Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, duminică, un mesaj preşedintelui Franţei, François Hollande, în care îşi exprimă profunda compasiune, în urma răpirii şi executării, sâmbătă, la Kidal (Mali), a doi jurnalişti francezi ai Radio France International (RFI).
Peste 1.000 de persoane au participat, duminică seară, la Cluj-Napoca la proteste faţă de proiectul minier de la Roşia Montană. La finalul marşului au avut loc îmbrânceli între protestatari şi jandarmi.
Zeci de mii de persoane au participat duminică la un miting, "Pro Europa", organizat de coaliţia aflată la putere în Piaţa Marii Adunări Naţionale de la Chişinău, pentru a-şi exprima susţinerea faţă de o apropiere a ţării faţă de Uniunea Europeană (UE), înaintea summitului de la Vilnius.
Emoţie, doliu şi indignare în Franţa după asasinarea, sîmbătă 2 noiembrie, a doi jurnalişti în Mali, trimişi speciali ai RFI-ului. Ghislaine Dupont, în vîrstă de 51 de ani, şi Claude Verlon, în vîrstă de 58 de ani, doi specialişti în materie de geopolitică africană, se aflau în Mali pentru o ediţie specială programată de Radio France Internationale pentru 7 şi 8 noiembrie, emisiune care între timp a fost anulată.
Preşedintele Traian Băsescu împlineşte luni 62 de ani şi va petrece în familie. Este prima aniversare ca bunic, aşa că preşedintele va sta alături de soţie, fiice şi de micuţa Sofia Anais. Până la acest moment nu a fost anunţat un program public al şefului statului pentru ziua de 4 noiembrie.
Jucătoarea de tenis Simona Halep, principala favorită, a câştigat, duminică, turneul de la Sofia, dotat cu premii în valoare totală de 750.000 de dolari şi va ocupa, începând de luni, locul 11 în ierarhia WTA, cea mai bună clasare din carieră.
Pilotul german al echipei Red Bull, Sebastian Vettel, deja campion mondial în 2013, a câştigat, duminică, a şaptea cursă la rând, Marele Premiu al Emiratului Abu Dhabi, a 17-a etapă a sezonului, fiind urmat de coechipierul său, australianul Mark Webber, şi de germanul Nico Rosberg (Mercedes).
Gradul de ocupare a hotelurilor din România la începutul acestui an era de 28%, faţă de 35% în 2008, tariful mediu s-a diminuat cu 15%, iar profitabilitatea a scăzut cu peste 19%, potrivit unui studiu al Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR).
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, spune că "nu este un lucru bun" că România este sub acord cu FMI, el catalogând această situaţie drept una "nefericită şi temporară" şi un "handicap" întrucât ţara noastră nu poate avea cu adevărat o politică economică.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică, la Sinaia, la Şcoala liberală de economie organizată de cluburile studenţeşti liberale, că alegerile europarlamentare din 2014 au o importanţă politică "nu atât în sine", cât "mai cu seamă pentru soarta PNL în echilibrul politic al României".
România a semnat un protocol cu autorităţile chineze în urma căruia va exporta în următorii 7-10 ani peste 500.000 de vaci din rasa Bălţata românească în China, care le vor aduce fermierilor români venituri mai mari de o jumătate de miliard de euro.
O parte din efectivele trimise la chinezi vor fi şi din judeţul Cluj, potrivit administratorului Cooperativei Someș-Arieș, Mircea Ciurea.
Pateul de ficat din zilele noastre conține foarte puțin ficat, ingredient care ar trebui să fie de fapt de bază. Conserva este umplută cu șorici, slănină, făină albă și multe substanțe chimice.
Perechea română compusă din Cristina Tătar şi Paul Moldovan a cucerit medalia de aur în proba de dans Latino din cadrul Campionatelor Mondiale Under 21 de dans sportiv, care se desfăşoară în localitatea spaniolă Platja D'Aro.
În ultima săptămână, piloţii Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne au intervenit pentru salvarea a 35 de persoane, în misiuni executate în cooperare cu SMURD.
Actorul Gerard Butler (43 de ani) a declarat recent că a avut relaţii cu femei, dar şi cu bărbaţi, lăsând astfel loc de interpretări privind orientarea sa sexuală.
O aeronavă Bucureşti-Cluj, cu 30 de pasageri la bord, care trebuia să aterizeze, sâmbătă noaptea, la Cluj-Napoca a fost redirecţionată spre Aeroportul Sibiu, din cauza ceţii, pasagerii fiind transportaţi cu un autocar spre destinaţie.
Cătălin Predoiu a obţinut 77,31% din voturi la alegerile de sâmbătă din cadrul PDL, regiunea Nord-Vest, pentru desemnarea candidatului partidului la alegerile prezidenţiale de anul viitor.