monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Actualitatea deplina a Invierii

Izgonit dincolo de toate, Hristos revine mereu si mereu pentru salvarea celor care cred in El. In noaptea Invierii se suspenda toata nenorocita suspiciune a mortii, caci zagazurile de lumina o data rupte umplu toate cele create de Hristos in bucuria Imparatiei.Sigur, este greu sa scrii despre Inviere, intrucit Crestinismul este - dupa spusa Parintelui Alexander Schmemann - „sfirsitul oricarei religii" (Pentru viata lumii, Bucuresti, 2001, p. 34), pentru ca Hristos indeamna la viata, pentru ca, efectiv, Crestinismul este viata. Religiile lumii sint plamadite sa umple spatiul - uneori de netrecut - intre zei-dumnezei si oameni. Intruparea, Patima, Moartea si Invierea lui Hristos unesc in El - si prin El in taina trupului tainic, care este Biserica - pe oameni cu Dumnezeu si, ca in nici o alta dimensiune, a nici unei alte religii, pe oameni intre ei, faurind astfel Biserica cea Una, sfinta, soborniceasca si apostoleasca, prin plamada dintii si prin harul care toate le tine...Hristos biruie moarteaNoaptea Invierii incepe prin rostirea Canonului Simbetei celei Mari, text liturgic care - practic - face trecerea (pastele) intre cele ale adincului, in care moartea cade prada Vietii, si preaplinul de lumina din care noi insine ne vom umple de sarbatoare. Pe de o parte, intreg Postul Mare ne-a amintit ca Hristos biruie moartea, coborind „prin Cruce in iad" (Liturghia Sfintului Vasile cel Mare), facindu-ni-L accesibil pe Dumnezeul cel Viu, Care va umple de bucurie stralucirea ce urca dimpreuna cu El dinspre portile sfarimate ale iadului la suprafata. „Sus pe scaun si jos in mormint, cunoscindu-Te cele mai presus de lume si cele de sub pamint, Mintuitorul meu, s-au cutremurat de moartea Ta; ca mai presus de gind Te-ai vazut mort, Incepatorule al vietii" (Canonul Simbetei Mari, Cintarea 1. 2). Iar atingerea nu vizeaza numai toata spatialitatea lumii, ci, intr-un fel anume numai Domnului Hristos, rastoarna in lumina - asemeni unui plug brazda - toata firea omeneasca. De-aceea cintam cu strana: „Ca sa umpli toate de Slava Ta, Te-ai pogorit in cele de dedesubtul pamintului; ca nu s-a ascuns de Tine fiinta mea cea din Adam si, ingropindu-Te, m-ai innoit pe mine, cel stricat, Iubitorule de oameni" (Cintarea 1. 3).Sa ne gatim pentru bucurieIn restaurarea lumii, Invierea se arata deplin universala: „Intinsu-Ti-ai palmele si ai impreunat cele departate de demult, iar cu infasurarea giulgiului, Mintuitorule, si cu mormintul ai dezlegat pe cei legati, care strigau: Nu este Sfint, fara numai Tu, Doamne!" (Cintarea 2. 3). Doua sint legaturile pe care Hristos-Dumnezeu le rupe: pe cea a mortii si pe cea a iadului, si, in reactia celui din urma, putem identifica si reactia celei dintii: „Iadul, intimpinindu-Te, Cuvinte, s-a amarit, vazindu-Te om indumnezeit, ranit de batai si Atotputernic; si de infricosatorul Tau Chip a ramas fara de glas" (Cintarea 4. 4). Muteniei acesteia a iadului - mutenie a scrisnirii dintilor celor de suflete mincatori - arma ii este adincul de smerenie a Dumnezeului Celui Viu, Care spune Maicii Sale: „Ma acopera pamintul voind Eu, dar se infricoseaza portarii iadului, vazindu-Ma, Maica, imbracat cu haina insingerata a izbavirii: ca ucigind, ca un Dumnezeu, pe vrajmasi, cu Crucea, iarasi voi invia si te voi mari" (Cintarea a 9-a. 3). Acesta este punctul de la care trebuie sa ne gatim pentru bucurie: „Cel Ce cuprinde toate S-a inaltat pe Cruce si se tinguieste toata zidirea, vazindu-L spinzurat gol pe lemn; soarele si-a ascuns razele si stelele si-au tainuit lumina si pamintul, cu multa frica, s-a clatinat, marea a fugit si pietrele s-au despicat, si morminte multe s-au deschis, si trupuri de sfinti barbati s-au sculat; iadul, jos, a suspinat si iudeii s-au sfatuit sa huleasca Invierea lui Hristos. Iar femeile au strigat: Aceasta este Simbata cea preabinecuvintata, intru care Hristos, adormind, va invia a treia zi" (Icosul Simbetei Mari).„Veniti de primiti lumina!"Din acest subpamintean ne izvoraste lumina. Numai intelegind deplina zbatere a Mintuitorului pentru izbavirea noastra de pacate si de moarte, deplina ne va fi - cum cerem pe de-a-ntreg Postul - „vederea Invierii Tale...". Trebuie parcurs cu Hristos intreg drumul prin Patima si Moarte, ca sa intelegem de unde ne vine puterea si reasezarea in slava dintii. Aici este elementul de actualitate nepieritoare a Invierii Domnului: In acest punct fierbinte, care pulverizeaza Iadul. De aceea, uneori, crestinii confunda-n preaplinul inimii lor icoana Invierii - de altfel imposibil de realizat - cu icoana Pogoririi la Iad sau - mai corect - a izbavirii din Iad a protoparintilor, simtind ca de acolo incepe restaurarea lumii in Hristos. In intunericul bisericii-locas, candela de pe Sfinta Masa - singurul martor ca undeva, in adincul de bezna, geana de lumina isi are rostul - naste Lumina. Iar din tacerea de mormint se-aude glas de biruinta: „Veniti de primiti lumina!" Bucuria poate sa inceapa, caci Evanghelia Utreniei acesteia de lumina (Matei 28, 1-16) vesteste singurul adevar care tine lumea: „Nu va temeti voi..." Izbucnire a LuminiiIngerescul indemn ne scoate nu doar din moarte, ci si din frica prin care moartea se strecoara pina in inimile noastre, reactualizind posibilitatea ei. Dar ea, acum, in miezul de lumina al noptii, ceea ce da tonul Praznicului este bucuria: „Ziua Invierii, popoare sa ne luminam! Pastele Domnului, Pastele! Caci din moarte la viata si de pe pamint la cer, Hristos - Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cintam cintare de biruinta!" (Canonul Invierii 1. 1). Si asa, in ritmul acesta care-si gaseste parca pulsul inimii, continua toata rinduiala de text si duh a slujbei Invierii, reluata pe parcursul intregii Saptamini Luminate, ca un teribil laitmotiv. Cautind astfel sa se implineasca spusa cintarii: „Acum toate s-au umplut de lumina: si cerul si pamintul si cele de dedesubt. Deci sa praznuiasca toata faptura Invierea lui Hristos, intru care S-a intarit" (Cintarea  3. 2).„Numai intelegind deplina zbatere a Mintuitorului pentru izbavirea noastra de pacate si de moarte, deplina ne va fi - cum cerem pe de-a-ntreg Postul - «vederea Invierii Tale...». Trebuie parcurs cu Hristos intreg drumul prin Patima si Moarte, ca sa intelegem de unde ne vine puterea si reasezarea in slava dintii"Prof. Conf. Univ. Dr. Constantin NeculaIn aceasta izbucnire a Luminii se umple de esenta cereasca toata viata noastra. Deplinatatea pe care ne-o daruieste Hristos prin Inviere nu o mai putem primi de nicaieri si de niciunde.Sa ne curatim, asadar, simtirile si sa vedem stralucind pe Hristos, cu neapropiata si desavirsita lumina a Invierii. Si asa sa strigam: „Hristos a inviat!" In ciuda tuturor aparentelor!