Economie
Anul acesta „a bătut vântul” la Salonul Mireselor
Atât numărul de expozanţi, cât şi cel de vizitatori a fost mai mic decât în 2011.
Cea de-a VII-a ediţie a târgului „Salonul Mireselor” organizat de Expo Transilvania şi de Camera de Comerţ şi Industrie Cluj s-a încheiat duminică, după patru zile de expoziţie, consemnând o ofertă, dar şi o cerere în scădere.„Anul acesta a fost mult mai slab decât anii trecuţi. Spre exemplu joi şi vineri a fost aproape gol, doar sâmbătă înregistrându-se mai mulţi vizitatori. Mă surprinde situaţia deoarece sunt planificate mai multe nunţi anul acesta. Spun asta pentru că deja la restaurantele mele sunt făcute rezervări pentru toate weekend-urile”, declară administratoarea G&D Design Cluj-Napoca, societate prezentă la târg cu o colecţie de rochii de mireasă.Potrivit organizatorilor, condiţiile meteo nefavorabile, care i-au determinat pe viitorii însurăţei din judeţe precum Alba, Bistriţa sau Sălaj să stea acasă, ar fi fost cauza diminuării numărului de vizitatori.Şi numărul de expozanţi a scăzut faţă de 2011. Astfel, anul acesta şi-au prezentat ofertele 130 de firme, spre deosebire de ediţia trecută când au expus 146 de participanţi.Ce s-a putut cumpăra şi la ce preţ?Mirii au putut achiziţiona de la târg toată gama de produse şi servicii necesare organizării unei nunţi – de la rochii de mireasă, bijuterii, torturi, flori, servicii foto&video, la orchestre, cursuri de dansuri de societate sau cosmetice. Oferta a beneficiat şi de reduceri cuprinse între 10 şi 40%, acordate fie doar pe perioada expoziţiei, fie şi după încheierea acesteia, pe baza unui pliant.Preţurile la rochiile de mireasă au variat între 650 de lei şi câteva mii de euro. Spre exemplu, Elegance Bucureşti a expus spre vânzare modele cuprinse între 1.400 şi 3.100 de lei, la care s-a oferit un discount de 10%. Cu toate că oferta s-a situat în categoria preţuri medii, firma nu a vândut nimic în primele trei zile. Şi în cazul G&D Design Cluj-Napoca vânzările au fost foarte mici, deşi s-au acordat reduceri între 30% şi 40%, astfel încât rochiile prezentate la târg au avut preţuri între 650 şi 1.900 de lei.În ceea ce priveşte oferta de invitaţii, suma per bucată la care s-au put face achiziţii, pe perioada târgului, a fost cuprinsă între câteva zeci de bani, pentru modelele de mici dimensiuni, şi peste 6 lei pentru cele handmade.Serviciile foto, video şi sonorizare s-au vândut atât la pachet, cât şi individual. Spre exemplu, Agenţia „4Events” a cuprins în ofertă cinci pachete. Printre ele, asigurarea fotografierii şi filmării evenimentului la 2.100 de lei, pentru sonorizare şi staroste 2.600 de lei, pentru foto, video şi sonorizare 3.600 de lei. Tinerii au venit cu cerinţe diferite faţă de anii precedenţi în ceea ce priveşte serviciul foto. „Viitorii miri vor fotografii spontane, şedinţe «trash the dress» sau chiar şedinţe înainte de nuntă în care fotografii să-i însoţească în activitatea de zi cu zi”, spune Marius Drăgan, fotograf profesionist prezent la expoziţie cu o ofertă cuprinsă între 500 şi 800 de euro.