monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Sindicaliștii de la aeroport se răzvrătesc și acuză Consiliul Județean de piedici: “Se pune în pericol siguranța pasagerilor”

Deterioarea parcării din interiorul aeroportului, eșecul proiectului privind implementarea transportului intermodal, neaprobarea proiectelor de dezvoltare pentru atingerea a 7 milioane de pasageri plus existența unui așa zis conflict de interese în schimbarea unor membri din Consiliul de Administrație sunt doar o parte din subiectele atinse de sindicaliștii de la Aeroportul Internațional Cluj într-o scrisoare deschisă. În opinia acestora, vina aparține doar Consiliului Județean.

Cum s-a văzut omagiul lui Piersic „la rece”, după trei zile?

Păreri, comentarii și opinii despre omagierea lui Florin Piersic la 83 de ani. Concluzia? Evenimentul a fost „în vechiul stil comunist”, cu momente de muzică și dansuri populare, cu glumele lui Piersic – unele deocheate, altele fără gust –, la care sala a râs nu pentru că au fost amuzante, ci că așa e politicos.

După ce i-a tăiat bugetul și a vrut să-l închidă, Tișe se transformă în cel mai mare susținător al aeroportului. CJ Cluj pierde un hectar de teren din incinta aeroportului

Direcția Agricolă a câștigat un proces cu Consiliul Județean prin care a cerut să i se recunoască calitatea de proprietar asupra unui hectar de teren din incinta Aeroportului Internaţional Cluj. În prezent, acel teren este folosit ca și platformă de garare pentru aeronave. Decizia instanței nu este definitivă.

Suspiciuni de ilegalitate. Schimbarea Consiliului de Administrație al Aeroportului ridică semne de întrebare, susține actuala conducere

sursa foto clujust.ro
Conducerea Aeroportului Internațional Cluj solicită retragerea de pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre privind schimbarea tuturor membrilor Consiliului de Administrație de la aeroport, invocând o serie de ilegalități. În plus, directorii din aeroport le cer consilierilor județeni să nu voteze proiectul, în cazul în care acesta nu va fi retras.

Simona Halep și Marius Copil vin să joace la Cluj

Cei mai bine clasaţi jucători români de tenis, Simona Halep, la feminin, şi Marius Copil, la masculin, vor juca, la Cluj-Napoca, pe data de 15 iunie, într-un meci demonstrativ, împotriva jucătorilor italieni Flavia Pennetta şi Fabio Fognini.

Euro a pierdut jumătate de ban în două zile

Se pare că șirul de ședințe în care euro a atins maxime istorice s-a întrerupt. Luni a fost a doua zi în care cursul a coborât, iar indicii ROBOR au revenit pe scădere, odată cu revenirea lichidității la valori normale.

Sute de străzi neasfaltate în Cluj-Napoca

Sute de străzi neasfaltate sunt răspândite în toate cartierele municipiului Cluj-Napoca, executivul primăriei nereușind să țină pasul cu dezvoltarea municipiului, cu extinderea imobiliară care a determinat apariţia a numeroase străzi private.

Mall nu a fost, parking nu s-a construit, spital de copii nici vorbă. Ruina de pe Victor Babeş se transformă în centru de transplant

Pe terenul de pe strada Victor Babeș pe care l-a concesionat Consiliul Județean acum 12 ani pentru construirea unui centru comercial s-ar putea construi un centru integrat de transplant. Rând pe rând, preşedintele forului judeţean, Alin Tişe, spunea că pe acel teren se va construi ba un mall, ba un parking, ba un spital de copii, iar acum un centru integrat de transplant.

Prinși la furat de fier vechi

Sursă foto: https://media.dcnews.ro/i
Doi bărbați au încercat să fure fier dintr-o curte din Câmpia Turzii. Pe când să fugă cu o căruță încărcată, au fost prinși de proprietar și s-a lăsat cu bătaie.

Accident GRAV pe Dorobanților

Un accident grav de circulație s-a produs în această dimineața pe una dintre cele mai mari artere ale Clujului.

Epidemie sau nu? Ministrul Sănătăţii aşteaptă datele oficiale

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, este aşteptată să decidă marţi, după publicarea datelor de la Institutul Naţional pentru Sănătate Publică referitoare la gripă, dacă declară sau nu epidemie de gripă în România. Numărul deceselor în acest sezon a ajuns deja la 47.