Economie
Ambient a desemnat câştigătorii „Tombolei Meşterului”!
Retailerul a oferit ieri, la Cluj-Napoca, în cadrul festivităţii de premiere aferentă celei de-a patra ediţii a tombolei, premiul cel mare, o autoutilitară Dacia Logan Van lui Adrian Givan din Tiha Bârgăului.
La tombolă au participat toţi clienţii înscrişi în programul Ambient „Meşterul Casei Tale”, care au făcut cumpărături de la Ambient în perioada 10 februarie – 8 aprilie 2012.„Mă bucur să fiu norocosul câştigător al unui premiu atât de mare. Pentru mine a fost o supriză extraordinară. Sunt recunoscător companiei Ambient pentru că ne suştine pe noi, meşterii si pentru că mi-a oferit un astfel de cadou în perioada Sărbătorilor de Paşte şi doresc să felicit echipa organizatoare pentru această iniţiativă.” a spus câştigătorul Adrian Givan.
Pe lângă premiul cel mare, Ambient a mai oferit şi produse speciale în valoare de 1000 de euro din partea Bramac, cinci excursii la Campionatul European de Fotbal, 10 bilete la finala Europa League şi 20 de bilete la finala Cupei României, dar şi peste 2000 de tricouri şi salopete.Câştigătorii excursiilor la Campionatul European de Fotbal – Ioan Suciu, Mihai Caragia, Adrian Vatamaniuc, Cornel Purcar şi Vallentin Balla – se vor bucura de prezenţa la două dintre meciurile evenimentului: Portugalia-Germania şi Italia-Croaţia. De asemenea, acştia vor avea ocazia să viziteze 4 oraşe din Polonia (Lublin, Opoczno, Plock, Poznan) şi unul din Ucraina (Liov). În plus, câştigătorii vor avea parte de vizite la 4 fabrici ale furnizorilor parteneri Ambient: Barlinek, Pol Skone, Kolo, Opoczno.„Ne bucurăm că şi de data aceasta meşterii s-au înscris în număr foarte mare la ediţia de Paşti a tombolei noastre. Suntem foarte încântaţi că am reuşit să le oferim acestora o surpriză în preajma Sărbătorilor şi ne propunem ca pe viitor să ducem mai departe acest lanţ de iniţiative împreună cu partenerii noştri”, a spus Călin Şomcutean, Director de Retail al companiei.