Nu departe de Sebeş, pe drumul ce leagă Clujul de Sibiu, apare un indicator către Câlnic, un sat pierdut printre dealuri, dar special mai ales datorită cetăţii pe care o adăposteşte. Aceasta, ce poartă numele satului în care se află, a intrat în urmă cu 20 de ani pe lista monumentelor UNESCO şi, de atunci, a înflorit, deşi rămâne încă prea puţin cunoscută pentru turiştii români.
O femeie şi copilul ei în vârstă de doar opt ani au sfârșit în mod tragic în timpul furtunii din regiunea greacă Halkidiki. Tatăl băiețelului a fost și el rănit, însă a scăpat cu viață.
Absolvenţii de liceu care vor să studieze în limba germană au posibilitatea de a opta pentru unul dintre cele 164 de locuri bugetate și 350 de locuri cu taxă scoase la concurs, în perioada 16-31 iulie 2019, de Universitatea „Babeș-Bolyai”.
Peste 10.000 de spectatori sunt aşteptaţi la meciul aniversar U100 dintre Universitatea Cluj şi PAOK Salonic, campioana Greciei, care va avea loc astăzi, pe Cluj Arena, începând cu ora 21:00.
Primăria Cluj-Napoca demarează acțiunea de dezinsecție pe domeniul public și privat. Operațiunea se va desfășura în perioada 15-31 iulie 2019, între orele 21:00 – 06:00, în funcție de condițiile meteorologice.
Covorul PVC sau linoleum PVC cum mai este cunoscut, este un tip specializat de pardoseală cu întrebuințare practică, cu structură uniformă și fără să prezinte denivelări.
Prima acțiune „MediCERT – Medicii din munți” este pregătită, anunță cei de la CERT Transilvania, care vor face prima deplasare din cadrul inimosului program în acest weekend.
Senatorul Vasile Ilea a demisionat, joi, din Partidul Social Democrat, iar preşedintele PSD Cluj, deputatul Horia Nasra i-a solicitat acestuia să demisioneze şi din Parlamentul României.