După ce Monitorul de Cluj a prezentat cazul lui Zirbo Florea, o clujeancă de 55 de ani, stabilită în Italia de 14 ani, care a fost trimisă cu sângele tatălui ei într-o pungă pentru analize, Institutul Inimii ”Nicolae Stăncioiu” a demarat o anchetă internă.
Presa americană remarcă schimbările prin care a trecut oraşul Cluj-Napoca, de la pasiunea fostului primar Gheorghe Funar pentru statui şi culorile naţionale de pe bănci şi coşuri de gunoi, la transformarea într-un pol IT. ”Industria” statuilor și a băncilor tricolore a fost înlocuită cu una mult mai profitabilă: IT-ul.
În dosarul penal deschis la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, mai mulți patroni ai unor societăți de construcții din Turda, județul Cluj, au fost ridicați de procurori și duși la audieri.
Un număr mare de sinucideri a avut loc la Cluj odată cu începutul primăverii. Psihologii clujeni au explicat pentru Monitorul de Cluj ce îi împinge pe oameni să-şi pună capăt zilelor.
Deprecierea monedei unice faţă de cea americană a produs o creştere semnficativă a cursului dolarului, care a urcat de la 4,0779 la 4,1279 lei, mai sus cu aproape 12% faţă de finalul anului trecut.
Germania va fi următorul adversar a României în cea de-a patra etapă contând pentru Rugby Europe Championship, o echipă imprevizibilă, în ciuda faptului că până în prezent elevii sud-africanului Kobus Potgieter nu au cunoscut gustul victoriei.
Senatorul Alexandru Cordoș a formulat mai multe întrebări şi interpelări. Una dintre acestea s-a adresat ministrului Dezvoltării, Liviu Dragnea şi s-a referit la asflatarea drumurilor din judeţ.
Primăria Cluj-Napoca a decis momentul când va instala separatoarele de sens pe Calea Turzii şi cum vor arăta acestea, după o dispută privind materialul din care vor fi confecţionate. Reamintim faptul că reprezentanţii Primăriei au dorit instalarea de stâlpişori de plastic, în timp ce Poliţia a propus separatoare din beton.
Un accident rutier a avut loc luni, 9 martie, în jurul orei 16:00, pe strada George Enescu, din Cluj-Napoca, soldat cu rănirea gravă a unei persoane şi avarierea a două vehicule.
Fostul judecător al CC Toni Greblă a fost reţinut, marţi, 10 martie 2015, de DNA, în dosarul în care este acuzat că ar fi sprijinit exporturi ilegale în Rusia şi că l-ar fi ajutat pe finul său Ion Bîrcină să obţină mai multe contracte pentru firma acestuia, primind în schimb o maşină şi rochii pentru soţie.
Recuperarea prejudiciilor constatate prin hotărâri judecătoreşti definitive ar putea să descurajeze corupţia, iar scopul pedepsei penale ar fi şi astfel atins, a declarat, marţi, procurorul şef al DNA, Codruţa Kovesi.
Ministrul Apărării, Mircea Duşa a declarat, marţi, în cadrul bilanţului ministerului pe 2014, că cele două comandamente NATO stabilite a fi înfiinţate în ţara noastră, în urma reuniunii miniştrilor Apărării de la Bruxelles, vor fi operaţionale din 2016 şi 2018.
Un concert caritabil a avut loc luni, 9 martie, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj – Napoca, destinat colectării fondurilor necesare tratamentului de specialitate pentru plutonierul major Florin Benea, paramedic pompier în cadrul SMURD Cluj.
Clujenii sunt invitaţi luni, 16 martie și miercuri, 18 martie 2015, de la ora 20:00, să asculte două concerte extraordinare susținute de celebrul pianist Dan Grigore și Young Famous Orchestra, sub bagheta dirijorului Vlad Agachi. Evenimentele culturale vor avea loc în sala de spectacole Auditorium Maximum a Casei Universitarilor din Cluj-Napoca.
„O făcurăm și pe asta și tot degeaba”. Îmi permit să concluzionez această lungă dezbatere publică despre religia în școlile românești cu „o vorbă de duh” a uneia dintre „autoritățile românești supreme” care este Caragiale.
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, i-a înmânat, luni, omologului german, Frank-Walter Steinmeier, o broşură pe a cărei copertă este imprimată harta Franţei acoperită cu drapelul Germaniei.
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA, a fost desemnată sportiva lunii februarie de participanţii la o anchetă iniţiată de postul Sky Sports, românca fiind preferată de 88 la sută dintre cei care au votat pe site-ul televiziunii britanice.
Poliţiştii fac 61 de percheziţii în Bucureşti şi în zece judeţe, la firme şi la locuinţele unor persoane suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani, prin operaţiuni comerciale fictive, reprezentând cheltuieli cu achiziţia de materiale de construcţii, prejudiciul depăşind nouă milioane euro.