monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

A doua runda de dezinsectie

A doua etapa de dezinsectie a domeniului public din acest an are loc timp de 2 saptamini, in perioada 14-30 mai, intre orele 22-04. Dezinsectia previne si combate transmisia unor boli de catre insecte si acarieni, fiind realizata preventiv. De asemenea, se are in vedere impiedicarea inmultirii si raspindirii daunatorilor prin crearea de conditii nefavorabile dezvoltarii lor. Firma care se va ocupa de aceasta activitate este Coral Impex.     M. O.

Comisarul Toma Rus iese la pensie

Comisarul sef Toma Rus se va pensiona incepind cu data de astazi, scrie citynews.ro. Ministrul de Interne a aprobat raportul ofiterului de a fi trecut in rezerva cu drept de pensie. Toma Rus a fost sef al Brigazii de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog Cluj si, dupa alegeri, subsecretar de stat in Departamentul de Ordine Publica din Ministerul de Interne. Comisarul a declarat ca va ramine sa predea la Academia de Politie din Bucuresti, unde este lector universitar. Rus are 43 de ani si o vechime de 24 de ani in cadrul Politiei.

Premierul Boc inaugureaza terminalul aeroportului Cluj

Premierul Emil Boc alaturi de ministrul Transporturilor Radu Berceanu si de ministrul Dezvoltarii Regionale Vasile Blaga vor participa astazi la inaugurarea noului terminal de plecari al Aeroportului International Cluj-Napoca. Constructia terminalului a demarat in urma cu circa 2 ani, valoarea totala a investitiei fiind de 25,8 milioane de euro, iar capacitatea de procesare este de 1,5 milioane de pasageri pe an (750 de pasageri pe ora). Premierul va mai participa si la inaugurarea Centrului de Cultura Urbana realizat in incinta Bastionului Croitorilor, precum si la taierea panglicii noului sediu al Directiei de Evidenta a Persoanelor, situat pe strada Motilor nr. 5. Tot miine, Primaria a programat o noua premiere a cuplurilor care au implinit 50 de ani de casatorie neintrerupta, in Sala Mare, de la ora 15.    M. O.

Pesterile din Ardeal, ?aranjate? din bani europeni

Desi in Parcul Natural Apuseni exista o retea impresionanta de pesteri, multe dintre ele risca sa fie distruse de inconstientei turistilor si a localnicilor.      Acesta este unul dintre motivele pentru care Centrul de Initiativa pentru Mediu (CRIM) a initiat si lansat un proiect care urmareste luarea unor prime masuri de protectie si conservare a 37 de pesteri din Regiunea de Nord-Vest. Initiatorii, CRIM si Administratia Parcului Natural Apuseni, urmaresc imbunatatirea starii de conservare a pesterilor si constientizarea localnicilor si turistilor din Apuseni asupra importantei acestora.      „Parcul Apuseni este foarte populat, iar numarul de turisti e in continua crestere. Nu sintem o organizatie suficient de mare pentru a putea amenaja pesterile, nu putem interveni pe infrastructura“, a declarat Calin Voda, presedintele CRIM. El a adaugat ca se va lucra la topografierea pesterilor, realizarea unor harti pentru fiecare dintre ele dar si a unui plan de interventii pentru misiunile de salvare din subteran, care se desfasoara foarte greoi in prezent. Se vor amenaja patru puncte de informare, panouri informative si se vor reabilita intrarile in acele pesteri care gazduiesc colonii de lilieci.     Proiectul are o valoare totala de 1,2 milioane de lei si se va derula pe parcursul a 2 ani. Uniunea Europeana a alocat pentru Programul Operational Sectorial de Mediu, pentru axa din care face parte si initiativa Centrului de Initiativa, 172 de milioane. Din cele 37 de pesteri doar trei sint din judetul Cluj. Acestea sint clasificate ca pesteri de tip „A“, fiind vizitate doar in scop de cercetare speologica: Pestera Virfurasu, Pestera Mare (de pe Valea Firei) si Avenul Poienita.

Proiectul noului Cod Civil a fost finalizat

Discutiile pe marginea proiectului de Cod Civil au fost finalizate in urma cu 2 zile, a anuntat presedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda.      „Ultimele discutii au fost purtate cu reprezentanti din partea ONG-urilor si ai presei vizavi de dreptul la viata privata si la libertatea de exprimare si au durat 8 ore. Desi s-a discutat foarte mult despre necesitatea raminerii prevederii legate de dreptul la replica, in cele din urma s-a renuntat la acesta, avind in vedere ca in Romania exista reglementari in acest sens la nivelul legilor speciale. CNA-ul, de exemplu, reglementeaza concret acest drept la replica“, a explicat presedintele Comisiei Juridice din Camera Deputatilor. Daniel Buda (foto) a mai explicat ca discutiile pe marginea Codului Civil au mai vizat posibilitatea instantei judecatoresti de a opri aparitia unui articol in presa daca acesta ar putea aduce prejudicii unei persoane. Aceasta reglementare a Codului Civil va ramine insa valabila doar in cazul in care este vorba despre adevarate „seriale“ jurnalistice, care aduc prejudicii grave si care pot fi considerate de rea credinta.      Alte discutii au fost purtate cu privire la introducerea unei conventii matrimoniale prin care sotii sa-si reglementeze situatia bunurilor personale inainte de casatoria propriu-zisa.       Tot legat de acest subiect, juristii care au analizat Codul au decis ca in Romania va fi imposibila incheierea casatoriilor intre persoanele de acelasi sex si nu se vor recunoaste astfel de casatorii incheiate in afara teritoriului tarii.      „In cursul zilei de luni, raportul Codului va fi inaintat Birourilor Permanente, iar apoi se va decide in cadrul Coalitei procedura de adoptare“, a mai spus Buda.

Blocurile Armatei, locuinte sociale

Foto Andrei GadaleanBlocurile de pe strada Cojocnei si Taberei se afla intr-o stare avansata de degradare. Cu putin interes si ceva bani, ele se vor transforma in locuinte socialeGuvernul a decis transferul a doua cladiri si a unui teren de la Ministerul Apararii in administrarea Consiliului Local Cluj-Napoca, respectiv a Consiliului Judetean Cluj.      Primaria a primit astfel doua imobile dezafectate, ce au fost folosite in trecut de Armata, unde se doreste acum realizarea de locuinte sociale pentru clujeni.      „Putem sa spunem ca am incheiat astfel un capitol urbanistic controversat, cele doua cladiri fiind practic o pata pe harta Clujului. Prima dintre acestea se afla pe strada Cojocnei numerele 93-97, iar cea de-a doua pe strada Taberei numarul 4“, a explicat primarul Sorin Apostu.      Imobilulde pe Cojocnei are o suprafata construita de 375 mp si un teren aferent de 1.038 mp, iar cel de pe Taberei o suprafata construita de 289 mp si un teren aferent de 1.017 mp. Ambele blocuri au patru etaje, insa difera numarul de camere de locuit existente in fiecare: unul are 41, iar celalalt 54. „Blocurile sint abandonate din anul 1996, iar potrivit estimarilor reabilitarea lor ar costa aproximativ 3 milioane de lei. Vom face locuinte sociale cu una si doua camere, care ar putea fi gata chiar spre sfirsitul acestui an. Blocurile nu au geamuri si usi acum, nu exista bai, doar camere de locuit si sint foarte degradate. Fiind vorba de locuinte sociale, am putea accesa fonduri guvernamentale pentru reabilitarea lor“, a adaugat primarul.     Terenul de pe strada Cojocnei apartine firmei Transilvania Constructii, care a primit in concesiune de la Primarie un teren pe strada Dorobantilor. Apostu sustine insa ca s-a inteles cu reprezentantii celor de la Transilvania Constructii asupra unui schimb de terenuri.     Spitalul de urgenta, in FlorestiConsiliul Judetean a primit aprobare de la Guvern pentru a intra in posesia unui teren al Armatei din comuna Floresti, unde va fi construit viitorul spital regional de urgenta al judetului.      „Aceasta locatie corespunde perfect din punctul de vedere al utilitatilor si al cailor de acces. Locatia din Cimpenesti, identificata de Consiliul Judetean in urma cu doi ani, nu a fost niciodata definitivata, neexistind un act normativ pentru preluarea acelui teren“, a explicat presedintele CJ. Alin Tise a mai precizat ca va prelua terenul din Floresti in maxim 60 de zile, urmind ca depozitul de munitie al Armatei aflat acolo sa fie mutat.      Potrivit lui Tise, urmeaza ca firma de consultanta a Ministerului Sanatatii sa parcurga etapele legate de proiect tehnic si de avize de urbanism.      „Locatia de la Cimpenesti nu a fost abandonata. Acolo vom dezvolta un alt proiect, cel mai probabil in parteneriat cu autoritatile locale din Apahida, care speram sa ajute si la dezvoltarea zonei“, a mai spus presedintele CJ. Alin Tise a mai anuntat ieri ca anul acesta va fi demarata si constructia noii piste a aeroportului, fiind deja publicat anuntul de licitatie.

Premii pentru 50 de ani de casnicie

Click pentru imagine maritaPrimarul Sorin Apostu a premiat ieri 100 de cupluri clujene care au implinit 50 de ani de casnicie neintrerupta. Virstnicii, care au umplut Sala Mare a Primariei, au primit cite un premiu in valoare de 500 de lei si o diploma, iar doamnele si cite o floare. De asemenea, nici unul dintre cupluri nu a ratat ocazia de a se fotografia alaturi de primarul Clujului.    M.O.

Comisie speciala de ancheta pentru universitatile neacreditate

Senatorul clujean Mihail Hardau (foto) a anuntat ieri ca la nivelul Senatului se va constitui o comisie de ancheta care va cerceta situatia universitatilor neacreditate si care nu se supun procedurii de acreditare, dar care elibereaza diplome continind sigla Ministerului Educatiei. Desi a refuzat sa nominalizeze vreo universitate, Hardau, care este si presedintele comisiei pentru invatamint din Senat, a afirmat ca pe lista acestor universitati cu probleme se afla inclusiv institutii de invatamint superior din Cluj-Napoca. „Nu am stabilit deocamdata componenta acestei comisii, insa acest lucru se va intimpla zilele urmatoare. De asemenea, am mai aprobat in comisia Senatului reanalizarea OUG 89, respinsa de parlamentarii din legislatura trecuta, care reintroduce obligativitatea universitatilor de a se supune unei evaluari externe pentru organizarea studiilor de master. Practic, in acest moment, cei care au acreditare pentru licenta pot sa organizeze cursuri de master printr-o simpla decizie a senatului universitatii, iar prin aceasta ordonanta vrem sa introducem un filtru calitativ“, a explicat Hardau, care a mai adaugat ca ordonanta va intra in dezbaterea Senatului in cursul saptaminii viitoare.    M. O.

In prag de concediere, s-a sinucis!

Click pentru imagine maritaIeri in jurul prinzului, locuitorii zonei de la intersectia strazilor Grigore Alexandrescu si Agronomilor au fost socati cind au descoperit cadavrul Sandei Iorga, de 31 de ani.      Femeia se aruncase de pe acoperisul unui bloc de 8 etaje, in care nimeni nu stie cum a intrat.     „Nu e din zona asta, n-a vazut-o nimeni si nu o cunostea nimeni din bloc. Nu stim cum a ajuns pe acoperis, pentru ca de obicei usa de acces e inchisa“, a declarat unul dintre locatarii blocului cu pricina.      Echipajele de urgenta alertate de martorii tragediei au sosit rapid la fata locului, iar medicii SMURD au incercat in zadar manevre de resuscitare.     Sanda Iorga locuia impreuna cu sotul si cu cele doua fetite in cartierul Zorilor, pe strada Mestecenilor. Potrivit vecinilor, acumulase datorii la intretinere, iar in ultimele zile a fost la un pas de concedierea de la hipermarketul Kaufland, pe motiv ca ar fi sustras bani din casa de marcat. In urma unui control, asupra Sandei au fost gasiti 20 de lei, bani a caror provenienta nu a putut fi explicata, astfel incit femeia a fost suspendata pentru 5 zile de la serviciu.      Potrivit autoritatilor, nu exista urme de suspiciune in acest caz. Cadavrul femeii a fost transportat la Institutul de Medicina Legala (IML).

Printul Charles revine in Romania

 Printul Charles al Marii Britanii va reveni în Romania, în a doua parte a saptaminii viitoare, pentru a vizita mai multe comunitati traditionale din zona Transilvaniei, avind programate si întilniri, la Bucuresti, cu presedintele Traian Basescu si cu premierul Emil Boc. Surse oficiale au declarat ca mostenitorul coroanei regale britanice doreste, asa cum se întimpla întotdeauna în astfel de vizite private, ca detaliile itinerariului sau sa fie pastrate cit mai secrete. Printul Charles va vizita, însa, potrivit surselor citate, o serie de localitati din Ardeal, unde fundatiile printului finanteaza o serie de proiecte destinate pastrarii valorilor si traditiilor locale si dezvoltarii durabile a acestor zone. Charles va discuta cu autoritatile romine despre stabilirea unui secretariat permanent care sa aiba în vedere promovarea proiectelor de dezvoltare durabila, în special în ceea ce priveste agricultura organica, turismul rural, conservarea patrimoniului cultural al satelor romanesti.

Festivalul de la Cannes a fost inaugurat cu mult fast

 A 62-a editie a Festivalului de Film de la Cannes a fost oficial inaugurata miercuri seara, de cintaretul Charles Aznavour si de actrita Hafsia Herzi, în timpul unei ceremonii de gala la care au fost prezenti membrii echipei care a realizat filmul de animatie “Up”, ce a deschis evenimentul.Cu putin timp înainte de deschiderea oficiala, presedinta juriului competitiei oficiale, actrita franceza Isabelle Huppert, care a purtat o rochie Armani, brodata cu flori de matase, a adus un omagiu cineastilor din lumea întreaga. “Spunindu-ne cine sunt ei, cineastii ne spun, totodata, cine suntem noi si, poate, ceea ce vom fi. Ei ne spun aceste lucruri si reusesc sa ne convinga gratie încapatinarii, libertatii lor, imaginatiei, inteligentei si nebuniei lor”, a declarat Isabelle Huppert. Ceremonia de deschidere, care a avut loc în marele teatru Lumière din Palais des Festivals de la Cannes, a fost precedata de traditionala parada pe covorul rosu a celebritatilor, moment îndelung asteptat de publicul numeros si de zecile de cameramani si fotografi prezenti la eveniment.Festivalul de Film de la Cannes se desfasoara în perioada 13 - 24 mai.

Dave Gahan de la Depeche Mode, spitalizat la Atena

 Nu poti scapa de neprevazut, oricit de cunoscut ai fi pe plan mondial. Britanicii de la Depeche Mode stiu prea bine acest lucru dupa ce au fost nevoiti sa îsi anuleze, marti seara, concertul de la Atena. Show-ul trebuia sa aiba loc în fata a 20.000 de spectatori adunati la Terra Vibe Park. În loc de muzica pe care abia asteptau sa o asculte, fanii au avut parte, cu citeva minute înainte de începerea spectacolului, de un anunt facut de managerul grupului si tradus în elena: Dave Gahan s-a îmbolnavit si nu poate cinta. Solistul în virsta de 47 de ani a acuzat dureri intestinale. Se pare ca el sufera de o gastroenterita si nu este grav bolnav. „David nu se simte bine, am adus un doctor sa îl consulte în culise si din nefericire parerea medicului este ca Dave nu poate cinta. Chiar acum, el este în drum spre spital, pentru investigatii”, le-a spus purtatorul de cuvint fanilor prezenti, si, dupa ce le-a cerut scuze în numele sau si al grupului, explicind ca spectacolul ar putea fi reprogramat chiar miercuri, a disparut repede. Si avea de ce! Grupul britanic nu numai ca nu a mai cintat la Atena, dar si-a anulat si concertul de joi, de la Istanbul. Concertul facea parte din turneul mondial de promovare a noului album, „Sounds of the Universe”, iar simbata, 16 mai, cei de la Depeche Mode vor sustine un spectacol la Bucuresti, în Parcul Izvor. Evident, daca pe Dave Gahan, care s-a dus în SUA pentru investigatii medicale, nu îl vor apuca din nou durerile de burta. Deocamdata, în programul oficial al formatiei, spectacolul de la Bucuresti înca mai figureaza.

?Este timpul pentru un miracol!?

 A vrut sa se bata cu maladia secolului XXI in tacere, dar s-a gindit sa dea un exemplu celor care trec prin acelasi chin ca si ea. Asa s-a nascut documentarul „Farrah’s Story”, care va avea lansarea in cursul zilei de vineri, pe NBC.  Timp de doua ore, vedeta din „Ingerii lui Charlie”, in virsta de 62 de ani, povesteste ce au insemnat pentru ea ultimele 18 luni, de cind cancerul s-a reintors in organismul ei, dar si supliciul la care a fost supusa pe tot parcursul tratamentului de chimioterapie si iradiere. Filmarea a inceput intr-o excursie facuta in Germania, unde vedeta a incercat un medicament revolutionar. A vrut sa inregistreze ceea ce spun doctorii ca sa isi aminteasca totul. „Vreau sa ramin in viata. Asa ca ii spun lui Dumnezeu, pentru ca pina la urma totul se afla in miinile lui: «Este timpul pentru un miracol»”, spune starul in filmulet. „Din toate lucrurile pe care mi le-am dorit in viata, un doctor care sa imi inlature cancerul meu anal nu a intrat nici macar in topul de un milion al listei mele”, continua actrita.Farrah Fawcett numeste cancerul o „boala care este misterioasa, incapatinata si care are propriile ei reguli. A mea, ca sa stabilim, este incurabila”. Insa, chiar daca este in faza terminala, vedeta nu vrea sa renunte nici o clipa la lupta si asta pentru ca: „stiu ca toata lumea va muri la un moment dat. Dar eu nu vreau sa mor din cauza acestei boli”.

Aspecte ?traduse? din ?legea gemenilor?

Noua lege, prin care parintii vor primi indemnizatii pentru fiecare dintre gemeni, ar urma sa fie promulgata in aceasta vara.Potrivit prevederilor legale, persoanele care pe toata durata anului dinaintea datei nasterii copilului au platit impozitul pe venit beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului in virsta de pina la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, de pina la 3 ani, precum si de o indemnizatie lunara in cuantum de 600 de lei.      Potrivit modificarilor pe care legea le va suferi, in cazul nasterilor multiple, statul acorda in plus cite 600 de lei pentru fiecare dintre gemeni, incepind cu al doilea nascut. De modificarile legii beneficiaza si persoanele care primesc indemnizatii la data intrarii in vigoare a noii legi. „Legea, insa, nu este retroactiva. Nu pot primi bani cei care nu mai beneficiaza de acel drept. Banii se dau incepind din data de intii a lunii urmatoare celei in care s-a depus cererea“, a precizat pentru monitorul deputatul Mircia Giurgiu, unul dintre initiatorii legii.      Actul care prezinta drepturile acordate parintilor este OUG 148/2005, modificata prin noua lege. Le primesc persoanele care au domiciliul sau resedinta la noi in tara, indiferent daca sint cetateni romani, straini sau apatrizi. Cu toate acestea, ei trebuie sa locuiasca impreuna cu copiii si sa se ocupe de cresterea lor. Atit ordonanta, cit si legea care modifica ordonanta pot fi citite in format electronic pe pagina de Internet a cotidianului monitorul, atasate articolului de fata. Documentele care trebuie depuse sint prezentate la articolul 8 al OUG. Printre actele necesare obtinerii indemnizatiei se numara actul de identitate al solicitantului, certificatul de nastere al copilului si, dupa caz, livretul de familie. In cazul persoanelor care primesc deja indemnizatie, ar urma sa apara, in noua lege, unele simplificari. „In principiu, nu vad ce alte acte ar mai fi nevoie, in afara certificatului de nastere. In urma sesizarii vom face si aceasta precizare. Vrem sa fie cit mai simpla procedura, sa nu ingreunam alocarea banilor“, a adaugat Giurgiu. Ordonanta de urgenta nr. 148 din 03/11/2005     Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1008 din 14/11/2005 privind sustinerea familiei în vederea cresterii copilului Lege pentru modificarea alin. (1) al art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2005 privind susinterea familiei in vederea cresterii copilului

Horoscop zilnic

Berbec S-ar putea sa aveti dificultati pe plan sentimental si sa fiti nevoit sa luati o decizie importanta.Astazi puteti sa va faceti proiecte de viitor si sa va folositi cunostintele teoretice.Munca depusa isi va arata rezultatele in scurt timp si veti cistiga bani frumosi.Va sfatuim sa evitati speculatiile financiare. Taur Traversati un moment favorabil, in care aveti posibilitatea sa va asumati noi responsabilitati sau sa incepeti o activitate extraprofesionala.Puteti avea succes in activitatile intelectuale si sociale, ajutat fiind de farmecul personal si de ingeniozitatea de care dati dovada.Spre seara, primiti o veste neplacuta de la un prieten, in legatura cu un plan comun. Gemeni Puteti sa va faceti planuri in legatura cu pornirea unei afaceri. Prietenii si partenerul de viata va sustin si va ajuta cu sfaturi utile.Dupa-amiaza s-ar putea sa aveti o disputa cu o persoana mai in virsta din familie. Va sfatuim sa va calmati, pentru ca in scurt timp totul revine la normal. Rac Va sfatuim sa nu va faceti un plan strict pentru astazi. Dimineata sunteti nevoit sa faceti mai multe drumuri scurte, iar dupa-amiaza aveti ocazia sa rezolvati o problema financiara a familiei.Bazati-va pe intuitie! Leu Dimineata aveti mult de alergat pentru niste acte legate de o mostenire.Spre seara, va pregatiti sa plecati intr-o calatorie in interes familial, impreuna cu partenerul de viata.Este un moment favorabil planurilor de viitor, care se pot concretiza in scurt timp. Fecioara Puteti sa va faceti planuri in legatura cu o afacere rentabila, care va va imbunatati radical situatia financiara.Relatiile cu prietenii si cu rudele sunt foarte bune.In partea a doua a zilei, aveti musafiri care va fac o deosebita placere.Va sfatuim sa nu neglijati persoanele mai in virsta. Balanta Intuitia va ajuta sa faceti schimbari importante in plan social. Pentru aceasta insa, sunteti nevoit sa faceti mai multe drumuri scurte, impreuna cu un prieten.Nu neglijati odihna! Scorpion Dimineata aveti sansa sa gasiti un serviciu mai bine platit sau sa fiti  promovat. Veti avea responsabilitati mai mari, dar si cistigurile vor fi pe masura.Va recomandam sa va consultati cu partenerul de viata. Tineti cont si de sfaturile unei persoane cu experienta din familie! Sagetator Dimineata s-ar putea sa intimpinati probleme financiare, insa nu este cazul sa va demoralizati. Aveti mai mult noroc dupa-amiaza.O ruda apropiata va propune o colaborare pe termen lung. Daca acceptati, va veti imbunatati situatia financiara. Capricorn Aveti succes pe plan sentimental si in societate. Dupa-amiaza primiti vesti bune, din cauza carora va schimbati programul.Este o zi buna pentru planuri de viitor, in legatura cu o afacere.Va sfatuim sa tineti cont de intuitie. Varsator Relatiile cu prietenii au de suferit din cauza principiilor pe care le sustineti cu incapatinare. Va sfatuim sa va intrebati daca nu cumva cei din jur au dreptate.Prietenii va ajuta sa treceti mai usor peste o deziluzie sentimentala. Pesti Dimineata faceti planuri de vacanta impreuna cu persoana iubita.Sunteti bine dispus, pentru ca va simtiti inconjurat de prieteni adevarati.Tineti cont de sfaturile unei persoane mai in virsta, in special daca aveti de luat decizii importante! Nascuti pe 15 mai - Ziua Visatorului  Persoane nascute pe data de 15 mai demonstreaza intr-o maniera foarte naturala ca pot obtine ceea ce alti oameni se straduiesc sa aiba. In mod frecvent, nativii ii atrag inconstient pe cei din jurul lor. Aceste persoane sint deseori surprinse de atentia pe care o capteaza. Nativii nu sunt tot timpul constienti de magnetismul pe care il exercita. Aceste persoane au pur si simplu un dar special cu ajutorul caruia, usor si fara ostentatie, ajung la inimile celor din familie, prietenilor sau colegilor.La prima vedere, nativii nu par persoane care sunt capabile sa atraga atentia. Acest lucru se intimpla pentru ca ei nu par a face ceva extraordinar si pentru ca aspectul lor exterior nu ii deosebeste atit de mult de ceilalti oameni. Farmecul persoanelor nascute pe 15 mai nu iese imediat la iveala. Puterea lor asupra celorlalti se face in general simtita dupa ce au petrecut o perioada de timp impreuna. Lucrurile pe care le fac nativii sunt lucruri comune, lumesti. Cu toate acestea, din cauza creativitatii si a alchimiei pe care o au nativii, acestia vor obtine un rezultat vibrant care va atinge partile sensibile ale celorlati. Nu toata lumea va fi impresionata, ci doar acele persoane care se afla pe aceeasi lungime de unda cu nativii.Deseori persoanele nascute pe 15 mai sunt inclinate spre singuratate. Prefera ca uneori sa aiba preocupari normale in viata de zi cu zi, iar in timpul liber sa-si satisfaca interesele mai speciale. Deseori, incursiunea in propria lume ii poate face sa se indeparteze de oamenii din jur. Aceasta poate fi cauza unor serioase probleme psihice. Cei nascuti in aceasta zi a anului au nevoie sa fie incurajati sa isi exprime sentimentele. La inceput, ei isi vor impartasi ideile si proiectele citorva prieteni apropiati, pentru ca mai tirziu sa le faca cunoscute unui public mai larg. Principala dorinta este bineinteles aceea de a petrece cit mai mult timp facind ceea ce le place mai mult. Din nefericire, acesti nativi nu sunt indeajuns de incisivi pentru a da glas pasiunii. Ei pot alege sa ramina in umbra, chiar daca au alaturi citeva persoane care ii sustin emotional sau financiar. Faptul ca ei nu dau glas pasiunilor lor poate fi o problema pentru toti cei carora le pasa de acesti nativi. Mai devreme sau mai tirziu persoanele nascute pe data de 15 mai trebuie sa incerce sa fie pe cont propriu, sa-si asume responsabilitatea talentelor lor si sa caute cit mai mult o cariera care li se potriveste. Capacitatea lor de a-i multumi pe ceilalti poate fi folosita in munca, intr-un context social. Nativii nu trebuie sa se consume si nu trebuie sa aiba frustrari in legatura cu personalitatea lor.In general, persoanele nascute pe data de 15 mai, considera ca sunt necesari mai multi ani de pregatire pentru a reusi sa-si gaseasca adevarata vocatie. Nativii cred ca este important ca dupa ce au reusit acest lucru sa nu-i conduca pe ceilalti pe cai gresite. Cei nascuti in aceasta zi detesta sa ocupe pozitii importante daca nu sunt pregatiti pe deplin pentru acest lucru. Considera ca trebuie platite anumite tributuri pentru a-si forma ideile si atitudinile potrivite, idei si atitudini care vor avea un impact puternic asupra celorlalti. SFATURI:  Incepe un drum atunci cind consideri tu ca esti pregatit. Ai dreptate in ceea ce priveste responsabilitatea si obligatiile sociale. Ar trebui sa fii mai energic in aceasta privinta. Nu uita niciodata legatura intre dragoste si geniu. Invata sa iti impartasesti sentimentele. Permite celorlalti sa cunoasca lumea ta. PUNCTE FORTE:  Inventiv Magnetic PUNCTE SLABE:  Frustrat Izolat 

Pe scurt

Ziua Familiei, marcata la ClujZiua Familiei va fi marcata anul acesta la Cluj de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Cluj prin organizarea unor intilniri intre copiii plasati in grija asistentilor maternali si familiile biologice ale acestora. Evenimentul se desfasoara prin intermediul proiectului „Eu si Familia Mea“ si are ca scop facilitarea mentinerii legaturii dintre acesti copii si familia biologica. Cu ocazia aceleiasi zile, Compartimentul Adoptii si Post Adoptii din cadrul DGASPC Cluj a trimis newsletter-uri catre familiile si persoanelor care au adoptat. Ziua de 15 mai a fost declarata Ziua Internationala a Familiei de catre Adunarea Generala a ONU, printr-o rezolutie adoptata in septembrie 1993. La propunerea Institutului Roman pentru Drepturile Omului si cu sustinerea Patriarhiei Romane, ziua de 15 mai a devenit si Ziua Familiei Romane.    M. O.Concurs de citit povesti60.000 de elevi din clasele I-IV din aproximativ 2.000 de scoli intreaga tara participa astazi, de la ora 9, la cea de-a II-a editie a concursului „Cangurul în Lumea Povestilor“. Organizatorii (Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii si Fundatia pentru Integrare Europeana Sigma) isi propun sa-i apropie pe micii scolari de lectura, de lumea povestilor si de procesul de creatie. Timpul de lucru este de 45 de minute, in functie de nivelul clasei. Participantii vor primi revistele ce includ subiecte de concurs si diploma de participare, precum si un premiu surpriza.    F. T.Leonard Orban vine la Ziua CariereiComisarul european pentru multilingvism, Leonard Orban participa astazi la evenimentul „Ziua carierei. Interpret de conferinta. Traducator-terminogol“. Evenimentul are loc in sala de conferinte Universitas din parcul „Iuliu Hatieganu“, de la ora 13 si este organizat de Catedra de Limbi Moderne Aplicate a Facultatii de Litere a Universitatii „Babes-Bolyai“ (UBB) din Cluj-Napoca. Sint prezentate oportunitati de cariera, rolul interpretului si al traducatorului, precum si competentele pe care le presupun cele doua profesii.    F. T. Buda cauta solutii pentru RemarulDeputatul PDL Daniel Buda a anuntat ieri intr-o conferinta de presa ca au avut loc deja primele discutii in cadrul Coalitiei de guvernare cu privire la situatia in care se afla angajatii societatii Remarul 16 Februarie din Cluj. „S-au gasit solutii pentru a se asigura resursele financiare pe mai departe pentru a nu vorbi de disponibilizari“, a afirmat Buda. O posibila solutie ar fi acea ca firmele care au datorii catre CFR Marfa, cel mai mare datornic al Remarul, sa vireze banii direct in contul acestei societati.    M. O. Noaptea muzeelor, la SpeologieClujenii sint invitati in noaptea de simbata spre duminica la festivalul cultural european „Noaptea muzeelor“. La Cluj, evenimentul este organizat de municipalitate, prin Centrul de Informare Turistica, si Muzeul de Speologie „Emil Racovita“ si se afla sub inaltul patronaj al secretarului general al Consiliului Europei, Terry Davis. „Noaptea muzeelor“ se va desfasura simultan in peste 2.000 de muzee apartinind celor 40 de tari semnatare ale Conventiei culturale europene. Clujenii vor putea vizita Muzeul de Speologie, evenimentele culturale fiind programate intre orele 20-24. Vizitatorii muzeului vor putea urmari proiectia de diapozitive „Pestera, casa liliecilor“, prezentata de profesorul universitar dr. Iosif Viehman, precum si videoproiectiile „Legendele muzeului“ si „Cum sa supravietuim in pestera“. Accesul publicului va fi liber.    M. O.Istoricii de arta se reunesc la UBCatedra de Istoria Artei a Facultatii de Istorie si Filosofie din cadrul Universitatii „Babes-Bolyai“ din Cluj-Napoca organizeaza intre 15 si 16 mai cea de-a doua sesiune de Comunicari a Istoricilor de Arta. Evenimentul va avea loc in Sala „Virgil Vatasianu“ din Cladirea Echinox (strada M. Kogalniceanu, numarul 7-9). Programul incepe astazi la ora 10, cu dezvelirea efigiei profesorului Virgil Vatasianu în Parcul Memoriei Universitare Clujene (curtea cladirii centrale UBB) în prezenta prof. univ. Andrei Marga, rectorul universitati.    F. T. Tilharul care-a speriat CaianuAutoritatile au reusit sa-l prinda pe cel care a terorizat in ultima perioada localitatea Caianu, fiind autorul mai multor furturi si tilharii. Oamenii legii l-au depistat marti dimineata intr-o casa nelocuita din comuna Caianu, pe Janos K., de 44 de ani, despre care sustin ca ar fi suspectul principal in cazul a cel putin patru spargeri de locuinte de pe raza localitatii. Cel mai recent, la inceputul lunii mai, barbatul a intrat intr-un imobil in care era amplasat si un bar, a imobilizat o femeie de 82 de ani si a furat bunuri alimentare, tigari, bauturi precum si 450 de lei. Magistratii Judecatoriei Cluj-Napoca au admis propunerea Parchetului si au emis mandat de arestare preventiva pentru 29 de zile, barbatul fiind arestat pentru tilharie.    A. D.„Spaima“ jocurilor de norocTrei tineri, dintre care doi clujeni, au fost retinuti de procurorii DIICOT, dupa ce au obtinut venituri fabuloase din scamatorii la jocurile de noroc. Cei trei foloseau dispozitive construite de ei pentru a defecta aparatele, obtinind in mod fraudulos bani. Ofiterii Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate impreuna cu procurorii DIICOT au reusit sa ii prinda in flagrant pe cei trei in timp ce „curatau“ un casino clujean de 20.000 de lei.  Anchetatorii sustin ca reteaua a „operat“ in mai multe casinouri din judetul Cluj, dar si din judetele Alba, Salaj, Satu Mare si Timis, paguba produsa de ei ridicindu-se la peste 92.000 de lei, din care au fost recuperati circa 40.000 de lei. Cercetarile continua.    A. D.

Mai e putin pina la constatarea amiabila

Soferii implicati in accidente auto soldate doar cu pagube materiale vor scapa de drumurile la politie de la 1 iulie.     Constatarea amiabila a accidentelor va intra in vigoare de la 1 iulie, dupa ce Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a publicat un ordin in Monitorul Oficial pentru punerea in aplicare a normelor privind utilizarea acestui formular. Astfel, de la aceasta data, nu va mai fi nevoie de interventia politiei in cazul accidentelor care nu produc daune fizice, ceea ce va economisi atit timpul, cit si nervii soferilor implicati. Cei doi soferi implicati vor trebui doar sa completeze fiecare un formular tip pe care sa il prezinte ulterior companiei de asigurari, fara ca completarea acestui formular sa reprezinte o recunoastere a vinovatiei in producerea evenimentului. Asiguratorul va fi cel care va stabili cine e vinovat si va emite documentele necesare introducerii in reparatie a masinilor.      Aurelia Cristea, membra in Consiliul CSA, prezenta ieri la Cluj-Napoca, a declarat ca aceste masuri au fost luate pentru a veni in intimpinarea asiguratilor si ca nu exista o limita maxima a daunelor materiale provocate in accident. Acest sistem este deja implementat in UE.      Formularele ce trebuie completate in caz de accident se primesc o data cu semnarea politei RCA, dar se pot solicita in principiu de la orice asigurator, chiar daca soferul nu are incheiat un contract cu acesta.

Bazinul Olimpic va fi reabilitat

Consilierii au avut in fata doua propuneri privind viitorul pentru Bazinul Olimpic si zonele de agrement din incinta complexului. Una dintre ele prevedea, pe linga toate lucrarile si amenajarile necesare, instalarea unor dispozitive de producere a energiei electrice cu celule fotovoltaice precum si inlocuirea sistemelor de placare si iluminare a bazinului astfel incit incinta sa ofere posibilitatea de transmisii tv. De altfel, aceasta varianta a fost cea preferata de catre consilieri, pe considerentul ca, in viitor, se poate dezvolta o puternica ramura sportiva acvatica la nivel local. Diferenta de pret intre cele doua variante este de aproximativ 5 milioane de lei. PropuneriPropunerile ajunse pe masa consilierilor sint in mare parte similare. Este vorba despre interventii care vizeaza la exterior, construirea a doua pavilioane, unul destinat sportivilor si un altul administrativ, amenajarea unei parcari incapatoare, a unor zone destinate copiilor si a unor terenuri de minibaschet si tenis. Din acest punct, diferenta intre cele doua variante discutate devine vizibila. In prima dintre ele se propunea in plus amenajarea unor terenuri de baschet la marimi normale, iar in cea de a doua - votata de consilieri, construirea unui bazin de inot in aer liber si a unor suprafete de legatura cu zona interiora.In ceea ce priveste alimentarea cu energie a complexului, varianta preferata de consilieri prevede realizarea unor instalatii de preparare a apei calde prin folosirea de panouri solare dar si amenajarea unor instalatii de producere a energiei pe baza panourilor fotovoltaice.In ceea ce priveste suprafata interioara, cele doua variante porpuse au din nou un corp comun. Astfel, lucrarile aprobate sint cele de inlocuire a gresiei existente cu dale antiderapante, imbracarea peretilor cu material rezistent la umiditate, refacerea zugravelilor interioare, a instalatiilor de apa rece si de hidrant precum si a retelelor de canalizare. In plus, s-a dispus interventia necesara refacerii instalatiilor de iluminat de siguranta, sonorizare, cronometraj, display, start si a panourilor de contact, proiectarea de tablouri electrice noi, refacerea instalatiilor de incalzire cu corpuri statice si prin pardoseala, a celor de ventilatie, climatizare si dezumidificare precum si adaptarea sistemelor termice pentru surse de alimentare neconventionale. Pe final, cele doua variante discutate au din nou diferente, dezbatute de catre consilieri inainte de aprobare. Votul alesilor a aprobat placarea bazinului cu materiale plastice, montarea unei instalatii tehnologice noi, inlcouirea sistemului de circulatie a apei din bazin si executarea unei noi instalatii de iluminat care sa permita realizarea de transmisiuni tv. Costul total al lucrarilor aprobate este de 20.932.418 lei, mai bine de jumatate din bani urmind sa vina din fonduri europene.

Tratative pentru Pereira

 Presedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Muresan, si directorul executiv Razvan Zamfir au fost la Lisabona pentru a discuta cu reprezentantii clubului Benfica despre transferul lui Pereira, informeaza cotidianul lusitan O’Jogo. Reporterii lusitani i-au vazut pe Iuliu Muresan si Razvan Zamfir la un hotel din capitala Portugaliei, desi acestia au facut tot posibilul pentru a trece neobservati. Din cite se pare, reprezentantii clubului roman s-au intilnit cu cei ai clubului Benfica pentru a discuta despre trecerea uruguayanului Alvaro Pereira la gruparea lusitana. “Clubul Benfica trece in acest moment prin unele probleme financiare si ar putea oferi unul sau chiar doi jucatori plus o suma de bani pentru transferul lui Pereira. Avind in vedere si problemele financiare ale romanilor, dar si bunele relatii dintre cele doua cluburi, desi pretul jucatorului este de circa 5-6 milioane de euro, s-ar putea ajunge la o alta intelegere. Din afacere ar putea face parte si romanul Laszlo Sepsi, care nu mai este dorit de portughezi”, noteaza O’Jogo.

Mitchell se recupereaza

 Fundasul australian Josh Mitchell, de la Universitatea Craiova, a suferit o interventie chirurgicala in Australia, iar in urma consultului de specialitate s-a ajuns la concluzia ca interventia a fost reusita. Josh Mitchell suferea de pubalgie si s-a operat la tendonul muschiului aductor lung de pe partea stinga. Perioada de recuperare va fi de aproximativ doua luni si jumatate.

?Tamponati? Dacia!

Uniristii spera sa cistige confruntarea cu gruparea argeseana, o victorie a “alb-negrilor” putind aduce echipa albaiuliana foarte aproape de Liga I. Adrian Falub, antrenorul Unirii, a avertizat ca se teme inaintea acestui meci pentru ca elevii lui se considera deja cu un picior in Liga I. “Venim dupa o saptamina cu trei jocuri, in care am reusit sa luam 7 puncte din 9 posibile si cred ca ii simt pe jucatori inca euforici si putini relaxati. Drumul spre Liga I este inca lung si promovarea este, inca, departe. Sper sa ne putem concentra pentru meciul cu Mioveni si sa nu facem greselile facute de catre contracandidatele noastre. Intilnim o echipa foarte buna, chiar daca in deplasare nu a obtinut foarte multe puncte, dar care, atunci cind se mobilizeaza, poate sa joace foarte bine. Sunt convins ca avem puterea si valoarea sa invingem echipa din Mioveni, dar ne va fi foarte dificil daca nu ne vom concentra 100%. Trebuie sa constientizam ca fotbalul inseamna matematica si atita timp cit nu suntem matematic promovati, va trebui sa luptam pentru indeplinirea  obiectivului”, a declarat tehnicianul Unirii.Zagrean: “Depinde numai de noi”Golgheterul Unirii nici nu concepe ca echipa lui sa rateze promovarea. “Meciul cu Mioveniul va reprezenta ultima sansa a «circotasilor» care vorbesc pe la colturi, ca noi nu ne dorim promovarea. Batem Dacia, luam 3 puncte mari si le inchidem gura asa-zisilor contestatari. Totul depinde numai si numai de noi de acum inainte”, a declarat Zagrean, care a marcat 10 goluri pentru Unirea in acest sezon. De asemenea, mijlocasul Ionut Grozav crede ca meciul cu argesenii este dificil, dar spera ca Unirea sa obtina toate cele trei puncte. “Toata echipa este pregatita, fiindca ne asteapta un meci greu, care ne poate pune in postura de favoriti la promovare. Suntem constienti ca trebuie sa batem si sa facem un joc bun, la capatul caruia sa obtinem toate cele trei puncte. Speram sa vina cat mai multa lume la stadion, pentru a ne incuraja si sa fie o atmosfera frumoasa in tribune, iar la final sa ne bucuram impreuna pentru victorie!”, a precizat mijlocasul albaiulian.Absente importante in tabara uniristaDificultatea meciul cu Mioveniul este dublata de absente. Antrenorul Adrian Falub nu-i are la dispozitie pe Bobi Verdes - suspendat, Sg. Costea, Pepenar, Foro si M. Rus - accidentati, in vreme ce mijlocasul Ciprian Selagea este plecat la Snagov, cu lotul national Under-19, urmind ca simbata dimineata sa plece spre Franta, pentru meciurile grupei a V-a de calificare, primul joc fiind luni impotriva Norvegiei.“Ne lipsesc o serie de jucatori foarte importanti pentru noi. Daca facem o contabilizare, putem spune ca ne lipseste aproape jumatate din echipa. Sergiu Costea va suferi o interventie chirurgicala, la Cluj. Cu siguranta echipa va juca si pentru el, fiindca este un jucator care si-a dorit foarte mult sa intre in teren si sa aiba o performanta cu Unirea Alba Iulia. Sper sa vina lume multa la stadion, sa ne inteleaga, sa ne incurajeze si impreuna sa cistigam acest meci”, a mai adaugat Falub.Echipa probabila: Rotaru - I. Balan, Poverlovici, Bumbac, Bucurica – Fl. Dan, Dalbea, I. Grozav, C. Cristea – G. Grozav, Zagrean.Arbitrii: Miron Florin (Bucuresti) - Florescu Costin (Huedin) si  Barleanu Vlad (Bucuresti), rezerva: Popa Sergiu (Aiud). Observator FRF: Vancea Valer (Oradea).ETAPA A 30-ACSM Rm Vilcea - CFR Timisoara (6-1)FC UNIREA ALBA IULIA - Dacia Mioveni (0-2)ACU Arad - FCM Tirgu Mures (1-1)International C. de Arges - FCM Tirgoviste (3-2)Liberty Salonta - Minerul Lupeni (0-1)UTA Arad – Muresul Deva (0-0)Mechel Cimpia Turzii - Jiul Petrosani (0-4)Drobeta Turnu Severin - FC Bihor Oradea (1-3)Universitatea Cluj – Ariesul Turda (0-0)

Lazio si-a salvat galoanele

 Cupa Italiei. Lazio Roma, echipa la care evolueaza si fundasul roman Stefan Radu, a cistigat Cupa Italiei, dupa ce a cistigat finala cu Sampdoria. Fundasul roman a stat pe banca de rezerva nefiind utilizat. Scorul dupa 120 de minute de joc a fost 1-1, dupa ce Zarate (‘4) a deschis scorul pentru laziali, iar Pazzini a egalat in min. 31. S-a ajuns la lovituri de departajare, faza la care Lazio a ratat un singur sut (Rocchi), in timp ce pentru genovezi au irosit sanse. Lazio, aflata pe locul X cu trei etape inainte de incheierea Seriei A, a obtinut prin aceasta victorie dreptul de a participa in sezonul viitor in Europa League.Cupa Spaniei. Desi foarte aproape de titlul Primerei Division, CF Barcelona si-a adaugat in panoplie si trofeul “Copa del Rey” dispunind in finala cu 4-1 de Athletic Bilbao. Bascii au deschis scorul in min. 9, prin Toquero, dar echipa lui Pep Guardiola a inscris de patru ori prin Yaya Touré (’31), Lionel Messi (’54), Bojan Krkic (’58) si Xavi Hernandez (’64), reusind mai ales in partea secunda cind au incintat tribunele de pe stadionul “Mestalla” din Valencia. Barcelona este singura echipa care are sanse sa cistige “Marea Tripla”, daca se impune, pe 27 mai, la Roma, in finala Ligii Campionilor cu Manchester United.  Inainte de meci s-a petrecut si un incident, cind imnul Spaniei a fost fluierat de o parte dintre suporterii prezenti la meci, cei mai multi dintre ei fiind din Catalunya si Tara Bascilor.

A venit rindul lui Prunea

 Ca in toata saptamina, ieri a avut loc o activitate intensa la sediu DNA Pitesti, cea mai importanta stire fiind chemarea in fata procurorilor a directorului Departamentului de Relatii Internationale al FRF, Florin Prunea, al carui nume a aparut in stenogramele convorbirilor telefonice interceptate de catre anchetatori in cazul de coruptie al arbitrilor. Prunea a stat aproape opt ore la sediul DNA Pitesti, in care a fost audiat si, probabil, confruntat cu patronul FC Arges, Cornel Penescu, aflat in arest, lucru dezmintit de oficialul FRF. La iesirea din sediul DNA, Prunea a precizat ca a stat atit de mult pentru ca a mai fost audiat cineva inaintea sa si a fost chemat sa dea relatii “legate de regulamentul de fotbal” (probabil ROAF). In aceeasi zi cu Prunea, au mai fost chemati la audieri arbitrul asistent Florin Stanescu, patronul FC Arges, Cornel Penescu, si presedintele gruparii argesene Cristian Minca. Stanescu, care a arbitrat echipa FC Arges de doua ori in tur (cu Unirea Urziceni, scor 2-3, si cu Gloria Bistrita, 0-2) si odata in retur, la recentul meci cu Bistrita (2-1), a stat doua ore si jumatate in sediul DNA. Penescu a fost adus sub escorta din arest.La Tribunalul Arges, s-a judecat cererea de eliberare pe cautiune a arbitrului Aurelian Bogaciu, judecatorii stabilind, pentru aceasta o suma de 10 mii de lei. Marti, Tribunalul a respins cererea procurorilor de a se prelungi mandatul de arestare al lui Bogaciu, acesta fiind adus, ieri, la Curtea de Apel, unde se judeca recursul procurorilor.  Curtea de Apel a respins recursul si, ieri dupa-amiaza Aurelian Bogaciu a fost pus in libertate. Aurelian Bogaciu a fost arestat preventiv in noaptea de 29 spre 30 aprilie, de DNA Pitesti, pentru luare de mita, in scandalul de coruptie din arbitraj, fiind acuzat ca a primit o suma de bani si ca a acceptat cazarea gratuita la hotel, in schimbul unui ajutor pe care urma sa-l dea echipei de fotbal FC Arges. Mandatul de arestare al lui Bogaciu ar fi expirat la 29 mai.

Care mai sint preturile in piata?

Foto Andrei GadaleanLuna trecuta, tigarile si tutunul s-au scumpit cu 6,25%Au fost inregistrate cresteri la marfurile alimentare de 0,03%, la marfurile nealimentare de 0,81%, in timp ce serviciile s-au ieftinit cu 0,45 de procente.     Comparativ cu luna decembrie 2008, cresterea preturilor, per total, in luna aprilie 2009 a fost de 2,92%, fiind inregistrata o crestere la marfuri alimentare de 1,45%, la marfuri nealimentare de 3,67%, iar la servicii de 4,20%.    Telefonie mai ieftina, tigari mai scumpePotrivit Directiei Regionale de Statistica Cluj, printre produsele alimentare nu s-au inregistrat luna trecuta scumpiri spectaculoase fata de luna martie 2009. De exemplu, carnea de bovine s-a scumpit cu numai 0,51%, zaharul cu 0,43%, legumele si conservele de legume cu 0,80%, iar fructele proaspete cu 0,83%. In schimb, s-au ieftinit uleiul comestibil (–3,34%) si ouale (–3,02%).     Si printre marfurile nealimentare, preturile au ramas relativ aceleasi, doar la tigari si tutun fiind inregistrata o scumpire de 6,25%.     Nici serviciile nu s-au scumpit semnificativ in luna aprilie fata de martie, iar, in plus, costurile pentru transportul aerian au scazut cu 2,08%, iar cele pentru telefonie cu 2,09%.    Preturile de pe tarabeIn luna martie, in comparatie cu luna februarie a acestui an, preturile medii la principalele produse agroalimentare vindute pe piata clujeana au crescut la cartofi cu 5,74%, ajungind la 1,73 lei/kg, la mere cu 9,32% (2,15 lei/ kg) si la miere cu 2,44% (21 lei/ kg). In schimb, printre produsele ieftinite se numara fasolea uscata – cu 3,96% (7,42 lei/kg), morcovii – cu 11,11% (2 lei/kg) si brinza din lapte de oaie – cu 5,06% (18,75 lei/kg). In ceea ce priveste pretul la usturoi, ceapa si lapte, acesta a ramas acelasi.    Salarii la fel ca restul romanilorCistigul salarial mediu nominal brut in judet, realizat in luna martie, a fost de 1.955 de lei, iar cel net de 1.431 de lei, mai mare cu 6,9% fata de aceeasi luna din anul 2008. La nivel national, in aceeasi luna, cistigul salarial mediu nominal brut a fost de 1.922 de lei, iar cel net de 1.402 lei.     Numarul somerilor inregistrati la sfirsitul lunii martie in Cluj era de 14.276 de persoane, iar rata somajului, calculata fata de populatia activa, reprezenta 4,2%, cu 1% mai mare fata de rata somajului inregistrata in luna martie din anul 2008.

Un derby si nu prea

 In virtutea inertiei, multe surse mediatice considera meciul Steaua – Rapid ca fiind derbiul etapei a XXXI-a a Ligii I. Lucru valabil datorita traditiei, dar si istoriei recente. Relativ recentele confruntari din sferturile Cupei UEFA, sau – ca sa venim mai aproape in timp – episodul neplacut al brichetei de anul trecut, augmenteaza interesul crescendo al confruntarii din Ghencea, venita la numai o saptamina, dupa Steaua – Dinamo. Insa, cele doua echipe ocupa locurile IV si, respectiv, VII in clasament si miza nu este chiar atit de enorma ca la meciul Dinamo – FC Timisoara de duminica. Si totusi, partida din Ghencea are o miza deosebita si anume, un loc sub soarele Europei, echipa care pierde (in special, Rapid) micsorindu-si sansele europene. Exista chiar vorbe ca nici una dintre cele doua echipe nu doreste sa riste prea mult, un rezultat de egalitate fiind convenabil, ceea ce s-a vorbit si de precedentul Steaua – Dinamo. Numai ca, atit Steaua, cit si Rapidul, au un program foarte dificil in ultimele etape si nu-si permit sa se joace cu punctele. Meciul din Ghencea a fost la un pas sa se dispute fara spectatori, datorita organizarii defectuoase a derbiului din etapa trecuta de catre Steaua, dar pina la urma, gruparea lui Gigi Becali a scapat doar cu amenda. Aceasta masura nu ajuta prea mult Steaua, intrucit presiunea propriilor suporteri asupra jucatorilor si a antrenorului Marius Lacatus va fi imensa, fanii neacceptind un al doilea derby bucurestean necistigat pe stadionul propriu. Tot astazi, se mai joaca un meci in Liga I, Universitatea Craiova va intilni pe teren propriu formatia Gloria Buzau, care nu mai are nici un obiectiv in acest sezon. Victoria previzibila a oltenilor i-ar aduce in pole-position pentru un loc in Europa League si este necesara pentru ca, pentru Stiinta urmeaza partide cu Rapid, Steaua si FC Vaslui.Programul etapei a XXXI-aZiua         Ora    Meci                Rezultat tur    TVVineri         18:00    Craiova – Buzau    2-0    GSP TVVineri         21:00    Steaua – Rapid    0-0    Antena 1Simbata   17:00    Iasi – Medias    0-1    GSP TVSimbata   18:00    Bistrita – Pandurii    1-1    -Simbata   19:00    Farul – FC Arges    0-3    GSP TVSimbata   21:00    CFR – Brasov    1-1    GSP TVDuminica 17:00    Otelul – Urziceni    1-3    GSP TVDuminica 19:00    Vaslui – Otopeni    2-0    -Duminica 20:30    Dinamo – Timisoara    3-0    GSP TVClasament1. Dinamo    30    19    5    6     51-21    62     (^17)2. Urziceni    30    18    6    6     45-18    60     (^15)3. Timisoara    30    19    7    4     55-32    58     (^19) *4. Steaua    30    13    13    4     40-22    52     (^7)5. Craiova    30    14    10    6     39-21    52     (^7)6. CFR    30    14    10    6     39-23    52     (^7)7. Rapid    30    15    6    9     40-27    51     (^6)8. Brasov    30    12    12    6     31-22    48     (^3)9. Vaslui    30    14    6    10     39-33    48     (^3)10. Arges    30    11    8    11     36-39    41     (-4)11. Pandurii    30    10    8    12     25-34    38     (-7)12. Otelul    30    10    6    14     34-44    36     (-9)13. Bistrita    30    9    5    16     26-38    32     (-13)14. Iasi    30    9    5    16     26-40    32     (-13)15. Medias    30    8    6    16     31-46    30     (-15)16. Farul    30    6    5    19     23-50    23     (-22)17. Otopeni    30    3    7    20     21-48    16     (-29)18. Buzau    30    2    3    25     15-58    9     (-36)* Echipa penalizata cu sase puncte

Pe scurt

Oportunitati prezentate de franceziIeri a avut loc la Cluj-Napoca seminarul „Oportunitati de finantare prin fonduri europene“, organizat de Camera Franceza de Comert si Industrie din România si Misiunea Economica a Ambasadei Frantei la Bucuresti. Tema evenimentului au reprezentat-o fondurile structurale, iar invitatii au prezentat programele de finantare a proiectelor cu ajutorul fondurilor europene, precum si sursele complementare de finantare prin intermediul programului EuroBRD. Consultantii KPMG au oferit sfaturi pentru constituirea dosarelor, iar un invitat de la Bruxelles a prezentat o situatie de ansamblu a fondurilor disponibile pentru România în perioada 2007-2013.    A. D. Probleme de business solutionate de eleviIn acest weekend se va desfasura o noua editie a programului Innovation Camp, organizat de Junior Achievement Romania, in colaborare cu ISJ Cluj. Evenimentul se va desfasura in perioada 16-17 mai la Grupul Scolar de Material Rulant Unirea din Cluj-Napoca. Proiectul va reuni peste 130 de elevi cu virste intre 15-18 ani din liceele clujene, care vor concura pe echipe in rezolvarea unei probleme specifice mediului de afaceri si vor formula planuri concrete pentru solutionarea acesteia. Tema reprezinta o provocare, fiind totusi accesibila tinerilor, determinindu-i astfel sa isi foloseasca tot potentialul pentru a gasi o solutie viabila si inedita. Elevii vor beneficia de asistenta consultantilor voluntari din partea companiei Nokia.    A. D.

Turnuri de 21 de etaje la intrarea in Marasti

Foto Otilia ChisAsa arata machetele si plansele viitorului ansamblu multifunctional avizat ieri in comisia de urbanismEste vorba despre un ansamblu multifunctional ce va fi construit cel mai probabil in trei etape, denumit „Le Tours de Cluj“, dezvoltat de compania Stemmer Development. Ansamblul ar urma sa cuprinda atit locuinte, cit si spatii de birouri si un hotel, dezvoltatorii avind in vedere si amenajarea Canalului Morii. In total, vor fi construite 12 cladiri, cea mai inalta avind o inaltime de 65 de metri.      „Va fi un pol de servicii si business, situat la o distanta destul de mare de centrul istoric al orasului si la o distanta avantajoasa de aeroport. Accentul va fi pus pe parterul public, cetatenesc, care a fost gindit pentru fiecare cladire. De asemenea, mai propunem o zona verde si una pietonala de-a lungul Canalului Morii“, a explicat arhitectul Augustin Ion principiile pe care se va baza proiectul.     Intr-o prima etapa se vor construi cladirile de birouri pe o suprafata totala de 17.030 mp, ulterior fiind prevazuta construirea locuintelor si a hotelului pe o suprafata de 11.040 mp. In final, pe o zona de 5.200 mp se vor ridica alte locuinte. Oportunitatea proiectului a fost avizata ieri de urbanisti, care au fost de acord si cu construirea de catre UBB a unui camin pentru sportivi.     Camin nou pentru sportiviFoto Otilia ChisCaminul face parte dintr-un proiect initiat in 1997 privind construirea de camine studentesti si va fi ridicat pe strada Pandurilor, in apropierea parcului sportiv „Iuliu Hatieganu“. Caminul va avea 504 locuri de cazare dispuse pe 10 etaje. La propunerea primarului Sorin Apostu, reprezentantii UBB ar putea amenaja la parterul cladirii un spatiu pentru policlinica studenteasca.      „Actualul spatiu in care functioneaza policlinica este in pericol sa fie retrocedat si cred ca in acest fel am putea rezolva problema“, a sugerat Apostu. Tot ieri, membrii Comisiei Tehnice pentru Amenajarea Teritoriului si Urbanism au continuat si analiza amplasamentelor panourilor publicitare, renuntindu-se la 65 dintre cele amplasate in zona centrala a Clujului.

Pe scurt

Blitz-Build-ul „Habitam impreuna“, la final„Habitat pentru Umanitate“ Cluj organizeaza astazi dedicarea casei din cartierul Gruia pe care a construit-o in cadrul Blitz-Build-ului „Habitam impreuna“ alaturi de voluntari din rindul autoritatilor locale, al unor firme, institutii de presa si fundatii clujene pe parcursul a 10 zile. Evenimentul are loc de la ora 10, la adresa familiei Andronesi, beneficiara proiectului, pe strada Lapusului, nr. 25. Vor fi prezenti primarul Sorin Apostu, precum si reprezentanti ai celor 19 parteneri implicati in realizarea proiectului, sponsori sau voluntari.    F. T. Noua Dreapta, ecologizeaza Parcul RozelorMembrii filialei clujene a Asociatiei „Noua Dreapta“ vor intreprinde simbata o campanie de ecologizare a Parcului Rozelor din zona Plopilor Vest. Actiunea se va desfasura intre orele 10 si 18. „Acest parc, care odinioara era locul preferat de joaca al copiilor din cartierele Manastur si Grigorescu, a devenit un adevarat focar de infectie si este pur si simplu inundat de gunoaie“, se arata intr-o comunicare a organizatiei. Tinerii nationalisti si-au luat, astfel, angajamentul sa curete parcul, iar Primaria Cluj-Napoca le-a pus la dispozitie o autospeciala pentru transportarea gunoiului strins.    A. M. P.

Interviu cu un om obiSnuit * Braica Petru, 84 de ani, pensionar

Avind in vedere numarul tot mai mare de cazuri de gripa porcina, va simtiti amenintat de aceasta?     Nu, nu ma simt deloc amenintat, fiindca nu cred ca va ajunge pina la noi. In primul rind, eu cred ca, de fapt, gripa porcina nici n-a plecat din Mexic, cum sustin toti. Cred ca a pornit totusi din America, dar ei nu vor sa recunoasca asta. In Mexic si America explozia de cazuri de infectare cu gripa porcina a fost atit de mare si, brusca fiindca, n-au stiut de la inceput cu ce au de-a face si cum se transmite. De aceea, pina s-au „dezmeticit“, cazurile s-au inmultit.Credeti ca Romania este mai expusa decit alte tari la virusul gripei porcine?     Nu, nu cred asta. In primul rind fiindca noi nu calatorim la fel de mult ca ei. In America si in restul tarilor e mult mai bine dezvoltat, de exemplu, traficul aerian, si de aceea si viteza de propagare a virusului in aceste tari a fost atit de mare. Daca in orasul in care locuiti se vor semnala cazuri de gripa porcina, ce veti face sa va protejati? Stiti cum se transmite acest virus?     Da. Stiu ca se transmite de la om la om, dar nu stiu ce-as putea face in plus sa ma protejez mai mult decit am facut-o pina acum, spalatul pe miini si igiena de fiecare zi, in rest, nu ma vad purtind masca din aceea pe fata. Poate ca, totusi, daca ar incepe si la noi cu cazuri mortale, lumea s-ar conforma si probabil ca ar purta si masti, dar eu chiar nu ma vad purtind, fiindca nu mi-e frica de gripa. Noi, romanii, am fost mereu mai protejati decit alte popoare. Credeti ca daca vor aparea cazuri si la noi, sistemul medical va putea gestiona eficient cazurile de infestare cu gripa porcina?      Da, cred ca da. Dupa cita agitatie am vazut la televizor, pe la spitale, cred ca sint pregatiti. Am vazut ca au si stocuri de vaccinuri, deci cred ca sintem, in orice caz, mai bine pregatiti ca Mexicul. Acolo i-a luat prin surprindere, si asta a fost problema. Or, acum noi sintem deja informati despre acest virus, stim cum se transmite, deci ne vom putea lupta mai bine cu el.Daca ati avea de mers in vacanta in zone in care se anunta focare de gripa porcina, v-ati amina calatoria?     Nu, asta in nici un caz. Chiar ma gindeam sa merg la un prieten in Arizona, si cred ca am sa merg, nu ma sperie pe mine gripa asta. Oricum, eu mi-am cam trait vremea, asa ca as merge, ce o fi, o fi. Credeti ca acest tip de gripa este mai grava decit gripa aviara?     Da, cred ca gripa porcina este mult mai grava decit aviara, dar, asa cum v-am mai spus, n-are rost sa ne agitam, nu cred ca va ajunge pina la noi.

CFR-istii au scapat de depunctare. Deocamdata

Ieri, membrii Comisiei au analizat memoriul pe care oficialii Unirii Urziceni l-au intocmit dupa meciul cu CFR Cluj. Motivul acestui demers l-a reprezentat folosirea de catre clujeni a lui Yssouf Kone, fotbalist care, in opinia lor, n-ar fi trebuit sa aiba drept de joc. Aceasta deoarece ivorianul primise cartonas rosu cu doua etape inainte de confruntarea de la Urziceni si, conform regulamentului, ar fi trebuit sa fie suspendat pentru meciul de pe arena „Tineretului“. Totusi, dupa o prima intrevedere, membrii Comisiei de Disciplina i-au dat o suspendare de un singur meci. Asa ca actiunea ocupantei locului doi in clasamentul Ligii 1 a fost considerata nefondata, ceea ce inseamna ca CFR-istii nu vor fi depunctati, asa cum era de asteptat in cazul in care decizia ar fi fost favorabila ialomitenilor. „Daca presedintele FRF (Mircea Sandu, n.r.) a spus ca e o decizie neregulamentara ca Yssouf Kone sa fie suspendat numai o etapa, atunci înseamna ca nu este chiar o contestatie lipsita de sens. Merg pîna la ultima instanta, vreau sa se faca dreptate pentru ca eu cred ca avem toate argumentele de partea noastra. Am avertizat înaintea jocului cu CFR sa nu fie folosit Kone, dar ei l-au introdus în teren si si-au asumat astfel riscuri foarte mari“, a declarat presedintele Unirii Urziceni, Mihai Stoica, dupa aflarea verdictului. Acesta a facut referire la interventia lui Mircea Sandu pe marginea subiectului, seful Federatiei opinind in urma cu ceva timp ca, prin neaplicarea ad litteram a regulamentului, „s-a luat o decizie abuziva in cazul lui Kone“.

Cupa Danone revine la Cluj

Nu mai putin de 21 de echipe se vor intrece, miine de la ora 9, pe terenul de la Complexul Sportiv „Napoca“ (fosta baza sportiva IRA din cartierul Gheorgheni), in etapa locala a competitiei patronate de fostul mare international francez, Zinedine Zidane. Au si de ce. Cistigatoarea va merge, in luna iunie, la faza pe tara, unde se va intrece cu echipele similare din Bucuresti, Constanta si Timisoara pentru a stabili reprezentanta Romaniei la turneul final international ce se va disputa in Brazilia, la Sao Paulo. Acolo, in Tara Fotbalului, micutii fotbalisti il vor intilni pe nimeni altul decit pe „Zizou“, parintele spiritual al Cupei Danone, impreuna cu care vor sarbatori centenarul evenimentului. De mentionat ca in România, micii campioni se bucura de suportul fostului dublu cistigator al Cupei Campionilor Europeni, Miodrag Belodedici, în calitate de Ambasador al Cupei Danone. Revenind la concursul de miine, precizam ca organizatorii le-au pregatit multe surprize participantilor si nu numai. Astfel, pe linga premiile si concursurile interactive organizate de Danone si partenerii sai, cei prezenti la baza Sportiva „Napoca“ vor avea ocazia sa-i revada pe doi dintre sportivii de renume ai fotbalului clujean, Tiberiu Poraczky si Augustin Tegean, care vor da lovitura de dechidere a competitiei. Intrarea este libera.    D. S.

?Stegarii? vor sa cucereasca Gruia

CFR Cluj si FC Brasov isi disputa intiietatea intr-un meci in care punctele puse in joc sint depotriva de importante pentru ambele echipe.      Ultimul tren ce duce spre Liga Campionilor porneste miine din Gruia. Fotbalistii lui Antonio Oliveira au de batut FC Brasovul condus de selectionerul Razvan Lucescu pentru a mai pastra sanse, mici, ce-i drept, la un loc la „masa bogatilor“. Locul 6 din clasament cu siguranta nu le convine CFR-istilor, astfel ca un succes in partida cu „stegarii“ va hrani nu doar foamea de puncte, ci si orgoliul stirbit de pozitionarea in ierarhia Ligii 1. Cadrul in care se joaca partida a fost descris cel mai bine de fundasul Brasovului, portughezul Paulo Adriano: „Pentru ei este practic ultima sansa de a prinde locul doi si de a juca in Liga Campionilor, dar la fel si pentru noi, e o ocazie sa jucam in Cupa UEFA si trebuie sa dam totul pe teren.“ Totusi, confruntarea din teren va fi umbrita de absentele importante pe care cei doi tehnicieni le au in loturi. Astfel, de la gazde vor lipsi Cadu, Didi (accidentati), Culio si Dani (suspendati), in timp ce Yssouf Kone va incepe meciul, cel mai probabil, din postura de rezerva. De cealalta parte, Lucescu nu se va putea baza pe Buga si Stelea, ambii confruntati cu probleme medicale.

Pe scurt

Baschetbalisti clujeni la nationaleTrei jucatori ai echipei de baschet masculin „U“ Mobitelco, Mihai Silvasan, Paul Chetreanu si Florin Muntean, au fost convocati la nationala Romaniei, care va participa la Campionatele Mondiale Universitare, anunta site-ul oficial al clubului clujean. Alti doi baschetbalisti clujeni, Adrian Filovici (CS Otopeni) si Bobo Catalin Baciu (NCAA, SUA), au primit si ei convocari pentru actiunea din Serbia, intre 1-12 iulie. Echipa Romaniei va juca in grupa B, cu Lituania, Emiratele Arabe Unite si Mexic.    D. S.Sanatatea a cistigat si la „masa verde“Comisia de Disciplina a FRF a decis ca partida dintre Sanatatea Cluj si Marmatia Sighetul Marmatiei, ce a contat pentru etapa a XXVIII-a din Liga 3, sa fie omologata cu scorul de 3-0 pentru clujeni, ca urmare a faptului ca sighetenii au utilizat un jucator in stare de suspendare (Sebastian Andrean, 4 cartonase galbene). Scorul pe terenul de joc a fost de 2-0 pentru Sanatatea.    D. S.aAlte violente in ItaliaUn grup de fani ai formatiei Lazio Roma a vrut sa distruga mai multe magazine din centrul orasului Roma, dupa ce echipa lor a cistigat finala Cupei Italiei, disputata contra Sampdoriei, a anuntat politia italiana. Finala Cupei Italiei a avut loc pe „Stadio Olimpico“ din Roma, arena care la 27 mai va gazdui si finala Ligii Campionilor, dintre FC Barcelona si Manchester United. Politia a precizat ca trei suporteri au fost arestati cu ocazia meciului de miercuri, iar cinci politisti au fost raniti. Lazio Roma a cistigat trofeul dupa ce s-a impus la loviturile de departajare, scor 7-6.    NewsInPerez mai vrea un mandatFostul presedinte al clubului spaniol Real Madrid, Florentino Perez, a confirmat ca va candida pentru un nou mandat la alegerile care vor avea loc la 14 iunie, el fiind primul candidat oficial, informeaza AFP. Perez este în prezent presedintele unui grup spaniol de constructii si a mai condus pe Real Madrid timp ce mai multe sezoane, cind a achizitionat jucatori precum Zidane, Beckham sau Ronaldo. Alegerile la gruparea campioana a Spaniei sint programate la 14 iunie, iar actualul presedinte interimar, Vicente Boluda, care l-a înlocuit pe Ramon Calderon, anuntase ca nu vrea sa candideze. Ramon Calderon, ales în 2006, a demisionat la 16 ianuarie din cauza acuzatiilor de frauda în timpul Adunarii Generale a clubului.     NewsInTragedie in SpaniaUn suporter al echipei FC Barcelona a decedat, iar alte 45 de persoane au fost retinute de politie, dupa ce formatia catalana a cistigat Cupa Spaniei în fata lui Athletic Bilbao, scor 4-1. Barbatul în virsta de aproximativ 35 de ani a încetat din viata dupa ce a cazut într-un riu din zona Cataluniei, în timp ce sarbatorea victoria echipei sale impreuna cu alti mii de simpatizanti ai catalanilor, a declarat unul dintre purtatorii de cuvint ai politiei. Atmosfera a fost linistita pina cind un grup de aproape 300 de persoane a început sa arunce sticle si alte obiecte contondente catre masinile de politie, ceea ce a dus la interventia fortelor de ordine. Între cei 45 de arestati se afla si cinci minori.    NewsIn

Codul Civil interzice casatoriile intre homosexuali

 Codul Civil interzice casatoriile între persoane de acelasi sex si nu recunoaste casatoriile homosexuale facute în strainatate, a declarat, ieri, într-o conferinta de presa, presedintele subcomisiei parlamentare de elaborare a codurilor din justitie, deputatul Daniel Buda. Acesta a afirmat ca, potrivit formei Codului Civil adoptata în urma dezbaterilor de miercuri, sint acceptate numai casatoriile între un barbat si o femeie.“Am precizat în mod expres si neîndoielnic faptul ca o casatorie se poate face doar între un barbat si o femeie, eliminind posibilitatea încheierii casatoriilor homosexuale. Am prevazut si ca pe teritoriul României aceste casatorii nu sunt recunoscute”, a explicat Buda.Potrivit acestuia, în Cod s-a prevazut si posibilitatea încheierii unei conventii matrimoniale între soti în ceea ce priveste regimul juridic al bunurilor pe care le vor avea dupa încheierea casatoriei, care are rolul de a preveni procesele de partaj.O alta prevedere adoptata este cea legata de posibilitatea ca sotul care nu a fost vinovat de desfacerea casatoriei sa primeasca despagubiri pe toata durata vietii, în cazul în care casatoria a durat minimum 20 de ani. “Ne-am dorit sa asiguram o stabilitate a raporturilor de familie si o compensare morala a sotului care nu se face vinovat de desfacerea casatoriei”, a afirmat deputatul PDL.Potrivit lui Buda, raportul subcomisiei privind codurile va fi înaintat birourilor permanente ale Parlamentului pentru a decide asupra procedurii de aprobare a acestora. El si-a exprimat speranta ca viitorul Cod de Procedura Civila sa fie adoptat pina la sfirsitul actualei sesiuni parlamentare.

Descoperire arheologica: ?Palatul Imparatului Traian?

 O remarcabila descoperire arheologica, de o importanta istorica exceptionala, va aduce localitatea Zavoi din Valea Bistrei, judetul Caras-Severin, în atentia cercetatorilor istorici si arheologilor de pretutindeni. În urma unor sapaturi efectuate aici au fost scoase la iveala vestigiile unui palat roman cu structuri foarte bine conservate, constructie care va aduce informatii pretioase si necunoscute pina acum de istorici, referitoare la cultura daco-romana. Cel mai probabil, imobilul respectiv a fost construit în toamna anului 101, d.H., în timpul primului razboi daco-roman desfasurat între anii 101-102. Descoperirea “Palatului Împaratului Traian” de la Zavoi este deosebit de importanta datorita faptului ca acesta a fost construit timpuriu, înainte de cucerirea efectiva a Daciei de catre romani. Imobilul, unic în România prin constructia sa, pastreaza în totalitate traditia latina de arhitectura pentru cladirile cu impozanta, relateaza Agerpres.

Legea votului uninominal s-a invechit deja

 Presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, a afirmat, în cadrul dezbaterii “Reprezentarea diasporei si votul românilor din strainatate”, ca anul viitor ar trebui modificata Legea electorala, astfel încit rezultatele votului sa reflecte dorinta electoratului. “Trebuie sa finalizam sau sa schimbam legislatia electorala, astfel încit rezultatele alegerilor sa reflecte în totalitate vointa românilor (...) Anul acesta, an electoral cu doua scrutine, cred ca putem doar sa abordam problema. Probabil anul viitor va trebui dedicat cu curaj finalizarii legislatiei pe votul uninominal”, a spus ieri presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase. Ea a sustinut ca hibele actualei legislatii electorale sint evidente mai ales în ceea ce priveste românii din strainatate, care sint subreprezentati, iar exercitarea votului lor este anevoioasa din cauza distantelor care trebuie parcurse pina la sectiile de votare amenajate de Ministerul de Externe.În schimb, politologul Cristian Pârvulescu, reprezentant al Asociatiei Pro Democratia, a sustinut, în cadrul dezbaterii organizate de Fundatia Soros, ca modificarea Legii electorale în sensul usurarii votului pentru românii din strainatate va întimpina opozitia partidelor politice. “Pro Democratia a propus, în 2007 si 2008, introducerea votului prin corespondenta pentru românii din afara granitelor, dar partidele politice n-au acceptat pe motiv ca serviciile postale nu functioneaza bine. În realitate, toate partidele se temeau ca alte partide ar putea folosi frauda”, a declarat Pârvulescu. El a afirmat ca formatiunile politice sint recticente în a usura votul diasporei, deoarece românii din strainatate sint mai putin influentati de deciziile partidelor românesti.

Victoria, cu orice pret!

Dorinel Munteanu a prefatat partida cu Ariesul Turda, pe care o considera capitala pentru indeplinirea obiectivului.     Munti a analizat jocul adversarilor de simbata si se asteapta la o replica dura din partea turdenilor:  „Este un joc foarte important si decisiv pentru atingerea obiectivului. Cunosc foarte bine echipa din Turda. M-as bucura sa iasa la joc, dar nu cred ca o vor face, pina acum n-au jucat asa in deplasari. Sint greu de batut si vor fi foarte motivati. Eu ma astept ca echipa mea sa confirme jocul si rezultatul de la Tirgoviste. Vreau ca cele 3 puncte sa ramina la Cluj. Sper ca lumea sa vina in numar mare la stadion, pentru ca echipa are nevoie de sprijin“, a precizat antrenorul „studentilor“. Pentru acest joc, Dorinel nu va putea miza pe Andrei Cordos, Petre Budean, Dan Vascan, toti accidentati, dar nici pe Adrian Ionescu, suspendat din cauza cumulului de cartonase galbene. De partea cealalta, Turda nu va conta pe Iurisniti, care este accidentat. „Nu avem probleme de lot cu exceptia lui Iurisniti. Vom juca pentru noi, pentru ca avem nevoie de puncte. Ne-am multumi si cu un rezultat de egalitate, ar conta foarte mult un punct. Speram sa ne intoarcem neinvinsi de la Cluj. Avem mare incredere inaintea acestui joc“, a declarat pentru monitorul Alexandru Pelici, antrenorul formatiei Ariesul.

Ieri prostanac, astazi candidat

 Uriasa festivitate organizata ieri de social-democrati s-a transformat, asa cum era de asteptat, intr-o campanie anti-Basescu pe fondul careia a fost anuntata candidatura la presedintie a liderului partidului, Mircea Geoana. Anuntul a fost facut de nimeni altul decit de cel care cu patru ani in urma il bestelea pe Geoana pentru declaratii neinspirate pe care acesta din urma le-ar fi facut in timpul campaniei electorale pentru prezidentialele din 2004. Atunci, Iliescu a spus, in plina sedinta a grupului senatorial PSD, ca “Mircea Geoana s-a purtat ca un prostanac intre cele doua tururi de scrutin ale prezidentialelor, cind s-a dus prin tara si a spus ca UDMR va fi alaturi de PSD la guvernare”. Consecinta ar fi fost ca PSD a pierdut voturi in Transilvania, ceea ce, in final, a insemnat pierderea alegerilor prezidentiale de catre Adrian Nastase.Toate tunurile pe BasescuIeri, presedintele de onoare al PSD parea ca a uitat de episodul cu pricina si a declarat ca în luna noiembrie este “momentul judecatii supreme a poporului” în legatura cu modul în care Traian Basescu a condus România, si ca Mircea Geoana, candidatul PSD, are datoria sa-si asume misiunea “deloc usoara” de a-l înlocui pe acesta. Iliescu a sustinut ca nu are nimic personal cu Traian Basescu, dar ca oricine poate spune ca prezenta acestuia în fruntea tarii în ultimii cinci ani a însemnat “un pas înapoi pentru tara”, dar si ca PSD are obligatia sa vina cu o alternativa la actualul presedinte.Fostul sef de stat a abordat si tema alegerilor europarlamentare, îndemnind ca toate fortele partidului sa fie mobilizate pentru victorie. El a amintit ca misiunea PSD este de a-i apara pe cei multi, pe cei care nu s-au îmbogatit în timpul tranzitiei.Inaintea lui Iliescu a vorbit Adrian Nastase pret de 25 de minute. Fostul lider al PSD a rostit o singura data numele lui Geoana, directionindu-si discursul impotriva actualului presedinte al tarii. “Ca sa vindeci o boala este esential sa pui un diagnostic corect. Boala României astazi se numeste Traian Basescu, el si regimul pe care încearca sa îl impuna, un regim al minciunii, al urii, intolerantei, si al dispretului fata de lege, al haosului, al razbunarii, al izolarii. Tratamentul e unul singur, avem nevoie prin votul românilor de un stat cu altcineva în locul lui Basescu. Un stat eficient, modern, care sa gaseasca solutii la problemele oamenilor. Va rog sa dati dv. raspunsul”, a afirmat Adrian Nastase.Geoana trage si in PNLIn ceea ce-l priveste, presedintele PSD Mircea Geoana i-a asigurat pe cei de la PDL, dar si pe cei de la alte partide, ca PSD va rupe “lesa” si-i va scapa de Traian Basescu, cerind în acelasi timp colegilor de guvernare sa învete sa mearga pe propriile picioare. “România are nevoie de sansa unui nou început, din decembrie 2009”, a mai afirmat Geoana.Liderul PSD a mai avertizat si în privinta venirii unor “falsi profeti” care vor pretinde ca reprezinta schimbarea. “Sint profeti mincinosi”, a sustinut presedintele social-democrat, care a sustinut ca cei la care se refera vor doar sa schimbe oligarhii asfaltului cu cei ai petrolului.NAstase a pus deja ochii pe scaunul de preSedinte de partidPresedintele Consiliului National al PSD, Adrian Nastase, a declarat public ca, în situatia în care Mircea Geoana va cistiga Presedintia României, va candida pentru functia de presedinte al partidului, daca va avea sprijinul colegilor. “Noi credem ca, daca ne unim pentru a-l sprijini pe candidatul nostru, pe Mircea Geoana, la alegeri, va exista un rezultat pozitiv în primul rind pentru România”, a adaugat el.

Intepat de ACU

Geta Onu este intrigata de acuzele venite dinspre ClujInaintea partidei cu Ariesul Turda de simbata, Dorinel Munteanu a tras un nou semnal de alarma, precizind ca turdenii vor juca la Cluj si pe prime de la alte echipe.      „Nu am dovezi, dar sintem in ultimele etape si se intimpla si lucruri extra-sportive. Cred ca Turda va fi motivata si din alte parti“, a punctat „Neamtul“ in cadrul conferintei de presa premergatoare jocului. Insinuarile sale au deranjat-o cel mai mult pe Geta Onu, patroana de la ACU Arad, una dintre echipele cu care Universitatea se afla in lupta directa pentru evitarea retrogradarii. „Dorinel Munteanu sa-si tina gura. Cine sa motiveze pe cine? Eventual se vor da bani ca Turda sa piarda, ar fi mai usor. Daca «U» va pierde, Munteanu va zice ca am premiat noi Turda sau Timisoara a premiat Turda. Astea sint prostii de antrenor frustrat. El nu a ajuns inca la maturitatea necesara. Antrenorii ar trebui sa-si vada de treaba lor. Munteanu nu a demonstrat nimic. Sa-si aduca el aminte cum a invins pe ACU. Portarul nostru a picat in cur pe teren, asa a batut Dorinel la Arad. Nu premiem noi pe nimeni“, a tunat oficiala aradeana.    Blasiu: „Nu am fost ofertati, poate miine!“Presedintele formatei turdene, Virgil Blasiu, sustine ca echipa sa nu are promisa nici o prima din alte parti pentru a incurca Universitatea, insa este posibil ca astazi sa primeasca anumite propuneri: „Pe noi nu ne cauta lumea pentru astfel de lucruri. Pina acum nu am fost ofertati, poate miine (astazi – n.r.) vom primi niste telefoane. Oricum, nu cred. Pai de ce nu ne-au sunat cei de la Alba cind am jucat cu Vilcea? Sau altii. Dupa cum am spus, noi nu sintem cautati pentru astfel de practici“, a precizat Blasiu.     In ceea ce priveste confruntarea cu Universitatea, oficialul echipei spera ca sezonul viitor aceasta sa se dispute in fruntea clasamentului: „Pacat ca acest meci se joaca in asemenea conditii. Poate la anul, noi vom fi undeva pe locurile 3-4 iar „U“ Cluj pe locul 1, la promovare. Ar fi mult mai frumos“.

Partidele dovedesc dezinterese electorale

Astazi se implineste o saptamana de la startul oficial al campaniei electorale pentru alegerea europarlamentarilor. Reflectand importanta pe care fiecare organizatie judeteana o are la nivelul partidului, Sibiul nu are candidati pe locuri eligibile. Dar nici bugete ample de campanie. Nu are dezbateri pe teme europene. Nu are nici macar pomeni electorale, pe care, altadata, le-ar fi aruncat in lupta. Filialele marilor partide, care prevad oricum absenteism major la urne, au pierdut deja o saptamana. Fara actiuni electoraleAfisierele electorale din oras sunt si ele un semn al crizei, cu doar cateva hartii de la fiecare partid, inghesuite, parca, sa nu strice vopseaua alba aplicata de oamenii Primariei. Contactele mediatice sunt ca si inexistente. Nicio „locomotiva“ electorala nu si-a facut aparitia - Crin Antonescu era asteptat la Sibiu, insa si-a anulat vizita. Totusi, liberalii raman „campioni“, dupa ce au organizat doua conferinte de presa si si-au aratat de doua ori candidatul. O prezentare publica a avut si candidatul sustinut de PSD si PC, iar astazi, vor iesi la rampa democrat-liberalii Raluca Turcan si Cornel Stirbet. Fara candidat. „Sambata o sa avem prezentarea candidatilor pe judetul Sibiu si tot ce trebuie“, promite Ioan Cindrea, presedintele PSD Sibiu. In mass media, singurele mesaje electorale raman cele mascate. Raluca Turcan, care raspunde si de campania nationala a PD-L, crede ca prezidentiabilii Antonescu si Geoana „fura“ semnificatia europeana a campaniei, nu doar la Sibiu, ci peste tot in tara. Galeria candidatilor„Eu am facut afisele. Dar bani pentru altii nu dau“, motiveaza liderul unei organizatii judetene. Calculul este corect. La Sibiu, PD-L are candidat pe locul 20: Elisabeta Ghidiu. PNL a negociat cu greu un loc 15, pe care il ocupa juniorul Roberto Dietrich. PSD si PC si-au gasit, la spartul targului, un conservator care se inrudeste cu judetul prin mama soacra, dar are cele mai mari sanse sa prinda un fotoliu in Legislativul european: Sabin Cutas, situat pe locul 8. Peremistul Gheorghe Talau se afla pe locul 35 in lista sa de partid, iar de la UDMR, Orosz Csaba completeaza plutonul outsiderilor, pe pozitia 40.Vocile sibienilorl M. C., 60 ani, pensionara: „Nu stiam ca vor avea loc alegeri. Vad acum afise si incerc sa imi dau seama pentru ce sunt puse aici. Dar nu am auzit nimic, nici nu am citit“l Ioana J., 31 ani, profesor: „Da, stiu ca este campanie. Voi merge la vot, dar nu pot spune ca am un partid preferat, data fiind actuala viata politica de la noi. Insa, pentru bunul mers al lucrurilor, nu putem decat sa motivam actuala conducere, acordandu-i un vot“l Florian Rusu, 49 ani, instalator: „Sigur ca stiu ca vor avea loc alegerile. Stiu cine candideaza si voi merge sa votez. Imi place politica si ma intereseaza tot ce este legat de acest subiect“

Vieti salvate in joaca

 Zeci de elevi sibieni vor lua parte, astazi la concursul anual organizat de Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, intitulat „Cu viata mea apar viata“. Începând cu ora 10, la baza sportiva „Pompierul“, scolarii se vor împarti în echipe, pentru a raspunde la întrebari legate de actele normative care reglementeaza activitatea de protectie civila, rolul si atributiile protectiei civile, dezastrele naturale si tehnologice, avertizarea si alarmarea în caz de dezastru, folosirea apelului de urgenta 112, acordarea primului ajutor. La probele practice, pe copii îi asteapta transportul asistat, pe distanta de 50 de metri, al unui accidentat asezat pe targa, si deplasarea cu masca pe figura într-un raion cu obstacole.

Apelul lui Mailat, pe 9 iulie

 Procesul în apel al lui Nicolae Romulus Mailat, avrigeanul condamnat la 29 de ani de închisoare pentru uciderea italiencei Giovanna Reggiani în octombrie 2007, a fost fixat pentru data de 9 iulie.Reamintim ca Mailat, în vârsta de 26 de ani, a fost condamnat în octombrie 2008 la 29 de detentie pentru agresarea si uciderea Givannei Reggiani, în 30 octombrie 2007, în apropie de statia feroviara Tor di Quinto, din Roma. El este acuzat de crima, jaf si violenta sexuala. Cazul a generat o polemica aprinsa în Italia privind siguranta si imigratia.

Donatie de consumabile la Spitalul de Pediatrie

Valoare donatiei primite se ridica la cateva zeci de mii de euro si consta in materiale consumabile, cum ar fi ace, sonde, branule sau siringi, materiale folosite in diferite faze ale actului medical. „Aceasta donatie reprezinta un lucru extraordinar pentru comunitatea pediatrica din Sibiu, avand in vedere ca principalii beneficiari sunt copiii. Este un gest de mare generozitate si o dovada de solidaritate din partea reprezentantilor Rolling Doctors“, a precizat Mihai Neamtu, directorul medical al Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu, in cadrul conferintei de presa sustinuta ieri. La eveniment au fost prezenti si vicepresedintele fundatiei, Dieter Skarke, dar si secretarul organizatiei, profesorul Martin Ritter. Cea mai mare parte a materialelor medicale vin din partea Spitalului Universitar din Heidelberg, Germania, unde lucreaza o mare parte din membrii organizatiei. Si acestia le-au primit la randul lor de la producatori si de la diferite firme de donatii, insa au ales sa le doneze pentru a ajuta comunitatea pediatrica sibiana.Sibiul, partener de incredereSibiul a fost destinatia preferata pentru cea de-a treia donatie in Romania, dupa Sighisoara si Timisoara. "La Sibiu am gasit cea mai buna colaborare si cei mai potriviti parteneri. Cel mai important interlocutor a fost domnul Paul Philiphi, coleg cu noi la Universitatea din Heidelberg, deoarece in cadrul organizatiei era important sa avem pe cineva care are legatura si cu mediul universitar. Sumtem mandri ca am putut sa-l ajutam pe profesorul Neamtu si pe aceasta cale si pe copiii internati in spital", a precizat Martin Ritter. Rolling Doctors este o organizatie care are ca scop ajutorarea spitalelor de pediatrie din Europa de Est, fiind prezenta in viata medicala inca din 2006. Cele 12 tone de materiale consumabile sunt in prezent depozitate in curtea Sectiei de Boli Infectioase Copii din cadrul Spitalului Clinic si in podul Spitalului Luther.

O noua rectificare bugetara

 Guvernul vrea sa faca o noua rectificare bugetara in vacanta parlamentara de vara, sa scuteasca CNH de la plata obligatiilor fiscale si intentioneaza sa proroge sau sa modifice termene din acte normative cu putere de Lege, arata proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante. Guvernul este abilitat ca, de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, dar nu inainte de incheierea primei sesiuni ordinare a anului 2009, si pina la reluarea lucrarilor Parlamentului in cea de a doua sesiune ordinara a anului 2009, sa emita ordonante in domenii care nu fac obiectul legilor organice. Astfel, in domeniul Finantelor, se preconizeaza o noua rectificare a bugetului de stat si a bugetului de asigurari sociale si adoptarea unei OG privind scutirea de la plata obligatiilor fiscale in cazul Companiei Nationale a Huilei (CNH). Tot in vacanta parlamentara de vara, Executivul vrea sa reglementeze unele aspecte financiar-contabile privind implementarea programului Facilitatea de Tranzitie, sa ia masuri privind alocarea de la bugetul de stat a fondurilor pentru implementarea proiectelor necontractate din fondurile Programului Phare National 2006 si privind gestionarea si utilizarea fondurilor pentru Obiectivul „Cooperare teritoriala europeana”. Alte masuri financiar-bugetare ce vor fi reglementate vizeaza descentralizarea sistemului de sanatate si participarea Romaniei la EXPO 2010 din Shanghai. In domeniul Economiei, masurile reglementate vor viza acreditarea organismelor de evaluare a conformitatii, iar in domeniul protectiei sociale - serviciile de ingrijire si educare a copiilor pe timpul zilei si serviciile de tip familial.

Petrom a scumpit carburantii

 Compania Petrom, controlata de grupul OMV din Austria, a majorat preturile de referinta la benzina si motorina cu 3 bani/litru, de ieri, ora 12.00, a anuntat compania. Astfel, benzina Premium fara plumb 10 ppm  este 3,49 lei/litru, benzina Top Premium fara plumb 99 plus este 3,82 lei, iar sortimentele OMV Carrera 95 si OMV Carrera 100 sint 3,59 lei si, respectiv, 4,22 lei/litru. Motorina s-a scumpit si ea cu 3 bani, de joi. Litrul de Top Euro Diesel 5 este 3,45 lei, cel de OMV Sprint Diesel este 3,50 lei, motorina Euro Diesel 5 este 3,32 lei/litru, in timp ce OMV Premium Diesel este 3,78 lei/ litru. Preturile Petrom pot varia cu maximum plus /-5% fata de preturile de referinta.

Bugetarii cu lefurile cele mai mari

 Presedintele Romaniei va ocupa nivelul 15 de salarizare, cel mai inalt din grila de remunerare a bugetarilor din Romania, impreuna cu presedintii Senatului, Camerei Deputatilor si inaltei Curti de Casatie si Justitie, a declarat, ieri, secretarul de stat in Ministerul Muncii, Valentin Mocanu. “Am definitivat modul in care va arata grila de salarizare si intervalul dintre cele trei niveluri de referinta. Urmeaza a fi populate cu restul functiilor din sistemul bugetar, urmind ca aceasta activitate sa fie incheiata pina la sfirsitul lunii mai, astfel incit sa publicam pe site grila de salarizare a angajatilor din sistemul public”, a precizat Mocanu. El a adaugat ca, in urma discutiilor cu reprezentanti ai sindicatelor din educatie, a stabilit ca profesorul de gradul II de liceu cu o vechime de pina in 10 ani sa fie trecut pe acelasi nivel de salarizare cu locotenentul cu studii superioare, grefierul cu studii superioare si tehnicianul seminarist, urmind ca functia de profesor cu gradul I de liceu cu o vechime de pina in 10 ani sa ocupe o pozitie superioara in grila de salarizare. “S-a stabilit ca profesorul cu gradul I de liceu cu o vechime cuprinsa intre 6 si 10 ani sa ocupe o pozitie superioara in grila de salarizare, intrucit acest grad este maximum ce poate fi detinut de un cadru didactiv angajat in sistemul de invatamint”, a explicat la finalul discutiilor presedintele executiv al federatiei Spiru Haret, Marius Nistor. Pe de alta parte, reprezentantul Ministerului Muncii a adaugat ca primul ministru va fi trecut in aceeasi grila de salarizare “intre coeficientii 11 si 15, alaturi de magistrati si demnitari, iar prima pozitie in grila va fi ocupata de cei platiti cu salariul minim pe economie”. Salariile mai mari decit cele prevazute la pozitia a 15-a nu vor mai creste pina cind nu vor fi ajunse din urma de cele din grila de salarizare, a mai spus Mocanu. Pe 22 aprilie, surse guvernamentale declarau, pentru NewsIn, ca salariile din sistemul bugetar mai mari decit cel al presedintelui Romaniei nu vor mai creste pina in 2015, iar cel mai mare salariu va fi de cel mult 15 ori mai mare decit al unui debutant, peste sase ani. Astfel, proportia dintre cel mai mic si cel mai mare salariu din sistemul bugetar ar urma sa fie de 1 la 15, reducere substantiala fata de proportia de pina acum, de 1 la 72.

Creditarea se va relua

 Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat, ieri, ca bancile au intrat intr-o perioada de reasezare si se va relua creditarea, dar a subliniat ca nu vor fi aceleasi conditii ca inainte de declansarea crizei financiare. “Este o perioada de reasezare, creditarea se va relua, ca au bani si vor avea bani, dar nu va fi ca inainte. (Bancherii, n.r.) o sa constate ca la dobinzile pe care cred dinsii ca ar putea sa ia creditarea datorita dobinzilor de pasiv, chiar nu poti sa creditezi. Nu este usor insa acum sa coboare dobinzile de pasiv fara sa-si piarda clientii pentru care s-au batut, sint si dinsii intr-o cursa”, a declarat Mugur Isarescu, in conferinta de presa la Iasi. Isarescu a adaugat ca BNR incearca sa ofere bancilor o viziune pentru urmatorul ciclul economic care se declanseaza. “Trebuie sa facem calculele necesare ca aceste eliberari de sume sa fie in conformitate cu acordul cu FMI, cu cel cu Uniunea Europeana si cu cel de la Viena, cu bancile. Cu alte cuvinte, eliberam resurse care sint ale lor, dar sint platite, acum le dam chiar dobinzi frumoase. Noi sintem generosi, le dam 3% la valuta, de asta s-au si razgindit unii bancheri sa mai ceara reducerea rezervei minime in valuta”, a spus guvernatorul BNR. Isarescu a mai spus ca dobinzile nu pot sa mearga decit “in jos”, avind in vedere actualele fundamente economice care, sustine guvernatorul BNR, merg in directia buna. Pe de alta parte, Isarescu a spus ca BNR va stabiliza rezerva valutara in urma reducerii rezervelor minime obligatorii (RMO) si prin cumparari de valuta din piata, odata cu stabilizarea cursului de schimb. “Am discutat in cadrul consiliului de administratie, fara a da o traiectorie clara, despre reducerea rezervelor minime. Pentru a intra in anticamera zonei euro, ERM II, in 2012, rezervele minime obligatorii trebuie aduse si la lei si la valuta la 2-5%, iar timp mult nu mai e. Avem acest acord cu Fondul si va trebui sa vedem si care este necesarul de finantare”, a precizat guvernatorul. In ceea ce priveste cursul de schimb, guvernatorul a spus ca BNR nu ar fi putut lasa cursul de schimb sa fluctueze influentat de evolutia pietei, in conditiile in care Romania avea un gol de finantare care ar fi putut deprecia leul si mai puternic. El a precizat ca opiniile care sugerau ca banca centrala greseste prin interventii “jucau chiar pe acest lucru”. “Rolul rezervei, aplicat de banca centrala, nu este sa stea intr-un prepeleac si sa vada cum se duc de ripa dezechilibrele si indicatorii macro pentru ca s-au facut greseli”, a mai spus guvernatorul. Isarescu a reamintit totodata ca “leul si-a facut datoria” in reducerea deficitului extern al Romaniei. “Cind s-a incheiat acordul, golul acela de finantare al sectorului privat s-a evaluat la 7-14 miliarde, dar e facut din zeci, sute, mii de decizii ale investitorilor privati, care vor sau nu sa introduca bani in Romania si fiecare are judecata lui. Observati cit de multi s-au razgindit dupa ce s-a incheiat acordul? Ban la ban trage si asa mai departe”, a mai spus guvernatorul. In alta ordine de idei Isarescu a mai explicat ca unii indicatori din acordul incheiat de Romania cu FMI nu vor fi facuti publici, daca vor fi considerati sensibili.

Romania si romanii

 Nu sint un sustinator al autonomiei locale, asa cum este dorita de catre unii nationalisti sau anti-nationalisti, si nici nu am opinii radicale privind delimitarea administrativa sau geografica a Romaniei. Cred insa ca a venit momentul sa explicam tuturor ca “Romania” inseamna aproape 20.000.000 de oameni, este o republica ce se invecineaza cu Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova si Marea Neagra si are in total 238.391 de kilometri patrati. Asta pentru ca, pe viitor, “Romania” sa nu mai fie “confundata” cu un oras de numai 2 milioane de locuitori care se invecineaza doar cu judetele Giurgiu, Dimbovita, Prahova, Ialomita, Calarasi si Ilfov si are doar 228 de kilometri patrati, adica mai putin de 0,8 % din totalul suprafetei acestei tari. Stiti deja ca vorbesc despre Bucuresti, capitala Romaniei, desi nu mai are de mult atuurile necesare pentru asta.In ultimele luni am urmarit cu destul interes dezbaterile si materialele informative pe tema crizei economice. O partea importanta a subiectelor abordate de catre mass media, dar nu numai, a fost legata de cheltuieli. “Cit mai cheltuie romanii?”, “Unde merg romanii in weekend?”, “Mai au romanii bani de cumparaturi?”, au fost doar citeva dintre intrebarile care au fost ridicate. Pina aici, nici o problema. Am constatat insa ca “romanii isi permit sa petreaca sfirsitul de saptamina pe litoral sau pe Valea Prahovei, merg in continuare la cumparaturi in hipermarketuri si isi permit sa isi faca piata in Primaverii”. Discutiile au continuat cu stiri despre “romanii care se intorc acasa si aglomereaza DN2, DN 22 si autostrazile Bucuresti Pitesti si A2” si apoi s-a vorbit despre cit de importanta este promovarea turismului romanesc “din zonele atractive cum sint litoralul Marii Negre sau Valea Prahovei”. Nu contest nimic din toate acestea doar ca de atunci am citeva dileme. Daca plec in weekend la iarba verde pe Valea Sebesului, pe unde ar trebui sa ocolesc blocajul de pe Autostrada Soarelui? Daca vreau sa reduc din cheltuielile lunare, care hipermarket ar trebui sa il frecventez, cel din Cetate sau cel din Centru? In cazul in care invit un prieten in Apuseni, la un balmos si un pastrav la gratar, promovez turismul de pe litoral sau pe cel din Valea Prahovei? Insa, cea mai mare dilema pe care o am este alta. La ce distanta de Bucuresti trebuie sa locuiesc daca vreau sa ma numesc in continuare “roman”?Ar mai fi poate de amintit si dilemele bucurestenilor. “Cum poate trai un roman cu un venit lunar de numai 2.000 de lei?”, “De ce a ajuns sa coste un apartament normal aproape 200.000 de euro?” “De ce nu le ajunge parlamentarilor 1.000 de euro pentru chiria lunara?” Da, intr-adevar diferentele sint enorme si incep sa inteleg reactia unor prieteni plecati in capitala de mai bine de 30 de ani. “Iti bati joc de mine? Cum adica ai salariul asta?” Dintr-o data vreau sa fiu si eu roman.

Tinerii scriitori se intilnesc la Alba Iulia

 La sfirsitul acestei saptamini, la Alba Iulia, va avea loc cea de-a patra editie a Colocviului Tinerilor Scriitori. Manifestarea este organizata la initiativa Uniunii Scriitorilor din Romania, cu sprijinul Consiliului Judetean Alba, al Filialei USR Alba-Hunedoara si al Bibliotecii Judetene “Lucian Blaga” Alba, in parteneriat cu Universitatea “1 Decembrie 1918” si Primaria Alba Iulia. La colocviu participa 65 de invitati la cele trei sectiuni diferite, dupa un program conceput sa atinga teme de interes pentru fiecare dintre ei. “Proiectul propune rezultate concrete (donatii de volume personale ale fiecarui invitat catre Biblioteca judeteana, lectura cu public), scopul intilnirii fiind deopotriva acela de a reuni intr-o formula flexibila (teme desfasurate simultan, participari succesive cu interventii la sectiuni diferite) scriitori reprezentativi ai tinerei generatii - si statistic abia iesiti din ea -  pentru a se pune de acord asupra problemelor reale cu care se confrunta scriitorul roman”, a precizat purtatorul de cuvint al CJ Alba, George Sinca.Deschiderea oficiala va avea loc astazi, la ora 17, in amfiteatrul Palatului Apor, dezbaterile fiind organizate pe sectiuni, cu precadere in cursul zilei de simbata.

Razboi de la distanta

 Razboiul dintre PNL si actuala putere continua de la distanta. Principalul adversar identificat de catre liberalii din Alba este bineinteles PD-L–ul insa reprezentantii locali ai opozitiei nu ii scutesc de atacuri nici pe social democrati. La nivel local, reprezentantii PNL i-au luat in vizor pe parlamentarii PD-L, tina preferata fiind de aceasta data deputatul Clement Negrut. Parlamentarul democrat-liberal a fost acuzat ca, desi a lucrat in bransa, nu cunoaste diferenta dintre importatorii, transportatorii si distribuitorii de gaze naturale. Subiectul a fost folosit de liberali si pentru a compara strategia Executivului condus de Emil Boc cu cea a guvernelor din Bulgaria si Ungaria, tari considerate a fi in situatii similare cu cea a Romaniei. 3, 7, 12Reluind subiectul pretului la gazele naturale, purtatorul de cuvint al PNL Alba, Florin Roman a lansat si un atac la adresa parlamentarului democrat liberal Clement Negrut. “Am vazut ca dinsul nu prea face diferenta intre cei de pe piata gazelor naturale, intre distribuitori, importatori, transportatori, desi a lucrat o perioada destul de lunga in domeniu. Oricum eu sint dispus sa discut cu el oricind, in fata presei si a oamenilor pe tema aceasta”, a declarat Florin Roman. Liberalul a anuntat din nou ca PNL va cere o noua reducere a pretului la gaze, incepind din 1 iulie. “La noi pretul a scazut cu 3 % in conditiile in care importam doar o parte a consumului intern. Comparativ, in Bulgaria au fost operate ieftiniri de 7 %, iar in Ungaria a scazut pretul gazelor cu 12 %, in conditiile in care aceste tari depind in proportie de suta la suta de importurile din spatiul fost sovietic. Asa cum am anuntat, vom cere o noua ieftinire a gazelor pentru ca exista o posibilitate reala in acest sens, doar ca Guvernul continua sa isi bata joc de romani”, a mai spus Florin Roman. O lupta cistigata, razboiul continuaLasind la o parte subiectul pretului la gaze, purtatorul de cuvint al PNL Alba, Florin Roman s-a referit la razboiul dintre opozitie si putere, dus pe tema schimbarii directorilor institutiilor deconcentrate. “Curtea Constitutionala a decis ca legea prin care erau concediati directorii este neconstitutionala. Noi am facut acea sesizare, iar acum vom face o alta privitoare la Ordonanta. Asa dupa cum stiti, ordonanta are la baza tocmai legea si deci nu cred ca va fi vreo problema”a explicat Florin Roman.Deputatii PNL au contestat faptul ca, prin modificarea legii se elimina din categoria functiilor publice de conducere functiile de director executiv, respectiv director executiv adjunct. Executivul a reusit totusi sa obtina acelasi rezultat printr-o ordonanta de urgenta cu aceleasi prevederi din care a eliminat insa pasajele incriminate. Mai mult decit atit, ordonanta a provocat deja efecte, astfel incit razboiul opozitiei pare sa fie mult mai dificil decit s-au asteptat liberalii.

Derbiul "lanternelor"

Ultima etapa n-a fost prea fructuoasa pentru Gaz Metan Medias, care a ajuns, din nou, pe o pozitie retrogradabila, dupa ce a pierdut, pe propriul teren, confruntarea cu moldovenii de la Vaslui. Tocmai de aceea, cum pana la final mai sunt de disputat doar patru etape, mediesenii au nevoie, ca de aer, de orice punct. Cu atat mai mult, cu cat in aceasta etapa vor intalni o echipa aflata, la randul ei, in lupta pentru evitarea retrogradarii. „Este un meci foarte important pentru ca se joaca locul 14. Gazdele au avantajul terenului propriu, dar si noi am dovedit ca suntem o echipa incomoda si putem scoate cel putin un punct. Avem mare nevoie de un rezultat bun. Daca vom obtine chiar victoria ar fi de-a dreptul senzational, pentru ca daca mai luam alte trei puncte si in meciul cu Gloria cred ca suntem ca si scapati“, calculeaza antrenorul mediesean Cristi Pustai. Mai mult curajIn opinia lui Pustai, un factor important in acest meci il reprezinta curajul pe care jucatorii il vor arata pe teren, dar si precizia din fata buturilor adverse. „Trebuie sa avem curaj, sa tratam cu atentie marita fazele fixe, iar din situatiile create sa inscriem. Este greu sa tii de 0-0. Am facut-o la Timisoara, dar acolo am avut si sansa. Este indicat sa inscriem gol sau goluri, pentru ca, atunci, aproape sigur ne putem intoarce cu macar un punct. In conditiile date, orice rezultat pozitiv este de aur“, recunoaste tehnicianul mediesean. Arbitri contestatiConducerea lui Gaz Metan este nemultumita ca meciul nu va fi arbitrat de o brigada straina, asa cum era stabilit initial, iar directorul general Ioan Horoba a declarat, miercuri, ca nu are incredere in arbitrul delegat, Alexandru Deaconu. „Am avut o discutie foarte aprinsa cu presedintele interimar al CCA, Ioan Igna, in care i-am reprosat faptul ca, desi ne-a fost acceptata cererea pentru arbitri straini, vom fi arbitrati tot de un roman la Iasi. Ne-au spus ca timpul a fost prea scurt si ne-au promis ca la jocurile cu Gloria Bistrita si Farul Constanta vor fi brigazi straine“, a aratat Horoba. Pe de alta parte, oficialul lui Gaz Metan a subliniat ca nu are incredere in centralul Alexandru Deaconu. „Ne-a arbitrat si la meciul de la Targu Jiu, unde a tolerat jocul dur al gazdelor si tragerile de timp ale copiilor de mingi, care intarziau in permanenta reluarea partidei“, si-a motivat atitudinea Horoba, care sustine ca membrii CCA l-au asigurat ca vor avea o discutie cu intreaga brigada care va oficia la partida Poli Iasi-Gaz Metan Medias. „Mi s-a promis ca vor fi avertizati sa arbitreze corect, pentru ca altfel vor avea de suferit“, a spus directorul general al echipei Gaz Metan Medias. Echipa probabilaDin fericire pentru medieseni, inaintea acestui meci dificil, nu se confrunta cu mari probleme de efectiv. Pe lista medicului Tudor Tolciu, doar Vatca si Lazar figureaza cu ceva probleme, dar se pare ca si acestia vor fi pusi pe picioare pana la ora meciului, astfel incat, formatia probabila va fi: Vatca - Grillo, Lazar, Markovic, Hoban - Dudita, Todea, Kubala, Parvulescu - Boaru si Bud.

?Da? pentru proiectul minier

 Anuntul a fost facut, ieri, de primarul localitatii Eugen Furdui. Dealtfel, acesta s-a si deplasat ieri la Bucuresti, insotit de o delegatie formata din mai multi primari din judet si citiva localnici, la Ministerul Mediului, pentru a depune personal listele de semnaturi. “Oamenii si-au spus cuvintul. La noi in Rosia, 1500 din cei aproximativ 1700 de localnici majori care mai traiesc in prezent aici au semnat pentru demararea urgenta a proiectului minier. Asta inseamna 90%! Rosienii spun <<da>>, astazi, Guvernului pentru proiectul minier. S-au saturat sa fie ignorati si punctul lor de vedere sa fie ultimul luat in calcul cind se vorbeste de soarta localitatii in care traiesc”, a declarat Eugen Furdui, inainte de a pleca la Bucuresti. Actiune zonalaStringerea de semnaturi s-a desfasurat cu precadere in comuna Rosia Montana, dar si in localitatile invecinate: Abrud, Cimpeni, Zlatna, Baia de Aries. Actiunea a fost sprijinita si de organizatii neguvernamentale locale. “Cetatenii s-au pronuntat prin semnatura in favoarea reluarii sedintelor Comitetului de Analiza Tehnica (CAT) si pentru aprobarea proiectului minier de la Rosia, cu conditia respectarii legislatiei interne si internationale in materie de protectia mediului. CAT are rolul de a analiza Raportul realizat de Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) privind impactul proiectului de minerit asupra mediului”, se arata intr-un comunicat al Primariei Rosia Montana. Reprezentantii institutiei au precizat ca initiativa a venit ca urmare sugestiei facute edilului din Rosia Montana de catre Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, cu ocazia unei discutii publice organizate la inceputul lui aprilie pe tema oportunitatilor de afaceri din judetul Alba. Ministrul Nemirschi i-a sugerat atunci primarului Eugen Furdui organizarea consultarii populatiei in privinta reinceperii activitatii de minerit. In ultimele doua luni, un sindicat si o organizatie neguvernamentala au cerut, prin scrisori deschise, reluarea procesului de evaluare a impactului asupra mediului in ceea ce priveste acest proiect. Eugen Furdui, primar RoSia MontanA“Oamenii care au semnat, ei sint cei care reprezinta comunitatea, ei sint cei care doresc sa li se respecte opinia. Ei s-au nascut aici, au trait aici, si vor sa aiba o sansa aici. Aici este viitorul lor si nu permitem nimanui sa ne refuze dreptul la o viata mai buna”, a adaugat edilul.

Volum dedicat Pr. Ioan Bria

 În perioada 14-16 mai se desfasoara la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Andrei Saguna“, din Sibiu, conferinta internationala „Relevanta operei Parintelui Profesor Ion Bria pentru viata bisericeasca si sociala actuala. Directii noi de cercetare în domeniul doctrinei, misiunii si unitatii Bisericii“, teologia româneasca de la Sibiu marcând astfel sapte ani de la trecerea la cele vesnice a minunatului profesor si Parinte Ion Bria. În cadrul manifestarii s-a lansat editia în limba româna a lucrarii celui omagiat, Sensul Traditiei Ecumenice. Marturia si viziunea ecumenica a Bisericii Ecumenice (Ed. Universitatii Lucian Blaga, Sibiu, 2009, 226 p.) Prin cuvintele autoruluiCarte de referinta a bibliografiei ecumenice în ce priveste teologia româneasca, lucrarea, tradusa de Daniela Ioan, Ovidiu Ioan si Iosif Radulescu, cauta sa raspunda unui deziderat amplu, exprimat astfel de catre autor însusi: „Eforturile de a descrie Ortodoxia se aseamana adesea cu imaginea unui calugar care încearca sa traiasca în afara manastirii sau cu un profet care încearca sa cultive misterul Dumnezeului Celui Viu în muntii seci ai istoriei. În loc de definitie precisa sau de o simpla exprimare descriptiva a Ortodoxiei, exista un limbaj simbolic care nu mai împiedica o interpretare profunda din partea multor altor confesiuni. Ortodocsii mai trebuie înca sa gaseasca o mystagogie autentica, un limbaj interpretativ prin care valorile traditiei lor sa fie receptate si apreciate de cei din afara. O mare parte din literatura care formeaza imaginea Ortodoxiei în arena ecumenica nu corespunde acestei cerinte. De aceea trebuie sa ne concentram reflectia teologica, astfel încât sa putem comunica în timpul nostru semnificatia Ortodoxiei. Trebuie sa depasim vechiul obicei de a aseza valorile traditiilor ortodoxe în contrast cu slabiciunile altor confensiuni“ (op. cit, 21).Abordare exhaustivaCititorul dispune astfel de o panoramare a problematicii teologiei ecumenice în viziunea unuia dintre cei mai mari specialisti în domeniu. Imaginea Ortodoxiei, comuniunea ortodoxa, implicarea ortodoxa în ecumenism, bazele Traditiei, ecclesiologie, provocari ortodoxe pentru miscarea ecumenica, aspecte controversate din agenda ecumenica, Ortodoxia ca problema de relevanta, ce au câstigat ortodocsii din miscarea ecumenica, unitatea interortodoxa, criza si speranta sunt câteva dintre directiile în care informatia determina reflectia cititorului. Ca toate cartile Parintelui Ion Bria si cu aceasta poti fi sau nu de acord, dar nu poti sa nu recunosti talentul scriitoricesc si harisma teologica. Prezentata publicului participant de catre prof. Stefan Tobler, Centrul de Cercetare ecumenica Sibiu, cartea suscita nu doar interesul specialistilor. Memorie vie, din Împaratia Teologiei, Parintele Ion Bria înca marturiseste.

Riscurile idolatrizarii Dumnezeului celui viu

Intoarcerea la cele sfinteDescopar, pe zi ce trece, ca e tot mai greu sa nu-L reduci pe Dumnezeu la un idol oarecare al lumii moderne. Sa nu-L lasi ancorat in interese meschine, sa nu-I iei in desert numele, sa nu transformi Imparatia lui Dumnezeu intr-un spatiu in care ajungi numai terorizandu-ti constiinta, fara sa o faci lucratoare in Duhul Sfant. Si cred, personal, ca de aici trebuie inceput. Cand ceea ce propovaduiesti sminteste sau induce libertati pe care nici macar nu le gandesti, intoarcerea la Evanghelie si Parintii Bisericii, de ieri si de astazi, devine obligatorie. Poate ca apelul la cumpatarea si luciditatea din cuvantul lor ne-ar scuti astazi de multe din excesele oralitatii sau teologiei de blog pe care o cultivam, vai, in sistemul repede inainte, pe care ni-l propune comunicarea moderna.Idolatrizarea lui DumnezeuIdolatrizarea lui Dumnezeu se simte in transformarea rugaciunii in rugaminte, a mijlocirii in negociere, a sarbatorii in sarbatorire, a slujbei in eveniment mediatic, a Tainei in spectacol. Se simte in argumentarea prin lege omeneasca a hotararilor noastre care ar trebui sa fie marcate de adancime duhovniceasca, evanghelica, in graba de a ne speria de vadirea pacatelor noastre si in intarzierea pocaintei, in coplesirea lui Dumnezeu cu spaimele noastre inchipuite si nu cu dragostea noastra, fie ea cat de redusa. In usuratatea prin care ne facem judecatori inainte de a ne judeca, in alergarea noastra dupa toate ale simturilor inainte de a le curati, in confuzia dintre valorile mantuitoare si cele de context cotidian. Recursul la discretie si bun simt, la echilibru prin lucrarea in Duhul Sfant, prin raportarea corecta si continua la Duhovnici iscusiti, pe care sa nu-i folosim doar pentru a-i cita si indrepta pe altii ci si pentru a ne schimba viata noastra proprie dupa algoritmul duhovnicesc al vietii in Hristos Iisus, pot fi medicamentul la vertijul de idolatrizare in care-L confundam uneori pe Dumnezeu si Legea si Voia Lui, cu legile si voile noastre. In care confundam tainicul susur al tacerii Sale cu diatribele noastre zgomotoase,  isvodite din alamurile citarilor.A nu confundaLupta aceasta este una continua, in care cel caruia i se pare ca sta trebuie sa poarte grija sa nu cada. Iar cel care cade trebuie sa poarte de grija sa se ridice sprijinindu-se pe toiagul smeritei cugetari si inteligentei duhovnicesti, prin care se lucreaza mantuirea. Nu exista mantuire fara lucrare si trezvie. Le dobandesti greu, dupa ce-ti trece zelul dintai, dupa ce inveti sa redobandesti harul Duhului Sfant. De aceea trebuie sa primesti orice certare in ce priveste propovaduirea ta ca una din care trebuie sa lucrezi la mai buna ta asezare in duhovnicie. Mantuitorul, Cel care cunoaste sufletul fiecaruia dintre noi, stie cat de greu este sa limpezesti gandurile, lucrarea si propovaduirea ta pentru ca El sa Se binevesteasca. De aceea te incearca, ispita daramandu-te sau tinandu-te departe de ea dupa cum lucrezi impreuna cu El. Cu aceasta conditie fundamentala: sa nu-L confunzi cu falsii dumnezei, cu idolii care tulbura icoana Dumnezeului Celui viu. Sa nu confuzi preotia pe care El ti-a daruit-o cu aceea a preotilor lui Baal, grabnic facatori de zgomot. Sa nu ingadui duhului tau sa domine Duhul lui Dumnezeu care voieste sa pluteasca pe deasupra apelor sufletului tau. Pentru a rodi in Duhul lui Dumnezeu.Unde sa cautamA trunchia dupa interes Scriptura, a scoate pe Maica Domnului si pe Sfinti din bucuria mijlocirii, a corupe prin mediocritatea slujirii Liturghia si Tainele randuite prin Duhul Sfant Bisericii, a cultiva rasmerita duhovniceasca de dragul interpretarilor tale personale, a apostazia din credinta si a dilua Ortodoxia dupa interes, tin de acelasi flagel naucitor al lumii de acum. De unde si nevoia ca cei care stau tari in credinta si nedusmanoasa luciditate sa se roage pentru cei slabi, necrescuti duhovniceste, pentru ca Dumnezeu sa nu devina un idol. Si-atat. Pentru ca acestia sa inteleaga ca nu au a-L cauta pe Cel Viu printre cei morti. Nu acolo este.

Simpozion Ion Bria

Intre 14 - 16 mai a.c., in organizarea Mitropoliei Ardealului, a Universitatii „Lucian Blaga“ si Facultatii de Teologie „Andrei Saguna“ se desfasoara, la Sibiu, conferinta internationala „Relevanta operei Parintelui Profesor Ion Bria pentru viata bisericeasca si sociala actuala. Directii noi de cercetare in domeniul doctrinei, misiunii si unitatii Bisericii“.Manifestarea cuprinde sesiuni de comunicari stiintifice dedicate ilustrului profesor de teologie Pr. Ioan Bria (foto), personalitate de relevanta internationala pentru arealul teologic si nu numai. Pr. Ioan Bria a fost cadru didactic la Facultatea de Teologie din Bucuresti, a activat in cadrul Consiliului Ecumenic al Bisericilor, conducand mai multe departamente (1973-1994) si profesor asociat la Facultatea de Teologie „Andrei Saguna“ din Sibiu, catedra de Teologie Dogmatica si Ecumenica (1995-1999).Simpozionul, prilejuit de implinirea a 70 de ani de la nasterea teologului Ion Bria si de 7 ani de la trecerea sa la cele vesnice, a debutat ieri, 14 mai, la ora 9.00, in aula Facultatii sibiene de teologie, printr-o slujba de pomenire. Au fost invitati la aceasta manifestare peste 100 de teologi, de la numeroase facultati de teologie, personalitati ale vietii publice, culturale etc. De asemenea, au sosit special pentru acest eveniment peste 30 de invitati din strainatate, teologi de renume international, care au intrat in contact cu opera si teologia Pr. Staniloae. Dintre cei care au deschis conferinta, amintim: IPS Dr. Laurentiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului, Prof. Univ. Dr. Dr.h.c. Christoph Klein, Episcopul Bisericii Evanghelice C.A. din Romania, Pr. Academician Prof. Univ. Dr. Mircea Pacurariu, Arhid. Prof. Univ. Dr. Constantin Voicu, Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Abrudan, Pr. Prof. Univ. Dr. Dorin Oancea etc. De asemenea, au fost prezentate si mesaje din partea PF Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane si a Secretarului General al Consiliului Ecumenic al Bisericilor, Dr. Samuel Kobia. Conferinta se va incheia maine, 16 mai, cu o familiarizare a invitatilor cu Sibiul si imprejurimile sale si cu o masa rotunda, in care vor fi evaluate rezultatele intalnirii.

Recolte mai mici in UE

Productia de cereale din UE, cultivate anul acesta pe o portiune cu 3% mai mica fata de 2008, este asteptata sa scada anul acesta cu 7%, a anuntat compania, într-un raport lunar, subliniind ca estimarile sale ar putea varia puternic, în functie de conditiile meteorologice din urmatoarele saptamâni. Totusi, chiar daca recolta de anul acesta se va situa cu mult sub cea abundenta din 2008, aceasta va depasi cele 262 si 256 milioane tone recoltate în 2006, respectiv 2007, a anuntat Strategie Grains.Per total, compania de analiza a redus cel mai puternic estimarile privind recolta din Spania, cu 560.000 de tone, din Polonia, cu 250.000 de tone, în timp ce recolta din Germania si România ar urma sa scada în parte cu 190.000 de tone.Din cauza EstuluiStrategie Grains a redus prognoza pentru recolta de grâu a regiunii cu 1,7 milioane tone, la 128,9 milioane tone, în scadere cu 8% fata de 2008, dupa ce a redus estimarile privind productivitatea Poloniei, Ungariei si României, din cauza secetei. „Productia de grâu a acestor trei state, în total, ar urma sa scada cu aproape 1,5 milioane tone, iar estimarile vor fi revizuite în mai, în functie de ploile din fiecare stat“, arata un raport al companiei. Astfel, firma a redus pentru a cincea oara consecutiv estimarile privind recolta de grâu, de la primele rapoarte din decembrie, iar compania de analiza ar putea în continuare sa revizuiasca în coborâre recolta, cu înca 12 milioane de tone, în cazul în care conditiile meteorologice de la finalul ciclului de crestere (sfârsitul lui mai si iunie) duc la scaderea productivitatii pâna la nivelul atins în 2007. Strategie Grains a redus si estimarile privind recolta de orz, în scadere cu 1,7 milioane tone, la 61,2 milioane tone, subliniind ca lipsa ploilor a împiedicat dezvoltarea recoltei de orz de primavara în Cehia, Slovacia, Ungaria si România.În acelasi timp, estimarile privind recolta de porumb din UE au ramas neschimbate, la 58,6 milioane tone.

Misterul plantelor, decodat de florarese

Risipa de frumusete te imbie sa cumperi. Floraresele spun ca in ultima perioada cele mai cautate cadouri sint ghivecele cu flori, care sint preferate buchetelor si cosurilor care nu mai au aceasi trecere.Florile in toata splendoarea lorDintr-o gradina intreaga scoasa toata la vanzare, florareasa Maria Petrut ne anunta sincer: “E vremea florilor”. Dar cand n-a fost? Femeia, care in fiecare zi este inconjurata de culorile si parfumurile cele mai placute, iubeste natura, natura vie, iar pasiunea ei este transpusa in munca. Din iubirea pentru plante si-a ales meseria - gradinaritul. In fata casei, zeci de brazi cresc sub ochii ei, rododendroni, muscate si plante decorative isi asteapta un camin in care sa schimbe griul betonului cu verdele naturii.Secrete ale florareselorO gradina inflorita presupune insa si foarte multa munca, atentie pentru detalii si mai ales multa grija si pasiune pentru frumos. Florareasa din Alba Iulia vorbeste cu drag despre plantele pe care le ingrijesti si este dispusa sa “isi vinda” toate secretele pentru ca floarea pe care o da cu mina ei sa ramina la fel de frumosa si sa aduca mai departe bucurie. “Muscatele, care alta data infloreau la toate ferestrele, au revenit la moda, asa cum se zice acum, la fel si petuniile. Sint plante anuale, care, de primavara pina toamna tirziu ramin inflorite, daca sint ingrijite cum trebuie. Plantele, in general, nu trebuie udate decit dimineata, niciodata ziua cind este foarte cald: ghiveciul e cald, frunzele la fel, apa rece le arde. Nici seara nu e prea bine sa le uzi. Mai trebuie sa le vitaminizezi din cind in cind, le face bine foliarul. Pamintul este iarasi foarte important, este un fel de turba care are mai multe substante minerale in componenta. Toate sint importante. Un lucru este, insa, esential, trebuie sa sti cit de mult le place soarele. Unele dintre aceste plante traiesc mai bine la soare, dar petuniile, de exemplu, care sint mai delicate, prefera sa stea mai mult la umbra”, a mai spus florareasa Maria Petrut, care vorbeste cu pasiune despre meseria ei. “Incerc sa-i explic fiecarui cumparator cum trebuie sa aiba grija de planta pe care o cumpara. Citeodata, mai ales cind sint inflorite si se arata in toata spendoarea, imi vine greu sa le dau. In perioada aceasta, cea mai mare trecere o au rododendronii, tuia, ienuperii si plantele cataratoare, care pot fi plantate acum, primavara. Cei care au casa, gradina, sau chiar in fata blocului, le prefera pentru ca o parte dintre ele sint plante perene, care ramin verzi si vara si iarna”a spus florareasa Maria Petrut.Plantele au un limbaj subtilNu doar floraresele au secrete, plantele au si ele un limbaj al lor, sint de cele mai multe ori mesageri ai dragostei, ele putind deveni o subtila declaratie de dragoste. In jurul anului 1700 Charles al II-a al Suediei a introdus in Europa un nou inteles al florilor, dupa ce a adus din Persia “arta limbajului floral”. Cei care doresc sa alcatuiasca un mesaj de dragoste inflorit trebuie sa stie ca albastrelele inseamna delicatete, bobocii de trandafir iubire si puritate, cameliie albe spun : “esti adorabila”, iar crizantemele rosii : “te iubesc”.  Dintr-un buchet reusit de primavara nu trebuie sa lipseasca nici liliacul care pe linga parfumul imbatator mai exprima inocenta si traduce emotii foarte puternice. 

Udrea anunta ofensiva

Ministerul Turismului lucreaza in prezent la o lege a turismului, care va fi depusa in Parlament pana pe 1 iulie si care va sanctiona proprietarii de unitati de cazare de pe litoral care nu deschid pe 15 mai, a declarat ieri ministrul de resort, Elena Udrea. „Lucram la o lege a turismului pe care intentionam sa o ducem in Parlament pana la terminarea acestei sesiuni. Vom foarte nepopulari pentru operatorii din turism pentru ca vor fi introduse sanctiuni noi, de la penalizari, pentru faptul ca nu-si deschid unitatile pe Litoral pe 15 mai, pana la amenzi pentru ca nu respecta obligatiile pe care le au fata de clienti si fata de nivelul de clasificare“, a declarat Udrea, in cadrul unui seminar care dezbate legea tichetelor de vacanta.Ameninta cu sanctiuniSefa de la turism considera ca noua lege la care se lucreaza va fi adoptata pana la finalul acestui an. Potrivit ministrului, dupa 1 mai foarte multi din hotelieri de pe litoral au reinchis hotelurile. „Nu poti sa pretinzi turistului sa mearga pe litoral in extrasezon cand la noi hotelurile sunt inchise pana pe 1 sau chiar 15 iunie. Nimeni nu vine pe litoral sa traiasca ca in filmul «Shining», unde atmosfera este sumbra, totul este pustiu si gunoaiele zboara pe plaja“, a spus Udrea. Potrivit acesteia, ministerul spera sa nu fie obligat sa aplice sanctiuni pentru ca proprietarii de unitati de cazare sa tina deschise hotelurile si in extrasezon. „La noi a deschide pe 1 mai este o fraza goala. Hotelierii deschid de nevoie  pe 15 iunie cand incep turistii sa ajunga pe litoral si tin deschis pana pe 15 septembrie cand li s-au umplut buzunarele“, a precizat ministrul.Bataie pe comisioaneEa a dezvaluit ca exista divergente intre agentiile de turism si unitatile emitente de tichete de vacanta in ceea ce priveste impartirea comisionului de 10%, adaugand ca emitentii au vandut pana in prezent, catre companii si institutii, 20.000 de bilete de vacanta Elena Udrea a dat asigurari ca acest comision nu va fi majorat si a precizat ca, in conditiile in care hotelierii vor majora tarifele profitand de afluxul de turisti pe care tichetele de vacanta il va genera, ministerul ia in calcul si stabilirea unei limite a tarifelor la structurile turistice.Aceasta a mai precizat ca agentia Eximtur a vandut primul sau sejur achitat cu ajutorul tichetelelor de vacanta. Ministerul estimeaza ca, pana la sfarsitul acestui an, vor fi vandute cateva sute de mii de tichete de vacanta.Ministrul vrea turisti romaniPotrivit oficialului de la MT, turismul la negru reprezinta 30-50% din turismul romanesc. „Ministerul Turismului spera ca in urmatorii patru ani ponderea turismului in PIB sa ajunga la 6,7%. Nu trebuie sa ne bazam pe turistii straini sau pe turoperatorii straini pentru a revigora turismul romanesc. Turoperatorul german TUI, cu care noi ne aflam in discutii pentru a reveni pe piata romaneasca, estimeaza ca in 2010 ar putea aduce in Romania aproximativ 5.000 de turisti. Nu asa vom rezolva problemele de pe litoral, cu 5.000 de turisti germani in 2010. Trebuie sa incercam singuri“, a declarat Udrea.Elena Udrea l ministrul Turismului„Scopul tichetelor de vacanta este sa creasaca traficul de turisti in Romania si sa scoata din zona neagra in zona fiscalizata structurile de primire turisti“ 

Estimari pesimiste

 Agentia Internationala pentru Energie (AIE) a revizuit în coborâre estimarile privind cererea mondiala de petrol în 2009, prevazând cea mai mare coborâre anuala din 1981, în contextul actualei crize financiare. Organizatia internationala, ce reprezinta interesele statelor industrializate, a estimat ca cererea de petrol va atinge anul acesta 83,2 milioane de barili petrol/zi, în scadere cu 2,6 milioane barili petrol/zi fata de nivelul din 2008. În raportul sau din aprilie, AIE estimase ca cererea de petrol va scadea la 83,4 milioane barili petrol/zi. Agentia explica revenirea asupra estimarilor prin "consumul mai slab decât se astepta, din mai multe regiuni", mai ales în China, Statele Unite, primul consumator energetic din lume, si în Rusia.

Profitul Transelectrica - scadere drastica

Transportatorul de electricitate Transelectrica (TEL) a obtinut în primele trei luni din 2009 un profit net de 47,26 milioane lei, în scadere cu 42% fata de rezultatul din perioada similara a anului trecut, în contextul comprimarii afacerilor cu 12%, potrivit rezultatelor financiare transmise Bursei. În primul trimestru din 2008, compania a raportat un profit net de 82,19 milioane lei.Afacerile transportatorului de energie electrica au ajuns la 691,26 milioane ei (162,04 milioane euro), dupa primele trei luni din an, mai mici cu 12% fata de cifra de afaceri din intervalul echivalent din 2008, de 788,16 milioane lei. Totodata, veniturile totale ale Transelectrica s-au comprimat cu 11% în T1, la 703,32 milioane lei (164,87 milioane euro), comparativ cu nivelul încasarilor din perioada similara din 2008, de 795,05 milioane lei. Compania a reusit sa îsi reduca si cheltuielile în primele trei luni din an, cu 7%, pâna la 637,36 milioane lei (149,4 milioane euro), dupa ce în trimestrul I al anului trecut costurile se cifrasera la 685,06 milioane lei.Companie de 220 milioane euroCompania Nationala de Transport al Energiei Electrice Transelectrica este operatorul de transport de energie electrica si de sistem din România si este listata la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) din 29 august 2006. Compania este controlata de stat, care detine, prin intermediul Ministerului Economiei, 73,69% din actiuni, în timp ce Fondul Proprietatea are o detinere de 13,50%.Transelectrica are un capital social de 733,03 milioane lei, divizat în 73,30 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 10 lei. Valoare de piata a companiei se ridica la 916,29 milioane lei (220,8 milioane euro), conform ultimei cotatii de 12,50 lei, stabilita în cadrul sedintei de miercuri a Bursei.

Miscarile personalului didactic

 Dosarele lor in care solicitau pretransferul, schimbul de posturi sau solutionarea restringerii de activitate au fost evaluate si punctate de o comisie constituita pentru fiecare disciplina in parte.Dosare de autoevaluareIn politica de miscare a personalului didactic au intervenit si citeva schimbari fata de alti ani. Astfel, anul acesta, cadrele didactice care au obtinut cel putin nota sapte la concursul de titularizare, vor avea posibilitatea sa se transfere si din mediul rural in mediul urban. In prima etapa a acestui proces profesorii au depus o fisa de autoevaluare a activitatii didactice desfasurate in ultimii doi sau cinci ani. Pe baza acestor dosare cadrele didactice si-au calculat un punctaj, care in unele cazuri a fost injumatatit mai apoi de comisie. La inceputul acestei saptamini au fost rezolvate si cele sase contestatii depuse. Doar una dintre aceste contestatii a fost solutionata in favoarea profesorilor.Schimbari in metodologia de repartizareLa sedintele publice care vor avea loc la inceputul saptaminii viitoare cadrele didactice vor putea sa aleaga din lista posturilor vacante afisata la Inspectoratul Scolar Judetean Alba o catedra, in functie de punctajul obtinut la acest concurs de dosare. Conform metodologiei, vor fi solutionate mai intii restringerile de activitate din cadrul unitatilor de invatamint, unde este cazul, mai apoi cele la nivel judetean, iar la urma cererile de transfer in unitati de invatamint din alt judet. Graficul sedintelor publice pentru fiecare disciplina in parte poate fi urmarit de cei interesati pe site-ul Inspectoratului  Scoalar Judetean Alba (http://personal.albanet.ro) sau la sediul acestei institutii din Alba Iulia.

Inca 5 ani pentru chiriasi

Chiriasii imobilelor detinute de stat au dreptul sa reînnoiasca contractele pentru înca cinci ani, a decis miercuri Guvernul, dupa aproximativ o luna de la data expirarii contractelor anterioare.Ordonanta de Urgenta care reglementa contractele de închiriere pentru locuintele aflate în proprietatea statului a expirat din 8 aprilie, iar din acel moment circa 200.000 de chiriasi stau ilegal în case, potrivit Realitatea TV.

Ajutoare de la stat

 Persoanele care beneficiaza de venitul minim garantat, somerii care primesc indemnizatii, persoanele care au pensii sub 400 de lei si persoanele cu handicap grav si accentuat care nu sunt institutionalizate vor primi zahar si faina în valoare totala de 28 de milioane de euro, a decis Guvernul.Guvernul a adoptat miercuri o Hotarâre prin care creeaza cadrul juridic si organizatoric pentru aplicarea Planului european de ajutoare alimentare provenind din stocurile de interventie comunitare, destinate categoriilor de persoane cel mai defavorizate din România. Pentru aplicarea Planului va fi constituit un grup de lucru format din reprezentanti ai Ministerului Agriculturii, Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura, Ministerului Internelor si Ministerului Muncii. Reprezentantii din Grupul de lucru vor fi nominalizati de conducerile acestor institutiilor. Consiliile judetene vor depozita si distribui alimentele. Cheltuielile aferente acestor activitati sunt decontate din bugetul Ministerului Agriculturii. Ajutoarele vor fi acordate în cadrul  schemelor de reglare a pietii, finantate din Fondul European pentru Garantarea în Agricultura (FEGA), se precizeaza în comunicatul remis de Executiv.

Reuniune de ...urgenta la Prefectura Alba

Sediul Institutiei Prefectului judetul Alba a gazduit ieri  începind cu ora 11.00, sedinta Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta, prezidata de prefectul judetului Alba, Stefan Bardan. Cu acest prilej a fost supus spre aprobare „Raportul privind apararea împotriva inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase, accidentelor la constructii hidrotehnice si poluarilor accidentale, din judetul Alba, în perioada 8 - 9 aprilie”. Conform raportului, în perioada 8 -9 aprilie s-a produs o poluare accidentala pe riul Mures cu cloruri, amoniu, calciu si ph alcalin, provenita de la evacuarea iazului de decantare Socosoara apartinind SC GHCL UPSOM Ocna Mures. Poluarea a durat circa 24 de ore, iar unda de poluare a fost resimtita pâna la limita cu judetul Hunedoara. “Precizam ca nu au fost înregistrate victime omenesti ca efect al fenomenului de poluare. Unitatea SC GHCL UPSOM Ocna Mures a fost sanctionata contraventional cu 40 mii lei. Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta Alba a recomandat SC GHCL UPSOM Ocna Mures sa solicite proiectantului iazului o noua solutie în vederea evacuarii limpedelui din iaz, deoarece vechiul sistem a devenit inutilizabil”, au aratat reprezentantii Executivului judetean. Aceleasi surse au aratat ca o alta masura dispusa de Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta a vizat evolutia fenomenului de surpare pe DJ 107L, Sîntimbru – Totoi – Teleac. Astfel, pentru desfasurarea în conditii de siguranta a circulatiei în zona afectata, s-a propus efectuarea unor lucrari de ocolire, pe o distanta de aproximativ 650 metri. Pentru efectuarea acestor lucrari, s-a propus alocarea în bugetul Consiliului Judetean Alba a sumei de 671 840 lei.

Agrementul ...la control

 Inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului Alba au efectuat, in cursul lunii trecute, sapte actiuni de verificare a respectarii prevederilor legale în domeniul protectiei consumatorilor la prestarea serviciilor de agrement. Cu acest prilej au fost verificati 7 agenti economici cu activitati desfasurate în diferite locuri. Este vorba mai exact despre  3 firme care gestioneaza spatii de joaca; 2 cu activitate de agrement desfasurata în parcuri de distractie si 2  care au ca obiect de activitate inchirierea de echipamente de agrement. Dintre operatorii economici controlati, 3 au prezentat abateri, fiind aplicate  tot atitea avertismente. Pentru unul dintre acesti operatori s-a dispus  oprirea temporara a prestarii serviciului.In urma verificarilor efectuate de inspectorii de specialitate din cadrul OPC Alba, au fost înregistrate urmatoarele abateri: operatorul economic nu avea înscrisa adresa si sediul acestuia, iar numarul autorizatiei de functionare si telefonul de la protectia consumatorilor lipseau. Din cele 11 spatii de joaca ce apartin de Primaria Alba Iulia, 4 spatii de joaca nu aveau pe panouri afisele cu denumirea spatiului de joaca, adresa si sediul exploatantului precum si numerele de telefoane utile, în caz de necesitate. Inspectorii institutiei amintite au controlat in acelasi interval si Baza Sportiva Constructorul din cartierul Piclisa, baza sportiva care detine cu 7 terenuri de tenis de cimp, unde potrivit directorului Ioan Plesa, nu s-a constatat nici o neregula.

Spectacol si excursii pentru micii ecologisti

Organizatorii au reusit sa pastreze secret, pina in ultimul moment, numele claselor cistigatoare, asa ca bucuria fara margini a copiilor a putut fi vazuta de toti cei prezenti la spectacol. Excursiile in Retezat au fost cistigate de clasa a IV-a A de la Scoala Generala cu clasele I-VIII “Ion Agirbiceanu” din Alba Iulia, ai carei elevi au reusit sa stringa 5.610 kilograme de hirtie, si de clasa a V-a A de la Colegiul Tehnic “Apulum”, care a reusit sa impresioneze prin cele 10.382 de kilograme de hirtie strinse. DistractieCeilalti copii prezenti la spectacolul in cadrul caruia s-a facut premierea s-au distrat pe cinste cu elevii maestrului Marian Rilea de la Fundatia Abracadabra, care s-au deghizat in vrajitoare, ursi si personaje de poveste si au avut grija ca cei mici sa rida timp de mai bine de o ora. Toate clasele participante la competitie au primit diplome de merit, iar elevii care au fost in fata Casei de Cultura a Sindicatelor au primit insigne, tricouri, sepci, dar si steaguri cu logo-ul campaniei, pe care le-au fluturat plini de voie buna. Printre ei s-au aflat si cercetasi, care au ajutat la buna desfasurare a spectacolului, dar si a campaniei. Tinta atinsaDirectorul Agentiei Locale a Energiei Alba, Florin Andronescu, s-a declarat incintat de felul in care elevii au ales sa se implice in aceasta campanie. “Eu cred ca a fost o campanie interesanta,. Cit a fost de buna sau rea ii las pe altii sa aprecieze. Pe fond insa, cred ca si-a atins tinta. Tinta acestui spectacol s-a dorit sa fie aceea de a-i valoriza absolut pe toti participantii la campania noastra pentru ca toti sint cistigatori. Faptul ca ei au constientizat, s-au implicat dupa puterile fiecaruia, dar toti au reactionat pozitiv. Acesta este de fapt cistigul competitiei si campaniei noastre. Ceea ce vedeti aici este o manifestare a bucuriei lor de a fi tineri, de a se simti bine impreuna cu echipa aceasta de tineri ca si ei de la Sibiu. Noi vom fi alaturi de ei de cite ori vom avea ocazia”, a declarat Florin Andronescu imediat dupa spectacol.El a recunoscut ca au existat si unii parinti care nu au inteles spiritul campaniei si au adus hirtie cu camioanele, insa a spus ca ALEA nu a putut controla acest fenomen, dar va avea grija ca pe viitor astfel de situatii sa fie evitate. “Aceasta a fost o problema de organizare, care nu revenea totusi agentiei noastre. De fapt, scolile - conform regulamentului prezentat - aveau datoria sa tina in scoala competitia in limite normale. Chiar daca s-au facut anumite exagerari, pe ansamblu, toti copiii au adunat. Faptul ca avem o clasa cistigatoare la primar si gimnazial nu inseamna ca aceia sint principalii cistigatori. Principalii cistigatori sint toti”, a afirmat directorul ALEA.“Recidiva”, anul viitorAcesta a precizat ca si anul viitor va fi organizata o actiune similara, care va fi gindita, insa, putin diferit. “Anul viitor, vom incerca sa facem o campanie si-milara, dar poate updatata, ca sa zic asa. Vom invata cu siguranta din ceea ce a fost mai putin bine sau reusit, dar sa tinem in viata aceasta idee care a pornit in acest an, si anume ca toti copiii, in special cei mici, trebuie sa fie responsabili impreuna cu cei din jurul lor. Asta pentru ca ne gindim ca mesajul lor va ajunge la principalii actori, cei mari, care stim cum sint de multe ori. Si la anul, sub alta forma, cu siguranta vom incerca sa facem o astfel de campanie, daca vor ramine alaturi de noi cei care ne-au ajutat: Consiliul Judetean Alba, Inspectoratul Scolar Judetean si, dumneavoastra, presa”, a conchis Florin Andronescu. Campania de colectare organizata de Agentia Locala a Energiei Alba pe tot parcursul lunii aprilie, sub deviza “Eco E COol!”, s-a dovedit a fi cea mai ampla actiune de stringere a hirtiei si cartonului in vederea reciclarii, din 1990 pina in prezent, la care elevii au participat benevol. S-au inscris in concurs aproape toti copiii din ciclul primar si gimnazial din Alba Iulia. Bilantul arata ca in campanie s-au inscris 4500 de copii din cele 12 scoli ale municipiului Alba Iulia. Acestia au colectat timp de o luna, cit a durat campania, 93 de tone de deseuri de hirtie si carton, o performanta foarte mare dat fiind faptul ca initial organizatorii estimasera ca se vor stringe cam zece tone. “O tona de hirtie reciclata inseamna 20 de copaci salvati. Daca facem un calcul simplu, ajungem la concluzia ca elevii din orasul nostru au salvat de la taiere o mica padure: 1400 de copaci”au apreciat reprezentantii ALEA.

Vocile Sibiului

 Atunci când vine vorba de ultima vizita la biblioteca, multi dintre sibieni se feresc sa vorbeasca. Cât de des merg sibienii la bibliotecâ si cât de mult obisnuiesc ei sa citeasca, puteti afla din rubrica de mai jos.Minodora Petru, 55 ani, asistent medicalÎmi place mult sa citesc. Din pacate, timpul nu îmi mai prea permite sa fac asta. Dar când eram tânara citeam foarte mult. Îi sfatuiesc si pe tineri sa mearga la biblioteca. Este zic eu, mult mai bine sa citesti o carte pe care o tii în mâna decât una de pe internet.Iulia Huzu, 21 ani, studentaEu nu prea merg la biblioteca decât  daca îmi trebuie ceva ce nu gasesc pe internet. De obicei citesc online întrucât este mult mai comod si mai accesibil. Cred ca au trecut vreo sase luni de când nu am mai fost la biblioteca.Elena S, 38 ani, ospatarEu nu prea citesc dar tinerii cred ca înca citesc destul de mult. Nu conteaza ca citesc online sau în biblioteci, important e ca înca citesc.Maria Balan, 50 ani, pensionaraLa biblioteca eu nu mai merg de mult. Mergeam când eram tânara. Dar este bine ca cei tineri sa mearga acolo si sa citeasca.

Dubla lansare PSD: iese artileria grea

Primii zece candidati de pe lista PSDAPC sunt: Adrian Severin, Rovana Plumb, Ioan Mircea Pascu, Silvia Ticau, Daciana Sarbu, Corina Cretu, Victor Bostinaru, Sabin Cutas, Catalin Ivan si Ioan Enciu. Social-democratii au declarat in repetate randuri ca obiectivul lor este sa obtina 15 europarlamentari si in ideea ca rezultatele de la europarlamentare ar putea fi folosite atat de PSD, cat si de PDL pentru o recalibrare a pozitiei in interiorul coalitiei, dar si pentru a revendica postul de comisar european ce revine Romaniei.Nu in ultimul rand, euroalegerile reprezinta o verificare a dispozitivelor de partid inaintea bataliei pentru Cotroceni, dar si al procentelor de care dispune fiecare formatiune.Geoana - locomotiva electoralaDesi campania pentru prezidentiale incepe de abia la toamna, nominalizarea lui Geoana pentru Cotroceni in acest moment are o ratiune tactica evidenta - de a servi pe post de locomotiva electorala la europarlamentare unde se asteapta o prezenta scazuta, dar si pentru a familiariza electoratul social-democrat cu aceasta candidatura. Astfel, sloganul oficial pentru alegerile la PE, „Alege bine!“, va fi dublat de mesajul „Mircea Geoana presedinte!“.Mesaje de unitateCandidatura lui Geoana a determinat si traditionala strangere de randuri dinainte de alegeri, astfel ca in ultimele zile, Adrian Nastase, care in urma cu numai jumatate de an isi dorea si el sa candideze contra lui Basescu, a lansat semnale de sustinere a presedintelui PSD si mesaje de unitate. Din acest punct de vedere, excluderea lui Madalin Voicu nu s-a facut intamplator in aceasta perioada, inainte de alegeri, astfel ca partidul intra in campanie fara riscul unor critici din interior, mai ales la adresa presedintelui partidului.Critica lui IliescuDe asemenea, la acest Consiliu, PSD a venit si cu o serie de solutii pentru relansarea economica, indreptate spre electoratul sau traditional. Reuniunea PSD nu a fost neaparat una pentru a lua decizii, ci s-a dorit o actiune festiva care sa mobilizeze militantii pesedisti in campanie. De altfel, presedintele de onoare Ion Iliescu le-a spus saptamana aceasta pesedistilor ca ei nu organizeaza un Consiliu, ci o adunare electorala. El a sustinut ca un Consiliu trebuie folosit pentru a reflecta la problemele partidului, in special modul la cum sunt tratati militantii, la strategia PSD ca partid la guvernare sau pregatirea alegerilor din toamna.Mircea Geoana l candidat presedintie„Daca lumea crede ca Romania va vota tipul Basescu la nesfarsit, cred ca este o jignire la adresa capacitatii de selectie a poporului roman. In acest moment, modelul este expirat, nu mai tine.“

Ancheta IPP pentru bani publici

„IPP solicita Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 3 sa se autosesizeze in privinta unei potentiale infractiuni de abuz in serviciu contra intereselor publice a angajatilor Autoritatii Electorale Permanente, care au reusit «performanta» de a declansa procedura de achizitie a unui pachet de softuri de centralizare a rezultatelor alegerilor pe care il detineau deja din 2007 si pe care se angajeaza sa plateasca de 4 ori mai mult decat a costat in 2007“, se arata in comunicat.Atac la MuhuletIn acelasi timp, Institutul solicita „premierului Emil Boc demiterea vicepresedintelui responsabil cu aceasta achizitie, Marian Muhulet, pentru a transmite cu adevarat un semnal ca ii pasa de banul public“. „Pe fondul actualei perioade de criza, este imperativ necesar sa existe un proces de evaluare obiectiva si responsabila a oportunitatii achizitiilor efectuate de toate institutiile publice, cunoscut fiind faptul ca acestea reprezinta o sursa de venituri substantiala pentru multe companii care au dezvoltat in timp relatii stranse de colaborare cu autoritatile statutului“, mai sustine IPP. Nu mai corespunde Autoritatea Electorala Permanenta declansase, la inceputul lunii aprilie, procedurile de achizitionare a unui nou sistem informatic pentru centralizarea si prelucrarea rezultatului alegerilor pentru Parlamentul European, avand un buget alocat de un milion de euro. In documentatia aferenta, AEP motiveaza necesitatea achizitiei prin faptul ca spre deosebire de ultimele europarlamentare, s-a redus numarul de mandate alocate Romaniei de la 35 la 33, dar si prin faptul ca au fost operate o serie de modificari legislative. Procedura de achizitie initiata de AEP este o negociere accelerata cu ofertantii. Data limita pentru depunerea candidaturii a fost 21 aprilie, iar termenul pana la care implementarea programului trebuie realizata este 20 mai. In momentul de fata, procedurile de achizitionare nu au fost finalizate.

Geoana vrea PD-L fara Basescu

 Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, miercuri seara, la Antena 3, ca nu-si propune neaparat sa schimbe actuala majoritate daca devine presedinte, sustinând însa ca, daca PDL va continua sa fie loial presedintelui Basescu mai mult decât PSD, Parteneriatul pentru România nu-si mai are rostul.Întrebat de moderator daca intentioneaza sa schimbe majoritatea guvernamentala în caz ca devine presedinte, Mircea Geoana a sustinut ca „nu orice alegere prezidentiala înseamna automat schimbarea unei majoritati“, si ca dupa prezidentialele din toamna „poti sa ai în vedere o recalibrare a respectivei majoritati, poti sa ai în vedere o noua majoritate“. Liderul PSD a precizat apoi ca partidul sau si-a luat un angajament de a intra „într-o coalitie extrem de complicata“, ca intentioneaza sa asigure o guvernare eficienta, dar ca testul acestei coalitii este loialitatea PDL.

ANL-uri de vanzare

 Un numar de 3.321 de locuinte construite de ANL în perioada 1 ianuarie 2001-1 ianuarie 2004 vor putea fi vândute chiriasilor, dupa ce au fost trecute din proprietatea publica în cea privata a statului printr-o Hotarâre adoptata miercuri de Guvern, a anuntat ministrul Dezvoltarii, Vasile Blaga (foto). Valoarea de vânzare se stabileste de primarii, în baza evaluarii. Ca sa poata cumpara imobilele, chiriasii trebuie sa fi locuit neîntrerupt trei ani în locuinta respectiva. Titularul poate beneficia o singura data de posibilitatea de a cumpara o locuinta ANL, nu o poate înstraina pe o perioada de cinci ani de la dobândire, nu are dreptul sa detina o alta locuinta, iar venitul mediu pe membru de familie nu trebuie sa depaseasca dublul salariului mediu brut pe economie.

Mizeaza pe energie

 Autoritatile mediesene vor sa învete îndeaproape care sunt cele mai bune metode pentru a obtine profit de pe urma resurselor energetice. În acest sens, viceprimarul Teodor Neamtu a luat parte, zile trecute, la Conferinta internationala „Programele de finantare a eficientei energetice – solutie pentru depasirea crizei financiare“, organizata la Vaslui de catre Primaria municipiului si Agentia Locala pentru Eficienta Energetica si Mediu. Tema principala a vizat identificarea metodelor de finantare a actiunilor de eficientizarea energetica a activitatilor.„Ne implicam în cresterea eficientei energetice a blocurilor de locuinte pentru ca astfel costurile suportate de cetateni vor fi tot mai mici“, a declarat Neamtu.

Elevii sibieni, viitori fermieri

 Promovarea în toate scolile generale din judet a ofertei Colegiului Agricol „D. P. Barcianu“ a dat roade. Programul „Zilele portilor deschise“, desfasurat în 7 - 8 mai, a atras elevi din Boita, Nocrich, Rasinari, Ocna Sibiului, Saliste si Sibiu. Laboratoarele de informatica, patologie veterinara, agrotehnica si agroturism au fost pline de cei care s-au aratat interesati de oferta educationala.Oaspetii au vizitat Târgul de Turism, conceput si realizat de elevii claselor a XII-a si au participat la activitatile Târgului de Servicii - Firma de Exercitiu. În final, gazdele si oaspetii au vizitat expozitia culinara organizata în Pensiunea din incinta scolii, unde au gustat din produsele preparate de liceeni.

Investitii nesigure

Ca sa nu ajunga in imposibilitate de plata, administratia locala face un compromis: se apuca de lucru la sistemul de alimentare cu apa potabila si canalizare, insa cu pasi marunti. Deocamdata, s-a inceput cu un santier mic, la nivel de cartier, pe care lucreaza 14 persoane, desi ar fi putut fi puse in miscare echipe complexe, de 400 de muncitori. Acelasi sistem a fost adoptat si in localitatile limitrofe, Axente Sever, Tarnava si Valea Viilor. Nu s-a demarat cu santiere mari, din cauza ca exista riscul de a nu putea plati lucrarile, motiveaza primarul liberal Tudor Mihalache. De intreg proiectul raspunde Primaria Copsa Mica, in calitate de solicitant. „Acum am inceput cu cu patru santiere mici in fiecare zona, deoarece nu ne putem permite sa incepem lucrari mari, pentru care nu avem bani. Asa e sistemul, faci lucrarea si, dupa, trimiti factura pentru decontare. Daca incepem cu putin, nu e asa mare problema ca Boc nu ne da banii la timp, dar daca avem santiere uriase, ce ne facem fara fonduri, la final?“, se intreaba Mihalache, care recunoaste ca zece milioane de euro inseamna o suma greu de pus la dispozitie. Intre opt luni si doi aniLucrarea a fost castigata de firma SCA.MO.TER. Deocamdata, primul santier a inceput in cartierul Tarnavioara, unde lucreaza doar doua echipe de muncitori. Uneori sapte, alteori 14 muncitori, prin rotatie. Si in Valea Viilor se munceste doar intr-un cartier, iar in Axente Sever, s-a inceput cu satul Agarbiciu. Edilul-sef din Copsa Mica marturiseste ca ar fi preferat sa nu demareze „anemic“ si sa aiba cel putin 400 de muncitori pe santier. Mihalache spune ca, in cele mai optimiste planuri, ar reusi sa finalizeze lucrarile, in toate zonele, dupa opt luni. Daca, insa, Guvernul nu se tine de cuvant, santierele ar putea ramane deschise, sau eventual suspendate, pentru inca doi ani de zile de acum incolo. „Eu am invatat sa pun mereu raul inainte, mai ales intr-o situatie in care datele problemei sunt expuse asa evident“, conchide edilul-sef.Tudor Mihalache l primar Copsa Mica„Este posibil sa ne primim fondurile la timp, dar, totusi, sa fim realisti: suntem in Romania si mai e si plina criza mondiala, asa ca e cam riscant sa avem asteptari pozitive“. Complex10milioane de euro valoreaza proiectul de infrastructura de la Copsa Mica

Distractie bavareza

Compania germana ii invita pe admiratorii marcii la evenimentul BMW Open Doors, impreuna cu familiile. Intre orele 10:00 si 18:00, dealerul BMW, din str. Europa Unita nr. 2, ii asteapta pe cei interesati de test-drive cu noile modele BMW, prezentarea celei mai recente opere de arta a producatorului german – BMW Z4, tombola, catering si muzica de fanfara cu specific bavarez. Pentru copii, este amenajat un loc de joaca, unde surprizele se vor tine lant. In plus, Automobile Bavaria Group prezinta doua modele BMW tunate in atelierele proprii, cu pachete Hamann si Eisenmann.Un clasic, cu un nou designDespre BMW Z4 se poate spune ca este un roadster cu design asa cum doar BMW poate: proportiile clasice ale capotei alungite si proeminentele scurte sunt complimentate de scaunele joase de langa puntea spate, iar astfel conducatorul auto poate simti perfect soseaua. Forma moderna, o combinatie intre contururi uimitoare si fuziuni fine, capteaza deplin caracterul acestui autovehicul – de la grilajul sau characteristic pana la aripile rotilor din spate. Totusi, felul in care acest roadster parcurge fara efort curbele si virajele il face intr-adevar unic. Transmisie automataTransmisia sport automata cu 7 trepte si ambreiaj dublu taie rasuflarea soferului, dar nu si viteza. Aceasta transfera puterea motorului catre sosea, fara nici cea mai mica scadere a fortei de tractiune. Cu doua structuri de transmisie, sistemul poate comuta rapid intre cele doua si ofera rotilor din spate o putere constanta. Vitezele pot fi schimbate fara ca transmisia de putere sa fie intrerupta, folosindu-se fie manetele de pe volan, fie manerul de schimbare sau modul automat, pentru un confort dinamic sporit. Controlul dinamic al condusului este folosit pentru a se comuta fara efort intre optiunile Normal, Sport si Sport plus. Protectie maximaIndiferent de stilul de condus – cu hardtop-ul deschis sau inchis – in BMW Z4 Roadster sunteti intotdeauna protejat. Doua bare de protectie la rasturnare, din otel, cu aspect atragator de ruteniu, ofera o siguranta maxima, pe langa un design estetic. Impreuna, barele si parbrizul ranforsat formeaza o zona de siguranta care protejeaza ocupantii, in caz ca neprevazutul se intampla.

Confort sporit la Zoo

Tigrii, leii, lamele si mistretii Gradinii Zoologice din Sibiu au, din aceasta saptamana, tarcuri mult mai mari, anunta administratia Gradinii Zoologice. Valoarea totala a investitiilor se ridica la 670.000 de lei. Pentru a aduce spatiile pentru animale la standarde europene, in luna august a anului trecut au debutat o serie de lucrari la tarcurile tigrilor, leilor, lamelor si mistretilor. Astfel, tigrii beneficiaza de un spatiu de 2.000 mp, leii au in plus 1.000 mp fata de cei 300 pe care i-au avut initial, lamele au la dispozitie 1.000 mp, iar mistretii, 500 mp. „Pentru aceste lucrari a fost semnat procesul-verbal de receptie miercuri 13 mai 2009, iar animalele au fost deja mutate. In prezent, la Gradina Zoo mai sunt si alte lucrari in desfasurare la adapostul pentru reptile si la sediul administrativ, ultima lucrare fiind programata sa se desfasoare pe o durata de doi ani de zile“, a precizat Daniela Costa, de la Serviciul de Presa si Comunicare al Primariei municipiului Sibiu.Tarife majorateReamintim ca tariful biletelor s-a modificat incepand cu data de 1 mai. Astfel, copiii si studenti platesc 2 lei, in loc de 1,5, iar pretului unui bilet pentru adulti este de 3 lei, fata de 2,5 lei, cat erau pana la inceputul lunii aprilie. Tarifele pentru inchirierea barcilor si hidrobicicletelor au crescut si ele cu 3 lei, de la 7, la 10 lei.

Dezastru la teze

 Absenti cu sutele si note mediocre la tezele unice. Din cei 3.860 de elevi de clasa a VII-a înscrisi, doar 3.721 au fost prezenti, miercuri, pentru teza la matematica. Nici 114 din cei 3.734 de elevi de clasa a VIII-a nu au participat la examinare. Rezultatele la tezele de la limba si literatura româna au fost deja anuntate si sunt dezastruoase, cu aproape o treime dintre elevii de clasa a VII-a cu note sub 5 si doar 164 de note de 10. La clasa a VIII-a, procentul de promovabilitate a ajuns la 71,06 %. 1.754 au obtinut note cuprinse între 5 si 8, în timp ce note de 9 au avut 509 elevi, iar numarul celor care au obtinut note de 10 a fost de 315. 

Au furat o statuie

 Nimic nu le scapa hotilor. Statuia de bronz înfatisând un vultur, asezata înca din 1916 pe drumul dintre comunele Daia si Rosia, a disparut fara urma, ieri noapte, ajungând, cel mai probabil, pe mâna celor care confectioneaza cazane si ceaune. Monumentul fusese ridicat în cinstea eroilor care au cazut în lupta, în timpul Primului Razboi Mondial. „În urma cercetarilor, s-a stabilit ca autori ramasi neidentificati au agatat statuia cu un lat si au doborât-o de pe soclu în drumul judetean DJ 106 S, încarcând-o într-un mijloc de transport. Statuia nu face parte din patrimoniul national. Valoarea prejudiciului urmeaza a fi stabilita. Cercetarile sunt continuate de catre politistii Postului de Politie Comunal Rosia“, a anuntat inspectorul Luciana Baltes, purtatoarea de cuvânt a IPJ Sibiu. Amplasata pe un soclu de piatra înalt de aproximativ trei metri, statuia cântarea aproape 60 de kilograme. Recuperarea ei pare, acum, pentru politistii locali, o misiune imposibila. Satenii din Rosia sunt consternati si chiar primarul Valentin Aldea s-a aratat profund indignat. El nu a vrut sa faca nicio declaratie oficiala, motivându-si gestul din respect pentru eroii în cinstea carora a fost ridicata statuia.

S-a intoxicat in casa

 Un tânar de 35 de ani a fost gasit mort, ieri dimineata, în garsoniera în care locuia. Vecinii spun ca barbatul locuia singur, într-o garsoniera din blocul 4 de pe strada J. S. Bach, de când i-a murit mama. Tot ei sunt cei care au anuntat pompierii, din cauza ca nu-l mai vazusera de câteva zile pe baiat, iar pe scara se simtea un miros insuportabil. „În jurul orei 10.15, un echipaj s-a depladat pe strada Bach, pentru o deblocare de usa. Echipajul a utilizat o scara culisabila pentru a intra pe geamul apartamentului situat la etaj. Dupa ce au intrat în apartament, colegii mei au gasit cadavrul unui tânar si au anuntat Politia si Serviciul de Medicina Legala“, arata sublocotenentul Diana Lazar, ofiter de relatii publice în cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Cpt. Dumitru Croitoru“ Sibiu.Politistii si medicii legisti încearca acum sa afle cauzele care au dus la decesul barbatului. Cum aragazul din locuinta a fost gasit deschis, o prima supozitie ar fi aceea ca el s-a intoxicat cu monoxid de carbon. Având în vedere ca se afla deja în descompunere, autoritatile au stabilit ca decesul a survenit în urma cu câteva zile. Trupul neînsufletit fost transportat la Serviciul de Medicina Legala Sibiu, în vederea efectuarii necropsiei.

Ziua Familiei, la Sibiu

Ziua Internationala a Familiei va fi serbata, astazi, si la Sibiu, printr-o serie de manifestari de sensibilizare privind problematica copilului si a familiei. Printre acestea se numara reuniunile de informare a asistentilor maternali din Medias, precum si întâniri cu parintii pe tema „Drepturilor si responsabilitatilor în relatia parinti-sociala“, în vederea promovarii valorilor familiale si importanta familiei pentru dezvoltarea bio-psiho-sociala a copilului. Si la Sibiu, beneficiarii Centrului de zi „Sf. Andrei“ vor desfasura o serie de activitati, sub denumirea de „Eu si familia“, si vor purta discutii libere pe tema „Importanta familiei în viata fiecaruia“. La final, copiii vor realiza si o brosura ce va cuprinde perceptiile si opiniile acestora despre familia ideala.Campanii noiÎncepând de luna viitoare, alte trei campanii pe teme sociale vor fi demarate de catre Centrul de Consiliere si Sprijin pentru Parinti si Copii, împreuna cu Centrul Maternal din cadrul Complexului de Servicii Comunitare „Prichindelul“ al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sibiu. Campaniile vizeaza prevenirea separarii copilului de familia sa, abuzul, violenta si exploatarea copiilor dar si o campanie pe tema implicatiilor sociale, psihologice, juridice si medicale în prevenirea si combaterea bolilor cu transmitere sexuala la adolescenti. Toate aceste proiecte vor fi încheiate pâna în 23 iunie.

Masina furata bucata cu bucata

 Un autoturism parcat pe strada Noua, din Sibiu, a fost dezmembrat sistematic de catre hoti. De luni si pâna miercuri, acestia si-au facut treaba nestingheriti, pâna când proprietarul vehicolului a observat ca de pe masina lipseau o multime de piese si a semnalat furtul la politie. El le-a povestit oamenilor legii ca masina nu avea drept de circulatie pe drumurile publice, asa ca o tinea parcata pe strada. Scutul si diferite piese de la motor au disparut, între timp, prin „grija“ trecatorilor, iar politistii din cadrul Biroului de Investigatii Criminale încearca sa le dea de urma.

Un nou derbi

 Antrenorul Stelei, Marius Lacatus, a declarat, joi, ca jocul cu Rapid este foarte important în lupta pentru un loc cât mai bun în clasament si, tocmai de aceea, elevii sai trebuie sa îsi asume mai multe riscuri pentru a se putea impune. „Mai sunt 4 etape de disputat si toate sunt importante, aceeasi situatie fiind si la meciul cu Rapid. Vom încerca sa avem un apetit ofensiv mai mare decât la jocul cu Dinamo, pentru ca atunci nu ne-am creat parea multe situatii de gol. Sper sa marcam gol sau goluri si sa obtinem cele trei puncte punse în joc. Sper sa ajungem mai des în fasta portii, dar asta înseamna ca trebuie sa riscam mai mult. Atacul a cam scârtâit în derby-ul cu Dinamo, dar sper ca acum sa îsi faca datoria“, a spus Lacatus, care a adaugat ca meciul cu Rapid este unul important în fotbalul românesc, dar, pentru el, singurul derby adevarat este cel cu Dinamo. Se misca bineLacatus considera ca la Rapid se observa o schimbare în atitudine de la numirea lui Viorel Hizo în functia de antrenor si sustine ca giulestenii au jucatori capabili sa decida un meci. „De la mijlocul terenului în fata, orice jucator de la Rapid este periculos. Sunt jucatori buni, tehnici, care în orice moment pot decide un joc. Sunt fotbalisti de calitate, care ne pot pune pe picior gresit“, a afirmat Lacatus, care a precizat ca nu îl intereseaza cine va fi arbitru. Probleme de lotAntrenorul ros-albastrilor este multumit de hotararea Comisiei de Disciplina a FRF, care a decis doar avertizarea Stelei dupa incidentele de la derby-ul cu Dinamo: „Este bine ca vom juca cu spectatori, pentru ca un joc de acest fel nu ar fi la fel fara fani. Prezenta lor în tribune da o pata de culoare. Sper ca suporterii sa se comporte exemplar si sa nu mai avem probleme“. Marius Lacatus a mai declarat ca exista unele probleme medicale în lotul stelistilor, însa asteapta si antrenametul de joi seara pentru a decide cine va face parte din lotul pentru jocul cu Rapid. Tehnicianul a mai spus ca Pantelis Kapetanos si-a facut pâna acum datoria pentru Steaua, iar Pedriel si Litu nu au jucat foarte mult pentru ca nu au reusit sa creeze concurenta pentru grec. Hizo e optimistAntrenorul echipei Rapid, Viorel Hizo, a declarat, joi, ca derby-ul cu Steaua este extrem de important în lupta pentru un loc în cupele europeane si considera ca giulestenii se pot impune fara probleme în cazul în care nu vor repeta anumite greseli din meciurile trecute. „Ne asteapta un meci foarte greu si extrem de important. Suntem pregatiti, iar echipa care va învinge, în proportie de 70%, îsi va asigura un loc în cupele europene, deci miza e cu atât mai mare. Trebuie sa obtinem punct sau puncte din Ghencea. Avem un moral bun, jucatorii au încredere în ei, s-au pregatit bine si sunt încrezatori. Ne mai trebuie si putina sansa. Daca vom gresi mai putin, ne vom impune. Nu ma tem de Steaua, îmi e frica doar de noi. Daca facem un joc bun, asa cum stiu ca putem, nu vom avea niciun fel de probleme în a ne apropia victoria“, a spus Hizo. În directDerby-ul etapei a 31-a a Ligii I, dintre Steaua si Rapid, se va disputa astazi de la ora 21:00 si va fi transmis de Antena 1.

Dezvaluiri la TIFF

„Brokeback Mountain“, in regia lui Ang Lee - care a castigat cu acest film premiul Oscar pentru regie in 2005 - este povestea a doi cowboy, interpretati de Jake Gyllenhaal si Heath Ledger care se indragostesc. In clipul TIFF 2009, cei doi actori romani interpreteaza ciobani care isi ingrijesc oile in Masivul Bucegi, fiind filmati in timpul unor scene pline de tandrete, la final Vasluianu fiind intrebat de Cuzin: „Iar te-ai uitat la filmul ala?“. Presedintele TIFF, Tudor Giurgiu, a declarat, ieri, ca organizatorii au oscilat intre o parodie a „Titanicului“ sau a filmului „Brokeback Mountain“. „La noi in echipa, discutiile sunt democratice si am zis ca decat sa mergem pe o varianta foarte pastorala, dar deloc comica, cu doi tarani pe o pluta, pe raul Bistrita si el parodiindu-l pe Leonardo di Caprio, voturile din echipa au mers mai mult spre a doua idee, ni s-a parut mult mai comica, mai simpatica si aici am ajuns“, a afirmat Giurgiu, adaugand ca si afisele TIFF, care inca nu au fost finalizate, vor parodia afisele de la Brokeback Mountain“, „pe dos, tot pe o nota ironica, comica“.Nu mai vor parodiePotrivit agentiei NewsIn, Giurgiu a spus ca, incepand cu cea de a zecea editie, festivalul va evita sa mai parodieze filme de Hollywood, pentru a-si face reclama. „Anul viitor e editia a noua, probabil vom face o licitatie publica de subiecte si de filme care ar vrea sa fie luate in considerare pentru a ne intoarce pe dos. De la editia a zecea ne-am gandit ca este un drum pe care deja l-am batut si, probabil, o sa il batem de noua ori la rand, va trebui sa ne gandim la un alt concept si aici probabil vom veni cu o alta directie, mai altfel, mai noua, mai surprinzatoare“, a afirmat Giurgiu.Tudor Giurgiu l presedinte TIFF„Cred ca e penultimul an in care vom merge pe aceasta idee, pe demitizarea unui cliseu de Hollywood si a unui film american“

Maine, Noaptea Muzeelor

 Complexul National Muzeal „Astra“ Sibiu se alatura programului cultural european „Noaptea Muzeelor“, fiind inclus în programul de manifestari consacrate aniversarii a 60 de ani de existenta a Consiliului Europei.Programul se va desfasura în mai multe puncte din Muzeul în aer liber si în unitatile din centrul orasului si cuprinde activitati destinate tuturor vârstelor. Organizatorii au pregatit un program amplu, care debuteaza astazi, cu Ziua Internationala a Familiei, continua cu manifestarile noptii de 16 mai si ale zilei de 17 mai – vernisarea celor mai noi monumente reconstruite în muzeu, alaturi si împreuna cu reprezentantii comunitatilor de provenienta a monumntelor. Evenimentul se încheie luni, de Ziua Internationala a Muzeelor, prin întâlnirea la muzeul din Dumbrava a reprezentantilor tuturor muzeelor satesti din judetul Sibiu. Program „Noaptea Muzeelor“l Muzeul în aer liber:n 18.00 – 20.00, Biserica din Bezded, jud. Salaj: concert de toaca sustinut de copii din orasul Victoria, slujba de vecernien 20.00 – 01.00, sala de conferinte a Pavilionului Central: proiectii de film documentar – Studioul „ASTRA Film”n 20.00 – 22.00, „Nocturna Muzeala” – concurs de fotografie artistican 20.00 – 02.00, amfiteatrul de pe lac: atelier de dansuri populare traditionale sustinut de membrii ansamblului Caluserii din Rasinari, jud. Sibiu; spectacol folcloric; program de cântec si joc popular sustinut de un grup de elevi din Sura; spectacol de dans medieval sustinut de trupa Amaro; concurs: Miss si Mister în costum popular; spectacol de dans: Trupa Butoh Dance Company; statui miscatoare - spectacol sustinut de actorii Teatrului National „Radu Stanca” Sibiu; recital de poezie din lirica lui Radu Stanca, sustinut de tinerii actori de la Facultatea de Litere; Etno-Tehno-Parc, concurs: cautarea comorii; astronomie popularal Muzeul de Etnografie Universala „Franz Binder”n 20.00 - vizita ghidata în expozitiile „Din cultura si arta popoarelor lumii” si „Lumea jucariilor japoneze”n 21.00 - scrierea japoneza : kangi, huragana, katakana, prezentare vizuala si narativan 22.00 - Origami, atelier cu activitati practice.n 23.00 - vizita ghidata în expozitiile „Din cultura si arta popoarelor lumii” si „Lumea jucariilor japoneze”l Casa Artelorn 21.30 - vizita ghidata în expozitia „Din intimitatea unei colectii: icoane pictate pe sticla din colectia Muzeului Astra”n 22.30 - proiectie de film - Andrei Rubliovn 20.00 - 01.00: „Hai, vino, sa-ti ghicesc... la Noaptea Muzeelor” l Muzeul de Etnografie si Arta Populara Saseasca „Emil Sigerus” n 20.30 - prezentare conferinta Expozitia de cahle transilvane - Povestea sobei de cahlen 22.30 - vizita ghidata în expozitia „Cahle transilvanene”

Avanpremiera FITS

Festivalul International de Teatru de la Sibiu, ajuns la cea de-a XVI-a editie in 2009, se situeaza pe locul trei in lume dupa festivalurile de la Edinburgh si Avignon, din punctul de vedere al impactului asupra publicului, potrivit directorului teatrului Radu Stanca, Constantin Chiriac. „Festivalul International de Teatru din Sibiu (FITS), evaluat din punct de vedere al impactului asupra publicului, ne plaseaza pe un loc trei in lume, dupa festivalurile de la Edinburgh si Avignon, cu o medie de 60.000 de spectatori. Este un festival de arte ale spectacolului si reuneste reprezentatii de teatru, dans, ateliere, evenimente de strada, precum si o bursa de spectacole, singura bursa de gen din Romania si din Europa de Est“, a explicat, joi, in  cadrul unei conferinte de presa pentru prezentarea festivalului, Constantin Chiriac, directorul teatrului Radu Stanca din Sibiu. Premiera absolutaO premiera absoluta a festivalului si, totodata, pentru Romania, este faptul ca incepand cu 18 mai, de pe site-ul sibfest.ro se vor putea cumpara online bilete pentru eveniment. La conferinta de presa au mai fost prezenti Theodor Paleologu, ministrul Culturii, Raluca Turcan, presedintele comisiei de Cultura din Parlament si Yoshinobu Higashi, ambasadorul Japoniei in Romania. Potrivit lui Constantin Chiriac, la festival, care va avea loc intre 28 mai si 7 iunie la Sibiu, vor participa 70 de tari, iar in program sunt incluse mai multe spectacole si coproductii in premiera absoluta in Romania. In premiera, Teatrul National „Radu Stanca”, Theatre D'Esch-Sur-Alzette si Centre Culturel de Rencontre Abbaye de Neumünster prezinta la Sibiu productia „Metamorfoze” dupa Ovidiu, regia Silviu Purcarete, un mega-spectacol realizat la Luxemburg, in anul 2007, pentru programul Sibiu si Luxemburg si Marea Regiune – Capitale Culturale Europene. Trupe strainePrintre participantii la festival se numara si 18 trupe din strainatate, care vor prezenta spectacole in premiera pentru tara noastra, printre care „Daimonion“, spectacol creat dupa mitul lui Faust, in regia Julietei Aurora Santos de la Teatro Do Mar din Portugalia si „Manimation“, un spectacol de teatru-dans in regia Nadinei Dommer, din Israel. Evenimente pe banda rulantaFITS, cel mai important festival anual de teatru si de artele spectacolului din Romania, al treilea ca amploare si importanta din lume, propune un program care aduce la Sibiu participanti din 70 de tari si prezinta 350 de evenimente ce se desfasoara in 40 de spatii de joc, asteptand 60.000 de spectatori la editia din acest an. Oferta culturala a acestei editii este deosebit de bogata si variata, cuprinzand de la productii reprezentative ale marilor teatre romanesti, productii internationale importante, spectacole de strada in orasul vechi si in cetatile si bisericile fortificate medievale din imprejurimile Sibiului, spectacole de teatru-dans, pantomima, pana la conferinte, dezbateri, expozitii de fotografie, pictura si ateliere, care au loc atat in spatii conventionale, cat mai ales in spatii neconventionale. Regal de teatruActuala editie a Festivalului International de Teatru de la Sibiu ii gazduieste pe unii dintre cei mai importanti si apreciati regizori de teatru pe scena internationala, oferind publicului din Romania spectacole exceptionale, care au la baza texte clasice. Eimuntas Nekrosius prezinta „Livada de visini” de Anton Cehov (International Stanislavsky Foundation, Rusia, si Theatre „Meno Fortas”, Lituania), un spectacol-eveniment pe scena teatrului rus, in care actorii joaca magistral, creand o atmosfera plina de tandrete, iubire, dezamagire si bucurie. Andriy Zholdak propune o montare avangardista cu „Woyzeck” de Georg Büchner (Agency Culture-Europe, Ucraina), iar Antonio Latella face un „Studiu asupra Medeei” dupa Euripide (Teatro Stabile dell’Umbria, Italia). Work-shopuriPe toata perioada festivalului vor avea loc expozitii, lansari de carte, spectacole-lectura si conferinte, care vor aduce la masa de discutii personalitati ale lumii culturale nationale si internationale, precum Jonathan Mills, Theodor Paleologu, Horia Roman Patapievici, George Banu, Andriy Zholdak, Mike Phillips, Saviana Stanescu, Emile Lansman sau Mircea Dinescu. Cea de-a XII-a editie a Bursei de Spectacole se va desfasura in perioada 3 – 6 iunie. Tot in premiera vor fi prezentate si spectacole de Flamenco si Fado. „Acest festival este definitoriu pentru tinuta culturala a sibienilor. Sibiul merita sa fie promotorul acestui festival pentru diversitatea sa culturala si seriozitatea sa“, a declarat Raluca Turcan.

Biblioteca Stephan Ludwig Roth

 Biblioteca municipala se numeste oficial Stephan Ludwig Roth. Într-un cadru festiv, vinerea trecuta, a fost dezvelita o placa comemorativa în memoria umanistului care da numele institutiei de cultura mediesene. Scriitori, artisti plastici, oficialitati locale, au fost prezenti la manifestarea care a consfintit numele bibliotecii municipale, ales în urma unui concurs desfasurat la începutul acestui an. Cu acest prilej a fost dezvelita o placa comemorativa, si a fost evocata personalitatea lui Stephan Ludwig Roth. Invitatii prezenti au avut parte si de o surpriza, un spectacol oferit de Asociatia Ordinul Cavalerilor de Medias si Clubul Talentelor din cadrul bibliotecii municipale. „Ne bucuram ca biblioteca si-a gasit în sfârsit locul daca putem sa spunem asa. Este un moment important atât pentru noi cei care lucram în aceasta institutie, dar si pentru medieseni, pentru toti cei care sunt alaturi de noi. Asa cum bine se stie am desfasurat o campanie pentru a cauta un nume si pentru a da o identitate bibliotecii, care pentru prima data de la înfiintare are numele Stephan Ludwig Roth” explica Antonela Barbu, sef Serviciu Cultura si Spectacol din cadrul Directiei Municipale de Cultura, Sport, Turism si Tineret. Un alt moment în cadrul manifestarii a fost vernisajul unei expozitii de fotografie, apartinând lui Gabriel Amza, un tânar jurnalist din Timisoara.

Sibiul, fara premii

Desi cele doua seri de concurs au reunit pe scena Teatrului Gong si pe cea a Salii Thalia si formatii sibiene, ca Guily Lemon sau Iulia Constantin & Jazz Maniacs Band, premiile festivalului au plecat in tara. Astfel, Marele Premiu a fost castigat de iesenii de la Academic Jazz Group, la fel ca si premiul pentru cea mai populara formatie. Tot la Iasi a plecat si premiul pentru solistul instrumentist. Acesta i-a revenit saxofonistului Alexandru Hutanu. Elena Morosanu, din Bucuresti, a castigat premiul pentru cel mai bun solist vocal, iar Toma Dumitriu, tot din Bucuresti, a fost rasplatit pentru cea mai buna compozitie. Madalin Luca a fost premiat pentru cel mai bun aranjament orchestral. Premiul pentru cel mai bun band a fost acordat grupului Bucharest Jazz College Orchestra si Big Band-ului Gaio din Cluj.Promovare cu succesChiar daca printre castigatori nu s-au numarat si studenti sibieni, Liliana Popescu, directorul Casei de Cultura a Studentilor, crede ca manifestarea a fost una reusita. „Galele isi continua menirea de a promova tinerii muzicieni de jazz, impletind educatia cu competitia talentelor. Sibiul este recunoscut in primul rand ca fiind «capitala jazzului romanesc», ca urmare prezenta pe scena jazzistica sibiana a tinerilor interpreti devine esentiala in dezvoltarea carierei si recunoasterea in plan national. In plus, pentru studentii participanti aceasta participate este o carte de vizita pentru competitiile internationale“, a declarat Liliana Popescu. Potrivit membrilor juriului, cel mai bun debut l-a avut Cvartetul Transilvania din Brasov si Laura Bagrii din Iasi.  Liliana Popescu l organizator„Editia din acest an ne-a reconfirmat ca initiativa noastra de a organiza festivalul sub forma de concurs este o formula de succes, benefica atat pentru participantii care intra intr-o competitie artistica, cat si pentru publicul, care are parte de un spectacol de calitate“Componenta juriuluil Florin Raducanu - pianist, compozitor, profesor, leaderl Horia Sabin Dragoi - profesorl Stefan Vannai - profesorl Valentin Muntean - profesorl Juan Carlos - muzician, compozitor

Au pierdut banii de liceu

 Ministerul Educatiei a decis ca plafonul pentru bursa „Bani de liceu“ sa fie scazut de la 200 de lei la doar 150 de lei, venit pe cap de familie, privându-i astfel pe circa 1500 de elevi sibieni de un ajutor financiar mai mult decât necesar. Problema este cu atât mai îngrijoratoare cu cât elevii au primit deja bursele pe luna trecuta si este foarte posibil ca ei sa fie nevoiti sa returneze sumele respective. Cuantumul bursei “Bani de liceu” este de 180 de lei pe luna.

Repartitia biletelor de odihna

Aproape trei sferturi (74%) din biletele de odihna se repartizeaza directiilor de munca si protectie sociala judetene pentru a fi distribuite salariatilor în colaborare cu confederatiile sindicale, potrivit unui ordin al Ministerului Muncii. Biletele de odihna „se repartizeaza directiilor de munca si protectie sociala judetene, proportional cu numarul persoanelor îndreptatite a beneficia de aceasta prestatie sociala, si se distribuie de acestea în colaborare cu reprezentantii desemnati de confederatiile sindicale reprezentative la nivel national, pentru salariatii din ramurile socioprofesionale pe care acestea le reprezinta“, se arata în document. Biletele de odihna contractate vor fi repartizate ulterior pe statiuni, serii, zile de prezentare si unitati de cazare.26%, prin DMPS si CJPDe asemenea, 16% din bilete se repartizeaza directiilor judetene de munca si protectie sociala pentru solutionarea cererilor persoanelor îndreptatite care nu fac parte din sindicate. O zecime (10%) se utilizeaza de Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale (CNPAS) pentru administratia centrala. „Directorul executiv al directiei de munca si protectie sociala judetene, respectiv a municipiului Bucuresti raspunde de modul de organizare a gestiunii biletelor de odihna, de distribuirea acestora conform repartitiei primite si de respectarea prevederilor legale privind modul de repartizare“, se mai arata în document.Ordinul prevede ca eventualele probleme aparute în respectarea cadrului legal privind activitatea de repartizare si acordare a biletelor de odihna se solutioneaza de catre Directia de asigurari sociale.

Expozitie la Atrium

Atrium Lounge gazduieste, în aceasta perioada, expozitia „Joc citadin“, a unui grup de liceenni din Constanta. Evenimentul este organizat de „Ambasada Artistilor“ din Sibiu si mai poate fi vizitata pâna duminica. „Expozitia aduce în fata publicului lucrarile tinerilor artisti Oana Matei, Mihaela Bota, Diana Lupu, Sirin Ismail si Catalin Zaharia. Cu greu ar putea vizitatorii sa ghiceasca vârsta exponentilor, maturitatea lucrarilor depasind cu mult vârsta tinerilor artisti. Curajoasa tentativa de a surprinde si de a reînvia spiritul orasului a devenit un joc citadin, însa un joc care depaseste procesul ludic. Operele de arta transcend în a provoca spectatorul - el se va implica de acum în salvarea orasului“, a explicat George Igna, ambasadorul Republicii Artistilor în România. Expozitia va pleca de la Sibiu la Vilnius, Capitala Culturala Europeana din acest an.

Rai pentru pescari

Au ratat sansa statiunii de golf, dar tot vor sa devina o capitala a turismului in judet. Comuna Valea Viilor se pregateste de turisti. Lacul „Patru Hotare“ va fi readus la viata dupa ce a fost abandonat de firma care il detinea, Sometra Copsa Mica. Pe langa luciul de apa, un spatiu considerabil din jurul acestuia a fost inchiriat de firma Andora Sport SRL, din Medias, care, pana la finele acestei luni, vrea sa faca din aceasta zona o atractie sigura pentru turisti. Cei vizati in primul rand sunt pescarii. Dar nici ceilalti vizitatori nu se vor plictisi. Pentru ei, va fi amenajata o minipiscina, va fi adus nisip pentru plaja, scaune, sezlonguri, mese, un teren de fotbal pe nisip, ba chiar si casute pentru cei care vor sa ramana aici mai mult timp. Turistii care vin insotiti de cei mici ii vor putea lasa in parcul care va fi amenajat in vecinatatea lacului, cu trambulina si alte jucarii. Schimbari radicaleDupa cum promit investitorii, cea mai mare parte din planuri va fi materializata chiar pana la sfarsitul acestei luni. „Acum ne apucam de lucru pentru a pune la punct toate detaliile promise. Speram ca, in aproximativ doua saptamani, sa transformam radical acest lac, pentru a-i putea intampina pe turisti. Cel mai mult mizam pe nisip. Vom avea circa un hectar pe care vom pune nisip, astfel incat turistii sa se simta ca la mare“, a spus investitorul mediesean, Sorin Todoran.Bucurosi de investitoriPrimaria a semnat un contract de inchiriere pe trei ani, cu posibilitate de prelungire. Suma perceputa este de doar 850 lei pe luna, iar investitiile revin strict in sarcina firmei Andora Sport SRL Medias. Primarul din Valea Viilor, Avram Pinte, este de parere ca afacerea este profitabila pentru comuna, avand in vedere faptul ca lacul era, practic, in paragina. Dupa Revolutie, date firmei Sometra, lacul si imprejurimile ar fi trebuit sa foloseasca fabricii. Rezerva de apa era numai buna pentru eventuale incendii, in apropiere ar fi trebuit construite spatii de cazare pentru muncitori. Totusi, nimic nu s-a intamplat timp de aproape 20 de ani, asa ca investitia noua se dovedeste binevenita. „Noua ne convine faptul ca aceasta zona va aduce multi vizitatori in comuna. Este normal sa sprijinim o asemenea initiativa cat se poate de profitabila, asa ca asteptam cu nerabdarea transformarea lacului si a zonei de langa intr-un spatiu de agrement“, a marturisit primarul Pinte. Sorin Todoran l investitor„Vom amenaja inclusiv o zona de camping si chiar o parcare langa lac. Lacul va fi pastrat strict pentru pescuit si aveam incredere ca aceasta zona va deveni cunoscuta in tot judetul si nu numai“

Tot mai multi someri

Numarul somerilor continua sa creasca în municipiul Medias. La sfârsitul lunii aprilie erau înscrisi în evidentele Agentiei Locale pentru Ocuparea Fortei de Munca Medias un numar de 2.906 someri, din care 1.128 femei. Fata de sfârsitul lunii anterioare numarul somerilor a crescut cu 261 persoane. Din numarul total de someri 1.849 persoane beneficiaza de indemnizatie de somaj, 733 femei si 1.116 barbati, iar 1.057 persoane sunt someri neindemnizati, dintre care 395 femei si 662 barbati. „Daca ne referim strict la nivelul municipiului Medias, sunt înregistrati 1.127 someri, din care 559 sunt femei. Mai multi barbatiAstfel, ponderea somerilor în populatia stabila grupa de vârsta 18 – 62 de ani în municipiul Medias este de 3,2%, iar ponderea femeilor somere în populatia stabila grupa de vârsta 18 – 62 ani în municipiul Medias este de 3,1%” precizeaza Ovidiu Ogrean, responsabil relatii mass-media în cadrul AJOFM Sibiu. În aceasta perioada în baza de date a Agentiei Locale de Ocupare a Fortei de Munca Medias sunt înregistrate un numar de 51 locuri de munca vacante. Mediesenii si nu numai ei pot opta pentru posturi care presupun studii superioare, dar si studii medii, si chiar muncitori necalificati. „Zece dintre locurile de munca sunt pentru cusatori articole marochinarie, sapte sunt de asistenti sociali, si alte sase sunt de operator calculator electronic si retele. Mai sunt cautati ingineri constructii civile, inspectori de resurse umane, dar si muncitori necalificati” mai spune Ovidiu Ogrean.

Comunicare moderna cu cetatenii

Vechiile birouri inchise de la parterul Primariei Medias au fost inlocuite de unele deschise, cu pereti de sticla. Prin montarea unor geamuri de mari dimensiuni, si inlocuirea luminatorului vechi cu unul nou, spatiul destinat relatiei directe cu mediesenii a primit valente noi. Lucrarile in acest spatiu sunt aproape finalizate, iar edilii spun ca intentioneaza sa redeschida aceasta aripa a cladirii pana la sfarsitul lunii mai. „Sunt multumit si nemultumit. Multumit pentru ca lucrarea a iesit asa cum a fost proiectata, nemultumit deoarece luminatorul a fost livrat cu o intarziere de doua saptamani. Saptamana aceasta vom face receptia lucrarii, iar saptamana viitoare se va amenaja spatiul ambiental. Vom face un spatiu primitor pentru cetateni, in conditiile in care aceasta este prima noastra interfata” precizeaza viceprimarul Teodor Neamtu.Luminator din AustriaPentru proiectul de reabilitare si modernizare a holului Primariei Medias au fost cheltuiti circa 400.000 lei. Acestora li s-a adaugat suma necesara pentru noul iluminator, de circa 210.000 lei. „In cazul luminatorului este vorba de o lucrare de precizie. A fost nevoie sa asteptam incalzirea vremii. Montarea lui efectiva a durat aproximativ doua saptamani” mai spune Teodor Neamtu. Modernizarea cladirii Primariei Medias este un proiect care a demarat in anul 2007. Din acel moment, s-a decis inchiderea accesului in spatiul respectiv, insa lucrarile efective de reabilitare au demarat abia in vara anului trecut. Geamuri de 160.000 leiPrimaria Medias s-a schimbat la fata odata cu inlocuirea geamurilor vechi din cladire cu unele noi din termopan. De asemenea, holul de acces in cladirea institutiei din Piata Corneliu Coposu, a fost modificat, astfel incat sa confere mai multa luminozitate in interior. Valoarea totala a investitiei se ridica la 160.000 lei. „Municipalitatea a efectuat anul trecut lucrarea propriu-zisa de inlocuire a ferestrelor vechi cu geamuri termopan. S-a discutat mult asupra unor solutii tehnice, iar in cele din urma s-a ales inlocuirea fatadei. Valoare totala a acestor lucrari de inlocuire a fatadei si a ferestrelor se ridica la aproximativ 160.000 de lei” precizeaza Alina Stefan, purtatorul de cuvant al Primariei Medias.

Campioni la folclor

 Ansamblul Purtata a câstigat Festivalul „Cântec si joc de pe Târnave”, desfasurat, duminica trecuta, la Blaj. Mediesenii au fost cei mai buni din cele 12 ansambluri prezente din judetele Sibiu, Mures, Alba si Cluj. Dupa ce anul trecut s-au clasat pe pozitia secunda în cadrul aceluiasi festivalul, anul acesta Purtata a ocupat prima pozitie a podiumului. „M-am asteptat la acest premiu pentru ca dansatorii s-au prezentat foarte bine. A fost un concurs cu formatii din mai multe judetene, iar noi am reusit sa ne impunem. Speram în continuare sa mergem tot mai sus” explica Gheorghe Neagu, instructorul de dansuri al ansamblului. Festivalul interjudetean „Cântec si joc de pe Târnave” a ajuns anul acesta la cea de-a treia editie.

Proiect Comenius

 Centrul Cultural Casa Schuller gazduieste, saptamâna aceasta, o expozitie de fotografii realizate de catre mai multi profesori ai Liceului Automecanica. Fotografiile au fost realizate timp de doi ani în Grecia, Lituania, Slovenia, Bulgaria si România, în cadrul unui proiect Comenius, la care unitatea de învatamânt medieseana a fost partener. Fotografiile surprind momente din cadrul schimburilor de experienta între scolile partenere. „Expozitia este o finalitate a proiectului Comenius intitulat „Apele ne unesc“, în care au fost cooptate cinci tari, Grecia, Slovenia, Lituania, Bulgaria si România. În urma derularii proiectului am organizat mai multe vizite, un fel de schimb de experienta între cele cinci scoli, iar ca urmare am organizat si aceasta expozitie” precizeaza Simona Florea, profesor la Liceul Automecanica.

Reabilitare termica

 Prezent la conferinta internationala „Programele de finantare a eficientei energetice – solutie pentru depasirea crizei financiare“, viceprimarul Mediasului, Teodor Neamtu, spune ca discutiile au fost interesante data fiind tema principala, gasirea metodelor de finantare a actiunilor de eficientizarea energetica a activitatilor. „Au fost relatate unele exemple de buna practica în acest sector din tari din Uniunea Europeana. Vreau sa subliniez ca municipiul Medias este printre putinele localitati ce are un Plan de management energetic aprobat de Consiliul Local, dar si studii de fezabilitate, audituri energetice pentru diferite cladiri publice. Totodata ne implicam în cresterea eficientei energetice a blocurilor de locuinte pentru ca astfel costurile suportate de cetateni vor fi tot mai mici“, a declarat viceprimarul Teodor Neamtu.

Alte doua

 În urma discutiilor avute în data de 07.05.2009 între conducerile ECO-SAL si ECOROM, la Bucuresti, s-a stabilit ca atât orasul Copsa Mica cât si orasul  Dumbraveni sa fie incluse în programul ERACOLECT, începând cu data de 1 iunie. În aceste doua localitati vor fi amenajate puncte de colectare selectiva si vor fi împartite materiale informative despre importanta acestui proces si a protejarii mediului. 5 puncte de colectare vor fi amplasate în Dumbraveni, pentru început 3 în zone în care populatia locuieste la blocuri, iar 2 langa unitatile de învatamânt. Copsa Mica va beneficia de 15 puncte de colectare selectiva, deoarece aici blocurile sunt în numar mult mai mare decât numarul gospodariilor. Cei care locuiesc la case nu vor fi neglijati, mai mult decât atât, li se vor acorda saci menajeri, pentru ca procesul de colectare selectiva sa cuprinda toti locuitorii acestor orase.

Fara interes

Cu toate ca suntem de saptamana trecuta in campanie electorala pentru alegerile europarlamentare, la nivelul municipiului Medias acest lucru trece ca si neobservat. Din oras lipsesc afisele electorale, iar campanie nu face nimeni. Mai mult, nici o formatiune politica nu a solicitat alocarea de spatii pentru afisajul electoral. „Nici o formatiune politica nu a depus solicitari referitoare la alocarea de spatiu pentru afisajul electoral. Primaria Medias, prin Serviciul Public de Ecologizare, pune la dispozitia partidelor politice un numar de 32 spatii de afisaj electoral pentru alegerile europarlamentare. Aceste panouri sunt amplasate in toate cartierele orasului. Mentionam faptul ca afisele electorale nu pot depasi dimensiunile de 50/30 centimetri” precizeaza Alina Streza, purtatorul de cuvant al Primariei Medias. Sectii noiIn ciuda interesului scazut, municipalitatea a demarat pregatirile pentru alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 7 iunie. Fata de alegerile locale de anul trecut, doua dintre sectiile de votare isi vor schimba locatia. La nivelul municipiului vor functiona 42 sectii de votare. „Cele doua modificari care au survenit se refera la sectiile 130 si 134, ambele situate in cartierul Mosnei. Mediesenii care locuiesc pe strazile arondate celor doua sectii vor fi anuntati prin intermediul unei scrisori asupra locatiei in care trebuie sa voteze” explica Alina Stefan, din cadrul Serviciului de Relatii al Primariei Medias. Listele electorale se pot consulta la sediul Primariei Medias din Piata Corneliu Coposu.Voteaza si mortiiConform datelor oficiale, la nivelul municipiului Medias vor vota 53.151 persoane. Lista este mult umflata, in conditiile in care mii de medieseni sunt plecati din tara sau decedati in alte localitati. Acestia nu pot fi insa radiati din evidente, deorece nu exista nici un fel de act oficial in acest sens. „Aceste persoane raman in evidente pana in momentul in care se primeste un act oficial in baza caruia sa se faca radierea” explica reprezentantii municipalitatii. Pe langa mediesenii care au parasit de-a lungul anilor Romania, mai sunt persoane care s-au mutat in alte localitati fara sa anunte autoritatile locale. De asemenea, exista cazuri de persoane care au decedat in alte orase sau tari, insa Serviciul Public Comunitar Local de Evidenta a Persoanei nu a primit nici un fel de notificare, si nu ii poate sterge de pe liste.

Importanta familiei la Sibiu

Ziua Internationala a Familiei va fi serbata, astazi, si la Sibiu, printr-o serie de manifestari de sensibilizare privind problematica copilului si a familiei. Printre acestea se numara reuniunile de informare a asistentilor maternali din Medias, dar si întâlniri cu parintii pe tema „Drepturilor si responsabilitatilor în relatia parinti-sociala“, în vederea promovarii valorilor familiale si importanta familiei pentru dezvoltarea bio-psiho-sociala a copilului. Si la Sibiu, beneficiarii Centrului de zi „Sf. Andrei“ vor desfasura o serie de activitati, sub denumirea „Eu si familia“ si vor purta discutii libere pe tema „Importanta familiei în viata fiecaruia“. La final, copiii vor realiza si o brosura ce va cuprinde perceptiile si opiniile acestora despre familia ideala. Începând de luna viitoare alte trei campanii pe teme sociale vor fi demarate  de catre Centrul de Consiliere si Sprijin pentru Parinti si Copii, împreuna cu Centrul Maternal din cadrul Complexului de Servicii Comunitare „Prichindelul“ al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sibiu. Campaniile vizeaza prevenirea separarii copilului de familia sa, abuzul, violenta si exploatarea copiilor dar si o campanie pe tema implicatiilor sociale, psihologice, juridice si medicale în prevenirea si combaterea bolilor cu transmitere sexuala la adolescenti. Toate aceste proiecte vor fi definitivate pâna în data de 23 iunie, conform termenelor legale.     

Galerie foto - Pesterile din Transilvania, capodopere ale naturii

Click pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine marita

Sprijin pentru Nordul Judetului

Pentru prima data in istoria recenta, o parte din primarii localitatilor din judet, in speta cei din partea de Nord, au avut ocazia sa fie prezenti la Bucuresti, la o intalnire de lucru, cu directorul Companiei Nationale de Investitii. Intalnirea a fost organizata de catre deputatul Gheorghe Roman, cel care vrea sa se implice cat mai serios in sprijinirea si dezvoltarea proiectelor de dezvoltare in partea de Nord a Judetului. „Cred ca astfel de intalniri ar trebui sa aiba loc cat mai des. Am vrut sa duc oamenii acolo sa poata avea acces la informatia primara, sa o auda din partea celor care se ocupa de proiecte, despre ce fel de investitii ar putea fi eligibile pentru zona noastra si in acelasi timp de a le da cate un sfat primarilor“, sustine deputatul PDL Gheorghe Roman. Initiativa laudabilaDesi este obisnuit cu programele de investitii si cu obtinerea de proiecte europene, Radu Curcean, primarul orasului Agnita crede ca initiativa a venit intr-un moment oportun si crede ca astfel de vizite la Bucuresti ar trebui sa aiba loc mai des. „Am aflat exact de la oamenii care se ocupa de aceste proiecte de investitii ce fel de pasi trebuie sa urmam, sau, mai bine zis, la ce fel de proiecte de investitii ne putem inhama. Am fost informati ca am putea accesa fonduri pentru sali sportive, pentru o Casa de Cultura sau chiar si pentru bazine de inot. Din pacate, ultima tinta nu poate fi atinsa de noi, chiar daca ne-am dori. Mentenanta costa in jur de 15.000 de euro pe luna ceea ce inseamna ca noi, un oras asa de mic nu ne putem permite. Totusi, este bine ca ni s-au dat directiile clare. Daca nu ar fi asa, poate ca am cheltui o sumedenie de bani pe proiect, iar, la final, riscam sa aflam ca nu este eligibil“, spune primarul orasului Agnita. Vizita utilaPrintre primarii prezenti la Bucuresti s-a aflat si Ioan Feier, edilul comunei Alma. Desi, dupa aceasta vizita primarul spune ca elanul i--a fost un pic taiat, spune ca vizita a fost extrem de utila. „Poate ca am fi vrut si noi sa mai facem un proiect, dar, am inteles de la domnii de la Bucuresti ca sunt destul de multe cereri si nu toate vor primi finantare. Tocmai din acest motiv am tras concluzia ca mai bine noi ne terminam cele trei proiecte demarate, teren de sport, apa si canalizare si abia la anul o sa depunem si alte proiecte. Daca nu mergeam acolo, la Bucuresti, sa aflam de la cei de acolo cum sta treaba, probabil mai intram intr-un proiect, cheltuiam poate 100 de milioane cu intocmirea proiectului si aflam ca el nu poate primi finantare anul acesta. Tocmai de aceea, cred ca am facut o economie si sfaturi excelente“, este de parere Feier. Efect imediatUnul dintre cei mai hotarati primari care au participat la reuniunea de la Bucuresti a fost Liviu Boian, primarul comunei Darlos. La doar cateva zile de la revenirea din Capitala, acesta a depus un proiect pentru construirea unei sali de sport. „A fost foarte buna vizita la Bucuresti. Am aflat cum stau treburile acolo, pe ce proiecte ne putem axa si am si demarat. La inceputul saptamanii am depus deja proiect pentru constructia unei sali de sport. Oamenii au fost foarte de treaba. Ne-au pus pe directie, iar acum cred ca totul depinde de noi sa ducem mai departe la indeplinire planurile. Oricum, eu ma bucur foarte tare ca domnul Roman a avut o astfel de initiativa si sper sa nu se opreasca aici, pentru ca ar fi interesant sa mai mergem in Capitala, sa aflam direct de acolo ceea ce ar trebui sa facem pentru a aveea succes cu planurile noastre de dezvoltare“, sustine edilul comunei Darlos.

Au decis sa sfideze criza

Foto Thomas CampeanTudor Giurgiu, directorul TIFF, spune ca editia din acest a festivalului de film de la Cluj va fi cea mai ambitioasa si cea mai mare„Dupa o indelungata gindire am decis sa sfidam criza. Editia a VIII-a va fi cea mai ambitioasa si cea mai mare. Nu stiu daca dupa anul trecut mai aveam ceva de demonstrat, dar cred ca sint multe lucruri care se pot face mai bine calitativ si cantitativ, asa ca anul asta ne-am propus sa venim cu mai multe locuri de vazut filme, mai multe filme si mai multi invitati“, a anuntat ieri Tudor Giurgiu, directorul executiv al TIFF. Pe linga cinematografele traditionale, proiectiile vor avea loc si in 4 salile multiplexului Cinema City din Iulius Mall. Proiectiile de gala se vor muta la Auditorium Maximum, iar cele de la Enigma, la Taverna, un restaurant-gradina de vara amenajat pe strada Clinicilor.    Filmele din competitieDespre filmul „Politist, adjectiv“, al lui Corneliu Porumboiu, Giurgiu a precizat ca in aceasta seara va fi prezentat la festivalul de la Cannes, in timp ce Dragos Bucur, interpretul principal, „filmeaza acum un film cu Colin Farrel, in Bulgaria“. Recomandarile directorului TIFF se mai indreapta spre „Alle Anderen“ (Germania, 2009), „J’irai dormir a Hollywood“ sau „Gitmek: Benim Marlon ve Brandom“ (Turcia, 2008), marturisind ca are o „slabiciune personala pentru cinematografia turca“. Nu l-a uitat nici pe Robert Lakatos, regizorul clujean care participa la concurs cu un film maghiar. „E o persoana extraordinara, un om care are idei. Este o mare bucurie sa putem prezenta «Bahrtalo!», un film care nu prea a circulat“, a spus Tudor Giurgiu. „Din punctul meu de vedere, vom avea unul din juriile cele mai puternice, dragute, simpatice si solide din ultimii ani“, a apreciat acesta.    Se pot cumpara bilete cu cardulUn bilet obisnuit de intrare la un film TIFF 2009 va fi de 8 lei, elevii, studentii si pensionarii pot sa intre cu 5,5 lei, grupurile organizate de elevi vor plati 4 lei de persoana, iar elevi veniti din alte localitati vor avea parte de intrare gratuita. Biletul pentru ceremonia de deschidere costa 14 lei, iar pentru cea de inchidere 25 de lei. Abonamentele costa 21 lei (3 bilete) sau 52 de lei (8 bilete), in timp ce cardul TIFF va costa 180 de lei. „Preturile sint aceleasi cu cele din 2008, nici nu ne gindeam sa fie altfel intr-un an mai greu si mai ciudat“, a afirmat Giurgiu. O noutate va fi posibilitatea de a achizitiona bilete cu cardul, datorita cooptarii unui sponsor din domeniu.     Albulescu, premiat la galaPremiul de excelenta al celei de-a VIII-a editie TIFF va fi acordat actorului Mircea Albulescu, maestru al scenei si filmului romanesc. Pentru proiectia de gala care ii va fi dedicata a fost ales filmul „La capatul liniei“, realizat impreuna cu regizorul Dinu Tanase, in 1982.     Spotul – „varianta comica si simpatica“Filmuletul de promovare a editiei este o parodie a unei scene din „Brokeback Mountain“, in care amorezatii sint doi ciobani, interpretati de Andi Vasluianu si Toma Cuzin. „Recunosc ca eram intre «Titanic» si «Brokeback Mountain». La noi in echipa discutiile sint foarte democratice si am zis ca, decit sa mergem pe o varianta foarte bucolica, pastorala, dar deloc comica cu doi tarani pe o pluta pe riul Bistrita, din care unul il parodiaza pe Leo DiCaprio, aceasta ar fi mult mai comica si simpatica“, a marturisit Giurgiu. „Este penultimul an in care vom merge pe ideea de demitizare a unui cliseu de Hollywood si a unui film american“, a spus el.    „Ma asteptam sa fie un dezastru“Bugetul editiei este de 950.000 de euro, putin mai redus fata de 2008. „Ma asteptam sa fie un dezastru anul asta in ce priveste sponsorii privati, insa din fericire au aparut parteneri noi. Si bugetul de stat a cazut mult, aspect care ne-a lovit in sensul ca nu am putut sa avansam mult mai din timp in ce priveste asigurarea ca invitatii de marca vor veni“, a dezvaluit Giurgiu. El a mai adaugat la noutati proiectia din 30 mai pe Autostrada Transilvania, dezbaterea cu personalitati autohtone dupa proiectia de la „Il Divo“, premiera mondiala a filmului „Home“, regizat de Luc Besson, in 5 iunie, o discutie cu un grup de regizoare olandeze si prezenta faimoasei scenografe Marina Draghici. Despre vedeta premiata la gala, regizorul a precizat ca „va fi o surpriza mare,  pentru public, vom avea o gala de inchidere foarte speciala“.

Ostropel de pui

Ostropelul de pui este o reteta rapida si foarte gustoasa, care ne aduce aminte cu siguranta de retetele bunicii.Ingrediente:- 8 pulpe de pui     - un morcov     - o ceapa     - 100 ml de ulei     - 2-3 linguri de faina     - o cana cu apa (250 ml, dar se poate pune si mai multa daca vreti sosul mai subtire)     - o capatina de usturoi     - o lingura de otet     - 100 ml de bulion dulceIncingem uleiul si prajim pulpele de pui. Dupa ce s-au rumenit bine pe toate partile, le scoatem si le tinem la cald. Apoi in uleiul in care s-a prajit carnea, calim morcovul si ceapa, taiate foarte marunt, eu le-am blenduit. Dupa ce se sticlesc putin, punem faina, amestecam bine fara a lua oala de pe foc, apoi stingem cu apa si bulion. Lasam sosul sa fiarba aproximativ 15 minute la foc mediu, pina se ingroasa la consistenta dorita. Daca devine prea gros, mai puneti putina apa. Daca e prea subtire, suplimentati cu o lingurita de faina. Punem apoi si carnea in sos, pisam usturoiul si le mai lasam sa fiarba impreuna 10 minute la foc mic.     In mod traditional, ostropelul se serveste cu garnitura de cartofi natur si patrunjel verde presarat deasupra.Mai multe retete create de Teo gasiti pe http://gospodini.blogspot.com.

Isi iau zborul!

Pereira este ca si vindut la formatia de pe "Da Luz"Se pare ca, pina la urma, portughezii de la Benfica Lisabona n-au cedat in demersul lor de a-l achizitiona pe CFR-istul Alvaro Pereira. Jucatorul in virsta de 24 de ani, sosit in Gruia la inceputul acestui sezon de la formatia Argentinos Juniors pentru 2,5 milioane de euro, este dorit insistent pe "Da Luz" de conducatorii "vulturilor", care i-au chemat pe omologii lor clujeni la masa negocierilor. Astfel ca ieri, Iuliu Muresan, presedintele campioanei Romaniei, insotit de directorul executiv Razvan Zamfir, au zburat spre capitala Portugaliei, unde s-au intilnit cu directorul sportiv al Benficai, fostul mare international Rui Costa, si cu Paulo Goncalves, unul dintre juristii gruparii lusitane. Prima runda de discutii n-a dus la nimic concret, cele doua tabere mentinindu-si pozitiile: Benfica n-a plusat la oferta de 3 milioane de euro plus un jucator, in timp ce ardelenii nici nu voiau sa auda de mai putin de 5 milioane de euro. Totusi, faptul ca bugetul n-a fost completat in iarna, desi Culio, Dubarbier sau Kone erau ca si dati pe multe milioane, i-a mai "inmuiat" pe "feroviari", care au facut o concesie si au acceptat varianta propusa de Benfica. Acum, insa, ramine sa se stabileasca cine anume va pleca spre Cluj, ca parte din intelegere. Favorit este romanul Laslo Sepsi (23 de ani), jucator care oricum nu si-a gasit un loc de titular la Benfica, dar nici la Racing Santander, echipa unde a evoluat, sub forma de imprumut, in acest campionat. In plus, fostul echipier al Gloriei Bistrita se integreaza perfect in planurile conducerii CFR-iste, care cauta sa reimprospateze lotul cu fotbalisti romani tineri. O alta optiune ar fi portarul Marcelo Moretto (30 de ani), insa, in acest caz, suma aferenta intelegerii ar creste simtitor.    Si Dubarbier este negociatPresa portugheza a mai precizat ca intilnirea de la Lisabona nu s-a axat doar pe vinzarea lui Pereira. De fapt, Iuliu Muresan incearca sa-i "momeasca" pe "vulturi" cu Dubarbier, fotbalist care a cam pierdut din aprecierea celor din Gruia dupa evolutiile oscilante din acest sezon. Daca in iarna sefii din Gruia visau sa-l dea pe argentinian pe cel putin 10 milioane de euro, intre timp pretul mijlocasului a scazut simtitor, astfel ca acum CFR-ul este dispus sa primeasca si 3 milioane de euro in schimbul sau.

Cupa Danone revine la Cluj

A noua editie nationala a Cupei Danone la fotbal, destinata copiilor de 10-12 ani, ajunge si la Cluj.      Nu mai putin de 21 de echipe se vor intrece, miine de la ora 9, pe terenul de la Complexului Sportiv "Napoca" (fosta baza sportiva IRA din cartierul Gheorgheni), in etapa locala a competitiei patronate de fostul mare international francez, Zinedine Zidane. Au si de ce. Cistigatoarea va merge, in luna iunie, la faza pe tara, unde se va intrece cu echipele similare din Bucuresti, Constanta si Timisoara pentru a stabili reprezentanta Romaniei la turneul final international ce se va disputa in Brazilia, la Sao Paulo. Acolo, in Tara Fotbalului, micutii fotbalisti il vor intilni pe nimeni altul decit pe "Zizou", parintele spiritual al Cupei Danone, impreuna cu care vor sarbatori centenarul evenimentului. De mentionat ca in România, micii campioni se bucura de suportul fostului dublu cistigator al Cupei Campionilor Europeni, Miodrag Belodedici, în calitate de Ambasador al Cupei Danone. Revenind la concursul de miine, precizam ca organizatorii le-au pregatit multe surprize participantilor si nu numai. Astfel, pe linga premiile si concursurile interactive organizate de Danone si partenerii sai, cei prezenti la baza Sportiva "Napoca" vor avea ocazia sa-i revada pe doi dintre sportivii de renume ai fotbalului clujean, Tiberiu Poraczky si Augustin Tegean, care vor da lovitura de dechidere a competitiei. Intrarea este libera.    D. S.

Cartea deschisa a Imparatiei - Simbolul Credintei (Crezul)

Preotul (binecuvântând poporul cu mâna dreapta): Pace tuturor!Poporul: Si duhului tau.     Preotul: Sa ne iubim unii pe altii, ca intru un gând sa marturisim.     Poporul: Pe Tatal, pe Fiul si pe Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinta si nedespartita.     Aceasta e o introducere la unul din momentele cele mai importante ale Sfintei Liturghii, rostirea Crezului. Or, marturisirea credintei este o miscare a intelectului si, in acelasi timp, o expresie a angajarii fiecaruia in parte si a tuturor laolalta, dupa indemnul Sfântului Apostol Petru: Fiti toti intr’un gând. Acest gând unic insa nu inseamna doar partasia la o singura credinta, ci si purificarea launtrica a celor ce se pregatesc sa si-l rosteasca. La rândul ei, purificarea se obtine prin raportarea la Modelul Suprem. Iata ce ne spune, in aceasta privinta, acelasi Apostol Petru: De vreme ce Hristos a patimit in trup, inarmati-va si voi cu acelasi gând: cel ce a suferit in trup a ispravit cu pacatul. Cu alte cuvinte, daca noi ne facem partasi la patimile lui Hristos - Care a suferit pentru iertarea pacatelor noastre -, in aceeasi masura devenim partasi la propria noastra curatire launtrica prin renuntarea la pacat. Ca intelectul si sensiblitatea pot si trebuie sa lucreze impreuna ne-o spune si Sfântul Apostol Pavel, care foloseste chiar o expresie demna de a fi retinuta: duhul mintii. Iata textul: Sa va dezbracati de omul cel vechi al fostului vostru fel de viata, s...t sa va innoiti in duhul mintii voastre si sa va imbracati in omul cel nou, cel zidit de Dumnezeu in dreptatea si sfintenia adevarului. O astfel de innoire in duhul mintii ni se cere acum, inainte de rostirea Crezului, rostire care nu e altceva decât angajarea noastra constienta in sfintenia adevarului de credinta.     Pe de alta parte, vazduhul spiritual in care ne purificam nu poate fi decât iubirea,  porunca cea noua pe care ne-a dat-o Domnul Iisus si pe care Sfântul Apostol Petru ne-o recomanda in Prima sa Epistola Soborniceasca: Fiti cumpaniti la minte si privegheati in rugaciuni, inainte de toate avându-va’ntre voi iubire arzatoare, fiindca ea, iubirea, acopera multime de pacate.Asadar, trei sunt treptele pregatitoare ale momentului liturgic marturisitor: pace, iubire, gând. Dialogul ilustreaza, o data mai mult, impreuna-slujirea poporului cu preotul. Îndemnul din altar si raspunsul din biserica se intregesc reciproc. Preotul anunta marturisirea, poporul enunta continutul acesteia, care nu e altceva decât Sfânta Treime cea de o fiinta si nedespartita.      În timp ce poporul cânta acest raspuns, preotul se inchina in altar de trei ori si rosteste de fiecare data, in taina, inceputul Psalmului l7: Iubi-Te-voi, Doamne, vârtutea mea, Domnul este intarirea mea si scaparea mea si izbavitorul meu.     Cuvântul vârtute pare un arhaism pe care unii il considera depasit si care s’ar cere, deci, inlocuit cu virtute. As observa insa ca, in acceptia curenta a vorbirii, termenul virtute denota o insusire morala, in timp ce vârtute inseamna forta fizica, vigoare, cu derivatele vârtos, vârtosenie, vârtosie. Acesta este sensul cuvântului original. În schimb, intarirea denota ocrotirea tonifianta pe care firmamentul (cerul instelat) i-o inspira si i-o ofera omului.      Prin traditie, acolo unde se poate, Iubi-Te-voi, Doamne poate fi cântat de un diacon sau de solistul unui cor.     Pacea, impacarea, iubirea de care vorbeam mai sus au si o expresie liturgica, in altar, atunci când slujba este oficiata de doi sau mai multi preoti, prin ceea ce se cheama sarutarea frateasca. Ei se imbratiseaza, doi câte doi, sarutându-si umerii si rostind alternativ:     - Hristos in mijlocul nostru.     - Este si va fi.     - Totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor.

Coruptia spirituala (1)

Click pentru imagine maritaCoruptia spirituala? Pentru aceasta, insa, trebuie sa admitem ca exista coruptie materiala.     Coruptia exista aproape pretutindeni. In invatamant: studentii sau fostii studenti isi amintesc momentele in care au trebuit sa se caute prin buzunare sau prin sacose, pentru a trece un examen. In spital: nu departe e vremea cand un pacient murea cu zile, daca nu putea plati asistenta medicala, sa-i faca injectia cuvenita sau sa-i schimbe pansamentul. Exista, se pare, si in Politie, adica tocmai in institutia care ar trebui sa garanteze eradicarea si inexistenta coruptiei. Fenomenul a existat si exista si in Justitie, si e bine ca noii ministri nu ocolesc acest subiect, nu cauta sa eludeze racila, ci, dimpotriva, se straduiesc sa ia toate masurile pentru starpirea ei. Nu as vrea sa uit Biserica, in care coruptia se numeste "simonie". In Noul Testament se spune ca Simon Magul a incercat sa cumpere de la Sfintii Apostoli, cu bani, puterea de a vindeca si de a face minuni. Fireste, Apostolii au respins oferta, dar cuvantul a ramas. Simonie este modalitatea prin care cineva obtine hirotonia sau orice alta demnitate bisericeasca prin bani. Ea este condamnata de Sfintele Canoane, incepand cu cele apostolice si terminand cu cele ale Sinodului VII Ecumenic; este inscrisa printre infractiunile pe care le poate face clerul, iar legile bisericesti o pedepsesc ca atare.     Prin urmare, care este corespondentul spiritual al coruptiei? In ordinea materiala, ea se numeste luare sau dare de mita, "atentii", cadouri, bani, bijuterii etc. Dincoace, insa, care ar fi schimbul sau oferta, cererea? Care ar fi mobilul, intentionalitatea, adica acele elemente ce alcatuiesc o infractiune? In Biserica, deci in constiinta legii noastre morale, ea se numeste pacat.     Ei bine, nu am gasit inca un echivalent, o corespondentas...t. Mai mult, s’ar putea ca multi dintre dumneavoastra sa nu stiti ca in Noul Testament exista o pagina in care coruptia e chiar incurajata, binecuvantata si laudata de Dumnezeu; si anume, intr’o parabola foarte putin citata in tratatele noastre de teologie si sistematic ocolita de exegeti. Ea se gaseste numai in Evanghelia dupa Luca, (16, 1-9) si se numeste: "Parabola iconomului nedrept".     Se spune ca era un om bogat care avea un iconom (administrator sau intendent) care-i chivernisea averea. La un moment dat, acestui bogat i se aduce la cunostinta ca administratorul sau este incorect in manuirea averii. Stapanul il cheama si-i spune: "Ia toate registrele, toate actele, toate socotelile, si mi le pui pe masa, pentru ca am hotarat sa te concediez". In fata acestei situatii, iconomul isi pune problema existentei de aici inainte si isi spune:     - Sa sap nu pot, sa fur mi-e rusine. Stiu ce sa fac pentru ca sa ma primeasca datornicii in casele lor, dupa ce voi fi dat afara, adica sa beneficiez de adapost si hrana...     De indata merge la unul si-i spune:     - Cat ii datorezi tu, stapanului meu?     - O suta de masuri de untdelemn.     - Ia zapisul (adica contractul) si scrie cincizeci; incepand de astazi, nu-i vei mai datora stapanului meu 100 de masuri, ci doar jumatate.     Merge la altul:     - Cat ii datorezi tu, stapanului meu?     - O suta de masuri de grau.     - Ia documentul si scrie optzeci.     Opereaza treaba aceasta, probabil, cu toti datornicii sau cu cea mai mare parte din ei, asigurandu-si astfel existenta pentru tot restul zilelor lui. Care este efectul?: Stapanul il lauda! Dar nu pentru incorectitudinea cu care ii administrase averea, fapta pentru care il pedepsise cu concedierea; il lauda pentru abilitatea de a se descurca in situatii limita. E vorba de perspicacitate, de o anumita inteligenta si de un anumit instinct de a reactiona rapid si eficient intr’o problema de viata.     Se zice ca, in realitate, iconomul nu a falsificat acele chitante, ci le-a redus la valoarea lor nominala, pentru ca diferenta era comisionul ce i se cuvenea lui; asadar, reducand restul la jumatate, aceasta era economia pe care el si-o depunea, de fapt, in casa datornicului. Interpretarea pare putin fortata, dar, pana la urma, trebuie sa retinem concluzia: Acelasi Mantuitor Iisus Hristos, Care a spus: "Imparatia lui Dumnezeu se ia cu asalt, iar cei ce o asalteaza o cuceresc", spune si: "Faceti-va prieteni prin bogatiile nedrepte".     Dragii mei, "jaful duhovnicesc" este singurul pe care Dumnezeu il admite. Si stiti de ce?: Pentru ca niciodata nu-l jefuiesti pe Dumnezeu de bunatatile Lui, lipsindu-l pe aproapele tau de ele. Dumnezeu, Omul bogat prin excelenta, Vistiernicul nelimitat in bogatiile Lui, intotdeauna va fi gata sa-ti dea tie, sau, daca vrei, sa se lase jefuit de tine, fara ca prin aceasta semenii tai sa fie jefuiti de aceleasi bunuri.     V’am pus in fata acest exemplu dificil, pentru ca sa vedeti ca ne aflam intr’o incurcatura si mai mare: dupa toate aparentele, a lucra incorect este o fapta laudata si incurajata de Scriptura.     Gasindu-ne in fata acestui impas, va trebui sa recurgem la altceva, si anume la filologie. Nu pentru ca ar fi un fel de toana a mea (nu sunt filolog de meserie, ci chiar departe de asa ceva), ci pentru ca suntem nevoiti sa apelam la cuvantul original si sa vedem ce ne spune acest termen, cum este el folosit in Sfanta Scriptura.     Cuvantul romanesc "coruptie" vine de la latinescul corrumpo-corrumpere, cu participiul trecut: corruptur, de unde vine substantivul corruptio, care inseamna, dupa toate dictionarele, a distruge, a nimici, a strica, a altera, a deteriora, a descompune, a se descompune si, in ultima instanta, a putrezi. Cu aceste sensuri este folosit in Sfanta Scriptura, si mai ales in Noul Testament. Noi avem acest cuvant, prin limba franceza, din limba latina, aceea in care Fericitul Ieronim ne-a lasat Vulgata. In greaca Noului Testament, corespondentul lui corrumpo este ftheíro, care are exact acelasi sens ca in latina, avand si un compus, diaftheíro, cu aceleasi sensuri, dar cu doua mici nuante: ftheíro, pe langa intelesurile comune, il are si pe acela de a altera prin amestec, deci nu prin descompunere sau degradare, ci de a altera o substanta pura prin amestecul ei cu o substanta, probabil, impura. Iar diaftheíro, pe langa intelesurile lui ftheíro, il are si pe acela de a ucide prin avort si, in ultima instanta, de a avorta.     In sensul acesta, in Noul Testament avem o seama de texte, din care am extras cateva; am sa vi le prezint, folosind chiar termenul "coruptie" sau "a corupe". Noi traducem, de obicei, prin "a strica" si "stricaciune". Asa veti gasi in toate editiile romanesti ale Noului Testament. Termenul poate fi impartit in trei grupe semantice.     Mai intai, omul ca natura. Spune psalmul 15, verset 10, un psalm pe care Sfantul Apostol Petru il va folosi in prima sa predica, la Cincizecime, pentru a dovedi ca el este o profetie la adresa lui Iisus Hristos. Citatul: "Tu, Doamne, nu il vei da pe cel sfant al Tau sa vada coruptia". In traditia romaneasca: nu-l vei lasa sa vada "stricaciunea", prin aceasta intelegandu-se degradarea fizica a trupului, descompunerea, putrezirea (FA 2, 27). Textul este profetic prin faptul ca nici David si nici alta faptura umana asemenea lui nu a fost scutita de putrezire. Iisus Hristos este singurul care, avand trup omenesc, nu a trecut prin fenomenul putrezirii. Si aceasta, pentru ca la inviere, acolo, in intimitatea mormantului, cand s’a petrecut transfigurarea, cand s’a facut trecerea din material in spiritual, trupul lui Hristos a trecut direct dintr’o stare a materiei in alta stare a materiei, asa cum, in termenii fizicii clasice si moderne, unele cristale au capacitatea de a trece din stare solida direct in stare gazoasa, fara sa mai treaca prin starea intermediara, cea lichida. Cu alte cuvinte, trecerea materiei dintr’un mod de existenta la un alt mod de existenta, dintr’un etaj existential in alt etaj existential. Prin aceasta, trupul lui Iisus se transfigureaza, se indumnezeieste, asa cum spun Sfintii Parinti, si cu acest trup se va ridica Iisus la cer, ridicand cu Sine materia transfigurata. Noi, oamenii, murim, trupul se descompune, putrezeste, si de abia dupa aceea, la invierea cea de obste, avand in fata prototipul lui Iisus Hristos, vom avea si noi trupurile transfigurate, induhovnicite, indumnezeite.     Aceasta il face pe Sf. Apostol Pavel sa le spuna Corintenilor (1 Co 15, 42) ca, de fapt, prin moarte si prin inviere, se seamana trup coruptibil si invie trup incoruptibil, adica se seamana trup care putrezeste si invie trup care nu va putrezi niciodata. Este tot distinctia pe care Sf. Apostol Pavel o face intre Dumnezeul cel incoruptibil, adica cel care nu se descompune, nu se degradeaza sub nicio forma, ci ramane intotdeauna egal cu Sine, si intre omul care este coruptibil, adica stricacios, cel care se poate degrada fizic, dar, dupa cum vom vedea si dupa cum stim, se poate degrada si moral.

Peste 4.000 de semnaturi pentru proiectul Rosia Montana

Peste 4.000 de locuitori din Rosia Montana si localitatile invecinate au semnat pentru reluarea proiectului minier, in urma unei campanii de consultare a populatiei prin stringere de semnaturi, organizata in perioada 27 aprilie - 8 mai de catre Primaria Rosia Montana. Anuntul a fost facut, astazi, de primarul localitatii Eugen Furdui. Dealtfel, acesta s-a si deplasat astazi la Bucuresti, insotit de o delegatie formata din mai multi primari din judet si citiva localnici, la Ministerul Mediului, pentru a depune personal listele de semnaturi.