monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Maria Ploae, actrița din Frații Jderi, Dumbrava minunată sau Toamna Bobocilor, omagiată la Cluj-Napoca, la TIFF 2020

Maria Ploae, actrița din Frații Jderi, Dumbrava minunată sau Toamna Bobocilor, omagiată la TIFF 2020
Cu o carieră impresionantă, care se întinde pe mai bine de patru decenii, actrița Maria Ploae va fi celebrată la cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF). La gala de închidere din 8 august, organizată pentru prima dată în aer liber, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, actrița va fi distinsă cu Premiul de Excelență TIFF.

ANALIZĂ VALUTARĂ. Euro a revenit la valorile din aprilie

ANALIZĂ VALUTARĂ. Euro a revenit la valorile din aprilie
Evoluția numărului de infectări din Statele Unite, unde peste 1% din populație a fost infectată, dar și creșterea apetitului pentru risc, în condițiile în care Europa dă semne de redresare a economiei în formă de „V", la fel ca și cea din China, a permis monedelor de la marginea zonei euro să se aprecieze.

Aeroportul Cluj, profit de 3,85 milioane de euro, în 2019

Aeroportul Cluj, profit de 3,85 milioane de euro, în 2019
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a reușit, pe durata anului 2019, realizarea un profit de arpoximativ 3,85 milioane de euro. Cifra va fi imposibil de egalat anul acesta, în contextul în care sectorul aviatic a fost printre cele mai afectate de criza COVID.

CORONAVIRUS. Numărul de cazuri noi rămâne peste 1.100

CORONAVIRUS. Numărul de cazuri noi rămâne de peste 1.1000
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.104 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.