monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Calitatea vieţii, mai bună în Cluj, decât în Paris

Calitatea vieţii, mai bună în Cluj, decât în Paris
Două oraşe din România, Cluj şi Timişoara, plasează ţara noastră printre primele 25 de oraşe din Europa în care se trăieşte bine, potrivit unui clasament realizat de site-ul numbeo.com.

Cum era văzută finala EURO pe vremea lui Ceauşescu

Terasele şi barurile din centrul Clujului sunt deja rezervate cu ocazia finalei campionatului european de fotbal 2016. Pe vremea lui Ceauşescu, însă, astfel de momente erau inexistente.

Poveştile pepenarilor care călătoresc sute de kilometri ca să îşi vândă marfa în Cluj-Napoca - GALERIE FOTO

Pepeni aduşi din Oltenia, în zona Piaţa Mărăşti din Cluj-Napoca, acoperiţi cu prelate să nu-i “ardă” soarele.
„Hai băiatu’ la lubeniţă dulce, băiatuuuuu’” sau „hai să-ţi dau una bună”, sunt doar câteva din frazele pe care le auzi în acest anotimp în Cluj-Napoca de la vânzătorii de pepeni. Zeci de pepenari apar an de an în oraşul de pe Someş cu intenţia de a-i „îndulci” pe clujeni şi de a face un ban cinstit. Puţini se gândesc atunci când mănâncă o felie de lubeniţă cât de lung şi anevoios a fost drumul din Oltenia până în farfuria lor.

Analiză în urma summitului NATO: Un nou război rece între Est şi Vest?

sursa foto: news.yahoo.com
După summitul NATO de la Varşovia, Europa de Est pare să devină centrul manevrelor tactice între Alianţa Nord-Atlantică şi Rusia, în contextul în care suplimentarea prezenţei militare NATO va fi urmată în mod sigur de măsuri simetrice ale Moscovei, cele două mari puteri insistând să configureze clar zonele de influenţă.