monitorulcj.ro Menu
Economie

Viitorul României în UE, problemă disecată la Cluj

Cu ce sfaturi şi atenţionări au venit economişti participanţi la „Forumul european” organizat ieri, la Cluj-Napoca, de Reprezentanţa Comisiei Europene în România.  

Momentul aderării ţării noastre la zona euro, slugărnicia exagerată faţă de cerinţele Uniunii, precum şi palierele pe care ar trebui să acţionăm pentru a înregistra stabilitate economică, sunt doar câteva dintre temele abordate la întâlnirea de ieri de fostul negociator-şef al României cu UE, Vasile Puşcaş, şi profesorii universitari Mircea Maniu şi Daniel Dăianu.

„Noi trebuie să vorbim de-adevăratelea despre UE!”

Uniunea nu suferă doar din punct de vedere economic, ci şi din punct de vedere al organizării şi al pregătirii pentru viitor, potrivit lui Vasile Puşcaş.„Nu avem de-a face doar cu o criză economică şi socială, ci şi cu o criză structurală. Toată lumea e acum preocupată de suma zero, adică cineva trebuie să câştige şi cineva să achite costurile. Ceea ce se întâmplă acum este oferirea de soluţii pe termen scurt, care în condiţiile interdependenţelor globale nu sunt eficiente. Trebuie să gândim pe termen lung. În Europa apar noi partide care manifestă un anti-europenism foarte pronunţat. Trebuie să ne gândim ce se va întâmpla pe viitor. Dintre o disoluţie sau o reconstrucţie a Uniunii eu merg, totuşi, pe a doua variantă”, a spus fostul negociator-şef al României cu UE.

Mai întâi redresare şi apoi aderare

Ţara noastră trebuie să revină cu picioarele pe pământ şi să nu-şi dorească orbeşte aderarea la zona euro în speranţa că astfel se vor rezolva toate problemele. Soluţia trebuie să vină în sens invers, potrivit lui Daniel Dăianu, consilierul premierului pe probleme economice. „Intrarea în zona euro după criză impune două precondiţii. Prima să ai economie competitivă – să ai un nivel anume al productivităţii, un proces investiţional adecvat –, iar a doua, la momentul în care România are o economie competitivă, zona să-şi fi rezolvat problema. Este bine să avem spaţiu de manevră, dacă nu ai o economie competitivă şi eşti în zona euro eşti blestemat. Eşti ca într-o casă în flăcări fără ieşiri”, explică economistul.Printre recomandările pe care Dăianu le face pentru revigorarea întregii zone se numără: constituirea de politici la nivelul Uniunii „care să atenueze efectele perverse ale măsurilor de austeritate din unele ţări”, susţinerea cererii agregate la nivelul UME (Uniunea Monetară Europeană) de către ţările care au spaţiu fiscal sau spargerea grupurilor bancare, “too big to fail”, deoarece creează un risc sistemic.

2015, termen nerealist pentru intrarea în zona euro

Renunţarea la leu şi trecerea la euro este potrivit consilierului primului-ministru un moment îndepărtat în timp. „Aderarea la zona euro 2015 este o ţintă mobilizatoare, dar din punct de vedere al  teoriei comunicării nu e inspirată. Nu poţi să fii persuasiv dacă nu eşti credibil. În materie de politică economică contează foarte mult ce ştii”, a spus Dăianu, foarte amuzat de termenul înaintat până acum de oficiali. Deşi discursul economistului a fost foarte politizat acesta a avut o scăpare, lăudând măsurile luate de competitorii politici. La capitolul avantaje ale economiei naţionale acesta a adăugat că „am avut o consolidare fiscală impresionantă, de la un deficit de 8% în 2008 s-a ajuns în 2011 la 3%”.

Ne lipseşte creierul în relaţia cu UE

Potrivit pofesorului Mircea Maniu, România ia de bune toate sugestiile venite de la UE, fără a le trece printr-un filtru propriu al analizei propunerile înainte de al aplica. „Trebuie să venim cu politici publice ale noastre, prea mult canonizăm ceea ce vine de la UE”, a subliniat economistul în cadrul discursului susţinut la al treilea eveniment din cadrul campaniei de informare şi comunicare „Forum european”.