monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Invitatie la jaf

  Spargerea bancomatului din Medias, de unde autori neidentificati au furat, la sfarsitul saptamanii trecute, peste 100.000 de lei, ar fi putut fi evitata. Politistii sibieni spun ca banca prejudiciata a fost verificata si atentionata sa aplice masuri de securitate in repetate randuri, insa fara niciun efect. "Numai in cursul anului 2009 au fost efectuate 19 controale in municipiul Medias, toate vizand unitatea bancara prejudiciata prin spargerea bancomatului, iar in municipiul Sibiu, au fost efectuate 28 de astfel de controale numai la bancomatele exterioare ale aceleiasi unitati", spune inspectorul Luciana Baltes, purtator de cuvant in cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Sibiu. Avertismente ignorate Povestea se repeta in cazul multor unitati bancare. Oamenii legii sustin ca, in general, in timpul controalelor de profil efectuate, reprezentantii bancilor s-au aratat destul de reticenti. "Lucratorii de profil din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Sibiu in repetate randuri au efectuat controale cu privire la modul de asigurare a bancomatelor, si, in pofida recomandarilor concrete de inlaturare a disfunctionalitatilor prezentate de catre politisti, reprezentantii unitatii bancare au manifestat reticenta vizavi de solicitarile noastre, reticenta justificata si de faptul ca valorile lor sunt asigurate, iar prejudiciul urmeaza oricum a fi recuperat", spune inspectorul Baltes. Principalele abateri constatate de politisti sunt lipsa unui sistem de supraveghere video, lipsa sistemelor de alarma sau amplasarea bancomatelor in locatii izolate si slab iluminate. Bancomate vechi In majoritatea cazurilor in care s-au spart bancomate, hotii au vizat in mod special aparatele bancii prejudiciate si la Medias. "Sunt bancomate de generatie veche, fara sisteme performante antiefractie si de sesizare a unor actiuni ilicite asupra acestor bancomate, aspecte care au condus la interventia tardiva a organelor de politie, post-factum, uneori chiar dupa 8 ore de la comiterea faptei", precizeaza politistii.    

Misiune macabra

  Salvamontistii si jandarmii din Sibiu si Victoria au reusit, in cele din urma, sa coboare din Muntii Fagaras trupul turistului german de 48 de ani, care a murit joi dimineata dupa ce alunecat si a cazut pe o panta abrupta. Salvatorii au pornit in misiune joi, inainte de masa, dupa ce tentativa de a cobori cadavrul cu elicopterul SMURD Tirgu Mures a esuat din cauza vremii nefavorabile. Desi au ajuns in zona in care s-a petrecut nenorocirea, aproape de cabana Turnuri, joi seara, salvatorii nu au putut cobori, deoarece s-a innoptat. Vineri dimineata, au fost impiedicati de conditiile meteo nefavorabile. Cei 16 jandarmi si salvamontisti au reusit sa ajunga cu cadavrul n orasul Victoria abia vineri seara. Accident banal Turistul german facea parte dintr-un grup de zece persoane care coborau pe Podragu. Pe cand se apropiau de cabana Turnuri, drumetia lor a luat o turnura dramatica. "Barbatul de 48 de ani a alunecat si a cazut. In cadere, s-a lovit cu capul de un bolovan, apoi s-a rostogolit pe o panta. A murit in scurt timp, cel mai probabil din cauza ranii puternice de la cap", spune Adrian David, seful Serviciului Salvamont Sibiu. Camarazii turistului au cerut ajutorul ambulantei, apoi, cand si-au dat seama ca barbatul este mort, au fost solicitati salvamontistii si jandarmii, pentru a cobori cadavrul. Trupul neinsufletit a fost transportat la Serviciul de Medicina Legala Victoria.

Au obtinut ce-au vrut

Stelistii si-au dorit mai mult victoria, dar au fost nevoiti sa se multumeasca cu un egal"Vrem sa cistigam derbiul". Acesta a fost discursul fiecareia dintre tabere inaintea confruntarii din Ghencea. Dupa fluierul de start, insa, stelistii pareau ceva mai hotariti, anuntind prin atitudinea din teren ca sint dispusi sa atace tot meciul. In asa hal s-au concentrat pe atac, incit au neglijat total defensiva, iar Yssouf Kone s-a trezit singur cu Tatarusanu dupa un sprint solitar de vreo 20 de metri. Ivorianul n-a ratat, provocindu-i tehnicianului Antonio Conceicao un oftat de usurare neasteptat ('3). Gazdele nu au invatat nimic din respectiva faza, pentru ca acelasi Kone s-a trezit din nou singur singurel pe partea dreapta, insa centrarea sa a fost reluata cu capul pe linga poarta de Peralta ('23). Peste alte 2 minute, faza trasa la indigo, doar ca in rolul servantului s-a aflat Mara. Argentinianul, desigur, si-a mai trecut in cont o ratare. Abia prin minutul 30 s-a consemnat si primul sut al "ros-albastrilor", trimis de Stancu la vreo 2 metri de bara portii aparate de Nuno Claro. A fost un semnal de desteptare slab receptionat de apararea CFR-ista, pentru ca Surdu, descotorosindu-se mult prea usor de Gabi Muresan, a reusit sa fructifice pasa excelenta a lui Stancu, relansind, astfel, partida in minutul 42. Debutul mitanului secund l-a adus din nou in pozitie de gol pe Kone, dar atacantul "feroviarilor" n-a reusit sa "intepe" mingea din 6 metri. A facut-o, insa, Dario Flores, rezerva uruguayana marcind cu capul dupa centrarea din corner a lui Mara ('54). A fost ultima faza notabila a trupei lui Conceicao in careul advers, deoarece restul partidei a apartinut amfitrionilor. Dupa ocazia irosita de Stancu ('58), a cazut si golul egalizator, inscris de nou intratul Kapetanos, dupa ce, initial, Nuno Claro reusise sa pareze in fata lui Surdu ('68). Putea fi 3-2 pentru Steaua, insa Ochirosii a sutat agonizant de aproape ('88), la o noua gafa colectiva a fundasilor clujeni.    STEAUA  - CFR CLUJ    2-2Au marcat: Surdu ('42), Kapetanos ('68) / Kone ('3), Flores ('54)     STEAUA: Tatarusanu - Golanski, Baciu, Ghionea, P. Marin - Szekely ('68, Ochirosii), Onicas, Ionescu, Nicolita - Surdu, Stancu ('65, Kapetanos). Antrenor: Cristiano Bergodi.     CFR CLUJ: Nuno Claro - Tony, Muresan , Alcantara - Leao, Flores - Dubarbier, Peralta ('79, Traore), Mara ('50, Deac) - Kone ('90^2, Dica). Antrenor: Antonio Conceicao.     Cartonase galbene: Surdu ('83) / Flores ('58), Dubarbier ('81), Nuno Claro ('83), Kone ('90^2)     Arbitrii: A. Deaconu - A. Onita, S. Gheorghe     Stadion: "Ghencea", 15.000 de spectatori.CIFRELE MECIULUISteaua - CFR ClujSuturi                   9 / 6Suturi pe poarta:  2 / 2Cornere:               8 / 4Ofsaiduri:             1 / 4Faulturi:                15 / 19

"Spiru Haret" nu renunta la centrele ID

    Din aceasta toamna Ministerul Educatiei a decis, sambata, inchiderea centrelor teritoriale de ID ale Universitatii "Spiru Haret" si invalidarea a 92 de titluri universitare. Daca universitatea nu va pune masurile in aplicare, ministerul va declansa procedura de lichidare, a avertizat ministrul Educatiei. "Vrem sa desfiintam chiar din toamna toate centrele ID ale Universitatii Spiru Haret, fie ca vorbim de centrele din tara, fie ca vorbim de centrele din afara", a anuntat Ecaterina Andronescu. "De asemenea, am decis anularea a 92 de titluri de profesori si conferentiari, iar Universitatii Spiru Haret i se retrage dreptul de a organiza examenul de licenta pana cand se va efectua o evaluare de catre ARACIS", a anuntat, sambata, ministrul Educatiei. Ecaterina Andronescu a adaugat ca studentii care sunt inscrisi la forma de invatamant la distanta se vor putea transfera la specializarile acreditate. Inscrierile continua Inscrierile la facultatile cu forma de invatamant la distanta de la "Spiru Haret" vor continua. Reprezentantii universitatii spun ca nu vor intrerupe inscrierile la ID pana la o decizie definitiva a instantei. Universitatea "Spiru Haret" a anuntat, ieri, ca a atacat deja in instanta concluziile raportului Miniserului Educatiei, iar dosarele se afla pe rol, inclusiv la Inalta Curte de Casatie si Justitie. In opinia reprezentantilor "Spiru Haret", concluziile raportului prezentant de ministrul Educatiei incalca articolul 60, alineatul 1 din Legea invatamantului 84/1995, republicata, care prevede ca "activitatea didactica se poate organiza in formele de zi, seral, cu frecventa redusa si la distanta, formele de invatamant seral, cu frecventa redusa si la distanta putand fi organizate de institutiile de invatamant superior care au cursuri de zi", si alineatul 3 al aceluiasi articol, conform caruia "diplomele si certificatele de studii eliberate de institutiile de invatamant superior, in conditiile legii, pentru aceeasi specializare sunt echivalente, indiferent de forma de invatamant absolvita".    

Identitate "expirata"

Sibienii care au acte de identitate neconforme cu realitatea sunt invitati sa si le actualizeze. Mii de sibieni si-au cam uitat obligatiile. Relaxati in concediu sau prea stresati de criza, cetatenii Sibiului par sa nu mai dea importanta unor documente simple, dar foarte uzuale. Multi dintre sibienii carora le-au expirat actele de identitate nu au mai trecut pe la ghiseele Primariei pentru a le reinnoi. In consecinta, autoritatile invita cetatenii care se afla in aceasta situatie sa treaca pe la Servicul Public de Evidenta a Persoanelor. O pot face in orice zi a saptamanii, de luni pana vineri. Pe langa cei care au actele expirate sau aproape de a expira, mai exista si categoria celor care s-au casatorit si care au nevoie, implicit, de un nou act de identitate. De asemenea, autoritatile locale s-au mai aratat deranjate si de indolenta parintilor care nu isi trimit copiii sa isi faca actele, dupa implinirea varstei de 14 ani. Constransi de imprejurari Pentru solutionarea cat mai rapida a acestei probleme, Servicul Public de Evidenta a Persoanelor Sibiu apeleaza la varianta de „necesitate". In lipsa de alte alternative, autoritatile roaga institutiile publice sau private din Sibiu si din judet sa ii indeparteze pe cei care nu detin acte, prin refuzarea unor servicii pe care acestia le solicita. Astfel, cei cu probleme vor constientiza ca nu au alta solutie si vor veni sa isi puna actele la punct, considera autoritatile. „Serviciul Public de Evidenta a Persoanelor roaga toate institutiile publice sau private, precum oficii postale, banci, case de pensii, a caror activitate presupune, printre altele, identificarea persoanelor in baza actelor de identitate, sa refuze prestarea de servicii acelor persoane care prezinta carti sau buletine de identitate expirate, deteriorate ori care nu mai reflecta realitatea din punctul de vedere al numelui, adresei de domiciliu sau de resedinta. Rugam pe aceasta cale lucratorii acestor institutii sa ii indrume pe cetateni spre ghisee, pentru a intra in legalitate in privinta actelor de identitate", precizeaza Daniela Costa, consilier asistent in cadrul Serviciului de Presa si Comunicare al Primariei Sibiu. 9.000 de cazuri Mai mult, angajatii acestui serviciu trag un semnal de alarma si in privinta locuitorilor comunelor arondate sa verifice valabilitatea actelor de identitate pe care le detin, pentru a se prezenta in timp util la ghiseele serviciului si a solicita punerea in legalitate, prin noi carti de identitate. Totodata, pentru sibienii ale caror acte de identitate urmeaza sa expire in curand, se face precizarea ca recent a fost adoptat un nou act normativ in temeiul caruia se poate solicita eliberarea unei noi carti de identitate chiar cu 180 de zile inaintea datei expirarii celor deja detinute. Conform statisticilor Serviciului Public de Evidenta a Persoanelor, in Sibiu si in comunele arondate figureaza circa 9.000 de persoane care se afla in aceasta situatie. Cifra este intregita si de numarul copiilor care au ajuns la varsta de 14 ani, dar nu au cerut eliberarea actului de identitate, pana in prezent.  

Numere noi

  Clientii E.On Gaz Distributie au la dispozitie doua numere noi de telefon la care pot apela in situatii de urgenta. 0265.200.928 este numar taxabil cu tarif local din reteaua Romtelecom si cu tariful operatorului pentru toate celelalte retele de telefonie. Celalalt numar, 0800.800.928, este gratuit si poate fi apelat din principalele retele de telefonie fixa si mobila, dupa cum sustin reprezentantii E.On Gaz Distributie. Vechile numere de telefon, cu prefix specific fiecarui judet, nu mai sunt functionale. 

Amenzi peste amenzi

  Inspectorii sanitar-veterinari au mai aplicat o serie de amenzi consistente. De data aceasta, pentru nerespectarea conditiilor de biosecuritate si de igiena in ferme sau unitati medicale. Personalul de specialitate a efectuat controale in 28 comune, opt targuri de animale si trei abatoare, pentru verificarea identificarii, inregistrarii si miscarilor ilegale de animale, 28 de controale la fermele profesionale, cu efective de bovine, porcine si pasari. Au fost verificate si conditiile in care sunt gestionate supraprodusele sau deseurile animaliere, precum si modul in care se realizeaza tratarea animalelor si medicamentele care le sunt administrate. Inspectorii au aplicat 39 de amenzi contraventionale, in valoare de 48.200 de lei, pentru 33 de crescatori de animale, cinci unitati farmaceutice si un medic veterinar. Alti sapte crescatori de animale au primit avertismente. 

Fonduri europene

  Sibienii interesati sa depuna proiecte pentru accesarea fondurilor europene pot consulta Ghidul surselor de finantare pentru luna august. Acesta a fost facut public si cuprinde toate domeniile de activitate din care pot face parte proiectele depuse, dar si statutul pe care solicitantii sunt obligati sa il detina. Proiectele pot veni doar din partea societatilor comerciale, a autoritatilor publice, a universitatilor sau a organizatiilor non-guvernamentale. „Universitatile, de exemplu, pot solicita imbunatatirea calitatii infrastructurii de educatie, a dotarii scolilor, a structurilor de cazare pentru studenti si a centrelor pentru formare profesionala, in vederea asigurarii unui proces educational la standarde europene si a cresterii participarii populatiei scolare si a adultilor la procesul educational", a precizat Mircea Teuceanu, director adjunct al Oficiului Judetean pentru Pescuit si Dezvoltare Rurala. 

Apa mai scumpa

  Luna august debuteaza cu vesti proaste pentru sibieni, care vor avea de platit facturi mai consistente la apa. Societatea Apa-Canal SA Sibiu a anuntat ca pretul apei menajere va fi majorat cu 17%, ca rezultat al programului ISPA. Prin acest program vor fi modernizate retelele de apa si uzina de apa. De asemenea, majorarea pretului apei mai este relationata direct si cu introducerea retelei de canalizare in cartierele de la periferia Sibiului, dar si cu faptul ca Societatea Apa-Canal ocupa, mai nou, statutul de operator regional. Noile preturi au fost facute cunoscute si catre ANRSC Bucuresti, care si-a dat acceptul in privinta acestei decizii. "SC Apa-Canal va practica, incepand cu 01.07.2009, noi tarife la serviciile publice de alimentare cu apa si canalizare-epurare, pentru municipiul Sibiu si celelalte localitati", a declarat Mircea Niculescu, directorul general al societatii. 

Cersetorii nu se lasa usor de meserie

Un apel pe zi din partea clujenilor in cadrul campaniei pentru descurajarea cersetoriei in oras.     Anual sint depistate circa 1.800 de cazuri de cersetorie in Cluj-Napoca, potrivit statisticilor municipalitatii. Numarul persoanelor care practica acest obicei este de aproximativ 800. Dintre acestia, numai 35-40 au domiciliul in Cluj-Napoca. Media cersetorilor prinsi e cam tot aceeasi cu cea dinainte de inceperea campaniei: 6-7 persoane.     "Peste 30 de persoane au dat dovada de spirit civic si au sesizat Politia Comunitara cu privire la locuri unde se desfasurau activitati de cersetorie. Sesizarile cetatenilor au dus la identificarea a 26 de amplasamente si la depistarea a 54 de persoane care apelau la mila publica. Printre zonele indicate de cetateni s-au numarat Calea Motilor, Piata Mihai Viteazul, Regionala CFR, Ion Mester, Calea Floresti, Piata Garii, str. Horea", se arata intr-un comunicat al Primariei.     In urma depistarii cersetorilor pe domeniul public, acestia sint dusi la adapostul de pe strada Oasului, unde se realizeaza triajul lor. Cei care nu au domiciliul in Cluj-Napoca sint dusi la gara si trimisi catre localitatile de domiciliu. Multi de reintorc insa in scurt timp.     "Din pacate, se pare ca cersetoria este o activitate extrem de profitabila la Cluj-Napoca. De aceea, prin campania pe care am demarat-o ii indemnam pe clujeni sa nu mai dea bani cersetorilor, pentru ca nu ii ajuta in acest fel", a declarat primarul Sorin Apostu.     Autoritatile anunta ca vor continua campania de descurajare a cersetoriei, in zona lacaselor de cult. "Autoritatile vor avea discutii cu preotii si personalul ecleziastic pentru a-i indemna pe credinciosi sa nu mai dea bani cersetorilor, ci sa ii depuna la cutia milei, pentru a fi folositi spre ajutorarea celor care au nevoie cu adevarat de ajutor financiar", mai informeaza Primaria.

Pregatiti de festival

Festivalul Medieval va readuce pe strazile Sibiului sute de artisti. Timp de trei zile, Sibiul va fi convertit in locatia predilecta a cavalerilor si a domitelor din timpuri stravechi. Personajele desprinse parca din basme vor ramane, insa, tot la stadiul de legenda, fiind prezente doar sub interpretarea artistilor invitati la Festivalul Medieval „Cetati Transilvane" 2009. „Incetatenit" inca de noua ani incoace, Festivalul a atras cu fiecare editie tot mai multi sibieni, dar si turisti din alte judete ale tarii sau chiar din strainatate. Pentru anul 2009, organizatorii spera ca cele patru locatii distincte ale evenimentului sa fie impanzite de sibieni si chiar de turisti. Asociatia Ordinul Cavalerilor Sibiu, impreuna cu Primaria Sibiu anunta ca publicul va avea parte de mult mai multe surprize, comparativ cu anii precedenti. „Organizatorii promit ca anul acesta vor veni in intampinarea publicului cu multe surprize la toate cele patru locatii ale evenimentului si un program mult mai bogat si variat. De asemenea, este in pregatiri si site-ul oficial al evenimentului, pentru a usura accesul la informatie al tuturor celor interesati de detalii privind festivalul", anunta Mirela Gligore, purtator de cuvant al Primariei Sibiu. Criza, departe de festival Organizatorii nu se dezmint nici anul acesta, desi nu mai este un secret pentru nimeni faptul ca bugetul alocat evenimentelor culturale, si nu numai, a fost „subtiat" serios de impasul financiar prin care trece municipalitatea. Dar cand vine vorba despre desfatarea publicului, organizatorii nu se zgarcesc. Promit ca anul acesta vom putea urmari spectacole de teatru inspirate din perioada medievala, spectacole de dans medieval, concerte de muzica medievala, turniruri cavaleresti, spectacole de circ si de efecte pirotehnice sau momente de animatie stradala. Elementul dinamic pentru public va consta in implicarea directa a acestuia in tot felul de concursuri si de jocuri interactive, mai dau asigurari organizatorii. Focurile de artificii si parada participantilor nu vor lipsi nici in acest an, iar primarul municipiului va fi alaturi de cei prezenti si chiar va adresa publicului cateva cuvinte cu ocazia deschiderii oficiale a festivalului, in ziua de vineri, 28 august 2009. Vedetele 2008 Editia de anul trecut a Festivalului Medieval a reusit, cu siguranta, sa impresioneze sibienii si turistii. Peste 500 de artisti, trubaduri, menestreli, cavaleri si domnite au atras privirile curiosilor si le-au smuls ropote de aplauze. Manifestarea culturala a fost deschisa de formatiile „In extremo" si „Borrachoz" din Germania, care au concertat pe scena imensa amenajata in Piata Mare din Sibiu. O alta surpriza pe care organizatorii au pregatit-o publicului a fost concertul pe care Ovidiu Lipan Tandarica, impreuna cu renumita sa orchestra, l-a sustinut chiar in ultima zi a festivalului. Cum era si firesc, si in anul 2008 a fost dusa mai departe traditia, prin repetarea ritualului „Asediului cetatii", unde zeci de cavaleri au luptat pana la capat pentru a apara orasul si onoarea frumoaselor domnite prezente la Festivalul Medieval.

Comunicat de presa Consiliul Judetean al Elevilor Alba despre noul Cod al Educatiei

 Consiliul National al Elevilor, structura consultativa a Ministerului Educatiei, Cercetarii si Inovarii, a primit dreptul sa consulte proiectul noului Cod al Educatiei si sa îsi exprime opiniile legate de textul legii. Astfel, fiecare Consiliu Judetean al Elevilor a primit misiunea de a studia noua lege si de a prezenta observatiile necesare. Noul Cod al Educatiei propune eliminarea probelor orale la examenul de bacalaureat si inlocuirea acestora cu examene de competente lingvistice si digitale, desfasurate pe parcursul clasei a XII-a. Numarul probelor scrise a fost micsorat la trei, respectiv patru pentru cei care au ca proba si limba materna. Astfel, prima proba va fi Limba si literatura romana, obligatorie pentru toti elevii, a doua proba Matematica pentru profilele reale, respectiv Istorie pentru zona socio-umana, iar a treia proba va fi una la alegere din materiile de profil. O alta noutate este schimbarea modului de admitere la liceu, eliminindu-se teza cu subiect unic, aceasta fiind inlocuita cu un examen de de tip european (examenul pisa) pentru testarea competentelor. Examene pentru competente vor da si elevii din clasa a IV-a si cei din clasa a VI-a.Popescu Cristi (Grup Scolar „H.C.C.” Abrud – presedinte CJE), impreuna cu Chereches Vlad (Colegiul National „David Prodan” Cugir – vicepresedinte CJE), liderii liceenilor din judet, au prezentat pozitia Consiliului Judetean al Elevilor Alba legat de noul Cod al Educatiei:Proba scrisa la Limba si literatura româna din cadrul examenului Bacalureat sa aiba subiect diferentiat în functie de profilele real si uman, deoarece în ultimii doi ani de studiu numarul de ore de Limba si literatura româna alocat claselor de la profilul real este de 3 ore / saptamina, iar numarul de ore alocat claselor de la profilul uman este de cel putin 4 ore / saptamina.S-a cerut specificarea clara în textul legii ca este interzisa utilizarea oricarui tip de violenta din partea cadrelor didactice si a personalului aferent (inclusiv verbala, psihologica), nu doar pedepsele corporale, cum era initial prevazut.De asemenea, s-a cerut ca elevii sa fie informati în mod obligatoriu la fiecare început de an scolar despre drepturile si obligatiile generale ale lor, precum si despre formele de sprijin care le pot fi acordate.Regulamentul intern adoptat de fiecare unitate de învatamint trebuie sa fie realizat cu neaparata consultare a reprezentantilor elevilor.S-a cerut ca acordarea burselor de merit sa fie facuta dupa ierarhii diferentiate în functie de profilul real sau uman, pentru a fi una echitabila. De asemenea, s-au cerut lamuriri suplimentare despre unele articole din lege, pentru a întelege corect rolul lor.În ceea ce priveste proba a doua a examenului de Bacalaureat, Consiliul Judetean al Elevilor Alba sustine solutia propusa de Minister, considerind-o o încercare de a intra în normalitate. Astfel, opinia Consiliului Judetean al Elevilor Alba este ca la proba a doua a examenului de Bacalureat elevii de la profilul real sa dea obligatoriu matematica, iar elevii de la profilul uman sa dea obligatoriu istorie, pentru ca acestea sint materiile pe care se bazeaza fiecare dintre profilele de studiu. Totodata salutam renuntarea la Tezele cu Subiect Unic si actuala forma a legii invatamintului, adaptata contextului european. In acelasi timp, solicitam ca legea învatamintului preuniversitar sa fie centrata pe nevoile elevilor, asemeni contextului Bologna - învatamintul centrat pe student.

Ce se va intimpla cu studentii de la USH?

 Iata care sint masurile propuse de ministrul Educatiei:1. Intrarea în lichidare a programelor de studiu la forma de învatamint la distanta. Studentii înmatriculati la aceasta forma de învatamint urmeaza sa finalizeze studiile la alte programe acreditate. 2. Desfiintarea centrelor teritoriale din tara, în care se desfasoara activitati de învatamint la distanta. 3. Interzicerea desfasurarii de activitati în centrele din strainatate4. Invalidarea Cartei universitare existente si elaborarea unei Carte noi, conform legislatiei în vigoare. 5. Elaborarea si adoptarea în Senat a unui nou regulament privind organizarea si desfasurarea alegerilor pentru o noua conducere a Universitatii Spiru Haret cu respectarea dispozitiilor în vigoare6. Organizarea alegerilor structurilor de conducere la toate nivelurile, în conformitate cu noua Carta si cu noul regulament7. Actualizarea tuturor regulamentelor Universitatii Spiru Haret în conformitate cu Carta si cu legislatia în vigoare8. Invalidarea tuturor titlurilor stiintifice de conferentiar si profesor universitar conferite de Spiru Haret fara respectarea procedurilor legale. 9. Organizarea procesului de învatamint în conformitate cu prevederile legale. Completarea documentelor de studii în conformitate cu legislatia în vigoare.10. Referitor la absolventii care au finalizat studiile la specializarea Drept, cu o durata de trei ani, ce corespunde numarului de 180 de credite de studii transferabile, conform legii, se impune completarea la 240 de credite de studii transferabile cu îndeplinirea tuturor obligatiilor profesionale din planurile de învatamint si sustinerea examenului de licenta.11. Corelarea cifrelor de scolarizare cu elemente legate de capacitatea institutionala si reducerea lor astfel încit sa fie asigurate standardele nationale de asigurare a calitatii. 12. Retragerea dreptului de a organiza examen de licenta pentru Universitatea Spiru Haret pina la finalizarea evaluarii institutionale externe de catre ARACIS13. Monitorizarea Universitatii Spiru haret, în baza metodologiei elaborate de Ministerul Educatiei, conform legii, pe o perioada de trei ani.14. Intrarea imediata în proces de evaluare institutionala, de evaluare a tuturor programelor de studii autorizate în vederea acreditarii sau de evaluare periodica pentru cele acreditate. 15. În cazul în care Universitatea nu aplica masurile prezentate mai sus, în vederea intrarii în legalitate, Ministerul va declansa procedurile de intrare în lichidare. Ministrul Educatiei a mai declarat ca, în acest moment, nu se poate face diferenta între diploma de licenta la zi si la distanta, în conditiile în care toti absolventii au fost trecuti într-o baza de date comuna. Asadar, analiza va continua. Gura pacatosului, adevar graiesteLa finalul prezentarii concluziilor raportului, ministrul Educatiei a facut o gafa monumentala declarind: “Ministerul este interesat in lichidarea universitatii...”, apoi, realizind ce a spus, Ecaterina Andronescu a adaugat ca Ministerul este dispus sa acorde Universitatii Spiru Haret tot sprijinul de care are nevoie în procesul de intrare în legalitate.COMUNICAT DE PRESA AL BIROULUI EXECUTIV AL UNIVERSITATII SPIRU HARETLuind act, din conferinta de presa sustinuta de doamna ministru al Educatiei, Cercetarii si Inovarii Ecaterina Andronescu, de concluziile raportului întocmit în urma controlului efectuat la Universitatea Spiru Haret, prezentate în sedinta de Guvern din data de 8 august 2009, Biroul executiv al Universitatii Spiru Haret face cunoscute urmatoarele:1. Concluziile prezentate Guvernului de catre doamna ministru Ecaterina Andronescu si enumerate de la 1 la 15 au fost deja atacate de catre Universitatea Spiru Haret în instante si se afla pe rolul acestora, inclusiv la Înalta Curte de Casatie si Justitie. Concluziile încalca art.60(1) din Legea învatamintului nr. 84/1995, republicata: „Activitatea didactica se poate organiza în urmatoarele forme: de zi, seral, cu frecventa redusa si la distanta. Formele de învatamânt seral, cu frecventa redusa si la distanta pot fi organizate de institutiile de învatamânt superior care au cursuri de zi” si art.60(3) din aceeasi lege: „Diplomele si certificatele de studii eliberate de institutiile de învatamint superior, în conditiile legii, pentru aceeasi specializare sint echivalente, indiferent de forma de învatamânt absolvita”.Pina la solutionarea acestui litigiu, prin pronuntarea instantei supreme, Universitatea Spiru Haret va proceda la respectarea si aplicarea legislatiei în vigoare, continuind admiterea.2. Ne permitem sa aducem la cunostinta Parlamentului si conducerii statului ca adoptarea concluziilor doamnei ministru Ecaterina Andronescu va consfinti, în fapt, desfiintarea învatamintului particular din România, prin încalcarea flagranta a autonomiei universitare si a proprietatii private, garantate de Constitutie si trecerea universitatilor sub influenta unei forte politice.Nimeni nu este mai presus de lege !Biroul executiv al Universitatii Spiru Haret

Recesiunea din SUA incepe sa se tempereze

 Datele statistice indica o temperare a recesiunii care a cuprins economia SUA si ca pachetul de stimuli ar trebui sa aiba un efect mai amplu in acest trimestru, a spus Laura Tyson, unul din consilierii presedintelui Barack Obama, scrie Bloomberg. Aceasta a spus ca un al doilea pachet de stimuli nu este necesar acum. Declaratia vine dupa ce aceasta a spus in 7 iulie ca Statele Unite ar trebui sa ia in considerare crearea unui al doilea pachet de stimuli care sa fie destinat cheltuielilor pentru infrastructura. Tyson, care a subliniat atunci ca vorbeste in nume propriu, a spus ca actualul pachet de stimuli va putea fi implementat destul de greu, iar efectele acestuia vor putea fi vizibile in al treilea sau al patrulea trimestru. Aceasta a spus ca pachetul de stimuli din China a fost implementat mai repede decit in SUA. Laura Tyson este profesor in cadrul Universitatii Berkeley - California si este membra a consiliului economic al presedintelui Obama. Departamentul Comertului a aratat in mai ca pachetul de stimuli al guvernului, de 787 miliarde dolari, aprobat in februarie, a avut un impact nesemnificativ asupra economiei.

Ne asteptam la falimente majore

 Sistemul bancar va resimti in semestrul al doilea o presiune mai mare din cauza creditelor neperformante, in contextul in care multe societati si-au consumat rezervele, iar falimentele majore nu vor intirzia sa apara, a declarat presedintele UniCredit Tiriac Bank, Rasvan Radu.  “Cred ca la nivelul sistemului bancar va fi o presiune mai mare in semestrul al doilea in ceea ce priveste creditele neperformante, din cauza ca multe societati si-au consumat rezervele si deja incep sa aiba probleme. De asemenea, daca ne uitam in prima jumatate a anului nu au existat falimente majore, ceea ce inseamna ca pe masura ce inaintam in criza acestea trebuie sa apara”, a afirmat Radu. El anticipeaza ca provizioanele pentru intreg sistemul bancar vor creste in semestrul al doilea, chiar mai accelerat decit in prima jumatate din 2009. Totodata, Radu a precizat ca UniCredit Tiriac Bank nu are nevoie de majorari suplimentare de capital, chiar si in scenariul cel mai nefavorabil luat in calcul de FMI si Banca Mondiala pentru testele de stress. Oficialul UniCredit Tiriac Bank a aratat ca sectoarele care sint mai putin afectate de criza actuala sint cel farmaceutic, cel alimentar in general si segmentul de bauturi. “In mod clar vad revenirea cresterii economice legata de exporturi si cred ca acesta va fi declansatorul reluarii evolutiei economice pe un trend pozitiv, in contextul in care statele din UE vor iesi din criza inaintea Romaniei”, considera presedintele UniCredit Tiriac Bank. In ceea ce priveste situatia UniCredit Tiriac Bank, Radu a precizat ca banca a parcurs un proces prin care a modificat structura organizationala pentru imbunatatirea acesteia. “Am urmarit doua prioritati in imbunatatirea structurii operationale. Prima este apropierea de client, unde am vizat in special cresterea calitatii produselor si reducerea numarului de niveluri ale procesului decizional in relatia cu clientul, tocmai pentru a diminua timpul de raspuns. Cea de-a doua prioritate este cresterea eficientei operatiunilor si in cadrul acesteia, de exemplu, am redus documentatia necesara”, a explicat presedintele UniCredit.

Rosiile si castravetii au pus inflatia la colt

 Scaderea preturilor la alimente a fost principalul factor care a dus la temperarea inflatiei anuale in iulie la 4,8-5,2%, sustinuta si de stabilizarea cursului de schimb, sustin analistii, precizind ca inflatia ar putea cobori si mai mult in lunile urmatoare. “Cred ca inflatia va fi usor negativa la nivel lunar, datorita preturilor la produsele alimentare, dar si la cele nealimentare, cum ar fi preturile la gaze, care au scazut. De asemenea, ar putea exista un impact favorabil si din partea preturilor la combustibili, iar scaderea preturilor a fost ajutata si de stabilizarea cursului de schimb”, a spus, economistul-sef al Bancii Comerciale Romane (BCR), Lucian Anghel. El sustine ca inflatia lunara s-a plasat in intervalul -0,1% si -0,3% in luna iulie, ceea ce a facut ca inflatia anuala sa se plaseze in intervalul 4,8% si 5%. Anghel mai subliniaza ca efectul de baza puternic, fata de 2008, va cobori inflatia anuala mai mult in lunile urmatoare, ceea ce va ajuta BNR sa readuca inflatia in intervalul tintit pentru finalul acestui an, de 3,5%, plus sau minus un punct procentual. Seful departamentului de cercetare al Volksbank Romania, Melania Hancila, crede ca inflatia lunara se va plasa la -0,1% in iulie, cea anuala situindu-se la 5%. “Este posibil ca inflatia sa coboare si mai mult anul acesta, dar pe final de an ma astept la o usoara amplificare a presiunilor inflationiste, care vor duce inflatia din nou la 5%”, a spus Hancila.  Laurian Lungu, managing partner Macroanalitica, estimeaza o inflatie anuala de 5,1% in iulie, pe fondul unei inflatii lunare de -0,01% si spune, de asemenea, ca preturile ar putea continua sa scada in perioada urmatoare, “Insa depinde de evolutia pretului la petrol pe pietele internationale, dar si de evolutia ratei de schimb valutar”. Si economistul-sef al Raiffeisen Bank Romania, Ionut Dumitru, se asteapta la temperarea puternica a inflatiei atit in iulie, cit si in august, inflatia lunara ajungind la 0%. “Scaderea tarifelor la gaze cu 5% creste sansele ca inflatia lunara din iulie sa fie negativa. Prin urmare, rata anuala a inflatiei ar trebui sa ajunga de la 5,86% in iunie la 5,1%, nivel in apropierea caruia ar trebui sa se mentina pina in septembrie, pentru ca in ultimele luni din 2009 sa coboare la 4,5%”, a spus Dumitru.  Cu toate acestea, el sustine ca evolutia cursului de schimb ar putea aduce riscuri in privinta inflatiei, daca vor aparea  presiuni in sensul deprecierii leului in perioada urmatoare. O estimare similara in privinta inflatiei din iulie are si analistul Credit Europe Bank, Georgiana Constantinescu, care sustine ca inflatia lunara va fi de 0,1%, iar cea anuala de 5,2%.  Totodata, economistul senior al ING Bank Romania, Nicolae Alexandru Chidesciuc, mizeaza pe o inflatie anuala de 5,2% in iulie.

Salariile functionarilor si pensiile vor fi inghetate

 Vicepresedintele PSD Constantin Nita a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa ca nu exclude varianta inghetarii salariilor si pensiilor pentru 2009 si 2010, avind in vedere situatia economica dificila a Romaniei. “Nu exclud inghetarea pensiilor si salariilor pe 2009 si 2010, pentru ca situatia economica este foarte grea”, a spus Constantin Nita, raspunzind unei intrebari. Pe de alta parte, ministrul PSD nu a dorit sa comenteze varianta disponibilizarii a 10% dintre bugetari (150.000 de persoane), ca urmare a negocierii guvernantilor cu FMI, aratind ca discutiile nu s-au finalizat, dar a precizat ca, in principiu, social-democratii nu sint de acord cu disponibilizarea personalului. Ministrul IMM-urilor a declarat ca a propus ca institutia pe care o conduce sa preia in componenta sa Agentia Romana pentru Investitii Straine. “Este o propunere ca ARIS sa intre in componenta ministerului nostru, pentru ca este firesc. Atita timp cit tot comertul exterior al Romaniei este in componenta ministerului nostru, toti reprezentantii comerciali ai Romaniei in lume sint ai nostri, toate informatiile vin la noi, prin urmare si informatiile care tin de investitii straine, normal ca trebuie sa fie la un loc”, a argumentat Nita. Simbata, Guvernul a convenit de principiu, ca masa salariala sa fie redusa de la 9 la 6,2% din PIB pina in 2015, iar raportul dintre salariul minim si cel mediu pe economie sa fie de 1 la 2, au declarat reprezentanti ai Executivului. Guvernul s-a reunit simbata pentru a discuta pe marginea proiectului Legii salarizarii unice, sedinta anuntata miercuri de premierul Emil Boc, care a precizat ca nu a cerut FMI aminarea termenului de finalizare a actului normativ. “Am cerut expres sa se mentina termenul din octombrie pentru finalizarea si adoptarea acestei legi, nu am cerut prelungirea termenului”, a declarat Boc la finalul sedintei de miercuri a Executivului. Precizarea a venit dupa ce, cu o zi inainte, liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, anuntase dupa discutiile cu reprezentantii FMI ca Executivul a cerut Fondului permisiunea de a amina finalizarea Legii unice a salarizarii. Si seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks, a declarat miercuri ca institutia pe care o reprezinta mentine termenul pina la care autoritatile romane trebuie sa adopte Legea unica a salarizarii si ca reprezentantii FMI au fost citati incorect. In acordul cu FMI, termenul pentru finalizarea legii unice a salarizarii este 31 octombrie 2009. Termenul limita pentru finalizarea legii unitare a pensiilor din sistemul public este stabilit pentru finalul acestui an.

Avintul de final

 Succesul din ultimele zile, in ce priveste inscrierea in programul guvernamental “Casa Verde”, a determinat autoritatile de mediu sa prelungeasca din nou termenul limita de depunere a dosarelor. Astfel, prima etapa a fost existinsa pina la data de 14 august, la ora 14.00. Se pare ca de aceasta data, decizia a venit ca urmare a solicitarilor venite din partea administratiilor locale. Termenul initial, care expira pe 3 august, a fost prelungit intr-o prima faza pina la 7 august, dar succesul inregistrat in cele 4 zile a atras o noua extindere. Astfel, daca la 3 august erau depuse doar 4 dosare, iar la 7 august 25 de proiecte, acum autoritatile au de verificat nu mai putin de 50 de documentatii. Pe de alta parte insa, responsabilii programului estimau initial ca in prima faza vor fi depuse peste 80 de dosare, astfel ca prelungirea poate fi inteleasa drept o cosmetizare a esecului. Daca nu vor aparea probleme, judetul Alba ar urma sa intre in finantare cu trei proiecte privind instalarea sistemelor de producere a energiei termice alternative. Documentatie greoaie?Reprezentantii autoritatilor de mediu sustin ca, de fapt, primariile au cerut prelungirea termenului, stabilit initial pe 3 august, pentru ca nu au reusit sa-si finalizeze documentatia privind cererea de finantare. Programul guvernamental se refera la finantarea proiectelor privind montarea de sisteme de încalzire alternative atit de catre institutii publice, cit si de catre asociatiile de locatari. Totusi, singurii care pot depune proiectele sint administratiile locale, care o pot face in nume propriu sau pentru ceilalti doritori eligibili. Cel mai probabil, acesta este motivul pentru care intocmirea documentatiilor este atit de dificila, fiind vorba despre semnarea unor contracte de mandat si despre o serie de studii de specialitate. Totusi, ramine greu de inteles de ce administratiile locale nu au avut timp pentru toata aceasta birocratie, de la momentul anuntului privind demararea programului si pina in prezent.

Frica pazeste pepenii!

Desi nu a fost stabilita o data clara pentru alegerile prezidentiale, apropierea scrutinului este din ce in ce mai evidenta. Pe linga atacurile tot mai dure intre principalele partide politice si posibilii candidati pentru Cotroceni, detaliile tehnice ale alegerilor par sa fi intrat pe ultima suta de metri. In acest sens, Serviciul de Telecomunicatii Speciale va pune la dispozitia sectiilor de votare sistemul propriu de comunicatii. Astfel, evidenta alegatorilor va fi cu mult mai stricta, iar votul multiplu va fi eliminat, cel putin teoretic. In acest sens, sectiile de votare vor fi dotate cu calculatoare si softuri speciale ce vor tine evidenta alegatorilor care au votat deja. Practic, inainte de a-si exercita dreptul constitutional, alegatorii vor fi înscrisi într-un registru electronic care va certifica sau invalida dreptul de vot. Sarcina implementarii si operarii sistemului ramine insa a autoritatilor administratiei publice locale si Institutiei Prefectului. Pentru a combate si criza economica, cheltuielile de implementare a acestui sistem informatic ar putea fi reduse înlocuind achizitiile de calculatoare cu împrumutul acestora de la primarii si scoli. Noua lege pentru alegerea presedintelui ar putea fi promulgata pina la sfirsitul lunii august si va fi respectata la alegerile prezidentiale din aceasta toamna. Posibile modificari mai pot insa aparea in momentul in care partidele politice vor fi chemate sa isi exprime punctul de vedere, reprezentantii PNL anuntind deja ca ar dori un alt sistem de control al fraudelor. Interes scazut, importanta marePrezenta la urne nu pare sa fie o prioritate pentru localnici, desi majoritatea declara ca este vorba despre cel mai important scrutin din ultimii 15 ani. “Pina de curind, votul nu insemna mare lucru. Stim cu totii cum mergea politica din tara noastra si, de altfel, cum merge si in prezent. De aceasta data sint alegeri foarte importante tocmai pentru ca sintem in Uniunea Europeana si au inceput schimbarile care trebuie continuate. Daca nu intelegem acest lucru ne-am chinuit degeaba sa intram in UE”, spune Alin Borza. Desi spune ca alegerea presedintelui este mai importanta decit alegerile parlamentare sau cele europene, Teodor Dedu spune ca nu este interesat de rezultatul votului sau de prezenta la acest scrutin. “Parlamentul nu poate trece peste capul presedintelui, iar in UE sintem prea mici ca sa ne impunem. De fapt acum e alegerea noastra, la fel ca in cazul primarilor. Eu nu o sa merg la vot. Ii las pe cei tineri sa hotarasca pentru ca eu am votat de atitea ori. Acum e rindul lor”, spune barbatul. Frauda?In plan social, notiunea de fraudare pare sa aiba un inteles mult mai putin important, fiind imbratisat principiul “nu pot ei fura, cit putem noi vota”. “Nu cred ca se poate schimba rezultatul votului daca sint citiva care fac timpenii. Adica la parlamentare sau la locale, citeva voturi conteaza la numarul consilierilor sau a parlamentarilor. In cazul presedintelui e vorba de mult mai multe voturi si nu se pot fura sute de mii”, crede Florentina Iliuta. Pentru altii, astfel de practici tin mai mult de folclor. “Sint inventii ale partidelor ca sa se poata certa intre ele. Daca eu m-am dus in sectie si am pus stampila cum se poate fura votul meu? Iar treaba asta cu unul care voteaza de mai multe ori este tot o gindire a oamenilor politici. Nu se duce nimeni sa voteze si acolo si dincolo daca nu ii promite cineva ceva sau nu il plateste. Oamenii partidelor fac timpenii, iar noua ne vind gogosi cu furatul votului ca sa justifice magariile pe care le fac. Sa puna politia pe ei si sa ii bage la puscarie daca fac prostii. Adica pe unul care fura o gaina il poti tine la inchisoare 5 ani, iar pe altul care incalca legea nu il poti prinde. E o inventie”, acuza Radu Otet.

Falub: ?E un nou inceput pentru noi! Puteam invinge!?

Tehnicianul Unirii, Adrian Falub, a comentat evolutia echipei sale din meciul încheiat la egalitate cu Gloria Bistrita. Tehnicianul a precizat ca acest meci este un nou început pentru echipa din Alba si ca victoria putea fi de partea elevilor sai. Falub a precizat ca spera ca prima victorie sa vina cu Iasiul, etapa viitoare.La rindul sau, antrenorul Gloriei Bistrita a declarat: “Normal ca nu poti fi multumit cu un egal acasa. Doresc ca jucatorii sa inteleaga cel tirziu acum ca prin greseli personale poti ajunge intr-o situatie similara cu cea din sezonul trecut. Ne-a lipsit golul, ca si in meciul cu Timisoara. In repriza a doua am avut trei -patru ocazii clare, mari. Sigur, cind joci numai la o poarta, li se ivesc si adversarilor sanse. Am fost taxati pe greseli personale”.„A fost o partida agreabila, cu un ritm bun. Puteam sa luam cele trei puncte. Cred ca pina la urma egalul este echitabil. Pentru noi este un nou început. Ne asteapta în continuare meciuri grele, mai avem de lucru la faza defensiva, luam prea usor goluri. Speram sa remediem problemele si sa batem Iasiul etapa viitoare”, a declarat Adrian Falub.

Uniristul Rade Veljovic a marcat de ziua lui!

Jucatorul imprumutat de la CFR, Rade Veljovic, a înscris simbata primul sau gol pentru Unirea, aducind echipei albaiuliene primul punct in acest campionat. Sirbul si-a facut un cadou frumos atit pentru el, cit si pentru fani, acesta împlinind ieri 23 de ani. Dupa ce a marcat golul acesta, s-a indreptat spre banca de rezerva a Unirii si l-a îmbratisat pe Vitinha, unul dintre cei mai buni prieteni ai sai. Rade s-a obisnuit ca de ziua lui sa “o bage in ate”. In urma cu un an, Veljovic a marcat doua goluri pentru Vozdovac (Serbia), echipa de la care a fost transferat la CFR. “Nu stiu daca e o coincidenta, dar nu cred ca ar fi rau daca ziua mea ar fi o data pe saptamina. Am venit la Unirea sa fac treaba, vreau sa inscriu cit mai multe goluri si sa ajut echipa sa se mentina in Liga I”, a mai spus purtatorul tricoului cu numarul 18. De ziua lui, suporterii i-au cintat la multi ani si a fost felicitat de catre colegi pe autocar, dar si de catre fotbalistii de la CFR Cluj.“Este foarte important pentru noi ca nu am pierdut doua meciuri la rind. Am aratat ca putem juca la nivel competitiv, dar înca echipa mai are nevoie de încredere în fortele sale. Sint bucuros ca am marcat chiar de ziua mea si sint fericit ca am reusit sa obtinem primul punct din noul sezon. Dedic golul tuturor suporterilor albaiulieni prezenti la Bistrita si le multumesc pentru urari”, a spus Rade, care a punctat în minutul 47.

Oana Badea vs. ?Abramburica?

“Legile educatiei pe care le elaboreaza ministrul Ecaterina Andronescu impreuna cu sindicatele genereaza, in continuare, discutii aprinse. Mai multi absolventi ai specializarii Pedagogia invatamintului prescolar si primar, incadrati pe posturi de invatatori sau educatori, se pling de lipsa de coerenta a ministrului in ceea ce priveste recunoasterea studiilor lor”, se arata intr-un comunicat remis de secretarul de stat.Profesori uitati?Potrivit Oanei Badea, acesti absolventi sustin ca in proiectul Statului cadrului didactic, “cind se face referire la invatamintul prescolar si primar, se vorbeste doar despre educatori, institutori si invatatori. Si nu despre profesori pentru invatamintul prescolar si primar”. “Cu noi, cei care am absolvit PIPP-ul, ce se va intimpla?”, este intrebarea pe care si-au pus-o acesti oameni. Oana Badea este de parere ca nu se poate pune problema nerecunoasterii acestor studii, in conditiile in care exista Ordonanta 40/2009. “Pentru cei aproximativ 7.500 de absolventi de studii universitare pedagogice se aplica aceasta prevedere legala. Din punct de vedere financiar, acestia nu au putut primi in cursul acestui an venituri conforme cu studiile, pentru ca nu au fost prevazute in buget. Acest lucru se va intimpla insa de la 1 ianuarie 2010”, a tinut secretarul de stat sa-i linisteasca pe cei aflati in aceasta situatie. RecunoastereIn acest context, Oana Badea a tinut sa arate ca, in ceea ce priveste proiectul Statutului Cadrului Didactic, legile propuse de Comisia prezidentiala ar rezolva aceasta problema, deoarece “pleaca de la un fapt deja recunoscut: pregatirea initiala in scolile pedagogice si scolile normale de dinainte de ‘90 este, de cele mai multe ori, superioara invatamintului de dupa Revolutie”. “La Capitolul V, Articolul 2, se stipuleaza foarte clar ca <<in termen de trei ani de la promulgarea prezentei  legi, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii, pe baza mecanismelor de recunoastere a invatarii nonformale si informale, va certifica educatori/ educatoare, institutori/ institutoare si invatatori/ invatatoare din invatamintul prescolar si primar, ca profesori in invatamintul prescolar si primar”, a declarat Oana Badea, pentru a veni in sprijinul ideilor sustinute in pachetul de legi al Comisiei Prezidentiale. Ea a oferit si un exemplu, pentru a fi mai bine inteleasa.“Este simplu. Daca un om dovedeste ca stie sa utilizeze calculatorul, fara sa fi urmat vreun curs pentru asa ceva, el trebuie doar sa obtina recunoasterea acelor competente. Trecerea testului reprezinta certificarea competentelor acumulate” a conchis Oana Badea.

Premiul ?Fair-Play ?pentru ISU Alba

 Joi si vineri s-a desfasurat la Alba Iulia, în organizarea Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „UNIREA” al Judetului Alba, etapa a-3-a a concursurilor serviciilor profesioniste pentru situatii de urgenta. La aceasta competitie au participat cinci inspectorate pentru situatii de urgenta judetene( Alba, Arad, Bihor, Hunedoara, Timis). La sfirsitul competitiei, echipa Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „UNIREA” al judetului Alba a reusit sa obtina locul al doilea la proba stafeta 4 x 100 m si locul al treilea la proba realizarea dispozitivului de interventie la motopompa. În urma probelor de concurs desfasurate, clasamentul general se prezinta astfel: Locul I, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta “Crisana” al judetului Bihor, Locul al II-lea Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Vasile Goldis”al judetului Arad, Locul al III-lea, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta “Banat”al judetului Timis. Cupa Fair-play a fost obtinuta de Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Unirea” al judetului Alba.  

Punct pentru moral

 Stadion: “Municipal Gloria”/Spectatori 3500.Arbitrii: Victor Berbecaru ** (Rm. Vilcea) - Sebastian Stoianof ** (Constanta) si Iulian Radu **(Bucuresti), rezerva Paul Unimatan (Zalau). Observatori FRF: Viorel Boit si Ion Muresan (Timisoara)/Cartonase galbene: Cernea (71), S. Radoi (85). Marcatori Ad. Anca (54)/Veljovic (47).Gloria Bistrita: 22. Albut - 23. Vagner, 18. Frasinescu, 6. A. Rus, 5. Velcovici - 19. Iodi, 26. Enescu - 24. Hora (14. Achim ‘57), 10. L. Sanmartean, 2. C. Petre (30. Bajenaru ‘77)- 20. Anca (11. Borbely ‘69). Pe banca: 12.Botoser – 4. A. Muresan, 15. P. Anton, 17. Saceanu. Antrenor: Sandu Tabirca. Unirea Alba Iulia: 12. Cernea - 6. S. Radoi, 2. Poverlovici, 33. Bumbac, 23. Bucurica - 17. I. Balan, 5. Dalbea, 19. Fl. Dan (10. Selagea ‘67), 14. C. Cristea - 7. G. Grozav (9. Verdes ‘77) - 18. Veljovici (26. N.Varga ‘83). Pe banca: 38.Rotaru – 15.Sg. Costea, 22.Vitinha, 20. Adr. Olah. Antrenor: Adrian FalubElevii lui Adrian Falub puteau deschide scorul inca din minutul 6, cind Sorin Radoi a reluat cu capul din sase metri pe linga poarta. In minutul 30 a venit rindul bistritenilor sa treaca pe linga deschiderea scorului, sutul lui Hora din careu fiind respins in corner de Cernea. Cele doua formatii au intrat la egalitate la cabine, dar imediat dupa reluare Veljovici a patruns in careu, l-a depasit pe Albut si a marcat in poarta goala. Gloria Bistrita a restabilit egalitatea sapte minute mai tirziu, atunci cind Sanmartean a trimis in bara de la 30 m, mingea a ajuns la Anca, iar acesta a reluat din 6 metri.Sperante pentru viitorVenit in aceasta vara de la Steaua Bucuresti, portarul Cornel Cernea a facut un joc bun pe tot parcursul partidei si a salvat echipa in repetate rinduri, mai ales la finalul primei reprize, cind a intervenit providential de doua ori, in fata lui Sanmartean si Petre.“Jocul echipei ne da sperante pentru viitor. Pacat ca nu am cistigat. Conteaza mult acest punct obtinut la Bistrita si era bun un egal in prima etapa, cu Brasovul. Imi reprosez la golul marcat de Anca, ca am stat prea pe centru portii. Eu zic ca daca eram pozitionat mai pe dreapta, poate aveam sanse sa resping mingea in corner. De fiecare data cind primesc gol am ceva sa-mi reprosez. Acest rezultat nu ne ajuta, daca nu batem pe Poli Iasi, etapa viitoare la Alba Iulia”, a declarat goalkeeperul Unirii, care a fost jucatorul meciului.INFO FC UNIREA* “Sint multumit de rezultat, de agajament si de atitudinea jucatorilor, care au jucat la victorie. Cu putina atentie, puteam lua cele trei puncte”, a declarat Nicolae Lupu, presedintele executiv al Unirii, la finalul jocului.   * Albaiulianul Ciprian Selagea, fost international de juniori al Unirii, si-a facut debutul, simbata seara, in primul esalon al fotbalului romanesc. In virsta de 19 ani, mijlocasul a fost trimis in teren de antrenorul Adrian Falub in minutul 67, in locul lui Florin Dan, reusind sa se faca remarcat imediat. Tinarul fotbalist a fost aplaudat si incurajat de suporterii albaiulieni aflati in tribune.* FC Unirea a plecat vineri dimineata spre Bistrita cu autocarul personalizat cu numele si emblema clubului. In jocul cu trupa pastorita de Jean Padureanu, elevii lui Adrian Falub au purtat pentru prima data tricourile inscriptionate cu ”ELIT” pe piept. * Trofeul Fair-Play la Alba Iulia. Comisia de specialitate a FRF a stabilit numele laureatilor Trofeului Fair-Play pentru sezonul competitional 2008-2009. FC Unirea Alba Iulia si-a adjudecat Trofeul Fair-Play aferent seriei a doua a esalonului secund. Acordarea acestei distinctii completeaza in mod fericit performanta istorica a revenirii in Liga I, dupa o absenta de patru ani.* Desi initial partida cu Poli Iasi, din etapa a III-a, a fost stabilita sa se joace simbata, meciul cu moldovenii se va juca vineri, 14 august, de la ora 18.30, pe stadionul “Cetate”. Meciul va fi transmis in direct pe postul de televiziune GSP Tv, o premiera pentru trupa pregatita de Adrian Falub, care va efectua astazi doua sedinte de pregatire.

Diferente mari intre numarul de angajati ai primariilor

 Aproape 900 de persoane sint angajate în prezent în aparatul propriu al celor 67 de primarii de comune din Alba, la extremitati situindu-se Primaria Rimetea, cu 7 salariati, la peste o mie de locuitori, si Primaria Ighiu, cu 35 de angajati, la peste 6.500 de locuitori.Alte 258 de posturi sint vacante, în cele 67 de comune mai fiind platiti de la bugetul local 50 de bibliotecari, 22 de angajati ai unor camine culturale si 610 asistenti personali. Înca 222,5 de posturi sint ocupate la diverse subunitati din cadrul primariilor. Numarul total al posturilor ocupate se ridica astfel la 1.172.Cu o populatie de 302 locuitori, Primaria Ceru Bacainti are 9 salariati, mai mult cu unul decit cea din Cut, comuna care numara 1.254 de locuitori, si cu doi decit cea din Rimetea, comuna unde locuiesc aproape 1.100 de oameni. Tot cite 9 posturi ocupate numara si primariile din Stremt, cu peste 2.600 de locuitori, si Sîntimbru, comuna care are aproape 3.000 de locuitori.Peste 30 de posturi ocupate sint în primariile din Lupsa, respectiv 32 de angajati, comuna cu peste 3.500 de locuitori, si Ighiu, cea mai mare comuna din judet, cu peste 6.500 de locuitori si cu 35 de salariati. Cele mai multe posturi vacante sint la primariile din Ighiu, 13, Rosia Montana, 11, si cite 10, la Bistra, Galda de Jos si Unirea, potrivit unei statistici întocmite de Consiliul Judetean Alba. Primariile din comunele Blandiana, Mogos, Ponor, Rîmet si Ocolis nu si-au mai platit cei 41 de angajati de mai multe luni de zile.            A. P.

Jennifer Aniston - simbolul celibatului

 Nu are noroc în dragoste, s-a vazut de-a lungul timpului, dar niciodata nu si-a pierdut speranta ca îsi va gasi adevaratul suflet pereche. Jennifer Aniston este însa pregatita si pentru situatia în care nu va mai avea parte de marea dragoste. „Daca sint o emblema pentru oamenii care sint celibatari si care continua sa îsi traiasca viata, atunci asa sa fie. Sint capabila sa rid de mine si o s-o fac atit cit oamenii vor face asta”, a declarat pentru Elle actrita cunoscuta în toata lumea datorita serialului „Prietenii tai”. Fosta sotie a lui Brad Pitt a marturisit, referindu-se la cit de greu este sa gasesti un barbat potrivit - si cum, cind l-ai descoperit, el te paraseste pentru o supervedeta hot, tatuata, colectionara de copii (aluzie mai mult decit transparenta la Angelina Jolie, cea care i-a furat sotul): „Nu pot sa ignor elefantul roz din sufragerie. Este OK. Pot sa accept asta”. Starul a trecut si la amintirile care au marcat-o în copilarie. A dezvaluit cit de dificil i-a fost cind tatal ei a plecat si nu a stiut nimic despre el timp de un an. Dar si despre ce i-a spus cea care i-a dat viata cind a întrebat-o, pe cind avea sapte ani, daca este la fel de frumoasa ca prietena ei cea mai buna, Monique: „Mama mi-a zis ca sint atit de nostima. Nu m-a mintit, doar a raspuns la întrebare si, în acelasi timp, nu a raspuns”. Un bagaj de amintiri care o ajuta pe celebra actrita sa mearga mai departe. Sa îsi asume statutul de simbol al celibatarilor si sa nu mai priveasca în urma, spre casnicia cu Brad Pitt sau spre relatiile esuate. Daca dragostea va veni, Jennifer Aniston este pregatita sa o primeasca. Daca nu, va merge mai departe ca femeie singura. Un statut pe care, la 40 de ani, si-l asuma.

Shakira: Sexul este forma esentiala de exprimare umana

 Este frumoasa, sexy si are una dintre cele mai bune voci din lume. Pina acum a fost foarte rezervata cu viata ei privata, dar iata ca Shakira este pregatita sa ne arate si alta latura a ei. Cintareata crede ca sexul este „forma esentiala de exprimare umana”. Vedeta, care este logodita cu Antonio de la Rua, fiul unui fost presedinte argentinian, recunoaste ca a devenit mult mai deschisa si în strinsa conexiune cu dorintele ei erotice, odata cu înaintarea în virsta. „Femeile au acest impuls primar si animalic, care merge dincolo de sex. Libertatea este mai mult o stare a mintii, se leaga de mai multe parti diferite din existenta noastra – nu doar de placerea sexuala. Dar sexul este originea vietii, principala forma de exprimare umana”, a marturisit columbianca. „Acum 10 ani eram foarte traditionala si foarte conservatoare. Dar oamenii se maturizeazasi se schimba. Sint într-un alt moment din viata mea. Ma simt mult mai femeie, astazi”, a completat diva. Shakira, în virsta de 32 de ani, se întilneste cu Antonio de noua ani si recunoaste ca prioritatea ei este sa aiba copii. „Acum 15 ani, obisnuiam sa visez ca ma casatoream, ca purtam rochie de mireasa si ca invitam multi oameni. Acum visez sa procreez. Visez sa îmbatrinesc alaturi de persoana pe care o iubesc cu adevarat”, a conchis vedeta.

Artisti din 16 tari, in tabara la Aiud

Tabara este organizata de Fundatia culturala Inter-Art Aiud, in colaborare cu Consiliul Judetean Alba, Consiliul Local si Primaria municipiului Aiud, in perioada 11-25 august. Deschiderea festiva va avea loc miine, la ora 18, in Sala festiva a Primariei Aiud. O ora mai tirziu, la Muzeul de Istorie din Aiud, va avea loc vernisajul celei de a XI-a editie a expozitiei Internationale de Mail Art, expozitie la care participa 89 artisti plastici din 26 de tari, printre care multi artisti plastici romani din Diaspora. Tema de anul acesta a expozitiei mail-art este: “Libertate/Liberty”.Doua saptamini pentru artaPotrivit directorului artistic al Fundatiei Inter-Art Aiud, Ioan Hadarig, in cadrul Taberei Internationale de Arta Plastica, de anul acesta, de la Aiud, vor participa 36 de artisti din: Austria, Bulgaria, Canada, Elvetia,  Germania, Grecia, provincia Kosovo, India, Haiti, Maroc, Spania, SUA, Serbia, Sudan, Ungaria si Romania.In cele doua saptamini cit dureaza tabara, ei vor fi invitati sa participe la atelierele de creatie, devenite deja traditionale, pe domenii artistice: pictura, grafica-gravura, sculptura si foto-video. “Vor fi organizate concerte, excursii si simpozioane sub genericul <<Arta din tara ta>>, precum si prezentarea celor doua expozitii Inter-Art organizate pe pamint american, la Woodrow Wilson Center din Washington DC, in 2008, si la sediul ONU din New York, in 2009.Ziua de joi, 13 august, in urma parteneriatului cu Consiliul Judetean Alba, va fi dedicata municipiului Alba Iulia, prin organizarea a doua evenimente artistice, la Muzeul National al Unirii. Este vorba de Expozitia Internationala <<Globalizare - Conexiuni - Timp>> unde expun 12 artisti de pe 6 continente si  Expozitia de arta plastica <<Memoria amprentei>>, semnata de Ana Zoe Pop, unul dintre cei mai valorosi artisti plastici contemporani”, a aratat Ioan Hadarig. Acesta a mentionat ca vernisajul primei expozitii va avea loc la ora 16, iar cea de-a doua expozitie va fi inaugurata la ora 17,30. Tabara se va incheia marti 25 august, la ora 18, la Galeriile Inter-Art Aiud, unde va fi vernisata o expozitie cuprinzind lucrari semnate de artistii participanti la aceasta editie.

Declaratie soc!

 Starul, care si-a cistigat faima cu muzicalul „Oliver!”, a recunoscut ca i-a donat sperma lui Michael Jackson si crede ca ar putea sa fie tatal biologic al micutei Paris. „I-am donat lui Michael sperma mea, astfel incit sa poata avea copii – si cred ca Paris este fiica mea”, a declarat actorul. Lester, 51 de ani, spune ca ar dori un test de paternitate ca sa afle adevarul. Barbatul este atit nasul lui Paris, 11 ani, cit si al celorlalti doi copii ai regretatului megastar, Prince, 12 ani, si Blanket, sapte. „A fost un secret timp de ani intregi. In 1996, Michael m-a intrebat daca i-as putea dona sperma mea si eu am spus da. A fost un dar pentru el, fara bani, a fost un lucru pe care m-am simtit onorat sa il fac. Voia cu disperare copii”, a completat vedeta. Starul, care are patru copii, spune ca asemanarea dintre fiica lui, Harriet, 15 ani, si Paris este vizibila. „Paris este foarte palida, cu ochi albastri. Toate fetele mele, cu exceptia celei mai mari, au ochi albastri. Multi oameni au remarcat si au comentat cit de mult seamana Harriet si Paris”. Lester a povestit ca fostul rege al muzicii pop i-a marturisit disperarea de a avea copii in luna ianuarie a anului 1996. Amindoi aveau pe atunci 37 de ani, iar Lester avea deja trei copii. „Si-a dat seama ca sa ai copii este un lucru natural, dar pur si simplu nu putea sa o faca. I-am sugerat ca exista mai multe alternative. Cred ca deja incercase sa foloseasca propria lui sperma, dar nu a functionat, asa ca am facut un comentariu: «Incearc-o pe a mea»!”. Jackson a fost de acord, iar donatia a avut loc la o clinica din strada Harley, Londra, in februarie 1996. Opt luni mai tirziu, Jackson a anuntat ca se casatoreste cu asistenta Debbie Rowe, iar trei luni dupa aceea a venit pe lume primul copil, Prince. Paris a aparut un an mai tirziu, in aprilie 1998. Lester a marturisit ca a facut aceasta dezvaluire de teama sa nu fie rupt de micutii megastarului. Pina la inmormintarea cintaretului de luna trecuta, el a tinut legatura cu copiii. Dar de cind mama lui Michael a primit custodia copiilor, telefoanele si emailurile au ramas fara raspuns. „Nu este ceea ce Michael si-ar fi dorit”, a conchis actorul. “Simt o conexiune cu Paris si cred ca ar exista posibilitatea sa fie a mea. Vreau sa tin legatura cu ea, Prince si Blanket, indiferent care dintre ei sint ai mei. Cred ca este crud sa fiu acum exclus de linga ei”, a spus Lester.

Autostrazile nu sint pentru navetisti

 Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, spune ca locuitorii din Fetesti care circula pe autostrada zilnic pentru a ajunge la serviciu nu au motive sa fie nemultumiti de introducerea taxei de trecere a podului, sustinind ca autostrada nu e pentru navetisti, iar acestia au la dispozitie si trenuri. “Nicaieri în lume autostrazile nu sint pentru naveta, nu se face naveta pe autostrazi. Cine vrea sa faca naveta pe autostrada, n-are decit. Sint vreo patru trenuri într-un sens, vreo patru în alt sens, sint autobuze, microbuze. Deci, daca vor sa se duca cu masina, platesc taxa. Daca nu, se duc cu autobuzele, cu trenul”, a declarat Berceanu. El a spus ca printre nemultumiti sint si angajatii de la Centrala Nuclear-Electrica de la Cernavoda, desi acestia au salarii mari. “De exemplu, cei care lucreaza la Centrala de la Cernavoda, daca cumva o sa mai aiba probleme, eu o sa dau publicitatii salariile de la Cernavoda”, a avertizat ministrul Transporturilor.

Liberalii se gindesc la motiune

 Liberalii considera ca reactia legitima fata de angajarea raspunderii Guvernului în fata Parlamentului pe Legea unica a salarizarii si Legea pensiilor si legile educatiei ar trebui sa fie o motiune de cenzura, anuntind ca va începe negocierile cu partidele parlamentare si cu societatea civila.“Reactia fireasca a tuturor partidelor politice responsabile în fata unui asemenea act imoral si ilegitim ar fi depunerea unei motiuni de cenzura, daca Guvernul va da dovada de o asemenea iresponsabilitate. PNL va angaja, în perioada urmatoare, discutii cu partidele, asociatiile profesionale, sindicatele, societatea civila pentru a construi o reactie legitima”, se arata într-un comunicat de presa al PNL.În comunicatul citat se mentioneaza ca PNL considera inacceptabil ca un Guvern care are o majoritate parlamentara de 70% sa-si puna problema asumarii raspunderii pe trei zone importante de reglementare, educatia, pensiile si salarizarea unica.“PNL considera decizia Guvernului de a-si asuma raspunderea pe legile salarizarii, pensiilor si educatiei drept o noua dovada de imoralitate politica venita din partea coalitiei Basescu-Geoana-Boc”, se mai arata în comunicatul PNL. În plus, liberalii au apreciat ca aceste subiecte atit de importante, precum legile salarizarii, pensiilor, si educatiei trebuie scoase din sfera discutiilor politicianiste si supuse unor dezbateri serioase si responsabile.Premierul Boc i-a anuntat, simbata, pe membrii Cabinetului ca doreste asumarea raspunderii Guvernului pe legile salarizarii, pensiilor si educatiei, dorind astfel sa verifice si

Horoscop zilnic

BERBEC Sinteti plin de elan si aveti initiative inspirate. Puteti avea mari satisfactii pe plan profesional si intelectual, daca dati dovada de perseverenta. Pe plan sentimental, nu aveti de ce sa va plingeti. Va sfatuim sa fiti modest in relatiile cu prietenii. TAUR Va simtiti in forma si faceti planuri indraznete de viitor. Este un moment prielnic pentru investitii pe termen lung, pentru a incepe noi afaceri si pentru calatorii in interes personal. Profitati de moralul ridicat pe care il aveti astazi! Aveti mari sanse de reusita. GEMENI Energia si perseverenta va ajuta sa finalizati un proiect inceput cu mai mult timp in urma. In prima parte a zilei, un prieten va propune o colaborare avantajoasa, care va va aduce satisfactii materiale nesperate. Evitati discutiile in contradictoriu cu partenerul de viata! RAC Dimineata faceti o scurta calatorie in care imbinati interesele profesionale cu cele personale. Sinteti foarte increzator in capacitatile dumneavoastra si aveti tendinta sa va asumati prea multe riscuri. In relatiile cu colaboratorii, va sfatuim sa fiti mai flexibil si sa nu incercati sa va impuneti punctul de vedere. LEU Datorita dificultatilor financiare, s-ar putea sa se declanseze o cearta in familie. Sinteti plin de energie si puteti sa finalizati o lucrare inceputa cu mai mult timp in urma. Nu pierdeti ocazia! Va sfatuim sa cheltuiti cu masura si sa aveti in vedere si necesitatile familiei. FECIOARA Incepeti ziua cu elan si incredere, care va sporesc randamentul. Nu aveti nici un fel de probleme de comunicare. S-ar putea sa plecati intr-o calatorie de afaceri. Va recomandam sa acordati mai mult timp odihnei, altfel riscati sa aveti probleme de sanatate. BALANTA Sinteti tensionat datorita programului incarcat de la locul de munca. Va sfatuim sa nu va manifestati nemultumirea in fata sefului. Aveti incredere si nu va lasati coplesit! Veti rezolva cu bine toate sarcinile. SCORPION Situatia financiara nu este satisfacatoare, dar nu reuseste sa va descurajeze sau sa va determine sa va pierdeti increderea in fortele proprii. Chiar daca va simtiti in forma, va recomandam sa va ginditi bine inainte de a actiona si sa fiti prudent. SAGETATOR Aveti mari sanse de reusita in tot ce faceti la locul de munca si in interes personal. Vointa si increderea in sine va ajuta sa depasiti toate dificultatile. Este un moment foarte bun pentru a sustine examene, lucrari si proiecte. Nu neglijati problemele persoanei iubite, care asteapta de la dumneavoastra mai mult decit ii oferiti! CAPRICORN Un barbat mai in virsta va propune o afacere din care puteti cistiga in scurt timp o suma importanta de bani. In cursul dupa-amiezii sinteti nevoit sa plecati intr-o calatorie in interes de serviciu. Cu acest prilej, s-ar putea sa cunoasteti un viitor partener de afaceri. Evitati speculatiile de orice fel! VARSATOR In prima parte a zilei va ocupati de o problema financiara mai veche. Daca vi se propune o colaborare, va sfatuim sa nu o refuzati. Ar putea sa produca o schimbare favorabila in viata dumneavoastra. Tineti cont de sfaturile partenerului de viata! PESTI Incepeti ziua cu o bucurie. Primiti o suma mare de bani dintr-o afacere demarata cu mai multe zile in urma impreuna cu un prieten. Acum puteti sa va faceti planuri indraznete de viitor si sa cumparati un obiect de valoare pe care vi-l doriti de mult.  Nascuti pe 10 august -       Ziua vocii de catifea  Persoanele nascute pe10 august par a fi omniprezente. Isi fac simtita prezenta intr-un mod foarte puternic. Personalitatea lor dicteaza celorlalti asemenea unei voci care este auzita in mod constant. Este de mentionat faptul ca, pentru acesti nativi forma de exprimare este la fel de importanta ca si continutul declaratiei. Asadar, stilul si tehnica de a comunica au o mare importanta pentru ei. Compania nativilor zilei de 10 august este deseori cautata de ceilalti. Sint persoane vivace cu mult umor si din aceasta cauza sint apreciati. Datorita faptului ca nu este o fire nestatornica, te poti baza cu incredere pe o persoana nascuta in aceasta zi. Au extraordinara calitate de a-i putea face pe cei din jurul lor sa se simta bine. Deci, sint oameni foarte amuzanti si placuti. Simt nevoia puternica de a fi apreciati. Atunci cind se intimpla acest lucru, cei nascuti in aceasta zi se daruiesc in mod aproape neconditionat - nu numai celor iubiti, ci si celor cu care intra in contact in viata de zi cu zi. Daruirea poate fi calea de a evita abordarea introspectiva a personalitatii proprii. Cunoasterea de sine reprezinta un drum destul de anevoios. Cu toate acestea, nativii vor trebui sa il parcurga pentru a-si pune in evidenta toate aspectele pozitive ale personalitatii. Indivizii mai evoluati nascuti in aceasta zi, in timp, ajung sa pretuiasca timpul in care sint singuri. Aceasta descoperire se va produce atunci cind nativii vor fi in jurul virstei de treizeci spre patruzeci de ani. A se cunoaste pe sine poate deveni o prioritate foarte importanta. Cei nascuti in aceasta zi vor ajunge intr-un moment al vietii cind vor fi capabili sa faca pregatiri meticuloase pentru a ajunge sa se cunoasca. O astfel de planificare este foarte practica. In acest fel, persoanele nascute pe data de 10 august vor evita sa se supraaprecieze. Ele nu vor permite sperantelor ireale sa le domine gindirea.Cele mai potrivite profesii pentru nativii zilei de 10 august sint acele profesii in care isi pot pune in valoare talentele verbale. Atunci cind lureaza intr-o companie, este de preferat sa ocupe un post care sa implice contactul cu clientii sau care sa le permita sa interactioneze cu colegii. Nu ar fi bine sa isi petreaca prea mult timp singuri, intr-un birou. Este foarte important pentru aceste persoane sa primeasca in mod constant un raspuns din partea celor cu care intra in contact. Acest lucru este extrem de important pentru evolutia nativilor. Daca ei vor fi capabili sa foloseasca intr-un mod constructiv raspunsurile critice, aceasta atitudine se va dovedi a fi foarte importanta pentru propria maturizare. Intr-un mod pozitiv ii va solicita o cariera in domeniul afacerilor sau in domeniul media. Insa, indiferent de domeniu, nativii sint foarte ambitiosi. In orice caz, cei nascuti in aceasta zi trebuie sa fie atenti sa nu dezvolte o atitudine elitista in drumul lor spre succes. Uneori, persoanele nascute pe data de 10 august sint destul de inaccesibile din punct de vedere sentimental. Multi dintre cei nascuti in aceasta zi simt nevoia de a avea un auditoriu. Cu toate acestea, ei nu sint foare deschisi la nivel emotional. Deseori, nativii pun prea mare accent pe felul in care sint tratati in viata publica. Au parte de multe suferinte atunci cind simt ca munca lor nu este apreciata. Respingerile repetate pot fi cauzele unei atitudini cinice, care nu poate decit sa strice. Asadar, este foarte important ca nativii zilei de 10 august sa isi mareasca increderea in ei insisi si in convingerile lor. Aceasta atitudine ii va face sa nu mai fie atit de dependenti de parerile si de aprobarea celorlalti. De asemenea, se va accentua capacitatatea de a impartasi si de a fi increzatori. In general, pentru persoanele nascute pe data de 10 august satisfactia oferita de un lucru bine facut are o imporanta mai mare decit banii. Virtutile unei astfel de atitudini sint aparente. In interiorul lor, nativii cred ca trebuie sa primeasca o rasplata potrivita pentru munca lor.SFATURI: Evalueaza-ti atasamentul fata de valorile exterioare. Nu mai depinde atit de mult de parerile si opiniile celorlalti. Fii mai increzator in tine. Cultiva-ti atentia, toleranta, dragostea lipsita de egoism si daruirea neconditionata. PUNCTE FORTE:  Atractiv AmuzantPUNCTE SLABE:  Lipsit de incredere in sine Cu multe nevoi   

Joaca de-a ultimatumul in Coalitie

 Premierul Emil Boc a declarat din nou simbata, dupa sedinta Executivului, ca Guvernul isi va asuma raspunderea pe legea salarizarii unice, legea privind reformarea sistemului de pensii si pachetul de legi ale educatiei. Anuntul a fost de natura sa retensioneze relatiile dintre PDL si PSD, social-democratii interpretind decizia lui Boc drept un “santaj” care ar putea rupe actuala coalitie. De altfel, insusi primul ministru a declarat ca asumarea raspunderii pe cele trei legi reprezinta si un test pentru coalitia PDL-PSD. Mult mai amenintator s-a aratat secretarul general al PDL, Vasile Blaga. Acesta sustine ca, în cazul în care PSD nu va fi de acord cu restructurarea aparatului de stat si asumarea raspunderii Executivului pe legile privind reforma, Guvernul va cadea la începutul lunii septembrie. In plus, Blaga crede ca o remaniere a Cabinetului Boc este oricum necesara. Raspunsuri de week-end la PSDIn replica, social-democratii s-au aratat iritati ca ar trebui sa aleaga intre sustinerea legilor pe reforma si raminerea la guvernare. Vicepresedintele PSD Constantin Nita a declarat ieri ca spera ca formatiunea sa sa nu fie pusa în situatia de a alege între coalitie si Educatie. De asemenea, purtatorul de cuvint al PSD, Bogdan Niculescu Duvaz a catalogat drept “cinice si nepotrivite” declaratiile lui Emil Boc privind testarea coalitiei. El a precizat ca social-democratii nu sint de acord cu asumarea raspunderii pe legile educatiei, preferind o dezbatere parlamentara pentru acestea. Mai in gluma, mai in serios, Duvaz l-a indemnat pe premier sa asume raspunderea Guvernului pe masurile dure ce ar trebui luate in urma acordului cu Fondul Monetar International (FMI). “Daca domnul prim-ministru doreste sa verifice sau, cum spun eu, sa testeze la rupere - termenul se foloseste in Teoria materialelor - coalitia, atunci acolo este, cu seriozitate si responsabilitate, locul discutiei serioase, respectiv pe pachetul de masuri ce urmeaza sa fie luate in consecinta acordului cu FMI. Asta este ceea ce credem noi ca e util si atunci se va vedea si daca exista sau nu exista o majoritate care sprijina acest Guvern”, a spus Duvaz.Prima tinta: reforma in EducatieLamentarile social-democratilor n-au ramas fara raspuns, PDL raspunzind ieri dupa-amiaza printr-un comunicat de presa. Democrat-liberalii spun ca PSD nu trebuie sa aleaga între coalitie si reforma în educatie, ci trebuie sa decida daca e la guvernare doar pentru avantaje sau vrea cu adevarat reforme pentru România. “PSD nu trebuie sa aleaga între Coalitie si reforma în Educatie, ci trebuie sa aleaga între reforma în Educatie si reforma în Educatie. PSD trebuie sa se decida daca este prezent la guvernare doar pentru a cauta avantaje, sau doreste cu adevarat reformele de care România are nevoie”, se arata într-un comunicat al PDL, reactie la afirmatiile facute ieri de responsabilii PSD. Altfel, democrat-liberalii sustin ca propunerile de masuri anticriza ale PSD au fost analizate de experti în probleme economice ai coalitiei si ca “aplicarea unora sau altora depinde de negocierile cu FMI si Comisia Europeana”. Aseara, înaintea sedintei informale a partidului, mai multi lideri ai PSD au declarat ca trebuie sa aiba loc o discutie cu PDL în legatura cu decizia de asumare a raspunderii pe legile educatiei, iar Marian Vanghelie a sustinut ca nu se pune problema ca cineva “sa trimita acasa” PSD.

?Vizionarea? culturii este mai scumpa

Pentru Centrul de Cultura “Augustin Bena” Alba, taxa anuala de scolarizare a fost stabilita la 400 lei pentru clasele de acordeon, orga, chitara, canto, instrumente de suflat, pian si vioara, la 350 lei pentru clasele de pictura, grafica, arta foto, arta video, design vestimentar, design ambiental si arta digitala, iar pentru clasa de dans din Cugir taxa va fi de 250 lei anual. Institutia de cultura va percepe si  tarife pentru serviciile prestate sau pentru produsele realizate. Ansamblul folcloric va percepe pentru un concert in aer liber sau in sala sustinut de o orchestra de zece persoane 1.000 lei/ora, pentru o piesa interpretata de un solist vocal tariful va fi de 100 lei/melodie, iar pentru un dans tariful va fi de 200 lei. Pentru participarea la diverse actiuni a ansamblului folcloric tariful a fost stabilit la 5.000 lei/actiune. Ansamblul de fanfara va participa la concerte in aer liber pentru 1.000 lei/ora, va sustine spectacole de doua ore in sala sau in aer liber pentru 2.500 lei, va participa la actiuni funerare pentru 1.000 lei/ora si va participa la actiuni de genul “Fiii satului” sau ziua localiatilor pentru 2.000 lei/ reprezentatie de o ora si jumatate. Au fost stabilite si tarifele care vor fi percepute pentru vinzarea obiectelor realizate de clasele de arta lemnului, tesaturi-cusaturi si ceramica, acestea fiind cuprinse intre 3 si 50 lei. Toate aceste taxe si tarife ramin la aceeasi valoare ca si in prezent.Mai scumpTarifele de intrarea la expozitiile permanente ale Muzeului National al Unirii si pentru vizitarea Salii Unirii au fost majorate de la 6 lei la 7 lei pentru adulti si de la 3 lei la 3,5 pentru elevi, studenti si pensionari. Taxa pentru ghidaj expozitii a fost stabilita la 24 de lei fata de 20 lei acum, pentru ghidaj Cetate va fi de 100 lei fata de 30 lei in prezent, insa si turul pentru care se face ghidajul este mult mai mare. Taxa pentru fotografiere a ramas la valoarea de 15 lei, taxa pentru filmare ramine 30 lei, iar tariful pentru expertizarea bunurilor culturale mobile va fi cuprinsa intre 25 si 500 lei/ obiect. De asemenea, au fost stabilite prin hotarirea CJ Alba si tarifele care vor fi practicate anul viitor pentru restaurari si descarcari de sarcina arheologica. Pentru intrarea la spectacolele Teatrului de papusi “Prichindel”, pretul biletului va ramine si anul viitor de 4 lei pentru copii, insa acum se face o diferentiere intre elevi, studenti si pensionari care vor plati 9 lei si adulti, care vor plati 15 lei. La spectacolele de gala intrarea va costa 18 lei, la fel ca in prezent. De anul viitor va fi perceputa si o taxa pentru inchirierea salii de spectacole - 100 lei/ora, precum si una pentru inchirierea autobuzului pentru transport persoane la actiuni recreative, care va fi cuprinsa intre 1 si 3 lei/km. Noile taxe si tarife vor intra in vigoare din prima zi a anului viitor.

Fara Mutu, dar cu Surdu!

 Selectionerul Romaniei, Razvan Lucescu, a anuntat ca Adrian Mutu si Cristian Sapunaru nu vor mai face parte din lotul pentru amicalul cu Ungaria, din cauza unor accidentari suferite in ultimul moment. Adrian Mutu se confrunta cu o viroza puternica, iar staff-ul echipei nationale stia de ea inca de simbata dimineata. S-a asteptat ameliorarea starii de sanatate a internationalului roman, dar aceasta nu s-a imbunatatit, iar Razvan Lucescu a renuntat sa il mai convoace. Mai mult, romanul trebuia sa joace intr-un meci amical al Fiorentinei cu Aston Villa (scor, 0-1), dar a fost scos din lot in ultimul moment. In ceea ce il priveste pe fundasul lateral al lui FC Porto, Cristian Sapunaru, acesta are probleme musculare. Astfel, dintre cei zce stranieri convocati initial, la Budapesta vor fi prezenti doar 8, trei dintre ei urmind sa mearga direct in capitala Ungariei si sa nu mai vina la reunirea din Romania, acestia fiind Mihai Nesu, Max Nicu si Razvan Rat. De asemenea desi selectionerul a spus ca se va decide in privinta lotului de-abia dupa incheierea tuturor celor noua meciuri din etapa a II-a a Ligii I, Razvan s-a razgindit si a anuntat lotul mai devreme. Noutatile sint portarii Pantilimon si Tatarusanu, fundasul Dananae, mijlocasul Surdu si atacantul Bogdan Stancu. Lotul complet este: Coman, Pantilimon, Tatarusanu (portari), Dananae, Maftei, Radoi, Chivu, Goian, M. Constantin, Rat (fundasi), Mara, Roman, Apostol, Codrea, Ghioane, Lazar, Nicu, Surdu (mijlocasi), Marica, Danciulescu, Bucur, Stancu (atacanti).

In semifinale si atit

 Tensimana romana Sorana Cirstea a ajuns pina in semifinalele puternicului turneu feminin de la Los Angeles, dotat cu premii in valoare totala de 700 mii de dolari. Dupa ce a eliminat-o pe a opta jucatoare a lumii, prietena sa Caroline Wozniacki (Danemarca) si a beneficiat de abandonul germanei Sabine Lisicki, Sorana s-a aflat in sferturi in fata polonezei Agnieszka Radwanska (13 WTA), care a invins-o zdravan in turneul precedent de la Stanford. Partida disputata vineri seara a avut o cu totul alta desfasurare, Sorana cistigind primul set la tie -break. In cel de-al doilea, insa, romanca a pierdut un game pe serviciu la 1-2 si n-a mai cistigat nici unul pina in final. Nici in setul decisiv lucrurile nu pareau prea bune, Sorana pierzindu-si serviciul la 4-4. Insa a reusit sa faca rebreak imediat si, la 6-5, a cistigat pe serviciul polonezei antrenata de tatal ei, calificindu-se in semifinale. Acolo a dat de australianca Samantha Stosur, care a cistigat singura intilnire directa, in sferturile turneului de la Roland Garros, care a scos-o cu 6-1, 6-2 pe Monica Niculescu, apoi pe Ana Ivanovic (6-3, 6-2), pentru a trece in sferturi de Zheng Jie (4-6, 6-3, 6-4), tenismana chineza care a eliminat-o pe lidera mondiala Dinara Safina. Din pacate, Sorana nu a mai reusit jocul bun din partida cu Radwanska, pierzind cu 3-6, 2-6 la jucatoarea clasata pe locul 19 in topul mondial. In finala, s-au intilnit azi-noapte Samantha Stosur si italianca Flavia Pennetta, care a dispus in semifinale de Maria Sarapova, cu 6-2, 4-6, 6-3. In semifinalele probei de dublu, Monica Niculescu impreuna cu americana Vania King, au trecut de cuplul asiatic Chiang Chia Jung / Zi Yan (Taivan / China), scor 1-6, 6-2, 11-9, dupa o ora si 21 de minute. Invingatoarele vor juca finala tot impotriva unui cuplu chino-taivanez, Peng Shuai / Hsie Cheng Peng, care au beneficiat de retragerea in semifinala a perechii Aliona Bondarenko / Elena Vesnina (Ucraina / Rusia)In calificarile probei de simplu a turneului feminin de la Cincinnati (Ohio), tinara reprezentanta a Romaniei Alexandra Dulgheru a pierdut, scor 4-6, 3-6 in fata rusoaicei Alla Kudriavteva. Pe tabloul principal, Sorana Cirstea va juca, in aceasta seara in primul tur contra americancei Meghan O’Shaughnessy, in timp ce Victor Hanescu va lua startul in prestigiosul turneu de la Montreal, din seria Masters, in compania austriacului Jürgen Melzer. La turneul masculin de la Cordenons (Italia), Victor Crivoi va juca in primul tur cu argentinianul Brian Dabul, iar perechea romano-elvetiana, Horia Tecau / Yves Allegro (favorita nr. 2) va intilni in optimi cuplul Teimuraz Gabasvili / João Souza (Rusia / Portugalia).

Ciini ingropati de vii

 Gaz Metan Medias - Universitatea Craiova 2-1 (0-1). Eric (’73), Kubala (’77) / Fl. Costea (’45). O partida superba in care la timona s-a aflat aproape in permanenta echipa gazda, dar cea mai buna evolutie a avut-o portarul craiovean Silviu Lung, cu citeva interventii salutare la Bud, Kubala si Eric. Pe contraatac, Florin Costea a ratat dintr-o pozitie extrem de simpla, dar a deschis scorul inainte de pauza, impotriva cursului jocului. Insa “gazarii” si-au continuat ofensiva, blocind in acelasi timp si orice constructie craioveana, iar fiul marelui portar de altadata a fost invins de doua executii de inalta clasa ale brazilianului Eric si slovacului Michal Kubala. Una peste alta, Gaz Metan se anunta o forta redutabila in acest sezon, iar Craiova pare ca are nevoie de antrenor.Dinamo - International Curtea de Arges 0-1 (0-0). Fl. Popa. Disputata fara spectatori, partida din Soseaua Stefan cel Mare a reprezentat un cosmar pentru “ciini”, nu pentru ca au dezamagit din nou in fata unui outsider, ci pentru ca au pornit repriza secunda cu doi oameni in minus: Grigore (’12) si Tamas (’45) fiind eliminati de Teo Craciunescu, primul pentru un fault din spate si cel de-al doilea pentru o intrare la Stoianof, ambele decizii fiind vehement contestate de managerul Cristi Borcea, care a cerut excluderea din arbitraj a lui Craciunescu. Argesenii au stiut sa profite de situatie, au inscris in urma unui corner si au practicat un joc de posesie care a anihilat cele mai multe din incercarile dinamoviste de atac. FC Brasov - Astra Ploiesti 0-0. Desi a jucat inca din min. 26 cu un jucator in minus, atacantul ploiestean Paun fiind eliminat, prahovenii si-au vindut scump pielea, portarul Cristi Munteanu fiind eroul partidei. Insa si FC Brasov, neputincioasa in atac, poate sa-i multumeasca lui Dani Coman, care a fost salvator in repriza secunda in fata lui Chiacu. In primul minut al timpului aditional, Astra a mai pierdut un jucator, tot ex-dinamovist, la o faza ciudata: Alexe a cazut la pamint, iar atunci cind brancardierii au vrut sa-l transporte in afara terenului, a reactionat violent. Pandurii Tirgu Jiu - FC Vaslui 1-0 (1-0). Stinga (’12). Evolutie normala pentru o echipa antrenata de Sorin Cirtu. Gol marcat timpuriu, apoi aparare avansata si supranumerica la mijlocul terenului. Cristi Dulca a incercat sa verifice potentialul vasluienilor inainte de AEK, dar atit portarul Haisan, cit si fundasul Akakpo (inlocuitorii previzibili pentru suspendatii Kuciak si Buhus) au dezamagit. In final, “pandurii” lui Cirtu si-au atins scopul reusind a doua victorie din campionat. Gloria Bistrita - Unirea Alba Iulia 1-1 (0-0). Anca (’54) / Veljovic (’46). Echipa bistriteana se arata tare subtirica sub conducerea antrenorului Sandu Tabirca si nu a reusit sa se impuna pe teren propriu la primul meci oficial jucat in nocturna. Ex-clujeanul Rade Veljovic a inscris primul sau gol in Liga I de ziua lui. Bistritenii n-au alergat prea mult dupa egalare, dar nici n-au reusit mai mult. Unirea Urziceni – Rapid 1-0 (1-0). Paduretu (’13). O prima repriza dominata de gazde, a doua de rapidisti, campionii fiind inghesuiti in final in careul propriu. Meciul n-a fost chiar atit de rau ca spectacol, insa a fost impregnat cu multe duritati, arbitrul Istvan Kovacs fiind constrins sa fragmenteze mai mareu jocul. Meciurile Otelul Galati – Ceahlaul Piatra Neamt, Poli Iasi – FC Timisoara  si Steaua – CFR Cluj s-au disputat aseara. Etapa viitoare (14-16 august): Unirea Alba Iulia – Poli Iasi, FC Timisoara – Rapid, Ceahlaul Piatra Neamt – Dinamo (vineri), Astra Ploiesti – Gloria Bistrita, CFR Cluj – Otelul Galati (simbata), Inter Curtea de Arges - Gaz Metan Medias, Universitatea Craiova – Pandurii Tirgu Jiu, FC Vaslui – FC Brasov, Steaua – Unirea Urziceni (duminica).Clasament1. Pandurii    2    2    0    0     2-0    6     (^3)2. FC Brasov    2    1    1    0     1-0    4     (^1)3. Rapid    2    1    0    1     4-2    3     (0)4. Steaua    1    1    0    0     2-0    3     (^3)5. CFR    1    1    0    0     2-0    3     (0)6. Gaz Medias    1    1    0    0     2-1    3     (0)7. Otelul Galati    1    1    0    0     1-0    3     (^3)8. Timisoara    1    1    0    0     1-0    3     (0)9. Inter C.A.    2    1    0    1     1-1    3     (0)10. Unirea Urziceni    2    1    0    1     1-2    3     (0)11. Univ. Craiova    2    0    1    1     1-2     1     (-2)11. Gloria Bistrita    2    0    1    1     1-2    1     (-2)11. Unirea A. Iulia    2    0    1    1     1-2     1    (-2)14. Dinamo    2    0    1    1     0-1    1     (-2)14. Astra Ploiesti    2    0    1    1     0-1    1     (-2)16. FC Vaslui    1    0    0    1     0-1    0     (0)17. Ceahlaul    1    0    0    1     0-2    0     (-3)18. Poli Iasi    1    0    0    1     1-4    0     (0)

Cand pica Guvernul?

Guvernul Boc va afla, in septembrie, daca mai are majoritate in Parlament. Premierul Emil Boc a declarat, la finalul sedintei de Guvern de sambata, ca legea salarizarii unice, cea privind reformarea sistemului de pensii si legile educatiei urmeaza sa fie adoptate prin asumarea raspunderii Executivului, acesta reprezentand si un test pentru coalitia PDL - PSD. "Intre 5 si 15 septembrie" PD-L amana pentru luna septembrie termenul asumarii raspunderii de catre Guvern pe pachetul de legi privind educatia. Anuntul a fost facut de secretarul general al democrat-liberalilor, Vasile Blaga. Acesta a spus ca Executivul isi va asuma raspunderea "intre 5 si 15 septembrie", cand va vedea si daca mai are majoritatea in Parlament. "Punctul de vedere al premierului a fost ca Guvernul isi va asuma raspunderea pe acest pachet de legi si atunci vom vedea si daca guvernul mai are majoritate in Parlament", a anuntat Vasile Blaga, subliniind ca anuntul nu i-a luat prin surprindere pe colegii de coalitie. "Colegii de la PSD sunt in cunostinta de cauza. E un moment extrem de important de a vedea daca acest Guvern mai are sustinere", a spus secretarul general al PD-L. "Hartuire sistematica" Social-democratii ii acuza pe partenerii de guvernare de la PDL de faptul ca "asumarea raspunderii pe Legile educatiei are o miza exclusiv politica". "Nu reforma educatiei este scopul partenerilor de coalitie de la PDL, ci sa hartuiasca sistematic PSD si sa caute un nou pretext de cearta", a afirmat, ieri, ministrul IMM-urilor, Comertului si Mediului de Afaceri, Constantin Nita. Social-democratii sustin ca este nevoie de dezbatere pe Legile educatiei, nu de asumarea raspunderii. "PDL vrea sa faca testul Coalitiei pe spatele elevilor si profesorilor. Chiar colegii de coalitie de la PDL au afirmat, cu subiect si predicat, ca vor sa puna Coalitia in fata unui test prin asumarea raspunderii pe aceste legi", a spus Constantin Nita. "Adevaratul test al coalitiei ar trebui sa fie depasirea crizei. Speranta noastra este ca nu vom suprapune criza politica peste cea economica", a conchis Nita. Un premier cinic "Cinice si nepotrivite". Asa a catalogat purtatorul de cuvant al PSD, Bogdan Niculescu Duvaz, declaratiile premierului Emil Boc privind testarea coalitiei. "Daca Guvernul ar fi sa-si asume raspunderea pe ceva, sa-si asume raspunderea pe masurile pe care trebuie sa le ia in urma discutiilor cu FMI. Aceste masuri vor afecta pe termen mediu si lung intreaga societate romaneasca. Acolo trebuie o discutie serioasa si acolo se justifica asumarea raspunderii Guvernului in fata Parlamentului, adica a natiunii", a spus Bogdan Niculescu Duvaz. Acesta a mai aratat ca la nivelul PSD nu s-a discutat niciun moment, pana in prezent, despre asumarea raspunderii Guvernului pe Legile educatiei, iar partidul sau considera ca dezbaterile parlamentare sunt cele care pot duce la un rezultat cu adevarat stabil, pe cel putin zece ani, in ceea ce priveste domeniul educatiei. "Vor exploda ambele partide" Claudiu Saftoiu, fostul consilier politic al presedintelui Traian Basescu, ex-director al SIE, anticipeaza o rupere "exploziva" a coalitiei. "Fitilul in Coalitie a inceput sa arda si li se apropie de fundulet multor lideri pana vor exploda ambele partide, pentru ca ambele partide se dau victime, dar nici unul dintre partide nu vrea sa renunte la guvernare pentru ca se apropie campania prezidentiala si au nevoie de controlul sectiilor de votare", a afirmat Claudiu Saftoiu.

Rasfat pe bani publici

  "Nimicuri" costisitoare Deputatii si-au cumparat cravate si camasi in valoare de aproape 5.000 de lei. Potrivit site-ului de achizitii publice, e-licitatie.ro, mult mai scumpe au fost etichetele autoadezive. Pentru acestea, Camera Deputatilor a cheltuit peste 21.000 de lei. Cam aceeasi suma a fost alocata si pentru cumpararea mai multor drapele. Pentru lucrari de renovare a cladirii Parlamentului, din banii Camerei Deputatilor s-au cheltuit deja 355.000 de lei. Adaugand si fondurile pentru un sistem de arhivare si acces la posta electronica, totalul ajunge la aproape jumatate de milion de lei, bani cheltuiti in iulie. In aceeasi luna, senatorii au fost putin mai economi decat deputatii. Dar au platit aproape 160.000 de lei pentru servicii de telefonie mobila si 11.000 de lei pentru traducatori. In luna august, deputatii au cheltuit deja alte 12.000 de lei. Potrivit site-ului e-licitatie.ro, 1.700 de lei au fost dati pe un "fierastrau portabil de taiat teava la pozitie", iar de restul s-a cumparat o ghilotina pentru hartie. Cheltuieli de top La administratia prezidentiala, cei mai multi bani, peste o jumatate de milion de lei, au fost cheltuiti pentru modernizarea unui tablou electric. Costisitoare au fost si lucrarile de reconditionare a Bisericii Palatului Cotroceni - peste 330.000 de lei. In plus, la presedintie este in desfasurare o licitatie pentru construirea a 10 garaje si doua anexe, in valoare de 210.000 lei. In topul cheltuielilor se regaseste si Ministerul Turismului, care a pregatit 350.000 de lei, de la buget, pentru o campanie de promovare turistica la nivel national. In plus, ministerul are neaparata nevoie de 10 laptopuri, care costa peste 60.000 de lei. Acesti bani, insa, vin din fonduri europene.    

Incasari mari

 Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania are incasari la taxa de pod de la Fetesti cuprinse intre 300.000 si 400.000 de lei pe zi, a declarat, ieri, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu. Acesta sustine ca sumele stranse din aceasta taxa ar putea acoperi, intr-un an, jumatate din costurile cu deszapezirea. Berceanu a mai spus ca traficul in zona a atins chiar si valori de 30.000 de autoturisme pe zi si ca a crescut cu 100% vanzarea de roviniete. Ministrul a spus ca se gandeste sa accepte plata cu moneda straina la punctul de trecere.     

Discutii despre descentralizare

 Liderii Coalitiei se intalnesc astazi cu reprezentantii autoritatilor locale pentru a discuta despre stabilirea unor standarde de cost si calitate pentru fiecare nivel administrativ, despre optimizarea normativelor de personal si descentralizare. "E nevoie sa stabilim de cati oameni este nevoie pentru ca o primarie sau un Consiliu Judetean sa functioneze, dar nu cred ca trebuie sa discutam despre concedieri in administratie", a declarat  Liviu Dragnea, presedintele Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene din Romania. "Vom stabili standardul de cost pentru fiecare unitate administrativ-teritoriala in raport cu populatia pe care o are. Asta inseamna ca vom evita cheltuieli abuzive ale banului public care astazi exista la nivel local", a anuntat premierul Emil Boc. 

Pensii si salarii inghetate

 "PSD nu exclude inghetarea pensiilor si a salariilor in 2010", intrucat situatia economica este in continuare "foarte grea", a declarat vicepresedintele PSD Constantin Nita. In schimb, ministrul pentru IMM-uri a precizat ca partidul sau nu este de acord cu disponibilizarile. In opinia PSD, trebuie cautate alte cai de reducere a cheltuielilor. Constantin Nita, care face parte din echipa de negociatori cu Fondul Monetar International, a refuzat insa sa dea detalii referitoare la discutiile purtate cu expertii FMI despre varianta disponibilizarii a 10 la suta dintre bugetari. Surse neoficiale sustin ca FMI negociaza cu Guvernul disponibilizarea a peste 100.000 de bugetari pana la mijlocul anului viitor, inghetarea pensiilor, cu exceptia celor minime sociale, pana in 2010 si a salariilor bugetarilor, pana cand legea salarizarii unice va produce efecte. 

Cadouri pentru Basescu

  Presedintele Traian Basescu a primit o traista si o caciula de blana de la romanii din orasul Kladovo din Serbia, precum si o medalie, pentru efortul de sprijinire a comunitatilor de romani din afara granitelor. Traian Basescu a ajuns sambata la Kladovo, unde a fost intampinat de primarul localitatii, Dejian Nicolici. Seful statului a discutat aproape o ora si jumatate cu autoritatile locale, la Primarie, dupa care a mers pe jos in centrul orasului, unde era asteptat de cateva sute de persoane, majoritatea etnici romani.Presedintele a reafirmat ca Romania va continua sa sustina nerecunoasterea independentei Kosovo. "In aceasta directie, vom actiona in continuare la Curtea Internationala de Justitie in procesul pe care Serbia l-a intentat pentru nerecunoasterea independentei in Kosovo", a spus Basescu. Declaratia sa a starnit aplauze din partea celor aproape 1.000 de persoane prezente la Kladovo. De asemenea, Traian Basescu a spus ca Romania va continua sa sprijine Serbia in semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeana si in promovarea liberalizarii sistemului de vize. In timp ce se afla pe scena, presedintele a luat un steag tricolor de la un tanar aflat in apropiere si l-a fluturat timp de cateva momente. 

Anul inspitatiei

Caderea Zidului Berlinului a devenit simbolul libertarii in arta deceniului trecut O ampla analiza publicata de „The Guardian" releva modul in care evenimentele din 1989 au inspirat si influentat artisti din diverse domenii, de pe ambele parti ale Cortinei de Fier. Caderea zidului Berlinului a fost speculata mai ales de arta contemporana. Germanul Thomas Demand a modelat si apoi a fotografiat un birou STASI in miniatura, iar Jane si Louise Wilson au filmat cladirea reala a Ministerului pentru Siguranta Statului, aratand mobila si ehipamentul de spionaj primitiv, inclusiv un trunchi de copac fals, cu gauri pentru ochi. In ceea ce priveste Zidul Berlinului, multi artisti si-au lasat amprenta pe acesta. In prezent, conservatorii incearca sa pastreze imaginea pictata de Dimitrij Vrubel in 1990 pe zid, infatisandu-l pe liderul sovietic Leonid Brejnev sarutandu-se cu Erich Honecker. Imaginea exista inca pe East Side Gallery, cea mai mare parte a zidului ramasa inca in picioare.  Cinematografie In cinematografie, caderea zidului a fost un subiect fecund, provocand o explozie de filme germane, incepand cu documentarul „November Days: Voices and Choices" produs de Marcel Ophüls in 1990. Alte productii cinematografice pe acest subiect sunt „Outside Time" regizat de Andreas Kleinert in 1995, centrat pe prabusirea unui mic oras din estul germaniei si „Troller Amongst Germans" (1995) regizat de George Steffan, un documentar despre atitudinile germanilor in fata reunificarii. In 1990, a atras atentia pelicula „No Place to Go" de Oskar Rohler, un portret usor fictiv despre impactul pe care reunificarea l-a avut asupra mamei regizorului, care a inceput sa bea si s-a sinucis. Doua filme produse la mai mult de un deceniu de la evenimentele din 1989 s-au dovedit a fi succese comerciale apreciate de critici. Primul, regizat in 2003 de Wolfgang Beckerl este „Good Bye, Lenin!" care satirizeaza reunificarea prin povestea unui comunist dedicat care intra in coma in 1989 si se trezeste dupa caderea zidului. Thriller-ul „The Lives of Others" (2006) este al doilea film de succes, regizat de de Florian von Donnersmarck. Simbol al muzicii Zidul Berlinului a devenit rapid simbol al muzicii pop si rock. In anii '70 si '80, multi artisti au facut referire la razboiul rece - Pink Floyd („The Wall"), Frankie Goes to Hollywood („Two Tribes"), Abba (The Visitors), Elton John („Nikita") si Nena („99 Luftballons"). Evenimentele din 1989 au fost reflectate in melodii precum „The Night That the Wall Came Down" al trupei Stiff Little Fingers, „A Great Day for Freedom" cantata de Pink Floyd si „Wind of Change" al trupei germane The Scorpions. Au fost voci care au sustinut chiar ca muzica pop a fost cea care a produs fisurarea zidului. Desi inspirat de sentimentele anti-americane din Iran, single-ul lui Neil Young „Rockin' in the Free World" a devenit in 1989 un imn al timpului. David Hasselhoff, celebru pentru rolul din serialul american „Baywatch", era in acele vremuri un rocker de succes in Germania. Single-ul sau „Looking for Freedom" a devenit un mare hit in 1989, iar David a fost primul care a cantat langa zid dupa daramare, de Anul Nou.

Boianul, la 700 de ani

In satul Boian traiesc peste 600 de familii. Boianul a sarbatorit dublu in acest sfarsit de saptamana. Pe langa implinirea a 700 de ani de atestare documentara, localnicii s-au bucurat pentru prima oara si de sarbatoarea Fiii Satului. Tot cu aceasta ocazie inedita, s-au adunat in Boian si vechii localnici, care acum s-au „imprastiat" prin judetele tarii sau chiar prin strainatate. Cu totii au raspuns prompt invitatiei primarului Lucian Scumpu, de a se reintregi macar pentru un week-end. „Am incercat sa ne adunam cu totii, pentru a sarbatori asa cum se cuvine. Sarbatoarea Fiii Satului este una cu traditie in mediul rural, dar noi, din pacate, nu am organizat asa ceva niciodata. Acesta este primul an in care o punem la punct si, dupa ce am vazut cum se desfasoara, suntem convinsi ca o vom organiza in fiecare an de acum incolo", a recunoscut Lucian Scumpu, primarul comunei Bazna. Momente memorabile Boian este satul apartinator comunei Bazna, fiind compus din peste 600 de familii. Aproape din fiecare gospodarie a participat cel putin cate un reprezentant, spre incantarea organizatorilor, care au prins „aripi" si pentru editia din 2010, la care se gandesc serios deja. Editia de anul acesta a debutat pe un fundament religios. Toti participantii si-au dat intalnire in curtea bisericii din sat, unde au asistat la un ritual plin de incarcatura spirituala. S-au adunat in fata monumentului eroilor, unde parintele Pomohaci a tinut o slujba de pomenire, urmata de un minirecital de cantari bisericesti. Imediat dupa aceea, direct din locatia incarcata de spiritualitate, participantii au luat drumul unei zone „lumesti": Caminul Cultural. Aici, sarbatoarea s-a incins pana spre seara, oaspetii fiind tratati cu muzica de calitate si cu alte surprize pe masura. Cel mai apreciat moment a fost, de departe, cel in care pe scena caminului si-au facut aparitia indragite nume ale lumii folclorice, precum Traian Ilea, Valeria Cotoreanu sau artistii cunoscuti in zona, ai ansamblurilor „Datini" din Bazna si „Coconita" din Boian. „Tot la Caminul Cultural am dezvelit si placa comemorativa. Acesta a fost unul dintre momentele cele mai emotionante, consider eu. Dupa cum am vazut noi situatia de la fata locului, toata lumea s-a simtit bine si nu au existat momente despre care sa nu putem povesti mai tarziu urmasilor", a marturisit Lucian Scumpu.   

Preocupati de infrastructura

  In Pauca, santierul nu s-a inchis. Din contra. Autoritatile locale au demarat un nou proiect pentru imbunatatirea aspectului comunei. Este vorba despre lucrarile prin care se va pune la punct toata infrastructura. Primarul, Niculaie Dancu, a declarat ca nu se pune problema asfaltarii strazilor, deocamdata, ci doar a balastarii acestora. Motivul: la anul vor fi demarate lucrarile pentru introducerea sistemului de canalizare, fapt care va necesita, evident, noi sapaturi. Dupa ce si aceasta lucrare va fi finalizata, autoritatile nu exclud varianta asfaltarii. „Deocamdata, doar balastam pentru ca nu are rost sa ne apucam de asfaltare din moment ce vom darama din nou strazile, la anul. Atunci vom lucra la canalizare", a precizat edilul-sef al comunei Pauca.    

Guvernul face concesii

  Proiectele care vizeaza amenajari de imbunatatiri funciare realizate pe domeniul public sau privat si pentru care proprietarul sau administratorul asigura accesul liber la infrastructura realizata vor putea fi finantate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala, prin PNDR, a decis Guvernul, in ultima sedinta. Potrivit actului normativ, finantarea publica nerambursabila a proiectelor este de 100% din totalul cheltuielilor eligibile. "Am dat posibilitatea ca si pentru sistemele de irigatii sa poata fi accesate fonduri comunitare destinate dezvoltarii agriculturii", a declarat ministrul Agriculturii, Ilie Sarbu. Hotararea ofera posibilitatea unui solicitant de a depune simultan mai multe proiecte pentru masuri diferite din cadrul PNDR, pentru a fi cofinantate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala. Un solicitant poate depune proiecte pentru a fi cofinantate din FEADR si in situatia in care are in derulare proiecte de investitii diferite, finantate prin SAPARD.    

Doua explozii "marca ETA" in Palma de Mallorca

Doua bombe de putere redusa au explodat ieri in doua restaurante din Palma de Mallorca, fara sa faca victime, dupa un avertisment al ETA, relateaza AFP. "Pagubele sint mici", a informat Prefectura. Guvernul regional basc a spus ca o societate de taxiuri din Tara Bascilor a primit un avertisment ETA legat de prezenta uneia sau mai multor bombe in restaurante din Palma de Mallorca, unde gruparea a lovit deja saptamina trecuta. Prima bomba a explodat in toaleta restaurantului La Rigoletta, dar Prefectura nu are detalii despre a doua explozie. La 30 iulie, o bomba a ucis doi politisti in apropiere de Palma de Mallorca, atentat revendicat de ETA. Circa 1.600 de membri ai fortelor de ordine au incercat in zadar sa-i gaseasca pe autorii atentatului, iar accesul pe insula chiar a fost suspendat citeva ore. ETA este considerata responsabila pentru uciderea in 50 de ani a 828 de persoane, de la primul sau atentat ucigas, la 7 iunie 1968.    NewsIn

Se parafeaza vinzarea lui "U"

Consiliul Local a vindut, prin licitatie publica, mai bine de 1 milion de actiuni, care inseamna 51% din capitalul societatii. Pretul de pornire a fost, potrivit caietului de sarcini, 0,47 de lei pe actiune.      La deschiderea ofertelor, in 24 iulie 2009, s-a constatat ca a fost depusa o singura oferta: cea lui Florian Walter. La acea data Walter a declarat ca poate sa achite toate datoriile "Universitatii", in valoare de peste 5 milioane de lei, pina in 15 august.      Tot in sedinta de miine se vor aproba indicatorii tehnico-economici pentru inlocuirea sistemelor clasice de incalzire si apa calda cu sisteme pe baza de resurse regenerabile. Astfel, pentru 51 de centrale termice de cvartal s-au analizat 3 scenarii privind trecerea pe combustibili din materiale regenerabile. In urma analizei scenariilor s-a hotarit amplasarea unor panouri solare plane pentru 14 centrale termice si varianta tehnologica cu cogenerare pentru 5 obiective centrale termice.     Sursele de finantare pot fi atit Programul Operational Sectorial de Crestere a Competitivitatii Economice (POS-CCE), fonduri structurale de coeziune sau bugetul local. Atit valoarea investitiei in panouri solare, cit si varianta cogenerarii este aceeasi, cite 5,4 milioane de lei.      Edilii vor mai vota miine si indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea si echiparea ambulatoriului Spitalului clinic municipal. Investitia contribuie, astfel, inclusiv la scaderea numarului de pacienti redirectionati de la 20.000, in 2008, la 13.000, in 2012, si scaderea timpului mediu necesar pentru diagnosticare de la 40 de minute, in 2008, la 28 minute, in 2012.

Badescu nu va mai fi sef al ASG

Gabriel Badescu nu va mai fi sef al Agentiei pentru Strategii Guvernamentale (ASG), care se va desfiinta, potrivit unor surse guvernamentale citate de Mediafax. Anterior publicarii acestor informatii, premierul Emil Boc declarase, in urma sedintei de Guvern, ca va reduce numarul agentiilor guvernamentale de la 226 la 107. Boc ar fi luat decizia desfiintarii Agentiei in cadrul procesului de restructurare a agentiilor din subordinea Guvernului. ASG ar urma sa devina unul dintre departamentele Secretariatului General al Guvernului (SGG), iar numarul posturilor institutiei sa fie cu 40% mai mic.    În luna martie, Guvernul a aprobat o hotarire privind reorganizarea Agentiei. Prin acest act numarul maxim de posturi a fost micsorat de la 60 la 51.      Printre atributiile ASG se numarau realizarea de rapoarte privind starea sociala a populatiei, oportunitatea sociala si impactul perceptiv pentru masurile guvernamentale, asigurarea de asistenta de specialitate primului-ministru, altor demnitari si inalti functionari publici din cadrul Guvernului in domeniul comunicarii, mentinerea de legaturi permanente cu ambasadele straine in Romania si cu organismele internationale reprezentate in tara, in scopul informarii acestora, impreuna cu Ministerul Afacerilor Externe, asupra activitatii guvernamentale publice si a imaginii tarii.      Directorul ASG este Gabriel Basescu, care a lucrat conferentiar la Facultatea de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii din cadrul UBB. Badescu a ocupat functia dupa ce a fost propus in 6 februarie pe acest post.    A. M. P.

"U" si CFR, fara oameni la nationala de tineret

Prezenta constanta in lotul echipei lui Emil Sandoi, Ciprian Deac nu a primit convocarea mult asteptata. Nici "U" Cluj nu mai are reprezentant printre "tricolori", dupa ce Andrei Cordos s-a transferat in Italia, la Frosinone. Iata lotul complet de jucatori pe care va miza selectionerul: Cezar Lungu (Steaua Bucuresti), Silviu Lung ("U" Craiova) - portari; Alexandru Matel (Farul Constanta), Stefan Barboianu, Valerica Gaman, Radu Barbu (toti "U" Craiova), Andrei Cordos (Frosinone), Silviu Ilie (Otelul Galati), Andrei Ionescu, Mihai Onicas, Razvan Ochirosii (toti Steaua Bucuresti), Gabriel Torje, Liviu GANEA (ambii Dinamo Bucuresti), Paul Pirvulescu (Gaz Metan Medias), Constantin Gingioveanu (FC Vaslui), Raul Rusescu (Unirea Urziceni), Marius Alexe ( Astra Ploiesti) si Mihai Costea ("U" Craiova).     In conferinta de presa premergatoare partidei cu Andorra, fostul "student" Andrei Cordos a vorbit si despre transferul in Serie B, la Frosinone: "M-am acomodat foarte repede în Italia. Ma asteptam sa fiu convocat la tineret si doresc sa demonstrez ca am meritat încrederea celor care m-au chemat. În Italia, antrenamentele sint mai intense, iar cine isi merita postul de titular joaca", a spus Cordos. Meciul Andorra - România, din Grupa I preliminara a Campionatului European de tineret, se va juca pe 12 august, de la ora 18.30, pe arena Estadi Comunal din Andorra La Vella.    D. S.

Presa a bifat anuarul cu numarul 4

Cel de-al patrulea anuar al Asociatiei Profesionistilor Presei Clujene (APPC) a fost lansat vineri seara, intr-un cadru linistit, in incinta terasei de vara de pe strada Clinicilor, chiar daca vremea le-a jucat putin feste (la ora deschiderii a cazut o ploaie rece de vara care a durat cam 15 minute). Volumul cuprinde o colectie de 34 de texte si o serie de fotografii semnate de-a lungul anului 2008 de ziaristii clujeni si publicate atit in presa locala, cit si cea nationala. La eveniment au participat jurnalisti si purtatori de cuvint ai majoritatii publicatiilor si institutiilor publice din Cluj.    D. S.

A venit "decarul", dar urmeaza si altii

Ceballos a facut ieri cunostinta cu vestiarul Universitatii ClujNumarul 10 asteptat de conducere si de echipa tehnica a ajuns in final la echipa "studentilor". Fotbalistul Matias Gabriel Ceballos, in virsta de 25 de ani, a efectuat ieri primul antrenament sub comanda staff-ului tehnic clujean. Matias Gabriel Ceballos are 25 de ani si a evoluat ultima data la formatia San Martin de Tucuman, in prima liga argentiniana. La finalul sezonului, echipa a retrogradat si fotbalistul a devenit liber de contract. Dupa cum recunoaste si patronul echipei, Florian Walter, antrenorul Carmelo Palilla este singurul in masura sa decida viitorul mijlocasului sosit din Argentina: "El va fi urmarit, se va face o analiza. Toti jucatorii sint urmariti de Palilla, nu trebuie sa-i vad eu sau altcineva. Antrenorul nostru va avea ultimul cuvint in privinta acestui transfer", a precizat Walter pentru monitorul.     Mai sosesc intaririCu toate ca lotul a fost schimbat in proportie de 80% fata de sezonul trecut, oficialii clubului nu exclud varianta completarii lotului si cu alti jucatori. In continuare, "U" mai cauta un portar cu experienta, pentru a-i face concurenta lui Hutan, intrucit Bogdan Farcas, cel care a aparat buturile campionatul trecut, va fi imprumutat la Dinamo Bucuresti. De asemenea, la echipa ar mai putea sosi un fundas central, dupa ce varianta Adrian Cuciula (Liberty) a cazut definitiv.     "Perioada de transferuri se incheie in 31 august. Orice este posibil. Pot sa mai apara jucatori la Universitatea Cluj", a conchis Walter.     Universitatea Cluj, impartita in doua echipe, a disputat simbata o partida amicala in fata propriilor suporteri. Intr-o parte au evoluat: Farcas - Busca, Soporan, Nitu, Baiano - Danciu, Negura, Tene, Borza - Gabriel, Iacob. In cealalta au jucat: Hutan - Ungurusan, Szilagyi, Teusan, Iuhas - Bucsa, Ionescu, Popa, Voican - Sintejudean, Cojocnean. A invins echipa lui Ungurusan, cu scorul de 2-0, dupa reusitele semnate de Voican si Sintejudean.

Femei mai multe, profit mai mic!

Prezenta mai multor femei în managementul unei companii poate avea un efect negativ asupra performantei financiare a acesteia, arata un studiu publicat de cotidianul britanic "Daily Telegraph". Astfel, desi companiile cu mai multe femei în management au administratie corporativa mai buna, sint mai putin profitabile si au o capitalizare mai mica. Explicatia: femeile directori sint mai stricte decit omologii lor barbati. "Este o problema complicata. Cercetarea noastra arata ca directorii femei îsi fac foarte bine treaba. Dar un management dur, cu mai multa monitorizare, ar putea sa nu fie întotdeauna un lucru bun. De fapt, constatam ca o monitorizare mai intensa poate fi contraproductiva în companiile conduse bine", a explicat Daniel Ferreira, de la Departamentul de Management al London School of Economics.

Salarizarea unica, pina la 31 octombrie

Guvernul a convenit ca masa salariala sa fie redusa de la 9% la 6,2% din PIB pina in 2015, iar raportul dintre salariul minim si cel mediu pe economie sa fie de 1 la 2, a anuntat premierul Emil Boc. Seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks, a declarat ca institutia pe care o reprezinta mentine termenul pina la care autoritatile romane trebuie sa adopte Legea unica a salarizarii: 31 octombrie 2009. Termenul limita pentru finalizarea legii unitare a pensiilor din sistemul public este stabilit pentru finalul acestui an.     La rindul sau, vicepresedintele PSD Constantin Nita a declarat ieri ca nu exclude varianta inghetarii salariilor si pensiilor pentru 2009 si 2010, "pentru ca situatia economica este foarte grea". Pe de alta parte, ministrul PSD nu a dorit sa comenteze varianta disponibilizarii a 10% dintre bugetari, ca urmare a negocierii guvernantilor cu FMI.

Atentie soferi! Modificari in trafic

Sensul unic de circulatie pe strada Baba Novac, pe tronsonul cuprins intre strada Avram Iancu si strada Ion I. C. Bratianu, a fost inversat incepind de simbata. Pe strada cu pricina se circula dinspre strada Avram Iancu inspre Ion I. C. Bratianu.     "O data cu inversarea sensului unic se deschide circulatia in dublu sens pe strada Ion I. C. Bratianu, pe tronsonul cuprins intre strada Baba Novac si Piata Stefan cel Mare", se mai arata intr-o comunicare a Primariei.     Totodata, se instituie sens unic de circulatie in Grigorescu, pe aleea auto dintre adresele Donath nr. 3 bloc 7 si Donath nr. 13 bloc M1. Se va circula dinspre strada Honoré de Balzac inspre strada Hateg.     O alta modificare operata de municipalitate este punerea in functiune a unui semafor la intersectia dintre Bulevardul 21 Decembrie 1989 si Petöfi Sandor. Semaforul va fi programat in functie de cel de la intersectia dintre Bulevardul 21 Decembrie cu strada Paris.    A. M. P.

Spitalele pregatesc paturi pentru bolnavii de gripa porcina

Primul caz de infectare cu virusul A/H1N1 din Rom?nia a fost confirmat pe 23 mai, la o tinara ?ntoarsa din SUAIn Romania, numarul infectarilor cu A/H1N1 – virusul responsabil pentru imbolnavirea cu noua gripa, de origine porcina – este de 199, potrivit Centrului European de Prevenire a Bolilor.     Spitalele din Romania dispun de peste 6.000 de paturi pentru pacientii diagnosticati cu gripa porcina, iar autoritatile vor suplimenta numarul acestora, daca va fi nevoie, a declarat, pentru NewsIn, directorul Centrului pentru Prevenirea si Controlul Bolilor Transmisibile, dr. Adriana Pistol. "In anumite sectii ale spitalelor din tara, se pot amenaja paturi care sa fie destinate exclusiv pacientilor cu gripa noua, se pot face noi sectii de infectioase, daca va fi nevoie, in toamna, cind se asteapta in toata lumea o crestere a numarului de pacienti infectati cu virusul A/H1N1", a precizat dr. Pistol.    90.000 pacienti tratati cu antiviraleIn privinta stocului de antivirale, de aproape 450.000 de cutii, reprezentantii Ministerului Sanatatii (MS) spun ca acesta este suficient pentru a trata aproximativ 90.000 de pacienti diagnosticati cu gripa porcina. "Pina acum s-au consumat in jur de 900 de cutii, pentru tratarea pacientilor diagnosticati cu noua gripa. Tratamentul unui pacient necesita, in medie, cinci cutii de antivirale", a explicat purtatorul de cuvint al MS, Mihai Ursa.    Suplimentare de fonduriMS a obtinut din partea Guvernului o suplimentare a bugetului cu peste 3 milioane de lei, din Fondul de rezerva al Executivului, pentru achizitionarea de antivirale si echipamente de protectie impotriva gripei porcine, destinate personalului medical si populatiei. Din acesti bani va fi asigurat tratamentul specific cu medicamente antivirale pentru 25% din populatie, conform procentului minim recomandat de Organizatia Mondiala a Sanatatii si Comisia Europeana.     Ministrul Sanatatii, Ion Bazac, a precizat, in repetate rinduri, ca stocul de antivirale, 450.000 de cutii, acopera putin peste 2% din populatia din Romania.     Totodata, directorul Regiunii Europene a OMS a adresat ministrilor Sanatatii din statele membre o scrisoare in care subliniaza ca guvernele trebuie sa informeze permanent publicul referitor la masurile de protectie intreprinse si sa asigure stocuri de antivirale, vaccinuri, echipamente de protectie personala si substante dezinfectante.      Potrivit aceluiasi act, va fi asigurata vaccinarea profilactica pentru aproximativ 35% din populatia Romaniei: 5% din personalul medico-sanitar, care asigura securitatea nationala si locala, precum si din sectoarele economice vitale, si 30% dintre persoanele cele mai expuse la imbolnavire.

Stamatian vrea amendarea legii prefectului

Prefectul Florin Stamatian, in ziua investirii oficiale in functie, primeste ordinul de numire chiar din mina premierului Emil BocStamatian ar fi primit o scrisoare din partea Ministerului Administratiei si Internelor prin care se solicita Institutiei Prefectului propuneri de modificare a legii. "Am avut aceasta discutie mai ales ca deja mi-a si sosit din partea Ministerului Adminsitratiei si Internelor o cerere de a sugera modificari la acest act normativ. E un semnal pozitiv ca deplasarea mea de la Bucuresti nu a fost o simpla schimbare de opinii despre vreme. I-am rugat pe parlamentari, pentru ca sunt juristi multi dintre ei, sa formuleze modificari", a declarat Florin Stamatian, citat de NewsIn. El a adaugat ca va avea o noua intilnire cu parlamentarii clujeni peste o saptamina, cind se va intoarce din concediu.      Problema legii Institutiei Prefectului a fost adusa in discutie de catre Stamatian in cadrul sedintei de Guvern la care a participat saptamina trecuta. El s-a deplasat in Capitala pentru a-i prezenta premierului Emil Boc stadiul implementarii proiectelor finantate din fonduri publice in Cluj.      In opinia lui Stamatian, modificarile Legii Institutiei Prefectului sint imperative intrucit, in opinia sa, nu le da suficiente atributii reprezentantilor Guvernului in teritoriu. Acesta a mai adaugat ca prefectul va avea atributii in domeniul controlului implementarii proiectelor europene, in masura in care il delega ministrul de resort, potrivit unui document transmis de MAI.     Unul dintre amendamentele pe care le va sustine prefectul de Cluj va viza trecerea secretarilor de primarii in subordinea Prefecturii. "In momentul de fata, prefectul nu are nici o pirghie de discutie si control asupra activitatii secretarilor sau relatia directa cu conducatorii serviciilor deconcentrate. Asa cum a fost inainte, secretarii ar trebui sa revina in subordinea prefectului. Au fost de acord parlamentarii ca se vor face astfel de modificari legislative", a subliniat prefectul.     La intilnirea de simbata cu prefectul judetului Cluj au participat senatorul Mihail Hardau (PDL), presedintele Comisiei Juridice din Camera Deputatilor, Daniel Buda (PDL), deputatul Mircia Giurgiu (PDL), senatorul PSD Alexandru Cordos, deputatul UDMR Palfi Zoltan si cei doi subprefecti ai judetului Cluj, Vasile Cozma si Mircea Jorj.

"Viata continua sa fie dura pentru copiii strazii din Romania"

"The Observer" publica o fotografie cu Laurentiu si Cola, notind ca cei doi locuiau pina in urma cu un an in subteranele Bucurestiului, dar acum au o rulotaZiaristul a coborit in subteranele "umede, puturoase, cu scene parca desprinse direct din Dostoievski" impreuna cu o tinara voluntara de la organizatia "Salvati copiii". Aici, noteaza ziaristul, copiii duc o viata aspra printre conductele subterane. Tot aici, jurnalistul britanic a descoperit o "colonie subterana" condusa de Laurentiu, un baiat care a trait pe strazi ani de zile, supravietuind cu ajutorul drogurilor si al prostitutiei in jurul garii. Apoi s-a hotarit sa opteze pentru viata, a coborit in lumea de dedesubt, unde a devenit lider de grup, stabilind regulile "gaurii" - fara inhalari de Aurolac, fara prostitutie, iar cine vrea sa stea trebuie sa-si caute de lucru.     "Acestia au fost copiii pierduti ai revolutiei din 1989 din Romania", explica Ed Vulliamy. "Lumea a fost ingrozita cind bebelusii si copiii abandonati, multi suferind de SIDA, au fost gasiti legati cu lanturi de paturile lor metalice in orfelinatele-inchisori ascunse in Romania lui Nicolae Ceausescu. O alta parte a dramei suprarealiste se intimpla in Bucuresti, unde un vis devenit realitate se impletea cu un cosmar: tancurile treceau peste ramasite arse; soldati tineri - avind la cascheta flori puse de oameni - raspundeau focurilor de arma trase de tragatori izolati; multimea venea sa se holbeze la reduta cazuta a regimului lui Ceausescu si sa celebreze momentul, parca nevenindu-i sa creada, sau sa-si plinga mortii la altare improvizate unde ardeau luminari si unde erau lasate ca ofrande diverse nimicuri personale sau brichete. Era ca un razboi venit din alt timp, intr-un film alb-negru. Iar orfanii erau cea mai neplacuta parte", relateaza jurnalistul de la "The Observer" vorbind despre revolutia din 1989. Unii dintre copii au fost ulterior adoptati de Occident, explica el. Pentru restul, in general pentru tineri si pentru saraci, "eliberarea" era departe de a fi sfirsitul necazurilor lor. Palatul Culturii din Medias, de pilda, devenise o discoteca unde adolescentele isi plateau bauturile contra unei partide de sex afara, "la zid", pentru care incasau 2 dolari. In Gara de Nord din Bucuresti, copiii isi vindeau trupurile strainilor - multi dintre ei britanici, subliniaza ziaristul amintindu-si de vizita in Romania din 1996.      Vara aceasta el a revenit in Romania. Capitalismul, constata britanicul, a avut efecte ciudate asupra tineretului roman, care pina la Revolutie a fost mai izolat de Occident decit orice alta generatie comunista, cu exceptia Albaniei. Nici o alta fosta tara comunista nu a fost insa atit de atrasa de materialismul epocii moderne cind Razboiul Rece a fost literalmente inlocuit de razboiul Cola, spune jurnalistul, care isi aminteste ca in 1996, cind s-a lansat Pepsi Max la Bucuresti, tinerii aproape ca au facut o minirevolutie calcindu-se in picioare ca sa obtina o cutie gratis. Rivala Coca-Cola deja sedusese tara cu stralucirea ei occidentala, scrie "The Observer".     In mare, revolutia a deschis poarta catre lume si le-a adus tuturor mari sperante. Pentru unii, a adus mari oportunitati, dar in egala masura pe altii i-a expus la efectele devastatoare ale pietei libere, ducind la fragmentare sociala, la dependenta de droguri, dezindustrializare si somaj, relateaza articolul din saptaminalul britanic.     Pentru copiii strazii, viata in 2009 este la fel de dificila cum a fost intotdeauna, scrie Ed Vulliamy. In adapostul subteran al lui Laurentiu vin copii ai strazii care "s-au curatit", s-au lasat de droguri, iar acum traiesc in "gaura" muncind pentru un salariu modest. Laurentiu a fost ajutat in demersul sau de "Salvati copiii" si adapostul este mai curat decit multe case din Bucuresti, constata reporterul. Acesta reintilneste aici un copil al strazii, Cola, care in 1996 era delincvent, cersetor, bolnav, dependent de droguri. Acum este extenuat dupa o zi de munca, dar e schimbat. Laurentiu i-a gasit o slujba si acum e un fel de exemplu de succes pentru ceilalti. "The Observer" publica, de altfel, o fotografie cu Laurentiu si Cola, notind ca cei doi locuiau pina in urma cu un an in subteranele Bucurestiului, dar acum au o rulota.      Un alt tinar din adapost urma sa plece a doua zi la munca in Cipru. Laurentiu l-a adapostit si pe Mircea, un baiat de 9 ani abandonat de mama, care nu si-a cunoscut tatal. Pina la virsta aceasta a vindut amfetamine, uneori consumind din ele. A mai mers "putin" si cu strainii, spune el, "dar nu mult".Laurentiu si Cola spun ca adesea tiganii le dau tircoale copiilor din adapost incercind sa-i convinga sa vinda heroina, dar copiii sint sfatuiti sa-i refuze si sa vina mai bine la munca, facind curatenie in piata. Uneori vin si tiganii. "Pentru ca vad ceea ce noi stim. Nimeni nu ne poate salva, nimeni nu-i poate salva. Numai noi putem sa ne salvam. Asta e legea strazii in Romania in zilele astea", i-au spus ei interlocutorului britanic.     Jurnalistul vizitase in 1996 si orfelinatul "Pinocchio". Acum descopera ca exista "Pinocchio 2", care poate stirni invidia unor institutii similare din multe tari din Europa, inclusiv din Marea Britanie, dupa cum noteaza reporterul, care a stat de vorba cu cea care conduce orfelinatul, Sorina Chivoiu.     Nu cu mult inainte de caderea sa, dictatorul comunist Nicolae Ceausescu isi adaugase un balcon palatului sau in stil vechi atenian, de unde voia sa se adreseze milioanelor de oameni din piata. N-a ajuns sa traiasca acest vis. De fapt, singura persoana care a facut aceasta, pentru 27 de secunde, in fata unei audiente de 200.000 de persoane, dupa ce s-a lasat asteptat timp de 3 ore, a fost Michael Jackson, in 1992. Unii copii de la orfelinatul "Pinocchio" au mers atunci sa-l vada. Fostii copii ai strazii au fost fascinati atunci. Zilele acestea, starea aceea de spirit e si mai pronuntata, scrie Ed Vulliamy.     In incheierea articolului despre Romania, jurnalistul britanic le ofera cititorilor citeva date despre tara noastra. Astfel, aminteste ca in 1989 Ceausescu intrase in al 15-lea an de presedintie, iar venitul anual mediu era echivalent cu 600 de lire, dar nu exista somaj oficial recunoscut. La ultimele alegeri din perioada comunista, din 1985, candidatii comunisti au fost alesi cu 97,73% din voturi. Dintr-o populatie de 23.151.564 de locuitori, 3,5 milioane erau membri ai Partidului Comunist. Terenurile agricole erau detinute colectiv sau in ferme de stat, iar dupa caderea comunismului s-au creat aproape patru milioane de mici ferme private. In 2009, presedintele Traian Basescu, fost capitan de nava si primar al Bucurestiului, este la putere din 2004. Rata somajului este de 6,4%. Populatia este acum de 21.450.000 de locuitori si prognoza e descrescatoare pentru urmatorii 50 de ani. In 2007, Sibiu a fost capitala culturala europeana. Romania are una dintre cele mai mari rate ale mortalitatii infantile din Europa, cu 23 de decese la 1.000 de nasteri. Comertul cu vinurile din Romania este in crestere accentuata, a mai retinut "The Observer".    NewsIn

Pe scurt

Cirstea a suferit un atac cerebralDirectorul tehnic al Gloriei Bistrita, Constantin Cirstea, a fost internat simbata la Sectia de Terapie Intensiva a Spitalului Judetean Bistrita, dupa ce a suferit un atac cerebral. "Starea lui de sanatate este mai buna în prezent, este constient, înca nu poate vorbi, este înca la perfuzii, dar da semne de viata. A fost aproximativ 10 ore într-o somnolenta pe care medicii au numit-o coma. Am fost la el la spital, m-a vazut, m-a recunoscut, iar acum familia sa este linga el. Natura acestui atac cerebral provine de la o problema mai veche pe care nu a tratat-o", a spus presedintele Gloriei, Jean Padureanu. Cirstea a pregatit-o pe Gloria timp de 11 sezoane si a fost numit in functia de director tehnic in vara acestui an.    NewsInDebut bun pentru romaniFotbalistii Sergiu Radu si Emil Jula au marcat fiecare cite un gol în meciul pe care Energie Cottbus l-a cistigat ieri în fata lui FC Augsburg, scor 3-1, în prima etapa a diviziei secunde din Germania. Radu a deschis scorul în minutul 23, dar oaspetii au egalat 4 minute mai tirziu, prin Thurk. Energie a preluat conducerea prin reusita lui Bittroff, în minutul 45^3, iar Jula a stabilit scorul final în minutul 63. Burca a purtat în meciul de duminica banderola de capitan si a fost integralist, în timp ce Sergiu Radu a fost înlocuit în minutul 84, iar Jula în minutul 90^1. Si mijlocasul român Florin Lovin a fost integralist la 1860 München, echipa care a învins cu scorul de 2-0 pe TuS Koblenz. El a pasat decisiv la primul gol al echipei, reusit de Cooper în minutul 17. Al doilea gol a fost marcat de Lauth, în minutul 62.    NewsInClijsters nu se da batutaFosta lidera mondiala a tenisului feminin, belgianca Kim Clijsters, va reveni în competitii, dupa 2 ani si 2 luni de absenta, la turneul de la Cincinnati, dotat cu premii în valoare de 2.000.000 de dolari, informeaza AFP. În primul tur la Cincinnati, Clijsters o va întilni pe frantuzoaica Marion Bartoli, cap de serie numarul 12. Belgianca a intrat direct pe tabloul principal al turneului gratie unui wild-card oferit de organizatori.     În virsta de 26 de ani, Clijsters si-a anuntat retragerea din activitate în mai 2007, din cauza unor accidentari. În februarie 2008, tenismana a dat nastere unei fetite, pentru ca pe 26 martie 2009 sa îsi anunte oficial revenirea. Înaintea acestui anunt, Clijsters a jucat citeva meciuri demonstrative alaturi de Tim Henman, Steffi Graf si Andre Agassi. Pe tabloul principal de simplu de la Cincinnati se regaseste si Sorana Cirstea, care în primul tur o va întilni pe americanca Megan Shaughnessy, posesoare a unui wild-card.    NewsInPetre a adus victoriaMijlocasul român al formatiei Terek Groznîi a reusit sa marcheze golul victoriei în partida din deplasare contra formatiei Dinamo Moscova, din etapa a XVII-a a campionatului rus. Florentin Petre a marcat în minutul 60, iar în minutul 90 a primit un cartonas galben. Mijlocasul a fost integralist la Terek, în timp ce Daniel Pancu a fost titular si a fost înlocuit în minutul 90. Terek ocupa dupa 17 etape locul 8 în clasament, cu 24 de puncte, în timp de Dinamo Moscova este pe 5, cu 3 puncte mai mult. Liderul clasamentului este Rubin Kazan, cu 34 de puncte.    NewsInPato nu pleacaGruparea italiana AC Milan a negat ca jucatorul Alexandre Pato urmeaza sa fie vindut la gruparea engleza Chelsea Londra, informeaza site-ul oficial al echipei din Serie A. "Avind în vedere informatiile care au circulat în aceasta dimineata în presa engleza, AC Milan precizeaza ca nu exista nici un fel de tratative în legatura cu Alexandre Pato, jucatorul fiind netransferabil", se arata în comunicatul oficial al lui AC Milan. Publicatia "News of the World" a scris ca formatia Chelsea a ajuns la un acord cu Milan si va plati 52 de milioane de euro în schimbul lui Pato, iar acesta urmeaza sa fie împrumutat în urmatorul an la gruparea engleza. Sursa citata mentiona ca fotbalistul va încasa un salariu dublu.    NewsIn

Concert umanitar pentru Sorinel

Campania umanitara cu stringere de fonduri pentru tinarul clujean Sorinel Barbos continua, din initiativa prietenilor, si in aceasta saptamina.      Alternativ Quartet, Nick de la Luna Amara si Grimus vor sustine un concert caritabil, pentru Sorinel, in 13 august. Evenimentul se va desfasura in Club Fantasy, de pe strada Samuil Micu, numarul 15A, incepind cu ora 20. Biletele se vor putea cumpara la intrare, cu 10 lei, iar toti banii strinsi astfel vor fi donati lui Sorin. In aceeasi locatie vor fi expuse spre vinzare fotografii si se va face body painting."Prietenul nostru Radu Salcudean (fotograf) continua cu donarea fotografiilor in scop caritabil - pe blogul lui http://blog.radusalcudean.ro. De asemenea Matei Domnita, Gelu Lupas, Radu Vadan, Bogdan Gomotirceanu, Tya Afrim si inca alti fotografi ne-au lasat fotografiile sa le expunem si la celelalte evenimente organizate pentru Sorinel, plus toate accesoriile, decoratiunile, cartile care au fost donate si urmeaza sa fie vindute la urmatorul tirg care se va organiza in octombrie, asta in functie si de evolutia lui Sorinel", ne-a spus ieri Miruna Miron, una din organizatoarele evenimentului.    Tirg de 5.900 de leiSaptamina trecuta s-a derulat un tirg de produse "home made", cu vinzare, pe terasa Heltai. "Toti banii din vinzari ii donam lui Sorinel. Am adunat, in cele 3 zile 6.200 de lei si 100 de euro", ne-a povestit Miruna. Vineri, patru tineri au participat si la "Noaptea alba a reducerilor" din Polus. "Cei de la Polus au fost foarte draguti si ne-au lasat sa amplasam o masa. Am fost patru persoane, am pus urna pentru Sorinel si am adunat, din poze si cartea vinduta, 150 de lei, iar oamenii de la marketing din Polus au strins 180 de lei si ni i-au dat", a spus prietena lui Sorinel.    Si tu il poti ajuta pe Sorinel! Sorin Barbos, de 23 de ani, din Cluj-Napoca, alpinist utilitar, are nevoie de sprijin. El a fost electrocutat in urma cu o luna, acum este internat cu arsuri pe mai mult de jumatate din suprafata corporala la Cluj-Napoca si, pentru a-si reveni, in prima faza a tratamentului, are nevoie de niste creme in valoare de citeva mii de euro.      Si tu il poti ajuta pe Sorinel! Are un cont deschis pe numele surorii lui, Simona Lup, la Raiffeisen Bank, cod IBAN RO 62 RZBR 00000 6000 3467512. Donatii 4.000 de euro ii sint necesari lui Sorin Barbos in prima faza a tratamentului.

Doar cazare, fara masa!

Morariu a precizat ca romanii au devenit mai interesati de destinatiile interne, altele decit Litoralul, precum Delta Dunarii, Baile Felix, Baile 1 Mai, Buzias, Bran-Moeciu, Olanesti, Tusnad, Bazna, Borsa Maramures, Busteni, Calimanesti-Caciulata, Geoagiu, Gura Humorului sau Paltinis. Potrivit reprezentantului Eximtur, cele mai multe plingeri ale clientilor se refera la calitatea serviciilor oferite pe litoral si la nivelul preturilor percepute.     Agentia clujeana de turism a înregistrat în primele 7 luni ale anului o scadere a vinzarilor pe destinatiile interne cu circa 15%, comparativ cu aceeasi perioada din 2008, în conditiile în care la finalul primului semestru diferenta de vinzari fata de S1 2008 era de -25%. Potrivit directorului general al Eximtur, Lucia Morariu, cresterea vinzarilor în iulie poate fi pusa pe seama introducerii tichetelor de vacanta si a ofertelor speciale lansate pentru toate statiunile de pe Litoral.      Eximtur a înregistrat în 2008 o cifra de afaceri de 40,5 milioane de euro.

Concurenta mare pe piata masinilor "reposedate"

Parcurile de "masini noi la mina a doua" sint din ce in ce mai cautateDaca in urma cu un an companiile de leasing isi concentrau oferta pe vinzarea bunurilor noi si pe acordarea de solutii pentru creditare, acum acestea s-au transformat in adevarate rivale ale dealerilor auto, ducind campanii mai mult sau mai putin agresive pentru vinzarea bunurilor recuperate de la cei care nu si-au mai putut plati ratele.     Un astfel de tirg de masini reposedate a avut loc in Cluj la sfirsitul saptaminii trecute, iar lumea a fost atrasa la eveniment de potentialele oferte, in ciuda ploii. Tirgul, organizat de BT Leasing, a prezentat 28 de masini, desi parcul auto de masini recuperate al companiei ajunge la circa 100.    Oferte de crizaPe perioada tirgului, pentru clujenii interesati, dar mai ales pentru clujenii cu dare de mina, au fost gindite diverse promotii si oferte precum "1A1/2 gratis".      "Asa cum si altii fac reduceri in aceasta perioada, ne-am gindit sa oferim si noi pachete - astfel ca, la o masina de clasa superioara, se poate achizitiona la jumatate de pret o masina de clasa inferioara", explica Luminita Stefanescu, director de marketing BT Leasing.    Problema e sa scapi de "fosta"Totusi, nu toti clujenii care au vizitat tirgul s-au declarat incintati de ideea accesarii unui contract de leasing in aceasta perioada.     "Ofertele sint bune, dar pentru o masina noua ar trebui mai intii sa o vind pe cea pe care o am acum. Ca de doua masini nici nu se poate pune problema, in aceasta perioada. Si chiar nu cred ca as reusi sa o vind la un pret bun. Asa ca am venit la tirg mai mult ca sa vad care mai sint preturile", spune Mariana Roja, unul din vizitatorii evenimentului.     "Preturile sint normale, adica mie mi se par preturi reale, nu sint nici mai mici, dar nici mai mari fata de cit merita o masina cu dotarile respective. Totusi, masinile de aici au avantajul ca au un numar mult mai mic de kilometri parcursi", e de parere si Andrei Popa, un alt clujean care a vizitat tirgul.    Prima vinzare a fost si cea mai scumpaDesi unii clujeni au fost reticenti fata de achizitionarea uneia dintre masinile expuse la tirg, altii nu au stat deloc pe ginduri, iar BT Leasing a reusit sa vinda inca din prima zi a evenimentului cea mai scumpa masina prezentata la tirg, un Mercedes de 49.000 de euro, pret fara TVA. Trebuie mentionat ca majoritatea masinilor care au participat la tirg sint, potrivit organizatorilor, recuperate de la firme care nu si-au mai platit ratele la leasing sau care au preferat sa renunte la autovehiculele respective pentru a reduce din cheltuieli.    Oferte ale companiilor de leasing (preturi fara TVA)BT LeasingDacia Logan - an 2006, 35.000 km, benzina, 5.150 de euroDacia Logan - an 2007, 86.000 km, benzina plus gaz, 7.110 euroMercedes Benz CLS 320 - an 2007, 88.000 km, motorina, 37.000 de euroJeep Grand Cherokee - an 2006, 49.300 km, motorina, 19.600 de euroSubaru Forester 2.0 XQ - an 2008,  - km, benzina, putere 158/116 (CP/kW), 17.510 euroTiriac Leasing Ford Fusion - an 2005, 166.500 km, benzina, 3.866 de euroFord Fiesta - an 2006, 28.500 km, benzina, 5.463 de euroAudi A4 - an 2008, 72.000 km, motorina, 15.042 de euroRolls Royce PHantom Cabriolet  - an 2008, 0 km, benzina, 285.715 euroMazda 6 - an 2006, 107.500 km, motorina, 7.984 de euroTBI LeasingAlfa Romeo 159 - an 2007, 55.068 km, motorina, 20.000 de euroAudi A4 S-Line - an 2008, 51 km, motorina, 32.000 de euroAudi A8 - an 2004, 131.168 km, benzina, 30.000 de euroDacia Logan - an 2006, 66.671km, benzina, 4.000 de euroDacia Logan - an 2006, 198.278 km, motorina, 3.700 de euroAlpha LeasingDacia Logan Laureate - an 2006, 122.000 km, motorina, 3.700 de euroSubaru Forester - an 2005, 117.000 km, benzina, 7.900 de euroFord Focus - an 2007, 35.000 km, motorina, 9.665 de euro

Pe scurt

Prunea vinde inca o parte din actiunile BrokerFostul director si presedinte al casei de brokeraj SSIF Broker a vindut la sfirsitul saptaminii trecute un pachet de 295.800 de actiuni la societatea de brokeraj pe care pina nu demult a condus-o, la pretul de 19 bani pe actiune. Tranzactia s-a ridicat astfel la circa 56.000 de lei. In ultimele 2 saptamini, Petru Prunea a vindut pe piata de capital un milion de actiuni SSIF Broker, la un pret mediu de 0,19 lei, ceea ce ridica valoarea incasarilor la 190.000 de lei. În data de 12 martie 2009, Prunea detinea 3,50% din capitalul social SSIF Broker, respectiv peste 10,13 milioane de actiuni.    A. D.BT reduce dobinzile la depoziteBanca Transilvania a redus, în medie, cu o jumatate de punct procentual, dobinzile platite la economiile atrase, acestea plasindu-se între 7,5% si 11,5% pe an pentru depozitele în lei si ajungind la cel mult 5% pe an la economiile în euro. Astfel, în cazul depozitelor la termen în moneda nationala, Banca Transilvania plateste dobinzi anuale între 10,5% si 11%, în functie de perioada de constituire. Dobinda practicata la depozitele pe produse specifice variaza între 7,5% pe an, pentru contul de economii destinat companiilor cu sume de pina la 5 milioane lei, si 11,5% pe an, pentru Depozitul pe 210 zile. La depozitele la termen în moneda europeana, dobinzile sint cuprinse în intervalul 4-4,25%, în functie de maturitate, în timp ce dobinda practicata la depozitele pe produse specifice variaza între 3% si 5%.    A. D.SSIF Broker recupereaza aproape 1,5 milioane de leiSocietatea clujeana de brokeraj SSIF Broker va recupera de la Ioan Morar, unul din clientii companiei, 1,42 de milioane de lei, dupa ce conducerea companiei a incheiat o intelegere in acest sens, potrivit unui comunicat trimis Bursei de Valori Bucuresti si Comisiei Nationale de Valori Mobiliare. Astfel, in urma unui contract tranzactie extrajudiciara intre cele doua parti, atit SSIF Broker, cit si Ioan Morar au convenit sa stinga, pe cale amiabila, litigiile dintre ele. Procesul care se afla pe rol facea referire la o suma de 1,5 milioane de lei, bani pe care Morar ii imprumutase de la Broker. Morar va trebui sa ramburseze suma pina in 2011, aceasta fiind pina atunci garantata cu portofoliul sau, care e administrat de SSIF Broker.    A. D.

Doar Mara a fost chemat la nationala

Un singur CFR-ist figureaza pe lista fotbalistilor convocati pentru amicalul cu Ungaria.     Selectionerul echipei nationale a României, Razvan Lucescu, a anuntat lista celor 23 de jucatori care vor face parte din lotul pentru meciul amical cu Ungaria. Dintre acestia, 14 provin din campionatul intern, pe cind din restul de 9 "stranieri" lipsesc Adrian Mutu (Fiorentina) si Cristian Sapunaru (FC porto), absenti din cauze medicale. Marea surpriza o reprezinta aducerea la nationala a cuplului stelist Romeo Surdu - Bogdan Stancu, primul dintre ei aflindu-se la prima convocare. Desigur, nu trebuie uitat ca Surdu a fost unul dintre copiii de suflet ai lui Razvan Lucescu pe vremea cind acesta pregatea formatia FC Brasov. CFR Cluj va fi reprezentata din nou de un singur jucator, Bogdan Mara, acelasi care bifase 75 de minute in precedentul test al primei reprezentativei, cel cu Lituania. Iata lotul României pentru meciul cu Ungaria, de pe 12 august: Portari - Danut Coman (FC Brasov), Costel Pantilimon (FC Timisoara), Ciprian Tatarusanu (Steaua); Fundasi: Ovidiu Dananae (Universitatea Craiova), Vasile Maftei (Unirea Urziceni), Mirel Radoi (Al Hilal), Cristian Chivu (Inter Milano), Dorin Goian (Palermo), Marius Constantin (Rapid), Razvan Rat (Sahtior Donetk), Mihai Nesu (FC Utrecht); Mijlocasi: Bogdan Mara (CFR Cluj), Mihai Roman (FC Brasov), Iulian Apostol (Unirea Urziceni), Paul Codrea (Siena), Tiberiu Ghioane (Dinamo Kiev), Costin Lazar (Rapid), Max Nicu (Hertha Berlin), Romeo Surdu (Steaua); Atacanti: Ciprian Marica (VfB Stuttgart), Ionel Danciulescu (Dinamo), Gigel Bucur (FC Timisoara), Bogdan Stancu (Steaua).    D. S.

PDL: "PSD e la guvernare pentru avantaje sau pentru reforma?"

"PSD nu trebuie sa aleaga intre coalitie si reforma in Educatie, ci trebuie sa aleaga intre reforma in Educatie si reforma in Educatie. PSD trebuie sa se decida daca este prezent la guvernare doar pentru a cauta avantaje, sau doreste cu adevarat reformele de care Romania are nevoie", se arata intr-un comunicat remis duminica NewsIn.     Democrat-liberalii mai spun ca propunerile de masuri anticriza ale PSD au fost analizate de experti in probleme economice ai coalitie si ca "aplicarea unora sau altora depinde de negocierile cu FMI si Comisia Europeana".     Vicepresedintele PSD Constantin Nita a declarat duminica, intr-o conferinta de presa, ca spera ca PSD sa nu fie pus in situatia de a alege intre coalitie si reforma Educatiei, subliniind ca pachetul de legi trebuie amplu dezbatut, si nu trecut prin asumarea raspunderii, si ca PSD nu se teme "de nici un santaj practicat de altii". "Cind facem un pachet de legi pe Educatie de o asemenea importanta, el trebuie discutat cu toate partidele, cu toti liderii importanti ce activeaza in domeniul Educatiei. Testul adevarat ar trebui sa fie depasirea crizei economice, acest lucru trebuie sa ne stea in atentie. Speranta noastra este ca nu vom suprapune criza politica peste cea economica, altfel (...) sper ca PSD sa nu fie pus in situatia sa aleaga intre coalitie si Educatie", a avertizat Nita.     Nita a mai spus ca va aduce in discutie astazi, in Biroul Permanent al partidului, oportunitatea sistarii discutiilor pe programul anticriza propus de PSD, in conditiile in care reprezentii PDL nu ar fi fost interesati de subiect, tratindu-l la capitolul "diverse".     PSD a prezentat la inceputul lunii iulie un plan de actiune ce contine 24 de masuri pentru iesirea din criza, precum construirea de locuinte pentru inchiriat, extinderea programului "Rabla" pentru firme si utilaje agricole, TVA scazut la unele alimente, plata TVA catre stat la incasarea facturii, nu la emiterea acesteia, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (forfetar) incepind cu 1 septembrie 2009. In ceea ce priveste ultima masura, social-democratii argumentau ca impozitul minim nu are efectul scontat, iar costurile mentinerii lui sint mult prea mari.     Prima sedinta a grupului de lucru al coalitiei pentru masurile anticriza a avut loc martea trecuta. Potrivit concluziilor discutiilor purtate de PDL si PSD pe tema planului anticriza al PSD, Guvernul ia in calcul mentinerea impozitului forfetar pina la finele anului, vinzarea participatiilor minoritare ale statului si valorificarea cotelor de emisii atribuite prin Protocolul de la Kyoto, au declarat pentru NewsIn, dupa intilnire, surse guvernamentale.      Guvernul isi va angaja raspunderea pe Legile privind salarizarea bugetarilor, reforma sistemului de pensii si Educatiei, astfel urmind sa fie testate atit sustinerea parlamentara, cit si vointa politica la nivelul coalitiei pentru realizarea reformelor, a declarat simbata premierul Emil Boc.    NewsIn

Inca 2 ani la Cluj

Desi mai avea varianta plecarii in Germania, la fosta sa echipa, Chemnitz, baschetbalistul a ales sa continue cu formatia care l-a achizitionat in urma cu 5 ani. Vestea alegerii sale a fost facuta chiar inaintea plecarii "studentilor" in cantonamentul din Serbia: "Sper sa fie o decizie buna si pentru mine, dar si pentru echipa. A fost ocazia mea sa plec in strainatate in aceasta vara, dar am decis ca e mai bine sa ramin linga familie, acasa, la Cluj. Pentru mine este o alegere buna. Urmeaza un campionat greu, dar nu trebuie sa uitam ca avem nevoie de performanta. Clujul este flamind dupa rezultate. Cred ca este un nou inceput, ca de fiecare data cind am semnat un nou angajament cu echipa din Cluj si sper sa avem 2 ani buni. Am ramas la Cluj cu sufletul", a declarat Flavius pentru site-ul oficial al clubului.Si Clujul are suspendatiDin nefericire, "U" Mobitelco va incepe campionatul fara trei dintre jucatorii de perspectiva ai clubului. Este vorba despre Sabin Faur, Ioan Pop si Florin Bercean, care, alaturi de colegii lor de la nationala Under 20, au fost suspendati pe o perioada de 2 ani de catre Federatia Romana de Baschet ca urmare a rezultatelor catastrofale de la Campionatul European (7 infringeri din tot atitea posibile si ultimul loc in clasament) si, mai ales, a atitudinii aratate pe parcursul disputarii competitiei. La cererea expresa a oficialilor baschetului romanesc, suspendarea se va aplica si competitiilor interne, insa pe o durata ce va fi ulterior stabilita. De asemenea, tot ca o masura punitiva, FRB a cerut cluburilor ca jucatorii sa nu fie remunerati pentru cel putin 3 luni.    D. S.

Asumarea raspunderii, un test pentru coalitie

Guvernul isi va angaja raspunderea pe Legile privind salarizarea bugetarilor, reforma sistemului de pensii si educatiei, astfel urmind sa fie testate atit sustinerea parlamentara, cit si vointa politica la nivelul coalitiei pentru realizarea reformelor, a declarat premierul Emil Boc.     "Am informat membrii Cabinetului cu privire la decizia mea de a promova aceste legi (...) prin angajarea raspunderii Guvernului in fata Parlamentului, din doua motive: pentru a verifica daca la nivelul coalitiei exista vointa politica pentru a sustine aceste reforme structurale asupra carora cele doua partide s-au angajat in Parteneriatul pentru Romania, iar al doilea - pentru a verifica sustinerea parlamentara cu privire la realizarea acestor reforme pe care nici un Guvern si nici un Parlament nu au avut curajul sa le abordeze in ultimii 20 de ani", a declarat Boc la finalul sedintei de simbata a Executivului.     Premierul a facut aceasta declaratie in contextul in care PSD nu este de acord cu asumarea raspunderii pe legile privind reforma sistemului educational.     Guvernul isi poate angaja raspunderea in fata Camerei Deputatilor si Senatului, in sedinta comuna, asupra unui proiect de lege. Daca o motiune de cenzura, depusa in termen de 3 zile de la prezentarea proiectului de lege, a fost votata, Guvernul este demis. Daca nu, proiectul de lege prezentat se considera adoptat.    NewsIn

Minister - "Spiru": 1-0. Studentii pierd un an

Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu (foto stinga), a cerut actualizarea regulamentului Universitatii "Spiru Haret", inclusiv in ceea ce priveste alegerea rectorului. Decizia tinteste direct inspre Aurelian Bondrea (foto dreapta)Decizia a fost anuntata simbata de ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu. Ieri, reprezentantii Universitatii "Spiru Haret" au declarat ca nici nu vor sa auda asa ceva.     "Conform legii se impune completarea a 240 de credite de studii transferabile, cu indeplinirea tuturor obligatiilor profesionale din planurile de invatamint si sustinerea examenului de licenta. Legea romaneasca stabileste pentru studiile de drept o durata de 4 ani, ceea ce in echivalent de credite transferabile inseamna 240 de credite. Studentii de la «Spiru Haret» au doar 180 de credite", a explicat ministrul Educatiei, potrivit NewsIn.    Masuri contestate la USHrintre masurile propuse de Ministerul Educatiei pentru intrarea in legalitate a USH se mai numara si obligatia institutiei de invatamint de a corela cifrele de scolarizare cu elementele legate de capacitatea institutionala si reducerea acestora, astfel incit sa fie asigurate standardele nationale de asigurare a calitatii. Potrivit Ecaterinei Andronescu, s-a constatat ca la "Spiru Haret" raportul este de 438 de studenti la un profesor, in timp ce in evaluarile pe care le face ARACIS-ul acest raport nu trece de 25 de studenti la un profesor.    Fara ID si licenta la USHPe linga centrele teritoriale de invatamint la distanta ale Universitatii "Spiru Haret", Ministerul Educatiei a decis si inchiderea celor noua centre din strainatate. In prezent, USH nu mai poate face inscrieri pentru forma de invatamint la distanta, iar studentii care deja au urmat o parte din cursurile la ID trebuie sa se transfere la un alt program acreditat al universitatii.      De asemenea, "Spiru Haret" nu mai poate organiza examenele de licenta pina la verificarea ARACIS.     Masurile propuse in urma raportului incheiat dupa ancheta efectuata la "Spiru Haret" vor deveni efective printr-un document normativ care va fi promovat in sedinta de guvern de miercuri.     "Spiru Haret" zice "nu"!Purtatorul de cuvint al "Spiru Haret" a declarat pentru NewsIn ca raportul intocmit de Ministerul Educatiei este unul care incalca legea, motiv pentru care USH nu va pune in aplicare cerintele de intrerupere a admiterii pentru invatamintul la distanta al universitatii.     George Nicolau a amintit ca deja exista pe rol un proces prin care "Spiru Haret" cere in instanta suspendarea HG 749/2009, care interzice universitatii organizarea examenului de admitere. El a precizat ca USH nu a intrat in posesia raportului final, prezentat simbata, de ministrul Ecaterina Andronescu in sedinta extraordinara de guvern si ca universitatea nu a fost contactata de vreun reprezentant al Ministerului Educatiei.      De asemenea, Nicolau a precizat ca "Spiru Haret" nu va retrage cele 92 de titluri de conferentiar si profesor universitar, asa cum a cerut Ecaterina Andronescu.

Cooperare romano-chineza la "Babes-Bolyai"

Programul a fost demarat cu prilejul vizitei efectuate recent de o delegatie a institutiei clujene de invatamint superior, condusa de rectorul Andrei Marga, la Hangzhou, capitala provinciei Zhejiang, transmite corespondentul AGERPRES.     Potrivit protocolului, UBB va acorda burse anuale pentru 10 studenti de la ZUST, selectati de partea chineza, care vor urma studii la Cluj-Napoca, in functie de optiunile exprimate. Totodata, trei cadre didactice de la ZUST, specializate in tehnologie, vor preda, pe durata unui an universitar, la Institutul de Tehnologie al UBB, iar doua cadre universitare la Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor (FSEGA), Facultatea de Business (FB) si Facultatea de Studii Europene (FSE).      Programul de cooperare prevede, de asemenea, acordarea a 10-15 burse de studii, in cadrul programelor "Hanban", studentilor clujeni inscrisi in programe de invatare a limbii si culturii chineze.    Carti despre Romania si ChinaDe asemenea, editurile Cluj University Press si Editura Fundatiei pentru Studii Europene ale UBB si cele ale ZUST vor angaja traducerea de lucrari din limba chineza, apelind la clujenii care au studiat in China. Facultatea de Geografie va elabora volumul "Romania turistica", ce va fi tradus si publicat in limba chineza de editura Zhejiang Education Publishing House. Directorii editurilor vor conlucra si pentru publicarea de materiale de prezentare a Chinei in Romania si pentru publicarea de scrieri clujene in China. In paralel, FSEGA va elabora volumul "Economia Romaniei", pe care il va transfera, spre publicare, partii chineze.     UBB infiinteaza catedra de chinezaPe de alta parte, in anul universitar 2009-2010 va fi organizata Catedra de Limba si Cultura Chineza a UBB, cursurile si seminariile urmind sa fie sustinute de lectori chinezi, de absolventi ai UBB care au studiat in China si de alti specialisti. In cadrul programului, studenti si specialisti chinezi vor fi invitati la cursurile de vara.     UBB si ZUST vor face schimburi de cadre didactice, cu limba de predare engleza, care sa sustina cursuri de interes pentru fiecare dintre parti in domeniul stiintelor experimentale - chimie, fizica, biologie - si schimburi de studenti inmatriculati in programe de masterat. FEFS va invita trei cadre didactice de la Departamentul de Educatie Fizica al ZUST pentru perioade de 1-2 saptamini pentru a sustine cursuri de initiere in discipline sportive chineze traditionale (arte martiale). Pentru studentii si cadrele didactice ale ZUST care vor veni la UBB, Facultatea de Educatie Fizica si Sport va asigura programe de activitati sportive si turistice.      In 2008, rectorul UBB, prof. univ. dr Andrei Marga, a prezentat Senatului UBB propunerea relansarii cooperarilor cu universitati, institutii de cercetare stiintifica si personalitati din China. In urma analizelor intreprinse cu Ambasada Republicii Populare Chineze la Bucuresti, Senatul UBB a aprobat, in octombrie 2008, infiintarea Institutului "Confucius" la UBB.     In noiembrie 2008, rectorul UBB a solicitat oficial Fundatiei "Hanban" sa aprobe infiintarea unui Institut "Confucius" la UBB, institutia clujeana urmind ca puna la dispozitie infrastructura necesara. In 2009, UBB a prezentat partii chineze spatiul alocat Institutului "Confucius", in noua cladire Economica II. Ulterior, directorul Fundatiei "Hanban" din Beijing a comunicat conducerii universitatii clujene aprobarea pentru infiintarea Institutului "Confucius".      In cursul vizitei de la Hangzhou, rectorul Andrei Marga si presedintele Du Wei au semnat "The Executive Agreement of the Confucius Institute in Romania" si au stabilit masuri pentru inaugurarea oficiala a Institutului "Confucius", la 21 septembrie 2009. Director al institutului a fost numit dr. Adrian Zoicas de la FSEGA, care a parcurs o pregatire la Beijing in acest sens. Adrian Zoicas a fost numit si responsabil al UBB pentru cooperarile cu China.    AGERPRES

Filtru ce reduce consumul de benzina

Calitatile filtrului de aer inventat de Corneliu Birtok-Baneasa au fost apreciate deja de mai multe jurii internationale, inventia tinarului fiind recompensata cu medaliile de aur la saloanele Inventika Bucuresti 2008 si Ezureka Bruxelles 2008.     Anul acesta, filtrul aspirant inversat creat de studentul din Deva a fost premiat cu medalia de argint la Salonul international de inventica de la Geneva.     "Este un filtru multifunctional, care are ca efecte scaderea consumului de combustibil intre 15% si 20%, reducerea noxelor poluante si un cistig de putere al motorului pe sarcinile mici, tranzitorii si mijlocii, folosite in mediul urban. Filtrul lucreaza ca un compresor static si creeaza conditiile pentru o ardere mai buna a amestecului carburant", a explicat Corneliu Birtok-Baneasa.     Prototipul filtrului a fost realizat de Corneliu in garajul din curtea casei, sprijinit de citiva prieteni care au executat partile ce necesitau operatiuni de strunjire sau frezare.     Echipamentul a fost experimentat initial pe propria masina, timp de 2 ani de zile. Apoi, testele au continuat pe autovehiculele unor cunoscuti care auzisera de proprietatile filtrului de aer.     "Acum sint peste 40 de masini pe care filtrul creat de mine functioneaza cu rezultate foarte bune, in conditii de trafic urban si de canicula. Sint autoturisme de la cele mai ieftine pina la cele de peste 20.000 de euro", a completat inventatorul.     Studentul ar dori sa isi lanseze inventia intr-o linie de fabricatie proprie, care sa produca filtrele de aer la preturi accesibile, de pina in 80-100 de lei.     Inventia tinarului roman va fi prezentata la Salonul de inventii si investitii de la Moscova, care are loc in perioada 26-29 august. Proiectul sau a fost selectat de Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica, alaturi de alte noua inventii din tara.    AGERPRES

Pe scurt

Concurs de sah pe cartiereA treia etapa a unei competitii de sah organizate la nivel de cartiere de catre Organizatia de Tineret a PDL Cluj a avut loc la sfirsitul saptaminii. Simbata, 8 august 2009, începind cu ora 11, organizatorii campionatului de sah "Joaca inteligent!" i-au asteptat pe clujenii din cartierele Marasti, Manastur, Dimbu Rotund, Iris si Bulgaria sa participe la întrecerile mintii, in parcul de joaca pentru copii din zona Expo Transilvania, in parcul Primaverii din Manastur si in parcul din Piata Karl Liebknecht. Dupa finalizarea etapelor pe cartiere, în data de 30 august 2009 va fi organizata finala, în urma careia va fi desemnat Campionul Clujului la Sah.    A. M. P. Calin Fargaciu, lider interimar al PC ClujBiroul Executiv Central al Partidului Conservator (PC) a hotarit desemnarea lui Fargaciu Calin in functia de presedinte interimar al filialei clujene a conservatorilor, se arata intr-un comunicat al partidului remis AGERPRES. Hotarirea a fost luata intr-o sedinta extraordinara a Biroului Executiv Central care a avut loc joi, precizeaza comunicatul.    AGERPRESBase candideaza, crede DincuSociologul Vasile Dincu, este de parere ca Traian Basescu va candida pentru un nou mandat de sef al statului. "Eu cred ca presedintele in mod normal va candida, insa este obisnuit sa-si aleaga singur momentul, terenul si armele de bataie. Asa face de regula cel care se afla pe primul loc", a declarat pentru AGERPRES Vasile Dincu. Sociologul a explicat ca Traian Basescu stie ca se afla pe primul loc in preferintele electoratului, fapt care ii permite sa gestioneze mai bine momentul lansarii in campania electorala.    AGERPRESPolitician american, in vizita la UBBPresedintele Comitetului Europa din Congresul SUA, Robert Wexler (foto), va efectua o vizita la Universitatea "Babes-Bolyai" (UBB), in zilele de 13 si 14 august. Congresmanul american va purta discutii cu rectorul UBB, prof. univ. dr. Andrei Marga, si cu responsabilii de programe de studii din institutia de invatamint superior clujeana pe teme privind cooperarea euro-americana, dezvoltarea studiului limbilor si culturii si dezvoltarea studiilor iudaice. Oaspetele american va vizita diferite unitati de invatamint si centre de cercetare stiintifica ale UBB.    AGERPRESLa 14 ani, 11 furturi in 2 luniUn baiat in virsta de 14 ani, din Turda, a fost prins de politisti dupa ce a comis mai multe furturi din autoturisme. Purtatorul de cuvint al Inspectoratului Judetean de Politie Cluj, Daniel Graur, a declarat, vineri, ca din cercetarile pe care politistii le-au facut pina acum reiese ca, doar in perioada mai-iunie 2009, minorul a comis 11 furturi din autoturisme. Valoarea prejudiciului este de aproape 13.000 de lei, din care s-a recuperat mai putin de o jumatate. Minorul este cercetat pentru furt calificat, iar, in urma propunerii procurorilor, Judecatoria Turda a emis pe numele sau un mandat de arestare preventiva pe 15 zile.    AGERPRES 

Societatea culturala "Avram Iancu" are filiala la Montreal

"Manifestarile care au loc in tara, in cadrul Societatii culturale «Avram Iancu», sint mereu un exemplu pentru noi, romanii din Montreal. Ii comemoram, anual, pe martirii Horia, Closca si Crisan, conducatorii rascoalei taranimii iobage din Transilvania din 1784, organizata impotriva constringerilor feudale la care era supusa. Cinstim memoria lui Avram Iancu (1824 -1872), «Craisorul Apusenilor», unul dintre conducatorii revolutiei de la 1848-1849 din Transilvania. De pilda, la Toronto am deschis o expozitie de icoane pe sticla in chiar ziua in care s-au implinit 130 de ani de la plecarea lui in eternitate. Lumea a plins in biserica la ceremonialul religios de pomenire", explica pictorita stabilita in Canada.     Societatea cultural-patriotica "Avram Iancu" din Montreal a organizat si o evocare la 180 de ani de la nasterea lui Avram Iancu. Evenimentul a fost gazduit de Federatia Asociatiilor Romanesti din Canada. Cu acest prilej, prof. Paul Dancescu a facut o ampla evocare a rascoalei lui Horia, Closca si Crisan, ilustrind prelegerea cu documente gasite la Biblioteca Regala din Stockholm (Suedia). Pentru ca evenimentul s-a desfasurat in preajma zilei de 1 martie, George Paul Meiu a prezentat, cu acest prilej, si traditia martisorului in decursul vremii si evolutia interesanta a acestei traditii pina in zilele noastre, relateaza artista romanca.    Muntele Gaina, "replicat" la MontrealTot in fiecare an, la 100 km de Montreal, intr-un parc pitoresc, este organizata, desigur, nu cu aceeasi participare din Romania, sarbatoarea de pe Muntele Gaina, relateaza Ileana Anghel Mester: "Initial, nu am avut tulnic, dar am confectionat unul artistic, din carton, parea autentic si toata lumea a pus mina pe el ca pe un obiect de tezaur. In 20 iulie 2007, au raspuns invitatiei de a veni la aceasta manifestare ambasadorul Romaniei in Canada, Elena Stefoi, si consulul general la Montreal, Bogdan Bucur. Solistul Grigore Lese a fost prezent cu formatia sa de muzica populara si a interpretat piese emotionante din repertoriul national".     "Eu sint mereu invitata sa vorbesc despre motii mei. O fac mereu cu emotie deosebita. De fiecare data aduc materiale documentare, cele de care dispun. Lumea este foarte interesata de aceste recursuri la memorie, la Transilvania, tinut atit de incercat de-a lungul veacurilor. De cele mai multe ori, aceste intilniri se incheie foarte tirziu, in noapte", aminteste Ileana Anghel Mester.     Sediu in Centrul CulturalSocietatea "Avram Iancu" din Montreal dispune in prezent de un sediu in Centrul Cultural in care se desfasoara activitatile comunitatilor care traiesc in metropola canadiana.      "In centru avem sediul nostru - in care este expus un bust al lui Avram Iancu - si acces in marile sali de spectacole. Este si un tulnic in sediul nostru. Stiti ca tulnicul era folosit mai ales ca mijloc de comunicare intre oameni. Motii cred ca vibratia tulnicului poate vindeca si anumite boli. Dar cum anume se face acest lucru mai stiu doar batrinii din trecut", mai spune Ileana Anghel Mester.     Inapoi in tara, dupa 20 de ani"Am revenit dupa mai vine de 2 decenii in Romania. Sint impresionata de ce descopar la reintilnirea cu tara mea, totul este nou si primitor. Romania este frumoasa si bogata, cu oameni cumsecade, saritori si foarte amabili. Sint cu totul altfel romanii decit oamenii reci si distanti din Occident. Am plecat in Canada pentru reintregirea familiei, dar sufletul meu a ramas aici", masturiseste artista.      Pictorita Ileana Anghel Mester a fost profesoara de desen, aproape 2 decenii, la Baia Mare, fiind atrasa de celebra "scoala de pictura" din acest oras. Originara din Abrud, judetul Alba, artista are un cult deosebit pentru Avram Iancu.    AGERPRES

Fiica lui Gheorghiu Dej, star de cinema la Cluj

Urita si deloc talentata, Lica Gheorghiu a jucat in filme doar pentru ca cineastilor le era frica de influenta tatalui ei. In fotografie, Lica este alaturi de Iurie DariePerioada comunista va "reinvia" la Casa Municipala de Cultura din Cluj in proiectii, dar si printr-o expozitie cu reclame din publicatiile vremii.      Doua dintre filmele in care a jucat Lica, fiica lui Gheorghe Gheorghiu Dej, vor rula in aceasta toamna la Casa Municipala de Cultura (CMC).      "I se spunea Printesa Rosie si nu era talentata, insa marii artisti si regizori o acceptau in echipa de teama renumelui de dictator al tatalui ei", povesteste Ucu Bodiceanu, referent la CMC si realizator a numeroase evenimente ale institutiei.      In perioada cind tatal ei se afla la putere, Lica a dus o viata de star hollywoodian, jucind alaturi de monstri sacri ai filmului si teatrului romanesc, de la George Vraca si Stefan Ciubotarasu, la Iurie Darie si Gheorghe Dinica. Anii dictaturii ceausiste au adus-o insa intr-un con de umbra, iar filmele in care juca au fost interzise.      Proiectiile de la CMC vor avea loc in luna noiembrie, perioada in care este programata si o expozitie cu reclame din perioada comunista.     Surprize pentru studentiUn alt eveniment de toamna al CMC se numeste "Un scenariu, doua filme" si va prezenta doua productii realizate dupa un proiect al lui Ion Baiesu: "Mere Rosii", in regia lui Alexandru Tatos, si "Balanta", al lui Lucian Pintilie. La eveniment va fi invitat academicianul Cornel Taranu, cel care a semnat coloana sonora a primului film.      Intre 5 si 10 octombrie, Casa Municipala de Cultura va gazdui Zilele Filmului European, realizat cu sprijinul centrelor culturale clujene. "Anul trecut am avut mare succes cu prima editie a evenimentului, asa ca am hotarit sa continuam sa le oferim acest gen de surprize studentilor, boboci si nu numai", puncteaza Bodiceanu. Una dintre zilele acestui eveniment se va numi "Filmul de arta, muzeul de arta". Tot in octombrie va avea loc manifestarea "Capodopere ale filmului documentar romanesc".     Vedete ale chitarei clasice in festivalPina atunci, clujenilor li se pregateste un eveniment care va incepe in citeva zile, Festivalul International de Chitara Clasica, programat pentru perioada 17-22 august. Peste 100 de concurenti din tari ca Germania, Spania sau Australia se vor intrece in recitaluri gazduite de sala CMC, Academia de Muzica "Gheorghe Dima" si Biserica Reformata de pe strada Mihail Kogalniceanu. Concursul va avea loc pe sectiuni, una de chitara solo si cealalta de muzica de camera, si pe categorii de virsta. Pe linga participantii la concurs vor mai lua parte la eveniment in calitate de invitati artisti renumiti in domeniu ca cei de la Duo Melis, Judicael Perroy, Joseph Urshalmi, Ulrich Muller, Gerhard Reinchenbach Giampalo Bandini,  Harold Gretton, Duo Iordache, Cesare Chiacchareta sau Paul Bowman.