monitorulcj.ro Menu
Economie

Cheltuielile populaţiei cresc mai repede decât veniturile

Dacă trendul acesta se va menține, avem mari şanse să ieşim pe minus.

Cheltuielile populaţiei au avut o creştere mai mare decât cea a veniturilor în trimestrul 4 din 2011. Veniturile medii lunare pe gospodărie au fost în ultimul trimestru al anului trecut de 2.542 lei, şi pe persoană de 884 lei, în creştere cu 5,8% faţă de trimestrul trei, dar cheltuielile au urcat cu 6,6% şi au reprezentat 90,9% din venituri, potrivit anchetei bugetelor de familie realizată de INS.Veniturile băneşti au fost, în medie, de 2.025 lei lunar pe gospodărie (704 lei pe persoană), iar cele în natură de 517 lei lunar pe gospodărie (180 lei pe persoană).„Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (47,6% din veniturile totale ale gospodăriilor în trimestrul I, 48,6% în trimestrul II, 50% în trimestrul III şi 48,4% în trimestrul IV 2011)”, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale (22,5%), veniturile din agricultură (3,1%), veniturile din activităţi neagricole independente (2,3%) şi cele din proprietate şi din vânzări de active din patrimoniul gospodăriei (1,6%). O pondere importantă deţin şi veniturile în natură (20,3%), în principal contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (18,6%).

 

Orăşenii câştigă mai mult decât sătenii

Diferenţe de nivel şi, mai ales, de structură între veniturile gospodăriilor s-au înregistrat în funcţie de mediul de rezidenţă.În trimestrul IV 2011, veniturile totale medii pe o gospodărie din mediul urban au fost cu 16,5% mai mari decât ale gospodăriilor din mediul rural şi cu 6,5% mai mari faţă de ansamblul gospodăriilor.În urban, veniturile gospodăriilor au provenit în proporţie de 62,9% din salarii, de 22,6% din prestaţii sociale, veniturile în natură reprezentând 8,5% din total.În rural, principala sursă a veniturilor gospodăriilor a reprezentat-o producţia agricolă, care a asigurat 44,3% din totalul veniturilor. Cea mai mare parte a acestora (37,4% din totalul veniturilor) a fost formată de contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii, veniturile băneşti din agricultură asigurând 6,9% din veniturile totale ale gospodăriilor din mediul rural. O contribuţie importantă la formarea veniturilor gospodăriilor rurale a revenit şi veniturilor salariale (26,0%) şi celor din prestaţii sociale (22,4%).

Pe ce s-au dus banii?

Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.).Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni deţin o pondere foarte mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei (doar 0,4%).Conform clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum, produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut, în trimestrul IV, în medie 40,9% din consumul gospodăriilor (42% în trimestrul I, 43,3% în trimestrul II şi 40,8% în trimestrul III).O componentă a consumului cu pondere relativ mare în cheltuieli este legată de locuinţă (apă, energie electrică şi termică, gaze naturale, combustibili, mobilier, dotarea şi întreţinerea locuinţei). În trimestrul IV 2011 aceasta a reprezentat 20,3% din cheltuielile totale de consum. În cadrul cheltuielilor cu locuinţa cea mai mare pondere a deţinut-o cheltuielile necesare funcţionării şi încălzirii locuinţei (16,3%). La polul opus s-au situat cheltuielile efectuate de gospodării pentru hoteluri, cafenele şi restaurante (1,6%) şi cele pentru educaţie (0,7%).