monitorulcj.ro Menu
Economie

Anul acesta, iQuest va angaja 100 de IT-işti

iQuest, companie specializată în dezvoltarea de soluţii şi servicii customizate de software, va angaja anul acesta aproximativ 100 de persoane, majoritatea pentru sediul din Cluj-Napoca, care numără în acest moment peste 300 de persoane, dar şi pentru centrele din Braşov şi Sibiu.

„Şi la Sibiu ne-am planificat o creştere substanţială a numărului de angajaţi. Am început în toamna anului trecut cu o echipă specializată în tehnologie .NET, dar deja am recrutat şi pentru alte tehnologii”, a declarat Cornelius Brody, CEO iQuest.Recrutarea nu va viza doar personal cu experienţă, ci şi tineri studenţi. „Programul pe care ne vom concentra în continuare va fi iQuest University care se desfăşoară în toate centrele noastre. Desigur că ne dorim să atragem ingineri seniori dar, în continuare, ne vom urma principiul de bază şi anume recrutarea talentelor, indiferent de nivelul de experienţă acumulat anterior”, a continuat Brody.Angajaţii specializaţi pe software, care au rămas liberi de contract după decizia Nokia de a închide fabrica de la Jucu, nu au fost preluaţi de iQuest deoarece nu au corespuns din punct de vedere al competenţelor, potrivit reprezentanţilor companiei. Fondatorul, Cornelius Brody recunoaşte că la auzul precării finlandezilor, primul instinct nu a fost să se întristeze, ci să fructifice oportunitatea creată prin forţa de muncă care reintra pe piaţă disponibilă, în căutarea unui loc de muncă. „În mod paradoxal, competenţele nu se suprapuneau cu ceea ce căutam noi”, dezvăluie omul de afaceri.Firma a început activitatea acum 14 ani adresându-se pieţelor din Vest, ca abia cum 4 ani să pătrundă cu servicii şi produse şi pe piaţa locală. „Am făcut un plan de business ţintind Vestul şi ţinând cont de faptul că piaţa românească nu avea la acel moment potenţial, era imatură. Şi acum suntem cu mult în urma ţărilor dezvoltate din acest punct de vedere, însă avem avantajul de a nu fi la fel de afectaţi de criză”, spune Brody.iQuest a înregistrat anul trecut afaceri de 16 mil. euro, în creştere cu peste 40% faţă de rezultatul raportat anul anterior. Circa 94% din business a fost realizat pe piaţa vest europeană, însă compania a înregistrat o creştere semnificativă şi pe piaţa locală, unde iQuest a adăugat în portofoliu 11 clienţi noi.Reprezentantul iQuest estimează pentru acest an o creştere a cifrei de afaceri de 20%, la puţin peste 19 mililioane  euro.Printre clienţii pentru care firma livrează soluţii şi servicii customizate de software se numără Roche, Vodafone, Puma, Financial Times sau Virgin Atlantic Airlines.