CFR Cluj a aflat care sunt posibilele adversare din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor.
Răzvan Cherecheș, expert în sănătate publică de la Universitatea Babes-Bolyai, a transmis un mesaj ferm către toți cei care se așteaptă ca pandemia de COVID-19 să dispară complet.
Takacs Gyorgy și-a omorât copilul de 8 ani în august 2020 și a primit între timp o condamnare pe viață.
Patru bărbați au fost primii care au intervenit la incendiul de pe strada Fabricii.
Primarul Emil Boc, a prezentat proiectele privind îmbunătățirea transportului public în comun adoptate cu succes în Cluj-Napoca, în cadrul unei conferințe a Comisiei Europene.
Ministerul Sănătății a publicat harta investițiilor, din fonduri europene, pentru dotarea spitalelor din România, pe timpul pandemiei.
Vezi cum arăta centrul Clujului, în urmă cu jumătate de secol, în comparație cu felul în care arată acum.
U-Banca Transilvania Cluj joacă marți, de la ora 20:00, cu CSM Oradea în meciul 3 al finalei Liga Națională de Baschet.
Datele oficiale arată că la Cluj figurează peste 170.000 de mașini înmatriculate, din acestea, 134.000 fiind autoturisme. Clujul are un număr aproximativ de 337.000 de locuitori, iar parcările sunt în număr de 38.000.
Primăria Cluj-Napoca continuă acordarea de diplome și premii în bani pentru clujenii care au împlinit 100 de ani de viață și cuplurile care sărbătoresc „nunta de aur”.
Vremea se va încălzi în Transilvania în următoarele două săptămâni, mai exact în perioada 14-27 iunie, a anunțat Administrația Națională de Meteorologie.
Un accident între un microbuz și o autoutilitară a avut loc între două localități din județul Cluj. În urma impactului, 10 persoane au fost rănite.
A murit Gheorghe Staicu, unul dintre foștii antrenori ai FC Universitatea Cluj, la vârsta de 85 de ani.
Evaluare Națională 2021 începe de 22 iunie cu proba la limba și literatura română, iar pe data de 24 iunie se va susține proba la matematică. De asemenea, proba de limbă maternă se va susține pe data de 25 iunie.
Încă trei tramvaie achiziționate de Primăria municipiului Cluj-Napoca de la firma arădeană Astra vor intra în flota Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca.
Deși încă în pandemie, ediția de anul acesta a evenimentului „Noaptea Muzeelor” de la Cluj a avut un succes neașteptat.
În față la The Office, muncitorii au început forajele pentru metrou. În toamna anului trecut, lucrări de foraje pentru proiectul metroului și al trenului metropolitan au fost realizate și în zona Expo Transilvania.
Cea de IX-a ediție a Conferinței Internaționale Modern Power Systems se va desfășura anul acesta, în perioada 16-17 iunie, în mediul online și va reuni specialiști în inginerie electrică și energetică din 13 țări, de pe 4 continente.
Un șofer a provocat un accident luni dimineață, pe șoseaua Gherla-Dej, în zona localității Nima. Scena a fost surprinsă de o cameră de filmat de la o altă mașină.
Campania „BAC de 10” continuă și anul acesta, în cadrul festivalelor Untold și Neversea, motivând absolvenții de liceu să ia note mari la Bacalaureat.
Un tânăr din județul Cluj a intrat prin efracție într-o grădiniță, de unde a furat mai multe bunuri în valoare de 7.000 lei. Băiatul a furat chiar și o centrală termică.
Regenerarea pădurii este un proces de înnoire sau refacere a generațiilor de arbori și arborete în locul celor exploatate sau distruse din diferite cauze.
„Șmecherii” de pe Tarnița s-au întors cu tot cu bărcile cu motor și ignoră legea în totalitate. Potrivit regulamentului, „petrecăreții” ar trebui să primească amenzi usturătoare.
Incendiu într-un apartament de pe strada Fabricii din Cluj-Napoca. Trei persoane au ajuns la spital, după ce au fost evacuate de urgență.
Clujul s-a umplut de mașini înmatriculate în alte județe, în ultimii ani. Deși multă lume se stabilește aici, de ce nu își înmatriculează și mașinile în „orașul de pe Someș”?
Un cadavru de bărbat a fost descoperit duminică seară într-o pădure la ieșire din municipiul Zalău.
O clădire din Piața Mărăști este plină de graffiti, iar starea sa este deplorabilă. Se pare că această clădire face parte din „seria de construcții ilegale ale Clujului”.
Preotul unui cătun din județul Cluj a venit cu o idee inedită de turism, pentru a promova meleagurile satului pe care îl păstorește.
O mașină a luat foc pe Bulevardul Muncii. Flăcările au cuprins în totalitate mașina.
Un șofer de TIR a efectuat o depășire foarte periculoasă, în curbă, pe marcaj continuu, pe centura Apahida-Vâlcele.
Accident grav cu 16 răniți și un mort pe autostrada A1, înainte de Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție.
Vremea la Cluj se înrăutățește în luna iunie. De luni, 14 iunie, apar fenomene meteorologice periculoase.