monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Cluj Arena a intrat în faliment

Cluj Arena a intrat în faliment
Magistraţii Tribunalului Comercial Cluj au decis în data de 23 august intrarea stadionului din Parcul central în procedura de faliment.
Ion Giurescu, vicepreşedinte ASF

ASF: „Pilonul II de Pensii este unul solid, cu randamente pozitive”

Având în vedere informaţiile vehiculate în spaţiul public privind situaţia fondurilor de pensii administrate privat (Pilonul II), Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) doreşte să reafirme că Pilonul II de Pensii este unul solid, cu randamente pozitive, reflectate de altfel şi de analiza evoluţiei pieţei pensiilor private la 30 iunie 2017 (publicată pe siteul ASF).

Guvernul nu renunţă la supraacciza la carburanţi

Guvernul nu renunţă la supraacciza la carburanţi
Premierul Mihai Tudose a declarat, vineri, după şedinţa CExN al PSD, că supraacciza la carburanţi se va implementa din toamnă, în prezent fiind duse negocieri cu producătorii din domeniu, reiterând posibilitatea ca, dacă preţurile la pompă vor creşte, Guvernul să decidă majorarea redevenţelor.