul general al FRF, Ionut Lupescu, a devenit responsabil cu delegarile. “Este normal sa isi dea demisia. La felul cum se comporta presedintele FRF si directorul general... CCA nici nu mai exista. Nu poti sa rezisti la infinit acolo. Ma asteptam la aceasta decizie”, a spus Craciunescu. Acesta a raspuns ironic in momentul in care a aflat ca Gheorghe Constantin si-a motivat plecarea de la CCA prin faptul ca se simte obosit: “Probabil ca a obosit facind atitea delegari”. Intrebat daca i-ar placea sa revina la conducerea Comisiei Centrale de Arbitri, Ion Craciunescu a declarat: “Cu cea mai mare placere, cu conditia ca sa nu mai fie Mircea Sandu si Ionut Lupescu”. Fostul arbitru a fost de parere ca inlocuitorul lui Gheorghe Constantin va fi unul dintre favoritii lui Mircea Sandu si Lupescu. “Mi se pare normal. Ei conduc Federatia, ei isi aleg colaboratorii si ei trebuie sa raspun-da”, a mai adaugat Craciunescu.
Selectionerul echipei nationale a Rusiei, Guus Hiddink, a declarat ca nu ar avea nici o problema daca ar merge in Cecenia pentru a urmari un meci al echipei locale Terek Groznii. Terek a revenit in prima liga in 2005, dupa ce Federatia Rusa de Fotbal i-a permis sa-si dispute partidele la Groznii, primind asigurari de la presedintele cecen Ramzan Kadirov ca nu vor avea loc incidente. Echipa locala a intilnit, vineri, pe Krilia Sovietov Samara, fiind primul meci oficial care are loc in localitate dupa o pauza de 14 ani. “N-as avea nici o problema sa merg acolo. Chiar cred ca ar fi o experienta placuta pentru mine sa vad si alte orase in afara de Moscova si Sankt Petersburg. Singura problema o reprezinta zborul cu vechile avioane rusesti. Daca mi se ofera un avion modern, mi-ar placea sa merg in Cecenia”, a declarat, ieri, selectionerul nationalei Rusiei, Guus Hiddink.
Serviciile de interventie s-au descurcat cu cele trei dezastre planificate Ambulante din cadrul serviciilor SMURD Sibiu, Medias si Copsa Mica, subunitatile Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta din Sibiu, Medias si Agnita, serviciile voluntare pentru situatii de urgenta din Dumbraveni, Biertan, Copsa Mica, Brateiu si Atel, jandarmi, specialisti ai Romgaz si Transgaz, angajati ai Agentiei Regionale pentru Protectia Mediului Sibiu si din cadrul Comisariatului Judetean Sibiu al Garzii Nationale de Mediu Sibiu au intrat ieri in alerta, dupa ce hala de compresoare a Statiei de Comprimare Gaz Metan Brateiu a fost cuprinsa de flacari. A fost vorba despre o aplicatie tactica de amploare, dupa un scenariu bine stabilit.Pericol de exploziePrima parte a aplicatiei a cuprins incendiul de la hala de compresoare a Statiei de Comprimare Gaz Metan. Acesta risca sa se extinda si sa produca o explozie uriasa. Pompierii au intervenit de urgenta pentru a stinge incendiul si pentru a-i salva pe muncitorii surprinsi de foc. Ambulantele SMURD au transportat apoi ranitii la spital. Intre timp, jandarmii au izolat perimetrul, iar politistii rutieri au luat masuri pentru dirijarea circulatiei pe DN 14, in zona din apropierea statiei. Dezastru cu repetitieProblemele nu s-au terminat, insa, aici. „Fumul gros degajat de incendiu a fost dus de vint pina la sosea. Soferul unui vehicol de mare tonaj care transporta substante inflamabile, din cauza vizibilitatii reduse, a pierdut controlul asupra masinii si a patruns pe contrasens, unde a lovit in plin un alt autoturism", a aratat slt. Diana Lazar, ofiter de relatii publice al ISU Sibiu. Pompierii au stropit cisterna cu jeturi puternice, pentru a preveni explozia, in timp ce paramedicii si echipa de descarcerare incercau sa-i salveze pe pasagerii celor doua masini. Jandarmii au incercat sa-i tina pe curiosi departe de zona cu risc, iar politistii au blocat circulatia, pina la inlaturarea pericolului. Inundatii in AtelIn cela de-a treia situatie tactica simulata ieri de catre serviciile de urgenta din judet, statia CFR din comuna Atel a fost inundata, din cauza precipitatiilor abundente din aceasta zona si a viiturilor formate pe riul Tirnava Mare. Lucratorii ISU, cei din cadrul serviciilor voluntare de urgenta, precum si jandarmii au intervenit cu barci si motopompe, pentru a scoate apa din curtile satenilor si a-i ajuta sa-si cladeasca stavilare din saci cu nisip. La capatul a zeci de minute de efort, aplicatia de ieri a dovedit ca serviciile de urgenta sint pregatite sa intervina in sprijinul sibienilor, in cazul unor dezastre.
Lista initiala a tinerilor care au solicitat o locuinta ANL cuprindea nu mai putin de 136 de familii inscrise in cursa. Beneficiind de punctaje diferentiate conform legilor in vigoare tinerii au fost aranjati in ordine descrescatoare, cei mai bine clasati avind norocul de a intra pe lista aprobata de catre consilieri. Mircea Hava“Ma bucur ca pot sa fiu astazi aici. Va felicit si va urez sa va bucurati de casa noua. Contractele le veti semna chiar acum si, apoi, in baza lor, o sa puteti sa va faceti contracte si pentru utilitati. Va puteti muta de cind vreti, chiar la noapte. Stiu ca sint si cei care nu au intrat pe lista finala, dar o sa avem in curind un bloc cu 96 de apartamente si tot pe baza punctajelor se va stabili lista celor care vor ajunge si acolo”Bucurie realaTinerele familii vor locui in imobilele repartizate in baza unui contract de inchiriere care va fi valabil, initial, pentru o perioada de cinci ani de zile, dar care poate fi apoi prelungit atita timp cit situatia materiala a celor in cauza va necesita aceasta forma de ajutor social. “Asa spune legea. Speram ca actele normative sa ne permitem sa le vindem. La finalul celor cinci ani poate ca le veti putea cumpara. Sper asta si cred ca asa ar fi normal. Unde sa mai mergi dupa ce ai stat intr-un loc atita timp? Si apoi daca le vindem, din banii aceia o sa putem face altele. Poate ca din 20 de apartamente nu o sa putem face tot 20 dar facem 18 si tot e ceva”, si-a exprimat increderea edilul Mircea Hava. Bucuria tinerilor a fost reala cu atit mai mult cu cit chiria este mai mult decit accesibila. “71 de lei pe luna plus cheltuielile. Cam 50 de euro cu totul intr-o luna. Este mai mult decit accesibil. Este o sansa pentru ei”, s-a bucurat si Seful Serviciului de Administrare a Patrimoniului Local Alba Iulia, Doru Inurean. Tot el a fost cel care le-a prezentat tinerilor subsolul unde pot fi amenajate pivnite si care adaposteste o moderna instalatie de incalzire. Elena Czifra“Astept de 5 ani de zile momentul acesta. Am pus dosarul si acum am primit o locuinta. Imi place tare mult si ma simt bine aici. Multumesc primariei”Bucurie si sperantaPentru cele 20 de familii, momentul a fost unul foarte fericit.“Ne bucuram tare mult. Am asteptat ziua asta si acum e ceva de nedescris. Pentru noi este foarte important, ne place apartamentul si speram sa ne simtim bine aici”, a declarat si Cosmin Cordea, in vreme ce sotia sa era atit de emotionata incit organismul sau a luat-o razna. De adaugat ca administratia locala din Alba Iulia a aprobat alocarea unei suprafete de pamint necesare construiri unui nou imobil ANL. Mircea Hava“Aici in spate se va construi inca un bloc si o sa avem si alte proiecte. Chiar daca o sa fie interpretata ca fiind campanie electorala, o sa il dau in folosinta cind va fi gata. Daca e de 1 iunie atunci o sa il inauguram si poate sa zica cine ce o vrea”
Tiroida este responsabila de buna functionare a organismului uman si secreta doi hormoni principali: Tiroxina (T4) si Triiodotironina (T3). Atunci cind ne facem analizele de rutina, trebuie sa cerem si nivelul de hormoni T3 si T4 ori TSH (Thyroid Stimulating Hormone) care este secretat de catre glanda pituitara. Cind suferim de afectiuni ale glandei endocrine au loc in organismul nostru variatii ale nivelului energetic, probleme cu greutatea corporala, intoleranta la frig sau caldura, labilitate emotina-la, variatii ale tonusului muscular. Afectiuni ale glandei tiroide Exista doua tipuri de afectiuni ale glandei tiroide: cea mai intilnita afectiune este hipotiroidismul, atunci cind tiroida nu produce o cantitate de hormoni suficienta si are ca simptome: n Crestere in greutate n Apetit scazut n Oboseala n Dificultate la inghitit n Tulburari de atentie, de memorie, de concentrare n Intoleranta la frig (frilozitate) n Voce ingrosata, ragusita n Depresie n Tulburari de tranzit de tip constipatie n Piele uscata n Scaderea ritmului cardiac (bradicardie) O afectiune mai putin frecventa este hipertiroidismul, (tiroida hiperactiva) care apare atunci cind glanda tiroida produce mai multi hormoni decit este necesar si are ca simptomatologie: n Nervozitate, iritabilitate, anxietate n Palpitatii n Intoleranta la caldura. Transpiratie n Tremur fin al extremitatilor n Pierdere in greutate n Lipsa de energie, pacientii se simt extenuati, obositi, lipsiti de vlaga n Diaree n Oboseala, stare de slabiciune generala n Modificari ale pielii, mai calda, transpirata, foarte fina n Dificultati la inghitire Vestea buna este ca pacientii suferind de afectiuni tiroidiene pot duce o viata normala, activa, urmind o conduita medicamentoasa stricta. Vestea mai putin buna este ca, netratata la timp boala tiroidiana poate afecta sistemul cardiovascular, sistemul de reproducere, psihicul. Asa ca, ori de cite ori mergeti sa faceti analizele de rutina, cereti si un T3, T4 si un TSH pentru a depista din timp eventualele variatii hormonale si pentru interveni eficient in tratarea disfunctiei, in cazul in care aceasta exista.
Silueta conteaza foarte mult la vedete. si, daca slabeste cit mai natural, diva respectiva este mai mult decit admirata si apreciata. Jennifer Aniston nu se poate plinge în acest sens. Are un trup de invidiat si asta datorita faptului ca duce o viata cit mai placuta si maninca sanatos. Profitind de sederea în Miami, ea a reusit sa-si faca timp de munca, prieteni, cumparaturi, s-a bucurat de soarele puternic si a reusit sa slabeasca. „Jen a pierdut sapte kilograme în sapte zile. A revenit la trupul caruia Brad nu-i putea rezista!”, au declarat prietenii ei pentru revista OK!. Apropiatii spun ca, în ultimul timp, Jennifer a fost mult mai fericita si mai calma. Fosta sotie a lui Brad Pitt radiaza de fericire si frumusete, toti spunind ca aceasta stralucire vine din interiorul ei.
Consiliul Judetean Sibiu a lansat ieri, in foaierul corpului B al Bibliotecii Judetene Astra, un album care poarta numele „Judetul Sibiu. Istorie si imagini de epoca". Acesta cuprinde fotografii foarte vechi din judetul Sibiu, unele mai vechi de 150 de ani, harti si informatii despre fiecare localitate a judetului, prezentate, in premiera, publicului larg, cu ocazia implinirii a 40 de ani de la infiintarea judetului Sibiu in limitele sale teritoriale actuale. Albumul a fost realizat de o echipa de 12 istorici si arhivisti, din judetele Sibiu si Brasov, printre care se numara Dan Nanu, Nicolae Pepene, Gernot Nussbacher si Bogdan- Florin Popovici.Lansare cu succesLa lansarea albumului au participat atit primari din localitatile judetului Sibiu, cit si oameni obisnuiti, care au trecut pragul bibliotecii pentru a urmarii imagini istorice in premiera. In dechidere a vorbit Onuc Nemes, directorul Bibliotecii Astra. Acesta, si-a exprimat bucuria in ceea ce priveste realizarea acestui album. „Sint foarte bucuros ca acest album va ajunge in biblioteca noastra si prin intermediul nostru la cititori. Este o carte de referinta pentru Istoria Judetului", a mentionat Nemes. La lansare au mai participat atit Dan Nanu si Nicolae Pepene, doi dintre co-autorii cartii, cit si Martin Bottesch, presedintele Consiliului Judetean Sibiu. Dan Nanu, a vorbit despre munca laborioasa pe care autorii albumului au dus-o pina la finalizarea lui. De asemenea, acesta si-a exprimat dorinta ca fiecare sibian ar trebui sa aibe acest album in biblioteca personala. „Sper ca acest album sa ajunga in casa fiecarui sibian si nu numai", a marturisit Nanu.Pret „piperat"Conceptul initial al albumului a fost modificat de mai multe ori, intru-cit a trebuit respectata o anumita cronologie. S-a renuntat la o serie de harti care datau inca din timpul lui Iosif al II-lea (sec XVIII). Albumul are 220 de pagini si in paginile lui evoca repere din istorie care au marcat acel loc. Evocarea reiese atit din fotografii cit si din textele care le insotesc pe acestea. Volumul a fost tiparit in limbile romana si germana, intr-un tiraj de 2000 de exemplare. Nu oricine isi poate permite insa acest album. Costul unui exemplar este de 150 lei. „Consiliul Judetean nu are voie sa scoata spre vinzare aceste exemplare intrucit acesta este realizat din bugetul Sibiului. Editura si-a pastrat insa dreptul de a pune in vinzare citeva exemplare, realizate din bugetul propriu", a explicat Bottesch. Acesta a mai adaugat ca „fiecare primar va primi cite un exemplar, atit in limba romana cit si in germana". Lansare cu repetitieConsiliul Judetean Sibiu este singurul din tara care detine si care a creat o astfel de lucrare. „Judetul Sibiu. Istorie si imagini de epoca" nu este primul album creat de catre cei 12 autori. Anul trecut, in 17 decembrie, acestia au lansat primul album care era dedicat Sibiului. De asemenea, autorii au in plan sa lanseze un nou album de fotografii care va contine descrierile geografice si hartile topografice ale localitatilor din judetul Sibiu. Volumul se va numi „Transilvania. Izvoare geografice si istorice" . Toate aceste albume continua programul inceput in anul Capitalei Culturale, si anume, acela de promovare a Sibiului.
Festivalul ?Vara, vara, primavara" a ajuns la editia cu numarul XIITimp de doua zile, Casa de Cultura a Sindicatelor va gazdui cele mai mari voci ale cintecului popular romanesc, dar si valorosi aspiranti la acest statut. Festivalul „Vara, vara, primavara", organizat de Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale „Cindrelul - Junii Sibiu", Consiliul Judetean si Cercul Militar, se va desfasura in doua etape, fiecare urmata de momente artistice cu interpreti celebri. In prima seara, vor urca pe scena concurentii inscrisi in festival. Acestia vor avea de sustinut trei probe, in urma carora vor fi jurizati si premiati. Astfel, primele doua probe vor consta in interpretarea cu si fara acompaniament a unui cintec popular care sa reprezinte zona folclorica din care provin concurentii. In ultima proba a festivalului-concurs, tinerii interpreti vor trebui sa vorbeasca despre costumul popular pe care il poarta. Festival cu surprizeIn premiera pentru un asemenea festival-concurs in Romania, cistigatorului festivalului i se va oferi sansa ca, anul viitor, sa faca parte din juriu. Mai mult, imaginea cistigatorilor va aparea pe toate materialele promotionale ale editiei viitoare. „Concurentii inscrisi in concurs acopera toate zonele folclorice ale tarii. Avem chiar si concurenti din diaspora: doi din Republica Moldova si doi din Serbia", a anuntat Silvia Macrea, coregrafa „Junilor". Recitalul tinerilor interpreti va fi urmat de recitalul sustinut de celebrii interpreti Camelia Cosma Stoita si Sergiu Cipariu. Iar Mariana Anghel isi va lansa, cu aceeasi ocazie, noul sau album. Vedete asteptateIn ultima zi a festivalului va avea loc gala laureatilor, in care sibienii ii vor putea asculta pe cistigatorii editiei. Dupa interpretarile acestora, publicul se va putea intilni cu vedete ale muzicii populare, precum Roxana Reche, Stana Stepanescu, Viorica Macovei, Gabriela Tuta, Ion Dragan, Nelu Albu, Robert Tirnaveanu, Alina Bica, Daniel Rosalim sau Viorica Telcean. Seara folclorica se va incheia cu recitalurile sustinute de invitatii speciali, Nineta Popa si Petrica Mitu Stoian. „Intrucit am pregatit impreuna cu Ansamblul «Cindrelul - Junii Sibiului» un «tablou de dansuri» din Mehedinti, ne-am gindit sa il chemam pe domnul Mitu, el fiind cea mai reprezentativa persoana a acelei zone", a explicat Macrea.
Pentru a doua oara, Sibiul va fi gazda Festivalului International de Film Transilvania. Daca anul trecut Capitala Culturala a gazduit evenimentul in paralel cu orasul Cluj Napoca, anul acesta festivalul se va desfasura pe rind, in fiecare din cele doua orase. Cinefilii sibieni vor putea urmari in cadrul festivalului cele mai apreciate productii ale momentului, a invitatilor de marca din industria filmului si a unor retrospective si evenimente speciale.Start la ClujEditia de anul acesta a festivalului va incepe la Cluj Napoca si va debuta cu filmul "Funny Games" regizat de Michael Haneke. "Funny Games" este un remake al filmului produs in Austria in 1997de catzre acelasi regizor. Filmul expune in varianta americana, povestea unei familii (mama, tata si copil) luata ostateca de doi tineri, in aparenta inofensivi. Funny Games intentioneaza sa puna in garda publicul clujean in ceea ce priveste selectia editiei din acest an. Distributia filmului este una de exceptie Naomi Watts, Tim Roth, Michael Pitt, Brady Corbet.Noi sectiuniPe langa sectiunile deja consacrate - Competitie (rezervata, ca si pana acum, regizorilor aflati la primul sau al doilea film), Supernova, Fara limite, Umbre, 3 X 3, Ziua Maghiara, Doc'n'Roll, Zilele filmului romanesc - selectia semnata de Mihai Chirilov, directorul festivalului include si cateva grupaje tematice noi. Remade in Bollywood consta in remake-uri indiene la filme de referinta din istoria recenta a cinematografului si este unul din grupajele propuse de Chirilov. Real time este o sectiune dedicata filmelor realizate in timp real, dintr-un singur cadru, fara taietura de montaj.
Un nou nume si-a facut aparitia pe lista Festivalului Artmania Sibiu. Trupa olandeza Agua de Annique sint cei care vor deschide seria concertelor rock din cadrul Artmania, alaturi de suedezii de la Tiamat. Sibienii au ocazia de a asculta una dintre cele mai puternice voci ale rockului european in cadrul festivalului de muzica rock Atmania, desfasurat la Sibiu in perioada 18-20 iulie. Anneke van Giersbergen, fosta solista de la The Gathering, revine in Romania cu noua ei trupa Agua de Annique pentru a sustine un concert in cadrul celei de-a treia editii a festivalului Artmania de la Sibiu. Dupa ce a decis sa se desparta de renumita trupa The Gathering, la inceputul anului 2007, Anneke van Giersbergen a infiintat trupa de rock alternativ/pop Agua de Annique. Majoritatea pieselor de pe albumul de debut "Air", lansat in toamna anului 2007, sint compuse chiar de Anneke. Formatia Agua de Annique este formata din Anneke van Giersbergen (voce, pian), Joris Dirks (chitara, voce), Jacques de Haard (chitara bas) si Rob Snijders (tobe).
Consilierii locali ai PNL Medias vor sa initieze un proiect de hotarare pentru acordarea tichetelor cadou cadrelor didactice din Medias. Potrivit consilierul liberal, Ligia Moldovan, care este si cadru didactic legea n-a fost destul de clara referitor la sursa de finantare a tichetelor cadou, dar potrivit unor informari sosite de la Minister pentru Inspectoratul Scolar Judetean Sibiu, plata se va face de la bugetele locale. Acesta spune ca pentru bugetul anului 2008 la Medias nu s-au prevazut sume pentru acordarea acestor tichete cadou, iar suma care ar trebui sa acopere contravaloarea tichetelor se ridica la valoarea de 1,8 milioane de lei pentru anul 2007 si 1,9 milioane de lei pentru pentru anul 2008.
Dupa ce incineratorul Spitalului Municipal nu a mai primit autorizatie de functionare, institutia a organizat o licitatie pentru gasirea unei firme care sa ridice si transporte deseurile medicale. Cistigatorul nu si-a putut onora insa obligatia, astfel ca a fost nevoie de inca o licitatie. Dupa lungi asteptari, Spitalul Medias a incheiat un contract cu o firma sibiana, care ridica de doua ori pe saptamina deseurile medicale. Ulterior, acestea ajung la Timisoara unde sint incinerate. „Dupa a doua licitatie am facut contract cu o firma sibiana, care le ridica de doua ori pe saptamina", explica medicul Dorin Igna, directorul medical al Spitalului Municipal. 5.000 lei lunarPina anul trecut, Spitalul Municipal Medias nu platea pentru distrugerea deseurilor decit costul facturii de gaz de la incineratorul propriu. Acum, unitatea sanitara trebuie sa plateasca pentru fiecare kilogram de deseu medical ridicat, transportat si incinerat. Cheltuiala se ridica la circa 5.000 lei lunar, bani care nu erau prevazuti nicaieri. Aceasta suma va fi prevazuta in bugetul Spitalului pe anul 2008, care va fi aprobat dupa data de 31 martie.Sursa de poluareIncineratorul de pe strada George Cosbuc, care a fost inchis pe 1 ianuarie, a fost ani buni o pata pe obrazul Mediasului, si un adevarat cosmar pentru locatarii din zona. Mirosuri intepatoare, funingine, toate provenind de la deseurile care nu mai folosesc spitalului, si care erau arse zilnic intr-un crematoriu aflat intr-o stare jalnica. De asta au avut parte locatarii de pe strada Plevnei, George Cosbuc si alte strazi din jur. Problema si-a cautat o rezolvare de mai bine de sapte ani, insa lipsa banilor a facut ca situatia sa ramina neschimbata.
Mediesenii sint darnici, iar vestile circula repede. Asa explica comanda Politiei Comunitare Medias, numarul mare de cersetori care apeleaza la mila publicului pe raza municipiului. Multi dintre cei care pe care ii intilnim la colturi de strada sau in zonele aglomerate, provin din alte localitati sau chiar judete. „Pe linga autohtoni, in ultima perioada si-au facut aparitia si o serie de persoane din alte localitati, care vin in Medias pentru a cersi. Agentii comunitari ii depisteaza in oras, ii trimit inapoi in localitatea de domiciliu, insa de cele mai multe ori, ei se intorc si isi reiau obiceiurile", explica comandorul in rezerva Eugen Moraru, seful Politiei Comunitare.Vinovati, mediesenii Fenomenul cersetoriei este unul imposibil de controlat, sustin reprezentantii autoritatilor. Explicatia este foarte simpla. In conditiile in care mediesenii sint cei care il incurajeaza prin faptul ca ofera bani, fenomenul nu poate fi stopat. „In repetate rinduri am facut apel catre medieseni sa nu mai incurajeze acest fenomen si sa nu mai dea bani cersetorilor. Din pacate, insa, acest lucru continua sa se intimple", mai spune Eugen Moraru. Minori problemaMulti dintre cersetorii de pe raza municipiului Medias sint minori care provin din familii dezorganizate. Pina la inceputul anului 2007, copiii depistati la cersit erau transportati la Centrul de tranzit pentru minori, unde ramineau internati pina in momentul in care veneau parintii dupa ei. Acesta a fost desfiintat, conditii in care situatia a ramas in coada de peste. Astfel, un minor depistat la cersit azi, se intoarce pe strada a doua zi, daca nu cumva chiar in aceeasi zi. CASETABani frumosiO persoana care apeleaza la mila trecatorilor pe raza municipiului cistiga in medie 60-70 lei pe zi, ceea ce intr-o luna reprezinta un venit substantial. Aceasta situatie a fost constatata de agentii comunitari, cu ocazia raziilor facute in municipiu. Amenda pentru cersetorie este conform legii 61/1991, de 100-500 lei. Cersetorii insa nu o platesc niciodata, si pentru ca legea are lacune, nu patesc absolut nimic.
Caminul cultural din Alma Dumbraveni si amenajarea de spatii verzi in comuna vor „inghiti" 1,5 milioane de lei. In acest sens, autoritatile locale au intocmit un proiect de reabilitare capitala a unitatii din centrul de comuna. Dupa intocmirea documentatiilor necesare si obtinerea avizelor, conducerea Primariei asteapta organizarea licitatiei pentru atribuirea lucrarii. Acestia vor sa reabiliteze sistemul de incalzire, precum sa renoveze, dar si sa utileze modern actuala bucatarie a caminului cultural. Iar pentru ca si fatada este foarte importanta, aceasta va fi zugravita. Potrivit primarului Ioan Feier, pina in acest moment s-au alocat 250.000 de lei pentru aceasta lucrare, insa daca va fi necesar, va suplimenta fondurile. O alta directie de actiune a conducerii primariei din localitate o reprezinta intocmirea proiectelor pentru amenajarea de spatii verzi in cele trei localitati componente ale comunei.
Timp de o ora si jumatate, pompieri, politisti, jandarmi si medici au simulat incendii catastrofale, dar si inundatii de proportiiAmbulante din cadrul Serviciilor SMURD Sibiu, Medias si Copsa Mica, subunitatile Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta din Sibiu, Medias si Agnita, serviciile voluntare pentru situatii de urgenta din Dumbraveni, Biertan, Copsa Mica, Brateiu si Atel, jandarmi, specialisti ai Romgaz si Transgaz, angajati ai Agentiei Regionale pentru Protectia Mediului Sibiu si din cadrul Comisariatului Judetean Sibiu al Garzii Nationale de Mediu Sibiu au intrat, ieri, in alerta, dupa ce hala de compresoare a Statiei de Comprimare Gaz Metan Brateiu a fost cuprinsa de flacari. Din fericire a fost vorba doar despre o aplicatie tactica de amploare, care avea insa un scenariu cit se poate de plauzibil.Pericol de exploziePrima parte a aplicatiei a cuprins tocmai incendiul de la hala de compresoare a Statiei de Comprimare Gaz Metan. Acesta insa risca sa se extinda, si sa genereze chiar o explozie de amploare. Pompierii au intervenit de urgenta pentru a stinge incendiul si pentru a-i salva pe muncitorii surprinsi de foc. Ambulantele SMURD au transportat apoi ranitii la spital. Intre timp jandarmii au izolat perimetrul, iar politistii rutieri au luat masuri pentru dirijarea circulatiei pe DN 14, in zona din apropierea statiei. Dezastru cu repetitieProblemele nu s-au terminat insa aici pentru serviciile de urgenta. „Fumul gros degajat de incendiu a fost dus de vint pina la sosea. Soferul unui vehicol de mare tonaj care transporta substante inflamabile, din cauza vizibilitatii reduse, a pierdut controlul asupra masinii, si a patruns pe contrasens, unde a lovit in plin un alt autoturism", explica slt Diana Lazar, ofiter de relatii publice in cadrul ISU Sibiu, cea de-a doua situatie. Pompierii au intervenit imediat asigurind cu jeturi de apa cisterna, nu cumva sa explodeze. Intre timp, medicii SMURD si pompierii de la descarcerare incercau sa salveze vietile persoanelor prinse intre fiarele contorsionate ale celor doua vehicole. Jandarmii au incercat sa-i tina pe sateni departe, de frica unei explozii, iar politistii au blocat circulatia, pina la inlaturarea pericolului. Inundatii in AtelIn cela de-a treia situatie tactica simulata de catre serviciile de urgenta din judet, statia C.F.R. din comuna Atel a fost inundata din cauza precipitatiilor abundente din aceasta zona si a viiturilor formate pe riul Tirnava Mare. Lucratorii ISU, cei din cadrul Serviciilor voluntare de urgenta, dar si jandarmii, au intervenit cu barci si motopompe, pentru a scoate apa din curtile satenilor, si a-i ajuta sa-si cladeasca stavilare din saci cu nisip in fata caselor. Desi a antrenat un numar impresionant de forte, aplicatia de ieri a dovedit ca serviciile de urgenta sint pregatite sa intervina in sprijinul sibienilor, in cazul unor dezastre. Slt. Diana Lazar, ofiter Relatii Publice „Unul dintre scopuri a fost asigurarea unei informari complexe si a unei instruiri eficiente a populatiei si a echipajelor serviciilor de urgenta profesioniste, private si voluntare, privind modul de comportare in cazul producerii situatiilor de urgenta generate de accidente grave pe caile de comunicatii si incendii"
Presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, va propune oficial candidatura Zinaidei Greceanii pentru functia de premier, in urma consultarilor pe care le-a avut ieri cu grupurile parlamentare, informeaza un comunicat al presedintiei de la Chisinau, citat de corespondentul NewsIn. Seful statului s-a consultat cu membrii grupurilor parlamentare privind desemnarea Zinaidei Greceanii, vicepremier si ministru de Finante, in calitate de candidat pentru functia de prim-ministru al Republicii Moldova. Candidatura Zinaidei Greceanii pentru postul de prim-ministru va fi propusa oficial in cadrul sedintei plenare de vineri a Parlamentului, cind ar putea fi si supusa la vot. Potrivit Constitutiei, Zinaida Greceanii urmeaza, in termen de 15 zile de la desemnarea oficiala, sa inainteze Parlamentului spre adoptare programul de activitate al noului Guvern si intreaga lista a Executivului. Parlamentul acorda incredere Guvernului cu votul a cel putin 52 de deputati din 101.Zinaida Greaceanii, in virsta de 52 de ani, este apreciata ca specialist. Ea a purtat ultimele negocieri cu Gazprom si este considerata loiala presedintelui Voronin. Are o experienta de 8 ani in cadrul guvernului, ocupindu-se de domeniul finantelor. Premierul in exercitiu Vasile Tarlev, care ocupa aceasta functie din 2001, demisionase miercuri, argumentind prin nevoia unei reinnoiri in conducerea statului. Candidatura lui Greceanii fusese anticipata de politicienii de la Chisinau, desi nu era singurul nume vehiculat pentru aceasta functie. „Nu sint profet, dar sint suficiente elemente care ma fac sa cred ca va fi o doamna“, declarase pentru UNIMEDIA Vlad Cubreacov, deputat PPCD. Pe de alta parte, Leonid Bujor, deputat AMN, s-a declarat sigur in proportie de „70% ca va fi Zinaida Greceanii, pentru ca inainte de alegeri arata mai bine o femeie in aceasta functie“. Ministrul Economiei, Igor Dodon, al carui nume fusese de asemenea vehiculat, „este mai bun, dar nu va fi propus, pentru ca a avut probleme cu detinatorii de patente“ (n.r., cei care vind diverse produse la tarabe in piete pe baza unei autorizatii speciale) , a adaugat Bujor.
Anunt oficialLiderul PSD Bucuresti, Marian Vanghelie, va fi candidatul PSD pentru Primaria Capitalei, a anuntat ieri presedintele social-democratilor Mircea Geoana. Geoana a precizat ca Vanghelie beneficiaza de sprijinul sau si al conducerii centrale a partidului, candidatura acestuia urmind sa fie validata, conform statutului, de catre Biroul Permanent National de luni. La primaria Sectorului 2 va candida actualul primar Nicolae Ontanu, iar la Primaria Sectorului 4 va candida Vasile Mihalache. Marian Vanghelie a declarat ca este convins ca Sorin Oprescu îl va sprijini în alegeri, iar senatorul va fi propus pentru alte functii cum ar fi aceea de ministru al Sanatatii. Vanghelie a evitat sa spuna ce se va întimpla daca Oprescu va decide sa candideze independent si a subliniat ca nu îl intereseaza care sint contracandidatii sai. „Sint sigur ca domnul Oprescu va fi alaturi de mine. Am încredere ca Sorin Oprescu vrea sa-si ia revansa si sa cistigam Bucurestiul, pentru ca, din pacate, partidul nostru nu a dorit foarte multi ani sa cistigam Bucurestiul“, a spus liderul PSD Bucuresti. Marian Vanghelie a subliniat ca Oprescu ramine în continuare prietenul sau si împreuna vor avea de realizat proiecte foarte mari. „Oprescu este propus pentru alte pozitii pe care trebuie sa le ocupe. Oprescu va avea sprijinul organizatiei Bucuresti pentru alte functii. Oprescu poate fi ministrul Sanatatii“, a completat el.Geoana, sigur ca PSD intra in turul doiLiderul PSD, Mircea Geoana, a precizat, ieri, ca, din discutiile pe care le-a avut cu Sorin Oprescu, a reiesit ca acesta intentioneaza sa candideze la Primaria Capitalei ca independent, însa spera sa nu recurga la un astfel de gest, întrucit ar duce la „canibalizarea“ voturilor PSD. „Este o decizie pe care fiecare poate sa o ia. Eu cred ca nu ar fi un lucru bun si ar fi un risc de canibalizare al votului PSD. Pe de alta parte, si Sorin Oprescu este un om cu reputatie buna, un politician cu multa experienta, nu sta rau în sondaje“, a comentat Mircea Geoana. Liderul PSD a precizat ca a vorbit cu Sorin Oprescu si ca, într-adevar, se pare ca are intentia de a candida independent, dar crede ca „se va gindi de doua ori înainte sa ia o decizie finala“. Mircea Geoana a mai declarat ca social-democratii sint deja în întirziere cu nominalizarile pentru candidatii la alegerile locale si de aceea PSD doreste sa finalizeze cit mai rapid procedura de desemnare a candidatilor. Geoana s-a aratat convins ca la Bucuresti PSD va intra în turul doi. „Sint absolut convins ca vom cistiga numarul cel mai mare de presedinti de Consilii Judetene la nivel national si numarul cel mai mare de primari si consilieri“, a sustinut liderul PSD.Senatorul PSD Sorin Oprescu a declarat ca nu a discutat cu liderii partidului posibilitatea candidaturii sale ca independent la Primaria Capitalei, însa sustine ca nici în privinta desemnarii sale drept candidat al formatiunii nu a fost întrebat. „Nu am discutat aspectul asta niciodata, nu stiu de unde a aparut ideea asta. N-am discutat nici despre Primaria Capitalei. Nu m-a întrebat nimeni, eu mi-am aratat disponibilitatea si astept validarea definitiva a hotaririi partidului, dupa care voi hotarî“, a spus Oprescu, întrebat daca urmeaza sa candideze ca independent pentru postul de edil bucurestean. Invitat într-o emisiune la Radio Romania Actualitati, senatorul PSD a refuzat sa comenteze desemnarea lui Marian Vanghelie drept candidat al formatiunii pentru Primaria Bucuresti, spunind ca va face declaratii dupa hotarirea din cadrul Biroului Permanent de luni.Un an la sefia PSD BucurestiMarian Vanghelie s-a nascut în 28 februarie 1968 în Bucuresti. Este casatorit de la virsta de 18 ani cu Charlotte, pe care a cunoscut-o în adolescenta, si au un baiat pe nume Alexandru. S-a nascut în Ferentari, într-o familie modesta, iar parintii sai s-au despartit cind acesta era elev. Tatal, de origine evreu, a plecat în Israel pentru a se ocupa de afaceri, iar mama lui, Elena, a ramas sa lucreze la o cantina. Vanghelie are un frate de mama, Paul, care este tot om de afaceri. Miron Mitrea este nasul de botez al fiului sau. În copilarie a jucat fotbal la Clubul Steaua si Metalul Bucuresti, însa a fost nevoit sa renunte la acest sport din motive financiare. Marian Vanghelie este, din 28 februarie 2007, presedinte al Organizatiei PSD Bucuresti si primar al Sectorului 5 Bucuresti, mandat cistigat prima data în 2000 si recistigat în 2004.
Click pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine marita
Pacate iertateDuminica aceasta ne descopera o alta fata a postirii. Duminica ce a trecut ne-a bucurat de mirarea mintuitoare si luminoasa a lui Natanael, icoana celui fara viclesug. Aceasta ce ne sta dinainte, a carei Evanghelie este cea de la Marcu 2, 1-12, ne vorbeste despre vindecarea slabanogului din Capernaum, care-si reia mersul sanatos dupa ce-i sint iertate pacatele si dezlegate lanturile ce-l tineau paralizat. Lectia pare simpla, dar nu este. Suflet credinciosVindecarea celor din interior pare ca duce la vindecarea celor din afara. Ba chiar s-a dezvoltat o intreaga teorie, si chiar teologie, care ne spun mereu ca un om sanatos este iubit de Dumnezeu, ca sanatatea este semnul purtarii de grija a lui Dumnezeu. Asa o fi? Cum se explica atunci marile bucurii pe care le afla in boala sufletul credincios? Este Dumnezeu absurd si anti-uman atunci cind coboara cite o boala peste vreun suflet? O, cum jubileaza farsorii umanismului anti-dumnezeesc, aducindu-ne aminte de marile epidemii, de foamete si mizeria din jur, aratind, rinjind, cu degetul abnegatiei lor mizere, catre inculpatul Dumnezeu. Ce diatribe anti-Dumnezeu creeaza cei care-L afla pe El vinovat pentru traficul de droguri si alcoolism, pentru desfriul intelectual, moral si trupesc al lumii. Cu usuratatea ispititorului dintii cauta adeptii culpabilizarii lui Dumnezeu pentru toate nemerniciile lumii.Biruitor al mortiiEvanghelia aceasta ne descopera circotasii de pe la colturi, pururea interpretii actului divin, batjocoritorii Dunezeului Celui viu de dragul legalismului lor infidel si schimbator. Hristos nu sta la vorba cind este sa vindece si sa invie mortii. Nu vindeca sisteme pentru ca pentru el omul, fiecare om in parte, este mai de pret decit mofturile care-l infasoara in hlamidele bunelor intentii. El este Cel Care calca in bataturile tuturor bordeielor ce-L primesc cu aceeasi smerenie dumnezeiasca si cu aceeasi dragoste care i-au marcat biruirea iadului. El nu vine ca vindecator al absurdului nostru, ci ca biruitor al mortii, nu vine ca un vraci, caruia sa-i faci temenele, ci asemeni puterii cerului, vine cu luciditatea pe care o da biruirea mortii. Caci si-n cazul acesta, din Capernaum, Hristos nu vindeca doar pe slabanog, ci si slabanogeala noastra, aratind prin aceasta ca n-a venit sa desfasoare doar o activitate de politica-sociala, in care ar fi trebuit sa contacteze numai pe bolnavii centrali, cu ratting la popor, ci a venit pur si simplu sa vindece nebagatii in seama, exclusii, cu aceeasi forta ca pe cei care credeau ca numai lor li se cuvine totul.Intilnirea cu ElCe lectie deplina lumii de astazi! Dumnezeu nu face proiecte sociale cu fonduri nerambursabile pentru a acorda vindecari de lux. El stie ca vindecarea vine din intilnirea cu El. Ne sint pline caminele de batrini nu din saracie sociala, cit din insingurare si uitare, din negrija fiilor fata de parinti. Ne sint copiii uitati prin scoli nu din grija sistemului educational pentru calitatea educatiei, cit din supraocuparea parintilor in servicii ce le ciobesc sufletele si constiintele. Ne sint spitalele pline de boli din degenerarea sanatatii morale intii, si-apoi a celei trupesti, din multa negrija, institutionalizata de-a dreptul fata de dreptul fundamental al muribundului om modern: acela de a-i lasa netulburata credinta de susoteli si susanale fals moraliste. Izvorul vindecariiPostul continua. Invitatia dumnezeiasca este scrisa cu Singele Lui. Cumplita boala a slabanogirii in credinta nu poate fi vindecata prin retete naturiste si eforturi personaliste. Izvorul vindecarii, Biserica, tine intr-insa cheia dintii a vindecarii: chemarea la intilnirea cu Hristos Iertatorul. Si prin aceasta iertare, Vindecatorul.
Astazi, Domnul ne asteapta linga Poarta Oilor, sa dea vindecare unui slabanog. E una dintre cele mai frumoase, dar si cele mai pilduitoare Evanghelii. Pentru ca, dupa cum am auzit, ea poarta in sine o durere extraordinara. Spune slabanogul Evangheliei de astazi: „Doamne, nu am om ca sa ma arunce in scaldatoare cind se tulbura apa; ca, pina vin eu, altul se coboara inaintea mea". „Doamne, nu am om!..."Boala singuratatiiDupa cum ne spune Sf. Scriptura, in jurul acestei porti se afla „multime de bolnavi: orbi, schiopi, uscati, asteptind miscarea apei". Treizeci si opt de ani sa stai impreuna cu fratii tai de suferinta, asteptind minunea vindecarii la tulburarea apei, e o cruce foarte grea. Este crucea celui singur, celui parasit de toti, fara nici o nadejde de la cei din jurul sau, fara nici o mingiiere din partea confratilor, pentru ca fiecare dintre ei asteptau acelasi lucru: vindecarea. Dincolo de boala fizica a acestui om, vedem boala aceasta deosebit de grea: a singuratatii. In singuratatea lui insa vedem singuratatea lui Hristos de pe Cruce. De aceea cred ca Hristos il si vindeca: pentru ca El ii intelege mai bine decit oricine singuratatea, suferinta. Rugaciune si rabdareSlabanogul acesta, vreme de treizeci si opt de ani, L-a asteptat pe Hristos sa-i daruiasca vindecarea. Cit s-o fi rugat el in tot acest timp, ca sa reziste in asteptarea sa! Cit o fi chemat el Numele lui Dumnezeu pentru a-l milui cu intremarea! Insa toata aceasta asteptare, toate aceste rugaciuni i-au fost incununate cu venirea Mintuitorului Insusi la el, pentru a-i darui minunea ridicarii din boala.Lista cu nevoiNoi, cind ne rugam, de multe ori sintem asa de slabi, incit atunci incercam sa ne adresam lui Dumnezeu cu un fel de lista, o lista contabila, cu nevoile noastre, si abia mai tirziu, daca mai avem timp sau daca ne mai aducem aminte, mai spunem si: Multumesc, Doamne! Sa incercam alt fel sa ne rugam Lui; cind mergem la lucru, cind ne sculam dimineata, sa spunem: Multumesc Tie, Doamne, ca m-ai trezit inca o data, ca nu mi-a fost patul groapa. Iti multumesc Tie, Doamne, ca ma mentii in viata. Pentru pacatele mele trebuia sa fiu mort de mult... Iar apoi sa spunem: Doamne, ai grija de mine, toate necazurile mele le pun la picioarele Crucii Tale. Daca rugaciunea o facem asa, atunci harul vine mai repede si primim si noi vindecare de ale noastre. Vrem de multe ori sa apasam pe buton si sa ne vina toate darurile de la El, dar El, cind ne vede ca sintem neputinciosi, ne ingaduie si ne da ceea ce noi nu meritam. Sa lasam sa se auda, macar din cind in cind, si glasul constiintei noastre, ce ne indeamna la ridicare din patul zacerii, catre Dumnezeu.Glasul lui DumnezeuConstiinta nu este glasul meu, al stiintei mele, al calitatilor sau al talentului meu extraordinar, ci este glasul lui Dumnezeu din mine. El se face scaldatoare a Siloamului, piatra de hotar intre mine si Vesnicie, pentru a ne reaseza sanatosi in Imparatia lui Dumnezeu. Aceasta este binecuvintarea cea mare a Duminicii de astazi! Hristos ne arata ca sanatatea cea mai de pret este aceea de a-L identifica pe El ca Mintuitor si Dumnezeu al vietii noastre si ca, oricit de bolnavi si de insingurati am fi, El sta intotdeauna la „poarta inimii noastre", ca altadata la Poarta Oilor, si ne asteapta sa ne daruiasca vindecare.
Cu binecuvintarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Fundatia „Preasfinta Fecioara Maria" din Capitala va infiinta o noua gradinita - „Sfinta Ecaterina". Pe ce se pune accent in institutiile de invatamant ale fundatiei ne-a spus ‘Preasfanta Fecioara Maria': „Gradinitele Fundatiei «Preasfinta Fecioara Maria» si Scoala «Anastasia Popescu», cu caracter crestin-ortodox, au pus intotdeauna accent atit pe dezvoltarea orelor de Religie, a atelierului de icoane, a corului care interpreteaza cintari religioase si colinde, cit si pe invatarea de catre cei mici a unei limbi straine", arata prof. Mona Serbanescu, presedinte-director general al Fundatiei.AvantajeSerbanescu a aratat si efectele benefice pe care educatia in spirit crestin-ortodox le are asupra copilului: „Copilul mic, caruia i se deschide o poarta spre rugaciune si credinta, are un mare avantaj: el nu va avea niciun fel de neincredere la un moment dat, cind mare fiind i se vor pune intrebari sau isi va pune intrebari. Pasii lui vor fi fost deja trasati cu siguranta, cu dragoste si cu multa caldura. Copiii sint extrem de bucurosi cind inteleg in profunzimea lor, atunci cind profesorii incearca sa le explice cu model, cu lucrul facut de fiecare in parte, ceea ce poate ar parea abstract in abordarea de mai tirziu a lectiilor religioase". (radio Trinitas)
Preafericitul Parinte Patriarh Daniel si Inalt Preasfintitul Mitropolit Teofan al Olteniei si Mitropolit ales al Moldovei si Bucovinei au convenit ca ceremonia de intronizare a Inalt Preasfintiei Sale sa aiba loc in Duminica Tomii, 4 mai 2008, informeaza www.patriarhia.ro. Aceasta data a fost stabilita de comun acord avindu-se in vedere responsabilitatile multiple ale ierarhilor in perioada Postului Mare si a Sfintelor Pasti.
21 Vi Cuv. Iacob. Ep. si Marturisitorul; Sf. Toma si Serapion22 Si Sf. Cuv. Mc. Vasile, preotul Bisericii din Ancira; Sf. Drosida, fiica imparatului Traian (Pomenirea mortilor)23 Du Cuv. Mucenic Nicon si cei 199 ucenici ai lui; Duminica a 2-a din Post (a Sf. Grigorie Palama); Ap. Evrei 1, 10-14; 2, 1-3; al Sfintului: Evrei 7, 26-28; 8, 1-2; Ev. Marcu 2, 1-12 (Vindecarea Slabanogului din Capernaum); Ev. Sfintului: Ioan 10, 9-16;24 Lu Inainte-praznuirea Bunei Vestiri; Cuv. Zaharia; Sf. Artemon, episcopul25 Ma Buna-Vestire (Dezlegare la peste)26 Mi Soborul Arhanghelului Gavriil; Sf. Mc. Montanus preotul si sotia sa, Maxima. Odovania Praznicului Bunei-Vestiri27 Jo Sf. Mc. Matroana din Tesalonic; Sf. Prooroc Anania; Sf. Mc. Filit si Lidia
Am promis in numarul trecut al paginii noastre ca vom reveni asupra datelor si tentelor din Raportul Ligii Pro Europa asupra fenomenului educatiei religoase in scoala romaneasca. Din nefericire, la ritmul in care presa autohtona concura la darimarea fragilului esafodaj moral-duhovnicesc al scolii, ne-ar obliga la un raspuns la secunda, si nici atunci nu s-ar arata deplin raul unei gindiri absurde si pline de ura care marcheaza demersul ong-istilor de servici. Va dam un simplu exemplu, remarcabil cred eu in actuala conjunctura. De citiva ani buni, predarea religiei a fost catalogata drept ora de ideologizare si indoctrinare pentru ca-i invata pe copii sa se roage sau sa mearga la biserica. De parca ora de religie ar trebui sa-i invete pe acestia sa mearga la bar sau prin locurile famate ale libertatii post-revolutionare. Trecind insa dincolo de acest argument, oarecum ironic, dar prin aceasta nu mai putin adevarat, mereu imi vine in minte spusa unui mare profesor de liturgica, parintele Alexander Schmemann, care spunea ca taina fara cuvint este magie, iar cuvintul fara taina este ideologie. Ce anume se cere invatamintului religios de catre reformistii? Fie sa predam istoria religiilor, altfel spus o insiruire de doctrine, fara nicio relevanta in viata copiilor, doar asa, ca sa ne dam ririiti pe la mesele din alcovurile culturii europene sau sa le vorbim despre chestiuni usurele, fara responsabilizari majore pe teme morale, un soi de magie semipagina, tare la moda prin cancelariile educatiei hollywoodiene, un soi de cultura exotica si aromata de betigasele fumigene ale cine stie carui guru multimilionar. Ii si vad pe copiii din scolile noastre de prin sate cu cita bucurie vor studia textele inestimabile ale Vedelor sau minunatele fapte ale lui Mahomed, prietenul de veacuri al razesilor de pretutindeni. Cum trebuie noi sa cultivam toleranta la actul cultural ne-o dovedesc tocmai ferventii aparatori ai libertatii. Acuzata de Inchizitorism, ortodoxia tace perplexa. Niciodata Biserica ortodoxa Romana n-a vinat cu obstinatie greselile altora, bilbele culturale trecindu-le de-a dreptul la sectorul aiureli necondamnabile. In schimb, ce se petrece in Romania europeana este o adevarata vinatoare de culpe imaginare ale ortodoxiei. Era sa scriu vinatoare de vrajitoare, dar greseam; ele sint legale, noi, noi, inchinatorii la Hristos Dumnezeu, ba! Pentru cine a mai citit cite ceva despre actiunea Inchizitiei va remarca flagrantul de identitate de actiune manipulatoare pe care il impart ong-istii cu teribila institutie catolica. Se naste mai intii curentul de culpabilizare, este prezentata victima in cele mai timpite ipostaze, multe inventate de amorul artei manipularii. Se naste un cod legic nou, care sa condamne victima si toate actiunile ei dupa o morala artificiala, de grup minoritar si foarte minoritar. Aceasta nu este ascultata niciodata si atunci cind este ascultata oricum nu mai conteaza ce spune, caci ea este deja condamnata. Culpa poate fi exagerata oricit, pentru ca nu ia atitudine nimeni, ca nu cumva inchizitorii noii ordini morale sa nu-i treaca in rindul retrograzilor. Ortodoxia in Evul Mediu? Dara monserii care nasc inchizitia, iara si iara, de fiecare data cind au de pus la colt libertatea religioasa, ei nu, ei sint pe linia mentinerii calmului civic si comunitar!Despre Raport, ca sa nu raminem datori chiar cu totul, se cuvine sa amintim ca el este realizat la propunerea marelui aparator al intereselor absurde, dl. Gabriel Andreescu, caruia subordonatii din liga ii multumesc ca si cum n-ar fi el seful, si ca, printre persoanele carora se multumeste pentru ajutor sint si „Gabriella Pásztor, Secretar de Stat in Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului si lui József Kötõ, fost Secretar de Stat in acelasi minister", ceea ce explica usurinta prin care s-au obtinut aprobarile pentru derularea anchetei, ambii provenind din pepiniera UDMR, zona comuna cu activista Smaranda Enache fiind Muresul, partid care s-a ridica in permanenta la lupta pentru drepturile omului numai cind acesta vorbea maghiara sau macar o ingina. Ca o ironie fin europeana, autorii multumesc si celor care au participat la dezbaterea publica a proiectului, dupa ce el a fost realizat, adica la parastasul moral al unei struto-camile ideologico-oportuniste cum rar a mai cunoscut viata academica romaneasca!
Click pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine marita
Antrenorul echipei nationale B a Romaniei, Stefan Iovan, a convocat, miercuri, 19 jucatori pentru partida din deplasare cu echipa similara a Turciei, programata pe 25 martie, informeaza FRF. Secundul lui Victor Piturca de la prima reprezentativa i-a convocat pe urmatorii jucatori: Portari - Cristian Haisan (Sporting Club Vaslui), Marius Popa (FC Politehnica 1921 Stiinta Timisoara); Fundasi: Dan Matei (CF Gloria 1922 Bistrita), Cristian Sapunaru, Marius Constantin (ambii, FC Rapid Bucuresti), Gabriel Cinu (FC Politehnica 1921 Stiinta Timisoara), Cosmin Moti, Cristian Pulhac (ambii, FC Dinamo Bucuresti), Sorin Ghionea, Mihai Nesu (ambii, FC Steaua Bucuresti); Mijlocasi: Nicolae Grigore (FC Rapid Bucuresti), Andrei Margaritescu, Adrian Cristea (ambii, FC Dinamo Bucuresti), Andrei Prepelita (FC Universitatea Craiova), Janos Szekely (FC Otelul Galati), Marian Aliuta (FC Politehnica 1921 Stiinta Timisoara); Atacanti: Emil Jula (FC Otelul Galati), Florin Costea (FC Universitatea Craiova) si Dorin Goga (CFM Universitatea Cluj). Posibile modificariTotusi, potrivit declaratiei oficialilor Federatiei romane de Fotbal exista posibilitatea renuntarii la unii dintre jucatorii mentionati si, implicit, inlocuirea lor, in cazul in care, pina la ora convocarii, vor suferi accidentari sau daca vor fi convocati la prima reprezentativa, in vederea meciului amical contra Rusiei, programat pentru 26 martie. Jucatorii convocati de Stefan Iovan se vor reuni duminica, 23 martie, la ora 22:00, la Centrul de Fotbal Mogosoaia. Decolarea spre Istanbul este prevazuta luni, 24 martie, la ora 10:45, de pe aeroportul Henri Coanda. Partida amicala dintre echipele secunde nationale ale Romaniei si Turciei se va disputa marti, 25 martie, la Kocaeli, de la ora 20:00.
Presedintele de onoarea al Ceahlaului Piatra Neamt, Gheorghe Stefan, a declarat, joi, dupa infringerea cu 0-1, de la Tg. Jiu, cu Pandurii, ca maniera de arbitraj a lui Augustus Constantin a fost indreptata impotriva formatiei nemtene si nu crede ca arbitrul va fi suspendat pentru ca tatal sau, Gheorghe Constantin, este presedintele CCA. „Acest arbitru, Augustus Constantin, a facut tot ce a fost posibil ca Pandurii sa cistige. Cand a vazut ca Pandurii nu pot invinge prin fortele proprii, l-a eliminat pe Rusmir. Apoi, la final, a facut un circ si l-a eliminat pe Vasilache, asa, de ochii lumii. Am crezut ca, la valoarea lui, e mai bun decit altii, dar m-am convions ca face parte din aceeasi cooperativa a arbitrilor care sint impotriva noastra", a declarat Gheorghe Stefan. Oficialul nemtenilor si-a continuat discursul vehement la adresa lui Augustus Constantin, despre care spune ca nu va fi sanctionat pentru prestatia de la meciul cu Pandurii pentru ca este fiul presedintelui CCA, Gheorghe Constantin. „ Pe mine nu ma poate pacali acest Augustus Constantin, poreclit baiatul lui tata. E de risul lumii sa-i faci raport lui Augustus, cind tata e seful arbitrilor. Chiar nu vede nimeni din FRF lucrul asta?", spune Stefan.
Presedintele Federatiei Romane de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, miercuri, ca principalul factor care tine pe loc fotbalul romanesc e reprezentat de presedintii de cluburi, care fac declaratii fara acoperire. „Sint atitudini si reactii de neconceput, atacuri absolut mizerabile. Vrem ca fotbalul romanesc sa aiba o imagine. De la conducatori porneste tot raul. Mai e doar un pas ca jucatorii si antrenorii sa se poarte la fel precum conducatorii", a spus Sandu. Declaratii contra performantaPresedintele FRF a afirmat ca le da dreptate suporterilor „atunci cand au acele atitudini!", dupa care a revenit la conducatori. „Aceste declaratii, <<Retrag echipa de pe teren>>, <<Cea mai neagra perioada din fotbalul romanesc>>, <<Mi-e rusine sa ma mai uit la meciuri...>>, Daca ti-e rusine sa te uiti la fotbal, lasa-ne, nene, in pace! Este un moment de cumpana al fotbalului romanesc, si cu astfel de atitudini nu se face nicio performanta. Scandaluri, balacareli, injurii, apeluri la divinitate si alte forme nu trebuie sa faca parte din fotbal. Oamenii din fotbal trebuie sa isi indrepte atitudinea", spune Nasu Sandu. Gigi se joaca cu foculIntrebat ce parere are despre declaratia lui Gigi Becali care a spus ca a oferit bani unui arbitru in trecut, dupa care a revenit si a afirmat ca a glumit, Sandu a spus: „Ii fac lui Gigi Becali recomandarea sa nu mai faca astfel de glume in legatura cu fotbalul, pentru ca va fi sesizata Comisia de Disciplina, probabil se va sesiza si DNA", spune Sandu. In ceea ce priveste acuzele oamenilor din fotbal la adresa arbitrajelor, presedintele FRF a declarat: „In 2007 s-a decis sa se faca o miscare la nivelul Comisiei, sa se excluda arbitrii compromisi si sa se mizeze pe cei tineri. Daca ii intrebam acum pe conducatorii de cluburi, toti spun ca prefera arbitrii tineri. Atunci sa ii lasam in pace. Arbitrii care sint delegati la Liga I nu pot fi corupti. Va garantez eu ca nu mai exista coruptie la nivelul arbitrilor. La observatori sint unele probleme, chiar am avut solicitari de la unii arbitri sa nu mai fie supervizati de observatori fosti arbitri, dar o sa avem noi ac si de cojocul lor. Unii conducatori striga <<Vrem arbitri straini!>>. Doar tarile din lumea a treia aduc arbitri straini. Stntem lumea a treia?", sus'ine Sandu. Echipe dezavantajatePresedintele FRF considera ca echipele cele mai dezavantajate de arbitrii sint Unirea Urziceni, UTA si Gloria Bistrita. „Cind au gresit arbitrii in favoarea celor de la CFR nu au mai zis nimic. Rapid plinge cind e dezavantajata, dar cind se greseste in favoare lor nu mai zic nimic. Steaua si Timisoara chiar nu au motive sa se plinga. Poate sa plinga Urziceni, UTA, Bistrita", spune conducatorul forului romanesc. .Amenzi dureMircea Sandu a precizat ca a discutat cu membrii Comisiilor federale si le-a cerut sa judece drastic declaratiile jignitoare si peiorative facute de conducatorii de cluburi, unii impotriva altora sau impotriva FRF. „Atrag atentia Comisiilor sa puna regulamentul in aplicare intotdeauna. Daca nu le e rusine de familiile lor, de copii lor, sa piarda pe cale sportiva! Sa se aplice regulamentul si sa fie depunctate cluburile. Vor spune ca nu le permitem noi sa mearga in cupele europene. Nu, domnilor, din cauza dumneavoastra nu mergeti in Europa. Nu se pot prevala de faptul ca numele unora nu este trecut in actele clubului, notorietatea este specificata in regulament", sustine Sandu. Fara sanse in ligaOficialul Federatiei e de parere ca din cauza jignirilor si atacurilor repetate din fotbalul romanesc, nicio echipa romaneasca nu va reusi sa faca mai mult de un punct in grupele Ligii Campionilor: „Nu cred ca vreo echipa dintre aceste patru-cinci care se lupta pentru Liga Campionilor va face in grupe mai mult de un punct. Acum doi ani am spus ca Steaua poate face cinci puncte in grupe, dar acum nu se mai poate din cauza acestor declaratii", spune Sandu. .
Oficialii formatiei Real Betis au anuntat ca vor face apel in urma deciziei Federatiei Spaniole de Fotbal (RFEF), care a hotarit ca ultimele minute ale partidei cu Athletic Bilbao sa nu se mai joace si stadionul echipei sa fie suspendat pentru doua etape. Comisia de Disciplina a RFEF a luat deciziile dupa ce portarul lui Bilbao, Armando, a fost lovit in fata cu o sticla aruncata din tribuna, iar meciul a fost oprit in minutul 69, la scorul de 2-1 pentru Athletic Bilbao. RFEF a anuntat ca in urma intilnirii de marti a decis sa amendeze clubul Betis cu suma de 9.000 de euro, stadionul echipei sa fie suspendat pentru doua etape, si sa fie validat scorul de 2-1 pentru Bilbao.
Antrenorul lui Chelsea Londra, Avram Grant, l-a sfatuit pe selectionerul nationalei Angliei, Fabio Capello, sa il numeasca pe John Terry capitanul primei reprezentative, fiind jucatorul cel mai potrivit pentru a purta banderola, informeaza Sky Sports. Italianul va anunta joi lotul pentru meciul amical de saptamina viitoare contra Frantei, iar Avram Grant a afirmat ca John Terry este fotbalistul care trebuie sa fie capitanul echipei nationale a Angliei. „Nationala are mai mare nevoie de el decit are Terry de nationala. Steven Gerrard este unul dintre jucatorii mei preferati, dar John Terry trebuie sa fie capitan. In fotbal exista baieti buni si rai. Echipa are nevoie de spiritul lui de lider", a afirmat Avram Grant.
Atacantul lui Real Madrid, Ruud Van Nistelrooy, va fi supus unei interventii chirurgicale la glezna dreapta si ar putea fi indisponibil pentru tot restul sezonului, potrivit editiei online a cotidianului spaniol Marca. Jucatorul sufera de o sinovita la glezna dreapta si a aminat operatia pentru mai mult timp. Medicii nu au putut estima perioada de indisponibilitate a atacantului olandez, dar cel mai probabil nu va evolua la Real Madrid in finalul de sezon, pentru a fi apt la CE, unde Olanda va evolua in Grupa C, alaturi de Franta, Italia si Romania.
Debutul cursei de la Melbourne a fost de-a dreptul incredibil. Inca din primul viraj, Fisichella, Vettel, Davidson, Button si Webber au parasit cursa in urma unui acrosaj colectiv. Pe lista neagra s-a alaturat si brazilianul Felipe Massa, care in urma unei iesiri in decor a revenit in spatele plutonului. A facut o cursa buna de urmarire, dar, in cele din urma a facut o noua greseala, atingindu-se reciproc cu David Coulthart, astfel ca amindoi au vazut finalul de pe margine. Fara istoricIn lupta pentru primul loc, cursa n-a avut sare si piper. Plecat din pole position britanicul Lewis Hamilton a dominat categoric, singurele momente in care nu s-a aflat la conducere, fiind acelea in care a trecut pe la standurile echipei sale pentru a alimenta si a schimba pneurile. Tocmai de aceea, la final, era fosrta fericit. „Ce inceput de sezon de vis! Sint putin dezamagit ca nu l-am avut pe Heikki (Kovalainen) alaturi de mine pe podium. O dubla ar fi fost o recompensa frumoasa pentru echipa, dar, oricum este bine ca pe locul trei s-a aflat Nico (Rosberg), cu care imparteam podiumul la karting. Am controlat cursa inca de la inceput si am putut sa mentin un ritm bun fara sa fiu presat prea mult din spate", a spus Hamilton.Ghinionistul KimiDupa ce a avut probleme in calificari, in ziua a doua fiind nevoit sa abandoneze, campionul Kimi Raikkonen a luat un start foarte bun. In timpul primului tur a ajuns sa urce pe pozitia a opta. Constant, dar sigur a inceput sa forteze. Adoptind o tactica cu o singura oprire la boxe, finlandezul a ajuns sa urce pina pe pozitia a doua, in turul 30, dar in scurt timp a gresit si a iesit in afara pistei, revenind pe ultimul loc in clasament. In cele din urma, finlandezul a si abandonat. Doar sapteCursa a fost presarata cu numeroase abandonuri sau iesiri in decor, safety-car-ul intervenind de nu mai putin de trei ori. Printre cei ajunsi la finish s-au aflat si germanii Heifeld si Rosberg, ocupantii pozitiilor doi si trei in clasament. „Este un inceput de sezon fantastic pentru noi. Echipa a muncit mult pentru a rezolva problemele pe care le-am avut la inceput cu F1.08. Am facut constant progrese", a afirmat Heidfeld. La rindul sau, Nico Rosberg (Williams-Toyota, locul 3) considera ca GP-ul Austaliei a fost o cursa dificila. „Sint foarte fericit, este extraordinar sa fiu pe podium in Formula 1. Nu mai ajunsesem pe podium de mult timp. Am facut tot ce am putut astazi, dar cursa a fost cu adevarat dificila", a precizat Rosberg.Urmeaza SepangUrmatoarea intilnire cu Formula 1 este programata la finalul saptaminii, cind se va disputa Marele Premiu al Malaysiei de la Sepang.
Echipa de baschet masculin Gaz Metan Medias si-a propus ca obiectiv obtinerea a treivictorii in urmatoarele meciuri, pentru a prinde o pozitie cit mai buna la finele sezonuluiregulat. Totusi, misiunea gazistilor se anunta foarte dificila, in conditiile in care vorjuca doua meciuri in deplasare, la Pitesti si Rm. Vilcea, iar acasa, pe propriul teren cu Rapid Bucuresti, abia in ultima etapa. „Va fi foarte greu, dar acum putem obtine foartemulte, sau, chiar sa pierdem totul. Trebuie sa ne mobilizam si sa fim foarte atenti. Cel mai greu va fi la Pitesti, pentru ca este o echipa in revenire de forma, cu jucatori foarte buni. Daca vom scoate rezultatul care ni-l dorim avem sanse bune pentru play-off",spune Octavian Serban, directorul tehnic al formatiei gaziste. Dumitrescu speraChiar daca in ultima etapa echipa a pierdut iarasi, dar in fata campioanei CSU Asesoft Ploiesti, capitanul formatiei gaziste este optimist. Spune ca echipa poate sa treaca de cele trei adversare din ultimele etape si ar putea ocupa chiar si locul cinci la finele sezonului regulat. „Daca invingem in urmatoarele trei meciuri, iar rezultatele indirecte ne ajuta vom incheia pe pozitia a cincea. Ar fi foarte bine in conditiile in care in acest retur am jucat asa cum am jucat. Ar trebui sa ne mobilizam putin si sa depasim pasa proasta. Am demonstrat si cu Ploiestiul ca putem juca. Din pacate, ei au fost prea buni, dar nu cred ca este cazul si formatiilor pe care le vom intilnio in aceste ultime trei etape", spune Dumitrescu. In scandalAdversara formatiei de simbata, BCMUS Pittesti traverseaza o perioada mai dificila, dupa ce saptamina trecuta a fost cuprinsa de un scandal intern. In chiar timpul meciului sustinut pe propriul teren, antrenorul George Ziguli a fost lovit cu pumnul in fata de presedintele gruparii pitestene. Totul se intimpla la scurt timp dupa ce conducatorul de joc Paul Helcioiu a fost suspendat pentru lovirea unui arbitru. Acesta si-a ispasit insa etapele de suspendare, iar simbata va fi prezent pe teren. Rezultatele etapeiIn runda cu numarul 23 s-au inregistrat rezultatele: CSU Cuadripol Brasov - Dinamo Bucuresti 95 - 99, Rapid Bucuresti - CSM Leonardo Oradea 93- 62, BC Tirgoviste - CS Otopeni 84 - 73 si Gaz Metan Medias - CSU Asesoft Ploiesti 71 - 82, Mobitelco Cluj - CSU Atlassib Sibiu 105-83. Clasament1 CSU Asesoft Ploiesti 23 21 2 2004-1649 442 CSU Atlassib Sibiu 23 19 4 2025-1822 423 U Mobitelco Cluj-Napoca 23 16 7 2001-1775 394 CS Rapid Dromeas Bucuresti 23 15 8 1882-1806 385 CS Dinamo - Gealan Bucuresti 23 14 9 1943-1807 376 CS Gaz Metan Medias 23 13 10 1945-1888 367 BC Mures Targu Mures 22 13 9 1970-1906 358 BCM ELBA Timisoara 22 13 9 1807-1719 359 BC Arges Pitesti 22 10 12 1833-1902 3210 CS Otopeni 23 8 15 1929-1960 3111 CSU Cuadripol Municipal Brasov 23 6 17 1720-1978 2912 BC CS Gresiloft Targoviste 23 4 19 1646-2012 2713 BC Ramnicu Valcea 22 4 18 1591-1797 2614 CSM Leonardo Oradea 23 3 20 1700-1975 26
Elevii lui Cristi Pustai au ?rezolvat" partida in doar doua minute.Cu inchizatorul Hoban absent din cauza cumulului de cartonase, Cristi Pustai a fost nevoit sa improvizeze. L-a titularizat pe Craciun in banda dreapta, iar pe Zaharia l-a urcat in linia mediana. „Rodul" n-a fost cel scontat, iar FCM a debutat tare. Fara sa aiba actiuni foarte periculoase la poarta lui Pop, jucatorii lui Bondrea au pus presiune continua. Au incercat atit cu actiuni pe laturile terenului, Onofrei facind ravagii pe partea stinga in directia de atac, cit si pe centru, cu pase directe pe Vidakovic. Din fericire, reduta condusa de Marius Baciu n-a cedat. Asalt sustinutTreptat, jucatorii de pe Tirnava Mare au inceput sa-si intre in ritm. Sarjele pe benzile terenului purtate de Dudita si Curtean au fortat oltenii sa greseasca, iar in minutul 27, brazilianul Eric a avut golul in virful bocancului, dar a ratat din pozitie de unu la unu cu portarul advers. A fost ocazia care a dat semnul asaltului. Timp de 15 minute, pina la finele primului act, gazistii au atacat in valuri si si-au creat numeroase sanse. Eroul ratarilor a fost capitanul Boaru care a irosit trei sanse foarte bune de a marca. „Intr-adevar, am intrat mai greu in meci, deoarece in primele minute am fost de nerecunoscut. Dupa aceea, ne-am dat drumul la joc si am fost mai activi irosind multe sanse de gol", carcteriza Cristi Pustai la final desfasurarea primei jumatati. Doua minuteLa pauza, Craciun i-a lasat locul lui Sabau, iar Dudita a trecut si el pe axul central. A urmat o presiune de nedescris. Dupa numai doua minute declansau fiesta in tribunele mai pline ca niciodata in acest sezon. Curtean a centrat perfect si Lazar, urcat in careu, a reluat dintre fundasii adversi si a facut 1-0. Imediat dupa reluarea jocului, Dudita insista la un balon ce parea pierdut, intercepteaza, intinde pe jos patru fundasi si ii pune mingea pe tava lui Prodan, care nu are ce face decit sa indeplineasca o simpla formalitate si sa marcheze pentru 2-0. Mici emotiiImediat dupa goluri, Bondrea, antrenorul FCM-ului, a mutat si l-a trimis in teren pe brazilianul Robson intarind ofensiva. Chiar la prima faza de atac acesta era sa marcheze, dar sansa a fost de partea gazistilor, care au scapat cu fata curata. In replica, Pustai a mutat si el si a renuntat la atacantul Boaru pentru fundasul Balau. Cu un singur virf impins, gazistii au facut pasul in spate, iar oltenii au profitat. Robson a facut o faza foarte buna, i-a pasat printre lui Labuka, care l-a executat scurt pe Pop, 2-1. Era minutul 65 si mai era timp sa se intimple destuleDrum lungPina la finalul meciului, jocul a fost destul de animat. Cu Vilcea presata sa atace pentru a obtine macar egalarea, elevii lui Pustai au incercat sa dea lovitura pe contre. N-au mai avut sansa, intrucit portarul oaspetilor a fost in forma si a retinut atit sutul lui Eric('70), cit si torpila lui Pirvulescu('84). Gazistii au obtinut astfel trei puncte importante, dar nu decisive in opinia lui Pustai. „Indiferent de cum s-ar fi terminat acest meci, campionatul se joaca. Mai sint in joc inca 42 de puncte, ceea ce e foarte mult. Eu ma bucur ca de la o etapa la alta sintem in crestere de forma", spune Pustai. Gaz Metan: Pop - Craciun('46, Sabou), Baciu, Lazar, Buzean - Dudita, Zaharia, Eric, Curtean('82, Pirvulescu) - Baoru(55'Balau), Prodan. Deplasare greaIn etapa de simbata, Gaz Metan va face deplasarea la Cimpia Turzii, unde va intilni formatia FC Industria. Chiar daca teoretic sint favoriti, Cristi Pustai se asteapta la un meci greu. „Nu ma astept sa fie usor si imi doresc sa cucerim trei puncte", spune Pustai. Rezultatele etapeiIn etapa cu numarul 20 s-au mai inregistrat rezultatele: Ariesul Turda - FC Tirgoviste 1-1, FC Arges - CSM Resita 2-0, Apullum Alba Iulia - FC Caracal 1-0, Jiul - CFR Timisoara 4-1, Poli II timisoara - Muresul Deva 0-1, Minerul Lupeni - Liberty 2-1, Corvinul Hunedoara - Industria Sirmei Cimpia Turzii 1-0. Clasament1 FC Arges 20 16 1 3 47-11 48 2 Gaz Metan 20 15 1 4 46-23 46 3 CSM Rm Vilcea 20 12 4 4 33-18 40 4 Muresul Deva 20 11 3 6 25-22 36 5 Jiul 20 10 7 3 27-13 32 6 Apulum 20 9 5 6 25-19 32 7 Liberty 20 9 4 7 16-14 31 8 Drobeta 19 9 2 8 23-19 29 9 FC Bihor 19 8 5 6 19-15 29 10 Minerul Lupeni 20 7 6 7 22-25 27 11 ISCT 20 7 3 10 17-25 24 12 Ariesul 20 6 5 9 19-27 23 13 CSM Resita 20 6 4 10 24-29 22 14 FC Tirgoviste 20 5 7 8 23-31 22 15 CFR Timisoara 20 6 3 11 16-23 21 16 Corvinul 20 4 3 13 11-35 15 17 Poli II Timisoara 20 3 3 14 12-36 12 18 FCM Caracal 20 1 4 15 9-29 7
Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Sibiu, prin Centrul de Formare Profesionala a Adultilor, a organizat la Centrul Cultural Casa Schuller, prima bursa din acest an. A fost vorba de o actiune care s-a adresat somerilor indemnizati si neindemnizati, dar si tuturor persoanelor care doresc sa se perfectioneze sau sa se califice sau recalifice in alta meserie. „Bursa s-a adresat in special somerilor indemnizati si neindemnizati, inscrisi in evidenta agentiei judetene, dar si tuturor persoanelor care doresc sa se perfectioneze sau sa se califice intr-o meserie" a precizat Aniela Corlateanu, responsabil relatii cu mass-media in cadrul AJOFM Sibiu.12 cursuriBursa cursurilor de calificare, recalificare, a dat sansa mediesenilor sa opteze intre 12 cursuri de formare profesionala. Acestea sint instalator tehnico-sanitare si de gaz, operator introducere, prelucrare si validare date, designer pagini web, agent paza, ospatar, bucatar, zidar, frizer - coafor - manichiurist - pedichiurist, lucrator in comert, cosmetician, comunicare in limba engleza si asistent gestiune. Cursurile se organizeaza gratuit pentru persoanele aflate in evidenta Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca, si contra cost pentru persoanele care doresc sa se perfectioneze sau sa se califice. Durata cursurilor poate fi de o luna, 4 luni, 7 luni sau 9 luni, in functie de meseria pentru care a optat cursantul in vederea calificarii sau recalificarii. Interes mediuLa bursa organizata la Centrul Cultural Casa Schuller au fost invitati 300 de medieseni, toti someri indemnizati. Dintre acestia, au participat doar 140 de persoane. Cele mai solicitate cursuri au fost cele de operator PC si agent de paza. 20 de someri s-au inscris la cursul de operator introducere, prelucrare si validare date, si alti 17 la cursul de agent de paza. In topul cursurilor pentru care au optat somerii urmeaza cele de lucrator comercial, zidar si instalator. Dupa parcurgerea programului de formare, cursantii vor primi un certificat de absolvire emis de Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse, si Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, care garanteaza calitatea cunostintelor dobindite in cadrul cursului.
De la mijlocul acestei saptamini, mediesenii care locuiesc in cartierul Mosnei nu vor mai trebui sa vina la sediul Primariei pentru a-si achita obligatiile catre bugetul local. Directia Fiscala Locala a deschis un punct de colectare al acestora pe strada Stejarului. Acesta ofera aceleasi servicii ca si cele de la Primaria Medias. „Mediesenii au venit inca din prima zi, insa majoritatea doar pentru a cere unele informatii. Programul la noul punct de colectare este martea, miercurea si joia, in intervalul orar 9-16:30", precizeaza Doina Birza, directorul Directiei Fiscale Locale. Si in IghisDe luni, un centru de colectare al impozitelor va functiona si in satul apartinator Ighisul Nou. Locatia acestuia este fostul sediu al CAP-ului. Programul centrului de colectare al impozitelor din va fi in fiecare zi de luni, in intervalul orar 9-18. „Acum in prima saptamina vom merge probabil de mai multe ori, pentru ca se apropie termenul pina la care cei care achita integral pot beneficia de bonificatia de 5% la impozitul pe cladiri si terenuri. Ulterior va fi program doar lunea", mai spune Doina Birza. Mai simplu Primele doua puncte de colectare a impozitelor au fost deschise inca de anul trecut. In noiembrie 2007, s-au deschis in cartierele Gura-Cimpului si Vitrometan. In cartierul Gura-Campului acesta este situat pe strada 1 Decembrie, iar in cartierul Vitrometan pe strada Blajului, in ambele locatii functionind in acelasi spatiu si casieria societatii Apa Tirnavei Mari. In prezent, Directia Fiscala Locala are incasari in cele doua centre de circa 10.000 lei pe zi pe fiecare centru in parte, semn ca mediesenii le prefera pe acestea in defavoarea celui de la Primarie.
Directorul general al Transgaz este convins ca proiectul initiat va avea un real succes.La sfirsitul anului trecut, compania ungara MOL a invitat mai multe companii, din Romania, Austria, Bulgaria, Bosnia, Croatia, Slovenia, Serbia, sa inceapa negocierile referitoare la infiintarea unui transportator regional de gaze naturale si a anuntat ca este deschis participarii si altor jucatori regionali de pe piata. „In perioada 13-14 martie, s-a discutat, la Bucuresti, initiativa NETS (Sistemul de Transport al Noii Europe-n.r.) menita sa infiinteze o retea independenta, integrata regional, de transport de gaze din Europa Centrala si de Sud-Est, prin cooperarea dintre cele mai importante companii din domeniu. Reprezentanti ai celor sapte transportatori de gaze din regiune au discutat cu aceasta ocazie diferitele aspecte economice si strategice ale initiativei si au impartasit diferite puncte de vedere cu privire la reglementari si implicatii politice", se arata intr-un comunicat al Natural Gas Transmission (NGT), subsidiara a grupului MOL. Transgaz, parte integrantaCei sapte transportatori invitati sa faca parte din aceasta retea sint Transgaz, BH-Gas (Bosnia Herzegovina), Geoplin Plinovodi (Slovenia), MOL Natural Gas Transmission (Ungaria), OMV Gas (Austria), Plinacro (Croatia) si Srbijagaz (Serbia). „Companiile participante au agreat initierea unui studiu de fezabilitate pentru crearea NETS, prin stabilirea unor grupuri de lucru comune, care sa analizeze beneficiile acestui concept alaturi de avantajele sale economice, precum si modul in care proiectul poate fi concretizat", se mentioneaza in comunicat.Rusu apreciaza ideeaUnificarea retelelor de transport de gaze naturale ar conduce la infiintarea celei de-a treia mari companii de profil din Europa, proiectul NETS fiind sustinut de Comisia Europeana, care a apreciat ca realizarea unui astfel de proiect ar stimula investitiile, foarte necesare, in infrastructura de gaze naturale. Totodata, NETS va avea drept obiective atragerea de capital, accelerarea dezvoltarii infrastructurii si interconectivitatii, potentarea valorii si competitiei, asigurind alimentarea cu gaze in regiune in conditii de securitate. Prezent la discutii, Ioan Rusu, directorul general al Trasngaz a laudat initiativa. „A fost o intilnire de succes si a reprezentat un pas inainte pentru NETS, o initiativa unica in Europa. A demonstrat nivelul bun de cooperare intre companiile prezente, precum si angajamentul acestora de crestere a competitivitatii in contextul unei piete a energiei integrate la nivel european", a declarat, la finalul intilnirii, directorul general al Transgaz, Ioan Rusu, citat in comunicat.Proiect complexLa rindul sau, directorul executiv al BH-Gas, Nadzida Ninkovic, a precizat ca pe linga diversificarea traseelor de transport si a surselor de alimentare cu gaze, proiectul NETS ar putea fi extins si pentru construirea unor depozite subterane. „Intilnirea de la Bucuresti a confirmat ca NETS, conceptul ce propune infiintarea unei companii regionale independente de transmisie de gaze, este extrem de atractiv pentru toti participantii. Acesta va ajuta la cresterea eficientei capacitatilor existente, oferind beneficii in ceea ce priveste securitatea alimentarii cu gaze. Bineinteles, ne aflam la inceputul unui proces ambitios de armonizare a diferitelor sisteme nationale de transport gaze, dar sintem convinsi ca acest proiect este unul fezabil" a afirmat Sasa Ilic, Manager General al Srbijagas.
Spiritul sarbatorilor pascale se face simtit pe deplin inca de pe acum. Aproximativ 20.000 de miei sibieni ureaza sa fie sacrificati in perioada urmatoare. Pe linga acestia, foarte multi iau „drumul" strainatatii. Numai spre Grecia au plecat mai bine de 4.000. Cei care ramin in judet vor fi sacrificati si vor ajunge in piete. Inspectorii Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Sibiu stiu ca perioada aceasta este cea in care comerciantii incearca sa scoata profit cit pentru tot anul. Si avertizeaza ca un kilogram de carne de miel ar putea ajunge pina la 18 lei. Tocmai de aceea, ei si medicii veterinari din judet vor avea grija ca situatia sa nu scape de sub control. Vor verifica toate abatoarele, unitatile de procesare si depozitele alimentare si de alimentatie publica. Maxim 11 abatoareInspectorii avertizeaza ca mieii care vor fi comercializati nu pot fi taiati decit in cele trei abatoare autorizate, din Sibiu, Medias si Bungard. In plus, pentru a evita aglomeratia, DSVSA mai poate oferi aviz provizoriu pentru inca maxim opt puncte de sacrificare. Punctele improvizate vor trebui sa aiba un spatiu de adapostire a mieilor inainte de sacrificare, un spatiu de depozitare a deseurile rezultate in urma taierii si sa asigure apa calda si rece. Pentru a putea fi sacrificati, mieii trebuie sa fie identificati prin crotaliu, sa aiba un certificat sanitar-veterinar si un document de miscare. De unde cumparam?Potrivit DSVSA Sibiu, valorificarea mieilor se poate face doar in pietele agroalimentare autorizate sau din supermarket. La Medias, unde piata este in renovare, carnea se va vinde in carmangeriile autorizate. Pentru a pune pe masa produse traditionale de Pasti, mediesenii mai pot apela si la marile magazine. Aici, insa, preturile ar putea fi ceva mai piperate.
Tiptil-tiptil, cu pasi usori, dar siguri, primavara isi intra in drepturi si pe meleagurile sibiene. Soarele cald, cerul senin, pastelul de muguri care prinde viata printre ultimele zvicniri ale iernii, ei bine, stimati cititori, toate acestea la un loc ne aseaza inaintea simturilor invitatia „haiduceasca" de a porni la drum. Si, de la mic la mare, nu rezistam tentatiei apetisante a unor zile libere de petrecut la volan, dind forma si continut destinatiilor preferate de catre fiecare dintre noi.Asadar, la drum! Dar nu cu una cu doua, ci cu mare grija si atentie la felul in care conducem! Sa nu uitam ca prudenta constituie nucleul sigurantei unei deplasari pe doua sau pe patru roti. Imblinzirea conditiilor meteorologice ii atrage pe multi conducatori auto, ceea ce face ca, in zilele urmatoare, arterele sibiene sa cunoasca un flux puternic de autovehicule de toate gabaritele, ale caror conducatori auto fie tranziteaza judetul nostru, fie „alearga" de colo - colo, pe distante scurte, prin iesiri la iarba verde, scurte vizite pe la prieteni sau pentru rezolvarea unor probleme de serviciu pe ultima suta de metri. Esential este ca, indiferent de destinatia si scopul deplasarii noastre, sa tinem „caii - putere" in friu, sa adoptam o conduita preventiva in conducere, astfel incit sa avem capacitatea de a evita producerea de evenimente rutiere nedorite. Conducatori de autovehicule, biciclisti, mopedisti sau pietoni, cu totii purtam responsabilitatea sigurantei noastre si a celor de linga noi, respectarea regulilor elementare de circulatie fiind cheia ce deschide calea spre o viata asa cum ne-o dorim. Deplasarea cu viteza redusa, evitarea depasirilor riscante, acordarea prioritatii, respectarea semnalizarii rutiere constituie ABC-ul sigurantei circulatiei pe drumurile publice, fara de care nu am face altceva decit sa notam in statistici accidente, victime, morti sau raniti, pentru care o clipa de ignoranta a cantarit mult prea mult in balanta existentei lor de zi cu zi. In contextul in care parcul auto sibian devine din ce in ce mai mare, vehiculele care tranziteaza judetul se inmultesc pe zi ce trece, iar participantii la trafic sunt acaparati de tumultul activitatilor cotidiene fiind, uneori, mai putin atenti la ceea ce se intimpla pe partea carosabila, constientizarea riscurilor la care se expun o parte din soferi si pietoni, deopotriva, devine lait-motivul deplasarilor pe arterele sibiene. Noi va sfatuim, dumneavoastra alegeti!Agent Elena WELTER din cadrul Compartimentului de Analiza si Prevenire a Criminalitatii
Daca crezi ca nu iti permiti sa angajezi un zugrav profesionist care sa faca treaba in locul tau, si vrei neaparat sa ai o casa zugravita ca la carte, cu propriile-ti miini, ai nevoie sa stii citeva lucruri despre vopsele, dar si despre modul in care se utilizeaza ele. Vopsele lavabile Aceste preparate pe baza de apa sint aplicate numai pe suprafata peretilor si a tavanelor. Fiind foarte practice si economice (prin spalare, te scutesc de corvoada zugravitului/schimbarii tapetului in casa la intervale periodice, dar si de sume considerabile), sint foarte cautate si apreciate. Sub diverse denumiri si preturi (in functie si de capacitatea recipientului), de fabricatie romaneasca sau din import, le poti gasi intr-o gama foarte larga in comert. Vopselele-emulsie se subimpart la rindul lor in lavabile, semilavabile (mai ales diversele nuante de alb) si superlavabile. In general, vopselele lavabile sint disponibile in nuanta de baza, alb. Daca optezi pentru o alta culoare, de la magazin iti va fi recomandat tipul de pigment de care ai nevoie. Vopsea lavabila mata. Aceasta mascheaza foarte bine orice neregularitati sau denivelari ale suprafetelor.Emulsie putin lucioasa. Un produs care se curata foarte bine. Cu exceptia baii, se poate folosi in orice alta ancapere.Emulsie speciala pentru bucatarii si bai. Are un luciu foarte usor, rezista cu brio la orice fel de „intemperii" (aburi, condens etc.) si se spala foarte bine.Emulsie mata 100%. Este foarte rezistenta in timp, ideala pentru bai si bucatarii. orice hotarire ai lua, este important sa nu uiti ca o emulsie foarte groasa, care se aplica intotdeauna intr-un singur strat, cu un usor luciu, este cea mai indicata pentru acoperirea unor suprafete mai inchise la culoare.Daca te-ai mutat in casa noua si forma incaperilor iti creeaza probleme, ar trebui sa urmezi urmatoarele sfaturi, penru ca locuinta ta sa arate exact cum ti-ai dorit.Camera ingusta si inalta. E lucru stiut ca nuantele inchise apropie peretii, iar cele deschise ii indeparteaza. Dar nu numai culorile au aceasta ultima calitate. Poti crea senzatia de spatiu si cu ajutorul unor dungi orizontale, late si egale ca dimensiune, realizate pe perete in nuante complementare. Sau, si mai bine, in tonuri diferite ale aceleiasi culori, de la cel mai deschis, la cel mai inchis. Foloseste vopsea-emulsie sau tapet uni. Camera joasa. Vei compensa absenta inaltimii cu ajutorul unor dungi late, realizate pe verticala. Un alt mod de a ajunge la acelasi rezultat e sa vopsesti tavanul in alb sau bleu, iar peretii in culori mai inchise.Camera prea spatioasa. Nuantele calde de auriu, pruna sau teracota reduc din dimensiunile acesteia si o vor face mai prietenoasa, mai apropiata. Camera cu o forma neobisnuita, pereti rotunzi. Este preferabil ca atit peretii, cit si tavanul sa aiba aceeasi culoare, pentru ca atmosfera sa fie unitara, armonioasa. Acest efect il obtii si folosind o vopsea, emulsie satinata, intrucit luciul subtil al acesteia reflecta foarte bine lumina.Camera de mici dimensiuni. Cel mai indicat ar fi sa vopsesti peretii si tavanul in alb, dar poti incerca si alte nuante reci: violet (lila), bleu sau verde-menta. Un covor sau o mocheta de culoare deschisa va intregi aspectul final.
Chiar daca noi sibienii stam cu ceva mai bine decit multi altii, aceasta nu ne da dreptul sa tratam cu responsabilitate redusa problematica apei de baut, a resursei de apa in general. Avem niste drepturi dar si obligatii sa mai lasam cite ceva si celor ce vin dupa noi. Multi cetateni inca mai traiesc cu impresia gresita, ca apa este data de natura, ca un dar Dumnezeiesc pe vecie si putem permite orice mod de utilizare, risipire si poluare. Schimbarile climatice permite anii secetosi, precipitatiile reduse in multe zone geografice au obligat milioane de oameni la limita de supravietuire din cauza lipasei de apa, lucru care ar trebui sa ne dea de gindit cum anume sa ne comportam fata de aceasta resursa vitala - pina nu va fi prea tirziu! La prima vedere, in privinta gestionarii resurselor de apa din Judetul Sibiu. Cu unele exceptii ne aflam in limitele normale. Avem baraje si lacuri de acumulare, statii de tratare in curs de modernizare, retele de conducte si sisteme de contorizare a consumurilor catre utilizatori. Prin cresterea preturilor si a facturilor consistente tot mai multi consumatori au inteles sa mai reduca si din risipa inutila. Daca in privinta consumului am devenit mai rationali, in problema poluarii apei insa, inca am mai facut progrese, batem inca pasul pe loc. Lipsa de educatie, de fermitate in aplicarea legilor sau din diferite cauze organizatorice ne tin departe de mentalitatile civilizate existente in multe tari. Confundarea riurilor noastre cu groapile de gunoi menajer, ne arata clar unde e baiul si ce ar trebui facut! Scoala Naturii in Natura - Asociatia Convietuirea din Sibiu-ONG de mediu,de 15 ani lupta cu aceste mentalitati nocive. Anual 700 de elevi iau parte la un progaram de actiuni educative pentru a obtine schimbari calitative pozitive pe plan mental si comportamental pentru reducerea poluarilor si risipei. Pe agenda de lucru a membrilor Scolii Naturii au stat igienizarile efectuate in cele patru bazine hidrografice: Valea Cibinului, Valea stezii, Valea Sadului si Valea Bilii. De asemenea, in agenda sint trecute patrulari comune cu autoritatile abilitate, tabere si excursii tematice. „Drumul si pretul apei de baut de la izvoare pina la robinete" fiind una dintre teme. Se mai distribuie fluturasi si prospecte educative. Rezultatele nu sint insa pe masura eforturilor depuse. Mai e nevoie de timp si de eforturi conjugate a factorilor educativi si de fermitatea legilor pentru descurajarea poluarii tarilor si a risipitorilor. Poate modelele europene ne vor pune in albia normalitatilor ceva mai repede. Dar eu, la 73 de ani, mai sper ceva. Poate prin elevii mei, care in curind vor ajunge mari si vor lua in mina destinul tarii, cu o baza buna de educatie ca viitori specialisti in ale ocrotirii mediului vor fi mai capabili sa gestioneze darurile naturii- ce mai ramine dupa noi- inclusiv resursele de apa. In secolul razbunarii naturii pentru sansele noastre de supravietuire avem nevoie de solidaritatea tuturor pamintenilor pentru gestionarea durabila a resurselor naturale prin reducerea poluarii si epuizarii. Deci - Ziua Mondiala a Apei - ar trebui sa fie marcata in fiecare zi prin fapte de conservare si nu doar vorbe.
Piept de porc sarat pane Ingrediente: 350 g piept de porc sarat, 1 lingura faina, 1 ou, 2 linguri pesmet alb, 1 ceasca ulei, mustar, sareMod de preparare: Carnea sarata, inainte de a fi consumata, se tine 24 ore in apa rece, care se schimba de citeva ori. Pieptul desarat se fierbe 11 ore in apa clocotita cu putina sare. Se lasa sa se raceasca, se taie felii, se trece prin faina, ou batut si pesmet alb. Se prajeste in ulei mult, ca si cartofii. Mod de servire: Se serveste fierbinte, cu mustar.Pentru prepararea acestui fel de minacre aveti nevoie de maxim o ora.
Programul Teatrului „Radu Stanca" din SibiuVineri 21 martie si simbata 22 martie, ora 19.00 - „Faust" de Goethe, scenariul si regia Silviu Purcarete. Sediu - Centrala Simerom. Pret bilet: 20 lei, 10 lei redusSimbata 22 martie si duminica 23 martie, ora 15.00 - „Un tramvai numit Popescu", dupa opera antuma si postuma a lui Cristian Popescu - Tramvai Rasinari, regia Gavriil Pinte. Sediul Teatrului National „Radu Stanca". Pret bilet: 10 lei, 5 lei redus.Expozitii la CNM „Astra" „Universul Spiritual Din Marginimea Sibiului"Subsolul „Casei Hermes" din Piata Mica gazduieste in aceasta perioada expozitia „Universul Spiritual Din Marginimea Sibiului", realizata de Centrul de Informare si Documentare al Complexului National Muzeal „ASTRA" si coordonata de doamna muzeograf Carmina Maior. Expozitia contine reproduceri foto, grafica, manuscrise, carti religioase, obiecte din colectiile muzeului „ASTRA" si de la colaboratori si incearca sa ofere o imagine de ansamblu asupra spiritualitatii locuitorilor din Marginimea Sibiului. Realizarea proiectului a avut in vedere doua coordonate esentiale: religia si traditia populara, acestea regasindu-se, in mod constant, la loc de cinste printre locuitorii Marginimii Sibiului. Expozitia se adreseaza tuturor categoriilor de public si vizitarea ei va fi posibila in lunile martie si aprilie.„Din cultura si arta popoarelor lumii" Functioneaza ca expozitie de baza a Muzeului de Etnografie Universala „Franz Binder" si prezinta, intr-un format antropologic modern - pornind de la bogatul material ilustrativ si patrimonial pe care muzeul il detine - citeva din gesturile fundamental umane care definesc trairea sociala, istorica, economica, culturala si spirituala a omului. Aceasta expozitie pot fi vizitata, in cadrul Muzeului de Etnografie Universala „Franz Binder" din Piata Mica nr. 11, de Marti pina Duminica intre orele 9.00 - 17. 00. Programul Teatrului Gong Teatrul pentru Copii si Tineret Gong are deosebita placere de a va invita in saptamina 24- 30 martie la spectacolele „Fata Mosului si Fata Babei" dupa Ion Creanga, in regia lui Dan Handoreanu, „Pinocchio" dupa Carlo Collodi, in regia lui Lilly Krauss Kalmar si la recitalul Ralucai Raducu Ga Ga Ga si altii ca el". Reprezentatii vor avea loc luni, 24 martie, la ora 10.00, marti, 25 martie de la ora 10.00 si de la 11.00, miercuri, 26 martie de la ora 11.00 si joi, 27 martie de la ora 10.00. Spectacolul este recomandat copiilor peste 3 ani. Accesul publicului se face be baza biletelor puse in vinzare la intrarea in sala de spectacol. Costul unui bilet este de 4 lei.
Mama fetei isi plinge zilnic fiicaLuna trecuta i-a scris presedintelui Romaniei, Traian Basescu, o scrisoare prin care-i cerea ajutorul sa-si aduca fiica moarta acasa. A asteptat citeva saptamini o veste, dar se pare ca nu i-a adus prea multa fericire raspunsul primit. Din contra, chiar a bagat-o in spital. Acum a contactat familia Ionelei Dragan din Bistrita, fata care a fost ucisa impreuna cu fiica sa. „Am luat legatura cu familia Ionelei Dragan. Nu o cunosteam pe fata asta, dar am hotarit cu familia sa sa le aducem in tara pe amindoua. Am inteles ca ar costa cam 20.000 de euro. Totusi, deocamdata nu putem face nimic deoarece presedintele Basescu mi-a raspuns ca nu ma poate ajuta deoarece ancheta nu a fost finalizata. Nu mi-a spus nimic mai mult, adica daca trebuie sa ma pregatesc cu bani pe viitor ca sa-mi aduc fiica, sau va fi adusa pe banii lor" spune, cu lacrimi in ochi, Pirosca Gritto, mama fetei, care a fost internata si la Spitalul de Psihiatrie din cauza supararii.Politistii nu o ascultaDecizia autoritatilor de a refuza sa-i dea cadavrul fetei pe motiv ca ancheta nu a fost finalizata, o nemultumeste pe femeie. Asta deoarece, principalul suspect al dublului asasinat, al Luminitei Dan si al Ionelei Dragan din Bistrita, care au fost transate, bagate intr-o punga de plastic si aruncate intr-o padure, este chiar sotul Luminitei Dan, Ramon. Mama fetei spune ca acesta a sunat-o de Craciun si a vorbit ore in sir cu ginerele sau, care i-a dat detalii foarte importante, insa politistii nu vor s-o asculte. „Mi-a povestit ca fetele au fost pacalite de doi italieni cu locuri de munca, iar Ionela Dragan ar fi refuzat oferta. A fost decapitata de unul dintre ei, si pentru a nu avea martori a ucis-o apoi si pe Luminita", spune, cu lacrimi in ochi femeia.Vrea sa plece in ItaliaImediat dupa ce a iesit din spital, Pirosca Gritto inceput sa lucreze. Vrea sa stringa banii necesari pentru a pleca in Italia ca sa poata vorbi direct cu atoritatile italiene. Singura sa dorinta este sa poata sa-si aduca fata in tara si s-o inmorminteze crestineste. „Nici parintii Ionelei Dragan nu prea au bani, mai ales ca au ramas si cu nepotica. Ii inteleg ca este greu. Eu vreau totusi sa ajung in Italia si voi incerca sa vorbesc si pentru ei. Trebuie sa facem ceva, deoarece au trecut atitea luni de zile", explica mama fetei decedate.
Angajatii SMURD Medias invata meserie la Tirgu-MuresDirectia de Asistenta Sociala (DAS) din cadrul Primariei Medias a angajat cinci pompieri-salvatori, patru barbati si o femeie. Acestia, alaturi de alti trei angajati ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, vor deservi Serviciul Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare Medias. Dupa ce au promovat concursul organizat de catre Directia de Asistenta Sociala, angajatii SMURD Medias, vor merge la un curs de specializare la Tirgu-Mures. „Speram ca in cel mai scurt timp sa faca acest curs. Practic, serviciul va deveni operativ in intervalul trei saptamini, pina la maxim doua luni", precizeaza Maria Minea, director DAS Medias. Parteneriat pentru SMURDSMURD Medias este rezultatul unui parteneriat intre Primaria Medias, Autoritatea de Sanatate Publica, Spitalul Municipal Medias si Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al judetului Sibiu. In perioada urmatoare, Directia de Asistenta Sociala va organiza o intilnire cu primarii de comune din zona, pentru a discuta posibilitatea ca si acestia sa finanteze functionarea serviciului, deoarece vor beneficia de el. Totodata, o alta intentie este aceea de a angaja un medic.Ambulanta de 120.000 EuroDetasamentul de Pompieri Medias are in dotare de la sfirsitul lunii ianuarie o ambulanta care va fi folosita de catre Serviciul Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare. Ambulanta are in dotare toata aparatura necesara pentru o interventie rapida. Pe linga aparatura medicala, masina are generator de curent, echipamente de comunicare, si echipament de descarcerare. Valorea totala a autoturismului si a aparaturii se ridica la circa 120.000 Euro. Echipajul de prim-ajutor SMURD va avea sediul in Detasamentului de Pompieri Medias. Infiintarea unui echipaj SMURD este unul dintre obiectivele Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Dumitru Croitoru" al judetului Sibiu pentru anul 2008.
Pentru ca spatiile actuale nu corespund, municipalitatea a decis sa mute sediile mai multor sectii de votare. Ultimele modificari se refera la doua sectii din zona stadionului municipal. Astfel, mediesenii care au votat pina acum la sediul Automobil Clubul Roman filiala Medias, si respectiv vestiarul de la stadionul Sparta, vor vota in luna iunie la stadionul municipal, in incinta salii de sport. „S-a stabilit un plan de masuri care vizeaza reanalizarea locatiilor sectiilor de votare, si inlocuirea celor necorespunzatoare. In principal este vorba de locatiile cu spatii mici, pe care vom incerca sa le schimbam cu unele adecvate, care sa dispuna de un spatiu adecvat si caldura", precizeaza Sorin Costache, secretarul municipiului Medias. La nivelul municipiului vor functiona 44 sectii votare, plus cele doua din satul apartinator Ighisul Nou.
Democrat-liberalii si-au propus sa cistige alegerile locale din primul tur de scrutin. Vicepresedintele PD-L Medias, Teodor Neamtu, spune ca formatiunea din care face parte depune eforturi pentru a cistiga alegerile pentru primarie din primul tur. Motivul, democrat-liberalii vor sa faca economie la bugetul local prin organizarea unui singur tur de scrutin. „In 2004, alegerile locale au costat 100.000 lei. Acum, estimarile sint ca vor costa dublu. In aceste conditii ne-am propus sa cistigam inca din primul tur, si sa facem economie la bugetul local", spune Teodor Neamtu. Alegerile locale din acest an vor avea loc pe 1 si respectiv 15 iunie, cel de-al doilea tur de scrutin acolo unde va fi cazul.
Gunoaiele din Medias vor fi duse cel mai probabil la gropa de gunoi din LasleaSaptamina trecuta, municipalitatea a fost informata de Comisariatul Judetean al Garzii de Mediu ca gropa de la Somird a fost inchisa. In adresa trimisa catre municipalitate, se arata ca in urma unui control efectuat in data de 6 martie de catre comisarii garzii si lucratorii Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Politiei Medias, s-a decis inchiderea gropii de gunoi deoarece nu are autorizatie de mediu. Interesant este faptul ca aceasta problema nu este una noua, iar faptul ca nu exista autorizatie era cunoscut si inainte.Trei solutiiIn momentul in care a fost informata de aceasta situatie, municipalitatea s-a vazut nevoita sa gaseasca o solutie, pentru ca Mediasul sa nu ajunga un oras sufocat de gunoaie. Prima varianta luata in calcul a fost groapa ecologica de la Cristian. Din cauza distantei mari, ea nu este insa plauzibila. A doua varianta a fost groapa de la Sighisoara, insa autoritatile din localitatea mureseana s-au opus. Cea de-a treia varianta a fost groapa comunala din Laslea. „Aceasta varianta este singura plauzibila. Pentru a putea duce insa aici deseurile avem nevoie de un aviz al Autoritatii Nationale de Protectia Mediului", spune primarul Daniel Thellmann. Groapa lui JeleriuGroapa de la Somird apartine firmei Prestsal, condusa de omul de afaceri Tudor Jeleriu. Acesta spune ca decizia inchiderii este ori una politica, ori una luata de un neprofesionist. Tudor Jeleriu sustine ca groapa de la Somird nu este nici mai rea nici mai buna decit celelalte din tara. „La Laslea groapa e la zece metri de Drumul National 14, la Somird e la sapte kilometri. Oricum groapa se inchidea in 2009. Am incercat de nenumarate ori sa o autorizam inca de acum patru ani, insa ni s-au pus piedici. Daca nu e miscare politica, e o masura luata de un neprofesionist", spune Tudor Jeleriu. Conform acestuia, daca se vor duce gunoaiele la Somird, in maxim doua luni se va umple groapa. Mediesenii produc zilnic circa 200-300 metri cubi de deseuri. Pentru ca orasul sa nu fie sufocat de gunoaie, acestea trebuie transportate la o groapa de gunoi.Colectare selectivaAcum doi ani, Primaria Medias a lansat un program de colectare selectiva a deseurilor. Mai intii, acesta a fost implementat in mai multe zone din cartierele Vitrometan si Gloria. Ulterior, datorita succesului inregistrat, proiectul s-a extins. In 2005, a fost cistigat un proiect in valoare de 1 milion Euro din fonduri Phare. Banii trebuiau folositi pentru construirea unei statii de colectare si sortare a deseurilor. Proiectul s-a blocat insa in faza de licitatie, si nimeni nu poate spune cu certitudine cind va demara. Tudor Jeleriu l manager firma Prestsal„Oricum groapa se inchidea in 2009. Am incercat de nenumarate ori sa o autorizam inca de acum patru ani, insa ni s-au pus piedici. Daca nu e miscare politica, e o masura luata de un neprofesionist"
Din dorinta de a incuraja arta plastica si artistii, Filiala Uniunii Artistilor Plastici Sibiu, gruparea Medias, in parteneriat cu Primaria Medias, lanseaza un concurs national de Ex libris. Tematica concursului vizeaza personalitatea lui Stephan Ludwig Roth, distins om de cultura al Mediasului. La acest concurs poate participa orice artist plastic care a implinit virsta de 16 ani. Termenul limita de trimitere al lucrarilor grafice este data de 25 iunie, iar un participant poate concura cu maxim patru lucrari diferite. Regulamentul concursului, precum si date informative se gasesc pe pagina de internet http://www.exlibris-medias.blogspot.com. Festivitatea de premiere va avea loc pe data de 13 iulie.
Sapte medieseni au primit amenzi cuprinse intre 60 si 90 de lei pentru ca au postat pe stilpi anunturi cum ca-si vind casa, masina sau alte lucruri. Politistii au sunat la numerele afisate si s-au intilnit cu vinzatorii, insa nu pentru a le cumpara marfa, ci pentru a-i amenda. Acestia spun ca nu este pentru prima data cind ii atentioneaza, iar acum au trecut la fapte. Politistii comunitari i-au amendat potrivit Hotaririi 10 a Consiliului local, care spune foarte clar ca afisajul este interzis pe stilpii din oras si ca sint locuri special amenajate pentru anunturi.
Politistii medieseni au reusit sa prinda, marti, un tinar de 24 de ani, suspectat ca ar fi comis mai multe spargeri de locuinte, pe raza municipiului Medias. Tinarul, domiciliat in localitatea Mosna, a fost retinut pe baza de ordonanta, urmind a fi prezentat Parchetului de pe linga Judecatoria Medias, cu propunere de arestare preventiva pentru savirsirea infractiunii de furt calificat. El este suspectat ca in luna decembrie a anului trecut, a patruns in doua locuinte din municipiul Medias, de unde a sustras mai multe bunuri. Spargerile au fost date doar la cinci zile distanta una de alta. Politistii incearca sa afle acum dacaa nu cumva tinarul a comis si alte furturi.
Click pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine marita
„Vreau sa existe o lege a raspunderii ministeriale care sa ii faca pe deplin responsabili pe ministri, dar in acelasi timp sa nu ii lase in voia abuzurilor politice ale unora sau altora, in cazul de fata, abuzurile politice care s-au facut din partea presedintiei", a declarat premierul, facind trimitere la cazul fostului ministru al apararii, Teodor Atanasiu, care a fost suspendat de presedintele Basescu si schimbat din functie, pentru ca ulterior procurorii sa decida neinceperea urmaririi penale. „Impotriva lui s-a inceput urmarirea penala si in final s-a incheiat, prin neinceperea urmaririi penale, dar sigur ca a trebuit sa plece din Executiv. Si altii la fel ca el", a spus premierul.Imagine afectataSeful Executivului a atras atentia ca „nu putem sa ne jucam cu imaginea Guvernului si a membrilor sai. Daca acestia nu vor avea autoritatea necesara si nu vor putea sa fie siguri ca nu vor fi trasi in mod abuziv la raspundere pe considerente politice pentru deciziile pe care le iau, atunci intreaga functionare a acestei institutii va fi afectata", a mai comentat Tariceanu. El a precizat ca, prin utilizarea unor „instrumente politice" impotriva membrilor Guvernului este afectata atit imaginea ministrilor cit si a Executivului. „Cind nu pateste nimeni nimic, ministrul nu este condamnat, nu mai spune nimeni nimic, dar sigur ca ceva ramane acolo", a declarat Tariceanu.Si fostul ministru al Justitiei, Tudor Chiuariu, a fost nevoit sa demisioneze, dupa ce presedintele Basescu a avizat inceperea urmaririi penale impotriva acestuia, in dosarul Posta. Intr-o lunaPremierul Tariceanu le-a spus ieri ministrilor ca doreste infiintarea unei comisii de experti independenti care sa propuna o noua lege a raspunderii ministeriale si i-a cerut ministrului Justitiei, Catalin Predoiu, sa prezinte formula de infiintarea a comisiei in termen de o luna. „Ideea pe care vreau sa v-o propun este sa infiintam o comisie de experti independenti si care sa propuna o noua lege a raspunderii ministeriale. Pentru ca, daca vom face noi, Guvernul, o astfel de propunere, atunci imediat se va spune ca Guvernul are interesul sa-si protejeze membrii in diferite situatii", s-a adresat premierul membrilor Cabinetului la inceputul sedintei de ieri a Executivului.Conflicte de interesePremierul le-a spus ministrilor ca, in urma respingerii in Parlament a OUG care reglementa comisia prezidentiala privind raspunderea ministeriala, conflictele de interese din vechea lege persista. El a precizat ca este in interesul cetatenilor si al membrilor Guvernului sa existe o procedura clara, impartiala, de responsabilizare a ministrilor, dar aceasta nu trebuie sa lase loc abuzurilor politice care sa afecteze buna functionare a Guvernului.Ordonanta respinsaCamera Deputatilor, for decizional, a respins, marti, ordonanta de urgenta ce modifica legea raspunderii ministeriale si functionarea comisiei de la Cotroceni, dupa ce aceasta trecuse tacit de Senat, desi fusese declarata neconstitutionala de CCR in noiembie anul trecut.
Circa 3.500 de membri si simpatizanti PD-L din Teleorman s-au strins, ieri, in centrul Alexandriei, la un miting de protest impotriva presedintelui Consiliului Judetean, Liviu Dragnea. Actiunea a fost organizata de conducerea filialei judetene a partidului si s-a desfasurat sub deviza: „Timp de 8 ani la conducerea Consiliului Judetean Teleorman au avut loc o serie de fapte. Judeca tu, cetatene!"Manifestantii au scandat lozinci impotriva lui Liviu Dragnea si au purtat pancarte pe care scria: „Teleormanul se uneste si pe Dragnea il tepuieste", „Dragnea, doua mandate am rabdat si in toate ne-ai furat", „Dragnea noi nu te vom vota, emigreaza in Brazilia!". La manifestatie au participat si reprezentanti de la virful conducerii partidului: Adriean Videanu, Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, Raluca Turcan, Sulfina Barbu, si Elena Udrea.
Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis cererea procurorilor DNA de stramutare a dosarului in care liberalul Dan Ilie Morega a fost trimis in judecata pentru abuz in serviciu si a decis ca dosarul sa fie trimis spre solutionare la Judecatoria Sibiu.Capete de acuzareProcurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) au dispus trimiterea in judecata, in decembrie 2007, a fostului lider al PNL Gorj, Dan Ilie Morega, sub acuzatia ca si-ar fi folosit autoritatea si influenta in scopul obtinerii de bani de la diverse institutii din judet pentru finantarea campaniei electorale a partidului. Alaturi de liderul PNL Gorj au mai fost trimisi in judecata si directorul Sistemului de gospodarire a apelor Gorj cadrul Directiei Apelor Jiu, Teodor Popescu, primarul comunei Baia de Fier, Constantin Mihutescu, inspectorul din cadrul Directiei Apelor Jiu, Ion Radu Popescu-Orodel si seful Biroului Gestiune a resurselor de apa din cadrul Sistemului de gospodarire a apelor Gorj, toti fiind acuzati de savirsirea infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor publice, in vederea obtinerii unui avantaj patrimonial pentru altul.AmenintariPotrivit procurorilor, Morega ar fi solicitat in perioada septembrie 2005-martie 2007 de la mai multe persoane care conduceau institutii publice sau societati comerciale cu capital integral de stat diverse sume de bani destinate finantarii campaniei pentru alegerile europarlamentare programata sa inceapa initial la data de 13 aprilie 2007. Sumele pretinse totalizeaza aproximativ un miliard lei, iar in caz de refuz, conducatorii institutiilor erau amenintati cu retragerea sprijinului politic al partidului.
Senatul a adoptat ieri o propunere legislativa social-democrata initiata de Miron Mitrea si Angel Talvar prin care profesorii de liceu titulari si suplinitori ar putea primi 150 de euro anual pentru a-si achizitiona haine. Ajutorul financiar se acorda la solicitarea profesorilor si este calculat la cursul de schimb al BNR comunicat la data platii. Sumele vor fi asigurate de la bugetul de stat prin Ministerul Educatiei, iar legea in cazul in care va fi votata de Camera Deputatilor se va aplica din 2009. Initiativa a trecut de plenul Senatului cu 70 de voturi pentru, o abtinere si 5 voturi impotriva si va pleca la Camera Deputatilor, for decizional in acest caz.
Potrivit modificarilor aduse hotaririlor referitoare la alegerile locale, o persoana care candideaza pentru functia de presedinte de CJ nu poate candida si pentru cea de primar. Premierul Tariceanu a spus, ieri, ca aceasta restrictie se bazeaza „pe considerente de ordin practic", explicind ca, in conditiile in care o persoana cistiga doua mandate uninominal, automat unul ar deveni vacant, ceea ce ar insemna organizarea de noi alegeri. Seful Executivului a mai spus ca data de desfasurare a alegerilor ramine neschimbata, 1 iunie pentru turul I si 15 iunie pentru al II-lea tur de scrutin. Guvernul a modificat ieri hotaririle privind organizarea si desfasurarea alegerilor locale ce vor avea loc in luna iunie, astfel incit, potrivit noilor prevederi, presedintii consiliilor judetene vor fi alesi prin vot uninominal.
Spre promulgare79 de senatori au votat in favoarea Ordonantei, iar patru au votat impotriva. Prezent la sedinta, ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a precizat ca functionarea Agentiei Nationale de Integritate este una dintre conditiile pe care Romania trebuie sa le indeplineasca in cadrul Mecanismului de cooperare si verificare instituit de Comisia Europeana, iar votul pentru ordonanta ar fi un semnal pozitiv in acest sens. In ceea ce priveste sintagma „avere nejustificata", asa cum a fost propusa de Ministerul Justitiei si adoptata de senatori, Predoiu a spus ca reprezinta suficiente garantii pentru respectarea drepturilor omului, tinind cont ca decizia este luata in instanta. El a explicat ca notiunea este cunoscuta relativ recent in jurisprudenta CEDO si a fost mentionata intr-o jurisprudenta recenta a Curtii Constitutionale. Tinind cont ca senatorii au dezbatut inca de saptamina trecuta proiectul in plen, singurul care a mai dorit sa vorbeasca a fost social-democratul Ioan Chelaru, care a atras atentia ca nu va vota legea. Chelaru a fost un adversar al introducerii in lege a notiunii de avere nejustificata, a carei confiscare a considerat-o neconstitutionala. Senatul este Camera decizionala in aceasta speta, Legea de aprobare a Ordonantei urmind sa ajunga pentru promulgare la presedintele Romaniei.Nejustificata sau ilicita?Cu 2 saptamini in urma, senatorii din Comisia juridica si cea pentru drepturile omului au intocmit raportul favorabil asupra Ordonantei de modificare a Legii Agentiei Nationale de Integritate in forma propusa de Guvern, dind astfel posibilitatea inspectorului de integritate sa solicite in instanta confiscarea averii nejustificate. Udemeristul Gyorgy Frunda, senatorul independent Dan Tanasescu si pesedistul Ioan Chelaru s-au opus ordonantei, in timp ce restul senatorilor PSD si-au schimbat pozitia initiala si s-au pronuntat in favoarea actului normativ. Fata de Legea ANI (legea nr. 144/2007), Ordonanta Guvernul inlocuieste sintagma de „avere ilicita" cu cea de „avere nejustificata", aceasta formula fiind aprobata si de senatorii din comisii, dupa indelungi dispute pe aceasta tema. Ordonanta de urgenta a Guvernului precizeaza ca inspectorul de integritate verifica daca diferenta vadita dintre averea declarata si cea dobindita este justificata, iar, in cazul in care constata ca diferenta nu este justificata, sesizeaza instanta competenta. Inspectorul ANI cere instantei stabilirea partii de avere dobindita sau a bunului determinat dobindit cu caracter nejustificat si solicita confiscarea acestuia. Senatorul PSD Serban Nicolae a explicat, dupa sedinta, ca inspectorul de integritate va face verificarile pentru a vedea daca este o diferenta vadita, de cel putin 10.000 de euro. In masura in care constata ca exista aceasta diferenta vadita, a explicat Nicolae, inspectorul incepe verificarile sa vada daca este sau nu justificata. Daca este justificata, atunci inspectorul claseaza cauza, iar daca este nejustificata, atunci sesizeaza organele fiscale, parchetul sau instanta civila, dupa caz.Plenul Senatului a dezbatut si saptamina trecuta Ordonanta de modificare a Legii privind ANI.Catalin Predoiu„Adoptarea ordonantei ANI este un semnal politic ca reformele in justitie vor continua. Exista vointa politica pentru acest lucru. (...) Astazi a fost un moment crucial pentru ca s-au transat chestiunile legate de cadrul institutional. Trebuie sa bugetam posturile de inspector de integritate cu un salariu care sa atraga tineri talentati si capabili sa duca aceasta sarcina deloc usoara."
Spre deosebire de alte zone ale judetului, noi nu avem in plan niciun proiect de dezvoltare prin care sa accesam fonduri europene. Noi preferam sa mergem pe principiul ca mai bine facem doua-trei lucruri la nivel profesionist, decit sa ne apucam de o sumedenie si sa nu terminam niciunul. Ne vom centra atentia asupra canalizarii, pe care am inceput-o in luna ianuarie a acestui an. Pina in vara acestui an trebuie sa o finalizam si pe aceasta. Dupa aceea, ne vom ocupa imediat si de alimentarea cu apa. La canalizare deja am lucrat in proportie de aproximativ 30%. Lucram si mai mult, dar ne-a cam incurcat putin si vremea. Am terminat deja doua tronsoane si vreo 600 de metri de canal sint deja gata. Investitia totala este de aproape cinci milioane de lei. 3,6 milioane de lei i-am primit de la Guvern, iar restul au venit de bugetul local. Un ajutor important l-am primit si de la Consiliul Judetean Sibiu. In afara de canalizare ne mai ocupam si de modernizarea strazii din satul Boian. Este vorba despre un drum lung de 900 de metri, pe care vom pune piatra, iar in viitor ne vom ocupa si de asfaltarea lui. In total, modernizarea drumului ne va ajunge cam pe la 400.000 de lei, insa este o investitie realmente necesara. Vom mai pune la punct si alte lucrari, insa in timp. Asteptam sa finalizam ce am inceput si abia dupa aceea discutam de alte planuri.