Economie
Incertitudinea în construcţii se resimte de la proiectare
Dacă alte domenii, asupra cărora şocul crizei s-a resimţit mai puţin, îşi revin din convalescenţă, construcţiile continuă să meargă în jos.
În timp ce serviciile sau comerţul cu amănuntul înregistrează creşteri de activitate vizibile, în ceea ce priveşte construcţiile, nici statisticile, nici „analiza cu ochiul liber” a proiectelor locale nu indică o revigorare.Ca dovadă stau şi cele mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a fost în scădere la nivel naţional, printre cele mai mari picaje înregistrate fiind şi cel din regiunea noastră. Astfel, regiunea Nord-Vest s-a plasat pe locul doi ca minus, cu 34 de autorizaţii diferenţă negativă, faţă de luna trecută după regiunea de Vest, care a consemnat -53 autorizaţii, şi înainte de ocupantele locului trei, regiunile Centru şi Sud-Est, cu -12 autorizaţii fiecare. Creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (+25 autorizaţii), Sud-Muntenia (+23 autorizaţii) şi Nord-Est (+7 autorizaţii).
Construcţiile clujene sub umbra momentului 2007
Oricât de mult ar creşte industria pe plan local valorile ar fi tot insignifiante faţă de perioada de boom, potrivit arhitecţilor clujeni. „Trebuie spus că maximul din 2007 a fost nefiresc, nu situaţia înregistrată acum. Nu cred că se va mai ajunge la nivelul intensităţii cantitative, ca număr de metri pătraţi din acea perioadă. Cred totuşi că o reintensificare a activităţii se resimte deja, existând perspective de creştere pentru viitor”, spune Şerban Ţigănaş, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România (OAR). „Nu cred că vom mai avea vreodată un moment similar cu 2007. Putem spera doar într-o consolidare. Este o incertitudine înconstrucţii, resimţită de la proiectare la construcţie. Totul e în oglinda problemelor economice. Dacă salariile şi implicit nivelul de trai nu cunosc o creştere semnificativă, ne putem lua gândul de la o relansare a industriei”, este de părere Szabolcs Guttmann, preşedintele Filialei Transilvania a OAR.
Cea mai mare scădere pricinuită de criză s-a resimţit în construcţii
În 2009 domeniul înregistra cea mai abruptă traiectorie descendentă, dinamica valorii adaugate brute coborând la -14,2 la sută, fiind prima dată după trimestrul al patrulea din 1999 când acest sector intra pe minus, potritit unui raport din acea perioadă a BNR.În 2010 piaţa materialelor de construcţii scădea cu 15%, consemnând continuarea declinului. Regresul nu s-a oprit nici în 2011, când piaţa construcţiilor a scăzut cu 4%, de la 9,7 miliarde euro la 9,3 miliarde euro.Dacă tragem linie după cei trei ani de criză din sectorul construcţiilor piaţa de profil s-a contractat de la 15,3 mld euro la doar 9,3 mld euro, potrivit datelor Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO).