monitorulcj.ro Menu
Economie

Lucian Bode: Energia electrică nu se scumpeşte anul acesta

Costurile cu energia electrică se vor păstra la acelaşi nivel pentru populaţie pe parcursul acestui an, potrivit ministrului Economiei, Lucian Bode.

Preţul energiei electrice furnizată populaţiei nu va creşte în acest an, a declaratieri pentru Agerpres Lucian Bode, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.„Este exclusă majorarea preţului energiei electrice furnizată populaţiei. Avem datoria să protejăm populaţia mai ales în această perioadă. Anul acesta, preţul la electricitate pentru populaţie nu va creşte. Renunţarea la tarifele reglementate se va face etapizat astfel încât să asigurăm suportabilitatea pentru consumatorii finali”, a explicat ministrul Economiei.Creşterea preţului e doar amânatăLiberalizarea tarifelor la electricitate pentru consumatorii casnici a fost amânată cu doi ani şi se va încheia în 2017 şi nu în 2015, cum se anunţase iniţial, au anunţat, la începutul lunii februarie, reprezentanţii Comisiei Europene şi Fondului Monetar Internaţional (FMI).„Nu există niciun plan de creştere a costurilor la gaze în 2012. La electricitate, pentru consumatorii industriali, procesul va începe în lunile următoare, iar pentru consumatorii casnici procesul va fi mult mai gradual, într-un calendar care va începe în 2013”, a spus şeful Misiunii FMI, Jeffrey Franks.Ministrul Economiei a mai spus că proiectul legii energiei va fi trimis în Parlament în luna martie.„În luna martie, vom trimite la Parlament, în regim de urgenţă Legea energiei electrice”, a precizat ministrul Economiei.Proiectul de lege vizează renunţarea etapizată la tarifele reglementate pentru clienţii noncasnici în condiţiile asigurării suportabilităţii acestei măsuri de către consumatori. Propunerea de act normativ stabileşte statutul de independenţă şi autonomie pentru autoritatatea de reglementare în domeniul energiei electrice - ANRE, în acord cu prevederile Directivei europene în acest sens.Şi preţul la gaze ar putea stagnaPreşedintele Traian Băsescu a afirmat luni că România are perspectiva independenţei energetice totale, putând fi una dintre sursele de gaze nu doar pentru ea însăşi, ci şi pentru alte ţări din Europa, acest lucru putând fi posibil în 2015-2016. Descoperirea de zăcăminte şi reducerea importului ar trebui să ducă la o stagnare a preţului, dacă nu la o reducere. „Am fost în mare, în perimetrul Neptun la bordul navei Deepwater Champion, este o navă specializată în prospecţii la mare adâncime, vestea bună este ca s-a descoperit un zăcământ de circa 100 miliarde de metri cubi şi pe perspective similare sunt ca alte câteva depozite care urmează să fie prospectate în perioada următoare. Este clar că România are perspectiva independenţei energetice totale, iar dacă şi celelalte zăcăminte ce urmează a fi prospectate vor indica cantităţi asemănătoare, România poate fi una dintre sursele de gaze, nu numai pentru ea însăşi, dar şi pentru multe alte ţări din Europa”, a spus Băsescu, după ce a vizitat nava de foraj marin Deepwater Champion, a companiei ExxonMobil.