Un medic care se află la început a prezentat ce se află dincolo de ușile de la U.P.U. Cum fac față medicii, dar și care sunt urgențele cele mai grave de care se lovesc.
Premierul României a observat o relaxare a respectării restricțiilor, iar acest lucru este de nepermis dacă dorim evitarea carantinei.
Horoscop 23 martie 2021. Află ce zodie are parte de surprize în dragoste și cine va avea o discuție tensionată.
Două proteste, în două locuri diferite, dar la aceeași oră. Doi organizatori diferiți, dar aceleași revendicări anti-restricții. Cine e în spatele mitingului „anti-mască” paralel cu cel al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR)?
Astenia de primăvară ne poate distrage de la toate activitățile zilnice pe care trebuie să le parcurgem. Psihologul Cristian Delcea a explicat cum putem combate starea de oboseală și care sunt primele lucruri pe care trebuie să le avem în vedere.
Emil Boc a spus că urmează două luni de „foc” în ceea ce privește situația epidemiologică. Potrivit specialiștilor, la începutul verii ar trebui să ieșim din valul trei al pandemiei.
Autorizația blocului de pe strada Teodor Mihali este legală, spune primarul Emil Boc. Acestă clarificare a venit după ce consilierul local Alexandra Oană a spus că potențialul străzii a fost distrus din cauza acelei clădiri.
O mulțime de ape dulci din România sunt poluate cu microplastic, potrivit unei analize atent făcută. Printre cele mai importante e numără și Someșul Mic. Raportul dat a prezentat și soluțiile pentru stoparea acestei probleme.
Lipsa studenților din Cluj-Napoca are un impact semnificativ asupra vieții economice a orașului, iar acest lucru s-a adeverit și mai tare în urma unui studiu realizat de cercetătorii Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB).
Banca Transilvania devine partenerul oficial al fotbalului românesc printr-un parteneriat cu Federaţia Română de Fotbal pentru susţinerea echipelor naţionale de juniori.
Criza din secțiile ATI ale spitalelor din județul Cluj este incontrolabilă. Subprefectul spune că situația locurilor de la ATI este într-o „dinamică și mișcare continuă”, schimbându-se de la o oră la alta.
În apropiere de Cluj a fost semnalat un accident, un om prins sub un mal de pământ, care a necesitat intervenția urgentă pompierilor.
Aproape 800 de garaje au fost demolate recent în cartierele Mănăștur și Între Lacuri. În urma lor au rămas doar cărămizile și platformele pe care urmează să fie realizate locuri de parcare.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis închiderea grădiniței „Paradisul Piticilor” din Dej, județul Cluj, în urma unui focar de COVID-19.
Primarul Emil Boc a anunțat că un concurs de soluții va fi organizat pentru reamenajarea Pieței Avram Iancu. El a declarat că, în niciun caz, statuia lui Avram Iancu nu va fi mutată.
Într-un oraș și o comună din județul Cluj se deschid restaurantele și cafenelele. Măsurile se relaxează începând cu ziua de miercuri, 24 martie 2021.
Bugetul municipiului Cluj-Napoca pe anul 2021 este de peste 433 de milioane de euro, mai mare decât în 2020.
Seria dezbaterilor CIIC continuă cu tema „Piața Karl Liebknecht și străzile adiacente”. Evenimentul va avea loc joi, 25 martie, clujenii interesați având ocazia de a lua cuvântul și a prezenta idei legate de subiect.
Prefectul Clujului, Tasnádi István-Szilárd, a fost invitat azi la emisiunea „Cu cărțile pe față” de la Radio Fir Dej, unde a dat numeroase explicații la cele mai frecvente întrebări în ce privește situația pandemică prin care trecem.
Postul Paștelui sau Postul Mare este cel mai lung din an și cel mai dificil de ținut. Cu toate astea, mii de români încearcă să țină post, însă doar adevărații credincioși reușesc să ducă la capăt un post perfect.
Medicii din linia I a Clujului au salvat o femeie care a fost internată la Secția de ATI a Spitalului Județean de peste o lună de zile.
Centrul Cultural Trasilvania, care ar urma să fie construit pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, se lasă așteptat de mai bine de 10 ani. Acum, Primăria se pregătește să demoleze unul dintre cele două corpuri ale fostei cazarme militare, aflate în paragină de ani buni.
Se pregătește un proiect de către USR Cluj, în vederea eliminării împrejmuirii spațiilor verzi din jurul blocurilor din Cluj-Napoca. Scopul urmărit este de a oferi clujenilor posibilitatea de a se bucura de natură, în apropierea blocurilor în care locuiesc.
28 de localități din Cluj se află în scenariul roșu. Situația devine din ce în ce mai îngrijorătoare. În ce localități există cel mai mare risc de îmbolnăvire cu COVID-19?
Iuliu Mureșan nu o vede ca favorită principală la titlu pe CFR Cluj, deși a condus ani la rând clubul din Gruia
Municipiul Cluj-Napoca se află într-o situație alarmantă. Rata de infectare cu COVID-19 este în continuă creștere, dar cele mai mari probleme sunt în două localități din județul Cluj.
În ultimele 24 de ore, 236 persoane au fost confirmate cu COVID-19 în județul Cluj. 81 de clujeni se află la ATI, iar alți peste 600 sunt internați în spital. Numărul cazurilor din județ a scăzut ușor.
Până astăzi, 22 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 900.858 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 808.754 de pacienți au fost declarați vindecați.
Șoferii CTP sunt exasperați de taximetriștii care parchează neregulamentar, deseori în stațiile de autobuz, și încurcă traficul în Cluj-Napoca.
Județul Cluj este pe primul loc când vine vorba de interesul pentru vaccinul anti-COVID. Peste 60.000 de oameni s-au înscris pe listele de așteptare și așteapă imunizarea.
Activistul clujean de mediu, Adrian Dohotaru a inițiat o acțiune de sesizare a autorităților clujene cu privire la deșeurile de pe malurile Someșului. Clujenii sunt invitați să semnaleze colectiv miile de tone de gunoaie.
Deși probabilitatea ca un câine să se infecteze cu COVID-19 este redusă, acest lucru nu este imposibil. Mai mult decât atât, animalele de companie îi pot infecta pe stăpâni. Ce măsuri să iei dacă îți vezi câinele mirosind o mască folosită, aruncată pe jos?
Pandemia de COVID-19 ar fi putut să nu aibă loc, potrivit unui nou studiu. O „breșă” a transformat virusul în pandemie.
Peste 62.000 de persoane s-au înscris pe listele de așteptare la vaccinarea anti-COVID-19, în centrele de vaccinare din Cluj. Cum funcționează listele de așteptare?
Clujul este inclus în planurile de finanțare prin Planul Național de Relansare și Reziliență (PNRR) pentru mobilitate urbană și transport „verde”.
Mai multe publicații au scris că BRomania, vlogger, actor și regizor român, ar fi urcat la volanul mașinii beat și drogat. Adevărul spus de BRomania după ce a fost acuzat pe internet.
Platforma de vaccinare urmează să fie modificată în luna aprilie. Valeriu Gheorghiță a declarat că se va putea afla timpul de așteptare până la vaccinarea efectivă, dar și tipul de vaccin utilizat.
Pe Aeroportul din Cluj-Napoca vor ajunge azi, luni 22 martie, 46.800 de doze de vaccin Pfizer împotriva COVID-19. Vaccinarea începe în curând.