monitorulcj.ro Menu
Economie

Contractul pe perioadă determinată amenință slujbele a 18.000 de clujeni

Aproape 10% din angajaţii înregistrați în județul Cluj au încheiate contracte pe o perioadă determinată.

Deşi modificările aduse Codului Muncii în 2011 oferă posibilitatea semnării unui contract pe perioadă nedeterminată cu o perioada de probă de 3 luni pentru funcţiile de execuţie, de cele mai multe ori angajatorii clujeni şi în special firmele cu capital străin optează pentru contractul pe perioada determinată, potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Cluj„Majoritatea posturilor, peste 80%, sunt posturi cu contract pe durată nedeterminată, dar în ultimii ani se practică destul de mult obiceiul de a semna un contract pe durată determinată de 3 sau 6 luni, urmând ca ulterior să se prelungească pe perioada nedeterminată. Dintre clienţii noştri cel puţin 50% recurg la această formă de colaborare”, precizează Paladia Petrar, specialist resurse umane al companiei clujene de recrutare Integra HR.

 

Angajatorii pot să ţină trei ani o persoană în incertitudine

Din vara anului trecut, „contractele temporare” se pot încheia pentru cel mult 36 de luni, spre deosebire de vechea reglementare, care prevedea doar un număr de 24 de luni. În acest interval salariatul poate fi reangajat de maxim două ori, angajatorii ne putând să încheie mai mult de 3 contracte succesive pe durata determinată – contracte încheiate în termen de 3 luni de la expirarea contractului precedent –, fiecare dintre acestea pentru un termen de maxim 12 luni.

De ce aleg firmele această variantă?

„Angajatorii recurg la această opţiune în principal pentru a avea o perioadă de testare a angajaţilor, atât din punct de vedere al performanţei, cât şi al motivaţiei şi compatibilităţii cu cultura organizaţiei”, explică specialista în resurse umane a Integra HR.Sunt, însă, situaţii care cer astfel de contracte. Printre ele se numără înlocuirea unui salariat al cărui contract de muncă este suspendat, spre exemplu cazul femeilor în concediu de maternitate, înregistrarea de fluctuaţii în activitate, cum se întâmplă în cazul restaurantelor sau cafenelelor care deschid  terase pe perioada verii sau implementarea unor lucrări, programe şi proiecte specifice.

Ce efecte poate avea asupra angajatului nesiguranţa păstrării locului de muncă?

Potrivit psihologului drd. Ramona Todiriţă salariatul poate să reacţioneze pozitiv, debordând de eficienţă şi crescându-şi productivitatea muncii sau negativ, nereuşind să-şi îndeplinească sarcinile din cauza stresului. „Contractul de muncă pe perioadă determinată poate avea avantaje şi dezavantaje, fiecare angajat reacţionând în manieră proprie. Acesta fie mobilizează toate resursele pentru a demonstra că merită să mai ramână pentru că e cel mai bun, fie devine agitat din cauza incertitudinii, motiv pentru care nu mai este eficient, şi nu pentru că nu ar putea fi ci pentru că se consumă energia prin agitaţie”, afirmă psihologul.