monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Doi turişti americani, în vizită la Cluj:"Scoateți-mă, naibii, din România!" VIDEO

Doi turişti americani aflaţi în vizită la Cluj îşi bat joc de oraş şi se declară profund dezamăgiţi de călătoria cu trenul de la Deva spre capitala Transilvaniei. Jurnalul postat de aceştia după o zi petrecută în țara noastră poarte numele „Lung, cald și împuțit. Ghid de călătorie în Cluj-Napoca, România, Transilvania".

(P) Turda tot mai aproape de eliminarea traficului greu ce tranzitează orașul

Încă un pas înainte pentru eliminarea traficului greu din Turda a fost efectuat astăzi, 30.08.2016, în prezența prefectului Gheorghe Ioan Vușcan, a primarului comunei Tureni - Daniela Mănăilă, directorului regional Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj - Eugen Cecan și a reprezentanților proiectantului.

Euro la minimul ultimelor cinci săptămâni

Euro la minimul ultimelor cinci săptămâni
Creşterea ofertei comerciale de euro din piaţă a asigurat leului pârghia necesară de a se aprecia faţă de principalele valute. Evoluţia a fost în contrast cu cea a monedei poloneze care s-a depreciat faţă de euro.

Tişe recunoaşte conflictul de interese în care s-a aflat Salanţă timp de 2 ani. Arhitectul şef, înlocuit cu un subaltern în relaţiile dintre Consiliul Judeţean cu firma Inter Proiect

În 2014, Monitorul de Cluj scria despre arhitectul şef al judeţului Claudiu Salanţă care a fost asociat 6 luni într-o firmă care are contracte cu Consiliul Judeţean Cluj şi că s-ar afla într-un conflict de interese. Dacă atunci a negat vehement informaţia, Salanţă recunoaşte după doi ani de zile că “există posibilitatea” existenţei unui conflict de interese.

Mesajul plin de ură al tinerei care se presupune că a filmat bătaia: „Mă doare în cot de omul acela. Prietenii mei sunt la închisoare. Trebuia să îl omoare pe ăla” - FOTO

Un val de ură a explodat şi cuprins tot internetul, după ce Alex, un băiat de 18 ani a fost bătut cu bestialitate de doi tineri de 17 ani. Mii de persoane au semnat o petiţie care să-i trimită la puşcărie pe agresori şi pe prietena lor, despre care se spune că ar fi filmat întreaga scenă, iar pe Facebook se organizează sondaje despre cum ar trebui să fie pedepsiţi bătăuşii.