monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Credinta i-a salvat viata

O locuinta din localitatea sibiana Apoldu de Sus a fost grav afectata, in urma unui accident rutier produs in conditii pe care politistii inca le cerceteaza. IPJ Sibiu a anuntat, in urma cu aproximativ jumatate de ora, ca soferul unei autoutilitare marca Mercedes, careia ii cedasera franele, a pierdul controlul volanului, iar autoutilitara a iesit de pe sosea si s-a izbit in zidul unei case. Pagubele sunt in curs de estimare, insa, din fericire, nu au existat victime. Proprietara gospodariei era plecata la biserica, atunci cand s-a produs nenorocirea.

Un muzeu dedicat tarancii romane

Click pentru imagine maritaPe Valea Izei, in localitatea Dragomiresti, exista un colt rupt din rai, in care traditia vie a Maramuresului istoric s-a pastrat, ca prin minune, intacta. De cum ajungi pe aceste meleaguri, ai impresia ca te afli intr-o alta lume. Oamenii de aici par neatinsi de schimbarile ce se petrec in jurul lor. Desi au un mic sediu al unei banci, dotat chiar si cu ATM si „blidele“ de la diverse firme de servicii de televiziune prin satelit si-au facut deja aparitia pe la geamuri, ei au ramas neschimbati. Imbracati la fel ca acum un veac, cu „naframi“, „sumne“ viu colorate si „chieptare“ frumos brodate, ei te intimpina voiosi cu un salut mai neobisnuit: „Laudat fie Iisus!“. Ramii surprins si nu-ti vine in minte nici un raspuns la un astfel de salut. Dar ei sint obisnuiti cu asta si-ti clarifica indata nedumerirea: „Sa zice «In veci amin!», ca noi, oaminii d-aici, sintem cu frica lui Dumnezeu. Voi, astia de la oras, n-aveti de unde sa stiti cum ii pi la noi. Si sa stii domnisoruca, daca ii mai zinni pi la noi, ca aici tot mereu asa sa zice, sa tii minte!“. Desi Dragomirestiul a fost declarat recent oras, realitatea contrazice categoric acest termen, care nu i se potriveste deloc.    Muzeul ghiduluiClick pentru imagine maritaMuzeul Tarancii Romane reprezinta un omagiu adus femeii, pentru rolul important pe care l-a avut si il are in dezvoltarea societatii, pastrind peste veacuri credinta crestina, datinile, obiceiurile traditionale si portul popular.Muzeul a fost inaugurat in anul 2001 si este situat in localitatea maramureseana Dragomiresti, de pe Valea Izei, pe drumul principal care face legatura cu orasul Sighetul Marmatiei. Edificiul functioneaza intr-o casa ce dateaza din anul 1720, specifica zonei Maramuresului, alcatuita din piatra, lemn si chirpici, fiind una dintre cele mai vechi case din lemn rotund din zona. „Ghidul“ muzeului, Maria Zubascu, e o femeie din sat care pur si simplu te fascineaza povestindu-ti despre harnicia si ingeniozitatea femeii maramuresene, care cu o mina framinta piinea, cu alta tesea, iar cu piciorul apasa pedalele de la razboi, care, la rindul lor, erau legate de leaganul „coconilor“! Prezentarea „gazdei“ este atit de fermecatoare si detaliata, incit nu te poti satura sa o asculti si te minunezi ca inca mai exista asemenea oameni in secolul XXI, desprinsi parca dintr-un alt decor si neatinsi de tot ceea ce inseamna tehnologie moderna. Simpatica „ghida“ se potriveste de minune cu tot ceea ce are si inspira acest minunat muzeu.    Multe oale-n virf de pomClick pentru imagine maritaCasa-muzeu este una de „gazdoi“ (instariti), cu tinda si camara. Gardul din impletituri ce imprejmuieste curtea casei si poarta mare din lemn, in care se gasesc sculptate citeva versuri, sint de asemenea specifice zonei si atrag privirile turistilor inca dinprima clipa. In curtea casei, ramii mut de uimire vazind un pom impodobit cu „oale si blide“ care mai de care mai colorate. „Gazda“ te lamureste imediat explicindu-ti ca numarul de oale denota prosperitatea familiei, iar daca in virful copacului este o oala rosie, inseamna ca familia are o „fata numa’ buna de maritat“.    „Cuptiorul cu ticlazau“Click pentru imagine maritaIn casa, mobilierul principal era „cuptiorul“, folosit atit la gatit, cit si la dormit. Pe cuptior, un „ticlazau“ (calcator cu carbuni) si alte ustensile cu forme ciudate si denumiri greu de retinut iti fura ochii. Casa avea un singur pat, la care i se adaugau, la nevoie, „laiti“ (banci de lemn), iar copiii mici dormeau direct pe cuptior, acesta fiind locul cel mai cald din casa. Deasupra patului statea „ruda“ (un par din lemn legat pe orizontala) pe care era pusa zestrea fetei inainte de a se marita. Zestrea era formata din „perini“ (perne brodate), „toluri“ (covoare), „fatoi“ (fete de masa), „lepedeuri“ (cearceafuri din cinepa) si „cergi“ tesute din lina. Fetele isi faceau singure zestrea, iar cele care nu le prezentau petitorilor tot acest „arsenal“ isi putea lua adio de la maritis.    „Fusul cu turgalau“Click pentru imagine maritaFiind zona de munte, indeletnicirea specifica fetelor era torsul, iar „Fusul cu turgalau“ (o imbinare armonioasa de piese de lemn, sub forma de stea) este specific acestei zone. Iarna se faceau sezatori unde fetele erau curtate de feciori. La sfirsit, fata il conducea pe pretendent pina in tinda, daca „ii era drag“, iar daca nu, respectivul iesea din casa singur. Scena se repeta citeva seri, dupa care, feciorul ii facea fetei cadou un fus cu turgalau. Atunci, fata era cea mai mindra din sezatoare, fiindca obiectul reprezenta trainicia legaturii lor (atunci sa se desparta cind o piesa din fus va cadea, urmata de celelalte). Daca fata nu gasea singura piesa care se putea desface din fus, raminea si cu fusul, si cu feciorul.     Portul face diferentaMuzeul iti incinta privirile cu numeroase costume populare, specifice Vaii Izei.     Portul se compune din „chemese“, „chieptar“, „zadii“, „gatii“ (pantaloni barbatesti) si „opinci“. Fiecare costum e diferit, in functie de zona (fiind de altfel si un mod de recunoastere a localitatii de provenienta), modelele pastrindu-se din generatie in generatie. Pe linga acestea, se mai gasesc si tot felul de masti folosite in diverse ceremonii de Craciun si de Pasti, dar si multe feluri de colaci folositi in diferite ocazii speciale (nunti, botezuri, inmormintari, Pasti).    „Turistii mai-mai ca nu s-ar mai duce“Pe linga intoarcerea in trecut si retrairea acelor vremuri pe care ti-o ofera acest muzeu, turistii sint invitati chiar sa probeze, daca doresc, aceste porturi populare. Desi muzeul este unul tipic rural romanesc, ironia e ca e vizitat mai mult de turisti straini, din cele mai indepartate colturi ale lumii, care „parca mai-mai ca n-ar mai iesi dinlontru“, profund impresionati de tot ceea ce vad aici, dupa cum ne povesteste simpatica noastra „ghida“.Biletul costa... 1 leu     Muzeul poate fi vizitat zilnic intre orele 9-19 si, desi pare incredibil, 1 leu este pretul pe care turistii il platesc pentru vizita. Pesemne ca nici inflatia n-a ajuns inca pe aceste meleaguri!

Rimetea, un sat-muzeu in aer liber

Este destul de putin cunoscuta turistilor si tocmai acest anonimat pare sa o fi salvat de acea civilizatie care uneori mai mult strica decit ajuta. Cel putin, asa credea fosta conducere a primariei, care nu a ascuns faptul ca ar fi preferat ca aceasta adevarata bijuterie sa ramina ceva mai greu accesibila. Noul primar vrea promovare si vrea drumuri bune care sa duca la Rimetea, considerind ca riscurile pot fi gestionate usor.     Drumul de la Aiud la Rimetea este o adevarata aventura. Gropile din asfalt ajung uneori la dimensiuni impresionante, cu toate ca este vorba de un drum judetean. Cum drumul trebuie refacut din temelii, costurile au depasit tot timpul capacitatea de finantare a Consiliului Judetean Alba, asa ca institutia a depus un proiect si a obtinut finantare din fonduri europene. Lucrarile vor incepe in primavara, dar se vor termina doar anul viitor. Pina atunci, cine vrea sa ajunga la Rimetea trebuie sa ocoleasca aproape pina in Turda si sa se intoarca in judetul Alba. Dar merita. Cine a fost o data la Rimetea se intoarce ori de cite ori are ocazia.     Arhitectura si peisajComuna Rimetea este asezata intr-un cadru natural impresionant, intr-o zona montana cu adevarat deosebita. La fel de impresionant este insa si modul in care sint intretinute casele, care au in mare parte o arhitectura speciala care, desi are influente sasesti, este unica in Romania. Doua treimi din case se incadreaza in aceasta arhitectura si, cu toate ca seamana intre ele, nu exista doua case identice.      Localitatea Rimetea a obtinut, in 1999, medalia „Europa Nostra“, fiind singura localitate din tara care a primit o astfel de distinctie. Medalia a mai fost obtinuta de personalitati, fundatii sau a fost acordata pentru modul in care a fost restaurata o anumita cladire din tara, dar nici o alta localitate nu a fost onorata in acest fel. Premiul a fost oferit comunei Rimetea pentru extraordinara conservare a 138 de case ce reprezinta un exemplu pentru arhitectura zonei, respectind cele mai inalte principii ale restaurarii, cu ajutor international si implicare locala.      Rimetea este un adevarat sat-muzeu in aer liber si plin de viata, pentru ca oamenii de aici nu si-au parasit casele chiar daca acestea au intrat deja in categoria monumentelor, centrul comunei fiind declarat rezervatie de arhitectura.     Bani de la BudapestaBineinteles, pentru a putea intretine si pune in valoare un asemenea sat este nevoie de bani si de spirit de gospodar. In urma cu mult timp, localnicii le aveau pe amindoua, dar acum nu se mai pot lauda cu o bunastare iesita din comun. Spiritul de gospodar i-a facut, insa, sa valorifice la maxim fondurile alocate, insa nu de statul roman, ci de cel maghiar. Mai precis, Primaria capitalei maghiare Budapesta a alocat, incepind din 1999, bani pentru intretinerea comunei. Exista, insa, si o conditie: sa nu se intervina asupra obiectelor de patrimoniu, iar casele sa fie pastrate cit mai aproape de forma lor initiala. Turistii, mai mult sau mai putin specialisti in probleme de patrimoniu sau arhitectura, s-au declarat la unison impresionati de ceea ce au vazut si cred ca situatia ar trebui sa le dea de gindit autoritatilor romane, care par mult mai putin interesate de conservarea unor „bijuterii“ cum este comuna Rimetea sau nu reusesc sa gaseasca solutii simple si nu foarte costisitoare, asa cum au reusit autoritatile din Budapesta.Potrivit primarului Szocs Francisc, autoritatile maghiare nu au intrerupt ajutorul financiar nici in acest an, in ciuda crizei economice. Au promis ca vor da cite 300 de lei pentru fiecare casa mare si cite 200 de lei pentru fiecare casa mai mica. Aceasta pentru intretinerea generala. De asemenea, vor fi finantate lucrarile specifice necesare, cum ar fi schimbarea portilor sau reparatia casei, acolo unde este nevoie.     SperantaLocalnicii din Rimetea isi pun mari sperante in repararea drumului care ii leaga de restul lumii. Acum, multi dintre ei si-au facut pensiuni si asteapta „invazia“ turistilor, care deocamdata vin in cea mai mare parte, cam 90%, din Ungaria, iar restul din Alba si judetele invecinate.      In citiva ani, numarul pensiunilor din Rimetea a explodat. Acum sint peste 70 si ofera peste 200 de locuri de cazare. De fapt, in general, aceste pensiuni constau in una-doua camere amenajate pentru turisti, puse la dispozitie chiar in casa oamenilor. Tocmai de aceea cazarea la Rimetea are ceva aparte. La fel ca si mincarea, care este incredibil de gustoasa si gatita ca pentru familie, cu ingrediente produse in ograda, foarte „bio“, fara ca localnicii sa stie macar ce inseamna acest termen.      „Eu cred ca, daca se face drumul, numarul de turisti va creste cu 30% cel putin, iar asta va fi foarte bine pentru noi. Singura mea teama este sa nu-mi devieze tirurile prin comuna, dar o sa am eu grija sa nu se intimple acest lucru“, a declarat primarul Szocs Francisc.

Motoare incinse la rece

Click pentru imagine maritaSibiul se pregateste de cea mai importanta cursa de snowmobile din Europa de Est. In acest weekend, rider-ii vor strabate 300 de kilometri in jurul Paltinisului.      Weekend-ul acesta va fi dedicat maiestriei celor care minuiesc „motoare“ pe omat, fie el si artificial. 80 de participanti isi vor putea incerca norocul la Red Bull 1.000 Trails, una dintre cele mai titrate competitii de iarna ale Europei. Evenimentul debuteaza miine, cind are loc preselectia concurentilor. Riderii vor avea de parcurs o distanta aproximativa de 10 kilometri, in apropiere de Paltinis, dupa care, timp de 2 zile, se va desfasura intrecerea propriu-zisa.    Trasee noi in CarpatiClick pentru imagine maritaDesi intrecerea propriu-zisa are loc in weekend, ziua de miine va fi, cu siguranta, una dintre cele mai importante ale intregului eveniment. Participantii ii vor surprinde pe sibieni, dar si pe turisti, cu un show incendiar de free style cu snowmobile, o premiera pentru tara noastra. Organizatorii spera ca si anul acesta vor reusi sa ofere tuturor un show pe cinste si le promit competitorilor ca vor avea grija sa le rezerve trasee suficient de incitante incit sa ii osteneasca, dar nu atit de dificile incit sa ii puna in pericol. „Am explorat noi zone, cu snowmobilul iarna trecuta si cu motocicletele in aceasta toamna, pentru a va putea oferi noi trasee spectaculoase in Carpatii salbatici. Din experienta anului trecut, cind am aliniat la start 120 de competitori, am invatat ca un numar mare de concurenti dauneaza calitatii traseului, deoarece acesta este lasat in forma sa naturala, fara a fi pregatit cu utilaje speciale. Am decis ca in acest an numarul limita de sportivi sa fie 80. Vom avea doua clase, profesionisti si amatori, numarul acceptat fiind de 40 pentru fiecare clasa“, a declarat Cristina Badiu, din partea Xventure.     Desfasurare de forteFiecare competitor va avea de parcurs cite doua tururi, iar cel mai bun rezultat va fi definitoriu pentru ordinea la startul de simbata. Cursa va porni din statiunea Paltinis, iar datele privind ora exacta si locul de start pentru fiecare zi vor fi relationate direct cu starea vremii, urmind sa fie anuntate de catre organizatori, in cadrul briefing-ului cu rider-ii. De asemenea, conform datelor oferite de organizatori, lungimea traseului este planificata a fi de aproximativ 100-180 de kilometri pentru amatori si de aproximativ 160-250 de kilometri pentru profesionisti. Toti concurentii vor sosi la Voineasa, unde vor poposi pina duminica. Atunci, se vor intoarce spre Paltinis, unde are loc finish-ul si festivitatea de premiere, in incinta Hotelului Casa Turistilor.     Cristina Badiu * Reprezentant Xventure„Concurentii de anul trecut au simtit pe pielea lor cit de aspre pot fi conditiile meteo la peste 2.000 de metri. Din aceste motive vom avea controale zilnice la echipamentul de salvare, nu doar la verificarea tehnica din ziua inscrierilor. Pina nu vom avea rezultate bune legate de folosirea acestui sistem de urmarire din acest an, nu vom accepta la start decit echipe. Startul individual nu este acceptat.“

Disparut fara urma

Un barbat de 68 de ani, disparut de la domiciliu in data de 23 decembrie 2008, a fost dat in urmarire nationala de politisti. De mai bine de o luna, nici rudele si nici vecinii lui Karda Miklos, persoana disparuta, nu au vesti despre el.     Barbatul are mina stinga amputata, o inaltime de aproximativ 1,80 de metri, circa 70 kg, parul saten tuns scurt, inceput de calvitie si ochi albastri. Rudele nu au putut stabili cu exactitate cu ce era imbracat Karda, care a fost vazut ultima oara pe 23 decembrie la Cantina Primariei, acolo unde era abonat. Pentru ca nu s-a mai intors acasa, a doua zi, fiul sau a anuntat Politia.      Barbatul nu sufera de nici un fel de boala psihica, potrivit declaratiilor celor doi copii ai lui.      Cei care sint in masura sa ofere orice fel de informatii referitoare la starea batrinului sau locul in care acesta se afla sint rugati sa apeleze numarul de telefon 112 sau sa anunte cea mai apropiata unitate de politie.        A. D.

Dilema deputatilor: buget PDF sau Word?

Deputatii s-au contrazis in sedinta Biroului Permanent asupra propunerii ca bugetul sa fie trimis parlamentarilor pe CD-uri, marul discordiei reprezentindu-l „forma needitabila“ impusa de formatul PDF, în care ar urma, potrivit memorandumului intern, sa fie transmis proiectul Guvernului.     Viceliderul grupului PNL, Eugen Nicolaescu, s-a aratat contrariat de propunerea ca variantele transmise pe CD sa fie needitabile. „Ca se doreste sa se faca economie, sa se reduca cheltuielile cu hirtia am înteles (...) dar faptul ca se da pe CD în forma needitabila, retineti, needitabila, asta nu am înteles!“, a spus Eugen Nicolaescu.      „Nu înseamna ca nu poate fi printat, înseamna ca nu poate fi modificat continutul, ceea ce este cu totul si cu totul altceva“, a intervenit presedintele Camerei, Roberta Anastase.     Vicepresedintele Bogdan Olteanu a sugerat, totusi, ca bugetul sa fie transmis pe CD-uri în forma editabila. „S-ar putea sa vrem sa scoatem si noi de acolo, sa punem un tabel comparativ cu amendamentul nostru si textul initial si ne este mai usor daca dam copiere si textul nou“, a aratat Olteanu, sustinut de Nicolaescu.    NewsIn

Zeci de mitraliere furate dintr-un depozit

Cel putin 51 de arme au disparut dintr-un depozit de armament al Aviatiei. Sigiliul unui depozit din Unitatea tehnica militara din Ciorogirla, judetul Ilfov, a fost gasit rupt, miercuri dimineata, conform unor surse din Ministerul Apararii Nationale (MAI).     Procurorii militari au dispus începerea urmaririi penale „in rem” – fara sa aiba înca vinovati – sub aspectul savirsirii de furt calificat, nerespectarea regimului armelor si munitiilor si incalcare de consemn. Serviciul Român de Informatii (SRI) coopereaza cu institutiile implicate în rezolvarea cazului.     MAI a declarat starea de alerta de gradul I înca de miercuri seara. Miercuri noaptea s-au organizat filtre de politie în toate judetele din jurul Capitalei. Pe linga aceste filtre, în toate garile, autogarile si aeroporturile din Bucuresti si din zonele limitrofe s-au luat masuri sporite de siguranta, care vor fi mentinute in continuare.     Procurorii nu au determinat ora spargerii depozitului, în care se afla armament de infanterie.     Toti angajatii Unitatii militare din Ciorogirla vor fi audiati de procurori, conform unor surse militare. Aceeasi masura se va lua si în cazul fostilor angajati ai Unitatii. Regulile militare prevad ca intrarea într-o unitate militara se poate face numai pe baza de legitimatie sau permis de acces.     În ultimii ani, au existat cel putin doua cazuri de sustragere de armament. De la o unitate militara din Bucuresti, a disparut armament folosit, ulterior, în atentatul de la Liceul „Jean Monnet“, în 2002.    A. M. P.

Niculescu, membru al REGI

Europarlamentarul clujean Rares Niculescu (foto) a devenit miercuri membru supleant al Comisiei pentru Dezvoltare Regionala (REGI) a Parlamentului European.     Comisia se ocupa de probleme de politica regionala si coeziune, în special de coordonarea fondurilor europene, relatiile cu autoritatile locale si regionale.„Sper ca din aceasta pozitie sa pot sprijini cit mai bine interesele României si ale Clujului în ceea ce priveste atragerea si utilizarea fondurilor europene“, a explicat Rares Niculescu alegerea facuta.     Presedintele Comisiei REGI, deputatul spaniol Gerardo Galeote, a vizitat anul trecut municipiul Cluj-Napoca, unde a participat la un schimb de experienta in care a explicat cum a procedat tara sa pentru o accesare mai eficienta a fondurilor europene.      „Mizez în continuare pe aceeasi buna colaborare cu presedintele Comisiei, care stie foarte bine cit de importante sint fondurile europene pentru un stat în dezvoltare cum este România în prezent si cum era Spania în urma cu 20 de ani“, a apreciat europarlamentarul PDL.     Niculescu este si membru titular al Comisiei Libertati Civile, Justitie si Afaceri Interne a Parlamentului European.    A. M. P.

?Legea sabiilor?

Miercuri seara si manasturenii au fost martori la batai cu sabii ninja si cu cutite, la fel ca si cei care locuiesc in zona cartierului Iris.      In jurul orei 2130, reprezentantii Sectiei 4 Politie au fost anuntati ca pe strada Salcimului, in fata unui imobil, a izbucnit un scandal intre mai multe persoane.      Una dintre ele a povestit anchetatorilor ca doua persoane  i-au amenintat familia cu o sabie, si a spus ca ii va taia.      Politistii au reusit sa identifice in scurt timp doua persoane in zona care corespundeau semnalmentelor date de persoana agresata. Cei doi au 19, respectiv 20 de ani. Asupra unuia a fost gasita o sabie cu lama de aproximativ 50-60 de centimetri, in vreme ce celalalt avea asupra sa doar o surubelnita. Cei doi s-au ales cu dosare penale pentru port ilegal de arma alba si amenintari.      Tot miercuri seara, doua clanuri de tigani din cartierul Iris s-au „ciocnit“ violent in zona cartierului Iris, in confruntare fiind utilizate sabii, bite si pietre.

Noile infochioscuri ?sosesc? la Cluj

Pina la finele lunii februarie, cinci infochioscuri noi vor fi montate in  Cluj-Napoca. Este vorba despre Piata Muzeului, in apropierea Casei Matei, Parcul Central „Simion Barnutiu“, Piata Garii, Bulevardul Eroilor, pe partea pietonala si zona din apropierea Universitatii „Babes-Bolyai“ de pe strada Mihail Kogalniceanu. De montarea acestora se ocupa firma Uti Systems, aceeasi care a livrat si in trecut municipalitatii infochioscuri. Cele vechi nu au functionat, insa, din pricina unor probleme ale software-ului, spun autoritatile. „Doua dintre infochioscuri au sosit deja. Este vorba despre cel de linga Universitate si cel din zona Pietei Muzeului“, a precizat primarul Apostu.    M. O.

Masinile de gunoi, dotate cu GPS

Utilajele celor doua firme de salubritate care au contract cu municipalitatea pentru serviciile de salubrizare si deszapezire, Brantner Servicii Ecologice si Rosal, vor fi monitorizate prin GPS.      In acest fel, primarul Sorin Apostu vrea sa monitorizeze traseul fiecarei masini, numarul de porniri si stationari si unde s-au facut acestea.      „Contractele pe care le avem cu cele doua firme permit introducerea acestei cerinte fara ca Primaria sa fie nevoita sa plateasca vreun ban in plus. Practic, in acest fel vom sti cine isi face treaba si cine nu, si nu va mai trebui sa taiem din facturile pe care firmele ni le prezinta“, a explicat primarul interimar motivele care au dus la luarea acestei decizii. Alte avantaje avute in vedere de primar sint: verificarea automata a respectarii programului de salubrizare, descurajarea furtului de combustibil si oferirea unui serviciu de calitate clujenilor.      Apostu a mai declarat ca aceasta cerinta de dotare a masinilor de salubritate cu GPS va fi prezenta si in caietul de sarcini ce va fi intocmit pentru licitatia privind concesionarea serviciului de salubrizare menajera. „Dorim ca masinile sa fie corect adaptate aleilor dintre blocuri, pentru a evita distrugerea acestora“, a motivat Apostu.     Directorul Brantner, Eugen Veres, a spus ca masura luata de municipalitate este binevenita: „Noi avem deja sisteme GPS montate pe mai multe masini si am facut deja economii serioase la combustibil. Aceasta masura vine clar in avantajul clujeanului, care trebuie sa stie nu numai ziua in care i se ridica gunoiul, ci si ora“.      La rindul sau, directorul general al Rosal Grup, Sergiu Hossu, a precizat ca pretul unui dispozitiv GPS variaza intre 5.000 si 11.000 de euro.

La ce e bun biroul CJ de la Bruxelles

Foto Diana SandorConsilierii judeteni sint nemultumiti de activitatea Biroului de la BruxellesSoarta Biroului de Informare pe care Consiliul Judetean (CJ) l-a deschis acum citiva ani la Bruxelles a fost amplu dezbatuta, cei mai multi dintre alesi fiind de parere ca nu ar trebui sa se renunte definitiv la acesta. „Este clar ca CJ are nevoie de o astfel de structura de promovare, dar nu in formula actuala care presupune doar o cheltuire a banului public, nu o investire a lui. Eu cred ca am putea externaliza acest serviciu“, a fost de parere democrat-liberalul Ovidiu Turdean.      La rindul sau, social-democratul Valentin Cuibus este nemultumit de activitatea de pina acum a Biroului. „Cistigul nu este deloc semnificativ pentru CJ, mai ales ca multi dintre cei care au efectuat un stagiu de pregatire acolo nu mai sint angajatii nostri acum“, a spus Cuibus. In cele din urma, o decizie finala va fi luata in sedinta urmatoare, una dintre posibilele solutii fiind sugerata chiar de presedintele Alin Tise.      „Impreuna cu celelalte cinci judete din regiunea Nord-Vest am putea sa colaboram si sa transformam Biroul de la Bruxelles intr-unul de promovare a intregii regiuni“, a fost ideea lui Tise.

Click

Foto Diana SandorPeste 60 de taximetristi clujeni au participat ieri dimineata la un mars prin cartierele Manastur si Grigorescu. Oamenii au cerut, pe aceasta cale, reducerea numarului de autorizatii de taximetrie de catre municipalitate si scaderea numarului taximetristilor care lucreaza ilegal.

Jaloane intre Zorilor si Manastur

Cluj si Primaria Cluj-Napoca au analizat posibilitatea amplasarii unor jaloane care sa evidentieze cele doua sensuri de mers de pe strada Frunzisului (varianta Zorilor-Manastur).      Comisarul Florin Goia sustine ca montarea unor jaloane de tipul celor din Piata Cipariu ar spori vizibilitatea unor curbe periculoase. „S-au produs foarte multe accidente rutiere in aceasta perioada pe strada Frunzisului, din cauza neatentiei si a vitezei cu care soferii circula in aceasta zona. Cred ca daca s-ar amplasa aceste jaloane soferii ar fi ceva mai atenti si s-ar uita mai bine la acul vitezometrului“, este de parere comisarul Goia.

Mult prea multi pensionari ?inainte de vreme?

Fostul ministru liberal al Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, Mariana Cimpeanu, a declarat ieri la Cluj ca statul nu ar trebui sa intervina intr-un sistem „bine pus la punct“ cum este cel al pensiilor. Mariana Cimpeanu s-a intilnit ieri cu senatorul Marius Nicoara si cu reprezentantii pensionarilor din judet.     „Sper ca acest Guvern va lua o decizie buna si ca nu se va salva pe seama pensionarilor problema economica a Romaniei. Acum se pune din nou problema inghetarii pensiilor, deci ar fi a doua oara cind pe seama pensionarilor se incearca o rezolvare economica“, a mai spus Cimpeanu. Ea a mai adaugat ca, dupa Revolutie, toate disponibilizarile si inchiderea marii majoritati a intreprinderilor au fost rezolvate prin trecerea la pensie inainte de virsta. Numarului de pensionari ar fi crescut, potrivit fostului ministru, de la 2,5 milioane la 5,5 milioane in intervalul 1989-2008.     Cimpeanu a mai spus ca sistemul public de pensii, bazat pe Legea 19/2000, este unul foarte exact, care nu trebuie modificat, si ca nu trebuie facuta confuzia intre pensie si ajutor social. „Sistemul public de pensii bazat pe Legea 19, si nu sistemul de pensii speciale, este unul foarte bine pus la punct, realizat dupa sistemul nemtesc“, a mai declarat fostul ministru.     „Pensia este un drept obtinut pe baza muncii lui si a contributiilor. Prin punerea in aplicare a ceea ce este de fapt un artificiu, un ajutor social, acordare unei sume de bani unor persoane, fara a contribui, fara a munci, mi se pare ca transformam Romania intr-o tara de asistati“, a spus Cimpeanu.