monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

CE va facilita politica de vize Schengen pentru cetăţenii non-UE

Sursă foto: Maramedia.ro
CE a făcut, marţi, mai multe propuneri privind facilitarea accesului la Schengen pentru persoanele din afara Uniunii Europene. Aceste măsuri nu vor fi aplicate însă de statele care nu participă la politica în materie de vize, printre care şi România.

Ce se va întâmpla cu Donath?

Statuie Donath, sursa foto: cluj.travel
O parte din statuile din oraş vor beneficia de lucrări de întreţinere sau de restaurare, însă altele vor rămâne în continuare în uitare, abandonate.

UPDATE: Cadavrul unei bătrâne a fost scos din râul Someş

Sursă foto: Panoramio.com
O persoană a fost găsită înecată în râul Someş, în localitatea Cetan din apropierea municipiului Dej. La faţa locului a intervenit Detaşamentul de pompieri Dej cu un echipaj de căutare-salvare cu o barcă pneumatică şi o ambulanţă SMURD.

FOTO - Surorile minune ale înotului românesc

La doar 11, respectiv 13 ani, Ana Iulia (foto dreapta) și Alexia Dascăl (foto stânga) au cucerit mai multe medalii decât alții într-o viață. Cele două sportive clujene sunt comparate cu Camelia Potec, fosta campioană olimpică.

SUA vor să îşi extindă operaţiunile din România - FOTO

Statele Unite ale Americii au solicitat României extinderea operaţiunilor de la baza Kogălniceanu. Mai exact, americanii au cerut dislocarea unor elemente a unei unităţi de infanterie marină şi a unui număr de aeronave militare, astfel încât numărul militarilor americani dislocaţi va fi de maximum 1.600.

Militar clujean, erou în Afganistan

Militar clujean, erou în Afganistan
Deşi rănit grav la ambele picioare, sergentul major Mirel Băiţan a reuşit să salveze viaţa unui coleg, în timpul misiunilor în Afganistan.

Şahul, materie opţională în şcoli

Jocul de şah va putea fi învăţat începând din anul şcolar 2014-2015, de către elevii de la clasa întâi şi clasa a doua.

Sistemul de licențiere nu se va schimba!

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat că sistemul de licențiere pentru cluburile de Liga I nu va fi modificat.

Clujul, depăşit de Timişoara la capitolul cel mai „sigur” oraș din România pentru investiția într-o locuință

sursa foto: tui-travelcenter.ro
Potrivit unei analize realizate de Imobiliare.ro, luând în calcul scăderile de preț consemnate pe piața apartamentelor în ultimii șase ani, cea mai mică depreciere a avut loc în Timișoara. Acest fapt, coroborat cu evoluția prețurilor din ultimele 12 luni, plasează orașul din vestul țării și nu Capitala sau Clujul pe primul loc într-un top al celor mai sigure destinații pentru o achiziție imobiliară.

Tânărul care s-a electrocutat la Turda, obligat să alerge printre vagoanele dezafectate

Elevul de 16 ani care s-a electrocutat luni dimineaţa se afla la ora de sport. El studiază la Liceul Liviu Rebreau din Turda, iar împreună cu alţi elevi îşi făceau antrenamentele obişnuite, fiind împărţiţi pe grupe de câte cinci elevi. Grupa care făcea antrenamente de rezistenţă a fost trimisă la alergat prin triajul CFR.