monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Când vor avea elevii manuale?

Ministru Adrian Curaj a declarat că termenul privind manualele pentru clasele a IV-a a fost extins cu o lună, însă vor ajunge pe băncile elevilor la 15 septembrie, în timp ce clasele a XI-a şi XII-a vor avea manuale gratuite, începând cu anul şcolar viitor.

Documentar realizat de copii într-un proiect de educaţie prin film

Câteva zeci de copii provenind din familii defavorizate din Cojocna au participat pe parcursul ultimelor zece luni la un proiect în cadrul căruia au învăţat să lucreze cu aparatură de film şi au realizat un documentar despre localitatea lor.

Ungaria împarte Europa în două

Premierul Ungariei Viktor Orban nu renunță la ideea construirii gardurilor pentru a izola Ungaria de sudul Europei, în privința problemei migrației.

OPINIE Cetăţuia, observaţii de bun simţ - FOTO

Suntem tot mai des martorii abandonării principiilor de dragul unor decizii luate de oameni fără pregătire profesională sau dispuşi să preia pe negândite «modele» ce le sunt prezentate de cei interesaţi.

Rezultate foarte bune la semifinalele Olimpiadei CuGeT

Aproape 600 de tineri clujeni au participat sâmbătă la semifinalele Olimpiadei de Cultură Generală a Tinerilor Clujeni – CuGeT, proiect în premieră inițiat de Asociația Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj și Vitrina Advertising, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean și Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca.

Simona Baciu, premiată la Gala Femeilor Liberale

Ateneul Român din București a fost sâmbătă gazda celei de-a a IV-a ediții a Galei Femeilor Liberale, eveniment anual care celebrează personalitățile implicate în viața societății.

Nou termen în Dosarul Referendumului

Luni se dă un nou termen în Dosarul Referendumului, în care Liviu Dragnea este judecat pentru că ar fi fraudat scrutinul din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Salariile parlamentarilor au crescut cu 10%. Cât plătim în plus pe lună

Majorarea cu 10% a salariilor bugetarilor, decisă la sfârşitul anului trecut de Parlament şi care se aplică inclusiv deputaţilor şi senatorilor, a dus la creşterea cheltuielilor salariale ale celor două Camere cu circa 290.000 de lei pe lună, potrivit datelor făcute publice de Cameră Deputaţilor.

OPINIE: Umor, umori, omori

Nu există un aparat (infailibil) de măsurare a inteligenței. Nu există principii imuabile de evaluare a acestei prețuite calități umane. Câteodată, aceasta nu este identificabilă prin rezultate, ci (numai) prin diverse „semne particulare”, cum ar fi umorul sau ironia. Ba când ți-e lumea mai dragă și crezi că ai ajuns la un rezultat, vine înțelepciunea populară și-ți dă peste cap, susținând că „unde-i multă minte e și multă prostie”. Mai știi ce să crezi?