monitorulcj.ro Menu
Economie

Alcoolul „evazionist” se ascunde și în apa de gură

Stocurile de băutură din magazine şi de la producători sunt verificate în detaliu de poliţişti.

Poliţia clujeană a luat la purecat toate stocurile de băutură, verificând, de la marii producătorii până la magazinele de cartier, pe toţi cei implicaţi în activităţi cu alcool.Acţiunea, care are câteva săptămâni de când a fost iniţiată, este încă în desfăşurare, afirmă purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Cluj, Anca Purdea.„Practic se monitorizează, de la producători, toate mărcile, să aibă timbre şi după aceea se verifică în piaţă existenţa timbrelor”, explică directorul Prodvinalco, unul dintre principalii actanţi pe piaţa locală, care a fost deja supus controalelor poliţiei.Verificările vin pe fondul includerii combaterii evaziunii fiscale pe lista cu priorităţi a  Guvernului României.„Având în vedere prioritatea Guvernului României privind combaterea evaziunii fiscale, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au fost adoptate măsuri pentru eficientizarea activităţilor de descoperire şi combatere a infractionalităţii în domeniile de referinţă. Una din direcţiile de acţiune este prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul producerii, achiziţionării, depozitării şi comercializării alcoolului şi băuturilor alcoolice, documentarea şi investigarea ilegalităţilor comise cu ocazia comercializării de astfel de produse în zonele de risc menţionate, identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor implicate”, spune Anca Purdea.Dascăl: Le scapă tocmai bârna din ochiAlexandru Dascăl, directorul executiv al Prodvinalco, cel mai mare producător de băuturi alcoolice spirtoase din regiune, consideră că rezultatele acţiunii vor fi minime, din cauza formelor mult mai sofisticate de evaziune.„Personal, cred că şansele de combatere a evaziunii în urma acestor acţiuni sunt extrem de reduse, mai ales că nu suntem în sezonul producerii vişinatelor, afinatelor sau ţuicii de către micii producători. Evaziunea are în prezent forme mult mai sofisticate, iar evaziunea masivă se face la un alt nivel. Spre exemplu, se înfiinţează firme, sunt lăsate să acumuleze datorii la plata accizelor imense, după care intră în insolvenţă. Am aflat, de asemenea, că, în prezent, se vinde în baruri apă de gură la 2 litri, cu gust de prune, pere sau mere, de fapt o imitaţie de ţuică, pentru care nu se plătesc accize şi, prin urmare, se poate comercializa la preţuri modice. În zonele acestea trebuie intervenit şi verificat, aici e bârna din ochi”, spune directorul executiv Prodvinalco. Afirmaţiile sale sunt însă contrazise de Doru Ciuban, directorul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj. „Din fericire nu avem asemenea firme în judeţ, într-adevăr comerţul este liber şi ştiu că inclusiv Prodvinalco a sesizat Autoritatea Naţională a Vămilor şi Garda Financiară Centrală în privinţa unor firme din Prahova. Cât despre alcoolul vândut pe post de ţuică, nu ştim să se comercializeze în Cluj”, contraatacă Ciuban.