Economie
Credite agricole garantate cu subvenția
Banca Transilvania a încheiat două convenţii tripartite cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi cu Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR), respectiv cu Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), pentru finanţarea agricultorilor întreprinzători.
În baza acestor parteneriate, BT acordă credite în limita a 80% din valoarea subvenţiei, pentru acoperirea capitalului de lucru necesar desfăşurării activităţii fermelor de păsări sau porcine.BT a acordat în 2011, prin cele două linii de creditare, Creditele Agricole acordate în funcţie de scoring şi Creditele pe baza subvenţiilor derulate prin APIA, peste 100 de milioane de lei.Sprijinul total pe suprafaţă aferent anului 2011 depăşeşte 47 de milioane de euro (204 milioane lei) numai în cazul agricultorilor din judeţul nostru. Aproximativ 36.000 de fermieri clujeni primesc 33,5 milioane de euro prin fonduri europene, iar încă 3.500 de fermieri din zonele defavorizate – din 24 de comune din zonele montane şi 12 comune din zonele specific defavorizate, cum ar fi Cojocna şi Petreşti – încasează un sprijin de 14 milioane de euro de la bugetul de stat, potrivit datelor furnizate de APIA Cluj.