Economie
Cursul BNR a urcat la 4,4411 lei/euro
Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a atins al treilea maxim istoric consecutiv, de 4,4411 lei/euro, în urcare cu 0,38 bani faţă de luni, iar dealerii spun că deprecierea a fost temperată de intervenţia indirectă în piaţă a băncii centrale, prin vânzări de valută. Precedentul record a fost atins luni, la 4,4373 lei/euro.
Astfel, leul a scăzut cu 2,8% în raport cu euro faţă de finele anului trecut, când BNR a fost publicat un nivel de 4,3197 lei/euro. Referinţa pentru dolar a urcat marţi cu 0,97 bani, la 3,4576 lei/dolar, ajungând la un nou nivel maxim începând cu 1 iulie 2010. La data menţionată, referinţa s-a situat la 3,5420 lei/dolar.
Pieţele financiare au fost sub presiune de la începutul săptămânii trecute, după ce cele două partide principale care susţin acordul Greciei cu instituţiile financiare internaţionale nu au reuşit să obţină împreună majoritatea, punând sub semnul întrebării capacitatea ţării de a respecta condiţiile convenite cu creditorii externi, de a evita falimentul şi de a rămâne în zona euro.
În sesiunea de marţi, pieţele şi-au revenit, propulsate de avansul economic peste aşteptări anunţat de Germania pentru primul trimestru, însă temerile privind criza din zona euro a limitat creşterile.
Valutele din regiune sunt pe apreciere comparativ cu finalul anului trecut, însă evoluţia vine după ce în 2011 pierderile au fost mult superioare leului. Cursul monedei naţionale a urcat cu doar 1,4% în 2011, la cursurile de referinţă publicate de BCE.
Institutul Naţional de Statistică a anunţat marţi dimineaţă că economia a scăzut cu 0,1% în primul trimestru faţă de octombrie-decembrie şi a intrat în recesiune, întrucât este al doilea trimestru consecutiv de scădere comparativ cu lunile anterioare, evoluţia fiind anticipată de analişti, care estimau însă o contracţie puţin mai mare, de 0,2-0,3%. Anunţul nu a influenţat vizibil cotaţiile monedei naţionale.