monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Turda, din nou in Cartea Recordurilor

Cununa de 6 kilometri de ceapaPictori, sculptori, impletitori de ceapa si producatori agricoli din zona si-au gasit locul la Turda, unde, timp de 3 zile, si-au expus operele si produsele proprii. 30 de impletitoare din zona satului clujean Plaiesti, ajutate de 12 copii, au muncit zeci de ore cu sirg ca sa bata recordul mondial pentru cea mai lunga impletitura de ceapa, detinut de comuna salajeana Pericei. Daca la sfirsitul anului 2007 salajenii se puteau mindri cu cei 4.518 metri de ceapa impletita, acestia au fost intrecuti simbata de produsul indeminaticelor impletitoare clujence, care a masurat 5,8 kilometri. "Am vrut sa le aratam ca sintem mai harnice. Am inceput lucrul acum o saptamina, n-am muncit o luna, asa cum au facut ei. Am facut o cununa de peste 5.800 de metri si am batut iar recordul", se lauda intr-o romana stricata doamna Maria Ghizella Naghy, din Plaiesti.     "Am lucrat zi si noapte, o fo' foarte greu", continua femeia povestea succesului. Cu miinile minjite de pamint, la cei aproape 60 de ani pe care reuseste sa-i ascunda, Mari neni este mindra ca poate sa le arate curiosilor mestesugul invatat de la strabunica sa. Ochii mari ai tinerilor invatacei adunati in jurul femeii stralucesc de curiozitate. "Impletesc ceapa de 40 de ani. Acuma i-am invatat si pe copii, sa nu sa ptiarda obiceiu'. Uitati-l pa Alexandru ce mnic ii si ce fain lucra, mai bine ca mine", il lauda Mari nani pe cel mai mic dintre impletitorii care va ajunge peste citeva luni in Cartea Recordurilor. "Imi place sa fac cununi, nu mi se pare greu deloc", sare imediat Alexandru Pojoni, cu vocea lui subtire, stergindu-si sudoarea de pe frunte. Harnicia baiatului de numai 12 ani i-a strins pe trecatori in jurul locului unde cununa de ceapa crestea in fiecare minut.Traditia, nemuritoareMirosul kurtos-colacilor rumeniti de brutarii secui veniti special din Harghita pentru sarbatoarea turdenilor s-a simtit si el timp de 3 zile in aerul orasului. Ca si anul trecut, acestia au modelat un kurtos-colac lung de 10 metri, la care au muncit timp de o jumatate de zi. La doi pasi, o palarie gigant ii invita pe trecatori sa petreaca minute in sir pentru a contempla minunatia. Dupa popasul lor, acestia treceau mai departe, pe Aleea Vinurilor, asezata imediat linga Aleea Florilor. La finalul festivalului, citeva ansambluri folclorice din judetul Bistrita-Nasaud le-au aratat oamenilor obiceiul de nunta din Tara Birgaului, trecindu-i pe acestia prin toti pasii unei nunti traditionale: de la calea alaiului nuntii, pina in momentul cind tinara mireasa este furata de flacai. Parada cailor, cu ciucurii lor rosii ca bujorul, legati in coama, a fost primita cu aplauze de curiosii veniti la "Turda Fest".    Madalina Mocan * PR-ul Asociatiei „Turda Fest“ "Ne bucuram nespus pentru ceea ce am reusit sa realizam si in acest an: un nou record mondial la impletit ceapa. Am pregatit asta nu doar pentru a intra in Cartea Recordurilor, ci mai mult pentru a promova vinzarea cepei in cununi, si nu la kilogram. Cele mai mari probleme le-am intilnit in incercarea de a inlatura kitschul. Comerciantii de pietarii ne-au asaltat, ajungind pina la a ne ameninta cu bataia."

Cresc amenzile

 Din 1 octombrie, punctul de amenda creste la 54 de lei, anunta Politia Rutiera. Guvernul a decis majorarea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata la 540 de lei lunar in perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2008, pentru un program complet de lucru de 170 ore medie pe luna. Comparativ cu salariul minim valabil in prezent, de 500 de lei lunar, majorarea este de 8%. Deoarece un punct amenda reprezinta 10% din salariul minim brut pe tara, valoarea acestuia va creste proportional, ajungind la 54 de lei, tot din 1 octombrie.

Pe scurt

2008 de casatorii in 2008Doua cupluri speciale din Cluj-Napoca si-au unit destinele la sfirsitul saptaminii trecute si au spus „Da“ in fata ofiterului starii civile. Simbata, de la ora 11.25, in Foisorul din Parcul Central s-a oficiat casatoria cu numarul 2.000, din acest an. La o jumatate de ora mai tirziu, la ora 12.10, doi tineri insuratei au fost cuplul cu numarul 2008 din anul 2008. In anul 2007 casatoriile cu numarul 2000 si 2007 au fost oficiate in data de 23 septembrie, a anuntat Biroul de Presa din cadrul Primariei municipiului Cluj-Napoca.    A.-D. S.Incepe anul universitar la UBBUniversitatea „Babes-Bolyai“ (UBB) Cluj-Napoca deschide astazi noul an universitar 2008-2009. Ceremonia care marcheaza inceperea unui nou an de studiu va avea loc la sediul central al universitatii clujene, de pe strada Mihail Kogalniceanu, la numarul 1. Evenimentul va incepe de la ora 10, in prezenta rectorului universitatii, Andrei Marga. Universitatea „Babes-Bolyai“ are 21 de facultati la care invata peste 100.000 de studenti. Doar in anul 2008 la noile specializari s-au inscris peste 16.000 de tineri. La ora actuala UBB are extensii in cinci judete din Romania.    G. G.Rechizite pentru sinistrati100 de elevi voluntari din judetul Cluj pleaca astazi in comuna Petrova, din judetul Maramures. Copiii clujeni au adunat rechizite si carti pentru Scoala Generala din Petrova. Elevii maramureseni au ramas fara rechizite si fara carti in urma inundatiilor din vara acestui an. Inspectoratul Scolar Judetean Cluj a asigurat deplasarea scolarilor. „Practic, noi vom duce rechizite pentru scolarii si prescolarii din Petrova si vom amenaja o camera de joaca. Elevii din Cluj vor dona si jucarii pentru copiii din comuna“, a spus Livia Ardelean, coordonatoarea Strategiei Nationale de Actiune Comunitara din judetul Cluj.    A.-D. S.

Galerie foto - "Turda Fest"

Click pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine marita

?Duelul?, spectacol de exceptie

Casa de Cultura a Sindicatelor din Alba Iulia a gazduit, vineri, un spectacol de mare clasa, piesa “Duelul”, care a reusit sa ridice sala in picioare pentru mai multe ropote de aplauze. Spectacolul prezentat la Alba Iulia, in prefata Festivalului “Povesti pentru copii si oameni mari”, este o productie inedita care se bazeaza pe comunicarea non-verbala si pe o abordare plina de umor si muzica. Vineri, cei doi actori, Laurent Cirade la violoncel si Paul Staicu la pian, au reusit sa aduca pe scena culori si accente care au cucerit publicul, in ciuda emotiilor pe care pianistul roman le-a trait in preajma publicului numeros. Acesta se afla la primul spectacol pe o scena romaneasca, dupa 20 de ani de absenta din tara. Ceea ce a reusit sa cucereasca, insa, publicul albaiulian a fost dialogul muzical, iar acest lucru s-a vazut si in felul in care au fost cerute, la finalul spectacolului calificat de spectatori ca fiind extraordinar, bisurile, care au ridicat toata sala in picioare. 

Templu al zeului Mithras, vizitabil

Arheologii au obtinut acordul proprietarului terenului de a pastra descoperirea “in situ”, acesta angajindu-se sa amenajeze la subsolul hotelului pe care il construieste aici, un spatiu in care templul sa poata fi conservat si vizitat. Acesta va fi primul templu necontestat dedicat zeului Mithras care va putea fi vizitat pe teritoriul Romaniei, celelalte temple descoperite pina acum fiind ori distruse ori reacoperite cu pamint pentru a se evita distrugerea lor. “Temple ale lui Mithras care sa poata fi vizitate in Romania nu mai exista. Ar fi cel de la Porolissum, care este disputat daca este sau nu al lui Mithras. Acesta ar fi primul. Tot Apulum mai are o sansa in Partos, unde mai sint cel putin doua temple, cel al lui Mithras si cel al lui Liber Parter, cercetate partial. Conform prospectiilor pe care le avem noi acolo, in zona ar fi mult mai multe temple”, a declarat Gabriel Rustoiu, directorul Muzeului National al Unirii din Alba Iulia, tragind un semnal de alarma in legatura cu zona Partosului, care nu este afectata, deocamdata, de lucrari edilitare si care ar putea aduce noi descoperiri de senzatie. La subsolul hotelului“Am discutat cu investitorul privat care intentioneaza sa ridice hotelul si este absolut de acord pentru a se pastra acest obiectiv arheologic la subsolul viitorului hotel. El, de altfel, va aduce un caracter inedit viitorului hotel, pentru ca un singur caz mai este cunoscut in Romania, este cazul de la Mangalia, de la Hotel President, unde se afla conservate la subsol resturi dintr-o cladire romana, insa, din cite stiu eu, este o cladire civila, nu este o cladire cultica. Ce am descoperit noi este o constructie cu plan dreptunghiular care respecta, prin planimetria ei si prin organizarea ei, tipicul unui loc de cult, unui templu dedicat lui Mithras”, a declarat Constantin Inel, directorul adjunct al Muzeului National al Unirii din Alba Iulia, cel care a fost si responsabilul de sapatura. Pe linga zidurile care arata o constructie tipica pentru acest cult, au fost descoperite trei altare cu inscriptii, unul intreg si doua fragmentate. Altarul principal este intreg, dar a fost descoperit cu fata in jos. “Pe linga aceasta inscriptie principala dedicata lui Mithras, care a fost descoperita cu fata in jos, in interiorul spatiului central al templului, au fost descoperite pe un oarecare aliniament alte doua altare distruse si ele, fragmentate, din vechime, probabil odata cu desacralizarea spatiului de cult si cu scoaterea din functiune a monumentelor, probabil odata cu crestinarea provinciei in secolul trei sau dupa secolul trei”, a precizat Constantin Inel.In perioada urmatoare, inscriptiile de pe toate aceste monumente vor fi interpretate, iar cercetarile vor continua pina la degajarea completa a intregului plan al obiectivului descoperit, deoarece arheologii stiu ca trebuie sa mai existe inca o incapere pe latura sudica a templului. Ei s-au declarat hotariti sa lucreze pina la venirea iernii pentru a-si termina cercetarea, astfel incit proprietarul terenului sa se poata apuca in primavara de constructia hotelului. Cine a fost Mithras?“Mithras este o divinitate orientala, considerat a fi fost o divinitate a soarelui, a fost raspindita in Imperiul Roman incepind cu secolul I d. Hr. si prin fenomenul de sincretism religios a fost adoptata de religia din panteonul greco-roman. (...) Pe teritoriul orasului Apulum sint descoperite peste 40 de inscriptii dedicate acestui zeu si se banuia pina acum existenta unor locuri de cult, numite mithraeum, care imitau grotele. In literatura mai veche de specialitate se afirma, la un moment dat, ca in momentul in care s-a ridicat Catedrala Ortodoxa din Alba Iulia in 1921-1922, pe locurile ei s-au gasit foarte multe placute si placi votive cu reprezentarea zeului Mithras si ar fi existat un asemenea templu. Descoperirea de aici confirma, pe de o parte, acest cult, confirma planimetria acestor temple, confirma existenta unor adoratori si a unui corp de sacerdoti ce se ingrijeau de realizarea religiei sale. (...) Se pare ca ziua de nastere a lui Iisus Hristos, 25 decembrie, corespundea, la un moment dat, cu ziua de nastere a lui Mithras. Este o dovada ca, la un moment dat, religia crestina s-a inspirat foarte mult din cultele pagine”, a explicat Vasile Moga, seful sectiei de arheologie a muzeului albaiulian. El si-a exprimat convingerea ca pe teritoriul vechiului Aplulum existau mai multe temple dedicate acestei divinitati. “Dintre toate divinitatile romane, sanctuarul lui Mithras are o tipologie aparte si nu se poate confunda cu nimic altceva. Este vorba despre un spatiu inchis, care are lateral doua ziduri pe care erau amplasate niste banci de lemn, iar aici era spatiul sacru rezervat preotului care oficia cultul respectiv. Iarasi, dintre edificiile romane, este spatiul care are intuneric total, deci nu exista decit usa, iar inauntru iluminatul se facea cu opaite si tot ceremonialul era inconjurat de mister. (...) Adeptii cultului lui Mithras erau organizati in sapte trepte initiatice. Cea mai de jos era Corax, iar pasarea care ii era corespondent era corbul. Fiecare grad initiatic avea la rindul sau corespondent cite o constelatie cereasca. Fiind o divinitate de origine persana, din Iran, debuturile cultului lui Mithras se situeaza undeva in secolul IV i.Hr, avea si o puternica conotatie astrologica. (...) Multe dintre sanctuarele dedicate zelui Mithras au pictate pe bolta diverse constelatii, care la momentul fondarii templului respectiv reconstituiau o anume configuratie celesta si din acest punct de vedere s-a putut data foarte precis ziua luna si anul cind sanctuarul a fost deschis (...) In cazul de fata, pina acum nu s-au descoperit fragmente de picturi murale”, a precizat dr. Radu Ciobanu, care a cercetat in amanunt cultele vechi, inclusiv pe cel al lui Mithras. 

Fara lapte praf din China

„Suntem pregãtiþi ºi urmãrim prin controale sã facem o evidenþã strictã a produselor intrate în þarã“, a precizat Radu Roatiº. Acesta a mai spus cã inspectorii Autoritãþii au luat mãsuri de control, anterioare notificãrii Comisiei Europene prin care se interzice importul de produse alimentare cu lapte praf, provenite din China. Roatiº a mai spus cã pentru alimentele care conþin lapte praf au fãcut controale ºi inspectorii Direcþiei de Sãnãtate Publicã. Totodatã, reprezentantul ANSVSA a mai precizat cã anul acesta România nu a fãcut importuri de astfel de produse din China.Produsele chinezeºti, interzise în EuropaImporturile din China de anumite produse conþinând lapte praf sunt interzise în Europa începând de zilele trecute, în urma scandalului laptelui contaminat cu melaminã, informeazã AFP. Decizia în acest sens a Comisiei Europene a fost publicatã sâmbãtã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, având astfel efect imediat. Potrivit reglementãrii, este interzis importul în UE al tuturor „produselor compuse conþinând lapte sau produse lactate originare sau expediate din China ºi destinate în special alimentaþiei sugarilor ºi a copiilor de vârste mici“. În plus, UE introduce controale sistematice pentru toate produsele importate din China care conþin produse lactate în proporþie mai mare de 15%, precum ºi pentru toate loturile de produse al cãror conþinut de produse lactate nu poate fi stabilit. Poate fi vorba, de pildã, despre ciocolatã, diverse dulciuri sau biscuiþi. „Loturile vor fi reþinute pânã la aflarea rezultatelor analizelor de laborator“, precizeazã Comisia. Patru deceseÎn paralel, Bruxelles-ul cere statelor membre sã instituie „un nivel de control adaptat“ pentru produsele chineze care conþin lapte ºi care deja au fost puse în vânzare pe piaþa europeanã. Comisia anunþase joi cã are intenþia de a lua astfel de mãsuri pentru a se asigura cã populaþia europeanã este „total protejatã“, dupã cum a comentat purtãtoarea de cuvânt a Comisiei pentru probleme de sãnãtate ºi protecþia consumatorilor. Circa 53.000 de copii au primit îngrijiri medicale în China în urma consumãrii de lapte conþinând melaminã, un produs chimic folosit în fabricarea adezivilor sau a rãºinilor. Patru copii au murit.

PSD promite pensii si salarii mari

Tonul l-a dat Mircea Geoanã, care dupã ce a fost validat candidat al PSD pentru funcþia de premier, a prezentat pe larg seria de promisiuni din domeniul protecþiei sociale cu care sperã sã atragã voturile electoratului. El a vorbit despre introducerea tarifului social la energie, despre acordarea celei de-a treisprezecea pensii ºi stabilirea unui nivel minim garantat al acesteia, precum ºi despre includerea foºtilor lucrãtori din Cooperativele Agricole de Producþie sã fie incluºi în sistemul de pensii global al statului, începând din anul 2010. Un alt set de mãsuri îi vizeazã pe salariaþii de peste 45 de ani care îºi pot pierde mai uºor locul de muncã sau au dificulãþi în a-ºi gãsi un altul. „Pentru ei, am pregãtit un program inspirat de social-democraþia germanã, care constã în reduceri fiscale pentru firmele care pãstreazã sau angajeazã salariaþi mai bãtrâni de 45 de ani“, a anunþat liderul PSD. Firmelor li se promite o relaxare fiscalã în cazul în care e implicã în activitãþi de protecþie socialã. Astfel, companiile care construiesc pe cheltuiala lor o creºã sau un teren de sport nu vor fi impozitate pentru aceastã activitate. ªi întreprinderilor mici ºi mijlocii li s-a promis o scãdere a nivelului impozitãrii, dar ºi stoparea abuzurilor organelor de control financiar. Angajamente financiarePe lângã promisiunile enunþate de Geoanã, programul de guvernare al PSD mai conþine un set de angajamente costisitoare din punct de vedere financiar. PSD promite creºterea salariului minim pânã la 1.000 RON, dublarea pensiilor pentru agricultori, tarif social la consumul de energie electricã, TVA redus la alimente, 1.000 de noi creºe ºi 1.000 de grãdiniþe, pact naþional pentru sãnãtate, medicamente compensate ºi gratuite pentru toate persoanele cu venituri reduse, subvenþii pentru fiecare producãtor agricol, program naþional de irigaþii ºi îmbunãtãþiri funciare, program naþional de împãduriri, construirea a 1000 de km de autostrãzi, modernizarea a 1000 de km de cai ferate, apã ºi canalizare în toate localitãþile. Dupã porþia de promisiuni a lui Geoanã, pesediºtii au primit ºi altele. „Vom construi 500.000 de mii de case cu 500 de euro metrul pãtrat“, s-a angajat ºi liderul de la Constanþa, primarul Radu Mazãre. De altfel, el ºi toþi candidaþii judeþului au venit accesorizaþi cu o cascã de constructor ºi o lopatã. „Noi vom construi“, a promis Mazãre. „Uniforma (de camuflaj, n.r.) nu mi-o dau încã jos pentru cã n-am terminat rãzboiul cu jarlele de procurori ai lui Bãsescu, cu dulãii plãtiþi din banii noºtri sã se lupte cu adversarii politici“, a mai spus Mazãre, stârnind aplauze.

Productia de vin, in crestere

„Peste 500.000 de tone de struguri pentru vin au fost recoltate pânã în prezent, cu douã sãptãmâni pânã la finalizarea culesului, întrucât ploile din ultimul timp au întârziat puþin procesul de recoltare, mai ales pe partea de nord a þãrii“, a spus Dicu. Acesta a precizat cã se confirmã estimãrile fãcute la începutul campaniei de recoltare referitoare la producþia de struguri din 2008, deºi ploile au mai redus puþin conþinutul de zahãr din boabe. „Estimez pentru 2008 o producþie cu 15-20 la sutã mai mare decât anul trecut, pânã în jurul valorii de 1,1 milioane tone“, a spus directorul general al MADR. În privinþa producþiei de struguri de masã, reprezentantul MADR a precizat cã în acest an se va obþine o medie de 10 tone la hectar, de pe 10.000 hectare cu viþã de vie pe rod.An greu pentru viticulturãAnul 2008 nu a fost unul uºor pentru viticulturã, întrucât umiditatea ºi cãldura excesivã au condus la efectuarea mai multor tratamente fitosanitare pentru viþa-de-vie, dar ºi pentru întreþinerea solului. „Dacã, în mod normal, viticultorii fac anual în jur de 6-7 tratamente, în acest an au realizat în jur de 8-10 tratamente, înregistrând astfel costuri mult mai ridicate“, aratã reprezentanþi ai ONIV. Potrivit sursei citate, în cazul unui recolte de peste 1,1 milioane tone de struguri pentru vin, producþia de vin în 2008 ar putea depãºi ºase milioane hectolitri (hl), în condiþiile în care anul trecut s-au obþinut puþin peste 5 milioane hectolitri.Importuri de 3 ori mai mariRomânia a exportat în 2007 circa 148.371 hl de vin, în valoare de aproape 16 milioane euro, în timp ce importurile au fost de aproape trei ori mai mari - 388.655 hl (28,8 milioane euro). Principalele pieþe de export au fost Germania, Federaþia Rusã, Estonia, Italia, Bulgaria, SUA, Bielorusia, Canada, China, în timp ce importurile au provenit din Spania, Italia, Moldova, Ungaria. Piaþa vinurilor din România a fost estimatã, în 2007, la 440 milioane de euro, aceasta înregistrând o creºtere constantã în ultimii ani datoritã creºterii consumului de vin pe locuitor ºi a nivelului de trai, potrivit estimãrilor Organizaþiei Naþionale Interprofesionale Vitivinicole.

Campanie scumpa in Italia

 Campania de promovare a imaginii României în Italia, intitulatã „Piazza de Romania“, a costat 600.000 de euro, a declarat directorul general de Comunicare ºi Diplomaþie Publicã din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Oana Marinescu. „Implementarea proiectului a presupus costuri totale de circa 600.000 euro, 450.000 euro fiind alocaþi de Guvernul României ºi Ministerul Turismului, restul sumei fiind acoperitã de sponsorizãri private", a precizat reprezentantul MAE. MAE deruleazã campania de diplomaþie publicã destinatã promovãrii imaginii României în Italia. Campania de promovare "Piazza de Romania" constã în desfãºurarea de acþiuni cultural-artistice, precum ºi în promovarea destinaþiilor turistice autohtone. Manifestãrile din cadrul campaniei „Piazza di Romania” vor debuta la Milano cu un concert susþinut de Alexandru Bãlãnescu Quartet ºi de formaþia Sistem astãzi, 29 septembrie, începând cu  ora 19.00, ora localã. Pe 30 septembrie, în plus faþã de evenimentele care au fost prezentate la Torino, oraºul unde a debutat campania în Italia, cu  teatru de pãpuºi, muzicã, dansuri cu etnici români ºi italieni, demonstraþii de artizanat românesc, în Piazza del Duomo din Milano va avea loc un spectacol susþinut de Teatrul Masca precum ºi proiecþia publicã a filmului „California Dreamin”.

Angajatorii isi ?intaresc? echipa

Piaþa localã a serviciilor de team building va creºte anul acesta cu 20 - 25 la sutã, pânã la 250 de milioane de euro, a declarat, pentru NewsIn, directorul executiv al agenþiei de turism Perfect Tour, Sorin Vãduvoiu. „Piaþa autohtonã a serviciilor de team building a înregistrat anul trecut valoarea de 200 milioane euro, iar pentru 2008 estimãm o creºtere de 20 pânã la 25 la sutã“, a afirmat reprezentantul agenþiei de turism, specializatã ºi în prestarea serviciilor de team building. Potrivit acestuia, creºterea susþinutã a pieþei a fost sprijinitã de un numãr tot mai mare de clienþi, volumul acestora fiind estimat pentru anul în curs la circa un milion. În momentul de faþã, firmele de profil desfãºoarã douã tipuri de team building, respectiv servicii turistice, ce cuprind transport, transfer, cazare, masa etc. ºi servicii specializate, precum activitãþi specifice outdoor, indoor, training. Preferinþe„Pragul de sus în ce priveºte tarifele se situazã undeva la un milion de euro, per eveniment”, menþioneazã Todea Daniel, managerul Adventures 4all, firmã specializatã în servicii de team building. În ce priveºte destinaþiile, clienþii români solicitã pachete de team building în special în þarã, în locuri precum Delta Dunãrii, Valea Prahovei sau Sibiu. De asemenea, companiile solicitã excursii de tip team building ºi în destinaþii externe, precum Bulgaria sau Turcia, dar ºi destinaþii exotice, cum este Cuba, a precizat Todea Daniel.

Turism afectat in anii urmatori

Turismul va fi afectat în urmãtorii ani de criza economicã globalã, întrucât toate preþurile vor creºte, iar oamenii vor fi mai atenþi atunci când îºi vor cheltui banii, a spus reprezentantul regional pentru Europa al Organizaþiei Mondiale a Turismului, Eduardo Fayos-Solá. „Turismul va fi afectat în urmãtorii ani de criza economicã ºi financiarã din lume, ce a început întâi în Statele Unite ale Americii. Aceasta, întrucât totul va fi mai scump ºi oamenii  vor trebui sã aibã grijã cum îºi cheltuie banii. Vor exista restrângeri financiare ºi economice ºi, cu siguranþã, va exista o scãdere a turismului. Totodatã, schimbãrile de climã ºi preþul barilului de petrol sunt alþi factori care vor afecta turismul din lume“, a explicat Eduardo Fayos-Solá, prezent zilele trecute la un seminar cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului, la Poiana Braºov.   În ceea ce priveºte turismul din þara noastrã, raportat la nivel global, acesta a precizat cã România deþine resurse naturale foarte variate ºi buni profesioniºti. „Trebuie sã ne gândim ºi la conservarea mediului înconjurãtor. Vom vedea cã se acordã prioritate acelor tehnologii care nu produc efecte de serã. Managementul de mediu trebuie sã stimuleze dezvoltarea zonelor protejate ºi nu restrângerea acestora“, a spus reprezentantul regional pentru Europa al Organizaþiei Mondiale a Turismului.

Studenti obligati sa stea cu chirie

Odatã cu repartizarea camerelor în Regie, sute de studenþi aºteaptã sã vadã dacã vor reuºi sã prindã un loc. Situaþia este aceeaºi la majoritatea complexelor studenþeºti din þarã, în condiþiile în care Ministerul Educaþiei estimeazã cã deficitul de locuri în cãmine este de 55.000 de locuri, cu 20.000 mai mult decât anul trecut. „Începutul anului universitar este foarte tensionat pentru mulþi dintre studenþi, pentru cã, deºi au învãþat ºi nu au restanþe, tot este posibil sã nu prindã loc în cãmin. De exemplu, am fost anunþat de studenþi ai Universitãþii de Construcþii cã, în ultima clipã, s-a aflat cã în jur de 500 de studenþi vor rãmâne pe dinafarã din cauza unor calcule noi la cazare fãcute de universitate, iar ei nici nu ºtiu ºi, luni, vor veni degeaba cu bagajele sã se cazeze“, a precizat, pentru NewsIn, Preºedintele Uniunii Studenþilor din România, George Pãduraru. La Universitatea Bucureºti sunt disponibile peste 4.800 de locuri în cãmine, dar au fost depuse, potrivit unui raport postat pe site-ul instituþiei, peste 8.100 de cereri. La Academia de Studii Economine, doar 5.500 dintre cei peste 8.000 de studenþi care au depus cereri de cazare vor avea un loc în cãmin. Alte peste 10.000 de cereri, depuse pentru cazarea în campusul universitar Regie, vor rãmâne nerezolvate.Corupþie în rândul universitarilor ºi studenþilorLipsa unui numãr suficient de locuri în cãmine este o problemã cu care studenþii se confruntã de mai mulþi ani. „Pe lângã deficitul de locuri în cãmin, s-a agravat, de câþiva ani, ºi corupþia în rândul universitarilor ºi al studenþilor care vând locuri. Am anunþat deja cã, dacã nici anul acesta nu ni se aratã soluþii reale, vor trece la acþiuni de protest“, spune preºedintele Uniunii Naþionale a Studenþilor din România, Gabriel Petrea. Un loc în cãminele studenþeºti costã, în complexul Regie, de pildã, 100 de lei pe lunã, adicã mai puþin de 28 de euro. Pe piaþa imobiliarã, preþul de închiriere a garsoniere confort II în zonele mãrginaºe ale Capitalei este de cel puþin 250 de euro pe lunã, în timp ce o camerã într-un apartament costã minimum 100 de euro.

Mai putin dioxid de carbon

„Pachetul de norme pentru mediu ºi energie (al UE) va creºte substanþial cererea de gaz importat în anumite state membre, accentuându-le dependenþa de faþã de sursele externe de aprovizionare“, au declarat reprezentanþii celor cinci state dupã încheierea reuniunii de la Varºovia. UE ar trebui sã se concentreze în egalã mãsurã pentru asigurarea securitãþii energetice, au adãugat ei. „Comisia Europeanã ar trebui sã acþioneze cu mai multã ambiþie în domeniul asigurãrii securitãþii aprovizionãrii cu resurse energetice ºi ar trebui sã propunã soluþii la fel de îndrãzneþe ca cele din pachetul pentru mediu ºi energie“, au spus aceºtia. Uniunea Europeanã încearcã sã scadã cu o cincime emisiile de CO2 (dioxid de carbon) pânã în 2020, comparativ cu nivelul din 1990.Majorarea importurilorStatele est-europene considerã, însã, cã o asemenea mãsurã va conduce la majorarea importurilor de gaz natural din Rusia, întrucât emisiile acestuia sunt mult mai reduse decât ale altor hidrocarburi. Reprezentantul Cehiei, prezent la discuþii, a rãmas neutru ºi nu a semnat declaraþia, þara sa urmând sã preia, în ianuarie, preºedenþia rotativã a UE. Scurtul rãzboi dintre Rusia ºi Georgia a contribuit la agravarea temerilor privind dependenþa de resursele energetice ruseºti, însã comisarul european pentru energie, Andris Piebalgs, a susþinut, sãptãmâna aceasta, într-un interviu cã statele membre UE ar trebui sã coopereze cu Rusia în domeniul energetic. Cele cinci state au criticat ºi efectele mãsurilor UE asupra preþului energiei, care ar urma sã urce cu aproximativ 70% din 2013, când producãtorii de electricitate ar urma sã achiziþioneze certificate pentru emisii de CO2, a precizat reprezentantul Poloniei.

Alianta PSD-PC si-a lansat candidatii pentru parlamentare

Aliatii din PSD si PC si-au lansat simbata, la Bucuresti, candidatii pentru alegerile parlamentare uninominale de la data de 30 noiembrie, eveniment la care a fost prezenta si o delegatie a social democratilor din Alba. Alaturi de “greii” partidului, au fost prezentati urmatorii candidati desemnati de PSD Alba pentru colegiile uninominale. Pentru Camera Deputatilor: Colegiul uninominal nr. 1 - Angelica Elisabeta Mocan; Colegiul uninominal nr. 2 - Ovidiu Viorel Jidveian; Colegiul uninominal nr. 3 - Vasile Emilian Cutean; Colegiul uninominal nr. 4 - Radu Eugeniu Coclici; Colegiul uninominal nr. 5 - Dumitru Gheorghe Pasca. De mentionat faptul ca, desi presedintele PSD Alba Iulia, Mircea Chira, desemnat pentru a candida la o functie de senator, a renuntat la candidatura, social democratii din Alba nu au anuntat inca un inlocuitor. In ce priveste Alianta Politica dintre Partidul Social Democrat si Partidul Conservator, Consiliul Judetean al PSD Alba a decis acordarea pentru Partidul Conservator Alba a Colegiului uninominal nr. 2 pentru Senatul Romaniei, iar candidatul desemnat este conservatorul Gheorghe Feneser. 

Cupa Trascau Corp Zlatna

Iubitorii muntelui au participat, in acest sfirsit de saptamina, la Cupa Asociatiei de Turism si Ecologie Trascau Corp Zlatna. La concursul la care au participat mai multe cluburi de acelasi fel din tara, au fost programate, incepind de simbata dimineata, mai multe probe. Traseul pe care echipele l-au avut de parcurs a fost unul de regularitate. In cadrul acestui traseu care, in proportie de 90%, a urmarit marcajul de la Zlatna, pe virful Dimbau, a avut loc si proba de alpinism de la Cotu’ lui Blaj. Probele teoretice ale concursului s-au desfasurat la capatul traseului, pe virful Dimbau, unde a fost stabilita si tabara. La focul de tabara de simbata seara s-a desfasurat si proba culturala, la care fiecare echipa a trebuit sa isi demonstreze talentul artistic sau muzical. Duminica a fost programata ultima proba, cea de speologie. Dupa aceasta a urmat premierea echipelor care au obtinut cele mai multe puncte dupa toate etapele competitiei. Locul I a fost obtinut de clubul montan Kogaion din Orastie, locul al II-lea de clubul Albamont, iar cel de-al treilea loc pe podium a fost ocupat de membrii asociatiei montane Acropolis de la Aiud. 

Joaca de-a democratia si votul uninominal

Desi au avut nevoie de mai bine de 18 ani pentru a renunta partial la votul pe liste, oamenii politici renunta cu greu la ideea de a merge “singuri” in fata alegatorilor. Dovada a fost data de negocierile indelungi pe seama modalitatii de vot uninominal, urmata de certuri privind felul in care trebuie impartite colegiile, iar acum a venit rindul sesizarilor in justitie referitoare la ilegalitatea si neconstitutionalitatea legislatiei in cauza. Desi fac parte din marea familie a politicienilor, liberalii din Alba se auto-exclud din grupul celor care au “faultat” de atitea ori votul uninominal. Prima formulaChiar daca spun ca modalitatea de vot uninominal aleasa pentru scrutinul din aceasta toamna este “doar o prima incercare”, liberalii spera ca romanii sa isi poata vota parlamentarii fara a mai avea nevoie de liste politice impuse de conducerile partidelor. “Ne cam jucam de-a democratia si cu oamenii. Este un fel de joc politic al uninominalului in care toata lumea incearca sa traga cistigul de partea sa. A aparut acum si sesizarea PRM-ului care, de altfel, si-a manifestat inca de la inceput opozitia fata de acest sistem. S-a ajuns aici pentru ca au fost unele interpretari si declaratii care au favorizat situatia, dar speram sa putem trece peste aceste probleme. Justitia si-a spus cuvintul si speram ca si celelalte partide sa sustina aceasta varianta de vot. Este oricum o prima forma pe care am propus-o si am adoptat-o. Daca nu functioneaza cum trebuie, o vom corecta pe urma si oricum cred ca oamenii vor vota in acest sistem doar la aceste alegeri”, a declarat, in acest sens, vicepresedintele PNL Alba, Simion Cretu. ExplicatiiVotul uninominal este un tip de scrutin mentionat în legislatie si practicat în SUA sau Marea Britanie. Acest tip de scrutin reprezinta modul de alegere direct al unor candidati individuali, opus sistemului de alegere pe liste întocmite de catre partide. Fiecare partid selecteaza cite un singur candidat pentru fiecare circumscriptie electorala. Dupa votul propriu-zis, care trimite in Parlament cei mai bine clasati candidati, se calculeaza cite voturi a luat fiecare candidat si se aduna toate la un loc pe fiecare partid si respectiv judet. In functie de acest rezultat se stabileste apoi citi deputati si senatori revin fiecarui partid in acel judet. Pentru a vedea care anume sint acesti parlamentari, conteaza numarul de voturi pe care l-au primit. Cu alte cuvinte, este un sistem proportional ca si pina acum, cu diferenta ca listele de candidati si ordinea acestora rezulta in urma votului uninominal dat de alegatori. Varianta de sistem uninominal proportional adoptata de Guvern este unica in Europa si prin faptul ca o jumatate din parlamentari vor fi alesi prin vot uninominal intr-un singur tur de scrutin, fara a necesita un prag de 50% plus 1 din numarul voturilor valabil exprimate. Cealalta jumatate va fi trimisa in functie de numarul voturilor aduse de candidati pentru partidele din care fac parte. 

Lansare regionala pentru PD-L

Judetul Alba a fost prezent cu o delegatie numeroasa din care au facut parte presedintele PD-L Alba si vicepresedinte la nivel national Mircea Hava, dar si candidatii la alegerile generale senatorul Alexandru Peres, deputatul Stefan Bardan, Calin Potor si Oana Badea.“Eliminarea a 100 de taxe, darea in exploatare a 836 km de autostrada, construirea a 41 de centuri ocolitoare, cresterea salariului mediu brut de la 490 de euro in prezent la 905 euro in 2012, cresterea pensiei medii de la 160 de euro in prezent la 405 euro in 2012, introducerea din 2009 a pensiei sociale minim garantate de 350 de lei, finalizarea descentralizarii administratiei publice, marirea subventiei in agricultura la peste 300 de euro/ha, dublarea rentei celor care-si arendeaza terenul de la 50 de euro/ha in prezent la 100/ha, dublarea suprafetelor irigate ajungindu-se in 2012 la 1,5 milioane ha, reducerea accizei pentru motorina folosita in agricultura la 21 de euro/tona”, sint citeva dintre elementele Programului de Guvernare, asa cum au fost ele spicuite de reprezentantii PD-L Alba.“Viziunea PD-L asupra Romaniei viitoare este cea a unei tari in care standardul de viata sa fie egal cu cel al tarilor din vestul Europei”, a spus, la Cluj Napoca, Theodor Stolojan, desemnat pentru postul de prim-ministru. “Iar pentru a atinge acest standard este nevoie de o economie competitiva, de o infrastructura moderna, pentru ca, se stie, societatile comerciale pierd foarte mult din cauza infrastructurii de drumuri foarte proaste. Programul de guvernare al PD-L pune un accent important pe infrastructura de transport, fara a uita insa si infrastructura reprezentata de utilitati”, au mentionat reprezentantii formatiunii. “Programul de guvernare al PD-L va fi prezentat pe larg opiniei publice din judetul Alba in perioada care urmeaza, chiar de catre candidatii partidului pentru alegerile de la 30 noiembrie”, a declarat Mircea Hava, presedinte al PD-L Alba. “Este un program realist, palpabil si credibil. Nu vom minti populatia, asa cum o fac cu nerusinare ceilalti oponenti politici. Le vom spune oamenilor exact ce se poate face si ce nu vom putea face in mandatul 2009-2012”, a mai adaugat Mircea Hava.

Clujenii vor job-uri la companii de succes

 Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) Cluj impreuna cu 53 de companii nationale si internationale au organizat, la sfirsitul saptaminii trecute, "Bursa locurilor de Munca pentru Absolventi". Clujenii s-au aratat interesati mai ales de job-urile din strainatate sau de ofertele de munca ale companiilor multinationale.     La actiunea AJOFM Cluj au participat si consilieri EURES din Norvegia, Ungaria si Bulgaria. Potrivit adviser-ului EURES Norvegia, Eugenia Filip Tecusan, companiile norvegiene cauta in mod special tineri din domeniul IT: "Piata fortei de munca din Europa de bazeaza in primul rind pe respect. Noi le propunem clujenilor locuri de munca in domeniile care nu se confrunta cu un deficit de personal la nivel national, cum este sistemul medical. Totusi, daca ei doresc sa isi depuna CV-urile in acest domeniu, noi nu le putem refuza acest drept de libera circulatie". Criteriul eliminatoriu pentru locurile de munca din Norvegia a fost limba norvegiana, pentru posturile din industria serviciilor cu clientii.     Din cele 53 de companii prezente la bursa locurilor de munca, domeniul IT a avut cea mai mare trecere. Concurenta mare s-a inregistrat si pentru postul de laborant in industria alimentara.     Clujenii au manifestat dezinteres fata de companiile romanesti si fata de locurile de munca din sistemul de stat. Nici un clujean nu si-a depus CV-ul la Regia Autonoma a Drumurilor Judetene, desi erau vacante cinci posturi.     La bursa locurilor de munca, AJOFM a anuntat disponibile peste 1.200 de posturi.

Remiza, dar Unirea ramine lider

Stadion „Cetate”/ Spectatori: 1500/Timp inchis/Teren bun.Arbitri: Draganescu Mugurel * (Breaza) - Rosu Dan ** (Bucuresti) si Barleanu Vlad ** (Bucuresti), rezerva: Curta Ovidiu (Deda). Observator FRF: Nedelescu Gheorghe (Craiova) /Cartonase galbene: Hapaina (17), Vezan (44), Baicu (53), Al. Vlad (74), Pampea (87)/ Poverlovici (36), Foro (55), Pepenar (89)/MARCATORI: Dilbea (47-penalty), Pepenar (79), Verdes (85) / Itu (45, 50, 74).FC Unirea: Olteanu – M. Rus, Poverlovici, Marincean, B. Bucurica (90, Tatar) - Foro (68, Pepenar), Sg. Costea, C. Cristea (71, B. Verdes) – Zagrean, G. Grozav. Pe banca: Rotaru – Stanciu, Bumbac, Elder. Antrenor Aurel Sunda.International: Pampea – Hapaina, Ciobanu, Chiriches, Baicu – Gheorghita, Radoi (90 A4, Ciucur), Radut, Vezan (66, Al. Vlad) – Constantinescu, Itu (90A3, Tatarciuc). Pe banca: Stoicescu – Neagu, Forika, Pirjol. Antrenor Stefan Stoica.Filmul meciului...* min. 4 – Zagrean este bruscat clar in careul advers, uniristii solicita lovitura de la 11 metri, insa centralul Mugurel Draganescu lasa jocul sa continue; min. 11 – sutul lui Costea din voleu este deviat de un jucator advers putin pe linga propria poarta; min. 19 – asediu de ocazii la poarta lui Pampea! Patru suturi bune trimise pe spatiul portii argesene, finalizate cu torpila expediata de Mircea Rus, de la circa 25 metri, care loveste bara transversala; min. 23 – Zagrean patrunde in careu, incearca un sut din 9 metri, dar mingea este blocata de un adversar; min. 42 – Dilbea incear-ca un sut in forta din afara careului, dar mingea nu nimereste spatiul portii; *0-1, min. 45 - Itu finalizeaza o faza frumoasa a oaspetilor cu un sut cu latul din careul mic, dupa o pasa primita de la Vezan; min. 45A2: Costea trimite o lovitura de “cap” putin alaturi; *1-1, min. 47 – Costea este impiedicat in careul advers de Hapaina si capitanul Dilbea inscrie cu siguranta, de la 11 metri.* 1-2, min. 50 – dupa un corner executat de Vezan, acelasi Itu inscrie cu un sut in forta la coltul scurt! min. 54 – Unirea reuseste sa inscrie prin Andrei Zagrean, insa golul este anulat gresit pe motiv ca mingea nu a depasit linia portii lui Pampea! min. 63 – Gicu ramine singur cu portarul advers, insa il ia la tinta pe Pampea cu un sut din aproximativ 8 metri, pozitie centrala; *1-3, min. 74 – Itu primeste o pasa in banda dreapta de atac a oaspetilor, intra in careul lui Olteanu si il executa cu un sut sec la coltul lung; *2-3, min. 79 – Pepenar prinde un sut puternic de la 22 de metri, Pampea scapa balonul in propria poarta; *3-3, min. 85 – Gicu Grozav deviaza cu capul o minge pentru Bobi Verdes, care aduce egalarea pe tabela de marcaj, cu un sut puternic din careu.„Un punct cistigat”Albaiulienii au reusit sa aduca egalarea pe tabela de marcaj in ultimele minute de joc, gratie golurilor inscrise de Ciprian Pepenar si Bobi Verdes. Ambii jucatori au fost introdusi in teren in repriza secunda si au reusit sa „sparga gheata” si sa marcheze pentru prima data in aceasta stagiune. „Sint bucuros ca am marcat, dar, din pacate, am obtinut doar o remiza. Daca reuseam sa inscriem mai repde, fiindca ocazii am avut, cred ca puteam sa ne facem mult mai usor meciul. Daca tinem cont de ocaziile avute, am pierdut un punct, iar daca tinem cont ca ne-au condus cu 3-1, se poate spune ca este un punct cistigat”, a spus Pepenar, imediat dupa incheierea partidei. „Ma bucur pentru golul inscris, dar sint trist ca nu a fost un gol de trei puncte. Orice punct este important pentru a ne indeplini obiectivul, iar in aceasta etapa ne-au ajutat si rezultatele. Dupa cum au decurs ostilitatile, cred ca este un punct cistigat, dar dupa joc si ocazii consider ca trebuia sa batem”, a afirmat atacantul Bobi Verdes.„Hattrick” pentru cugireanul Lucian ItuCugireanul Lucian Itu a realizat simbata, impotriva Unirii primul „hattrick” al campionatului, reusind din nou sa le faca viata grea albaiulienilor. „Am avut o mare sansa de a invinge liderul. Am condus cu 3-1 si nimeni nu mai credea ca rezultatul mai poate fi intors de gazde. Am inscris de trei ori, dar am reusit sa plecam doar cu un punct de la Alba Iulia”, a spus jucatorul de 30 de ani, care a mai marcat in urma cu doua sezoane impotriva Unirii, cind evolua la Minerul Lupeni.Declaratii la final de meciStefan Stoica, antrenor International: „Ma asteptam sa avem parte un meci greu la Alba Iulia. Noi am abordat meciul destul de inteligent, am reusit sa marcam de trei ori in deplasare si din pacate nu a fost de ajuns ca sa putem pleca cu victoria. Consider ca a fost un meci frumos, de liga a II-a, cu ritm si goluri, cu toate ca ma nemultumeste scorul. Unirea a avut numeroase ocazii si putea marca din fazele pe care si le-a creat, dar cred ca au primit doua goluri cadou de la arbitrul de margine. Asta nu inseamna ca Alba Iulia nu a jucat fotbal, dar nu si-a fructificat ocaziile si a egalat prin doua faze pe care le contest vehement. Unirea este o echipa mult mai organizata, joaca in viteza, pune multa presiune pe adversar.”Etapa viitoare (simbata, 4 octombrie): “U” Cluj – CFR Timisoara, Liberty Salonta – Unirea Alba Iulia, International Pitesti – CSM Rimnicu Vilcea, UTA – ACU Arad, FC Drobeta – Dacia Mioveni, Muresul Deva – Minerul Lupeni, Mechel Cimpia Turzii – FCM Tirgu Mures, Jiul Petrosani – FCM Tirgoviste, FC Bihor – Ariesul Turda.Aurel Sunda, antrenor FC Unirea: „Un meci tensionat in care, din pacate, am fost frustrati de inceputul de meci. Trebuie felicitata echipa, au avut un spirit fantastic prin care s-au daruit si pentru efortul depus. Adversarii au avut un singur sut pe poarta in prima repriza, golul! Am avut o forta puternica de revenire de la 1-3. Din trei ocazii au dat tot atitea goluri. Dupa aspectul jocului, meritam victoria. Totusi, este un punct care ne mentine in lupta. Domnul Stoica trebuie sa conteste faptul ca centralul nu a dat penalty la Zagrean, in minutul 4 sau cartonas galben pentru simulare la Itu, in minutul 1, altfel era fata meciului. Sa nu mai vorbim de circul facut de portar care din 2 in 2 minute incerca sa traga de timp. Publicul ramine acelasi si merita tot respectul.”SERIA IICFR Timisoara- FC Drobeta 0-0FCM Tg. Mures - Muresul Deva 1-0 (0-0)C. Vancea 79ACU Arad - Liberty 1-1 (0-1)Cr. Luca 68 - L. Rus 15CSM Rm. Vilcea - “U” Cluj 2-1 (0-0)Facundo Arguello 2, Ciju 84-penalty - Suteu 22FC Tirgoviste - FC Bihor 0-1 (0-0)Cr. Butuc 20Dacia Mioveni - ISCT 3-1 (2-0)B. Stoica 5, R. Costin 26, Dumitrescu 61 - Dimbean 88Minerul Lupeni - Jiul Petrosani 0-1 (0-1)Gheti 25Ariesul Turda - UTA 2-2 (1-1)Lupascu 14, Nadaban 90A2 - Ilin 27, 76Unirea Alba Iulia - International Pitesti 3-3 (0-1)Dilbea 47-penalty, Pepenar 79, Verdes 85 - Itu 45, 50, 74Clasament1.Unirea A.I.    7    4    2    1    16-8    14    (A2)2.FCM Tg. Mur.    7    4    1    2    15-5    13    (A1)3.CFR Timisoara    7    3    4    0    8-4    13    (A1)4.UTA    7    3    4    0    8-5    13    (A4)5.CF Liberty    7    3    3    1    6-4    12    (A3)6.Jiul Petrosani    7    3    3    1    9-7    12    (A3)7.Dacia Mioveni    7    3    2    2    12-9    11    (-1)8.CSM Rm.Vilcea    7    3    2    2    8-7    11    (-1)9.Muresul Deva    7    3    1    3    11-12    10    (A1)10.FC Drobeta    7    2    3    2    8-7    9    (0)11.Ariesul Turda    7    1    5    1    6-7    8    (-4)12.FC Bihor    7    2    2    3    7-12    8    (-2)13.”U” Cluj *    7    3    1    3    9-8    7    (A1)14.International    7    2    1    4    9-13    7    (-2)15.Min. Lupeni    7    1    3    3    5-8    6    (-6)16.FCM Tirgov.    7    0    4    3    2-10    4    (-8)17.ACU Arad    7    0    3    4    6-12    3    (-9)18.Mechel    7    0    3    4    6-13    3    (-6)* Echipa penalizata cu doua puncte pentru neindeplinirea baremului in editia trecuta a Ligii ILA MULTI ANI - GICU GROZAV!!!Uniristul Gicu Grozav, component al nationalei de juniori Under-18 implineste astazi 18 ani. Cu aceasta ocazie varful “alb-negrilor” si-a pus o dorinta: la finalul sezonului, FC Unirea sa promoveze. „In primul rind imi doresc sa fiu sanatos, sa joc bine si sa marchez cit mai multe goluri  pentru Unirea, iar la finalul sezonului sa ne indeplinim obiectivul”, a declarat Gicu. “Atacantul albaiulienilor spune ca nu va sarbatori intr-un mod deosebit acesata zi, gindul sau fiind doar la meciul cu Liberty, de sambata. “Ziua de nastere o voi sarbatori prin munca, la antrenamente, si restul acasa. Avem un meci greu sambata si nu as putea sarbatori decit prin munca. Vom avea un meci greu cu bihorenii, la ei acasa si sper sa luam toate cele trei pucnte” a incheiat purtatorul tricoului cu numarul 17.

Victorie, trei goluri, trei puncte

Elevii lui Fane Fogorosi privesc cu încredere spre meciurile viitoare. Asa cum se asteptau, Benga si compania nu au avut o misiune usoara în fata “virusilor verzi”, iar debutul de meci a confirmat acest lucru. În final, sebesenii au obtinut toate cele trei puncte, dupa un meci în care au pornit timorati, dar pe care l-au controlat, în special în partea secunda. Stadion „Arini”/Spectatori: circa 400/Timp înnorat/Teren bun/Arbitri: Cosmin Corocan ** (Resita) – Ciprian Gyorgy ** (Baia Mare) si Calin Flanja ** (Tg. Mures), rezerva: Dorin Miclasina (Resita). Observator FRF: Iulius Verea (Sf. Gheorghe) /Cartonase galbene: Benga (85)/Simon (17)/MARCATORI: Benga (57, 74), S. Muresan (60)CSM Sebes: Lancranjan – Potopea, Cîndea, Cosma, Neagu – Bâlc (28, Cl. Oara), Sîmtion, Hîrciaga (83, Haiduc), Suteu (73, M.Manea) – Benga, S. Muresan (69, Lenghel). Pe banca: Barna – Sg. Oara, Cocoara. Antrenor Stefan FogorosiSanatatea: Todoran – Molnar/cpt., Simon, Hoca, Sos – Albu, Munteanu, R. Szabo, Biria (76, Boia) – Nicula, Chiorean (46, Chetan). Pe banca: Pogacean – Rusu, Moga, Timicer. Antrenor Alin Albu.Cum s-au marcat golurile...*1-0, min. 57 – centrare Sîmtion de pe partea stinga, Benga aflat în careu încrie cu latul la coltul lung. *2-0, min. 60 - pasa în adincime Hîrciaga, Muresan singur cu portarul suteaza din alergare, balonul loveste transversala si întra în plasa.*3-0, min. 74 – centrare de pe partea dreapta a lui Oara si reluare cu capul a lui Benga din 6 metri.FANE FOGOROSI, antrenor CSM Sebes„Chiar daca am fost timorati la începutul partidei, iar clujenii au stat bine în teren, în a doua repriza am pus presiune pe adversar si am reusit sa ne îndeplinim obiectivul, obtinerea celor trei puncte. Consider ca victoria este meritata, iar în continuare vom pregati cu cea mai mare seriozitate meciul de marti, cu Marmatia, pe care vrem sa-l cistigam.”Etapa a VII-aFC Baia Mare – AvintulReghin 0-0CSM Sebes – Sanatatea Cluj 3-0 (0-0)Benga 50, 68, S. Muresan 55Gloria II Bistrita – Bihorul Beius 6-2 (1-0)Dani 4, 55, Enescu 60, 67, 89, Vasilichi 50 – Balea 81 pen., M. Rusu 82CS Iara – Liberty II 2-0 (2-0)Petrescu 6 pen., Suteu 35Marmatia Sighet – Gaz Metan Tg. Mures 3-2 (1-1)Licz 17, 68, Ghinda 78 – Suciu 45, Olteanu 82Inter Fagaras – FC Bihor II 1-0 (0-0)Ciolanel 48Unirea Dej – Unirea Ungheni 2-3 (1-0)Cruz 35, Gustavo 77 – Covaci 55, 70, Santa 85CFR II Cluj – FC Cisnadie 1-0 (1-0)Fredy 27Silvania Simleu – FC Zalau 4-4Etapa viitoare (vineri, 3 octombrie): FC Zalau – CSM Sebes, Avintul Reghin – Seso Iara, Liberty II – Silvania Simelu, Unirea Ungheni – FC Baia Mare, Sanatatea Cluj – Gloria II Bistrita, FC Cisnadie – Inter Fagaras, Bihorul Beius – CFR II Cluj, FC Bihor II – Marmatia Sighet, Gaz Metan Tg. Mures – Unirea Dej.Clasament1.FC Baia Mare            7        6    1    0    14-3    19    (A7)2.Unirea Ungheni        7        6    1    0    14-6    19    (A10)3.CFR II Cluj            7        6    0    1    16-6    18    (A6)4.Silvania Simleu        7        5    1    1    20-8    16    (A4)5.Gloria II B-ta            7        5    0    2    22-7    15    (A3)6.CS Iara            7        4    3    0    15-7    15    (A3)7.CSM Sebes            6        4    0    2    10-6    12    (A3)8.Avântul Reghin        7        2    3    2    13-11    9    (0)9.FC Cisnadie            6        2    2    2    10-9    8    (-1)10.FC Zalau            7        2    2    3    10-12    8    (-1)11.CF Beius            7        2    2    3    9-11    8    (-1)12.Marmatia            6        2    1    3    8-14    7    (-5)13.Unirea Dej            7        2    0    5    6-11    6    (-6)14.Gaz Metan            7        2    0    5    10-17    6    (-3)15.CF Liberty II            7        1    1    5    3-12    4    (-5)16.FC Bihor II            7        1    1    5    6-17    4    (-5)17.Inter Fagaras            7        1    0    6    5-17    3    (-9)18.Sanatatea Cluj        7        0    0    7    6-22    0    (-9)

S-au razgindit

 Portarul Luminita Hutupan-Dinu si interul Steluta Luca, ambele de la Oltchim, au anuntat ca au renuntat la ideea de a se retrage din prima reprezentativa, a anuntat, ieri, selectionerul nationalei feminine de handbal a Romaniei, Radu Voina. “Atit Steluta, cit si Luminita, mi-au spus ca pot conta pe ele pentru Campionatul European din Macedonia. Ma bucur ca au luat aceasta hotarire, pentru ca nationala inca are nevoie de aceste jucatoare valoroase”, a explicat Radu Voina. Interul Steluta Luca a instiintat Federatia Romana de Handbal chiar inaintea deplasarii la Jocurile Olimpice de la Beijing ca nu vrea sa participe la aceasta competitie si ca se retrage din echipa nationala. Portarul Luminita Hutupan-Dinu si-a anuntat retragerea la Olimpiada din China, la finalul meciului Romania-Suedia, scor 34-30, pentru locurile VII-VIII. Noul antrenor al primei reprezentative, Radu Voina, a declarat la numirea sa in aceasta functie ca isi doreste sa le convinga pe cele doua sa revina asupra retragerii. Selectionerul a mai spus ca meciul Oltchim-Rulmentul, scor 31-25, a fost un adevarat spectacol: “Ambele echipe au jucat bine, dar Oltchim a fost mai omogena. Luminita Hutupan a fost asa cum e de obicei, foarte buna in poarta. Am urmarit jucatoarele si asta fost bine, pentru ca urmeaza Cupa Mondiala din Danemarca si trebuie sa anunt un lot”.  Oltchim Rimnicu Vilcea a invins, duminica, formatia Rulmentul Brasov, scor 31-25 (17-13), in derby-ul etapei a III-a. In urma acestui rezultat, Oltchim si-a asigurat trei puncte avans in clasamentul Ligii Nationale, pentru ca Rulmentul a mai pierdut un punct, in prima etapa, la Baia Mare. Pentru Oltchim au punctat: Ramona Maier (11), Valentina Ardean (5), Narcisa Lecusanu (4), Gabriella Szücs (4), Adina Meirosu (3), Clara Vadineanu (1), Steluta Luca (1), Roxana Gatzel (1) si Oana Manea (1). Pentru Rulmentul au marcat: Carmen Amariei-Lungu (5), Ionela Stanca(5), Miriam Simakova (4), Alexandrina Barbosa (4), Gabriella Juhasz (3), Nicoleta Gisca (2) si Simona Gogirla (2).

Peste 2.000 de copii, grabiti sa se nasca

Pina la 9,4%, prematuri32.522 de copii s-au nascut la Ginecologie 1 in ultimii 15 ani2.178 de bebelusi clujeni care au vazut pentru prima data lumina zilei la Clinica de Ginecologie 1 s-au nascut prematur, potrivit unui studiu realizat de obstetricienii si ginecologii de aici.     Cercetarea restrospectiva pe o perioada de 15 ani evidentiaza o rata a nasterii premature in Clinica de Ginecologie 1 intre 5,4% si 9,4%.     "Frecventa maxima a fost intilnita in anul 2002, curba prematuritatii din clinica, urmarind curba de pe plan national", a aratat conf. dr. Dan Ona.     Cele mai multe nasteri premature s-au inregistrat la o virsta gestationala de 31-35 de saptamini, iar greutatile nou-nascutului prematur cel mai des intilnite au fost cuprinse intre 1.500 si 2.000 g. "Factorii favorizanti de nastere prematura identificati au fost in primul rind factorii socio-economici, infectiile genito-urinare, hipertensiunea arteriala, gemelaritatea, placenta praevia, anomaliile fetale si anexiale fetale", a explicat doctorul Ona.O cauza: infectiile genito-urinare Cercetarea a punctat ca majoritatea gravidelor care au nascut prematur au avut antecedente obstetricale incarcate si provin din medii sociale cu risc, depunind activitate fizica intensa.     "Orice gravida are un potential risc de nastere prematura. Dintre factorii predominanti materni, cei mai des intilniti au fost infectiile genito-urinare, in 22% din cazuri si hipertensiunea de sarcina", a aratat dr. Dan Ona. Medicul a punctat faptul ca 60% din mamici sint internate cu alarma falsa de nastere prematura.     Cercetarea stiintifica a fost realizata in intervalul 1 ianuarie 1993 - 31 decembrie 2007, timp in care, in Clinica Ginecologie 1, au fost inregistrate 32.522 de nasteri, dintre care 2.178 premature.Nemultumirea lui StamatianStudiul a fost dat publicitatii in cadrul Conferintei Nationale a Societatii Romane de Obstetrica si Ginecologie, desfasurata la Cluj-Napoca. Cu aceasta ocazie, prim-vicepresedintele SROG, prof. dr. Florin Stamatian, a declarat ca una din cele mai mari nemultumiri se refera la lipsa de autoritate a societatii: "Si Colegiul Medicilor si Ministerul Sanatatii ne trateaza ca pe o societate stiintifica, nu ca pe un partener real de discutie".

"A murit patriotismul turdenilor!"

„Un dar pentru Ioan Ratiu“Cea de-a opta capela de rugaciune deschisa intr-o scoala din Turda a fost sfintita vineri la Grupul Scolar „Dr. Ioan Ratiu“ de un sobor de preoti condus de Episcopul Vasile Someseanul.     „Dintr-o sala de clasa laterala in care nici tabla nu era asezata bine, am reusit sa facem o oaza de spiritualitate, in care atit copiii, cit si profesorii lor isi vor putea intari credinta in Dumnezeu. Acesta este un dar pentru Cel de Sus, dar si pentru Ioan Ratiu“, a explicat preotul Dorin Sas.     Deschiderea lacasului sfint a fost primita cu bucurie si de reprezentantii scolii. „Pentru ca ora de religie nu e suficienta in clasa, copiii care nu pot sa stea la ore vor avea un loc deschis oricind pentru a se reculege“, a spus Maria Piper, directoarea scolii unde invata aproape 700 de elevi.A ales inchisoareaLa eveniment au fost prezente si rudele Ioan Ratiu, care, in cadrul unui simpozion tinut in sala ce-i poarta numele, au vorbit audientei despre viata memorandistului si clipele pe care acesta le-a petrecut in inchisoare.„Ma infioara si acum seninatatea cu care Ioan Ratiu, batrin si bolnav, la 67 de ani, a refuzat Guvernul atunci cind i-a propus sa fie trimis la Bucuresti pentru a scapa de pedeapsa“, a povestit Mircea Ratiu (foto), descendent al memorandistului. Acesta a citit scrierile lui Barbu Stefanescu Delavrancea si ale lui Caragiale, care au insemnat momente importante din episodul procesului memorandistilor, de la 1894. „Sint batrin, nu pot sa mai incalec calul. Jandarmii ma privegheaza de aproape. Mi-e rusine sa fiu impuscat, iar glontul sa-mi treaca prin spate, ca fugarilor. Sint mindru ca oasele sa-mi putrezeasca-n temnita pentru cauza unirii celor doua parti ale Carpatilor. Ramineti in Ardeal! Merg in inchisoare. Daca nu ma duc, jale va fi in Tara Romaneasca. Tot omu-i pieritor, prin lume ratacitor, dar voi ardeleni va tineti, ati fost si in Ardeal o sa ramineti“, erau cuvintele memorandistului Ratiu, care a acceptat cu fruntea sus cei 2 ani de inchisoare la Seghedin, asa cum au fost ele pastrate in scrierile lui Delavrancea.„Turda s-a umplut de vagabonzi“„Ma doare si pling cind vad microbuzele care-i duc pe romani in Spania, la cules de capsuni. Sint plin de amaraciune pentru ca Turda s-a umplut de vagabonzi, care aleg sa paraseasca tara“, l-a parafrazat Mircea Ratiu, criticind lipsa de patriotism local a turdenilor.

Argint european pentru Mihnea Costachi

Sahistul clubului municipal de sah albaiulian, antrenat de Marius Ceteras si Mihail Breaz, a fost devansat de sirbul Vuk Djordjevici, a treia treapta a podiumului fiind ocupata de slovacul Viktor Haring. Mihnea Costachi, a carui participare la acest turneu a fost sprijinita financiar de firmele Giro si Albalact, a obtinut calificarea si in Superfinala turneului, echivalentul unei gale a laureatilor,unde l-a intilnit pe maestrul international Kirill Stupak (Bielorusia), clasat pe locul 4 la categoria juniorilor sub 18 ani. Desi invins, Mihnea a reusit in mod surprinzator sa-i puna probleme serioase mult mai experimentatului sau adversar, in partida a doua a meciului juniorul albaiulian avind avantaj material si pozitional si fiind aproape de a furniza o mare surpriza. Medalia de argint obtinuta la Campionatul European de sah rapid completeaza un bilant excelent al lui Mihnea Costachi in 2008, an in care juniorul albaiulian a mai obtinut 3 titluri nationale de juniori (la sah clasic, sah rapid si blitz) si titlul de campion al Uniunii Europene de juniori la sah clasic.Ceilalti juniori albaiulieni prezenti in Muntenegru nu au reusit sa treaca de “barajul” jucatorilor din spatiul ex-sovietic, care au dominat cu autoritate competitia, acestia dovedind ca joaca un sah de o calitate mult superioara fata de ceilalti juniori europeni. La categoria juniorilor sub 18 ani, Tudor Sfirlog s-a clasat pe locul 13, in conditiile in care juniorii ex-sovietici au ocupat 13 din primele 15 locuri. Nici Adrian Secheres nu a avut o viata mai usoara la categoria copiilor sub 10 ani, ocupind in final locul 22 din 57 de participanti, si la categoria sa de virsta 17 din primii 20 de clasati provenind din spatiul fostei URSS.

Spatiu de joaca ?nou-nout? la Aiud

Administratia locala din Aiud a inaugurat cu citeva zile in urma spatiul de joaca situat în zona de confluenta a strazilor Ecaterina Varga cu str. Spitalului si str. Ion Creanga. Potrivit primarului Horatiu Josan, proiectul în urma caruia a luat nastere acest spatiu de joaca a fost finantat de MOL România în parteneriat cu Fundatia pentru Parteneriat si face parte din programul „Spatii verzi” ce urmareste implicarea comunitatilor în proiecte de înfiintare, amenajare si reabilitare de spatii verzi publice. Pentru accesarea acestui program a fost încheiat un parteneriat între Consiliul local Aiud, organizatia neguvernamentala Serviciul de Ajutor Maltez – sucursala Aiud, Asociatia Amicii Rozelor, Grupul Scolar Agricol „Alexandru Borza” Ciumbrud si Colegiul Tehnic Aiud. Suma nerambursabila aprobata de MOL România si Fundatia pentru Parteneriat este de 7500 lei, reprezentind 80% din valoarea proiectului, iar cofinantarea de la bugetul local este de 1875 lei, reprezentind 20% din valoarea proiectului. Locul de agrement astfel creat cuprinde o suprafata de 500 mp, amenajata prin gazonare, 6 arbori, 30 de arbusti ornamentali, diverse specii de flori, o stincarie si o zona de joaca pentru copii. Spatiul de joaca, delimitat în cadrul ansamblului este dotat cu un tobogan, un leagan, o groapa de nisip, 3 banci si 2 cosuri de gunoi, iar pentru accesul la acesta s-a amenajat o alee pietonala. “Cresterea suprafetelor spatiilor verzi si a locurilor de joaca amenajate în municipiul Aiud reprezinta pentru noi o prioritate, iar dezvoltarea parteneriatelor între asociatii neguvernamentale, institutii de învatamint si administratia publica locala, în scopul implementarii unor proiecte de interes public atit de importante precum cel de fata, este o dovada clara ca, prin colaborare, prin constientizarea importantei pretuirii si protejarii mediului înconjurator, putem contribui la tot ceea ce înseamna o viata mai buna pentru noi toti”, a declarat primarul municipiului Aiud, Mihai Horatiu Josan.

Si-a distrus masina dupa ce a cumparat-o

Foto Teodor DumitruDin cauza oboselii, la citeva ore dupa ce si-a cumparat o masina din Germania, un sofer a ajuns simbata cu automobilul intr-un sant de pe marginea soselei, in timp ce urca Dealul Feleacului. Volkswagenul cu care barbatul voia sa ajunga acasa, in Brasov, s-a rasturnat dupa ce a derapat si a iesit de pe sosea. "In jurul orei 16, in timp ce se deplasa spre iesirea din Cluj-Napoca, automobilul marca Volkswagen Golf a parasit carosabilul, rasturnindu-se in partea dreapta a soselei. Totul s-a intimplat din cauza unei portiuni cu pietris de pe marginea carosabilului, pe care soferul a derapat", a declarat pentru monitorul agentul Radu Stincel, aflat la locul accidentului.     Cel de-al doilea pasager, sotia soferului, care se afla in dreapta, a ajuns la spital cu citeva leziuni minore, in timp ce conducatorul masinii a scapat fara nici o zgirietura. Soferul conducea de citeva ore bune, insotit de alte rude sale, care se aflau intr-o alta masina.

Multe oferte, putini interesati

Judecind dupa numarul de CV-uri pe care le-au strins angajatorii, slujbele cele mai atragatoare pentru absolventi au fost cele oferite de firmele de asigurari.Prea devreme, de la ora 10La Alba Iulia, Bursa locurilor de munca pentru absolventi s-a desfasurat la Casa de Cultura a Sindicatelor, cu incepere de la ora 10. La ora deschiderii, la care toti angajatorii erau asezati la o masa, pe care isi prezentau ofertele, erau in sala vreo 30 de tineri. Mult mai multi insa au venit dupa ora 11, cind majoritatea celor care reprezentau agenti economici cu oferte de munca se pregateau sa plece. “Este un pic prea devreme ora 10. Nu ma asteptam sa tina asa de putin. Poate ca era mai bine daca bursa incepea spre amiaza. Daca am ajuns mai tirziu, nu inseamna ca nu sint interesat sa-mi gasesc de lucru, doar ca e un pic prea devreme”, a spus unul dintre tinerii care a ajuns dupa ora 11,30 la bursa locurilor de munca pentru absolventi.Lipsa de interes pentru muncile nacalificateCele mai multe locuri de munca oferite la Alba Iulia au fost cele pentru muncitorii din constructii, pentru barmani, ospatari si bucatari. Multe oferte au venit si din partea agentiilor de asigurari care au adunat cele mai multe CV-uri. “Din pacate, chiar daca am venit cu mai multe oferte, pe domenii diverse, nu am reusit sa facem nici o angajare la aceasta bursa. Am avut doar discutii de principiu cu citiva tineri care si-au lasat CV-ul la noi. Cel mai greu, dupa parerea mea, este sa angajezi tinerii cu studii medii ca muncitori necalificati, in constructii sau alte domenii”, a explicat reprezentanta unui angajator albaiulian. Din punctul de vedere al celor care reprezentau agentii de asigurari, tinerii au optat pentru ofertele lor, deoarece presupun un orar de munca mai flexibil. “Am stat de vorba cu mai multi tineri si am stabilit si alte intilniri cu ei, pentru o prezentare mai detaliata a ofertelor noastre. Multi dintre ei nu au experienta in vinzari, dar sint dispusi sa incerce asa ceva, mai ales ca ei vor fi cei care isi vor gestiona timpul de lucru si modul in care vor indeplini targetul propus de noi”, a explicat reprezentanta uneia dintre agentiile de asigurari prezente la bursa locurilor de munca, organizata vineri.

Democrat-liberalii promit autostrazi si salarii mari

Tariceanu si Geoana, "antichitati politice"Theodor Stolojan, propunerea PD-L pentru functia de premier, a prezentat "realizarile" lui Tariceanu in materie de infrastructuraConducerea centrala a PD-L s-a reunit simbata la Cluj pentru a prezenta programul de guvernare al partidului, punind accent pe partea de infrastructura. Pe rind, Emil Boc, Theodor Stolojan, Adrian Videanu, Vasile Blaga, Radu Berceanu, Gheorghe Flutur, Elena Udrea si Ioan Olteanu le-au prezentat colegilor de la Cluj punctele forte ale partidului, care ii vor ajuta sa ajunga la Palatul Victoria dupa alegerile din 30 noiembrie. Principala tinta a criticilor democrat-liberalilor a fost actualul premier, Calin Popescu Tariceanu, dar nu a fost uitat nici liderul PSD, Mircea Geoana. "Cind ardeleanul aude de infrastructura, se gindeste automat la autostrada Transilvania. Romanii nu mai au rabdare si de aceea e nevoie de o ruptura definitiva fata de practicile actualului sistem. Autostrada Transilvania se executa, nu se discuta", a afirmat Boc in fata salii pline de la Casa de Cultura a Studentilor. Liderul PD-L nu a uitat nici de Mircea Geoana si PSD, pe care i-a acuzat ca sint partasi la guvernarea PNL. "Romania a ajuns un stat clientelar. De la PSD asteptam scuze in fata romanilor pentru ca sint partasi la santajul si dezinteresul pe care il practica Guvernul. Romania a plecat intr-o alta directie, iar Tariceanu si Geoana trebuie sa faca parte din muzeul antichitatilor politice", a spus Boc.836 de kilometri de autostradaCandidatul PD-L la postul de premier, Theodor Stolojan, a prezentat programul de guvernare al partidului, iar acesta porneste de la viziunea ca Romania trebuie sa ajunga in cel mai scurt timp la un standard de viata european. "Putem realiza aceasta viziune raminind profund ancorati in valorile noastre, democratia si statul de drept. Nu vom face ceea ce fac PSD si PNL, care lupta impotriva statului de drept. Orice om care ia in mina programul PD-L poate observa ca este strabatut de ideea de performanta", a explicat Stolojan, care a anuntat ca democrat-liberalii au in vedere reforme in educatie, justitie si administratie publica. Thedor Stolojan nu a uitat nici de partea de infrastructura si a promis ca, daca va ajunge la guvernare, PD-L va realiza 836 de kilometri de autostrada. El a mai promis si un salariu mediu de 905 euro pe luna si o pensie sociala minima garantata de 350 de lei. Fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, a explicat modul in care PD-L va construi cei 836 de kilometri promisi: 54 in 2009, 172 in 2010, 256 in 2011 si 354 in 2012. Berceanu a mai precizat ca se vor expropria 11.130 de hectare de teren.Giurgiu, candidat pe listele PD-LDeputatul independent clujean Mircia Giurgiu (foto) a acceptat propunerea PD-L de a candida pe listele partidului intr-un colegiu uninominal din Cluj-Napoca. "Este o decizie care ma bucura si pe care am asteptat-o de mult timp. Candidatura domnului Giurgiu este un plus de valoare pentru PD-L datorita activitatii pe care a avut-o in Parlament", a declarat presedintele democrat-liberalilor clujeni, Daniel Buda.

Olivia Steer a nascut

 Vedeta Pro Tv, Olivia Steer, a nascut prin cezariana, simbata, un baietel perfect sanatos, de aproape patru kilograme, informeaza un comunicat remis MEDIAFAX.Interventia, realizata la Euroclinic Bucuresti, a decurs foarte bine, bebelusul si mamica se simt excelent, iar Andi Moisescu, sotul Oliviei, este un tatic de doua ori mai fericit.Micutul Luca, asa cum au hotarit parintii lui sa-l boteze, a venit pe lume în jurul orei 12:30 si a avut la nastere 3,950 kg si 53 de cm. Luca nu este doar un bebelus voinic, ci categoric si unul “foarte iscusit, care prinde totul foarte repede”, asa cum marturiseste tatal sau.“În mai putin de cinci minute a înteles ce trebuie sa faca pentru a lua prima lui masa, asa ca Olivia l-a putut alapta fara nici un fel de probleme”, spune Andi Moisescu.Primul copil al cuplului, David, în virsta de doi ani, este foarte nerabdator sa-si cunoasca fratiorul, mai ales pentru ca stie ca acesta îi va aduce un cadou. “David vede acum în Luca un fel de Mos Craciun. De ziua lui, care a fost pe 25 septembrie, i-am luat o trotineta, iar el este ferm convins ca fratiorul lui i-a trimis-o”, povesteste amuzat Andi.Cit despre Andi, el se declara de doua ori mai fericit odata cu venirea pe lume a celui de-al doilea copil care-i va purta numele. Si de aceasta data, emotiile l-au coplesit.“Am fost la fel de emotionat ca si la nasterea lui David, iar rezultatul a fost peste asteptarile mele”, a marturisit Andi, extrem de încintat. Asa cum a facut si în urma cu doi ani, la venirea pe lume a lui David, Andi a umplut cu flori rezerva în care sta Olivia.

O tinara albaiulianca face istorie in lumea muzicii

Dupa terminarea celor doua facultati in domeniul dirijatului, la Academia “Robert Schumann” din Düsseldorf-Germania, respectiv Dirijat cor academic si Dirijat orchestra, Diana Bildea si sotul ei, care i-a fost coleg in Germania, fiind insa instrumentist, a hotarit sa se intoarca in tara pentru a putea aplica in Romania cunostintele acumulate in strainatate. Un rol important l-a avut dorul de tara, de limba romana si de familie, astfel ca, din luna martie a acestui an, Diana s-a intors in Romania. Ea s-a prezentat de curind la un concurs la care au mai participat alti doi concurenti, reusind sa obtina cele mai mari note si semnind apoi un contract cu Opera din Brasov.Drumul spre prezentIn vara anului 2006, Diana Bildea a participat la un curs de dirijat la Filarmonica din Brasov, curs la care a fost sustinuta financiar de Primaria municipiului Alba Iulia si Prefectura judetului Alba, primarul Mircea Hava si fostul subprefect Clement Negrut fiind artizanii acestei decizii. Diana Bildea este, din anul 2003, membra a Corului “Collegyum Bizantinum” din Aachen, Germania, un cor cu o vechime de 30 de ani, alcatuit din nemti care vin de doua ori pe an de la mari distante, sa cinte fara sa fie retribuiti. Din acest an, dirijorul german Harald Nickol a desemnat-o pe Diana Bildea sa dirijeze impreuna cu el acest cor si intentioneaza sa organizeze anul viitor un turneu in Romania. Trebuie spus ca, inainte de a pleca din Germania, Diana Bildea a trimis CV-uri mai multor opere si filarmonici din tara. Directorul General al Operei din Brasov, Cristian Mihailescu, a fost cel care i-a raspuns imediat si s-a aratat foarte interesat sa o cunoasca. I-a comunicat data concursului pentru postul de dirijor de cor si repertoriul pe care trebuia sa-l pregateasca. Diana s-a prezentat la concurs, a luat cele mai mari note si a semnat apoi contractul cu Opera din Brasov, incepindu-si propriu-zis serviciul la 9 septembrie.Vine acasa?Succesul pe care l-a avut tinara albaiulianca si sprijinul primit din partea celor de acasa s-ar putea dovedi de bun augur pentru localnici. “Sprijinul nostru a fost unul firesc, pentru ca excelenta trebuie incurajata. Am discutat cu Diana Bildea si exista premisa de a aduce la Alba Iulia Opera din Brasov, cu unul sau doua spectacole, cu ocazia manifestarilor dedicate Zilei Nationale”, a declarat primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava. Edilul s-a declarat bucuros si mindru ca albaiulienii care ajung sa fie foarte apreciati in strainatate isi doresc si ajung pina la urma sa se intoarca acasa. Ar mai fi de adaugat ca Diana Bildea este un talent innascut, modelat chiar la Alba Iulia. Tinara a absolvit Liceul de Muzica si Arte Plastice din Alba Iulia, in anul 1996, la clasa profesorilor Cezara si Iosif Fit.

Cupa "Nicolae Martin" a ramas la Cluj

De vineri si pina ieri, comunitatea sportiva clujeana si-a adus din nou aminte de un impatimit al baschetului feminin, marele antrenor al "Universitatii de aur", Nicolae Martin.     Patrulaterul le-a oferit un spectacol de tinuta celor ce au tinut sa-l comemoreze pe "Baci", artizan al marilor succese alb-negre din anii ’80-’90. In meciul de debut, ZKK Radivoj Korac a remontat un handicap de 18 puncte, pentru a trece in final, cu scorul de 66-60, de CET Govora. Apoi, intr-o intilnire fara istoric, "U" Trustul CRE a surclasat formatia ungara Nyíregyháza cu 104-40.     Simbata, belgradencele au trecut cu 76-58 de unguroaice, dupa care clujencele si vilcencele s-au intrecut in cel mai urit si mai dur joc vazut in ultimii ani in Sala Sporturilor "Horia Demian". La capatul unei intilniri in care s-au dictat 53 de greseli personale, oltencele s-a impus cu 58-48, aminind decizia pentru ultima zi a turneului.     Ieri, CET Govora a invins Nyíregyháza cu 79-54 si a devenit favorita la intiietate. Pentru a pastra trofeul, clujencele aveau nevoie de o victorie la cel putin 15 puncte diferenta cu sirboaicele. Elevele lui Predrag Vasic s-au impus in final cu 82-53 si si-au adjudecat primul loc.     Americanca clujencelor, Francine Houston, a primit titlul de MVP si premiul de popularitate. Cu 68 de puncte inscrise, Florina Diaconu (CET Govora) a devenit cosghetera, iar Gáspár Zsanett de la Nyíregyháza a fost aleasa miss. Premiul special cuvenit celei mai promitatoare jucatoare i-a revenit sirboaicei Jelena Jovanovic.

Aterizeaza Chelsea!

Evenimente in fiecare ziFoto www.zimbio.comJucatorii lui Chelsea vor veni la Cluj-Napoca pentru a-si continua seria buna de rezultate2 zile au mai ramas pina la marele meci al CFR-ului cu Chelsea din grupa A a Ligii Campionilor. Pina la ora meciului, insa, clujenii vor face pe gazdele primitoare. Primul contact cu delegatia din Londra va avea loc astazi, cind pe aeroportul din Cluj-napoca va sosi, impreuna cu noul ei tehnician, Felipe Scolari, echipa ce a terminat pe locul doi in editia trecuta din Premier League. Aterizarea este programata la ora 21, dupa care fotbalistii se vor retrage la hotelul Opera Plaza, acolo unde vor sta pe durata sederii lor la Cluj-Napoca. Miine, in jurul amiezii, este asteptat grupul oficialilor clubului, caruia i se vor alatura reprezentantii sponsorilor echipei. Cel mai asteptat moment de catre fanii fotbalului, in afara meciului propriu-zis, se va consuma tot miine, pe arena "Dr. Constantin Radulescu". Astfel, de la ora 18, Chelsea va putea fi urmarita pe viu in cadrul antrenamentului oficial ce va fi deschis publicului pentru doar 15 minute. Ziua se va incheia cu antrenamentul gazdelor, programat pentru ora 20.Misteriosul AbramovicUn interes maxim va fi acordat si sosirii grupului de fani londonezi, care sint asteptati la Cluj-Napoca in ziua meciului. Conform datelor oferite de sefii CFR-ului, in incinta Stadionului "Dr. Constantin Radulescu" se vor afla 1.200 de suporteri ai lui Chelsea. "Le-am trimis 1.200 de bilete si nu cred ca vor veni mai multi fani. Poate vor mai incerca vreo citiva sa vina la nimereala, dar vor gasi bilete doar la suprapret. Nu le vom da mai multe, pentru ca interesul nostru este sa avem noi cit mai multi suporteri", a dat lamuriri presedintele "feroviarilor", Iuliu Muresan. Singura necunoscuta o reprezinta prezenta la meci a lui Roman Abramovic, patronul lui Chelsea. Clujenii nu au fost instiintati de venirea sa, dar se zvoneste ca rusul va sosi la Cluj miercuri, urmind sa paraseasca Romania imediat dupa partida.

Probleme de efectiv pentru Chelsea

 Desi invingatori in meciul cu Stoke City, cei de la Chelsea nu au savurat pe deplin succesul. Aceasta deoarece atacantul salomon Kalou a jucat doar o repriza, el fiind schimbat la pauza din cauza unor probleme la genunchi. "Nu ne putem pronunta inca in privinta sa, deoarece este a doua accidentare de acest fel pentru el. Trebuie sa primim acceptul medicilor ca sa fim siguri ca-l vom putea folosi in meciul din Romania", a anuntat tehnicianul Felipe Scolari. In cazul in care va fi anuntat indisponibil, ivorianul se va adauga unei liste a accidentatilor care-i mai cuprinde pe Ricardo Carvalho, Deco, Mikael Essien si Joe Cole. Daca primii trei vor rata cu siguranta intilnirea din Liga Campionilor cu CFR Cluj, Cole ar putea, totusi, sa evolueze pe arena "Dr. Constantin Radulescu", totul depinzind de felul in care se va reface dupa accidentarea la coapsa suferita in urma cu putin timp

Victorie in fata baimarenilor

Simbata, intr-un meci contind pentru etapa a V-a a Ligii Nationale de handbal masculin, Universitatea Transilvania Cluj a învins, cu scorul de 33-30 (16-17), echipa HC Minaur Baia Mare. Oaspetii au condus mult timp, în primul mitan chiar si cu 4 goluri (11-7), dar elevii lui Liviu Jurca au izbutit sa echilibreze partida. Mult timp s-a mers cap la cap, clujenii reusind sa egaleze de fiacare data. Pe fondul unui arbitraj slab al hunedorenilor Mokany si Pop, spiritele s-au încins spre final, iar din sarabanda eliminarilor clujenii au iesit mai bine. Ei au preluat conducerea cu 26-24, dar s-au vazut din nou egalati de experimentatii lor adversari (28-28). Finalul a fost palpitant, iar "tripla" extremei stînga Madalin Petraru a decis victoria clujenilor.     Pentru învingatori au marcat: Milosevic (9), Petraru (7), Marian (4), Duricin (3), Halmagyi (3), Trivkovic (2), Ani (2), Lazar (2) si Ciornohuz, iar pentru HC Minaur Jovicki (9), P. Pop (6), Pesic (5), Buciuman (3), Varady (3), Gavrilovic (2), Fotonea si Horvath.     Celelalte rezultate ale rundei: Energia Lignitul Pandurii Tîrgu-Jiu - Universitatea Bucovina Suceava 24-24, Universitatea Poli Izometal Timisoara - Stiinta Municipal Dedeman Bacau 24-30, CSM Medgidia - UCM Resita 26-31, Steaua MFA Bucuresti - Dinamo Baumit Bucuresti 32-33, HC Odorhei - CSM D&C Oradea 30-26, HCM Constanta - CS H&V Pitesti 29-21.     Neînvinsi de trei etape, clujenii au urcat pe pozitia 9 a clasamentului, cu 5 puncte.

Tadici, umilit la Cluj

Ieri, intr-un meci contind pentru etapa a V-a din Liga Nationala de handbal feminin, "U" Jolidon Cluj a invins cu scorul de 30-23 (14-10) pe HC Zalau. Conduse de duetul Gheorghe Tadici - Sorin Radulescu, oaspetele au tinut pasul pina in minutul 15 (6-6), dupa care au cedat in fata de determinarii gazdelor. Au fost prea multi nervi la nivelul conducerilor tehnice, in special Tadici contestind cap-coada arbitrajul cuplului feminin Anton - Nastase. Golurile clujencelor au fost marcate de: Ani-Senocico (8, 1x7m), Oltean (4), Joldes (4, 1x7m), Tudorache (3), Dinca (3), Mitrea (3), Paraschiv (2), Brinzan (2) si Muresan. De partea cealalta, Nichita a parat 8 suturi, inclusiv trei de la 7 metri, Coadalata marcind 7, iar Babeanu 5 goluri.     Iata si celelalte rezultate ale rundei: Oltchim Rimnicu Vilcea - Rulmentul Brasov 31-25, HC Dunarea Braila - HCM Baia Mare 31-24, Tomis Constanta - HCM Roman 28-23, CSM Cetate Devatrans - HC Otelul Galati 29-31, CSM Ploiesti - Rapid CFR Bucuresti 32-33, HCM Hidroconcas Buzau - KZN Slatina 36-29. Gratie primei victorii in acest sezon, clujencele au urcat pe pozitia 10 in clasament si vor juca pe 5 octombrie la Slatina.    CLASAMENT 1. Oltchim Rimnicu Vilcea    3    3       0       0    6      2. Hidroconcas Buzau     3     3     0     0    6      3. Rapid     3     3     0     0    6      4. Dunarea Braila     3     2     1     0    5      5. Otelul Galati     3     2     0     1    4      6. Rulmentul Urban Brasov     3     1     1     1    3      7. Tomis Constanta     3     1     0     2    2      8. CSM Cetate Deva     3     2     1     0    2      9. KZN Slatina     3     1     0     2    2    10. "U" Jolidon     3     1     0     2    2    11. HC Zalau     3     1     0     2    2    12. HCM Baia Mare     3     0     1     2    1    13. HCM Roman     3     0     1     2    1    14. CMS Ploiesti     3     0     0     3     0

Alitalia isi schimba „fata“

Compania aeriana italiana Alitalia ar putea fi gata sa înceapa activitatea în noua forma la începutul lui noiembrie, dupa ce sefii principalelor sindicate au ajuns la un acord privind termenii contractului de preluare, a spus un oficial al investitorilor ce vor prelua Alitalia, citat de Reuters. „Data de 1 noiembrie pare un obiectiv accesibil pentru începutul unei noi etape", a declarat directorul executiv al Intesa Sanpaolo, Corrado Passera, pentru cotidianul italian Il Sole 24 Ore, într-un interviu publicat ieri. El a adaugat ca exista, totusi, mai multe probleme ce trebuie rezolvate în octombrie.Passera a mai spus ca grupul de investitori CAI a schimbat unii termeni contractuali, pentru a-i convinge pe sindicalisti sa accepte oferta de preluare.

Campanie scumpa in Italia

Campania de promovare a imaginii României în Italia, intitulata „Piazza de Romania“, a costat 600.000 de euro, a declarat directorul general de Comunicare si Diplomatie Publica din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Oana Marinescu. „Implementarea proiectului a presupus costuri totale de circa 600.000 euro, 450.000 euro fiind alocati de Guvernul României si Ministerul Turismului, restul sumei fiind acoperita de sponsorizari private", a precizat reprezentantul MAE. MAE, în colaborare cu Ministerul român pentru Întreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale (MIMMCTPL) deruleaza campania de diplomatie publica destinata promovarii imaginii României în Italia. Campania de promovare "Piazza de Romania" consta în desfasurarea de actiuni cultural - artistice, precum si în promovarea destinatiilor turistice autohtone. Potrivit reprezentantilor MAE, evenimentul va fi „menit sa arate ca lucrurile care ne leaga sunt mult mai importante decât lucrurile care par sa ne separe.” Manifestarile din cadrul campaniei „Piazza di Romania” vor debuta la Milano cu un concert sustinut de Alexandru Balanescu Quartet si de formatia Sistem astazi, 29 septembrie, începând cu ora 19.00, ora locala.Pe 30 septembrie, în plus fata de evenimentele care au fost prezentate la Torino, orasul unde a debutat campania în Italia, cu teatru de papusi, muzica, dansuri cu etnici români si italieni, demonstratii de artizanat românesc, în Piazza del Duomo din Milano va avea loc un spectacol sustinut de Teatrul Masca precum si proiectia publica a filmului „California Dreamin”.

Productia de vin, in crestere

„Peste 500.000 de tone de struguri pentru vin au fost recoltate pana in prezent, cu doua saptamani pana la finalizarea culesului, intrucat ploile din ultimul timp au intarziat putin procesul de recoltare, mai ales pe partea de nord a tarii“, a spus Dicu. Acesta a precizat ca se confirma estimarile facute la inceputul campaniei de recoltare referitoare la productia de struguri din 2008, desi ploile au mai redus putin continutul de zahar din boabe. „Estimez pentru 2008 o productie cu 15-20 la suta mai mare decat anul trecut, pana in jurul valorii de 1,1 milioane tone“, a spus directorul general al MADR. In privinta productiei de struguri de masa, reprezentantul MADR a precizat ca in acest an se va obtine o medie de 10 tone la hectar, de pe 10.000 hectare cu vita de vie pe rod.An greu pentru viticulturaAnul 2008 nu a fost unul usor pentru viticultura, intrucat umiditatea si caldura excesiva au condus la efectuarea mai multor tratamente fitosanitare pentru vita-de-vie, dar si pentru intretinerea solului. „Daca, in mod normal, viticultorii fac anual in jur de 6-7 tratamente, in acest an au realizat in jur de 8-10 tratamente, inregistrand astfel costuri mult mai ridicate“, arata reprezentanti ai ONIV. Potrivit sursei citate, in cazul unui recolte de peste 1,1 milioane tone de struguri pentru vin, productia de vin in 2008 ar putea depasi sase milioane hectolitri /hl/, in conditiile in care anul trecut s-au obtinut putin peste 5 milioane hectolitri.Importuri de 3 ori mai mariRomania a exportat in 2007 circa 148.371 hl de vin, in valoare de aproape 16 milioane euro, in timp ce importurile au fost de aproape trei ori mai mari - 388.655 hl (28,8 milioane euro). Principalele piete de export au fost Germania, Federatia Rusa, Estonia, Italia, Bulgaria, SUA, Bielorusia, Canada, China, in timp ce importurile au provenit din Spania, Italia, Moldova, Ungaria. Piata vinurilor din Romania a fost estimata, in 2007, la 440 milioane de euro, aceasta inregistrand o crestere constanta in ultimii ani datorita cresterii consumului de vin pe locuitor si a nivelui de trai, potrivit estimarilor Organizatiei Nationale Interprofesionale Vitivinicole.

Turism afectat in anii urmatori

 Turismul va fi afectat în urmatorii ani de criza economica globala, întrucât toate preturile vor creste, iar oamenii vor fi mai atenti atunci când îsi vor cheltui banii, a spus reprezentantul regional pentru Europa al Organizatiei Mondiale a Turismului, Eduardo Fayos-Solá. „Turismul va fi afectat în urmatorii ani de criza economica si financiara din lume, ce a început întâi în Statele Unite ale Americii. Aceasta, întrucât totul va fi mai scump si oamenii vor trebui sa aiba grija cum îsi cheltuie banii. Vor exista restrângeri financiare si economice si, cu siguranta, va exista o scadere a turismului. Totodata, schimbarile de clima si pretul barilului de petrol sunt alti factori care vor afecta turismul din lume“, a explicat Eduardo Fayos-Solá, prezent zilele trecute la un seminar cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului, la Poiana Brasov.  În taraÎn ceea ce priveste turismul din tara noastra, raportat la nivel global, acesta a precizat ca România detine resurse naturale foarte variate si buni profesionisti. "Trebuie sa ne gândim si la conservarea mediului înconjurator. Vom vedea ca se acorda prioritate acelor tehnologii care nu produc efecte de sera. Managementul de mediu trebuie sa stimuleze dezvoltarea zonelor protejate si nu restrângerea acestora“, a spus reprezentantul regional pentru Europa al Organizatiei Mondiale a Turismului. 

Studenti obligati sa stea cu chirie

 Odata cu repartizarea camerelor în Regie, sute de studenti asteapta sa vada daca vor reusi sa prinda un loc. Situatia este aceeasi la majoritatea complexelor studentesti din tara, în conditiile în care Ministerul Educatiei estimeaza ca deficitul de locuri în camine este de 55.000 de locuri, cu 20.000 mai mult decât anul trecut. „Începutul anului universitar este foarte tensionat pentru multi dintre studenti, pentru ca, desi au învatat si nu au restante, tot este posibil sa nu prinda loc în camin. De exemplu, am fost anuntat de studenti ai Universitatii de Constructii ca, în ultima clipa, s-a aflat ca în jur de 500 de studenti vor ramâne pe dinafara din cauza unor calcule noi la cazare facute de universitate, iar ei nici nu stiu si, luni, vor veni degeaba cu bagajele sa se cazeze“, a precizat, pentru NewsIn, Presedintele Uniunii Studentilor din România, George Paduraru. La Universitatea Bucuresti sunt disponibile peste 4.800 de locuri în camine, dar au fost depuse, potrivit unui raport postat pe site-ul institutiei, peste 8.100 de cereri. La Academia de Studii Economine, doar 5.500 dintre cei peste 8.000 de studenti care au depus cereri de cazare vor avea un loc în camin. Alte peste 10.000 de cereri, depuse pentru cazarea în campusul universitar Regie, vor ramâne nesolicitate.Coruptie în rândul universitarilor si studentilorLipsa unui numar suficient de locuri în camine este o problema cu care studentii se confrunta de mai multi ani. „Pe lânga deficitul de locuri în camin, s-a agravat, de câtiva ani, si coruptia în rândul universitarilor si al studentilor care vând locuri. Am anuntat deja ca, daca nici anul acesta nu ni se arata solutii reale, vor trece la actiuni de protest“, spune presedintele Uniunii Nationale a Studentilor din România, Gabriel Petrea. Un loc în caminele studentesti costa, în complexul Regie, de pilda, 100 de lei pe luna, adica mai putin de 28 de euro. Pe piata imobiliara, pretul de închiriere a garsoniere confort II în zonele marginase ale Capitalei este de cel putin 250 de euro pe luna, în timp ce o camera într-un apartament costa minimum 100 de euro. 

Angajatorii isi „intaresc“ echipa

„Piata autohtona a serviciilor de team building a inregistrat anul trecut valoarea de 200 milioane euro, iar pentru 2008 estimam o crestere de 20 pana la 25 la suta“, a afirmat reprezentantul agentiei de turism, specializata si in prestarea serviciilor de team building. Potrivit acestuia, cresterea sustinuta a pietei a fost sprijinita de un numar tot mai mare de clienti, volumul acestora fiind estimat pentru anul in curs la circa un milion. In momentul de fata, firmele de profil desfasoara doua tipuri de team building, respectiv servicii turistice, ce cuprind transport, transfer, cazare, masa etc. si servicii specializate, precum activitati specifice outdoor, indoor, training. Preferinte"Pragul de sus in ce priveste tarifele se situaza undeva la un milion de euro, per eveniment", mentioneaza Todea Daniel, managerul Adventures4all, firma specializata in servicii de team building. In ce priveste destinatiile, clientii romani solicita pachete de team building in special in tara, in locuri precum Delta Dunarii, Valea Prahovei sau Sibiu. De asemenea, companiile solicita excursii de tip team building si in destinatii externe, precum Bulgaria sau Turcia, dar si destinatii exotice, cum este Cuba, a precizat Todea Daniel. 

Efectele crizei financiare

Criza financiara cu care se confrunta Statele Unite ar putea afecta adoptarea monedei euro de catre România. Aprecierea vine din partea guvernatorului BNR, Mugur Isarescu. El a precizat ca este însa prematura o evaluare a gradului de impact pe care îl va avea criza. "E prematur sa vedem toate detaliile crizei financiare si impactul asupra României pâna în 2014. Potentialul crizei este destul de mare si s-ar putea ca o buna parte din elementele care dau configuratia sistemului mondial din prezent sa se schimbe pâna atunci. Nu sunt prezicator. Este posibil", a declarat Mugur Isarescu. Isarescu este de parere ca România nu va fi direct afectata de criza pentru ca normele BNR în privinta creditarii au fost severe si bancile românesti s-au ferit de produsele "toxice" de creditare. 

Mai putin dioxid de carbon

„Pachetul de norme pentru mediu si energie (al UE) va creste substantial cererea de gaz importat in anumite state membre, accentuandu-le dependenta de fata de sursele externe de aprovizionare“, au declarat reprezentantii celor cinci state dupa incheierea reuniunii de la Varsovia. UE ar trebui sa se concentreze in egala masura pentru asigurarea securitatii energetice, au adaugat ei. „Comisia Europeana ar trebui sa actioneze cu mai multa ambitie in domeniul asigurarii securitatii aprovizionarii cu resurse energetice si ar trebui sa propuna solutii la fel de indraznete ca cele din pachetul pentru mediu si energie“, au spus acestia. Uniunea Europeana incearca sa scada cu o cincime emisiile de CO2 (dioxid de carbon) pana in 2020, comparativ cu nivelul din 1990.Majorarea importurilorStatele est-europene considera, insa, ca o asemenea masura va conduce la majorarea importurilor de gaz natural din Rusia, intrucat emisiile acestuia sunt mult mai reduse decat ale altor hidrocarburi. Reprezentantul Cehiei, prezent la discutii, a ramas neutru si nu a semnat declaratia, tara sa urmand sa preia, in ianuarie, presedentia rotativa a UE. Scurtul razboi dintre Rusia si Georgia a contribuit la agravarea temerilor privind dependenta de resursele energetice rusesti, insa comisarul european pentru energie, Andris Piebalgs, a sustinut, saptamana aceasta, intr-un interviu ca statele membre UE ar trebui sa coopereze cu Rusia in domeniul energetic. Cele cinci state au criticat si efectele masurilor UE asupra pretului energiei, care ar urma sa urce cu aproximativ 70% din 2013, cand producatorii de electricitate ar urma sa achizitioneze certificate pentru emisii de CO2, a precizat reprezentantul Poloniei.

Sistem de canalizare in Daia

Dintre toate proiectele pe care le avem, cel referitor la un nou camin cultural este cel mai important. Vrem sa construim un camin nou chiar in comuna Rosia. Avem nevoie de o astfel de cladire, care este utila pentru mai toate evenimentele de seama din comuna. Putem organiza aici de la nunti, pina la tot felul de manifestari culturale. In plus, mai avem in plan si o gradinita noua. Anul acesta vrem sa incepem lucrarile. Gradinita va avea toate dotarile moderne, inclusiv o sala mai mica de sport, care va fi amenajata, mai degraba, ca un spatiu de joaca si de recreere pentru cei mici. Suprafata pe care o facem va fi de 520 de metri, cu toate anexele incluse. Unitatea de invatamint va fi construita pe un singur nivel. Noi vom incerca sa ne miscam cat se poate de repede deoarece copiii chiar au nevoie de acest spatiu noi. Aici urmeaza sa vina cam 80 de copii, dupa calculele noastre. Acestea nu sunt singurele proiecte care se vor derula in comuna Rosia. Mai intentionam sa depunem, cat de curand, un proiect privind sistemul de canalizare din Daia. Acest proiect este deja gata de ceva timp si il vom depune pe Fondul European pentru Dezvoltare Rurala. In toate aceste cazuri noi speram, desigur, ca vom obtine un raspuns favorabil si nici nu se poate altfel, din moment ce avem toate datele bine puse la punct. 

„Lupta“ cu pesta

Aproape 40.000 de porcine din tot judetul sunt supuse, obligatoriu, vaccinarii contra pestei. In aceasta perioada, niciun animal nu poate fi transportat in afara judetului, in afara celor pentru care se obtine acordul medicilor veterinari. In plus, proprietarii de animale trebuie sa fie extrem de atenti pentru transmiterea bolii in cazul in care aceasta se instaleaza la animalele din gospodarie. Directia Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Sibiu (DSVSA) ii ameninta cu amenzi substantiale pe cei care nu respecta regulile. Pana la 10.000 lei poate primi un agricultor care nu transporta de urgenta cadavrele animalelor in spatiile de neutralizare, unul care nu are grija ca produsele obtinute din carnea de porc sa fie consumate doar in gospodaria proprie sau unul care face comert cu animalele vii in afara localitatii. „Vaccinarea se face la 39.500 capete porcine existente in 18.150 exploatatii la gospodariile populatiei. In acest scop, au fost asigurate si repartizate 50.000 doze de vaccin, instrumentarul si dezinfectantele necesare, precum si un sistem de monitorizare saptamanala a modului de desfasurare si respectare a programului de prevenire a bolii“, spune Ioan Pentea, purtatorul de cuvant al DSVSA Sibiu. Pericol in gospodariiMedicii veterinari sunt de parere ca pesta porcina este una dintre cele mai grave boli care afecteaza aceasta categorie de animale. Pesta porcina clasica este o afectiune frecventa, care afecteaza atat efectivele din gospodarii, cat si pe cele din padure, respectiv porcii mistreti. „Este o boala infecto-contagioasa extrem de grava care afecteaza efectivele de porcine domestice, cat si pe cele salbatice, care produce pierderi economice importante, din cauza mortalitatii ridicate, a restrictiilor privind miscarea animalelor si a produselor de origine animala, sistarea comertului cu porci vii si a produselor obtinute de la acestea“, completeaza Pentea. Pe banii statuluiO atentie deosebita va fi acordata si porcilor mistreti, care urmeaza sa fie vaccinati in perioada octombrie-noiembrie. Este vorba despre circa 2.000 de exemplare din cele 46 de fonduri de vanatoare din judet, cu o suprafata de 1.575 kilometri patrati. Numai pentru porcii mistreti, contravaloarea tratamentului va fi de aproape 50.000 euro, cheltuiala suportata de stat. De asemenea, tot in acest interval sunt in desfasurare numeroase actiuni de supraveghere a bolii prin examene de laborator a probelor recoltate de la animale vii si din cadavrele animalelor. Pana la momentul de fata s-au efectuat peste 1.700 de examene, toate fiind, din fericire, negative.

Scoli renovate in Apoldu

De câteva zile, au fost finalizate lucrarile de modernizare a unitatilor de învatamânt din Apoldu de Jos si satul apartinator, Sângatin. Demarate înca din vara anului trecut, lucrarile au fost întârziate si din cauza procedurilor anevoioase de primire a fondurilor de la Ministerul Educatiei. Pentru scoala de la Sângatin a fost cheltuita suma de 220 mii lei, iar pentru cea din Apoldu de Jos, costurile lucrarilor s-au ridicat la peste 300 mii lei. Dupa cum marturiseste primarul Ioan Nicoara, în ambele unitati de învatamânt au fost înlocuite geamurile, usile, a fost introdusa încalzirea centrala si nu numai. „Scolile arata mult mai bine acum. Cu banii primiti de la Minister am reusit sa înlocuim cam toate lucrurile care se învechisera deja. Acum, avem usi si ferestre noi, încalzire centrala, grupuri sanitare noi, dar si alt mobilier. Pe lânga cele doua scoli, unele modernizari s-au mai facut si la gradinita din Apoldu de Jos“, a declarat Ioan Nicoara, primarul din Apoldu. 

PSD promite pensii si salarii mari

Tonul l-a dat Mircea Geoana, care dupa ce a fost validat candidat al PSD pentru functia de premier, a prezentat pe larg seria de promisiuni din domeniul protectiei sociale cu care spera sa atraga voturile electoratului. El a vorbit despre introducerea tarifului social la energie, despre acordarea celei de-a treisprezecea pensii si stabilirea unui nivel minim garantat al acesteia, precum si despre includerea fostilor lucratori din Cooperativele Agricole de Productie sa fie inclusi in sistemul de pensii global al statului, incepand din anul 2010. Un alt set de masuri ii vizeaza pe salariatii de peste 45 de ani care isi pot pierde mai usor locul de munca sau au dificulati in a-si gasi un altul. „Pentru ei, am pregatit un program inspirat de social-democratia germana, care consta in reduceri fiscale pentru firmele care pastreaza sau angajeaza salariati mai batrani de 45 de ani“, a anuntat liderul PSD. Firmelor li se promite o relaxare fiscala in cazul in care e implica in activitati de protectie sociala. Astfel, companiile care construiesc pe cheltuiala lor o cresa sau un teren de sport nu vor fi impozitate pentru aceasta activitate. Si intreprinderilor mici si mijlocii li s-a promis o scadere a nivelului impozitarii, dar si stoparea abuzurilor organelor de control financiar. Angajamente financiarePe langa promisiunile enuntate de Geoana, programul de guvernare al PSD mai contine un set de angajamente costisitoare din punct de vedere financiar. PSD promite cresterea salariului minim pana la 1.000 RON, dublarea pensiilor pentru agricultori, tarif social la consumul de energie electrica, TVA redus la alimente, 1.000 de noi crese si 1.000 de gradinite, pact national pentru sanatate, medicamente compensate si gratuite pentru toate persoanele cu venituri reduse, subventii pentru fiecare producator agricol, program national de irigatii si imbunatatiri funciare, program national de impaduriri, construirea a 1000 de km de autostrazi, modernizarea a 1000 de km de cai ferate, apa si canalizare in toate localitatile. Dupa portia de promisiuni a lui Geoana, pesedistii au primit si altele. „Vom construi 500.000 de mii de case cu 500 de euro metrul patrat“, s-a angajat si liderul de la Constanta, primarul Radu Mazare. De altfel, el si toti candidatii judetului au venit accesorizati cu o casca de constructor si o lopata. „Noi vom construi“, a promis Mazare. „Uniforma (de camuflaj, n.r.) nu mi-o dau inca jos pentru ca n-am terminat razboiul cu jarlele de procurori ai lui Basescu, cu dulaii platiti din banii nostri sa se lupte cu adversarii politici“, a mai spus Mazare, starnind aplauze. Mircea Geoana l lider PSD„Cred cu tarie ca trebuie sa diferentiem impozitul pe venit. Trebuie sa-l reducem la 10% pentru cei cu venituri modeste, sa-l pastram la 16% pentru cei cu venituri medii, iar cei cu venituri mari vor fi supraimpozitati. Cei hiperbogati trebuie sa plateasca pentru bogatia pe care au acumulat-o“

Fara lapte praf din China

„Suntem pregatiti si urmarim prin controale sa facem o evidenta stricta a produselor intrate in tara“, a precizat Radu Roatis. Acesta a mai spus ca inspectorii Autoritatii au luat masuri de control, anterioare notificarii Comisiei Europene prin care se interzice importul de produse alimentare cu lapte praf, provenite din China. Roatis a mai spus ca pentru alimentele care contin lapte praf au facut controale si inspectorii Directiei de Sanatate Publica. Totodata, reprezentantul ANSVSA a mai precizat ca anul acesta Romania nu a facut importuri de astfel de produse din China.Interzise in EuropaImporturile din China de anumite produse continand lapte praf sunt interzise in Europa incepand de zilele trecute, in urma scandalului laptelui contaminat cu melamina, informeaza AFP. Decizia in acest sens a Comisiei Europene a fost publicata sambata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, avand astfel efect imediat. Potrivit reglementarii, este interzis importul in UE al tuturor „produselor compuse continand lapte sau produse lactate originare sau expediate din China si destinate in special alimentatiei sugarilor si a copiilor de varste mici“. In plus, UE introduce controale sistematice pentru toate produsele importate din China care contin produse lactate in proportie mai mare de 15%, precum si pentru toate loturile de produse al caror continut de produse lactate nu poate fi stabilit. Poate fi vorba, de pilda, despre ciocolata, diverse dulciuri sau biscuiti. „Loturile vor fi retinute pana la aflarea rezultatelor analizelor de laborator“, precizeaza Comisia. Patru deceseIn paralel, Bruxelles-ul cere statelor membre sa instituie „un nivel de control adaptat“ pentru produsele chineze care contin lapte si care deja au fost puse in vanzare pe piata europeana. Comisia anuntase joi ca are intentia de a lua astfel de masuri pentru a se asigura ca populatia europeana este „total protejata“, dupa cum a comentat purtatoarea de cuvant a Comisiei pentru probleme de sanatate si protectia consumatorilor. Circa 53.000 de copii au primit ingrijiri medicale in China in urma consumarii de lapte continand melamina, un produs chimic folosit in fabricarea adezivilor sau a rasinilor. Patru copii au murit.

Frauda de un milion de euro

Trei femei sunt cercetate de politistii constanteni dupa ce, sub identitati false, au indus în eroare mai multe societati pentru achizitionarea de active ale unor societati de turism, prejudiciul estimat fiind de un milion de euro, informeaza, Inspectoratul Judetean de Politie Constanta. Politistii spun ca, în perioada februarie – august 2008, cele trei persoane s-ar fi folosit de identitati si calitati false, care apartineau unor persoane cu functii de conducere din cadrul a doua societati din Eforie cu profil turistic. Politistii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor spun ca acestea au indus în eroare mai multe persoane, pe care le-au convins sa plateasca, în avans, diverse sume de bani, totalizând peste 1.000.000 euro, în vederea achizitionarii unor active din patrimoniul societatilor. 

Creste punctul de amenda

Punctul de amenda creste la 54 de lei din 1 octombrie, reprezentând, conform legii, 10 la suta din salariul minim brut pe tara, care va fi majorat, de la aceeasi data, la 540 de lei lunar, anunta Politia Rutiera. Guvernul a decis, prin Hotarârea 1.051/10.09.2008, majorarea salariului de baza minim brut pe tara garantat în plata la 540 lei lunar în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2008, pentru un program complet de lucru de 170 ore medie pe luna. Comparativ cu salariul minim valabil în prezent, de 500 de lei lunar, majorarea este de opt procente. Deoarece, potrivit O.U.G.195/2002 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, un punct amenda reprezinta 10 la suta din salariul minim brut pe tara, valoarea acestuia va creste proportional, ajungând la 54 de lei din 1 octombrie.

Aeroport inchis

 Aeroportul Baneasa va fi închis, începând de astazi, vreme de doua saptamâni, timp în care se vor finaliza lucrarile la pista de aterizare a avioanelor. Cursele aeriene vor fi redirectionate pe aeroportul Henri Coanda. Autoritatile sustin ca ca pâna pe 12 octombrie, fluxul de pasageri de pe Otopeni va creste cu peste 30%. Conducerea Aeroportului Henri Coanda este pregatita sa preia cursele de pe Baneasa. Cel mai mult de suferit vor avea însa pasagerii, care vor trebui sa faca fata traficului infernal de pe DN1. Lucrarile la pasajul de la Baneasa, unde zilnic se formeaza ambuteiaje, dar si traficul intens din Capitala pot prelungi cu ore bune drumul catre aeroport. Reprezentantii companiilor low-cost care opereaza pe Aeroportul Baneasa au declarat ca nu vor scumpi biletele de avion, desi taxele pe care le vor plati pe aeroportul din Otopeni sunt mai mari. 

Vocile Sibiului

 Corina Szaloszi, 36 ani, casnicaEste regretabil ceea ce se întâmpla în scolile sibiene. Primaria sau Inspectoratul Scolar ar trebui sa faca ceva pentru a evita ca astfel de accidente sa mai aiba loc si în viitor. Daca as fi fost printre parintii acelor elevi cred ca mergeam pâna în pânzele albe pentru a-mi face dreptate.Ionel Lupu, 25 ani, inginerEste foarte neplacut ceea ce s-a întâmplat. Mai ales ca suntem la început de an scolar si liceul respectiv ar trebui sa fi avut anumite controale înainte. Cum au primit aviz de functionare daca starea claselor este atât de rea?! Acei elevi puteau fi raniti foarte grav din cauza inconstientei celor care nu au facut controale asa cum ar fi trebuit sa o faca. Trebuie sa se gaseasca repede o rezolvare pentru acestei situatii si pentru prevenirea altora.Adina Barsan, 53 ani, croitoreasaDaca as fi în locul acelor parinti, eu una nu mi-as mai trimite copilul la scoala. Scoala ar trebui sa fie locul în care mergi sa înveti pentru a deveni cineva în viata. Nu locul în care daca intri s-ar putea sa nu mai iesi.Ovidiu Bogdan, 22 ani, studentProbabil acesta este doar un alt exemplu despre cum functioneaza lucrurile în tara noastra. Cu siguranta se va gasi un vinovat pentru situatia aceasta. Dar din pacate, cred ca aceasta nu va fi o rezolvare. cazuri ca acesta au mai fost multe. Dar niciodata nimeni nu s-a gândit la o posibila solutie de evitare a acestor incidente.

Schimbarea numelui pe cale administrativa

 Cetatenii români cu domiciliul în strainatate, care solicita schimbarea numelui pe cale administrativa vor depune o cerere la primaria în a carei raza teritoriala îsi au domiciliul, sau la primaria ultimului loc de domiciliu avut în tara (daca este cazul). Conform informatiilor postate pe site-ul oficial al Inspectoratului National de Evidenta a Persoanei din România, http://evp.mai.gov.ro/index07.htm, (I.N.E.P.) cererea de schimbare a numelui trebuie sa fie motivata si sa fie însotita de urmatoarele acte: 1. copii legalizate de pe certificatele de stare civila ale persoanei care solicita schimbarea numelui; 2. un exemplar al MONITORULUI OFICIAL AL ROMÂNIEI, Partea a III-a, în care a fost publicat, pe cheltuiala solicitantului, extrasul din cererea de schimbare a numelui, exemplar de la publicarea caruia sa nu fi trecut mai mult de un an; 3. consimtamântul, dat în forma autentica, al celuilalt sot, în cazul schimbarii numelui de familie purtat în timpul casatoriei; 4. copia de pe decizia de aprobare a autoritatii tutelare, în cazurile prevazute de art.7 din O.G. nr.41/2003, care se refera schimbarea numelui unui minor; 5. cazierul judiciar si cazierul fiscal ale solicitantului; 6. orice alte acte pe care solicitantul le considera necesare. ÎNSCRIEREA DE MENTIUNI ÎN ACTELE DE STARE CIVILA ROMÂNE privind schimbarile de nume si / sau prenume efectuate de cetatenii români în strainatateÎn situatia în care solicitantul detine:1. atât pasaportul emis de autoritatile straine, pe noul nume,2. cât si documentul prin care s-a aprobat schimbarea numelui si/sau prenumelui în strainatate.Cererea de înscriere a mentiunii de schimbare a numelui si/sau prenumelui se va depune la primaria care a emis actul/actele de stare civila ale solicitantului, în nume propriu sau prin împuternicit cu procura speciala.Pentru situatii deosebite, temeinic justificate (cu documente), care reclama urgenta, cetatenii se vor putea adresa direct Inspectoratului National pentru Evidenta Persoanelor, la sediu din municipiul Bucuresti, str. Obcina Mare nr.2, iar Cererea va fi însotita de urmatoarele documente:1. documentul de schimbare a numelui si/sau prenumelui, emis de autoritatile straine, în original si fotocopii (o fotocopie va ramâne la cerere si câte o fotocopie va fi atasata fiecaruia dintre actele de stare civila în baza carora au fost emise certificatele ce urmeaza a fi schimbate);2. traducerea legalizata a documentului, în original si fotocopii (o fotocopie va ramâne la cerere si câte o fotocopie va fi atasata fiecaruia dintre actele în baza carora au fost emise certificatele ce urmeaza a fi schimbate); traducerea se va face:* fie la un notar public din tara,* fie la misiunea diplomatica ori oficiul consular de cariera al României din tara de resedinta a solicitantului,* fie la un notar strain, în acest din urma caz trebuind sa fie aplicata apostila conform Conventiei de la Haga din 05.10.1961;3. adeverinta emisa de Directia Generala de Pasapoarte - Serviciul Probleme de Migrari si Cetatenie, cu privire la statutul juridic al solicitantului fata de statul român (în situatia în care nu se poate face dovada cetateniei române);4. copia xerox a certificatului de nastere si/sau casatorie al(e) persoanei(lor), pentru care se solicita înscrierea mentiunii;5. copia xerox a pasaportului strain;6. copia xerox a pasaportului românesc, daca este cazul.Cererea de înscriere a mentiunii se poate face în nume propriu sau prin împuternicit cu procura speciala. Procura va fi data în aceleasi conditii ca si la punctul 2. În procura este necesar sa se faca referire, în mod expres, la faptul ca:a. persoana împuternicita îi reprezinta pe solicitanti atât în vederea depunerii documentelor pentru înscrierea mentiunii,b. cât si a ridicarii noilor certificate de la oficiile de stare civila unde sunt înregistrate actele de stare civila ale acestora.

Scolari si Muresan se avertizeaza de la distanta

 Chelsea vine la Cluj din postura de lidera a campionatului din Anglia, dar si a grupei A din Liga Campionilor. In ultimul meci din Premier League, "albastrii" au trecut in deplasare de nou-promovata Stoke City cu 2-0, prin golurile lui Bosingwa si Anelka. La finalul partidei, antrenorul Felipe Scolari si-a laudat elevii, lansind o idee care ar trebui sa-i ingrijoreze pe CFR-isti: "Echipa mea se prezinta foarte bine in acest moment. Sintem in virf de forma. Jucatorii mei se completeaza perfect: daca unul greseste in teren, imediat este ajutat de un coechipier, iar asta conteaza foarte mult". Totusi, ardelenii par sa nu se fi speriat de avertismentele brazilianului: "Sintem pregatiti in proportie de 90%. Este adevarat ca Chelsea a tot cistigat pina acum, insa nu a intilnit inca CFR-ul. Stoke City nu e CFR, Chelsea a facut cu ei doar o relaxare. Sînt convins ca noi le vom face mult mai multe probleme. Oricum, am incredere ca Trombetta va folosi cea mai buna formula de joc", a replicat presedintele Iuliu Muresan.

Fileuri de peste pane

Ingrediente :600 g fileuri de peste, 130 g pesmet, 1,5 kg cartofi, 110 g unt, 60 g faina, 4 oua, 130 ml ulei, 30 g sare.Mod de preparare :Se portioneaza fileurile, câte doua bucati la portie si se condimenteaza. Se trec apoi prin faina, oua batute si pesmet. Se rumenesc pe ambele parti în ulei fierbinte, la foc potrivit. Se servesc cu cartofi natur, fierti în apa cu sare, peste care se pun untul topit si verdeata tocata marunt. Dupa gust, se poate adauga si lamâie.

Are vremea semne bune?

Agitatia si comentariile pe seama discursului lui Basescu din parlament nu sunt degeaba. Trebuie ca la Cotroceni s-au operat, în timp, mutatii semnificative daca un Basescu asa cum ne obisnuisem sa-l cunoastem, si-a schimbat într-atât înfatisarea. Într-adevar, discursul sau, mai putin reusit ca retorica, ridica în schimb, cu decenta, cu seriozitate, cu raspundere, manunchiul de probleme de fond ale României de azi si de mâine. Poate nimeni pîna acum n-a expus o paleta atât de cuprinzatoare si pe aceeasi masura atât de profunda, practic pe întelesul tuturor, a problematicii interne românesti. Care îi este importanta ? S-a subliniat deja, destinatarul principal al apelului prezidential a fost poporul român, electoratul român. A spus-o chiar presedintele. El a chemat partidele sa-si faca din tematica discursului sau programele campaniei electorale. Ceea ce înseamna ca a adresat electoratului un mesaj simplu si direct: nu va mai luati dupa vorbe, dupa declaratii emfatic-demagogice; nu judecati demersul politic pe masuri circumstantial-electorale; aplecati-va raspunderea votului democratic asupra marilor si dificilelor probleme ale tarii si vedeti care dintre actorii politici ofera garantia seriozitatii, competentei si vointei în a le rezolva. A spus-o si presedintele: a ales acest moment preelectoral tocmai pentru a încerca sa determine, atât partidele cît si electoratul sa faca din alegeri prilejul nu a dezmatului demagogic de pâna acum ci implicarea responsabila în atacarea si încercarea de rezolvare faptica a problemelor de fond ale tarii. De trezire la realism si la realitate. Ca nu-i a gluma cu trecerea timpului peste ele sau escamotarea lor. Nu putem sti înca în ce masura chemarea aceasta a cuprins electoratul. Este de crezut si de asteptat ca anii precum si evenimentele social-politice parcurse sa fi maturizat capacitatea de gândire electorala a tot mai largi paturi ale populatiei. Daca apelul presedintelui va prinde cheag, daca sub acest aspect runda alegerilor din acest an va marca un progres demn de luat în seama, ei bine, acesta ar putea fi cel mai mare câstig al apelului prezidential, dar mai ales al poporului român. Ar însemna ca democratia nu mai evolueaza pe bâjbâite, ci îsi gaseste treptat cadenta fireasca. Se aud voci critice precum ca printre rânduri si în subtext, presedintele s-ar fi lansat el însusi într-o campanie electorala. Pentru sine si pentru PDL. Multi comentatori au subliniat deja caracterul neutru, impartial, nepartinic al apelului. El face analiza rezultatelor prestatiei politice de pîna acum indiferent de guverne, cum de asemenea si- a exprimat vointa de colaborare pe viitor cu orice guvern cu conditia sa nu fie emanatia structurilor oligarhice si tributar acestora. Si, sunt absolut convins, stie în deplina cunostiinta de cauza de ce. Un comentator spunea ca îl cunoaste bine pe Basescu si nimeni nu poate sti niciodata ce se ascunde îndaratul vorbelor lui. Nici eu nu cred ca momentul discursului a fost ales la întîmplare. Decât ca, daca substanta, seriozitatea lui va convinge, pe aceeasi masura îi va aduce si aprecieri. Va putea câstiga urmare acestui demers si acel partid care va convinge ca este capabil sa puna în miscare cu eficienta, mecanismele de realizare, acum si în perspectiva, a unui asemenea program. Pot fi aduse si amendamente discursului. Asa de pilda, presedintele este preocupat de degradarea cantitativa a corpului social. Tot atât de preocupanta poate fi si degradarea structurala si calitativa, incluzând degradarea instructiva si morala. Tot astfel, incapacitatii de absobtie a alocatiilor comunitare i se adauga plata obligatorie a anuitatilor României catre UE ceea ce însemneaza o dubla pierdere. Daca, în stilu-i caracteristic, Basescu a încercat sa-si ascunda, îndaratul seriozitatii indiscutabile a analizei sale, lupta pentru atragerea electoratului pentru sine si cei pe care-i simpatizeaza, ramîne de semnalat faptul ca de data aceasta a facut-o cu cea mai puternica arma politica : punerea pe tapet în fata opiniei publice a celor mai serioase si arzatoare probleme cu care se confrunta societatea româneasca. Cu toate pacatele pe care i le cunoastem tinând de trecut sau de azi, orientarea responsabila a electoratului si factorilor politici spre rezolvarea marilor probleme, de prezent si de viitor a societatii românesti se înscrie ca un demers inteligent si responsabil al lui Basescu. 

Click

Nici jumatate din sala Casei de Cultura a Studentilor nu a fost ocupata simbata seara la show-ul "Istoria Dansului" al celor de la Simplu. CRBL, Smiley, Piticu', Francezu' si Omu' Negru, precum si cei de la Deko au cintat, au dansat si au facut stand-up comedy la Cluj pentru o ceata de pustani si de fane adolescente care faceau fotografii cu telefonul mobil.

Stirbet: „PD-L e continuatorul Aliantei D.A.“

Reporter: De ce vreti inca un mandat la Camera Deputatilor?Cornel Stirbet: In mod normal, un deputat aflat la primul mandat abia se poate acomoda cu diverse probleme. Eu sunt de parere ca experienta pe care o am ma poate ajuta in continuare sa ma implic in proiecte care cauta solutii. Acum as putea sa realizez ceea nu am putut sa realizez in primul mandat. Un parlamentar aflat la primul sau mandat poate nu are forta necesara, ajutorul sau timpul necesar pentru a face tot ceea ce isi propune. Rep.: E posibil sa intervina modificari pe listele PD-L Sibiu?C.S.: In principiu, candidaturile pentru alegerile parlamentare sunt stabilite. Nu cred ca mai pot interveni schimbari. Candidaturile se pot depune pana in data de 21 octombrie. Pot fi eventuale renuntari sau retrageri de pe liste, dar nu cred ca va fi cazul. Dupa data de 21 octombrie, partidul nu mai poate inlocui candidatii. Rep.: Cum vedeti candidatura domnului Corneliu Bucur, la Senat, in colegiul in care era anuntata candidatura lui Nicolae Neagu? A fost o propunere din partea partidului?C. S.: Noi am avut un termen limita de depunere a candidaturilor pentru Senat si pentru Camera Deputatilor. S-au depus, in total, 19 candidaturi, din care au fost validate noua. Domnul Bucur s-a aflat de la inceput pe lista respectiva, printre cei 19 candidati. Eu cred ca sansele pe care le are domnul Bucur sunt egale cu sansele pe care le au ceilati candidati, inclusiv eu. Toata lumea are sanse, in fiecare colegiu. Cred ca exista o buna pondere politica a votului.Rep.: Pe Florin Orlatean, candidatul PSD, il cunoasteti?C. S.: Nu, nu-l cunosc. Am auizt ca va candida in acelasi colegiu cu mine si ca este un baiat hotarat, un tanar de perspectiva. Rep.: Pe Eugen Mitea il cunoasteti cu siguranta. Vor iesi la suparafata resentimente, in campanie?C.S.: Da, cu siguranta il cunosc. Competitia electorala va fi una normala. Eugen Mitea este un candidat ca oricare altul. Cred ca pe parcurSul celor 30 de zile de campanie vom vedea cum merg lucrurile. Eu imi voi vedea de treaba mea. Resentimentele au fost. Ceea ce era de demonstrat intre mine si domnul Mitea, s-a demonstrat. Rezultatele din sondaje cand eram eu presedinte al PNL si rezultatele de acum. Eu am plecat din PNL cu un scop, cu un program pe care il continuam si acum. A fost o decizie de principii, valori si de crezul meu. Din pacate, s-a intamplat ce s-a intamplat. Rep.: Prin unele judete se vrea reinvierea Aliantei D.A...C.S.: Eu cred ca Alianta Dreptate si Adevar exista si in continuare. Prin PD-L. Celalalt partid, PNL, a facut o intelegere cu PSD. Au guvernat si guverneaza in continuare cu pesedistii. Eu cred ca Partidul Democrat Liberal este continuatorul Aliantei D.A. Rep.: Cum ati colaborat cu adminsitratia locala, cu Primaria si Consiliul Judetean, in patru ani de mandat?C.S.: Am colaborat bine. Inca din 2004 am desfasurat anumite actiuni care au dus la nominalizarea lui Eugen Mitea in functia de viceprimar, inlocuirea domnului Morar cu domnul Gheorghe Dicu, la Consiliul Judetean. Am avut o colaborare buna. Nu mai vorbesc de proiectele mari, pe programul Sibiu, capitala culturala europeana. Multe proiecte la care am contribuit s-au realizat. Cu exceptia centurii ocolitoare care, cu toate eforturile, nu s-a putut realiza. Rep.: Daca veti castiga un alt mandat de deputat, cum veti lucra cu Klaus Johannis si Martin Bottesch?C.S.: Nu cred ca va avea de suferit colaborarea. Unele discutii care au loc in campanie nu trebuie sa afecteze proiectele care se desfasoara strict pe admistratia locala sau judeteana, care ii au in centrul atentiei pe sibieni. Altfel, oamenii ar avea de suferit. Rep.: Incercati o impacare cu primarul, cu FDGR?C.S.: Nu cred ca este vorba despre o impacare. Am mai spus, trebuie tinut cont de faptul ca, in campanie, fiecare se manifesta in felul lui. Rep.: Ce parere aveti despre faptul ca primarul a anuntat ca va face declaratii cu privire la candidati?C.S.: Nu stiu ce va face sau ce va spune domnul Johannis. E optiunea domniei sale. Rep.: Care e cel mai important proiect pe care il veti sustine in campania de luna viitoare?C.S.: Este un proiect legat de mentinerea Sibiului acolo unde ii este locul. De aplicare a regulilor, astfel incat nimeni sa nu aiba de suferit, nimeni sa nu mai fie pagubit, sa primeasca toata lumea ceea ce merita. Acesta trebuie sa fie scopul tuturor candidatilor. Ma refer la distribuirea fondurilor, la investitii. Nu trebuie sa se tina cont de faptul ca unii primari sunt din alte partide si trebuie sa nu uitam ca Sibiul nu are nevoie de pomeni. Trebuie sa primeasca fondurile de care are nevoie, cand are nevoie. Rep.: Ce le-ati spune, acum, sibienilor?C.S.: O sa lansez mesajul meu catre sibieni odata cu inceperea campaniei electorale. Sibienii trebuie sa se manifeste asa cum sunt si sa fie convinsi ca sunt cel putin la fel de buni ca altii. Rep.: Cati bani veti cheltui in campanie?C.S.: Nu am stabilit inca un buget de cheltuieli. Dar ni l-a stabilit legea, vrand, nevrand. Limita maxima a bugetului de campanie, pentru un candidat la Camera Deputatilor este 50.000 de euro, iar pentru Senat, in jur de 70-75.000 de euro. Bugetul meu inca nu e difinitivat. Dar nu cred ca voi atinge limita maxima. Va fi un buget rezonabil.

„Regina“ troleibuzelor

Cel putin jumatate din populatia Sibiului o cunoaste si aproape toti sibienii au calatorit cu ea cel putin o data intr-un troleibuz condus de Filomita Lalau. Este unul dintre cei mai vechi soferi ai societatii de transport in comun din Sibiu si singura soferita de troleibuz. Conduce troleibuze din anul 1985 si spune ca nu ar vrea, nu ar sti si nici nu ar putea sa faca altceva. Se numeste Filomita Lalau si este femeia pe care o vedeti zilnic la volanul troleelor din oras. Pentru ea condusul este o pasiune, o placere si o relaxare, iar pasagerii din troleu simt acest lucru. Doamna conduce lin, relaxat si foarte prudent. Am „experimentat“ si noi sentimentul de a te afla intr-un troleu condus de un sofer caruia chiar ii pasa de pasageri.Prima iubireFilomita s-a nascut in judetul Valcea, insa a venit in Sibiu in anul 1969. „Am terminat opt clase, iar mama mea nu m-a lasat sa dau la scoala mai departe, ca sa nu plec de langa ea. Pe vremea aceea tatal meu lucra in Sibiu. Asa ca am plecat de acasa si am venit in Sibiu la tatal meu. Si nu am vrut sa mai plec de aici. M-am angajat apoi la ITS, cum se chema pe atunci. Am fost controloare, apoi taxatoare. Dar am vrut sa fiu sofer. Asta mi-a placut mie dintotdeauna. Si m-am prezentat la concurs. Aveam vreo 25 de contracandidati, dar am ocupat postul. Am dat examen din legislatie, mecanica, traseu...de toate. Nu regret nicio clipa. Asta era prin 1985. Aveam 31 de ani. Sunt soferita din 10 octombrie 1985. Pe atunci era destul de greu sa fii sofer, mai ales pentru o femeie. Era vremea cand noi reparam penele, munceam in toate schimburile...nu a fost usor. Dar mi-a placut“, povesteste, cu nostalgie, doamna Filomita. A doua iubire Datorita troleibuzelor s-au cunoscut si, poate, tot din acest motiv au ramas impreuna. Este povestea de dragoste dintre doamna Filomita si sotul ei, Ioan. Ea era deja soferita cand s-a angajat si viitorul ei sot la ITS. S-au placut, iar in 1987 s-au casatorit. Si a fost doar inceputul unei frumoase povesti, care continua. „Din anul 1989, eu si sotul meu lucram pe acelasi troleu. Acum, eu lucrez de dimineata, iar el de dupa-amiaza. Ni se schimba saptamanal traseele, dar mereu ramanem pe acelasi troleu. Ne intelegem bine si acasa, si la munca. Eu ii las masina curata, ordonata, la schimb, iar el mi-o lasa la fel pentru a doua zi“, povesteste femeia, despre barbatul alaturi de care si-a petrecut peste 20 de ani din viata si caruia i-a daruit patru copii. Primul traseuDoamna Filomita are 54 de ani si conduce troleele din Sibiu de 22 de ani. In toti acesti ani a transportat zeci, daca nu sute de mii de calatori. Cunoaste pe dinafara toate traseele, si ii stie pe majoritatea calatorilor. De cand lucreaza pe troleu nu a avut niciun accident si nici nu a avut probleme cu calatorii. „In general, merge totul bine. Se mai trezeste cate un pasager, cateodata, sa gaseasca nod in papura, dar nu il iau in seama. Imi vad de treaba mea. Si pana acum, de atatia ani, nu am avut probleme“, povesteste femeia. Acum lucreaza pe toate trasele de troleu, dar primul traseu pe care a iesit a fost T3. Au urmat T2 si T1. In toti acesti ani a continuat sa conduca doar troleu. De abia acum se gandeste sa isi faca si permis de conducere categoria D, care i-ar permite sa conduca si autobuze. Dar nu se prea grabeste. Inca nu are nici permisul de conducere categoria B. Neajunsuri la volanOricat de mult i-ar placea sa conduca, doamna Filomita Lalau nu poate sa nu observe si partile negative ale acestei meserii. Pentru ea, nu sunt multe, dar una e chiar suparatoare. Soferii indisciplinati cu care are de-a face in trafic. „Traficul de acum e foarte aglomerat. Din ce in ce mai aglomerat. Si mai ai de-a face si cu soferi fara bun simt. Unii se baga, pur si simplu, altii iti taie calea......trebuie sa fii mereu atent si sa franezi brusc. Mie nu mi-e greu sa franez, dar stiu ca in spate am oameni, care se pot lovi si cad de pe scaune cand eu franez brusc. Sunt copii si batrani, care se pot lovi foarte usor. Dar unii soferi nu inteleg asta. Si chiar si unii pasageri se mai supara in astfel de situatii. Dar chiar nu am ce sa fac“, povesteste soferita. Pasiune fara limiteDaca ar trebui sa o ia de la capat si sa-si aleaga o meserie, Filomita Lalau ar alege sa fie tot soferita de troleibuz. „Imi place prea mult ceea ce fac. As putea conduce troleul acesta zi si noapte. Nu ma plictisesc. Ma relaxeaza. Tot secretul e sa fii calm si relaxat, iar eu sunt. Trebuie doar sa ma incadrez in program si o fac, fara probleme. Ma gandesc mereu ca transport oameni si sunt responsabila pentru ei“, explica femeia. Anul viitor s-ar putea sa iasa la pensie, insa inca nu s-a hotarat ce sa faca. „Nu stiu...poate o sa ma pensionez...sau poate nu. Oricum, nu voi putea sa stau acasa. Trebuie sa fac ceva, chiar si daca ma voi pensiona. Si atunci de ce sa nu conduc trolee, daca asta imi place“, spune, zambind, soferita. Apreciata si respectata Soferita de troleibuz din Sibiu spune ca este respectata de toti colegii, fie ei mai vechi sau mai noi. Toti sar sa o ajute atunci cand are nevoie de ceva, sau cand are probleme. Asa a fost dintotdeauna. Pana si seful ei, Adrian Popa, directorul Tursib, are doar cuvinte de lauda la adresa ei. „Doamna Lalau este o femeie extraordinara. Eu, personal am incredere oarba in ea, ca sofer. Conduce extraordinar de prudent, dar bine. In plus este si un om de o mare valoare. Este unul dintre cei mai vechi soferi si singura femeie care a rezistat in acesata meserie. Am mai avut soferite, dar nu au rezistat mai multe de cateva zile sau cateva luni“, spune directorul Tursib.

Locuinte pentru oameni activi

Potrivit reprezentantilor companiei, lucrarile proiectului imobiliar Theresianum, care urmeaza a fi ridicat la Sibiu, in cartierul Terezian, au fost demarate inca din luna aprilie 2008 si au ca termen de finalizare luna octombrie a anului 2009. Investitia de sapte milioane euro va aduce in proiectul de pe malul Cibinului 120 de apartamente, dupa ce initial compania anuntase ca va construi 97 de locuinte cu una, doua si trei camere. Prezenta vineri la Sibiu, Mariana Radu, directorul executiv al diviziei a spus ca cererea pentru garsoniere si aparatamente cu 2 camere este foarte mare. „Piata imobiliara a decis ca trebuie sa regandim un pic acest proiect. Asa ca am decis sa recompartimentam o parte din apartamentele de trei camere in locuinte de doua camere si respectiv garsoniere, iar acest lucru a dus la sporirea numarului de unitati locative de la 97, cate au fost anuntate initial, pana la 120“, a spus Mariana Radu. SpatiosAnsamblul rezidential va fi construit pe un teren de aproximativ 3.800 de metri patrati, fiind format din trei imobile, legate functional la nivelul subsolului si care se inalta pe sase niveluri. Suprafata construita desfasurata va fi de 11.300 mp din care apartamentele vor ocupa 9.330 mp. Complexul va pune la dispozitia locatarilor mai mult de 100 de locuri de parcare subterane si supraterane, 500 mp de spatiu verde, pentru relaxare si un loc de joaca special amenajat si mobilat pentru copii. Mariana Radu a mai spus ca proiectul care se ridica in apropierea fabricii Flaro urmeaza a fi extins odata cu relocarea acesteia din urma. In plus, aceasta sustine ca RTC detine si alte terenuri in Sibiu (n.r-. strada Metalurgistilor), unde urmeaza sa fie construite locuinte.Lucrari de calitateAtat constructorul, cat si arhitecul, au asigurat ca apartamentele vor fi finalizate „la cheie“, iar viitorii locatari trebuie sa-si aduca numai lucrurile. Pretul pe metru patrat va ajunge pana la 1000 de euro. Cei care vor sa-si cumpere o locuinta, o pot face prin intermediul agentiei imobiliare Euroest. 

PNTCD intra in cursa electorala

Taranistii sibieni nu vor sta deoparte la alegerile parlamentare, ci vor îsi vor încerca norocul cu câtiva candidati. Cel putin asa au anuntat liderii partidului. Printre ei este posibil sa fie si Minerva Grama, presedintele organizatiei sibiene a PNTCD, însa taranistii nu au facut, deocamdata, niciun anunt oficial. Nici Minerva Grama nu este decisa în privinta candidaturii sale si crede ca ar fi mai bine ca PNTCD sa revina cu forte proaspete la alegeriile viitoare. Potrivit Minervei Grama decizia candidaturilor se va lua mâine, la Bucuresti. Unul din presedintii PNTCD, Radu Sârbu a vorbit, vineri, la Sibiu, despre necesitatea ca România sa devina monarhie constitutionala. „PNTCD nu recunoaste Constitutia lui Iliescu. Actuala Constitutie trebuie schimbata. Daca vorbim strict juridic, Constitutia din 1923 nu a fost înca abrogata", a declarat Radu Sârbu, la sfârsitul saptamânii trecute. 

PD-L „culege“ semnaturi in Sibiu

 La sfârsitul saptamânii trecute, democrat - liberalii au anuntat ca vor lua la pas trei cartiere ale Sibiului, pentru a strânge semnaturi de sustinere a Parlamentului unicameral. Deputatul PD-L, Raluca Turcan a declarat, vineri, ca aceasta campanie se desfasoara la nivel national si ca, deocamdata, în Sibiu, tabelele cu semnaturi au fost purtate în cartierele Resita, Lazaret si Terzian. „Într-un Parlament unicameral se reduce timpul de adoptare a unor legi, nu se mai tergiverseaza procesul legislativ si totul merge mult mai repede. În plus, noi avem parlamentari în Senat, parlamentari în Camera Deputatilor si mai avem si în Parlamentul European. Este prea mult“, a explicat Raluca Turcan, candidat al PD-L la Camera Deputatilor, într-unul din cele doua colegii din municipiu. Tot vineri, presedintele PD-L, Ion Ariton a precizat ca organizatia judeteana este în pregatiri pentru campania electorala si ca PD-L este partidul cu cele mai mari sanse sa formeze noul guvern. Ariton a refuzat sa comenteze candidatura lui Nicolae Neagu pe listele PNL, afirmând doar ca „organizatia judeteana a PD-L arata bine, e în renovare“. Liderul PD-L Sibiu a facut referire la lucrarile de renovare a sediului PD-L, de pe bulevardul Balcescu. Atac la IorgulescuRaluca Turcan a combatut, vineri, acuzatiile ministrului liberal Adrian Iorgulescu printr-o declaratie cu privire la candidatura ministrului pe listele PNL Calarasi. „Avem informatii cum ca domnul ministru Iorgulescu nu ar sta prea bine în sondaje si ca a vrut sa plece pe un colegiu desenat pentru PNL, la Calarasi. Dar au fost alte persoane din PNL care au fost preferate pentru acel loc de la Calarasi“, a spus Turcan.

Vin ajutoarele pentru incalzire

Formularele pentru ajutoarele de incalzire au fost deja distribuite catre societatile de furnizare a energiei termice. Pentru a putea beneficia de ajutorul de la stat e de ajuns sa cereti un formular de la asociatia de proprietari de care apartineti, sa-l completati cu date corecte si sa aveti grija ca solicitarea dumneavoastra sa ajunga la Serviciul Public de Asistenta Sociala al Primariei. Formularele se gasesc si la ghiseele Serviciului, din bulevardul Victoriei, vechiul sediu al Primariei, dar si pe strada Ocnei, nr. 20, insa acestea sunt disponibile numai din data de 6 octombrie. „Serviciul Public de Asistenta Sociala va asigura distribuirea formularelor catre familiile si persoanele singure care utilizeaza pentru incalzirea locuintei gaze naturale/ lemne, carbuni si combustibilii petrolieri, urmand ca cei care indeplinesc conditiile de acordare a ajutorului pentru incalzire sa depuna cererile si declaratiile pe propria raspundere, la punctele de lucru, pana la data de 31 octombrie 2008“, se arata intr-un comunicat al Primariei. ConditiiDaca aveti domiciului in municipiul Sibiu si un venit minin pe membru de familie de 615 lei puteti primi bani pentru incalzirea locuintei, in functie de venituri, membrii familiei si de sursele de incalzire pe care le folositi (energie termica furnizata in sistem centralizat, gaze naturale, carbune, lemne sau combustibili petrolieri). Trebuie depuse si documente doveditoare privind componenta familiei si a tuturor veniturilor nete realizate de membrii acesteia, in luna anterioara depunerii cererii. Pentru verificarea veridicitatii datelor inscrise in declaratiile pe propria raspundere, Serviciul Public de Asistenta Sociala poate efectua anchete sociale prin sondaj sau in urma sesizarilor primite.  Peste 10.000 de cereriPotrivit datelor furnizate de Biroul de Presa al Primariei, in luna noiembrie a anului trecut, peste 10.000 de sibieni au primit subventiile pentru incalzire. Un numar de 10.339 de sibieni au beneficiat de ajutorul financiar pentru incalzirea cu gaze naturale, 317 au depus cereri pentru subventii acoradate la energia termica, iar alti 247, la cea cu lemne. Toate informatiile legate de subventiile pentru incalzire le puteti obtine direct de la sediul Serviciului Public de Asistenta Sociala, dar si la numerele de telefon 0269/208.932 si 0269/208.926.

„Genii“ premiate la Sala Thalia

Elevii si profesorii prezenti la festivitatea organizata cu ocazia evenimentului „Saptamana Excelentei in Educatie“, care s-a desfasurat in perioada 22-29 septembrie, la nivel national. Tinerii sibieni au primit flori, tricouri si diplome de excelenta pentru modul exemplar in care si-au reprezentat orasele si tara la olimpiadele nationale si la cele internationale. De asemenea, ei au fost premiati de autoritatile sibiene si cu premii in bani. „Ii felicit pe olimpicii nostri si pe dascalii care i-au indrumat. Sibiul are o traditie frumoasa, in fiecare an ne bucuram ca avem rezultate bune“, a precizat primarul Klaus Johannis, inainte de decernarea premiilor. Premii substantialePremiile acordate pentru olimpici au fost de aproape 50.000 de lei. Astfel, elevii care au obtinut premiul I au fost premiati cu 700 de lei, pentru premiul II olimpicii primind 500 de lei. Premiul III a fost in valoare de 300 de lei, iar mentiunile au fost recompensate cu 150 de lei. Nici dascalii indrumatori ai elevilor olimpici nu au fost lasati deoparte. Acestia au primit fiecare cate 300 de lei, pentru ca meritul pentru rezultatele obtinute este in egala masura si al lor. Marco Olesco, unul dintre olimpicii care a participat la campania „Premiaza-ti elitele!“ a ziarului Monitorul de Sibiu, s-a numarat printre laureatii de vineri. Marco a castigat mentine la disciplina astronomie. „Ma bucur foarte mult pentru aceasta mentiune. Mai ales ca ea vine dupa un alt premiu pe care l-am castigat, tot cu astronomia, intr-un concurs organizat de Monitorul de Sibiu“, a precizat Marco.Reprezentanti de onoareLa manifestare au mai fost prezenti, si au inmanat premiile, prefectul Ilie Mitea, subprefectii Marin Craciun si Rodica Tarlea, presedintele Consiliului Judetean Martin Bottesh, primarul Klaus Iohannis, Laurentiu Streza, Mitropolit al Ardealului, inspectorul scolar general Christine Manta Klemens si inspectorii general adjuncti Roberto Dietrich si Elena Gabos. Si Constantin Chiriac, directorul Teatrului National Radu Stanca a fost prezent la eveniment. Mai mult, la finalul festivitatii de premiere acesta a oferit celor prezenti, un impresionant recital de poezie.

Week-end negru

Accidentele s-au tinut lant si la sfârsitul saptamânii trecute. Sâmbata la prânz, un tânar de 22 de ani si-a vazut moartea cu ochii dupa ce s-a izbit cu ATV-ul într-un autoturism angajat într-o depasire neregulamentara, pe strada Vasile Aron din Sibiu. Tânarul cu TV-ul nu a redus viteza într-o curba usoara la dreapta, a pierdut controlul asupra directiei de mers, si a intrat în coliziune cu un Renault care depasea neregulamentar câteva autoturisme parcate. Tânarul de pe ATV a ajuns în spital cu multiple fracturi si traumatisme. La mai putin de o ora, în afara localitatii Seica Mare, soferul unei autoutilitare care se deplasa spre Sibiu nu a pastrat distanta regulamentara fata de autoturismul care circula în fata sa, iar când acesta a încetinit, pentru a evita impactul, soferul autoutilitarei a virat dreapta, si s-a izbit într-un cap de pod. În urma impactului pasagera din dreapta a fost grav ranita.

Fructe proaspete in Sibiu

 Unul dintre cele mai mari depozite de fructe si legume din tara se va deschide la Sibiu. Trident inaugureaza joi, 2 octombrie, depozitul de legume si fructe, situat în Sibiu, pe strada Europa Unita, nr.25. Acesta reprezinta una dintre cele mai importante investitii ale companiei în 2008. „Depozitul de legume si fructe al retailerului Trident este printre cele mai mari din România, raportat la suprafata totala - 4000mp - si la capacitate - 1600 de tone. Functionalitatea sa este data de echipamente si tehnologie de ultima ora în domeniul stocarii, ambalarii si livrarii de fructe si legume; mentionam doar cele cinci tuneluri de coacere pentru banane care vor putea acoperi necesarul pentru întreg centrul tarii si nu numai“, se arata într-un comunicat emis de Trident. Reprezentantii Trident asigura ca experienta si cunostintele în domeniu ale tuturor celor implicati în activitatea curenta vor facilita satisfacerea celor mai înalte standarde de exigenta din partea clientilor, comercianti si revânzatori de orice nivel. Finantarea proiectului a fost facuta cu sprijinul Sapard care va furniza pâna la sfârsitul anului 1.7 din cele 4 mil EUR pe care le-a necesitat investitia, iar Piraeus Bank s-a dovedit de asemenea un partener de afaceri serios si de încredere.Mall în martieTrident opereaza în prezent o retea formata din trei locatii de tip hypermarket (Medias, Deva si Sfântu Gheorghe) si doua de tip supermarket (Sibiu si Alba Iulia). La începutul lunii decembrie, Trident va inaugura un nou supermarket, în cadrul complexului Galleria din Piatra Neamt, iar Trident Shopping Center Sibiu, prima unitate de tip mall a retelei, este în plin proces de constructie. Termenul de livrare al acestui proiect este începutul lunii martie 2009. 

Director nou la Crucea Rosie Sibiu

Raluca Morar va fi, începând cu data de 6 octombrie, director interimar la filialei de Cruce Rosie Sibiu. Fiica fostului presedinte al Consiliului Judetean Sibiu, Constantin Morar, va avea o misiune grea. Va trebui sa dezvolte proiecte care sa raspunda nevoilor locale. Fostul director care a predat stafeta, Claudia Popa spune ca pleaca cu inima împacata ca a reusit sa puna pe picioare Crucea Rosie Sibiu si sa ajute o parte dintre sibieni aflati în dificultate. Cu 7 ani în urma preluam filiala Sibiu . În toti acesti ani, filiala a trecut prin mai multe procese de dezvoltare organizationala. Ma bucur ca am avut ocazia de a dezvolta filiala Sibiu si implicit, de a contribui la dezvoltarea Crucii Rosii Române si a domeniului social si educational din Sibiu si urez mult succes noii echipe!“, spune Claudia Popa.Proiecte pe bani putiniDesi au fost identificate modalitati de sustinere financiara, acestea nu au reusit sa asigure stabilitatea filialei, însa Crucea Rosie a facut mereu fata situatiei. Pe lânga ajutoarele de urgenta pentru populatie si institutii, Sanitarii priceputi si cursurile de surori de Cruce Rosie au aparut proiecte, servicii si activitati noi: Altfel - educatia de sanatate de la egal la egal, Serviciul de mos Craciun, Servicii de îngrijiri comunitare, Servicul de echipamente medicale, Detasamentul de interventie, Luna Crucii Rosii, Lideri pentru mâine, Viitorul carierei mele, Info Social, Saptamâna interactiva, Clubul de arta, Clubul de Aur, cursurile de calificare pentru îngrijitoare batrâni la domiciliu si babysitter, cursul de prim ajutor si altele.

Planuri mari la TSD

TSD Sibui pledeaza pentru înfiintarea unui centrul regional pentu tineret si a unui Centru de Excelenta, pentru elevii olimpici. Institutii care, spun tinerii social- democrati, nu ar lua din atributiile Directiei Judetene pentru Tineret sau ale Inspectoratului Scolar Judetean. Masurile fac parte din oferta de guvernare a TSD, în care nu sunt incluse însa proiecte privind dezvoltarea taberelor scolare din judet. „În prezent, din cele opt tabere din judet functioneaza trei. La Paltinis, Saliste si Ocna. Eu cred ca, la acest capitol, stam mai bine decât judetul Alba. Decât Clujul, nu ma pot pronunta“, a declarat, vineri, Cosmin Ionescu. Potrivit acestuia, taberele sunt finantate din surse proprii ale Directiei pentru Tineret, din fonduri de la minister, însa ar prinde bine si niste sponsorizari. 

Sfatuire la inaltime

 Autoritatile locale si serviciile de urgenta se pregatesc pentru venirea iernii. Reprezentantii Inspectoratului Judetean de Jandarmi, ai Serviciului Public Salvamont, ai Ocolului Silvic Valea Cibinului Saliste, cei ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Sibiu si cei ai Inspectoratului de Politie s-au întâlnit la sfârsitul saptamânii trecute la Paltinis, pentru a recapitula înca o data planurile de actiune si interventie, dar si competentele ce îi revin fiecarui serviciu, pentru sezonul de iarna. „Întâlnirea comuna de lucru a avut scopul aplicarii în mod unitar a legislatiei în vigoare privind prevenirea si combaterea exploatarilor ilegale a materialului lemnos, acordarea primului ajutor în caz de situatii de urgenta, reglementarea accesului pe pârtiile de schi, protectia faunei si florei statiunii si a zonelor turistice“, a declarat locotenentul Alexandru Costea, ofiter de relatii publice în cadrul IJJ Sibiu. Jandarmii la BâleaÎn cadrul întâlnirii, locotenentul Costel Dogaru, seful IJJ Sibiu a anuntat intentia de a solicita înfiintarea unui post de jandarmi în statiunea Bâlea. „IJJ a conceput un proiect pentru înfiintarea unui post de jandarmi montani în statiunea Paltinis. O sa solicitam Consiliului Judetean Sibiusa ne ajute cu o locatie pentru acest post. Ne bazam pe ajutorul Consiliului Judetean, în special al domnului presedinte Martin Bottesch. În acea zona este mare nevoie de un post de jandarmi, deoarece este o zona cu un trafic turistic foarte mare, care este tranzitata de Transfagarasan, soseaua situata la cea mai mare altitudine. În plus au început sa apara si la Bâlea tot mai multi practicanti de sporturi extreme. Noi am proiectat postul pentru a fi deservit de 15 jandarmi, si vom trimite proiectele catre Minister. Ramâne sa vedem daca ministerul ne va aproba înfiintarea unui astfel de post.“, explica locotenent colonelul Costel Dogaru, seful IJJ Sibiu. Tot el a precizat ca o locatie ideala a acestui post, ar fi chiar sediul Serviciului Public Salvamont care se construieste la Bâlea. 

Mort la coada

 Un barbat de 62 de ani a murit vineri la prânz, în timp ce statea la coada la ghiseul de înmatriculari auto. Nenorocirea s-a întâmplat tocmai dupa ce barbatul depusese dosarul pentru masina fiicei sale, la ghiseu. Brusc a cazut la pamânt fara suflare. Oameni au sarit sa îl ajute, si au chemat de urgenta ambulanta. Desi medicii au ajuns destul de repede, nu au mai putut face nimic pentru batrân. Acesta era în stop cardio-respirator, iar manevrele de resuscitare nu au dat rezultate. Trupul neînsufletit al barbatului a fost transportat la Serviciul de medicina legala, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor care au provocat decesul.

Nemultumiti de lapte si corn

Cornuri vechi sau branza topita in loc de lapte. Asta primesc copiii din gradinitele sibiene si elevii din clasele primare. Scolile si gradinitele din Sibiu se plang de serviciile oferite de firma de distributie Bamm Impex, din Turda, care a castigat anul acesta licitatia pentru programul „cornul si laptele“. La Inspectoratul Scolar s-au inregsitrat mai multe plangeri telefonice din partea parintilor nemultumiti de calitatea produselor distribuite in scoli. Desi alimentele pentru copii ar fi trebuit sa fie proaspete, transportul vine o data la 2-3 zile si nu in fiecare zi cum ar fi normal. „Azi dimineata (n. r- joi) firma distribuitoare a venit sa ne aduca laptele, iar dupa masa ne-am trezit iar cu ei cu un nou transport pentru zilele urmatoare. Am sesizat imediat Consiliul Judetean si am refuzat transportul. Avand in vedere faptul ca suntem cea mai mare scoala din Sibiu nu putem distribui copiilor alimente alterate“, a precizat Ioan Mosneag, directorul Scolii nr.6. din SibiuAnaliza OPCPe langa toate acestea, laptele este uneori inlocuit cu branza topita, desi aceasta se afla pe lista alimentelor interzise alaturi de branzeturile tartinabile cu continut de grasime de peste 20%. Cutia de branza topita, prezentata inspectorilor OPC a fost servita copiilor de gradinita si avea un continut de grasime de 50%. „La prima vedere, branza are un continut ridicat de grasime si include E-uri, care ar putea fi evitate mai ales in cazul in care se distribuie in scoli. Consistenta si mirosul sunt in regula, doar la gust mi se pare un pic amaruie“, a precizat Nicolae Ionas, dupa ce a gustat branza. De asemenea, inspectorii OPC au unele suspiciuni in legatura cu firma care a castigat anul acesta licitatia. „Noi am demarat o ancheta in aceasta privinta si am solicitat documentatia de la Consiliul Judetean. Ne-am propus sa efectuam controale de verificare a graficului de distributie a firmei respective, cat si o analiza amanuntita a calitatii produselor distribuite in scoli“, a declarat Nicolae Ionas.Livrari in week-end Contactat telefonic, inspectorul scolar adjunct Roberto Dietrich a recunoscut ca, momentan, situatia a scapat de sub control. „Anul acesta cantitatea de produse livrata este dubla avand in vedere faptul ca acum beneficiaza de program si elevii din clasele V-VIII. Noi nu dispunem de spatii de depozitare atat de mari, iar livrarea produselor ar trebui sa se faca zilnic nu odata la 2-3 zile“, a precizat Dietrich. De asemenea, au fost sesizate cazuri in care trasportul a fost adus prea tarziu sau in weekend, cand scolile erau inchise. „Am primit sesizari de la diferiti directori nemultumiti de faptul ca au fost sunati sambata sau duminica de catre distribuitori pentru a primi transporturile de alimente. Acest lucru nu este normal, atata timp cat livrarea se face zilnic si nu saptamanal“, a mai adaugat inspectorul.   Doinita Costachescu l director la Gradinita cu program prelungit nr. 41. „In primele zile, cornurile nu au fost proaspete, insa am sesizat firma distribuitoare si acum s-a remediat problema“

Sibiul poetic

In cadrul festivalului dedicat poetului german Oskar Pastior, nascut la Sibiu/ Hermannstadt cu 81 de ani in urma, publicul din Romania va avea ocazia sa asiste la lecturi si dezbateri sustinute de autori consacrati. Potrivit organizatorilor, la evenimentul din acest an vor lua Urs Allemann (Elvetia), Petr Borkovec (Cehia), Inger Christensen (Danemarca), Franz Josef Czernin (Austria), Jean Daive (Franta), Mircea Dinescu (Romania), Erwin Einzinger (Austria), Elke Erb (Germania), Antanas Gailius (Lituania), Mugur Grosu (Rominia), Mariusz Grzebalski (Polonia), Christian Hawkey (SUA), Felix Philipp Ingold (Elvetia), Andrzej Kopacki (Polonia), Vasile Leac (Romania), Herta Müller (Germania), Monika Rinck (Germania), Ana Ristovic (Serbia), Ulf Stolterfoht (Germania), Uljana Wolf (Germania). Festivalul se va incheia cu un dublu concert sustinut de M. A. Numminen (Finlanda) si Ada Milea (Romania).Antologie a festivaluluiOrganizatorii evenimentului, Literaturhaus Berlin si Institutul Cultural Roman vor lansa in cadrul editiei din acest an a festivalului, antologia festivalului de anul trecut. Antologia a aparut la editura Art, in ea fiind prezentati autori prezenti la manifestare anul trecut: Urs Allemann (Elvtia), Mircea Cartarescu (Romania), Bora Cosic (Croatia), Caius Dobrescu (Romania), Oswald Egger (Austria), Nora Iuga (Romania), Mirela Ivanova (Bulgaria), Michael Donhauser (Austria), Bodo Hell (Austria), Ryszard Krynicki (Polonia), Ulf Stolterfoht (Germania), Matthew Sweeney (Irlanda), Aleš Šteger (Slovenia), Michčle Métail (Franta), Herta Müller (Germania), Raphael Urweider (Elvetia) si Otto Tolnái (Ungaria/Serbia). Antologia este bilingava (romana/germana). Ea cuprinde texte introductive semnate de H.-R. Patapievici, Herta Müller si Ernest Wichner, si este ingrijita si editata de Corina Bernic.Dorinta indeplinitaFestivalul sta sub semnul operei poetului german Oskar Pastior, nascut la Sibiu/ Hermannstadt cu 81 de ani in urma. Moartea sa, in 2006, a pus capat unei cariere literare de exceptie, incununata de succese rasunatoare. Mostenirea lui Oskar Pastior inseamna pentru cei care l-au cunoscut nu doar opera sa, ci si inrauriri si afinitati poetice durabile. Inca de acum doi ani, Oskar Pastior si-a dorit sa vada la Sibiu un festival international de poezie care sa inlesneasca apropieri, prietenii si legaturi intre poeti romani si straini, intre publicul roman si poezia contemporana internationala.Program:2 octombrieora 18, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului Brukenthal, Str. Tribunei Nr. 6Deschidere:Vor vorbi: Ernest Wichner (Literaturhaus Berlin), Corina Bernic (Institutul Cultural Roman)Lecturi: Ulf Stolterfoht (Germania), Mircea Dinescu (Romania), Andrzej Kopacki (Polonia), Felix Philipp Ingold (Elvetia), Petr Borkovec (Cehia), Uljana Wolf (Germania)3 octombrieora 17, Terasa Filarmonicii Sibiu, Str. Cetatii 3-5Lecturi: Elke Erb (Germania), Vasile Leac (Romania), Christian Hawkey (SUA), Monika Rinck (Germania)ora 20, Filarmonica Sibiu / Sala mica, Str. Cetatii 3-5Lecturi: Urs Allemann (Elvetia), Antanas Gailius (Lituania), Jean Daive (Frant,a), Herta Müller (Germania)4 octombrieora 16, Terasa Filarmonicii Sibiu, Str. Cetatii 3-5Lecturi: Marius Grzebalski (Polonia), Ana Ristovic (Serbia), Franz-Josef Czernin (Austria), Mugur Grosu (Romania), Inger Christensen (Danemarca), Erwin Einzinger (Austria)ora 20, Terasa Filarmonicii Sibiu, Str. Cetatii 3-5Dublu concert: M. A. Numminen & Pedro (Finlanda) si Ada Milea (Romania)

Mostenitoare la doar 2 ani

 Matilda Rose, fiica în vârsta de doi ani a actorului australian Heath Ledger va mosteni întreaga avere a artistului, estimata la 16,6 milioane de dolari. Ledger i-a numit pe parintii si pe sora sa beneficiari ai averii în testamentul sau redactat în 2003. Testamentul prezentat ca proba în fata curtii Supreme de Justitie din Perth, a fost realizat înainte de nasterea fiicei sale, Matilda, Presa speculând ca mama acesteia, Michelle Williams, va depune o plângere împotriva testamentului. Tatal lui Ledger însa, a oprit aceste speculatii, declarând ca Matilda va mosteni întreaga avere. „Nu exista nicio plângere. Familia noastra a decis sa îi dea totul Matildei“, a spus Kim Ledger, unui ziar local. Avere impresionantaCând a fost scris, testamentul lui Ledger continea o suma de 145.000 de dolari australieni, dar, la ora actuala, averea starului este estimata la circa 20 de milioane de dolari australieni (16,6 milioane dolari). Heath Ledger, nominalizat la premiile Oscar pentru rolul din „Brokeback Mountain“, a murit pe 22 ianuarie în locuinta sa din New York, la vârsta de 28 de ani. Medicii legisti au stabilit ca moarte actorului a survenit accidental, din cauza unei intoxicatii acute. Intoxicatia a fost provocata de efectele combinate a sase medicamente antidepresive, analgezice si anxiolitice. Pe 18 iulie 2008 a fost lansat în Statele Unite ultimul film al actorului, „The Dark Knight“, cea mai recenta parte a francizei de succes „Batman“ .

Marilyn Monroe, „vanduta“ la licitatie

Filmul, pe pelicula de 8 mm, are o durata de 2,5 minute, este color si ii are ca protagonisti pe Monroe si pe colegul sau, Tony Curtis, pe platourile de filmare ale comediei „Unora le place jazz-ul“. Cei doi se pregatesc sa filmeze o scena, iar Monroe arunca mingi in Curtis pentru a-i atrage atentia. Filmuletul, in care se mai poate vedea regizorul Billy Wilder, a fost realizat la inceputul anului 1959 de un ofiter din marina americana care fusese invitat pe platourile de filmare dupa ce Monroe vizitase baza sa militara din San Diego. Filmul, pastrat in cutia lui Kodak originala, a fost mostenit de fiica ofiterului, care locuieste in Melbourne, Australia. Aceasta a decis sa scoataa inregistrarea la licitatie fiind de parere ca ar putea fi importanta pentru lumea cinematografiei.Inregistrare de mii de dolariInregistrarea video, care a fost scoasa la licitatie alaturi de o copie pe CD si una pe DVD, fusese evaluata la o suma cuprinsa intre 17.000 si 25.500 de dolari. Cumparatorului i s-au oferit, de asemenea, drepturile comerciale asupra inregistrarii. In iunie, o inregistrare video de 47 de minute cu Marilyn Monroe si Clark Gable pe platourile de filmare ale ultimului lungmetraj finalizat din carierele celor doi, „Inadaptatii“ (1961), a fost vandua la o licitatie organizata in SUA contra sumei de 60.000 de dolari. Pelicula „Unora le place jazz-ul“ a fost desemnata de Institutul American de Film (AFI) cea mai buna comedie americana a tuturor timpurilor. Valoroase dupa zeci de aniDe-a lungul timpului, sute de obiecte personale ale actritei Marilyn Monroe au fost vandute la licitatie pentru mai mult de 2,5 milioane de dolari. Printre obiectele care au avut cel mai mare succes se afla agenda vedetei, cumpara cu 90.000 de dolari de un cazinou online, si o pictura realizata de Monroe pentru presedintele John F. Kennedy care a atins suma de 78.000 de dolari. Efecte personale conservate dupa moartea actritei, rochii, corsaje s bustiere au fost de asemenea scoase la licitatie.

REZULTATE LIGA 2, SERIA A II-A, ETAPA A VII-A

CFR Timisoara - Drobeta Turnu Severin    0-0     FCM Tirgu-Mures - Muresul Deva    1-0     ACU Arad - Liberty Oradea    1-1      FC Tirgoviste - FC Bihor    0-1      Minerul Lupeni - Jiul Petrosani    0-1     Unirea Alba-Iulia - International Pitesti    3-3     CLASAMENT  1. Unirea Alba-Iulia      7      4      2      1      16-8      14       2. FCM Tirgu-Mures     7     4     1     2     15-5     13       3. CFR Timisoara     7     3     4     0     8-4     13       4. UTA Arad     7     3     4     0     8-5     13       5. Jiul Petrosani     7     3     3     1     9-7     12       6. Liberty Oradea     7     3     3     1     6-4     12       7. Dacia Mioveni     7     3     2     2     12-9     11       8. CSM Rimnicu Vilcea     7     3     2     2     8-7     11       9. Muresul Deva     7     3     1     3     11-12     10     10. Drobeta Turnu Severin     7     2     3     2     8-7     9     11. "U" Cluj     7     3     1     3     9-8     8     12. Ariesul Turda     7     1     5     1     6-7     8     13. FC Bihor    7     2     2     3     7-12     8     14. International Pitesti     7     2     1     4     9-13     7     15. Minerul Lupeni     7     1     3     3     5-8     6     16. FCM Tirgoviste     7     0     4     3     2-10     4     17. ACU Arad     7     0     3     4     6-12     3     18. Mechel Cimpia Turzii     7     1     0     6     6-13     3

A murit Paul Newman

 Legendarul actor american Paul Newman, al carui farmec si talent l-au facut unul dintre cei mai apreciati actori de la Hollywood timp de peste 60 de ani, a încetat din viata sâmbata, a anuntat purtatorul de cuvânt al actorului, citat de Reuters. Paul Newman era în vârsta de 83 de ani si suferea de cancer la plamâni. De-a lungul carierei sale de actor, Paul Newman a aparut în peste 60 de filme, printre cele mai cunoscute fiind „Cat on a HotTin Roof“, „The Hustler“, „Butch Cassidy and the Sundance Kid“ sau „The Sting“ . Paul Newman a fost nominalizat de noua ori la Premiul Oscar si a reusit sa câstige râvnitul trofeu în 1986, pentru filmul „Culoarea banilor“.Pauza la 77 de aniFara a-si pierde deloc farmecul, Newman a aparut pe ecrane pentru ultima oara în 2002, la vârsta de 77 de ani, alaturi de Tom Hanks, în filmul „Road to Perdition“. În filmul de animatie „Masini“, aparut în 2006, Paul Newman si-a împrumutat vocea pentru unul din personaje. „Actoria a fost cel mai mare talent al lui Paul Newman. Pasiunea sa au fost masinile si cursele. Dragostea sa a împartasit-o familiei si prietenilor. Newman a facut, de asemenea, tot ce a putut pentru a îi ajuta pe cei în nevoie si pentru a face din aceasta lume un loc mai bun“, a precizat într-un comunicat de presa, Robert Forrester, reprezentant al Newman's OwnFoundation. Newman a fost unul dintre putinii actori de la Hollywood care a reusit sa faca trecerea de la filmele anilor '50 catre cinematografia anilor '60 si cea a anilor '70.

Atelier de film pentru studenti

 Franta, Germania, Ungaria si Romania sint reprezentate la Cluj-Napoca de cite o echipa de studenti in cadrul atelierului de foarte scurt-metraj organizat de CCF si CCG. Manifestarea are loc intre 29 septembrie si 10 octombrie. La finalul celor 10 zile de workshopuri echipele isi vor prezenta creatiile in cadrul unei ceremonii programate pentru 10 octombrie, de la ora 19, la Cinema Victoria. Productiile vor fi expediate apoi la Paris, unde vor lua parte la selectia internationala a Festivalului de Foarte Scurt Metraj "Tres Courts" 2009. "În cadrul Serii dedicate scurtmetrajelor din 10 octombrie, vom lansa si apelul la participare pentru selectia nationala a Festivalului de Foarte Scurt Metaj «Tres Courts» 2009, deci asteptam filme originale de maxim 3 minute de la toti cineastii profesionisti sau amatori", au anuntat reprezentantii celor doua centre culturale clujene. Manifestarea este integrata in seria anuala a evenimentelor de mare anvergura organizate în comun de cele doua centre culturale si finantate partial din sursele Fondului Elysee. Acesta din urma are ca scop sustinerea dialogului cultural si a prieteniei fracezo-germane. La editia din 2006 tema proiectului a fost "Cartiere de Blocuri în sec. XXI", in vreme ce la cea de anul trecut s-au organizat Zilele Filmului Mut "Liniste! Se filmeaza…", cu filme acompaniate de muzica intepretata live.

„Atacata“ de Federatie

Dupa ce a aflat din presa ca vrea sa se retraga, presedintele Adrian Stoica taxeaza gestul Stelianei Nistor de a nu anunta Federatia Romanei de Gimnastica ca se retrage. Chiar daca mai are o saptamana pana cand isi poate decide viitorul in gimnastica, 1 octombrie fiind data limita stabilita de federatie, Steliana Nistor a anuntat deja ca este hotarata sa renunte la o cariera care i-a adus numeroase medalii. Desi toata lumea pare sa cunoasca decizia ei, cei care nu au aflat nimic de planurile dublei vicecampioane mondiale sunt chiar conducatorii federatiei. Acestia continua sa spere si sa astepte un raspuns oficial de la sportiva cu care nu au mai discutat de aproape o luna, de la sosirea din China.Critica duraTocmai de aceea, presedintele Federatiei s-a lansat intr-o polemica dura. „Nu e o atitudine normala ca federatia sa afle ultima daca mai vrei sa faci parte din echipa, dar daca asa se procedeaza... Noi asteptam trecerea termenului. Au mai fost declaratii ca se retrage, apoi ca vrea sa continue. Eu sper sa ia cea mai buna decizie, pentru ca nu ne jucam de-a ganditul si razganditul“, a declarat Adrian Stoica, presedintele FRG. Motivul care a stat la baza hotararii Stelianei il constituie problemele grave de sanatate, la care se adauga tot mai des dificultatea de a ramane la greutatea ideala.Nu se razgandesteChiar daca spune ca totii oficialii vrea sa revina in activitatea de sportiva de performanta, Steliana spune ca nu vrea sa se reintoarca. „Imi ajunge cati ani am petrecut la lot. Acum nu mai vreau. Pur si simplu mi-a ajuns. Vreau sa steau si eu acasa si sa uit ce inseamna nuantrenament si la cate sacrificii trebuie sa te supui ca si sportiv de performanta. Las pe alte asportive in urma mea si sper ca va duce stndardul Romaniei tot atat de sus. Cred ca inainte de a pleca la drum trebuie sa te gandesti daca iti mai place sau nu. Eu vreau sa fac altceva, asa ca las, in urma mea locul unei alte sportive care crede ca ar putea face performanta“, spune Nistor. 

Duel sibian

Tehnicianul echipei FC Vaslui, Viorel Hizo, si-a criticat jucatorii, sâmbata, dupa înfrângerea, cu scorul de 2-0, din meciul cu Unirea Urziceni, spunând ca unii dintre ei au avut prestatii lamentabile. „Sunt lucruri care nu se pot antrena si aici ma refer la o serie de jucatori care nu se ridica la nivelul unei echipe competitive. Astia sunt fundasii pe care-i avem si cu astia defilam. Se poate vorbi de o criza la Vaslui, mai ales în aparare. M-am asteptat la aceasta criza si din pacate nu gasesc solutii. Am vrut sa schimb sistemul de joc, dar nu am jucatori. Nu suntem pregatiti pentru meciul cu Slavia (n.r. - FC Vaslui va întâlni, joi, formatia Slavia Praga, în mansa secunda a turului întâi al Cupei UEFA). Ca sa câstigam cu echipa din Praga trebuia sa câstigam înca de la Timisoara. Ce au facut unii jucatori astazi în teren este lamentabil si aici ma refer inclusiv la jucatori de baza. Nu poti sa câstigi cu o echipa de diletanti efectiv. Asa cum au jucat astazi nu avem nicio sansa cu Slavia. Daca nu ne trezim pierdem calificarea în Cupa UEFA“, a spus Hizo.Joc slabViorel Hizo a subliniat ca FC Vaslui a avut o evolutie foarte slaba la meciul de sâmbata. „Joc foarte slab, cel mai slab de când a început acest sezon. Am crezut ca o sa construim o echipa pe o fundatie foarte solida, dar din pacate aceasta s-a sfarâmat si nu putem face fata la ceea ce ne dorim cu fundasii pe care îi avem. Au fost foarte multe greseli, unii fotbalisti joaca pentru ei si nu pentru echipa si de aceea o sa analizam foarte serios aceasta problema. Se vorbeste ca arbitrajele cu Vaslui sunt cum sunt, însa Urziceni a tras de timp cât a putut si cred ca numai portarul a câstigat vreo 15 minute. Este incredibil si nu se poate ca tu, ca arbitru, sa nu iei nicio masura“, a adaugat Hizo.Mara e fericitDupa aceasta vctorie, fotbalistul sibian Bogdan Mara e fericit. Spune ca echipa sa are sanse împotriva celor de la Fc Hamburg, cu care se vor confrunta, joi, în primul tur al Cupei UEFA. „Daca vom juca tot asa avem o sansa. Trebuie sa ne folosim avantajul propriului teren. Trebuie sa ucam inteligent. Daca stim sa o facem ne putem califica mai departe. Depinde numai de noi. Cred ca avem puterea sa trece de Hamburg. Important ar fi sa marcam. Daca o vom face, va fi greu sa ratam calificarea. Trebuie sa pregatim din punct de vedere tehnic foarte bine partida si atunci, joi, putem zâmbi, la finele zilei“, spune jucatorul sibian.

Pe scurt

Turandot deschide stagiunea la OperaO noua stagiune lirica la Opera Nationala Romana din Cluj-Napoca se deschide in 1 octombrie, de la ora 18.30, cu spectacolul "Turandot", de Giacomo Puccini. Regia artistica a reprezentatiei este semnata de Rares Trifan, iar scenografia de Mihai Ciupe. Din distributie fac parte sopranele Lavinia Chereches si Irina Sandulescu, aflate la debut, precum si tenorul Marius Vlad Budoiu. Spectacolul este interpretat in limba italiana si este dedicat implinirii a 150 de ani de la nasterea compozitorului Giacomo Puccini. F. T.Tirg cu daci si romaniClujenii sint asteptati incepind de astazi si pina vineri, 3 octombrie, in zona pietonala din fata Casei Matei la cea de-a patra editie a Tirgului de Arta. Nu vor lipsi de la eveniment dacii si romanii de la Asociatia Terra Dacica Aeterna. La standul acestora se vor comercializa diverse artefacte dupa piese istorice. In cadrul manifestarii este inclus si un concert al trupei Jazztics. Oferta tirgului mai cuprinde lucrari de pictura, grafica, fotografie, bijuterii, esarfe, ceramica sau obiecte decorative. Participa artisti din Franta, Republica Moldova si Lituania. Muzeul National de Istorie a Transilvaniei vine la tirg cu gravuri pe hirtie manuala dupa placi originale de secol XVII din colectiile sale.    F. T."Maseurul orb" se lanseaza la Cluj Libraria Carturesti din Iulius Mall va gazdui miine, de la ora 19, lansarea romanului "Maseurul orb", de Catalin Dorian Florescu. Timus Palatinus, protagonistul cartii, a fost un om care si-a depasit limitele: ramas orb in adolescenta, a reusit sa creeze in jurul lui o adevarata scoala de filosofi, a creat o librarie, Excelsior, si a lasat in urma sa o impresionanta biblioteca. Lansarea va fi o completata de proiectia unui film depre acesta, produs de TVR Timisoara, precum si de prezenta lui Marius Ciupertea, la rindul lui librar, absolvent de filosofie si cel mai apropiat discipol al sau.    F. T.

Victorie Oltchim

 Campioana Oltchim Râmnicu Vâlcea s-a impus, duminica, în fata echipei Rulmentul Urban Brasov, scor 31-25 (17-13), în derbyul etapei a 3-a a Ligii Nationale feminine de handbal. Prima repriza a început cu atacul brasovencelor aparat de Luminita Hutupan, iar pe contraatac Oltchimul a marcat prin Narcisa Lecusanu. Din minutul 5 a intrat pe teren si Carmen Amariei, acesta fiind primul sau meci pentru echipa brasoveana. În urmatoarele minute cele doua formatii au mentinut echilibrul pe tabela, dar în minutul 9 handbalistele antrenate de Ivica Rimanic au reusit sa se desprinda la patru goluri, scor 9-4. În minutul 16, Hutupan a aparat o aruncare de la sapte metri, iar Lecusanu a punctat pentru 10-6. A urmat si parada Nataliei Spirova, care a aparat la rândul ei o aruncare de la sapte metri executata de Clara Vadineanu. Dupa time-out-ul cerut de Muller în minutul 20, la scorul de 12-8, handbalistele oaspete s-au apropiat la un singur gol, dar nu au reusit sa egaleze. Pe final, echipa vâlceana a reusit sa puncteze de mai multe ori si sa duca scorul la 17-13, dupa primele 30 de minute. Oltchim, în formaÎn cea de-a doua repriza, Oltchim Râmnicu Vâlcea a ramas la timona jocului, nelasându-se egalata de elevele lui Herbert Muller. Chiar daca Amariei a reusit un meci bun si a punctat, dar a si angajat-o bine pe Ionela Gâlca, formatia brasoveana nu a reusit nici în urmatoarele minute sa egaleze. În minutul 15, handbalistele vâlcence au reusit cea mai mare diferenta de pâna atunci, scor 24-18. Finalul partidei a apartinut Oltchimului, dar si portaritei Luminitei Hutupan Dinu care a reusit mai multe parade. La ultimul time-out al meciului, Rimanic le-a facut o surpriza elevelor sale si le-a spus „Felicitari!“ în limba româna, iar handbalistele i-au raspuns fericite „Multumim!“. Scorul final al meciului a fost 31-25. Selectionerul, în tribunaMeciul a fost urmarit din tribuna de selectionerul nationalei feminine a României, Radu Voina, de jucatoarea Oltchimului accidentata, Adriana Nechita, dar si de Valeria Bese, care a preferat sa stea undeva în spatele portilor. De asemenea, în sala a mai fost fostul arbitru de fotbal Ion Craciunescu. Dupa acest meci, Oltchim Râmnicu Vâlcea are 6 puncte si este liderul Ligii Nationale feminine. Diferenta dintre formatia vâlceana si Rulmentul este, dupa acest meci, de trei puncteMarcatoare: Pentru Oltchim au punctat: Ramona Maier (11), Valentina Elisei Ardean (5), Narcisa Lecusanu (4), Gabriella Szucs (4), Adina Meirosu (3), Clara Vadineanu (1), Steluta Luca (1), Roxana Gatzel (1) si Oana Manea (1). Pentru Rulmentul au marcat: Carmen Amariei (5), Ionela Gâlca (5), Miriam Simakova (4), Alexandrina Barbosa (4), Gabriella Juhasz (3), Nicoleta Gâsca (2) si Simona Gogârla (2). 

Duel Steaua - Dinamo

 Vicepresedintele CA al lui Dinamo, Vasile Turcu, a declarat sâmbata, ca în urma rezultatului înregistrat în derby-ul dintre CFR Cluj si Steaua, scor 1-1, gruparea din Ghencea este principala contracandidata la titlu a formatiei pregatite de Mircea Rednic. „Vom vedea în meciul direct cu Steaua cine este cea mai buna echipa din campionat. Eu sunt de parere ca tot cu Steaua ne vom lupta la titlu. Pot sa apara suprize din partea unor echipe precum FC Timisoara sau AFC Urziceni, dar daca vorbim de principalele favorite la titlu, acestea sunt Dinamo si Steaua“, a spus Vasile Turcu. Oficialul dinamovist s-a aratat satisfacut de remiza dintre CFR Cluj si Steaua: „Aseara am vorbit cu Gigi Becali si i-am spus asa pe un ton glumet: Gigi, de ce nu m-ai razbunat, de ce nu ai batut CFR-ul?, dar în sufletul meu eram fericit ca au terminat la egalitate si a devenit Dinamo lider“.  În formaVasile Turcu a apreciat ca echipa pregatira de Mircea Rednic a început sa atinga forma sportiva ideala înaintea meciului din Cupa UEFA, cu NEC Nijmegen: „Sunt bucuros pentru ca echipa a jucat destul de bine contra Bistritei, a prestat un fotbal pe care trebuie sa-l joace Dinamo. Aseara am dormit linistit si fericit, si am vazut fazele frumoase din meciul cu Bistrita“. Vicepresedintele CA al lui Dinamo s-a referit si la meciul cu NEC Nijmegen, din mansa a doua a turului I din Cupa UEFA: „Sunt convins ca ne vom califica. Ma astept la o atitudine agresiva din partea baietilor si sunt foarte optimist, mai ales ca fotbalistii au început sa joace colectiv, sa paseze foarte mult. Julio Cesar si Tamas se înteleg foarte bine, atacantii îsi fac datoria, avem jucatori de valoare si o banca tehnica pe masura. În 90 de minute putem înscrie doua sau trei goluri în poarta olandezilor“.

Viva la Coldplay

Budapesta, furnicarDoar sub 1.000 de locuri au mai ramas libere martea trecuta in imensa Sala de Sport "Papp Laszlo" din Budapesta. Intreg orasul s-a inghesuit parca in arena sportiva pentru a lua parte la unul dintre cele mai asteptate evenimente muzicale ale anului: concertul trupei britanice Coldplay. Totodata, capitala ungara a fost luata cu asalt de zeci de mii de turisti in ziua concertului. Pe strazi se vorbea germana, ceha, slovaca, italiana, engleza, franceza si... romana. Peste 200 de romani au luat drumul Budapestei saptamina trecuta pentru un recitalul celor de la Coldplay, o trupa care inca n-a pus piciorul in tara noastra.Coldplay, liveChris Martin (nimeni altul decit sotul actritei Gwyneth Paltrow), John Buckland, Guy Berryman si Will Champion si-au facut aparitia pe scena in fata unui public frenetic, care a inceput sa le cinte piesele inca de la intrarea in sala. Britanicii au deschis concertul dedicat promovarii celui mai recent album, "Viva la Vida", pe ritmurile piesei "Life in Technicolor". Organizarea a fost una minutios realizata, neexistind nici cea mai mica scapare, lucru care foarte rar se intimpla pe meleagurile romanesti. A urmat piesa "Violet Hill", cintata mai mult de public decit de artisti. Chiar daca evenimentul a avut in prim plan cele mai noi piese ale artistilor, fanii trupei au avut motive sa jubileze, avind in vedere ca lista de melodii a inclus si celebrele "Clocks", "In My Place", "The Scientist", dar si o adaptare tehno a "God Put a Smile Upon Your Face". Jocurile de lumini au contribuit la un spectacol de exceptie, de plafonul arenei sportive fiind agatate globuri imense pe care au fost proiectate, in timpul concertului, imagini de pe scena.Bisuri indelungateLa un moment dat, intreaga arena a ramas muta, in momentul in care luminile s-au stins, iar muzica s-a oprit brusc. Dupa circa 5 minute, membrii trupei Coldplay si-au facut aparitia la una dintre tribunele arenei pe o scena improvizata, la citeva sute de metri distanta de scena propriu-zisa.     "Ne-am gindit sa le dam celor din fata o pauza si sa ii vedem si pe cei din spate", a rasunat microfonul in mina solistului Chris Martin, care a inceput imediat versurile piesei "The Scientist". Au urmat "Cemeteries of London", "Trouble", "Speed of Sound" si "Chinese Sleep Chant". O ploaie de confetti a umplut arena sportiva o data cu acordurile piesei "Lovers in Japan". Concertul s-a incheiat cu piesa "Yellow", una dintre preferatele publicului, care a cerut indelung bisuri componentilor trupei. Recitalul celor de la Coldplay a durat mai bine de 2 ore.Concerte in BudapestaBiletele la toate marile spectacole gazduite de capitala Ungariei se gasesc pe site-ul www.ticketpro.hu . Pentru a vedea Coldplay, fanii au scos din buzunare intre 8.900 de forinti (135 de lei) si 14.900 de forinti (230 de lei).     Toamna concertelor la Budapesta este abia la inceput. Sint programate reprezentatii ale lui James Blunt, Queen si Paul Rogers, Jean Michele Jarre sau Freddie Cole, biletele fiind disponibile la adresa mentionata.

CSU Atlassib n-a convins

Pentru prima data cu toti jucatorii la dispozitie, inclusiv noul transfer, pivotul Chad Bell, sibienii au inceput destul de bine meciul. Au marcat repede si au dat impresia ca pot castiga la pas acest meci. A fost o simpla impresie, intrucat mediesenii au revenit rapid in meci si au punctat din toate pozitiile. Fie ca au facut-o din interiorul caciulii, fie din afara semicercului, gazistii pregatiti de Jojic au dat dovada ca formeaza o formatie destul de completa, mult diferita fata de cea pe care sibienii au invins-o in cadrul Cupei Gazistului, de la Medias. Meci slabMediesenii au trecut la timona inca de la inceputul meciului. Era doar minutul patru, cand gazistii conduceau cu 8-7. A urmat o adevarata sarabanda de cosuri marcate din afara semicercului, prin Marijanovic, sau Ognjen. Din pacate, lipsa relatilor de joc a facut ca sibienii sa nu reuseasca sa contraacareze jocul oaspetilor. Doar reusitele personale si patrunderile individuale au facut ca sibienii sa se mentina in joc. „Din pacate, se vede faptul ca noi n-am apucat sa ne anrenam imprena aproape deloc. Nu ai cum sa ceri unor jucatori sa joace anumite scheme, cand, de fapt noi nu le-am exersat deloc la antrenamente“,spunea, la final, antrenorul sibienilor, Peter Schomers. Dominare medieseanaFara sa aiba la dispozitie jucatori de foarte mare valoare individuala, Jojic a stiut sa-si aseze elevii in teren astfel incat sa bloceheze culoarele de pastrundere spre propriul panou. Tocmai de aceea, la finele primelor 20 de minute, tabela indica 41-32 in favoarea oaspetilor. Din pacate, nici de la cabine, sibienii n-au reusit sa iasa mult mai motivati. Doar Matthews, jucatorul care in trecut a bifat trei meciuri in NBA a pparut ca intelege situatia de pe teren si a luat pe cont propriu multe faze. Astfel, sibienii s-au apropiat pe tabela, insa nu suficient, intrucat oaspetii au continuat sa aiba un tir excelent la trei puncte, iar cu zece minute inainte de final, tabela indica 55-49 pentru medieseni, si, deja, diferenta incepea sa devina nesubstantiala. Final impresionantCu un Bell integrat din ce in ce mai mult in jocul echipei, dar, din pacate, cu Matthews, deja eliminat, sibienii au inceput sa fie mult mai atenti, atat la constructie cat si-n aparare. A fost suficient ca Jonhson sa ia pe propria raspundere cateva atacuri, Harrison sa fie mult mai concentrat si soarta meciului sa se schimbe. Cu cinci minute inante de final, scorul era egal la 66, dar, cu un plus de concentrare, sibienii reusesc sa preia conducerea. Nervii mediesenilor cedeaza, in timp ce sibienii defileaza, astfel ca, intr-un final apoteotic sibienii se impun cu 79-77, iar sibieniii continua victoriosi seria meciurilor de verificare. Nervii lui MatthewsAdus in aceasta vara la CSU Atlassib Sibiu, Bryant Matthews a dovedit, sambata seara, mari probleme la comportament. Jucatorul a facut rapid patru faulturi, dupa care a plecat la vestiare. A revenit, a jucat foarte bine, dar in momentul in care a fost elimibat pentru cinci greseli personale a rabufinit gresit. A aruncat cu mingea dupa unul dintre arbitrii intalnirii. „Adevarul este ca Matthews a cam exagerat“, declara, la final, Mircea Vulc.

Lipsa de experienta

Petru prima data in ultimul an in fata unei asistente care n-a mai cuprins doar familia si apropiatele jucatoarelor, voleibalistele de la CSM-CSS Terezianum au pornit cu tupeu in primul lor meci de liga I. Cu doar o jucatoare noua fata de sezonul trecut, Sonja Cimanic, jucatoarele pregatite de Honorina Borojni au avut un start lansat. Dupa cateva mingi in care fiecare si-a castigat serviciul, sibiencele au inceput sa lege actiunile mult mai bine. Tocmai de aceea, la mijlocul setului, sibiencele se aflau la conducere, scor 13-8. Din pacate, lipsa de experienta a gazdelor le-a permis moldovencelor sa revina in meci si sa echilibreze disputa. Nota de echilibru s-a mentinut pana in finele setului. Tocmai de aceea a fost nevoie de concentrare maxima. Pana la urma, incurajate si de public, sibiencele s-au impus cu 28-26 si dadeau sperante celor cateva sute de fani ca vor reusi sa produca o mare surpriza in chiar meciul lor de debut. Lipsa de maturitateDin pacate, din setul secund, oaspetele au inceput sa preseze mult mai tare. Fara sa fie cu nimic mai presus decat sibiencele, doar cu o maturitate mai mare, totusi, jucatoarele de la Unic au luat rapid avans pe tabela, 4-1, in chiar debutul sfertului. Au profitat din plin de lipsa unui ridicator de meserie din tabara sibienilor si au continuat sa se afle la conducerea meciului. Orgoliul ranit al sibiencelor a rabufnit, dar nu suficient cat sa puna in pericol suprematia jucatoarelor oaspete. Jucatoarele de la CSM au reusi sa se tina scai de Unic, pana la scorul de 17-18, cand au cazut prada propriei neputinte. au ratat doua tacuri consecutive, iar moldovencele s-au distantat si s-au impus, in cele din urma, cu 25-18, egaland scorul la seturi. EchilibratConvinse de faptul ca Unic nu este o formatie atat de puternica pe cat a dat impresia, CSMul a pornit in forta, a condus cu 2-0, dar n-a fost in stare sa continue seria buna. au fost de ajuns cateva servicii gresite urmate de lipsa de comunicare la blocaj sau preluare pentru ca oaspetele sa treaca, din nou in avantaj. Fara sa aiba pretentii prea mari, elevele lui Borojni s-au tinut aproape de o formatie cu o experienta mult mai vasta si astfel ca la un moment dat scorul a fost de doar 16-18. A urmat momentul psihologic, in care Cimanic a ratat serviciul. Un punct venit ca o manuusa pentru oaspete care au fructificat, rapid momentul si s-au distantat hotarator. Astfel, Unic s-aimpus in sfertul al treilea cu scorul de 25-21 si era aproape clar ca au luat o optiune importanta pentru victorie. Dominatie moldavaFara sa dispere sau sa intre in panica, sibiencele au intrat la fel de curajos si in sfertul patru pe teren. Cu servicii bine plasate, urmate de recuperari excelente sau de blocaje care au prins terenul, Constantinescu si compania au dat impresia ca pit intoarce soara meciului. Au condus cu 8-5, dar n-au fost in stare sa tina constanta diferenta. Constant, au cedat initiativa si au ajuns sa fie conduse autoritar. au rabufnit si s-au apropiat la 14-16, dar au cazut din nou si le-au permis oaspetelor sa se distanteze decisiv, astfel c Unic s-a impus si-n sfertul al patrulea, de aceasta data, cu scorul de 25-16 si astfel, CSM debutaza cu o infrangere in liga I de volei feminin. Borojni nu e suparataChiar daca echipa sa a pierdut acest prim meci, antrenoarea sibiencelor n-a fost suparata la final. Spune ca infrangerea se datoreaza exclusiv lipsei de experienta. "Ce pretentii pot sa am de la aceasta echipa care are in lot doar trei jucatoare ce au mai evoluat in prima liga. Restul, sunt toate debutante. avem liberoul care este doar in clasa a XII-a. Avem incredere si sunt convins ca putem face o formatie, dar avem nevoie de timp. De asemenea, noi am jucat cu un coordonator de joc "improvizat, in sensul ca Bianca Balanescu a evoluat pana acum pe un alt post, dar din luipsa unei alte jucatoare care evolueaza pe acest post a trebuit sa o transformam. Un ridicator se formeaza in sase sapte ani, iar noi avem pretentii ca dupa numai o luna in care a jucat pe acest post sa evolueze ca si adversara ei directa. Trebuie sa avem rabdare", spune Borojni. Balanescu promiteChiar daca echipa sa nu a invins, Bianca Balanescu, consderata, "noul creier al echipei", promite ca echipa va creste de la meci la meci. "Trebuie sa avem rabdare. Am pornit bine dar am pierdut din lipsa de experienta. Sunt convins ca ne vom reveni si vor aparea si victoriile", spune ridicatoarea formatiei sibiene. 

Infrangere la limita

Vicorioasa in ultima etapa pe propriul teren, in compania celor de la Gloria II Bistrita, o echipa incomoda, Fc cisnadie spera sa dea lovitura si-n deplasarea de la Cluj, cu CFR II, echipa satelit a campioanei. Tocmai de aceea, echipa pregatita de Jan Gavrila a gandit o echipa in care defensiva sa fie extrem de sigura, in timp ce linia de mijloc si atacul urma sa dea lovitura pe contraatac. Din pacate, soarta, nu le-a suras sibienilor. Chiar daca au inceput bine, cei care au reusit sa deschida scorul au fost tot gazdele. Au reusit sa fructifice in gol un atac la care oaspetii au acuzat o lipsa totala de fair play. "A fost un atac al lor, dar l-au faultat pe Ojiga la mijlocul terenului si coechipierul nostru era cu gura sparta la mijlocul terenului. N-au oprit jocul, au continuat si au sutat de la 22 de metri. Mingea s-a lovit de un jucator de-al nostru si l-a pacalit pe Tufisi, plecat pe alta traiectorie. a fost un gol in genul prin care CFR a egalat cu Steaua", spune Cristi Corfar. Dominatie sibianaVazandu-se condusi pe tabela,sibienii au iesit mult mai curajosi la atac. Avand in Tarcea un jucator capabil sa rezolve duelurile de unu la un cu adversarii directi, chiar daca acestia se numeau Traore sau Viera, fotbalisti adusi sa evolueze in Liga Campiopnilor, sibienii au inceput sa puna presiune. Daca pana la pauza, actiunile au fost, totusi, mai sporadice, dupa reluare ocaziuile au inceput sa se inteteasca. Taranu a ratat sa trimita mingea in poarta de pe linia portii, in timp ce Marin, Tarcea, sau Gradinaru au avut si ei ocazii bune. Penalti refuzatCa si-n meciurile trecute, sibienii au cazut prada arbitrajelor potrivnice. Daca in alte randuri, sibienii au fost penalizati cu penalti, de aceasta data, li s-a refuzat acordarea unuia. "a fost o faza buna de atac a noastra. Am facut un un doi cu Tarcea, mi-am facut mingea pe langa aparatorii adversi, am trecut de toti, dar a venit unul din spate si nm-a luat cu totul. A fost penalti clar, dar centralul n-a fluierat nimic", spune Corfar. Clasament1 FC Baia Mare 7 6 1 0 14-3 19 2 Unirea Ungheni 7 6 1 0 14-6 19 3 Gloria II Bistrita 7 5 0 2 22-7 15 4 CSM Sebes 6 5 0 1 12-4 15 5 CFR II Cluj 6 5 0 1 13-5 156 FC SESO Iara 6 4 2 0 13-5 14 7 FC Silvania 5 4 0 1 15-4 12  8 Avântul Reghin 7 2 3 2 13-11 9 9 FC Cisnadie 7 2 2 3 10-10 8 10 Bihorul Beius 6 2 2 2 9-10 8 11 FC Zalau 6 2 1 3 6-8 7 12 Marmatia Sighetu Marmatiei 7 2 1 4 8-17 7 13 Unirea Dej 7 2 0 5 6-11 6 14 Gaz Metan Târgu Mures 7 2 0 5 10-17 6 15 Liberty II Oradea 7 1 1 5 3-12 4 16 CS Ena Inter Fagaras 7 1 0 6 5-17 3 17 FC Bihor II 4 0 0 4 1-11 0 18 Sanatatea Cluj 7 0 0 7 6-22 0

Agenda zilei

Filmluni • Cinema RepublicaLa Cinema Republica (Piata Mihai Viteazu, nr. 11) puteti viziona filmul "Crime justificate" ("Righteous Kill") - SUA 2008. Regia: Jon Avnet. Cu: Robert de Niro, Al Pacino. Spectacolele cu pret redus au loc in fiecare zi de la ora 23.Petrecereluni • ora 21 • After Eight ClubIn After Eight va fi organizata o noua petrecere intitulata "Flirting Fever".Petrecereluni • ora 22 • Euphoria ClubIn Euphoria Club (strada Muzeului, nr. 4), de la ora 22, va fi organizata o petrecere intitulata "Single party".Petrecereluni • ora 22 • Club Seven Fun&CrazyIn Club Seven Fun&Crazy, cu incepere de la ora 22, va avea loc un nou party special, intitulat "Fun&Crazy".Expozitieluni • Muzeul de ArtaMuzeul de Arta din Cluj-Napoca gazduieste doua expozitii de pictura, semnate de artistii Alexandru Cristea si Emil Ciocoiu, si doua expozitii de ceramica, ale artistilor Schramel Imre si Andreea Szocs.Expozitieluni • Iulius MallLa Iulius Mall, Libraria Carturesti gazduieste expozitia "Actorii si fotograful", cu fotografii realizate de Simion Buia.

Paduchi in scoli, in 2008!

In urma triajului epidemiologic realizat in scolile si gradinitele din Cluj in primele 2 saptamini de la inceperea cursurilor, au fost depistati cu pediculoza (paduchi) 45 de prescolari si 55 de scolari clujeni. Cadrele medicale au descoperit si trei copii cu scabie (riie).     Potrivit datelor furnizate de Autoritatea de Sanatate Publica Cluj, nici un copil din judet nu a fost depistat cu varicela, scarlatina, oreion, rujeola sau tuse convulsiva. Totusi, 118 copii din judetul Cluj au angine.     Datele ASP Cluj arata ca, desi scolarii si prescolarii clujeni nu au fost depistati cu hepatita sau gripa, in perimetrul judetului Cluj s-au inregistrat 85 de cazuri de boli diareice acute. Acest lucru e cel putin curios, deoarece, toate cele 85 de cazuri au fost semnalate in mediul urban si nici unul in mediul rural.     La triajul epidemiologic din luna mai a acestui an au fost semnalate 146 de cazuri de pediculoza, 2 cazuri de scabie, 21 de imbolnaviri cu varicela si doua cazuri de boli diareice acute.     Pina in 26 septembrie, scolile din Mociu, Gilau, Apahida si Aghires nu au trimis rezultatele triajului epidemiologic. La triajul epidemiologic din judetul Cluj au fost verificati, in total, 16.994 de elevi si 7.183 de prescolari.     Rolul triajului epidemiologic in institutiile de invatamint scolar si prescolar este de a depista imbolnavirile infecto-contagioase si de a evita dezvoltarea focarelor de imbolnaviri. In general, triajul epidemiologic se realizeaza in primele 2 saptamini de la inceperea cursurilor.

Cancerul de sin fura vieti

In luna octombrie incepe la Cluj-Napoca o campanie impotriva cancerului de sin, eveniment desfasurat cu ajutorul Societatii Române de Cancer (SRC), al Fundatiei "Renasterea", al Institutului Oncologic "Prof. Dr. Ioan Chiricuta", al Autoritatii de Sanatate Publica Cluj si al companiei Avon.     Actiunea debuteaza pe 1 octombrie, intre orele 19-20, in Piata Avran Iancu, printr-o intilnire a specialistilor din domeniul oncologic cu locuitorii orasului. Clujenii vor primi gratuit materiale informative si cadouri si vor putea participa si la o pledoarie a SRC pentru preventia cancerului de sin. La ora 19.23, cladirea Teatrului National din Cluj-Napoca va fi iluminata in roz, culoarea simbol a luptei de preventie a cancerului de sin. In cadrul evenimentului de miercuri, tenorul Antoniu Bolddan va sustine un recital de opera.     In 15 octombrie, intre orele 19 si 20, va avea loc la Biblioteca Centrala Universitara o conferinta despre cancerul de sin sustinuta de un medic specialist. De asemenea, in intreprinderile din Cluj-Napoca in care sint angajate preponderent femei, SRC si partenerii vor organiza dezbateri si discutii cu ajutorul medicilor de familie si specialisti.

Atentie la trichineloza!

Ca urmare a numarului mare de focare de trichineloza depistate, clujenii sint atentionati de Ministerul Sanatatii sa respecte regulile de verificare a carnii de porc.     Ministerul Sanatatii Publice (MSP) recomanda controlul trichineloscopic al carnii de porc sau vinat doar in centrele autorizate ale autoritatilor sanitar-veterinare de pe raza judetului Cluj. Clujenii sint avertizati sa-si cumpere carne doar din centrele comerciale autorizate si sa renunte la consumul de carne sau din preparate din carne cruda sau insuficient prelucrata termic. Potrivit unei informari a MSP, procedeele de sarare, afumare sau uscare a carnii nu distrug larvele de Trichinella spiralis.     Clujenii care au consumat deja carne de porc sau de vinat nesupusa unui examen trichineloscopic prealabil ar putea fi suspecti de trichineloza. Semnele clinice specifice pentru diagnostic sint: tulburarile digestive (durerile abdominale, diareea, greturile, varsaturile), care apar la 1-2 zile dupa consumul de carne infestata, febra, umflaturi nedureroase cu acumulare de lichid insotite de conjunctivita, dureri musculare si scaderea accentuata a fortei musculare. Majoritatea infectiilor nu prezinta simptome clinice, insa exista si forme de boala care pot cauza moartea. Boala nu se transmite interuman, dar prezentarea la medicul de familie este obligatorie.

"Acoperis" din sticla

Foto Teodor Dumitru"Este ultima etapa a amenajarii zonei centrale. In 2 ani, intreaga piata va fi gata: pavajul, fintina arteziana si zona pietonala, care va fi corelata cu cea de pe Eroilor", a explicat primarul, care le-a promis clujenilor ca, in curind, vor avea un centru european.     Acoperirea cu sticla a vestigiilor arheologice face parte dintr-un proiect mai amplu ce vizeaza amenajarea pietonala a intregii Piete, ce va fi realizat in patru etape. Prima este acoperirea sitului, a doua presupune construirea unui pavilion pentru informare/expunere si extinderea grupului sanitar public deja existent, a treia conexiunea cu Bulevardul Eroilor si amenajarea zonei centrale a pietei, iar ultima etapa presupune realizarea laturilor estice si vestice ale Pietei Unirii. Valoarea totala a intregului proiect este de aproximativ 25.000.000 de lei.     Dupa patru licitatii esuate din pricina pretului prea mare solicitat de unicul ofertant, firma CoMod din Miercurea Ciuc, care se ocupa si de renovarea Bastionului Croitorilor, lucrarile au fost atribuite prin cea de-a cincea licitatie firmei Iridium Construct Instal din Cluj-Napoca. Cu toate ca in primavara acestui an Iridium a fost penalizata de Primarie pentru ca nu a finalizat in timpul noptii lucrarile la covorul asfaltic din fata Teatrului National, blocind mai multe ore circulatia din zona, municipalitatea a ajutat firma cu o recomandare pentru a putea participa la licitatia desfasurata luna aceasta.     Valoarea totala a lucrarilor este de 410.076 de lei, iar termenul de finalizare 30 noiembrie anul curent.

Funar nu se lasa

 Senatorul Gheorghe Funar a anuntat vineri ca PRM va ataca la Inalta Curte de Casatie si Justitie decizia Curtii de Apel Bucuresti de a respinge actiunea de suspendare a Hotaririi de Guvern care delimiteaza colegiile uninominale."O data cu recursul, vom depune si o cerere de devansare a termenului de 11 noiembrie, cind urmeaza sa fie judecat procesul pe fond", a precizat Funar. Senatorul PRM l-a atacat dur pe liderul PSD, Mircea Geoana: "Desi este nasul legii, Mircea Geoana nu recunoaste ca a gresit. Practic, nu e vorba de nici un vot uninominal, ci de vot pe liste. Singura diferenta e ca inainte erau liste verticale si acum sint orizontale".     Gheorghe Funar a mai declarat ca, in cazul in care pe 30 noiembrie se va vota uninominal, isi mentine decizia de a candida la Dabuleni, in acelasi colegiu cu Geoana.     Funar a facut si o comparatie a activitatii sale parlametare din ultimii 4 ani cu cea a presedintelui PSD. Senatorul PRM sustine ca a adresat Guvernului 223 de intrebari, in timp ce Geoana nici una, si a avut 313 initiative legislative, in vreme ce presedintele PSD numai 15.

Platon acuza politizarea ajutoarelor de la UE

 Prefectul Calin Platon (foto) atrage atentia asupra faptului ca unii primari din judetul Cluj incearca politizarea programului european "faina si zaharul", care vine in intimpinarea nevoilor persoanelor defavorizate.      "Am primit semnale de la cei care monitorizeaza programul de distribuire cum ca unii primari utilizeaza programul in favoarea dinsilor, facindu-si propaganda politica. Este vorba despre primarii din localitatile Baciu si Baisoara (Ioan Pop si Minodora Luca, ambii membri ai PD-L - n.r.), care le-au spus oamenilor ca este vorba de un ajutor din partea partidului pe care acestia il reprezinta", a explicat Platon intr-o conferinta de presa.      Potrivit lui Platon, pina in prezent, in judetul Cluj a fost distribuita faina in 27 de localitati, majoritatea aflate in zona montana. Platon a avertizat ca reprezentantii UE vegheaza la corectitudinea distributiei zaharului si fainei catre persoanele defavorizate: "Este primul an in care Romania beneficiaza de acest program si sintem atent monitorizati de UE".

Reabilitarea termica, in plenul PE

 Europarlamentarul PDL Rares Niculescu a sustinut ideea sporirii fondurilor pentru reabilitarea termica a blocurilor, in cadrul dezbaterii in plenul Parlamentului European privind controlul preturilor la energie.      Parlamentul European a dezbatut in 24 septembrie intrebarile adresate de mai multi deputati Consiliului si Comisiei privind controlarea preturilor la energie. In cadrul acestei dezbateri, deputatul clujean Rares Niculescu a aratat ca cel putin 20% din energia consumata in Uniunea Europeana este risipita - cu costuri care vor depasi 100 de miliarde de euro anual pina in 2020 - si ca o treime din energia consumata in prezent de cladirile de locuinte ar putea fi economisita prin reabilitare termica.      "Solutia la indemina este reabilitarea termica a imobilelor de locuit, pe care Uniunea Europeana - pe nedrept - o ignora si o subfinanteaza. In Romania, de exemplu, reabilitarea termica ar permite economisirea a peste 600.000 de tone echivalent petrol pe an. Parlamentul European ar trebui sa sustina marirea la cel putin 10% a proportiei finantarii comunitare care poate fi alocata imbunatatirii eficientei energetice in locuintele existente", a apreciat Rares Niculescu.      In prezent, proportia finantarii prin fonduri structurale si de coeziune care ar putea fi alocate imbunatatirii eficientei energetice in locuintele existente este limitata la 2% din totalul acestor fonduri. Aproape 60% din fondul de locuinte multietajate din Romania necesita lucrari de reabilitare termica, estimate la 1,3 miliarde de euro.

Fara lapte praf din China

 "Sintem pregatiti si urmarim prin controale sa facem o evidenta stricta a produselor intrate in tara", a precizat Radu Roatis, presedintele ANSVSA. Acesta a mai spus ca inspectorii Autoritatii au luat masuri de control anterioare notificarii Comisiei Europene prin care se interzice importul de produse alimentare cu lapte praf provenite din China. Roatis a mai spus ca pentru alimentele care contin lapte praf au facut controale si inspectorii Autoritatii de Sanatate Publica. Totodata, reprezentantul ANSVSA a mai precizat ca anul acesta Romania nu a facut importuri de astfel de produse din China.     Importurile anumitor produse din China care contin lapte praf sint interzise in Europa, incepind de zilele trecute, in urma scandalului laptelui contaminat cu melamina, informeaza AFP. Decizia in acest sens a Comisiei Europene a fost publicata simbata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, avind astfel efect imediat. Potrivit reglementarii, este interzis importul in UE al tuturor "produselor compuse continind lapte sau produse lactate originare sau expediate din China si destinate in special alimentatiei sugarilor si a copiilor de virste mici". In plus, UE introduce controale sistematice pentru toate produsele importate din China care contin produse lactate in proportie mai mare de 15%, precum si pentru toate loturile de produse al caror continut de produse lactate nu poate fi stabilit. Poate fi vorba, de pilda, despre ciocolata, diverse dulciuri sau biscuiti. "Loturile vor fi retinute pina la aflarea rezultatelor analizelor de laborator", precizeaza Comisia.     In paralel, Bruxellesul cere statelor membre sa instituie "un nivel de control adaptat" pentru produsele chineze care contin lapte si care deja au fost puse in vinzare pe piata europeana. Comisia anuntase joi ca are intentia de a lua astfel de masuri pentru a se asigura ca populatia europeana este "total protejata", dupa cum a comentat purtatoarea de cuvint a Comisiei pentru probleme de sanatate si protectia consumatorilor. Circa 53.000 de copii au primit ingrijiri medicale in China, in urma consumarii de lapte continind melamina, un produs chimic folosit in fabricarea adezivilor sau a rasinilor. Patru copii au murit.

PSD promite pensii si salarii mari

Inspirati de social-democratii germaniMircea Geoana a fost validat ca propunere oficiala a Aliantei PSD si PC pentru functia de premierTonul l-a dat Mircea Geoana, care, dupa ce a fost validat candidat al PSD pentru functia de premier, a prezentat pe larg seria de promisiuni din domeniul protectiei sociale cu care spera sa atraga voturile electoratului. El a vorbit despre introducerea tarifului social la energie, despre acordarea celei de-a treisprezecea pensii si stabilirea unui nivel minim garantat al acesteia, precum si despre includerea fostilor lucratori din Cooperativele Agricole de Productie in sistemul de pensii global al statului, incepind din anul 2010. Un alt set de masuri ii vizeaza pe salariatii de peste 45 de ani care isi pot pierde mai usor locul de munca sau au dificulati in a-si gasi un altul. "Pentru ei, am pregatit un program inspirat de social-democratia germana, care consta in reduceri fiscale pentru firmele care pastreaza sau angajeaza salariati mai batrini de 45 de ani", a anuntat liderul PSD. Firmelor li se promite o relaxare fiscala in cazul in care se implica in activitati de protectie sociala. Astfel, companiile care construiesc pe cheltuiala lor o cresa sau un teren de sport nu vor fi impozitate pentru aceasta activitate. Si intreprinderilor mici si mijlocii li s-a promis o scadere a nivelului impozitarii, dar si stoparea abuzurilor organelor de control financiar.Angajamente financiarePe linga promisiunile enuntate de Geoana, programul de guvernare al PSD mai contine un set de angajamente costisitoare din punct de vedere financiar. PSD promite cresterea salariului minim pina la 1.000 de lei, dublarea pensiilor pentru agricultori, tarif social la consumul de energie electrica, TVA redus la alimente, 1.000 de noi crese si 1.000 de gradinite, pact national pentru sanatate, medicamente compensate si gratuite pentru toate persoanele cu venituri reduse, subventii pentru fiecare producator agricol, program national de irigatii si imbunatatiri funciare, program national de impaduriri, construirea a 1.000 de kilometri de autostrazi, modernizarea a 1.000 de kilometri de cai ferate, apa si canalizare in toate localitatile. Dupa portia de promisiuni a lui Geoana, pesedistii au primit si altele. "Vom construi 500.000 de case cu 500 de euro metrul patrat", s-a angajat si liderul de la Constanta, primarul Radu Mazare. De altfel, el si toti candidatii judetului au venit accesorizati cu o casca de constructor si o lopata. "Noi vom construi", a promis Mazare. "Uniforma (de camuflaj - n.r.) nu mi-o dau inca jos, pentru ca n-am terminat razboiul cu jarlele de procurori ai lui Basescu, cu dulaii platiti din banii nostri sa se lupte cu adversarii politici", a mai spus Mazare, stirnind aplauze.     Mircea Geoana * Lider PSD"Cred cu tarie ca trebuie sa diferentiem impozitul pe venit. Trebuie sa-l reducem la 10% pentru cei cu venituri modeste, sa-l pastram la 16% pentru cei cu venituri medii, iar cei cu venituri mari vor fi supraimpozitati. Cei hiperbogati trebuie sa plateasca pentru bogatia pe care au acumulat-o".

Pe scurt

Aeroport inchisAeroportul Baneasa va fi inchis, incepind de astazi, vreme de 2 saptamini, timp in care se vor finaliza lucrarile la pista de aterizare a avioanelor. Cursele aeriene vor fi redirectionate pe Aeroportul "Henri Coanda". Autoritatile sustin ca, pina pe 12 octombrie, fluxul de pasageri de pe Otopeni va creste cu peste 30%. Conducerea Aeroportului "Henri Coanda" este pregatita sa preia cursele de pe Baneasa. Cel mai mult de suferit vor avea insa pasagerii, care vor trebui sa faca fata traficului infernal de pe DN1. Lucrarile la pasajul de la Baneasa, unde zilnic se formeaza ambuteiaje, dar si traficul intens din capitala pot prelungi cu ore bune drumul catre aeroport. Reprezentantii companiilor low-cost care opereaza pe Baneasa au declarat ca nu vor scumpi biletele de avion, desi taxele pe care le vor plati pe aeroportul din Otopeni sint mai mari.    M. P.Frauda de un milion de euroTrei femei sint cercetate de politistii constanteni dupa ce, sub identitati false, au indus in eroare mai multe societati pentru achizitionarea de active ale unor societati de turism, prejudiciul estimat fiind de un milion de euro, informeaza Inspectoratul Judetean de Politie Constanta. Politistii spun ca, in perioada februarie-august 2008, cele trei persoane s-ar fi folosit de identitati si calitati false, care apartineau unor persoane cu functii de conducere din cadrul a doua societati din Eforie cu profil turistic. Potrivit celor de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, acestea au indus in eroare mai multe persoane, pe care le-au convins sa plateasca, in avans, diverse sume de bani totalizind peste 1.000.000 de euro, in vederea achizitionarii unor active din patrimoniul societatilor.    M. P.

Pe scurt

Turism afectatTurismul va fi afectat in urmatorii ani de criza economica globala, intrucit toate preturile vor creste, iar oamenii vor fi mai atenti atunci cind isi vor cheltui banii, spune reprezentantul regional pentru Europa al Organizatiei Mondiale a Turismului, Eduardo Fayos-Solá. "Turismul va fi afectat in urmatorii ani de criza economica si financiara din lume, ce a inceput intii in Statele Unite ale Americii. Aceasta, intrucit totul va fi mai scump si oamenii vor trebui sa aiba grija cum isi cheltuie banii. Vor exista restringeri financiare si economice si, cu siguranta, va exista o scadere a turismului", a explicat Eduardo Fayos-Solá, la Poiana Brasov, la un seminar cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului. In ceea ce priveste turismul din tara noastra, raportat la nivel global, acesta a precizat ca Romania detine resurse naturale foarte variate si buni profesionisti.    M. P.Efectele crizei financiareCriza financiara cu care se confrunta Statele Unite ar putea afecta adoptarea monedei euro de catre Romania. Aprecierea vine din partea guvernatorului BNR, Mugur Isarescu. El a precizat ca este insa prematura o evaluare a gradului de impact pe care il va avea criza. "E prematur sa vedem toate detaliile crizei financiare si impactul asupra Romaniei pina in 2014. Potentialul crizei este destul de mare si s-ar putea ca o buna parte din elementele care dau configuratia sistemului mondial din prezent sa se schimbe pina atunci. Nu sint prezicator. Este posibil", a declarat Mugur Isarescu. Isarescu este de parere ca Romania nu va fi direct afectata de criza, pentru ca normele BNR in privinta creditarii au fost severe si bancile romanesti s-au ferit de produsele "toxice" de creditare.    M. P.Alitalia isi schimba fataCompania aeriana italiana Alitalia ar putea fi gata sa inceapa activitatea in noua forma la inceputul lui noiembrie, dupa ce sefii principalelor sindicate au ajuns la un acord privind termenii contractului de preluare, a spus un oficial al investitorilor ce vor prelua Alitalia, citat de Reuters. "Data de 1 noiembrie pare un obiectiv accesibil pentru inceputul unei noi etape", a declarat directorul executiv al Intesa Sanpaolo, Corrado Passera pentru cotidianul italian "Il Sole 24 Ore", intr-un interviu publicat ieri. El a adaugat ca exista, totusi, mai multe probleme ce trebuie rezolvate in octombrie. Passera a mai spus ca grupul de investitori CAI a schimbat unii termeni contractuali, pentru a-i convinge pe sindicalisti sa accepte oferta de preluare.

La mina Rusiei

Securitate sau aer curat?Statele est-europene considera ca reducerea poluarii cu dioxid de carbon va conduce la majorarea importurilor de gaze din RusiaPachetul de norme pentru mediu si energie al UE va creste substantial cererea de gaz importat in anumite state membre, cum ar fi Romania, Polonia Ungaria, Slovacia si Bulgaria, accentuindu-le dependenta de sursele externe de aprovizionare, au declarat dupa incheierea unei reuniuni la Varsovia reprezentanti ai acestor state. "Comisia Europeana ar trebui sa actioneze cu mai multa ambitie in domeniul asigurarii securitatii aprovizionarii cu resurse energetice", au spus acestia.     Cele cinci state au criticat si efectele masurilor UE asupra pretului energiei, care ar urma sa urce cu aproximativ 70% din 2013, cind producatorii de electricitate ar urma sa achizitioneze certificate pentru emisii de CO2.     Uniunea Europeana incearca sa scada cu o cincime emisiile de CO2 (dioxid de carbon) pina in 2020, comparativ cu nivelul din 1990.Majorarea importurilorStatele est-europene considera ca o asemenea masura va conduce la majorarea importurilor de gaz natural din Rusia, intrucit emisiile acestuia sint mult mai reduse decit ale altor hidrocarburi. Reprezentantul Cehiei, prezent la discutii, a ramas neutru si nu a semnat declaratia, tara sa urmind sa preia, in ianuarie, presedintia prin rotatie a UE.     Scurtul razboi dintre Rusia si Georgia a contribuit la agravarea temerilor privind dependenta de resursele energetice rusesti, insa comisarul european pentru energie, Andris Piebalgs, sustine ca statele UE ar trebui sa coopereze cu Rusia in domeniul energetic.

Angajatorii isi "intaresc" echipa

Crestere sustinutaPiata locala a serviciilor de team building va creste anul acesta cu 20-25%, pina la 250 de milioane de euro, a declarat directorul executiv al agentiei de turism Perfect Tour, Sorin Vaduvoiu.     "Piata autohtona a serviciilor de team building a inregistrat anul trecut valoarea de 200 de milioane de euro, iar pentru 2008 estimam o crestere de 20 pina la 25%", a afirmat reprezentantul agentiei de turism, specializata si in prestarea serviciilor de team building. Potrivit acestuia, cresterea sustinuta a pietei a fost sprijinita de un numar tot mai mare de clienti, volumul acestora fiind estimat pentru anul in curs la circa un milion.     In momentul de fata, firmele de profil desfasoara doua tipuri de team building, respectiv servicii turistice, ce cuprind transport, transfer, cazare, masa etc. si servicii specializate, precum activitati specifice outdoor, indoor, training.Preferinte"Pragul de sus in ce priveste tarifele se situeaza undeva la un milion de euro per eveniment", mentioneaza Todea Daniel, managerul Adventures4all, firma specializata in servicii de team building.     In ce priveste destinatiile, clientii romani solicita pachete de team building in special in tara, in locuri precum Delta Dunarii, Valea Prahovei sau Sibiu.De asemenea, companiile solicita excursii de tip team building si in destinatii externe, precum Bulgaria sau Turcia, dar si destinatii exotice, cum este Cuba, a precizat Todea Daniel.

Scandia Imagistica a implinit un an

In acest sfirsit de saptamina, centrul de radiologie si imagistica medicala Scandia Imagistica a sarbatorit implinirea unui an de functionare. Evenimentul a fost marcat printr-un seminar aniversar, gazduit de Hotel City Plaza, la care au luat parte, pe linga echipa Scandia Imagistica Cluj, 10 invitati din Norvegia. Vineri, prima zi de seminar, a fost deschisa de cei doi directori de clinica, Luminita Cocan - Managing Director si Iulian Opincariu - Medical Director, care le-au urat un calduros bun venit norvegienilor. Programul seminarului a inclus o scurta prezentare a centrului Scandia Imagistica Cluj si a personalului, iar simbata si duminica au avut loc o serie de prezentari si dezbateri.    De unde vine Scandia?Scandia Imagistica - centru de radiologie si imagistica medicala - a luat fiinta in 2007, prin investitia companiei norvegiene Sentrum Rontgeninstitutt. Firma mama, care functioneaza de 30 de ani, are inca sapte centre de radiologie si imagistica medicala in Norvegia si se pregateste de inaugurarea celui de al optulea. Sub sloganul "Calitate si Accesibilitate", echipa Scandia Imagistica Cluj a fost pregatita in doua dintre clinicile companiei mama.

Mai mult vin

Cu 20% mai mult decit in 2007Cel mai mare cultivator de vita de vie din Romania, Murfatlar, preconizeaza pentru anul 2008 o recolta de struguri de peste 30.000 de tone, cu 32% mai mare fata de 2007"Peste 500.000 de tone de struguri pentru vin au fost recoltate pina in prezent, la 2 saptamini pina la finalizarea culesului, intrucit ploile din ultimul timp au intirziat putin procesul de recoltare, mai ales pe partea de nord a tarii", a anuntat Cornel Dicu, directorul general in Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR).     Dicu a precizat ca se confirma estimarile facute la inceputul campaniei de recoltare referitoare la productia de struguri din 2008, desi ploile au mai redus putin continutul de zahar din boabe: "Estimez pentru 2008 o productie cu 15-20% mai mare decit anul trecut, pina in jurul valorii de 1,1 milioane de tone".      In cazul unui recolte de peste 1,1 milioane tone de struguri, productia de vin in 2008 ar putea depasi 6 milioane de hectolitri, in conditiile in care anul trecut s-au obtinut putin peste 5 milioane de hectolitri.     In privinta productiei de struguri de masa, reprezentantul MADR a precizat ca in acest an se va obtine o medie de 10 tone la hectar, de pe 10.000 hectare cu vita de vie pe rod.An greu pentru viticulturaAnul 2008 nu a fost unul usor pentru viticultura, intrucit umiditatea si caldura excesiva au condus la efectuarea mai multor tratamente fitosanitare pentru vita-de-vie, dar si pentru intretinerea solului.     "Daca, in mod normal, viticultorii fac anual in jur de 6-7 tratamente, in acest an au realizat in jur de 8-10 tratamente, inregistrind astfel costuri mult mai ridicate", arata reprezentanti ai Organizatiei Nationale Interprofesionale Vitivinicole (ONIV).Importuri de trei ori mai mariRomania a exportat in 2007 circa 148.371 de hectolictri de vin, in valoare de aproape 16 milioane de euro, in timp ce importurile au fost de aproape trei ori mai mari: 388.655 de hectolitri (28,8 milioane de euro).Principalele piete de export au fost Germania, Federatia Rusa, Estonia, Italia, Bulgaria, SUA, Bielorusia, Canada, China, in timp ce importurile au provenit din Spania, Italia, Moldova, Ungaria.     Piata vinurilor din Romania a fost estimata, in 2007, la 440 de milioane de euro, aceasta inregistrind o crestere constanta in ultimii ani datorita cresterii consumului de vin pe locuitor si a nivelui de trai, potrivit estimarilor ONIV.

Seninatatea domnului Geoana

 Duminica trecuta l-am ascultat pe Mircea Geoana cum promitea fiecarui roman care vrea sa se intoarca in tara cite 20.000 de euro pentru repatriere. M-a socat usurinta cu care domnul Geoana promitea acesti bani, de parca ei ar putea veni nu stiu de unde, probabil de undeva din cer.     Inteleg ca ducem lipsa de forta de munca, dar celor care chiar au forta de munca si priceperea nu cred ca trebuie sa le dai bani, trebuie sa le pui la dispozitie un cadru legislativ in care sa cistige banii.     Or, social-democratii domnului Geoana abia asteapta sa puna mina pe putere, sa ne umple iar de biruri, sa umfle iarasi impozitele si sa ne lase fara bani. Asa ca romanilor din strainatate li se va da cu o mina si li se va lua cu doua, in recunoscutul stil pesedist.     Nici asa nu inteleg usurinta cu care Mircea Geoana imparte banii vistieriei tarii. Sa spunem ca nu sint decit promisiuni electorale ca ale atitor altora. Vorbind in cifre clare, Geoana si-a asumat, macar pentru o parte din electorat, un risc. Daca o parte dintre pensionari se vor intreba de unde va lua domnul Geoana banii? Si daca, drept raspuns, pensionarii vor intoarce stampilele spre alte "zari" mai putin generoase?

Campionii egalurilor

 Ariesul Turda a reusit simbata un egal pretios pe teren propriu, cu UTA Arad. Echipa antrenata de Alexandru Pelici a deschis scorul in prima parte a meciului prin Lupascu, dar aradenii au intors rezultatul, Ilin reusind sa inscrie in doua rinduri in poarta aparata de Pascal. In prelungirile partidei, Panaitescu a punctat nesperat pentru Turda, care a inregistrat astfel al treilea rezultat de egalitate consecutiv si al cincilea in acest campionat. Antrenorul Alexandru Pelici s-a declarat satisfacut de punctul obtinut, fiind de parere ca UTA este unul dintre cei mai puternici adversari din serie: "Am ajuns la minus 4 si este ingrijorator putin, dar cred ca acest joc poate fi un nou punct de plecare pentru noi. Trebuie sa tinem cont de valoarea adversarului, am intilnit simbata cea mai buna echipa de pina acum. Dupa modul in care s-a desfasurat jocul, ar trebui sa ne multumim cu acest rezultat de egalitate. Etapa viitoare jucam la Oradea, de unde speram sa revenim cu un punct sau cu puncte", a precizat tehnicianul Ariesului.

Andrasi cere intariri

 Formatia din Cimpia Turzii a pierdut al saselea joc din aceasta stagiune si a coborit pe locul 18 in clasamentul seriei a doua a ligii secunde. La primul sau meci pe banca "sirmarilor", Alexandru Andrasi s-a recunoscut infrint la Mioveni, la capatul unui joc controlat in marea majoritate de formatia gazda. Condusa cu 3-0 pe tabela, Mechel a punctat pentru onoare, in finalul partidei, prin Dimbean. Insuccesul i-a lasat un gust amar si tehnicianului, iar acesta va solicita in aceasta saptamina conducerii aducerea unor fotbalisti, pentru a intari lotul: "Am jucat modest, dar trebuie sa se tina cont de valoarea Mioveniului. Exista citiva jucatori  la Mioveni care sint peste nivelul diviziei a doua. Ei au facut si diferenta in aceasta partida. Aici ma refer la Frasineanu, Costin, portarul Ilie, dar in special Claudiu Ionescu. In plus, noi avem mari lipsuri in aparare. In aceasta saptamina voi cere conducerii aducerea unor fotbalisti liberi de contract, pentru a ne intari, pentru ca, altfel, vom avea mari probleme", a explicat Andrasi.

Tunurile pe fotbalisti

 "Am gresit grav!"Dorinel Munteanu isi va sanctiona fotbalistii, in urma infringerii de la VilceaDezamagit de prestatia echipei, Dorinel Munteanu le-a atras atentia fotbalistilor sai in vestiar, imediat dupa incheierea partidei, ca nu va mai tolera astfel de evolutii. Printre jucatorii care au evoluat mult sub asteptari, se numara si Milan Jovanovic, care a gresit grav la primul gol incasat de "Sepcile rosii". Muntenegreanul admite greseala si spune ca se va supune oricarei decizii pe care o va lua antrenorul: "Am gresit grav la primul gol. Eu l-am scapat din marcaj pe jucatorul care a inscris. Am jucat foarte slab, fapt pentru care am si fost schimbat repede (n.r., min 35). Trebuie sa-mi fac datoria mai bine, pentru asta sint angajat la acest club. Este normal ca Dorinel sa fie suparat, mai ales ca am pierdut. Voi pleca daca mi se va cere acest lucru, iar daca mi se va acorda o noua sansa, voi face tot posibilul sa-mi imbunatatesc jocul", a declarat pentru monitorul Milan Jovanovic. Nici inlocuitorul sau in partida de simbata, Ovidiu Sarmasan, nu a avut o evolutie stralucita. Asadar,  in aceasta saptamina, se preconizeaza citeva "divorturi" la "U", Dorinel fiind mai hotarit ca niciodata "sa taie in carne vie" si sa-i "exmatriculeze" pe acei "studenti" care au driblat fotbalul in partida de la Vilcea.Revine Suller in primul "11"Greselile din banda stinga i-au scos peri albi antrenorului. Imediat  dupa infringere, Munti l-a sunat pe Marius Suller, sa-l intrebe de sanatate. Fotbalistul va reincepe de marti antrenamentele, dupa accidentarea la spate care l-a tinut departe de gazon, in ultima saptamina: "Am fost accidentat, dar acum ma simt mai bine si sper ca de marti sa incep pregatirea alaturi de restul echipei. Vreau sa joc si, daca se va intimpla, voi face tot posibilul sa-mi fac cit mai bine treaba la aceasta echipa", a spus Suller. Este de asteptat ca etapa viitoare, cu CFR Timisoara,  fundasul sa revina ca titular in trupa "studenteasca", aceasta, desigur, daca va fi recuperat in totalitate dupa accidentarea suferita.Rimnicu Vilcea - "U" Cluj 2-1Universitatea Cluj a pierdut simbata, in deplasare,  cu scorul de 1-2, partida cu CSM Rimnicu Vilcea. Golul "studentilor" a fost inscris de Ionut Suteu, in timp ce gazdele au punctat prin Talin  si Enache. "Studentii" au evoluat in urmatoarea formula de joc: Farcas - Ungurusan, Cordos, Szilagyi, M. Jovanovic (Sarmasan, '35) -  Vascan (Soporan '54), Ionescu - Suteu, Suciu, Borza (Guda, '66) - Bad.

Abuzuri tolerate la nesfirsit

Alex Damian, 30 de ani, patron"Eu cred ca mai mult de trei sferturi dintre romani nu cunosc legile care ii apara sau ii acuza de ceva anume, indiferent unde lucreaza sau isi desfasoara activitatea. Dar asta nu inseamna ca nu este vina lor. Statul nu te poate obliga sa te informezi care iti sint interesele, trebuie doar sa-ti ofere prin toatele canalele posibile acele informatii de care te poti folosi. Asta este realitatea."Ioana K., 44 de ani, vinzatoare"Sint de acord cu treaba asta, dar spuneti-mi dumneavoastra care angajat din lumea asta, nu numai de la noi, nu se teme ca isi poate pierde locul de munca? Care om, mai ales din cei care au familii de intretinut si nu le ploua cu bani in casa, isi asuma riscul sa faca un denunt care ii priveste pe superiorii lui? Hai sa fim seriosi. Nu avem noi societatea aia. Mai ales ca legile astea numai aparent te apara, ca pot fi interpretate in multe feluri."Tatiana L., 36 de ani, medic veterinar"Mi se pare normal sa se teama. Nimeni n-ar putea fi acuzat daca s-ar afla intr-o situatie asemanatoare. Exista legi care ne protejeaza, e adevarat, dar asta numai pe hirtie. Cine imi poate garanta ca as avea cistig de cauza cu ajutorul acestor legi, daca vad de atitia ani ca toti mari si tari acuzati de coruptie nu sint pedepsiti niciodata? E o prostie."Adrian Molnar, 28 de ani, taximetrist"De abuzuri nu am ce sa comentez, dar de coruptie mi se pare normal sa nu zica nimic, dar nu pentru ca s-ar teme. Eu cred ca e ca peste tot: coruptie este la toate nivelurile, de sus in jos si de jos in sus. Toti ar «minari» cite un pic pentru un banut in plus, asa ca de ce si-ar da foc la valiza? Eu nu cred in teoria asta, cum ca s-ar teme sa dezvaluie actele de coruptie."Andrei Ratiu, 23 de ani, student"Dupa parerea mea, nu numai in administratie se intimpla asa ceva. Si in facultati e la fel. Credeti ca este vreun student care sa faca gura, daca i se incalca drepturile? Toti se tem de repercusiuni si din cauza asta tac chitic si stau in banca lor. De aia si merg lucrurile asa si nu se mai termina problemele astea cu coruptia. Plus ca Justitia e asa cum e: slaba si fara efect. Nu se teme nimeni de pedeapsa."

scrieti-ne la redactia@monitorulcj.ro

 Statiunea de cercetari pomicole Palocsay va trece in administrarea Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) din Cluj-Napoca, transformindu-se in institut de cercetare. Schimbarea survine in urma unei decizii a Parlamentului, care a adoptat o lege in acest sens. Statiunea de la Palocsay va intra in administrarea USAMV cu 171,74 de hectare. Cum comentati aceasta decizie

Interes pentru energia alternativa

Manifestarea a fost organizata de Agentia Locala a Energiei Alba si Consiliul Judetean Alba, simbata si duminica, in pavilionul din fata Casei de Cultura a Sindicatelor din Alba Iulia. Dupa cum au precizat organizatorii, “Energie din surse regenerabile - ALEA 2008. Tirg de echipamente si solutii complete” s-a dorit a fi un prim pas catre dezvoltarea pietei locale in domeniul aplicatiilor la scara mica vizind energia din surse regenerabile. In cadrul tirgului au fost expuse - pentru prima data la Alba Iulia - intalatii eoliene, panouri solare, pompe de caldura, turbine pentru microhidrocentrale, centrale termice pentru biomasa, precum si alte aplicatii legate de energia obtinuta din surse regenerabile, iar toate acestea au stirnit interesul oamenilor.Reprezentantii CJ Alba au profitat de ocazie si pentru a marca Ziua Mondiala a Turismului, aniversata chiar simbata, si au impartit fluturasi pentru promovarea unui turism responsabil. Cale de viitorLa putin timp dupa deschiderea oficiala, Florin Andronescu, directorul Agentiei Locale a Energiei Alba, a recunoscut ca a avut emotii, mai ales ca a fost prima manifestare de o asemnea amploare organizata in de agentie si a fost o premiera pentru judetul Alba. “Este clar, acest tirg, prin solutiile pe care le aduce prin intermediul firmelor, inseamna o cale de viitor. Oamenii care se gindesc cu responsabilitate la viitor isi planifica actiunile, vad ceea ce se intimpla in jur in alte tari si, sigur, si la noi astfel de experiente sint repetabile. Nu cred ca este bine sa zicem ca in alta parte se poate, la noi nu. La noi se poate la fel de bine ca si la ceilalti din jur. Daca ne gindim ca Bulgaria, care nu discut unde se afla ca dezvoltare economica, poate avea, in acest moment, mai multe aplicatii ca noi pe plan de energie regenerabila, e sigur ca trebuie sa facem si noi cel putin acelasi lucru. Asta inseamna vointa, din partea autoritatilor in primul rind, din partea unor asociatii si organizatii ca si noi, sa expunem oamenilor, sa facem astfel de evenimente ca tirgul nostru de azi, sa vada oamenii concret ca intr-adevar lucrurile care li se arata se pot intimpla in realitate. Si toate vor fi spre beneficiul lor”, a declarat Florin Andronescu.  Expozanti incintatiToti expozantii cu care am discutat s-au aratat incintati atit de modul de organizare, considerind ca este o prima incercare mai mult decit promitatoare, dar si de interesul manifestat de oameni, care s-au oprit la standuri, au cerut explicatii si oferte, unii dintre vizitatori fiind chiar foarte bine documentati. “Am venit la acest tirg pentru a prezenta solutii bazate pe surse de energie regenerabile, deoarece sint putin cunoscute in Romania si acestea pot imbunatati semnificativ calitatea vietii, de exemplu in zonele rurale, folosirea panourilor solare, astfel incit gospodariile respective vor avea apa calda menajera aproape in permanenta, de la soare fara nici un alt cost suplimentar si de asemenea prezentare solutiilor de iluminat economic pentru inlocuirea lampilor traditionale si pentru stabilirea de noi puncte de iluminat stradal fara a fi nevoie sa se racordeze la reteaua nationala. (...) Pentru prima incercare, cred ca acest tirg este foarte bine organizat si se bucura de prezenta unor firme foarte bune din domeniu, care au produse foarte interesante pentru consumatori si ma bucur pentru ca participam la un tirg atit de specializat in industria aceasta pentru ca multe dintre celelalte tirguri la care participam au doar o sectiune dedicata acestei industrii, pe cind aici toti vizitatorii sint constienti de la inceput ca vin pentru a vedea produse din acest domeniu.(...) Vizitatorii par a fi foarte interesati, unii dintre ei sint foarte bine documentati in domeniu ceea ce ne bucura foarte mult, deoarece acesti promotori ai industriei sint cei mai importanti, ei sint primii care adopta astfel de sisteme si apoi ceilalti consumatori pot sa vada eficienta lor in practica”, a declarat directorul de marketing al unei firme venite tocmai din judetul Olt, cu unul din cele mai mari si mai atractive standuri. “Oamenii vor sa afle, ii intereseaza. Reactia oamenilor este foarte buna. Am mai lucrat in jurul Alba Iuliei, dar n-am facut o actiune de acest gen, sa le aratam oamenilor cum este o astfel de instalatie, cum functioneaza. Pentru noi, participarea la tirg este buna, ajuta firma sa fie mai cunoscuta, dar si pe oameni ca sa gaseasca o firma care face lucruri de calitate”, a declarat reprezentantul unei firme din Gheorghieni, judetul Harghita, care importa produse din domeniul energiei alternative din China si Ungaria.IneditO prezenta inedita, pentru necunoscatori, a fost cea a Universitatii “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, insa o discutie cu reprezentantii acesteia putea arata clar ca si institutia de invatamint superior avea ce sa vinda la acest tirg. “Am dezvoltat doua specializari, ingineria mediului si electronica aplicata, care deservesc in exclusivitate tot ceea ce inseamna parameteri pentru energie verde, pentru consum de energie in locuinte si cladiri... Solutiile noastre de masurare vin in ajutorul celor care vor sa isi implementeze o anumita solutie. Ce vinde universitatea? Servicii (...) Chiar daca este o specializare noua pentru universitate, noi avind specializare tehnica am mai participat la multe tirguri de acest gen si in tara si in afara. E greu de facut o comparatie, pentru ca acest tirg abordeaza o tema cum nu a mai fost pina acum. Pina acum totul era axat pe solutii in constructii, pe cercetare, pe cind ALEA vrea sa aduca toate solutiile in constructii si in cercetare cu un singur scop: energie alternativa. Case inteligente, case verzi si asa mai departe. (...) Pentru un oras ca Alba Iulia care nu a excelat in industrie, toate aceste lucruri absolut noi stirnesc in primul rind curiozitatea”, a declarat Mircea Risteiu, profesor la Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Tot la capitolul inedit poate fi incadrat si produsul prezentat de o firma din Aiud, o casa din spuma poliuretanica, inventie romaneasca, premiata in Germania. “Am venit aici cu o casa independenta din punct de vedere energetic, pentru ca foloseste materiale care sint o noutate pe piata. (...) Constructia acestei case dureaza foarte putin, pentru ca viteza de constructie este foarte mare. O casa de 120-130 mp poate fi construita in 2-3 zile cu 3-4 oameni. (...) Acest produs a luat medalia de aur, anul trecut la Tirgul de Inventica de la Nurnberg. Este un brevet de inventie romanesc, al patronului meu, brevetat international si national, la fel si cazanul pe combustibil solid (...) Oamenii sint interesati, un pic sceptici. Noi am venit sa promovovam, de vindut nu prea cred pentru ca romanii au inca o modalitate de a construi clasica, le este frica de materialele noi. Dar aceasta casa, pot sa spun ca priveste spre viitor. Intr-un viitor apropiat, necesitatea de energie va fi tot mai acuta. Casele noastre au nevoie de energie foarte redusa, pina la 8-10 wati/mc de aer pe an. Pe cind o casa normala, acum consuma 60-80 de wati”, a declarat Florin Florea, directorul comercial al firmei, care a mai precizat ca o asemenea casa costa, din punctul de vedere al constructiei, cam cit una clasica, dar diferenta mare de costuri este cea legata de intretinerea ulterioara.  Oameni interesatiMulti dintre cei care au trecut pragul tirgului au zabovit destul de mult pe la fiecare stand, cerind explicatii. Unii au venit sa caute ceva anume si au plecat cu idei noi, cum a fost cazul unui pensionar din Alba Iulia. “Ma intereseaza o centrala, ori pe gaz ori pe lemne, dar problema e ca cei care o fabrica nu o pot monta si trebuie cu altcineva si nu imi convine lucrul acesta. Normal ar trebui ca cel care o vinde sau o fabrica sa o monteze si atunci ai garantie si ai tot in regula. Si acum dinsii mi-au explicat cu casa asta. Eu vreau la primavara sa mai fac doua camere anexa la casa si vreau sa incerc. Eu vin de afara, am lucrat sapte ani jumatate afara si am mai vazut asa ceva si eu am incredere in ele. E viitorul. Nu cum zic dinsii ca nu necesita incalzire, necesita, dar mai putin. Vreau sa compar cit ma costa ce pot sa fac cu dinsii si cit ma costa normal”, a declarat Viorel Ionas. “Am venit pentru ca ma intereseaza. Cu 5.000 de euro, te debransezi de la retea (...) Eu am lucrat in domeniu. Fiind electrician de meserie stiu ce inseamna sa fii independent de energie, ca in doi ani poate se dubleaza curentul si gazul. La 5.000 de euro nu-i mult”, a declarat un domn de vreo 50 de ani care locuieste in Alba Iulia, la casa, si dorea sa-si cumpere o instalatie pentru energie eoliana.“Lucrez la Primaria Aiud, sint responsabilul energetic pe municipiul Aiud. Vrem sa reabilitam cladirea primariei si am venit sa vedem ce solutii exista. Totul mi s-a parut interesant si nou, mai ales ca nu am mai fost la astfel de tirguri. (...) Dorim sa aducem si anumite elemente de energie regenerabila, pentru economie. Am venit sa vad despre ce este vorba, sa prezint ce am vazut si abia apoi sa vedem exact la ce masuri se va apela”, a declarat Claudia Bran, responsabilul energietic al Primariei Aiud.  Experienta italianaLa tirg, linga un stand, a putut fi vazut si reprezentantul Consulatului Italian pentru judetele Alba si Hunedoara, Gianfranco Fracarollo. “La tirg am dorit sa aduc experienta si tehnologie italiana. La Alba Iulia, soseste o delegatie, pentru a se construi aici ce s-a construit in Alessandria cu 15 ani in urma. Anume, un cartier cu energie fotovoltaica si un bloc cu costuri foarte reduse de energie, cu materiale si tehnologie de ultima ora. Datoria mea la acest tirg este sa prezint si sa dau explicatii cui ma intreaba. (...) Dupa infratirea cu Alessandria, acum putem dovedi ca Alessandria impreuna cu Alba Iulia este primul proiect pilot din tara pe energii alternative. Si ma bucur ca primaria, consiliul judetean si toti factorii de decizie din Alba Iulia au inteles ca merita, pentru tinerii care nu sint bogati, construirea unor blocuri cu consum scazut. Acest sitem fotovoltaic si materiale izolante dau posibilitatea pregatirii unor blocuri cu chirie mica, pentru familiile mai sarace. Sistemul functioneaza cu succes de 15 ani in Alessandria si a luat premii in toata lumea”, a declarat Gianfranco Fracarollo.

Templu al zeului Mithras, vizitabil

Arheologii din Alba Iulia au facut o descoperire pe care o considera de senzatie si pe care doresc sa o aduca in atentia publicului intr-o forma mai inedita. Este vorba despre un templu dedicat zeului Mithras, care se afla intr-o stare foarte buna de conservare, descoperit la doar cateva sute de metri de cele doua catedrale ortodoxa si romano-catolica, peste drum de Colegiul National "Horea, Closca si Crisan". 

Sa ne pretuim valorile!

O tinara albaiulianca devenita prima femeie dirjor de orchestra din istorie este de acum dirijor al corului Operei din Brasov. Diana Bildea si-a inceput ascensiunea in urma cu aproximativ doi ani, cind a participat la un curs la Filaromica din Brasov, fiind sustinuta financiar de primaria Alba Iulia si prefectura judetului. 

Interes pentru energia alternativa

Primul tirg dedicat energiei din surse regenerabile organizat in judetul Alba si cel mai mare din afara capitalei, dupa cum au precizat organizatorii, a stirnit un real interes. Pe linga cei care au tangenta cu domeniul, fie ca a fost vorba despre reprezentanti ai autoritatilor publice, ai firmelor sau ai unor organizatii, pragul tirgului a fost trecut si de un numar deloc de neglijat de oameni simpli, vizibil interesati de tematica tirgului si de ofertele propuse. 

Galerie foto: CFR Cluj - Steaua Bucuresti

Click pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine marita

Galerie Foto - Concert Coldplay la Budapesta

Click pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine marita