monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

PSD intră în noul an pe picior de egalitate cu PNL

Anul 2015 a fost plin de evenimente şi răsturnări de situații în mediul politic, mai ales pe fondul unei campanii puternice a justiţiei. Totuşi, cel mai recent sondaj Avangarde, prezentat zilele trecute la o emisiune televizată arată că principalele partide politice se bucură în continuare de încredere din partea alegătorilor.

Podul Traian, veşnic reparat pe hârtie

Podul Traian, veşnic reparat pe hârtie
De doi ani, pe lista cu priorităţi a primarului Emil Boc, se află modernizarea podului Traian. Şi tot de doi ani, podul este surpat şi cu trotuarul închis pe o parte, pietonii fiind obligaţi să circule pe carosabil.

Importurile depreciază leul

Ordinele comerciale mari de cumpărare de valută, venite din partea importatorilor, au provocat creşterea euro iar volumele de tranzacţionare au cunoscut un salt important.

SALARIUL MINIM va creşte la 1.250 de lei de la 1 mai

Guvernul a înaintat un proiect de hotărâre privind creşterea salariului minim la 1.250 de lei, începând de la 1 mai, dar şi indexarea automată care va ţine cont de coşul minim şi de inflaţie, propunere cu care sindicatele sunt de acord, a declarat preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

Clujul sub ceaţă

În plină sărbătoare de Crăciun, Clujul a fost învăluit în ceață.