Pe trei loturi de autostradă în lungime de 37 de km dinspre Câmpia Turzii spre Târgu Mureş nu s-a pus nicio lopată pe şantier, deşi contractele de execuţie au fost semnate de mai bine de un an.
Aproape 450 de absolvenţi de liceu şi-au depus dosarele de înscriere la nivel licenţă în prima zi a sesiunii de toamnă a admiterii la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, la facultățile care au început deja procedura de înscriere.
Sensurile giratorii nou înfiinţate de Primărie (Câmpului-Calea Mănăştur sau Izlazului) au creat haos, ambuteiaje şi nervi în loc să rezolve problema traficului. Colac peste pupăză, au răsărit şi treceri de pietoni foarte aproape una de cealaltă. Taximetriştii reclamă faptul că administrația locală este “total depășită de problema traficului”. De cealaltă parte, viceprimarul Clujului susţine că şoferii nu ştiu să circule.
Un număr de 25 de persoane, printre care şi doi poliţişti, au fost trimise în judecată pentru infracţiuni de corupţie în legătură cu furtul de combustibil din vagoane cisternă, fapte prin care au creat un prejudiciu de peste 82.000 de lei, se arată într-o informare remisă joi de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA).
Medicina clujeană are din nou motiv de mândrie după alegerea prof. dr. Ioan-Ştefan Florian în prima linie a neurochirurgiei mondiale, mai exact în funcţia de vicepreşedinte al Federaţiei Mondiale de Neurochirurgie.
Un bărbat de 39 de ani din Cluj-Napoca a fost prins de poliţiştii clujeni după ce a fost dat în urmărire internaţională pentru furtul unor utilaje agricole din Franţa.
Poliţiştii antidrog și procurorii D.I.I.C.O.T. din Cluj au surprins în flagrant delict un bărbat care ridica un colet primit din Spania ce conținea aproape 200 de grame de cannabis şi 20 de comprimate de MDMA.
În şedinţa de astăzi a CNA s-au discutat propunerile de acordare a licenţei naţionale pentru viitorul post de ştiri al NCN, precum şi prelungirea licenţei locale a NCN Cluj-Napoca. După dezbateri aprinse şi extrem de interesante, CNA a aprobat cele două licenţe cu doar două voturi împotrivă.
Guvernul Ungariei a decis să suspende pe o perioadă nedeterminată sprijinul acordat României pentru aderarea la diferite organizaţii internaţionale, cum ar fi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), a anunţat secretarul de stat al ministerului ungar de Externe, Levente Magyar.
Între 31 august – 3 septembrie s-au desfăşurat în oraşul Victoria şi împrejurimi campionatele naţionale individuale (sprint, medie distanţă, lungă distanţă) şi de ştafetă la orientare în alergare pentru juniori, tineret şi seniori.
În urma unei întâlniri care a avut loc, miercuri, la Bruxelles, între comisarul european, Corina Creţu, şi ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, s-a stabilit calendarul de implementare a proiectelor celor trei spitale regionale din Cluj, Iaşi şi Craiova.
Între 8-10 septembrie are loc cea de - a XIX - a ediție Septemberfest! Muzica alternativă, show-urile gastronomice, berea artizanală, jocurile de societate, târgurile handmade, și unul dintre cele mai frumoase parcuri de distracție din Transilvania vor face din acest weekend unul memorabil chiar pe platoul Sălii Sporturilor “Horia Demian”.
Dana Gârbovan a declarat, miercuri, la Cluj-Napoca, la o dezbatere pe tema justiţiei din România, că propunerea lui Tudorel Toader privind trecerea Inspecţiei Judiciare (IJ) la Ministerul Justiţiei este cea mai controversată deoarece ar da o pârghie ministrului Justiţiei cu privire la exercitarea atribuţiilor de către procurori şi judecători.