monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

(P) Compania de Apă Arieș, îngrijorată de o posibilă amenajare a unei rampe la Turda

Compania de Apă Arieș este îngrijorată în urma materialelor apărute în presa locală, națională și județeană referitoare la o posibilă amenajare a unei rampe temporare de deșeuri menajere care să deservească întreg județul Cluj, până la darea în folosință a Centrului de Management Integrat a Deșeurilor de la Pata Rât. În acest sens, cel puțin din punct de vedere profesional, avem obligația de a trage toate semnalele de alarmă cu privire la riscurile pe care le presupune amplasarea unui astfel de obiectiv în arealul de deservire al CAA.

Incendiu puternic în Copăceni

sursa foto: ziarulunirea.ro
Un incendiu puternic a avut loc vineri în localitatea clujeană Copăceni. Focul a pornit de la o afumătoare lipită de un garaj, existând pericolul să se extindă și la casa vecinilor. La fața locului a ajuns o autospecială de la Detașamentul de Pompieri Turda care a reușit să stingă incendiul.

Suedezii, cei mai interesaţi de TIFF

Evenimentele culturale românești sunt cunoscute pe plan european și internațional și reprezintă o destinație atât pentru turiștii pasionați de cultură, cât și pentru profesioniștii activi în diverse sectoare culturale, precum cei din lumea filmului sau a muzicii.

Două biserici din lemn, vechi de sute de ani, vor fi restaurate - FOTO

Biserica din Cizer
Bisericile din lemn din Petrindu și Cizer, aflate în patrimoniul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, vor fi restaurate. În acest fel autoritățile locale încearcă să pună în valoare monumentele istorice pentru a crește atractivitatea turistică în Cluj și în Transilvania

Primarul Turzii despre posibilul depozit de deșeuri de la Turda: „La noi încă nu s-a prezentat nimeni cu nici o documentaţie, nu a depus nimeni nici o solicitare şi nici nu am luat în discuţie sau să dăm vreo aprobare în acest sens”

Consiliul Judeţean Cluj a anunţat, joi, că deşeurile menajere din judeţ vor putea fi depozitate în perioada următoare, pe o rampă temporară amenajată pe o suprafaţă de 8.700 de mp lângă municipiul Turda unde acestea vor putea fi stocate pe o perioadă de cel puţin un an, până la finalizarea Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (CMID). O firmă de salubrizare din Bucureşti a achiziţionat 30 de hectare în extravilanul municipiului Turda pentru viitoarea rampă, iar în cazul în care CMID nu se va finaliza într-un an de zile, aceasta va fi extinsă. Primarul municipiului Turda, Tudor Ştefănie, spune că nu a auzit de construirea unei rampe temporare la el în oraş, că nu a văzut nicio documentaţie şi spune că până la emiterea unui aviz de construcţie trebuie să se gândească cum va afecta comunitatea.

Revine Tade la CFR Cluj? Becali a anunțat că-l dă gratis

Jucătorii Tade şi Tahar vor fi cedaţi gratis, iar preşedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, şi contabilul clubului vor avea salariile înjumătăţite, de la 10.000 la 5.000 de euro, după înfrângerea suferită de Steaua, scor 0-3, în meciul cu Rosenborg, a anunţat finanţatorul Gigi Becali.

Halep a trecut de Petkovic și este la două meciuri de revenirea pe locul 2 WTA

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a învins-o, vineri, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-2, pe sportiva germană Andrea Petkovic, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 15, calificându-se în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier 5 de la Cincinnati.