Economie
Pierderi cu peste 70% mai mici la CFR Marfă
CFR Marfă are cel mai bun plan de redresare, iar conducerea companiei a reuşit în câteva luni să reducă pierderile cu 74%, pentru că "şi-a dat seama de nevoia de restructurare", a declarat, joi, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu (foto), conform Mediafax. "Am reuşit în puţine luni de când am venit să reducem cu 74% pierderile la CFR Marfă, faţă de perioada anterioară, pentru că managerul şi-a dat seama de nevoia de restructurare şi de repoziţionare în piaţă a companiei", a spus Boagiu, după o conferinţă de presă. Ea a precizat că bugetul CFR Marfă nu a fost aprobat de Guvern şi consideră că societăţile feroviare se pot redresa dacă se implică şi ministerele Economiei şi Finanţelor Publice.
"Arieratele la CFR-uri au crescut cu 2.400% din 2000 în 2010 şi cred că acţiunea de redresare trebuie să dusă concertat, nu numai de Ministerul Transporturilor, ci şi de Ministerul Economiei şi Ministerul Finanţelor, dacă se doreşte cu adevărat ca obiectivul de redresare a companiilor să fie atins", a arătat Boagiu.
Ea a spus că în planul de redresare realizat de CFR SA o componentă importantă este închirierea liniilor mai puţin folosite de călători către operatori privaţi care vor avea obligaţia să întreţină infrastructura.
Referitor la o eventuală scumpire a biletelor la CFR Călători, măsură care este inclusă în scrisoarea de intenţie către FMI, ministrul a spus că este doar o componentă a planului, însă nu cea mai importantă.
Guvernul a aprobat, miercuri, bugetele mai multor companii de stat, dar l-a respins pe cel propus pe 2011 pentru CFR Marfă, iar premierul Boc a cerut ministrului Transporturilor să refacă documentul, spunând că un BVC nu poate fi redactat din start cu pierderi, ci măcar cu un profit estimat la zero.
Şeful Guvernului i-a solicitat ministrului Transporturilor să refacă bugetul acestei companii şi să îl prezinte din nou împreună cu un program de restructurare a CFR Marfă, au relatat pentru MEDIAFAX surse participante la şedinţă.
Ministrul a motivat bugetul propus prin faptul că CFR Marfă înregistrează arierate istorice, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere, dar premierul i-a răspuns că ştie această situaţie.
"Premierul a spus că ştie că există arierate, dar că este necesar ca măcar să nu se adauge altele noi şi i-a cerut ministrului să refacă bugetul şi să prezinte şi un program de restructurare a companiei, inclusiv în ceea ce priveşte arieratele", au arătat sursele.
Sindicaliştii şi conducerea CFR Marfă au semnat, marţi, noul Contract Colectiv de Muncă valabil pentru anul 2011, care prevede protecţie pentru salariaţii care urmează să fie disponibilizaţi, prin sumele colectate din primele de vacanţă la care renunţă toţi angajaţii.
Liderul Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, afirmă că aproximativ 6.000 de salariaţi de la calea ferată riscă să rămână fără locuri de muncă în martie-aprilie, iar sindicatele iau în calcul toate acţiunile sindicale pe care le au la îndemână.
Scrisoarea de intenţie convenită de Executiv cu FMI la finalul misiunii de evaluare din ianuarie-februarie, obţinută şi prezentată de MEDIAFAX săptămâna trecută, relevă că Guvernul va scoate la vânzare un pachet minoritar de acţiuni de la CFR Marfă până la finele anului, urmând să privatizeze operatorul de transport atunci când condiţiile pieţei o vor permite.
CFR Marfă a încheiat anul trecut cu pierderi de 354,2 milioane de lei, în creştere cu 3,5% faţă de 2009, în condiţiile în care a transportat un volum de marfă mai mare cu 4,1%, potrivit datelor preliminate ale operatorului.
Pentru acest an, CFR Marfă estimează că va transporta acelaşi volum de marfă, respectiv 30,7 de milioane de tone.
CFR Marfă deţine un parc de material rulant de peste 42.000 de vagoane şi peste 900 locomotive.