monitorulcj.ro Menu
Economie

„Băieții deștepți” au intrat în atenția Europei

Comisia Europeană (CE) a iniţiat investigaţii privind acordurile directe ale Hidroelectrica de vânzare a energiei.

CE a iniţiat cinci investigaţii aprofundate distincte pentru a evalua dacă Hidroelectrica a încălcat normele comunitare privind ajutorul de stat, executivul UE arătând că sunt indicii că statul a influenţat compania să încheie contracte de vânzare şi cumpărare a energiei la preţuri preferenţiale.„Comisia Europeană a iniţiat cinci investigaţii aprofundate distincte pentru a evalua dacă Hidroelectrica, producătorul român de hidroenergie controlat de stat, a achiziţionat sau a vândut energie electrică la tarife preferenţiale mai multor comercianţi de energie electrică, clienţi industriali şi producători de energie, cu scopul de a favoriza beneficiarii prin reducerea costurilor lor de funcţionare, prin creşterea veniturilor acestora sau printr-o combinaţie a celor două elemente, astfel încălcând normele UE în materie de ajutoare de stat. (...) Există indicii potrivit cărora statul ar fi influenţat deciziile de a încheia aceste contracte în condiţiile date”, se arată într-un comunicat al CE.

Zece contracte aflate în atenția investigatorilor

Contractele bilaterale de vânzare a energiei au fost încheiate de Hidroelectrica între 2001 şi 2003, şi expiră în 2014, 2015 sau 2018. Compania vinde aproximativ 70% din energie pe care o produce prin aceste acorduri bilaterale, la preţuri sub media pieţei.Hidroelectrica are în prezent zece contracte directe de vânzare a energiei către companiile Alro Slatina, Elsid Titu, Electro­carbon Slatina, Electromagnetica, Energy Holding, Alpiq Romindustries, Alpiq Romenergie, EFT AG, Euro PEC şi EFT România.Anul trecut, companiile Salrom, CNH şi CLMB Patinoar Braşov au acceptat rezilierea acordurilor, iar Luxten a renunţat la contractul cu Hidroelectrica.

CE „vânează” subvențiile indirecte

Comisia doreşte să stabilească dacă Hidroelectrica a subvenţionat în mod indirect clienţii vânzând acestora energie electrică la preţuri sub nivelul pieţei sau achiziţionând de la aceştia la preţuri peste nivelul pieţei.„Subvenţiile indirecte care contribuie la reducerea cheltuielilor normale de funcţionare ale întreprinderilor pot avea un efect de denaturare a concurenţei tot atât de semnificativ ca şi cel provocat de subvenţiile directe. Trebuie să verificăm dacă tarifele preferenţiale acordate de Hidroelectrica au privilegiat clienţii care au beneficiat de acestea în comparaţie cu concurenţii lor de pe piaţa internă”, a declarat în comunicat vicepreşedintele CE, Joaquin Almunia.

Renegocierea contractelor, cerută de FMI

La sfârşitul anului trecut Hidroelectrica a început, la cererea Fondului Monetar Internaţional (FMI), să renegocieze aceste contracte. Compania a cerut beneficiarilor să accepte creşterea preţurilor de livrare, scăderea cantităţilor furnizate şi reducerea perioadei de derulare a acordurilor, în caz contrar urmând să reziliere acordurile.Termenul iniţial pentru finalizarea negocierilor a fost stabilit pentru sfârşitul anului trecut, dar a fost prelungit de mai multe ori. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, anunţa, în urmă cu o săptămână, că negocierile sunt aproape de final, iar Guvernul va anunţa rezultatul „undeva după Paşte”.Chiar dacă unele dintre aceste contracte au fost încheiate înainte de aderarea României la UE, în 2007, CE are competenţa de a investiga preţurile la care vinde Hidroelectrica, se spune în comunicat.

Vinde ieftin și cumpără scump

CE arată că acordurile dintre Hidroelectrica şi opt comercianţi de energie, unele contracte datând din 2004, precum şi contractele între Hidroelectrica şi doi producători industriali au fost încheiate la preţuri care „par a fi sub nivelul preţului practicat pe piaţă”.Pe de altă parte, în contractele încheiate cu doi producători de energie termică, Hidroelectrica a cumpărat energie electrică la preţuri care par a fi mai ridicate decât preţurile practicate pe piaţă.În comunicatul CE sunt menţionate contractele semnate de Hidroelectrica cu producătorul de aluminiu Alro Slatina şi cu combinatul siderugic ArcelorMittal Galaţi.Almunia declara luna octombrie 2011, la Bucureşti, că la nivelul CE se analizează contractele încheiate de Hidroelectrica cu Arcelor Mittal Galaţi şi Alro Slatina, dar şi cu unii distribuitori de energie cu amănuntul, pe motiv că acestea s-au realizat la tarife sub nivelul pieţei.

Urmează rezilierea unor contracte

Surse apropiate disucţiilor au declarat săptămâna trecută pentru Mediafax că Hidroelectrica va rezilia cele mai multe dintre contractele directe de vânzare a energiei încheiate cu mai mulţi traderi şi furnizori de energie, decizia urmând să fie anunţată în această săptămână.Hidroelectrica este controlată de stat, prin Ministerul Economiei, şi acoperă aproximativ 30% din consumul de energie la nivel naţional.Compania a notificat recent partenerii din contractele bilaterale că la 1 mai va înceta situaţia de forţă majoră, activată la sfârşitul lunii septembrie 2011 din cauza secetei, şi va putea livra electricitatea „după programul normal”.Situaţia contractelor bilaterale încheiate de Hidroelctrica a fost deseori criticată, inclusiv de preşedintele Traian Băsescu, pentru preţurile mici la care vinde energia către „băieţii deştepţi”.