De mâine se arată cod portocaliu de vânt, ploi și furtuni în Cluj. Vremea se schimbă înainte de alegeri.
Licitația pentru unul dintre cele mai importante proiecte de investiții din Cluj, revitalizarea malurilor Someșului va fi lansată până cel târziu în luna noiembrie, susțin autoritățile.
Vărsătorii își vor contura planurile de viitor, iar Gemenii au probleme în familie. Scorpionii vor avea parte de o întâlnire care îi va pune pe gânduri.
Clujenii care doresc să afle la ce secție sunt distribuiți pentru a-și exercita dreptul la vot, pot intra pe site-ul primăriei.
Aeroportul Internațional „ Avram Iancu “ din Cluj-Napoca va beneficia de 8,5 milioane de lei pentru compensarea pierderilor înregistrate din cauza COVID-19.
Accident la Răscruci. Un bărbat de 50 de ani a distrus un branșament al rețelei de distribuție a gazului.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o avertizare Cod galben de inundaţii şi depăşiri ale Cotelor de atenţie, valabilă până duminică dimineaţa în bazine hidrografice din 14 judeţe.
Cinci unități de învățământ din Cluj funcționează în scenariul 3, datorită numărului crescut de infectări cu noul coronavirus.
Polițiștii clujeni au desfășurat mai multe activități pe plan local. În urma activităților s-au aplicat mai multe sancțiuni.
S-au înregistrat alte 58 de noi cazuri cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore.
Până astăzi, 25 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 119.683 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 96.158 de pacienți au fost declarați vindecați.
Accident pe strada Doctor Ioan Rațiu din Turda. O femeie de 33 de ani a intrat într-o mașină deoarece nu a păstrat distanța necesară. În urma evenimentului, o persoană a ajuns la spital.
Cluj-Napoca oferă cele mai bune servicii online din România. Bucureștiul se află în coada clasamentului.
Dosar penal pentru nerespectarea normelor de siguranță pe timp de pandemie, pentru cei care au organizat inaugurarea nocturnei de la Florești. La eveniment au participat 400 de persoane.
România se află în topul celor mai afectate state europene de noul coronavirus. Cazurile pozitive înregistrate în țara noastră ne clasează în primele 10 locuri din clasament.
Anul acesta numărul clujenilor cu drept la vot este de 612.520 pe județ, iar numărul celor care pot vota în municipiul Cluj-Napoca este de 273.717 de persoane.
COD GALBEN de ceață în mai multe localități din Cluj. Ceața va fi în intervalul orar 07.00-09.30, astăzi 25 septembrie.
Fermierii pot solicita începând de vineri sprijin financiar pentru atenuarea pierderilor suferite din cauza pandemiei.