monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Curtea de Apel Cluj își suspendă activitatea, cu excepția cauzelor urgente

Magistraţii Curţii de Apel Cluj au decis, luni, la Adunarea Generală a Judecătorilor, să suspende şi ei activitatea instanţei, cu excepţia cauzelor urgente, anunţând că susţin în integralitate hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, atât în privinţa formei de protest, cât şi a argumentelor invocate.

OPINIE Revoluția și sursele de putere

Au trecut 30 de ani de la Revoluția din 1989, iar imaginile revăzute în zilele acestea la televizor mi-au dat senzația că totul s-a petrecut chiar „ieri”.

Mircea Miclea, despre strategii eficiente de învățare pentru elevi: „Un profesor bun ar trebui să îi învețe pe elevi nu numai conținutul, ci și strategia de învățare cea mai eficientă pentru disciplina aceea”

„Un profesor bun ar trebui să învețe pe elev nu numai ce anume să învețe, respectiv conținutul disciplinei pe care-l predă, ci și care sunt strategiile cele mai eficiente de a învăța disciplina aceea”, susține profesorul universitar Mircea Miclea, psiholog și fost ministru al Educației.

S-a câștigat marele premiu Loto 6/49. De unde este norocosul?

Loteria Română anunță că la extragerea de duminică, 22 decembrie 2019, marele premiu la Loto 6 din 49, în valoare de peste 4,8 milioane de euro, a fost câștigat. Biletul norocos a fost jucat la o agenție din Satu Mare și a fost completat cu două variante simple la Loto 6/49.